sc
SCÁNDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

DOOM

scándiu [diu pron. diu] s. n., art. scándiul; simb. Sc

scaber
PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă (Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare (Boletus luridus). – Probabil contaminare între pită și mânătarcă.

scabia
SCÁBIE s. f. Boală parazitară a pielii, la oameni și la animale, produsă de un artropod, care se manifestă prin mâncărime, iritații, căderea părului etc.; râie. – Din lat. scabies.

DOOM

scábie (-bi-e) s. f., art. scábia (-bi-a), g.-d. scábii, art. scábiei

scabie
SCÁBIE s. f. Boală parazitară a pielii, la oameni și la animale, produsă de un artropod, care se manifestă prin mâncărime, iritații, căderea părului etc.; râie. – Din lat. scabies.

DOOM

scábie (-bi-e) s. f., art. scábia (-bi-a), g.-d. scábii, art. scábiei

scabiei
SCÁBIE s. f. Boală parazitară a pielii, la oameni și la animale, produsă de un artropod, care se manifestă prin mâncărime, iritații, căderea părului etc.; râie. – Din lat. scabies.

DOOM

scábie (-bi-e) s. f., art. scábia (-bi-a), g.-d. scábii, art. scábiei

scabii
SCÁBIE s. f. Boală parazitară a pielii, la oameni și la animale, produsă de un artropod, care se manifestă prin mâncărime, iritații, căderea părului etc.; râie. – Din lat. scabies.

DOOM

scábie (-bi-e) s. f., art. scábia (-bi-a), g.-d. scábii, art. scábiei

scabiile
SCÁBIE s. f. Boală parazitară a pielii, la oameni și la animale, produsă de un artropod, care se manifestă prin mâncărime, iritații, căderea părului etc.; râie. – Din lat. scabies.

DOOM

scábie (-bi-e) s. f., art. scábia (-bi-a), g.-d. scábii, art. scábiei

scabiilor
SCÁBIE s. f. Boală parazitară a pielii, la oameni și la animale, produsă de un artropod, care se manifestă prin mâncărime, iritații, căderea părului etc.; râie. – Din lat. scabies.

DOOM

scábie (-bi-e) s. f., art. scábia (-bi-a), g.-d. scábii, art. scábiei

scabioasa
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabioase
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabioasei
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabioasele
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabioaselor
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabios
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabiosa
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, întrebuințată în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.

scabiosul
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabiosului
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabioși
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabioșii
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabioșilor
SCABIÓS, -OÁSĂ, scabioși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Bolnav de scabie; râios. 2. Care ține de scabie, privitor la scabie. [Pr.: -bi-os] – Din fr. scabieux.

DOOM

scabiós (rar) (-bi-os) adj. m., pl. scabióși; f. scabioásă, pl. scabioáse

scabra
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabre
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabrei
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabrele
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabrelor
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabri
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabrii
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabrilor
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabroasa
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabroase
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabroasei
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabroasele
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabroaselor
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabros
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabrosul
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabrosului
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabrozitate
SCABROZITÁTE, (2) scabrozități, s. f. 1. (Livr. ) Însușirea a ceea ce este scabros. 2. Vorbă, atitudine, faptă scabroasă. – Din fr. scabrosité.

DOOM

scabrozitáte (livr.) (sca-bro-) s. f., g.-d. art. scabrozitắții; (vorbe, atitudini, fapte) pl. scabrozitắți

scabrozitatea
SCABROZITÁTE, (2) scabrozități, s. f. 1. (Livr. ) Însușirea a ceea ce este scabros. 2. Vorbă, atitudine, faptă scabroasă. – Din fr. scabrosité.

DOOM

scabrozitáte (livr.) (sca-bro-) s. f., g.-d. art. scabrozitắții; (vorbe, atitudini, fapte) pl. scabrozitắți

scabrozități
SCABROZITÁTE, (2) scabrozități, s. f. 1. (Livr. ) Însușirea a ceea ce este scabros. 2. Vorbă, atitudine, faptă scabroasă. – Din fr. scabrosité.

DOOM

scabrozitáte (livr.) (sca-bro-) s. f., g.-d. art. scabrozitắții; (vorbe, atitudini, fapte) pl. scabrozitắți

scabrozității
SCABROZITÁTE, (2) scabrozități, s. f. 1. (Livr. ) Însușirea a ceea ce este scabros. 2. Vorbă, atitudine, faptă scabroasă. – Din fr. scabrosité.

DOOM

scabrozitáte (livr.) (sca-bro-) s. f., g.-d. art. scabrozitắții; (vorbe, atitudini, fapte) pl. scabrozitắți

scabrozitățile
SCABROZITÁTE, (2) scabrozități, s. f. 1. (Livr. ) Însușirea a ceea ce este scabros. 2. Vorbă, atitudine, faptă scabroasă. – Din fr. scabrosité.

DOOM

scabrozitáte (livr.) (sca-bro-) s. f., g.-d. art. scabrozitắții; (vorbe, atitudini, fapte) pl. scabrozitắți

scabrozităților
SCABROZITÁTE, (2) scabrozități, s. f. 1. (Livr. ) Însușirea a ceea ce este scabros. 2. Vorbă, atitudine, faptă scabroasă. – Din fr. scabrosité.

DOOM

scabrozitáte (livr.) (sca-bro-) s. f., g.-d. art. scabrozitắții; (vorbe, atitudini, fapte) pl. scabrozitắți

scabroși
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabroșii
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabroșilor
SCABRÓS, -OÁSĂ, scabroși, -oase, adj. Necuviincios, indecent; nerușinat, murdar, scârbos. – Din fr. scabreux.

DOOM

scabrós (sca-bros) adj. m., pl. scabróși; f. scabroásă, pl. scabroáse

scabru
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabrul
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scabrului
SCÁBRU, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri scurți și rigizi. [< fr. scabre, cf. lat. scaber].

scad
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scade
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scadent
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadenta
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadente
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadentei
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadentele
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadentelor
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadentul
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadentului
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadența
SCADÉNȚĂ, scadențe, s. f. Termen de plată, soroc; expirare a datei la care trebuie onorată o datorie, o obligație. ♦ P. gener. Termen până la care cineva este obligat să facă ceva. – Din it. scadenza.

DOOM

scadénță s. f., g.-d. art. scadénței; pl. scadénțe

scadențar
SCADENȚÁR, scadențare, s. n. Registru în care se înscriu termenele de plată ale polițelor. – Din it. scadenzario.

DOOM

scadențár s. n., pl. scadențáre

scadențare
SCADENȚÁR, scadențare, s. n. Registru în care se înscriu termenele de plată ale polițelor. – Din it. scadenzario.

DOOM

scadențár s. n., pl. scadențáre

scadențarele
SCADENȚÁR, scadențare, s. n. Registru în care se înscriu termenele de plată ale polițelor. – Din it. scadenzario.

DOOM

scadențár s. n., pl. scadențáre

scadențarelor
SCADENȚÁR, scadențare, s. n. Registru în care se înscriu termenele de plată ale polițelor. – Din it. scadenzario.

DOOM

scadențár s. n., pl. scadențáre

scadențarul
SCADENȚÁR, scadențare, s. n. Registru în care se înscriu termenele de plată ale polițelor. – Din it. scadenzario.

DOOM

scadențár s. n., pl. scadențáre

scadențarului
SCADENȚÁR, scadențare, s. n. Registru în care se înscriu termenele de plată ale polițelor. – Din it. scadenzario.

DOOM

scadențár s. n., pl. scadențáre

scadențe
SCADÉNȚĂ, scadențe, s. f. Termen de plată, soroc; expirare a datei la care trebuie onorată o datorie, o obligație. ♦ P. gener. Termen până la care cineva este obligat să facă ceva. – Din it. scadenza.

DOOM

scadénță s. f., g.-d. art. scadénței; pl. scadénțe

scadenței
SCADÉNȚĂ, scadențe, s. f. Termen de plată, soroc; expirare a datei la care trebuie onorată o datorie, o obligație. ♦ P. gener. Termen până la care cineva este obligat să facă ceva. – Din it. scadenza.

DOOM

scadénță s. f., g.-d. art. scadénței; pl. scadénțe

scadențele
SCADÉNȚĂ, scadențe, s. f. Termen de plată, soroc; expirare a datei la care trebuie onorată o datorie, o obligație. ♦ P. gener. Termen până la care cineva este obligat să facă ceva. – Din it. scadenza.

DOOM

scadénță s. f., g.-d. art. scadénței; pl. scadénțe

scadențelor
SCADÉNȚĂ, scadențe, s. f. Termen de plată, soroc; expirare a datei la care trebuie onorată o datorie, o obligație. ♦ P. gener. Termen până la care cineva este obligat să facă ceva. – Din it. scadenza.

DOOM

scadénță s. f., g.-d. art. scadénței; pl. scadénțe

scadenți
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadenții
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadenților
SCADÉNT, -Ă, scadenți, -te, adj. (Despre datorii, obligații etc.) Ajuns la termenul prevăzut; care expiră, care trebuie onorat. – Din scadență (derivat regresiv).

DOOM

scadént adj. m., pl. scadénți; f. scadéntă, pl. scadénte

scadron
SCADRÓN s. n. v. escadron.

DOOM

escadrón (-ca-dron) s. n., pl. escadroáne

scadă
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scaf
-SCAF Element secund de compunere savantă cu semnificația „barcă”, „ambarcație”. [< it. -scafo, fr. -scaphe, cf. gr. skaphe].

scafa
SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

DOOM

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

scafandra
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandre
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandrei
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandrele
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandrelor
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandri
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandrier
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandriera
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandriere
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrierei
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrierele
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrierelor
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrieri
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrierii
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrierilor
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrierul
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrierului
SCAFANDRIÉR, -Ă, scafandrieri, -e, s. m. și f. (Rar) Scafandru (1). [Pr.: -dri-er] – Din fr. scaphandrier.

DOOM

scafandriéră (rar) (-dri-e-) s. f., g.-d. art. scafandriérei; pl. scafandriére

scafandrii
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandrilor
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandru
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandrul
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafandrului
SCAFÁNDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

DOOM

scafándru² (obiect) s. n., art. scafándrul; pl. scafándre

scafe
SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

DOOM

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

scafei
SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

DOOM

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

scafele
SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

DOOM

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

scafelor
SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

DOOM

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

scafo
SCAFO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „barcă”, „ambarcație”. [< fr. scapho-, cf. gr. skaphe].

scafoid
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoida
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoide
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoidei
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoidele
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoidelor
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoidita
SCAFOIDÍTĂ, scafoidite, s. f. Inflamație a osului scafoid. [Pr.: -fo-i-] – Din fr. scaphoïdite.

DOOM

scafoidítă (-fo-i-) s. f., g.-d. art. scafoidítei; pl. scafoidíte

scafoidite
SCAFOIDÍTĂ, scafoidite, s. f. Inflamație a osului scafoid. [Pr.: -fo-i-] – Din fr. scaphoïdite.

DOOM

scafoidítă (-fo-i-) s. f., g.-d. art. scafoidítei; pl. scafoidíte

scafoiditei
SCAFOIDÍTĂ, scafoidite, s. f. Inflamație a osului scafoid. [Pr.: -fo-i-] – Din fr. scaphoïdite.

DOOM

scafoidítă (-fo-i-) s. f., g.-d. art. scafoidítei; pl. scafoidíte

scafoiditele
SCAFOIDÍTĂ, scafoidite, s. f. Inflamație a osului scafoid. [Pr.: -fo-i-] – Din fr. scaphoïdite.

DOOM

scafoidítă (-fo-i-) s. f., g.-d. art. scafoidítei; pl. scafoidíte

scafoiditelor
SCAFOIDÍTĂ, scafoidite, s. f. Inflamație a osului scafoid. [Pr.: -fo-i-] – Din fr. scaphoïdite.

DOOM

scafoidítă (-fo-i-) s. f., g.-d. art. scafoidítei; pl. scafoidíte

scafoidul
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoidului
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoizi
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoizii
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scafoizilor
SCAFOÍD, scafoide, s. n. (Anat.) Unul dintre cele șapte oase ale labei piciorului (Adjectival) Os scafoid. – Din fr. scaphoïde.

DOOM

scafoíd s. n., pl. scafoíde

scai
SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

DOOM

!scáiul-drácului (plantă) s. m. art.

scaiecior
SCAIECIÓR, scaieciori, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu sticletele, care trăiește prin locuri necultivate, acoperite cu scaieți. Umbra nu se îndesise, căci pădurea atunci înmugurea, dar scaieciorii cîntau pe de rînd. VISSARION, B. 165.

scaiete
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

DOOM

scaiéte s. m., pl. scaiéți

scaietele
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

DOOM

scaiéte s. m., pl. scaiéți

scaietelui
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

DOOM

scaiéte s. m., pl. scaiéți

scaieți
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

DOOM

scaiéte s. m., pl. scaiéți

scaieții
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

DOOM

scaiéte s. m., pl. scaiéți

scaieților
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai¹ + suf. -ete.

DOOM

scaiéte s. m., pl. scaiéți

scaii
SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

DOOM

!scáiul-drácului (plantă) s. m. art.

scailor
SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

DOOM

!scáiul-drácului (plantă) s. m. art.

scaiul
SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

DOOM

!scáiul-drácului (plantă) s. m. art.

scaiului
SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

DOOM

!scáiul-drácului (plantă) s. m. art.

scala
SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.

DOOM

scálă s. f., g.-d. art. scálei; pl. scále

scalar
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalar
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalara
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalara
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalare
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalare
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalare
SCALÁRE s.f. Procedeu tehnic folosit în sociologie și în psihologia socială pentru măsurarea intensității opiniilor, atitudinilor, cunoștințelor. [Et. incertă].

scalarea
SCALÁRE s.f. Procedeu tehnic folosit în sociologie și în psihologia socială pentru măsurarea intensității opiniilor, atitudinilor, cunoștințelor. [Et. incertă].

scalarei
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarei
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarele
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarele
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarelor
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarelor
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalari
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalari
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalariform
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariforma
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariforme
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformei
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformele
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformelor
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformi
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformii
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformilor
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformul
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalariformului
SCALARIFÓRM, -Ă, scalariforimi, -e, adj. În formă de scară (I 1). – Din fr. scalariforme.

scalarii
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarii
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarilor
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarilor
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarul
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarul
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarului
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scalarului
SCALÁR², -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

DOOM

scalár² s. m., pl. scalári

scald
SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

DOOM

scald s. m., pl. scalzi

scald
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scalda
SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).

DOOM

scáldă (pop.) s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scálde

scalde
SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).

DOOM

scáldă (pop.) s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scálde

scalde
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scaldei
SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).

DOOM

scáldă (pop.) s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scálde

scaldele
SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).

DOOM

scáldă (pop.) s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scálde

scaldelor
SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).

DOOM

scáldă (pop.) s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scálde

scaldul
SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

DOOM

scald s. m., pl. scalzi

scaldului
SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

DOOM

scald s. m., pl. scalzi

scaldă
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scale
SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.

DOOM

scálă s. f., g.-d. art. scálei; pl. scále

scalei
SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.

DOOM

scálă s. f., g.-d. art. scálei; pl. scále

scalele
SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.

DOOM

scálă s. f., g.-d. art. scálei; pl. scále

scalelor
SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.

DOOM

scálă s. f., g.-d. art. scálei; pl. scále

scalen
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalena
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalene
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalenei
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalenele
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalenelor
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scaleni
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalenii
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalenilor
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalenotomie
SCALENOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare a mușchiului scalen pentru imobilitatea completă a coastelor 1 și 2. [< fr. scalénotomie].

scalenul
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scalenului
SCALÉN, -Ă, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Mușchi scalen (și substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei mușchi egali, în formă de triunghi scalen, situați în regiunea cervicală laterală. – Din fr. scalene, lat. scalenus.

DOOM

!scalén adj. m., pl. scaléni; f. scalénă, pl. scaléne

scaliola
SCALIÓLĂ, scaliole, s. f. (Constr.) Placă ușoară folosită la realizarea pereților interiori în construcțiile cu elemente prefabricate. – Din it., fr. scagliola.

DOOM

scaliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. scaliólei; pl. scalióle

scaliole
SCALIÓLĂ, scaliole, s. f. (Constr.) Placă ușoară folosită la realizarea pereților interiori în construcțiile cu elemente prefabricate. – Din it., fr. scagliola.

DOOM

scaliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. scaliólei; pl. scalióle

scaliolei
SCALIÓLĂ, scaliole, s. f. (Constr.) Placă ușoară folosită la realizarea pereților interiori în construcțiile cu elemente prefabricate. – Din it., fr. scagliola.

DOOM

scaliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. scaliólei; pl. scalióle

scaliolele
SCALIÓLĂ, scaliole, s. f. (Constr.) Placă ușoară folosită la realizarea pereților interiori în construcțiile cu elemente prefabricate. – Din it., fr. scagliola.

DOOM

scaliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. scaliólei; pl. scalióle

scaliolelor
SCALIÓLĂ, scaliole, s. f. (Constr.) Placă ușoară folosită la realizarea pereților interiori în construcțiile cu elemente prefabricate. – Din it., fr. scagliola.

DOOM

scaliólă (-li-o-) s. f., g.-d. art. scaliólei; pl. scalióle

scalograma
SCALOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică cu care se măsoară și se ilustrează intensitatea opiniilor. [< fr. scalogramme].

DOOM

scalográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. scalográmei; pl. scalográme

scalograme
SCALOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică cu care se măsoară și se ilustrează intensitatea opiniilor. [< fr. scalogramme].

DOOM

scalográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. scalográmei; pl. scalográme

scalogramei
SCALOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică cu care se măsoară și se ilustrează intensitatea opiniilor. [< fr. scalogramme].

DOOM

scalográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. scalográmei; pl. scalográme

scalogramele
SCALOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică cu care se măsoară și se ilustrează intensitatea opiniilor. [< fr. scalogramme].

DOOM

scalográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. scalográmei; pl. scalográme

scalogramelor
SCALOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică cu care se măsoară și se ilustrează intensitatea opiniilor. [< fr. scalogramme].

DOOM

scalográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. scalográmei; pl. scalográme

scalp
SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

DOOM

scalp s. n., pl. scálpuri

scalpa
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpai
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpam
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpare
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpare
SCALPÁRE, scalpări, s. f. Acțiunea de a scalpa și rezultatul ei; scalp (2). – V. scalpa.

DOOM

scalpáre s. f., g.-d. art. scalpắrii; pl. scalpắri

scalparea
SCALPÁRE, scalpări, s. f. Acțiunea de a scalpa și rezultatul ei; scalp (2). – V. scalpa.

DOOM

scalpáre s. f., g.-d. art. scalpắrii; pl. scalpắri

scalpară
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalparăm
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalparăți
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpase
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpasem
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpaseră
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpaserăm
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpaserăți
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpaseși
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpaseți
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpat
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpat
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

scalpau
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpași
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpați
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpează
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpel
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

DOOM

scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpel
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

scalpele
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

DOOM

scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpelele
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

DOOM

scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpelelor
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

DOOM

scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpelul
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

DOOM

scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpelului
SCALPÉL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cuțitaș cu lamă ascuțită, curbă, cu unul sau cu două tăișuri, folosit la disecțiile anatomice și în chirurgie. [Pl. și: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

DOOM

scalpél s. n., pl. scalpéle

scalpete
scalpete, scalpeți s. m. (intl.) 1. bătăuș, huligan. 2. lovitură la cap.

scalpez
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpeze
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpezi
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpul
SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

DOOM

scalp s. n., pl. scálpuri

scalpului
SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

DOOM

scalp s. n., pl. scálpuri

scalpuri
SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

DOOM

scalp s. n., pl. scálpuri

scalpurile
SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

DOOM

scalp s. n., pl. scálpuri

scalpurilor
SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman împreună cu părul, smulsă de pe craniu în urma unui accident sau desprinsă cu un instrument ascuțit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

DOOM

scalp s. n., pl. scálpuri

scalpând
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpînd
SCALPÁ, scalpez, vb. I. Tranz. A desprinde, a jupui pielea craniului uman, a lua scalpul cuiva. – Din fr. scalper.

DOOM

scalpá (a ~) vb., ind. prez. 3 scalpeáză

scalpări
SCALPÁRE, scalpări, s. f. Acțiunea de a scalpa și rezultatul ei; scalp (2). – V. scalpa.

DOOM

scalpáre s. f., g.-d. art. scalpắrii; pl. scalpắri

scalpării
SCALPÁRE, scalpări, s. f. Acțiunea de a scalpa și rezultatul ei; scalp (2). – V. scalpa.

DOOM

scalpáre s. f., g.-d. art. scalpắrii; pl. scalpắri

scalpările
SCALPÁRE, scalpări, s. f. Acțiunea de a scalpa și rezultatul ei; scalp (2). – V. scalpa.

DOOM

scalpáre s. f., g.-d. art. scalpắrii; pl. scalpắri

scalpărilor
SCALPÁRE, scalpări, s. f. Acțiunea de a scalpa și rezultatul ei; scalp (2). – V. scalpa.

DOOM

scalpáre s. f., g.-d. art. scalpắrii; pl. scalpắri

scalzi
SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

DOOM

scald s. m., pl. scalzi

scalzi
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scalzii
SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

DOOM

scald s. m., pl. scalzi

scalzilor
SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

DOOM

scald s. m., pl. scalzi

scalări
SCALÁRE s.f. Procedeu tehnic folosit în sociologie și în psihologia socială pentru măsurarea intensității opiniilor, atitudinilor, cunoștințelor. [Et. incertă].

scalării
SCALÁRE s.f. Procedeu tehnic folosit în sociologie și în psihologia socială pentru măsurarea intensității opiniilor, atitudinilor, cunoștințelor. [Et. incertă].

scama
SCÁMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.). 2. (înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și folosite la pansamente, în loc de vată sau de tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama.

DOOM

scámă (fir textil) s. f., g.-d. art. scámei; pl. scáme

scamander
Xanthus 1. Unul dintre caii nemuritori ai lui Achilles (v. și Zephyrus). 2. Rîu care curgea prin apropierea Troiei. Zeii îl numeau Xanthus, iar muritorii Scamander. 3. Localitate din Lycia.

scamandriu
Scamandriu = Scamandrius.

scamandrius
Scamandrius, fiul lui Hector și al Andromachăi, denumit și Astyanax. După moartea tatălui său a fost ucis de către greci.

scamator
SCAMATÓR, scamatori, s. m. Actor de circ care face scamatorii; prestidigitator, boscar. – Cf. fr. e s c a m o t e u r.

DOOM

scamatór s. m., pl. scamatóri

scamatori
SCAMATÓR, scamatori, s. m. Actor de circ care face scamatorii; prestidigitator, boscar. – Cf. fr. e s c a m o t e u r.

DOOM

scamatór s. m., pl. scamatóri

scamatoria
SCAMATORÍE, scamatorii, s. f. Faptă, acțiune aparent miraculoasă, făcută de scamator, bazată pe iluzii optice create de dibăcia și de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mâinilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, acțiuni; prestidigitație, boscărie. ♦ Fig. Mistificare, înșelăciune, potlogărie. – Scamator + suf. -ie.

DOOM

scamatoríe s. f., art. scamatoría, g.-d. art. scamatoríei; pl. scamatoríi, art. scamatoríile

scamatorie
SCAMATORÍE, scamatorii, s. f. Faptă, acțiune aparent miraculoasă, făcută de scamator, bazată pe iluzii optice create de dibăcia și de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mâinilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, acțiuni; prestidigitație, boscărie. ♦ Fig. Mistificare, înșelăciune, potlogărie. – Scamator + suf. -ie.

DOOM

scamatoríe s. f., art. scamatoría, g.-d. art. scamatoríei; pl. scamatoríi, art. scamatoríile

scamatoriei
SCAMATORÍE, scamatorii, s. f. Faptă, acțiune aparent miraculoasă, făcută de scamator, bazată pe iluzii optice create de dibăcia și de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mâinilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, acțiuni; prestidigitație, boscărie. ♦ Fig. Mistificare, înșelăciune, potlogărie. – Scamator + suf. -ie.

DOOM

scamatoríe s. f., art. scamatoría, g.-d. art. scamatoríei; pl. scamatoríi, art. scamatoríile

scamatorii
SCAMATÓR, scamatori, s. m. Actor de circ care face scamatorii; prestidigitator, boscar. – Cf. fr. e s c a m o t e u r.

DOOM

scamatór s. m., pl. scamatóri

scamatorii
SCAMATORÍE, scamatorii, s. f. Faptă, acțiune aparent miraculoasă, făcută de scamator, bazată pe iluzii optice create de dibăcia și de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mâinilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, acțiuni; prestidigitație, boscărie. ♦ Fig. Mistificare, înșelăciune, potlogărie. – Scamator + suf. -ie.

DOOM

scamatoríe s. f., art. scamatoría, g.-d. art. scamatoríei; pl. scamatoríi, art. scamatoríile

scamatoriile
SCAMATORÍE, scamatorii, s. f. Faptă, acțiune aparent miraculoasă, făcută de scamator, bazată pe iluzii optice create de dibăcia și de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mâinilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, acțiuni; prestidigitație, boscărie. ♦ Fig. Mistificare, înșelăciune, potlogărie. – Scamator + suf. -ie.

DOOM

scamatoríe s. f., art. scamatoría, g.-d. art. scamatoríei; pl. scamatoríi, art. scamatoríile

scamatoriilor
SCAMATORÍE, scamatorii, s. f. Faptă, acțiune aparent miraculoasă, făcută de scamator, bazată pe iluzii optice create de dibăcia și de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mâinilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, acțiuni; prestidigitație, boscărie. ♦ Fig. Mistificare, înșelăciune, potlogărie. – Scamator + suf. -ie.

DOOM

scamatoríe s. f., art. scamatoría, g.-d. art. scamatoríei; pl. scamatoríi, art. scamatoríile

scamatorilor
SCAMATÓR, scamatori, s. m. Actor de circ care face scamatorii; prestidigitator, boscar. – Cf. fr. e s c a m o t e u r.

DOOM

scamatór s. m., pl. scamatóri

scamatorul
SCAMATÓR, scamatori, s. m. Actor de circ care face scamatorii; prestidigitator, boscar. – Cf. fr. e s c a m o t e u r.

DOOM

scamatór s. m., pl. scamatóri

scamatorului
SCAMATÓR, scamatori, s. m. Actor de circ care face scamatorii; prestidigitator, boscar. – Cf. fr. e s c a m o t e u r.

DOOM

scamatór s. m., pl. scamatóri

scame
SCÁMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.). 2. (înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și folosite la pansamente, în loc de vată sau de tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama.

DOOM

scámă (fir textil) s. f., g.-d. art. scámei; pl. scáme

scamei
SCÁMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.). 2. (înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și folosite la pansamente, în loc de vată sau de tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama.

DOOM

scámă (fir textil) s. f., g.-d. art. scámei; pl. scáme

scamele
SCÁMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.). 2. (înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și folosite la pansamente, în loc de vată sau de tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama.

DOOM

scámă (fir textil) s. f., g.-d. art. scámei; pl. scáme

scamelor
SCÁMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.). 2. (înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și folosite la pansamente, în loc de vată sau de tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama.

DOOM

scámă (fir textil) s. f., g.-d. art. scámei; pl. scáme

scamonee
SCAMONÉE, scamonee, s. f. 1. Plantă din Asia Mică, cu frunze triunghiulare și cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rășinos extras din rădăcina acestei plante și folosit în medicină. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonée, lat. scammonea.

DOOM

scamonée s. f., art. scamonéea, g.-d. art. scamonéei; pl. scamonée

scamoneea
SCAMONÉE, scamonee, s. f. 1. Plantă din Asia Mică, cu frunze triunghiulare și cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rășinos extras din rădăcina acestei plante și folosit în medicină. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonée, lat. scammonea.

DOOM

scamonée s. f., art. scamonéea, g.-d. art. scamonéei; pl. scamonée

scamoneei
SCAMONÉE, scamonee, s. f. 1. Plantă din Asia Mică, cu frunze triunghiulare și cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rășinos extras din rădăcina acestei plante și folosit în medicină. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonée, lat. scammonea.

DOOM

scamonée s. f., art. scamonéea, g.-d. art. scamonéei; pl. scamonée

scamoneele
SCAMONÉE, scamonee, s. f. 1. Plantă din Asia Mică, cu frunze triunghiulare și cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rășinos extras din rădăcina acestei plante și folosit în medicină. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonée, lat. scammonea.

DOOM

scamonée s. f., art. scamonéea, g.-d. art. scamonéei; pl. scamonée

scamoneelor
SCAMONÉE, scamonee, s. f. 1. Plantă din Asia Mică, cu frunze triunghiulare și cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rășinos extras din rădăcina acestei plante și folosit în medicină. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonée, lat. scammonea.

DOOM

scamonée s. f., art. scamonéea, g.-d. art. scamonéei; pl. scamonée

scamota
SCAMOTÁ vb. I v. escamota.

DOOM

escamotá (a ~) vb., ind. prez. 3 escamoteáză

scamotare
SCAMOTÁ vb. I v. escamota.

scamotat
SCAMOTÁ vb. I v. escamota.

scampolo
SCÁMPOLO, scampolouri, s. n. (Rar) Bluză de damă, confecționată din tricot, având la gât o deschizătură, prevăzută cu nasturi sau fermoar. – Din it. scampolo „cupon”.

DOOM

!scámpolo (rar) s. n., art. scámpoloul; pl. scámpolouri

scampoloul
SCÁMPOLO, scampolouri, s. n. (Rar) Bluză de damă, confecționată din tricot, având la gât o deschizătură, prevăzută cu nasturi sau fermoar. – Din it. scampolo „cupon”.

DOOM

!scámpolo (rar) s. n., art. scámpoloul; pl. scámpolouri

scampoloului
SCÁMPOLO, scampolouri, s. n. (Rar) Bluză de damă, confecționată din tricot, având la gât o deschizătură, prevăzută cu nasturi sau fermoar. – Din it. scampolo „cupon”.

DOOM

!scámpolo (rar) s. n., art. scámpoloul; pl. scámpolouri

scampolouri
SCÁMPOLO, scampolouri, s. n. (Rar) Bluză de damă, confecționată din tricot, având la gât o deschizătură, prevăzută cu nasturi sau fermoar. – Din it. scampolo „cupon”.

DOOM

!scámpolo (rar) s. n., art. scámpoloul; pl. scámpolouri

scampolourile
SCÁMPOLO, scampolouri, s. n. (Rar) Bluză de damă, confecționată din tricot, având la gât o deschizătură, prevăzută cu nasturi sau fermoar. – Din it. scampolo „cupon”.

DOOM

!scámpolo (rar) s. n., art. scámpoloul; pl. scámpolouri

scampolourilor
SCÁMPOLO, scampolouri, s. n. (Rar) Bluză de damă, confecționată din tricot, având la gât o deschizătură, prevăzută cu nasturi sau fermoar. – Din it. scampolo „cupon”.

DOOM

!scámpolo (rar) s. n., art. scámpoloul; pl. scámpolouri

scana
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanai
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanam
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanare
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanare
SCANÁRE, scanări, s. f. Acțiunea de a scana. – V. scana.

DOOM

*scanáre s. f., g.-d. art. scanắrii; pl. scanắri

scanarea
SCANÁRE, scanări, s. f. Acțiunea de a scana. – V. scana.

DOOM

*scanáre s. f., g.-d. art. scanắrii; pl. scanắri

scanară
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanarăm
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanarăți
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanase
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanasem
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanaseră
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanaserăm
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanaserăți
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanaseși
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanaseți
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanat
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanat
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. (Tehn., Med.) A explora prin intermediul unui scaner. – Din engl. scan.

scanau
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanași
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanați
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanceu
SCANCÉU, scancee, s. n. (Regional) Sanie cu tălpi scurte întrebuințată ca a doua sanie la transportarea lemnelor lungi, sprijinind vîrfurile lor. Lemnele lungi din pădure se așază cu capetele joase pe o sanie trasă de boi, iar vîrfurile se razămă și se leagă de scanceu. PAMFILE, I. C. 155.

scanda
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandai
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandal
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandalagii
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.

DOOM

scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)

scandalagiii
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.

DOOM

scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)

scandalagiilor
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.

DOOM

scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)

scandalagioaica
SCANDALAGIOÁICĂ, scandalagioaice, s. f. Femeie care are obiceiul să facă scandal, căreia îi place scandalul. – Scandalagiu + suf. -oaică.

DOOM

scandalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. scandalagioáicei; pl. scandalagioáice

scandalagioaice
SCANDALAGIOÁICĂ, scandalagioaice, s. f. Femeie care are obiceiul să facă scandal, căreia îi place scandalul. – Scandalagiu + suf. -oaică.

DOOM

scandalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. scandalagioáicei; pl. scandalagioáice

scandalagioaicei
SCANDALAGIOÁICĂ, scandalagioaice, s. f. Femeie care are obiceiul să facă scandal, căreia îi place scandalul. – Scandalagiu + suf. -oaică.

DOOM

scandalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. scandalagioáicei; pl. scandalagioáice

scandalagioaicele
SCANDALAGIOÁICĂ, scandalagioaice, s. f. Femeie care are obiceiul să facă scandal, căreia îi place scandalul. – Scandalagiu + suf. -oaică.

DOOM

scandalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. scandalagioáicei; pl. scandalagioáice

scandalagioaicelor
SCANDALAGIOÁICĂ, scandalagioaice, s. f. Femeie care are obiceiul să facă scandal, căreia îi place scandalul. – Scandalagiu + suf. -oaică.

DOOM

scandalagioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. scandalagioáicei; pl. scandalagioáice

scandalagiu
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.

DOOM

scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)

scandalagiul
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.

DOOM

scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)

scandalagiului
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.

DOOM

scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)

scandale
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandalele
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandalelor
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandaliza
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizai
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizam
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizare
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizare
SCANDALIZÁRE s. f. Faptul de a (se) scandaliza; indignare, revoltă provocată de o faptă scandaloasă. – V. scandaliza.

DOOM

scandalizáre s. f., g.-d. art. scandalizắrii

scandalizarea
SCANDALIZÁRE s. f. Faptul de a (se) scandaliza; indignare, revoltă provocată de o faptă scandaloasă. – V. scandaliza.

DOOM

scandalizáre s. f., g.-d. art. scandalizắrii

scandalizară
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizarăm
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizarăți
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizase
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizasem
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizaseră
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizaserăm
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizaserăți
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizaseși
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizaseți
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizat
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizat
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizata
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizate
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizatei
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizatele
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizatelor
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizatul
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizatului
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizau
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizași
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizați
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizați
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizații
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizaților
SCANDALIZÁT, -Ă, scandalizați, -te, adj. (Despre oameni) Indignat, revoltat de o faptă scandaloasă; (despre manifestările oamenilor) care denotă scandalizare. – V. scandaliza.

scandalizează
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizez
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizeze
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizezi
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizând
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizînd
SCANDALIZÁ, scandalizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) indigna, a (se) revolta în fața unei fapte rușinoase, a unui abuz, a unei nedreptăți etc. – Din fr. scandaliser, lat. scandalizare.

DOOM

scandalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandalizeáză

scandalizări
SCANDALIZÁRE s. f. Faptul de a (se) scandaliza; indignare, revoltă provocată de o faptă scandaloasă. – V. scandaliza.

DOOM

scandalizáre s. f., g.-d. art. scandalizắrii

scandalizării
SCANDALIZÁRE s. f. Faptul de a (se) scandaliza; indignare, revoltă provocată de o faptă scandaloasă. – V. scandaliza.

DOOM

scandalizáre s. f., g.-d. art. scandalizắrii

scandalizările
SCANDALIZÁRE s. f. Faptul de a (se) scandaliza; indignare, revoltă provocată de o faptă scandaloasă. – V. scandaliza.

DOOM

scandalizáre s. f., g.-d. art. scandalizắrii

scandalizărilor
SCANDALIZÁRE s. f. Faptul de a (se) scandaliza; indignare, revoltă provocată de o faptă scandaloasă. – V. scandaliza.

DOOM

scandalizáre s. f., g.-d. art. scandalizắrii

scandaloasa
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandaloase
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandaloasei
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandaloasele
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandaloaselor
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandalos
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandalosul
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandalosului
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandaloși
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandaloșii
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandaloșilor
SCANDALÓS, -OÁSĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă sau este de natură să provoace indignare; rușinos, revoltător. – Din fr. scandaleux.

DOOM

scandalós adj. m., pl. scandalóși; f. scandaloásă, pl. scandaloáse

scandalul
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandalului
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandaluri
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandalurile
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandalurilor
SCANDÁL, scandaluri, s. n. 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, rușinoasă; indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. ♦ Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică; faptă urâtă, rușinoasă, care provoacă indignare. ♦ Situație rușinoasă; rușine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

DOOM

scandál s. n., pl. scandáluri

scandam
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandare
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandare
SCANDÁRE, scandări, s. f. 1. Acțiunea de a scanda. 2. Tulburare funcțională a vorbirii, constând în disocierea cuvintelor în silabe. – V. scanda.

DOOM

scandáre s. f., g.-d. art. scandắrii; pl. scandắri

scandarea
SCANDÁRE, scandări, s. f. 1. Acțiunea de a scanda. 2. Tulburare funcțională a vorbirii, constând în disocierea cuvintelor în silabe. – V. scanda.

DOOM

scandáre s. f., g.-d. art. scandắrii; pl. scandắri

scandară
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandarăm
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandarăți
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandase
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandasem
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandaseră
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandaserăm
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandaserăți
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandaseși
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandaseți
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandat
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandat
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandata
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandate
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandatei
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandatele
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandatelor
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandatul
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandatului
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandau
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandași
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandați
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandați
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandații
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandaților
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

scandează
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandez
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandeze
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandezi
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandinav
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinav
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinava
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinava
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinave
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinave
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavei
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavei
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavele
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavele
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavelor
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavelor
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavi
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavi
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavic
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavica
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavice
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavicei
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavicele
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavicelor
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavici
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavicii
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavicilor
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavicul
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavicului
SCANDINÁVIC, -Ă, scandinavici, -ce, adj. Scandinav (2). – Din germ. scandinavisch.

scandinavii
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavii
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavilor
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavilor
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavul
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavul
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavului
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandinavului
SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din una dintre populațiile Scandinaviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Scandinaviei sau scandinavilor (1), privitor la Scandinavia ori la scandinavi. – Din fr. scandinave.

DOOM

scandináv adj. m., s. m., pl. scandinávi; adj. f., s. f. scandinávă, pl. scandináve

scandiu
SCÁNDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

DOOM

scándiu [diu pron. diu] s. n., art. scándiul; simb. Sc

scandiul
SCÁNDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

DOOM

scándiu [diu pron. diu] s. n., art. scándiul; simb. Sc

scandiului
SCÁNDIU s. n. Element chimic, metal din grupa pământurilor rare, alb-cenușiu cu luciu metalic, care se găsește în natură sub formă de oxid. – Din fr. scandium, germ. Skandium.

DOOM

scándiu [diu pron. diu] s. n., art. scándiul; simb. Sc

scandând
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandînd
SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unități metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silabă. ♦ A citi o frază muzicală accentuând timpii tari. – Din fr. scander.

DOOM

scandá (a ~) vb., ind. prez. 3 scandeáză

scandări
SCANDÁRE, scandări, s. f. 1. Acțiunea de a scanda. 2. Tulburare funcțională a vorbirii, constând în disocierea cuvintelor în silabe. – V. scanda.

DOOM

scandáre s. f., g.-d. art. scandắrii; pl. scandắri

scandării
SCANDÁRE, scandări, s. f. 1. Acțiunea de a scanda. 2. Tulburare funcțională a vorbirii, constând în disocierea cuvintelor în silabe. – V. scanda.

DOOM

scandáre s. f., g.-d. art. scandắrii; pl. scandắri

scandările
SCANDÁRE, scandări, s. f. 1. Acțiunea de a scanda. 2. Tulburare funcțională a vorbirii, constând în disocierea cuvintelor în silabe. – V. scanda.

DOOM

scandáre s. f., g.-d. art. scandắrii; pl. scandắri

scandărilor
SCANDÁRE, scandări, s. f. 1. Acțiunea de a scanda. 2. Tulburare funcțională a vorbirii, constând în disocierea cuvintelor în silabe. – V. scanda.

DOOM

scandáre s. f., g.-d. art. scandắrii; pl. scandắri

scanează
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scaner
SCÁNER, scanere, s. n. Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct. [Scris și: scanner] – Din engl., fr. scanner.

scanez
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scaneze
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanezi
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanner
SCÁNER, scanere, s. n. Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct. [Scris și: scanner] – Din engl., fr. scanner.

scannere
SCÁNER, scanere, s. n. Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct. [Scris și: scanner] – Din engl., fr. scanner.

scannerele
SCÁNER, scanere, s. n. Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct. [Scris și: scanner] – Din engl., fr. scanner.

scannerelor
SCÁNER, scanere, s. n. Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct. [Scris și: scanner] – Din engl., fr. scanner.

scannerul
SCÁNER, scanere, s. n. Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct. [Scris și: scanner] – Din engl., fr. scanner.

scannerului
SCÁNER, scanere, s. n. Aparat folosit în diferite sisteme de investigație pentru explorarea amănunțită punct cu punct. [Scris și: scanner] – Din engl., fr. scanner.

scanând
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanînd
SCANÁ, scanez, vb. I. Tranz. 1. (Med.) A explora cu ajutorul unui scaner. 2. (Inform.) A reproduce imagini sau texte cu ajutorul unui scaner. – Din engl. scan.

DOOM

*scaná (a ~) vb., ind. prez. 3 scaneáză

scanări
SCANÁRE, scanări, s. f. Acțiunea de a scana. – V. scana.

DOOM

*scanáre s. f., g.-d. art. scanắrii; pl. scanắri

scanării
SCANÁRE, scanări, s. f. Acțiunea de a scana. – V. scana.

DOOM

*scanáre s. f., g.-d. art. scanắrii; pl. scanắri

scanările
SCANÁRE, scanări, s. f. Acțiunea de a scana. – V. scana.

DOOM

*scanáre s. f., g.-d. art. scanắrii; pl. scanắri

scanărilor
SCANÁRE, scanări, s. f. Acțiunea de a scana. – V. scana.

DOOM

*scanáre s. f., g.-d. art. scanắrii; pl. scanắri

scap
SCÁP, scapi, s. m. (Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. – Din fr. scape.

scap
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scape
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scapere
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scaperi
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scapet
SCAPÉT, scapeți, s. m. Bărbat care a fost castrat. ♦ Spec. Membru al unei secte religioase creștine ai cărei adepți se supuneau castrării. – Din rus. sckopeț.

DOOM

scapét s. m., pl. scapéți

scapete
scapete, scapeți s. m. (iron., peior.) cântăreț lipsit de calități vocale, solist fără voce.

scapete
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scapetul
SCAPÉT, scapeți, s. m. Bărbat care a fost castrat. ♦ Spec. Membru al unei secte religioase creștine ai cărei adepți se supuneau castrării. – Din rus. sckopeț.

DOOM

scapét s. m., pl. scapéți

scapetului
SCAPÉT, scapeți, s. m. Bărbat care a fost castrat. ♦ Spec. Membru al unei secte religioase creștine ai cărei adepți se supuneau castrării. – Din rus. sckopeț.

DOOM

scapét s. m., pl. scapéți

scapeți
SCAPÉT, scapeți, s. m. Bărbat care a fost castrat. ♦ Spec. Membru al unei secte religioase creștine ai cărei adepți se supuneau castrării. – Din rus. sckopeț.

DOOM

scapét s. m., pl. scapéți

scapeți
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scapeții
SCAPÉT, scapeți, s. m. Bărbat care a fost castrat. ♦ Spec. Membru al unei secte religioase creștine ai cărei adepți se supuneau castrării. – Din rus. sckopeț.

DOOM

scapét s. m., pl. scapéți

scapeților
SCAPÉT, scapeți, s. m. Bărbat care a fost castrat. ♦ Spec. Membru al unei secte religioase creștine ai cărei adepți se supuneau castrării. – Din rus. sckopeț.

DOOM

scapét s. m., pl. scapéți

scapi
SCÁP, scapi, s. m. (Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. – Din fr. scape.

scapi
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scapii
SCÁP, scapi, s. m. (Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. – Din fr. scape.

scapilor
SCÁP, scapi, s. m. (Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. – Din fr. scape.

scapolit
SCAPOLÍT, scapolite, s. m. Mineral amorf, incolor sau opac, rezultat din unirea unui silicat de calciu cu unul de aluminiu, care se întâlnește în unele roci vulcanice. – Din fr. scapolite.

DOOM

!scapolít s. m., pl. scapolite

scapolite
SCAPOLÍT, scapolite, s. m. Mineral amorf, incolor sau opac, rezultat din unirea unui silicat de calciu cu unul de aluminiu, care se întâlnește în unele roci vulcanice. – Din fr. scapolite.

DOOM

!scapolít s. m., pl. scapolite

scapolitele
SCAPOLÍT, scapolite, s. m. Mineral amorf, incolor sau opac, rezultat din unirea unui silicat de calciu cu unul de aluminiu, care se întâlnește în unele roci vulcanice. – Din fr. scapolite.

DOOM

!scapolít s. m., pl. scapolite

scapolitelor
SCAPOLÍT, scapolite, s. m. Mineral amorf, incolor sau opac, rezultat din unirea unui silicat de calciu cu unul de aluminiu, care se întâlnește în unele roci vulcanice. – Din fr. scapolite.

DOOM

!scapolít s. m., pl. scapolite

scapolitul
SCAPOLÍT, scapolite, s. m. Mineral amorf, incolor sau opac, rezultat din unirea unui silicat de calciu cu unul de aluminiu, care se întâlnește în unele roci vulcanice. – Din fr. scapolite.

DOOM

!scapolít s. m., pl. scapolite

scapolitului
SCAPOLÍT, scapolite, s. m. Mineral amorf, incolor sau opac, rezultat din unirea unui silicat de calciu cu unul de aluminiu, care se întâlnește în unele roci vulcanice. – Din fr. scapolite.

DOOM

!scapolít s. m., pl. scapolite

scapul
SCÁP, scapi, s. m. (Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. – Din fr. scape.

scapul
SCÁPUL, scapule, s. n. (Bot.) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri și formând o rozetă. – Din fr. scapule.

scapul
SCAPÚL, scapule, s. n. (Bot.) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri și formând o rozetă. – Din fr. scapule.

DOOM

scapúl (tip de tulpină) s. n., pl. scapúle

scapula
SCÁPULĂ, scapule, s. f. Os lat care, împreună cu clavicula și cu humerusul, constituie umărul; omoplat. – Din lat. scapula.

DOOM

scápulă (omoplat) s. f., g.-d. art. scápulei; pl. scápule

scapulalgie
SCAPULALGÍE s.f. Afecțiune dureroasă a umărului. [Gen. -iei, var. (după alte surse) scapulagie. / < fr. scapulalgie, cf. lat. scapula – umăr, gr. algos – durere].

scapular
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapulara
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapulare
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapularei
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapularele
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapularelor
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapulari
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapularii
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapularilor
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapularul
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapularului
SCAPULÁR, -Ă, scapulari, -e, adj. Care aparține umărului, privitor la umăr, din regiunea umărului. – Din fr. scapulaire.

DOOM

scapulár adj. m., pl. scapulári; f. scapuláră, pl. scapuláre

scapule
SCAPÚL, scapule, s. n. (Bot.) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri și formând o rozetă. – Din fr. scapule.

DOOM

scapúl (tip de tulpină) s. n., pl. scapúle

scapule
SCÁPULĂ, scapule, s. f. Os lat care, împreună cu clavicula și cu humerusul, constituie umărul; omoplat. – Din lat. scapula.

DOOM

scápulă (omoplat) s. f., g.-d. art. scápulei; pl. scápule

scapulectomie
SCAPULECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a omoplatului. [Gen. -iei. / < fr. scapulectomie].

scapulei
SCÁPULĂ, scapule, s. f. Os lat care, împreună cu clavicula și cu humerusul, constituie umărul; omoplat. – Din lat. scapula.

DOOM

scápulă (omoplat) s. f., g.-d. art. scápulei; pl. scápule

scapulele
SCAPÚL, scapule, s. n. (Bot.) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri și formând o rozetă. – Din fr. scapule.

DOOM

scapúl (tip de tulpină) s. n., pl. scapúle

scapulele
SCÁPULĂ, scapule, s. f. Os lat care, împreună cu clavicula și cu humerusul, constituie umărul; omoplat. – Din lat. scapula.

DOOM

scápulă (omoplat) s. f., g.-d. art. scápulei; pl. scápule

scapulelor
SCAPÚL, scapule, s. n. (Bot.) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri și formând o rozetă. – Din fr. scapule.

DOOM

scapúl (tip de tulpină) s. n., pl. scapúle

scapulelor
SCÁPULĂ, scapule, s. f. Os lat care, împreună cu clavicula și cu humerusul, constituie umărul; omoplat. – Din lat. scapula.

DOOM

scápulă (omoplat) s. f., g.-d. art. scápulei; pl. scápule

scapului
SCÁP, scapi, s. m. (Bot.) Tijă florală de obicei lipsită de frunze; peduncul. – Din fr. scape.

scapulul
SCAPÚL, scapule, s. n. (Bot.) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri și formând o rozetă. – Din fr. scapule.

DOOM

scapúl (tip de tulpină) s. n., pl. scapúle

scapulului
SCAPÚL, scapule, s. n. (Bot.) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri și formând o rozetă. – Din fr. scapule.

DOOM

scapúl (tip de tulpină) s. n., pl. scapúle

scapulum
SCÁPULĂ, scapule, s. f. Os lat care, împreună cu clavicula și cu humerusul, constituie umărul; omoplat. – Din lat. scapula.

DOOM

scápulă (omoplat) s. f., g.-d. art. scápulei; pl. scápule

scapă
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scapăr
SCÁPĂR s. n. Scăpărare. – Din scăpăra (derivat regresiv).

DOOM

scápăr s. n.

scapăr
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scapărul
SCÁPĂR s. n. Scăpărare. – Din scăpăra (derivat regresiv).

DOOM

scápăr s. n.

scapărului
SCÁPĂR s. n. Scăpărare. – Din scăpăra (derivat regresiv).

DOOM

scápăr s. n.

scapără
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scapăt
SCÁPĂT s. n. (Rar) Apus, asfințit (al Soarelui). – Din scăpata (derivat regresiv).

DOOM

scápăt (rar) s. n.

scapăt
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scapătul
SCÁPĂT s. n. (Rar) Apus, asfințit (al Soarelui). – Din scăpata (derivat regresiv).

DOOM

scápăt (rar) s. n.

scapătului
SCÁPĂT s. n. (Rar) Apus, asfințit (al Soarelui). – Din scăpata (derivat regresiv).

DOOM

scápăt (rar) s. n.

scapătă
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scara
SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. Scara-pisicii = spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara-Domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (lapi.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor, organizate de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminăției în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu unele sensuri după fr. échelle).

DOOM

!scáră-de-pisícă (scară flexibilă) s. f., art. scára-de-pisícă, g.-d. art. scắrii-de-pisícă; pl. scări-de-pisícă

scarabei
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). – Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

DOOM

scarabéu s. m., art. scarabéul; pl. scarabéi, art. scarabéii

scarabeii
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). – Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

DOOM

scarabéu s. m., art. scarabéul; pl. scarabéi, art. scarabéii

scarabeilor
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). – Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

DOOM

scarabéu s. m., art. scarabéul; pl. scarabéi, art. scarabéii

scarabeu
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). – Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

DOOM

scarabéu s. m., art. scarabéul; pl. scarabéi, art. scarabéii

scarabeul
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). – Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

DOOM

scarabéu s. m., art. scarabéul; pl. scarabéi, art. scarabéii

scarabeului
SCARABÉU, scarabei, s. m. 1. Insectă din ordinul coleopterelor, cu corpul lat și turtit, de culoare neagră, cu capul și cu picioarele dințate, care se hrănește cu excremente (Scarabeus sacer). 2. Pecete, piatră gravată, bijuterie care înfățișează un scarabeu (1). – Din fr. scarabée, lat. scarabaeus.

DOOM

scarabéu s. m., art. scarabéul; pl. scarabéi, art. scarabéii

scarandiu
SCARANDÍU, -ÍE, scarandii, adj. (Regional) Gingaș la mîncare, năzuros.

scarandivi
scarandiví (-vésc, -ít), vb. refl. – A se plictisi, a se dezgusta, a i se urî. – Var. scărăndivi. Sl. skarędovati sę „a urî” (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. scarandiv (var. înv. scărăndiv, scarandiu, scărăndăv(ici)os), adj. (delicat, dificil, mofturos); scărăndăvitură, s. f. (înv., dezgust).

scarandivire
scarandiví (-vésc, -ít), vb. refl. – A se plictisi, a se dezgusta, a i se urî. – Var. scărăndivi. Sl. skarędovati sę „a urî” (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. scarandiv (var. înv. scărăndiv, scarandiu, scărăndăv(ici)os), adj. (delicat, dificil, mofturos); scărăndăvitură, s. f. (înv., dezgust).

scaraoschi
SCARAÓȚCHI s. m. (Pop. și fam.) Denumire dată căpeteniei dracilor; tartor. [Var.: scaraóschi s. m.] – Din sl. [Iuda] Iskariotiskŭ.

DOOM

Scaraóțchi (pop., fam.) s. propriu m.

scaraoțchi
SCARAÓȚCHI s. m. (Pop. și fam.) Denumire dată căpeteniei dracilor; tartor. [Var.: scaraóschi s. m.] – Din sl. [Iuda] Iskariotiskŭ.

DOOM

Scaraóțchi (pop., fam.) s. propriu m.

scarific
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarifica
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificai
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificam
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificare
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificare
SCARIFICÁRE, scarificări, s. f. Acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificație. – V. scarifica.

DOOM

scarificáre s. f., g.-d. art. scarificắrii; pl. scarificắri

scarificarea
SCARIFICÁRE, scarificări, s. f. Acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificație. – V. scarifica.

DOOM

scarificáre s. f., g.-d. art. scarificắrii; pl. scarificắri

scarificară
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificarăm
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificarăți
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificase
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificasem
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificaseră
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificaserăm
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificaserăți
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificaseși
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificaseți
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificat
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificat
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificata
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificate
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificatei
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificatele
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificatelor
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificatoare
SCARIFICATÓR, scarificatoare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical, care servește la afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor. 2. Mașină rutieră prevăzută cu colți de oțel, cu ajutorul căreia se scormonește suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere pentru a ușura executarea lucrărilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame tăioase acționate de un resort, folosit pentru crestarea superficială a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinări etc. – Din fr. scarificateur.

DOOM

scarificatór s. n., pl. scarificatoáre

scarificatoarele
SCARIFICATÓR, scarificatoare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical, care servește la afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor. 2. Mașină rutieră prevăzută cu colți de oțel, cu ajutorul căreia se scormonește suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere pentru a ușura executarea lucrărilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame tăioase acționate de un resort, folosit pentru crestarea superficială a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinări etc. – Din fr. scarificateur.

DOOM

scarificatór s. n., pl. scarificatoáre

scarificatoarelor
SCARIFICATÓR, scarificatoare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical, care servește la afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor. 2. Mașină rutieră prevăzută cu colți de oțel, cu ajutorul căreia se scormonește suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere pentru a ușura executarea lucrărilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame tăioase acționate de un resort, folosit pentru crestarea superficială a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinări etc. – Din fr. scarificateur.

DOOM

scarificatór s. n., pl. scarificatoáre

scarificator
SCARIFICATÓR, scarificatoare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical, care servește la afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor. 2. Mașină rutieră prevăzută cu colți de oțel, cu ajutorul căreia se scormonește suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere pentru a ușura executarea lucrărilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame tăioase acționate de un resort, folosit pentru crestarea superficială a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinări etc. – Din fr. scarificateur.

DOOM

scarificatór s. n., pl. scarificatoáre

scarificatorul
SCARIFICATÓR, scarificatoare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical, care servește la afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor. 2. Mașină rutieră prevăzută cu colți de oțel, cu ajutorul căreia se scormonește suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere pentru a ușura executarea lucrărilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame tăioase acționate de un resort, folosit pentru crestarea superficială a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinări etc. – Din fr. scarificateur.

DOOM

scarificatór s. n., pl. scarificatoáre

scarificatorului
SCARIFICATÓR, scarificatoare, s. n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu mai multe cuțite subțiri dispuse vertical, care servește la afânarea pământului cu scopul de a asigura pătrunderea aerului la rădăcina plantelor. 2. Mașină rutieră prevăzută cu colți de oțel, cu ajutorul căreia se scormonește suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere pentru a ușura executarea lucrărilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame tăioase acționate de un resort, folosit pentru crestarea superficială a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinări etc. – Din fr. scarificateur.

DOOM

scarificatór s. n., pl. scarificatoáre

scarificatul
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificatului
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificau
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificași
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificați
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificați
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificația
SCARIFICÁȚIE, scarificații, s. f. Scarificare. – Din fr. scarification, lat. scarificatio, -onis.

DOOM

scarificáție (-ți-e) s. f., art. scarificáția (-ți-a), g.-d. art. scarificáției; pl. scarificáții, art. scarificáțiile (-ți-i-)

scarificație
SCARIFICÁȚIE, scarificații, s. f. Scarificare. – Din fr. scarification, lat. scarificatio, -onis.

DOOM

scarificáție (-ți-e) s. f., art. scarificáția (-ți-a), g.-d. art. scarificáției; pl. scarificáții, art. scarificáțiile (-ți-i-)

scarificației
SCARIFICÁȚIE, scarificații, s. f. Scarificare. – Din fr. scarification, lat. scarificatio, -onis.

DOOM

scarificáție (-ți-e) s. f., art. scarificáția (-ți-a), g.-d. art. scarificáției; pl. scarificáții, art. scarificáțiile (-ți-i-)

scarificații
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificații
SCARIFICÁȚIE, scarificații, s. f. Scarificare. – Din fr. scarification, lat. scarificatio, -onis.

DOOM

scarificáție (-ți-e) s. f., art. scarificáția (-ți-a), g.-d. art. scarificáției; pl. scarificáții, art. scarificáțiile (-ți-i-)

scarificațiile
SCARIFICÁȚIE, scarificații, s. f. Scarificare. – Din fr. scarification, lat. scarificatio, -onis.

DOOM

scarificáție (-ți-e) s. f., art. scarificáția (-ți-a), g.-d. art. scarificáției; pl. scarificáții, art. scarificáțiile (-ți-i-)

scarificațiilor
SCARIFICÁȚIE, scarificații, s. f. Scarificare. – Din fr. scarification, lat. scarificatio, -onis.

DOOM

scarificáție (-ți-e) s. f., art. scarificáția (-ți-a), g.-d. art. scarificáției; pl. scarificáții, art. scarificáțiile (-ți-i-)

scarificaților
SCARIFICÁT, -Ă, scarificați, -te, adj. (Agr.; despre sol) Care a suferit o scarificare. – V. scarifica.

scarificațiune
SCARIFICAȚIÚNE s.f. v. scarificație.

scarifice
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarifici
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificând
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificînd
SCARIFICÁ, scarific, vb. I. 1. A afâna pământul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafața unui teren sau a unei șosele în refacere, pentru a ușura îndepărtarea pământului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o bună legătură între materialul nou și cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o ușoară sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiză etc. – Din fr. scarifler, lat. scarificare.

DOOM

scarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 scarífică; conj. prez. 3 să scarífice

scarificări
SCARIFICÁRE, scarificări, s. f. Acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificație. – V. scarifica.

DOOM

scarificáre s. f., g.-d. art. scarificắrii; pl. scarificắri

scarificării
SCARIFICÁRE, scarificări, s. f. Acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificație. – V. scarifica.

DOOM

scarificáre s. f., g.-d. art. scarificắrii; pl. scarificắri

scarificările
SCARIFICÁRE, scarificări, s. f. Acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificație. – V. scarifica.

DOOM

scarificáre s. f., g.-d. art. scarificắrii; pl. scarificắri

scarificărilor
SCARIFICÁRE, scarificări, s. f. Acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificație. – V. scarifica.

DOOM

scarificáre s. f., g.-d. art. scarificắrii; pl. scarificắri

scarioasa
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarioase
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarioasei
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarioasele
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarioaselor
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarios
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scariosul
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scariosului
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarioși
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarioșii
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarioșilor
SCARIÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Mic, tare, semitransparent, care nu este niciodată verde. [Pron. -ri-os. / < fr. scarieux, cf. lat. scariosus].

scarlatina
SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

DOOM

scarlatínă s. f., g.-d. art. scarlatínei; pl. scarlatíne

scarlatine
SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

DOOM

scarlatínă s. f., g.-d. art. scarlatínei; pl. scarlatíne

scarlatinei
SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

DOOM

scarlatínă s. f., g.-d. art. scarlatínei; pl. scarlatíne

scarlatinele
SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

DOOM

scarlatínă s. f., g.-d. art. scarlatínei; pl. scarlatíne

scarlatinelor
SCARLATÍNĂ, scarlatine, s. f. Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică (mai ales la copii), care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de descuamare. – Din fr. scarlatine.

DOOM

scarlatínă s. f., g.-d. art. scarlatínei; pl. scarlatíne

scarlatineta
SCARLATINÉTĂ s.f. (Med.) Formă ușoară de scarlatină. [Et. incertă].

scarlatinete
SCARLATINÉTĂ s.f. (Med.) Formă ușoară de scarlatină. [Et. incertă].

scarlatinetei
SCARLATINÉTĂ s.f. (Med.) Formă ușoară de scarlatină. [Et. incertă].

scarlatinetele
SCARLATINÉTĂ s.f. (Med.) Formă ușoară de scarlatină. [Et. incertă].

scarlatinetelor
SCARLATINÉTĂ s.f. (Med.) Formă ușoară de scarlatină. [Et. incertă].

scarlatiniform
SCARLATINIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu scarlatina. [< fr. scarlatiniforme].

scarlatinoasa
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoasa
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoase
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoase
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoasei
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoasei
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoasele
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoasele
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoaselor
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoaselor
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinos
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinos
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinosul
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinosul
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinosului
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinosului
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoși
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoși
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoșii
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoșii
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoșilor
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarlatinoșilor
SCARLATINÓS, -OÁSĂ, scarlatinoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scarlatină, privitor la scarlatină. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scarlatină. – Din fr. scarlatineux.

DOOM

scarlatinós (rar) adj. m., s. m., pl. scarlatinóși; adj. f., s. f. scarlatinoásă, pl. scarlatinoáse

scarmene
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scarmeni
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scarmăn
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scarmănă
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scaroasa
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaroase
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaroasei
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaroasele
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaroaselor
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaros
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scarosul
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scarosului
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaroși
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaroșii
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scaroșilor
SCARÓS, -OÁSĂ adj. (Despre plante) Care are frunzele și ramurile răspândite în toate direcțiile. [< lat. squarrosus].

scarp
SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor; pantof de casă. – Din it. scarpa.

DOOM

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarpi
SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor; pantof de casă. – Din it. scarpa.

DOOM

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarpii
SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor; pantof de casă. – Din it. scarpa.

DOOM

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarpilor
SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor; pantof de casă. – Din it. scarpa.

DOOM

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarpin
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scarpine
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scarpini
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scarpină
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scarpul
SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor; pantof de casă. – Din it. scarpa.

DOOM

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarpului
SCARP, scarpi, s. m. (Înv.) Pantof de damă ușor; pantof de casă. – Din it. scarpa.

DOOM

scarp (înv.) s. m., pl. scarpi

scarpă
scárpă (-pe), s. f. – 1. Escarpen, papuc. – 2. Pantof vechi. – It. scarpa. Sec. XIX, înv. – Der. scarpete (var. scarpet), s. m., din it. scarpetta; scarpin, s. m., din it. scarpino prin ngr. σϰαρπίνι (Cihac, II, 696; Scriban), sec. XIX, înv., cf. mr. scarpinia; sgarbură (var. zgarbură), s. f. (încălțăminte), sec. XVI, înv., format după un pl. n. *scarpuri (Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 748), și probabil intrat în rom. indirect.

scartelat
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelata
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelate
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelatei
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelatele
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelatelor
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelatul
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelatului
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelați
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelații
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scartelaților
SCARTELÁT, -Ă adj. (Herald.; despre blazoane) Împărțit în patru părți egale printr-o linie orizontală și una verticală. [Cf. fr. écartelé, it. squartato].

scat
SCAT s.n. (Jaz) Stil vocal în care interpretul substituie textului melodiei silabe sau sunete onomatopeice, imitând improvizația instrumentală. [Pron. schet. / < engl. scat].

scata
scatá (-ále), s. f. – Căcat, murdărie. Ngr. σϰατόν. În Munt.

scatii
SCATÍU, scatii, s. m. Pasăre cântătoare mică, foarte vioaie, cu ciocul puternic, penele verzi-gălbui, cenușii pe spate, iar pe aripi cu două dungi negre (Carduelis spinus). – Din ngr. skathí.

DOOM

scatíu s. m., art. scatíul; pl. scatíi, art. scatíii (-ti-ii)

scatiii
SCATÍU, scatii, s. m. Pasăre cântătoare mică, foarte vioaie, cu ciocul puternic, penele verzi-gălbui, cenușii pe spate, iar pe aripi cu două dungi negre (Carduelis spinus). – Din ngr. skathí.

DOOM

scatíu s. m., art. scatíul; pl. scatíi, art. scatíii (-ti-ii)

scatiilor
SCATÍU, scatii, s. m. Pasăre cântătoare mică, foarte vioaie, cu ciocul puternic, penele verzi-gălbui, cenușii pe spate, iar pe aripi cu două dungi negre (Carduelis spinus). – Din ngr. skathí.

DOOM

scatíu s. m., art. scatíul; pl. scatíi, art. scatíii (-ti-ii)

scatiu
SCATÍU, scatii, s. m. Pasăre cântătoare mică, foarte vioaie, cu ciocul puternic, penele verzi-gălbui, cenușii pe spate, iar pe aripi cu două dungi negre (Carduelis spinus). – Din ngr. skathí.

DOOM

scatíu s. m., art. scatíul; pl. scatíi, art. scatíii (-ti-ii)

scatiul
SCATÍU, scatii, s. m. Pasăre cântătoare mică, foarte vioaie, cu ciocul puternic, penele verzi-gălbui, cenușii pe spate, iar pe aripi cu două dungi negre (Carduelis spinus). – Din ngr. skathí.

DOOM

scatíu s. m., art. scatíul; pl. scatíi, art. scatíii (-ti-ii)

scatiului
SCATÍU, scatii, s. m. Pasăre cântătoare mică, foarte vioaie, cu ciocul puternic, penele verzi-gălbui, cenușii pe spate, iar pe aripi cu două dungi negre (Carduelis spinus). – Din ngr. skathí.

DOOM

scatíu s. m., art. scatíul; pl. scatíi, art. scatíii (-ti-ii)

scato
SCATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) excremente”. [< fr. scato-, cf. gr. skor, skatos].

scatoalca
SCATOÁLCĂ, scatoalce, s. f. (Fam.) Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii; p. gener. bătaie. – Din rus. șkatulka.

DOOM

scatoálcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoálcei; pl. scatoálce

scatoalce
SCATOÁLCĂ, scatoalce, s. f. (Fam.) Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii; p. gener. bătaie. – Din rus. șkatulka.

DOOM

scatoálcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoálcei; pl. scatoálce

scatoalcei
SCATOÁLCĂ, scatoalce, s. f. (Fam.) Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii; p. gener. bătaie. – Din rus. șkatulka.

DOOM

scatoálcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoálcei; pl. scatoálce

scatoalcele
SCATOÁLCĂ, scatoalce, s. f. (Fam.) Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii; p. gener. bătaie. – Din rus. șkatulka.

DOOM

scatoálcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoálcei; pl. scatoálce

scatoalcelor
SCATOÁLCĂ, scatoalce, s. f. (Fam.) Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii; p. gener. bătaie. – Din rus. șkatulka.

DOOM

scatoálcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoálcei; pl. scatoálce

scatoame
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatoamele
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatoamelor
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatofag
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofaga
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofage
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagei
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagele
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagelor
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagi
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagia
SCATOFAGÍE s. f. (Med.) Coprofagie. – Din fr. scatophagie.

scatofagie
SCATOFAGÍE s. f. (Med.) Coprofagie. – Din fr. scatophagie.

scatofagiei
SCATOFAGÍE s. f. (Med.) Coprofagie. – Din fr. scatophagie.

scatofagii
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagii
SCATOFAGÍE s. f. (Med.) Coprofagie. – Din fr. scatophagie.

scatofagilor
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagul
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofagului
SCATOFÁG, -Ă, scatofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Med.) Coprofag. – Din fr. scatophage.

scatofil
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofila
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofile
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofilei
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofilele
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofilelor
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofili
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofilia
SCATOFILÍE s.f. Formă de perversitate cu atracție pentru murdărie. [< fr. scatophilie, cf. gr. skor – excrement, philein – a iubi].

scatofilie
SCATOFILÍE s.f. Formă de perversitate cu atracție pentru murdărie. [< fr. scatophilie, cf. gr. skor – excrement, philein – a iubi].

scatofiliei
SCATOFILÍE s.f. Formă de perversitate cu atracție pentru murdărie. [< fr. scatophilie, cf. gr. skor – excrement, philein – a iubi].

scatofilii
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofilii
SCATOFILÍE s.f. Formă de perversitate cu atracție pentru murdărie. [< fr. scatophilie, cf. gr. skor – excrement, philein – a iubi].

scatofililor
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofilul
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatofilului
SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziți) Care trăiește, crește pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].

scatol
SCATÓL s. n. Substanță care rezultă din descompunerea proteinelor în intestinul gros al mamiferelor. – Din fr. scatol.

DOOM

scatól s. n.

scatolcă
scatólcă (-ci), s. f. – 1. Ladă, cufăraș. – 2. Palmă puternică. – Var. scatoalcă, Mold. scatulcă. It. scatola, prin rus. skatulka (Cihac, II, 330; Sanzewitsch 209). Semantismul celui de al doilea sens nu este clar. Este dubletul lui șcatulă, s. f. (Trans., ladă), rar, din mag. skatulya (Gáldi, Dict., 157).

scatologia
SCATOLOGÍE, scatologii, s. f. Glumă, afirmație sau scriere în care se vorbește de lucruri triviale, scabroase (legate de excremente). ♦ (Med.) Tendință patologică de a utiliza cuvinte scabroase; coprolalie. – Din fr. scatologie.

DOOM

scatologíe (glumă sau scriere scabroasă) s. f., art. scatología, g.-d. art. scatologíei; pl. scatologíi, art. scatologíile

scatologic
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologica
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologice
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologicei
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologicele
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologicelor
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologici
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologicii
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologicilor
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologicul
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologicului
SCATOLÓGIC, -Ă, scatologici, -ce, adj. Care ține de scatologie, care se referă la scatologie; scabros. – Din fr. scatologique.

DOOM

scatológic (scabros) adj. m., pl. scatológici; f. scatológică, pl. scatológice

scatologie
SCATOLOGÍE, scatologii, s. f. Glumă, afirmație sau scriere în care se vorbește de lucruri triviale, scabroase (legate de excremente). ♦ (Med.) Tendință patologică de a utiliza cuvinte scabroase; coprolalie. – Din fr. scatologie.

DOOM

scatologíe (glumă sau scriere scabroasă) s. f., art. scatología, g.-d. art. scatologíei; pl. scatologíi, art. scatologíile

scatologiei
SCATOLOGÍE, scatologii, s. f. Glumă, afirmație sau scriere în care se vorbește de lucruri triviale, scabroase (legate de excremente). ♦ (Med.) Tendință patologică de a utiliza cuvinte scabroase; coprolalie. – Din fr. scatologie.

DOOM

scatologíe (glumă sau scriere scabroasă) s. f., art. scatología, g.-d. art. scatologíei; pl. scatologíi, art. scatologíile

scatologii
SCATOLOGÍE, scatologii, s. f. Glumă, afirmație sau scriere în care se vorbește de lucruri triviale, scabroase (legate de excremente). ♦ (Med.) Tendință patologică de a utiliza cuvinte scabroase; coprolalie. – Din fr. scatologie.

DOOM

scatologíe (glumă sau scriere scabroasă) s. f., art. scatología, g.-d. art. scatologíei; pl. scatologíi, art. scatologíile

scatologiile
SCATOLOGÍE, scatologii, s. f. Glumă, afirmație sau scriere în care se vorbește de lucruri triviale, scabroase (legate de excremente). ♦ (Med.) Tendință patologică de a utiliza cuvinte scabroase; coprolalie. – Din fr. scatologie.

DOOM

scatologíe (glumă sau scriere scabroasă) s. f., art. scatología, g.-d. art. scatologíei; pl. scatologíi, art. scatologíile

scatologiilor
SCATOLOGÍE, scatologii, s. f. Glumă, afirmație sau scriere în care se vorbește de lucruri triviale, scabroase (legate de excremente). ♦ (Med.) Tendință patologică de a utiliza cuvinte scabroase; coprolalie. – Din fr. scatologie.

DOOM

scatologíe (glumă sau scriere scabroasă) s. f., art. scatología, g.-d. art. scatologíei; pl. scatologíi, art. scatologíile

scatolul
SCATÓL s. n. Substanță care rezultă din descompunerea proteinelor în intestinul gros al mamiferelor. – Din fr. scatol.

DOOM

scatól s. n.

scatolului
SCATÓL s. n. Substanță care rezultă din descompunerea proteinelor în intestinul gros al mamiferelor. – Din fr. scatol.

DOOM

scatól s. n.

scatom
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatomul
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatomului
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatomuri
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatomurile
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatomurilor
SCATÓM s.n. Tumoare formată prin acumularea de materii fecale în intestin; fecalom. [Pl. -muri, -oame. / < fr. scatome].

scatul
SCAT s.n. (Jaz) Stil vocal în care interpretul substituie textului melodiei silabe sau sunete onomatopeice, imitând improvizația instrumentală. [Pron. schet. / < engl. scat].

scatulcă
SCATÚLCĂ, scatulce, s. f. (Învechit) Cutie, cufăraș în care se păstrează lucruri de preț; lădiță în care se pun merinde pentru drum. (Atestat în forma scatoalcă) Umplu și cîteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatoalcă... iar după aceea se sui în caretă și plecă. FILIMON, C. 224. – Variantă: scatoálcă s. f.

scatului
SCAT s.n. (Jaz) Stil vocal în care interpretul substituie textului melodiei silabe sau sunete onomatopeice, imitând improvizația instrumentală. [Pron. schet. / < engl. scat].

scaturi
SCAT s.n. (Jaz) Stil vocal în care interpretul substituie textului melodiei silabe sau sunete onomatopeice, imitând improvizația instrumentală. [Pron. schet. / < engl. scat].

scaturile
SCAT s.n. (Jaz) Stil vocal în care interpretul substituie textului melodiei silabe sau sunete onomatopeice, imitând improvizația instrumentală. [Pron. schet. / < engl. scat].

scaturilor
SCAT s.n. (Jaz) Stil vocal în care interpretul substituie textului melodiei silabe sau sunete onomatopeice, imitând improvizația instrumentală. [Pron. schet. / < engl. scat].

scaun
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

DOOM

Sfấntul Scáun s. propriu n.

scaune
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

DOOM

Sfấntul Scáun s. propriu n.

scaunele
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

DOOM

Sfấntul Scáun s. propriu n.

scaunelor
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

DOOM

Sfấntul Scáun s. propriu n.

scaunul
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

DOOM

Sfấntul Scáun s. propriu n.

scaunului
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

DOOM

Sfấntul Scáun s. propriu n.

scaz
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scazi
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scază
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scelerat
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

scelerata
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

scelerate
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

sceleratei
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

sceleratele
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

sceleratelor
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

sceleratețe
SCELERATÉȚE s. f. (Rar) Manieră de a acționa ca un scelerat. – Din fr. scélératesse.

sceleratul
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

sceleratului
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

sceleratus
boglár (-ri), s. m. – 1. Broșă, clemă, cataramă. – 2. Plantă erbacee, Ranunculus aureus. Mag. bolgár (Cihac, II, 483).

scelerați
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

scelerații
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

sceleraților
SCELERÁT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată sau socotită capabilă de mari nelegiuiri și crime; om mârșav, ticălos, criminal. ♦ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

DOOM

scelerátă (livr.) s. f., g.-d. art. scelerátei; pl. sceleráte

scen
SCEN- v. scenă (6) [în DN].

scena
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în dare sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

DOOM

scénă s. f., g.-d. art. scénei; pl. scéne

scenarii
SCENÁRIU, scenarii, s. n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol său al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.

DOOM

scenáriu [riu pron. riu] s. n., art. scenáriul; pl. scenárii, art. scenáriile (-ri-i-)

scenariile
SCENÁRIU, scenarii, s. n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol său al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.

DOOM

scenáriu [riu pron. riu] s. n., art. scenáriul; pl. scenárii, art. scenáriile (-ri-i-)

scenariilor
SCENÁRIU, scenarii, s. n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol său al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.

DOOM

scenáriu [riu pron. riu] s. n., art. scenáriul; pl. scenárii, art. scenáriile (-ri-i-)

scenarist
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenarista
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenariste
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenaristei
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenaristele
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenaristelor
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenaristic
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristica
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristica
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristice
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicei
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicele
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicelor
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristici
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristici
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicii
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicii
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicilor
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicul
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristicului
SCENARÍSTIC, -Ă, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. Arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.

scenaristul
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenaristului
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenarită
scenarită, scenarite s. f. (pub., peior.) tendință nejustificată de a vedea în orice acțiune sau măsură a unui for rodul unei conspirații oculte.

scenariu
SCENÁRIU, scenarii, s. n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol său al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.

DOOM

scenáriu [riu pron. riu] s. n., art. scenáriul; pl. scenárii, art. scenáriile (-ri-i-)

scenariul
SCENÁRIU, scenarii, s. n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol său al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.

DOOM

scenáriu [riu pron. riu] s. n., art. scenáriul; pl. scenárii, art. scenáriile (-ri-i-)

scenariului
SCENÁRIU, scenarii, s. n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol său al unui film, de obicei împreună cu indicațiile tehnice și de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.

DOOM

scenáriu [riu pron. riu] s. n., art. scenáriul; pl. scenárii, art. scenáriile (-ri-i-)

scenariza
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizai
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizam
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizare
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizare
SCENARIZÁRE, scenarizări, s. f. Acțiunea de a scenariza. – V. scenariza.

scenarizarea
SCENARIZÁRE, scenarizări, s. f. Acțiunea de a scenariza. – V. scenariza.

scenarizară
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizarăm
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizarăți
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizase
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizasem
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizaseră
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizaserăm
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizaserăți
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizaseși
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizaseți
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizat
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizat
SCENARIZÁT, -Ă, scenarizați, -te, adj. (Despre scrieri, fapte) Care a fost transpus într-un scenariu. – V. scenariza.

scenarizau
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizași
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizați
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizează
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizez
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizeze
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizezi
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizând
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizînd
SCENARIZÁ, scenarizez, vb. I. Tranz. A transpune o lucrare, un fapt etc. în scenariu de teatru sau de film. – Din engl. scenarize.

scenarizări
SCENARIZÁRE, scenarizări, s. f. Acțiunea de a scenariza. – V. scenariza.

scenarizării
SCENARIZÁRE, scenarizări, s. f. Acțiunea de a scenariza. – V. scenariza.

scenarizările
SCENARIZÁRE, scenarizări, s. f. Acțiunea de a scenariza. – V. scenariza.

scenarizărilor
SCENARIZÁRE, scenarizări, s. f. Acțiunea de a scenariza. – V. scenariza.

scenariști
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenariștii
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scenariștilor
SCENARÍST, -Ă, scenariști, -ste, s. m. și f. Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.

DOOM

scenarístă s. f., g.-d. art. scenarístei; pl. scenaríste

scene
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în dare sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

DOOM

scénă s. f., g.-d. art. scénei; pl. scéne

scenei
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în dare sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

DOOM

scénă s. f., g.-d. art. scénei; pl. scéne

scenele
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în dare sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

DOOM

scénă s. f., g.-d. art. scénei; pl. scéne

scenelor
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în dare sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

DOOM

scénă s. f., g.-d. art. scénei; pl. scéne

sceneta
SCENÉTĂ, scenete, s. f. Scurtă piesă de teatru, într-un singur act și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

DOOM

scenétă s. f., g.-d. art. scenétei; pl. scenéte

scenete
SCENÉTĂ, scenete, s. f. Scurtă piesă de teatru, într-un singur act și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

DOOM

scenétă s. f., g.-d. art. scenétei; pl. scenéte

scenetei
SCENÉTĂ, scenete, s. f. Scurtă piesă de teatru, într-un singur act și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

DOOM

scenétă s. f., g.-d. art. scenétei; pl. scenéte

scenetele
SCENÉTĂ, scenete, s. f. Scurtă piesă de teatru, într-un singur act și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

DOOM

scenétă s. f., g.-d. art. scenétei; pl. scenéte

scenetelor
SCENÉTĂ, scenete, s. f. Scurtă piesă de teatru, într-un singur act și cu personaje puține. – Din scenă (după fr. saynète).

DOOM

scenétă s. f., g.-d. art. scenétei; pl. scenéte

scenic
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenica
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenice
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenicei
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenicele
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenicelor
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenici
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenicii
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenicilor
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenicul
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

scenicului
SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care aparține scenei (1), privitor la scenă. ◊ Spațiu scenic = parte a scenei expusă vederii publicului, unde se desfășoară jocul actorilor. Perspectivă scenică = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.

DOOM

scénic adj. m., pl. scénici; f. scénică, pl. scénice

sceno
SCENO- v. scenă (6) [în DN].

scenograf
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografa
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografe
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografei
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografele
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografelor
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografi
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografia
SCENOGRAFÍE s. f. Arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol. – Din fr. scénographie.

DOOM

scenografíe (-no-gra-) s. f., art. scenografía, g.-d. scenografíi, art. scenografíei

scenografic
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenografica
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenografice
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenograficei
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenograficele
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenograficelor
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenografici
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenograficii
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenograficilor
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenograficul
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenograficului
SCENOGRÁFIC, -Ă, scenografici, -ce, adj. Care aparține scenografiei, privitor la scenografie. – Din fr. scénographique.

DOOM

scenográfic (-no-gra-) adj. m., pl. scenográfici; f. scenográfică, pl. scenográfice

scenografie
SCENOGRAFÍE s. f. Arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol. – Din fr. scénographie.

DOOM

scenografíe (-no-gra-) s. f., art. scenografía, g.-d. scenografíi, art. scenografíei

scenografiei
SCENOGRAFÍE s. f. Arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol. – Din fr. scénographie.

DOOM

scenografíe (-no-gra-) s. f., art. scenografía, g.-d. scenografíi, art. scenografíei

scenografii
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografii
SCENOGRAFÍE s. f. Arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol. – Din fr. scénographie.

DOOM

scenografíe (-no-gra-) s. f., art. scenografía, g.-d. scenografíi, art. scenografíei

scenografiile
SCENOGRAFÍE s. f. Arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol. – Din fr. scénographie.

DOOM

scenografíe (-no-gra-) s. f., art. scenografía, g.-d. scenografíi, art. scenografíei

scenografiilor
SCENOGRAFÍE s. f. Arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol. – Din fr. scénographie.

DOOM

scenografíe (-no-gra-) s. f., art. scenografía, g.-d. scenografíi, art. scenografíei

scenografilor
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenograful
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenografului
SCENOGRÁF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

DOOM

scenográfă (-gra-) s. f., g.-d. art. scenográfei; pl. scenográfe

scenologia
SCENOLOGÍE s.f. Arta punerii în scenă a spectacolelor. [< fr. scénologie].

scenologie
SCENOLOGÍE s.f. Arta punerii în scenă a spectacolelor. [< fr. scénologie].

scenologiei
SCENOLOGÍE s.f. Arta punerii în scenă a spectacolelor. [< fr. scénologie].

scenologii
SCENOLOGÍE s.f. Arta punerii în scenă a spectacolelor. [< fr. scénologie].

scenonim
SCENONÍM s.n. (Liv.) Pseudonim luat de un actor sau de un autor dramatic, folosit numai în teatru. [< fr. scénonyme].

scenopegie
SCENOPEGÍE s.f. Sărbătoare a vechilor evrei, închinată amintirii vieții nomade din deșert. [Gen. -iei. / < fr. scénopégie, cf. gr. skene – cort, pegnymi – fixez].

scenotehnic
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnica
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnica
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnice
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicei
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicele
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicelor
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnici
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnici
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicii
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicii
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicilor
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicul
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

scenotehnicului
SCENOTÉHNIC, -Ă, scenotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica folosirii trucajelor mecanice și a aparaturii de scenă în teatru. 2. Adj. Referitor la scenotehnică, de scenotehnică (1). – Scenă + tehnică.

sceptic
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptic
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptica
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptica
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptice
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptice
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticei
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticei
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticele
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticele
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticelor
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticelor
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptici
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptici
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticii
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticii
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticilor
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticilor
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticism
SCEPTICÍSM s. n. 1. Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și imprecis al acesteia. 2. Atitudine de neîncredere, de îndoială față de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

DOOM

scepticísm s. n.

scepticismul
SCEPTICÍSM s. n. 1. Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și imprecis al acesteia. 2. Atitudine de neîncredere, de îndoială față de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

DOOM

scepticísm s. n.

scepticismului
SCEPTICÍSM s. n. 1. Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și imprecis al acesteia. 2. Atitudine de neîncredere, de îndoială față de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

DOOM

scepticísm s. n.

scepticul
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticul
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticului
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

scepticului
SCÉPTIC, -Ă, sceptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu are încredere în nimic, care se îndoiește de toate. 2. Adj. Care aparține scepticismului, privitor la scepticism. 3. S. m. și f. Adept al scepticismului (1). – Din fr. sceptique.

DOOM

scéptic adj. m., s. m., pl. scéptici; adj. f., s. f. scéptică, pl. scéptice

sceptre
SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

DOOM

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

sceptrele
SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

DOOM

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

sceptrelor
SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

DOOM

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

sceptru
SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

DOOM

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

sceptru
SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].

sceptru
SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].

sceptrul
SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

DOOM

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

sceptrului
SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

DOOM

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

scheamete
SCHEÁMĂT, scheamete, s. n. (Reg.) Sunet caracteristic prin care câinele anunță apropierea vânatului sau o stare fizică neplăcută. – Contaminare între scheau și geamăt.

scheametele
SCHEÁMĂT, scheamete, s. n. (Reg.) Sunet caracteristic prin care câinele anunță apropierea vânatului sau o stare fizică neplăcută. – Contaminare între scheau și geamăt.

scheametelor
SCHEÁMĂT, scheamete, s. n. (Reg.) Sunet caracteristic prin care câinele anunță apropierea vânatului sau o stare fizică neplăcută. – Contaminare între scheau și geamăt.

scheamăt
SCHEÁMĂT, scheamete, s. n. (Reg.) Sunet caracteristic prin care câinele anunță apropierea vânatului sau o stare fizică neplăcută. – Contaminare între scheau și geamăt.

scheamătul
SCHEÁMĂT, scheamete, s. n. (Reg.) Sunet caracteristic prin care câinele anunță apropierea vânatului sau o stare fizică neplăcută. – Contaminare între scheau și geamăt.

scheamătului
SCHEÁMĂT, scheamete, s. n. (Reg.) Sunet caracteristic prin care câinele anunță apropierea vânatului sau o stare fizică neplăcută. – Contaminare între scheau și geamăt.

scheaun
SCHEÁUN, scheaune, s. n. (Rar) Scheunătură. – Din scheuna (derivat regresiv).

DOOM

scheáun (rar) s. n., pl. scheáune

scheaun
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheauna
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre cîini, uneori și despre alte animale) A scoate sunete ascuțite și repetate (de durere, mai rar de bucurie), a chelălăi. Cîinele se trăsese îndărăt în cotețul lui și scheuna încet. DUMITRIU, N. 162. A răbdat ce-a răbdat vulpea, a scheunat, s-a repezit chefnind spre ieșire. STANCU, D. 431. Cînele o urma supus, scheunînd din cînd în cînd, moale. SADOVEANU, B. 211. ◊ Refl. Fig. Poate cînd te-oi privi atît... scheunîndu-te ca un cîine prins, m-oi vindeca de tine ! CAMIL PETRESCU, T. II 239. – Variante: scheauná, șcheuná (CAMILAR, N. I 153) vb. I.

scheaune
SCHEÁUN, scheaune, s. n. (Rar) Scheunătură. – Din scheuna (derivat regresiv).

DOOM

scheáun (rar) s. n., pl. scheáune

scheaune
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheaunele
SCHEÁUN, scheaune, s. n. (Rar) Scheunătură. – Din scheuna (derivat regresiv).

DOOM

scheáun (rar) s. n., pl. scheáune

scheaunelor
SCHEÁUN, scheaune, s. n. (Rar) Scheunătură. – Din scheuna (derivat regresiv).

DOOM

scheáun (rar) s. n., pl. scheáune

scheauni
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheaunul
SCHEÁUN, scheaune, s. n. (Rar) Scheunătură. – Din scheuna (derivat regresiv).

DOOM

scheáun (rar) s. n., pl. scheáune

scheaunului
SCHEÁUN, scheaune, s. n. (Rar) Scheunătură. – Din scheuna (derivat regresiv).

DOOM

scheáun (rar) s. n., pl. scheáune

scheaună
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheci
SCHÉCI, scheciuri, s. n. Scurtă scenetă cu caracter glumeț, satiric și, de obicei, cu temă actuală. – Din fr., engl. sketch.

DOOM

scheci s. n., pl. schéciuri

scheciul
SCHÉCI, scheciuri, s. n. Scurtă scenetă cu caracter glumeț, satiric și, de obicei, cu temă actuală. – Din fr., engl. sketch.

DOOM

scheci s. n., pl. schéciuri

scheciului
SCHÉCI, scheciuri, s. n. Scurtă scenetă cu caracter glumeț, satiric și, de obicei, cu temă actuală. – Din fr., engl. sketch.

DOOM

scheci s. n., pl. schéciuri

scheciuri
SCHÉCI, scheciuri, s. n. Scurtă scenetă cu caracter glumeț, satiric și, de obicei, cu temă actuală. – Din fr., engl. sketch.

DOOM

scheci s. n., pl. schéciuri

scheciurile
SCHÉCI, scheciuri, s. n. Scurtă scenetă cu caracter glumeț, satiric și, de obicei, cu temă actuală. – Din fr., engl. sketch.

DOOM

scheci s. n., pl. schéciuri

scheciurilor
SCHÉCI, scheciuri, s. n. Scurtă scenetă cu caracter glumeț, satiric și, de obicei, cu temă actuală. – Din fr., engl. sketch.

DOOM

scheci s. n., pl. schéciuri

scheelit
SCHEELÍT s.n. (Chim.) Wolframat natural de calciu. [Pron. sche-e-. / < fr. scheelite, cf. K. W. Scheele – chimist suedez].

DOOM

scheelít [schee pron. șe] (schee-) s. n.

scheelitul
SCHEELÍT s.n. (Chim.) Wolframat natural de calciu. [Pron. sche-e-. / < fr. scheelite, cf. K. W. Scheele – chimist suedez].

DOOM

scheelít [schee pron. șe] (schee-) s. n.

scheelitului
SCHEELÍT s.n. (Chim.) Wolframat natural de calciu. [Pron. sche-e-. / < fr. scheelite, cf. K. W. Scheele – chimist suedez].

DOOM

scheelít [schee pron. șe] (schee-) s. n.

schela
SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din sb. skela, bg. skelja.

DOOM

schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle

schele
SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din sb. skela, bg. skelja.

DOOM

schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle

schelei
SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din sb. skela, bg. skelja.

DOOM

schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle

schelele
SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din sb. skela, bg. skelja.

DOOM

schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle

schelelor
SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din sb. skela, bg. skelja.

DOOM

schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle

schelet
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

DOOM

schelét s. n., pl. scheléte

schelete
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

DOOM

schelét s. n., pl. scheléte

scheletele
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

DOOM

schelét s. n., pl. scheléte

scheletelor
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

DOOM

schelét s. n., pl. scheléte

scheletic
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheletica
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheletice
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheleticei
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheleticele
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheleticelor
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheletici
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheleticii
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheleticilor
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheleticul
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheleticului
SCHELÉTIC, -Ă, scheletici, -ce, adj. (Despre ființe) Cu înfățișare de schelet (1); (prin exagerare) foarte slab, uscat. – Din fr. squelettique.

DOOM

schelétic adj. m., pl. schelétici; f. schelétică, pl. schelétice

scheletipia
SCHELETIPÍE s.f. (Poligr.) Similigravură la care împărțirea clișeului în puncte nu se realizează cu ajutorul sitei fotografice, ci printr-o acțiune fizică în chiar stratul coloidal al negativului fotografic. [Gen. -iei, scris și skeletipie. / Et. incertă].

scheletipie
SCHELETIPÍE s.f. (Poligr.) Similigravură la care împărțirea clișeului în puncte nu se realizează cu ajutorul sitei fotografice, ci printr-o acțiune fizică în chiar stratul coloidal al negativului fotografic. [Gen. -iei, scris și skeletipie. / Et. incertă].

scheletipiei
SCHELETIPÍE s.f. (Poligr.) Similigravură la care împărțirea clișeului în puncte nu se realizează cu ajutorul sitei fotografice, ci printr-o acțiune fizică în chiar stratul coloidal al negativului fotografic. [Gen. -iei, scris și skeletipie. / Et. incertă].

scheletipii
SCHELETIPÍE s.f. (Poligr.) Similigravură la care împărțirea clișeului în puncte nu se realizează cu ajutorul sitei fotografice, ci printr-o acțiune fizică în chiar stratul coloidal al negativului fotografic. [Gen. -iei, scris și skeletipie. / Et. incertă].

scheletipiile
SCHELETIPÍE s.f. (Poligr.) Similigravură la care împărțirea clișeului în puncte nu se realizează cu ajutorul sitei fotografice, ci printr-o acțiune fizică în chiar stratul coloidal al negativului fotografic. [Gen. -iei, scris și skeletipie. / Et. incertă].

scheletipiilor
SCHELETIPÍE s.f. (Poligr.) Similigravură la care împărțirea clișeului în puncte nu se realizează cu ajutorul sitei fotografice, ci printr-o acțiune fizică în chiar stratul coloidal al negativului fotografic. [Gen. -iei, scris și skeletipie. / Et. incertă].

scheletoane
SCHELETÓN, scheletoane, s. n. 1. Sanie de metal foarte joasă, pe care se stă culcat pe burtă. 2. Probă sportivă practicată cu scheletonul (1). – Din engl. skeleton.

DOOM

scheletón s. n., pl. scheletoáne

scheletoanele
SCHELETÓN, scheletoane, s. n. 1. Sanie de metal foarte joasă, pe care se stă culcat pe burtă. 2. Probă sportivă practicată cu scheletonul (1). – Din engl. skeleton.

DOOM

scheletón s. n., pl. scheletoáne

scheletoanelor
SCHELETÓN, scheletoane, s. n. 1. Sanie de metal foarte joasă, pe care se stă culcat pe burtă. 2. Probă sportivă practicată cu scheletonul (1). – Din engl. skeleton.

DOOM

scheletón s. n., pl. scheletoáne

scheleton
SCHELETÓN, scheletoane, s. n. 1. Sanie de metal foarte joasă, pe care se stă culcat pe burtă. 2. Probă sportivă practicată cu scheletonul (1). – Din engl. skeleton.

DOOM

scheletón s. n., pl. scheletoáne

scheletonul
SCHELETÓN, scheletoane, s. n. 1. Sanie de metal foarte joasă, pe care se stă culcat pe burtă. 2. Probă sportivă practicată cu scheletonul (1). – Din engl. skeleton.

DOOM

scheletón s. n., pl. scheletoáne

scheletonului
SCHELETÓN, scheletoane, s. n. 1. Sanie de metal foarte joasă, pe care se stă culcat pe burtă. 2. Probă sportivă practicată cu scheletonul (1). – Din engl. skeleton.

DOOM

scheletón s. n., pl. scheletoáne

scheletru
SCHELÉTRU s. n. v. schelet.

scheletul
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

DOOM

schelét s. n., pl. scheléte

scheletului
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.

DOOM

schelét s. n., pl. scheléte

schelf
SCHELF s.n. v. șelf.

schelma
schelmá (-méz, -át), vb. (Mold.) A fugi, a scăpa. Origine necunoscută.

schelmare
schelmá (-méz, -át), vb. (Mold.) A fugi, a scăpa. Origine necunoscută.

schelălăi
SCHELĂLĂÍ, pers. 3 schelắlăie, vb. IV. Intranz. A chelălăi. – Pref. s- + chelălăi.

DOOM

*schelălăí (a ~) vb., ind. prez. 3 schelắlăie, imperf. 3 sg. schelălăiá; conj. prez. 3 să schelắlăie

schelălăiala
SCHELĂLĂIÁLĂ, schelălăieli, s. f. Chelălăială. – Schelălăi + suf. -eală.

DOOM

*schelălăiálă (-lă-ia-) s. f., g.-d. art. schelălăiélii; pl. schelălăiéli

schelălăieli
SCHELĂLĂIÁLĂ, schelălăieli, s. f. Chelălăială. – Schelălăi + suf. -eală.

DOOM

*schelălăiálă (-lă-ia-) s. f., g.-d. art. schelălăiélii; pl. schelălăiéli

schelălăielii
SCHELĂLĂIÁLĂ, schelălăieli, s. f. Chelălăială. – Schelălăi + suf. -eală.

DOOM

*schelălăiálă (-lă-ia-) s. f., g.-d. art. schelălăiélii; pl. schelălăiéli

schelălăielile
SCHELĂLĂIÁLĂ, schelălăieli, s. f. Chelălăială. – Schelălăi + suf. -eală.

DOOM

*schelălăiálă (-lă-ia-) s. f., g.-d. art. schelălăiélii; pl. schelălăiéli

schelălăielilor
SCHELĂLĂIÁLĂ, schelălăieli, s. f. Chelălăială. – Schelălăi + suf. -eală.

DOOM

*schelălăiálă (-lă-ia-) s. f., g.-d. art. schelălăiélii; pl. schelălăiéli

schelălăire
SCHELĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

schelălăit
SCHELĂLĂÍT s. n. Chelălăit¹. – V. schelălăi.

DOOM

*schelălăít s. n.

schelălăitul
SCHELĂLĂÍT s. n. Chelălăit¹. – V. schelălăi.

DOOM

*schelălăít s. n.

schelălăitului
SCHELĂLĂÍT s. n. Chelălăit¹. – V. schelălăi.

DOOM

*schelălăít s. n.

schelălăituri
SCHELĂLĂÍT s. n. Chelălăit¹. – V. schelălăi.

DOOM

*schelălăít s. n.

schelălăiturile
SCHELĂLĂÍT s. n. Chelălăit¹. – V. schelălăi.

DOOM

*schelălăít s. n.

schelălăiturilor
SCHELĂLĂÍT s. n. Chelălăit¹. – V. schelălăi.

DOOM

*schelălăít s. n.

schelăria
SCHELĂRÍE, schelării, s. f. 1. Scheletul unei construcții, al unui sistem tehnic etc. 2. Totalitatea schelelor folosite la executarea sau la repararea unei construcții. – Schelă + suf. -ărie.

DOOM

schelăríe s. f., art. schelăría, g.-d. art. schelăríei; pl. schelăríi, art. schelăríile

schelărie
SCHELĂRÍE, schelării, s. f. 1. Scheletul unei construcții, al unui sistem tehnic etc. 2. Totalitatea schelelor folosite la executarea sau la repararea unei construcții. – Schelă + suf. -ărie.

DOOM

schelăríe s. f., art. schelăría, g.-d. art. schelăríei; pl. schelăríi, art. schelăríile

schelăriei
SCHELĂRÍE, schelării, s. f. 1. Scheletul unei construcții, al unui sistem tehnic etc. 2. Totalitatea schelelor folosite la executarea sau la repararea unei construcții. – Schelă + suf. -ărie.

DOOM

schelăríe s. f., art. schelăría, g.-d. art. schelăríei; pl. schelăríi, art. schelăríile

schelării
SCHELĂRÍE, schelării, s. f. 1. Scheletul unei construcții, al unui sistem tehnic etc. 2. Totalitatea schelelor folosite la executarea sau la repararea unei construcții. – Schelă + suf. -ărie.

DOOM

schelăríe s. f., art. schelăría, g.-d. art. schelăríei; pl. schelăríi, art. schelăríile

schelăriile
SCHELĂRÍE, schelării, s. f. 1. Scheletul unei construcții, al unui sistem tehnic etc. 2. Totalitatea schelelor folosite la executarea sau la repararea unei construcții. – Schelă + suf. -ărie.

DOOM

schelăríe s. f., art. schelăría, g.-d. art. schelăríei; pl. schelăríi, art. schelăríile

schelăriilor
SCHELĂRÍE, schelării, s. f. 1. Scheletul unei construcții, al unui sistem tehnic etc. 2. Totalitatea schelelor folosite la executarea sau la repararea unei construcții. – Schelă + suf. -ărie.

DOOM

schelăríe s. f., art. schelăría, g.-d. art. schelăríei; pl. schelăríi, art. schelăríile

schema
SCHÉMĂ, scheme, s. f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrări. 2. Reprezentare grafică simplificată a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei mașini, ale unei instalații, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schemă bloc = reprezentare schematică simplă a unui aparat, sistem sau instalație, prin blocuri funcționale, folosită pentru studiul principiilor de funcționare ale acestora. Schemă logică = organigramă. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor și a salariilor respective dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.

DOOM

schémă s. f., g.-d. art. schémei; pl. schéme

schematic
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematica
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematice
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematicei
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematicele
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematicelor
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematici
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematicii
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematicilor
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematicul
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematicului
SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcătuit în linii generale, fără prezentarea amănuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depășește anumite tipare, anumite șabloane; fără adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.

DOOM

schemátic adj. m., pl. schemátici; f. schemátică, pl. schemátice

schematică
SCHEMÁTICĂ s.f. Alcătuire, expunere, concepție cu caracter de schemă. [< fr. schématique].

schematism
SCHEMATÍSM s. n. Tendință, mod de a concepe sau de a prezenta lucrurile într-o formă schematică, simplistă; respectarea rigidă, dogmatică a anumitor formule fixe. – Din fr. schématisme, lat. schematismus.

DOOM

schematísm s. n.

schematiza
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizai
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizam
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizant
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizanta
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizante
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizantei
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizantele
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizantelor
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizantul
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizantului
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizanți
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizanții
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizanților
SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanți, -te, adj. Care schematizează. – Din fr. schématizant (după schemă).

schematizare
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizare
SCHEMATIZÁRE, schematizări, s. f. Acțiunea de a schematiza și rezultatul ei. – V. schematiza.

DOOM

schematizáre s. f., g.-d. art. schematizắrii; pl. schematizắri

schematizarea
SCHEMATIZÁRE, schematizări, s. f. Acțiunea de a schematiza și rezultatul ei. – V. schematiza.

DOOM

schematizáre s. f., g.-d. art. schematizắrii; pl. schematizắri

schematizară
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizarăm
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizarăți
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizase
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizasem
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizaseră
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizaserăm
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizaserăți
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizaseși
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizaseți
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizat
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizau
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizași
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizați
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizează
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizez
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizeze
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizezi
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizând
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizînd
SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrări etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.

DOOM

schematizá (a ~) vb., ind. prez. 3 schematizeáză

schematizări
SCHEMATIZÁRE, schematizări, s. f. Acțiunea de a schematiza și rezultatul ei. – V. schematiza.

DOOM

schematizáre s. f., g.-d. art. schematizắrii; pl. schematizắri

schematizării
SCHEMATIZÁRE, schematizări, s. f. Acțiunea de a schematiza și rezultatul ei. – V. schematiza.

DOOM

schematizáre s. f., g.-d. art. schematizắrii; pl. schematizắri

schematizările
SCHEMATIZÁRE, schematizări, s. f. Acțiunea de a schematiza și rezultatul ei. – V. schematiza.

DOOM

schematizáre s. f., g.-d. art. schematizắrii; pl. schematizắri

schematizărilor
SCHEMATIZÁRE, schematizări, s. f. Acțiunea de a schematiza și rezultatul ei. – V. schematiza.

DOOM

schematizáre s. f., g.-d. art. schematizắrii; pl. schematizắri

schembea
SCHIMBEÁ, schimbele, s. f. Ciorbă de burtă. (Atestat în forma schembea) Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei. CARAGIALE, O. II 359. – Variantă: schembeá s. f.

scheme
SCHÉMĂ, scheme, s. f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrări. 2. Reprezentare grafică simplificată a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei mașini, ale unei instalații, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schemă bloc = reprezentare schematică simplă a unui aparat, sistem sau instalație, prin blocuri funcționale, folosită pentru studiul principiilor de funcționare ale acestora. Schemă logică = organigramă. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor și a salariilor respective dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.

DOOM

schémă s. f., g.-d. art. schémei; pl. schéme

schemei
SCHÉMĂ, scheme, s. f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrări. 2. Reprezentare grafică simplificată a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei mașini, ale unei instalații, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schemă bloc = reprezentare schematică simplă a unui aparat, sistem sau instalație, prin blocuri funcționale, folosită pentru studiul principiilor de funcționare ale acestora. Schemă logică = organigramă. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor și a salariilor respective dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.

DOOM

schémă s. f., g.-d. art. schémei; pl. schéme

schemele
SCHÉMĂ, scheme, s. f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrări. 2. Reprezentare grafică simplificată a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei mașini, ale unei instalații, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schemă bloc = reprezentare schematică simplă a unui aparat, sistem sau instalație, prin blocuri funcționale, folosită pentru studiul principiilor de funcționare ale acestora. Schemă logică = organigramă. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor și a salariilor respective dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.

DOOM

schémă s. f., g.-d. art. schémei; pl. schéme

schemelor
SCHÉMĂ, scheme, s. f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrări. 2. Reprezentare grafică simplificată a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei mașini, ale unei instalații, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schemă bloc = reprezentare schematică simplă a unui aparat, sistem sau instalație, prin blocuri funcționale, folosită pentru studiul principiilor de funcționare ale acestora. Schemă logică = organigramă. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor și a salariilor respective dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.

DOOM

schémă s. f., g.-d. art. schémei; pl. schéme

scheneida
Scheneida = Schoeneis.

scheneu
Scheneu = Schoeneus.

scheonare
SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei. (Atestat în forma scheonare) Cîinii se domoliră și cu căscături și cu scheonări se traseră în deal la oi. GALACTION, O. I 283. – Variantă: (rar) scheonáre s. f.

schepsis
SCHÉPSIS s. n. (Fam.) Minte, pricepere, judecată; perspicacitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schepsis = cu socoteală, cu chibzuință; cu un anumit scop, cu o anumită intenție (nemărturisită). – Din ngr. sképsis.

DOOM

schépsis (fam.) s. n.

schepsisul
SCHÉPSIS s. n. (Fam.) Minte, pricepere, judecată; perspicacitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schepsis = cu socoteală, cu chibzuință; cu un anumit scop, cu o anumită intenție (nemărturisită). – Din ngr. sképsis.

DOOM

schépsis (fam.) s. n.

schepsisului
SCHÉPSIS s. n. (Fam.) Minte, pricepere, judecată; perspicacitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schepsis = cu socoteală, cu chibzuință; cu un anumit scop, cu o anumită intenție (nemărturisită). – Din ngr. sképsis.

DOOM

schépsis (fam.) s. n.

scherzando
SCHERZANDO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: scherțándo] – Cuv. it.

DOOM

scherzándo (it.) [z pron. ț] adv.

scherzo
SCHERZO, scherzouri, s. n. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: schérțo] – Cuv. it.

DOOM

!schérzo (it.) [z pron. ț] s. n., art. schérzoul; pl. schérzouri

scherzoul
SCHERZO, scherzouri, s. n. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: schérțo] – Cuv. it.

DOOM

!schérzo (it.) [z pron. ț] s. n., art. schérzoul; pl. schérzouri

scherzoului
SCHERZO, scherzouri, s. n. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: schérțo] – Cuv. it.

DOOM

!schérzo (it.) [z pron. ț] s. n., art. schérzoul; pl. schérzouri

scherzouri
SCHERZO, scherzouri, s. n. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: schérțo] – Cuv. it.

DOOM

!schérzo (it.) [z pron. ț] s. n., art. schérzoul; pl. schérzouri

scherzourile
SCHERZO, scherzouri, s. n. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: schérțo] – Cuv. it.

DOOM

!schérzo (it.) [z pron. ț] s. n., art. schérzoul; pl. schérzouri

scherzourilor
SCHERZO, scherzouri, s. n. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: schérțo] – Cuv. it.

DOOM

!schérzo (it.) [z pron. ț] s. n., art. schérzoul; pl. schérzouri

schesis
schésis s. n. – Relație. Ngr. σϰέσις (Gáldi 248). Sec. XVIII, înv.

scheting
SCHÉTING, schetinguri, s. n. 1. Patină pe rotile. 2. Sport practicat cu aceste patine. – Din engl., fr. skating.

schetingul
SCHÉTING, schetinguri, s. n. 1. Patină pe rotile. 2. Sport practicat cu aceste patine. – Din engl., fr. skating.

schetingului
SCHÉTING, schetinguri, s. n. 1. Patină pe rotile. 2. Sport practicat cu aceste patine. – Din engl., fr. skating.

schetinguri
SCHÉTING, schetinguri, s. n. 1. Patină pe rotile. 2. Sport practicat cu aceste patine. – Din engl., fr. skating.

schetingurile
SCHÉTING, schetinguri, s. n. 1. Patină pe rotile. 2. Sport practicat cu aceste patine. – Din engl., fr. skating.

schetingurilor
SCHÉTING, schetinguri, s. n. 1. Patină pe rotile. 2. Sport practicat cu aceste patine. – Din engl., fr. skating.

scheuna
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunai
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunam
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunare
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunare
SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunáre (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunắrii; pl. scheunắri

scheunarea
SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunáre (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunắrii; pl. scheunắri

scheunară
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunarăm
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunarăți
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunase
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunasem
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunaseră
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunaserăm
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunaserăți
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunaseși
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunaseți
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunat
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunat
SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunát (sche-u-) s. n.

scheunatul
SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunát (sche-u-) s. n.

scheunatului
SCHEUNÁT s. n. Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunát (sche-u-) s. n.

scheunau
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunași
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunați
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunând
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunînd
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.: despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

scheuná (a ~) (sche-u-) vb., ind. prez. 3 scheáună; conj. prez. 3 să scheáune

scheunări
SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunáre (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunắrii; pl. scheunắri

scheunării
SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunáre (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunắrii; pl. scheunắri

scheunările
SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunáre (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunắrii; pl. scheunắri

scheunărilor
SCHEUNÁRE, scheunări, s. f. Acțiunea de a scheuna și rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.

DOOM

scheunáre (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunắrii; pl. scheunắri

scheunătura
SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunet ascuțit și repetat de durere sau de bucurie scos de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.

DOOM

scheunătúră (rar) (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúri

scheunături
SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunet ascuțit și repetat de durere sau de bucurie scos de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.

DOOM

scheunătúră (rar) (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúri

scheunăturii
SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunet ascuțit și repetat de durere sau de bucurie scos de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.

DOOM

scheunătúră (rar) (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúri

scheunăturile
SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunet ascuțit și repetat de durere sau de bucurie scos de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.

DOOM

scheunătúră (rar) (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúri

scheunăturilor
SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunet ascuțit și repetat de durere sau de bucurie scos de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.

DOOM

scheunătúră (rar) (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúri

schevofilax
schevofílax (-xi), s. m. – Ecleziarh însărcinat cu păstrarea obiectelor de de cult sau sacristan al unei catedrale. Gr. σϰευοφύλαξ (sec. XVIII).

schi
SCHI, (1) schiuri, s. n. 1. Un fel de patină în formă de bandă lungă și îngustă de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsă de talpa ghetelor, permite alunecarea rapidă pe zăpadă. 2. Sport de iarnă practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.

DOOM

schi s. n., (obiecte) pl. schíuri

schia
SCIA- v. schia-.

schia
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiagrafia
SCHIAGRAFÍE s.f. Radiografie. [Pron. schi-a-, scris și skiagrafie, gen. -iei. / < fr. skiagraphie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

schiagrafie
SCHIAGRAFÍE s.f. Radiografie. [Pron. schi-a-, scris și skiagrafie, gen. -iei. / < fr. skiagraphie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

schiagrafiei
SCHIAGRAFÍE s.f. Radiografie. [Pron. schi-a-, scris și skiagrafie, gen. -iei. / < fr. skiagraphie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

schiagrafii
SCHIAGRAFÍE s.f. Radiografie. [Pron. schi-a-, scris și skiagrafie, gen. -iei. / < fr. skiagraphie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

schiagrafiile
SCHIAGRAFÍE s.f. Radiografie. [Pron. schi-a-, scris și skiagrafie, gen. -iei. / < fr. skiagraphie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

schiagrafiilor
SCHIAGRAFÍE s.f. Radiografie. [Pron. schi-a-, scris și skiagrafie, gen. -iei. / < fr. skiagraphie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

schiagrama
SCHIAGRÁMĂ s.f. Probă obținută prin schiagrafie. [Pron. schi-a-, scris și skiagramă. / < fr. skiagramme, cf. gr. skia – umbră, gramma – scriere].

schiagrame
SCHIAGRÁMĂ s.f. Probă obținută prin schiagrafie. [Pron. schi-a-, scris și skiagramă. / < fr. skiagramme, cf. gr. skia – umbră, gramma – scriere].

schiagramei
SCHIAGRÁMĂ s.f. Probă obținută prin schiagrafie. [Pron. schi-a-, scris și skiagramă. / < fr. skiagramme, cf. gr. skia – umbră, gramma – scriere].

schiagramele
SCHIAGRÁMĂ s.f. Probă obținută prin schiagrafie. [Pron. schi-a-, scris și skiagramă. / < fr. skiagramme, cf. gr. skia – umbră, gramma – scriere].

schiagramelor
SCHIAGRÁMĂ s.f. Probă obținută prin schiagrafie. [Pron. schi-a-, scris și skiagramă. / < fr. skiagramme, cf. gr. skia – umbră, gramma – scriere].

schiai
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiam
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiară
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiarăm
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiarăți
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiascoape
SCHIASCÓP s.n. Aparat folosit în schiascopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascop. / < fr. skiascope].

schiascoapele
SCHIASCÓP s.n. Aparat folosit în schiascopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascop. / < fr. skiascope].

schiascoapelor
SCHIASCÓP s.n. Aparat folosit în schiascopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascop. / < fr. skiascope].

schiascop
SCHIASCÓP s.n. Aparat folosit în schiascopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascop. / < fr. skiascope].

schiascopia
SCHIASCOPÍE s.f. Măsurarea refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilar; cheratoscopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascopie, gen -iei. / < fr. skiascopie, cf. skia – umbră, skopein – a privi].

schiascopie
SCHIASCOPÍE s.f. Măsurarea refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilar; cheratoscopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascopie, gen -iei. / < fr. skiascopie, cf. skia – umbră, skopein – a privi].

schiascopiei
SCHIASCOPÍE s.f. Măsurarea refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilar; cheratoscopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascopie, gen -iei. / < fr. skiascopie, cf. skia – umbră, skopein – a privi].

schiascopii
SCHIASCOPÍE s.f. Măsurarea refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilar; cheratoscopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascopie, gen -iei. / < fr. skiascopie, cf. skia – umbră, skopein – a privi].

schiascopiile
SCHIASCOPÍE s.f. Măsurarea refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilar; cheratoscopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascopie, gen -iei. / < fr. skiascopie, cf. skia – umbră, skopein – a privi].

schiascopiilor
SCHIASCOPÍE s.f. Măsurarea refracției ochiului prin interpretarea optică a unei umbre care apare în câmpul pupilar; cheratoscopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascopie, gen -iei. / < fr. skiascopie, cf. skia – umbră, skopein – a privi].

schiascopul
SCHIASCÓP s.n. Aparat folosit în schiascopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascop. / < fr. skiascope].

schiascopului
SCHIASCÓP s.n. Aparat folosit în schiascopie, pupiloscopie, retinoscopie. [Scris și skiascop. / < fr. skiascope].

schiase
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiasem
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiaseră
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiaserăm
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiaserăți
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiaseși
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiaseți
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiat
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiatroane
SCHIATRÓN s.n. Tub catodic al cărui ecran devine mai puțin luminos în punctul de impact cu fasciculul electronic. [Pron. schi-a-, scris și skiatron. / < fr. skiatron].

schiatroanele
SCHIATRÓN s.n. Tub catodic al cărui ecran devine mai puțin luminos în punctul de impact cu fasciculul electronic. [Pron. schi-a-, scris și skiatron. / < fr. skiatron].

schiatroanelor
SCHIATRÓN s.n. Tub catodic al cărui ecran devine mai puțin luminos în punctul de impact cu fasciculul electronic. [Pron. schi-a-, scris și skiatron. / < fr. skiatron].

schiatron
SCHIATRÓN s.n. Tub catodic al cărui ecran devine mai puțin luminos în punctul de impact cu fasciculul electronic. [Pron. schi-a-, scris și skiatron. / < fr. skiatron].

schiatronul
SCHIATRÓN s.n. Tub catodic al cărui ecran devine mai puțin luminos în punctul de impact cu fasciculul electronic. [Pron. schi-a-, scris și skiatron. / < fr. skiatron].

schiatronului
SCHIATRÓN s.n. Tub catodic al cărui ecran devine mai puțin luminos în punctul de impact cu fasciculul electronic. [Pron. schi-a-, scris și skiatron. / < fr. skiatron].

schiau
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiaun
SCHIÁUN, schiaune, s. n. (Rar) Scheunătură. [Pr.: schia-un] – Din scheuna (derivat regresiv).

schiauna
SCHIAUNÁ vb. I. v. scheuna.

schiază
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiași
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiați
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schie
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiem
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiere
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiere
SCHIÉRE s.f. Acțiunea de a schia și rezultatul ei. [Pron. schi-e-. / < schia].

schiez
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schieze
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schiezi
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schif
SCHIF, schifuri, s. n. 1. Ambarcațiune sportivă foarte lungă, îngustă și ușoară, cu rame lungi și ușoare și cu scaune mobile. 2. Probă sportivă care se practică cu schiful (1). – Din fr., engl. skiff.

DOOM

schif s. n., (ambarcațiuni) pl. schífuri

schifist
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifista
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifiste
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifistei
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifistele
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifistelor
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifistul
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifistului
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifiști
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifiștii
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schifiștilor
SCHIFÍST, -Ă, schifiști, -ste, s. m. și f. Sportiv specializat în probele de schif (2). – Schif + suf. -ist.

DOOM

schifístă s. f., g.-d. art. schifístei; pl. schifíste

schiful
SCHIF, schifuri, s. n. 1. Ambarcațiune sportivă foarte lungă, îngustă și ușoară, cu rame lungi și ușoare și cu scaune mobile. 2. Probă sportivă care se practică cu schiful (1). – Din fr., engl. skiff.

DOOM

schif s. n., (ambarcațiuni) pl. schífuri

schifului
SCHIF, schifuri, s. n. 1. Ambarcațiune sportivă foarte lungă, îngustă și ușoară, cu rame lungi și ușoare și cu scaune mobile. 2. Probă sportivă care se practică cu schiful (1). – Din fr., engl. skiff.

DOOM

schif s. n., (ambarcațiuni) pl. schífuri

schifuri
SCHIF, schifuri, s. n. 1. Ambarcațiune sportivă foarte lungă, îngustă și ușoară, cu rame lungi și ușoare și cu scaune mobile. 2. Probă sportivă care se practică cu schiful (1). – Din fr., engl. skiff.

DOOM

schif s. n., (ambarcațiuni) pl. schífuri

schifurile
SCHIF, schifuri, s. n. 1. Ambarcațiune sportivă foarte lungă, îngustă și ușoară, cu rame lungi și ușoare și cu scaune mobile. 2. Probă sportivă care se practică cu schiful (1). – Din fr., engl. skiff.

DOOM

schif s. n., (ambarcațiuni) pl. schífuri

schifurilor
SCHIF, schifuri, s. n. 1. Ambarcațiune sportivă foarte lungă, îngustă și ușoară, cu rame lungi și ușoare și cu scaune mobile. 2. Probă sportivă care se practică cu schiful (1). – Din fr., engl. skiff.

DOOM

schif s. n., (ambarcațiuni) pl. schífuri

schiind
SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zăpadă cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.

DOOM

schiá (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiáză, 1 pl. schiém (schi-em); conj. prez. 3 să schiéze; ger. schiínd (schi-ind)

schija
SCHÍJĂ, (1) schije, s. f. 1. Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unei bombe, grenade etc. 2. (Rar) Fontă, tuci. – Din pol. spiz.

DOOM

schíjă² (sfărâmătură de proiectil) s. f., g.-d. art. schíjei; pl. schíje

schije
SCHÍJĂ, (1) schije, s. f. 1. Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unei bombe, grenade etc. 2. (Rar) Fontă, tuci. – Din pol. spiz.

DOOM

schíjă² (sfărâmătură de proiectil) s. f., g.-d. art. schíjei; pl. schíje

schije
schíje (-e), s. f. – 1. Fontă, tuci. – 2. Bucată de bombă sau de grenadă. – Var. spije. Pol. spiža „aliaj, topire” (Tiktin; Candrea). Ultimul sens, ca și fonetismul, a putut fi influențat de ngr. σχίζα „așchie, țandără”, fără îndoială legat de tosc. schezza, it. scheggia.

schijei
SCHÍJĂ, (1) schije, s. f. 1. Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unei bombe, grenade etc. 2. (Rar) Fontă, tuci. – Din pol. spiz.

DOOM

schíjă² (sfărâmătură de proiectil) s. f., g.-d. art. schíjei; pl. schíje

schijele
SCHÍJĂ, (1) schije, s. f. 1. Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unei bombe, grenade etc. 2. (Rar) Fontă, tuci. – Din pol. spiz.

DOOM

schíjă² (sfărâmătură de proiectil) s. f., g.-d. art. schíjei; pl. schíje

schijelor
SCHÍJĂ, (1) schije, s. f. 1. Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unei bombe, grenade etc. 2. (Rar) Fontă, tuci. – Din pol. spiz.

DOOM

schíjă² (sfărâmătură de proiectil) s. f., g.-d. art. schíjei; pl. schíje

schilav
SCHÍLAV, -Ă, schilavi, -e, adj. (Înv. și pop.) Schilod. – Probabil contaminare între chilav (reg. „schilod” < bg., sb.) și schilod.

DOOM

schílav (înv., pop.) adj. m., pl. schílavi; f. schílavă, pl. schílave

schiler
SCHILÉR, schileri, s. m. Dregător domnesc, conducător al unui punct vamal (din preajma unei ape) în Evul Mediu în Țările Române. – Schelă + suf. -ar.

DOOM

schilér s. m., pl. schiléri

schileri
SCHILÉR, schileri, s. m. Dregător domnesc, conducător al unui punct vamal (din preajma unei ape) în Evul Mediu în Țările Române. – Schelă + suf. -ar.

DOOM

schilér s. m., pl. schiléri

schilerii
SCHILÉR, schileri, s. m. Dregător domnesc, conducător al unui punct vamal (din preajma unei ape) în Evul Mediu în Țările Române. – Schelă + suf. -ar.

DOOM

schilér s. m., pl. schiléri

schilerilor
SCHILÉR, schileri, s. m. Dregător domnesc, conducător al unui punct vamal (din preajma unei ape) în Evul Mediu în Țările Române. – Schelă + suf. -ar.

DOOM

schilér s. m., pl. schiléri

schilerul
SCHILÉR, schileri, s. m. Dregător domnesc, conducător al unui punct vamal (din preajma unei ape) în Evul Mediu în Țările Române. – Schelă + suf. -ar.

DOOM

schilér s. m., pl. schiléri

schilerului
SCHILÉR, schileri, s. m. Dregător domnesc, conducător al unui punct vamal (din preajma unei ape) în Evul Mediu în Țările Române. – Schelă + suf. -ar.

DOOM

schilér s. m., pl. schiléri

schilift
SCHILÍFT, schilifturi, s. n. Instalație pentru transportul schiorilor pe vârful unei pârtii sau pe o pantă. [Scris și: skilift] – Din engl., fr. schilift.

DOOM

!schilíft s. n., pl. schilífturi

schiliftul
SCHILÍFT, schilifturi, s. n. Instalație pentru transportul schiorilor pe vârful unei pârtii sau pe o pantă. [Scris și: skilift] – Din engl., fr. schilift.

DOOM

!schilíft s. n., pl. schilífturi

schiliftului
SCHILÍFT, schilifturi, s. n. Instalație pentru transportul schiorilor pe vârful unei pârtii sau pe o pantă. [Scris și: skilift] – Din engl., fr. schilift.

DOOM

!schilíft s. n., pl. schilífturi

schilifturi
SCHILÍFT, schilifturi, s. n. Instalație pentru transportul schiorilor pe vârful unei pârtii sau pe o pantă. [Scris și: skilift] – Din engl., fr. schilift.

DOOM

!schilíft s. n., pl. schilífturi

schilifturile
SCHILÍFT, schilifturi, s. n. Instalație pentru transportul schiorilor pe vârful unei pârtii sau pe o pantă. [Scris și: skilift] – Din engl., fr. schilift.

DOOM

!schilíft s. n., pl. schilífturi

schilifturilor
SCHILÍFT, schilifturi, s. n. Instalație pentru transportul schiorilor pe vârful unei pârtii sau pe o pantă. [Scris și: skilift] – Din engl., fr. schilift.

DOOM

!schilíft s. n., pl. schilífturi

schiloada
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schiloade
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schiloadei
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schiloadele
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schiloadelor
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilod
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilodea
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodeai
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodeala
SCHILODEÁLĂ, schilodeli, s. f. Schilodire, mutilare; starea celui schilod. – Schilodi + suf. -eală.

DOOM

schilodeálă s. f., g.-d. art. schilodélii; pl. schilodéli

schilodeam
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodească
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodeau
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodeați
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodeli
SCHILODEÁLĂ, schilodeli, s. f. Schilodire, mutilare; starea celui schilod. – Schilodi + suf. -eală.

DOOM

schilodeálă s. f., g.-d. art. schilodélii; pl. schilodéli

schilodelii
SCHILODEÁLĂ, schilodeli, s. f. Schilodire, mutilare; starea celui schilod. – Schilodi + suf. -eală.

DOOM

schilodeálă s. f., g.-d. art. schilodélii; pl. schilodéli

schilodelile
SCHILODEÁLĂ, schilodeli, s. f. Schilodire, mutilare; starea celui schilod. – Schilodi + suf. -eală.

DOOM

schilodeálă s. f., g.-d. art. schilodélii; pl. schilodéli

schilodelilor
SCHILODEÁLĂ, schilodeli, s. f. Schilodire, mutilare; starea celui schilod. – Schilodi + suf. -eală.

DOOM

schilodeálă s. f., g.-d. art. schilodélii; pl. schilodéli

schilodesc
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodește
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodești
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodi
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodii
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodim
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodind
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodire
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodire
SCHILODÍRE, schilodiri, s. f. Acțiunea de a (se) schilodi și rezultatul ei; schilodeală; mutilare. – V. schilodi.

DOOM

schilodíre s. f., g.-d. art. schilodírii; pl. schilodíri

schilodirea
SCHILODÍRE, schilodiri, s. f. Acțiunea de a (se) schilodi și rezultatul ei; schilodeală; mutilare. – V. schilodi.

DOOM

schilodíre s. f., g.-d. art. schilodírii; pl. schilodíri

schilodiri
SCHILODÍRE, schilodiri, s. f. Acțiunea de a (se) schilodi și rezultatul ei; schilodeală; mutilare. – V. schilodi.

DOOM

schilodíre s. f., g.-d. art. schilodírii; pl. schilodíri

schilodirii
SCHILODÍRE, schilodiri, s. f. Acțiunea de a (se) schilodi și rezultatul ei; schilodeală; mutilare. – V. schilodi.

DOOM

schilodíre s. f., g.-d. art. schilodírii; pl. schilodíri

schilodirile
SCHILODÍRE, schilodiri, s. f. Acțiunea de a (se) schilodi și rezultatul ei; schilodeală; mutilare. – V. schilodi.

DOOM

schilodíre s. f., g.-d. art. schilodírii; pl. schilodíri

schilodirilor
SCHILODÍRE, schilodiri, s. f. Acțiunea de a (se) schilodi și rezultatul ei; schilodeală; mutilare. – V. schilodi.

DOOM

schilodíre s. f., g.-d. art. schilodírii; pl. schilodíri

schilodiră
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodirăm
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodirăți
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodise
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodisem
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodiseră
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodiserăm
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodiserăți
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodiseși
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodiseți
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodit
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodit
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schilodita
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schilodite
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schiloditei
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schiloditele
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schiloditelor
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schiloditul
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schiloditului
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schilodiși
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodiți
SCHILODÍ, schilodesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face pe cineva să devină sau a deveni schilod, infirm; a (se) mutila, a (se) schilăvi. – Din schilod.

DOOM

schilodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilodésc, imperf. 3 sg. schilodeá; conj. prez. 3 să schilodeáscă

schilodiți
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schilodiții
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schilodiților
SCHILODÍT, -Ă, schilodiți, -te, adj. Schilod, infirm, mutilat. – V. schilodi.

schilodul
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilodului
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilogi
SCHILOGÍ vb. IV v. schilodi.

schilogit
SCHILOGÍT, -Ă adj. v. schilodit.

schilozi
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilozii
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilozilor
SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

DOOM

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilă
schílă (-le), s. f. – Cîine, cățel. Ngr. σϰύλα „cățea” (Bogrea, Dacor., I, 267; Graur, BL, IV, 114). Cuvînt rar, neînregistrat în dicționare. Legătura cu (s)chelălăi „a lătra”, propusă de autorii citați, este improbabilă.

schilăi
SCHILĂÍ vb. IV v. chelălăi.

schilăvea
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăveai
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăveam
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvească
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăveau
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăveați
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvesc
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvește
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvești
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvi
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvii
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvim
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvind
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvire
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviră
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvirăm
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvirăți
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvise
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvisem
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviseră
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviserăm
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviserăți
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviseși
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviseți
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvit
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviși
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăviți
SCHILĂVÍ, schilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) schilodi. – Din schilav.

DOOM

schilăví (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schilăvésc, imperf. 3 sg. schilăveá; conj. prez. 3 să schilăveáscă

schilăvoasa
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvoase
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvoasei
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvoasele
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvoaselor
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvos
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvosul
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvosului
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvoși
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvoșii
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schilăvoșilor
SCHILĂVÓS, -OÁSĂ, schilăvoși, -oase, adj. (Înv.) Schilod. – Schilav + suf. -os.

DOOM

schilăvós (înv.) adj. m., pl. schilăvóși; f. schilăvoásă, pl. schilăvoáse

schima
SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

DOOM

schímă (ordin călugăresc, grimasă) s. f., g.-d. art. schímei; pl. schíme

schimb
SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină dioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul; pe rând. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ♦ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoană care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care o înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

DOOM

în schímbul loc. prep. (~ lui)

schimb
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimba
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbai
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbam
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbare
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbare
SCHIMBÁRE, schimbări, s. f. Acțiunea de a (se) schimba și rezultatul ei; schimbat. ◊ Schimbarea la Față (a lui Isus Hristos) = sărbătoare bisericească ortodoxă care se prăznuiește la 6 august. – V. schimba.

DOOM

schimbáre s. f., g.-d. art. schimbắrii; pl. schimbắri

schimbarea
SCHIMBÁRE, schimbări, s. f. Acțiunea de a (se) schimba și rezultatul ei; schimbat. ◊ Schimbarea la Față (a lui Isus Hristos) = sărbătoare bisericească ortodoxă care se prăznuiește la 6 august. – V. schimba.

DOOM

schimbáre s. f., g.-d. art. schimbắrii; pl. schimbắri

schimbară
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbarăm
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbarăți
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbase
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbasem
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbaseră
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbaserăm
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbaserăți
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbaseși
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbaseți
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbat
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbat
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbata
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbate
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbatei
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbatele
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbatelor
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbatul
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbatului
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbau
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbaș
SCHIMBÁȘ, schimbași, s. m. Soldat care făcea parte din trupele cu schimbul. – Schimb + suf. -aș.

DOOM

schimbáș (înv.) s. m., pl. schimbáși

schimbași
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbași
SCHIMBÁȘ, schimbași, s. m. Soldat care făcea parte din trupele cu schimbul. – Schimb + suf. -aș.

DOOM

schimbáș (înv.) s. m., pl. schimbáși

schimbașii
SCHIMBÁȘ, schimbași, s. m. Soldat care făcea parte din trupele cu schimbul. – Schimb + suf. -aș.

DOOM

schimbáș (înv.) s. m., pl. schimbáși

schimbașilor
SCHIMBÁȘ, schimbași, s. m. Soldat care făcea parte din trupele cu schimbul. – Schimb + suf. -aș.

DOOM

schimbáș (înv.) s. m., pl. schimbáși

schimbașul
SCHIMBÁȘ, schimbași, s. m. Soldat care făcea parte din trupele cu schimbul. – Schimb + suf. -aș.

DOOM

schimbáș (înv.) s. m., pl. schimbáși

schimbașului
SCHIMBÁȘ, schimbași, s. m. Soldat care făcea parte din trupele cu schimbul. – Schimb + suf. -aș.

DOOM

schimbáș (înv.) s. m., pl. schimbáși

schimbați
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbați
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbații
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbaților
SCHIMBÁT s. n. Schimbare. – V. schimba.

DOOM

schimbát s. n.

schimbe
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbea
SCHIMBEÁ, schimbele, s. f. Ciorbă de burtă. (Atestat în forma schembea) Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei. CARAGIALE, O. II 359. – Variantă: schembeá s. f.

DOOM

schimbeá (înv.) s. f., art. schimbeáua, g.-d. art. schimbélei; (porții) pl. schimbéle, art. schimbélele

schimbeaua
SCHIMBEÁ, schimbele, s. f. Ciorbă de burtă. (Atestat în forma schembea) Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei. CARAGIALE, O. II 359. – Variantă: schembeá s. f.

DOOM

schimbeá (înv.) s. f., art. schimbeáua, g.-d. art. schimbélei; (porții) pl. schimbéle, art. schimbélele

schimbele
SCHIMBEÁ, schimbele, s. f. Ciorbă de burtă. (Atestat în forma schembea) Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei. CARAGIALE, O. II 359. – Variantă: schembeá s. f.

DOOM

schimbeá (înv.) s. f., art. schimbeáua, g.-d. art. schimbélei; (porții) pl. schimbéle, art. schimbélele

schimbelei
SCHIMBEÁ, schimbele, s. f. Ciorbă de burtă. (Atestat în forma schembea) Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei. CARAGIALE, O. II 359. – Variantă: schembeá s. f.

DOOM

schimbeá (înv.) s. f., art. schimbeáua, g.-d. art. schimbélei; (porții) pl. schimbéle, art. schimbélele

schimbelele
SCHIMBEÁ, schimbele, s. f. Ciorbă de burtă. (Atestat în forma schembea) Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei. CARAGIALE, O. II 359. – Variantă: schembeá s. f.

DOOM

schimbeá (înv.) s. f., art. schimbeáua, g.-d. art. schimbélei; (porții) pl. schimbéle, art. schimbélele

schimbelelor
SCHIMBEÁ, schimbele, s. f. Ciorbă de burtă. (Atestat în forma schembea) Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei. CARAGIALE, O. II 359. – Variantă: schembeá s. f.

DOOM

schimbeá (înv.) s. f., art. schimbeáua, g.-d. art. schimbélei; (porții) pl. schimbéle, art. schimbélele

schimbi
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbiș
SCHIMBÍȘ adv. (Regional) Cu schimbul, cînd unul, cînd altul; unul în locul altuia, pe rînd, alternativ. Luminile... se aprind schimbiș tot două cile două. MARIAN, Î. 87.

schimbul
SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină dioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul; pe rând. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ♦ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoană care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care o înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

DOOM

în schímbul loc. prep. (~ lui)

schimbului
SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină dioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul; pe rând. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ♦ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoană care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care o înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

DOOM

în schímbul loc. prep. (~ lui)

schimburi
SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină dioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul; pe rând. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ♦ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoană care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care o înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

DOOM

în schímbul loc. prep. (~ lui)

schimburile
SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină dioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul; pe rând. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ♦ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoană care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care o înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

DOOM

în schímbul loc. prep. (~ lui)

schimburilor
SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină dioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul; pe rând. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ♦ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoană care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care o înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

DOOM

în schímbul loc. prep. (~ lui)

schimbând
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbînd
SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc.) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine în locul celor purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

DOOM

schimbá (a ~) vb., ind. prez. 3 schímbă

schimbăcioasa
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcioase
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcioasei
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcioasele
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcioaselor
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcios
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăciosul
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăciosului
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcioși
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcioșii
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbăcioșilor
SCHIMBĂCIÓS, -OÂSĂ, schimbăcioși, -oase, adj. Schimbător (I). – Schimba + suf. -ăcios.

DOOM

schimbăciós (fam.) adj. m., pl. schimbăcióși; f. schimbăcioásă, pl. schimbăcioáse

schimbări
SCHIMBÁRE, schimbări, s. f. Acțiunea de a (se) schimba și rezultatul ei; schimbat. ◊ Schimbarea la Față (a lui Isus Hristos) = sărbătoare bisericească ortodoxă care se prăznuiește la 6 august. – V. schimba.

DOOM

schimbáre s. f., g.-d. art. schimbắrii; pl. schimbắri

schimbării
SCHIMBÁRE, schimbări, s. f. Acțiunea de a (se) schimba și rezultatul ei; schimbat. ◊ Schimbarea la Față (a lui Isus Hristos) = sărbătoare bisericească ortodoxă care se prăznuiește la 6 august. – V. schimba.

DOOM

schimbáre s. f., g.-d. art. schimbắrii; pl. schimbắri

schimbările
SCHIMBÁRE, schimbări, s. f. Acțiunea de a (se) schimba și rezultatul ei; schimbat. ◊ Schimbarea la Față (a lui Isus Hristos) = sărbătoare bisericească ortodoxă care se prăznuiește la 6 august. – V. schimba.

DOOM

schimbáre s. f., g.-d. art. schimbắrii; pl. schimbắri

schimbărilor
SCHIMBÁRE, schimbări, s. f. Acțiunea de a (se) schimba și rezultatul ei; schimbat. ◊ Schimbarea la Față (a lui Isus Hristos) = sărbătoare bisericească ortodoxă care se prăznuiește la 6 august. – V. schimba.

DOOM

schimbáre s. f., g.-d. art. schimbắrii; pl. schimbắri

schimbătoare
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătoarea
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătoarei
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătoarele
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătoarelor
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbător
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbători
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătorii
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătorilor
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătorul
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schimbătorului
SCHIMBĂTÓR, -OÁRE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

DOOM

schimbătór² s. n., pl. schimbătoáre

schime
SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

DOOM

schímă (ordin călugăresc, grimasă) s. f., g.-d. art. schímei; pl. schíme

schimei
SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

DOOM

schímă (ordin călugăresc, grimasă) s. f., g.-d. art. schímei; pl. schíme

schimele
SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

DOOM

schímă (ordin călugăresc, grimasă) s. f., g.-d. art. schímei; pl. schíme

schimelor
SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

DOOM

schímă (ordin călugăresc, grimasă) s. f., g.-d. art. schímei; pl. schíme

schimen
schímen (-ni), s. m. – Pui de leu. Mgr. σϰύμνος, prin intermediul sl. skimĭnŭ (Tiktin). Sec. XVII, înv.

schimnic
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnica
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnice
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnicea
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniceai
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniceam
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniceasca
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimnicească
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniceau
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniceați
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicei
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnicele
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnicelor
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnicesc
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimnicesc
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicescul
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimnicescului
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimnicește
SCHIMNICÉȘTE adv. (Rar) În felul schimnicilor, ca schimnicii.

schimnicește
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicești
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimnicești
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniceștii
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimniceștile
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimniceștilor
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schimnici
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnici
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicia
SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

DOOM

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schimnicie
SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

DOOM

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schimniciei
SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

DOOM

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schimnicii
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnicii
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicii
SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

DOOM

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schimniciile
SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

DOOM

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schimniciilor
SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

DOOM

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schimnicilor
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnicim
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicind
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicire
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniciră
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicirăm
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicirăți
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicise
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicisem
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniciseră
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniciserăm
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniciserăți
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniciseși
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniciseți
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicit
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicit
SCHIMNICÍT², -Ă, schimniciți, -te, adj. Care a devenit schimnic; care duce viață de schimnic. Așezarea... nu părea de fel să fi fost înălțată acolo pentru adăpostul unei voievodese schimnicite. C. PETRESCU, R. DR. 54.

schimniciși
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimniciți
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schimnicul
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnicului
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schimnică
SCHÍMNICĂ, schimnice, s. f. Călugăriță care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnică. – Variantă: schívnică s. f.

schimonah
SCHIMONÁH, schimonahi, s. m. (Învechit și arhaizant) Schimnic. Psalmi rostiți... de schimonahi bătrîni. LESNEA, I. 7.

schimonahă
SCHIMONÁHĂ, schimonahe, s. f. (Învechit) Schimnică.

schimonahă
SCHIMONÁH, schimonahi, s. m. (Învechit și arhaizant) Schimnic. Psalmi rostiți... de schimonahi bătrîni. LESNEA, I. 7.

schimonosea
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonoseai
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonoseala
SCHIMOSEÁLĂ s. f. v. schimonoseală.

DOOM

schimonoseálă s. f., g.-d. art. schimonosélii; pl. schimonoséli

schimonoseam
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosească
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonoseau
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonoseați
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonoseli
SCHIMOSEÁLĂ s. f. v. schimonoseală.

DOOM

schimonoseálă s. f., g.-d. art. schimonosélii; pl. schimonoséli

schimonoselii
SCHIMOSEÁLĂ s. f. v. schimonoseală.

DOOM

schimonoseálă s. f., g.-d. art. schimonosélii; pl. schimonoséli

schimonoselile
SCHIMOSEÁLĂ s. f. v. schimonoseală.

DOOM

schimonoseálă s. f., g.-d. art. schimonosélii; pl. schimonoséli

schimonoselilor
SCHIMOSEÁLĂ s. f. v. schimonoseală.

DOOM

schimonoseálă s. f., g.-d. art. schimonosélii; pl. schimonoséli

schimonosesc
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosește
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosești
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosi
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosii
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosim
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosind
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosire
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosire
SCHIMOSÍRE s. f. v. schimonosire.

DOOM

schimonosíre s. f., g.-d. art. schimonosírii; pl. schimonosíri

schimonosirea
SCHIMOSÍRE s. f. v. schimonosire.

DOOM

schimonosíre s. f., g.-d. art. schimonosírii; pl. schimonosíri

schimonosiri
SCHIMOSÍRE s. f. v. schimonosire.

DOOM

schimonosíre s. f., g.-d. art. schimonosírii; pl. schimonosíri

schimonosirii
SCHIMOSÍRE s. f. v. schimonosire.

DOOM

schimonosíre s. f., g.-d. art. schimonosírii; pl. schimonosíri

schimonosirile
SCHIMOSÍRE s. f. v. schimonosire.

DOOM

schimonosíre s. f., g.-d. art. schimonosírii; pl. schimonosíri

schimonosirilor
SCHIMOSÍRE s. f. v. schimonosire.

DOOM

schimonosíre s. f., g.-d. art. schimonosírii; pl. schimonosíri

schimonosiră
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosirăm
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosirăți
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosise
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosisem
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosiseră
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosiserăm
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosiserăți
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosiseși
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosiseți
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosit
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosit
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonosita
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonosite
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonositei
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonositele
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonositelor
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonositul
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonositului
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonositura
SCHIMOSITÚRĂ s. f. v. schimonositură.

DOOM

schimonositúră s. f., g.-d. art. schimonositúrii; pl. schimonositúri

schimonosituri
SCHIMOSITÚRĂ s. f. v. schimonositură.

DOOM

schimonositúră s. f., g.-d. art. schimonositúrii; pl. schimonositúri

schimonositurii
SCHIMOSITÚRĂ s. f. v. schimonositură.

DOOM

schimonositúră s. f., g.-d. art. schimonositúrii; pl. schimonositúri

schimonositurile
SCHIMOSITÚRĂ s. f. v. schimonositură.

DOOM

schimonositúră s. f., g.-d. art. schimonositúrii; pl. schimonositúri

schimonositurilor
SCHIMOSITÚRĂ s. f. v. schimonositură.

DOOM

schimonositúră s. f., g.-d. art. schimonositúrii; pl. schimonositúri

schimonosiși
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosiți
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimonosiți
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonosiții
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimonosiților
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimoseală
SCHIMOSEÁLĂ s. f. v. schimonoseală.

DOOM

schimonoseálă s. f., g.-d. art. schimonosélii; pl. schimonoséli

schimosi
SCHIMONOSÍ, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosí vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

DOOM

schimonosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosésc, imperf. 3 sg. schimonoseá; conj. prez. 3 să schimonoseáscă

schimosire
SCHIMOSÍRE s. f. v. schimonosire.

DOOM

schimonosíre s. f., g.-d. art. schimonosírii; pl. schimonosíri

schimosit
SCHIMOSÍT, -Ă adj. v. schimonosit.

schimositură
SCHIMOSITÚRĂ s. f. v. schimonositură.

DOOM

schimonositúră s. f., g.-d. art. schimonositúrii; pl. schimonositúri

schimschi
schimschi! interj. (intl.) schimbă vorba!

schindină
schíndină (-ne), s. f. – Pericol. Ngr. ϰίνδυνος. Sec. XVIII, înv. (Gáldi 248).

schinduc
SCHINDÚC s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepară un fel de rachiu (Conioselinum vaginatum). – Et. nec.

DOOM

schindúc (plantă, băutură) s. m.

schinduf
SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, folosită ca nutreț pentru vite sau în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.

DOOM

schindúf (plantă) s. m.

schinduful
SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, folosită ca nutreț pentru vite sau în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.

DOOM

schindúf (plantă) s. m.

schindufului
SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, folosită ca nutreț pentru vite sau în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.

DOOM

schindúf (plantă) s. m.

schinei
SCHINÉL, schinei, s. m. Mică plantă erbacee cu flori galbene folosită ca plantă medicinală (Cnicus benedictus). – Schin (= spin) + suf. -el.

schineii
SCHINÉL, schinei, s. m. Mică plantă erbacee cu flori galbene folosită ca plantă medicinală (Cnicus benedictus). – Schin (= spin) + suf. -el.

schineilor
SCHINÉL, schinei, s. m. Mică plantă erbacee cu flori galbene folosită ca plantă medicinală (Cnicus benedictus). – Schin (= spin) + suf. -el.

schinel
SCHINÉL, schinei, s. m. Mică plantă erbacee cu flori galbene folosită ca plantă medicinală (Cnicus benedictus). – Schin (= spin) + suf. -el.

schinelul
SCHINÉL, schinei, s. m. Mică plantă erbacee cu flori galbene folosită ca plantă medicinală (Cnicus benedictus). – Schin (= spin) + suf. -el.

schinelului
SCHINÉL, schinei, s. m. Mică plantă erbacee cu flori galbene folosită ca plantă medicinală (Cnicus benedictus). – Schin (= spin) + suf. -el.

schingi
SCHINGI, schingiuri, s. n. (Înv.) Schingiuire, tortură, caznă. – Cf. tc. i ș k e n c e.

DOOM

schingi (înv.) s. n., pl. schíngiuri

schingiui
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuia
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiai
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiam
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiască
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiau
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiați
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiesc
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiește
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiești
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuii
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuim
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuind
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuire
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuire
SCHINGIUÍRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; chin, tortură, caznă. – V. schingiui.

DOOM

schingiuíre s. f., g.-d. art. schingiuírii; pl. schingiuíri

schingiuirea
SCHINGIUÍRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; chin, tortură, caznă. – V. schingiui.

DOOM

schingiuíre s. f., g.-d. art. schingiuírii; pl. schingiuíri

schingiuiri
SCHINGIUÍRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; chin, tortură, caznă. – V. schingiui.

DOOM

schingiuíre s. f., g.-d. art. schingiuírii; pl. schingiuíri

schingiuirii
SCHINGIUÍRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; chin, tortură, caznă. – V. schingiui.

DOOM

schingiuíre s. f., g.-d. art. schingiuírii; pl. schingiuíri

schingiuirile
SCHINGIUÍRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; chin, tortură, caznă. – V. schingiui.

DOOM

schingiuíre s. f., g.-d. art. schingiuírii; pl. schingiuíri

schingiuirilor
SCHINGIUÍRE, schingiuiri, s. f. Acțiunea de a schingiui; chin, tortură, caznă. – V. schingiui.

DOOM

schingiuíre s. f., g.-d. art. schingiuírii; pl. schingiuíri

schingiuiră
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuirăm
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuirăți
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuise
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuisem
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiseră
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiserăm
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiserăți
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiseși
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiseți
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuit
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuit
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuit
SCHINGIUÍT¹ s. n. Faptul de a schingiui. – V. schingiui.

DOOM

*schingiuít s. n.

schingiuita
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuite
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuitei
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuitele
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuitelor
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuitul
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuitului
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuiși
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiți
SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

DOOM

schingiuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 să schingiuiáscă

schingiuiți
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuiții
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuiților
SCHINGIUÍT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiul
SCHINGI, schingiuri, s. n. (Înv.) Schingiuire, tortură, caznă. – Cf. tc. i ș k e n c e.

DOOM

schingi (înv.) s. n., pl. schíngiuri

schingiului
SCHINGI, schingiuri, s. n. (Înv.) Schingiuire, tortură, caznă. – Cf. tc. i ș k e n c e.

DOOM

schingi (înv.) s. n., pl. schíngiuri

schingiuri
SCHINGI, schingiuri, s. n. (Înv.) Schingiuire, tortură, caznă. – Cf. tc. i ș k e n c e.

DOOM

schingi (înv.) s. n., pl. schíngiuri

schingiurile
SCHINGI, schingiuri, s. n. (Înv.) Schingiuire, tortură, caznă. – Cf. tc. i ș k e n c e.

DOOM

schingi (înv.) s. n., pl. schíngiuri

schingiurilor
SCHINGI, schingiuri, s. n. (Înv.) Schingiuire, tortură, caznă. – Cf. tc. i ș k e n c e.

DOOM

schingi (înv.) s. n., pl. schíngiuri

schinteia
SCÎNTEIÁ, scînteiez, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scînteie (care apare și dispare), a străluci, a luci, a sclipi. Privirea lui s-a dus mai departe, spre oglinzile rîului, care scînteiau printre lunci și spre munții încununați de cețuri albăstrii. SADOVEANU, N. P. 8. Pe frunzele pomilor scînteiau ca niște pietre scumpe picăturile de apă. SANDU-ALDEA, U. P. 195. ◊ Tranz. (Rar) S-au pierdut spre Balcanii, pe care în zilele cu cer limpede, dacă mă sui pe măgură, îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase. STANCU, D. 193. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic); a luci, a sclipi. Un gol, deodată, se făcu în jurul bătrînului zburlit și furios, care aștepta gata să lovească, la pîndă, cu ochii scînteind ca o fiară încolțită. BART, E. 301. Cînele se uită, îi scînteiază ochii. DELAVRANCEA, H. T. 266. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, ai căruia ochi scînteiară ca un fulger. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (Poetic) Umbra feței străvezii E albă ca de ceară – Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. EMINESCU, O. I 88. 2. A împrăștia scîntei. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Poetic) Luceafărul de ziuă scînteia, parc-ar fi fost scos din foc. SANDU-ALDEA, U. P. 128. – Prez. ind. pers. 3 și: scîntéie (EMINESCU, O. I 209). – Variantă: schinteia (MACEDONSKI, O. I 29) vb. I.

schinteie
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

schinteiere
SCÎNTEIÉRE, scînteieri, s. f. Acțiunea de a scînteia și rezultatul ei; lumină vie, intermitentă (iradiată sau reflectată). Pe undele negre tremurau uneori scînteieri de lumină. DUNĂREANU, CH. 233. Subt mîngîierile acelorași adieri, fînațul adînc se mlădia în valuri molatice, scînteieri de rouă, aprinsă în lumină de soare. HOGAȘ, M. N. 151. ◊ Fig. Catrina închise pe jumătate ochii, lunecînd spre Ruset scînteierea lor de smoală topită. SADOVEANU, Z. C. 153. – Variantă: schinteiére (MACEDONSKI, O. I 29) s. f.

schinteietor
SCÎNTEIETÓR, -OÁRE, scînteietori, -oare, adj. Strălucitor, sclipitor. Valea Jiului strălucea într-o splendidă zi de toamnă. De jur împrejur se ridicau munții, măreți și liniștiți, iar crestele Parîngului erau acoperite de zăpezi albe, scînteietoare. BOGZA, V. J. 142. Cum ședea spînul împreună cu moșu-său și cu verele sale sus într-un foișor, numai iată ce zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare... și de ce se apropia, de ce lumina mai tare. CREANGĂ, P. 228. ◊ Fig. Singur Eminescu a știut să scoată dintr-un cîmp așa de îngust frumusețe nepieritoare de formă, finețe de sentimente scînteietoare. IONESCU-RION, C. 104. ♦ Care pare că împrăștie scîntei; viu, strălucitor, lucitor. Era înaltă... cu ochii scînteietori, cu buzele subțiri și roșii. IBRĂILEANU, A. 124. Ce pictor va putea vreodată să ne reproducă sclipirea scînteietoare a unui ochi frumos. GHEREA, ST. CR. II 50. După ce se uită o dată cu ochii scînteietori împrejurul său... începu să scurme pămîntul cu ghearele. SLAVICI, N. II 239. Focurile pietrelor scumpe se uneau cu razele scînteietoare ale ochilor. ALECSANDRI, O. P. 86. – Variantă: schinteietór, -oáre (MACEDONSKI, O. I 24) adj.

schinuța
SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe; bănică (Phyteumia orbiculae). – Schin (= spin) + suf. -uță.

schinuțe
SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe; bănică (Phyteumia orbiculae). – Schin (= spin) + suf. -uță.

schinuței
SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe; bănică (Phyteumia orbiculae). – Schin (= spin) + suf. -uță.

schinuțele
SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe; bănică (Phyteumia orbiculae). – Schin (= spin) + suf. -uță.

schinuțelor
SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe; bănică (Phyteumia orbiculae). – Schin (= spin) + suf. -uță.

schioapă
SCHIOÁPĂ s. f. v. șchioapă.

schioara
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schioare
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schioarea
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schioarei
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schioarele
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schioarelor
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schiolălăi
SCHIOLĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

schiop
SCHIOP, -OÁPĂ adj. v. șchiop.

schiopa
SCHIOPÁ vb. I v. șchiopa.

schiopăta
SCHIOPĂTÁ vb. I v. șchiopăta.

schior
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schiori
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schiorii
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schiorilor
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schiorul
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schiorului
SCHIÓR, -OÁRĂ, schiori, -oare, s. m. și f. Persoană care schiază, care practică schiul. [Pr.: schi-or] – Din fr. skieur.

DOOM

schiór s. m., pl. schióri

schip
SCHÍP, schipuri, s. n. Vas mare de metal, care alunecă (pe role) pe o distanță fixă și se descarcă automat, folosit la transportul materialelor în mine, în fabrici etc. – Din fr., engl. skip.

DOOM

schip s. n., pl. schípuri

schiper
SCHÍPER s.m. (Liv.) Comandant al unei ambarcații de pescuit sau de mic tonaj; (p. ext.) comandant al unei nave. [< engl. skipper].

schipetar
SCHIPETÁR, schipetari, s. m. Denumire autohtonă pe care și-o dau albanezii. – Cf. alb. Shqipëtar.

DOOM

!schipetár s. m., pl. schipetári

schiptre
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

DOOM

schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre

schiptrele
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

DOOM

schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre

schiptrelor
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

DOOM

schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre

schiptru
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

DOOM

schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre

schiptrul
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

DOOM

schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre

schiptrului
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.

DOOM

schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre

schipul
SCHÍP, schipuri, s. n. Vas mare de metal, care alunecă (pe role) pe o distanță fixă și se descarcă automat, folosit la transportul materialelor în mine, în fabrici etc. – Din fr., engl. skip.

DOOM

schip s. n., pl. schípuri

schipului
SCHÍP, schipuri, s. n. Vas mare de metal, care alunecă (pe role) pe o distanță fixă și se descarcă automat, folosit la transportul materialelor în mine, în fabrici etc. – Din fr., engl. skip.

DOOM

schip s. n., pl. schípuri

schipuri
SCHÍP, schipuri, s. n. Vas mare de metal, care alunecă (pe role) pe o distanță fixă și se descarcă automat, folosit la transportul materialelor în mine, în fabrici etc. – Din fr., engl. skip.

DOOM

schip s. n., pl. schípuri

schipurile
SCHÍP, schipuri, s. n. Vas mare de metal, care alunecă (pe role) pe o distanță fixă și se descarcă automat, folosit la transportul materialelor în mine, în fabrici etc. – Din fr., engl. skip.

DOOM

schip s. n., pl. schípuri

schipurilor
SCHÍP, schipuri, s. n. Vas mare de metal, care alunecă (pe role) pe o distanță fixă și se descarcă automat, folosit la transportul materialelor în mine, în fabrici etc. – Din fr., engl. skip.

DOOM

schip s. n., pl. schípuri

schirlet
schirlét (-turi), s. n. – Numele unei stofe de culoare stacojie; culoare roșie. It. scarlato, prin intermediul tc. iskerlet (Candrea). Este dubletul lui șocîrlat, s. n. (înv., Mold., țesătură stacojie), prin intermediul mag. sakarlát.

schiros
SCHÍROS, schirosuri, s. n. Tumoare canceroasă, fibroasă și tare la pipăit. Brașoveanca zăcașă și fațarnică roasă de schiros și de pizmă. M. I. CARAGIALE, C. 51.

schisma
SCHÍSMĂ, schisme, s. f. 1. Sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale. 2. P. anal. Dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri. – Din fr. schisme, lat. schisma.

DOOM

schísmă (separare religioasă, sciziune) s. f., g.-d. art. schísmei; pl. schísme

schismatic
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismatica
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismatice
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismaticei
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismaticele
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismaticelor
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismatici
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismaticii
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismaticilor
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismaticul
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schismaticului
SCHISMÁTIC, -Ă, schismatici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care s-a separat de comunitatea unei biserici, care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici. – Din fr. schismatique, lat. schismaticus.

DOOM

schismátic adj. m., pl. schismátici; f. schismátică, pl. schismátice

schisme
SCHÍSMĂ, schisme, s. f. 1. Sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale. 2. P. anal. Dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri. – Din fr. schisme, lat. schisma.

DOOM

schísmă (separare religioasă, sciziune) s. f., g.-d. art. schísmei; pl. schísme

schismei
SCHÍSMĂ, schisme, s. f. 1. Sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale. 2. P. anal. Dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri. – Din fr. schisme, lat. schisma.

DOOM

schísmă (separare religioasă, sciziune) s. f., g.-d. art. schísmei; pl. schísme

schismele
SCHÍSMĂ, schisme, s. f. 1. Sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale. 2. P. anal. Dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri. – Din fr. schisme, lat. schisma.

DOOM

schísmă (separare religioasă, sciziune) s. f., g.-d. art. schísmei; pl. schísme

schismelor
SCHÍSMĂ, schisme, s. f. 1. Sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale. 2. P. anal. Dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri. – Din fr. schisme, lat. schisma.

DOOM

schísmă (separare religioasă, sciziune) s. f., g.-d. art. schísmei; pl. schísme

schistocit
SCHISTOCÍT s.n. Fragment al unei hematii; schizocit. [< fr. schistocyte, cf. gr. schistos – fisură, kytos – celulă].

schit
SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

DOOM

schit s. n., pl. schíturi

schitaci
schitáci (-ce), adj. – (Banat, Trans.) Dichisit, gătit. Din a chiti (Candrea), probabil contaminat formal cu sb. skitač „vagabond”, cf. Miklosich, Lexicon, 853.

schitișor
SCHITIȘÓR, schitișoare, s. n. Schituleț. Dete de un schitișor săpat într-o piatră. MARIAN, T. 96.

schitul
SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

DOOM

schit s. n., pl. schíturi

schituleț
SCHITULÉȚ, schitulețe, s. n. Diminutiv al lui schit. – Schit + suf. -uleț.

DOOM

schituléț s. n., pl. schituléțe

schitulețe
SCHITULÉȚ, schitulețe, s. n. Diminutiv al lui schit. – Schit + suf. -uleț.

DOOM

schituléț s. n., pl. schituléțe

schitulețele
SCHITULÉȚ, schitulețe, s. n. Diminutiv al lui schit. – Schit + suf. -uleț.

DOOM

schituléț s. n., pl. schituléțe

schitulețelor
SCHITULÉȚ, schitulețe, s. n. Diminutiv al lui schit. – Schit + suf. -uleț.

DOOM

schituléț s. n., pl. schituléțe

schitulețul
SCHITULÉȚ, schitulețe, s. n. Diminutiv al lui schit. – Schit + suf. -uleț.

DOOM

schituléț s. n., pl. schituléțe

schitulețului
SCHITULÉȚ, schitulețe, s. n. Diminutiv al lui schit. – Schit + suf. -uleț.

DOOM

schituléț s. n., pl. schituléțe

schitului
SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

DOOM

schit s. n., pl. schíturi

schituri
SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

DOOM

schit s. n., pl. schíturi

schiturile
SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

DOOM

schit s. n., pl. schíturi

schiturilor
SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

DOOM

schit s. n., pl. schíturi

schiul
SCHI, (1) schiuri, s. n. 1. Un fel de patină în formă de bandă lungă și îngustă de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsă de talpa ghetelor, permite alunecarea rapidă pe zăpadă. 2. Sport de iarnă practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.

DOOM

schi s. n., (obiecte) pl. schíuri

schiului
SCHI, (1) schiuri, s. n. 1. Un fel de patină în formă de bandă lungă și îngustă de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsă de talpa ghetelor, permite alunecarea rapidă pe zăpadă. 2. Sport de iarnă practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.

DOOM

schi s. n., (obiecte) pl. schíuri

schiuri
SCHI, (1) schiuri, s. n. 1. Un fel de patină în formă de bandă lungă și îngustă de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsă de talpa ghetelor, permite alunecarea rapidă pe zăpadă. 2. Sport de iarnă practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.

DOOM

schi s. n., (obiecte) pl. schíuri

schiurile
SCHI, (1) schiuri, s. n. 1. Un fel de patină în formă de bandă lungă și îngustă de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsă de talpa ghetelor, permite alunecarea rapidă pe zăpadă. 2. Sport de iarnă practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.

DOOM

schi s. n., (obiecte) pl. schíuri

schiurilor
SCHI, (1) schiuri, s. n. 1. Un fel de patină în formă de bandă lungă și îngustă de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsă de talpa ghetelor, permite alunecarea rapidă pe zăpadă. 2. Sport de iarnă practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.

DOOM

schi s. n., (obiecte) pl. schíuri

schiverniseală
SCHIVERNISEÁLĂ, schiverniseli, s. f. Chiverniseală. (Atestat în forma schivirnisală) Avea obicei să-și lege vaca dinapoia căruței pentru schivirnisală, ca să aibă lăptișor la drum. CREANGĂ, P. 115. – Variantă: (regional) schivirnisálă s. f.

schivirnisală
SCHIVIRNISÁLĂ s. f. v. schiverniseală.

schivnic
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schivnicesc
SCHIVNICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. schimnicesc.

DOOM

!schimnicésc/schivnicésc (rar) adj. m., f. schimniceáscă/ schivniceáscă; pl. m. și f. schimnicéști/schivnicéști

schivnici
SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

DOOM

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schivnicie
SCHIMNICÍE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicíe s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

DOOM

!schimnicíe/schivnicíe (rar) s. f., art. schimnicía/ schivnicía, g.-d. art. schimnicíei/schivnicíei; pl. schimnicíi/ schivnicíi, art. schimnicíile/schivnicíile

schivnică
SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

DOOM

schívnică v. schímnică

schivnică
SCHÍVNICĂ s. f. v. schimnică.

schizo
SCHIZO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „diviziune”, „sciziune”, „împărțire”, „împărțit”. [< fr. schizo-, cf. gr. schizein – a împărți].

schizocit
SCHIZOCÍT s.n. Schistocit. [< fr. schizocyte].

schizocite
SCHIZOCÍT s.n. Schistocit. [< fr. schizocyte].

schizocitele
SCHIZOCÍT s.n. Schistocit. [< fr. schizocyte].

schizocitelor
SCHIZOCÍT s.n. Schistocit. [< fr. schizocyte].

schizocitul
SCHIZOCÍT s.n. Schistocit. [< fr. schizocyte].

schizocitului
SCHIZOCÍT s.n. Schistocit. [< fr. schizocyte].

schizofazia
SCHIZOFAZÍE, schizofazii, s. f. (Med.) Tulburare patologică (în schizofrenie) care se manifestă prin vorbire incoerentă, confuză. – Din fr. schizophasie.

schizofazie
SCHIZOFAZÍE, schizofazii, s. f. (Med.) Tulburare patologică (în schizofrenie) care se manifestă prin vorbire incoerentă, confuză. – Din fr. schizophasie.

schizofaziei
SCHIZOFAZÍE, schizofazii, s. f. (Med.) Tulburare patologică (în schizofrenie) care se manifestă prin vorbire incoerentă, confuză. – Din fr. schizophasie.

schizofazii
SCHIZOFAZÍE, schizofazii, s. f. (Med.) Tulburare patologică (în schizofrenie) care se manifestă prin vorbire incoerentă, confuză. – Din fr. schizophasie.

schizofaziile
SCHIZOFAZÍE, schizofazii, s. f. (Med.) Tulburare patologică (în schizofrenie) care se manifestă prin vorbire incoerentă, confuză. – Din fr. schizophasie.

schizofaziilor
SCHIZOFAZÍE, schizofazii, s. f. (Med.) Tulburare patologică (în schizofrenie) care se manifestă prin vorbire incoerentă, confuză. – Din fr. schizophasie.

schizofita
SCHIZOFÍTĂ, schizofite, s. f. (La pl.) Grup de plante care au ca mod de reproducere diviziunea simplă; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. schizophyte.

DOOM

schizofítă s. f., g.-d. art. schizofítei; pl. schizofíte

schizofite
SCHIZOFÍTĂ, schizofite, s. f. (La pl.) Grup de plante care au ca mod de reproducere diviziunea simplă; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. schizophyte.

DOOM

schizofítă s. f., g.-d. art. schizofítei; pl. schizofíte

schizofite
SCHIZOFÍTE s.f.pl. Grup de organisme vegetale unicelulare lipsite de nucleu, care se reproduc prin diviziune simplă. [Sg. schizofită. / < fr. schizophytes, cf. gr. schizein – a împărți, phyton – plantă].

schizofitei
SCHIZOFÍTĂ, schizofite, s. f. (La pl.) Grup de plante care au ca mod de reproducere diviziunea simplă; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. schizophyte.

DOOM

schizofítă s. f., g.-d. art. schizofítei; pl. schizofíte

schizofitele
SCHIZOFÍTĂ, schizofite, s. f. (La pl.) Grup de plante care au ca mod de reproducere diviziunea simplă; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. schizophyte.

DOOM

schizofítă s. f., g.-d. art. schizofítei; pl. schizofíte

schizofitelor
SCHIZOFÍTĂ, schizofite, s. f. (La pl.) Grup de plante care au ca mod de reproducere diviziunea simplă; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. schizophyte.

DOOM

schizofítă s. f., g.-d. art. schizofítei; pl. schizofíte

schizofrenia
SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea. – Din fr. schizophrénie.

DOOM

schizofreníe (-zo-fre-) s. f., art. schizofrenía, g.-d. art. schizofreníei; pl. schizofreníi, art. schizofreníile

schizofrenic
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenic
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenica
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenica
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenice
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenice
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicei
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicei
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicele
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicele
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicelor
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicelor
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenici
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenici
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicii
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicii
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicilor
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicilor
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicul
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicul
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicului
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenicului
SCHIZOFRÉNIC, -Ă, schizofrenici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) care este bolnav de schizofrenie. – Din fr. schizophrénique.

DOOM

schizofrénic (-zo-fre-) adj. m., s. m., pl. schizofrénici; adj. f., s. f. schizofrénică, pl. schizofrénice

schizofrenie
SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea. – Din fr. schizophrénie.

DOOM

schizofreníe (-zo-fre-) s. f., art. schizofrenía, g.-d. art. schizofreníei; pl. schizofreníi, art. schizofreníile

schizofreniei
SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea. – Din fr. schizophrénie.

DOOM

schizofreníe (-zo-fre-) s. f., art. schizofrenía, g.-d. art. schizofreníei; pl. schizofreníi, art. schizofreníile

schizofrenii
SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea. – Din fr. schizophrénie.

DOOM

schizofreníe (-zo-fre-) s. f., art. schizofrenía, g.-d. art. schizofreníei; pl. schizofreníi, art. schizofreníile

schizofreniile
SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea. – Din fr. schizophrénie.

DOOM

schizofreníe (-zo-fre-) s. f., art. schizofrenía, g.-d. art. schizofreníei; pl. schizofreníi, art. schizofreníile

schizofreniilor
SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea. – Din fr. schizophrénie.

DOOM

schizofreníe (-zo-fre-) s. f., art. schizofrenía, g.-d. art. schizofreníei; pl. schizofreníi, art. schizofreníile

schizogen
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogena
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogene
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogenei
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogenele
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogenelor
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogeneza
SCHIZOGENÉZĂ, schizogeneze, s. f. (Biol.) Înmulțire asexuată prin diviziune. – Din fr. schizogénèse.

schizogeneze
SCHIZOGENÉZĂ, schizogeneze, s. f. (Biol.) Înmulțire asexuată prin diviziune. – Din fr. schizogénèse.

schizogenezei
SCHIZOGENÉZĂ, schizogeneze, s. f. (Biol.) Înmulțire asexuată prin diviziune. – Din fr. schizogénèse.

schizogenezele
SCHIZOGENÉZĂ, schizogeneze, s. f. (Biol.) Înmulțire asexuată prin diviziune. – Din fr. schizogénèse.

schizogenezelor
SCHIZOGENÉZĂ, schizogeneze, s. f. (Biol.) Înmulțire asexuată prin diviziune. – Din fr. schizogénèse.

schizogeni
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogenii
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogenilor
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogenul
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogenului
SCHIZOGÉN, -Ă adj. (Biol.) Care ia naștere prin diviziune, prin separare. [< germ. schizogen].

schizogonia
SCHIZOGONÍE, schizogonii, s. f. (Biol.) înmulțire prin separare sau prin diviziune multiplă, la protozoare și la plantele inferioare. – Din fr. schizogonie.

schizogonie
SCHIZOGONÍE, schizogonii, s. f. (Biol.) înmulțire prin separare sau prin diviziune multiplă, la protozoare și la plantele inferioare. – Din fr. schizogonie.

schizogoniei
SCHIZOGONÍE, schizogonii, s. f. (Biol.) înmulțire prin separare sau prin diviziune multiplă, la protozoare și la plantele inferioare. – Din fr. schizogonie.

schizogonii
SCHIZOGONÍE, schizogonii, s. f. (Biol.) înmulțire prin separare sau prin diviziune multiplă, la protozoare și la plantele inferioare. – Din fr. schizogonie.

schizogoniile
SCHIZOGONÍE, schizogonii, s. f. (Biol.) înmulțire prin separare sau prin diviziune multiplă, la protozoare și la plantele inferioare. – Din fr. schizogonie.

schizogoniilor
SCHIZOGONÍE, schizogonii, s. f. (Biol.) înmulțire prin separare sau prin diviziune multiplă, la protozoare și la plantele inferioare. – Din fr. schizogonie.

schizoid
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoida
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoide
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoidei
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoidele
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoidelor
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoidie
SCHIZOIDÍE s. f. (Med.) Predispoziție a unor persoane, a unor constituții psihice pentru schizofrenie; tip de personalitate care manifestă această predispoziție; (rar) schizotimie. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. schizoïdie.

DOOM

*schizoidíe (-zo-i-) s. f., art. schizoidía, g.-d. schizoidíi, art. schizoidíei

schizoidul
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoidului
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoizi
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoizii
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizoizilor
SCHIZOÍD, -Ă, schizoizi, -de, adj., s. m. și f. (Med.) (Om) predispus la schizofrenie; tip de temperament caracterizat prin tendința de izolare și predominarea vieții interioare; (rar) schizotim. – Din fr. schizoïde.

DOOM

*schizoíd adj. m., s. m., pl. schizoízi; adj. f., s. f. schizoídă, pl. schizoíde

schizopod
SCHIZOPÓD, schizopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee terestre sau marine mici, cu picioarele bifurcate; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. – Din fr. schizopode.

DOOM

schizopód s. n., pl. schizopóde

schizopode
SCHIZOPÓD, schizopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee terestre sau marine mici, cu picioarele bifurcate; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. – Din fr. schizopode.

DOOM

schizopód s. n., pl. schizopóde

schizopodele
SCHIZOPÓD, schizopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee terestre sau marine mici, cu picioarele bifurcate; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. – Din fr. schizopode.

DOOM

schizopód s. n., pl. schizopóde

schizopodelor
SCHIZOPÓD, schizopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee terestre sau marine mici, cu picioarele bifurcate; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. – Din fr. schizopode.

DOOM

schizopód s. n., pl. schizopóde

schizopodul
SCHIZOPÓD, schizopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee terestre sau marine mici, cu picioarele bifurcate; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. – Din fr. schizopode.

DOOM

schizopód s. n., pl. schizopóde

schizopodului
SCHIZOPÓD, schizopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee terestre sau marine mici, cu picioarele bifurcate; (și la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. – Din fr. schizopode.

DOOM

schizopód s. n., pl. schizopóde

schizotim
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotim
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotima
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotima
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotime
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotime
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimei
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimei
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimele
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimele
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimelor
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimelor
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimi
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimi
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimie
SCHIZOTIMÍE s. f. (Med.; rar) Schizoidie. – Din fr. schizothymie.

schizotimii
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimii
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimilor
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimilor
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimul
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimul
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimului
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schizotimului
SCHIZOTÍM, -Ă, schizotimi, -e, adj., s. m. și f. (Med.; rar) Schizoid. – Din fr. schizothyme.

schița
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schița
SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

DOOM

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

schițai
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițam
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițare
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițare
SCHIȚÁRE, schițări, s. f. Acțiunea de a schița și rezultatul ei. – V. schița.

DOOM

schițáre s. f., g.-d. art. schițắrii; pl. schițắri

schițarea
SCHIȚÁRE, schițări, s. f. Acțiunea de a schița și rezultatul ei. – V. schița.

DOOM

schițáre s. f., g.-d. art. schițắrii; pl. schițắri

schițară
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițarăm
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițarăți
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițase
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițasem
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițaseră
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițaserăm
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițaserăți
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițaseși
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițaseți
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițat
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițat
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

schițau
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițași
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițați
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițe
SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

DOOM

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

schițează
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schiței
SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

DOOM

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

schițele
SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

DOOM

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

schițelor
SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

DOOM

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

schițez
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițeze
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițezi
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițând
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițînd
SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

DOOM

schițá (a ~) vb., ind. prez. 3 schițeáză

schițări
SCHIȚÁRE, schițări, s. f. Acțiunea de a schița și rezultatul ei. – V. schița.

DOOM

schițáre s. f., g.-d. art. schițắrii; pl. schițắri

schițării
SCHIȚÁRE, schițări, s. f. Acțiunea de a schița și rezultatul ei. – V. schița.

DOOM

schițáre s. f., g.-d. art. schițắrii; pl. schițắri

schițările
SCHIȚÁRE, schițări, s. f. Acțiunea de a schița și rezultatul ei. – V. schița.

DOOM

schițáre s. f., g.-d. art. schițắrii; pl. schițắri

schițărilor
SCHIȚÁRE, schițări, s. f. Acțiunea de a schița și rezultatul ei. – V. schița.

DOOM

schițáre s. f., g.-d. art. schițắrii; pl. schițắri

schlehani
BORȘIȘÓR, borșișori, s. m. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori roz, răspândită pe stâncile calcaroase (Sempervivum schlehani). – Borș + suf. -ișor.

schoeneis
Schoeneis, denumire purtată de Atalanta, fiica lui Schoeneus.

schoeneus
Schoeneus, tatăl Atalantei (după o versiune).

schoenoplectus
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

schoenoprasum
ARPAGÍC s. n. Bulb mic de ceapă obținut din sămânță și care, răsădit, dă ceapa obișnuită. – Din tc. arpacik, bg. arpağic.

schoenus
BUMBUȘÓR, bumbușori, s. m. I. (Pop.) Năsturaș. II. (Bot.; reg.) 1. Bănuț (2) (Bellis perennis). 2. Bumburez (2) (Schoenus nigricans). – Bumb + suf. -ușor.

scholie
SCÓLIE, scolii, s. f. (Livresc) Notă gramaticală sau comentariu pentru înțelegerea unui text dintr-un autor din antichitate. (Cu grafie învechită) Scholiile și adnotațiunile cele mai erudite. ODOBESCU, S. II 364.

schopenhauerian
SCHOPENHAUERIÁN, -Ă adj. Referitor la schopenhauerism, propriu schopenhauerismului. // s.m. și f. Adept la schopenhauerismului. [Pron. șo-pen-hau-e-ri-an, pl. -ieni, -iene. / < Schopenhauer].

schopenhauerism
SCHOPENHAUERÍSM s.n. Filozofia lui Schopenhauer, care afirmă că esența lumii este voința universală, oarbă și irațională și exclude existența legilor dezvoltării naturii și societății și implicit posibilitatea cunoașterii științifice, iar în artă propagă un estetism mizantrop, culminând prin proclamarea idealului mistic al „nirvanei”. [< Schopenhauer – filozof idealist german + -ism].

schuss
SCHUSS s.n. (Sport) Coborâre directă a unei pante pe schiuri. [Pron. șus. / < germ. Schuss].

DOOM

!schuss (germ.) [pron. șus] s. n., pl. schússuri

schwitz
schwitz s. m. (prst.) bărbat extrem de viril.

schwitzeră
schwitzeră, schwitzere s. f. (prst.) femeie bine făcută, care excită bărbații.

schwyz
SCHWYZ s. n. Rasă superioară de taurine, de culoare predominant brună, crescută pentru lapte și carne; animal care aparține acestei rase. [Pr.: șviț] – Din n. pr. Schwyz.

scia
SCIA- v. schia-.

sciagrafie
SCHIAGRAFÍE s.f. Radiografie. [Pron. schi-a-, scris și skiagrafie, gen. -iei. / < fr. skiagraphie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

scialitic
SCIALÍTIC s.n. Dispozitiv de iluminare care nu produce umbră, folosit în chirurgie. [Pron. sci-a-. / < fr. scialytique, cf. gr. skia – umbră].

sciatic
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciatica
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciatica
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátică (sci-a-) s. f., g.-d. art. sciáticii; pl. sciátici

sciatice
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciaticei
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciaticele
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciaticelor
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciatici
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciatici
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátică (sci-a-) s. f., g.-d. art. sciáticii; pl. sciátici

sciaticii
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciaticii
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátică (sci-a-) s. f., g.-d. art. sciáticii; pl. sciátici

sciaticile
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátică (sci-a-) s. f., g.-d. art. sciáticii; pl. sciátici

sciaticilor
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciaticilor
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátică (sci-a-) s. f., g.-d. art. sciáticii; pl. sciátici

sciaticul
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

sciaticului
SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (în sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleacă din partea de jos a măduvei spinării și se ramifică în coapsă, gambă și laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care ține de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatică. 3. S. f. Boală care se manifestă prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuată la mișcare, la care se mai pot adăuga tulburări motorii, vasculare și trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.

DOOM

sciátic (sci-a-) adj. m., pl. sciátici; f. sciátică, pl. sciátice

scibal
SCIBÁL s.n. (Med.) Nume dat bolurilor fecale întărite care se formează în intestin în timpul constipațiilor prelungite. [< fr. scybale, cf. gr. skibalon – bălegar].

scibal
SCIBÁL s.n. (Med.) Nume dat bolurilor fecale întărite care se formează în intestin în timpul constipațiilor prelungite. [< fr. scybale, cf. gr. skibalon – bălegar].

scientica
SCIÉNTICĂ s. f. Disciplină care studiază știința ca fenomen social, dezvoltarea și structura acesteia, organizarea, locul și rolul ei în societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – După lat. scientia.

DOOM

sciéntică (sci-en-) s. f., g.-d. art. sciénticii

scientici
SCIÉNTICĂ s. f. Disciplină care studiază știința ca fenomen social, dezvoltarea și structura acesteia, organizarea, locul și rolul ei în societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – După lat. scientia.

DOOM

sciéntică (sci-en-) s. f., g.-d. art. sciénticii

scienticii
SCIÉNTICĂ s. f. Disciplină care studiază știința ca fenomen social, dezvoltarea și structura acesteia, organizarea, locul și rolul ei în societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – După lat. scientia.

DOOM

sciéntică (sci-en-) s. f., g.-d. art. sciénticii

scientism
SCIENTÍSM s. n. Concepție filosofică inițiată la sfârșitul sec. XIX, potrivit căreia științele moderne ale naturii oferă singurul mod de cunoaștere sigură. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientisme.

DOOM

scientísm (sci-en-) s. n.

scientismul
SCIENTÍSM s. n. Concepție filosofică inițiată la sfârșitul sec. XIX, potrivit căreia științele moderne ale naturii oferă singurul mod de cunoaștere sigură. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientisme.

DOOM

scientísm (sci-en-) s. n.

scientismului
SCIENTÍSM s. n. Concepție filosofică inițiată la sfârșitul sec. XIX, potrivit căreia științele moderne ale naturii oferă singurul mod de cunoaștere sigură. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientisme.

DOOM

scientísm (sci-en-) s. n.

scientist
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientist
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientista
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientista
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiste
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiste
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistei
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistei
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistele
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistele
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistelor
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistelor
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistul
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistul
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistului
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientistului
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiza
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizai
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizam
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizare
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizare
SCIENTIZÁRE, scientizări, s. f. Acțiunea de a scientiza. – V. scientiza.

scientizarea
SCIENTIZÁRE, scientizări, s. f. Acțiunea de a scientiza. – V. scientiza.

scientizară
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizarăm
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizarăți
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizase
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizasem
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizaseră
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizaserăm
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizaserăți
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizaseși
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizaseți
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizat
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizat
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizata
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizate
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizatei
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizatele
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizatelor
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizatul
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizatului
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizau
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizași
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizați
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizați
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizații
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizaților
SCIENTIZÁT, -Ă, scientizați, -te, adj. (Despre discipline, metode) În care s-au introdus metodele altor științe, mai ales ale matematicii. – V. scientiza.

scientizează
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizez
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizeze
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizezi
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizând
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizînd
SCIENTIZÁ, scientizez, vb. I. Tranz. A introduce în anumite discipline sau în anumite domenii metodele proprii altor științe, în special ale matematicii. [Pr.: sci-en-] – Cf. lat. scientia, engl. scientize.

DOOM

*scientizá (a ~) (sci-en-) vb., ind. prez. 3 sg. scientizeáză

scientizări
SCIENTIZÁRE, scientizări, s. f. Acțiunea de a scientiza. – V. scientiza.

scientizării
SCIENTIZÁRE, scientizări, s. f. Acțiunea de a scientiza. – V. scientiza.

scientizările
SCIENTIZÁRE, scientizări, s. f. Acțiunea de a scientiza. – V. scientiza.

scientizărilor
SCIENTIZÁRE, scientizări, s. f. Acțiunea de a scientiza. – V. scientiza.

scientiști
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiști
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiștii
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiștii
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiștilor
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientiștilor
SCIENTÍST, -Ă, scientiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al scientismului. 2. Adj. Care aparține scientismului, privitor la scientism. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientiste.

DOOM

scientíst (sci-en-) adj. m., s. m., pl. scientíști; adj. f., s. f. scientístă, pl. scientíste

scientolog
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologa
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologe
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologei
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologele
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologelor
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologi
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologia
SCIENTOLOGÍE s. f. Scientică. [Pr.: sci-en-] – Din fr. Scientologie, engl. Scientology.

DOOM

*scientologíe (sci-en-) s. f., art. scientología, g.-d. scientologíi, art. scientologíei

scientologic
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologica
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologice
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologicei
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologicele
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologicelor
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologici
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologicii
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologicilor
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologicul
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologicului
SCIENTOLÓGIC, -Ă, scientologici, -ce, adj. Referitor la scientologie, de scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din fr. scientologique.

DOOM

*scientológic (sci-en-) adj. m., pl. scientológici; f. scientológică, pl. scientológice

scientologie
SCIENTOLOGÍE s. f. Scientică. [Pr.: sci-en-] – Din fr. Scientologie, engl. Scientology.

DOOM

*scientologíe (sci-en-) s. f., art. scientología, g.-d. scientologíi, art. scientologíei

scientologiei
SCIENTOLOGÍE s. f. Scientică. [Pr.: sci-en-] – Din fr. Scientologie, engl. Scientology.

DOOM

*scientologíe (sci-en-) s. f., art. scientología, g.-d. scientologíi, art. scientologíei

scientologii
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologii
SCIENTOLOGÍE s. f. Scientică. [Pr.: sci-en-] – Din fr. Scientologie, engl. Scientology.

DOOM

*scientologíe (sci-en-) s. f., art. scientología, g.-d. scientologíi, art. scientologíei

scientologilor
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologul
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scientologului
SCIENTOLÓG, -Ă, scientologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în scientologie. [Pr.: sci-en-] – Din scientologie (derivat regresiv).

DOOM

*scientológă (rar) (sci-en-) s. f., g.-d. art. scientológei; pl. scientológe

scifozoar
SCIFOZOÁR, scifozoare, s. n. (La pl.) Clasă de celenterate cuprinzând unii polipi și unele meduze; (și la sg.) animal din această clasă [Pr.: -zo-ar] – Din fr. scyphozoaire.

DOOM

scifozoár (-zo-ar) s. n., pl. scifozoáre

scifozoare
SCIFOZOÁR, scifozoare, s. n. (La pl.) Clasă de celenterate cuprinzând unii polipi și unele meduze; (și la sg.) animal din această clasă [Pr.: -zo-ar] – Din fr. scyphozoaire.

DOOM

scifozoár (-zo-ar) s. n., pl. scifozoáre

scifozoarele
SCIFOZOÁR, scifozoare, s. n. (La pl.) Clasă de celenterate cuprinzând unii polipi și unele meduze; (și la sg.) animal din această clasă [Pr.: -zo-ar] – Din fr. scyphozoaire.

DOOM

scifozoár (-zo-ar) s. n., pl. scifozoáre

scifozoarelor
SCIFOZOÁR, scifozoare, s. n. (La pl.) Clasă de celenterate cuprinzând unii polipi și unele meduze; (și la sg.) animal din această clasă [Pr.: -zo-ar] – Din fr. scyphozoaire.

DOOM

scifozoár (-zo-ar) s. n., pl. scifozoáre

scifozoarul
SCIFOZOÁR, scifozoare, s. n. (La pl.) Clasă de celenterate cuprinzând unii polipi și unele meduze; (și la sg.) animal din această clasă [Pr.: -zo-ar] – Din fr. scyphozoaire.

DOOM

scifozoár (-zo-ar) s. n., pl. scifozoáre

scifozoarului
SCIFOZOÁR, scifozoare, s. n. (La pl.) Clasă de celenterate cuprinzând unii polipi și unele meduze; (și la sg.) animal din această clasă [Pr.: -zo-ar] – Din fr. scyphozoaire.

DOOM

scifozoár (-zo-ar) s. n., pl. scifozoáre

scilla
VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

scinda
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindai
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindam
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindare
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindare
SCINDÁRE, scindări, s. f. Faptul de a (se) scinda. – V. scinda.

DOOM

scindáre s. f., g.-d. art. scindắrii; pl. scindắri

scindarea
SCINDÁRE, scindări, s. f. Faptul de a (se) scinda. – V. scinda.

DOOM

scindáre s. f., g.-d. art. scindắrii; pl. scindắri

scindară
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindarăm
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindarăți
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindase
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindasem
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindaseră
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindaserăm
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindaserăți
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindaseși
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindaseți
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindat
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindat
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

scindau
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindași
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindați
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindează
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindez
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindeze
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindezi
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindând
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindînd
SCINDÁ, scindez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple; a (se) fracționa, a (se) separa, a (se) subdiviza, a (se) divide. – Din fr. scinder.

DOOM

scindá (a ~) vb., ind. prez. 3 scindeáză

scindări
SCINDÁRE, scindări, s. f. Faptul de a (se) scinda. – V. scinda.

DOOM

scindáre s. f., g.-d. art. scindắrii; pl. scindắri

scindării
SCINDÁRE, scindări, s. f. Faptul de a (se) scinda. – V. scinda.

DOOM

scindáre s. f., g.-d. art. scindắrii; pl. scindắri

scindările
SCINDÁRE, scindări, s. f. Faptul de a (se) scinda. – V. scinda.

DOOM

scindáre s. f., g.-d. art. scindắrii; pl. scindắri

scindărilor
SCINDÁRE, scindări, s. f. Faptul de a (se) scinda. – V. scinda.

DOOM

scindáre s. f., g.-d. art. scindắrii; pl. scindắri

scinti
SCINTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „scânteie”, „de scânteie”, „scintilație”. [Var. scintilo-. / < fr. scinti-, scintilo-, cf. lat. scintilla].

scintigraf
SCINTIGRÁF, scintigrafe, s. n. (Med.) Aparat folosit în scintigrafie. – Din fr. scintigraphe.

DOOM

*scintigráf (-graf) s. n., pl. scintigráfe

scintigrafe
SCINTIGRÁF, scintigrafe, s. n. (Med.) Aparat folosit în scintigrafie. – Din fr. scintigraphe.

DOOM

*scintigráf (-graf) s. n., pl. scintigráfe

scintigrafele
SCINTIGRÁF, scintigrafe, s. n. (Med.) Aparat folosit în scintigrafie. – Din fr. scintigraphe.

DOOM

*scintigráf (-graf) s. n., pl. scintigráfe

scintigrafelor
SCINTIGRÁF, scintigrafe, s. n. (Med.) Aparat folosit în scintigrafie. – Din fr. scintigraphe.

DOOM

*scintigráf (-graf) s. n., pl. scintigráfe

scintigrafia
SCINTIGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de explorare a unui țesut, a unui organ intern prin introducerea unei substanțe radioactive; (concr.) imagine astfel obținută. – Din fr. scintigraphie, engl. scintigraphy.

DOOM

*scintigrafíe (-gra-) s. f., art. scintigrafía, g.-d. scintigrafíi, art. scintigrafíei

scintigrafic
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigrafica
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigrafice
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigraficei
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigraficele
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigraficelor
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigrafici
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigraficii
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigraficilor
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigraficul
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigraficului
SCINTIGRÁFIC, -Ă, scintigrafici, -ce, adj. (Med.) Care este obținut prin scintigrafie, de scintigrafie. – Din engl. scintigraphie.

scintigrafie
SCINTIGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de explorare a unui țesut, a unui organ intern prin introducerea unei substanțe radioactive; (concr.) imagine astfel obținută. – Din fr. scintigraphie, engl. scintigraphy.

DOOM

*scintigrafíe (-gra-) s. f., art. scintigrafía, g.-d. scintigrafíi, art. scintigrafíei

scintigrafiei
SCINTIGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de explorare a unui țesut, a unui organ intern prin introducerea unei substanțe radioactive; (concr.) imagine astfel obținută. – Din fr. scintigraphie, engl. scintigraphy.

DOOM

*scintigrafíe (-gra-) s. f., art. scintigrafía, g.-d. scintigrafíi, art. scintigrafíei

scintigrafii
SCINTIGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de explorare a unui țesut, a unui organ intern prin introducerea unei substanțe radioactive; (concr.) imagine astfel obținută. – Din fr. scintigraphie, engl. scintigraphy.

DOOM

*scintigrafíe (-gra-) s. f., art. scintigrafía, g.-d. scintigrafíi, art. scintigrafíei

scintigrafiile
SCINTIGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de explorare a unui țesut, a unui organ intern prin introducerea unei substanțe radioactive; (concr.) imagine astfel obținută. – Din fr. scintigraphie, engl. scintigraphy.

DOOM

*scintigrafíe (-gra-) s. f., art. scintigrafía, g.-d. scintigrafíi, art. scintigrafíei

scintigrafiilor
SCINTIGRAFÍE s. f. (Med.) Metodă de explorare a unui țesut, a unui organ intern prin introducerea unei substanțe radioactive; (concr.) imagine astfel obținută. – Din fr. scintigraphie, engl. scintigraphy.

DOOM

*scintigrafíe (-gra-) s. f., art. scintigrafía, g.-d. scintigrafíi, art. scintigrafíei

scintigraful
SCINTIGRÁF, scintigrafe, s. n. (Med.) Aparat folosit în scintigrafie. – Din fr. scintigraphe.

DOOM

*scintigráf (-graf) s. n., pl. scintigráfe

scintigrafului
SCINTIGRÁF, scintigrafe, s. n. (Med.) Aparat folosit în scintigrafie. – Din fr. scintigraphe.

DOOM

*scintigráf (-graf) s. n., pl. scintigráfe

scintigrama
SCINTIGRÁMĂ, scintigrame, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a radioactivității unui țesut după introducerea unei substanțe radioactive; (rar) scintilogramă. – Din fr. scintigramme.

DOOM

*scintigrámă (-gra-) s. f., g.-d. art. scintigrámei; pl. scintigráme

scintigrame
SCINTIGRÁMĂ, scintigrame, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a radioactivității unui țesut după introducerea unei substanțe radioactive; (rar) scintilogramă. – Din fr. scintigramme.

DOOM

*scintigrámă (-gra-) s. f., g.-d. art. scintigrámei; pl. scintigráme

scintigramei
SCINTIGRÁMĂ, scintigrame, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a radioactivității unui țesut după introducerea unei substanțe radioactive; (rar) scintilogramă. – Din fr. scintigramme.

DOOM

*scintigrámă (-gra-) s. f., g.-d. art. scintigrámei; pl. scintigráme

scintigramele
SCINTIGRÁMĂ, scintigrame, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a radioactivității unui țesut după introducerea unei substanțe radioactive; (rar) scintilogramă. – Din fr. scintigramme.

DOOM

*scintigrámă (-gra-) s. f., g.-d. art. scintigrámei; pl. scintigráme

scintigramelor
SCINTIGRÁMĂ, scintigrame, s. f. (Med.) Înregistrare grafică a radioactivității unui țesut după introducerea unei substanțe radioactive; (rar) scintilogramă. – Din fr. scintigramme.

DOOM

*scintigrámă (-gra-) s. f., g.-d. art. scintigrámei; pl. scintigráme

scintilatoare
SCINTILATÓR, scintilatoare, s. n. (Fiz.) Substanță în masa căreia se produc scintilații sub acțiunea razelor radioactive. – Din fr. scintillateur.

scintilatoarele
SCINTILATÓR, scintilatoare, s. n. (Fiz.) Substanță în masa căreia se produc scintilații sub acțiunea razelor radioactive. – Din fr. scintillateur.

scintilatoarelor
SCINTILATÓR, scintilatoare, s. n. (Fiz.) Substanță în masa căreia se produc scintilații sub acțiunea razelor radioactive. – Din fr. scintillateur.

scintilator
SCINTILATÓR, scintilatoare, s. n. (Fiz.) Substanță în masa căreia se produc scintilații sub acțiunea razelor radioactive. – Din fr. scintillateur.

scintilatorul
SCINTILATÓR, scintilatoare, s. n. (Fiz.) Substanță în masa căreia se produc scintilații sub acțiunea razelor radioactive. – Din fr. scintillateur.

scintilatorului
SCINTILATÓR, scintilatoare, s. n. (Fiz.) Substanță în masa căreia se produc scintilații sub acțiunea razelor radioactive. – Din fr. scintillateur.

scintilația
SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă. 2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării. 3. (Rar) Scânteiere, sclipire. – Din fr. scintillation.

DOOM

scintiláție (-ți-e) s. f., art. scintiláția (-ți-a), g.-d. art. scintiláției; pl. scintiláții, art. scintiláțiile (-ți-i-)

scintilație
SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă. 2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării. 3. (Rar) Scânteiere, sclipire. – Din fr. scintillation.

DOOM

scintiláție (-ți-e) s. f., art. scintiláția (-ți-a), g.-d. art. scintiláției; pl. scintiláții, art. scintiláțiile (-ți-i-)

scintilației
SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă. 2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării. 3. (Rar) Scânteiere, sclipire. – Din fr. scintillation.

DOOM

scintiláție (-ți-e) s. f., art. scintiláția (-ți-a), g.-d. art. scintiláției; pl. scintiláții, art. scintiláțiile (-ți-i-)

scintilații
SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă. 2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării. 3. (Rar) Scânteiere, sclipire. – Din fr. scintillation.

DOOM

scintiláție (-ți-e) s. f., art. scintiláția (-ți-a), g.-d. art. scintiláției; pl. scintiláții, art. scintiláțiile (-ți-i-)

scintilațiile
SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă. 2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării. 3. (Rar) Scânteiere, sclipire. – Din fr. scintillation.

DOOM

scintiláție (-ți-e) s. f., art. scintiláția (-ți-a), g.-d. art. scintiláției; pl. scintiláții, art. scintiláțiile (-ți-i-)

scintilațiilor
SCINTILÁȚIE, scintilații, s. f. 1. Modificare de intensitate și de colorație a luminii stelare, datorită refracției sale neregulate în atmosferă. 2. Lumină emisă de o substanță fosforescentă sub influența ionizării. 3. (Rar) Scânteiere, sclipire. – Din fr. scintillation.

DOOM

scintiláție (-ți-e) s. f., art. scintiláția (-ți-a), g.-d. art. scintiláției; pl. scintiláții, art. scintiláțiile (-ți-i-)

scintilo
SCINTILO- v. scinti-.

scintilografie
SCINTILOGRAFÍE s.f. Scintigrafie. [Gen. -iei. / < fr. scintillographie, cf. lat. scintillatio – scânteiere, gr. graphein – a scrie].

scintilograma
SCINTILOGRÁMĂ, scintilograme, s. f. (Med.; rar) Scintigramă. – Din fr. scintillogramme.

scintilograme
SCINTILOGRÁMĂ, scintilograme, s. f. (Med.; rar) Scintigramă. – Din fr. scintillogramme.

scintilogramei
SCINTILOGRÁMĂ, scintilograme, s. f. (Med.; rar) Scintigramă. – Din fr. scintillogramme.

scintilogramele
SCINTILOGRÁMĂ, scintilograme, s. f. (Med.; rar) Scintigramă. – Din fr. scintillogramme.

scintilogramelor
SCINTILOGRÁMĂ, scintilograme, s. f. (Med.; rar) Scintigramă. – Din fr. scintillogramme.

scintilometre
SCINTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea sclipirii stelelor. [< fr. scintillomètre].

scintilometrele
SCINTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea sclipirii stelelor. [< fr. scintillomètre].

scintilometrelor
SCINTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea sclipirii stelelor. [< fr. scintillomètre].

scintilometru
SCINTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea sclipirii stelelor. [< fr. scintillomètre].

scintilometrul
SCINTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea sclipirii stelelor. [< fr. scintillomètre].

scintilometrului
SCINTILOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea sclipirii stelelor. [< fr. scintillomètre].

scintiscanograf
SCINTISCANOGRÁF s.n. Aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

DOOM

!scintiscanográf (-tis-ca-no-graf/-ti-sca-) s. n., pl. scintiscanográfe

scintiscanografe
SCINTISCANOGRÁF s.n. Aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

DOOM

!scintiscanográf (-tis-ca-no-graf/-ti-sca-) s. n., pl. scintiscanográfe

scintiscanografele
SCINTISCANOGRÁF s.n. Aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

DOOM

!scintiscanográf (-tis-ca-no-graf/-ti-sca-) s. n., pl. scintiscanográfe

scintiscanografelor
SCINTISCANOGRÁF s.n. Aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

DOOM

!scintiscanográf (-tis-ca-no-graf/-ti-sca-) s. n., pl. scintiscanográfe

scintiscanograful
SCINTISCANOGRÁF s.n. Aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

DOOM

!scintiscanográf (-tis-ca-no-graf/-ti-sca-) s. n., pl. scintiscanográfe

scintiscanografului
SCINTISCANOGRÁF s.n. Aparat cu ajutorul căruia, pe baza unui sistem de fotografiere, se pot determina cu precizie regiunile bolnave ale glandei tiroide. [< fr. scintiscanographe].

DOOM

!scintiscanográf (-tis-ca-no-graf/-ti-sca-) s. n., pl. scintiscanográfe

sciograf
SCIOGRÁF s.m. (Ant.) Pictor care excela în sciografie. [< fr. sciographe].

sciografia
SCIOGRAFÍE s.f. (Ant.) Arta de a picta umbrele. ♦ (Astr.) Mod de a calcula ora după lungimea umbrelor. [Pron. sci-o-, gen. -iei. / < fr. sciographie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

DOOM

sciografíe (sci-o-gra-) s. f., art. sciografía, g.-d. sciografíi, art. sciografíei

sciografic
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciografica
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciografice
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciograficei
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciograficele
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciograficelor
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciografici
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciograficii
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciograficilor
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciograficul
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciograficului
SCIOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la sciografie. [< fr. sciographique].

sciografie
SCIOGRAFÍE s.f. (Ant.) Arta de a picta umbrele. ♦ (Astr.) Mod de a calcula ora după lungimea umbrelor. [Pron. sci-o-, gen. -iei. / < fr. sciographie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

DOOM

sciografíe (sci-o-gra-) s. f., art. sciografía, g.-d. sciografíi, art. sciografíei

sciografiei
SCIOGRAFÍE s.f. (Ant.) Arta de a picta umbrele. ♦ (Astr.) Mod de a calcula ora după lungimea umbrelor. [Pron. sci-o-, gen. -iei. / < fr. sciographie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

DOOM

sciografíe (sci-o-gra-) s. f., art. sciografía, g.-d. sciografíi, art. sciografíei

sciografii
SCIOGRAFÍE s.f. (Ant.) Arta de a picta umbrele. ♦ (Astr.) Mod de a calcula ora după lungimea umbrelor. [Pron. sci-o-, gen. -iei. / < fr. sciographie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

DOOM

sciografíe (sci-o-gra-) s. f., art. sciografía, g.-d. sciografíi, art. sciografíei

sciografiile
SCIOGRAFÍE s.f. (Ant.) Arta de a picta umbrele. ♦ (Astr.) Mod de a calcula ora după lungimea umbrelor. [Pron. sci-o-, gen. -iei. / < fr. sciographie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

DOOM

sciografíe (sci-o-gra-) s. f., art. sciografía, g.-d. sciografíi, art. sciografíei

sciografiilor
SCIOGRAFÍE s.f. (Ant.) Arta de a picta umbrele. ♦ (Astr.) Mod de a calcula ora după lungimea umbrelor. [Pron. sci-o-, gen. -iei. / < fr. sciographie, cf. gr. skia – umbră, graphein – a scrie].

DOOM

sciografíe (sci-o-gra-) s. f., art. sciografía, g.-d. sciografíi, art. sciografíei

sciron
Sciron, tîlhar care oprea trecătorii la hotarul dintre Attica și Megaris și, forțîndu-i să-i spele picioarele în apa mării, le făcea vînt din înaltul stîncilor în valuri, unde erau înghițiți de o broască țestoasă uriașă. A fost ucis de către Theseus.

scirpus
PIPIRÍG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.

scit
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scit
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scita
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scita
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scite
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scite
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitei
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitei
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitele
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitele
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitelor
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitelor
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitic
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

scitica
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

scitice
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

sciticei
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

sciticele
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

sciticelor
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

scitici
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

sciticii
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

sciticilor
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

sciticul
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

sciticului
SCÍTIC, -Ă, scitici, -ce, adj. Care aparține Sciției sau populației ei, privitor la Sciția sau la populația ei; scit. – Din fr. scythique, lat. Scythicus.

DOOM

scític adj. m., pl. scítici; f. scítică, pl. scítice

scitul
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitul
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitului
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scitului
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

sciurida
SCIURÍDE s.f.pl. Familie de animale rozătoare, cuprinzând veverița, marmota etc.; (la sg.) animal din această familie. [< fr. sciurides, cf. lat. sciurus – veveriță].

sciuride
SCIURÍDE s.f.pl. Familie de animale rozătoare, cuprinzând veverița, marmota etc.; (la sg.) animal din această familie. [< fr. sciurides, cf. lat. sciurus – veveriță].

sciuridei
SCIURÍDE s.f.pl. Familie de animale rozătoare, cuprinzând veverița, marmota etc.; (la sg.) animal din această familie. [< fr. sciurides, cf. lat. sciurus – veveriță].

sciuridele
SCIURÍDE s.f.pl. Familie de animale rozătoare, cuprinzând veverița, marmota etc.; (la sg.) animal din această familie. [< fr. sciurides, cf. lat. sciurus – veveriță].

sciuridelor
SCIURÍDE s.f.pl. Familie de animale rozătoare, cuprinzând veverița, marmota etc.; (la sg.) animal din această familie. [< fr. sciurides, cf. lat. sciurus – veveriță].

sciurus
VÉVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă, care trăiește pe arbori (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica.

scizi
SCIZI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „separare”, „împărțire”. [Cf. lat. scissus < scindere – a despica].

sciziona
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionai
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionam
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionar
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionara
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionare
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionare
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionare
SCIZIONÁRE, scizionări, s. f. Acțiunea de a (se) sciziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. sciziona.

DOOM

scizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. scizionắrii; pl. scizionắri

scizionarea
SCIZIONÁRE, scizionări, s. f. Acțiunea de a (se) sciziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. sciziona.

DOOM

scizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. scizionắrii; pl. scizionắri

scizionarei
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionarele
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionarelor
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionari
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionarii
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionarilor
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionarul
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionarului
SCIZIONÁR, -Ă, scizionari, -e, adj. (Rar) Scizionist. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionaire.

scizionară
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionarăm
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionarăți
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionase
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionasem
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionaseră
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionaserăm
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionaserăți
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionaseși
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionaseți
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionat
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionat
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionata
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionate
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionatei
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionatele
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionatelor
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionatul
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionatului
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionau
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionași
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionați
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionați
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionații
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionaților
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

scizionează
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionez
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizioneze
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionezi
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionist
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionist
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionista
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionista
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniste
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniste
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistei
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistei
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistele
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistele
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistelor
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistelor
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistul
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistul
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistului
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionistului
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniști
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniști
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniștii
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniștii
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniștilor
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizioniștilor
SCIZIONÍST, -Ă, scizioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei fracțiuni sau care urmărește să provoace sciziune într-un grup, într-o mișcare organizată. 2. Adj. Care ține de sciziune sau de scizioniști (1), care privește sciziunea sau pe scizioniști. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniște.

DOOM

scizioníst (-zi-o-) adj. m., s. m., pl. scizioníști; adj. f., s. f. scizionístă, pl. scizioníste

scizionând
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionînd
SCIZIONÁ, scizionez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) separa, a (se) desprinde dintr-un întreg organizat. [Pr.: -zi-o-] – Din sciziune.

DOOM

scizioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 scizioneáză

scizionări
SCIZIONÁRE, scizionări, s. f. Acțiunea de a (se) sciziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. sciziona.

DOOM

scizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. scizionắrii; pl. scizionắri

scizionării
SCIZIONÁRE, scizionări, s. f. Acțiunea de a (se) sciziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. sciziona.

DOOM

scizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. scizionắrii; pl. scizionắri

scizionările
SCIZIONÁRE, scizionări, s. f. Acțiunea de a (se) sciziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. sciziona.

DOOM

scizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. scizionắrii; pl. scizionắri

scizionărilor
SCIZIONÁRE, scizionări, s. f. Acțiunea de a (se) sciziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. sciziona.

DOOM

scizionáre (-zi-o-) s. f., g.-d. art. scizionắrii; pl. scizionắri

scizipar
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

scizipara
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

scizipare
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziparei
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziparele
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziparelor
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

scizipari
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziparii
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziparilor
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziparitate
SCIZIPARITÁTE s. f. Formă de înmulțire la unele organisme unicelulare, care constă în diviziunea organismului în două părți aproximativ egale. – Din fr. scissiparité.

DOOM

sciziparitáte s. f., g.-d. art. sciziparitắții

sciziparitatea
SCIZIPARITÁTE s. f. Formă de înmulțire la unele organisme unicelulare, care constă în diviziunea organismului în două părți aproximativ egale. – Din fr. scissiparité.

DOOM

sciziparitáte s. f., g.-d. art. sciziparitắții

sciziparități
SCIZIPARITÁTE s. f. Formă de înmulțire la unele organisme unicelulare, care constă în diviziunea organismului în două părți aproximativ egale. – Din fr. scissiparité.

DOOM

sciziparitáte s. f., g.-d. art. sciziparitắții

sciziparității
SCIZIPARITÁTE s. f. Formă de înmulțire la unele organisme unicelulare, care constă în diviziunea organismului în două părți aproximativ egale. – Din fr. scissiparité.

DOOM

sciziparitáte s. f., g.-d. art. sciziparitắții

sciziparul
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziparului
SCIZIPÁR, -Ă, scizipari, -e, adj. (Despre unele organisme unicelulare; adesea substantivat) Care se înmulțește prin sciziparitate. – Din fr. scissipare.

DOOM

scizipár adj. m., pl. scizipári; f. scizipáră, pl. scizipáre

sciziune
SCIZIÚNE, sciziuni, s. f. Dezbinare, ruptură a unui grup dintr-o organizație politică, intervenită pe chestiuni de principiu, în urma unor grave disensiuni. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.

DOOM

sciziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sciziúnii; pl. sciziúni

sciziunea
SCIZIÚNE, sciziuni, s. f. Dezbinare, ruptură a unui grup dintr-o organizație politică, intervenită pe chestiuni de principiu, în urma unor grave disensiuni. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.

DOOM

sciziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sciziúnii; pl. sciziúni

sciziuni
SCIZIÚNE, sciziuni, s. f. Dezbinare, ruptură a unui grup dintr-o organizație politică, intervenită pe chestiuni de principiu, în urma unor grave disensiuni. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.

DOOM

sciziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sciziúnii; pl. sciziúni

sciziunii
SCIZIÚNE, sciziuni, s. f. Dezbinare, ruptură a unui grup dintr-o organizație politică, intervenită pe chestiuni de principiu, în urma unor grave disensiuni. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.

DOOM

sciziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sciziúnii; pl. sciziúni

sciziunile
SCIZIÚNE, sciziuni, s. f. Dezbinare, ruptură a unui grup dintr-o organizație politică, intervenită pe chestiuni de principiu, în urma unor grave disensiuni. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.

DOOM

sciziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sciziúnii; pl. sciziúni

sciziunilor
SCIZIÚNE, sciziuni, s. f. Dezbinare, ruptură a unui grup dintr-o organizație politică, intervenită pe chestiuni de principiu, în urma unor grave disensiuni. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.

DOOM

sciziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. sciziúnii; pl. sciziúni

scizura
SCIZÚRĂ, scizuri, s. f. (Anat.) Șanț adânc care străbate suprafața unor structuri (oase, creier, viscere) și le împarte uneori în segmente bine individualizate. ♦ Fisură pe suprafața unui organ; crăpătură, șanț. – Din fr. scissure.

DOOM

scizúră s. f., g.-d. art. scizúrii; pl. scizúri

scizuri
SCIZÚRĂ, scizuri, s. f. (Anat.) Șanț adânc care străbate suprafața unor structuri (oase, creier, viscere) și le împarte uneori în segmente bine individualizate. ♦ Fisură pe suprafața unui organ; crăpătură, șanț. – Din fr. scissure.

DOOM

scizúră s. f., g.-d. art. scizúrii; pl. scizúri

scizurii
SCIZÚRĂ, scizuri, s. f. (Anat.) Șanț adânc care străbate suprafața unor structuri (oase, creier, viscere) și le împarte uneori în segmente bine individualizate. ♦ Fisură pe suprafața unui organ; crăpătură, șanț. – Din fr. scissure.

DOOM

scizúră s. f., g.-d. art. scizúrii; pl. scizúri

scizurile
SCIZÚRĂ, scizuri, s. f. (Anat.) Șanț adânc care străbate suprafața unor structuri (oase, creier, viscere) și le împarte uneori în segmente bine individualizate. ♦ Fisură pe suprafața unui organ; crăpătură, șanț. – Din fr. scissure.

DOOM

scizúră s. f., g.-d. art. scizúrii; pl. scizúri

scizurilor
SCIZÚRĂ, scizuri, s. f. (Anat.) Șanț adânc care străbate suprafața unor structuri (oase, creier, viscere) și le împarte uneori în segmente bine individualizate. ♦ Fisură pe suprafața unui organ; crăpătură, șanț. – Din fr. scissure.

DOOM

scizúră s. f., g.-d. art. scizúrii; pl. scizúri

scizurita
SCIZURÍTĂ scizurite, s. f. (Med.) Inflamație a unei scizuri pulmonare. – Din fr. scissurite.

scizurite
SCIZURÍTĂ scizurite, s. f. (Med.) Inflamație a unei scizuri pulmonare. – Din fr. scissurite.

scizuritei
SCIZURÍTĂ scizurite, s. f. (Med.) Inflamație a unei scizuri pulmonare. – Din fr. scissurite.

scizuritele
SCIZURÍTĂ scizurite, s. f. (Med.) Inflamație a unei scizuri pulmonare. – Din fr. scissurite.

scizuritelor
SCIZURÍTĂ scizurite, s. f. (Med.) Inflamație a unei scizuri pulmonare. – Din fr. scissurite.

sciți
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

sciți
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

sciții
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

sciții
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

sciților
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

sciților
SCIT, -Ă, sciți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație indo-europeană nomadă care a trăit, timp de mai multe secole Î.H., în regiunile din nordul Mării Negre. 2. Adj. Scitic. – Din fr. Scythes, lat. Scythae.

DOOM

scit adj. m., s. m., pl. sciți; adj. f., s. f. scítă, pl. scíte

scladă
scládă (-de), s. f. – Rug. Bg., sb., pol. sklad (Tiktin). Sec. XVII, înv.

sclai
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagărului care poartă bușteanul după ce a trecut de fierăstrău. – Et. nec.

DOOM

sclai (reg.) s. n., pl. scláiuri

sclaiul
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagărului care poartă bușteanul după ce a trecut de fierăstrău. – Et. nec.

DOOM

sclai (reg.) s. n., pl. scláiuri

sclaiului
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagărului care poartă bușteanul după ce a trecut de fierăstrău. – Et. nec.

DOOM

sclai (reg.) s. n., pl. scláiuri

sclaiuri
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagărului care poartă bușteanul după ce a trecut de fierăstrău. – Et. nec.

DOOM

sclai (reg.) s. n., pl. scláiuri

sclaiurile
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagărului care poartă bușteanul după ce a trecut de fierăstrău. – Et. nec.

DOOM

sclai (reg.) s. n., pl. scláiuri

sclaiurilor
SCLAI, sclaiuri, s. n. Parte a joagărului care poartă bușteanul după ce a trecut de fierăstrău. – Et. nec.

DOOM

sclai (reg.) s. n., pl. scláiuri

sclav
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclava
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavagism
SCLAVAGÍSM s. n. Sistem social bazat pe munca forțată a unor grupuri de oameni, numiți sclavi, proveniți din prizonierii de război și din etnii și de religii diferite. – După fr. esclavagisme.

DOOM

sclavagísm s. n.

sclavagismul
SCLAVAGÍSM s. n. Sistem social bazat pe munca forțată a unor grupuri de oameni, numiți sclavi, proveniți din prizonierii de război și din etnii și de religii diferite. – După fr. esclavagisme.

DOOM

sclavagísm s. n.

sclavagismului
SCLAVAGÍSM s. n. Sistem social bazat pe munca forțată a unor grupuri de oameni, numiți sclavi, proveniți din prizonierii de război și din etnii și de religii diferite. – După fr. esclavagisme.

DOOM

sclavagísm s. n.

sclavagist
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagista
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagiste
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagistei
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagistele
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagistelor
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagistul
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagistului
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagiști
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagiștii
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavagiștilor
SCLAVAGÍST, -Ă, sclavagiști, -ste, adj. Care aparține sclavagismului, privitor la sclavagism; specific sclavagismului. – După fr. esclavagiste.

DOOM

sclavagíst adj. m., pl. sclavagíști; f. sclavagístă, pl. sclavagíste

sclavaj
SCLAVÁJ s. n. (Rar) Sclavie. – După fr. esclavage.

DOOM

sclaváj (rar) s. n.

sclavaje
SCLAVÁJ s. n. (Rar) Sclavie. – După fr. esclavage.

DOOM

sclaváj (rar) s. n.

sclavajele
SCLAVÁJ s. n. (Rar) Sclavie. – După fr. esclavage.

DOOM

sclaváj (rar) s. n.

sclavajelor
SCLAVÁJ s. n. (Rar) Sclavie. – După fr. esclavage.

DOOM

sclaváj (rar) s. n.

sclavajul
SCLAVÁJ s. n. (Rar) Sclavie. – După fr. esclavage.

DOOM

sclaváj (rar) s. n.

sclavajului
SCLAVÁJ s. n. (Rar) Sclavie. – După fr. esclavage.

DOOM

sclaváj (rar) s. n.

sclave
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavei
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavele
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavelor
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavi
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavia
SCLAVÍE s. f. Stare, condiție de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. Stare a celui aflat sub o stăpânire tiranică; stare de asuprire; aservire. – Sclav + suf. -ie.

DOOM

sclavíe s. f., art. sclavía, g.-d. sclavíi, art. sclavíei

sclavie
SCLAVÍE s. f. Stare, condiție de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. Stare a celui aflat sub o stăpânire tiranică; stare de asuprire; aservire. – Sclav + suf. -ie.

DOOM

sclavíe s. f., art. sclavía, g.-d. sclavíi, art. sclavíei

sclaviei
SCLAVÍE s. f. Stare, condiție de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. Stare a celui aflat sub o stăpânire tiranică; stare de asuprire; aservire. – Sclav + suf. -ie.

DOOM

sclavíe s. f., art. sclavía, g.-d. sclavíi, art. sclavíei

sclavii
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavii
SCLAVÍE s. f. Stare, condiție de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. Stare a celui aflat sub o stăpânire tiranică; stare de asuprire; aservire. – Sclav + suf. -ie.

DOOM

sclavíe s. f., art. sclavía, g.-d. sclavíi, art. sclavíei

sclaviile
SCLAVÍE s. f. Stare, condiție de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. Stare a celui aflat sub o stăpânire tiranică; stare de asuprire; aservire. – Sclav + suf. -ie.

DOOM

sclavíe s. f., art. sclavía, g.-d. sclavíi, art. sclavíei

sclaviilor
SCLAVÍE s. f. Stare, condiție de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. Stare a celui aflat sub o stăpânire tiranică; stare de asuprire; aservire. – Sclav + suf. -ie.

DOOM

sclavíe s. f., art. sclavía, g.-d. sclavíi, art. sclavíei

sclavilor
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavul
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclavului
SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. esclave.

DOOM

sclávă s. f., g.-d. art. sclávei; pl. scláve

sclepț
sclepț (-ți), s. m. – Tăun (Hypoderma bovis). Sb. slepica „păduche”. Legătura cu gr. (σ)ϰνίψ (Tiktin) este improbabilă. Sec. XVII. și Mold. Candrea se gîndea la sb. šklopac „înțepătură”.

scler
SCLER- v. sclero-.

sclera
SCLÉRĂ s.f. (Anat.) Tunica solidă a globului ocular. [< germ. Sklera].

scleradenia
SCLERADENÍE s.f. (Med.) Adenopatie cu caracter scleros. [Gen. -iei. / cf. gr. skleros – dur, aden – glandă].

scleradenie
SCLERADENÍE s.f. (Med.) Adenopatie cu caracter scleros. [Gen. -iei. / cf. gr. skleros – dur, aden – glandă].

scleradeniei
SCLERADENÍE s.f. (Med.) Adenopatie cu caracter scleros. [Gen. -iei. / cf. gr. skleros – dur, aden – glandă].

scleradenii
SCLERADENÍE s.f. (Med.) Adenopatie cu caracter scleros. [Gen. -iei. / cf. gr. skleros – dur, aden – glandă].

scleradeniile
SCLERADENÍE s.f. (Med.) Adenopatie cu caracter scleros. [Gen. -iei. / cf. gr. skleros – dur, aden – glandă].

scleradeniilor
SCLERADENÍE s.f. (Med.) Adenopatie cu caracter scleros. [Gen. -iei. / cf. gr. skleros – dur, aden – glandă].

scleral
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

sclerala
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

sclerale
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

scleralei
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

scleralele
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

scleralelor
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

sclerali
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

scleralii
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

scleralilor
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

scleralul
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

scleralului
SCLERÁL, -Ă adj. Referitor la sclerotică; al scleroticii. [< fr. scléral].

sclere
SCLÉRĂ s.f. (Anat.) Tunica solidă a globului ocular. [< germ. Sklera].

sclerectazie
SCLERECTAZÍE s.f. (Med.) Stafilom scleral. [Gen. -iei. / < fr. sclérectasie].

sclerectomia
SCLERECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. sclérectomie].

sclerectomie
SCLERECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. sclérectomie].

sclerectomiei
SCLERECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. sclérectomie].

sclerectomii
SCLERECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. sclérectomie].

sclerectomiile
SCLERECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. sclérectomie].

sclerectomiilor
SCLERECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. sclérectomie].

scleredem
SCLEREDÉM s.n. (Med.) Edem scleros al straturilor subcutanate și al țesutului de mușchi al ochiului. [< fr. scléroedème, cf. gr. skleros – dur, oidema – umflătură].

scleredeme
SCLEREDÉM s.n. (Med.) Edem scleros al straturilor subcutanate și al țesutului de mușchi al ochiului. [< fr. scléroedème, cf. gr. skleros – dur, oidema – umflătură].

scleredemele
SCLEREDÉM s.n. (Med.) Edem scleros al straturilor subcutanate și al țesutului de mușchi al ochiului. [< fr. scléroedème, cf. gr. skleros – dur, oidema – umflătură].

scleredemelor
SCLEREDÉM s.n. (Med.) Edem scleros al straturilor subcutanate și al țesutului de mușchi al ochiului. [< fr. scléroedème, cf. gr. skleros – dur, oidema – umflătură].

scleredemul
SCLEREDÉM s.n. (Med.) Edem scleros al straturilor subcutanate și al țesutului de mușchi al ochiului. [< fr. scléroedème, cf. gr. skleros – dur, oidema – umflătură].

scleredemului
SCLEREDÉM s.n. (Med.) Edem scleros al straturilor subcutanate și al țesutului de mușchi al ochiului. [< fr. scléroedème, cf. gr. skleros – dur, oidema – umflătură].

sclerei
SCLÉRĂ s.f. (Anat.) Tunica solidă a globului ocular. [< germ. Sklera].

sclereida
SCLEREÍDE s.f.pl. (Biol.) Celule moarte, îngroșate și lignificate care formează țesutul dur al cojilor de nucă, al sâmburilor de piersici etc. [Pron. -re-i-, sg. sclereidă. / < germ. Sklereide, cf. gr. skleros – tare, eidos – aspect].

DOOM

sclereídă s. f., g.-d. art. sclereídei; pl. sclereíde

sclereide
SCLEREÍDE s.f.pl. (Biol.) Celule moarte, îngroșate și lignificate care formează țesutul dur al cojilor de nucă, al sâmburilor de piersici etc. [Pron. -re-i-, sg. sclereidă. / < germ. Sklereide, cf. gr. skleros – tare, eidos – aspect].

DOOM

sclereídă s. f., g.-d. art. sclereídei; pl. sclereíde

sclereidei
SCLEREÍDE s.f.pl. (Biol.) Celule moarte, îngroșate și lignificate care formează țesutul dur al cojilor de nucă, al sâmburilor de piersici etc. [Pron. -re-i-, sg. sclereidă. / < germ. Sklereide, cf. gr. skleros – tare, eidos – aspect].

DOOM

sclereídă s. f., g.-d. art. sclereídei; pl. sclereíde

sclereidele
SCLEREÍDE s.f.pl. (Biol.) Celule moarte, îngroșate și lignificate care formează țesutul dur al cojilor de nucă, al sâmburilor de piersici etc. [Pron. -re-i-, sg. sclereidă. / < germ. Sklereide, cf. gr. skleros – tare, eidos – aspect].

DOOM

sclereídă s. f., g.-d. art. sclereídei; pl. sclereíde

sclereidelor
SCLEREÍDE s.f.pl. (Biol.) Celule moarte, îngroșate și lignificate care formează țesutul dur al cojilor de nucă, al sâmburilor de piersici etc. [Pron. -re-i-, sg. sclereidă. / < germ. Sklereide, cf. gr. skleros – tare, eidos – aspect].

DOOM

sclereídă s. f., g.-d. art. sclereídei; pl. sclereíde

sclerele
SCLÉRĂ s.f. (Anat.) Tunica solidă a globului ocular. [< germ. Sklera].

sclerelor
SCLÉRĂ s.f. (Anat.) Tunica solidă a globului ocular. [< germ. Sklera].

sclerem
SCLERÉM s.n. (Med.) Sclerodermie difuză. [< fr. sclérème, cf. gr. sklerema – întărire a țesuturilor].

sclereme
SCLERÉM s.n. (Med.) Sclerodermie difuză. [< fr. sclérème, cf. gr. sklerema – întărire a țesuturilor].

scleremele
SCLERÉM s.n. (Med.) Sclerodermie difuză. [< fr. sclérème, cf. gr. sklerema – întărire a țesuturilor].

scleremelor
SCLERÉM s.n. (Med.) Sclerodermie difuză. [< fr. sclérème, cf. gr. sklerema – întărire a țesuturilor].

scleremie
SCLEREMÍE s.f. (Med.) Sclerodermie generalizată. [Gen. -iei. / < fr. sclérémie].

scleremul
SCLERÉM s.n. (Med.) Sclerodermie difuză. [< fr. sclérème, cf. gr. sklerema – întărire a țesuturilor].

scleremului
SCLERÉM s.n. (Med.) Sclerodermie difuză. [< fr. sclérème, cf. gr. sklerema – întărire a țesuturilor].

sclerenchim
SCLERENCHÍM, sclerenchimuri, s. n. Țesut al unei plante alcătuit din celule moarte, cu membrane îngroșate. – Din fr. sclérenchyme.

DOOM

sclerenchím s. n., pl. sclerenchímuri

sclerenchimul
SCLERENCHÍM, sclerenchimuri, s. n. Țesut al unei plante alcătuit din celule moarte, cu membrane îngroșate. – Din fr. sclérenchyme.

DOOM

sclerenchím s. n., pl. sclerenchímuri

sclerenchimului
SCLERENCHÍM, sclerenchimuri, s. n. Țesut al unei plante alcătuit din celule moarte, cu membrane îngroșate. – Din fr. sclérenchyme.

DOOM

sclerenchím s. n., pl. sclerenchímuri

sclerenchimuri
SCLERENCHÍM, sclerenchimuri, s. n. Țesut al unei plante alcătuit din celule moarte, cu membrane îngroșate. – Din fr. sclérenchyme.

DOOM

sclerenchím s. n., pl. sclerenchímuri

sclerenchimurile
SCLERENCHÍM, sclerenchimuri, s. n. Țesut al unei plante alcătuit din celule moarte, cu membrane îngroșate. – Din fr. sclérenchyme.

DOOM

sclerenchím s. n., pl. sclerenchímuri

sclerenchimurilor
SCLERENCHÍM, sclerenchimuri, s. n. Țesut al unei plante alcătuit din celule moarte, cu membrane îngroșate. – Din fr. sclérenchyme.

DOOM

sclerenchím s. n., pl. sclerenchímuri

sclerită
SCLERÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a scleroticii. [< fr. sclérite].

sclero
SCLERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „întăritură”, „indurație”, „rigidizare”, „sclerotică”, „dur”, „duritate”. [Var. scler- / < fr. scléro-, it. sclero-, cf. gr. skleros – dur].

scleroasa
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

scleroase
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

scleroasei
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

scleroasele
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

scleroaselor
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

sclerocheratită
SCLEROCHERATÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație simultană a scleroticii și a corneei. [< fr. sclérokératite].

sclerodactilia
SCLERODACTILÍE s.f. (Med.) Sclerodermie a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. sclérodactylie, cf. gr. skleros – dur, daktylos – deget].

sclerodactilie
SCLERODACTILÍE s.f. (Med.) Sclerodermie a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. sclérodactylie, cf. gr. skleros – dur, daktylos – deget].

sclerodactiliei
SCLERODACTILÍE s.f. (Med.) Sclerodermie a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. sclérodactylie, cf. gr. skleros – dur, daktylos – deget].

sclerodactilii
SCLERODACTILÍE s.f. (Med.) Sclerodermie a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. sclérodactylie, cf. gr. skleros – dur, daktylos – deget].

sclerodactiliile
SCLERODACTILÍE s.f. (Med.) Sclerodermie a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. sclérodactylie, cf. gr. skleros – dur, daktylos – deget].

sclerodactiliilor
SCLERODACTILÍE s.f. (Med.) Sclerodermie a degetelor. [Gen. -iei. / < fr. sclérodactylie, cf. gr. skleros – dur, daktylos – deget].

sclerodermia
SCLERODERMÍE, sclerodermii, s. f. Boală caracterizată printr-o întărire și îngroșare a pielii și a țesuturilor celulare subcutanate și care produce uneori atrofii și deformații mari (ale tegumentelor). – Din fr. sclérodermie.

DOOM

sclerodermíe s. f., art. sclerodermía, g.-d. art. sclerodermíei; pl. sclerodermíi, art. sclerodermíile

sclerodermie
SCLERODERMÍE, sclerodermii, s. f. Boală caracterizată printr-o întărire și îngroșare a pielii și a țesuturilor celulare subcutanate și care produce uneori atrofii și deformații mari (ale tegumentelor). – Din fr. sclérodermie.

DOOM

sclerodermíe s. f., art. sclerodermía, g.-d. art. sclerodermíei; pl. sclerodermíi, art. sclerodermíile

sclerodermiei
SCLERODERMÍE, sclerodermii, s. f. Boală caracterizată printr-o întărire și îngroșare a pielii și a țesuturilor celulare subcutanate și care produce uneori atrofii și deformații mari (ale tegumentelor). – Din fr. sclérodermie.

DOOM

sclerodermíe s. f., art. sclerodermía, g.-d. art. sclerodermíei; pl. sclerodermíi, art. sclerodermíile

sclerodermii
SCLERODERMÍE, sclerodermii, s. f. Boală caracterizată printr-o întărire și îngroșare a pielii și a țesuturilor celulare subcutanate și care produce uneori atrofii și deformații mari (ale tegumentelor). – Din fr. sclérodermie.

DOOM

sclerodermíe s. f., art. sclerodermía, g.-d. art. sclerodermíei; pl. sclerodermíi, art. sclerodermíile

sclerodermiile
SCLERODERMÍE, sclerodermii, s. f. Boală caracterizată printr-o întărire și îngroșare a pielii și a țesuturilor celulare subcutanate și care produce uneori atrofii și deformații mari (ale tegumentelor). – Din fr. sclérodermie.

DOOM

sclerodermíe s. f., art. sclerodermía, g.-d. art. sclerodermíei; pl. sclerodermíi, art. sclerodermíile

sclerodermiilor
SCLERODERMÍE, sclerodermii, s. f. Boală caracterizată printr-o întărire și îngroșare a pielii și a țesuturilor celulare subcutanate și care produce uneori atrofii și deformații mari (ale tegumentelor). – Din fr. sclérodermie.

DOOM

sclerodermíe s. f., art. sclerodermía, g.-d. art. sclerodermíei; pl. sclerodermíi, art. sclerodermíile

sclerofil
SCLEROFÍL, -Ă adj. (Despre plante) Care are frunzele dure, cu cuticulă groasă, adaptate la secetă. [< fr. sclérophylie, cf. gr. skleros – dur, phyllon – frunză].

scleroftalmia
SCLEROFTALMÍE s.f. Scleroza ochiului. [Gen. -iei. / < fr. sclérophtalmie].

DOOM

!scleroftalmíe (scle-rof-/scler-of-) s. f., art. scleroftalmía, g.-d. scleroftalmíi, art. scleroftalmíei

scleroftalmie
SCLEROFTALMÍE s.f. Scleroza ochiului. [Gen. -iei. / < fr. sclérophtalmie].

DOOM

!scleroftalmíe (scle-rof-/scler-of-) s. f., art. scleroftalmía, g.-d. scleroftalmíi, art. scleroftalmíei

scleroftalmiei
SCLEROFTALMÍE s.f. Scleroza ochiului. [Gen. -iei. / < fr. sclérophtalmie].

DOOM

!scleroftalmíe (scle-rof-/scler-of-) s. f., art. scleroftalmía, g.-d. scleroftalmíi, art. scleroftalmíei

scleroftalmii
SCLEROFTALMÍE s.f. Scleroza ochiului. [Gen. -iei. / < fr. sclérophtalmie].

DOOM

!scleroftalmíe (scle-rof-/scler-of-) s. f., art. scleroftalmía, g.-d. scleroftalmíi, art. scleroftalmíei

sclerogen
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogena
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogene
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogenei
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogenele
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogenelor
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogeni
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogenii
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogenilor
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogenul
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerogenului
SCLEROGÉN, -Ă adj. Care provoacă scleroză. [< fr. sclérogène, cf. gr. skleros – dur, gennan – a naște].

sclerom
SCLERÓM s.n. (Med.) Indurație; scleroză. [Pl. -oame. / < fr. sclérome, cf. gr. skleroma].

scleromalacia
SCLEROMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. scléromalacie].

scleromalacie
SCLEROMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. scléromalacie].

scleromalaciei
SCLEROMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. scléromalacie].

scleromalacii
SCLEROMALACÍE s.f. (Med.) Ramolisment al scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. scléromalacie].

sclerometre
SCLEROMÉTRU, sclerometre, s. n. Instrument pentru determinarea durității unui corp metalic, prin măsurarea rezistenței lui la zgâriere. – Din fr. scléromètre.

DOOM

sclerométru (-me-tru) s. n., art. sclerométrul; pl. sclerométre

sclerometrele
SCLEROMÉTRU, sclerometre, s. n. Instrument pentru determinarea durității unui corp metalic, prin măsurarea rezistenței lui la zgâriere. – Din fr. scléromètre.

DOOM

sclerométru (-me-tru) s. n., art. sclerométrul; pl. sclerométre

sclerometrelor
SCLEROMÉTRU, sclerometre, s. n. Instrument pentru determinarea durității unui corp metalic, prin măsurarea rezistenței lui la zgâriere. – Din fr. scléromètre.

DOOM

sclerométru (-me-tru) s. n., art. sclerométrul; pl. sclerométre

sclerometru
SCLEROMÉTRU, sclerometre, s. n. Instrument pentru determinarea durității unui corp metalic, prin măsurarea rezistenței lui la zgâriere. – Din fr. scléromètre.

DOOM

sclerométru (-me-tru) s. n., art. sclerométrul; pl. sclerométre

sclerometrul
SCLEROMÉTRU, sclerometre, s. n. Instrument pentru determinarea durității unui corp metalic, prin măsurarea rezistenței lui la zgâriere. – Din fr. scléromètre.

DOOM

sclerométru (-me-tru) s. n., art. sclerométrul; pl. sclerométre

sclerometrului
SCLEROMÉTRU, sclerometre, s. n. Instrument pentru determinarea durității unui corp metalic, prin măsurarea rezistenței lui la zgâriere. – Din fr. scléromètre.

DOOM

sclerométru (-me-tru) s. n., art. sclerométrul; pl. sclerométre

scleron
SCLERÓN s.n. Aliaj ușor și dur cu bază de aluminiu. [< germ. Skleron].

scleronom
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronoma
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronome
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomei
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomele
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomelor
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomi
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomii
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomilor
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomul
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronomului
SCLERONÓM, -Ă adj. (Despre legăturile sistemelor de puncte materiale) Care nu variază în timp; rigid. [< fr. scléronome].

scleronul
SCLERÓN s.n. Aliaj ușor și dur cu bază de aluminiu. [< germ. Skleron].

scleronului
SCLERÓN s.n. Aliaj ușor și dur cu bază de aluminiu. [< germ. Skleron].

scleroproteina
SCLEROPROTEÍNĂ, scleroproteine, s. f. (Biol.) Proteină fibroasă foarte rezistentă.- Din fr. scléroprotéine.

DOOM

scleroproteínă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. scleroproteínei; pl. scleroproteíne

scleroproteine
SCLEROPROTEÍNĂ, scleroproteine, s. f. (Biol.) Proteină fibroasă foarte rezistentă.- Din fr. scléroprotéine.

DOOM

scleroproteínă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. scleroproteínei; pl. scleroproteíne

scleroproteinei
SCLEROPROTEÍNĂ, scleroproteine, s. f. (Biol.) Proteină fibroasă foarte rezistentă.- Din fr. scléroprotéine.

DOOM

scleroproteínă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. scleroproteínei; pl. scleroproteíne

scleroproteinele
SCLEROPROTEÍNĂ, scleroproteine, s. f. (Biol.) Proteină fibroasă foarte rezistentă.- Din fr. scléroprotéine.

DOOM

scleroproteínă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. scleroproteínei; pl. scleroproteíne

scleroproteinelor
SCLEROPROTEÍNĂ, scleroproteine, s. f. (Biol.) Proteină fibroasă foarte rezistentă.- Din fr. scléroprotéine.

DOOM

scleroproteínă (-ro-pro-) s. f., g.-d. art. scleroproteínei; pl. scleroproteíne

scleros
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

sclerosarcom
SCLEROSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare dură a țesutului celular. [Pl. -oame. / < fr. sclérosarcome].

scleroscoape
SCLEROSCÓP, scleroscoape, s. n. Aparat pentru măsurarea durității unui material prin ricoșeul unui percutor în cădere liberă pe materialul respectiv. – Din fr. scléroscope.

DOOM

!scleroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. scleroscoápe

scleroscoapele
SCLEROSCÓP, scleroscoape, s. n. Aparat pentru măsurarea durității unui material prin ricoșeul unui percutor în cădere liberă pe materialul respectiv. – Din fr. scléroscope.

DOOM

!scleroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. scleroscoápe

scleroscoapelor
SCLEROSCÓP, scleroscoape, s. n. Aparat pentru măsurarea durității unui material prin ricoșeul unui percutor în cădere liberă pe materialul respectiv. – Din fr. scléroscope.

DOOM

!scleroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. scleroscoápe

scleroscop
SCLEROSCÓP, scleroscoape, s. n. Aparat pentru măsurarea durității unui material prin ricoșeul unui percutor în cădere liberă pe materialul respectiv. – Din fr. scléroscope.

DOOM

!scleroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. scleroscoápe

scleroscopul
SCLEROSCÓP, scleroscoape, s. n. Aparat pentru măsurarea durității unui material prin ricoșeul unui percutor în cădere liberă pe materialul respectiv. – Din fr. scléroscope.

DOOM

!scleroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. scleroscoápe

scleroscopului
SCLEROSCÓP, scleroscoape, s. n. Aparat pentru măsurarea durității unui material prin ricoșeul unui percutor în cădere liberă pe materialul respectiv. – Din fr. scléroscope.

DOOM

!scleroscóp (-ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. scleroscoápe

sclerosul
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

sclerosului
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

sclerot
SCLERÓT, scleroți, s. m. (Biol.) Organ de rezistență la unele ciuperci, format din îngrămădiri de hife întrețesute. – Din fr. sclérote.

DOOM

sclerót s. m., pl. scleróți

sclerotica
SCLERÓTICĂ, sclerotice, s. f. Înveliș exterior, netransparent al globului ocular, care constă dintr-o membrană fibroasă cu funcție protectoare; albul ochiului, albuș. – Din fr. sclérotique.

DOOM

sclerótică s. f., g.-d. art. scleróticei; pl. sclerótice

sclerotice
SCLERÓTICĂ, sclerotice, s. f. Înveliș exterior, netransparent al globului ocular, care constă dintr-o membrană fibroasă cu funcție protectoare; albul ochiului, albuș. – Din fr. sclérotique.

DOOM

sclerótică s. f., g.-d. art. scleróticei; pl. sclerótice

scleroticei
SCLERÓTICĂ, sclerotice, s. f. Înveliș exterior, netransparent al globului ocular, care constă dintr-o membrană fibroasă cu funcție protectoare; albul ochiului, albuș. – Din fr. sclérotique.

DOOM

sclerótică s. f., g.-d. art. scleróticei; pl. sclerótice

scleroticele
SCLERÓTICĂ, sclerotice, s. f. Înveliș exterior, netransparent al globului ocular, care constă dintr-o membrană fibroasă cu funcție protectoare; albul ochiului, albuș. – Din fr. sclérotique.

DOOM

sclerótică s. f., g.-d. art. scleróticei; pl. sclerótice

scleroticelor
SCLERÓTICĂ, sclerotice, s. f. Înveliș exterior, netransparent al globului ocular, care constă dintr-o membrană fibroasă cu funcție protectoare; albul ochiului, albuș. – Din fr. sclérotique.

DOOM

sclerótică s. f., g.-d. art. scleróticei; pl. sclerótice

sclerotită
SCLEROTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a scleroticii. [< fr. sclérotite].

sclerotomie
SCLEROTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a scleroticii. [Gen. -iei. / < fr. sclérotomie].

sclerotul
SCLERÓT, scleroți, s. m. (Biol.) Organ de rezistență la unele ciuperci, format din îngrămădiri de hife întrețesute. – Din fr. sclérote.

DOOM

sclerót s. m., pl. scleróți

sclerotului
SCLERÓT, scleroți, s. m. (Biol.) Organ de rezistență la unele ciuperci, format din îngrămădiri de hife întrețesute. – Din fr. sclérote.

DOOM

sclerót s. m., pl. scleróți

scleroza
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

scleroza
SCLERÓZĂ, scleroze, s. f. Boală care se manifestă prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui țesut, din cauza proliferării țesutului conjunctiv pe care îl conține. – Din fr. sclérose.

DOOM

scleróză s. f., g.-d. art. sclerózei; pl. scleróze

sclerozai
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozam
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozare
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozare
SCLEROZÁRE s. f. Acțiunea de a se scleroza și rezultatul ei. – V. scleroza.

DOOM

sclerozáre s. f., g.-d. art. sclerozắrii

sclerozarea
SCLEROZÁRE s. f. Acțiunea de a se scleroza și rezultatul ei. – V. scleroza.

DOOM

sclerozáre s. f., g.-d. art. sclerozắrii

sclerozară
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozarăm
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozarăți
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozase
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozasem
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozaseră
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozaserăm
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozaserăți
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozaseși
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozaseți
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozat
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozat
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozata
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozate
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozatei
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozatele
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozatelor
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozatul
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozatului
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozau
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozași
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozați
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozați
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozații
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

sclerozaților
SCLEROZÁT, -Ă, sclerozați, -te, adj. (Adesea fig.) Bolnav, atins de scleroză. Inimă sclerozată. – V. scleroza.

scleroze
SCLERÓZĂ, scleroze, s. f. Boală care se manifestă prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui țesut, din cauza proliferării țesutului conjunctiv pe care îl conține. – Din fr. sclérose.

DOOM

scleróză s. f., g.-d. art. sclerózei; pl. scleróze

sclerozează
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozei
SCLERÓZĂ, scleroze, s. f. Boală care se manifestă prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui țesut, din cauza proliferării țesutului conjunctiv pe care îl conține. – Din fr. sclérose.

DOOM

scleróză s. f., g.-d. art. sclerózei; pl. scleróze

sclerozele
SCLERÓZĂ, scleroze, s. f. Boală care se manifestă prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui țesut, din cauza proliferării țesutului conjunctiv pe care îl conține. – Din fr. sclérose.

DOOM

scleróză s. f., g.-d. art. sclerózei; pl. scleróze

sclerozelor
SCLERÓZĂ, scleroze, s. f. Boală care se manifestă prin modificarea structurii normale a unui organ sau a unui țesut, din cauza proliferării țesutului conjunctiv pe care îl conține. – Din fr. sclérose.

DOOM

scleróză s. f., g.-d. art. sclerózei; pl. scleróze

sclerozez
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozeze
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozezi
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozând
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozînd
SCLEROZÁ, sclerozez, vb. I. Refl. A se îmbolnăvi de scleroză, a fi atins de scleroză. – Din fr. scléroser.

DOOM

sclerozá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se sclerozeáză

sclerozări
SCLEROZÁRE s. f. Acțiunea de a se scleroza și rezultatul ei. – V. scleroza.

DOOM

sclerozáre s. f., g.-d. art. sclerozắrii

sclerozării
SCLEROZÁRE s. f. Acțiunea de a se scleroza și rezultatul ei. – V. scleroza.

DOOM

sclerozáre s. f., g.-d. art. sclerozắrii

sclerozările
SCLEROZÁRE s. f. Acțiunea de a se scleroza și rezultatul ei. – V. scleroza.

DOOM

sclerozáre s. f., g.-d. art. sclerozắrii

sclerozărilor
SCLEROZÁRE s. f. Acțiunea de a se scleroza și rezultatul ei. – V. scleroza.

DOOM

sclerozáre s. f., g.-d. art. sclerozắrii

scleroși
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

scleroșii
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

scleroșilor
SCLERÓS, -OÁSĂ, scleroși, -oase, adj. (Rar; despre țesuturi) îngroșat, fibros. – Din fr. scléreux.

scleroți
SCLERÓT, scleroți, s. m. (Biol.) Organ de rezistență la unele ciuperci, format din îngrămădiri de hife întrețesute. – Din fr. sclérote.

DOOM

sclerót s. m., pl. scleróți

scleroții
SCLERÓT, scleroți, s. m. (Biol.) Organ de rezistență la unele ciuperci, format din îngrămădiri de hife întrețesute. – Din fr. sclérote.

DOOM

sclerót s. m., pl. scleróți

scleroților
SCLERÓT, scleroți, s. m. (Biol.) Organ de rezistență la unele ciuperci, format din îngrămădiri de hife întrețesute. – Din fr. sclérote.

DOOM

sclerót s. m., pl. scleróți

scleroțiu
SCLERÓȚIU s.n. v. sclerot.

sclifosea
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifoseai
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifoseala
SCLIFOSEÁLĂ, sclifoseli, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifosire, nazuri, mofturi, fasoane. – Sclifosi + suf. -eală.

DOOM

sclifoseálă (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosélii; pl. sclifoséli

sclifoseam
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosească
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifoseau
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifoseați
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifoseli
SCLIFOSEÁLĂ, sclifoseli, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifosire, nazuri, mofturi, fasoane. – Sclifosi + suf. -eală.

DOOM

sclifoseálă (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosélii; pl. sclifoséli

sclifoselii
SCLIFOSEÁLĂ, sclifoseli, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifosire, nazuri, mofturi, fasoane. – Sclifosi + suf. -eală.

DOOM

sclifoseálă (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosélii; pl. sclifoséli

sclifoselile
SCLIFOSEÁLĂ, sclifoseli, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifosire, nazuri, mofturi, fasoane. – Sclifosi + suf. -eală.

DOOM

sclifoseálă (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosélii; pl. sclifoséli

sclifoselilor
SCLIFOSEÁLĂ, sclifoseli, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifosire, nazuri, mofturi, fasoane. – Sclifosi + suf. -eală.

DOOM

sclifoseálă (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosélii; pl. sclifoséli

sclifosesc
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosește
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosești
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosi
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosii
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosim
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosind
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosire
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosire
SCLIFOSÍRE, sclifosiri, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifoseală. – V. sclifosi.

DOOM

sclifosíre (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosírii; pl. sclifosíri

sclifosirea
SCLIFOSÍRE, sclifosiri, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifoseală. – V. sclifosi.

DOOM

sclifosíre (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosírii; pl. sclifosíri

sclifosiri
SCLIFOSÍRE, sclifosiri, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifoseală. – V. sclifosi.

DOOM

sclifosíre (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosírii; pl. sclifosíri

sclifosirii
SCLIFOSÍRE, sclifosiri, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifoseală. – V. sclifosi.

DOOM

sclifosíre (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosírii; pl. sclifosíri

sclifosirile
SCLIFOSÍRE, sclifosiri, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifoseală. – V. sclifosi.

DOOM

sclifosíre (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosírii; pl. sclifosíri

sclifosirilor
SCLIFOSÍRE, sclifosiri, s. f. (Fam.) Faptul de a se sclifosi; sclifoseală. – V. sclifosi.

DOOM

sclifosíre (fam.) s. f., g.-d. art. sclifosírii; pl. sclifosíri

sclifosiră
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosirăm
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosirăți
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosise
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosisem
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosiseră
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosiserăm
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosiserăți
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosiseși
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosiseți
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosit
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosit
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifosita
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifosite
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifositei
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifositele
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifositelor
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifositul
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifositului
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifosiși
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosiți
SCLIFOSÍ, sclifosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A plânge fără motiv sau a se preface că plânge; a se smiorcăi. 2. A face mofturi, nazuri, fasoane; a se fandosi. – Et. nec.

DOOM

!sclifosí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sclifoséște, imperf. 3 sg. se sclifoseá; conj. prez. 3 să se sclifoseáscă

sclifosiți
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifosiții
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifosiților
SCLIFOSÍT, -Ă, sclifosiți, -te, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care se sclifosește, care face nazuri; fandosit, izmenit. – V. sclifosi.

sclifă
SCLÍFĂ, sclife, s. f. (Regional) Un fel de sanie cu care se aduc iarna trunchii groși de copaci din pădure.

sclimpuș
SCLIMPÚȘ, sclimpușe, s. n. (Regional) Mic cîrlig de lemn cu resort, cu care se fixează rufele puse la uscat pe frînghie; cîrlig de rufe.

sclinti
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

sclintire
SCLINTÍ vb. IV v. scrânti.

sclintit
SCLINTÍ vb. IV v. scrânti.

sclintitură
SCRÎNTITÚRĂ, scrîntituri, s. f. 1. Luxație, scrînteală (a mîinii, a piciorului). Ea se pricepea să descînte și să oblojească... scrîntiturile. PAS, Z. I 117. 2. Fig. Cotitură. Drumul... cotește brusc pe sub Rîpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit intr-o scrîntitură de coline. REBREANU, I, 9. – Variante: scrintitúră (ȘEZ. III 175), sclintitúră (ib. V 143) s. f.

sclip
sclip (-puri), s. n. – (Mold.) Boltă. Pol. sklep (Tiktin). – Der. sclipui, vb. (înv., a bolti; Mold., a asambla, a reuni) al cărui ultim sens a fost pus în legătură de Candrea cu bg. sklepvam, și de Scriban cu a sclipi.

sclipea
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipeai
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipeala
SCLIPEÁLĂ, sclipeli, s. f. (Rar) Sclipire. – Sclipi + suf. -eală.

DOOM

sclipeálă (rar) s. f., g.-d. art. sclipélii; pl. sclipéli

sclipeam
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipească
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipeau
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipeați
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipeli
SCLIPEÁLĂ, sclipeli, s. f. (Rar) Sclipire. – Sclipi + suf. -eală.

DOOM

sclipeálă (rar) s. f., g.-d. art. sclipélii; pl. sclipéli

sclipelii
SCLIPEÁLĂ, sclipeli, s. f. (Rar) Sclipire. – Sclipi + suf. -eală.

DOOM

sclipeálă (rar) s. f., g.-d. art. sclipélii; pl. sclipéli

sclipelile
SCLIPEÁLĂ, sclipeli, s. f. (Rar) Sclipire. – Sclipi + suf. -eală.

DOOM

sclipeálă (rar) s. f., g.-d. art. sclipélii; pl. sclipéli

sclipelilor
SCLIPEÁLĂ, sclipeli, s. f. (Rar) Sclipire. – Sclipi + suf. -eală.

DOOM

sclipeálă (rar) s. f., g.-d. art. sclipélii; pl. sclipéli

sclipesc
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipet
SCLIPÍT s. n. Sclipire. S-ar fi zis că înseși stelele în sclipitul lor lăcrămează, auzind acest glas înduioșat. GANE, N. II 46. Și orb de-al armelor sclipit, S-alerge soarele-napoi Spre răsărit. COȘBUC, P. I 148. – Variantă: sclípet (C. PETRESCU, C. V. 311) s. n.

sclipește
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipești
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipeț
SCLIPÉȚ, sclipeți, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasă, cu frunze compuse din trei foliole și cu flori galbene, folosită în medicină (Potentilla erecta). 2. Dumbeț. – Et. nec.

DOOM

sclípeț (rar) s. m., pl. sclípeți

sclipeți
SCLIPÉȚ, sclipeți, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasă, cu frunze compuse din trei foliole și cu flori galbene, folosită în medicină (Potentilla erecta). 2. Dumbeț. – Et. nec.

DOOM

sclípeț (rar) s. m., pl. sclípeți

sclipeții
SCLIPÉȚ, sclipeți, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasă, cu frunze compuse din trei foliole și cu flori galbene, folosită în medicină (Potentilla erecta). 2. Dumbeț. – Et. nec.

DOOM

sclípeț (rar) s. m., pl. sclípeți

sclipeților
SCLIPÉȚ, sclipeți, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasă, cu frunze compuse din trei foliole și cu flori galbene, folosită în medicină (Potentilla erecta). 2. Dumbeț. – Et. nec.

DOOM

sclípeț (rar) s. m., pl. sclípeți

sclipețul
SCLIPÉȚ, sclipeți, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasă, cu frunze compuse din trei foliole și cu flori galbene, folosită în medicină (Potentilla erecta). 2. Dumbeț. – Et. nec.

DOOM

sclípeț (rar) s. m., pl. sclípeți

sclipețului
SCLIPÉȚ, sclipeți, s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasă, cu frunze compuse din trei foliole și cu flori galbene, folosită în medicină (Potentilla erecta). 2. Dumbeț. – Et. nec.

DOOM

sclípeț (rar) s. m., pl. sclípeți

sclipi
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipicioasa
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicioase
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicioasei
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicioasele
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicioaselor
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicios
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipiciosul
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipiciosului
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicioși
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicioșii
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipicioșilor
SCLIPICIÓS, -OÁSĂ, sclipicioși, -oase, adj. (Reg.) Sclipitor. – Sclipi + suf. -icios.

DOOM

sclipiciós (reg., fam.) adj. m., pl. sclipicióși; f. sclipicioásă, pl. sclipicioáse

sclipii
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipim
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipind
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipire
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipire
SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.

DOOM

sclipíre s. f., g.-d. art. sclipírii; pl. sclipíri

sclipirea
SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.

DOOM

sclipíre s. f., g.-d. art. sclipírii; pl. sclipíri

sclipiri
SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.

DOOM

sclipíre s. f., g.-d. art. sclipírii; pl. sclipíri

sclipirii
SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.

DOOM

sclipíre s. f., g.-d. art. sclipírii; pl. sclipíri

sclipirile
SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.

DOOM

sclipíre s. f., g.-d. art. sclipírii; pl. sclipíri

sclipirilor
SCLIPÍRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.

DOOM

sclipíre s. f., g.-d. art. sclipírii; pl. sclipíri

sclipiră
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipirăm
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipirăți
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipise
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipisem
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipiseră
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipiserăm
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipiserăți
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipiseși
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipiseți
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipit
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipit
SCLIPÍT s. n. Sclipire. – V. sclipi.

DOOM

sclipít s. n.

sclipitoare
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitoarea
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitoarei
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitoarele
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitoarelor
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitor
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitori
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitorii
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitorilor
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitorul
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitorului
SCLIPITÓR, -OÁRE, sclipitori, -oare, adj. Care sclipește; lucitor, lucios, strălucitor, scânteietor, sclipicios. ♦ Fig. Care se remarcă printr-o inteligență deosebită. – Sclipi + suf. -tor.

DOOM

sclipitór adj. m., pl. sclipitóri; f. sg. și pl. sclipitoáre

sclipitul
SCLIPÍT s. n. Sclipire. – V. sclipi.

DOOM

sclipít s. n.

sclipitului
SCLIPÍT s. n. Sclipire. – V. sclipi.

DOOM

sclipít s. n.

sclipitura
SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. – Sclipi + suf. -tură.

DOOM

sclipitúră s. f., g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúri

sclipituri
SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. – Sclipi + suf. -tură.

DOOM

sclipitúră s. f., g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúri

sclipiturii
SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. – Sclipi + suf. -tură.

DOOM

sclipitúră s. f., g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúri

sclipiturile
SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. – Sclipi + suf. -tură.

DOOM

sclipitúră s. f., g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúri

sclipiturilor
SCLIPITÚRĂ, sclipituri, s. f. Lucire, sclipire momentană, trecătoare. – Sclipi + suf. -tură.

DOOM

sclipitúră s. f., g.-d. art. sclipitúrii; pl. sclipitúri

sclipiși
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipiți
SCLIPÍ, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.

DOOM

sclipí (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipésc, imperf. 3 sg. sclipeá; conj. prez. 3 să sclipeáscă

sclipui
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuia
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiai
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiam
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiască
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiau
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiați
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiesc
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiește
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiești
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuii
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuim
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuind
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuire
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuire
SCLIPUÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a sclipui. – V. sclipui.

DOOM

sclipuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sclipuírii

sclipuirea
SCLIPUÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a sclipui. – V. sclipui.

DOOM

sclipuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sclipuírii

sclipuiri
SCLIPUÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a sclipui. – V. sclipui.

DOOM

sclipuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sclipuírii

sclipuirii
SCLIPUÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a sclipui. – V. sclipui.

DOOM

sclipuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sclipuírii

sclipuirile
SCLIPUÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a sclipui. – V. sclipui.

DOOM

sclipuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sclipuírii

sclipuirilor
SCLIPUÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a sclipui. – V. sclipui.

DOOM

sclipuíre (reg.) s. f., g.-d. art. sclipuírii

sclipuiră
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuirăm
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuirăți
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuise
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuisem
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiseră
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiserăm
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiserăți
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiseși
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiseți
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuit
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiși
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclipuiți
SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.

DOOM

sclipuí (a ~) (a agonisi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipuiésc, imperf. 3 sg. sclipuiá; conj. prez. 3 să sclipuiáscă

sclivisea
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

scliviseai
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

scliviseala
SCLIVISEÁLĂ, scliviseli, s. f. 1. (Pop. și fam.) Sclivisire. 2. (Concr.) Strat subțire de tencuială de ciment aplicat pe suprafața unui element de construcție pentru a-i astupa porii și a o face impermeabilă. – Sclivisi + suf. -eală.

DOOM

scliviseálă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisélii; pl. scliviséli

scliviseam
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisească
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

scliviseau
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

scliviseați
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

scliviseli
SCLIVISEÁLĂ, scliviseli, s. f. 1. (Pop. și fam.) Sclivisire. 2. (Concr.) Strat subțire de tencuială de ciment aplicat pe suprafața unui element de construcție pentru a-i astupa porii și a o face impermeabilă. – Sclivisi + suf. -eală.

DOOM

scliviseálă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisélii; pl. scliviséli

scliviselii
SCLIVISEÁLĂ, scliviseli, s. f. 1. (Pop. și fam.) Sclivisire. 2. (Concr.) Strat subțire de tencuială de ciment aplicat pe suprafața unui element de construcție pentru a-i astupa porii și a o face impermeabilă. – Sclivisi + suf. -eală.

DOOM

scliviseálă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisélii; pl. scliviséli

scliviselile
SCLIVISEÁLĂ, scliviseli, s. f. 1. (Pop. și fam.) Sclivisire. 2. (Concr.) Strat subțire de tencuială de ciment aplicat pe suprafața unui element de construcție pentru a-i astupa porii și a o face impermeabilă. – Sclivisi + suf. -eală.

DOOM

scliviseálă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisélii; pl. scliviséli

scliviselilor
SCLIVISEÁLĂ, scliviseli, s. f. 1. (Pop. și fam.) Sclivisire. 2. (Concr.) Strat subțire de tencuială de ciment aplicat pe suprafața unui element de construcție pentru a-i astupa porii și a o face impermeabilă. – Sclivisi + suf. -eală.

DOOM

scliviseálă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisélii; pl. scliviséli

sclivisesc
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisește
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisești
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisi
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisii
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisim
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisind
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisire
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisire
SCLIVISÍRE, sclivisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) sclivisi și rezultatul ei; dichisire; netezire, lustruire. – V. sclivisi.

DOOM

sclivisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisírii; pl. sclivisíri

sclivisirea
SCLIVISÍRE, sclivisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) sclivisi și rezultatul ei; dichisire; netezire, lustruire. – V. sclivisi.

DOOM

sclivisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisírii; pl. sclivisíri

sclivisiri
SCLIVISÍRE, sclivisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) sclivisi și rezultatul ei; dichisire; netezire, lustruire. – V. sclivisi.

DOOM

sclivisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisírii; pl. sclivisíri

sclivisirii
SCLIVISÍRE, sclivisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) sclivisi și rezultatul ei; dichisire; netezire, lustruire. – V. sclivisi.

DOOM

sclivisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisírii; pl. sclivisíri

sclivisirile
SCLIVISÍRE, sclivisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) sclivisi și rezultatul ei; dichisire; netezire, lustruire. – V. sclivisi.

DOOM

sclivisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisírii; pl. sclivisíri

sclivisirilor
SCLIVISÍRE, sclivisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a (se) sclivisi și rezultatul ei; dichisire; netezire, lustruire. – V. sclivisi.

DOOM

sclivisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sclivisírii; pl. sclivisíri

sclivisiră
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisirăm
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisirăți
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisise
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisisem
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisiseră
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisiserăm
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisiserăți
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisiseși
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisiseți
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisit
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisit
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisita
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisite
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisitei
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisitele
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisitelor
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisitul
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisitului
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisiși
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisiți
SCLIVISÍ, sclivisesc, vb. IV. 1. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca cu îngrijire exagerată; a se dichisi, a se spicui. 2. Tranz. A netezi, a lustrui; a aplica un strat de scliviseală (2) pentru a netezi și a impermeabiliza. – Din ngr. sklivóso (viit. lui sklivóno).

DOOM

sclivisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclivisésc, imperf. 3 sg. scliviseá; conj. prez. 3 să scliviseáscă

sclivisiți
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisiții
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

sclivisiților
SCLIVISÍT, -Ă, sclivisiți, -te, adj. 1. (Pop. și fam; despre oameni; adesea substantivat) Dichisit, gătit, aranjat. 2. Netezit, lustruit; șlefuit; lucios. – V. sclivisi.

scoaba
SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

DOOM

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

scoabe
SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

DOOM

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

scoabei
SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

DOOM

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

scoabele
SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

DOOM

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

scoabelor
SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

DOOM

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

scoace
SCOÁCE, scoc, vb. III. (Regional) 1. Tranz. A încălzi la foc laptele acru, pentru a-l închega și a-l transforma în brînză. Unele femei, ca să se aleagă untul mai repede, «scoc» (fierb) smîntîna la foc. ȘEZ. VII 98. ◊ Fig. Se vede că redactorul Curierului are drept calimară o oală de scopt politica. ALECSANDRI, S. 88. ◊ Refl. pas. Chișleagul... se scoace (se pune la foc, de se încheagă în brînză) și, turnîndu-se în strecurătoare, căpătăm brînză de vaci. ȘEZ. VII 98. 2. Refl. A fermenta, a dospi. (Fig.) Nu trebuie... să stea mulți la grămadă și culcați, pentru că de fierbințeală îndată se scoc și pier în iarnă. DRĂGHICI, la TDRG.

scoacere
SCOÁCERE s. f. (Regional) Acțiunea de a scoace; încălzirea la foc a laptelui, pentru a prepara brînză. O scoacere rea aduce o brînză prea moale. PAMFILE, I. C. 26.

scoacă
SCOÁCĂ s. f. (Regional) Lapte acru (v. chișleag); brînză proaspătă făcută din acest lapte.

scoale
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

scoală
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

scoare
scoáre s. f. – (Trans.) Zgură. Lat. scoria (Pușcariu 1556; REW 7739; Candrea; Rosetti, I, 171). Este dubletul lui scorie, s. f., din fr. scorie și din sgură.

scoarța
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Țesut protector (gros și tare) care acoperă tulpina și rădăcina plantelor; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

DOOM

scoárță s. f., g.-d. art. scoárței; pl. scoárțe

scoarțe
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Țesut protector (gros și tare) care acoperă tulpina și rădăcina plantelor; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

DOOM

scoárță s. f., g.-d. art. scoárței; pl. scoárțe

scoarței
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Țesut protector (gros și tare) care acoperă tulpina și rădăcina plantelor; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

DOOM

scoárță s. f., g.-d. art. scoárței; pl. scoárțe

scoarțele
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Țesut protector (gros și tare) care acoperă tulpina și rădăcina plantelor; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

DOOM

scoárță s. f., g.-d. art. scoárței; pl. scoárțe

scoarțelor
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Țesut protector (gros și tare) care acoperă tulpina și rădăcina plantelor; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

DOOM

scoárță s. f., g.-d. art. scoárței; pl. scoárțe

scoase
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoaseră
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoaserăm
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoaserăți
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoate
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoatem
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoatere
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoatere
SCOÁTERE, scoateri, s. f. Acțiunea de a scoate. – V. scoate.

DOOM

scoátere s. f., g.-d. art. scoáterii; pl. scoáteri

scoaterea
SCOÁTERE, scoateri, s. f. Acțiunea de a scoate. – V. scoate.

DOOM

scoátere s. f., g.-d. art. scoáterii; pl. scoáteri

scoateri
SCOÁTERE, scoateri, s. f. Acțiunea de a scoate. – V. scoate.

DOOM

scoátere s. f., g.-d. art. scoáterii; pl. scoáteri

scoaterii
SCOÁTERE, scoateri, s. f. Acțiunea de a scoate. – V. scoate.

DOOM

scoátere s. f., g.-d. art. scoáterii; pl. scoáteri

scoaterile
SCOÁTERE, scoateri, s. f. Acțiunea de a scoate. – V. scoate.

DOOM

scoátere s. f., g.-d. art. scoáterii; pl. scoáteri

scoaterilor
SCOÁTERE, scoateri, s. f. Acțiunea de a scoate. – V. scoate.

DOOM

scoátere s. f., g.-d. art. scoáterii; pl. scoáteri

scoateți
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoată
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scobai
SCOBÁI, scobai, s. m. (Iht.; reg.) Scobar. – Din sb. skobalj.

DOOM

scobái (reg.) s. m., pl. scobái, art. scobáii

scobaii
SCOBÁI, scobai, s. m. (Iht.; reg.) Scobar. – Din sb. skobalj.

DOOM

scobái (reg.) s. m., pl. scobái, art. scobáii

scobailor
SCOBÁI, scobai, s. m. (Iht.; reg.) Scobar. – Din sb. skobalj.

DOOM

scobái (reg.) s. m., pl. scobái, art. scobáii

scobaiul
SCOBÁI, scobai, s. m. (Iht.; reg.) Scobar. – Din sb. skobalj.

DOOM

scobái (reg.) s. m., pl. scobái, art. scobáii

scobaiului
SCOBÁI, scobai, s. m. (Iht.; reg.) Scobar. – Din sb. skobalj.

DOOM

scobái (reg.) s. m., pl. scobái, art. scobáii

scobar
SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.

DOOM

scobár s. m., pl. scobári

scobari
SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.

DOOM

scobár s. m., pl. scobári

scobarii
SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.

DOOM

scobár s. m., pl. scobári

scobarilor
SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.

DOOM

scobár s. m., pl. scobári

scobarul
SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.

DOOM

scobár s. m., pl. scobári

scobarului
SCOBÁR, scobari, s. m. Pește de apă dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenușiu pe spate și argintiu pe laturi și pe burtă; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.

DOOM

scobár s. m., pl. scobári

scobea
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobeai
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobeală
scobeală, scobeli s. f. avort, chiuretaj.

scobeam
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobească
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobeau
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobeați
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobesc
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobește
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobești
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobi
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobii
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobim
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobind
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobire
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobire
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.

DOOM

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobirea
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.

DOOM

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobiri
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.

DOOM

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobirii
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.

DOOM

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobirile
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.

DOOM

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobirilor
SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei. – V. scobi.

DOOM

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobiră
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobirăm
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobirăți
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobise
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobisem
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobiseră
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobiserăm
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobiserăți
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobiseși
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobiseți
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobit
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobit
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobit
SCOBÍT¹ s. n. Faptul de a (se) scobi. – V. scobi.

DOOM

scobít s. n.

scobita
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobite
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobitei
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobitele
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobitelor
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobitoare
SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

DOOM

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

scobitoarea
SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

DOOM

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

scobitor
SCOBITÓR, scobitori, s. m. (Învechit, de obicei determinat prin «de piatră», «în lemn» etc.) Sculptor. La biserica augustinilor este mormîntul arhiducesii Cristinii, soția lui Albert stăpînitorul Saxonii, făcut de vrednicul de laudă și pomenire scobitorul de piatră Canova. GOLESCU, Î. 49.

scobitori
SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

DOOM

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

scobitorii
SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

DOOM

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

scobitorile
SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

DOOM

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

scobitorilor
SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

DOOM

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

scobitul
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobitului
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobitura
SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

DOOM

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri

scobituri
SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

DOOM

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri

scobiturii
SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

DOOM

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri

scobiturile
SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

DOOM

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri

scobiturilor
SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

DOOM

scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri

scobiși
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobiți
SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

DOOM

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobiți
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobiții
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scobiților
SCOBÍT², -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

scoboroșit
SCOBOROȘÍT, -Ă, scoboroșiți, -te; adj. (Rar) Scorburos, putregăios. O plută bătrînă și scoboroșită lîngă un brăduț verde, stufos și drept. DELAVRANCEA, A. 69.

scoborâre
SCOBORẤRE, scoborâri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a scoborî; coborâre. – V. scoborî.

scoborât
SCOBORẤT², -Ă, scoborâți, -te, adj. (Pop.) Coborât. – V. scoborî.

scoborât
SCOBORẤT¹ s. n. (Pop.) Faptul de a scoborî; coborât. – V. scoborî.

scoborâtoare
SCOBORÂTÓR, -OÁRE, scoborători, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Descendent, urmaș. 2. Adj. Care coboară – Scoborî + suf. -tor.

scoborâtor
SCOBORÂTÓR, -OÁRE, scoborători, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Descendent, urmaș. 2. Adj. Care coboară – Scoborî + suf. -tor.

scoborâș
SCOBORẤȘ, scoborâșuri, s. n. (Pop.) Coborâș. – Scoborî + suf. -âș.

scoborî
SCOBORÎ́, scobór, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul; a coborî (1). ♦ A se deplasa, a merge în jos pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, în jos. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. 2. Tranz. A schimba înălțimea glasului pentru a trece la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas scăzut; a coborî (4). 3. Refl. Fig. A se înjosi, a se degrada, a se coborî (6). – Pref. s- + coborî.

scobâlțea
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțeai
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțeam
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțească
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțeau
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțeați
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțesc
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțește
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțești
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlții
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțim
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțind
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțire
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțire
SCOBÂLȚÍ, scobâlțesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A aluneca, a cădea; a se clătina. – Onomatopee.

scobâlțiră
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțirăm
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțirăți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțise
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțisem
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțiseră
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțiserăm
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțiserăți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțiseși
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțiseți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțit
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțiși
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobâlțiți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțea
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțeai
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțeam
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțească
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțeau
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțeați
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțesc
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțește
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțești
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlții
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțim
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțind
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțire
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiră
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțirăm
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțirăți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțise
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțisem
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiseră
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiserăm
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiserăți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiseși
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiseți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțit
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiși
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scobîlțiți
SCOBÎLȚÍ, scobîlțesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A aluneca, a cădea; a se clătina.

scoc
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

DOOM

scoc s. n., pl. scócuri

scochină
SCÓCHINĂ, scochini, s. f. Vale strîmtă și adîncă, săpată de șiroaiele de apă care vin de la munte. ♦ Groapă, gaură, scorbură.

scociora
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorai
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scocioram
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorască
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorau
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scocioraște
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorați
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociori
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorire
SCOCIORÍ vb. IV v. scociorî.

scociorit
SCOCIORÍ vb. IV v. scociorî.

scociorând
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâre
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâră
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorârăm
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorârăți
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâse
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâsem
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâseră
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâserăm
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâserăți
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâseși
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâseți
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorât
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorâși
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîi
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîm
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorînd
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîre
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîră
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîrăm
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîrăți
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîse
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîsem
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîseră
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîserăm
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîserăți
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîseși
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîseți
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorît
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîși
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorîți
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorăsc
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scociorăști
SCOCIORÎ́, scociorăsc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A săpa în ceva făcând o gaură, o adâncitură; a râcâi. ♦ A scormoni, a răscoli. 2. Intranz. Fig. A căuta, a cerceta amănunțit (pentru a găsi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. ◊ Refl. Se scociorăște în buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorăști acolo? ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A ațâța, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplăcute). [Var.: scociorí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

scociorî́ (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scociorắsc, imperf. 3 sg. scociorá, perf. s. 1 sg. scociorấi, 1 pl. scociorấrăm, m.m.c.p. 3 sg. scociorấse, 3 pl. scociorấseră; conj. prez. 3 să scocioráscă; ger. scociorấnd; part. scociorất

scocul
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

DOOM

scoc s. n., pl. scócuri

scoculeț
SCOCULÉȚ, scoculețe, s. n. Diminutiv al lui scoc; scoc mic.

scocului
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

DOOM

scoc s. n., pl. scócuri

scocuri
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

DOOM

scoc s. n., pl. scócuri

scocurile
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

DOOM

scoc s. n., pl. scócuri

scocurilor
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

DOOM

scoc s. n., pl. scócuri

scodoli
scodoli, scodolesc v. t. (reg.) 1. a căuta, a cotrobăi 2. a împrăștia, a risipi; a răscoli

scodolit
scodoli, scodolesc v. t. (reg.) 1. a căuta, a cotrobăi 2. a împrăștia, a risipi; a răscoli

scofala
SCOFÁLĂ s. f. (Fam.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. – Et. nec.

DOOM

scofálă (fam.) s. f., g.-d. art. scofálei

scofale
SCOFÁLĂ s. f. (Fam.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. – Et. nec.

DOOM

scofálă (fam.) s. f., g.-d. art. scofálei

scofalei
SCOFÁLĂ s. f. (Fam.) Pricopseală, folos, ispravă. ♦ Ceea ce e de folos, util, valoros. – Et. nec.

DOOM

scofálă (fam.) s. f., g.-d. art. scofálei

scofelea
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeleai
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeleam
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelească
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeleau
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeleați
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelesc
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelește
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelești
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeli
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelii
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelim
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelind
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelire
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliră
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelirăm
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelirăți
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelise
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelisem
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliseră
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliserăm
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliserăți
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliseși
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliseți
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofelit
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliși
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofeliți
SCOFELÍ, scofelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A cerceta, a scotoci. Și, cum zice, desface chimirul, scofelește prin el și, bucuria lui: le găsește. I. CR. III 169.

scofâlcea
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlceai
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlceam
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcească
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlceau
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlceați
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcesc
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcește
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcești
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlci
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcii
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcim
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcind
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcire
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcire
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofâlcirea
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofâlciri
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofâlcirii
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofâlcirile
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofâlcirilor
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofâlciră
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcirăm
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcirăți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcise
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcisem
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlciseră
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlciserăm
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlciserăți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlciseși
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlciseți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcit
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlcit
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcita
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcite
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcitei
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcitele
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcitelor
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcitul
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcitului
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcitura
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofâlcituri
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofâlciturii
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofâlciturile
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofâlciturilor
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofâlciși
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlciți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofâlciți
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlciții
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlciților
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcea
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlceai
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlceam
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcească
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlceau
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlceați
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcesc
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcește
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcești
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlci
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcii
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcim
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcind
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcire
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcire
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofîlcirea
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofîlciri
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofîlcirii
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofîlcirile
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofîlcirilor
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. (Pop.) 1. Adâncitură, cută, rid care se formează pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș.- Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

!scofâlcíre s. f., g.-d. art. scofâlcírii; pl. scofâlcíri

scofîlciră
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcirăm
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcirăți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcise
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcisem
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlciseră
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlciserăm
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlciserăți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlciseși
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlciseți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcit
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlcit
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcita
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcite
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcitei
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcitele
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcitelor
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcitul
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcitului
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlcitura
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofîlcituri
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofîlciturii
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofîlciturile
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofîlciturilor
SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

DOOM

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofîlciși
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlciți
SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofălcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

DOOM

!scofâlcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcéște, imperf. 3 sg. se scofâlceá; conj. prez. 3 să se scofâlceáscă

scofîlciți
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlciții
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofîlciților
SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scoica
SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

DOOM

scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

scoicar
scoicar, scoicari s. m. er. (peior.) bărbat afemeiat; obsedat sexual.

scoicari
scoicar, scoicari s. m. er. (peior.) bărbat afemeiat; obsedat sexual.

scoicarii
scoicar, scoicari s. m. er. (peior.) bărbat afemeiat; obsedat sexual.

scoicarilor
scoicar, scoicari s. m. er. (peior.) bărbat afemeiat; obsedat sexual.

scoicarul
scoicar, scoicari s. m. er. (peior.) bărbat afemeiat; obsedat sexual.

scoicarului
scoicar, scoicari s. m. er. (peior.) bărbat afemeiat; obsedat sexual.

scoici
SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

DOOM

scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

scoicii
SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

DOOM

scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

scoicile
SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

DOOM

scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

scoicilor
SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

DOOM

scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

scoicuța
SCOICÚȚĂ, scoicuțe, s. f. Diminutiv al lui scoică. – Scoică + suf. -uță.

DOOM

scoicúță s. f., g.-d. art. scoicúței; pl. scoicúțe

scoicuțe
SCOICÚȚĂ, scoicuțe, s. f. Diminutiv al lui scoică. – Scoică + suf. -uță.

DOOM

scoicúță s. f., g.-d. art. scoicúței; pl. scoicúțe

scoicuței
SCOICÚȚĂ, scoicuțe, s. f. Diminutiv al lui scoică. – Scoică + suf. -uță.

DOOM

scoicúță s. f., g.-d. art. scoicúței; pl. scoicúțe

scoicuțele
SCOICÚȚĂ, scoicuțe, s. f. Diminutiv al lui scoică. – Scoică + suf. -uță.

DOOM

scoicúță s. f., g.-d. art. scoicúței; pl. scoicúțe

scoicuțelor
SCOICÚȚĂ, scoicuțe, s. f. Diminutiv al lui scoică. – Scoică + suf. -uță.

DOOM

scoicúță s. f., g.-d. art. scoicúței; pl. scoicúțe

scol
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

scolast
SCOLÁST, scolaști, s. m. (Rar) Adept al scolasticii. ♦ Cărturar care se ocupă numai cu partea formală a unei științe, ignorând practica. – Din germ. Scholast.

DOOM

scolást (gânditor) s. m., pl. scoláști

scolastic
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolastica
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolastica
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástică s. f., g.-d. art. scolásticii

scolastice
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolasticei
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolasticele
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolasticelor
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolastici
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolastici
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástică s. f., g.-d. art. scolásticii

scolasticii
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolasticii
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástică s. f., g.-d. art. scolásticii

scolasticilor
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolasticism
SCOLASTICÍSM s. n. Concepție specifică scolasticii. – Din fr. scolasticisme.

scolasticismul
SCOLASTICÍSM s. n. Concepție specifică scolasticii. – Din fr. scolasticisme.

scolasticismului
SCOLASTICÍSM s. n. Concepție specifică scolasticii. – Din fr. scolasticisme.

scolasticul
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolasticului
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

DOOM

scolástic adj. m., pl. scolástici; f. scolástică, pl. scolástice

scolastul
SCOLÁST, scolaști, s. m. (Rar) Adept al scolasticii. ♦ Cărturar care se ocupă numai cu partea formală a unei științe, ignorând practica. – Din germ. Scholast.

DOOM

scolást (gânditor) s. m., pl. scoláști

scolastului
SCOLÁST, scolaști, s. m. (Rar) Adept al scolasticii. ♦ Cărturar care se ocupă numai cu partea formală a unei științe, ignorând practica. – Din germ. Scholast.

DOOM

scolást (gânditor) s. m., pl. scoláști

scolaști
SCOLÁST, scolaști, s. m. (Rar) Adept al scolasticii. ♦ Cărturar care se ocupă numai cu partea formală a unei științe, ignorând practica. – Din germ. Scholast.

DOOM

scolást (gânditor) s. m., pl. scoláști

scolaștii
SCOLÁST, scolaști, s. m. (Rar) Adept al scolasticii. ♦ Cărturar care se ocupă numai cu partea formală a unei științe, ignorând practica. – Din germ. Scholast.

DOOM

scolást (gânditor) s. m., pl. scoláști

scolaștilor
SCOLÁST, scolaști, s. m. (Rar) Adept al scolasticii. ♦ Cărturar care se ocupă numai cu partea formală a unei științe, ignorând practica. – Din germ. Scholast.

DOOM

scolást (gânditor) s. m., pl. scoláști

scolex
SCÓLEX, scolexuri, s. n. Extremitatea anterioară a teniei, pe care se află organele de fixare. – Din fr. scolex.

DOOM

scólex s. n., pl. scólexuri

scolexul
SCÓLEX, scolexuri, s. n. Extremitatea anterioară a teniei, pe care se află organele de fixare. – Din fr. scolex.

DOOM

scólex s. n., pl. scólexuri

scolexului
SCÓLEX, scolexuri, s. n. Extremitatea anterioară a teniei, pe care se află organele de fixare. – Din fr. scolex.

DOOM

scólex s. n., pl. scólexuri

scolexuri
SCÓLEX, scolexuri, s. n. Extremitatea anterioară a teniei, pe care se află organele de fixare. – Din fr. scolex.

DOOM

scólex s. n., pl. scólexuri

scolexurile
SCÓLEX, scolexuri, s. n. Extremitatea anterioară a teniei, pe care se află organele de fixare. – Din fr. scolex.

DOOM

scólex s. n., pl. scólexuri

scolexurilor
SCÓLEX, scolexuri, s. n. Extremitatea anterioară a teniei, pe care se află organele de fixare. – Din fr. scolex.

DOOM

scólex s. n., pl. scólexuri

scoli
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

scolia
SCÓLIE, scolii, s. f. 1. (În Grecia antică) Cântec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Notă filologică, istorică, critică sau comentariu pentru înțelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarcă privitoare la o teoremă. – Din fr. scolie.

DOOM

scólie (-li-e) s. f., art. scólia (-li-a), g.-d. art. scóliei; pl. scólii, art. scóliile (-li-i-)

scoliast
SCOLIÁST, scoliaști, s. m. (Livr.) Autor de scolii. [Pr.: -li-ast] – Din fr. scoliaste.

DOOM

scoliást (autor de scolii) (livr.) (-li-ast) s. m., pl. scoliáști

scoliastul
SCOLIÁST, scoliaști, s. m. (Livr.) Autor de scolii. [Pr.: -li-ast] – Din fr. scoliaste.

DOOM

scoliást (autor de scolii) (livr.) (-li-ast) s. m., pl. scoliáști

scoliastului
SCOLIÁST, scoliaști, s. m. (Livr.) Autor de scolii. [Pr.: -li-ast] – Din fr. scoliaste.

DOOM

scoliást (autor de scolii) (livr.) (-li-ast) s. m., pl. scoliáști

scoliaști
SCOLIÁST, scoliaști, s. m. (Livr.) Autor de scolii. [Pr.: -li-ast] – Din fr. scoliaste.

DOOM

scoliást (autor de scolii) (livr.) (-li-ast) s. m., pl. scoliáști

scoliaștii
SCOLIÁST, scoliaști, s. m. (Livr.) Autor de scolii. [Pr.: -li-ast] – Din fr. scoliaste.

DOOM

scoliást (autor de scolii) (livr.) (-li-ast) s. m., pl. scoliáști

scoliaștilor
SCOLIÁST, scoliaști, s. m. (Livr.) Autor de scolii. [Pr.: -li-ast] – Din fr. scoliaste.

DOOM

scoliást (autor de scolii) (livr.) (-li-ast) s. m., pl. scoliáști

scolie
SCÓLIE, scolii, s. f. 1. (În Grecia antică) Cântec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Notă filologică, istorică, critică sau comentariu pentru înțelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarcă privitoare la o teoremă. – Din fr. scolie.

DOOM

scólie (-li-e) s. f., art. scólia (-li-a), g.-d. art. scóliei; pl. scólii, art. scóliile (-li-i-)

scoliei
SCÓLIE, scolii, s. f. 1. (În Grecia antică) Cântec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Notă filologică, istorică, critică sau comentariu pentru înțelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarcă privitoare la o teoremă. – Din fr. scolie.

DOOM

scólie (-li-e) s. f., art. scólia (-li-a), g.-d. art. scóliei; pl. scólii, art. scóliile (-li-i-)

scolii
SCÓLIE, scolii, s. f. 1. (În Grecia antică) Cântec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Notă filologică, istorică, critică sau comentariu pentru înțelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarcă privitoare la o teoremă. – Din fr. scolie.

DOOM

scólie (-li-e) s. f., art. scólia (-li-a), g.-d. art. scóliei; pl. scólii, art. scóliile (-li-i-)

scoliile
SCÓLIE, scolii, s. f. 1. (În Grecia antică) Cântec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Notă filologică, istorică, critică sau comentariu pentru înțelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarcă privitoare la o teoremă. – Din fr. scolie.

DOOM

scólie (-li-e) s. f., art. scólia (-li-a), g.-d. art. scóliei; pl. scólii, art. scóliile (-li-i-)

scoliilor
SCÓLIE, scolii, s. f. 1. (În Grecia antică) Cântec recitat cu acompaniament muzical. 2. (Livr.) Notă filologică, istorică, critică sau comentariu pentru înțelegerea textului unui autor din antichitate. ♦ Remarcă privitoare la o teoremă. – Din fr. scolie.

DOOM

scólie (-li-e) s. f., art. scólia (-li-a), g.-d. art. scóliei; pl. scólii, art. scóliile (-li-i-)

scoliotic
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scoliotic
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scoliotica
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scoliotica
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scoliotice
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scoliotice
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticei
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticei
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticele
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticele
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticelor
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticelor
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scoliotici
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scoliotici
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticii
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticii
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticilor
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticilor
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticul
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticul
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticului
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioticului
SCOLIÓTIC, -Ă, scoliotici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de scolioză. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliotique.

scolioza
SCOLIÓZĂ, scolioze, s. f. Boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliose.

DOOM

scolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. scoliózei; pl. scolióze

scolioze
SCOLIÓZĂ, scolioze, s. f. Boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliose.

DOOM

scolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. scoliózei; pl. scolióze

scoliozei
SCOLIÓZĂ, scolioze, s. f. Boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliose.

DOOM

scolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. scoliózei; pl. scolióze

scoliozele
SCOLIÓZĂ, scolioze, s. f. Boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliose.

DOOM

scolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. scoliózei; pl. scolióze

scoliozelor
SCOLIÓZĂ, scolioze, s. f. Boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. scoliose.

DOOM

scolióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. scoliózei; pl. scolióze

scolopendra
SCOLOPÉNDRĂ, scolopendre, s. f. Mic animal miriapod care trăiește în locuri umede și întunecoase și se hrănește cu larve de insecte; cârcăiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.

DOOM

scolopéndră s. f., g.-d. art. scolopéndrei; pl. scolopéndre

scolopendre
SCOLOPÉNDRĂ, scolopendre, s. f. Mic animal miriapod care trăiește în locuri umede și întunecoase și se hrănește cu larve de insecte; cârcăiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.

DOOM

scolopéndră s. f., g.-d. art. scolopéndrei; pl. scolopéndre

scolopendrei
SCOLOPÉNDRĂ, scolopendre, s. f. Mic animal miriapod care trăiește în locuri umede și întunecoase și se hrănește cu larve de insecte; cârcăiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.

DOOM

scolopéndră s. f., g.-d. art. scolopéndrei; pl. scolopéndre

scolopendrele
SCOLOPÉNDRĂ, scolopendre, s. f. Mic animal miriapod care trăiește în locuri umede și întunecoase și se hrănește cu larve de insecte; cârcăiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.

DOOM

scolopéndră s. f., g.-d. art. scolopéndrei; pl. scolopéndre

scolopendrelor
SCOLOPÉNDRĂ, scolopendre, s. f. Mic animal miriapod care trăiește în locuri umede și întunecoase și se hrănește cu larve de insecte; cârcăiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.

DOOM

scolopéndră s. f., g.-d. art. scolopéndrei; pl. scolopéndre

scolopendrium
NĂVÁLNIC, -Ă, năvalnici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi domolit, stăpânit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strașnic, cumplit. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede. 2. S. m. Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară (Scolopendrium vulgare). – Năvală + suf. -nic.

scolymus
ANGHINÁRE s. f. Plantă erbacee medicinală cu tulpină subțire și dreaptă, cu frunze mari crestate, de culoare verde-albicioasă pe dos, cu flori roșii-violacee învelite în solzi cărnoși comestibili (Cynara scolymus). – Din ngr. ankinára.

scombrid
SCOMBRÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni marini, cuprinzând scrumbia, pălămida, somnul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. scombridés, cf. lat. scomber – scrumbie].

scombride
SCOMBRÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni marini, cuprinzând scrumbia, pălămida, somnul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. scombridés, cf. lat. scomber – scrumbie].

scombridele
SCOMBRÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni marini, cuprinzând scrumbia, pălămida, somnul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. scombridés, cf. lat. scomber – scrumbie].

scombridelor
SCOMBRÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni marini, cuprinzând scrumbia, pălămida, somnul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. scombridés, cf. lat. scomber – scrumbie].

scombridul
SCOMBRÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni marini, cuprinzând scrumbia, pălămida, somnul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. scombridés, cf. lat. scomber – scrumbie].

scombridului
SCOMBRÍDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni marini, cuprinzând scrumbia, pălămida, somnul etc.; (la sg.) pește din această familie. [< fr. scombridés, cf. lat. scomber – scrumbie].

scomot
SCÓMOT, scómote, s. n. (Înv., Var.) Zgomot. (cf. zgomot)

sconcenie
sconcénie (-ii), s. f. – Sfîrșit, extremitate. Sl. sŭkonĭčanije (Tiktin), cf. conceni. Sec. XVI-XVIII, înv.

sconcs
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

DOOM

sconcs² (blană) s. n., pl. scóncsuri

sconcs
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

sconcsul
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

DOOM

sconcs² (blană) s. n., pl. scóncsuri

sconcsul
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

sconcsului
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

DOOM

sconcs² (blană) s. n., pl. scóncsuri

sconcsului
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

sconcsuri
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

sconcsurile
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

sconcsurilor
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

sconcși
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

DOOM

sconcs² (blană) s. n., pl. scóncsuri

sconcșii
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

DOOM

sconcs² (blană) s. n., pl. scóncsuri

sconcșilor
SCONCS, (1) sconcși, s. m., (2) sconcsuri, s. n. 1. S. m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit și asemănător cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa prețioasă, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S. n. Blana prelucrată a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.

DOOM

sconcs² (blană) s. n., pl. scóncsuri

scondri
SCÓNDRU, scondri, s. m. Prăjină cilindrică lungă folosită pe o navă în diverse scopuri. – Et. nec.

DOOM

scóndru s. m., art. scóndrul; pl. scóndri, art. scóndrii

scondrii
SCÓNDRU, scondri, s. m. Prăjină cilindrică lungă folosită pe o navă în diverse scopuri. – Et. nec.

DOOM

scóndru s. m., art. scóndrul; pl. scóndri, art. scóndrii

scondrilor
SCÓNDRU, scondri, s. m. Prăjină cilindrică lungă folosită pe o navă în diverse scopuri. – Et. nec.

DOOM

scóndru s. m., art. scóndrul; pl. scóndri, art. scóndrii

scondru
SCÓNDRU, scondri, s. m. Prăjină cilindrică lungă folosită pe o navă în diverse scopuri. – Et. nec.

DOOM

scóndru s. m., art. scóndrul; pl. scóndri, art. scóndrii

scondrul
SCÓNDRU, scondri, s. m. Prăjină cilindrică lungă folosită pe o navă în diverse scopuri. – Et. nec.

DOOM

scóndru s. m., art. scóndrul; pl. scóndri, art. scóndrii

scondrului
SCÓNDRU, scondri, s. m. Prăjină cilindrică lungă folosită pe o navă în diverse scopuri. – Et. nec.

DOOM

scóndru s. m., art. scóndrul; pl. scóndri, art. scóndrii

scongs
scongs s. m. – Pielea animalului numit și puturos. Engl. skunk, prin intermediul germ. Skunk, cf. rus. skongs, skungs.

scont
SCONT, sconturi, s. n. 1. Dobânda și comisionul reținute de o bancă comercială, care cumpără titluri de creanță pe termen scurt, înainte de scadența acestora. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, în cazul în care plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

DOOM

scont s. n., pl. scónturi

sconta
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontabil
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabila
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabile
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabilei
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabilele
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabilelor
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabili
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabilii
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabililor
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabilul
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontabilului
SCONTÁBIL, -Ă, scontabili, -e, adj. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Care poate fi scontat. – Din it. scontabile.

DOOM

scontábil adj. m., pl. scontábili; f. scontábilă, pl. scontábile

scontai
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontam
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontare
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontare
SCONTÁRE, scontări, s. f. Acțiunea de a sconta. – V. sconta.

DOOM

scontáre s. f., g.-d. art. scontắrii; pl. scontắri

scontarea
SCONTÁRE, scontări, s. f. Acțiunea de a sconta. – V. sconta.

DOOM

scontáre s. f., g.-d. art. scontắrii; pl. scontắri

scontară
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontarăm
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontarăți
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontase
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontasem
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontaseră
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontaserăm
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontaserăți
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontaseși
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontaseți
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontat
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontat
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontata
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontate
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontatei
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontatele
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontatelor
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontatoare
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoare
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarea
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarea
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarei
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarei
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarele
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarele
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarelor
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatoarelor
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontator
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontator
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatori
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatori
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorii
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorii
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorilor
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorilor
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorul
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorul
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorului
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatorului
SCONTATÓR, -OÁRE, scontatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, instituție) care face operații de scont. – Din it. scontatore.

DOOM

scontatór adj. m., s. m., pl. scontatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scontatoáre

scontatul
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontatului
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontau
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontași
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontați
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontați
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontații
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontaților
SCONTÁT, -Ă, scontați, -te, adj. 1. (Despre polițe și alte efecte de comerț) Vîndut (în pierdere) înainte de scadență (pentru ca vînzătorul să beneficieze imediat de suma respectivă); cumpărat înainte de scadență (în schimbul unui beneficiu). Nici măcar n-am polițe scontate la vreo bancă. C. PETRESCU, O. P. I 53. ♦ (Despre efecte de comerț) La care s-a socotit scontul, a cărui valoare a fost diminuată cu echivalentul scontului. 2. Fig. Presupus, așteptat, prevăzut (avînd în vedere anumite considerente, socotite sigure). Rezultatele nu au fost cele scontate.

scontează
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontez
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

sconteze
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontezi
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontul
SCONT, sconturi, s. n. 1. Dobânda și comisionul reținute de o bancă comercială, care cumpără titluri de creanță pe termen scurt, înainte de scadența acestora. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, în cazul în care plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

DOOM

scont s. n., pl. scónturi

scontului
SCONT, sconturi, s. n. 1. Dobânda și comisionul reținute de o bancă comercială, care cumpără titluri de creanță pe termen scurt, înainte de scadența acestora. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, în cazul în care plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

DOOM

scont s. n., pl. scónturi

sconturi
SCONT, sconturi, s. n. 1. Dobânda și comisionul reținute de o bancă comercială, care cumpără titluri de creanță pe termen scurt, înainte de scadența acestora. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, în cazul în care plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

DOOM

scont s. n., pl. scónturi

sconturile
SCONT, sconturi, s. n. 1. Dobânda și comisionul reținute de o bancă comercială, care cumpără titluri de creanță pe termen scurt, înainte de scadența acestora. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, în cazul în care plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

DOOM

scont s. n., pl. scónturi

sconturilor
SCONT, sconturi, s. n. 1. Dobânda și comisionul reținute de o bancă comercială, care cumpără titluri de creanță pe termen scurt, înainte de scadența acestora. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, în cazul în care plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

DOOM

scont s. n., pl. scónturi

scontând
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontînd
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerț înainte de scadență; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-și face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt așteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.

DOOM

scontá (a ~) vb., ind. prez. 3 sconteáză

scontări
SCONTÁRE, scontări, s. f. Acțiunea de a sconta. – V. sconta.

DOOM

scontáre s. f., g.-d. art. scontắrii; pl. scontắri

scontării
SCONTÁRE, scontări, s. f. Acțiunea de a sconta. – V. sconta.

DOOM

scontáre s. f., g.-d. art. scontắrii; pl. scontắri

scontările
SCONTÁRE, scontări, s. f. Acțiunea de a sconta. – V. sconta.

DOOM

scontáre s. f., g.-d. art. scontắrii; pl. scontắri

scontărilor
SCONTÁRE, scontări, s. f. Acțiunea de a sconta. – V. sconta.

DOOM

scontáre s. f., g.-d. art. scontắrii; pl. scontắri

scooter
SCOOTER s.n. v. scuter.

scop
SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

DOOM

scop s. n., pl. scópuri

scop
-SCÓP Element secund de compunere savantă cu sensul „(persoană, aparat) care examinează”, „care observă, privește”. [< fr. -scope, it. -scopo, cf. gr. skopein – a privi].

scoparia
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, întrebuințată în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin de mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scopuri curative. – Din bg. pelin.

scopcea
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopceai
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopceam
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcească
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopceau
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopceați
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcesc
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcește
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcești
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopci
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcii
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcim
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcind
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcire
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcire
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fugi, a goni, a galopa.

scopciră
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcirăm
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcirăți
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcise
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcisem
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopciseră
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopciserăm
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopciserăți
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopciseși
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopciseți
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopcit
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopciși
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopciți
SCOPCÍ, scopcesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A fugi, a goni, a galopa. Le-ți vedea acuși venind Pe un cal negru scopcind. MARIAN, NU. 459. Am un căluț negru ca corbul: Pe unde scopcește, Urma nu i se găsește, Iar pe unde paște, Urma i se cunoaște (Purecele). GOROVEI, C. 310.

scopea
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopeai
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopeam
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopească
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopeau
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopeați
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopesc
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopește
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopești
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopi
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopie
-SCOPÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „observație”, „examinare”, „privire”. [< fr. -scopie, it. -scopia, cf. gr. -skopia < skopein – a privi].

scopii
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopim
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopind
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopire
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopire
SCOPÍRE, scopiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a scopi; castrare. – V. scopi.

DOOM

scopíre (pop.) s. f., g.-d. art. scopírii; pl. scopíri

scopirea
SCOPÍRE, scopiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a scopi; castrare. – V. scopi.

DOOM

scopíre (pop.) s. f., g.-d. art. scopírii; pl. scopíri

scopiri
SCOPÍRE, scopiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a scopi; castrare. – V. scopi.

DOOM

scopíre (pop.) s. f., g.-d. art. scopírii; pl. scopíri

scopirii
SCOPÍRE, scopiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a scopi; castrare. – V. scopi.

DOOM

scopíre (pop.) s. f., g.-d. art. scopírii; pl. scopíri

scopirile
SCOPÍRE, scopiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a scopi; castrare. – V. scopi.

DOOM

scopíre (pop.) s. f., g.-d. art. scopírii; pl. scopíri

scopirilor
SCOPÍRE, scopiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a scopi; castrare. – V. scopi.

DOOM

scopíre (pop.) s. f., g.-d. art. scopírii; pl. scopíri

scopiră
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopirăm
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopirăți
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopise
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopisem
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopiseră
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopiserăm
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopiserăți
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopiseși
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopiseți
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopit
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopit
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopit
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopita
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopita
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopite
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopite
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitei
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitei
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitele
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitele
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitelor
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitelor
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitul
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitul
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitului
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopitului
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopiși
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopiți
SCOPÍ, scopesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A castra un animal. – Din sl. skopiti.

DOOM

scopí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scopésc, imperf. 3 sg. scopeá; conj. prez. 3 să scopeáscă

scopiți
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopiți
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopiții
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopiții
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopiților
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopiților
SCOPÍT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

DOOM

scopít² (înv., pop.) s. m., pl. scopíți

scopolamina
SCOPOLAMÍNĂ s. f. Alcaloid înrudit cu atropina, extras din frunzele și semințele mai multor plante solanacee și folosit în farmacie. – Din fr. scopolamine.

DOOM

!scopolamínă (-po-la-/-pol-a-) s. f., g.-d. art. scopolamínei

scopolamine
SCOPOLAMÍNĂ s. f. Alcaloid înrudit cu atropina, extras din frunzele și semințele mai multor plante solanacee și folosit în farmacie. – Din fr. scopolamine.

DOOM

!scopolamínă (-po-la-/-pol-a-) s. f., g.-d. art. scopolamínei

scopolaminei
SCOPOLAMÍNĂ s. f. Alcaloid înrudit cu atropina, extras din frunzele și semințele mai multor plante solanacee și folosit în farmacie. – Din fr. scopolamine.

DOOM

!scopolamínă (-po-la-/-pol-a-) s. f., g.-d. art. scopolamínei

scopolaminele
SCOPOLAMÍNĂ s. f. Alcaloid înrudit cu atropina, extras din frunzele și semințele mai multor plante solanacee și folosit în farmacie. – Din fr. scopolamine.

DOOM

!scopolamínă (-po-la-/-pol-a-) s. f., g.-d. art. scopolamínei

scopolaminelor
SCOPOLAMÍNĂ s. f. Alcaloid înrudit cu atropina, extras din frunzele și semințele mai multor plante solanacee și folosit în farmacie. – Din fr. scopolamine.

DOOM

!scopolamínă (-po-la-/-pol-a-) s. f., g.-d. art. scopolamínei

scopolia
MUTULÍCĂ, mutulici, s. m. 1. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; om prostuț, bleg. 2. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică.

scopos
SCÓPOS s. n. v. scop.

scopt
SCOPT, SCOÁPTĂ, scopți, scoapte, adj. (Regional) 1. Ținut la foc mic, fiert încet, fără grabă. Asemenea mămăliga, domnișorule, cată să fie bine fiartă și mult mestecată și scoaptă. SADOVEANU, Î. A. 84. ♦ (Despre pielea de tăbăcărie) Ținut prea mult la argăseală; scorojit, întărit. Mi-ai pus piele scoaptă, cîrpaciule, zise Mogorogea înfuriat. CREANGĂ, A. 106. 2. Răscopt. Cînd fînul este copt, răscopt sau scopt, adecă trecut, brazdei îi trebuie puțină vreme. PAMFILE, A. R. 156.

scopul
SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

DOOM

scop s. n., pl. scópuri

scopului
SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

DOOM

scop s. n., pl. scópuri

scopuri
SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

DOOM

scop s. n., pl. scópuri

scopurile
SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

DOOM

scop s. n., pl. scópuri

scopurilor
SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

DOOM

scop s. n., pl. scópuri

scor
SCOR, scoruri, s. n. Raportul dintre punctele înscrise și cele primite la o întrecere sportivă; rezultat reflectat de acest raport. ◊ Scor alb = meci nul. – Din fr. score.

DOOM

scor s. n., pl. scóruri

scorbeli
SCORBOLÍ, scorbolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scormoni. Au scotocit și au scorbolit peste tot, au puricat fiecare petec de hîrtie. M. I. CARAGIALE, C. 91. – Variantă: scorbelí (la CADE) vb. IV.

scorboli
SCORBOLÍ, scorbolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A scormoni. Au scotocit și au scorbolit peste tot, au puricat fiecare petec de hîrtie. M. I. CARAGIALE, C. 91. – Variantă: scorbelí (la CADE) vb. IV.

scorboros
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorboroși
SCORBOROȘÍ, pers. 3 scorboroșește, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) (Despre trunchiurile copacilor) A deveni scorburos. – Din scorboros.

DOOM

!scorboroșí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorboroșéște, imperf. 3 sg. se scorboroșeá; conj. prez. 3 să se scorboroșeáscă

scorboroșire
SCORBOROȘÍ, pers. 3 scorboroșește, vb. IV. Refl. (Despre trunchiurile copacilor) A deveni scorburos. – Din scorboros.

scorboroșit
SCORBOROȘÍT, -Ă, scorboroșiți, -te, adj. (Rar) Scorburos. – V. scorboroși.

scorbura
SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

DOOM

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

scorburi
SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

DOOM

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

scorburii
SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

DOOM

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

scorburile
SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

DOOM

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

scorburilor
SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

DOOM

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

scorburoasa
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburoase
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburoasei
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburoasele
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburoaselor
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburos
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburosul
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburosului
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburoși
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburoșii
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorburoșilor
SCORBURÓS, -OÁSĂ, scorburoși, -oase, adj. (Despre copaci sau trunchiuri de copaci) Cu scorburi (1), găunos, scorboroșit; (despre pământ, munți etc.) plin de văgăuni, de peșteri. [Var.: (reg.) scorborós, -oásă adj.] – Scorbură + suf. -os.

DOOM

scorburós adj. m., pl. scorburóși; f. scorburoásă, pl. scorburoáse

scorbut
SCORBÚT, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

DOOM

scorbút s. n., pl. scorbúturi

scorbutic
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutic
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutica
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutica
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutice
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutice
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticei
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticei
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticele
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticele
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticelor
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticelor
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutici
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutici
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticii
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticii
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticilor
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticilor
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticul
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticul
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticului
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbuticului
SCORBÚTIC, -Ă, scorbutici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura scorbutuiui, în legătură cu scorbutul. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de scorbut. – Din fr. scorbutique.

DOOM

scorbútic adj. m., s. m., pl. scorbútici; adj. f., s. f. scorbútică, pl. scorbútice

scorbutigen
SCORBUTIGÉN, -Ă adj. (Med.) Care provoacă scorbut. [< fr. scorbutigène].

scorbutul
SCORBÚT, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

DOOM

scorbút s. n., pl. scorbúturi

scorbutului
SCORBÚT, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

DOOM

scorbút s. n., pl. scorbúturi

scorbuturi
SCORBÚT, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

DOOM

scorbút s. n., pl. scorbúturi

scorbuturile
SCORBÚT, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

DOOM

scorbút s. n., pl. scorbúturi

scorbuturilor
SCORBÚT, scorbuturi, s. n. Boală datorată lipsei de vitamină C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, anemie, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise etc. – Din fr. scorbut.

DOOM

scorbút s. n., pl. scorbúturi

scorching
SCÓRCHING s.m. (în industria cauciucului) Ardere a amestecului de valțuri. [Pron. scórcing / < engl., fr. scorching].

scorchingul
SCÓRCHING s.m. (în industria cauciucului) Ardere a amestecului de valțuri. [Pron. scórcing / < engl., fr. scorching].

scorchingului
SCÓRCHING s.m. (în industria cauciucului) Ardere a amestecului de valțuri. [Pron. scórcing / < engl., fr. scorching].

scorchinguri
SCÓRCHING s.m. (în industria cauciucului) Ardere a amestecului de valțuri. [Pron. scórcing / < engl., fr. scorching].

scorchingurile
SCÓRCHING s.m. (în industria cauciucului) Ardere a amestecului de valțuri. [Pron. scórcing / < engl., fr. scorching].

scorchingurilor
SCÓRCHING s.m. (în industria cauciucului) Ardere a amestecului de valțuri. [Pron. scórcing / < engl., fr. scorching].

scordolea
SCORDOLEÁ, scordolele, s. f. Preparat culinar din nuci pisate și miez de pâine frecate cu usturoi, oțet (sau zeamă de lămâie) și untdelemn. – Din ngr. skordhaliá.

DOOM

!scordoleá s. f., art. scordoleáua; pl. scordoléle, art. scordolélele

scordoleaua
SCORDOLEÁ, scordolele, s. f. Preparat culinar din nuci pisate și miez de pâine frecate cu usturoi, oțet (sau zeamă de lămâie) și untdelemn. – Din ngr. skordhaliá.

DOOM

!scordoleá s. f., art. scordoleáua; pl. scordoléle, art. scordolélele

scordolele
SCORDOLEÁ, scordolele, s. f. Preparat culinar din nuci pisate și miez de pâine frecate cu usturoi, oțet (sau zeamă de lămâie) și untdelemn. – Din ngr. skordhaliá.

DOOM

!scordoleá s. f., art. scordoleáua; pl. scordoléle, art. scordolélele

scordolelei
SCORDOLEÁ, scordolele, s. f. Preparat culinar din nuci pisate și miez de pâine frecate cu usturoi, oțet (sau zeamă de lămâie) și untdelemn. – Din ngr. skordhaliá.

DOOM

!scordoleá s. f., art. scordoleáua; pl. scordoléle, art. scordolélele

scordolelele
SCORDOLEÁ, scordolele, s. f. Preparat culinar din nuci pisate și miez de pâine frecate cu usturoi, oțet (sau zeamă de lămâie) și untdelemn. – Din ngr. skordhaliá.

DOOM

!scordoleá s. f., art. scordoleáua; pl. scordoléle, art. scordolélele

scordolelelor
SCORDOLEÁ, scordolele, s. f. Preparat culinar din nuci pisate și miez de pâine frecate cu usturoi, oțet (sau zeamă de lămâie) și untdelemn. – Din ngr. skordhaliá.

DOOM

!scordoleá s. f., art. scordoleáua; pl. scordoléle, art. scordolélele

scorer
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

scorer
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

DOOM

scórer² (obiect) s. n., pl. scórere

scorere
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

scorerele
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

scorerelor
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

scoreri
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

DOOM

scórer² (obiect) s. n., pl. scórere

scorerii
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

DOOM

scórer² (obiect) s. n., pl. scórere

scorerilor
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

DOOM

scórer² (obiect) s. n., pl. scórere

scorerul
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

scorerul
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

DOOM

scórer² (obiect) s. n., pl. scórere

scorerului
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

scorerului
SCÓRER, (1) scoreri, s. m., (2) scorere, s. n. 1. Persoană însărcinată cu evidența (și afișarea) scorului într-o întrecere sportivă. 2. S. n. Panou, tabel pe care se afișează scorul într-o întrecere sportivă. – Din engl. scorer.

DOOM

scórer² (obiect) s. n., pl. scórere

scoreț
SCORÉȚ, scorețe, s. n. (Regional) Dispozitiv legat cu sfori de partea de jos a coșului morii, prin care se scurg grăunțele între pietrele morii.

scoria
SCÓRIE, scorii, s. f. 1. Zgură. 2. Strat de oxid negru format la suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte. 3. (În sintagma) Scorie vulcanică = material provenit din lava vulcanilor incomplet degazificată în contact cu apa. – Din fr. scorie, lat. scoria.

DOOM

scórie (-ri-e) s. f., art. scória (-ri-a), g.-d. art. scóriei; pl. scórii, art. scóriile (-ri-i-)

scoriacee
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceea
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceei
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceele
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceelor
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriacei
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceii
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceilor
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceu
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceul
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scoriaceului
SCORIACÉU, -ÉE, scoriacei, -ee, adj. (Geol.; despre roci) Care are aspectul unei scorii vulcanice. [Pri: -ri-a-] – Din fr. scoriacé.

scorie
SCÓRIE, scorii, s. f. 1. Zgură. 2. Strat de oxid negru format la suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte. 3. (În sintagma) Scorie vulcanică = material provenit din lava vulcanilor incomplet degazificată în contact cu apa. – Din fr. scorie, lat. scoria.

DOOM

scórie (-ri-e) s. f., art. scória (-ri-a), g.-d. art. scóriei; pl. scórii, art. scóriile (-ri-i-)

scoriei
SCÓRIE, scorii, s. f. 1. Zgură. 2. Strat de oxid negru format la suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte. 3. (În sintagma) Scorie vulcanică = material provenit din lava vulcanilor incomplet degazificată în contact cu apa. – Din fr. scorie, lat. scoria.

DOOM

scórie (-ri-e) s. f., art. scória (-ri-a), g.-d. art. scóriei; pl. scórii, art. scóriile (-ri-i-)

scorificare
SCORIFICÁRE s.f. Lichefiere a materiilor străine dintr-un metal în stare de fuziune. [Cf. fr. scorification].

scorificarea
SCORIFICÁRE s.f. Lichefiere a materiilor străine dintr-un metal în stare de fuziune. [Cf. fr. scorification].

scorificări
SCORIFICÁRE s.f. Lichefiere a materiilor străine dintr-un metal în stare de fuziune. [Cf. fr. scorification].

scorificării
SCORIFICÁRE s.f. Lichefiere a materiilor străine dintr-un metal în stare de fuziune. [Cf. fr. scorification].

scorii
SCÓRIE, scorii, s. f. 1. Zgură. 2. Strat de oxid negru format la suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte. 3. (În sintagma) Scorie vulcanică = material provenit din lava vulcanilor incomplet degazificată în contact cu apa. – Din fr. scorie, lat. scoria.

DOOM

scórie (-ri-e) s. f., art. scória (-ri-a), g.-d. art. scóriei; pl. scórii, art. scóriile (-ri-i-)

scoriile
SCÓRIE, scorii, s. f. 1. Zgură. 2. Strat de oxid negru format la suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte. 3. (În sintagma) Scorie vulcanică = material provenit din lava vulcanilor incomplet degazificată în contact cu apa. – Din fr. scorie, lat. scoria.

DOOM

scórie (-ri-e) s. f., art. scória (-ri-a), g.-d. art. scóriei; pl. scórii, art. scóriile (-ri-i-)

scoriilor
SCÓRIE, scorii, s. f. 1. Zgură. 2. Strat de oxid negru format la suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte. 3. (În sintagma) Scorie vulcanică = material provenit din lava vulcanilor incomplet degazificată în contact cu apa. – Din fr. scorie, lat. scoria.

DOOM

scórie (-ri-e) s. f., art. scória (-ri-a), g.-d. art. scóriei; pl. scórii, art. scóriile (-ri-i-)

scormoli
SCORMOLÍ vb. IV v. scormoni.

scormoli
SCORMOLÍ vb. IV v. scormoni.

scormolire
SCORMOLÍ vb. IV v. scormoni.

scormolit
SCORMOLÍ vb. IV v. scormoni.

scormonea
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoneai
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoneam
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonească
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoneau
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoneați
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonesc
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonește
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonești
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoni
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a cotrobăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-o materie dură; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

DOOM

scormoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scormonésc, imperf. 3 sg. scormoneá; conj. prez. 3 să scormoneáscă

scormoni
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonii
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonim
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonind
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonire
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonire
SCORMONÍRE, scormoniri, s. f. Acțiunea de a (se) scormoni și rezultatul ei; scormonit. – V. scormoni.

DOOM

scormoníre s. f., g.-d. art. scormonírii; pl. scormoníri

scormonirea
SCORMONÍRE, scormoniri, s. f. Acțiunea de a (se) scormoni și rezultatul ei; scormonit. – V. scormoni.

DOOM

scormoníre s. f., g.-d. art. scormonírii; pl. scormoníri

scormoniri
SCORMONÍRE, scormoniri, s. f. Acțiunea de a (se) scormoni și rezultatul ei; scormonit. – V. scormoni.

DOOM

scormoníre s. f., g.-d. art. scormonírii; pl. scormoníri

scormonirii
SCORMONÍRE, scormoniri, s. f. Acțiunea de a (se) scormoni și rezultatul ei; scormonit. – V. scormoni.

DOOM

scormoníre s. f., g.-d. art. scormonírii; pl. scormoníri

scormonirile
SCORMONÍRE, scormoniri, s. f. Acțiunea de a (se) scormoni și rezultatul ei; scormonit. – V. scormoni.

DOOM

scormoníre s. f., g.-d. art. scormonírii; pl. scormoníri

scormonirilor
SCORMONÍRE, scormoniri, s. f. Acțiunea de a (se) scormoni și rezultatul ei; scormonit. – V. scormoni.

DOOM

scormoníre s. f., g.-d. art. scormonírii; pl. scormoníri

scormoniră
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonirăm
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonirăți
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonise
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonisem
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoniseră
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoniserăm
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoniserăți
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoniseși
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoniseți
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonit
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormonit
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormonita
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormonite
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormonitei
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormonitele
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormonitelor
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormonitoare
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitoarea
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitoarei
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitoarele
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitoarelor
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitor
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitori
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitorii
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitorilor
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitorul
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitorului
SCORMONITÓR, -OÁRE, scormonitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care scormonește; fig. (în special) care caută să pătrundă, să cerceteze, să iscodească pentru a afla, a descoperi, a înțelege ceva. 2. S. n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul dedesubtul brazdei. – Scormoni + suf. -tor.

DOOM

scormonitór² s. n., pl. scormonitoáre

scormonitul
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormonitului
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormoniși
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoniți
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.

scormoniți
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormoniții
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scormoniților
SCORMONÍT s. n. Scormonire. – V. scormoni.

DOOM

scormonít s. n.

scornea
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorneai
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorneala
SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. Scornitură. – Scorni + suf. -eală.

DOOM

scorneálă s. f., g.-d. art. scornélii; pl. scornéli

scorneam
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornească
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorneau
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorneați
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorneli
SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. Scornitură. – Scorni + suf. -eală.

DOOM

scorneálă s. f., g.-d. art. scornélii; pl. scornéli

scornelii
SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. Scornitură. – Scorni + suf. -eală.

DOOM

scorneálă s. f., g.-d. art. scornélii; pl. scornéli

scornelile
SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. Scornitură. – Scorni + suf. -eală.

DOOM

scorneálă s. f., g.-d. art. scornélii; pl. scornéli

scornelilor
SCORNEÁLĂ, scorneli, s. f. Scornitură. – Scorni + suf. -eală.

DOOM

scorneálă s. f., g.-d. art. scornélii; pl. scornéli

scornesc
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornește
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornești
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorni
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornici
scornici, scornicesc v. t. a scorni, a născoci, a inventa.

scornii
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornim
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornind
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornire
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornire
SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgorníre s. f.] – V. scorni.

DOOM

scorníre s. f., g.-d. art. scornírii; pl. scorníri

scornirea
SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgorníre s. f.] – V. scorni.

DOOM

scorníre s. f., g.-d. art. scornírii; pl. scorníri

scorniri
SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgorníre s. f.] – V. scorni.

DOOM

scorníre s. f., g.-d. art. scornírii; pl. scorníri

scornirii
SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgorníre s. f.] – V. scorni.

DOOM

scorníre s. f., g.-d. art. scornírii; pl. scorníri

scornirile
SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgorníre s. f.] – V. scorni.

DOOM

scorníre s. f., g.-d. art. scornírii; pl. scorníri

scornirilor
SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgorníre s. f.] – V. scorni.

DOOM

scorníre s. f., g.-d. art. scornírii; pl. scorníri

scorniră
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornirăm
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornirăți
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornise
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornisem
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorniseră
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorniserăm
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorniserăți
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorniseși
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorniseți
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornit
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scornit
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornita
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornite
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornitei
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornitele
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornitelor
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornitoare
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitoarea
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitoarei
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitoarele
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitoarelor
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitor
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitori
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitorii
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitorilor
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitorul
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitorului
SCORNITÓR, -OÁRE, scornitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scornește, inventează; creator; care lansează zvonuri, care minte. – Scorni + suf. -tor.

DOOM

scornitór (rar) adj. m., pl. scornitóri; f. sg. și pl. scornitoáre

scornitul
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornitului
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornitura
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, cu intenția de a induce în eroare, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.

DOOM

scornitúră (rar) s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri

scornituri
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, cu intenția de a induce în eroare, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.

DOOM

scornitúră (rar) s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri

scorniturii
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, cu intenția de a induce în eroare, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.

DOOM

scornitúră (rar) s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri

scorniturile
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, cu intenția de a induce în eroare, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.

DOOM

scornitúră (rar) s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri

scorniturilor
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, cu intenția de a induce în eroare, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.

DOOM

scornitúră (rar) s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri

scorniși
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorniți
SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

DOOM

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă

scorniți
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scorniții
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scorniților
SCORNÍT, -Ă, scorniți, -te, adj. Care este plăsmuit, inventat; urzit, ticluit. – V. scorni.

scornocea
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornoceai
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornoceam
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocească
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornoceau
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornoceați
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocesc
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocește
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocești
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornoci
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocii
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocim
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocind
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocire
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocire
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. – Din scorni.

scornociră
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocirăm
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocirăți
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocise
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocisem
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornociseră
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornociserăm
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornociserăți
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornociseși
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornociseți
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocit
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornocit
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. – Din scorni.

scornociși
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornociți
SCORNOCÍ, scornocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scorni. Basta, carele căuta lui Mihai ceartă cu lumînarea, scornoci că romînii lui sînt de pricină de vin atîtea plîngeri de jafuri. ISPIRESCU, M. V. 56.

scornâci
SCORNÎ́CI s. m. pl. (Regional) Turtă de mălai tăiată în bucățele și prăjită în untură.

scoroamba
SCOROÁMBĂ, scoroambe, s. f. (Bot.; reg.) Porumbă¹. – Et. nec.

DOOM

scoroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scoroámbei; pl. scoroámbe

scoroambe
SCOROÁMBĂ, scoroambe, s. f. (Bot.; reg.) Porumbă¹. – Et. nec.

DOOM

scoroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scoroámbei; pl. scoroámbe

scoroambei
SCOROÁMBĂ, scoroambe, s. f. (Bot.; reg.) Porumbă¹. – Et. nec.

DOOM

scoroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scoroámbei; pl. scoroámbe

scoroambele
SCOROÁMBĂ, scoroambe, s. f. (Bot.; reg.) Porumbă¹. – Et. nec.

DOOM

scoroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scoroámbei; pl. scoroámbe

scoroambelor
SCOROÁMBĂ, scoroambe, s. f. (Bot.; reg.) Porumbă¹. – Et. nec.

DOOM

scoroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scoroámbei; pl. scoroámbe

scoroci
SCOROCÍ, scorocesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A scociorî, a scormoni. Scoroci focul, făcu vîlvoare și mai mare și fumul înecă pe bietul zmeu de nu mai putu să se bată. POPESCU, B. III 114.

scorodonius
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec.

scorojea
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojeai
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojeala
SCOROJEÁLĂ, scorojeli, s. f. Faptul de a se scoroji. ♦ (Concr.) Tencuială, var sau vopsea cojită. – Scoroji + suf. -eală.

DOOM

scorojeálă s. f., g.-d. art. scorojélii; pl. scorojéli

scorojeam
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojească
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojeau
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojeați
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojeli
SCOROJEÁLĂ, scorojeli, s. f. Faptul de a se scoroji. ♦ (Concr.) Tencuială, var sau vopsea cojită. – Scoroji + suf. -eală.

DOOM

scorojeálă s. f., g.-d. art. scorojélii; pl. scorojéli

scorojelii
SCOROJEÁLĂ, scorojeli, s. f. Faptul de a se scoroji. ♦ (Concr.) Tencuială, var sau vopsea cojită. – Scoroji + suf. -eală.

DOOM

scorojeálă s. f., g.-d. art. scorojélii; pl. scorojéli

scorojelile
SCOROJEÁLĂ, scorojeli, s. f. Faptul de a se scoroji. ♦ (Concr.) Tencuială, var sau vopsea cojită. – Scoroji + suf. -eală.

DOOM

scorojeálă s. f., g.-d. art. scorojélii; pl. scorojéli

scorojelilor
SCOROJEÁLĂ, scorojeli, s. f. Faptul de a se scoroji. ♦ (Concr.) Tencuială, var sau vopsea cojită. – Scoroji + suf. -eală.

DOOM

scorojeálă s. f., g.-d. art. scorojélii; pl. scorojéli

scorojesc
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojește
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojești
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scoroji
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojii
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojim
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojind
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojire
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojire
SCOROJÍRE, scorojiri, s. f. Faptul de a se scoroji. – V. scoroji.

DOOM

scorojíre s. f., g.-d. art. scorojírii; pl. scorojíri

scorojirea
SCOROJÍRE, scorojiri, s. f. Faptul de a se scoroji. – V. scoroji.

DOOM

scorojíre s. f., g.-d. art. scorojírii; pl. scorojíri

scorojiri
SCOROJÍRE, scorojiri, s. f. Faptul de a se scoroji. – V. scoroji.

DOOM

scorojíre s. f., g.-d. art. scorojírii; pl. scorojíri

scorojirii
SCOROJÍRE, scorojiri, s. f. Faptul de a se scoroji. – V. scoroji.

DOOM

scorojíre s. f., g.-d. art. scorojírii; pl. scorojíri

scorojirile
SCOROJÍRE, scorojiri, s. f. Faptul de a se scoroji. – V. scoroji.

DOOM

scorojíre s. f., g.-d. art. scorojírii; pl. scorojíri

scorojirilor
SCOROJÍRE, scorojiri, s. f. Faptul de a se scoroji. – V. scoroji.

DOOM

scorojíre s. f., g.-d. art. scorojírii; pl. scorojíri

scorojiră
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojirăm
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojirăți
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojise
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojisem
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojiseră
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojiserăm
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojiserăți
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojiseși
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojiseți
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojit
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojit
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojita
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojite
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojitei
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojitele
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojitelor
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojitul
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojitului
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojiși
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojiți
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

DOOM

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojiți
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojiții
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorojiților
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte confecționate din acestea) Strâmbat, îndoit, crăpat, deformat (de căldură, de uscăciune). 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) Degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, cojit, burdușit. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) Aspru la pipăit, crăpat, zbârcit. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Foarte slab, uscat; scofâlcit. – V. scoroji.

scorombar
SCOROMBÁR, scorombari, s. m. (Bot.; reg.) Porumbar¹. – Scoroambă + suf. -ar.

DOOM

scorombár (reg.) s. m., pl. scorombári

scorombari
SCOROMBÁR, scorombari, s. m. (Bot.; reg.) Porumbar¹. – Scoroambă + suf. -ar.

DOOM

scorombár (reg.) s. m., pl. scorombári

scorombarii
SCOROMBÁR, scorombari, s. m. (Bot.; reg.) Porumbar¹. – Scoroambă + suf. -ar.

DOOM

scorombár (reg.) s. m., pl. scorombári

scorombarilor
SCOROMBÁR, scorombari, s. m. (Bot.; reg.) Porumbar¹. – Scoroambă + suf. -ar.

DOOM

scorombár (reg.) s. m., pl. scorombári

scorombarul
SCOROMBÁR, scorombari, s. m. (Bot.; reg.) Porumbar¹. – Scoroambă + suf. -ar.

DOOM

scorombár (reg.) s. m., pl. scorombári

scorombarului
SCOROMBÁR, scorombari, s. m. (Bot.; reg.) Porumbar¹. – Scoroambă + suf. -ar.

DOOM

scorombár (reg.) s. m., pl. scorombári

scorpia
SCÓRPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (În basme) Ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea însușiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = pește teleostean marin cu aspect respingător, cu țepii înotătoarelor foarte veninoși (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

DOOM

!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre

scorpie
SCÓRPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (În basme) Ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea însușiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = pește teleostean marin cu aspect respingător, cu țepii înotătoarelor foarte veninoși (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

DOOM

!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre

scorpiei
SCÓRPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (În basme) Ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea însușiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = pește teleostean marin cu aspect respingător, cu țepii înotătoarelor foarte veninoși (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

DOOM

!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre

scorpii
SCÓRPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (În basme) Ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea însușiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = pește teleostean marin cu aspect respingător, cu țepii înotătoarelor foarte veninoși (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

DOOM

!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre

scorpiile
SCÓRPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (În basme) Ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea însușiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = pește teleostean marin cu aspect respingător, cu țepii înotătoarelor foarte veninoși (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

DOOM

!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre

scorpiilor
SCÓRPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (În basme) Ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea însușiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = pește teleostean marin cu aspect respingător, cu țepii înotătoarelor foarte veninoși (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

DOOM

!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre

scorpioană
SCORPIOÁNĂ, scorpioane, s. f. Ființă fantastică din basme. V. scorpie. Scorpioana c-auzea Și din puț se azvîrlea. TEODORESCU, P. P. 443.

scorpion
SCORPIÓN, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul-de-cărți = scorpion minuscul, fără coadă și fără glande veninoase, având patru perechi de picioare și o pereche de foarfeci lungi, care trăiește printre filele cărților (Chelifer cancroides). 2. N. pr. art. Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică. ♦ Numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

DOOM

!scorpiónul-de-cắrți (animal) (-pi-o-) s. m. art.; pl. scorpiónii-de-cắrți

scorpioni
SCORPIÓN, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul-de-cărți = scorpion minuscul, fără coadă și fără glande veninoase, având patru perechi de picioare și o pereche de foarfeci lungi, care trăiește printre filele cărților (Chelifer cancroides). 2. N. pr. art. Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică. ♦ Numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

DOOM

!scorpiónul-de-cắrți (animal) (-pi-o-) s. m. art.; pl. scorpiónii-de-cắrți

scorpionid
SCORPIONÍDE s.n.pl. Ordin de arahnide cuprinzând scorpionii; (la sg.) animal din acest ordin. [Pron. -pi-o-. / cf. it. scorpionide < gr. skorpios – scorpion, eidos – formă].

scorpionii
SCORPIÓN, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul-de-cărți = scorpion minuscul, fără coadă și fără glande veninoase, având patru perechi de picioare și o pereche de foarfeci lungi, care trăiește printre filele cărților (Chelifer cancroides). 2. N. pr. art. Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică. ♦ Numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

DOOM

!scorpiónul-de-cắrți (animal) (-pi-o-) s. m. art.; pl. scorpiónii-de-cắrți

scorpionilor
SCORPIÓN, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul-de-cărți = scorpion minuscul, fără coadă și fără glande veninoase, având patru perechi de picioare și o pereche de foarfeci lungi, care trăiește printre filele cărților (Chelifer cancroides). 2. N. pr. art. Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică. ♦ Numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

DOOM

!scorpiónul-de-cắrți (animal) (-pi-o-) s. m. art.; pl. scorpiónii-de-cắrți

scorpionul
SCORPIÓN, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul-de-cărți = scorpion minuscul, fără coadă și fără glande veninoase, având patru perechi de picioare și o pereche de foarfeci lungi, care trăiește printre filele cărților (Chelifer cancroides). 2. N. pr. art. Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică. ♦ Numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

DOOM

!scorpiónul-de-cắrți (animal) (-pi-o-) s. m. art.; pl. scorpiónii-de-cắrți

scorpionului
SCORPIÓN, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul-de-cărți = scorpion minuscul, fără coadă și fără glande veninoase, având patru perechi de picioare și o pereche de foarfeci lungi, care trăiește printre filele cărților (Chelifer cancroides). 2. N. pr. art. Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică. ♦ Numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

DOOM

!scorpiónul-de-cắrți (animal) (-pi-o-) s. m. art.; pl. scorpiónii-de-cắrți

scorul
SCOR, scoruri, s. n. Raportul dintre punctele înscrise și cele primite la o întrecere sportivă; rezultat reflectat de acest raport. ◊ Scor alb = meci nul. – Din fr. score.

DOOM

scor s. n., pl. scóruri

scorului
SCOR, scoruri, s. n. Raportul dintre punctele înscrise și cele primite la o întrecere sportivă; rezultat reflectat de acest raport. ◊ Scor alb = meci nul. – Din fr. score.

DOOM

scor s. n., pl. scóruri

scorumnic
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnic
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnica
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnica
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnice
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnice
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicei
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicei
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicele
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicele
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicelor
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicelor
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnici
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnici
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicii
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicii
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicilor
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicilor
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicul
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicul
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicului
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scorumnicului
SCORÚMNIC, scorumnici, s. m. Soi de porumb cu știuletele gros și cu boabele mari aurii sau portocalii.

scoruri
SCOR, scoruri, s. n. Raportul dintre punctele înscrise și cele primite la o întrecere sportivă; rezultat reflectat de acest raport. ◊ Scor alb = meci nul. – Din fr. score.

DOOM

scor s. n., pl. scóruri

scorurile
SCOR, scoruri, s. n. Raportul dintre punctele înscrise și cele primite la o întrecere sportivă; rezultat reflectat de acest raport. ◊ Scor alb = meci nul. – Din fr. score.

DOOM

scor s. n., pl. scóruri

scorurilor
SCOR, scoruri, s. n. Raportul dintre punctele înscrise și cele primite la o întrecere sportivă; rezultat reflectat de acest raport. ◊ Scor alb = meci nul. – Din fr. score.

DOOM

scor s. n., pl. scóruri

scoruș
SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

DOOM

scorúș-nemțésc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scorușa
SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). – Din bg. skoruša.

DOOM

scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe

scorușe
SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). – Din bg. skoruša.

DOOM

scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe

scorușei
SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). – Din bg. skoruša.

DOOM

scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe

scorușele
SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). – Din bg. skoruša.

DOOM

scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe

scorușelor
SCORÚȘĂ, scorușe, s. f. Fructul comestibil al scorușului (sau al scorușului de munte). – Din bg. skoruša.

DOOM

scorúșă s. f., g.-d. art. scorúșei; pl. scorúșe

scoruși
SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

DOOM

scorúș-nemțésc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scorușii
SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

DOOM

scorúș-nemțésc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scorușilor
SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

DOOM

scorúș-nemțésc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scorușul
SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

DOOM

scorúș-nemțésc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scorușului
SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

DOOM

scorúș-nemțésc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scorțar
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

scorțar
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

DOOM

scorțár² (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorțare
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

scorțarele
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

scorțarelor
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

scorțari
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

DOOM

scorțár² (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorțarii
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

DOOM

scorțár² (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorțarilor
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

DOOM

scorțár² (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorțarul
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

scorțarul
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

DOOM

scorțár² (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorțarului
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

scorțarului
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.

DOOM

scorțár² (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre

scorționeră
SCORȚIONÉRĂ, scorționere, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu rizom pivotant și cărnos, de culoare brună, cu frunze mari și flori galbene, cultivată pe alocuri pentru rădăcinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.

scorțișoara
SCORȚIȘOÁRĂ s. f. 1. Scoarța aromatică, de culoare roșcată-cenușie, a scorțișorului, folosită drept condiment și în medicină. 2. (Reg.) Vopsea roșie (obținută din lemnul unui arbore exotic). – Scoarță + suf. -ișoară.

DOOM

scorțișoáră s. f., g.-d. art. scorțișoárei

scorțișoare
SCORȚIȘOÁRĂ s. f. 1. Scoarța aromatică, de culoare roșcată-cenușie, a scorțișorului, folosită drept condiment și în medicină. 2. (Reg.) Vopsea roșie (obținută din lemnul unui arbore exotic). – Scoarță + suf. -ișoară.

DOOM

scorțișoáră s. f., g.-d. art. scorțișoárei

scorțișoarei
SCORȚIȘOÁRĂ s. f. 1. Scoarța aromatică, de culoare roșcată-cenușie, a scorțișorului, folosită drept condiment și în medicină. 2. (Reg.) Vopsea roșie (obținută din lemnul unui arbore exotic). – Scoarță + suf. -ișoară.

DOOM

scorțișoáră s. f., g.-d. art. scorțișoárei

scorțișoarele
SCORȚIȘOÁRĂ s. f. 1. Scoarța aromatică, de culoare roșcată-cenușie, a scorțișorului, folosită drept condiment și în medicină. 2. (Reg.) Vopsea roșie (obținută din lemnul unui arbore exotic). – Scoarță + suf. -ișoară.

DOOM

scorțișoáră s. f., g.-d. art. scorțișoárei

scorțișoarelor
SCORȚIȘOÁRĂ s. f. 1. Scoarța aromatică, de culoare roșcată-cenușie, a scorțișorului, folosită drept condiment și în medicină. 2. (Reg.) Vopsea roșie (obținută din lemnul unui arbore exotic). – Scoarță + suf. -ișoară.

DOOM

scorțișoáră s. f., g.-d. art. scorțișoárei

scorțișor
SCORȚIȘÓR, scorțișori, s. m. Numele mai multor specii de arbori exotici a căror scoarță este folosită drept condiment și în medicină. – Din scorțișoară (derivat regresiv).

DOOM

scorțișór s. m., pl. scorțișóri

scorțișori
SCORȚIȘÓR, scorțișori, s. m. Numele mai multor specii de arbori exotici a căror scoarță este folosită drept condiment și în medicină. – Din scorțișoară (derivat regresiv).

DOOM

scorțișór s. m., pl. scorțișóri

scorțișoria
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișorie
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișoriei
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișorii
SCORȚIȘÓR, scorțișori, s. m. Numele mai multor specii de arbori exotici a căror scoarță este folosită drept condiment și în medicină. – Din scorțișoară (derivat regresiv).

DOOM

scorțișór s. m., pl. scorțișóri

scorțișorii
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișoriii
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișoriile
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișoriilor
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișorilor
SCORȚIȘÓR, scorțișori, s. m. Numele mai multor specii de arbori exotici a căror scoarță este folosită drept condiment și în medicină. – Din scorțișoară (derivat regresiv).

DOOM

scorțișór s. m., pl. scorțișóri

scorțișoriu
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișoriul
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișoriului
SCORȚIȘORÍU, -ÍE, scorțișorii, adj. (Rar) De culoarea scorțișoarei. – Scorțișoară + suf. -iu.

DOOM

scorțișoríu (rar) adj. m., f. scorțișoríe; pl. m. și f. scorțișoríi

scorțișorul
SCORȚIȘÓR, scorțișori, s. m. Numele mai multor specii de arbori exotici a căror scoarță este folosită drept condiment și în medicină. – Din scorțișoară (derivat regresiv).

DOOM

scorțișór s. m., pl. scorțișóri

scorțișorului
SCORȚIȘÓR, scorțișori, s. m. Numele mai multor specii de arbori exotici a căror scoarță este folosită drept condiment și în medicină. – Din scorțișoară (derivat regresiv).

DOOM

scorțișór s. m., pl. scorțișóri

scorțiță
SCORȚÍȚĂ, scorțițe, s. f. (Regional) Vopsea roșie; băcan.

scorțoasa
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțoase
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțoasei
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțoasele
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțoaselor
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțonera
SCORȚONÉRĂ, scorțonere, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compoze- elor, cu rizom pivotant și cărnos, de culoare brună, cu frunze mari și flori galbene, cultivată pe alocuri pentru rădăcinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.

DOOM

scorțonéră s. f., g.-d. art. scorțonérei; pl. scorțonére

scorțonere
SCORȚONÉRĂ, scorțonere, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compoze- elor, cu rizom pivotant și cărnos, de culoare brună, cu frunze mari și flori galbene, cultivată pe alocuri pentru rădăcinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.

DOOM

scorțonéră s. f., g.-d. art. scorțonérei; pl. scorțonére

scorțonerei
SCORȚONÉRĂ, scorțonere, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compoze- elor, cu rizom pivotant și cărnos, de culoare brună, cu frunze mari și flori galbene, cultivată pe alocuri pentru rădăcinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.

DOOM

scorțonéră s. f., g.-d. art. scorțonérei; pl. scorțonére

scorțonerele
SCORȚONÉRĂ, scorțonere, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compoze- elor, cu rizom pivotant și cărnos, de culoare brună, cu frunze mari și flori galbene, cultivată pe alocuri pentru rădăcinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.

DOOM

scorțonéră s. f., g.-d. art. scorțonérei; pl. scorțonére

scorțonerelor
SCORȚONÉRĂ, scorțonere, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compoze- elor, cu rizom pivotant și cărnos, de culoare brună, cu frunze mari și flori galbene, cultivată pe alocuri pentru rădăcinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.

DOOM

scorțonéră s. f., g.-d. art. scorțonérei; pl. scorțonére

scorțoros
SCORȚORÓS, -OÁSĂ, scorțoroși, -oase, adj. Cu scoarță, scorțos. Fagi umbroși, înalți și scorțoroși. ȘEZ. V 77.

scorțos
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțosul
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțosului
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțoși
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțoșii
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțoșilor
SCORȚÓS, -OÁSĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care rămâne drept, lipsit de suplețe, țeapăn, tare, rigid; a cărui suprafață prezintă asperități, care este aspru la pipăit ca o scoarță (1). ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pământ etc.) Cu o crustă groasă și aspră, cu scoarță. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = varietate de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ (Despre piele) îngroșat, aspru, uscat, bătătorit, crăpat; (despre față, mâini etc.) cu pielea îngroșată, aspră, bătătorită, crăpată. – Scoarță + suf. -os.

DOOM

scorțós adj. m., pl. scorțóși; f. scorțoásă, pl. scorțoáse

scorțăraș
SCORȚĂRÁȘ, scorțărași, s. m. Scorțărel. – Scorțar + suf. -aș.

DOOM

scorțăráș s. m., pl. scorțăráși

scorțăraș
SCORȚĂRÁȘ², scorțărașe, s. n. (Regional) Diminutiv al lui scorțar²; scoarță mică.

scorțărași
SCORȚĂRÁȘ, scorțărași, s. m. Scorțărel. – Scorțar + suf. -aș.

DOOM

scorțăráș s. m., pl. scorțăráși

scorțărașii
SCORȚĂRÁȘ, scorțărași, s. m. Scorțărel. – Scorțar + suf. -aș.

DOOM

scorțăráș s. m., pl. scorțăráși

scorțărașilor
SCORȚĂRÁȘ, scorțărași, s. m. Scorțărel. – Scorțar + suf. -aș.

DOOM

scorțăráș s. m., pl. scorțăráși

scorțărașul
SCORȚĂRÁȘ, scorțărași, s. m. Scorțărel. – Scorțar + suf. -aș.

DOOM

scorțăráș s. m., pl. scorțăráși

scorțărașului
SCORȚĂRÁȘ, scorțărași, s. m. Scorțărel. – Scorțar + suf. -aș.

DOOM

scorțăráș s. m., pl. scorțăráși

scorțărei
SCORȚĂRÉL, scorțărei, s. m. Pasăre insectivoră mică cu spinarea cenușie pătată cu alb, cu pântecele alb și cu ciocul lung și ascuțit, care își face cuibul în scorburi; scorțar (2), scorțăraș (Certhia familiaris). – Scorțar + suf. -el.

DOOM

scorțărél s. m., pl. scoțăréi, art. scorțăréii

scorțăreii
SCORȚĂRÉL, scorțărei, s. m. Pasăre insectivoră mică cu spinarea cenușie pătată cu alb, cu pântecele alb și cu ciocul lung și ascuțit, care își face cuibul în scorburi; scorțar (2), scorțăraș (Certhia familiaris). – Scorțar + suf. -el.

DOOM

scorțărél s. m., pl. scoțăréi, art. scorțăréii

scorțăreilor
SCORȚĂRÉL, scorțărei, s. m. Pasăre insectivoră mică cu spinarea cenușie pătată cu alb, cu pântecele alb și cu ciocul lung și ascuțit, care își face cuibul în scorburi; scorțar (2), scorțăraș (Certhia familiaris). – Scorțar + suf. -el.

DOOM

scorțărél s. m., pl. scoțăréi, art. scorțăréii

scorțărel
SCORȚĂRÉL, scorțărei, s. m. Pasăre insectivoră mică cu spinarea cenușie pătată cu alb, cu pântecele alb și cu ciocul lung și ascuțit, care își face cuibul în scorburi; scorțar (2), scorțăraș (Certhia familiaris). – Scorțar + suf. -el.

DOOM

scorțărél s. m., pl. scoțăréi, art. scorțăréii

scorțărelul
SCORȚĂRÉL, scorțărei, s. m. Pasăre insectivoră mică cu spinarea cenușie pătată cu alb, cu pântecele alb și cu ciocul lung și ascuțit, care își face cuibul în scorburi; scorțar (2), scorțăraș (Certhia familiaris). – Scorțar + suf. -el.

DOOM

scorțărél s. m., pl. scoțăréi, art. scorțăréii

scorțărelului
SCORȚĂRÉL, scorțărei, s. m. Pasăre insectivoră mică cu spinarea cenușie pătată cu alb, cu pântecele alb și cu ciocul lung și ascuțit, care își face cuibul în scorburi; scorțar (2), scorțăraș (Certhia familiaris). – Scorțar + suf. -el.

DOOM

scorțărél s. m., pl. scoțăréi, art. scorțăréii

scos
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scos
a umbla cu limba scoasă (după ceva / cineva) expr. a urmări (pe cineva) cu insistență, a-și dori (ceva) foarte mult.

scos
SCOS, (2) scosuri, s. n. 1. Scoatere. 2. (Învechit) Ornament ieșit în afară pe suprafața unei construcții. A căriia boltă este de lespezi de marmură cu mulțime mici statue și feliurimi de flori și stocaturi arhitectonicești, toate de marmură și așa atîrnate, încît socotește omul că o să cază; și toate acelea scosuri lucrate în aur. GOLESCU, Î. 115.

scosei
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scosese
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scosesem
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoseseră
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoseserăm
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoseserăți
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoseseși
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoseseți
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoseși
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scot
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scota
SCÓTĂ, scote, s. f. Parâmă folosită pentru fixarea colțului de jos al unei vele pe o navă cu pânze. – Din it. scotta.

DOOM

scótă s. f., g.-d. art. scótei; pl. scóte

scotch
SCOTCH², (2) scotch-uri, s. n. 1. Whisky scoțian. 2. Sticlă, pahar cu scotch (1). [Pr.: scoč] – Cuv. engl.

DOOM

!scotch (angl.) [tch pron. č] s. n., art. scótch-ul; pl. scótch-uri

scotch
SCOTCH¹ s. n. Fâșie transparentă care servește pentru lipirea unor materiale, mai ales a hârtiei. [Pr.: scoč] – Cuv. engl.

DOOM

!scotch (angl.) [tch pron. č] s. n., art. scótch-ul; pl. scótch-uri

scote
SCÓTĂ, scote, s. f. Parâmă folosită pentru fixarea colțului de jos al unei vele pe o navă cu pânze. – Din it. scotta.

DOOM

scótă s. f., g.-d. art. scótei; pl. scóte

scotea
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoteai
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoteam
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoteau
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoteați
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scotei
SCÓTĂ, scote, s. f. Parâmă folosită pentru fixarea colțului de jos al unei vele pe o navă cu pânze. – Din it. scotta.

DOOM

scótă s. f., g.-d. art. scótei; pl. scóte

scotele
SCÓTĂ, scote, s. f. Parâmă folosită pentru fixarea colțului de jos al unei vele pe o navă cu pânze. – Din it. scotta.

DOOM

scótă s. f., g.-d. art. scótei; pl. scóte

scotelor
SCÓTĂ, scote, s. f. Parâmă folosită pentru fixarea colțului de jos al unei vele pe o navă cu pânze. – Din it. scotta.

DOOM

scótă s. f., g.-d. art. scótei; pl. scóte

scotie
SCÓTIE s.f. (Arhit.) Mulură concavă situată între două toruri sau între două muluri proeminente. [< fr. scotie, cf. lat. scotia].

scotism
SCOTÍSM s.n. Complex al doctrinelor gânditorului medieval John Duns Scot. [< fr. scotisme, it. scotismo, cf. John Duns Scot – teolog scoțian].

scotist
SCOTÍST adj. Referitor la scotism, propriu scotismului. // s.m. și f. Adept, partizan al scotismului. [Cf. it. scotista].

scotoame
SCOTÓM, scotoame, s. n. (Med.) Pierdere a vederii pe o porțiune limitată a câmpului vizual. – Din fr. scotome.

DOOM

scotóm s. n., pl. scotoáme

scotoamele
SCOTÓM, scotoame, s. n. (Med.) Pierdere a vederii pe o porțiune limitată a câmpului vizual. – Din fr. scotome.

DOOM

scotóm s. n., pl. scotoáme

scotoamelor
SCOTÓM, scotoame, s. n. (Med.) Pierdere a vederii pe o porțiune limitată a câmpului vizual. – Din fr. scotome.

DOOM

scotóm s. n., pl. scotoáme

scotocea
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotoceai
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotoceala
SCOTOCEÁLĂ, scotoceli, s. f. Scotocire. – Scotoci + suf. -eală.

DOOM

scotoceálă s. f., g.-d. art. scotocélii; pl. scotocéli

scotoceam
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocească
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotoceau
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotoceați
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotoceli
SCOTOCEÁLĂ, scotoceli, s. f. Scotocire. – Scotoci + suf. -eală.

DOOM

scotoceálă s. f., g.-d. art. scotocélii; pl. scotocéli

scotocelii
SCOTOCEÁLĂ, scotoceli, s. f. Scotocire. – Scotoci + suf. -eală.

DOOM

scotoceálă s. f., g.-d. art. scotocélii; pl. scotocéli

scotocelile
SCOTOCEÁLĂ, scotoceli, s. f. Scotocire. – Scotoci + suf. -eală.

DOOM

scotoceálă s. f., g.-d. art. scotocélii; pl. scotocéli

scotocelilor
SCOTOCEÁLĂ, scotoceli, s. f. Scotocire. – Scotoci + suf. -eală.

DOOM

scotoceálă s. f., g.-d. art. scotocélii; pl. scotocéli

scotocesc
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocește
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocești
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotoci
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocii
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocim
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocind
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocire
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocire
SCOTOCÍRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci, căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

DOOM

scotocíre s. f., g.-d. art. scotocírii; pl. scotocíri

scotocirea
SCOTOCÍRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci, căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

DOOM

scotocíre s. f., g.-d. art. scotocírii; pl. scotocíri

scotociri
SCOTOCÍRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci, căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

DOOM

scotocíre s. f., g.-d. art. scotocírii; pl. scotocíri

scotocirii
SCOTOCÍRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci, căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

DOOM

scotocíre s. f., g.-d. art. scotocírii; pl. scotocíri

scotocirile
SCOTOCÍRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci, căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

DOOM

scotocíre s. f., g.-d. art. scotocírii; pl. scotocíri

scotocirilor
SCOTOCÍRE, scotociri, s. f. Acțiunea de a (se) scotoci, căutare amănunțită, cercetare minuțioasă, scotoceală. – V. scotoci.

DOOM

scotocíre s. f., g.-d. art. scotocírii; pl. scotocíri

scotociră
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocirăm
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocirăți
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocise
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocisem
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotociseră
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotociserăm
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotociserăți
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotociseși
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotociseți
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocit
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotocit
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotocita
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotocite
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotocitei
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotocitele
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotocitelor
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotocitoare
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitoarea
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitoarei
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitoarele
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitoarelor
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitor
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitori
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitorii
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitorilor
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitorul
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitorului
SCOTOCITÓR, -OÁRE, scotocitori, -oare, adj. Care scotocește, cercetează, iscodește (fără încetare). – Scotoci + suf. -tor.

DOOM

scotocitór adj. m., pl. scotocitóri; f. sg. și pl. scotocitoáre

scotocitul
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotocitului
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotociși
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotociți
SCOTOCÍ, scotocesc, vb. IV. Tranz. intranz. și refl. A (se) căuta, a (se) cerceta cu de-amănuntul peste tot (pentru a găsi ceva); a cotrobăi. – Et. nec.

DOOM

scotocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scotocésc, imperf. 3 sg. scotoceá; conj. prez. 3 să scotoceáscă

scotociți
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotociții
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotociților
SCOTOCÍT s. n. Faptul de a (se) scotoci. – V. scotoci.

DOOM

scotocít s. n.

scotofobia
SCOTOFOBÍE s.f. Teamă patologică de întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, phobos – frică].

scotofobie
SCOTOFOBÍE s.f. Teamă patologică de întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, phobos – frică].

scotofobiei
SCOTOFOBÍE s.f. Teamă patologică de întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, phobos – frică].

scotofobii
SCOTOFOBÍE s.f. Teamă patologică de întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, phobos – frică].

scotofobiile
SCOTOFOBÍE s.f. Teamă patologică de întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, phobos – frică].

scotofobiilor
SCOTOFOBÍE s.f. Teamă patologică de întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, phobos – frică].

scotom
SCOTÓM, scotoame, s. n. (Med.) Pierdere a vederii pe o porțiune limitată a câmpului vizual. – Din fr. scotome.

DOOM

scotóm s. n., pl. scotoáme

scotomul
SCOTÓM, scotoame, s. n. (Med.) Pierdere a vederii pe o porțiune limitată a câmpului vizual. – Din fr. scotome.

DOOM

scotóm s. n., pl. scotoáme

scotomului
SCOTÓM, scotoame, s. n. (Med.) Pierdere a vederii pe o porțiune limitată a câmpului vizual. – Din fr. scotome.

DOOM

scotóm s. n., pl. scotoáme

scotopie
SCOTOPÍE s.f. Adaptarea ochiului la întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, ops – vedere].

scovarda
SCOVÉRGĂ, scovergi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc); prăjitură uscată, minciunea. 2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [Var.: scovárdă s. f.] – Din sl. skovrada „tigaie”.

DOOM

!scovérgă/scovárdă s. f., g.-d. art. scovérgii/scovérzii; pl. scovérgi/scovérzi

scovergă
SCOVÉRGĂ, scovergi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc); prăjitură uscată, minciunea. 2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [Var.: scovárdă s. f.] – Din sl. skovrada „tigaie”.

DOOM

!scovérgă/scovárdă s. f., g.-d. art. scovérgii/scovérzii; pl. scovérgi/scovérzi

scoverzi
SCOVÉRGĂ, scovergi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc); prăjitură uscată, minciunea. 2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [Var.: scovárdă s. f.] – Din sl. skovrada „tigaie”.

DOOM

!scovérgă/scovárdă s. f., g.-d. art. scovérgii/scovérzii; pl. scovérgi/scovérzi

scoverzii
SCOVÉRGĂ, scovergi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc); prăjitură uscată, minciunea. 2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [Var.: scovárdă s. f.] – Din sl. skovrada „tigaie”.

DOOM

!scovérgă/scovárdă s. f., g.-d. art. scovérgii/scovérzii; pl. scovérgi/scovérzi

scoverzile
SCOVÉRGĂ, scovergi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc); prăjitură uscată, minciunea. 2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [Var.: scovárdă s. f.] – Din sl. skovrada „tigaie”.

DOOM

!scovérgă/scovárdă s. f., g.-d. art. scovérgii/scovérzii; pl. scovérgi/scovérzi

scoverzilor
SCOVÉRGĂ, scovergi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc); prăjitură uscată, minciunea. 2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [Var.: scovárdă s. f.] – Din sl. skovrada „tigaie”.

DOOM

!scovérgă/scovárdă s. f., g.-d. art. scovérgii/scovérzii; pl. scovérgi/scovérzi

scovârda
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdare
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdare
SCOVÂRDÁ, scovârdez, vb. I. Refl. (Despre obiecte de lemn) A se încovoia la mijloc; a deveni concav; a se scoroji. – Din scovardă.

scovârdară
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdase
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdaseră
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdat
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdat
SCOVÎRDÁT, -Ă, scovîrdați, -te, adj. Încovoiat, curbat; scorojit. Le-a blestemat d-zeu [pe capre] să nu mai poată zbura, dar pe lemnul scovîrdat să se ducă ca pe drum. I. CR. III 275.

scovârdau
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdează
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdeze
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârdând
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovârlie
SCOVÎRLÍE, scovîrlii, s. f. (Popular) Orbita ochiului. O sfrijită de lighioaie... cu ochii numai scovîrliile. ISPIRESCU, L. 206.

scovîrda
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdare
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdară
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdase
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdaseră
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdat
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdau
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdează
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdeze
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scovîrdînd
SCOVÎRDÁ, scovîrdez, vb. I. Refl. (Despre scînduri, doage, șindrile și obiecte lucrate din astfel de materiale) A se încovoia la mijloc ca o albie, a deveni concav; a se scoroji.

scoți
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoți
SCÓȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

DOOM

scoți s. m. pl.

scoțian
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțian
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțiana
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțiana
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțiano
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțiano
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțianul
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțianul
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțianule
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțianule
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțianului
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțianului
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțiene
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțiene
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțiene
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienei
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienei
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienele
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienele
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienelor
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienelor
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțieni
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțieni
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienii
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienii
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienilor
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoțienilor
SCOȚIÁN, -Ă, scoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Scoția. 2. Adj. Care aparține Scoției sau scoțienilor (1), privitor la Scoția ori la scoțieni. [Pr.: -ți-an] – Scoția (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

scoțián (-ți-an) adj. m., s. m., pl. scoțiéni (-ți-eni); adj. f., s. f. scoțiánă, pl. scoțiéne

scoții
SCÓȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

DOOM

scoți s. m. pl.

scoților
SCÓȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

DOOM

scoți s. m. pl.

scoțând
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoțînd
SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate în evidență (sau în relief) = a sublinia, a reliefa, a accentua. A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DOOM

scoáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá; perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 să scoátă; ger. scoțấnd; part. scos

scoțător
SCOȚĂTÓR, OÁRE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele dintr-un cuptor, dintr-o mașină, în cursul unui proces de fabricație.

scrabble
SCRABBLE, scrabble-uri, s. n. 1. Joc logic cu litere, asemănător jocului de cuvinte încrucișate. 2. Joc, partidă de scrabble (1). [Pr.: screbl] – Cuv. engl.

DOOM

*scrabble (angl.) [pron. scrébăl] s. n., art. scrabble-ul; (partide, jocuri) pl. scrabble-uri

scrabblul
SCRABBLE, scrabble-uri, s. n. 1. Joc logic cu litere, asemănător jocului de cuvinte încrucișate. 2. Joc, partidă de scrabble (1). [Pr.: screbl] – Cuv. engl.

DOOM

*scrabble (angl.) [pron. scrébăl] s. n., art. scrabble-ul; (partide, jocuri) pl. scrabble-uri

scrabblului
SCRABBLE, scrabble-uri, s. n. 1. Joc logic cu litere, asemănător jocului de cuvinte încrucișate. 2. Joc, partidă de scrabble (1). [Pr.: screbl] – Cuv. engl.

DOOM

*scrabble (angl.) [pron. scrébăl] s. n., art. scrabble-ul; (partide, jocuri) pl. scrabble-uri

scrabă
SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. škrab.

DOOM

scroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

scrada
SCRÁDĂ s. f. Un fel de iarbă care crește la munte, prin păduri și în locuri umbroase, și care, menținîndu-se verde, servește iarna ca hrană oilor și caprelor. – Variantă: șcrádă (ȘEZ. XV 130) s. f.

scrade
SCRÁDĂ s. f. Un fel de iarbă care crește la munte, prin păduri și în locuri umbroase, și care, menținîndu-se verde, servește iarna ca hrană oilor și caprelor. – Variantă: șcrádă (ȘEZ. XV 130) s. f.

scradei
SCRÁDĂ s. f. Un fel de iarbă care crește la munte, prin păduri și în locuri umbroase, și care, menținîndu-se verde, servește iarna ca hrană oilor și caprelor. – Variantă: șcrádă (ȘEZ. XV 130) s. f.

scramură
scrámură (-ri), s. f. – (Olt.) Picătură, fir de praf, parte infimă. Sb. skrama „coajă” › *scram, cu sing. reconstituit după pl. scramuri. Legătura cu lat. squamula (Pușcariu, Dacor., V, 420) nu este probabilă.

scratch
SCRATCH s.n. (Sport) Eliminarea unui concurent din competiție, în special pentru neprezentare, prin ștergerea de pe listele de participanți. [Pron. screci. / < engl., fr. scratch].

scratch
SCRATCH s.n. (Sport) Eliminarea unui concurent din competiție, în special pentru neprezentare, prin ștergerea de pe listele de participanți. [Pron. screci. / < engl., fr. scratch].

DOOM

scratch (angl.) [pron. screč] s. n., art. scratch-ul [pron. scréčul]

scratchul
SCRATCH s.n. (Sport) Eliminarea unui concurent din competiție, în special pentru neprezentare, prin ștergerea de pe listele de participanți. [Pron. screci. / < engl., fr. scratch].

scratchului
SCRATCH s.n. (Sport) Eliminarea unui concurent din competiție, în special pentru neprezentare, prin ștergerea de pe listele de participanți. [Pron. screci. / < engl., fr. scratch].

scratchuri
SCRATCH s.n. (Sport) Eliminarea unui concurent din competiție, în special pentru neprezentare, prin ștergerea de pe listele de participanți. [Pron. screci. / < engl., fr. scratch].

scratchurile
SCRATCH s.n. (Sport) Eliminarea unui concurent din competiție, în special pentru neprezentare, prin ștergerea de pe listele de participanți. [Pron. screci. / < engl., fr. scratch].

scratchurilor
SCRATCH s.n. (Sport) Eliminarea unui concurent din competiție, în special pentru neprezentare, prin ștergerea de pe listele de participanți. [Pron. screci. / < engl., fr. scratch].

screamă
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

screamăt
SCRÉMET s. n. v. screamăt.

DOOM

!screámăt s. n., pl. scrémete

screbuli
SCREBULÍ, screbulésc, vb. IV. Refl. (Var.) A se zgribuli. (cf. zgribuli)

screbulire
SCREBULÍ, screbulésc, vb. IV. Refl. (Var.) A se zgribuli. (cf. zgribuli)

screburi
SCREBURÍ, screburésc, vb. IV. Refl. (Var.) A se zgribuli. (cf. zgribuli)

screburire
SCREBURÍ, screburésc, vb. IV. Refl. (Var.) A se zgribuli. (cf. zgribuli)

screm
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

screme
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremea
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremeai
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremeam
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremeau
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremeați
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremem
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremere
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremere
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

scremerea
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

scremeri
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

scremerii
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

scremerile
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

scremerilor
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

scremet
SCRÉMET s. n. v. screamăt.

DOOM

!screámăt s. n., pl. scrémete

scremete
SCRÉMET s. n. v. screamăt.

DOOM

!screámăt s. n., pl. scrémete

scremetele
SCRÉMET s. n. v. screamăt.

DOOM

!screámăt s. n., pl. scrémete

scremetelor
SCRÉMET s. n. v. screamăt.

DOOM

!screámăt s. n., pl. scrémete

scremetul
SCRÉMET s. n. v. screamăt.

DOOM

!screámăt s. n., pl. scrémete

scremetului
SCRÉMET s. n. v. screamăt.

DOOM

!screámăt s. n., pl. scrémete

scremeți
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremi
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremu
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremui
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremură
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremurăm
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremurăți
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremuse
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremusem
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremuseră
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremuserăm
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremuserăți
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremuseși
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremuseți
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremut
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremut
scremut, -ă, scremuți, -te adj. 1. (d. lucruri) prost, de calitate inferioară. 2. (d. acțiuni) realizat cu multă trudă, chinuit, căznit.

scremuși
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremând
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

scremînd
SCRÉME, screm, vb. III. Refl. 1. A se forța, a se încorda făcând un efort pentru a evacua excrementele. 2. Fig. (Fam.) A depune eforturi deosebite, a se strădui (zadarnic sau cu rezultate neînsemnate). ◊ Expr. A se screme să... = a fi pe punctul de a..., a fi gata să... Se screme să plouă. – Cf. lat. excrementum.

DOOM

!scréme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scréme, imperf. 3 sg. se scremeá; conj. prez. 3 să se screámă; part. scremút

screper
SCRÉPER, screpere, s. n. Mașină folosită la lucrări rutiere pentru săparea, transportarea și descărcarea pământului, la construcțiile de canale etc. – Din engl. scaper, rus. screper.

DOOM

scréper s. n., pl. scrépere

screpere
SCRÉPER, screpere, s. n. Mașină folosită la lucrări rutiere pentru săparea, transportarea și descărcarea pământului, la construcțiile de canale etc. – Din engl. scaper, rus. screper.

DOOM

scréper s. n., pl. scrépere

screperele
SCRÉPER, screpere, s. n. Mașină folosită la lucrări rutiere pentru săparea, transportarea și descărcarea pământului, la construcțiile de canale etc. – Din engl. scaper, rus. screper.

DOOM

scréper s. n., pl. scrépere

screperelor
SCRÉPER, screpere, s. n. Mașină folosită la lucrări rutiere pentru săparea, transportarea și descărcarea pământului, la construcțiile de canale etc. – Din engl. scaper, rus. screper.

DOOM

scréper s. n., pl. scrépere

screperist
SCREPERÍST s.m. Muncitor care conduce un screper. [< screper + -ist].

screperistul
SCREPERÍST s.m. Muncitor care conduce un screper. [< screper + -ist].

screperistului
SCREPERÍST s.m. Muncitor care conduce un screper. [< screper + -ist].

screperiști
SCREPERÍST s.m. Muncitor care conduce un screper. [< screper + -ist].

screperiștii
SCREPERÍST s.m. Muncitor care conduce un screper. [< screper + -ist].

screperiștilor
SCREPERÍST s.m. Muncitor care conduce un screper. [< screper + -ist].

screperul
SCRÉPER, screpere, s. n. Mașină folosită la lucrări rutiere pentru săparea, transportarea și descărcarea pământului, la construcțiile de canale etc. – Din engl. scaper, rus. screper.

DOOM

scréper s. n., pl. scrépere

screperului
SCRÉPER, screpere, s. n. Mașină folosită la lucrări rutiere pentru săparea, transportarea și descărcarea pământului, la construcțiile de canale etc. – Din engl. scaper, rus. screper.

DOOM

scréper s. n., pl. scrépere

scri
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scria
SCRÍE, scriu, vb. III. 1. Intranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. Și învață, domnule, ca un diac. Scrie, cetește groaznic. NEGRUZZI, S. I 59. Lasă robii din robie Să-i învăț la carte-a scrie. ȘEZ. IV 10. C-o mînă pe carte scrie Și cu alta-mi face mie Să merg la cănțelărie, Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. ◊ Expr. (Formulă folosită în basme) De (sau pe) cînd scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. A fost odată ca niciodată... De cînd se scria musca pe părete. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Tranz. (Complementul indică semnul sau cuvîntul reprezentat prin el) În pădure duce-m-aș Frunză verde rumpere-aș, Pe genuche pune-o-aș, Slovă neagră scriere-aș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 129. (Poetic) Peste cuvintele săpate-n piatră Ploaia și vîntul scriu încet: uitare. BENIUC, M. 127. ♦ Tranz. impers. A se afla scris. Pe pachet scria: (Scrieri a lui D. Scavinschi). NEGRUZZI, S. I 209. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea sau citi pe fața cuiva. Dar ce văd? întristarea ți-e scrisă pe obraz. BOLINTINEANU, O. 200. ♦ Tranz. A acoperi cu semne grafice, p. ext. cu orice fel de semne, de figuri. Un frac fără mînice, abia înseilat, pre care îl scrie calfa pe la toate încheieturile cu credă. NEGRUZZI, S. I 238. Mai trimite-mi cîte-o carte Și n-o scrie cu cerneală... O scrie cu argințel Că de-acela-i puțintel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Expr. (Popular) A scrie ouă = a încondeia ouă, a picta ouă (cu vopsea roșie și cu flori de culori diferite). ♦ Tranz. A completa cu textul necesar. D-le Cațavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetățean. CARAGIALE, O. I 175. 2. Tranz. Fig. A trasa, a contura, a schița. De-acolo au văzut valea cea largă a Siretului, unde curge o apă domoală, scriind cotituri între lunci vechi. SADOVEANU, N. P. 143. Poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă. ANGHEL, PR. 21. ◊ Refl. Zburau paseri negre pe sus și pornea o adiere de vînt dinspre depărtarea Dunării; atunci se scria pe marginea orizontului o linie de purpură. SADOVEANU, M. C. 35. Soarele ți s-a scrie în frunte, Doi luceaferi În umerile obrazului. MARIAN, Î. 16. ♦ A întipări, a imprima. Roțile din față, cu creasta lor tăioasă, își scriau adînc urma pe pămînt. DUMITRIU, V. L. 110. ◊ (Refl., în expr.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna (la chip) cu cineva. S-a scris în partea lui bunicu-său. SANDU-ALDEA, U. P. 83. 3. Intranz. A-și exprima, a-și formula gîndurile, ideile în scris; (în special) a compune opere literare. Am scris și eu. Mi-am zugrăvit anii copilăriei cu obiceiurile, cu puținele bucurii și cu lumina colțului nostru de țară. SADOVEANU, E. 107. Tot citind, a început și el să scrie. REBREANU, I. 62. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu ? EMINESCU, O. I 137. ◊ Tranz. (Complementul indică opera) Eminescu el însuși scrie doine și cîntece pe care cu greu le distingi de realizările proprii ale poporului. BENIUC, P. 20. Tu ai scris cîntecul ăsta ! Te cunoști după sprînceană. HASDEU, R. V. 30. Nicu Bălcescu era de o modestie rară: anevoie îl făceai să-ți citească cîte ceva din cele ce scria. GHICA, S. A. 142. ♦ Tranz. A spune în scris, a arăta, a relata, a descrie, a povesti. Iar cînd alaiul s-a oprit Și Paltin-crai a stărostit, A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți și de chiu. Dar ce scriu eu ? Oricum să scriu E ne-mplinit. COȘBUC, P. I 56. Cine poate întîlnirea lor s-o scrie. CONACHI, P. 85. Binele meu din felie, Nu-i diac să-l poată scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. (Impersonal) Așa scrie și la noi în cărți despre unii, că tocmai la bătrînețe au făcut copii. CREANGĂ, P. 118. Precum la carte ne scrie Că e lumea-nșelătoare. TEODORESCU, P. P. 101. 4. Tranz. A așterne pe hîrtie un text, o scrisoare. Apoi a învățat să scrie petiții la tribunal, la primărie, în toate părțile, dar zadarnic. DUMITRIU, P. F. 56. Mi-a scris... o carte poștală. ROPÎRCEANU, B. 63. Împăratul acela... a scris carte frăține-său craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. ♦ Intranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. După ce-oi învăța carte, îți scriu. SADOVEANU, N. F. 184. Așa, tocmai așa să-i scrie Năvodaru, și Neculai va înțelege. SANDU-ALDEA, D. N. 221. Să-mi scrii mereu. IOSIF, PATR: 34. ♦ Refl. reciproc. A coresponda. Ne mai scrisesem din cînd în cînd o vreme. SADOVEANU, O. VIII 18. ♦ A comunica, a înștiința. Parcă ți-am fost scris că mă gătesc să merg în patrie. CARAGIALE, O. VII 95. Iată ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. CREANGĂ, P. 184. Iaca ce-mi scrie din București. ALECSANDRI, T. 346. ◊ Intranz. Tu întră în cortul meu de scrie senatului din Cracovia despre întoarcerea noastră în Polonia. ALECSANDRI, T. II 37. 5. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. Am numărat oile și Alexa Baciul le-a însemnat la răbuș. Eu le-am scris în condică la mine. SADOVEANU, B. 59. Nu mi-i scrie și mie acest stih, căci aș voi să-l învăț. DRĂGHICI, R. 62. M-a scris neamțu pe hîrtie Și m-o dus la cătănie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Refl. Domnule majur Codău... Noi, la pămînt ne-am scrie, cum nu ? Că după olecuță de ogor ne crapă măseaua-n gură. CAMILAR, N. I 265. ◊ Expr. (Rar) A(-și) scrie (ceva) în frunte = a ține minte, a reține. Scrie-n frunte ce-ți spun: de azi înainte te așteaptă la toate șotiile din partea mea. ALECSANDRI, T. I 191. ♦ (Învechit și popular) A catagrafia, a recenza, a inventaria. Mihai Viteazul puse de scrise oastea, și găsi că era de opt mii de oameni, cu treizeci și două de tunuri. ISPIRESCU, M. V. 27. ◊ Expr. A scrie ceva pe numele cuiva = a face cuiva acte de proprietate pentru... Aici are să vie cu Ana și cu Vasile Baciu, să-i scrie toate pămînturile pe numele lui. REBREANU, I. 122. ♦ (Construit cu dativul) A trece în contul cuiva, a pune în socoteala cuiva. Spune-mi drept, ți-au spus vrodată popii că păcate-ți scriu Dacă-mbrățișezi vreo fată ? COȘBUC, P. I 238. Ba ce zicem ? unii oameni, – dumnezeu să nu le scrie-n osîndă – răi de gură... scorniră minciuna. RETEGANUL, P. I 51. 6. Tranz. (Popular) A înscrie pe cineva într-o instituție, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. În primăvara asta l-au scris la oaste și în luna lui răpciune s-o duce la reghimentul lui. SADOVEANU, M. C. 50. Spunea c-o să mă scrie d-a dreptul în clasa a treia. DELAVRANCEA, H. TUD. 35. Drăguțu nu poartă pană Că l-a scris neamțu cătană. HODOȘ, P. P. 215. ◊ Impers. Pe pruncuț l-am crescut cum l-am putut, acum mi l-au scris la oaste. RETEGANUL, P. III 7. Foaie verde buruiană, Vai, maică, m-a scris cătană. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 295. ◊ Refl. Auzind gloatele de venirea lui Făt-Frumos, veneau droaie să se scrie la oaste. ISPIRESCU, L. 111. La 1831 cei mai mulți au încins sabia, scriindu-se în miliția națională. GHICA, S. 47. (Fig.) Pentru ce să nu arătăm, celor ce voiesc a se scrie printre vrednicii cetași ai sfîntului Hubert, la ce punt al orizontelui vînătoresc sfințește soarele putinței. ODOBESCU, S. III 48. 7. Tranz. (Popular, construit cu dativul) A prescrie, a indica medicamentul sau tratamentul necesar unui bolnav. ♦ Impers. A fi stabilit, rînduit (prin legi, regulamente). Bine, dar călugărului îi scrie... – Ce-i scrie călugărului ?! Lasă că știu eu ce-i scrie: o să muncească pentru mînăstire. STĂNOIU, C. I. 17. ◊ Expr. A fi scris sau a-i fi scris cuiva (rar pentru cineva) = a-i fi rînduit cuiva de la naștere, sortit, hărăzit (de soartă). Ei, ce să-i faci ? Așa i-a fost scris omului. Săracu ! SADOVEANU, O. VIII 188. Vai, doamne, văd că-i scris Să mor cum nu mai moare alt om ! COȘBUC, P. II 179. Ce e scris și pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I 146. – Variantă; scriá (DUMITRIU, N. 161, PAMFILE, CR. 44) vb. I.

scria
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriai
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriam
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriau
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriați
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scrib
SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

DOOM

scrib s. m., pl. scribi

scribi
SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

DOOM

scrib s. m., pl. scribi

scribii
SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

DOOM

scrib s. m., pl. scribi

scribilor
SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

DOOM

scrib s. m., pl. scribi

scribo
SCRIBO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) scrib”. [< fr. scribo-, cf. lat. scriba].

scriboman
SCRIBOMÁN, -Ă s.m. și f. (Depr.) Bolnav de scribomanie; scriptoman. [< fr. scribomane].

scribomanie
SCRIBOMANÍE s.f. Mania scrisului. [Gen. -iei. / < fr. scribomanie, cf. lat. scribere – a scrie, gr. mania – nebunie].

scribomană
SCRIBOMÁN, -Ă s.m. și f. (Depr.) Bolnav de scribomanie; scriptoman. [< fr. scribomane].

scribul
SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

DOOM

scrib s. m., pl. scribi

scribului
SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

DOOM

scrib s. m., pl. scribi

scriburi
SCRIBURÍ, scriburésc, vb. IV. Refl. (Var.) A se zgribuli. (cf. zgribuli)

scriburire
SCRIBURÍ, scriburésc, vb. IV. Refl. (Var.) A se zgribuli. (cf. zgribuli)

scribăreț
SCRIBĂRÉȚ, scribăreți, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult și prost. – Scrib + suf. -ăreț.

DOOM

scribăréț (rar) s. m., pl. scribăréți

scribăreți
SCRIBĂRÉȚ, scribăreți, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult și prost. – Scrib + suf. -ăreț.

DOOM

scribăréț (rar) s. m., pl. scribăréți

scribăreții
SCRIBĂRÉȚ, scribăreți, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult și prost. – Scrib + suf. -ăreț.

DOOM

scribăréț (rar) s. m., pl. scribăréți

scribăreților
SCRIBĂRÉȚ, scribăreți, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult și prost. – Scrib + suf. -ăreț.

DOOM

scribăréț (rar) s. m., pl. scribăréți

scribărețul
SCRIBĂRÉȚ, scribăreți, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult și prost. – Scrib + suf. -ăreț.

DOOM

scribăréț (rar) s. m., pl. scribăréți

scribărețului
SCRIBĂRÉȚ, scribăreți, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult și prost. – Scrib + suf. -ăreț.

DOOM

scribăréț (rar) s. m., pl. scribăréți

scrie
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriem
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriere
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriere
SCRIÉRE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

DOOM

scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri

scrierea
SCRIÉRE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

DOOM

scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri

scrieri
SCRIÉRE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

DOOM

scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri

scrierii
SCRIÉRE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

DOOM

scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri

scrierile
SCRIÉRE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

DOOM

scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri

scrierilor
SCRIÉRE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

DOOM

scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri

scrietor
SCRIITÓR², -OÁRE, scriitori, -oare, s. m. și f. 1. Autor de opere literare; prozator, poet, dramaturg. Scriitorii sînt cei mai ideali prietini ai noștri. SADOVEANU, O. VI 432. De la scriitori se așteaptă în primul rînd transformările sociale și crearea omului nou. SAHIA, U.R.S.S. 191. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea, pentru el, bătrînul dascăl ? EMINESCU, O. I 133. 2. (Numai la masculin, astăzi rar) Funcționar de cancelarie care copiază sau redactează acte, scrisori oficiale; copist. Am aflat de ieri, de la un prieten care-i scriitor la judecătorie. REBREANU, I. 107. Domnul Ghiță, scriitorul de la subprefectură, jucase toată noaptea cărțile la crîșma lui Tănase Berechet. BUJOR, S. 36. Erau silite a danța numai cu scriitorul satului. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ (În trecut) Persoană în slujba domnitorului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar. V. diac, grămătic, logofăt. Vodă intră în camara lui obișnuită, unde... avea plăcere să poruncească diacilor să scrie... La o parte erau mesuțele pentru scriitori. SADOVEANU, F. J. 308. Cea mijlocie grăi: De m-ar lua pe mine scriitorul împăratului, toată curtea i-o aș îmbrăca cu un fus de tort. RETEGANUL, P. II 22. Dară pentru că nu știa ce feli de pasăre îi aceasta, dete poroncă scriitorilor săi să trimeată cărți pin toată lumea. SBIERA, P. 69. 3. (Popular) Desenator, pictor. Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele, Părul la făcut inele, Ochișori la scriitori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236.- Variantă: scrietór, -oáre (SLAVICI, O. I 304) s. m. și f.

scrieți
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scrii
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriind
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriitoare
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitoarea
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitoarei
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitoarele
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitoarelor
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitor
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitoraș
SCRIITÓRAȘ, scriitorași, s. m. 1. Diminutiv al lui scriitor; scriitor (1) fără talent, fără valoare. 2. Funcționar neînsemnat; conțopist. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -aș.

DOOM

scriitoráș (scri-i-) s. m., pl. scriitoráși

scriitorași
SCRIITÓRAȘ, scriitorași, s. m. 1. Diminutiv al lui scriitor; scriitor (1) fără talent, fără valoare. 2. Funcționar neînsemnat; conțopist. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -aș.

DOOM

scriitoráș (scri-i-) s. m., pl. scriitoráși

scriitorașii
SCRIITÓRAȘ, scriitorași, s. m. 1. Diminutiv al lui scriitor; scriitor (1) fără talent, fără valoare. 2. Funcționar neînsemnat; conțopist. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -aș.

DOOM

scriitoráș (scri-i-) s. m., pl. scriitoráși

scriitorașilor
SCRIITÓRAȘ, scriitorași, s. m. 1. Diminutiv al lui scriitor; scriitor (1) fără talent, fără valoare. 2. Funcționar neînsemnat; conțopist. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -aș.

DOOM

scriitoráș (scri-i-) s. m., pl. scriitoráși

scriitorașul
SCRIITÓRAȘ, scriitorași, s. m. 1. Diminutiv al lui scriitor; scriitor (1) fără talent, fără valoare. 2. Funcționar neînsemnat; conțopist. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -aș.

DOOM

scriitoráș (scri-i-) s. m., pl. scriitoráși

scriitorașului
SCRIITÓRAȘ, scriitorași, s. m. 1. Diminutiv al lui scriitor; scriitor (1) fără talent, fără valoare. 2. Funcționar neînsemnat; conțopist. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -aș.

DOOM

scriitoráș (scri-i-) s. m., pl. scriitoráși

scriitori
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitoriceasca
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitoricesc
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitoricescul
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitoricescului
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitoricești
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitoriceștii
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitoriceștile
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitoriceștilor
SCRIITORICÉSC, -EÁSCĂ, scriitoricești, adj. Care aparține scriitorilor (1) sau operei lor, privitor la scriitori sau la opera lor. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -icesc.

DOOM

scriitoricésc (scri-i-) adj. m., f. scriitoriceáscă; pl. m. și f. scriitoricéști

scriitorii
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitorilor
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitorime
SCRIITORÍME s. f. Totalitatea scriitorilor (1), mulțime de scriitori. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -ime.

DOOM

scriitoríme (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitorímii

scriitorimea
SCRIITORÍME s. f. Totalitatea scriitorilor (1), mulțime de scriitori. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -ime.

DOOM

scriitoríme (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitorímii

scriitorimi
SCRIITORÍME s. f. Totalitatea scriitorilor (1), mulțime de scriitori. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -ime.

DOOM

scriitoríme (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitorímii

scriitorimii
SCRIITORÍME s. f. Totalitatea scriitorilor (1), mulțime de scriitori. [Pr.: scri-i-] – Scriitor + suf. -ime.

DOOM

scriitoríme (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitorímii

scriitorul
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitorului
SCRIITÓR, -OÁRE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

DOOM

scriitór² (obiect) (înv.) (scri-i-) s. n., pl. scriitoáre

scriitura
SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. (Fam.) Fel de a scrie; scriere (2), scris¹ (2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic. 2. Text; p. ext. conținut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itură.

DOOM

scriitúră (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúri

scriituri
SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. (Fam.) Fel de a scrie; scriere (2), scris¹ (2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic. 2. Text; p. ext. conținut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itură.

DOOM

scriitúră (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúri

scriiturii
SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. (Fam.) Fel de a scrie; scriere (2), scris¹ (2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic. 2. Text; p. ext. conținut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itură.

DOOM

scriitúră (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúri

scriiturile
SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. (Fam.) Fel de a scrie; scriere (2), scris¹ (2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic. 2. Text; p. ext. conținut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itură.

DOOM

scriitúră (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúri

scriiturilor
SCRIITÚRĂ, scriituri, s. f. 1. (Fam.) Fel de a scrie; scriere (2), scris¹ (2). ♦ Fel de scriere, sistem grafic. 2. Text; p. ext. conținut al unei scrieri. 3. Aspectul tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -itură.

DOOM

scriitúră (scri-i-) s. f., g.-d. art. scriitúrii; pl. scriitúri

scrijea
SCRIJEÁ, scrijele, s. f. (Regional) Felie subțire (de pîine, de fructe etc.).

scrijeaua
SCRIJEÁ, scrijele, s. f. (Regional) Felie subțire (de pîine, de fructe etc.).

scrijela
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelare
SCRIJELÍRE, scrijeliri, s. f. Acțiunea de a scrijeli și rezultatul ei; zgârietură, crestătură, scrijeleală. [Var.: scrijeláre s. f.] – V. scrijeli.

DOOM

!scrijelíre s. f., g.-d. art. scrijelírii; pl. scrijelíri

scrijelat
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijele
SCRIJEÁ, scrijele, s. f. (Regional) Felie subțire (de pîine, de fructe etc.).

scrijelea
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeleai
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeleala
SCRIJELEÁLĂ, scrijeleli, s. f. Scrijelire; scrijelitură. – Scrijeli + suf. -eală.

DOOM

scrijeleálă s. f., g.-d. art. scrijelélii; pl. scrijeléli

scrijeleam
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelească
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeleau
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeleați
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelei
SCRIJEÁ, scrijele, s. f. (Regional) Felie subțire (de pîine, de fructe etc.).

scrijelele
SCRIJEÁ, scrijele, s. f. (Regional) Felie subțire (de pîine, de fructe etc.).

scrijeleli
SCRIJELEÁLĂ, scrijeleli, s. f. Scrijelire; scrijelitură. – Scrijeli + suf. -eală.

DOOM

scrijeleálă s. f., g.-d. art. scrijelélii; pl. scrijeléli

scrijelelii
SCRIJELEÁLĂ, scrijeleli, s. f. Scrijelire; scrijelitură. – Scrijeli + suf. -eală.

DOOM

scrijeleálă s. f., g.-d. art. scrijelélii; pl. scrijeléli

scrijelelile
SCRIJELEÁLĂ, scrijeleli, s. f. Scrijelire; scrijelitură. – Scrijeli + suf. -eală.

DOOM

scrijeleálă s. f., g.-d. art. scrijelélii; pl. scrijeléli

scrijelelilor
SCRIJELEÁLĂ, scrijeleli, s. f. Scrijelire; scrijelitură. – Scrijeli + suf. -eală.

DOOM

scrijeleálă s. f., g.-d. art. scrijelélii; pl. scrijeléli

scrijelelor
SCRIJEÁ, scrijele, s. f. (Regional) Felie subțire (de pîine, de fructe etc.).

scrijelesc
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelește
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelești
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeli
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelii
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelim
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelind
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelire
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelire
SCRIJELÍRE, scrijeliri, s. f. Acțiunea de a scrijeli și rezultatul ei; zgârietură, crestătură, scrijeleală. [Var.: scrijeláre s. f.] – V. scrijeli.

DOOM

!scrijelíre s. f., g.-d. art. scrijelírii; pl. scrijelíri

scrijelirea
SCRIJELÍRE, scrijeliri, s. f. Acțiunea de a scrijeli și rezultatul ei; zgârietură, crestătură, scrijeleală. [Var.: scrijeláre s. f.] – V. scrijeli.

DOOM

!scrijelíre s. f., g.-d. art. scrijelírii; pl. scrijelíri

scrijeliri
SCRIJELÍRE, scrijeliri, s. f. Acțiunea de a scrijeli și rezultatul ei; zgârietură, crestătură, scrijeleală. [Var.: scrijeláre s. f.] – V. scrijeli.

DOOM

!scrijelíre s. f., g.-d. art. scrijelírii; pl. scrijelíri

scrijelirii
SCRIJELÍRE, scrijeliri, s. f. Acțiunea de a scrijeli și rezultatul ei; zgârietură, crestătură, scrijeleală. [Var.: scrijeláre s. f.] – V. scrijeli.

DOOM

!scrijelíre s. f., g.-d. art. scrijelírii; pl. scrijelíri

scrijelirile
SCRIJELÍRE, scrijeliri, s. f. Acțiunea de a scrijeli și rezultatul ei; zgârietură, crestătură, scrijeleală. [Var.: scrijeláre s. f.] – V. scrijeli.

DOOM

!scrijelíre s. f., g.-d. art. scrijelírii; pl. scrijelíri

scrijelirilor
SCRIJELÍRE, scrijeliri, s. f. Acțiunea de a scrijeli și rezultatul ei; zgârietură, crestătură, scrijeleală. [Var.: scrijeláre s. f.] – V. scrijeli.

DOOM

!scrijelíre s. f., g.-d. art. scrijelírii; pl. scrijelíri

scrijeliră
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelirăm
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelirăți
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelise
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelisem
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeliseră
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeliserăm
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeliserăți
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeliseși
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeliseți
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelit
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijelit
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelita
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelite
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelitei
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelitele
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelitelor
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelitul
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelitului
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijelitura
SCRIJELITÚRĂ, scrijelituri, s. f. Tăietură, zgârietură superficială pe suprafața unui obiect. – Scrijeli + suf. -tură.

DOOM

scrijelitúră s. f., g.-d. art. scrijelitúrii; pl. scrijelitúri

scrijelituri
SCRIJELITÚRĂ, scrijelituri, s. f. Tăietură, zgârietură superficială pe suprafața unui obiect. – Scrijeli + suf. -tură.

DOOM

scrijelitúră s. f., g.-d. art. scrijelitúrii; pl. scrijelitúri

scrijeliturii
SCRIJELITÚRĂ, scrijelituri, s. f. Tăietură, zgârietură superficială pe suprafața unui obiect. – Scrijeli + suf. -tură.

DOOM

scrijelitúră s. f., g.-d. art. scrijelitúrii; pl. scrijelitúri

scrijeliturile
SCRIJELITÚRĂ, scrijelituri, s. f. Tăietură, zgârietură superficială pe suprafața unui obiect. – Scrijeli + suf. -tură.

DOOM

scrijelitúră s. f., g.-d. art. scrijelitúrii; pl. scrijelitúri

scrijeliturilor
SCRIJELITÚRĂ, scrijelituri, s. f. Tăietură, zgârietură superficială pe suprafața unui obiect. – Scrijeli + suf. -tură.

DOOM

scrijelitúră s. f., g.-d. art. scrijelitúrii; pl. scrijelitúri

scrijeliși
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeliți
SCRIJELÍ, scrijelesc, vb. IV. Tranz. A face pe o suprafață zgârieturi sau tăieturi superficiale cu o unealtă ascuțită sau tăioasă; a zgâria, a cresta. [Var.: scrijelá vb. I] – Din scrijea (reg. „felie subțire de pâine, de fructe etc.” < sb., ucr.).

DOOM

!scrijelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scrijelésc, imperf. 3 sg. scrijeleá; conj. prez. 3 să scrijeleáscă; ger. scrijelínd

scrijeliți
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijeliții
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijeliților
SCRIJELÍT, -Ă, scrijeliți, -te, adj. Acoperit cu scrijelituri; zgâriat, crestat. [Var.: scrijelat, -ă adj.] – V. scrijeli.

scrijeluță
SCRIJELÚȚĂ, scrijeluțe, s. f. (Regional) Diminutiv al lui scrijea. O scrijeluță de pepene.

scrijătură
SCRIJĂTÚRĂ, scrijături, s. f. (Regional) Scrijea. Saturi copilul... și-l mulcomești cu cîte o scrijătură de pîine. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 124.

scrima
SCRIMÁ, scrimez, vb. I. Intranz. A face scrimă.

scrima
SCRÍMĂ s. f. Ramură sportivă care cuprinde probe de sabie, de floretă și de spadă. – După fr. escrime. Cf. it. s c r i m a.

DOOM

scrímă s. f., g.-d. art. scrímei

scrimare
SCRIMÁ, scrimez, vb. I. Intranz. A mânui sabia, spada sau floreta în scop sportiv sau (în trecut) pentru a deveni un bun duelist; a face scrimă. – După fr. escrimer.

scrime
SCRÍMĂ s. f. Ramură sportivă care cuprinde probe de sabie, de floretă și de spadă. – După fr. escrime. Cf. it. s c r i m a.

DOOM

scrímă s. f., g.-d. art. scrímei

scrimei
SCRÍMĂ s. f. Ramură sportivă care cuprinde probe de sabie, de floretă și de spadă. – După fr. escrime. Cf. it. s c r i m a.

DOOM

scrímă s. f., g.-d. art. scrímei

scrimer
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimera
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimere
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimerei
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimerele
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimerelor
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimeri
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimerii
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimerilor
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimerul
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimerului
SCRIMÉR, -Ă, scrimeri, -e, s. m. și f. Sportiv care practică scrima. – Din fr. escrimeur (după scrimă).

DOOM

scriméră s. f., g.-d. art. scrimérei; pl. scrimére

scrimeur
SCRIMEUR, -Ă s.m. și f. v. scrimer.

scrimeură
SCRIMEUR, -Ă s.m. și f. v. scrimer.

scrin
SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

DOOM

scrin s. n., pl. scrínuri

scrinte
scrínte s. f. – (Trans.) Liliac (Syringa vulgaris). Origine necunoscută. Legătura cu lat. syringa, indirect, cf. mag. szelence, germ. Ziringen (Tiktin), este posibilă, fără a fi convingătoare. Der. din sl. krąt- (Conev 44) nu pare clară. Mai probabil, deformarea lui *sclinte, din a sclipi, cf. sclipeț și scrîntitoare.

scrinti
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrintire
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

scrintit
SCRÎNTÍT, -Ă, scrîntiți, -te, adj. 1. (Despre oase, încheieturi, membre) Scos, deplasat din articulație; luxat. Mînă scrîntită. ♦ Fig. Deformat, alterat. Porni axionul, de unde lăsase cu vocea zgîriată și cam scrîntită de ciudă. STĂNOIU, C. I 196. 2. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) Dezechilibrat, tulburat, nebun. Îmi declară pe față, cu mînie, că sînt scrîntit. VORNIC, P. 13. Ca toate mahalalele, își avea și a voastră făpturile ei, cu trupuri mutilate și cu mintea scrîntită. PAS, Z. I 54. – Variante: scrintít, -ă (la TDRG), sclintít,-ă (SBIERA, P. 318) adj.

scrintitură
SCRÎNTITÚRĂ, scrîntituri, s. f. 1. Luxație, scrînteală (a mîinii, a piciorului). Ea se pricepea să descînte și să oblojească... scrîntiturile. PAS, Z. I 117. 2. Fig. Cotitură. Drumul... cotește brusc pe sub Rîpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit intr-o scrîntitură de coline. REBREANU, I, 9. – Variante: scrintitúră (ȘEZ. III 175), sclintitúră (ib. V 143) s. f.

scrinul
SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

DOOM

scrin s. n., pl. scrínuri

scrinului
SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

DOOM

scrin s. n., pl. scrínuri

scrinuri
SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

DOOM

scrin s. n., pl. scrínuri

scrinurile
SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

DOOM

scrin s. n., pl. scrínuri

scrinurilor
SCRIN, scrinuri, s. n. 1. Dulăpior cu mai multe sertare suprapuse, în care se ține mai ales lenjerie; comodă. 2. (Rar) Cutie, lădiță (căptușită cu mătase sau cu catifea) în care se păstrează bijuterii. – Din rus. skrin, lat. scrinium.

DOOM

scrin s. n., pl. scrínuri

scripca
SCRÍPCĂ, scripci, s. f. (Reg.) 1. Vioară³. 2. Sunet, cântec de vioară³. ♦ Arta, meseria de scripcar. – Din rus. skripka.

DOOM

scrípcă (reg.) s. f., g.-d. art. scrípcii; pl. scripci

scripcar
SCRIPCÁR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. Gândac negru, cu antene lungi, care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit; plopar; cobzar, țigănaș (Saperda carcharis).- Scripcă + suf. -ar.

DOOM

scripcár s. m., pl. scripcári

scripcari
SCRIPCÁR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. Gândac negru, cu antene lungi, care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit; plopar; cobzar, țigănaș (Saperda carcharis).- Scripcă + suf. -ar.

DOOM

scripcár s. m., pl. scripcári

scripcarii
SCRIPCÁR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. Gândac negru, cu antene lungi, care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit; plopar; cobzar, țigănaș (Saperda carcharis).- Scripcă + suf. -ar.

DOOM

scripcár s. m., pl. scripcári

scripcarilor
SCRIPCÁR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. Gândac negru, cu antene lungi, care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit; plopar; cobzar, țigănaș (Saperda carcharis).- Scripcă + suf. -ar.

DOOM

scripcár s. m., pl. scripcári

scripcarul
SCRIPCÁR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. Gândac negru, cu antene lungi, care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit; plopar; cobzar, țigănaș (Saperda carcharis).- Scripcă + suf. -ar.

DOOM

scripcár s. m., pl. scripcári

scripcarului
SCRIPCÁR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. Gândac negru, cu antene lungi, care produce sunete asemănătoare cu un scârțâit; plopar; cobzar, țigănaș (Saperda carcharis).- Scripcă + suf. -ar.

DOOM

scripcár s. m., pl. scripcári

scripci
SCRÍPCĂ, scripci, s. f. (Reg.) 1. Vioară³. 2. Sunet, cântec de vioară³. ♦ Arta, meseria de scripcar. – Din rus. skripka.

DOOM

scrípcă (reg.) s. f., g.-d. art. scrípcii; pl. scripci

scripcii
SCRÍPCĂ, scripci, s. f. (Reg.) 1. Vioară³. 2. Sunet, cântec de vioară³. ♦ Arta, meseria de scripcar. – Din rus. skripka.

DOOM

scrípcă (reg.) s. f., g.-d. art. scrípcii; pl. scripci

scripcile
SCRÍPCĂ, scripci, s. f. (Reg.) 1. Vioară³. 2. Sunet, cântec de vioară³. ♦ Arta, meseria de scripcar. – Din rus. skripka.

DOOM

scrípcă (reg.) s. f., g.-d. art. scrípcii; pl. scripci

scripcilor
SCRÍPCĂ, scripci, s. f. (Reg.) 1. Vioară³. 2. Sunet, cântec de vioară³. ♦ Arta, meseria de scripcar. – Din rus. skripka.

DOOM

scrípcă (reg.) s. f., g.-d. art. scrípcii; pl. scripci

scripcăraș
SCRIPCĂRÁȘ, scripcărași, s. m. Greier de cîmp, de culoare neagră, cu capul mare și cu corpul scurt (Gryllus campestris).

scripet
SCRÍPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scrípet s. m.] – Din bg. skripec.

DOOM

scrípete s. m., pl. scrípeți

scripete
SCRÍPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scrípet s. m.] – Din bg. skripec.

DOOM

scrípete s. m., pl. scrípeți

scripetele
SCRÍPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scrípet s. m.] – Din bg. skripec.

DOOM

scrípete s. m., pl. scrípeți

scripetelui
SCRÍPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scrípet s. m.] – Din bg. skripec.

DOOM

scrípete s. m., pl. scrípeți

scripeți
SCRÍPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scrípet s. m.] – Din bg. skripec.

DOOM

scrípete s. m., pl. scrípeți

scripeții
SCRÍPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scrípet s. m.] – Din bg. skripec.

DOOM

scrípete s. m., pl. scrípeți

scripeților
SCRÍPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, care servește la transmiterea unei forțe prin intermediul unui cablu sau al unui lanț ce rulează pe șanț; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care servește la ridicarea unor greutăți; muflă. ♦ Dispozitiv pentru mișcarea ițelor la țesăturile simple, format din două roți cu diametre diferite dispuse pe același ax și formând un bloc comun situat deasupra războiului de țesut. [Var.: (reg.) scrípet s. m.] – Din bg. skripec.

DOOM

scrípete s. m., pl. scrípeți

scripi
SCRIPÍ vb. IV v. sclipi.

scripisea
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripiseai
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripiseam
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisească
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripiseau
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripiseați
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisesc
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisește
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisești
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisi
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisii
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisim
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisind
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisire
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisire
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisiră
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisirăm
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisirăți
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisise
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisisem
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisiseră
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisiserăm
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisiserăți
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisiseși
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisiseți
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisit
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisit
SCRIPISÍT, -Ă, scripisiți, -te, adj. (Învechit) Parafat. Nicu Hapcea au cumpărat la leat 1812 o hirtă de loc... așa precum se poate dovidi din cuprinsul delilor (= dosarelor) scripisite și șnuruite, ce se află la arhivă, în dulap. ALECSANDRI, T. 1358.

scripisiși
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

scripisiți
SCRIPISÍ, scripisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A parafa. – Rus skrepit'.

script
SCRIPT- v. scripto-.

scripte
SCRÍPTE s. f. pl. 1. Condici, registre de evidență, de contabilitate, acte; însemnări cuprinse în aceste condici, registre etc. 2. Documente istorice, hrisoave. – Din lat. scripta.

DOOM

scrípte (livr.) s. f. pl.

scriptele
SCRÍPTE s. f. pl. 1. Condici, registre de evidență, de contabilitate, acte; însemnări cuprinse în aceste condici, registre etc. 2. Documente istorice, hrisoave. – Din lat. scripta.

DOOM

scrípte (livr.) s. f. pl.

scriptelor
SCRÍPTE s. f. pl. 1. Condici, registre de evidență, de contabilitate, acte; însemnări cuprinse în aceste condici, registre etc. 2. Documente istorice, hrisoave. – Din lat. scripta.

DOOM

scrípte (livr.) s. f. pl.

scriptic
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scriptica
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scriptice
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripticei
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripticele
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripticelor
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scriptici
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripticii
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripticilor
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripticul
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripticului
SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizează pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ◊ Fond scriptic = fond destinat plății personalului din schema unei întreprinderi sau instituții. Personal scriptic = personal angajat în schemă, personal bugetar. 2. (Rar) Scris². – Cf. scripte.

DOOM

scríptic adj. m., pl. scríptici; f. scríptică, pl. scríptice

scripto
SCRIPTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „scris”, „în scris”, „scriptic”. [Var. script-. / < fr. scripto-, it. scritto-, cf. lat. scriptus < scribere – a scrie].

scriptolog
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologa
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologe
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologei
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologele
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologelor
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologi
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologie
SCRIPTOLOGÍE s. f. Formalism exagerat în rezolvarea unor probleme administrative, a unor acte oficiale etc.; birocrație, birocratism. – Scriptolog + suf. -ie.

DOOM

scriptologíe s. f., art. scriptología, g.-d. scriptologíi, art. scriptologíei

scriptologii
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologilor
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologul
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptologului
SCRIPTOLÓG, scriptologi, s. m. (Rar.) Birocrat. – Din scripte.

DOOM

scriptológ (rar) s. m., pl. scriptológi

scriptoman
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomana
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomane
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomanei
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomanele
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomanelor
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomani
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomania
SCRIPTOMANÍE s. f. (Rar) Obiceiul de a scrie mult, manie a scrisului. – Scripte + manie.

DOOM

scriptomaníe (rar) s. f., art. scriptomanía, g.-d. scriptomaníi, art. scriptomaníei

scriptomanie
SCRIPTOMANÍE s. f. (Rar) Obiceiul de a scrie mult, manie a scrisului. – Scripte + manie.

DOOM

scriptomaníe (rar) s. f., art. scriptomanía, g.-d. scriptomaníi, art. scriptomaníei

scriptomaniei
SCRIPTOMANÍE s. f. (Rar) Obiceiul de a scrie mult, manie a scrisului. – Scripte + manie.

DOOM

scriptomaníe (rar) s. f., art. scriptomanía, g.-d. scriptomaníi, art. scriptomaníei

scriptomanii
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomanii
SCRIPTOMANÍE s. f. (Rar) Obiceiul de a scrie mult, manie a scrisului. – Scripte + manie.

DOOM

scriptomaníe (rar) s. f., art. scriptomanía, g.-d. scriptomaníi, art. scriptomaníei

scriptomaniile
SCRIPTOMANÍE s. f. (Rar) Obiceiul de a scrie mult, manie a scrisului. – Scripte + manie.

DOOM

scriptomaníe (rar) s. f., art. scriptomanía, g.-d. scriptomaníi, art. scriptomaníei

scriptomaniilor
SCRIPTOMANÍE s. f. (Rar) Obiceiul de a scrie mult, manie a scrisului. – Scripte + manie.

DOOM

scriptomaníe (rar) s. f., art. scriptomanía, g.-d. scriptomaníi, art. scriptomaníei

scriptomanilor
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomanul
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptomanului
SCRIPTOMÁN, -Ă, scriptomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care are mania de a scrie; p. ext. birocrat. – Din scriptomanie sau din scripte.

DOOM

scriptománă (rar) s. f., g.-d. art. scriptománei; pl. scriptománe

scriptor
SCRIPTÓR s.m. (Liv.) 1. Copist. 2. Aparat înregistrator. [Cf. germ. Skriptor, it. scrittore].

scriptori
SCRIPTÓR s.m. (Liv.) 1. Copist. 2. Aparat înregistrator. [Cf. germ. Skriptor, it. scrittore].

scriptorie
SCRIPTORÍE s.f. Atelier de copiști în evul mediu; scriptoriu. [Cf. it. scrittoria].

scriptorii
SCRIPTÓR s.m. (Liv.) 1. Copist. 2. Aparat înregistrator. [Cf. germ. Skriptor, it. scrittore].

scriptorilor
SCRIPTÓR s.m. (Liv.) 1. Copist. 2. Aparat înregistrator. [Cf. germ. Skriptor, it. scrittore].

scriptoriu
SCRIPTÓRIU s.n. Scriptorie. [< fr., lat. scriptorium].

scriptorul
SCRIPTÓR s.m. (Liv.) 1. Copist. 2. Aparat înregistrator. [Cf. germ. Skriptor, it. scrittore].

scriptorului
SCRIPTÓR s.m. (Liv.) 1. Copist. 2. Aparat înregistrator. [Cf. germ. Skriptor, it. scrittore].

scriptura
SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericească cuprinzând Vechiul și Noul Testament; Biblie. 2. (Înv.) Operă literară, științifică etc. 3. (Înv.) Însemnare, consemnare, relatare scrisă; text. 4. (Înv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

DOOM

Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi

scripturi
SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericească cuprinzând Vechiul și Noul Testament; Biblie. 2. (Înv.) Operă literară, științifică etc. 3. (Înv.) Însemnare, consemnare, relatare scrisă; text. 4. (Înv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

DOOM

Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi

scripturii
SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericească cuprinzând Vechiul și Noul Testament; Biblie. 2. (Înv.) Operă literară, științifică etc. 3. (Înv.) Însemnare, consemnare, relatare scrisă; text. 4. (Înv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

DOOM

Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi

scripturile
SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericească cuprinzând Vechiul și Noul Testament; Biblie. 2. (Înv.) Operă literară, științifică etc. 3. (Înv.) Însemnare, consemnare, relatare scrisă; text. 4. (Înv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

DOOM

Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi

scripturilor
SCRIPTÚRĂ, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericească cuprinzând Vechiul și Noul Testament; Biblie. 2. (Înv.) Operă literară, științifică etc. 3. (Înv.) Însemnare, consemnare, relatare scrisă; text. 4. (Înv.) Scris¹ (2). – Din lat. scriptura.

DOOM

Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi

scrire
SCRI vb. IV v. scrie.

scris
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scris
SCRIS¹, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitură (1), scriptură (4), scrisoare (3). 3. Acțiunea de a scrie (2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor. Scrisul românesc. [Pl. și: (2) scrisuri] – V. scrie.

DOOM

în scrís loc. adj., loc. adv.

scris
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scris
SCRIS¹ s. m. (Rar) Persoană predestinată să fie soțul cuiva. V. scrisa. Nu arz văile cu oile... și arz pe scrisul cutăreia. ȘEZ. VIII 113.

DOOM

!scris¹ (bărbat predestinat) (pop.) s. m., pl. scriși

scrisa
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scrise
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scrise
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scrisei
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scrisei
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scrisele
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scriselor
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scriseră
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriserăm
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriserăți
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scrisese
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scrisesem
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriseseră
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriseserăm
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriseserăți
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriseseși
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriseseți
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriseși
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scrisoare
SCRISOÁRE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

DOOM

scrisoáre s. f., g.-d. art. scrisórii; pl. scrisóri

scrisoarea
SCRISOÁRE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

DOOM

scrisoáre s. f., g.-d. art. scrisórii; pl. scrisóri

scrisorele
SCRISORÍCĂ, scrisorele, s. f. Diminutiv al lui scrisoare (1). – Scrisoare + suf. -ică.

DOOM

scrisorícă s. f., g.-d. art. scrisorélei; pl. scrisoréle, art. scrisorélele

scrisorelei
SCRISORÍCĂ, scrisorele, s. f. Diminutiv al lui scrisoare (1). – Scrisoare + suf. -ică.

DOOM

scrisorícă s. f., g.-d. art. scrisorélei; pl. scrisoréle, art. scrisorélele

scrisorelele
SCRISORÍCĂ, scrisorele, s. f. Diminutiv al lui scrisoare (1). – Scrisoare + suf. -ică.

DOOM

scrisorícă s. f., g.-d. art. scrisorélei; pl. scrisoréle, art. scrisorélele

scrisorelelor
SCRISORÍCĂ, scrisorele, s. f. Diminutiv al lui scrisoare (1). – Scrisoare + suf. -ică.

DOOM

scrisorícă s. f., g.-d. art. scrisorélei; pl. scrisoréle, art. scrisorélele

scrisori
SCRISOÁRE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

DOOM

scrisoáre s. f., g.-d. art. scrisórii; pl. scrisóri

scrisorica
SCRISORÍCĂ, scrisorele, s. f. Diminutiv al lui scrisoare (1). – Scrisoare + suf. -ică.

DOOM

scrisorícă s. f., g.-d. art. scrisorélei; pl. scrisoréle, art. scrisorélele

scrisorii
SCRISOÁRE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

DOOM

scrisoáre s. f., g.-d. art. scrisórii; pl. scrisóri

scrisorile
SCRISOÁRE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

DOOM

scrisoáre s. f., g.-d. art. scrisórii; pl. scrisóri

scrisorilor
SCRISOÁRE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisă trimisă cuiva prin poștă sau prin intermediul unei persoane; epistolă, răvaș. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau altei bănci să pună la dispoziția purtătorului o sumă de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondență având valoare literară sau istorică. ♦ (La pl.) Operă literară în proză scrisă sub formă de corespondență. 2. (Înv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Înv.) Hârtie scrisă, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atestă împuternicirea unei persoane într-o calitate diplomatică. Scrisoare de trăsură = act care conține condițiile intervenite între cel care expediază o marfa și cel care o transportă (serviciul de coletărie, poștă etc.); fraht. 5. (Înv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

DOOM

scrisoáre s. f., g.-d. art. scrisórii; pl. scrisóri

scrisul
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scrisului
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scriu
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.

DOOM

scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris

scriși
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scrișii
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scrișilor
SCRIS², -Ă, scriși, -se, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care este însemnat, consemnat în scris, scriptic. II. Subst. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 2. S. f. art. Ursită, soartă, fatalitate. – V. scrie.

DOOM

scrísa (soartă) (pop.) s. f. art.

scroabă
scroabă, scroabe s. f. (înv.) cizmă uzată; încălțăminte scâlciată.

scroafa
SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

DOOM

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă

scroafe
SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

DOOM

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă

scroafei
SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

DOOM

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă

scroafele
SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

DOOM

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă

scroafelor
SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului (sau a mistrețului). ◊ Expr. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Compus: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu pene roșcate, pe alocuri negre (Ardetta minuta). ♦ Epitet injurios la adresa unei femei (nesimțite, fără caracter etc.). 2. Lovitură la jocul de biliard executată rău, dar care, din întâmplare, nimerește bine. – Lat. scrofa.

DOOM

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă

scroamba
SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. škrab.

DOOM

scroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

scroambe
SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. škrab.

DOOM

scroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

scroambe
SCROÁMBE s. f. pl. (Mold.) Cizme grosolane, rău făcute. Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietul ! Noroc de bunicul. – Și scroambele ieste a voastre îs pocite, zise el, scoțîndu-mă repede, murat pînă la piele. CREANGĂ, A. 24.

scroambei
SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. škrab.

DOOM

scroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

scroambele
SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. škrab.

DOOM

scroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

scroambelor
SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. škrab.

DOOM

scroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

scrob
SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob.

DOOM

scrob (reg.) s. n., (porții) pl. scróburi

scrobea
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobeai
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobeala
SCROBEÁLĂ, scrobeli, s. f. 1. Amidon (sub formă de granule sau de pulbere) folosit la scrobirea unor fire, a unor produse textile, a unor articole de lenjerie și de îmbrăcăminte (după spălare); apret. 2. (În sintagma) Scrobeală albastră = albăstreală (2). – Din bg. skrobjala.

DOOM

scrobeálă s. f., g.-d. art. scrobélii; (feluri) pl. scrobéli

scrobeam
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobească
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobeau
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobeați
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobeli
SCROBEÁLĂ, scrobeli, s. f. 1. Amidon (sub formă de granule sau de pulbere) folosit la scrobirea unor fire, a unor produse textile, a unor articole de lenjerie și de îmbrăcăminte (după spălare); apret. 2. (În sintagma) Scrobeală albastră = albăstreală (2). – Din bg. skrobjala.

DOOM

scrobeálă s. f., g.-d. art. scrobélii; (feluri) pl. scrobéli

scrobelii
SCROBEÁLĂ, scrobeli, s. f. 1. Amidon (sub formă de granule sau de pulbere) folosit la scrobirea unor fire, a unor produse textile, a unor articole de lenjerie și de îmbrăcăminte (după spălare); apret. 2. (În sintagma) Scrobeală albastră = albăstreală (2). – Din bg. skrobjala.

DOOM

scrobeálă s. f., g.-d. art. scrobélii; (feluri) pl. scrobéli

scrobelile
SCROBEÁLĂ, scrobeli, s. f. 1. Amidon (sub formă de granule sau de pulbere) folosit la scrobirea unor fire, a unor produse textile, a unor articole de lenjerie și de îmbrăcăminte (după spălare); apret. 2. (În sintagma) Scrobeală albastră = albăstreală (2). – Din bg. skrobjala.

DOOM

scrobeálă s. f., g.-d. art. scrobélii; (feluri) pl. scrobéli

scrobelilor
SCROBEÁLĂ, scrobeli, s. f. 1. Amidon (sub formă de granule sau de pulbere) folosit la scrobirea unor fire, a unor produse textile, a unor articole de lenjerie și de îmbrăcăminte (după spălare); apret. 2. (În sintagma) Scrobeală albastră = albăstreală (2). – Din bg. skrobjala.

DOOM

scrobeálă s. f., g.-d. art. scrobélii; (feluri) pl. scrobéli

scrobesc
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobește
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobești
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobi
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobii
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobim
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobind
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobire
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobire
SCROBÍRE s. f. Acțiunea de a scrobi și rezultatul ei; apretare. – V. scrobi.

DOOM

scrobíre s. f., g.-d. art. scrobírii

scrobirea
SCROBÍRE s. f. Acțiunea de a scrobi și rezultatul ei; apretare. – V. scrobi.

DOOM

scrobíre s. f., g.-d. art. scrobírii

scrobiri
SCROBÍRE s. f. Acțiunea de a scrobi și rezultatul ei; apretare. – V. scrobi.

DOOM

scrobíre s. f., g.-d. art. scrobírii

scrobirii
SCROBÍRE s. f. Acțiunea de a scrobi și rezultatul ei; apretare. – V. scrobi.

DOOM

scrobíre s. f., g.-d. art. scrobírii

scrobirile
SCROBÍRE s. f. Acțiunea de a scrobi și rezultatul ei; apretare. – V. scrobi.

DOOM

scrobíre s. f., g.-d. art. scrobírii

scrobirilor
SCROBÍRE s. f. Acțiunea de a scrobi și rezultatul ei; apretare. – V. scrobi.

DOOM

scrobíre s. f., g.-d. art. scrobírii

scrobiră
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobirăm
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobirăți
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobise
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobisem
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobiseră
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobiserăm
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobiserăți
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobiseși
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobiseți
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobit
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobit
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobit
SCROBÍT¹ s. n. Faptul de a scrobi. – V. scrobi.

DOOM

scrobít s. n.

scrobita
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobite
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobitei
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobitele
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobitelor
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobitul
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobitului
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobiși
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobiți
SCROBÍ, scrobesc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apă; a apreta. – Din bg. skrobja, sb. skrobiti.

DOOM

scrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrobésc, imperf. 3 sg. scrobeá; conj. prez. 3 să scrobeáscă

scrobiți
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobiții
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobiților
SCROBÍT², -Ă, scrobiți, -te, adj. (Despre rufe, fire sau produse textile) Care a fost supus operației de apretare; apretat. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat; rigid, pretențios, scorțos. – V. scrobi.

scrobul
SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob.

DOOM

scrob (reg.) s. n., (porții) pl. scróburi

scrobului
SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob.

DOOM

scrob (reg.) s. n., (porții) pl. scróburi

scroburi
SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob.

DOOM

scrob (reg.) s. n., (porții) pl. scróburi

scroburile
SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob.

DOOM

scrob (reg.) s. n., (porții) pl. scróburi

scroburilor
SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob.

DOOM

scrob (reg.) s. n., (porții) pl. scróburi

scrofa
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

scrofiță
SCROFÍȚĂ, scrofițe, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui scroafă; scroafă mică. Și-o scrofiță cu purcei. TEODORESCU, P. P. 279. 2. (Ornit.) Scroafă-de-baltă. V. scroafă (2).

scrofula
SCRÓFULĂ, scrofule, s. f. Ganglion limfatic din regiunea cervicală, inghinală sau axilară atins de scrofuloză. ♦ (La pl.) Scrofuloză. – Din fr. scrofule, lat. scrofulae.

DOOM

scrófulă s. f., g.-d. art. scrófulei; pl. scrófule

scrofulariacee
SCROFULARIACÉE, scrofulariacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cuprinzând ierburi, arbori și arbuști, cu flori hermafrodite și fructe de obicei capsule (Scrophulariaceae); (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-a-ce-e] – Din fr. scrofulariacee.

DOOM

scrofulariacée (-ri-a-) s. f., art. scrofulariacéea, g.-d. art. scrofulariacéei; pl. scrofulariacée

scrofulariaceea
SCROFULARIACÉE, scrofulariacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cuprinzând ierburi, arbori și arbuști, cu flori hermafrodite și fructe de obicei capsule (Scrophulariaceae); (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-a-ce-e] – Din fr. scrofulariacee.

DOOM

scrofulariacée (-ri-a-) s. f., art. scrofulariacéea, g.-d. art. scrofulariacéei; pl. scrofulariacée

scrofulariaceei
SCROFULARIACÉE, scrofulariacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cuprinzând ierburi, arbori și arbuști, cu flori hermafrodite și fructe de obicei capsule (Scrophulariaceae); (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-a-ce-e] – Din fr. scrofulariacee.

DOOM

scrofulariacée (-ri-a-) s. f., art. scrofulariacéea, g.-d. art. scrofulariacéei; pl. scrofulariacée

scrofulariaceele
SCROFULARIACÉE, scrofulariacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cuprinzând ierburi, arbori și arbuști, cu flori hermafrodite și fructe de obicei capsule (Scrophulariaceae); (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-a-ce-e] – Din fr. scrofulariacee.

DOOM

scrofulariacée (-ri-a-) s. f., art. scrofulariacéea, g.-d. art. scrofulariacéei; pl. scrofulariacée

scrofulariaceelor
SCROFULARIACÉE, scrofulariacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cuprinzând ierburi, arbori și arbuști, cu flori hermafrodite și fructe de obicei capsule (Scrophulariaceae); (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ri-a-ce-e] – Din fr. scrofulariacee.

DOOM

scrofulariacée (-ri-a-) s. f., art. scrofulariacéea, g.-d. art. scrofulariacéei; pl. scrofulariacée

scrofule
SCRÓFULĂ, scrofule, s. f. Ganglion limfatic din regiunea cervicală, inghinală sau axilară atins de scrofuloză. ♦ (La pl.) Scrofuloză. – Din fr. scrofule, lat. scrofulae.

DOOM

scrófulă s. f., g.-d. art. scrófulei; pl. scrófule

scrofulei
SCRÓFULĂ, scrofule, s. f. Ganglion limfatic din regiunea cervicală, inghinală sau axilară atins de scrofuloză. ♦ (La pl.) Scrofuloză. – Din fr. scrofule, lat. scrofulae.

DOOM

scrófulă s. f., g.-d. art. scrófulei; pl. scrófule

scrofulele
SCRÓFULĂ, scrofule, s. f. Ganglion limfatic din regiunea cervicală, inghinală sau axilară atins de scrofuloză. ♦ (La pl.) Scrofuloză. – Din fr. scrofule, lat. scrofulae.

DOOM

scrófulă s. f., g.-d. art. scrófulei; pl. scrófule

scrofulelor
SCRÓFULĂ, scrofule, s. f. Ganglion limfatic din regiunea cervicală, inghinală sau axilară atins de scrofuloză. ♦ (La pl.) Scrofuloză. – Din fr. scrofule, lat. scrofulae.

DOOM

scrófulă s. f., g.-d. art. scrófulei; pl. scrófule

scrofulide
SCROFULÍDE s.f.pl. (Med.) Tuberculoză cutanată care se prezintă sub formă de scrofule. [< fr. scrofulides].

scrofuloasa
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloasa
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloase
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloase
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloasei
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloasei
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloasele
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloasele
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloaselor
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloaselor
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofulodermă
SCROFULODÉRMĂ s.f. (Med.) Tuberculoză a pielii, caracterizată prin noduli localizați în hipoderm. [< fr. scrofuloderme, cf. lat. scrofula – scrofulă, gr. derma – piele].

scrofulom
SCROFULÓM s.n. Tumoare scrofuloasă. [Pl. -oame. / < fr. scrofulome].

scrofulos
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofulos
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofulosul
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofulosul
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofulosului
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofulosului
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofulotuberculoză
SCROFULOTUBERCULÓZĂ s.f. (Med.) Formă ușoară de tuberculoză ganglionară și osoasă, întâlnită mai ales la copii. [< fr. scrofulo-tuberculose].

scrofuloza
SCROFULÓZĂ, scrofuloze, s. f. Afecțiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. ♦ Stare de debilitate (specifică copiilor și tinerilor) manifestată prin limfatism, hipertrofie ganglionară, predispoziție la tuberculoză etc. – Din germ. Skrofulose.

DOOM

scrofulóză s. f., g.-d. art. scrofulózei; pl. scrofulóze

scrofuloze
SCROFULÓZĂ, scrofuloze, s. f. Afecțiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. ♦ Stare de debilitate (specifică copiilor și tinerilor) manifestată prin limfatism, hipertrofie ganglionară, predispoziție la tuberculoză etc. – Din germ. Skrofulose.

DOOM

scrofulóză s. f., g.-d. art. scrofulózei; pl. scrofulóze

scrofulozei
SCROFULÓZĂ, scrofuloze, s. f. Afecțiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. ♦ Stare de debilitate (specifică copiilor și tinerilor) manifestată prin limfatism, hipertrofie ganglionară, predispoziție la tuberculoză etc. – Din germ. Skrofulose.

DOOM

scrofulóză s. f., g.-d. art. scrofulózei; pl. scrofulóze

scrofulozele
SCROFULÓZĂ, scrofuloze, s. f. Afecțiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. ♦ Stare de debilitate (specifică copiilor și tinerilor) manifestată prin limfatism, hipertrofie ganglionară, predispoziție la tuberculoză etc. – Din germ. Skrofulose.

DOOM

scrofulóză s. f., g.-d. art. scrofulózei; pl. scrofulóze

scrofulozelor
SCROFULÓZĂ, scrofuloze, s. f. Afecțiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. ♦ Stare de debilitate (specifică copiilor și tinerilor) manifestată prin limfatism, hipertrofie ganglionară, predispoziție la tuberculoză etc. – Din germ. Skrofulose.

DOOM

scrofulóză s. f., g.-d. art. scrofulózei; pl. scrofulóze

scrofuloși
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloși
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloșii
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloșii
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloșilor
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrofuloșilor
SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.

DOOM

scrofulós (de scrofuloză) adj. m., s. m., pl. scrofulóși; adj. f., s. f. scrofuloásă, pl. scrofuloáse

scrombăi
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăia
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiai
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiam
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiască
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiau
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiați
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiesc
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiește
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiești
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăii
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăim
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăind
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăire
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăire
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

scrombăiră
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăirăm
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăirăți
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăise
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăisem
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiseră
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiserăm
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiserăți
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiseși
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiseți
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăit
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiși
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrombăiți
SCROMBĂÍ, scrombăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica, a scâlcia încălțămintea. – Scroambă + suf. -ăi.

DOOM

scrombăí (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrombăiésc, imperf. 3 sg. scrombăiá; conj. prez. 3 să scrombăiáscă

scrophularia
BUBERÍC, buberici, s. m. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu frunze dințate și cu flori brune sau verzi-măslinii (Scrophularia nodosa). – Cf. bg. bubrek „rinichi”.

scrot
SCROT, scroturi, s. n. Înveliș cutanat al testiculelor. – Din fr., lat. scrotum.

DOOM

scrot s. n., pl. scróturi

scrotal
SCROTÁL, -Ă adj. Al scrotului. [< fr. scrotal].

scrotul
SCROT, scroturi, s. n. Înveliș cutanat al testiculelor. – Din fr., lat. scrotum.

DOOM

scrot s. n., pl. scróturi

scrotului
SCROT, scroturi, s. n. Înveliș cutanat al testiculelor. – Din fr., lat. scrotum.

DOOM

scrot s. n., pl. scróturi

scrotum
SCRÓTUM s.n. v. scrot.

scroturi
SCROT, scroturi, s. n. Înveliș cutanat al testiculelor. – Din fr., lat. scrotum.

DOOM

scrot s. n., pl. scróturi

scroturile
SCROT, scroturi, s. n. Înveliș cutanat al testiculelor. – Din fr., lat. scrotum.

DOOM

scrot s. n., pl. scróturi

scroturilor
SCROT, scroturi, s. n. Înveliș cutanat al testiculelor. – Din fr., lat. scrotum.

DOOM

scrot s. n., pl. scróturi

scrub
SCRUB s.n. Fitocenoză caracteristică Australiei centrale, în care predomină tufișuri xerofite și, rar, eucalipți. [< engl. scrub].

scruber
SCRÚBER s.n. Epurator de gaz cu ajutorul unui jet de apă. [< fr., engl. scrubber].

DOOM

scrúber s. n., pl. scrúbere

scrubere
SCRÚBER s.n. Epurator de gaz cu ajutorul unui jet de apă. [< fr., engl. scrubber].

DOOM

scrúber s. n., pl. scrúbere

scruberele
SCRÚBER s.n. Epurator de gaz cu ajutorul unui jet de apă. [< fr., engl. scrubber].

DOOM

scrúber s. n., pl. scrúbere

scruberelor
SCRÚBER s.n. Epurator de gaz cu ajutorul unui jet de apă. [< fr., engl. scrubber].

DOOM

scrúber s. n., pl. scrúbere

scruberul
SCRÚBER s.n. Epurator de gaz cu ajutorul unui jet de apă. [< fr., engl. scrubber].

DOOM

scrúber s. n., pl. scrúbere

scruberului
SCRÚBER s.n. Epurator de gaz cu ajutorul unui jet de apă. [< fr., engl. scrubber].

DOOM

scrúber s. n., pl. scrúbere

scrum
SCRUM s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

DOOM

scrum s. n.

scruma
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumbia
SCRUMBÍE, scrumbii, s. f. 1. (Adesea cu determinarea „de Dunăre”) Specie de pește teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primăvara intră din mare în Dunăre, unde își depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea „albastră”) Specie de pește teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți, albaștri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.

DOOM

scrumbíe s. f., art. scrumbía, g.-d. art. scrumbíei; pl. scrumbíi, art. scrumbíile

scrumbie
SCRUMBÍE, scrumbii, s. f. 1. (Adesea cu determinarea „de Dunăre”) Specie de pește teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primăvara intră din mare în Dunăre, unde își depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea „albastră”) Specie de pește teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți, albaștri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.

DOOM

scrumbíe s. f., art. scrumbía, g.-d. art. scrumbíei; pl. scrumbíi, art. scrumbíile

scrumbiei
SCRUMBÍE, scrumbii, s. f. 1. (Adesea cu determinarea „de Dunăre”) Specie de pește teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primăvara intră din mare în Dunăre, unde își depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea „albastră”) Specie de pește teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți, albaștri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.

DOOM

scrumbíe s. f., art. scrumbía, g.-d. art. scrumbíei; pl. scrumbíi, art. scrumbíile

scrumbii
SCRUMBÍE, scrumbii, s. f. 1. (Adesea cu determinarea „de Dunăre”) Specie de pește teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primăvara intră din mare în Dunăre, unde își depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea „albastră”) Specie de pește teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți, albaștri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.

DOOM

scrumbíe s. f., art. scrumbía, g.-d. art. scrumbíei; pl. scrumbíi, art. scrumbíile

scrumbiile
SCRUMBÍE, scrumbii, s. f. 1. (Adesea cu determinarea „de Dunăre”) Specie de pește teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primăvara intră din mare în Dunăre, unde își depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea „albastră”) Specie de pește teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți, albaștri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.

DOOM

scrumbíe s. f., art. scrumbía, g.-d. art. scrumbíei; pl. scrumbíi, art. scrumbíile

scrumbiilor
SCRUMBÍE, scrumbii, s. f. 1. (Adesea cu determinarea „de Dunăre”) Specie de pește teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit și turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primăvara intră din mare în Dunăre, unde își depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea „albastră”) Specie de pește teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți, albaștri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.

DOOM

scrumbíe s. f., art. scrumbía, g.-d. art. scrumbíei; pl. scrumbíi, art. scrumbíile

scrumbioara
SCRUMBIOÁRĂ, scrumbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scrumbie. 2. Specie de scrumbie (1) de dimensiuni mici, care trăiește în Dunăre și în bălțile ei (Clupeonella delicatula Nordmanni). [Pr.: -bi-oa-] – Scrumbie + suf. -ioară.

DOOM

scrumbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. scrumbioárei; pl. scrumbioáre

scrumbioare
SCRUMBIOÁRĂ, scrumbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scrumbie. 2. Specie de scrumbie (1) de dimensiuni mici, care trăiește în Dunăre și în bălțile ei (Clupeonella delicatula Nordmanni). [Pr.: -bi-oa-] – Scrumbie + suf. -ioară.

DOOM

scrumbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. scrumbioárei; pl. scrumbioáre

scrumbioarei
SCRUMBIOÁRĂ, scrumbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scrumbie. 2. Specie de scrumbie (1) de dimensiuni mici, care trăiește în Dunăre și în bălțile ei (Clupeonella delicatula Nordmanni). [Pr.: -bi-oa-] – Scrumbie + suf. -ioară.

DOOM

scrumbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. scrumbioárei; pl. scrumbioáre

scrumbioarele
SCRUMBIOÁRĂ, scrumbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scrumbie. 2. Specie de scrumbie (1) de dimensiuni mici, care trăiește în Dunăre și în bălțile ei (Clupeonella delicatula Nordmanni). [Pr.: -bi-oa-] – Scrumbie + suf. -ioară.

DOOM

scrumbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. scrumbioárei; pl. scrumbioáre

scrumbioarelor
SCRUMBIOÁRĂ, scrumbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scrumbie. 2. Specie de scrumbie (1) de dimensiuni mici, care trăiește în Dunăre și în bălțile ei (Clupeonella delicatula Nordmanni). [Pr.: -bi-oa-] – Scrumbie + suf. -ioară.

DOOM

scrumbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. scrumbioárei; pl. scrumbioáre

scrumbița
SCRUMBÍȚĂ, scrumbițe, s. f. Varietate mică de scrumbie (1). – Scrumbie + suf. -iță.

DOOM

scrumbíță s. f., g.-d. art scrumbíței; pl. scrumbíțe

scrumbițe
SCRUMBÍȚĂ, scrumbițe, s. f. Varietate mică de scrumbie (1). – Scrumbie + suf. -iță.

DOOM

scrumbíță s. f., g.-d. art scrumbíței; pl. scrumbíțe

scrumbiței
SCRUMBÍȚĂ, scrumbițe, s. f. Varietate mică de scrumbie (1). – Scrumbie + suf. -iță.

DOOM

scrumbíță s. f., g.-d. art scrumbíței; pl. scrumbíțe

scrumbițele
SCRUMBÍȚĂ, scrumbițe, s. f. Varietate mică de scrumbie (1). – Scrumbie + suf. -iță.

DOOM

scrumbíță s. f., g.-d. art scrumbíței; pl. scrumbíțe

scrumbițelor
SCRUMBÍȚĂ, scrumbițe, s. f. Varietate mică de scrumbie (1). – Scrumbie + suf. -iță.

DOOM

scrumbíță s. f., g.-d. art scrumbíței; pl. scrumbíțe

scrumea
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumeai
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumeam
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumească
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumeau
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumeați
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumelnița
SCRUMÉLNIȚĂ, scrumelnițe, s. f. (Rar) Scrumieră. – Scrum + suf. -elniță.

DOOM

scrumélniță (rar) s. f., g.-d. art. scrumélniței; pl. scrumélnițe

scrumelnițe
SCRUMÉLNIȚĂ, scrumelnițe, s. f. (Rar) Scrumieră. – Scrum + suf. -elniță.

DOOM

scrumélniță (rar) s. f., g.-d. art. scrumélniței; pl. scrumélnițe

scrumelniței
SCRUMÉLNIȚĂ, scrumelnițe, s. f. (Rar) Scrumieră. – Scrum + suf. -elniță.

DOOM

scrumélniță (rar) s. f., g.-d. art. scrumélniței; pl. scrumélnițe

scrumelnițele
SCRUMÉLNIȚĂ, scrumelnițe, s. f. (Rar) Scrumieră. – Scrum + suf. -elniță.

DOOM

scrumélniță (rar) s. f., g.-d. art. scrumélniței; pl. scrumélnițe

scrumelnițelor
SCRUMÉLNIȚĂ, scrumelnițe, s. f. (Rar) Scrumieră. – Scrum + suf. -elniță.

DOOM

scrumélniță (rar) s. f., g.-d. art. scrumélniței; pl. scrumélnițe

scrumesc
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumește
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumești
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumi
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiera
SCRUMIÉRĂ, scrumiere, s. f. Obiect (de diferite forme și dimensiuni) în care se scutură scrumul de țigară și se aruncă mucurile și chibriturile arse; scrumelniță. [Pr.: -mi-e-] – Scrum + suf. -ieră (după fr. cendrier).

DOOM

scrumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. scrumiérei; pl. scrumiére

scrumiere
SCRUMIÉRĂ, scrumiere, s. f. Obiect (de diferite forme și dimensiuni) în care se scutură scrumul de țigară și se aruncă mucurile și chibriturile arse; scrumelniță. [Pr.: -mi-e-] – Scrum + suf. -ieră (după fr. cendrier).

DOOM

scrumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. scrumiérei; pl. scrumiére

scrumierei
SCRUMIÉRĂ, scrumiere, s. f. Obiect (de diferite forme și dimensiuni) în care se scutură scrumul de țigară și se aruncă mucurile și chibriturile arse; scrumelniță. [Pr.: -mi-e-] – Scrum + suf. -ieră (după fr. cendrier).

DOOM

scrumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. scrumiérei; pl. scrumiére

scrumierele
SCRUMIÉRĂ, scrumiere, s. f. Obiect (de diferite forme și dimensiuni) în care se scutură scrumul de țigară și se aruncă mucurile și chibriturile arse; scrumelniță. [Pr.: -mi-e-] – Scrum + suf. -ieră (după fr. cendrier).

DOOM

scrumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. scrumiérei; pl. scrumiére

scrumierelor
SCRUMIÉRĂ, scrumiere, s. f. Obiect (de diferite forme și dimensiuni) în care se scutură scrumul de țigară și se aruncă mucurile și chibriturile arse; scrumelniță. [Pr.: -mi-e-] – Scrum + suf. -ieră (după fr. cendrier).

DOOM

scrumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. scrumiérei; pl. scrumiére

scrumii
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumim
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumind
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumire
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiră
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumirăm
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumirăți
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumise
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumisem
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiseră
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiserăm
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiserăți
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiseși
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiseți
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumit
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumit
SCRUMÍT, -Ă, scrumiți, -te, adj. Prefăcut în scrum (v. ars); acoperit de scrum. Sălașurile sînt scrumite și negre. Copacii sînt de cărbune. C. PETRESCU, R. DR. 313. Pustie și albă e camera moartă... Și focul, sub vatră se stinge scrumit. MACEDONSKI, O. I 140.

scrumiși
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumiți
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumui
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumuire
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumuit
SCRUMUÍ vb. IV v. scrumi.

scrumul
SCRUM s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

DOOM

scrum s. n.

scrumului
SCRUM s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

DOOM

scrum s. n.

scrumuri
SCRUM s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

DOOM

scrum s. n.

scrumurile
SCRUM s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

DOOM

scrum s. n.

scrumurilor
SCRUM s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

DOOM

scrum s. n.

scruntar
SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

scruntar
SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

scruntare
SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

scruntarele
SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

scruntarelor
SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

scruntarul
SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

scruntarului
SCRUNTÁR, scruntare, s. n. (Mold.; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe vremea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218. – Pl. și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).

scrupos
SCRUPÓS, -OÁSĂ, scrupoși, -oase, adj. (Mold.) Sfărîmicios. Cașcavalul iese sec și scrupos. DRĂGHICI, la TDRG.

scrupul
SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop. -O- Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DOOM

scrúpul s. n., pl. scrúpule

scrupule
SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop. -O- Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DOOM

scrúpul s. n., pl. scrúpule

scrupulele
SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop. -O- Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DOOM

scrúpul s. n., pl. scrúpule

scrupulelor
SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop. -O- Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DOOM

scrúpul s. n., pl. scrúpule

scrupuloasa
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupuloase
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupuloasei
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupuloasele
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupuloaselor
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupulos
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupulosul
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupulosului
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupulozitate
SCRUPULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi scrupulos; corectitudine, cinste, probitate; conștiinciozitate, meticulozitate (la lucru). – Din fr. scrupulosité, lat. scrupulositas, -atis.

DOOM

scrupulozitáte s. f., g.-d. art. scrupulozitắții

scrupulozitatea
SCRUPULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi scrupulos; corectitudine, cinste, probitate; conștiinciozitate, meticulozitate (la lucru). – Din fr. scrupulosité, lat. scrupulositas, -atis.

DOOM

scrupulozitáte s. f., g.-d. art. scrupulozitắții

scrupulozități
SCRUPULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi scrupulos; corectitudine, cinste, probitate; conștiinciozitate, meticulozitate (la lucru). – Din fr. scrupulosité, lat. scrupulositas, -atis.

DOOM

scrupulozitáte s. f., g.-d. art. scrupulozitắții

scrupulozității
SCRUPULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi scrupulos; corectitudine, cinste, probitate; conștiinciozitate, meticulozitate (la lucru). – Din fr. scrupulosité, lat. scrupulositas, -atis.

DOOM

scrupulozitáte s. f., g.-d. art. scrupulozitắții

scrupuloși
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupuloșii
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupuloșilor
SCRUPULÓS, -OÁSĂ, scrupuloși, -oase, adj. 1. Care are, care manifestă scrupule; corect, cinstit; conștiincios, meticulos. 2. Făcut cu atenție, cu grijă, în mod conștiincios, meticulos. – Din fr. scrupuleux, lat. scrupulosus.

DOOM

scrupulós adj. m., pl. scrupulóși; f. scrupuloásă, pl. scrupuloáse

scrupulul
SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop. -O- Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DOOM

scrúpul s. n., pl. scrúpule

scrupulului
SCRÚPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat în acțiunile, în munca, în realizările cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comportă, acționează) fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop. -O- Expr. A-și face scrupule = a se frământa, a-și pune probleme de conștiință în fața unei dificultăți, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

DOOM

scrúpul s. n., pl. scrúpule

scrupulum
SCRÚPULUM s.m. A 24-a parte dintr-o uncie în sistemul de măsurătoare roman. [< lat. scrupulum].

scruta
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutai
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutam
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutare
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutare
SCRUTÁRE, scrutări, s. f. Acțiunea de a scruta și rezultatul ei; cercetare amănunțită; analiză minuțioasă, observare. – V. scruta.

DOOM

scrutáre s. f., g.-d. art. scrutắrii; pl. scrutắri

scrutarea
SCRUTÁRE, scrutări, s. f. Acțiunea de a scruta și rezultatul ei; cercetare amănunțită; analiză minuțioasă, observare. – V. scruta.

DOOM

scrutáre s. f., g.-d. art. scrutắrii; pl. scrutắri

scrutară
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutarăm
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutarăți
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutase
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutasem
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutaseră
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutaserăm
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutaserăți
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutaseși
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutaseți
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutat
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutat
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

scrutau
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutași
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutați
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutează
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutez
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scruteze
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutezi
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutin
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. – Din fr. scrutin.

DOOM

scrutín s. n., pl. scrutíne

scrutine
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. – Din fr. scrutin.

DOOM

scrutín s. n., pl. scrutíne

scrutinele
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. – Din fr. scrutin.

DOOM

scrutín s. n., pl. scrutíne

scrutinelor
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. – Din fr. scrutin.

DOOM

scrutín s. n., pl. scrutíne

scrutinul
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. – Din fr. scrutin.

DOOM

scrutín s. n., pl. scrutíne

scrutinului
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. – Din fr. scrutin.

DOOM

scrutín s. n., pl. scrutíne

scrutând
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutînd
SCRUTÁ, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător, atent; a căuta să pătrundă cu privirea; a examina în amănunt. ♦ Fig. A pătrunde cu mintea, a analiza, a cerceta atent. – Din fr. scruter, lat. scrutari.

DOOM

scrutá (a ~) vb., ind. prez. 3 scruteáză

scrutări
SCRUTÁRE, scrutări, s. f. Acțiunea de a scruta și rezultatul ei; cercetare amănunțită; analiză minuțioasă, observare. – V. scruta.

DOOM

scrutáre s. f., g.-d. art. scrutắrii; pl. scrutắri

scrutării
SCRUTÁRE, scrutări, s. f. Acțiunea de a scruta și rezultatul ei; cercetare amănunțită; analiză minuțioasă, observare. – V. scruta.

DOOM

scrutáre s. f., g.-d. art. scrutắrii; pl. scrutắri

scrutările
SCRUTÁRE, scrutări, s. f. Acțiunea de a scruta și rezultatul ei; cercetare amănunțită; analiză minuțioasă, observare. – V. scruta.

DOOM

scrutáre s. f., g.-d. art. scrutắrii; pl. scrutắri

scrutărilor
SCRUTÁRE, scrutări, s. f. Acțiunea de a scruta și rezultatul ei; cercetare amănunțită; analiză minuțioasă, observare. – V. scruta.

DOOM

scrutáre s. f., g.-d. art. scrutắrii; pl. scrutắri

scrutătoare
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătoarea
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătoarei
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătoarele
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătoarelor
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutător
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutători
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătorii
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătorilor
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătorul
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrutătorului
SCRUTĂTÓR, -OÁRE, scrutători, -oare, adj. Care privește atent, pătrunzător. ♦ Fig. Care analizează minuțios. – Scruta + suf. -ător.

DOOM

scrutătór adj. m., pl. scrutătóri; f. sg. și pl. scrutătoáre

scrâmbiță
SCRÚMBIȚĂ, scrumbițe, s. f. 1. Diminutiv al lui scrumbie. 2. Varietate de scrumbie de Dunăre, cu spatele albastru-cenușiu bătînd în verzui (Caspialosa pontica sau Danubii). Scrumbițele, înotînd mai aproape de suprafață... se prind de obicei cu setcele in fața apei. ANTIPA, P. 439. – Accentuat și: scrumbiță. – Variantă: (1) scrîmbíță (CAMILAR, N. II 303, DRĂGHICI, R. 108) s. f.

scrânciob
SCRẤNCIOB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. [Pl. și: scrâncioabe] – Et. nec.

DOOM

scrấnciob s. n., pl. scrấncioburi

scrânciob
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrânciobar
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrânciobari
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrânciobarii
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrânciobarilor
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrânciobarul
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrânciobarului
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrânciobaș
SCRÎNCIOBÁȘ, scrînciobașe, s. n. (Regional) Diminutiv al lui scrînciob. În Moldova și Bucovina se numește scrînciob și scrînciobaș. PAMFILE, I. C. 469.

scrânciobul
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrânciobului
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrâncioburi
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrâncioburile
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrâncioburilor
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrântea
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrânteai
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrânteala
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrânteam
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântească
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrânteau
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrânteați
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrânteli
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrântelii
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrântelile
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrântelilor
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrântesc
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântește
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântești
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrânti
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântii
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântim
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântind
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântire
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântire
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrântirea
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrântiri
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrântirii
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrântirile
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrântirilor
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrântiră
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântirăm
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântirăți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântise
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântisem
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântiseră
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântiserăm
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântiserăți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântiseși
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântiseți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântit
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântit
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântita
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântite
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântitei
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântitele
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântitelor
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântitoare
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrântitoarea
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrântitori
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrântitorii
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrântitorile
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrântitorilor
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrântitul
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântitului
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântitura
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrântituri
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrântiturii
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrântiturile
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrântiturilor
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrântiși
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântiți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrântiți
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântiții
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrântiților
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrâșnea
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșneai
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșneam
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnească
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșneau
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșneați
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnesc
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnet
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrâșnete
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrâșnetele
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrâșnetelor
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrâșnetul
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrâșnetului
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrâșnește
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnești
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșni
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnii
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnim
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnind
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnire
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnire
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrâșnirea
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrâșniri
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrâșnirii
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrâșnirile
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrâșnirilor
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrâșniră
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnirăm
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnirăți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnise
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnisem
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșniseră
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșniserăm
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșniserăți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșniseși
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșniseți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnit
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșnit
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnit
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrâșnita
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnite
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnitei
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnitele
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnitelor
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnitoare
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitoarea
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitoarei
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitoarele
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitoarelor
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitor
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitori
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitorii
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitorilor
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitorul
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitorului
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrâșnitul
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnitul
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrâșnitului
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșnitului
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrâșnituri
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrâșniturile
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrâșniturilor
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrâșniși
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșniți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrâșniți
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșniții
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrâșniților
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrînciob
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrînciobar
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrînciobari
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrînciobarii
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrînciobarilor
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrînciobarul
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrînciobarului
SCRÂNCIOBÁR, scrâncioburi, s. m. (Reg.) Om care învârtește scrânciobul (manual). – Scrânciob + suf. -ar.

DOOM

scrânciobár (reg.) s. m., pl. scrânciobári

scrînciobul
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrînciobului
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrîncioburi
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrîncioburile
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrîncioburilor
SCRÂNCIÓB, scrâncioburi, s. n. 1. Leagăn de lemn (sau construcție cu mai multe leagăne fixate pe același schelet) care se balansează sau se învârtește în cerc, servind ca mijloc de distracție; dulap. 2. Scândură sprijinită la mijloc pe un suport (gros), pe ale cărei capete se așează două persoane, pentru a se legăna. – Et. nec.

scrîntea
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrînteai
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrînteala
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrînteam
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntească
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrînteau
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrînteați
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrînteli
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrîntelii
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrîntelile
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrîntelilor
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.

DOOM

scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli

scrîntesc
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntește
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntești
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntii
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntim
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntind
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntire
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntire
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrîntirea
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrîntiri
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrîntirii
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrîntirile
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrîntirilor
SCRÂNTÍRE, scrântiri, s. f. Faptul de a (se) scrânti; scrânteală, scrântitură. – V. scrânti.

DOOM

scrântíre s. f., g.-d. art. scrântírii; pl. scrântíri

scrîntiră
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntirăm
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntirăți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntise
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntisem
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntiseră
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntiserăm
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntiserăți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntiseși
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntiseți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntit
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntit
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntita
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntite
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntitei
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntitele
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntitelor
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntitoare
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrîntitoarea
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrîntitori
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrîntitorii
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrîntitorile
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrîntitorilor
SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s. f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.

DOOM

scrântitoáre s. f., g.-d. art. scrântitórii; pl. scrântitóri

scrîntitul
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntitului
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntitura
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrîntituri
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrîntiturii
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrîntiturile
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrîntiturilor
SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

DOOM

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrîntiși
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntiți
SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

DOOM

scrântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântésc, imperf. 3 sg. scrânteá; conj. prez. 3 să scrânteáscă

scrîntiți
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntiții
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîntiților
SCRÂNTÍT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.

scrîșnea
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșneai
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșneam
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnească
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșneau
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșneați
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnesc
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnet
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrîșnete
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrîșnetele
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrîșnetelor
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrîșnetul
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrîșnetului
SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

DOOM

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrîșnește
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnești
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșni
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnii
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnim
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnind
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnire
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnire
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrîșnirea
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrîșniri
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrîșnirii
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrîșnirile
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrîșnirilor
SCRÂȘNÍRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit¹. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșníre s. f., g.-d. art. scrâșnírii; pl. scrâșníri

scrîșniră
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnirăm
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnirăți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnise
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnisem
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșniseră
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșniserăm
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșniserăți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșniseși
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșniseți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnit
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșnit
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnit
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrîșnita
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnite
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnitei
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnitele
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnitelor
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnitoare
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitoarea
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitoarei
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitoarele
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitoarelor
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitor
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitori
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitorii
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitorilor
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitorul
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitorului
SCRÂȘNITÓR, -OÁRE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.

DOOM

scrâșnitór adj. m., pl. scrâșnitóri; f. sg. și pl. scrâșnitoáre

scrîșnitul
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnitul
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrîșnitului
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșnitului
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrîșnituri
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrîșniturile
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrîșniturilor
SCRÂȘNÍT¹, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.

DOOM

scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi

scrîșniși
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșniți
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

DOOM

scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă

scrîșniți
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșniții
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrîșniților
SCRÂȘNÍT², -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.

scrădiș
SCRĂDÍȘ, scrădișuri, s. n. Depunere de nisip sau de pietriș (mărunt), care formează fundul albiei unui râu, al unui fluviu sau al unor bălți; p. ext. loc acoperit cu astfel de depuneri. – Et. nec.

DOOM

scrădíș s. n., pl. scrădíșuri

scrădișul
SCRĂDÍȘ, scrădișuri, s. n. Depunere de nisip sau de pietriș (mărunt), care formează fundul albiei unui râu, al unui fluviu sau al unor bălți; p. ext. loc acoperit cu astfel de depuneri. – Et. nec.

DOOM

scrădíș s. n., pl. scrădíșuri

scrădișului
SCRĂDÍȘ, scrădișuri, s. n. Depunere de nisip sau de pietriș (mărunt), care formează fundul albiei unui râu, al unui fluviu sau al unor bălți; p. ext. loc acoperit cu astfel de depuneri. – Et. nec.

DOOM

scrădíș s. n., pl. scrădíșuri

scrădișuri
SCRĂDÍȘ, scrădișuri, s. n. Depunere de nisip sau de pietriș (mărunt), care formează fundul albiei unui râu, al unui fluviu sau al unor bălți; p. ext. loc acoperit cu astfel de depuneri. – Et. nec.

DOOM

scrădíș s. n., pl. scrădíșuri

scrădișurile
SCRĂDÍȘ, scrădișuri, s. n. Depunere de nisip sau de pietriș (mărunt), care formează fundul albiei unui râu, al unui fluviu sau al unor bălți; p. ext. loc acoperit cu astfel de depuneri. – Et. nec.

DOOM

scrădíș s. n., pl. scrădíșuri

scrădișurilor
SCRĂDÍȘ, scrădișuri, s. n. Depunere de nisip sau de pietriș (mărunt), care formează fundul albiei unui râu, al unui fluviu sau al unor bălți; p. ext. loc acoperit cu astfel de depuneri. – Et. nec.

DOOM

scrădíș s. n., pl. scrădíșuri

scuama
SCUÁMĂ, scuame, s. f. (Med.) Strat epidermic subțire care se descuamează în unele boli eruptive și în anumite boli de piele. – Din fr. squame.

DOOM

scuámă (strat epidermic) (scua-) s. f., g.-d. art. scuámei; pl. scuáme

scuamata
SCUAMÁTA s.f. (Ant.; mil.) Cuirasă făcută din mici bucăți metalice îmbinate ca solzii de pește. [Pron. scu-a-. / < lat. squamata].

scuame
SCUÁMĂ, scuame, s. f. (Med.) Strat epidermic subțire care se descuamează în unele boli eruptive și în anumite boli de piele. – Din fr. squame.

DOOM

scuámă (strat epidermic) (scua-) s. f., g.-d. art. scuámei; pl. scuáme

scuamei
SCUÁMĂ, scuame, s. f. (Med.) Strat epidermic subțire care se descuamează în unele boli eruptive și în anumite boli de piele. – Din fr. squame.

DOOM

scuámă (strat epidermic) (scua-) s. f., g.-d. art. scuámei; pl. scuáme

scuamele
SCUÁMĂ, scuame, s. f. (Med.) Strat epidermic subțire care se descuamează în unele boli eruptive și în anumite boli de piele. – Din fr. squame.

DOOM

scuámă (strat epidermic) (scua-) s. f., g.-d. art. scuámei; pl. scuáme

scuamelor
SCUÁMĂ, scuame, s. f. (Med.) Strat epidermic subțire care se descuamează în unele boli eruptive și în anumite boli de piele. – Din fr. squame.

DOOM

scuámă (strat epidermic) (scua-) s. f., g.-d. art. scuámei; pl. scuáme

scuamoasa
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamoase
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamoasei
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamoasele
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamoaselor
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamos
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamosul
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamosului
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamoși
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamoșii
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuamoșilor
SCUAMÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

DOOM

scuamós (care are scuame) (rar) (scua-) adj. m., pl. scuamóși; f. scuamoásă, pl. scuamoáse

scuar
SCUÁR, scuaruri, s. n. Mică grădină publică aflată de obicei la o încrucișare de străzi sau în mijlocul unei piețe. – Din fr. square.

DOOM

scuar s. n., pl. scuáruri (scua-)

scuarul
SCUÁR, scuaruri, s. n. Mică grădină publică aflată de obicei la o încrucișare de străzi sau în mijlocul unei piețe. – Din fr. square.

DOOM

scuar s. n., pl. scuáruri (scua-)

scuarului
SCUÁR, scuaruri, s. n. Mică grădină publică aflată de obicei la o încrucișare de străzi sau în mijlocul unei piețe. – Din fr. square.

DOOM

scuar s. n., pl. scuáruri (scua-)

scuaruri
SCUÁR, scuaruri, s. n. Mică grădină publică aflată de obicei la o încrucișare de străzi sau în mijlocul unei piețe. – Din fr. square.

DOOM

scuar s. n., pl. scuáruri (scua-)

scuarurile
SCUÁR, scuaruri, s. n. Mică grădină publică aflată de obicei la o încrucișare de străzi sau în mijlocul unei piețe. – Din fr. square.

DOOM

scuar s. n., pl. scuáruri (scua-)

scuarurilor
SCUÁR, scuaruri, s. n. Mică grădină publică aflată de obicei la o încrucișare de străzi sau în mijlocul unei piețe. – Din fr. square.

DOOM

scuar s. n., pl. scuáruri (scua-)

scud
SCUD, scuzi, s. m. Veche monedă de argint sau de aur care a circulat în unele țări din Europa apuseană, valoarea ei variind după țări și epoci. – Din it. scudo.

DOOM

scud s. m., pl. scuzi

scudul
SCUD, scuzi, s. m. Veche monedă de argint sau de aur care a circulat în unele țări din Europa apuseană, valoarea ei variind după țări și epoci. – Din it. scudo.

DOOM

scud s. m., pl. scuzi

scudului
SCUD, scuzi, s. m. Veche monedă de argint sau de aur care a circulat în unele țări din Europa apuseană, valoarea ei variind după țări și epoci. – Din it. scudo.

DOOM

scud s. m., pl. scuzi

scufa
SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

DOOM

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe

scufe
SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

DOOM

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe

scufei
SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

DOOM

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe

scufele
SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

DOOM

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe

scufelor
SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.

DOOM

scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe

scufia
SCUFÍE, scufii, s. f. 1. Căciuliță de formă specială, care se leagă sub bărbie, purtată mai ales de sugari; bonețică. 2. Bonetă de pânză, de stofă etc., care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului; tichie, căciuliță. 3. Căciuliță rotundă, de culoare neagră, pe care o poartă călugărițele. – Din ngr. skúfia, it. scuffia.

DOOM

scufíe s. f., art. scufía, g.-d. art. scufíei; pl. scufíi, art. scufíile

scufie
SCUFÍE, scufii, s. f. 1. Căciuliță de formă specială, care se leagă sub bărbie, purtată mai ales de sugari; bonețică. 2. Bonetă de pânză, de stofă etc., care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului; tichie, căciuliță. 3. Căciuliță rotundă, de culoare neagră, pe care o poartă călugărițele. – Din ngr. skúfia, it. scuffia.

DOOM

scufíe s. f., art. scufía, g.-d. art. scufíei; pl. scufíi, art. scufíile

scufiei
SCUFÍE, scufii, s. f. 1. Căciuliță de formă specială, care se leagă sub bărbie, purtată mai ales de sugari; bonețică. 2. Bonetă de pânză, de stofă etc., care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului; tichie, căciuliță. 3. Căciuliță rotundă, de culoare neagră, pe care o poartă călugărițele. – Din ngr. skúfia, it. scuffia.

DOOM

scufíe s. f., art. scufía, g.-d. art. scufíei; pl. scufíi, art. scufíile

scufii
SCUFÍE, scufii, s. f. 1. Căciuliță de formă specială, care se leagă sub bărbie, purtată mai ales de sugari; bonețică. 2. Bonetă de pânză, de stofă etc., care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului; tichie, căciuliță. 3. Căciuliță rotundă, de culoare neagră, pe care o poartă călugărițele. – Din ngr. skúfia, it. scuffia.

DOOM

scufíe s. f., art. scufía, g.-d. art. scufíei; pl. scufíi, art. scufíile

scufiile
SCUFÍE, scufii, s. f. 1. Căciuliță de formă specială, care se leagă sub bărbie, purtată mai ales de sugari; bonețică. 2. Bonetă de pânză, de stofă etc., care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului; tichie, căciuliță. 3. Căciuliță rotundă, de culoare neagră, pe care o poartă călugărițele. – Din ngr. skúfia, it. scuffia.

DOOM

scufíe s. f., art. scufía, g.-d. art. scufíei; pl. scufíi, art. scufíile

scufiilor
SCUFÍE, scufii, s. f. 1. Căciuliță de formă specială, care se leagă sub bărbie, purtată mai ales de sugari; bonețică. 2. Bonetă de pânză, de stofă etc., care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului; tichie, căciuliță. 3. Căciuliță rotundă, de culoare neagră, pe care o poartă călugărițele. – Din ngr. skúfia, it. scuffia.

DOOM

scufíe s. f., art. scufía, g.-d. art. scufíei; pl. scufíi, art. scufíile

scufița
SCUFÍȚĂ, scufițe, s. f. Diminutiv al lui scufă. – Scufă + suf. -iță.

DOOM

scufíță s. f., g.-d. art. scufíței; pl. scufíțe

scufițe
SCUFÍȚĂ, scufițe, s. f. Diminutiv al lui scufă. – Scufă + suf. -iță.

DOOM

scufíță s. f., g.-d. art. scufíței; pl. scufíțe

scufiței
SCUFÍȚĂ, scufițe, s. f. Diminutiv al lui scufă. – Scufă + suf. -iță.

DOOM

scufíță s. f., g.-d. art. scufíței; pl. scufíțe

scufițele
SCUFÍȚĂ, scufițe, s. f. Diminutiv al lui scufă. – Scufă + suf. -iță.

DOOM

scufíță s. f., g.-d. art. scufíței; pl. scufíțe

scufițelor
SCUFÍȚĂ, scufițe, s. f. Diminutiv al lui scufă. – Scufă + suf. -iță.

DOOM

scufíță s. f., g.-d. art. scufíței; pl. scufíțe

scufund
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufunda
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundai
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundam
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundare
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundare
SCUFUNDÁRE, scufundări, s. f. Acțiunea de a (se) scufunda și rezultatul ei. – V. scufunda.

DOOM

scufundáre s. f., g.-d. art. scufundắrii; pl. scufundắri

scufundarea
SCUFUNDÁRE, scufundări, s. f. Acțiunea de a (se) scufunda și rezultatul ei. – V. scufunda.

DOOM

scufundáre s. f., g.-d. art. scufundắrii; pl. scufundắri

scufundară
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundarăm
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundarăți
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundase
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundasem
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundaseră
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundaserăm
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundaserăți
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundaseși
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundaseți
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundat
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundau
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundași
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundați
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufunde
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundiș
SCUFUNDÍȘ, scufundișuri, s. n. (Rar) Scufundătură. – Scufunda + suf. -iș.

DOOM

scufundíș (rar) s. n., pl. scufundíșuri

scufundișul
SCUFUNDÍȘ, scufundișuri, s. n. (Rar) Scufundătură. – Scufunda + suf. -iș.

DOOM

scufundíș (rar) s. n., pl. scufundíșuri

scufundișului
SCUFUNDÍȘ, scufundișuri, s. n. (Rar) Scufundătură. – Scufunda + suf. -iș.

DOOM

scufundíș (rar) s. n., pl. scufundíșuri

scufundișuri
SCUFUNDÍȘ, scufundișuri, s. n. (Rar) Scufundătură. – Scufunda + suf. -iș.

DOOM

scufundíș (rar) s. n., pl. scufundíșuri

scufundișurile
SCUFUNDÍȘ, scufundișuri, s. n. (Rar) Scufundătură. – Scufunda + suf. -iș.

DOOM

scufundíș (rar) s. n., pl. scufundíșuri

scufundișurilor
SCUFUNDÍȘ, scufundișuri, s. n. (Rar) Scufundătură. – Scufunda + suf. -iș.

DOOM

scufundíș (rar) s. n., pl. scufundíșuri

scufundând
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundînd
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scufundări
SCUFUNDÁRE, scufundări, s. f. Acțiunea de a (se) scufunda și rezultatul ei. – V. scufunda.

DOOM

scufundáre s. f., g.-d. art. scufundắrii; pl. scufundắri

scufundării
SCUFUNDÁRE, scufundări, s. f. Acțiunea de a (se) scufunda și rezultatul ei. – V. scufunda.

DOOM

scufundáre s. f., g.-d. art. scufundắrii; pl. scufundắri

scufundările
SCUFUNDÁRE, scufundări, s. f. Acțiunea de a (se) scufunda și rezultatul ei. – V. scufunda.

DOOM

scufundáre s. f., g.-d. art. scufundắrii; pl. scufundắri

scufundărilor
SCUFUNDÁRE, scufundări, s. f. Acțiunea de a (se) scufunda și rezultatul ei. – V. scufunda.

DOOM

scufundáre s. f., g.-d. art. scufundắrii; pl. scufundắri

scufundătoare
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoare
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarea
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarea
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarei
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarei
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarele
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarele
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarelor
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătoarelor
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundător
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundător
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundători
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundători
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorii
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorii
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorilor
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorilor
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorul
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorul
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorului
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătorului
SCUFUNDĂTÓR, -OÁRE, scufundători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care (se) scufundă. 2. S. m. Specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru). – Scufunda + suf. -ător.

DOOM

scufundătór adj. m., s. m., pl. scufundătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. scufundătoáre

scufundătura
SCUFUNDĂTÚRĂ, scufundături, s. f. Faptul de a (se) scufunda; (concr.) porțiune de teren scufundat; scufundiș. – Scufunda + suf. -ătură.

DOOM

scufundătúră s. f., g.-d. art. scufundătúrii; pl. scufundătúri

scufundături
SCUFUNDĂTÚRĂ, scufundături, s. f. Faptul de a (se) scufunda; (concr.) porțiune de teren scufundat; scufundiș. – Scufunda + suf. -ătură.

DOOM

scufundătúră s. f., g.-d. art. scufundătúrii; pl. scufundătúri

scufundăturii
SCUFUNDĂTÚRĂ, scufundături, s. f. Faptul de a (se) scufunda; (concr.) porțiune de teren scufundat; scufundiș. – Scufunda + suf. -ătură.

DOOM

scufundătúră s. f., g.-d. art. scufundătúrii; pl. scufundătúri

scufundăturile
SCUFUNDĂTÚRĂ, scufundături, s. f. Faptul de a (se) scufunda; (concr.) porțiune de teren scufundat; scufundiș. – Scufunda + suf. -ătură.

DOOM

scufundătúră s. f., g.-d. art. scufundătúrii; pl. scufundătúri

scufundăturilor
SCUFUNDĂTÚRĂ, scufundături, s. f. Faptul de a (se) scufunda; (concr.) porțiune de teren scufundat; scufundiș. – Scufunda + suf. -ătură.

DOOM

scufundătúră s. f., g.-d. art. scufundătúrii; pl. scufundătúri

scufunzi
SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

DOOM

scufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 scufúndă

scuip
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipa
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipai
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipam
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipare
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipare
SCUIPÁRE s. f. Acțiunea de a scuipa și rezultatul ei. – V. scuipa.

DOOM

scuipáre s. f., g.-d. art. scuipắrii

scuiparea
SCUIPÁRE s. f. Acțiunea de a scuipa și rezultatul ei. – V. scuipa.

DOOM

scuipáre s. f., g.-d. art. scuipắrii

scuipară
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuiparăm
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuiparăți
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipase
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipasem
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipaseră
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipaserăm
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipaserăți
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipaseși
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipaseți
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipat
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipat
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipat
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipata
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipate
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipatei
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipatele
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipatelor
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipatul
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipatul
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipatului
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipatului
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipau
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipași
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipați
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipați
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipați
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipații
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipații
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipaților
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipaților
SCUIPÁT, (1) s. n., (2) scuipați, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare. – V. scuipa.

DOOM

scuipát² (acțiune) s. n.

scuipe
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipi
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipici
scuipici, scuipiciuri s. n. (în limbajul copiilor) scuipat, salivă.

scuipând
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipînd
SCUIPÁ, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură; p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

DOOM

scuipá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúipă

scuipări
SCUIPÁRE s. f. Acțiunea de a scuipa și rezultatul ei. – V. scuipa.

DOOM

scuipáre s. f., g.-d. art. scuipắrii

scuipării
SCUIPÁRE s. f. Acțiunea de a scuipa și rezultatul ei. – V. scuipa.

DOOM

scuipáre s. f., g.-d. art. scuipắrii

scuipările
SCUIPÁRE s. f. Acțiunea de a scuipa și rezultatul ei. – V. scuipa.

DOOM

scuipáre s. f., g.-d. art. scuipắrii

scuipărilor
SCUIPÁRE s. f. Acțiunea de a scuipa și rezultatul ei. – V. scuipa.

DOOM

scuipáre s. f., g.-d. art. scuipắrii

scuipătoare
SCUIPĂTOÁRE, scuipători, s. f. Vas special în care se scuipă. – Scuipa + suf. -ătoare.

DOOM

scuipătoáre s. f., g.-d. art. scuipătórii; pl. scuipătóri

scuipătoarea
SCUIPĂTOÁRE, scuipători, s. f. Vas special în care se scuipă. – Scuipa + suf. -ătoare.

DOOM

scuipătoáre s. f., g.-d. art. scuipătórii; pl. scuipătóri

scuipător
scuipător, scuipători s. m. (intl.) informator, denunțător.

scuipători
SCUIPĂTOÁRE, scuipători, s. f. Vas special în care se scuipă. – Scuipa + suf. -ătoare.

DOOM

scuipătoáre s. f., g.-d. art. scuipătórii; pl. scuipătóri

scuipătorii
SCUIPĂTOÁRE, scuipători, s. f. Vas special în care se scuipă. – Scuipa + suf. -ătoare.

DOOM

scuipătoáre s. f., g.-d. art. scuipătórii; pl. scuipătóri

scuipătorile
SCUIPĂTOÁRE, scuipători, s. f. Vas special în care se scuipă. – Scuipa + suf. -ătoare.

DOOM

scuipătoáre s. f., g.-d. art. scuipătórii; pl. scuipătóri

scuipătorilor
SCUIPĂTOÁRE, scuipători, s. f. Vas special în care se scuipă. – Scuipa + suf. -ătoare.

DOOM

scuipătoáre s. f., g.-d. art. scuipătórii; pl. scuipătóri

scuipătura
SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

DOOM

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scuipături
SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

DOOM

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scuipăturii
SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

DOOM

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scuipăturile
SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

DOOM

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scuipăturilor
SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

DOOM

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scul
SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

DOOM

scul s. n., pl. scúluri

scula
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

scula
SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

DOOM

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

sculai
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculam
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculament
SCULAMÉNT, sculamente, s. n. (Med.; pop.) Blenoragie. – Din ngr. skulaménto.

DOOM

sculamént (pop.) s. n., pl. sculaménte

sculamente
SCULAMÉNT, sculamente, s. n. (Med.; pop.) Blenoragie. – Din ngr. skulaménto.

DOOM

sculamént (pop.) s. n., pl. sculaménte

sculamentele
SCULAMÉNT, sculamente, s. n. (Med.; pop.) Blenoragie. – Din ngr. skulaménto.

DOOM

sculamént (pop.) s. n., pl. sculaménte

sculamentelor
SCULAMÉNT, sculamente, s. n. (Med.; pop.) Blenoragie. – Din ngr. skulaménto.

DOOM

sculamént (pop.) s. n., pl. sculaménte

sculamentul
SCULAMÉNT, sculamente, s. n. (Med.; pop.) Blenoragie. – Din ngr. skulaménto.

DOOM

sculamént (pop.) s. n., pl. sculaménte

sculamentului
SCULAMÉNT, sculamente, s. n. (Med.; pop.) Blenoragie. – Din ngr. skulaménto.

DOOM

sculamént (pop.) s. n., pl. sculaménte

sculare
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculare
SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. – V. scula.

DOOM

sculáre s. f., g.-d. art. sculắrii; pl. sculắri

scularea
SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. – V. scula.

DOOM

sculáre s. f., g.-d. art. sculắrii; pl. sculắri

sculară
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

scularăm
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

scularăți
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculase
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculasem
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculaseră
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculaserăm
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculaserăți
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculaseși
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculaseți
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculat
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculat
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculata
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculate
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculatei
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculatele
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculatelor
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculatul
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculatului
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculau
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculași
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculați
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculați
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculații
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

sculaților
SCULÁT s. n. Faptul de a (se) scula. – V. scula.

DOOM

sculát s. n.

scule
SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

DOOM

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

sculei
SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

DOOM

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

sculele
SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

DOOM

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

sculelor
SCÚLĂ, scule, s. f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor și a proprietății acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acționează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oțel constituie scula fierăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acțiune, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (înv.; la pl.) Obiecte de preț; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

DOOM

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle

sculer
SCULÉR, sculeri, s. m. Muncitor care face sau repară scule (1). – Sculă + suf. -ar.

DOOM

sculér s. m., pl. sculéri

sculeri
SCULÉR, sculeri, s. m. Muncitor care face sau repară scule (1). – Sculă + suf. -ar.

DOOM

sculér s. m., pl. sculéri

sculerii
SCULÉR, sculeri, s. m. Muncitor care face sau repară scule (1). – Sculă + suf. -ar.

DOOM

sculér s. m., pl. sculéri

sculerilor
SCULÉR, sculeri, s. m. Muncitor care face sau repară scule (1). – Sculă + suf. -ar.

DOOM

sculér s. m., pl. sculéri

sculerul
SCULÉR, sculeri, s. m. Muncitor care face sau repară scule (1). – Sculă + suf. -ar.

DOOM

sculér s. m., pl. sculéri

sculerului
SCULÉR, sculeri, s. m. Muncitor care face sau repară scule (1). – Sculă + suf. -ar.

DOOM

sculér s. m., pl. sculéri

sculișoara
SCULIȘOÁRĂ, sculișoare, s. f. Diminutiv al lui sculă (1). – Sculă + suf. -ișoară.

DOOM

sculișoáră s. f., g.-d. art. sculișoárei; pl. sculișoáre

sculișoare
SCULIȘOÁRĂ, sculișoare, s. f. Diminutiv al lui sculă (1). – Sculă + suf. -ișoară.

DOOM

sculișoáră s. f., g.-d. art. sculișoárei; pl. sculișoáre

sculișoare
SCULIȘÓR, sculișoare, s. n. Diminutiv al lui scul. – Scul + suf. -ișor.

DOOM

sculișór s. n., pl. sculișoáre

sculișoarei
SCULIȘOÁRĂ, sculișoare, s. f. Diminutiv al lui sculă (1). – Sculă + suf. -ișoară.

DOOM

sculișoáră s. f., g.-d. art. sculișoárei; pl. sculișoáre

sculișoarele
SCULIȘOÁRĂ, sculișoare, s. f. Diminutiv al lui sculă (1). – Sculă + suf. -ișoară.

DOOM

sculișoáră s. f., g.-d. art. sculișoárei; pl. sculișoáre

sculișoarele
SCULIȘÓR, sculișoare, s. n. Diminutiv al lui scul. – Scul + suf. -ișor.

DOOM

sculișór s. n., pl. sculișoáre

sculișoarelor
SCULIȘOÁRĂ, sculișoare, s. f. Diminutiv al lui sculă (1). – Sculă + suf. -ișoară.

DOOM

sculișoáră s. f., g.-d. art. sculișoárei; pl. sculișoáre

sculișoarelor
SCULIȘÓR, sculișoare, s. n. Diminutiv al lui scul. – Scul + suf. -ișor.

DOOM

sculișór s. n., pl. sculișoáre

sculișor
SCULIȘÓR, sculișoare, s. n. Diminutiv al lui scul. – Scul + suf. -ișor.

DOOM

sculișór s. n., pl. sculișoáre

sculișorul
SCULIȘÓR, sculișoare, s. n. Diminutiv al lui scul. – Scul + suf. -ișor.

DOOM

sculișór s. n., pl. sculișoáre

sculișorului
SCULIȘÓR, sculișoare, s. n. Diminutiv al lui scul. – Scul + suf. -ișor.

DOOM

sculișór s. n., pl. sculișoáre

sculpta
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptai
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptam
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptare
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptare
SCULPTÁRE s. f. Acțiunea de a sculpta; sculptat. – V. sculpta.

DOOM

sculptáre (sculp-ta-) s. f., g.-d. art. sculptắrii

sculptarea
SCULPTÁRE s. f. Acțiunea de a sculpta; sculptat. – V. sculpta.

DOOM

sculptáre (sculp-ta-) s. f., g.-d. art. sculptắrii

sculptară
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptarăm
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptarăți
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptase
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptasem
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptaseră
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptaserăm
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptaserăți
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptaseși
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptaseți
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptat
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptat
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptata
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptate
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptatei
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptatele
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptatelor
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptatul
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptatului
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptau
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptași
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptați
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptați
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptații
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptaților
SCULPTÁT s. n. Sculptare. – V. sculpta.

DOOM

sculptát (sculp-tat) s. n.

sculptează
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptez
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculpteze
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptezi
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptogenic
SCULPTOGÉNIC, -Ă adj. (Rar; despre oameni) Demn de sculptat; sculptural. [< sculpta, după fotogenic].

sculptor
SCÚLPTOR, sculptori, s. m. Artist care se ocupă cu sculptura. – Din fr. sculpteur, lat. sculptor, -oris.

DOOM

scúlptor (sculp-tor) s. m., pl. scúlptori

sculptori
SCÚLPTOR, sculptori, s. m. Artist care se ocupă cu sculptura. – Din fr. sculpteur, lat. sculptor, -oris.

DOOM

scúlptor (sculp-tor) s. m., pl. scúlptori

sculptoric
SCULPTÓRIC, -Ă adj. (Rar) Relativ la sculptură; de sculptor. [Cf. it. scultorio].

sculptorii
SCÚLPTOR, sculptori, s. m. Artist care se ocupă cu sculptura. – Din fr. sculpteur, lat. sculptor, -oris.

DOOM

scúlptor (sculp-tor) s. m., pl. scúlptori

sculptorilor
SCÚLPTOR, sculptori, s. m. Artist care se ocupă cu sculptura. – Din fr. sculpteur, lat. sculptor, -oris.

DOOM

scúlptor (sculp-tor) s. m., pl. scúlptori

sculptorița
SCÚLPTORIȚĂ, sculptorițe, s. f. Femeie care se ocupă cu sculptura. – Sculptor + suf. -iță.

DOOM

scúlptoriță (sculp-to-) s. f., g.-d. art. scúlptoriței; pl. scúlptorițe

sculptorițe
SCÚLPTORIȚĂ, sculptorițe, s. f. Femeie care se ocupă cu sculptura. – Sculptor + suf. -iță.

DOOM

scúlptoriță (sculp-to-) s. f., g.-d. art. scúlptoriței; pl. scúlptorițe

sculptoriței
SCÚLPTORIȚĂ, sculptorițe, s. f. Femeie care se ocupă cu sculptura. – Sculptor + suf. -iță.

DOOM

scúlptoriță (sculp-to-) s. f., g.-d. art. scúlptoriței; pl. scúlptorițe

sculptorițele
SCÚLPTORIȚĂ, sculptorițe, s. f. Femeie care se ocupă cu sculptura. – Sculptor + suf. -iță.

DOOM

scúlptoriță (sculp-to-) s. f., g.-d. art. scúlptoriței; pl. scúlptorițe

sculptorițelor
SCÚLPTORIȚĂ, sculptorițe, s. f. Femeie care se ocupă cu sculptura. – Sculptor + suf. -iță.

DOOM

scúlptoriță (sculp-to-) s. f., g.-d. art. scúlptoriței; pl. scúlptorițe

sculptorul
SCÚLPTOR, sculptori, s. m. Artist care se ocupă cu sculptura. – Din fr. sculpteur, lat. sculptor, -oris.

DOOM

scúlptor (sculp-tor) s. m., pl. scúlptori

sculptorului
SCÚLPTOR, sculptori, s. m. Artist care se ocupă cu sculptura. – Din fr. sculpteur, lat. sculptor, -oris.

DOOM

scúlptor (sculp-tor) s. m., pl. scúlptori

sculptura
SCULPTÚRĂ, (2) sculpturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care își propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei școli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Operă artistică din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

DOOM

sculptúră (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculptúrii; (opere) pl. sculptúri

sculptural
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturala
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturale
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturalei
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturalele
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturalelor
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturali
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturalii
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturalilor
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturalitate
SCULPTURALITÁTE s. f. Însușirea de a fi sculptural. – Sculptural + suf. -itate.

DOOM

sculpturalitáte (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculpturalitắții

sculpturalitatea
SCULPTURALITÁTE s. f. Însușirea de a fi sculptural. – Sculptural + suf. -itate.

DOOM

sculpturalitáte (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculpturalitắții

sculpturalități
SCULPTURALITÁTE s. f. Însușirea de a fi sculptural. – Sculptural + suf. -itate.

DOOM

sculpturalitáte (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculpturalitắții

sculpturalității
SCULPTURALITÁTE s. f. Însușirea de a fi sculptural. – Sculptural + suf. -itate.

DOOM

sculpturalitáte (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculpturalitắții

sculpturalul
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturalului
SCULPTURÁL, -Ă, sculpturali, -e, adj. Care ține de sculptură, referitor la sculptură; care sugerează o sculptură; lucrat ca o sculptură. ♦ Care este demn de a fi sculptat (datorită formelor sale); care are frumusețea formală a sculpturilor clasice. – Din fr. sculptural.

DOOM

sculpturál (sculp-tu-) adj. m., pl. sculpturáli; f. sculpturálă, pl. sculpturále

sculpturi
SCULPTÚRĂ, (2) sculpturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care își propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei școli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Operă artistică din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

DOOM

sculptúră (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculptúrii; (opere) pl. sculptúri

sculpturii
SCULPTÚRĂ, (2) sculpturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care își propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei școli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Operă artistică din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

DOOM

sculptúră (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculptúrii; (opere) pl. sculptúri

sculpturile
SCULPTÚRĂ, (2) sculpturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care își propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei școli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Operă artistică din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

DOOM

sculptúră (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculptúrii; (opere) pl. sculptúri

sculpturilor
SCULPTÚRĂ, (2) sculpturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care își propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei școli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Operă artistică din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

DOOM

sculptúră (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculptúrii; (opere) pl. sculptúri

sculptând
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptînd
SCULPTÁ, sculptez, vb. I. Tranz. A reprezenta plastic, în trei dimensiuni, o figură, o imagine, o idee, un sentiment, cioplind o materie dură sau modelând o substanță plastică. – Din fr. sculpter.

DOOM

sculptá (a ~) (sculp-ta) vb., ind. prez. 3 sculpteáză

sculptări
SCULPTÁRE s. f. Acțiunea de a sculpta; sculptat. – V. sculpta.

DOOM

sculptáre (sculp-ta-) s. f., g.-d. art. sculptắrii

sculptării
SCULPTÁRE s. f. Acțiunea de a sculpta; sculptat. – V. sculpta.

DOOM

sculptáre (sculp-ta-) s. f., g.-d. art. sculptắrii

sculptările
SCULPTÁRE s. f. Acțiunea de a sculpta; sculptat. – V. sculpta.

DOOM

sculptáre (sculp-ta-) s. f., g.-d. art. sculptắrii

sculptărilor
SCULPTÁRE s. f. Acțiunea de a sculpta; sculptat. – V. sculpta.

DOOM

sculptáre (sculp-ta-) s. f., g.-d. art. sculptắrii

sculul
SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

DOOM

scul s. n., pl. scúluri

sculului
SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

DOOM

scul s. n., pl. scúluri

sculuri
SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

DOOM

scul s. n., pl. scúluri

sculurile
SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

DOOM

scul s. n., pl. scúluri

sculurilor
SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.

DOOM

scul s. n., pl. scúluri

sculând
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculînd
SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. ◊ Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ♦ Tranz. și refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

DOOM

sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă

sculări
SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. – V. scula.

DOOM

sculáre s. f., g.-d. art. sculắrii; pl. sculắri

sculăria
SCULĂRÍE, (1) sculării, s. f. 1. Atelier unde se fabrică, se repară sau se păstrează scule (1). 2. Totalitatea sculelor (1) care se găsesc intr-un anumit loc; mulțime de scule. – Sculă + suf. -ărie.

DOOM

sculăríe s. f., art. sculăría, g.-d. art. sculăríei; (ateliere) pl. sculăríi, art. sculăríile

sculărie
SCULĂRÍE, (1) sculării, s. f. 1. Atelier unde se fabrică, se repară sau se păstrează scule (1). 2. Totalitatea sculelor (1) care se găsesc intr-un anumit loc; mulțime de scule. – Sculă + suf. -ărie.

DOOM

sculăríe s. f., art. sculăría, g.-d. art. sculăríei; (ateliere) pl. sculăríi, art. sculăríile

sculăriei
SCULĂRÍE, (1) sculării, s. f. 1. Atelier unde se fabrică, se repară sau se păstrează scule (1). 2. Totalitatea sculelor (1) care se găsesc intr-un anumit loc; mulțime de scule. – Sculă + suf. -ărie.

DOOM

sculăríe s. f., art. sculăría, g.-d. art. sculăríei; (ateliere) pl. sculăríi, art. sculăríile

sculării
SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. – V. scula.

DOOM

sculáre s. f., g.-d. art. sculắrii; pl. sculắri

sculării
SCULĂRÍE, (1) sculării, s. f. 1. Atelier unde se fabrică, se repară sau se păstrează scule (1). 2. Totalitatea sculelor (1) care se găsesc intr-un anumit loc; mulțime de scule. – Sculă + suf. -ărie.

DOOM

sculăríe s. f., art. sculăría, g.-d. art. sculăríei; (ateliere) pl. sculăríi, art. sculăríile

sculăriile
SCULĂRÍE, (1) sculării, s. f. 1. Atelier unde se fabrică, se repară sau se păstrează scule (1). 2. Totalitatea sculelor (1) care se găsesc intr-un anumit loc; mulțime de scule. – Sculă + suf. -ărie.

DOOM

sculăríe s. f., art. sculăría, g.-d. art. sculăríei; (ateliere) pl. sculăríi, art. sculăríile

sculăriilor
SCULĂRÍE, (1) sculării, s. f. 1. Atelier unde se fabrică, se repară sau se păstrează scule (1). 2. Totalitatea sculelor (1) care se găsesc intr-un anumit loc; mulțime de scule. – Sculă + suf. -ărie.

DOOM

sculăríe s. f., art. sculăría, g.-d. art. sculăríei; (ateliere) pl. sculăríi, art. sculăríile

sculările
SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. – V. scula.

DOOM

sculáre s. f., g.-d. art. sculắrii; pl. sculắri

sculărilor
SCULÁRE, sculări, s. f. Acțiunea de a (se) scula; fig. răscoală, revoltă. – V. scula.

DOOM

sculáre s. f., g.-d. art. sculắrii; pl. sculắri

sculătoare
sculătoare, sculători s. f. femeie care obișnuiește să-și excite manual partenerul de sex.

sculățel
SCULĂȚÉL, -EÁ, sculăței, -le, adj. (Mold., despre cîntece) Care te face să te scoli la joc; săltăreț, vioi. Doina, care te umple de fiori, corăbiasca, măriuța... și alte cîntece sculățele ca aceste, de jucam pînă ce asudau podelele și ne sărea talpele de la ciubote. CREANGĂ, A. 82.

scump
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpa
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpe
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpea
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpeai
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpeam
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpească
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpeau
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpeați
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpei
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpele
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpelor
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpenia
SCUMPÉNIE s. f. (Rar) Scumpete (1). – Scump + suf. -enie.

DOOM

scumpénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scumpénia (-ni-a), g.-d. scumpénii, art. scumpéniei

scumpenie
SCUMPÉNIE s. f. (Rar) Scumpete (1). – Scump + suf. -enie.

DOOM

scumpénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scumpénia (-ni-a), g.-d. scumpénii, art. scumpéniei

scumpeniei
SCUMPÉNIE s. f. (Rar) Scumpete (1). – Scump + suf. -enie.

DOOM

scumpénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scumpénia (-ni-a), g.-d. scumpénii, art. scumpéniei

scumpenii
SCUMPÉNIE s. f. (Rar) Scumpete (1). – Scump + suf. -enie.

DOOM

scumpénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scumpénia (-ni-a), g.-d. scumpénii, art. scumpéniei

scumpeniile
SCUMPÉNIE s. f. (Rar) Scumpete (1). – Scump + suf. -enie.

DOOM

scumpénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scumpénia (-ni-a), g.-d. scumpénii, art. scumpéniei

scumpeniilor
SCUMPÉNIE s. f. (Rar) Scumpete (1). – Scump + suf. -enie.

DOOM

scumpénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scumpénia (-ni-a), g.-d. scumpénii, art. scumpéniei

scumpesc
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpete
SCUMPÉTE, (2) scumpeturi, s. f. 1. Creștere mare a prețurilor; situație care caracterizează această creștere; perioadă de timp în care prețurile sunt (foarte) ridicate; scumpătate (1), scumpenie. 2. (Mai ales la pl.) Lucru prețios, valoros. ♦ Epitet dat unei persoane iubite, dragi. 3. (Înv. și pop.) Zgârcenie, avariție. – Scump + suf. -ete.

DOOM

scumpéte s. f., g.-d. art. scumpétei; (lucruri) pl. scumpéturi

scumpetea
SCUMPÉTE, (2) scumpeturi, s. f. 1. Creștere mare a prețurilor; situație care caracterizează această creștere; perioadă de timp în care prețurile sunt (foarte) ridicate; scumpătate (1), scumpenie. 2. (Mai ales la pl.) Lucru prețios, valoros. ♦ Epitet dat unei persoane iubite, dragi. 3. (Înv. și pop.) Zgârcenie, avariție. – Scump + suf. -ete.

DOOM

scumpéte s. f., g.-d. art. scumpétei; (lucruri) pl. scumpéturi

scumpetei
SCUMPÉTE, (2) scumpeturi, s. f. 1. Creștere mare a prețurilor; situație care caracterizează această creștere; perioadă de timp în care prețurile sunt (foarte) ridicate; scumpătate (1), scumpenie. 2. (Mai ales la pl.) Lucru prețios, valoros. ♦ Epitet dat unei persoane iubite, dragi. 3. (Înv. și pop.) Zgârcenie, avariție. – Scump + suf. -ete.

DOOM

scumpéte s. f., g.-d. art. scumpétei; (lucruri) pl. scumpéturi

scumpeturi
SCUMPÉTE, (2) scumpeturi, s. f. 1. Creștere mare a prețurilor; situație care caracterizează această creștere; perioadă de timp în care prețurile sunt (foarte) ridicate; scumpătate (1), scumpenie. 2. (Mai ales la pl.) Lucru prețios, valoros. ♦ Epitet dat unei persoane iubite, dragi. 3. (Înv. și pop.) Zgârcenie, avariție. – Scump + suf. -ete.

DOOM

scumpéte s. f., g.-d. art. scumpétei; (lucruri) pl. scumpéturi

scumpeturile
SCUMPÉTE, (2) scumpeturi, s. f. 1. Creștere mare a prețurilor; situație care caracterizează această creștere; perioadă de timp în care prețurile sunt (foarte) ridicate; scumpătate (1), scumpenie. 2. (Mai ales la pl.) Lucru prețios, valoros. ♦ Epitet dat unei persoane iubite, dragi. 3. (Înv. și pop.) Zgârcenie, avariție. – Scump + suf. -ete.

DOOM

scumpéte s. f., g.-d. art. scumpétei; (lucruri) pl. scumpéturi

scumpeturilor
SCUMPÉTE, (2) scumpeturi, s. f. 1. Creștere mare a prețurilor; situație care caracterizează această creștere; perioadă de timp în care prețurile sunt (foarte) ridicate; scumpătate (1), scumpenie. 2. (Mai ales la pl.) Lucru prețios, valoros. ♦ Epitet dat unei persoane iubite, dragi. 3. (Înv. și pop.) Zgârcenie, avariție. – Scump + suf. -ete.

DOOM

scumpéte s. f., g.-d. art. scumpétei; (lucruri) pl. scumpéturi

scumpește
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpești
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpi
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpi
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpia
SCUMPÍE, scumpii, s. f. 1. Arbust cu flori verzi-gălbui, a cărui coajă și ale cărui frunze se folosesc în vopsitorie și în tăbăcărie, precum și în medicina populară, pentru proprietățile lor antiseptice și astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. [Acc. și: scúmpie] – Din pol. skapia.

DOOM

scumpíe s. f., art. scumpía, g.-d. art. scumpíei; pl. scumpíi, art. scumpíile

scumpie
SCUMPÍE, scumpii, s. f. 1. Arbust cu flori verzi-gălbui, a cărui coajă și ale cărui frunze se folosesc în vopsitorie și în tăbăcărie, precum și în medicina populară, pentru proprietățile lor antiseptice și astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. [Acc. și: scúmpie] – Din pol. skapia.

DOOM

scumpíe s. f., art. scumpía, g.-d. art. scumpíei; pl. scumpíi, art. scumpíile

scumpiei
SCUMPÍE, scumpii, s. f. 1. Arbust cu flori verzi-gălbui, a cărui coajă și ale cărui frunze se folosesc în vopsitorie și în tăbăcărie, precum și în medicina populară, pentru proprietățile lor antiseptice și astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. [Acc. și: scúmpie] – Din pol. skapia.

DOOM

scumpíe s. f., art. scumpía, g.-d. art. scumpíei; pl. scumpíi, art. scumpíile

scumpii
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpii
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpii
SCUMPÍE, scumpii, s. f. 1. Arbust cu flori verzi-gălbui, a cărui coajă și ale cărui frunze se folosesc în vopsitorie și în tăbăcărie, precum și în medicina populară, pentru proprietățile lor antiseptice și astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. [Acc. și: scúmpie] – Din pol. skapia.

DOOM

scumpíe s. f., art. scumpía, g.-d. art. scumpíei; pl. scumpíi, art. scumpíile

scumpiile
SCUMPÍE, scumpii, s. f. 1. Arbust cu flori verzi-gălbui, a cărui coajă și ale cărui frunze se folosesc în vopsitorie și în tăbăcărie, precum și în medicina populară, pentru proprietățile lor antiseptice și astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. [Acc. și: scúmpie] – Din pol. skapia.

DOOM

scumpíe s. f., art. scumpía, g.-d. art. scumpíei; pl. scumpíi, art. scumpíile

scumpiilor
SCUMPÍE, scumpii, s. f. 1. Arbust cu flori verzi-gălbui, a cărui coajă și ale cărui frunze se folosesc în vopsitorie și în tăbăcărie, precum și în medicina populară, pentru proprietățile lor antiseptice și astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. [Acc. și: scúmpie] – Din pol. skapia.

DOOM

scumpíe s. f., art. scumpía, g.-d. art. scumpíei; pl. scumpíi, art. scumpíile

scumpilor
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpim
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpind
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpire
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpire
SCUMPÍRE, scumpiri, s. f. Faptul de a (se) scumpi. – V. scumpi.

DOOM

scumpíre s. f., g.-d. art. scumpírii; pl. scumpíri

scumpirea
SCUMPÍRE, scumpiri, s. f. Faptul de a (se) scumpi. – V. scumpi.

DOOM

scumpíre s. f., g.-d. art. scumpírii; pl. scumpíri

scumpiri
SCUMPÍRE, scumpiri, s. f. Faptul de a (se) scumpi. – V. scumpi.

DOOM

scumpíre s. f., g.-d. art. scumpírii; pl. scumpíri

scumpirii
SCUMPÍRE, scumpiri, s. f. Faptul de a (se) scumpi. – V. scumpi.

DOOM

scumpíre s. f., g.-d. art. scumpírii; pl. scumpíri

scumpirile
SCUMPÍRE, scumpiri, s. f. Faptul de a (se) scumpi. – V. scumpi.

DOOM

scumpíre s. f., g.-d. art. scumpírii; pl. scumpíri

scumpirilor
SCUMPÍRE, scumpiri, s. f. Faptul de a (se) scumpi. – V. scumpi.

DOOM

scumpíre s. f., g.-d. art. scumpírii; pl. scumpíri

scumpiră
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpirăm
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpirăți
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpise
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpisem
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpiseră
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpiserăm
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpiserăți
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpiseși
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpiseți
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpit
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpit
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

scumpiși
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpișoara
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișoare
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișoarei
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișoarele
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișoarelor
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișor
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișori
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișorii
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișorilor
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișorul
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpișorului
SCUMPIȘÓR, -OÁRĂ, scumpișori, -oare, adj. Diminutiv al lui scump; scumpușor. – Scump + suf. -ișor.

DOOM

scumpișór (fam.) adj. m., pl. scumpișóri; f. scumpișoáră, pl. scumpișoáre

scumpiți
SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări prețul unei mărfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere prețuri (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpără ceva). – Din scump.

DOOM

scumpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scumpésc, imperf. 3 sg. scumpeá; conj. prez. 3 să scumpeáscă

scumpul
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpului
SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț. Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. și pop.) Zgârcit. ◊ Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat) Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din sl. skonpŭ.

DOOM

scump adj. m., pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpe

scumpușoara
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușoare
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușoarei
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușoarele
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușoarelor
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușor
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușori
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușorii
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușorilor
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușorul
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpușorului
SCUMPUȘÓR, -OÁRĂ, scumpușori, -oare, adj. Scumpișor. – Scump + suf. -ușor.

DOOM

scumpușór (fam.) adj. m., pl. scumpușóri; f. scumpușoáră, pl. scumpușoáre

scumpătate
SCUMPĂTÁTE, (2) scumpătăți, s. f. (Rar) 1. Scumpete (1). 2. (La pl.) Lucruri de preț, scumpeturi. 3. (În loc. adv.) Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. – Scump + suf. -ătate.

DOOM

scumpătáte (rar) s. f., g.-d. art. scumpătắții; (lucruri) pl. scumpătắți

scumpătatea
SCUMPĂTÁTE, (2) scumpătăți, s. f. (Rar) 1. Scumpete (1). 2. (La pl.) Lucruri de preț, scumpeturi. 3. (În loc. adv.) Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. – Scump + suf. -ătate.

DOOM

scumpătáte (rar) s. f., g.-d. art. scumpătắții; (lucruri) pl. scumpătắți

scumpătăți
SCUMPĂTÁTE, (2) scumpătăți, s. f. (Rar) 1. Scumpete (1). 2. (La pl.) Lucruri de preț, scumpeturi. 3. (În loc. adv.) Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. – Scump + suf. -ătate.

DOOM

scumpătáte (rar) s. f., g.-d. art. scumpătắții; (lucruri) pl. scumpătắți

scumpătății
SCUMPĂTÁTE, (2) scumpătăți, s. f. (Rar) 1. Scumpete (1). 2. (La pl.) Lucruri de preț, scumpeturi. 3. (În loc. adv.) Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. – Scump + suf. -ătate.

DOOM

scumpătáte (rar) s. f., g.-d. art. scumpătắții; (lucruri) pl. scumpătắți

scumpătățile
SCUMPĂTÁTE, (2) scumpătăți, s. f. (Rar) 1. Scumpete (1). 2. (La pl.) Lucruri de preț, scumpeturi. 3. (În loc. adv.) Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. – Scump + suf. -ătate.

DOOM

scumpătáte (rar) s. f., g.-d. art. scumpătắții; (lucruri) pl. scumpătắți

scumpătăților
SCUMPĂTÁTE, (2) scumpătăți, s. f. (Rar) 1. Scumpete (1). 2. (La pl.) Lucruri de preț, scumpeturi. 3. (În loc. adv.) Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. – Scump + suf. -ătate.

DOOM

scumpătáte (rar) s. f., g.-d. art. scumpătắții; (lucruri) pl. scumpătắți

scunc
SCUNC s.m. v. sconcs.

scund
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scunda
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scundac
SCUNDÁC, -Ă, scundaci, -e, adj. (Rar) De înălțime mică; scund. Ziduri scundace. GORJAN, H. IV 18.

scunde
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scundei
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scundele
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scundelor
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scundul
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scundului
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scuner
SCÚNER s.n. v. șunăr.

scunzi
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scunzii
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scunzilor
SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. (Despre ființe) De statură mică; scurt, mărunt. ♦ (Despre lucruri) De înălțime mică, puțin înalt; jos. – Din sl. skondŭ.

DOOM

scund adj. m., pl. scunzi; f. scúndă, pl. scúnde

scurg
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurge
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgea
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgeai
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgeam
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgeau
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgeați
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgem
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgere
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgere
SCURGÉRE, scurgeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge și rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secreții patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

DOOM

scúrgere s. f., g.-d. art. scúrgerii; pl. scúrgeri

scurgerea
SCURGÉRE, scurgeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge și rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secreții patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

DOOM

scúrgere s. f., g.-d. art. scúrgerii; pl. scúrgeri

scurgeri
SCURGÉRE, scurgeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge și rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secreții patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

DOOM

scúrgere s. f., g.-d. art. scúrgerii; pl. scúrgeri

scurgerii
SCURGÉRE, scurgeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge și rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secreții patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

DOOM

scúrgere s. f., g.-d. art. scúrgerii; pl. scúrgeri

scurgerile
SCURGÉRE, scurgeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge și rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secreții patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

DOOM

scúrgere s. f., g.-d. art. scúrgerii; pl. scúrgeri

scurgerilor
SCURGÉRE, scurgeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) scurge și rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secreții patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

DOOM

scúrgere s. f., g.-d. art. scúrgerii; pl. scúrgeri

scurgeți
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgi
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgând
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgînd
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurgă
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurm
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurma
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmai
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmam
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmare
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmare
SCURMÁRE, scurmări, s. f. Acțiunea de a scurma și rezultatul ei. – V. scurma.

DOOM

scurmáre s. f., g.-d. art. scurmắrii; pl. scurmắri

scurmarea
SCURMÁRE, scurmări, s. f. Acțiunea de a scurma și rezultatul ei. – V. scurma.

DOOM

scurmáre s. f., g.-d. art. scurmắrii; pl. scurmắri

scurmară
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmarăm
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmarăți
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmase
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmasem
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmaseră
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmaserăm
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmaserăți
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmaseși
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmaseți
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmat
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmat
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmata
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmate
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmatei
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmatele
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmatelor
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmatul
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmatului
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmau
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmași
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmați
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmați
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmații
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmaților
SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurme
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmi
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmând
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmînd
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

DOOM

scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă

scurmări
SCURMÁRE, scurmări, s. f. Acțiunea de a scurma și rezultatul ei. – V. scurma.

DOOM

scurmáre s. f., g.-d. art. scurmắrii; pl. scurmắri

scurmării
SCURMÁRE, scurmări, s. f. Acțiunea de a scurma și rezultatul ei. – V. scurma.

DOOM

scurmáre s. f., g.-d. art. scurmắrii; pl. scurmắri

scurmările
SCURMÁRE, scurmări, s. f. Acțiunea de a scurma și rezultatul ei. – V. scurma.

DOOM

scurmáre s. f., g.-d. art. scurmắrii; pl. scurmắri

scurmărilor
SCURMÁRE, scurmări, s. f. Acțiunea de a scurma și rezultatul ei. – V. scurma.

DOOM

scurmáre s. f., g.-d. art. scurmắrii; pl. scurmắri

scurmătoare
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătoarea
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătoarei
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătoarele
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătoarelor
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmător
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmători
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătorii
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătorilor
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătorul
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătorului
SCURMĂTÓR, -OÁRE, scurmători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care scurmă, care scormonește. – Scurma + suf. -ător.

DOOM

scurmătór adj. m., pl. scurmătóri; f. sg. și pl. scurmătoáre

scurmătura
SCURMĂTÚRĂ, (2) scurmături, s. f. 1. Faptul de a scurma. 2. (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.

DOOM

scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri

scurmături
SCURMĂTÚRĂ, (2) scurmături, s. f. 1. Faptul de a scurma. 2. (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.

DOOM

scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri

scurmăturii
SCURMĂTÚRĂ, (2) scurmături, s. f. 1. Faptul de a scurma. 2. (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.

DOOM

scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri

scurmăturile
SCURMĂTÚRĂ, (2) scurmături, s. f. 1. Faptul de a scurma. 2. (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.

DOOM

scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri

scurmăturilor
SCURMĂTÚRĂ, (2) scurmături, s. f. 1. Faptul de a scurma. 2. (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.

DOOM

scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri

scurs
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurs
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scursa
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scurse
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurse
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scursei
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scursei
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scursele
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scurselor
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scurseră
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurserăm
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurserăți
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scursese
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scursesem
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurseseră
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurseserăm
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurseserăți
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurseseși
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurseseți
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scurseși
SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

DOOM

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scursoare
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.

DOOM

scursoáre (rar) s. f., g.-d. art. scursórii; pl. scursóri

scursoarea
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.

DOOM

scursoáre (rar) s. f., g.-d. art. scursórii; pl. scursóri

scursori
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.

DOOM

scursoáre (rar) s. f., g.-d. art. scursórii; pl. scursóri

scursorii
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.

DOOM

scursoáre (rar) s. f., g.-d. art. scursórii; pl. scursóri

scursorile
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.

DOOM

scursoáre (rar) s. f., g.-d. art. scursórii; pl. scursóri

scursorilor
SCURSOÁRE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.

DOOM

scursoáre (rar) s. f., g.-d. art. scursórii; pl. scursóri

scursul
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scursului
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scursura
SCURSÚRĂ, scursuri, s. f. 1. Apă sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde își face drum o apă curgătoare; făgaș. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -ură.

DOOM

scursúră (pop.) s. f., g.-d. art. scursúrii; pl. scursúri

scursuri
SCURSÚRĂ, scursuri, s. f. 1. Apă sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde își face drum o apă curgătoare; făgaș. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -ură.

DOOM

scursúră (pop.) s. f., g.-d. art. scursúrii; pl. scursúri

scursurii
SCURSÚRĂ, scursuri, s. f. 1. Apă sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde își face drum o apă curgătoare; făgaș. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -ură.

DOOM

scursúră (pop.) s. f., g.-d. art. scursúrii; pl. scursúri

scursurile
SCURSÚRĂ, scursuri, s. f. 1. Apă sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde își face drum o apă curgătoare; făgaș. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -ură.

DOOM

scursúră (pop.) s. f., g.-d. art. scursúrii; pl. scursúri

scursurilor
SCURSÚRĂ, scursuri, s. f. 1. Apă sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde își face drum o apă curgătoare; făgaș. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -ură.

DOOM

scursúră (pop.) s. f., g.-d. art. scursúrii; pl. scursúri

scurt
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurta
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurta
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtai
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtam
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtare
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtare
SCURTÁRE, scurtări, s. f. Acțiune de a (se) scurta și rezultatul ei. – V. scurta.

DOOM

scurtáre s. f., g.-d. art. scurtắrii; pl. scurtắri

scurtarea
SCURTÁRE, scurtări, s. f. Acțiune de a (se) scurta și rezultatul ei. – V. scurta.

DOOM

scurtáre s. f., g.-d. art. scurtắrii; pl. scurtắri

scurtară
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtarăm
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtarăți
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtase
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtasem
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtaseră
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtaserăm
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtaserăți
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtaseși
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtaseți
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtat
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtat
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtata
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtate
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtatei
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtatele
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtatelor
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtatul
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtatului
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtau
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtași
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtați
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtați
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtații
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtaților
SCURTÁT, -Ă, scurtați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care este redus din lungime sau din înălțime. 2. (Despre timp sau acțiuni durative) Care este redus ca durată. – V. scurta.

scurtcircuit
SCURTCIRCUÍT, scurtcircuite, s. n. 1. Legătură electrică între două puncte ale unei rețele sau instalații, având o rezistență foarte mică. 2. Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (după fr. court-circuit).

DOOM

scurtcircuít (scurt-cir-) s. n., pl. scurtcircuíte

scurtcircuita
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitai
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitam
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitare
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitare
SCURTCIRCUITÁRE, scurtcircuitări, s. f. Acțiunea de a (se) scurtcircuita. [Pr.: -cu-i-] – V. scurtcircuita.

DOOM

scurtcircuitáre (scurt-cir-cu-i-) s. f., g.-d. art. scurtcircuitắrii; pl. scurtcircuitắri

scurtcircuitarea
SCURTCIRCUITÁRE, scurtcircuitări, s. f. Acțiunea de a (se) scurtcircuita. [Pr.: -cu-i-] – V. scurtcircuita.

DOOM

scurtcircuitáre (scurt-cir-cu-i-) s. f., g.-d. art. scurtcircuitắrii; pl. scurtcircuitắri

scurtcircuitară
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitarăm
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitarăți
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitase
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitasem
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitaseră
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitaserăm
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitaserăți
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitaseși
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitaseți
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitat
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitat
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitata
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitate
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitatei
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitatele
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitatelor
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitatul
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitatului
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitau
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitași
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitați
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitați
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitații
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuitaților
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

scurtcircuite
SCURTCIRCUÍT, scurtcircuite, s. n. 1. Legătură electrică între două puncte ale unei rețele sau instalații, având o rezistență foarte mică. 2. Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (după fr. court-circuit).

DOOM

scurtcircuít (scurt-cir-) s. n., pl. scurtcircuíte

scurtcircuitează
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitele
SCURTCIRCUÍT, scurtcircuite, s. n. 1. Legătură electrică între două puncte ale unei rețele sau instalații, având o rezistență foarte mică. 2. Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (după fr. court-circuit).

DOOM

scurtcircuít (scurt-cir-) s. n., pl. scurtcircuíte

scurtcircuitelor
SCURTCIRCUÍT, scurtcircuite, s. n. 1. Legătură electrică între două puncte ale unei rețele sau instalații, având o rezistență foarte mică. 2. Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (după fr. court-circuit).

DOOM

scurtcircuít (scurt-cir-) s. n., pl. scurtcircuíte

scurtcircuitez
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuiteze
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitezi
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitul
SCURTCIRCUÍT, scurtcircuite, s. n. 1. Legătură electrică între două puncte ale unei rețele sau instalații, având o rezistență foarte mică. 2. Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (după fr. court-circuit).

DOOM

scurtcircuít (scurt-cir-) s. n., pl. scurtcircuíte

scurtcircuitului
SCURTCIRCUÍT, scurtcircuite, s. n. 1. Legătură electrică între două puncte ale unei rețele sau instalații, având o rezistență foarte mică. 2. Fenomen fizic care constă în întreruperea accidentală a curentului electric într-o rețea sau instalație prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (după fr. court-circuit).

DOOM

scurtcircuít (scurt-cir-) s. n., pl. scurtcircuíte

scurtcircuitând
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitînd
SCURTCIRCUITÁ, scurtcircuitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) produce un scurtcircuit (2). [Pr.: -cu-i-] – Din scurtcircuit (după fr. court-circuiter).

DOOM

scurtcircuitá (a ~) (scurt-cir-cu-i-) vb., ind. prez. 3 scurtcircuiteáză

scurtcircuitări
SCURTCIRCUITÁRE, scurtcircuitări, s. f. Acțiunea de a (se) scurtcircuita. [Pr.: -cu-i-] – V. scurtcircuita.

DOOM

scurtcircuitáre (scurt-cir-cu-i-) s. f., g.-d. art. scurtcircuitắrii; pl. scurtcircuitắri

scurtcircuitării
SCURTCIRCUITÁRE, scurtcircuitări, s. f. Acțiunea de a (se) scurtcircuita. [Pr.: -cu-i-] – V. scurtcircuita.

DOOM

scurtcircuitáre (scurt-cir-cu-i-) s. f., g.-d. art. scurtcircuitắrii; pl. scurtcircuitắri

scurtcircuitările
SCURTCIRCUITÁRE, scurtcircuitări, s. f. Acțiunea de a (se) scurtcircuita. [Pr.: -cu-i-] – V. scurtcircuita.

DOOM

scurtcircuitáre (scurt-cir-cu-i-) s. f., g.-d. art. scurtcircuitắrii; pl. scurtcircuitắri

scurtcircuitărilor
SCURTCIRCUITÁRE, scurtcircuitări, s. f. Acțiunea de a (se) scurtcircuita. [Pr.: -cu-i-] – V. scurtcircuita.

DOOM

scurtcircuitáre (scurt-cir-cu-i-) s. f., g.-d. art. scurtcircuitắrii; pl. scurtcircuitắri

scurte
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurtează
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtei
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurteicuța
SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

DOOM

scurteicúță (reg.) s. f., g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțe

scurteicuțe
SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

DOOM

scurteicúță (reg.) s. f., g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțe

scurteicuței
SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

DOOM

scurteicúță (reg.) s. f., g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțe

scurteicuțele
SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

DOOM

scurteicúță (reg.) s. f., g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțe

scurteicuțelor
SCURTEICÚȚĂ, scurteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui scurteică. – Scurteică + suf. -uță.

DOOM

scurteicúță (reg.) s. f., g.-d. art. scurteicúței; pl. scurteicúțe

scurteică
SCURTÉICĂ, scurteici, s. f. Haină de stofa, de obicei îmblănită, lungă până la (sau până sub) genunchi, purtată mai ales la țară. – Scurt + suf. -eică.

DOOM

scurtéică s. f., g.-d. art. scurtéicii; pl. scurtéici

scurtele
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurtelor
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurtez
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurteze
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtezi
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurticea
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticeaua
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticei
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticeii
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticeilor
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticel
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticele
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticelei
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticelele
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticelelor
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticelul
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticelului
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurticica
SCURTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, scurticei, -ele, adj. Diminutiv al lui scurt; scurtuț. – Scurt + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

scurticél adj. m., pl. scurticéi; f. scurticeá/scurticícă, pl. scurticéle

scurtime
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

DOOM

!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtimea
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

DOOM

!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtimi
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

DOOM

!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtimii
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

DOOM

!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtimile
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

DOOM

!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtimilor
SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

DOOM

!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtișor
SCURTIȘÓR, -OÁRĂ, scurtișori, -oare, adj. Scurticel. Ca să nu le ieie apa, le priponește ori cu un părușteț scurtișor, să nu se vadă de sub apă, ori cu un gînj lung. ȘEZ. IV 115.

scurtmetraj
SCURTMETRÁJ, scurtmetraje, s. n. (Cin.) Film care nu depășește 1000 m lungime sau 30 de minute durată. – Scurt + metraj (după fr. court-métrage).

DOOM

scurtmetráj (scurt-me-traj) s. n., pl. scurtmetráje

scurtmetraje
SCURTMETRÁJ, scurtmetraje, s. n. (Cin.) Film care nu depășește 1000 m lungime sau 30 de minute durată. – Scurt + metraj (după fr. court-métrage).

DOOM

scurtmetráj (scurt-me-traj) s. n., pl. scurtmetráje

scurtmetrajele
SCURTMETRÁJ, scurtmetraje, s. n. (Cin.) Film care nu depășește 1000 m lungime sau 30 de minute durată. – Scurt + metraj (după fr. court-métrage).

DOOM

scurtmetráj (scurt-me-traj) s. n., pl. scurtmetráje

scurtmetrajelor
SCURTMETRÁJ, scurtmetraje, s. n. (Cin.) Film care nu depășește 1000 m lungime sau 30 de minute durată. – Scurt + metraj (după fr. court-métrage).

DOOM

scurtmetráj (scurt-me-traj) s. n., pl. scurtmetráje

scurtmetrajul
SCURTMETRÁJ, scurtmetraje, s. n. (Cin.) Film care nu depășește 1000 m lungime sau 30 de minute durată. – Scurt + metraj (după fr. court-métrage).

DOOM

scurtmetráj (scurt-me-traj) s. n., pl. scurtmetráje

scurtmetrajului
SCURTMETRÁJ, scurtmetraje, s. n. (Cin.) Film care nu depășește 1000 m lungime sau 30 de minute durată. – Scurt + metraj (după fr. court-métrage).

DOOM

scurtmetráj (scurt-me-traj) s. n., pl. scurtmetráje

scurtul
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurtului
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurtuț
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuța
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuțe
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuței
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuțele
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuțelor
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuți
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuții
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuților
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuțul
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtuțului
SCURTÚȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Scurticel. – Scurt + suf. -uț.

DOOM

scurtúț adj. m., pl. scurtúți; f. scurtúță, pl. scurtúțe

scurtând
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtînd
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

DOOM

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtă
SCURTĂ², scurte, s. f. (Popular) Inflamație a ganglionilor de la subsuoară sau de la vintre (provocată de o rană sau de o infecție). Ho ! că fac scurtă la mînă. DELAVRANCEA, O. II 96.

DOOM

scúrtă s. f., g.-d. art. scúrtei; pl. scúrte

scurtări
SCURTÁRE, scurtări, s. f. Acțiune de a (se) scurta și rezultatul ei. – V. scurta.

DOOM

scurtáre s. f., g.-d. art. scurtắrii; pl. scurtắri

scurtării
SCURTÁRE, scurtări, s. f. Acțiune de a (se) scurta și rezultatul ei. – V. scurta.

DOOM

scurtáre s. f., g.-d. art. scurtắrii; pl. scurtắri

scurtările
SCURTÁRE, scurtări, s. f. Acțiune de a (se) scurta și rezultatul ei. – V. scurta.

DOOM

scurtáre s. f., g.-d. art. scurtắrii; pl. scurtắri

scurtărilor
SCURTÁRE, scurtări, s. f. Acțiune de a (se) scurta și rezultatul ei. – V. scurta.

DOOM

scurtáre s. f., g.-d. art. scurtắrii; pl. scurtắri

scurtătura
SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. 2. Cărare care urmează distanța cea mai scurtă între două puncte. – Scurta + suf. -ătură.

DOOM

scurtătúră s. f., g.-d. art. scurtătúrii; pl. scurtătúri

scurtături
SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. 2. Cărare care urmează distanța cea mai scurtă între două puncte. – Scurta + suf. -ătură.

DOOM

scurtătúră s. f., g.-d. art. scurtătúrii; pl. scurtătúri

scurtăturii
SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. 2. Cărare care urmează distanța cea mai scurtă între două puncte. – Scurta + suf. -ătură.

DOOM

scurtătúră s. f., g.-d. art. scurtătúrii; pl. scurtătúri

scurtăturile
SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. 2. Cărare care urmează distanța cea mai scurtă între două puncte. – Scurta + suf. -ătură.

DOOM

scurtătúră s. f., g.-d. art. scurtătúrii; pl. scurtătúri

scurtăturilor
SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. 2. Cărare care urmează distanța cea mai scurtă între două puncte. – Scurta + suf. -ătură.

DOOM

scurtătúră s. f., g.-d. art. scurtătúrii; pl. scurtătúri

scurși
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scurșii
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scurșilor
SCURS², -Ă, scurși, -se, adj. (Despre lichide) Care a curs în întregime; (despre recipiente) din care a curs tot conținutul; golit, gol. Cînd au venit... polobocul era scurs de tot. SBIERA, P. 291. ♦ (Despre ochi) Scos din orbită și aruncat. Îi luă pălăria de pe brazdă și i-o puse pe față, ca să nu mai vadă fiii sau prietenii mortului că unul din ochi era zdrobit de glonț și scurs. DUMITRIU, N. 154. Cel întrebat, om mărunt, oacheș, c-un ochi scurs, dă din cap. SADOVEANU, O. VI 284.

scurți
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurții
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scurților
SCURT, -Ă, scurți, -te, adj., adv., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanțe, drumuri) Care se parcurge în puțin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ◊ Expr. A lua (sau a ține pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecințe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau științifice) De proporții reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ◊ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puține vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părți ale corpului) De lungime mică; (despre ființe) mic de statură, scund. ◊ Vedere scurtă = miopie. ◊ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălțime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noțiuni temporale) Care durează puțin, care trece sau se termină repede. ◊ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ◊ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se oprește scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanță mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S. f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

DOOM

scurt adj. m., pl. scurți; f. scúrtă, pl. scúrte

scut
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

DOOM

scut s. n., pl. scúturi

scutar
SCUTÁR,², scutari, s. m. (Rar) Scutier. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborîseră prapurele. M. I. CARAGIALE, C. 156.

scutari
SCUTÁR,², scutari, s. m. (Rar) Scutier. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborîseră prapurele. M. I. CARAGIALE, C. 156.

scutarii
SCUTÁR,², scutari, s. m. (Rar) Scutier. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborîseră prapurele. M. I. CARAGIALE, C. 156.

scutarilor
SCUTÁR,², scutari, s. m. (Rar) Scutier. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborîseră prapurele. M. I. CARAGIALE, C. 156.

scutarul
SCUTÁR,², scutari, s. m. (Rar) Scutier. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborîseră prapurele. M. I. CARAGIALE, C. 156.

scutarului
SCUTÁR,², scutari, s. m. (Rar) Scutier. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuți coborîseră prapurele. M. I. CARAGIALE, C. 156.

scutea
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scuteai
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scuteală
SCUTEÁLĂ, scuteli, s. f. 1. (Popular) Adăpost. Am afară un cal scump... faceți bine și-i faceți ceva rînduială... să fie la scuteală legat și să aibă baremi ceva ogrinji dinainte. RETEGANUL, P. I 70. Stupii... se pun la scuteală. I. IONESCU, M. 380. 2. (Învechit) Privilegiu de a nu presta anumite servicii; scutire de anumite dări. ◊ Ostaș de scuteală = ostaș care slujea în schimbul unei scutiri de dări; scutelnic.

scuteam
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutească
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scuteau
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scuteați
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutec
SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. s k u t a k.

DOOM

scútec s. n., pl. scútece

scutece
SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. s k u t a k.

DOOM

scútec s. n., pl. scútece

scutecele
SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. s k u t a k.

DOOM

scútec s. n., pl. scútece

scutecelor
SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. s k u t a k.

DOOM

scútec s. n., pl. scútece

scutecul
SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. s k u t a k.

DOOM

scútec s. n., pl. scútece

scutecului
SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. s k u t a k.

DOOM

scútec s. n., pl. scútece

scutellaria
GÚRĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

scutelnic
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.

DOOM

scutélnic s. m., pl. scutélnici

scutelnicel
SCUTELNICÉL, scutelnicei, s. m. Scutelnic. Sărăceii, 500 și scutelniceii iar 500... călărimea Bucureștilor, sub căpitanul spătăriei. BĂLCESCU, O. I 13.

scutelnici
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.

DOOM

scutélnic s. m., pl. scutélnici

scutelnicii
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.

DOOM

scutélnic s. m., pl. scutélnici

scutelnicilor
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.

DOOM

scutélnic s. m., pl. scutélnici

scutelnicul
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.

DOOM

scutélnic s. m., pl. scutélnici

scutelnicului
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.

DOOM

scutélnic s. m., pl. scutélnici

scuter
SCÚTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.

DOOM

scúter s. n., pl. scútere

scutere
SCÚTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.

DOOM

scúter s. n., pl. scútere

scuterele
SCÚTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.

DOOM

scúter s. n., pl. scútere

scuterelor
SCÚTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.

DOOM

scúter s. n., pl. scútere

scuterist
SCUTERÍST s.m. Posesor, conducător al unui scuter. [Cf. fr. scooteriste].

scuteristul
SCUTERÍST s.m. Posesor, conducător al unui scuter. [Cf. fr. scooteriste].

scuteristului
SCUTERÍST s.m. Posesor, conducător al unui scuter. [Cf. fr. scooteriste].

scuteriști
SCUTERÍST s.m. Posesor, conducător al unui scuter. [Cf. fr. scooteriste].

scuteriștii
SCUTERÍST s.m. Posesor, conducător al unui scuter. [Cf. fr. scooteriste].

scuteriștilor
SCUTERÍST s.m. Posesor, conducător al unui scuter. [Cf. fr. scooteriste].

scuterul
SCÚTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.

DOOM

scúter s. n., pl. scútere

scuterului
SCÚTER, scutere, s. n. Tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițând acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane. – Din engl., fr. scooter.

DOOM

scúter s. n., pl. scútere

scutesc
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutește
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutești
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scuti
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutic
SCÚTIC s. n. v. scutec.

scutier
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).

DOOM

scutiér (-ti-er) s. m., pl. scutiéri

scutieri
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).

DOOM

scutiér (-ti-er) s. m., pl. scutiéri

scutierii
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).

DOOM

scutiér (-ti-er) s. m., pl. scutiéri

scutierilor
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).

DOOM

scutiér (-ti-er) s. m., pl. scutiéri

scutierul
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).

DOOM

scutiér (-ti-er) s. m., pl. scutiéri

scutierului
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).

DOOM

scutiér (-ti-er) s. m., pl. scutiéri

scutii
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutim
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutind
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutire
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutire
SCUTÍRE, scutiri, s. f. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei. ♦ Privilegiu acordat cuiva de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări etc.; (concr.) document, act care conține un asemenea privilegiu. – V. scuti.

DOOM

scutíre s. f., g.-d. art. scutírii; pl. scutíri

scutirea
SCUTÍRE, scutiri, s. f. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei. ♦ Privilegiu acordat cuiva de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări etc.; (concr.) document, act care conține un asemenea privilegiu. – V. scuti.

DOOM

scutíre s. f., g.-d. art. scutírii; pl. scutíri

scutiri
SCUTÍRE, scutiri, s. f. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei. ♦ Privilegiu acordat cuiva de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări etc.; (concr.) document, act care conține un asemenea privilegiu. – V. scuti.

DOOM

scutíre s. f., g.-d. art. scutírii; pl. scutíri

scutirii
SCUTÍRE, scutiri, s. f. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei. ♦ Privilegiu acordat cuiva de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări etc.; (concr.) document, act care conține un asemenea privilegiu. – V. scuti.

DOOM

scutíre s. f., g.-d. art. scutírii; pl. scutíri

scutirile
SCUTÍRE, scutiri, s. f. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei. ♦ Privilegiu acordat cuiva de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări etc.; (concr.) document, act care conține un asemenea privilegiu. – V. scuti.

DOOM

scutíre s. f., g.-d. art. scutírii; pl. scutíri

scutirilor
SCUTÍRE, scutiri, s. f. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei. ♦ Privilegiu acordat cuiva de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări etc.; (concr.) document, act care conține un asemenea privilegiu. – V. scuti.

DOOM

scutíre s. f., g.-d. art. scutírii; pl. scutíri

scutiră
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutirăm
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutirăți
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutise
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutisem
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutiseră
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutiserăm
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutiserăți
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutiseși
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutiseți
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutit
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutit
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutita
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutite
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutitei
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutitele
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutitelor
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutitul
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutitului
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutiși
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutișor
SCUTIȘÓR, scutișoare, s. n. Strat de celule care separă embrionul bobului de grîu de restul miezului.

scutiți
SCUTÍ, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦ Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație. S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din scut.

DOOM

scutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutésc, imperf. 3 sg. scuteá; conj. prez. 3 să scuteáscă

scutiți
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutiții
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutiților
SCUTÍT, -Ă, scutiți, -te, adj. Dispensat de anumite obligații. (Substantivat) S-a făcut revizia scutiților și reformaților. SADOVEANU, P. M. 101.

scutul
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

DOOM

scut s. n., pl. scúturi

scutului
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

DOOM

scut s. n., pl. scúturi

scutur
SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. – Din scutura (derivat regresiv).

DOOM

scútur (rar) s. n.

scutur
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scutura
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturai
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturam
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturare
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturare
SCUTURÁRE, scuturări, s. f. Acțiunea de a (se) scutura și rezultatul ei; scuturat¹. – V. scutura.

DOOM

scuturáre s. f., g.-d. art. scuturắrii; pl. scuturắri

scuturarea
SCUTURÁRE, scuturări, s. f. Acțiunea de a (se) scutura și rezultatul ei; scuturat¹. – V. scutura.

DOOM

scuturáre s. f., g.-d. art. scuturắrii; pl. scuturắri

scuturară
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturarăm
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturarăți
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturase
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturasem
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturaseră
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturaserăm
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturaserăți
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturaseși
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturaseți
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturat
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturat
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturat
SCUTURÁT¹ s. n. Scuturare. – V. scutura.

DOOM

scuturát s. n.

scuturata
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturate
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturatei
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturatele
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturatelor
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturatul
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturatului
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturată
SCUTURÁTĂ, scuturate, s. f. (Rar) Mișcare ritmică, repetată (la joc). Trei scuturate în loc, de aci trei pași de-a sărita. La HEM 1527.

scuturau
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturași
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturați
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturați
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturații
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuturaților
SCUTURÁT², -Ă, scuturați, -te, adj. 1. Curățat de praf, de noroi, de zăpadă etc. 2. Despuiat de frunze, de flori; cu fructele căzute. – V. scutura.

scuture
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturi
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

DOOM

scut s. n., pl. scúturi

scuturi
SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. – Din scutura (derivat regresiv).

DOOM

scútur (rar) s. n.

scuturi
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturii
SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. – Din scutura (derivat regresiv).

DOOM

scútur (rar) s. n.

scuturile
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

DOOM

scut s. n., pl. scúturi

scuturilor
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

DOOM

scut s. n., pl. scúturi

scuturilor
SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. – Din scutura (derivat regresiv).

DOOM

scútur (rar) s. n.

scuturul
SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. – Din scutura (derivat regresiv).

DOOM

scútur (rar) s. n.

scuturului
SCÚTUR s. n. (Rar) Faptul de a (se) scutura; mișcare care provoacă o cădere. – Din scutura (derivat regresiv).

DOOM

scútur (rar) s. n.

scuturând
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturînd
SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare.

DOOM

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură

scuturări
SCUTURÁRE, scuturări, s. f. Acțiunea de a (se) scutura și rezultatul ei; scuturat¹. – V. scutura.

DOOM

scuturáre s. f., g.-d. art. scuturắrii; pl. scuturắri

scuturării
SCUTURÁRE, scuturări, s. f. Acțiunea de a (se) scutura și rezultatul ei; scuturat¹. – V. scutura.

DOOM

scuturáre s. f., g.-d. art. scuturắrii; pl. scuturắri

scuturările
SCUTURÁRE, scuturări, s. f. Acțiunea de a (se) scutura și rezultatul ei; scuturat¹. – V. scutura.

DOOM

scuturáre s. f., g.-d. art. scuturắrii; pl. scuturắri

scuturărilor
SCUTURÁRE, scuturări, s. f. Acțiunea de a (se) scutura și rezultatul ei; scuturat¹. – V. scutura.

DOOM

scuturáre s. f., g.-d. art. scuturắrii; pl. scuturắri

scuturătoare
SCUTURĂTOÁRE, scuturători, s. f. Măturică de pene cu care se scutură praful. – Scutura + suf. -ătoare.

DOOM

scuturătoáre s. f., g.-d. art. scuturătórii; pl. scuturătóri

scuturătoare
SCUTURĂTÓR, scuturătoare, s. n. 1. Mașină care servește la separarea și la eliminarea impurităților dintr-un material fibros. 2. Batoză care sortează materialul treierat și elimină paiele lungi. – Scutura + suf. -ător.

DOOM

scuturătór s. n., pl. scuturătoáre

scuturătoarea
SCUTURĂTOÁRE, scuturători, s. f. Măturică de pene cu care se scutură praful. – Scutura + suf. -ătoare.

DOOM

scuturătoáre s. f., g.-d. art. scuturătórii; pl. scuturătóri

scuturătoarele
SCUTURĂTÓR, scuturătoare, s. n. 1. Mașină care servește la separarea și la eliminarea impurităților dintr-un material fibros. 2. Batoză care sortează materialul treierat și elimină paiele lungi. – Scutura + suf. -ător.

DOOM

scuturătór s. n., pl. scuturătoáre

scuturătoarelor
SCUTURĂTÓR, scuturătoare, s. n. 1. Mașină care servește la separarea și la eliminarea impurităților dintr-un material fibros. 2. Batoză care sortează materialul treierat și elimină paiele lungi. – Scutura + suf. -ător.

DOOM

scuturătór s. n., pl. scuturătoáre

scuturător
SCUTURĂTÓR, scuturătoare, s. n. 1. Mașină care servește la separarea și la eliminarea impurităților dintr-un material fibros. 2. Batoză care sortează materialul treierat și elimină paiele lungi. – Scutura + suf. -ător.

DOOM

scuturătór s. n., pl. scuturătoáre

scuturători
SCUTURĂTOÁRE, scuturători, s. f. Măturică de pene cu care se scutură praful. – Scutura + suf. -ătoare.

DOOM

scuturătoáre s. f., g.-d. art. scuturătórii; pl. scuturătóri

scuturătorii
SCUTURĂTOÁRE, scuturători, s. f. Măturică de pene cu care se scutură praful. – Scutura + suf. -ătoare.

DOOM

scuturătoáre s. f., g.-d. art. scuturătórii; pl. scuturătóri

scuturătorile
SCUTURĂTOÁRE, scuturători, s. f. Măturică de pene cu care se scutură praful. – Scutura + suf. -ătoare.

DOOM

scuturătoáre s. f., g.-d. art. scuturătórii; pl. scuturătóri

scuturătorilor
SCUTURĂTOÁRE, scuturători, s. f. Măturică de pene cu care se scutură praful. – Scutura + suf. -ătoare.

DOOM

scuturătoáre s. f., g.-d. art. scuturătórii; pl. scuturătóri

scuturătorul
SCUTURĂTÓR, scuturătoare, s. n. 1. Mașină care servește la separarea și la eliminarea impurităților dintr-un material fibros. 2. Batoză care sortează materialul treierat și elimină paiele lungi. – Scutura + suf. -ător.

DOOM

scuturătór s. n., pl. scuturătoáre

scuturătorului
SCUTURĂTÓR, scuturătoare, s. n. 1. Mașină care servește la separarea și la eliminarea impurităților dintr-un material fibros. 2. Batoză care sortează materialul treierat și elimină paiele lungi. – Scutura + suf. -ător.

DOOM

scuturătór s. n., pl. scuturătoáre

scuturătura
SCUTURĂTÚRĂ, scuturături, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare. 2. Dereticare, curățenie. 3. Scuturatul pomilor (ca să cadă fructele). – Scutura + suf. -ătură.

DOOM

scuturătúră s. f., g.-d. art. scuturătúrii; pl. scuturătúri

scuturături
SCUTURĂTÚRĂ, scuturături, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare. 2. Dereticare, curățenie. 3. Scuturatul pomilor (ca să cadă fructele). – Scutura + suf. -ătură.

DOOM

scuturătúră s. f., g.-d. art. scuturătúrii; pl. scuturătúri

scuturăturii
SCUTURĂTÚRĂ, scuturături, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare. 2. Dereticare, curățenie. 3. Scuturatul pomilor (ca să cadă fructele). – Scutura + suf. -ătură.

DOOM

scuturătúră s. f., g.-d. art. scuturătúrii; pl. scuturătúri

scuturăturile
SCUTURĂTÚRĂ, scuturături, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare. 2. Dereticare, curățenie. 3. Scuturatul pomilor (ca să cadă fructele). – Scutura + suf. -ătură.

DOOM

scuturătúră s. f., g.-d. art. scuturătúrii; pl. scuturătúri

scuturăturilor
SCUTURĂTÚRĂ, scuturături, s. f. Faptul de a (se) scutura. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare. 2. Dereticare, curățenie. 3. Scuturatul pomilor (ca să cadă fructele). – Scutura + suf. -ătură.

DOOM

scuturătúră s. f., g.-d. art. scuturătúrii; pl. scuturătúri

scuz
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuza
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuza
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

DOOM

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

scuzabil
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabila
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabile
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabilei
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabilele
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabilelor
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabili
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabilii
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabililor
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabilul
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzabilului
SCUZÁBIL, -Ă, scuzabili, -e, adj. Care poate fi scuzat, iertat, trecut cu vederea.- Din it. scusabile. Cf. fr. excusable.

DOOM

scuzábil adj. m., pl. scuzábili; f. scuzábilă, pl. scuzábile

scuzai
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzam
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzare
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzară
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzarăm
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzarăți
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzase
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzasem
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzaseră
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzaserăm
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzaserăți
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzaseși
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzaseți
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzat
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzau
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzași
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzați
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuze
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuze
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

DOOM

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

scuzei
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

DOOM

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

scuzele
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

DOOM

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

scuzelor
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

DOOM

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

scuzi
SCUD, scuzi, s. m. Veche monedă de argint sau de aur care a circulat în unele țări din Europa apuseană, valoarea ei variind după țări și epoci. – Din it. scudo.

DOOM

scud s. m., pl. scuzi

scuzi
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzii
SCUD, scuzi, s. m. Veche monedă de argint sau de aur care a circulat în unele țări din Europa apuseană, valoarea ei variind după țări și epoci. – Din it. scudo.

DOOM

scud s. m., pl. scuzi

scuzilor
SCUD, scuzi, s. m. Veche monedă de argint sau de aur care a circulat în unele țări din Europa apuseană, valoarea ei variind după țări și epoci. – Din it. scudo.

DOOM

scud s. m., pl. scuzi

scuzând
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuzînd
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser.

DOOM

scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză

scuț
SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur.

scuț
SCUȚ, scuțuri, s. n. Sloi mare de gheață. Ajuns pe culmele alpestre, «Pe stînci de scuți de gheață, troiene de zăpezi, Pe care o suflare le-aruncă răpezi jos» el se oprește. ODOBESCU, S. III 82. ♦ Țurțur.

scvama
SCVÁMĂ, scvame, s. f. (Bot.) Frunzișoară modificată, tare, care protejează mugurii, receptaculul. – Din lat. squama.

scvame
SCVÁMĂ, scvame, s. f. (Bot.) Frunzișoară modificată, tare, care protejează mugurii, receptaculul. – Din lat. squama.

scvamei
SCVÁMĂ, scvame, s. f. (Bot.) Frunzișoară modificată, tare, care protejează mugurii, receptaculul. – Din lat. squama.

scvamele
SCVÁMĂ, scvame, s. f. (Bot.) Frunzișoară modificată, tare, care protejează mugurii, receptaculul. – Din lat. squama.

scvamelor
SCVÁMĂ, scvame, s. f. (Bot.) Frunzișoară modificată, tare, care protejează mugurii, receptaculul. – Din lat. squama.

scvamos
SCVAMÓS, -OÁSĂ adj. v. scuamos.

scylla
Scylla 1. Fiica lui Nisus, regele Megarei. Cînd Minos a venit cu război împotriva lui Nisus, Scylla și-a trădat tatăl (tăindu-i din cap firul de aur care-l făcea de neînvins) de dragul frumosului străin și în schimbul făgăduielii acestuia că o va lua în căsătorie. Scîrbit de trădarea ei, Minos însă a ucis-o. 2. Întruchipare monstruoasă, cu înfățișare de femeie și cu partea de jos a corpului formată din mai mulți cîini, zămislită de Phorcys și de Ceto (după o versiune, după o alta de către Typhon și Echidna). Înainte de a deveni temutul monstru marin care nimicea corăbiile și-i înghițea pe corăbierii care se aventurau în strîmtoarea Messinei, Scylla fusese o fecioară iubită de Glaucus. Trezind gelozia și mînia Circei, ea a fost metamorfozată de puternica vrăjitoare într-un monstru marin, care străjuia alături de Charybdis trecătoarea îngustă ce despărțea Italia de Sicilia. Scylla a fost ucisă de Heracles, drept pedeapsă pentru că a furat o parte din boii lui Geryon, cînd eroul îi mîna spre casă (v. și Heracles).

scâlcia
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciai
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciam
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciară
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciarăm
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciarăți
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciase
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciasem
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciaseră
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciaserăm
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciaserăți
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciaseși
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciaseți
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciat
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciat
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciata
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciate
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciatei
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciatele
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciatelor
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciatul
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciatului
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciau
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciază
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciași
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciați
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciați
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciații
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlciaților
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scâlcie
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciem
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciere
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlcietura
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scâlcieturi
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scâlcieturii
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scâlcieturile
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scâlcieturilor
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scâlciez
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlcieze
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciezi
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâlciind
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scâncea
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânceai
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânceala
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scânceam
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncească
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânceau
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânceați
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânceli
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scâncelii
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scâncelile
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scâncelilor
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scâncesc
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncet
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scâncete
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scâncetele
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scâncetelor
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scâncetul
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scâncetului
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scâncește
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncești
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânci
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncii
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncim
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncind
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncire
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncire
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

scânciră
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncirăm
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncirăți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncise
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncisem
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânciseră
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânciserăm
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânciserăți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânciseși
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânciseți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncit
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scâncit
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncit
SCÂNCÍT¹ s. n. Faptul de a (se) scânci; scânceală; p. ext. scâncet. – V. scânci.

DOOM

scâncít s. n.

scâncita
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncite
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncitei
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncitele
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncitelor
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncitoare
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitoarea
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitoarei
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitoarele
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitoarelor
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitor
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitori
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitorii
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitorilor
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitorul
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitorului
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scâncitul
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncitului
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scâncitura
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scâncituri
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scânciturii
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scânciturile
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scânciturilor
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scânciși
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânciți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scânciți
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scânciții
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scânciților
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scândura
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scândurea
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scândureană
SCÎNDUREÁNĂ, scîndurene, s. f. 1. Scîndurea. 2. (La pl.) Tălpigile sau călcătorile cu care se lasă, la țesut, ițele în jos. Lăsarea ițelor în jos se face cu ajutorul iepelor, numite încă și... scîndurene. PAMFILE, I. C. 276.

scândureaua
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scândurele
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scândurelei
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scândurelele
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scândurelelor
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scânduri
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scândurica
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scândurice
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scânduricea
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scândurici
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scânduricii
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scânduricile
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scânduricilor
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scândurii
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scândurile
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scândurilor
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scândurița
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scândurițe
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scânduriței
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scândurițele
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scândurițelor
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scândurușă
SCÎNDURÚȘĂ, scîndurușe, s. f. (Rar) Scîndurică. Mă suii pe o scîndurușă, Mă-ntîlnii c-o albinușă, Albinușa face mierea. MARIAN, INS. 174.

scândurăria
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scândurărie
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scândurăriei
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scândurării
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scântei
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scânteia
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteia
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scânteiai
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiam
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiară
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiarăm
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiarăți
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiase
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiasem
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiaseră
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiaserăm
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiaserăți
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiaseși
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiaseți
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiat
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiau
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiază
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiași
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiați
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteie
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteie
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scânteiem
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiere
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiere
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scânteierea
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scânteieri
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scânteierii
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scânteierile
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scânteierilor
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scânteietoare
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietoarea
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietoarei
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietoarele
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietoarelor
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietor
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietori
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietorii
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietorilor
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietorul
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietorului
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteiez
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteieze
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiezi
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteii
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scânteile
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scânteilor
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scânteind
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteioara
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scânteioare
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scânteioarei
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scânteioarele
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scânteioarelor
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scânteioasa
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteioase
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteioasei
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteioasele
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteioaselor
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteios
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteiosul
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteiosului
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteioși
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteioșii
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteioșilor
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scânteiuța
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scânteiuțe
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scânteiuței
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scânteiuțele
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scânteiuțelor
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scârba
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbavnic
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnica
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnice
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnicei
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnicele
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnicelor
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnici
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnicii
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnicilor
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnicul
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbavnicului
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scârbe
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbea
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbeai
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbeam
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbească
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbeau
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbeați
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbei
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbele
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbelnic
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnica
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnice
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnicei
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnicele
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnicelor
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnici
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnicii
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnicilor
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnicul
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelnicului
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scârbelor
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbesc
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbește
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbești
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbi
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbici
scârbici s. n. sg. (glum.) serviciu.

scârbii
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbim
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbind
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbire
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiră
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbirăm
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbirăți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbise
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbisem
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiseră
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiserăm
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiserăți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiseși
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiseți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbit
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbit
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbita
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbite
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbitei
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbitele
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbitelor
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbitul
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbitului
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbiși
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scârbiți
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbiții
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârbiților
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scârboasa
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârboase
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârboasei
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârboasele
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârboaselor
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârbos
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârbosul
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârbosului
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârboșenie
SCÂRBOȘÉNIE, scârboșenii, s. f. Însușirea de a fi scârbos; (concr.) lucru scârbos, ființă scârboasă; faptă, purtare, vorbă scârboasă. – Scârbos + suf. -enie.

DOOM

scârboșénie (-ni-e) s. f., art. scârboșénia (-ni-a), g.-d. art. scârboșéniei; (lucruri, ființe, fapte, vorbe scârboase) pl. scârboșénii, art. scârboșéniile (-ni-i-)

scârboși
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârboșii
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârboșilor
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scârcium
SCÎ́RCIUM, scîrciume, s. n. (Regional) Scrînciob, leagăn. Mă agăț de frînghii și-mi dau drumul. Mă legăn în clopotniță, parcă m-aș da în scîrcium. STANCU, D. 323. Aidi în scîrcium să ne dăm. PĂSCULESCU, L. P. 82.

scârma
SCÎRMÁ, scîrm, vb. I. Refl. (Rar) A scotoci; a căuta. Scîrmă-te la ciorap... și pune restul pînă la pol. STANCU, D. 359.

scârna
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scârnav
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnav
SCẤRNAV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Reg.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

scârnava
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnave
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavei
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavele
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavelor
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavi
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavii
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavilor
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavul
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârnavului
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scârne
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scârnei
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scârnele
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scârnelor
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scârnăvea
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăveai
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăveam
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvească
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăveau
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăveați
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvenia
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scârnăvenie
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scârnăveniei
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scârnăvenii
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scârnăveniile
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scârnăveniilor
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scârnăvesc
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvește
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvești
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvi
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvia
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scârnăvie
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scârnăviei
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scârnăvii
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvii
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scârnăviile
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scârnăviilor
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scârnăvim
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvind
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvire
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviră
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvirăm
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvirăți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvise
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvisem
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviseră
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviserăm
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviserăți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviseși
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviseți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăvit
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviși
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârnăviți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scârșnitor
SCRÎȘNITÓR, -OÁRE, scrîșnitori, -oare, adj. Care scrîșnește, care scoate scrîșnete. (Atestat în forma scîrșnitoare) Cu fălci negre scîrșnitoare. ALECSANDRI, P. III 238. – Variantă: scîrșnitór, -oáre adj.

scârț
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârța
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârțai
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârțan
scârțan, scârțani s. m. om meschin, zgârcit.

scârțar
SCÂRȚÁR, scârțari, adj., s. m. (Reg.) (Om) meschin, zgârcit. – Scârț + suf. -ar.

scârți
SCÎRȚI interj. v. scîrț.

scârții
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțiială
SCÎRȚÎIÁLĂ, scîrțîieli, s. f. Faptul de a scîrțîi și zgomotul produs; scîrțîit (mai ales repetat, prelungit). Fuma scuipînd și plimbîndu-se însoțit de o scîrțîială enervantă a ghetelor cu gumă. C. PETRESCU, C. V. 278. – Pl. și: (rar) scîrțîiele (GOROVEI C. 297). – Variante: scîrțăiálă, scîrțiiálă s. f.

scârțiire
SCÂRȚIÍ vb. IV v. scârțâi.

scârțiit
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțiit
SCÂRȚÂÍT¹ s. n. Faptul de a scârțâi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist netalentat care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâít s. n.

scârțiitor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțiitor
SCÎRȚIITÓR, -OÁRE adj. v. scîrțîitor.

scârțiitură
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scârțul
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârțului
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârțuri
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârțurile
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârțurilor
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scârțâia
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiai
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâială
SCÂRȚÂIÁLĂ, scârțâieli, s. f. Scârțâit¹. [Pr.: -ță-ia-] – Scârțâi + suf. -eală.

DOOM

scârțâiálă s. f., g.-d. art. scârțâiélii; pl. scârțâiéli

scârțâiam
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiau
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiați
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâie
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâii
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâim
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâind
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâire
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâire
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scârțâirea
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scârțâiri
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scârțâirii
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scârțâirile
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scârțâirilor
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scârțâiră
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâirăm
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâirăți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâise
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâisem
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiseră
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiserăm
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiserăți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiseși
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiseți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâit
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâit
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâita
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâite
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâitei
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâitele
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâitelor
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâitoare
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scârțâitoare
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitoarea
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scârțâitoarea
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitoarei
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitoarele
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitoarelor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitori
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scârțâitori
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitorii
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scârțâitorii
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitorile
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scârțâitorilor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scârțâitorilor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitorul
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitorului
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scârțâitul
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâitului
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâitura
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scârțâituri
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scârțâiturii
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scârțâiturile
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scârțâiturilor
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scârțâiși
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțâiți
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâiții
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțâiților
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scârțăi
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțăială
SCÎRȚÎIÁLĂ, scîrțîieli, s. f. Faptul de a scîrțîi și zgomotul produs; scîrțîit (mai ales repetat, prelungit). Fuma scuipînd și plimbîndu-se însoțit de o scîrțîială enervantă a ghetelor cu gumă. C. PETRESCU, C. V. 278. – Pl. și: (rar) scîrțîiele (GOROVEI C. 297). – Variante: scîrțăiálă, scîrțiiálă s. f.

scârțăietor
SCÎRȚÎITÓR, -OÁRE, scîrțîitori, -oare, adj. Care scîrțîie, care produce un scîrțîit. Am o cățea lătrătoare Ș-o ușă scîrțîitoare. TEODORESCU, P. P. 310. – Variante: scîrțăietór, -oare (PĂSCULESCU, L. P. 295), scîrțiitór, -oare (NEGRUZZI, S. I 287) adj.

scârțăire
SCÂRȚĂÍ vb. IV v. scârțâi.

scârțăit
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scârțăit
SCÂRȚÂÍT¹ s. n. Faptul de a scârțâi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist netalentat care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâít s. n.

scârțăitură
SCÎRȚÎITÚRĂ, scîrțîituri, s. f. Scîrțîit. Podurile rulante i se par acum imense și orice scîrțîitură a lor, cînd lanțurile se încurcă la cîrlige, face să-i tresară inima. SAHIA, N. 35. – Variante: scîrțăitură (DAN, U. 259), scîrțiitúră (SLAVICI, N. I 33) s. f.

scârțări
scârțări, scârțăresc v. t. v. r. a da dovadă de zgârcenie într-o situație.

scîlcia
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciai
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciam
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciară
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciarăm
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciarăți
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciase
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciasem
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciaseră
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciaserăm
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciaserăți
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciaseși
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciaseți
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciat
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciat
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciata
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciate
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciatei
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciatele
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciatelor
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciatul
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciatului
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciau
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciază
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciași
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciați
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciați
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciații
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlciaților
SCÂLCIÁT, -Ă, scâlciați, -te, adj. 1. (Despre încălțăminte; p. gener. despre alte obiecte) Tocit (într-o parte); deformat. 2. Fig. (Despre cuvinte) Schimonosit, pocit (în pronunțare). [Pr.: -ci-at] – V. scâlcia.

scîlcie
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciem
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciere
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlcietura
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scîlcieturi
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scîlcieturii
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scîlcieturile
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scîlcieturilor
SCÂLCIETÚRĂ, scâlcieturi, s. f. Faptul de a (se) scâlcia; deformare; (concr.) parte deformată (prin tocire) a unui obiect (în special a încălțămintei). [Pr.: -ci-e-] – Scâlcia + suf. -ătură.

DOOM

scâlcietúră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. scâlcietúrii; pl. scâlcietúri

scîlciez
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlcieze
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciezi
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîlciind
SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (i se) toci încălțămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunța incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

DOOM

scâlciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciáză, 1 pl. scâlciém (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlciéze; ger. scâlciínd (-ci-ind)

scîncea
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînceai
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînceala
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scînceam
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncească
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînceau
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînceați
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînceli
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scîncelii
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scîncelile
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scîncelilor
SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci, scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală.

DOOM

scânceálă s. f., g.-d. art. scâncélii; pl. scâncéli

scîncesc
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncet
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scîncete
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scîncetele
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scîncetelor
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scîncetul
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scîncetului
SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

DOOM

scấncet s. n., pl. scấncete

scîncește
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncești
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînci
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncii
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncim
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncind
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncire
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciră
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncirăm
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncirăți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncise
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncisem
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciseră
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciserăm
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciserăți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciseși
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciseți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncit
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scîncit
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncita
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncite
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncitei
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncitele
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncitelor
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncitoare
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitoarea
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitoarei
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitoarele
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitoarelor
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitor
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitori
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitorii
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitorilor
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitorul
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitorului
SCÂNCITÓR, -OÁRE, scâncitori, -oare, adj. Care scâncește. – Scânci + suf. -tor.

DOOM

scâncitór adj. m., pl. scâncitóri; f. sg. și pl. scâncitoáre

scîncitul
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncitului
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîncitura
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scîncituri
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scînciturii
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scînciturile
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scînciturilor
SCÂNCITÚRĂ, scâncituri, s. f. Scâncet. – Scânci + suf. -tură.

DOOM

scâncitúră s. f., g.-d. art. scâncitúrii; pl. scâncitúri

scînciși
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciți
SCÂNCÍ, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

DOOM

scâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncésc, imperf. 3 sg. scânceá; conj. prez. 3 să scânceáscă

scînciți
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scînciții
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scînciților
SCÂNCÍT², -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.

scîndura
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scîndurea
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scîndureaua
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scîndurele
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scîndurelei
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scîndurelele
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scîndurelelor
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scînduri
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scîndurica
SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s. f. Diminutiv al lui scândură; scândurice, scânduriță. – Scândură + suf. -ea, -ică.

scîndurice
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scînduricea
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scîndurici
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scînduricii
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scînduricile
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scînduricilor
SCÂNDURÍCE, scândurici, s. f. (Rar) Scândurea. – Scândură + suf. -ice.

DOOM

scânduríce (rar) s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci

scîndurii
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scîndurile
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scîndurilor
SCẤNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

DOOM

scấndură s. f., g.-d. art. scấndurii; pl. scấnduri

scîndurița
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scîndurițe
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scînduriței
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scîndurițele
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scîndurițelor
SCÂNDURÍȚĂ, scândurile, s. f. (Rar) Scândurea. ◊ Un fel de lopățică la amnarul războiului de țesut, care ajută la înfășurarea pânzei țesute pe sulul de dinainte. – Scândură + suf. -iță.

DOOM

scânduríță (rar) s. f., g.-d. art. scânduríței; pl. scânduríțe

scîndurăria
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scîndurărie
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scîndurăriei
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scîndurării
SCÂNDURĂRÍE s. f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; mulțime de scânduri. – Scândură + suf. -ărie.

DOOM

scândurăríe s. f., art. scândurăría, g.-d. scândurăríi, art. scândurăríei

scîntei
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scînteia
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteia
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scînteiai
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiam
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiară
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiarăm
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiarăți
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiase
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiasem
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiaseră
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiaserăm
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiaserăți
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiaseși
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiaseți
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiat
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiau
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiază
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiași
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiați
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteie
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteie
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scînteiem
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiere
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiere
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scînteierea
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scînteieri
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scînteierii
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scînteierile
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scînteierilor
SCÂNTEIÉRE, scânteieri, s. f. Faptul de a scânteia; lumină slabă (și intermitentă). ♦ Variație a strălucirii și a culorii stelelor. [Pr.: -te-ie-] – V. scânteia.

DOOM

scânteiére s. f., g.-d. art. scânteiérii; pl. scânteiéri

scînteietoare
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietoarea
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietoarei
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietoarele
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietoarelor
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietor
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietori
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietorii
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietorilor
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietorul
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteietorului
SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

DOOM

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scînteiez
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteieze
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteiezi
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteii
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scînteile
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scînteilor
SCÂNTÉIE, scântei, s. f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt, aparent neînsemnat, care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Parte foarte mică din ceva; fărâmă. O scânteie de talent. [Pr.: -te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

DOOM

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi, art. scântéile

scînteind
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

DOOM

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scînteioara
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scînteioare
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scînteioarei
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scînteioarele
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scînteioarelor
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

DOOM

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scînteioasa
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteioase
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteioasei
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteioasele
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteioaselor
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteios
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteiosul
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteiosului
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteioși
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteioșii
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteioșilor
SCÂNTEIÓS, -OÁSĂ, scânteioși, -oase, adj. (Înv.; despre ochi, privire) Scânteietor, strălucitor. [Pr.: -te-ios] – Scânteie + suf. -os.

DOOM

scânteiós (înv.) adj. m., pl. scânteióși; f. scânteioásă, pl. scânteioáse

scînteiuța
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scînteiuțe
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scînteiuței
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scînteiuțele
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scînteiuțelor
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

DOOM

scânteiúțe (plantă) s. f. pl.

scîrba
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scîrbavnic
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnica
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnice
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnicei
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnicele
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnicelor
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnici
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnicii
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnicilor
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnicul
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbavnicului
SCÂRBÁVNIC, -Ă, scârbavnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -avnic.

DOOM

scârbávnic (înv.) adj. m., pl. scârbávnici; f. scârbávnică, pl. scârbávnice

scîrbe
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scîrbea
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbeai
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbeam
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbească
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbeau
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbeați
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbei
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scîrbele
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scîrbelnic
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnica
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnice
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnicei
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnicele
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnicelor
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnici
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnicii
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnicilor
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnicul
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelnicului
SCÂRBÉLNIC, -Ă, scârbelnici, -ce, adj. (Înv.) Scârbos, dezgustător. – Scârbă + suf. -elnic.

DOOM

scârbélnic (înv.) adj. m., pl. scârbélnici; f. scârbélnică, pl. scârbélnice

scîrbelor
SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

DOOM

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scîrbesc
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbește
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbești
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbi
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbii
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbim
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbind
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbire
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiră
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbirăm
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbirăți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbise
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbisem
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiseră
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiserăm
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiserăți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiseși
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiseți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbit
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbit
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbita
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbite
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbitei
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbitele
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbitelor
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbitul
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbitului
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbiși
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiți
SCÂRBÍ, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.

DOOM

scârbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbésc, imperf. 3 sg. scârbeá; conj. prez. 3 să scârbeáscă

scîrbiți
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbiții
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrbiților
SCÂRBÍT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.

scîrboasa
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrboase
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrboasei
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrboasele
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrboaselor
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrbos
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrbosul
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrbosului
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrboși
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrboșii
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrboșilor
SCÂRBÓS, -OÁSĂ, scârboși, -oase, adj. 1. Care provoacă scârbă (1), greață, repulsie, silă; dezgustător, respingător, grețos. 2. Care inspiră dispreț; josnic, detestabil. ◊ Expr. A fi scârbos la gură sau a avea gură scârboasă = a întrebuința vorbe urâte, triviale. 3. (Fam.) Care se ingrețoșează ușor, căruia i se face ușor greață. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de mulțumit; dezagreabil, nesuferit. – Scârbă + suf. -os.

DOOM

scârbós adj. m., pl. scârbóși; f. scârboásă, pl. scârboáse

scîrna
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scîrnav
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnava
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnave
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavei
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavele
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavelor
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavi
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavii
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavilor
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavul
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrnavului
SCẤRNÁV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Pop.) Plin de murdărie; murdar. 2. Fig. Dezgustător, grețos, scârbos; josnic, ticălos, infam; trivial, obscen. [Acc. și: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.

DOOM

scấrnav (pop.) adj. m., pl. scấrnavi; f. scấrnavă, pl. scấrnave

scîrne
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scîrnei
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scîrnele
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scîrnelor
SCẤRNĂ s. f. (Pop.) Excremente. – Din sl. skrvŭna.

DOOM

scấrnă (pop.) s. f., g.-d. art. scấrnei

scîrnăvea
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăveai
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăveam
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvească
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăveau
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăveați
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvenia
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scîrnăvenie
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scîrnăveniei
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scîrnăvenii
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scîrnăveniile
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scîrnăveniilor
SCÂRNĂVÉNIE s. f. (Rar) Scârnăvie. – Scârnav + suf. -enie.

DOOM

scârnăvénie (rar) (-ni-e) s. f., art. scârnăvénia (ni-a), g.-d. scârnăvénii, art. scârnăvéniei

scîrnăvesc
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvește
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvești
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvi
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvia
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scîrnăvie
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scîrnăviei
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scîrnăvii
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvii
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scîrnăviile
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scîrnăviilor
SCÂRNĂVÍE, scârnăvii, s. f. 1. Lucru murdar, scârnav; scârnăvenie, murdărie. 2. Fig. Om, lucru, faptă fără valoare, de nimic. – Scârnav + suf. -ie.

DOOM

scârnăvíe s. f., art. scârnăvía, g.-d. art. scârnăvíei; pl. scârnăvíi, art. scârnăvíile

scîrnăvim
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvind
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvire
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviră
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvirăm
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvirăți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvise
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvisem
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviseră
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviserăm
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviserăți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviseși
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviseți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăvit
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviși
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrnăviți
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav.

DOOM

!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă

scîrț
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrța
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrțai
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrțul
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrțului
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrțuri
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrțurile
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrțurilor
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

DOOM

!scấrța-scấrța/scấrța-scấrța-pe-hârtíe s. m. și f., g.-d. lui scấrța-scấrța/lui scấrța-scấrța-pe-hârtíe; pl. scấrța-scấrța/ scấrța-scấrța-pe-hârtíe

scîrțîi
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîia
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiai
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiam
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiau
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiați
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîie
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîii
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîim
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîind
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîire
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîire
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scîrțîirea
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scîrțîiri
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scîrțîirii
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scîrțîirile
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scîrțîirilor
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi.

DOOM

scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri

scîrțîiră
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîirăm
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîirăți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîise
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîisem
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiseră
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiserăm
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiserăți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiseși
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiseți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîit
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîit
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîita
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîite
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîitei
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîitele
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîitelor
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîitoare
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scîrțîitoare
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitoarea
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scîrțîitoarea
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitoarei
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitoarele
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitoarelor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitori
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scîrțîitori
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitorii
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scîrțîitorii
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitorile
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scîrțîitorilor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri

scîrțîitorilor
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitorul
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitorului
SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor.

DOOM

scârțâitór (-țâ-i-) adj. m., pl. scârțâitóri; f. sg. și pl. scârțâitoáre

scîrțîitul
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîitului
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîitura
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scîrțîituri
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scîrțîiturii
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scîrțîiturile
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scîrțîiturilor
SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

DOOM

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scîrțîiși
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiți
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi.

DOOM

scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd

scîrțîiți
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîiții
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scîrțîiților
SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi.

scădea
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scădeai
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scădeam
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scădeau
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scădeați
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scădem
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scădere
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scădere
SCĂDÉRE, scăderi, s. f. 1. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei; reducere, micșorare, descreștere (a cantităților, a volumului, a proporțiilor). ♦ Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se determină diferența dintre două numere, diferență care adunată cu scăzăt.orul trebuie să dea un număr egal cu descăzutul. 2. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ (Înv.) Pierdere, diminuare a valorii. – V. scădea.

DOOM

scădére s. f., g.-d. art. scădérii; pl. scădéri

scăderea
SCĂDÉRE, scăderi, s. f. 1. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei; reducere, micșorare, descreștere (a cantităților, a volumului, a proporțiilor). ♦ Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se determină diferența dintre două numere, diferență care adunată cu scăzăt.orul trebuie să dea un număr egal cu descăzutul. 2. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ (Înv.) Pierdere, diminuare a valorii. – V. scădea.

DOOM

scădére s. f., g.-d. art. scădérii; pl. scădéri

scăderi
SCĂDÉRE, scăderi, s. f. 1. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei; reducere, micșorare, descreștere (a cantităților, a volumului, a proporțiilor). ♦ Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se determină diferența dintre două numere, diferență care adunată cu scăzăt.orul trebuie să dea un număr egal cu descăzutul. 2. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ (Înv.) Pierdere, diminuare a valorii. – V. scădea.

DOOM

scădére s. f., g.-d. art. scădérii; pl. scădéri

scăderii
SCĂDÉRE, scăderi, s. f. 1. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei; reducere, micșorare, descreștere (a cantităților, a volumului, a proporțiilor). ♦ Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se determină diferența dintre două numere, diferență care adunată cu scăzăt.orul trebuie să dea un număr egal cu descăzutul. 2. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ (Înv.) Pierdere, diminuare a valorii. – V. scădea.

DOOM

scădére s. f., g.-d. art. scădérii; pl. scădéri

scăderile
SCĂDÉRE, scăderi, s. f. 1. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei; reducere, micșorare, descreștere (a cantităților, a volumului, a proporțiilor). ♦ Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se determină diferența dintre două numere, diferență care adunată cu scăzăt.orul trebuie să dea un număr egal cu descăzutul. 2. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ (Înv.) Pierdere, diminuare a valorii. – V. scădea.

DOOM

scădére s. f., g.-d. art. scădérii; pl. scădéri

scăderilor
SCĂDÉRE, scăderi, s. f. 1. Acțiunea de a scădea și rezultatul ei; reducere, micșorare, descreștere (a cantităților, a volumului, a proporțiilor). ♦ Una dintre cele patru operații aritmetice fundamentale, prin care se determină diferența dintre două numere, diferență care adunată cu scăzăt.orul trebuie să dea un număr egal cu descăzutul. 2. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ (Înv.) Pierdere, diminuare a valorii. – V. scădea.

DOOM

scădére s. f., g.-d. art. scădérii; pl. scădéri

scădeți
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăfița
SCĂFÍȚĂ, scăfițe, s. f. Diminutiv al lui scafă. – Scafă + suf. -iță.

DOOM

scăfíță s. f., g.-d. art. scăfíței; pl. scăfíțe

scăfițe
SCĂFÍȚĂ, scăfițe, s. f. Diminutiv al lui scafă. – Scafă + suf. -iță.

DOOM

scăfíță s. f., g.-d. art. scăfíței; pl. scăfíțe

scăfiței
SCĂFÍȚĂ, scăfițe, s. f. Diminutiv al lui scafă. – Scafă + suf. -iță.

DOOM

scăfíță s. f., g.-d. art. scăfíței; pl. scăfíțe

scăfițele
SCĂFÍȚĂ, scăfițe, s. f. Diminutiv al lui scafă. – Scafă + suf. -iță.

DOOM

scăfíță s. f., g.-d. art. scăfíței; pl. scăfíțe

scăfițelor
SCĂFÍȚĂ, scăfițe, s. f. Diminutiv al lui scafă. – Scafă + suf. -iță.

DOOM

scăfíță s. f., g.-d. art. scăfíței; pl. scăfíțe

scăfârlia
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfârlie
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfârliei
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfârlii
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfârliile
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfârliilor
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfîrlia
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfîrlie
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfîrliei
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfîrlii
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfîrliile
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăfîrliilor
SCĂFÂRLÍE, scăfârlii, s. f. (Pop. și fam.) Țeasta capului; craniu. ♦ Cap. – Din scafă.

DOOM

scăfârlíe (pop., fam.) s. f., art. scăfârlía, g.-d. art. scăfârlíei; pl. scăfârlíi, art. scăfârlíile

scăi
a scăi la fas (pe cineva) expr. (intl.) a lovi la cap (pe cineva).

scăiecior
SCAIECIÓR, scaieciori, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu sticletele, care trăiește prin locuri necultivate, acoperite cu scaieți. Umbra nu se îndesise, căci pădurea atunci înmugurea, dar scaieciorii cîntau pe de rînd. VISSARION, B. 165.

DOOM

scăieciór (rar) s. m., pl. scăiecióri

scăieciori
SCAIECIÓR, scaieciori, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu sticletele, care trăiește prin locuri necultivate, acoperite cu scaieți. Umbra nu se îndesise, căci pădurea atunci înmugurea, dar scaieciorii cîntau pe de rînd. VISSARION, B. 165.

DOOM

scăieciór (rar) s. m., pl. scăiecióri

scăieciorii
SCAIECIÓR, scaieciori, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu sticletele, care trăiește prin locuri necultivate, acoperite cu scaieți. Umbra nu se îndesise, căci pădurea atunci înmugurea, dar scaieciorii cîntau pe de rînd. VISSARION, B. 165.

DOOM

scăieciór (rar) s. m., pl. scăiecióri

scăieciorilor
SCAIECIÓR, scaieciori, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu sticletele, care trăiește prin locuri necultivate, acoperite cu scaieți. Umbra nu se îndesise, căci pădurea atunci înmugurea, dar scaieciorii cîntau pe de rînd. VISSARION, B. 165.

DOOM

scăieciór (rar) s. m., pl. scăiecióri

scăieciorul
SCAIECIÓR, scaieciori, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu sticletele, care trăiește prin locuri necultivate, acoperite cu scaieți. Umbra nu se îndesise, căci pădurea atunci înmugurea, dar scaieciorii cîntau pe de rînd. VISSARION, B. 165.

DOOM

scăieciór (rar) s. m., pl. scăiecióri

scăieciorului
SCAIECIÓR, scaieciori, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu sticletele, care trăiește prin locuri necultivate, acoperite cu scaieți. Umbra nu se îndesise, căci pădurea atunci înmugurea, dar scaieciorii cîntau pe de rînd. VISSARION, B. 165.

DOOM

scăieciór (rar) s. m., pl. scăiecióri

scăiete
SCĂIÉTE s. m. v. scaiete.

scăiuș
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilostis). – Scai¹ + suf. -uș.

DOOM

scăiúș s. m., pl. scăiúși

scăiuși
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilostis). – Scai¹ + suf. -uș.

DOOM

scăiúș s. m., pl. scăiúși

scăiușii
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilostis). – Scai¹ + suf. -uș.

DOOM

scăiúș s. m., pl. scăiúși

scăiușilor
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilostis). – Scai¹ + suf. -uș.

DOOM

scăiúș s. m., pl. scăiúși

scăiușul
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilostis). – Scai¹ + suf. -uș.

DOOM

scăiúș s. m., pl. scăiúși

scăiușului
SCĂIÚȘ, scăiuși, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă acoperită de peri și țepi și cu flori alburii sau albe-gălbui dispuse în capitule globuloase și spinoase (Dipsacus pilostis). – Scai¹ + suf. -uș.

DOOM

scăiúș s. m., pl. scăiúși

scălcia
SCÎLCIÁ, scîlciez, vb. I. Tranz. A toci, a strîmba, a deforma încălțămintea (mai ales la tocuri). (Refl.) De ghete nu mai vorbesc, că mi se scîlciaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 289. – Prez. ind. și: (rar) scî́lciu (DELAVRANCEA, H. T. 12). – Variantă: scălciá vb. I.

scălciat
SCÎLCIÁT, -Ă, scîlciați, -te, adj. (Despre încălțăminte) Tocit, strîmbat, deformat. Stătea lîngă bătrîn și-i ținea de urît, în vreme ce acesta punea petec lîngă petec ghetelor desfundate și scîlciate. PAS, Z. I 199. Cînd s-a reîntors la metoc... friguros și cu bocancii scîlciați, a găsit pe bunul său prieten. STĂNOIU, C. I. 69. ◊ Fig. (Atestat în forma scălciat) Nu-ți place mai bine traducția lui Dosofteiu... care nu te ostenește cînd o cetești, nici are fraze mari întortocheate și scălciate ? NEGRUZZI, S. I 266. (Adverbial) Băieții... rîdeau mai ales acum, pentru că Budulea vorbea foarte scîlciat ungurește. SLAVICI, O. I 85. – Variantă: scălciát, -ă adj.

scăldai
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldam
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldare
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldare
SCĂLDÁRE, scăldări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) scălda și rezultatul ei. – V. scălda.

DOOM

scăldáre (rar) s. f., g.-d. art. scăldắrii; pl. scăldắri

scăldarea
SCĂLDÁRE, scăldări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) scălda și rezultatul ei. – V. scălda.

DOOM

scăldáre (rar) s. f., g.-d. art. scăldắrii; pl. scăldắri

scăldară
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldarăm
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldarăți
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldase
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldasem
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldaseră
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldaserăm
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldaserăți
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldaseși
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldaseți
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldat
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldat
SCĂLDÁT, scăldaturi, s. n. Faptul de a (se) scălda; (concr.) loc (intr-o apă curgătoare) unde se face baie. – V. scălda.

DOOM

scăldát s. n., pl. scăldáturi

scăldat
SCĂLDÁT², -Ă, scăldați, -te, adj. Udat, muiat; acoperit cu..., plin de... Se topea de dor... după părinții ei și după țara în care se născuse. Cînd o căuiai, era cu ochii scăldați în lacrimi. ISPIRESCU, L. 126. ◊ Fig. Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr, Scăldat în foc de soare. EMINESCU, O. I 171. Inima, dulce privighitoare, Scăldată-n soare, Cîntă, iubind ! ALECSANDRI, P. A. 90.

scăldatul
SCĂLDÁT, scăldaturi, s. n. Faptul de a (se) scălda; (concr.) loc (intr-o apă curgătoare) unde se face baie. – V. scălda.

DOOM

scăldát s. n., pl. scăldáturi

scăldatului
SCĂLDÁT, scăldaturi, s. n. Faptul de a (se) scălda; (concr.) loc (intr-o apă curgătoare) unde se face baie. – V. scălda.

DOOM

scăldát s. n., pl. scăldáturi

scăldaturi
SCĂLDÁT, scăldaturi, s. n. Faptul de a (se) scălda; (concr.) loc (intr-o apă curgătoare) unde se face baie. – V. scălda.

DOOM

scăldát s. n., pl. scăldáturi

scăldaturile
SCĂLDÁT, scăldaturi, s. n. Faptul de a (se) scălda; (concr.) loc (intr-o apă curgătoare) unde se face baie. – V. scălda.

DOOM

scăldát s. n., pl. scăldáturi

scăldaturilor
SCĂLDÁT, scăldaturi, s. n. Faptul de a (se) scălda; (concr.) loc (intr-o apă curgătoare) unde se face baie. – V. scălda.

DOOM

scăldát s. n., pl. scăldáturi

scăldau
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldași
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldați
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldușcă
SCĂLDÚȘCĂ, scălduște, s. f. (Regional) Vasul în care se face baie (v. scăldătoare); apa pregătită pentru baie (v. scăldătură). Te rog ca să dăruiești ceva copilului în scăldușcă. SBIERA, P. 194. Mamele să nu schimbe oalele cu scăldușcă pentru copii. I. CR. IV 301.

scăldând
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldînd
SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaladare.

DOOM

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scăldăciune
SCĂLDĂCIÚNE, scăldăciuni, s. f. (Regional) Îmbăiere, baie; scăldat. În decursul cumătriei sau nemijlocit după aceasta urmează de regulă scăldăciunea. MARIAN, NA. 255.

scăldări
SCĂLDÁRE, scăldări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) scălda și rezultatul ei. – V. scălda.

DOOM

scăldáre (rar) s. f., g.-d. art. scăldắrii; pl. scăldắri

scăldării
SCĂLDÁRE, scăldări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) scălda și rezultatul ei. – V. scălda.

DOOM

scăldáre (rar) s. f., g.-d. art. scăldắrii; pl. scăldắri

scăldările
SCĂLDÁRE, scăldări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) scălda și rezultatul ei. – V. scălda.

DOOM

scăldáre (rar) s. f., g.-d. art. scăldắrii; pl. scăldắri

scăldărilor
SCĂLDÁRE, scăldări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) scălda și rezultatul ei. – V. scălda.

DOOM

scăldáre (rar) s. f., g.-d. art. scăldắrii; pl. scăldắri

scăldătoare
SCĂLDĂTOÁRE, scăldători, s. f. 1. Loc de scăldat; scaldă. 2. (Pop.) Cadă, albie; p. ext. bazin. 3. Îmbăiere, baie; scăldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scălda + suf. -ătoare.

DOOM

scăldătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăldătórii; pl. scăldătóri

scăldătoarea
SCĂLDĂTOÁRE, scăldători, s. f. 1. Loc de scăldat; scaldă. 2. (Pop.) Cadă, albie; p. ext. bazin. 3. Îmbăiere, baie; scăldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scălda + suf. -ătoare.

DOOM

scăldătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăldătórii; pl. scăldătóri

scăldători
SCĂLDĂTOÁRE, scăldători, s. f. 1. Loc de scăldat; scaldă. 2. (Pop.) Cadă, albie; p. ext. bazin. 3. Îmbăiere, baie; scăldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scălda + suf. -ătoare.

DOOM

scăldătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăldătórii; pl. scăldătóri

scăldătorii
SCĂLDĂTOÁRE, scăldători, s. f. 1. Loc de scăldat; scaldă. 2. (Pop.) Cadă, albie; p. ext. bazin. 3. Îmbăiere, baie; scăldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scălda + suf. -ătoare.

DOOM

scăldătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăldătórii; pl. scăldătóri

scăldătorile
SCĂLDĂTOÁRE, scăldători, s. f. 1. Loc de scăldat; scaldă. 2. (Pop.) Cadă, albie; p. ext. bazin. 3. Îmbăiere, baie; scăldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scălda + suf. -ătoare.

DOOM

scăldătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăldătórii; pl. scăldătóri

scăldătorilor
SCĂLDĂTOÁRE, scăldători, s. f. 1. Loc de scăldat; scaldă. 2. (Pop.) Cadă, albie; p. ext. bazin. 3. Îmbăiere, baie; scăldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scălda + suf. -ătoare.

DOOM

scăldătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăldătórii; pl. scăldătóri

scăldătură
SCĂLDĂTÚRĂ, scăldături, s. f. (Popular) Faptul de a (se) scălda; apa în care se scaldă cineva, în care se face baie. Gătindu-se de scăldat, moașa sau cine este ia scăldătura și o aruncă la răspîntii. MARIAN, NA. 24.

scăluș
scălúș (-și), s. m. – 1. Langustă (Locusta viridissima). – 2. (S. n.) Scăunel de vioară. – 3. (S. n.) Căluș. De la căluș, cu s- expresiv. La fel scăloi, s. m. (persoană cabalină), apare în loc de căloi, fără să fie posibil de a-l pune în legătură cu lat. escalonia (Pușcariu, Dacor., III, 660; REW 694).

scălâmb
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmba
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmba
SCĂLÂMBÁ vb. I v. scălâmbăia.

scălâmbare
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălâmbat
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbe
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbei
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbele
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbelor
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbi
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbii
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbilor
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmboia
SCĂLÂMBOIÁ, scălấmboi, vb. I. Refl. (Var.) A se scălâmba. (din zgâmboi¹)

scălâmboiere
SCĂLÂMBOIÁ, scălấmboi, vb. I. Refl. (Var.) A se scălâmba. (din zgâmboi¹)

scălâmbul
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbului
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălâmbăia
scălâmbăi, scălâmbăi v. r. (pop.) a se schimonosi

DOOM

!scălâmbăiá (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se scălấmbăie; conj. prez. 3 să se scălấmbăie; ger. scălâmbăíndu-se

scălâmbăia
SCĂLÂMBĂIÁ, scălâmbăiez, vb. I. Refl. (Pop. și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia – Var.: scălămbăiá, scălâmbá, vb. I.] – Din scălâmb.

scălâmbăiata
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiate
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiatei
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiatele
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiatelor
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiatul
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiatului
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiați
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiații
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăiaților
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălâmbăieli
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălâmbăielii
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălâmbăielile
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălâmbăielilor
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălâmbăierea
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălâmbăieri
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălâmbăierii
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălâmbăierile
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălâmbăierilor
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălâmbăietură
SCĂLÂMBĂIETÚRĂ, scălâmbăietúri, s. f. Grimasă, scălâmbăială. (scălâmbăia + suf. -ătură)

scălâmbătura
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălâmbături
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălâmbăturii
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălâmbăturile
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălâmbăturilor
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălîmb
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmba
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbe
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbei
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbele
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbelor
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbi
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbii
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbilor
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbul
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbului
SCĂLẤMB, -Ă, scălâmbi, -e, adj. (Pop. și fam.; despre ființe; adesea substantivat) Cu membrele strâmbe, sucite; schimonosit. ♦ (Despre încălțăminte) Deformat, scâlciat. – Et. nec.

DOOM

scălấmb (pop., fam.) adj. m., pl. scălấmbi; f. scălấmbă, pl. scălấmbe

scălîmbăiala
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălîmbăiat
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiata
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiate
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiatei
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiatele
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiatelor
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiatul
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiatului
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiați
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiații
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăiaților
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălîmbăieli
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălîmbăielii
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălîmbăielile
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălîmbăielilor
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălîmbăiere
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălîmbăierea
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălîmbăieri
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălîmbăierii
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălîmbăierile
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălîmbăierilor
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scălîmbătura
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălîmbături
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălîmbăturii
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălîmbăturile
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălîmbăturilor
SCĂLÂMBĂTÚRĂ, scălâmbături, s. f. (Înv.) Scălâmbăiere. – Scălâmba + suf. -ătură.

DOOM

scălâmbătúră (înv.) s. f., g.-d. art. scălâmbătúrii; pl. scălâmbătúri

scălămbăia
SCĂLĂMBĂIÁ vb. I v. scălâmbăia.

scălămbăia
SCĂLĂMBĂIÁ vb. I v. scălâmbăia.

scălămbăială
SCĂLÂMBĂIÁLĂ, scălâmbăieli, s. f. (Pop. și fam.) Scălâmbăiere. [Pr.: -bă-ia-. – Var.: scălămbăiálă s. f.] – Scălâmbăia + suf. -eală.

DOOM

scălâmbăiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiélii; pl. scălâmbăiéli

scălămbăiat
SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

scălămbăiere
SCĂLÂMBĂIÉRE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiére, scălâmbáre s. f.] – V. scălâmbăia.

DOOM

scălâmbăiére (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăiérii; pl. scălâmbăiéri

scămoasa
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoase
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoasei
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoasele
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoaselor
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămos
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămosul
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămosului
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoșa
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșai
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșam
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșare
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșare
SCĂMOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) scămoșa; scămoșat¹. – V. scămoșa.

DOOM

scămoșáre s. f., g.-d. art. scămoșắrii

scămoșară
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșarăm
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșarăți
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșase
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșasem
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșaseră
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșaserăm
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșaserăți
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșaseși
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșaseți
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșat
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșat
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșat
SCĂMOȘÁT¹ s. n. Scămoșare. – V. scămoșa.

DOOM

scămoșát s. n.

scămoșata
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșate
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșatei
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșatele
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșatelor
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșatul
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșatului
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșau
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșași
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșați
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșați
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșații
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșaților
SCĂMOȘAT², -Ă, scămoșați, -te, adj. (Despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos; scămos. – V. scămoșa.

scămoșează
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșez
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșeze
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșezi
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoși
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoșii
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoșilor
SCĂMÓS, -OÁSĂ, scămoși, -oase, adj. Cu scame. ♦ Cu aspect pufos. – Scamă + suf. -os.

DOOM

scămós (care are scame) adj. m., pl. scămóși; f. scămoásă, pl. scămoáse

scămoșând
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scămoșînd
SCĂMOȘÁ, scămoșez, vb. I. 1. Refl. (Despre produse textile; la pers. 3) A se face scame, a se face ca scama, a se destrăma (în urma uzurii, a unui defect de fabricație etc.). 2. Tranz. A face ca o țesătură să capete un aspect pufos și să devină mai moale (prelucrând-o cu ajutorul unei mașini speciale). – Din scămos.

DOOM

scămoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 scămoșeáză, 1 pl. scămoșắm; conj. prez. 3 să scămoșéze; ger. scămoșấnd

scăpai
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpam
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpare
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpare
SCĂPÁRE, scăpări, s. f. Acțiunea de a (se) scăpa și rezultatul ei; eliberare, salvare. ◊ Expr. Scăpare din (sau de) vedere = omitere involuntară. A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată. ♦ Mijloc, posibilitate de a scăpa (1). – V. scăpa.

DOOM

scăpáre s. f., g.-d. art. scăpắrii; pl. scăpắri

scăparea
SCĂPÁRE, scăpări, s. f. Acțiunea de a (se) scăpa și rezultatul ei; eliberare, salvare. ◊ Expr. Scăpare din (sau de) vedere = omitere involuntară. A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată. ♦ Mijloc, posibilitate de a scăpa (1). – V. scăpa.

DOOM

scăpáre s. f., g.-d. art. scăpắrii; pl. scăpắri

scăpară
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăparăm
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăparăți
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpase
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpasem
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpaseră
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpaserăm
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpaserăți
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpaseși
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpaseți
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpat
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpat
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpata
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpate
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpatei
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpatele
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpatelor
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpatul
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpatului
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpau
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpași
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpați
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpați
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpații
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpaților
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.

scăpând
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpînd
SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (din- tr-o cursă, dintr-o strânsoare etc.); a se descătușa. ♦ A se strecura prin..., a străbate. ♦ A ieși cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situație grea; a se feri de..., a evita, a se apăra de... ♦ Intranz. și tranz. A reuși să (se) elibereze de cineva sau de ceva supărător, neplăcut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde pe cineva care s-a smuls din mâna cuiva, desprinzându-se din legăturile prin care era imobilizat etc. 2. Tranz. A lăsa un obiect să cadă din mână fără voie (din cauza unei emoții, a neatenției sau din cauză că este prea greu); a da drumul din mână involuntar la ceva. ◊ Expr. A scăpa din mână (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obține ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfințit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fără voie, din greșeală; a nu se putea stăpâni de a spune sau de a face ceva. ◊ Expr. (Tranz.) A scăpa o vorbă = a face (din imprudență) o indiscreție. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lăsa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seamă, a omite. ◊ Expr. A nu scăpa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a ține (pe cineva sau ceva) sub continuă observație. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seamă. 7. Intranz. A nu reuși momentan să-și amintească de... 8. Refl. A avea senzația acută de defecare sau de urinare, a simți imperios nevoia de a ieși afară. – Lat. *excappare.

DOOM

scăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scap, 2 sg. scapi, 3 scápă; conj. prez. 3 să scápe

scăpărai
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpăram
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărare
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărare
SCĂPĂRÁRE, scăpărări, s. f. Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei; scapăr – V. scăpăra.

DOOM

scăpăráre s. f., g.-d. art. scăpărắrii; pl. scăpărắri

scăpărară
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărarăm
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărarăți
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărase
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărasem
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpăraseră
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpăraserăm
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpăraserăți
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpăraseși
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpăraseți
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărat
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărat
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpărata
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpărate
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpăratei
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpăratele
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpăratelor
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpăratul
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpăratului
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpărau
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărași
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărați
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărați
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpărații
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpăraților
SCĂPĂRÁT s. n. Faptul de a scăpăra. – V. scăpăra.

DOOM

scăpărát s. n.

scăpări
SCĂPÁRE, scăpări, s. f. Acțiunea de a (se) scăpa și rezultatul ei; eliberare, salvare. ◊ Expr. Scăpare din (sau de) vedere = omitere involuntară. A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată. ♦ Mijloc, posibilitate de a scăpa (1). – V. scăpa.

DOOM

scăpáre s. f., g.-d. art. scăpắrii; pl. scăpắri

scăpării
SCĂPÁRE, scăpări, s. f. Acțiunea de a (se) scăpa și rezultatul ei; eliberare, salvare. ◊ Expr. Scăpare din (sau de) vedere = omitere involuntară. A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată. ♦ Mijloc, posibilitate de a scăpa (1). – V. scăpa.

DOOM

scăpáre s. f., g.-d. art. scăpắrii; pl. scăpắri

scăpările
SCĂPÁRE, scăpări, s. f. Acțiunea de a (se) scăpa și rezultatul ei; eliberare, salvare. ◊ Expr. Scăpare din (sau de) vedere = omitere involuntară. A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată. ♦ Mijloc, posibilitate de a scăpa (1). – V. scăpa.

DOOM

scăpáre s. f., g.-d. art. scăpắrii; pl. scăpắri

scăpărilor
SCĂPÁRE, scăpări, s. f. Acțiunea de a (se) scăpa și rezultatul ei; eliberare, salvare. ◊ Expr. Scăpare din (sau de) vedere = omitere involuntară. A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată. ♦ Mijloc, posibilitate de a scăpa (1). – V. scăpa.

DOOM

scăpáre s. f., g.-d. art. scăpắrii; pl. scăpắri

scăpărând
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărînd
SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. ◊ Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ♦ Tranz. A aprinde un chibrit. ♦ Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ♦ (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ♦ Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ♦ (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. ◊ Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. – Et. nec.

DOOM

scăpărá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 scápără; conj. prez. 3 să scápere

scăpărăminte
SCĂPĂRĂMÍNTE s. f. pl. (Regional) Scăpărătoare.

scăpărământ
SCĂPĂRĂMÍNTE s. n. pl. (Reg.) Scăpărători. – Din scăpăra.

scăpărătoare
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.

DOOM

scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri

scăpărătoarea
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.

DOOM

scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri

scăpărător
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.

DOOM

scăpărătór adj. m., pl. scăpărătóri; f. sg. și pl. scăpărătoáre

scăpărători
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.

DOOM

scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri

scăpărătorii
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.

DOOM

scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri

scăpărătorile
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.

DOOM

scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri

scăpărătorilor
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.

DOOM

scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri

scăpătai
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătam
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătare
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătare
SCĂPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a scăpăta și rezultatul ei. – V. scăpata.

DOOM

scăpătáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăpătắrii

scăpătarea
SCĂPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a scăpăta și rezultatul ei. – V. scăpata.

DOOM

scăpătáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăpătắrii

scăpătară
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătarăm
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătarăți
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătase
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătasem
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătaseră
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătaserăm
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătaserăți
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătaseși
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătaseți
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătat
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătat
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătat
SCĂPĂTÁT¹ s. n. (Pop.) Apus, asfințit. – V. scăpăta.

DOOM

scăpătát (pop.) s. n.

scăpătata
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătate
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătatei
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătatele
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătatelor
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătatul
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătatului
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătau
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătași
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătați
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătați
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătații
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătaților
SCĂPĂTÁT², -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.

scăpătând
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătînd
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

DOOM

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătăciune
SCĂPĂTĂCIÚNE, scăpătăciuni, s. f. (Învechit) Starea celui scăpătat; scăpătare. Cîte felurimi de ajutoare pentru cei scăpătați și cîte iarăși pentru alții, de a nu ajunge în scăpătăciune. GOLESCU, Î. 59.

scăpătări
SCĂPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a scăpăta și rezultatul ei. – V. scăpata.

DOOM

scăpătáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăpătắrii

scăpătării
SCĂPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a scăpăta și rezultatul ei. – V. scăpata.

DOOM

scăpătáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăpătắrii

scăpătările
SCĂPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a scăpăta și rezultatul ei. – V. scăpata.

DOOM

scăpătáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăpătắrii

scăpătărilor
SCĂPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a scăpăta și rezultatul ei. – V. scăpata.

DOOM

scăpătáre (pop.) s. f., g.-d. art. scăpătắrii

scări
SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. Scara-pisicii = spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara-Domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (lapi.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor, organizate de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminăției în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu unele sensuri după fr. échelle).

DOOM

!scáră-de-pisícă (scară flexibilă) s. f., art. scára-de-pisícă, g.-d. art. scắrii-de-pisícă; pl. scări-de-pisícă

scăricele
SCĂRICÍCĂ, scăricele, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -icică.

DOOM

scăricícă s. f., g.-d. art. scăricélei; pl. scăricéle, art. scăricélele

scăricelei
SCĂRICÍCĂ, scăricele, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -icică.

DOOM

scăricícă s. f., g.-d. art. scăricélei; pl. scăricéle, art. scăricélele

scăricelele
SCĂRICÍCĂ, scăricele, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -icică.

DOOM

scăricícă s. f., g.-d. art. scăricélei; pl. scăricéle, art. scăricélele

scăricelelor
SCĂRICÍCĂ, scăricele, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -icică.

DOOM

scăricícă s. f., g.-d. art. scăricélei; pl. scăricéle, art. scăricélele

scăricica
SCĂRICÍCĂ, scăricele, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -icică.

DOOM

scăricícă s. f., g.-d. art. scăricélei; pl. scăricéle, art. scăricélele

scării
SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. Scara-pisicii = spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara-Domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (lapi.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor, organizate de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminăției în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu unele sensuri după fr. échelle).

DOOM

!scáră-de-pisícă (scară flexibilă) s. f., art. scára-de-pisícă, g.-d. art. scắrii-de-pisícă; pl. scări-de-pisícă

scările
SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. Scara-pisicii = spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara-Domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (lapi.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor, organizate de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminăției în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu unele sensuri după fr. échelle).

DOOM

!scáră-de-pisícă (scară flexibilă) s. f., art. scára-de-pisícă, g.-d. art. scắrii-de-pisícă; pl. scări-de-pisícă

scărilor
SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. Scara-pisicii = spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara-Domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (lapi.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor, organizate de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminăției în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu unele sensuri după fr. échelle).

DOOM

!scáră-de-pisícă (scară flexibilă) s. f., art. scára-de-pisícă, g.-d. art. scắrii-de-pisícă; pl. scări-de-pisícă

scărișoara
SCĂRIȘOÁRĂ, scărișoare, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -ișoară.

DOOM

scărișoáră s. f., g.-d. art. scărișoárei; pl. scărișoáre

scărișoare
SCĂRIȘOÁRĂ, scărișoare, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -ișoară.

DOOM

scărișoáră s. f., g.-d. art. scărișoárei; pl. scărișoáre

scărișoarei
SCĂRIȘOÁRĂ, scărișoare, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -ișoară.

DOOM

scărișoáră s. f., g.-d. art. scărișoárei; pl. scărișoáre

scărișoarele
SCĂRIȘOÁRĂ, scărișoare, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -ișoară.

DOOM

scărișoáră s. f., g.-d. art. scărișoárei; pl. scărișoáre

scărișoarelor
SCĂRIȘOÁRĂ, scărișoare, s. f. Scăriță (1). – Scară + suf. -ișoară.

DOOM

scărișoáră s. f., g.-d. art. scărișoárei; pl. scărișoáre

scăriță
SCĂRÍȚĂ, scărițe, s. f. 1. Diminutiv al lui scară; scăricică, scărișoară. 2. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii. – Scară + suf. -iță.

DOOM

scăríță s. f., g.-d. art. scăríței; pl. scăríțe

scărmănai
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănam
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănare
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănare
SCĂRMĂNÁRE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna și rezultatul ei; scărmănat¹. – V. scărmăna.

DOOM

scărmănáre s. f., g.-d. art. scărmănắrii; pl. scărmănắri

scărmănarea
SCĂRMĂNÁRE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna și rezultatul ei; scărmănat¹. – V. scărmăna.

DOOM

scărmănáre s. f., g.-d. art. scărmănắrii; pl. scărmănắri

scărmănară
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănarăm
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănarăți
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănase
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănasem
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănaseră
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănaserăm
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănaserăți
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănaseși
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănaseți
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănat
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănat
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănat
SCĂRMĂNÁT¹ s. n. Scărmănare. – V. scărmăna.

DOOM

scărmănát s. n.

scărmănata
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănate
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănatei
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănatele
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănatelor
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănatul
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănatului
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănată
SCĂRMĂNÁTĂ, scărmănate, s. f. Scărmăneală. De m-ai prinde pin’ la șatră Să-mi mai tragi o scărmănată. CONTEMPORANUL, II 153.

scărmănau
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănași
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănați
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănați
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănații
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmănaților
SCĂRMĂNÁT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lână și alte materiale fibroase) Care a fost desfăcut, curățat, afânat prin desprinderea, răsfirarea etc. firelor sau fibrelor cu mâna sau cu mașini speciale. – V. scărmăna.

scărmăneala
SCĂRMĂNEÁLĂ, scărmăneli, s. f. (Fam.) Bătaie, păruială, scărmănătură; ceartă. – Scărmăna + suf. -eală.

DOOM

scărmăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. scărmănélii; pl. scărmănéli

scărmăneli
SCĂRMĂNEÁLĂ, scărmăneli, s. f. (Fam.) Bătaie, păruială, scărmănătură; ceartă. – Scărmăna + suf. -eală.

DOOM

scărmăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. scărmănélii; pl. scărmănéli

scărmănelii
SCĂRMĂNEÁLĂ, scărmăneli, s. f. (Fam.) Bătaie, păruială, scărmănătură; ceartă. – Scărmăna + suf. -eală.

DOOM

scărmăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. scărmănélii; pl. scărmănéli

scărmănelile
SCĂRMĂNEÁLĂ, scărmăneli, s. f. (Fam.) Bătaie, păruială, scărmănătură; ceartă. – Scărmăna + suf. -eală.

DOOM

scărmăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. scărmănélii; pl. scărmănéli

scărmănelilor
SCĂRMĂNEÁLĂ, scărmăneli, s. f. (Fam.) Bătaie, păruială, scărmănătură; ceartă. – Scărmăna + suf. -eală.

DOOM

scărmăneálă (fam.) s. f., g.-d. art. scărmănélii; pl. scărmănéli

scărmănând
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănînd
SCĂRMĂNÁ, scármăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.

DOOM

scărmăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scármăn, 3 scármănă; conj. prez. 3 să scármene

scărmănări
SCĂRMĂNÁRE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna și rezultatul ei; scărmănat¹. – V. scărmăna.

DOOM

scărmănáre s. f., g.-d. art. scărmănắrii; pl. scărmănắri

scărmănării
SCĂRMĂNÁRE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna și rezultatul ei; scărmănat¹. – V. scărmăna.

DOOM

scărmănáre s. f., g.-d. art. scărmănắrii; pl. scărmănắri

scărmănările
SCĂRMĂNÁRE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna și rezultatul ei; scărmănat¹. – V. scărmăna.

DOOM

scărmănáre s. f., g.-d. art. scărmănắrii; pl. scărmănắri

scărmănărilor
SCĂRMĂNÁRE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna și rezultatul ei; scărmănat¹. – V. scărmăna.

DOOM

scărmănáre s. f., g.-d. art. scărmănắrii; pl. scărmănắri

scărmănătoare
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătoáre² (unealtă) (rar) s. f., g.-d. art. scărmănătórii; pl. scărmănătóri

scărmănătoare
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătoarea
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătoáre² (unealtă) (rar) s. f., g.-d. art. scărmănătórii; pl. scărmănătóri

scărmănătoarea
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătoarei
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătoarele
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătoarelor
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănător
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănători
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătoáre² (unealtă) (rar) s. f., g.-d. art. scărmănătórii; pl. scărmănătóri

scărmănători
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătorii
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătoáre² (unealtă) (rar) s. f., g.-d. art. scărmănătórii; pl. scărmănătóri

scărmănătorii
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătorile
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătoáre² (unealtă) (rar) s. f., g.-d. art. scărmănătórii; pl. scărmănătóri

scărmănătorilor
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătoáre² (unealtă) (rar) s. f., g.-d. art. scărmănătórii; pl. scărmănătóri

scărmănătorilor
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătorul
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătorului
SCĂRMĂNĂTÓR, -OÁRE, scărmănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care se îndeletnicește cu scărmănatul¹. 2. S. f. Unealtă de scărmănat lâna; darac. – Scărmăna + suf. -ător.

DOOM

scărmănătór s. m., pl. scărmănătóri

scărmănătura
SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănaturi, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concr.) lână scărmănată. 2. Fig. (Fam.) Bătaie, scărmăneală. – Scărmăna + suf. -ătură.

DOOM

scărmănătúră s. f., g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúri

scărmănături
SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănaturi, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concr.) lână scărmănată. 2. Fig. (Fam.) Bătaie, scărmăneală. – Scărmăna + suf. -ătură.

DOOM

scărmănătúră s. f., g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúri

scărmănăturii
SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănaturi, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concr.) lână scărmănată. 2. Fig. (Fam.) Bătaie, scărmăneală. – Scărmăna + suf. -ătură.

DOOM

scărmănătúră s. f., g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúri

scărmănăturile
SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănaturi, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concr.) lână scărmănată. 2. Fig. (Fam.) Bătaie, scărmăneală. – Scărmăna + suf. -ătură.

DOOM

scărmănătúră s. f., g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúri

scărmănăturilor
SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănaturi, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concr.) lână scărmănată. 2. Fig. (Fam.) Bătaie, scărmăneală. – Scărmăna + suf. -ătură.

DOOM

scărmănătúră s. f., g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúri

scărpinai
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinam
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinare
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinare
SCĂRPINÁRE, scărpinări, s. f. Acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură. – V. scărpina.

DOOM

scărpináre s. f., g.-d. art. scărpinắrii; pl. scărpinắri

scărpinarea
SCĂRPINÁRE, scărpinări, s. f. Acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură. – V. scărpina.

DOOM

scărpináre s. f., g.-d. art. scărpinắrii; pl. scărpinắri

scărpinară
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinarăm
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinarăți
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinase
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinasem
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinaseră
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinaserăm
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinaserăți
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinaseși
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinaseți
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinat
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinat
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinata
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinate
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinatei
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinatele
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinatelor
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinatul
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinatului
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinau
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinași
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinați
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinați
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinații
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinaților
SCĂRPINÁT s. n. Scărpinare. – V. scărpina.

DOOM

scărpinát s. n.

scărpinând
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinînd
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

DOOM

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpinări
SCĂRPINÁRE, scărpinări, s. f. Acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură. – V. scărpina.

DOOM

scărpináre s. f., g.-d. art. scărpinắrii; pl. scărpinắri

scărpinării
SCĂRPINÁRE, scărpinări, s. f. Acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură. – V. scărpina.

DOOM

scărpináre s. f., g.-d. art. scărpinắrii; pl. scărpinắri

scărpinările
SCĂRPINÁRE, scărpinări, s. f. Acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură. – V. scărpina.

DOOM

scărpináre s. f., g.-d. art. scărpinắrii; pl. scărpinắri

scărpinărilor
SCĂRPINÁRE, scărpinări, s. f. Acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură. – V. scărpina.

DOOM

scărpináre s. f., g.-d. art. scărpinắrii; pl. scărpinắri

scărpinătoare
SCĂRPINĂTOÁRE, scărpinători, s. f. 1. Dispozitiv, obiect cu care sunt scărpinate (sau de care se freacă pentru a se scărpina) unele animale domestice. 2. Obiect în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu o lopățică, folosit odinioară de oameni pentru a se scărpina. – Scărpina + suf. -ătoare.

DOOM

scărpinătoáre s. f., g.-d. art. scărpinătórii; pl. scărpinătóri

scărpinătoarea
SCĂRPINĂTOÁRE, scărpinători, s. f. 1. Dispozitiv, obiect cu care sunt scărpinate (sau de care se freacă pentru a se scărpina) unele animale domestice. 2. Obiect în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu o lopățică, folosit odinioară de oameni pentru a se scărpina. – Scărpina + suf. -ătoare.

DOOM

scărpinătoáre s. f., g.-d. art. scărpinătórii; pl. scărpinătóri

scărpinători
SCĂRPINĂTOÁRE, scărpinători, s. f. 1. Dispozitiv, obiect cu care sunt scărpinate (sau de care se freacă pentru a se scărpina) unele animale domestice. 2. Obiect în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu o lopățică, folosit odinioară de oameni pentru a se scărpina. – Scărpina + suf. -ătoare.

DOOM

scărpinătoáre s. f., g.-d. art. scărpinătórii; pl. scărpinătóri

scărpinătorii
SCĂRPINĂTOÁRE, scărpinători, s. f. 1. Dispozitiv, obiect cu care sunt scărpinate (sau de care se freacă pentru a se scărpina) unele animale domestice. 2. Obiect în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu o lopățică, folosit odinioară de oameni pentru a se scărpina. – Scărpina + suf. -ătoare.

DOOM

scărpinătoáre s. f., g.-d. art. scărpinătórii; pl. scărpinătóri

scărpinătorile
SCĂRPINĂTOÁRE, scărpinători, s. f. 1. Dispozitiv, obiect cu care sunt scărpinate (sau de care se freacă pentru a se scărpina) unele animale domestice. 2. Obiect în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu o lopățică, folosit odinioară de oameni pentru a se scărpina. – Scărpina + suf. -ătoare.

DOOM

scărpinătoáre s. f., g.-d. art. scărpinătórii; pl. scărpinătóri

scărpinătorilor
SCĂRPINĂTOÁRE, scărpinători, s. f. 1. Dispozitiv, obiect cu care sunt scărpinate (sau de care se freacă pentru a se scărpina) unele animale domestice. 2. Obiect în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu o lopățică, folosit odinioară de oameni pentru a se scărpina. – Scărpina + suf. -ătoare.

DOOM

scărpinătoáre s. f., g.-d. art. scărpinătórii; pl. scărpinătóri

scărpinătura
SCĂRPINĂTÚRĂ, scărpinaturi, s. f. Scărpinare. – Scărpina + suf. -ătură.

DOOM

scărpinătúră s. f., g.-d. art. scărpinătúrii; pl. scărpinătúri

scărpinături
SCĂRPINĂTÚRĂ, scărpinaturi, s. f. Scărpinare. – Scărpina + suf. -ătură.

DOOM

scărpinătúră s. f., g.-d. art. scărpinătúrii; pl. scărpinătúri

scărpinăturii
SCĂRPINĂTÚRĂ, scărpinaturi, s. f. Scărpinare. – Scărpina + suf. -ătură.

DOOM

scărpinătúră s. f., g.-d. art. scărpinătúrii; pl. scărpinătúri

scărpinăturile
SCĂRPINĂTÚRĂ, scărpinaturi, s. f. Scărpinare. – Scărpina + suf. -ătură.

DOOM

scărpinătúră s. f., g.-d. art. scărpinătúrii; pl. scărpinătúri

scărpinăturilor
SCĂRPINĂTÚRĂ, scărpinaturi, s. f. Scărpinare. – Scărpina + suf. -ătură.

DOOM

scărpinătúră s. f., g.-d. art. scărpinătúrii; pl. scărpinătúri

scărușă
SCĂRÚȘĂ, scărușe, s. f. (Rar) Scăriță. Mă suii pe o scărușă Mă-ntîlnii c-o albinușă. MARIAN, INS. 174.

scăuieș
SCĂUIÉȘ s. n. V. scăunaș.

scăunaș
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

scăunaș
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

DOOM

scăunáș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunașe
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

scăunașele
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

scăunașelor
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

scăunași
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

DOOM

scăunáș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunașii
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

DOOM

scăunáș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunașilor
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

DOOM

scăunáș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunașul
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

scăunașul
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

DOOM

scăunáș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunașului
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

scăunașului
SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

DOOM

scăunáș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunel
SCĂUNÉL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el.

DOOM

scăunél (scă-u-) s. n., pl. scăunéle

scăunele
SCĂUNÉL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el.

DOOM

scăunél (scă-u-) s. n., pl. scăunéle

scăunelele
SCĂUNÉL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el.

DOOM

scăunél (scă-u-) s. n., pl. scăunéle

scăunelelor
SCĂUNÉL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el.

DOOM

scăunél (scă-u-) s. n., pl. scăunéle

scăunelul
SCĂUNÉL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el.

DOOM

scăunél (scă-u-) s. n., pl. scăunéle

scăunelului
SCĂUNÉL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el.

DOOM

scăunél (scă-u-) s. n., pl. scăunéle

scăunoaia
SCĂUNOÁIE, scăunoaie, s. f. Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constând dintr-o bancă pe care lucrătorul stă călare, pentru a putea apăsa cu piciorul pe pedala care fixează lemnul de cioplit. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -oaie.

DOOM

scăunoáie (scă-u-) s. f., art. scăunoáia, g.-d. art. scăunoáiei; pl. scăunoáie

scăunoaie
SCĂUNOÁIE, scăunoaie, s. f. Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constând dintr-o bancă pe care lucrătorul stă călare, pentru a putea apăsa cu piciorul pe pedala care fixează lemnul de cioplit. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -oaie.

DOOM

scăunoáie (scă-u-) s. f., art. scăunoáia, g.-d. art. scăunoáiei; pl. scăunoáie

scăunoaiei
SCĂUNOÁIE, scăunoaie, s. f. Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constând dintr-o bancă pe care lucrătorul stă călare, pentru a putea apăsa cu piciorul pe pedala care fixează lemnul de cioplit. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -oaie.

DOOM

scăunoáie (scă-u-) s. f., art. scăunoáia, g.-d. art. scăunoáiei; pl. scăunoáie

scăunoaiele
SCĂUNOÁIE, scăunoaie, s. f. Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constând dintr-o bancă pe care lucrătorul stă călare, pentru a putea apăsa cu piciorul pe pedala care fixează lemnul de cioplit. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -oaie.

DOOM

scăunoáie (scă-u-) s. f., art. scăunoáia, g.-d. art. scăunoáiei; pl. scăunoáie

scăunoaielor
SCĂUNOÁIE, scăunoaie, s. f. Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constând dintr-o bancă pe care lucrătorul stă călare, pentru a putea apăsa cu piciorul pe pedala care fixează lemnul de cioplit. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -oaie.

DOOM

scăunoáie (scă-u-) s. f., art. scăunoáia, g.-d. art. scăunoáiei; pl. scăunoáie

scăzu
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzui
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzură
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzurăm
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzurăți
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzuse
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzusem
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzuseră
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzuserăm
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzuserăți
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzuseși
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzuseți
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzut
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzut
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzut
SCĂZÚT¹ s. n. Faptul de a scădea. – V. scădea.

DOOM

*scăzúte (pe ~) loc. adv.

scăzuta
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzute
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzutei
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzutele
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzutelor
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzutul
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzutului
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzuși
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzuți
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzuții
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzuților
SCĂZÚT², -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.

scăzând
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzînd
SCĂDEÁ, scad, vb. II. 1. Intranz. și tranz. A (se) reduce, a (se) micșora, a (se) diminua, a descrește sau a face să descrească (o cantitate, o valoare, un indice). ◊ Loc. adv. Pe scăzute = în curs de scădere. ♦ Intranz. (Despre intervale de timp) A se scurta. 2. Tranz. (Mat.) A efectua operația de scădere. Scade pe 15 din 28. ♦ A reține o parte dintr-o sumă, înainte de a o achita. 3. Intranz. (Despre obiecte) A-și micșora volumul, a se face mai mic, a se împuțina. ♦ (Despre râuri, mări) A-și împuțina apa (prin evaporare), a-și coborî nivelul, a se retrage de la țărm. ♦ (Despre mâncăruri cu sos, cu zeamă) A-și pierde apa sau o parte din apă prin fierbere; a se îngroșa. 4. Intranz. (Despre procese în desfășurare) A slăbi în intensitate, în tărie; a descrește. + (Despre foc) A se potoli. ♦ (Despre voce, glas) A se coborî. 5. Intranz. (Despre Soare, Lună) A coborî spre apus, a începe să apună. – Lat. *excadere.

DOOM

scădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scad, 1 pl. scădém, 2 pl. scădéți; conj. prez. 3 să scádă; imper. 2 sg. scáde; ger. scăzấnd; part. scăzút

scăzăminte
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzămintele
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzămintelor
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzământ
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzământul
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzământului
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzămînt
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzămîntul
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzămîntului
SCĂZĂMẤNT, scăzăminte, s. n. Pierdere, reducere (în greutate, volum etc.), scădere; (concr.) parte (dintr-o marfa) care se pierde, se reduce (în greutate, volum etc.). – Scădea + suf. -ământ.

DOOM

scăzămấnt s. n., pl. scăzămínte

scăzător
SCĂZĂTÓR, scăzători, s. m. (Mat.) Număr care se scade din altul. – Scădea + suf. -ător.

DOOM

scăzătór s. m., pl. scăzătóri

scăzători
SCĂZĂTÓR, scăzători, s. m. (Mat.) Număr care se scade din altul. – Scădea + suf. -ător.

DOOM

scăzătór s. m., pl. scăzătóri

scăzătorii
SCĂZĂTÓR, scăzători, s. m. (Mat.) Număr care se scade din altul. – Scădea + suf. -ător.

DOOM

scăzătór s. m., pl. scăzătóri

scăzătorilor
SCĂZĂTÓR, scăzători, s. m. (Mat.) Număr care se scade din altul. – Scădea + suf. -ător.

DOOM

scăzătór s. m., pl. scăzătóri

scăzătorul
SCĂZĂTÓR, scăzători, s. m. (Mat.) Număr care se scade din altul. – Scădea + suf. -ător.

DOOM

scăzătór s. m., pl. scăzătóri

scăzătorului
SCĂZĂTÓR, scăzători, s. m. (Mat.) Număr care se scade din altul. – Scădea + suf. -ător.

DOOM

scăzătór s. m., pl. scăzătóri