sb
ANTIMÓNIU s. n. Metaloid de culoare albă-cenușie folosit în industrie; stibiu. – Din fr. antimoine, lat. antimonium. DOOM
antimóniu [niu pron. nĭu] s. n., art. antimóniul; simb. Sb
sb
STÍBIU s. n. (Chim.) Antimoniu. – Din lat. stibium. DOOM
stíbiu [biu pron. biu] s. n., art. stíbiul; simb. Sb
sbancă
sbáncă (-ắnci), s. f. – (Mold.) Ventuză. – Var. zbancă. Pol., rus. banka „vas” și „ventuză” (Tiktin), cf. rut. zbanočok, de unde sbancioc, s. n. (Bucov., cană). Este dubletul lui sbanț, s. n. (ventuză), din pl. sl. al aceluiași cuvînt, banci.
sbanghiu
sbanghíu (sbanghíe), adj. – (Arg.) Sașiu. – Var. zbanghiu, spanchiu. Țig. bango „sucit” (Graur 195; Juilland 179), bangi, cf. bunghi. Der. de la sbeg (Loewe 71) este improbabilă, ca și legătura directă cu lituan. spangius „sașiu” (Cihac, II, 355). – Der. spanchie, s. f. (sperietoare).
sbate
sbáte (sbătút, -ătút), vb. – 1. A lovi mereu, a clătina. – 2. A agita, a amesteca. – 3. (Refl.) A se forța, a se lupta. – 4. (Refl.) A se strădui, a se chinui, a se preocupa. – Var. zbate. Mr. zbat(ire). Lat. *ex-battĕre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 1930; Pascu, I, 50), cf. it. sbattere, fr. ébattre, sau de la bate, cu s- expresiv. – Der. sbătae, s. f. (luptă), rar.
sbatere
sbáte (sbătút, -ătút), vb. – 1. A lovi mereu, a clătina. – 2. A agita, a amesteca. – 3. (Refl.) A se forța, a se lupta. – 4. (Refl.) A se strădui, a se chinui, a se preocupa. – Var. zbate. Mr. zbat(ire). Lat. *ex-battĕre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 1930; Pascu, I, 50), cf. it. sbattere, fr. ébattre, sau de la bate, cu s- expresiv. – Der. sbătae, s. f. (luptă), rar.
sbea
sbeá (-eáu, – ăút), vb. – A bea. – Var. zbea. Lat. exbĭbĕre (Tiktin; Candrea), sau mai probabil de la bea cu s- expresiv.
sbeg
sbeg (zbéguri), s. n. – (Trans.) Buruiană. – Var. zbeg. Origine necunoscută. Nu pare că ar trebui confundat cu cuvîntul următor, poate sbăg, s. n. (Bihor, ceață, pîclă).
sbegui
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând; a zburda. ♦ A se lua la harță; a se hârjoni. – Zbeng + suf. -ui. DOOM
zbenguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbéngui, 2 sg. te zbéngui, 3 se zbénguie, imperf. 3 sg. se zbenguiá
sbeguire
ZBENGUÍ, zbéngui, vb. IV. Refl. A se juca sărind și alergând; a zburda. ♦ A se lua la harță; a se hârjoni. – Zbeng + suf. -ui. DOOM
zbenguí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbéngui, 2 sg. te zbéngui, 3 se zbénguie, imperf. 3 sg. se zbenguiá
sbere
sbeá (-eáu, – ăút), vb. – A bea. – Var. zbea. Lat. exbĭbĕre (Tiktin; Candrea), sau mai probabil de la bea cu s- expresiv.
sbici
sbicí (-césc, -ít), vb. refl. – A usca la soare sau la vînt. – Var. zbici. Sb. zbječi se „a se strînge” (Candrea). – Der. sbiceală, s. f. (acțiunea de a usca). Legătura cu sl. suchŭ „uscat” (Cihac, II, 327) este improbabilă.
sbici
sbíci (sbíce), s. n. – (Banat, Trans.) Bici. – Var. zbici. De la bici, cu s- expresiv. – Der. sbicer, s. n. (bici); sbiciușcă, s. f. (bici); sbiciui, vb. (a da bice).
sbicire
sbicí (-césc, -ít), vb. refl. – A usca la soare sau la vînt. – Var. zbici. Sb. zbječi se „a se strînge” (Candrea). – Der. sbiceală, s. f. (acțiunea de a usca). Legătura cu sl. suchŭ „uscat” (Cihac, II, 327) este improbabilă.
sbiera
sbierá (zbiér, zbierát), vb. – A mugi, a rage, a răcni, a orăcăi. – Var. zbiera. Mr. azghir(are), megl. zber(ari). Lat. *vĕrrāre, de la vĕrres „vier” (Pușcariu 1392; Tiktin; Candrea; Pușcariu, Dacor., I, 414; cf. Corominas, I, 448), cf. sp. berr(e)ar, port. berrar. Este mai puțin probabilă der. din lat. bēlāre (Cipariu, Arhiv., 82; Cihac, I, 244; Philippide, Principii, 39; Pascu, I, 49; Scriban), deși trecerea lui ē › ie nu pare posibilă. Der. sbierat (var. sbierăt, zbieret, zbierăt), s. n. (răcnet); sbierător, adj. (care zbiară); sbierătură, s. f. (țipăt).
sbierare
sbierá (zbiér, zbierát), vb. – A mugi, a rage, a răcni, a orăcăi. – Var. zbiera. Mr. azghir(are), megl. zber(ari). Lat. *vĕrrāre, de la vĕrres „vier” (Pușcariu 1392; Tiktin; Candrea; Pușcariu, Dacor., I, 414; cf. Corominas, I, 448), cf. sp. berr(e)ar, port. berrar. Este mai puțin probabilă der. din lat. bēlāre (Cipariu, Arhiv., 82; Cihac, I, 244; Philippide, Principii, 39; Pascu, I, 49; Scriban), deși trecerea lui ē › ie nu pare posibilă. Der. sbierat (var. sbierăt, zbieret, zbierăt), s. n. (răcnet); sbierător, adj. (care zbiară); sbierătură, s. f. (țipăt).
sbilț
sbilț (zbílțuri), s. n. – Laț, coardă pentru prins animale. – Var. zbilț, bilț, (s)ghilț, Trans. belț. Creație expresivă, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se luptă să iasă din capcană; legătura semantică este la fel cu cea din smîrc, interj. cu smîc „laț”. Pentru explicația fonetică a lui *bîlț sau *bilț, interj. imitativă, cf. bîț, sgîlț, (go)gîlț, hîlț(a) etc. Singura explicație care s-a dat pînă azi acestui cuvînt este puțin probabilă (din mag. bélc „cocean” după Scriban). Der. sbilțui (var. bilțui, (s)ghilțui, înghilțăi, înghilța), vb. (a îmbrățișa, a strînge tare); sbalț (var. zbalț, sbanț, zbanț), s. n. (laț, belciug; brățără, virdă, inel; placă), a cărui legătură cu germ. Band (Geheeb, JB, IV, 31), cu bantă (Candrea) sau cu balț (Scriban) este incertă (balț, poate, totuși, să fi influențat vocalismul acestor var.); sbănțui, vb. (a prinde, a fixa, cu un cerc; a întări, cu o șipcă sau cu o șină de fier; refl., a zburda, a face șotii), al cărui ultim sens, cel mai răspîndit, depinde mai puțin de cele anterioare, decît de ideea expresivă de bază (relația cu it. sbalzare, „a sări”, sugerată de Scriban, nu este probabilă); sbănțuială (var. sbănțuitură), s. f. (joacă, hîrjoană). Cf. sbengui, sburda.
sbor
sbor (zbóruri), s. n. – 1. Reuniune, ședință. – 2. (Banat) Adunare, culegere. – 3. Tîrg, piață. – 4. (Mold.) Veghe. Sl., cf. bg., sb., rus. sbor, pol. zbor (Tiktin; Candrea). Este dubletul lui sobor, s. n. (reuniune, ședință; sinod, conciliu, comunitate), din sl. sŭborŭ (Cihac, II, 235). – Der. sborî, vb. (Banat, a vorbi, a discuta); sbornic, s. n. (culegere), din bg. sbornik; sobornic(esc), adj. (sinodal; ecumenic); sboriște, s. f. (înv., piață publică, for), din sl. sŭborište; stobor, s. n. (Olt., reuniune), confundat cu stobor „loc îngrădit”.
sbranca
sbránca adv. – (În expresia): a da sbranca, a face praf, a pustii, a prăpădi. – Var. zbranca. Probabil de la isbrăni „a lichida”. În Mold.
sbroatec
sbroátec (-ce), s. n. – (Trans. de N.) Boală a oilor. De la broatec, cf. brotac, cu s- expresiv; pentru semantism, cf. sp. ránulo, sapillo.
sbura
sburá (sbór, sburát), vb. – A se mișca, a pluti în aer. – Mr. azboair, azburare. Lat. *exvǒlāre (Pușcariu 1833; REW 3115; Pascu, I, 49), cf. v. it. svolare. – Der. sbor, s. n. (planare, mișcare în aer); sburatic, adj. (ușor); sburător, adj. (care zboară; s. m., duh rău); sburătoare, s. f. (pasăre); sburătăci (var. sburătăi, sburătui, sburători), vb. (a zbura scurt, a învăța să zboare; a se emancipa, a deveni independent; a alunga păsările; a trage, a azvîrli; a arunca cu pietre sau a lansa alte proiectile); sburătură, s. f. (zbor; așchie, țandără, bulgăre; fragment de obiect care se poate folosi ca proiectil; parte anterioară a tunului).
sburare
sburá (sbór, sburát), vb. – A se mișca, a pluti în aer. – Mr. azboair, azburare. Lat. *exvǒlāre (Pușcariu 1833; REW 3115; Pascu, I, 49), cf. v. it. svolare. – Der. sbor, s. n. (planare, mișcare în aer); sburatic, adj. (ușor); sburător, adj. (care zboară; s. m., duh rău); sburătoare, s. f. (pasăre); sburătăci (var. sburătăi, sburătui, sburători), vb. (a zbura scurt, a învăța să zboare; a se emancipa, a deveni independent; a alunga păsările; a trage, a azvîrli; a arunca cu pietre sau a lansa alte proiectile); sburătură, s. f. (zbor; așchie, țandără, bulgăre; fragment de obiect care se poate folosi ca proiectil; parte anterioară a tunului).
sburat
sburát (sburátă), adj. – Se spune despre o varietate de brînză sau de jintiță făcută din lapte degresat. It. (cacio) sburrato, de la burro „unt”. Traseul împrumutului este greu de determinat; dar nu este singurul ex. de cuvînt pastoral împrumutat din it., cf. cașcaval. După Tiktin și Candrea, de la a sbura a cărui der. ar cere o explicație semantică; după Spitzer, Dacor., III, 655, legat de boare sau abur.
sburda
sburdá (-d, -át), vb. – A se zbengui, a se juca. – Var. zburda. Origine necunoscută, probabil expresivă, ca în sbănțui, sbengui, sbrehui etc. Explicațiile incercate pînă acum nu sînt convingătoare: din sl., cf. pol., ceh. burda „pachet, bagaj” (Cihac, II, 328); din lat. exvǒlĭtāre (Geheeb, Jb., IV, 32); din lat. abhorrĭdus (Skok, ZRPh., XLIII, 191; cf. REW 23); de la bord (Giuglea, Dacor., III, 592); din germ. Bürde „încărcătură” (Scriban). Apare din sec. XVII. Der. sburd, s. n. (jucat, zbenguit), rar; sburdăciune, s. f. (nebunie, ștrengărie; desmăț); sburdalnic, adj. (jucăuș, vesel); sburdălnicie, s. f. (jucat, ștrengărie); sburdatic (var. sburdatec), adj. (ștrengar, jucăuș); îmburda, vb. (Trans., a răsturna, a întoarce), pe care Pușcariu, Dacor., III, 838 și DAR îl derivă de la un lat. *imburdāre, din burdus „catîr”.
sbâr
sbîr interj. – Sugerează ideea de frison. – Var. zbîr. Creație expresivă, de la bîr, cu s- expresiv; pentru formare, cf. și sfîr, svîr. – Der. sbîrci, vb. (a se clătina, a face să tremure o suprafață netedă, ca de ex. oglinda apei; a brăzda, a încreți; refl., a se sfriji, a se rida), prin contaminare cu bg. bărčă „a încreți” (der. directă din bg., cf. Geheeb, Jb., IV, 31; Tiktin; Conev 84, Candrea, este dificilă fonetic); sbîrceală, s. f. (încrețitură); sbîrci, s. n. (rid, cută); sbîrciog, s. m. (ciupercă, Morchella conica) rezultatul unei contaminări cu rus. smorčok „ciupercă”; sbîrcitură, s. f. (încrețitură, brazdă; cută; ramolit); desbîrci, vb. (a descreți); sbîrci, vb. (a greși, a rata lovitura, în jocurile de copii), probabil datorat obiceiului de a striga sbîr sau sbîrci, pentru a intimida jucătorul care este la rînd; sbîrcăci, vb. (a răvăși, a lăsa într-o stare jalnică); sbîrli, vb. (a tremura, a încreți, a (se) ridica părul, țepii; refl., a se supăra, a se necăji), cu suf. expresiv -li, cf. mr. zbîrlescu (relația cu rus. burlitĭ „a face zgomot”, propusă de Cihac, II, 34, nu e probabilă); sborși, vb. (a se ridica în sus; refl., a se supăra), în loc de *sbîrși (după Cihac, II, 484, din mag. borsós „ridicat în sus”); sborș, s. m. (Mold., pește, Gasterosteus platygaster), numit așa datorită spinilor dorsali foarte ridicați, cf. numele fr. épinoche; sbîrgi, vb. refl. (Mold., a se strica vremea, a se face urît); sbîrgoi, s. n. (înrăutățire). Cf. sbîrn, îmbîrliga.
sbârn
sbîrn interj. – Imită bîzîitul. – Var. zbîrn și der. Creație expresivă, simplă var. a lui sbîr. – Der. sbîrnîi, vb. (a bîzîi, a fîșîi, a foșni; a vibra; a agita, a zgudui), a cărui asemănare cu slov. brnĕti, ngr. σβουρνάω (Cihac, II, 327; Scriban) se datorează sursei comune expresive; sbîrnîitor, adj. (care zbîrnîie); sbîrnîitoare, s. f. (bîzîitoare, hîrîitoare); sbîrnîială, s. f. (bîzîială); sbîrnîit, s. n. (bîzîială); sbîrnîitură, s. f. (bîzîială); bornăi, vb. (Trans., a bîzîi, a murmura, a grohăi), este față de sbîrnîi ca sborși față de sbîrni; boarnă, s. f. (Trans., muscă); svîrnaică, s. f. (Trans., zbîrnîitoare).
sbătuci
sbătucí (-césc, -ít), vb. – A călca cu picioarele. De la bătuci, cu s- expresiv.
sbătucire
sbătucí (-césc, -ít), vb. – A călca cu picioarele. De la bătuci, cu s- expresiv.
sbătucit
sbătucí (-césc, -ít), vb. – A călca cu picioarele. De la bătuci, cu s- expresiv.
sbătut
sbáte (sbătút, -ătút), vb. – 1. A lovi mereu, a clătina. – 2. A agita, a amesteca. – 3. (Refl.) A se forța, a se lupta. – 4. (Refl.) A se strădui, a se chinui, a se preocupa. – Var. zbate. Mr. zbat(ire). Lat. *ex-battĕre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 1930; Pascu, I, 50), cf. it. sbattere, fr. ébattre, sau de la bate, cu s- expresiv. – Der. sbătae, s. f. (luptă), rar.
sbăut
sbeá (-eáu, – ăút), vb. – A bea. – Var. zbea. Lat. exbĭbĕre (Tiktin; Candrea), sau mai probabil de la bea cu s- expresiv.