s
S, s, s. m. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă). [Pr.: es, se, sî. – Pl. și: (1, n.) s-uri] DOOM
s2 (sunet) [cit. sî] s. m., pl. s
s
SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur. DOOM
sulf s. n.; simb. S
sabat
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum. DOOM
!sabát s. n., pl. sabáturi
sabatic
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabatica
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabatice
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabaticei
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabaticele
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabaticelor
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabatici
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabaticii
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabaticilor
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabaticul
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabaticului
SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. Referitor la sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, în care aceștia sunt scutiți de obligațiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. DOOM
*sabátic adj. m., pl. sabátici; f. sabátică, pl. sabátice
sabatul
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum. DOOM
!sabát s. n., pl. sabáturi
sabatului
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum. DOOM
!sabát s. n., pl. sabáturi
sabaturi
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum. DOOM
!sabát s. n., pl. sabáturi
sabaturile
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum. DOOM
!sabát s. n., pl. sabáturi
sabaturilor
SABÁT, sabaturi, s. n. 1. (La iudei și la unii creștini) Ziua de odihnă sau ziua a șaptea a săptămânii. 2. Adunare de vrăjitoare care, potrivit unor legende medievale, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, intr-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum. DOOM
!sabát s. n., pl. sabáturi
sabaș
SÁBAȘ s. n. (Învechit) Ban dat ca bacșiș; bacșiș. Să bagi mîna-n buzunar, Să cauți un sabaș de cei mari, Să dai la cei lăutari. SEVASTOS, N. 295. – Variantă: sábuș (ȘEZ. III 87) s. n.
sabaș
SÁBAȘ s. n. (Învechit) Ban dat ca bacșiș; bacșiș. Să bagi mîna-n buzunar, Să cauți un sabaș de cei mari, Să dai la cei lăutari. SEVASTOS, N. 295. – Variantă: sábuș (ȘEZ. III 87) s. n.
sabeism
SABEÍSM s.n. Cultul focului și al corpurilor cerești practicat în vechime de caldeeni, de perși etc. [Pron. -be-ism. / < fr. sabéisme].
sabenă
sabenă, sabene s. f. (deț.) pachet cu alimente trimis de familie.
sabia
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. DOOM
sábie (-bi-e) s. f., art. sábia (-bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sắbii, art. sắbiile (-bi-i-)
sabie
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. DOOM
sábie (-bi-e) s. f., art. sábia (-bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sắbii, art. sắbiile (-bi-i-)
sabiei
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. DOOM
sábie (-bi-e) s. f., art. sábia (-bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sắbii, art. sắbiile (-bi-i-)
sabin
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabin
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabina
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabina
SABÍNĂ, sabine, s. f. (Bot.) Varietate de ienupăr din Europa meridională, ale cărei frunze au proprietăți medicinale (Juniperus sabina). – Din fr. sabine, lat. sabina.
sabina
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabine
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabine
SABÍNĂ, sabine, s. f. (Bot.) Varietate de ienupăr din Europa meridională, ale cărei frunze au proprietăți medicinale (Juniperus sabina). – Din fr. sabine, lat. sabina.
sabine
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinei
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinei
SABÍNĂ, sabine, s. f. (Bot.) Varietate de ienupăr din Europa meridională, ale cărei frunze au proprietăți medicinale (Juniperus sabina). – Din fr. sabine, lat. sabina.
sabinei
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinele
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinele
SABÍNĂ, sabine, s. f. (Bot.) Varietate de ienupăr din Europa meridională, ale cărei frunze au proprietăți medicinale (Juniperus sabina). – Din fr. sabine, lat. sabina.
sabinele
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinelor
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinelor
SABÍNĂ, sabine, s. f. (Bot.) Varietate de ienupăr din Europa meridională, ale cărei frunze au proprietăți medicinale (Juniperus sabina). – Din fr. sabine, lat. sabina.
sabinelor
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabini
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabini
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinii
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinii
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinilor
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinilor
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinism
SABINÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu ulei de sabină. – Din fr. sabinisme.
sabinismul
SABINÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu ulei de sabină. – Din fr. sabinisme.
sabinismului
SABINÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu ulei de sabină. – Din fr. sabinisme.
sabinul
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinul
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinului
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabinului
SABÍN, -Ă, sabini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația italică stabilită în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține sabinilor (1), privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. DOOM
sabín adj. m., s. m., pl. sabíni; adj. f., s. f. sabínă, pl. sabíne
sabir
SABÍR s. n. Limba mixtă, rudimentară ca vocabular și structură gramaticală, care se vorbește în porturile Mării Mediterane și care conține cuvinte din franceză, provensală, spaniolă, greacă, catalană, italiană și arabă. – Din fr. sabir. DOOM
!sabír s. n., pl. sabíruri
sabirul
SABÍR s. n. Limba mixtă, rudimentară ca vocabular și structură gramaticală, care se vorbește în porturile Mării Mediterane și care conține cuvinte din franceză, provensală, spaniolă, greacă, catalană, italiană și arabă. – Din fr. sabir. DOOM
!sabír s. n., pl. sabíruri
sabirului
SABÍR s. n. Limba mixtă, rudimentară ca vocabular și structură gramaticală, care se vorbește în porturile Mării Mediterane și care conține cuvinte din franceză, provensală, spaniolă, greacă, catalană, italiană și arabă. – Din fr. sabir. DOOM
!sabír s. n., pl. sabíruri
sabiruri
SABÍR s. n. Limba mixtă, rudimentară ca vocabular și structură gramaticală, care se vorbește în porturile Mării Mediterane și care conține cuvinte din franceză, provensală, spaniolă, greacă, catalană, italiană și arabă. – Din fr. sabir. DOOM
!sabír s. n., pl. sabíruri
sabirurile
SABÍR s. n. Limba mixtă, rudimentară ca vocabular și structură gramaticală, care se vorbește în porturile Mării Mediterane și care conține cuvinte din franceză, provensală, spaniolă, greacă, catalană, italiană și arabă. – Din fr. sabir. DOOM
!sabír s. n., pl. sabíruri
sabirurilor
SABÍR s. n. Limba mixtă, rudimentară ca vocabular și structură gramaticală, care se vorbește în porturile Mării Mediterane și care conține cuvinte din franceză, provensală, spaniolă, greacă, catalană, italiană și arabă. – Din fr. sabir. DOOM
!sabír s. n., pl. sabíruri
sabița
SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (3). – Din bg. sabica. DOOM
sábiță s. f., g.-d. art. sábiței; pl. sábițe
sabițe
SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (3). – Din bg. sabica. DOOM
sábiță s. f., g.-d. art. sábiței; pl. sábițe
sabiței
SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (3). – Din bg. sabica. DOOM
sábiță s. f., g.-d. art. sábiței; pl. sábițe
sabițele
SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (3). – Din bg. sabica. DOOM
sábiță s. f., g.-d. art. sábiței; pl. sábițe
sabițelor
SÁBIȚĂ, sabițe, s. f. (Iht.) Sabie (3). – Din bg. sabica. DOOM
sábiță s. f., g.-d. art. sábiței; pl. sábițe
sabla
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablai
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablaj
SABLÁJ s. n. Sablare. – Din fr. sablage. DOOM
sabláj (sa-blaj) s. n.
sablaje
SABLÁJ s. n. Sablare. – Din fr. sablage. DOOM
sabláj (sa-blaj) s. n.
sablajele
SABLÁJ s. n. Sablare. – Din fr. sablage. DOOM
sabláj (sa-blaj) s. n.
sablajelor
SABLÁJ s. n. Sablare. – Din fr. sablage. DOOM
sabláj (sa-blaj) s. n.
sablajul
SABLÁJ s. n. Sablare. – Din fr. sablage. DOOM
sabláj (sa-blaj) s. n.
sablajului
SABLÁJ s. n. Sablare. – Din fr. sablage. DOOM
sabláj (sa-blaj) s. n.
sablam
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablant
SABLÁNT, sablanți, s. m. Jet de nisip folosit la sablare. – Sabla + suf. -ant. DOOM
sablánt (sa-blant) s. m., pl. sablánți
sablantul
SABLÁNT, sablanți, s. m. Jet de nisip folosit la sablare. – Sabla + suf. -ant. DOOM
sablánt (sa-blant) s. m., pl. sablánți
sablantului
SABLÁNT, sablanți, s. m. Jet de nisip folosit la sablare. – Sabla + suf. -ant. DOOM
sablánt (sa-blant) s. m., pl. sablánți
sablanți
SABLÁNT, sablanți, s. m. Jet de nisip folosit la sablare. – Sabla + suf. -ant. DOOM
sablánt (sa-blant) s. m., pl. sablánți
sablanții
SABLÁNT, sablanți, s. m. Jet de nisip folosit la sablare. – Sabla + suf. -ant. DOOM
sablánt (sa-blant) s. m., pl. sablánți
sablanților
SABLÁNT, sablanți, s. m. Jet de nisip folosit la sablare. – Sabla + suf. -ant. DOOM
sablánt (sa-blant) s. m., pl. sablánți
sablare
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablare
SABLÁRE, sablări, s. f. Acțiunea de a sabla și rezultatul ei: sablaj – V. sabla. DOOM
!sabláre (sa-bla-) s. f., g.-d. art. sablắrii; pl. sablắri
sablarea
SABLÁRE, sablări, s. f. Acțiunea de a sabla și rezultatul ei: sablaj – V. sabla. DOOM
!sabláre (sa-bla-) s. f., g.-d. art. sablắrii; pl. sablắri
sablară
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablarăm
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablarăți
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablase
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablasem
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablaseră
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablaserăm
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablaserăți
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablaseși
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablaseți
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablat
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablat
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablata
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablate
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablatei
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablatele
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablatelor
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablatoare
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatoarea
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatoarei
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatoarele
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatoarelor
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablator
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatori
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatorii
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatorilor
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatorul
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatorului
SABLATÓR, -OÁRE, sablatori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat în sablare. – Sabla + suf. -tor.
sablatul
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablatului
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablau
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablași
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablați
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablați
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablații
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablaților
SABLÁT, -Ă, sablați, -te, adj. (Despre suprafața unor piese metalice) Curățat, netezit prin sablare. – V. sabla.
sablează
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablez
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sableza
SABLÉZĂ, sableze, s. f. Aparat de sablat. – Din fr. sableuse. DOOM
sabléză (sa-ble-) s. f., g.-d. art. sablézei; pl. sabléze
sableze
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sableze
SABLÉZĂ, sableze, s. f. Aparat de sablat. – Din fr. sableuse. DOOM
sabléză (sa-ble-) s. f., g.-d. art. sablézei; pl. sabléze
sablezei
SABLÉZĂ, sableze, s. f. Aparat de sablat. – Din fr. sableuse. DOOM
sabléză (sa-ble-) s. f., g.-d. art. sablézei; pl. sabléze
sablezele
SABLÉZĂ, sableze, s. f. Aparat de sablat. – Din fr. sableuse. DOOM
sabléză (sa-ble-) s. f., g.-d. art. sablézei; pl. sabléze
sablezelor
SABLÉZĂ, sableze, s. f. Aparat de sablat. – Din fr. sableuse. DOOM
sabléză (sa-ble-) s. f., g.-d. art. sablézei; pl. sabléze
sablezi
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sabloza
SABLÓZĂ s.f. (Vet.) Enteropatie la animale determinată de ingestia de nisip odată cu furajele. [Cf. fr. sableuse].
sabloze
SABLÓZĂ s.f. (Vet.) Enteropatie la animale determinată de ingestia de nisip odată cu furajele. [Cf. fr. sableuse].
sablozei
SABLÓZĂ s.f. (Vet.) Enteropatie la animale determinată de ingestia de nisip odată cu furajele. [Cf. fr. sableuse].
sablozele
SABLÓZĂ s.f. (Vet.) Enteropatie la animale determinată de ingestia de nisip odată cu furajele. [Cf. fr. sableuse].
sablozelor
SABLÓZĂ s.f. (Vet.) Enteropatie la animale determinată de ingestia de nisip odată cu furajele. [Cf. fr. sableuse].
sablând
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablînd
SABLÁ, sablez, vb. I. Tranz. A curăța, a netezi sau a face să devină mată suprafața pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip împroșcat cu aer comprimat. – Din fr. sabler. DOOM
sablá (a ~) (sa-bla) vb., ind. prez. 3 sableáză
sablări
SABLÁRE, sablări, s. f. Acțiunea de a sabla și rezultatul ei: sablaj – V. sabla. DOOM
!sabláre (sa-bla-) s. f., g.-d. art. sablắrii; pl. sablắri
sablării
SABLÁRE, sablări, s. f. Acțiunea de a sabla și rezultatul ei: sablaj – V. sabla. DOOM
!sabláre (sa-bla-) s. f., g.-d. art. sablắrii; pl. sablắri
sablările
SABLÁRE, sablări, s. f. Acțiunea de a sabla și rezultatul ei: sablaj – V. sabla. DOOM
!sabláre (sa-bla-) s. f., g.-d. art. sablắrii; pl. sablắri
sablărilor
SABLÁRE, sablări, s. f. Acțiunea de a sabla și rezultatul ei: sablaj – V. sabla. DOOM
!sabláre (sa-bla-) s. f., g.-d. art. sablắrii; pl. sablắri
sabord
SABÓRD, saborduri, s. n. Deschizătură în pereții laterali ai unei nave, folosită mai ales pentru scurgerea apei acumulate pe puntea superioară și pentru operațiile de încărcare și de descărcare. – Din fr. sabord. DOOM
sabórd s. n., pl. sabórduri
saborda
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordai
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordaj
SABORDÁJ, sabordaje, s. n. Sabordare. – Din fr. sabordage. DOOM
sabordáj s. n., pl. sabordáje
sabordaje
SABORDÁJ, sabordaje, s. n. Sabordare. – Din fr. sabordage. DOOM
sabordáj s. n., pl. sabordáje
sabordajele
SABORDÁJ, sabordaje, s. n. Sabordare. – Din fr. sabordage. DOOM
sabordáj s. n., pl. sabordáje
sabordajelor
SABORDÁJ, sabordaje, s. n. Sabordare. – Din fr. sabordage. DOOM
sabordáj s. n., pl. sabordáje
sabordajul
SABORDÁJ, sabordaje, s. n. Sabordare. – Din fr. sabordage. DOOM
sabordáj s. n., pl. sabordáje
sabordajului
SABORDÁJ, sabordaje, s. n. Sabordare. – Din fr. sabordage. DOOM
sabordáj s. n., pl. sabordáje
sabordam
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordare
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordare
SABORDÁRE, sabordări, s. f. Acțiunea de a saborda și rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda. DOOM
sabordáre s. f., g.-d. art. sabordắrii; pl. sabordắri
sabordarea
SABORDÁRE, sabordări, s. f. Acțiunea de a saborda și rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda. DOOM
sabordáre s. f., g.-d. art. sabordắrii; pl. sabordắri
sabordară
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordarăm
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordarăți
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordase
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordasem
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordaseră
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordaserăm
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordaserăți
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordaseși
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordaseți
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordat
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordat
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder.
sabordau
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordași
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordați
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordează
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordez
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordeze
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordezi
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordul
SABÓRD, saborduri, s. n. Deschizătură în pereții laterali ai unei nave, folosită mai ales pentru scurgerea apei acumulate pe puntea superioară și pentru operațiile de încărcare și de descărcare. – Din fr. sabord. DOOM
sabórd s. n., pl. sabórduri
sabordului
SABÓRD, saborduri, s. n. Deschizătură în pereții laterali ai unei nave, folosită mai ales pentru scurgerea apei acumulate pe puntea superioară și pentru operațiile de încărcare și de descărcare. – Din fr. sabord. DOOM
sabórd s. n., pl. sabórduri
saborduri
SABÓRD, saborduri, s. n. Deschizătură în pereții laterali ai unei nave, folosită mai ales pentru scurgerea apei acumulate pe puntea superioară și pentru operațiile de încărcare și de descărcare. – Din fr. sabord. DOOM
sabórd s. n., pl. sabórduri
sabordurile
SABÓRD, saborduri, s. n. Deschizătură în pereții laterali ai unei nave, folosită mai ales pentru scurgerea apei acumulate pe puntea superioară și pentru operațiile de încărcare și de descărcare. – Din fr. sabord. DOOM
sabórd s. n., pl. sabórduri
sabordurilor
SABÓRD, saborduri, s. n. Deschizătură în pereții laterali ai unei nave, folosită mai ales pentru scurgerea apei acumulate pe puntea superioară și pentru operațiile de încărcare și de descărcare. – Din fr. sabord. DOOM
sabórd s. n., pl. sabórduri
sabordând
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordînd
SABORDÁ, sabordez, vb. I. Tranz. A scufunda propria navă (pentru a nu o lăsa în mâinile dușmanului). ♦ A găuri corpul unei nave scufundate spre a-i putea scoate încărcătura. – Din fr. saborder. DOOM
sabordá (a ~) vb., ind. prez. 3 sabordeáză
sabordări
SABORDÁRE, sabordări, s. f. Acțiunea de a saborda și rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda. DOOM
sabordáre s. f., g.-d. art. sabordắrii; pl. sabordắri
sabordării
SABORDÁRE, sabordări, s. f. Acțiunea de a saborda și rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda. DOOM
sabordáre s. f., g.-d. art. sabordắrii; pl. sabordắri
sabordările
SABORDÁRE, sabordări, s. f. Acțiunea de a saborda și rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda. DOOM
sabordáre s. f., g.-d. art. sabordắrii; pl. sabordắri
sabordărilor
SABORDÁRE, sabordări, s. f. Acțiunea de a saborda și rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda. DOOM
sabordáre s. f., g.-d. art. sabordắrii; pl. sabordắri
sabot
SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot. DOOM
sabót s. m., pl. sabóți
sabota
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotai
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotaj
SABOTÁJ, sabotaje, s. n. Acțiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție. – Din fr. sabotage. DOOM
sabotáj s. n., pl. sabotáje
sabotaje
SABOTÁJ, sabotaje, s. n. Acțiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție. – Din fr. sabotage. DOOM
sabotáj s. n., pl. sabotáje
sabotajele
SABOTÁJ, sabotaje, s. n. Acțiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție. – Din fr. sabotage. DOOM
sabotáj s. n., pl. sabotáje
sabotajelor
SABOTÁJ, sabotaje, s. n. Acțiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție. – Din fr. sabotage. DOOM
sabotáj s. n., pl. sabotáje
sabotajul
SABOTÁJ, sabotaje, s. n. Acțiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție. – Din fr. sabotage. DOOM
sabotáj s. n., pl. sabotáje
sabotajului
SABOTÁJ, sabotaje, s. n. Acțiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurării normale a unui proces de producție. – Din fr. sabotage. DOOM
sabotáj s. n., pl. sabotáje
sabotam
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotare
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotare
SABOTÁRE, sabotări, s. f. Acțiunea de a sabota, și rezultatul ei. – V. sabota. DOOM
sabotáre s. f., g.-d. art. sabotắrii; pl. sabotắri
sabotarea
SABOTÁRE, sabotări, s. f. Acțiunea de a sabota, și rezultatul ei. – V. sabota. DOOM
sabotáre s. f., g.-d. art. sabotắrii; pl. sabotắri
sabotară
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotarăm
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotarăți
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotase
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotasem
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotaseră
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotaserăm
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotaserăți
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotaseși
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotaseți
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotat
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotat
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter.
sabotau
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotași
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotați
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotează
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotez
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
saboteze
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotezi
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotoare
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotoarea
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotoarei
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotoarele
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotoarelor
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotor
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotori
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotorii
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotorilor
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotorul
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotorului
SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s. m. și f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur. DOOM
sabotór s. m., pl. sabotóri
sabotul
SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot. DOOM
sabót s. m., pl. sabóți
sabotului
SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot. DOOM
sabót s. m., pl. sabóți
sabotând
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotînd
SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acțiuni; spec. a frâna intenționat desfășurarea normală a unui proces de producție. – Din fr. saboter. DOOM
sabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 saboteáză
sabotări
SABOTÁRE, sabotări, s. f. Acțiunea de a sabota, și rezultatul ei. – V. sabota. DOOM
sabotáre s. f., g.-d. art. sabotắrii; pl. sabotắri
sabotării
SABOTÁRE, sabotări, s. f. Acțiunea de a sabota, și rezultatul ei. – V. sabota. DOOM
sabotáre s. f., g.-d. art. sabotắrii; pl. sabotắri
sabotările
SABOTÁRE, sabotări, s. f. Acțiunea de a sabota, și rezultatul ei. – V. sabota. DOOM
sabotáre s. f., g.-d. art. sabotắrii; pl. sabotắri
sabotărilor
SABOTÁRE, sabotări, s. f. Acțiunea de a sabota, și rezultatul ei. – V. sabota. DOOM
sabotáre s. f., g.-d. art. sabotắrii; pl. sabotắri
saboți
SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot. DOOM
sabót s. m., pl. sabóți
saboții
SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot. DOOM
sabót s. m., pl. sabóți
saboților
SABÓT, saboți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Încălțăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu fețe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecție fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care servește la micșorarea vitezei sau la oprirea unei mașini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o șină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot. DOOM
sabót s. m., pl. sabóți
sabrer
SABRÉR, sabreri, s. m. Scrimer specializat în probele de sabie. – Din fr. sabreur. DOOM
sabrér (sa-brer) s. m., pl. sabréri
sabreri
SABRÉR, sabreri, s. m. Scrimer specializat în probele de sabie. – Din fr. sabreur. DOOM
sabrér (sa-brer) s. m., pl. sabréri
sabrerii
SABRÉR, sabreri, s. m. Scrimer specializat în probele de sabie. – Din fr. sabreur. DOOM
sabrér (sa-brer) s. m., pl. sabréri
sabrerilor
SABRÉR, sabreri, s. m. Scrimer specializat în probele de sabie. – Din fr. sabreur. DOOM
sabrér (sa-brer) s. m., pl. sabréri
sabrerul
SABRÉR, sabreri, s. m. Scrimer specializat în probele de sabie. – Din fr. sabreur. DOOM
sabrér (sa-brer) s. m., pl. sabréri
sabrerului
SABRÉR, sabreri, s. m. Scrimer specializat în probele de sabie. – Din fr. sabreur. DOOM
sabrér (sa-brer) s. m., pl. sabréri
sabretaș
SABRETÁȘ, sabretașe, s. n. Geantă mică de piele care se purta în trecut, atârnată de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache. DOOM
sabretáș (sa-bre-) s. n., pl. sabretáșe
sabretașe
SABRETÁȘ, sabretașe, s. n. Geantă mică de piele care se purta în trecut, atârnată de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache. DOOM
sabretáș (sa-bre-) s. n., pl. sabretáșe
sabretașele
SABRETÁȘ, sabretașe, s. n. Geantă mică de piele care se purta în trecut, atârnată de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache. DOOM
sabretáș (sa-bre-) s. n., pl. sabretáșe
sabretașelor
SABRETÁȘ, sabretașe, s. n. Geantă mică de piele care se purta în trecut, atârnată de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache. DOOM
sabretáș (sa-bre-) s. n., pl. sabretáșe
sabretașul
SABRETÁȘ, sabretașe, s. n. Geantă mică de piele care se purta în trecut, atârnată de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache. DOOM
sabretáș (sa-bre-) s. n., pl. sabretáșe
sabretașului
SABRETÁȘ, sabretașe, s. n. Geantă mică de piele care se purta în trecut, atârnată de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache. DOOM
sabretáș (sa-bre-) s. n., pl. sabretáșe
sabur
SÁBUR s. n. Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, utilizată în farmacie. – Din tc. sabur, sabir. DOOM
sábur s. n.
sabural
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburala
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburale
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburalei
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburalele
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburalelor
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburali
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburalii
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburalilor
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburalul
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburalului
SABURÁL, -Ă adj. (Med.; despre limbă sau mucoase digestive în anumite boli) Cu aspect alb-gălbui, nisipos. [< fr. saburral, cf. lat. saburra – lest].
saburul
SÁBUR s. n. Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, utilizată în farmacie. – Din tc. sabur, sabir. DOOM
sábur s. n.
saburului
SÁBUR s. n. Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, utilizată în farmacie. – Din tc. sabur, sabir. DOOM
sábur s. n.
sabuș
SÁBUȘ s. n. v. sabaș.
sabuș
SÁBUȘ s. n. v. sabaș.
sac
SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A (-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți etc. din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Lat. saccus. DOOM
sac s. m., pl. saci
saca
SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”. DOOM
sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálele
sacada
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacada
SACÁDĂ, sacade, s. f. (Livr.) Mișcare sacadată; sunet sacadat. – Din fr. saccade. DOOM
sacádă (livr.) s. f., g.-d. art. sacádei; pl. sacáde
sacadai
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadam
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadare
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadare
SACADÁRE, sacadări, s. f. (Livr.) Faptul de a sacada, întrerupere bruscă (și violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada. DOOM
sacadáre (livr.) s. f., g.-d. art. sacadắrii; pl. sacadắri
sacadarea
SACADÁRE, sacadări, s. f. (Livr.) Faptul de a sacada, întrerupere bruscă (și violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada. DOOM
sacadáre (livr.) s. f., g.-d. art. sacadắrii; pl. sacadắri
sacadară
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadarăm
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadarăți
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadase
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadasem
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadaseră
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadaserăm
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadaserăți
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadaseși
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadaseți
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadat
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadat
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadata
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadate
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadatei
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadatele
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadatelor
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadatul
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadatului
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadau
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadași
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadați
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadați
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadații
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacadaților
SACADÁT, -Ă, sacadați, -te, adj. (Despre mișcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruște și dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé. DOOM
*sacadát adj. m., pl. sacadați; f. sacadată, pl. sacadate
sacade
SACÁDĂ, sacade, s. f. (Livr.) Mișcare sacadată; sunet sacadat. – Din fr. saccade. DOOM
sacádă (livr.) s. f., g.-d. art. sacádei; pl. sacáde
sacadează
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadei
SACÁDĂ, sacade, s. f. (Livr.) Mișcare sacadată; sunet sacadat. – Din fr. saccade. DOOM
sacádă (livr.) s. f., g.-d. art. sacádei; pl. sacáde
sacadele
SACÁDĂ, sacade, s. f. (Livr.) Mișcare sacadată; sunet sacadat. – Din fr. saccade. DOOM
sacádă (livr.) s. f., g.-d. art. sacádei; pl. sacáde
sacadelor
SACÁDĂ, sacade, s. f. (Livr.) Mișcare sacadată; sunet sacadat. – Din fr. saccade. DOOM
sacádă (livr.) s. f., g.-d. art. sacádei; pl. sacáde
sacadez
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadeze
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadezi
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadând
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadînd
SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acționa cu întreruperi bruște și dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader. DOOM
sacadá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 sacadeáză
sacadări
SACADÁRE, sacadări, s. f. (Livr.) Faptul de a sacada, întrerupere bruscă (și violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada. DOOM
sacadáre (livr.) s. f., g.-d. art. sacadắrii; pl. sacadắri
sacadării
SACADÁRE, sacadări, s. f. (Livr.) Faptul de a sacada, întrerupere bruscă (și violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada. DOOM
sacadáre (livr.) s. f., g.-d. art. sacadắrii; pl. sacadắri
sacadările
SACADÁRE, sacadări, s. f. (Livr.) Faptul de a sacada, întrerupere bruscă (și violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada. DOOM
sacadáre (livr.) s. f., g.-d. art. sacadắrii; pl. sacadắri
sacadărilor
SACADÁRE, sacadări, s. f. (Livr.) Faptul de a sacada, întrerupere bruscă (și violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada. DOOM
sacadáre (livr.) s. f., g.-d. art. sacadắrii; pl. sacadắri
sacagii
SACAGÍU, sacagii, s. m. Persoană care transporta în trecut apă (potabilă) cu sacaua, pentru a o vinde. ◊ Expr. A vinde apă la sacagiu = a încerca să dai cuiva un lucru pe care-l are din belșug; a încerca să înveți (sau să înșeli) pe cineva mai priceput (sau mai șiret) decât tine. – Saca + suf. -giu. DOOM
sacagíu s. m., art. sacagíul; pl. sacagíi, art. sacagíii (-gi-ii)
sacagiii
SACAGÍU, sacagii, s. m. Persoană care transporta în trecut apă (potabilă) cu sacaua, pentru a o vinde. ◊ Expr. A vinde apă la sacagiu = a încerca să dai cuiva un lucru pe care-l are din belșug; a încerca să înveți (sau să înșeli) pe cineva mai priceput (sau mai șiret) decât tine. – Saca + suf. -giu. DOOM
sacagíu s. m., art. sacagíul; pl. sacagíi, art. sacagíii (-gi-ii)
sacagiilor
SACAGÍU, sacagii, s. m. Persoană care transporta în trecut apă (potabilă) cu sacaua, pentru a o vinde. ◊ Expr. A vinde apă la sacagiu = a încerca să dai cuiva un lucru pe care-l are din belșug; a încerca să înveți (sau să înșeli) pe cineva mai priceput (sau mai șiret) decât tine. – Saca + suf. -giu. DOOM
sacagíu s. m., art. sacagíul; pl. sacagíi, art. sacagíii (-gi-ii)
sacagiu
SACAGÍU, sacagii, s. m. Persoană care transporta în trecut apă (potabilă) cu sacaua, pentru a o vinde. ◊ Expr. A vinde apă la sacagiu = a încerca să dai cuiva un lucru pe care-l are din belșug; a încerca să înveți (sau să înșeli) pe cineva mai priceput (sau mai șiret) decât tine. – Saca + suf. -giu. DOOM
sacagíu s. m., art. sacagíul; pl. sacagíi, art. sacagíii (-gi-ii)
sacagiul
SACAGÍU, sacagii, s. m. Persoană care transporta în trecut apă (potabilă) cu sacaua, pentru a o vinde. ◊ Expr. A vinde apă la sacagiu = a încerca să dai cuiva un lucru pe care-l are din belșug; a încerca să înveți (sau să înșeli) pe cineva mai priceput (sau mai șiret) decât tine. – Saca + suf. -giu. DOOM
sacagíu s. m., art. sacagíul; pl. sacagíi, art. sacagíii (-gi-ii)
sacagiului
SACAGÍU, sacagii, s. m. Persoană care transporta în trecut apă (potabilă) cu sacaua, pentru a o vinde. ◊ Expr. A vinde apă la sacagiu = a încerca să dai cuiva un lucru pe care-l are din belșug; a încerca să înveți (sau să înșeli) pe cineva mai priceput (sau mai șiret) decât tine. – Saca + suf. -giu. DOOM
sacagíu s. m., art. sacagíul; pl. sacagíi, art. sacagíii (-gi-ii)
sacale
SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”. DOOM
sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálele
sacalei
SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”. DOOM
sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálele
sacalele
SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”. DOOM
sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálele
sacalelor
SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”. DOOM
sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálele
sacat
sacát adj. – Rănit, vătămat, damblagit. – Var. mr. săcat. Tc. (arab.) sakat (Șeineanu, II, 304), cf. ngr. σαϰάτης, alb., bg., sb. sakat. – Der. sacatifsi, vb. (a schilodi), din ngr. σαϰατεύω, sec. XVIII, înv. (Gáldi 247); sacatlîc, s. n. (invaliditate), din tc. sakatlik.
sacaua
SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”. DOOM
sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálele
saccharometru
ZAHAROMÉTRU, zaharometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de zahăr prin măsurarea densității lor. – Din fr. saccharomètre. DOOM
zaharométru (-me-tru) s. n., art. zaharométrul; pl. zaharométre
sacerdot
SACERDÓT, sarcedoți, s. m. (Livr.) Preot. – Din it. sarcedote, lat. sacerdos, -otis. DOOM
sacerdót (preot) (livr.) s. m., pl. sacerdóți
sacerdotal
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotala
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotale
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotalei
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotalele
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotalelor
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotali
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotalii
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotalilor
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotalul
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotalului
SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoțesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis. DOOM
sacerdotál (livr.) adj. m., pl. sacerdotáli; f. sacerdotálă, pl. sacerdotále
sacerdotul
SACERDÓT, sarcedoți, s. m. (Livr.) Preot. – Din it. sarcedote, lat. sacerdos, -otis. DOOM
sacerdót (preot) (livr.) s. m., pl. sacerdóți
sacerdotului
SACERDÓT, sarcedoți, s. m. (Livr.) Preot. – Din it. sarcedote, lat. sacerdos, -otis. DOOM
sacerdót (preot) (livr.) s. m., pl. sacerdóți
sacerdoți
SACERDÓT, sarcedoți, s. m. (Livr.) Preot. – Din it. sarcedote, lat. sacerdos, -otis. DOOM
sacerdót (preot) (livr.) s. m., pl. sacerdóți
sacerdoții
SACERDÓT, sarcedoți, s. m. (Livr.) Preot. – Din it. sarcedote, lat. sacerdos, -otis. DOOM
sacerdót (preot) (livr.) s. m., pl. sacerdóți
sacerdoții
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. DOOM
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul
sacerdoțiile
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. DOOM
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul
sacerdoțiilor
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. DOOM
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul
sacerdoților
SACERDÓT, sarcedoți, s. m. (Livr.) Preot. – Din it. sarcedote, lat. sacerdos, -otis. DOOM
sacerdót (preot) (livr.) s. m., pl. sacerdóți
sacerdoțiu
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. DOOM
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul
sacerdoțiul
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. DOOM
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul
sacerdoțiului
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. DOOM
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul
sacfiu
sácfiu (-ii), s. m. – Garoafă (Dianthus caryophyllus). – Var. Mold. sanhiu. Mag. szégfű (Drăganu, Dacor., VI, 275; Candrea; Gáldi, Dict., 156).
sachelar
SACHELÁR, sachelari, s. m. (Înv.) Grad onorific în ierarhia bisericească; preot care purta acel grad. – Din ngr. sakellários. DOOM
sachelár (înv.) s. m., pl. sachelári
sachelari
SACHELÁR, sachelari, s. m. (Înv.) Grad onorific în ierarhia bisericească; preot care purta acel grad. – Din ngr. sakellários. DOOM
sachelár (înv.) s. m., pl. sachelári
sachelarii
SACHELÁR, sachelari, s. m. (Înv.) Grad onorific în ierarhia bisericească; preot care purta acel grad. – Din ngr. sakellários. DOOM
sachelár (înv.) s. m., pl. sachelári
sachelarilor
SACHELÁR, sachelari, s. m. (Înv.) Grad onorific în ierarhia bisericească; preot care purta acel grad. – Din ngr. sakellários. DOOM
sachelár (înv.) s. m., pl. sachelári
sachelarul
SACHELÁR, sachelari, s. m. (Înv.) Grad onorific în ierarhia bisericească; preot care purta acel grad. – Din ngr. sakellários. DOOM
sachelár (înv.) s. m., pl. sachelári
sachelarului
SACHELÁR, sachelari, s. m. (Înv.) Grad onorific în ierarhia bisericească; preot care purta acel grad. – Din ngr. sakellários. DOOM
sachelár (înv.) s. m., pl. sachelári
saci
SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A (-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți etc. din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Lat. saccus. DOOM
sac s. m., pl. saci
saciform
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciforma
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciforme
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformei
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformele
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformelor
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformi
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformii
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformilor
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformul
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
saciformului
SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.
sacii
SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A (-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți etc. din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Lat. saccus. DOOM
sac s. m., pl. saci
sacilor
SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A (-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți etc. din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Lat. saccus. DOOM
sac s. m., pl. saci
sacnasiu
SACNASÍU, sacnasie, s. n. (Înv.) încăpere mică la catul de sus al fațadei caselor domnești și boierești, ieșit în afară și închis cu geamlâc sau cu obloane. ♦ Cameră mică de așteptare în casele boierești. – Din tc. șahnișin. DOOM
sacnasíu (înv.) s. n., art. sacnasíul; pl. sacnasíe
sacom
SACÓM s.n. (Arhit.) Mulură în consolă. [< fr. sacome].
sacomul
SACÓM s.n. (Arhit.) Mulură în consolă. [< fr. sacome].
sacomului
SACÓM s.n. (Arhit.) Mulură în consolă. [< fr. sacome].
sacomuri
SACÓM s.n. (Arhit.) Mulură în consolă. [< fr. sacome].
sacomurile
SACÓM s.n. (Arhit.) Mulură în consolă. [< fr. sacome].
sacomurilor
SACÓM s.n. (Arhit.) Mulură în consolă. [< fr. sacome].
sacos
SÁCOS, sacose, s. n. Veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos. DOOM
sácos s. n., pl. sácose
sacose
SÁCOS, sacose, s. n. Veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos. DOOM
sácos s. n., pl. sácose
sacosele
SÁCOS, sacose, s. n. Veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos. DOOM
sácos s. n., pl. sácose
sacoselor
SÁCOS, sacose, s. n. Veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos. DOOM
sácos s. n., pl. sácose
sacosul
SÁCOS, sacose, s. n. Veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos. DOOM
sácos s. n., pl. sácose
sacosului
SÁCOS, sacose, s. n. Veșmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos. DOOM
sácos s. n., pl. sácose
sacou
SACÓU, sacouri, s. n. Haină (bărbătească) mai lejeră. – Din germ. Sakko. DOOM
sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri
sacoul
SACÓU, sacouri, s. n. Haină (bărbătească) mai lejeră. – Din germ. Sakko. DOOM
sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri
sacoului
SACÓU, sacouri, s. n. Haină (bărbătească) mai lejeră. – Din germ. Sakko. DOOM
sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri
sacouri
SACÓU, sacouri, s. n. Haină (bărbătească) mai lejeră. – Din germ. Sakko. DOOM
sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri
sacourile
SACÓU, sacouri, s. n. Haină (bărbătească) mai lejeră. – Din germ. Sakko. DOOM
sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri
sacourilor
SACÓU, sacouri, s. n. Haină (bărbătească) mai lejeră. – Din germ. Sakko. DOOM
sacóu s. n., art. sacóul; pl. sacóuri
sacoviște
SACÓVIȘTE, sacoviști, s. f. (Reg.) Unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă întinsă pe două nuiele încrucișate și agățată de o prăjină, cu care se pescuiește în locurile unde apa curge repede. – Sac + suf. -oviște. DOOM
sacóviște (reg.) s. f., g.-d. art. sacóviștii; pl. sacóviști
sacovița
SACÓVIȚĂ, sacovițe, s. f. (Reg.) Sicaiță. – Et. nec. DOOM
sacóviță (reg.) s. f., g.-d. art. sacóviței; pl. sacóvițe
sacovițe
SACÓVIȚĂ, sacovițe, s. f. (Reg.) Sicaiță. – Et. nec. DOOM
sacóviță (reg.) s. f., g.-d. art. sacóviței; pl. sacóvițe
sacoviței
SACÓVIȚĂ, sacovițe, s. f. (Reg.) Sicaiță. – Et. nec. DOOM
sacóviță (reg.) s. f., g.-d. art. sacóviței; pl. sacóvițe
sacovițele
SACÓVIȚĂ, sacovițe, s. f. (Reg.) Sicaiță. – Et. nec. DOOM
sacóviță (reg.) s. f., g.-d. art. sacóviței; pl. sacóvițe
sacovițelor
SACÓVIȚĂ, sacovițe, s. f. (Reg.) Sicaiță. – Et. nec. DOOM
sacóviță (reg.) s. f., g.-d. art. sacóviței; pl. sacóvițe
sacoșa
SACÓȘĂ, sacoșe, s. f. Poșetă de dimensiuni mai mari; spec. săculeț (de pânză ori material plastic) sau plasă pentru cumpărături. – Din fr. sacoche. DOOM
sacóșă s. f., art. sacóșa, g.-d. art. sacóșei; pl. sacóșe
sacoșar
sacoșar, sacoșari s. m. (pub.) persoană implicată în micul trafic de frontieră.
sacoșe
SACÓȘĂ, sacoșe, s. f. Poșetă de dimensiuni mai mari; spec. săculeț (de pânză ori material plastic) sau plasă pentru cumpărături. – Din fr. sacoche. DOOM
sacóșă s. f., art. sacóșa, g.-d. art. sacóșei; pl. sacóșe
sacoșei
SACÓȘĂ, sacoșe, s. f. Poșetă de dimensiuni mai mari; spec. săculeț (de pânză ori material plastic) sau plasă pentru cumpărături. – Din fr. sacoche. DOOM
sacóșă s. f., art. sacóșa, g.-d. art. sacóșei; pl. sacóșe
sacoșele
SACÓȘĂ, sacoșe, s. f. Poșetă de dimensiuni mai mari; spec. săculeț (de pânză ori material plastic) sau plasă pentru cumpărături. – Din fr. sacoche. DOOM
sacóșă s. f., art. sacóșa, g.-d. art. sacóșei; pl. sacóșe
sacoșelor
SACÓȘĂ, sacoșe, s. f. Poșetă de dimensiuni mai mari; spec. săculeț (de pânză ori material plastic) sau plasă pentru cumpărături. – Din fr. sacoche. DOOM
sacóșă s. f., art. sacóșa, g.-d. art. sacóșei; pl. sacóșe
sacra
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacral
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacrala
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacrale
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralei
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralele
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralelor
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralgia
SACRALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea sacrală. [Cf. lat. sacrum – osul sacru, gr. algos – durere].
sacralgie
SACRALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea sacrală. [Cf. lat. sacrum – osul sacru, gr. algos – durere].
sacralgiei
SACRALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea sacrală. [Cf. lat. sacrum – osul sacru, gr. algos – durere].
sacralgii
SACRALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea sacrală. [Cf. lat. sacrum – osul sacru, gr. algos – durere].
sacralgiile
SACRALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea sacrală. [Cf. lat. sacrum – osul sacru, gr. algos – durere].
sacralgiilor
SACRALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea sacrală. [Cf. lat. sacrum – osul sacru, gr. algos – durere].
sacrali
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralii
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralilor
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralitate
SACRALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este sacru1. – Sacral2 + suf. -itate. DOOM
*sacralitáte (sa-cra-) s. f., g.-d. art. sacralitắții
sacraliza
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizai
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizam
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizare
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizare
SACRALIZÁRE, sacralizări, s. f. Faptul de a sacraliza. – V. sacraliza.
sacralizarea
SACRALIZÁRE, sacralizări, s. f. Faptul de a sacraliza. – V. sacraliza.
sacralizară
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizarăm
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizarăți
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizase
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizasem
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizaseră
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizaserăm
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizaserăți
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizaseși
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizaseți
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizat
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizat
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizata
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizate
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizatei
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizatele
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizatelor
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizatul
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizatului
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizau
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizași
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizați
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizați
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizație
SACRALIZÁȚIE s.f. (Med.) Tendință de asimilare a ultimei vertebre la prima vertebră din regiunea sacrală; sacralizare2 [în DN]. [< fr. sacralisation].
sacralizații
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizaților
SACRALIZÁT, -Ă, sacralizați, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.
sacralizează
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizez
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizeze
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizezi
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizând
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizînd
SACRALIZÁ, sacralizez, vb. I. Tranz. A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser. DOOM
*sacralizá (a ~) (sa-cra-) vb., ind. prez. 3 sacralizeáză
sacralizări
SACRALIZÁRE, sacralizări, s. f. Faptul de a sacraliza. – V. sacraliza.
sacralizării
SACRALIZÁRE, sacralizări, s. f. Faptul de a sacraliza. – V. sacraliza.
sacralizările
SACRALIZÁRE, sacralizări, s. f. Faptul de a sacraliza. – V. sacraliza.
sacralizărilor
SACRALIZÁRE, sacralizări, s. f. Faptul de a sacraliza. – V. sacraliza.
sacralul
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacralului
SACRÁL2, -Ă, sacrali, -e, adj. Sacru1. – Din fr. sacral. DOOM
sacrál (privitor la sacrum, sacru) (sa-cral) adj. m., pl. sacráli; f. sacrálă, pl. sacrále
sacrament
SACRAMÉNT, sacramente, s. n. Nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele șapte taine bisericești. – Din fr. sacrement, lat. sacramentum. DOOM
sacramént (sa-cra-) s. n., pl. sacraménte
sacrament
SACRAMÉNT s.n. Taină bisericească; (spec.) împărtășania la catolici. [Pl. -te, -turi. / < lat. sacramentum < sacrare – a sfinți, cf. it. sacramento, fr. sacrament].
sacramental
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentala
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentale
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentalei
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentalele
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentalelor
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentali
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentalii
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentalilor
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentalul
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramentalului
SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis. DOOM
sacramentál (sa-cra-) adj. m., pl. sacramentáli; f. sacramentálă, pl. sacramentále
sacramente
SACRAMÉNT, sacramente, s. n. Nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele șapte taine bisericești. – Din fr. sacrement, lat. sacramentum. DOOM
sacramént (sa-cra-) s. n., pl. sacraménte
sacramentele
SACRAMÉNT, sacramente, s. n. Nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele șapte taine bisericești. – Din fr. sacrement, lat. sacramentum. DOOM
sacramént (sa-cra-) s. n., pl. sacraménte
sacramentelor
SACRAMÉNT, sacramente, s. n. Nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele șapte taine bisericești. – Din fr. sacrement, lat. sacramentum. DOOM
sacramént (sa-cra-) s. n., pl. sacraménte
sacramentul
SACRAMÉNT, sacramente, s. n. Nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele șapte taine bisericești. – Din fr. sacrement, lat. sacramentum. DOOM
sacramént (sa-cra-) s. n., pl. sacraménte
sacramentului
SACRAMÉNT, sacramente, s. n. Nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele șapte taine bisericești. – Din fr. sacrement, lat. sacramentum. DOOM
sacramént (sa-cra-) s. n., pl. sacraménte
sacrariu
SACRÁRIU s.n. (Ant.) Loc de rugăciune în casele romane. ♦ Parte a unui templu unde se țineau obiectele sacre. [Pron. -riu. / < lat. sacrarium].
sacrat
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacrata
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacrate
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacratei
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacratele
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacratelor
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacratul
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacratului
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacrați
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacrații
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacraților
SACRÁT2, -Ă, sacrați, -te, adj. (Rar) Sfințit, sfânt. – Din fr. sacré. DOOM
sacrát (privitor la sacrum, sfânt) (sa-crat) adj. m., pl. sacráți; f. sacrátă, pl. sacráte
sacre
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacrei
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacrele
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacrelor
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacri
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacrific
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrifica
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificabil
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabila
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabile
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabilei
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabilele
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabilelor
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabili
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabilii
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabililor
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabilul
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificabilului
SACRIFICÁBIL, -Ă adj. Care poate fi sacrificat. [Cf. fr. sacrifiable, it. sacrificabile].
sacrificai
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificam
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificare
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificare
SACRIFICÁRE, sacrificări, s. f. Acțiunea de a (se) sacrifica. – V. sacrifica. DOOM
!sacrificáre (sa-cri-) s. f., g.-d. art. sacrificắrii; pl. sacrificắri
sacrificarea
SACRIFICÁRE, sacrificări, s. f. Acțiunea de a (se) sacrifica. – V. sacrifica. DOOM
!sacrificáre (sa-cri-) s. f., g.-d. art. sacrificắrii; pl. sacrificắri
sacrificară
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificarăm
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificarăți
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificase
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificasem
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificaseră
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificaserăm
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificaserăți
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificaseși
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificaseți
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificat
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificat
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificata
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificate
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificatei
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificatele
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificatelor
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificator
SACRIFICATÓR, sacrificatori, s. m. (în Antichitate) Preot care oficia un sacrificiu. – Din fr. sacrificateur, lat. sacrificator, -oris. DOOM
sacrificatór (sa-cri-) s. m., pl. sacrificatóri
sacrificatori
SACRIFICATÓR, sacrificatori, s. m. (în Antichitate) Preot care oficia un sacrificiu. – Din fr. sacrificateur, lat. sacrificator, -oris. DOOM
sacrificatór (sa-cri-) s. m., pl. sacrificatóri
sacrificatorii
SACRIFICATÓR, sacrificatori, s. m. (în Antichitate) Preot care oficia un sacrificiu. – Din fr. sacrificateur, lat. sacrificator, -oris. DOOM
sacrificatór (sa-cri-) s. m., pl. sacrificatóri
sacrificatorilor
SACRIFICATÓR, sacrificatori, s. m. (în Antichitate) Preot care oficia un sacrificiu. – Din fr. sacrificateur, lat. sacrificator, -oris. DOOM
sacrificatór (sa-cri-) s. m., pl. sacrificatóri
sacrificatorul
SACRIFICATÓR, sacrificatori, s. m. (în Antichitate) Preot care oficia un sacrificiu. – Din fr. sacrificateur, lat. sacrificator, -oris. DOOM
sacrificatór (sa-cri-) s. m., pl. sacrificatóri
sacrificatorului
SACRIFICATÓR, sacrificatori, s. m. (în Antichitate) Preot care oficia un sacrificiu. – Din fr. sacrificateur, lat. sacrificator, -oris. DOOM
sacrificatór (sa-cri-) s. m., pl. sacrificatóri
sacrificatul
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificatului
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificau
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificași
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificați
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificați
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificații
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrificaților
SACRIFICÁT, -Ă, sacrificați, -te, adj. 1. La care s-a renunțat pentru binele sau în interesul cuiva, sau din cauza cuiva sau a ceva; jertfit. De-abia măritată de trei luni... să mă văd sacrificată unei cochete ! ALECSANDRI, T. 1275. ◊ (Substantivat) Să aducă acestor sacrificați dreptatea după care tînjesc de atîta vreme. SADOVEANU, E. 30. 2. (Despre animale) Ucis pentru hrana oamenilor sau pentru scopuri științifice. ♦ (În antichitate) Ucis ca prinos adus divinității. Poate pe adînciturile pietrei a curs cândva sînge cald de miel sacrificat, cînd marele preot înjunghia un berbecuț alb și creț. C. PETRESCU, R. DR. 56.
sacrifice
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrifici
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificii
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiile
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiilor
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiu
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiul
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiului
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiuri
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiurile
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificiurilor
SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în folosul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Manifestare religioasă rituală realizată de către preoți în numele credincioșilor și exprimând prin ofrande speranța atragerii sau îmblânzirii zeilor nefavorabili; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium. DOOM
sacrifíciu (sa-cri-) [ciu pron. ciu] s. n., art. sacrifíciul; pl. sacrifícii, art. sacrifíciile (-ci-i-)
sacrificând
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificînd
SACRIFICÁ, sacrific, vb. I. 1. Tranz. și refl. A renunța la cineva sau la ceva în favoarea altcuiva ori în numele unui scop. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri științifice sau pentru consumul public. ♦ (În Antichitate) A jertfi animale (uneori oameni), după anumite ritualuri, ca prinos adus divinității. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier. DOOM
sacrificá (a ~) (sa-cri-) vb., ind. prez. 3 sacrífică; conj. prez. 3 să sacrífice
sacrificări
SACRIFICÁRE, sacrificări, s. f. Acțiunea de a (se) sacrifica. – V. sacrifica. DOOM
!sacrificáre (sa-cri-) s. f., g.-d. art. sacrificắrii; pl. sacrificắri
sacrificării
SACRIFICÁRE, sacrificări, s. f. Acțiunea de a (se) sacrifica. – V. sacrifica. DOOM
!sacrificáre (sa-cri-) s. f., g.-d. art. sacrificắrii; pl. sacrificắri
sacrificările
SACRIFICÁRE, sacrificări, s. f. Acțiunea de a (se) sacrifica. – V. sacrifica. DOOM
!sacrificáre (sa-cri-) s. f., g.-d. art. sacrificắrii; pl. sacrificắri
sacrificărilor
SACRIFICÁRE, sacrificări, s. f. Acțiunea de a (se) sacrifica. – V. sacrifica. DOOM
!sacrificáre (sa-cri-) s. f., g.-d. art. sacrificắrii; pl. sacrificắri
sacrifițiu
SACRIFÍȚIU s. n. v. sacrificiu.
sacrii
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacrileg
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilega
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilege
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilege
SACRILÉGE adj. f. v. sacrileg.
sacrilege
SACRILÉGE adj. f. v. sacrileg.
sacrilegei
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilegele
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilegelor
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilegi
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilegii
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilegii
SACRILÉGIU, sacrilegii, s. n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.; (înv.) sacriléj s. n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium. DOOM
sacrilégiu (sa-cri-) [giu pron. giu] s. n., art. sacrilégiul; pl. sacrilégii, art. sacrilégiile (-gi-i-)
sacrilegiile
SACRILÉGIU, sacrilegii, s. n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.; (înv.) sacriléj s. n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium. DOOM
sacrilégiu (sa-cri-) [giu pron. giu] s. n., art. sacrilégiul; pl. sacrilégii, art. sacrilégiile (-gi-i-)
sacrilegiilor
SACRILÉGIU, sacrilegii, s. n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.; (înv.) sacriléj s. n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium. DOOM
sacrilégiu (sa-cri-) [giu pron. giu] s. n., art. sacrilégiul; pl. sacrilégii, art. sacrilégiile (-gi-i-)
sacrilegilor
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilegiu
SACRILÉGIU, sacrilegii, s. n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.; (înv.) sacriléj s. n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium. DOOM
sacrilégiu (sa-cri-) [giu pron. giu] s. n., art. sacrilégiul; pl. sacrilégii, art. sacrilégiile (-gi-i-)
sacrilegiul
SACRILÉGIU, sacrilegii, s. n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.; (înv.) sacriléj s. n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium. DOOM
sacrilégiu (sa-cri-) [giu pron. giu] s. n., art. sacrilégiul; pl. sacrilégii, art. sacrilégiile (-gi-i-)
sacrilegiului
SACRILÉGIU, sacrilegii, s. n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.; (înv.) sacriléj s. n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium. DOOM
sacrilégiu (sa-cri-) [giu pron. giu] s. n., art. sacrilégiul; pl. sacrilégii, art. sacrilégiile (-gi-i-)
sacrilegul
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilegului
SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus. DOOM
sacrilég (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilégi; f. sacrilégă, pl. sacrilége
sacrilej
SACRILÉGIU, sacrilegii, s. n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.; (înv.) sacriléj s. n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium. DOOM
sacrilégiu (sa-cri-) [giu pron. giu] s. n., art. sacrilégiul; pl. sacrilégii, art. sacrilégiile (-gi-i-)
sacrilor
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacristan
SACRISTÁN, sacristani, s. m. (La catolici) Persoană care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain. DOOM
sacristán (sa-cris-) s. m., pl. sacristáni
sacristani
SACRISTÁN, sacristani, s. m. (La catolici) Persoană care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain. DOOM
sacristán (sa-cris-) s. m., pl. sacristáni
sacristanii
SACRISTÁN, sacristani, s. m. (La catolici) Persoană care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain. DOOM
sacristán (sa-cris-) s. m., pl. sacristáni
sacristanilor
SACRISTÁN, sacristani, s. m. (La catolici) Persoană care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain. DOOM
sacristán (sa-cris-) s. m., pl. sacristáni
sacristanul
SACRISTÁN, sacristani, s. m. (La catolici) Persoană care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain. DOOM
sacristán (sa-cris-) s. m., pl. sacristáni
sacristanului
SACRISTÁN, sacristani, s. m. (La catolici) Persoană care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain. DOOM
sacristán (sa-cris-) s. m., pl. sacristáni
sacristia
SACRISTÍE, sacristii, s. f. Clădire sau încăpere anexă a bisericilor catolice, în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești. – Din fr. sacristie, lat. sacristia. DOOM
sacristíe (sa-cris-) s. f., art. sacristía, g.-d. art. sacristíei; pl. sacristíi, art. sacristíile
sacristie
SACRISTÍE, sacristii, s. f. Clădire sau încăpere anexă a bisericilor catolice, în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești. – Din fr. sacristie, lat. sacristia. DOOM
sacristíe (sa-cris-) s. f., art. sacristía, g.-d. art. sacristíei; pl. sacristíi, art. sacristíile
sacristiei
SACRISTÍE, sacristii, s. f. Clădire sau încăpere anexă a bisericilor catolice, în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești. – Din fr. sacristie, lat. sacristia. DOOM
sacristíe (sa-cris-) s. f., art. sacristía, g.-d. art. sacristíei; pl. sacristíi, art. sacristíile
sacristii
SACRISTÍE, sacristii, s. f. Clădire sau încăpere anexă a bisericilor catolice, în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești. – Din fr. sacristie, lat. sacristia. DOOM
sacristíe (sa-cris-) s. f., art. sacristía, g.-d. art. sacristíei; pl. sacristíi, art. sacristíile
sacristiile
SACRISTÍE, sacristii, s. f. Clădire sau încăpere anexă a bisericilor catolice, în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești. – Din fr. sacristie, lat. sacristia. DOOM
sacristíe (sa-cris-) s. f., art. sacristía, g.-d. art. sacristíei; pl. sacristíi, art. sacristíile
sacristiilor
SACRISTÍE, sacristii, s. f. Clădire sau încăpere anexă a bisericilor catolice, în care se păstrează obiectele de cult și veșmintele preoțești. – Din fr. sacristie, lat. sacristia. DOOM
sacristíe (sa-cris-) s. f., art. sacristía, g.-d. art. sacristíei; pl. sacristíi, art. sacristíile
sacrocoxalgia
SACROCOXALGÍE s.f. Artrită cronică a simfizei sacroiliace. [< fr. sacro-coxalgie].
sacrocoxalgie
SACROCOXALGÍE s.f. Artrită cronică a simfizei sacroiliace. [< fr. sacro-coxalgie].
sacrocoxalgiei
SACROCOXALGÍE s.f. Artrită cronică a simfizei sacroiliace. [< fr. sacro-coxalgie].
sacrocoxalgii
SACROCOXALGÍE s.f. Artrită cronică a simfizei sacroiliace. [< fr. sacro-coxalgie].
sacrocoxalgiile
SACROCOXALGÍE s.f. Artrită cronică a simfizei sacroiliace. [< fr. sacro-coxalgie].
sacrocoxalgiilor
SACROCOXALGÍE s.f. Artrită cronică a simfizei sacroiliace. [< fr. sacro-coxalgie].
sacrosanct
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosancta
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosancte
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosanctei
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosanctele
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosanctelor
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosanctul
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosanctului
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosancți
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosancții
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosancților
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacrosant
SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancți, -te, adj. (Livr.) Sacru 1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. DOOM
sacrosánct (livr.) (sa-cro-) adj. m., pl. sacrosáncți; f. sacrosánctă (-sanc-tă), pl. sacrosáncte
sacru
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacru
SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) situat în partea inferioară a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum. DOOM
sácrum (sa-crum) s. n.
sacrul
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacrului
SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro. DOOM
sácru (sa-cru) adj. m., pl. sácri; f. sácră, pl. sácre
sacrum
SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) situat în partea inferioară a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum. DOOM
sácrum (sa-crum) s. n.
sacrumul
SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) situat în partea inferioară a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum. DOOM
sácrum (sa-crum) s. n.
sacrumului
SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) situat în partea inferioară a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum. DOOM
sácrum (sa-crum) s. n.
sacs
sacs, sacsuri s. n. fleac, obiect lipsit de valoare.
sacsie
SACSÍE, sacsii, s. f. (Regional) Vas de pămînt pentru flori; ghiveci.
sacul
SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A (-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți etc. din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Lat. saccus. DOOM
sac s. m., pl. saci
sacul
SACÚL s. n. v. saculă. DOOM
sacúlă s. f., g.-d. art. sacúlei; pl. sacúle
sacula
SACÚL s. n. v. saculă. DOOM
sacúlă s. f., g.-d. art. sacúlei; pl. sacúle
sacule
SACÚL s. n. v. saculă. DOOM
sacúlă s. f., g.-d. art. sacúlei; pl. sacúle
saculei
SACÚL s. n. v. saculă. DOOM
sacúlă s. f., g.-d. art. sacúlei; pl. sacúle
saculele
SACÚL s. n. v. saculă. DOOM
sacúlă s. f., g.-d. art. sacúlei; pl. sacúle
saculelor
SACÚL s. n. v. saculă. DOOM
sacúlă s. f., g.-d. art. sacúlei; pl. sacúle
saculina
SACULÍNĂ s.f. (Zool.) Specie de crustaceu parazit al crabilor, a cărui femelă are aspectul unui sac agățat de abdomenul animalului-gazdă. [< fr. sacculine].
saculine
SACULÍNĂ s.f. (Zool.) Specie de crustaceu parazit al crabilor, a cărui femelă are aspectul unui sac agățat de abdomenul animalului-gazdă. [< fr. sacculine].
saculinei
SACULÍNĂ s.f. (Zool.) Specie de crustaceu parazit al crabilor, a cărui femelă are aspectul unui sac agățat de abdomenul animalului-gazdă. [< fr. sacculine].
saculinele
SACULÍNĂ s.f. (Zool.) Specie de crustaceu parazit al crabilor, a cărui femelă are aspectul unui sac agățat de abdomenul animalului-gazdă. [< fr. sacculine].
saculinelor
SACULÍNĂ s.f. (Zool.) Specie de crustaceu parazit al crabilor, a cărui femelă are aspectul unui sac agățat de abdomenul animalului-gazdă. [< fr. sacculine].
sacului
SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A (-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți etc. din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Lat. saccus. DOOM
sac s. m., pl. saci
sacâz
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacâzul
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacâzului
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacâzuri
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacâzurile
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacâzurilor
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacîz
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacîzul
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacîzului
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacîzuri
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacîzurile
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sacîzurilor
SACẤZ s. n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz. DOOM
sacấz s. n.
sad
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sada
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadacat
sadacát (-te), s. n. – Fidelitate. Tc. (arab.) sadakat (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
sadacatul
sadacát (-te), s. n. – Fidelitate. Tc. (arab.) sadakat (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
sadacatului
sadacát (-te), s. n. – Fidelitate. Tc. (arab.) sadakat (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
sadacaturi
sadacát (-te), s. n. – Fidelitate. Tc. (arab.) sadakat (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
sadacaturile
sadacát (-te), s. n. – Fidelitate. Tc. (arab.) sadakat (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
sadacaturilor
sadacát (-te), s. n. – Fidelitate. Tc. (arab.) sadakat (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
sade
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadea
SADEÁ adj. invar. 1. Care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat. ♦ (Despre țesături, păr etc.) Care are o singură culoare; uniform colorat; fără desen. ♦ (Adverbial) Cu totul, complet, pe de-a-ntregul. 2. Autentic, veritabil, adevărat. – Din tc. sade. DOOM
sadeá adj. invar.
sadei
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadele
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadelor
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadic
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadica
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadice
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadicei
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadicele
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadicelor
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadici
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadicii
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadicilor
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadicul
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadicului
SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuiește sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acțiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique. DOOM
sádic adj. m., pl. sádici; f. sádică, pl. sádice
sadina
SÁDINĂ, sadine, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze păroase și cu spiculețe violete sau gălbui, având la baza lor un smoc de peri aurii sau ruginii (Chrysopogon gryllus). – Din bg. sadina. DOOM
sádină s. f., g.-d. art. sádinei; pl. sádine
sadine
SÁDINĂ, sadine, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze păroase și cu spiculețe violete sau gălbui, având la baza lor un smoc de peri aurii sau ruginii (Chrysopogon gryllus). – Din bg. sadina. DOOM
sádină s. f., g.-d. art. sádinei; pl. sádine
sadinei
SÁDINĂ, sadine, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze păroase și cu spiculețe violete sau gălbui, având la baza lor un smoc de peri aurii sau ruginii (Chrysopogon gryllus). – Din bg. sadina. DOOM
sádină s. f., g.-d. art. sádinei; pl. sádine
sadinele
SÁDINĂ, sadine, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze păroase și cu spiculețe violete sau gălbui, având la baza lor un smoc de peri aurii sau ruginii (Chrysopogon gryllus). – Din bg. sadina. DOOM
sádină s. f., g.-d. art. sádinei; pl. sádine
sadinelor
SÁDINĂ, sadine, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze păroase și cu spiculețe violete sau gălbui, având la baza lor un smoc de peri aurii sau ruginii (Chrysopogon gryllus). – Din bg. sadina. DOOM
sádină s. f., g.-d. art. sádinei; pl. sádine
sadism
SADÍSM s. n. Plăcere bolnăvicioasă de a chinui pe alții sau de a-i vedea cum suferă; cruzime extremă. ♦ Spec. Perversiune sexuală manifestată prin plăcerea de a supune partenerul la suferințe fizice și psihice. – Din fr. sadisme. DOOM
sadísm s. n.
sadomasopsihopupu
sadomasopsihopupu adj. invar. (adol.) sadomasochist.
sadomasoscaunodulapo
sadomasoscaunodulapo adj. invar. (adol.) sadomasochist.
sadrazan
sadrazán (-ni), s. m. – Vizir. – Var. satrazan. Mr. satrazam. Tc. sadr(i)azam (Șeineanu, III, 101). Sec. XIX, înv.
saduceism
SADUCEÍSM s.n. v. saducheism.
saduceu
SADUCÉU s.m. v. saducheu.
saduchei
SADUCHÉU, saduchei, s. m. (în Antichitate) Adept al partidei religioase iudaice, constituită din aristocrația sacerdotală și infiltrată în politică și diplomație. – Din lat. Sadducaei. DOOM
saduchéu s. m., art. saduchéul; pl. saduchéi, art. saduchéii
saducheii
SADUCHÉU, saduchei, s. m. (în Antichitate) Adept al partidei religioase iudaice, constituită din aristocrația sacerdotală și infiltrată în politică și diplomație. – Din lat. Sadducaei. DOOM
saduchéu s. m., art. saduchéul; pl. saduchéi, art. saduchéii
saducheilor
SADUCHÉU, saduchei, s. m. (în Antichitate) Adept al partidei religioase iudaice, constituită din aristocrația sacerdotală și infiltrată în politică și diplomație. – Din lat. Sadducaei. DOOM
saduchéu s. m., art. saduchéul; pl. saduchéi, art. saduchéii
saducheism
SADUCHEÍSM s. n. (în Antichitate) Doctrină, concepție proprie saducheilor. – Din fr. saducéisme (după saducheu).
saducheismul
SADUCHEÍSM s. n. (în Antichitate) Doctrină, concepție proprie saducheilor. – Din fr. saducéisme (după saducheu).
saducheismului
SADUCHEÍSM s. n. (în Antichitate) Doctrină, concepție proprie saducheilor. – Din fr. saducéisme (după saducheu).
saducheu
SADUCHÉU, saduchei, s. m. (în Antichitate) Adept al partidei religioase iudaice, constituită din aristocrația sacerdotală și infiltrată în politică și diplomație. – Din lat. Sadducaei. DOOM
saduchéu s. m., art. saduchéul; pl. saduchéi, art. saduchéii
saducheul
SADUCHÉU, saduchei, s. m. (în Antichitate) Adept al partidei religioase iudaice, constituită din aristocrația sacerdotală și infiltrată în politică și diplomație. – Din lat. Sadducaei. DOOM
saduchéu s. m., art. saduchéul; pl. saduchéi, art. saduchéii
saducheului
SADUCHÉU, saduchei, s. m. (în Antichitate) Adept al partidei religioase iudaice, constituită din aristocrația sacerdotală și infiltrată în politică și diplomație. – Din lat. Sadducaei. DOOM
saduchéu s. m., art. saduchéul; pl. saduchéi, art. saduchéii
sadul
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadului
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
saduri
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadurile
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
sadurilor
SÁDĂ s. f. v. sad. DOOM
sádă (reg.) s. f., g.-d. art. sádei; pl. sáde
saegiu
SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Pr.: sa-i-. – Var.: (înv.) saegíu s. m.] – Din tc. sayici. DOOM
saigíu (sa-i-) s. m., art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)
safalas
safalas sn. sg. (mar.) mâncare de orez.
safari
SAFÁRI, safariuri, s. n. Expediție de vânătoare în Africa. ♦ Raliu automobilistic fără probe speciale, desfășurat în Africa. – Din fr. safari. DOOM
!safári s. n., pl. safáriuri
safariul
SAFÁRI, safariuri, s. n. Expediție de vânătoare în Africa. ♦ Raliu automobilistic fără probe speciale, desfășurat în Africa. – Din fr. safari. DOOM
!safári s. n., pl. safáriuri
safariului
SAFÁRI, safariuri, s. n. Expediție de vânătoare în Africa. ♦ Raliu automobilistic fără probe speciale, desfășurat în Africa. – Din fr. safari. DOOM
!safári s. n., pl. safáriuri
safariuri
SAFÁRI, safariuri, s. n. Expediție de vânătoare în Africa. ♦ Raliu automobilistic fără probe speciale, desfășurat în Africa. – Din fr. safari. DOOM
!safári s. n., pl. safáriuri
safariurile
SAFÁRI, safariuri, s. n. Expediție de vânătoare în Africa. ♦ Raliu automobilistic fără probe speciale, desfășurat în Africa. – Din fr. safari. DOOM
!safári s. n., pl. safáriuri
safariurilor
SAFÁRI, safariuri, s. n. Expediție de vânătoare în Africa. ♦ Raliu automobilistic fără probe speciale, desfășurat în Africa. – Din fr. safari. DOOM
!safári s. n., pl. safáriuri
safe
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe. DOOM
seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri
safen
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safena
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safena
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safene
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safene
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenectomie
SAFENECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție totală sau parțială a uneia dintre safene în scopul combaterii varicelor. [Gen. -iei. / < fr. saphènectomie].
safenei
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenei
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenele
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenele
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenelor
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenelor
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safeni
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenii
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenilor
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenul
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safenului
SAFÉN, -Ă adj., s.f. (Nerv, arteră sau venă) care coboară pe partea mediană a coapsei. [< fr. saphène, cf. gr. saphes – evident].
safeu
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe. DOOM
seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri
safi
SAFÍ adj. invar. (Învechit și popular, în îmbinare cu «numai», întărindu-se reciproc) Curat, pur, adevărat; sadea. Un cazan plin numai safi cu galbeni de aur. PAMFILE, M. R. I 98. Găsiră veniți în pețit la împărat numai safi fii de împărați. I. CR. III 203.
safian
SAFIÁN s. n. v. saftian.
safian
SAFIÁN s. n. v. saftian.
safic
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
safica
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
safice
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
saficei
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
saficele
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
saficelor
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
safici
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
saficii
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
saficilor
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
saficul
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
saficului
SÁFIC, -Ă, safice, adj. (în sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și latină. Strofă safică = strofa compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus. DOOM
!sáfic adj. m., pl. sáfici; f. sáfică, pl. sáfice
safir
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safire
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safirele
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safirelor
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safirul
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safirului
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safiruri
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safirurile
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safirurilor
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. DOOM
safír s. n., pl. safíre
safism
SAFÍSM s. n. (Med.) Homosexualitate feminină; lesbianism, tribadism. – Din fr. saphisme. DOOM
safísm s. n.
safismul
SAFÍSM s. n. (Med.) Homosexualitate feminină; lesbianism, tribadism. – Din fr. saphisme. DOOM
safísm s. n.
safismului
SAFÍSM s. n. (Med.) Homosexualitate feminină; lesbianism, tribadism. – Din fr. saphisme. DOOM
safísm s. n.
safran
SAFRÁN, safrane, s. n. Parte a cârmei unei nave care poate fi rotită parțial în jurul axei cârmei pentru a face ca nava să se întoarcă la dreapta sau la stânga. – Din fr. safran. DOOM
safrán (sa-fran) s. n., pl. safráne
safran
SAFRÁN, safranuri, s. n. Parte a cîrmei unei nave care poate fi rotită parțial în jurul axului cîrmei, pentru a face ca nava să se întoarcă la dreapta sau la stînga.
safranina
SAFRANÍNĂ s.f. Colorant roșu sau roz-violet, folosit pentru bumbac. [< fr. safranine].
safranine
SAFRANÍNĂ s.f. Colorant roșu sau roz-violet, folosit pentru bumbac. [< fr. safranine].
safraninei
SAFRANÍNĂ s.f. Colorant roșu sau roz-violet, folosit pentru bumbac. [< fr. safranine].
safraninele
SAFRANÍNĂ s.f. Colorant roșu sau roz-violet, folosit pentru bumbac. [< fr. safranine].
safraninelor
SAFRANÍNĂ s.f. Colorant roșu sau roz-violet, folosit pentru bumbac. [< fr. safranine].
saftea
SAFTEÁ s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare făcută de un negustor dintr-o marfa nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săfteá s. f.] – Din tc. siftah. DOOM
safteá (pop., fam.) s. f., art. safteáua
safteaua
SAFTEÁ s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare făcută de un negustor dintr-o marfa nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săfteá s. f.] – Din tc. siftah. DOOM
safteá (pop., fam.) s. f., art. safteáua
saftele
SAFTEÁ s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare făcută de un negustor dintr-o marfa nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săfteá s. f.] – Din tc. siftah. DOOM
safteá (pop., fam.) s. f., art. safteáua
saftelei
SAFTEÁ s. f. (Pop. și fam.) Prima vânzare făcută de un negustor dintr-o marfa nouă sau la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuințare a unui lucru. [Var.: (reg.) săfteá s. f.] – Din tc. siftah. DOOM
safteá (pop., fam.) s. f., art. safteáua
safterea
SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (Fumuria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s. f.] – Din ngr. șafteres. DOOM
saftereá s. f., art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélele
saftereaua
SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (Fumuria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s. f.] – Din ngr. șafteres. DOOM
saftereá s. f., art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélele
safterele
SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (Fumuria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s. f.] – Din ngr. șafteres. DOOM
saftereá s. f., art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélele
safterelei
SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (Fumuria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s. f.] – Din ngr. șafteres. DOOM
saftereá s. f., art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélele
safterelele
SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (Fumuria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s. f.] – Din ngr. șafteres. DOOM
saftereá s. f., art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélele
safterelelor
SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (Fumuria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s. f.] – Din ngr. șafteres. DOOM
saftereá s. f., art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélele
saftian
SAFTIÁN, (2) saftianuri, s. n. 1. Piele subțire și fină de capră (sau de oaie, de vițel), din care se confecționează articole de marochinărie și de galanterie. 2. Sortiment dintr-o astfel de piele. [Pr.: -ti-an. – Var.: safián, (reg.) săftián, seftián s. n.] – Din tc. sahtiyan.
saga
SÁGA s. f. Povestire specifică vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elemente mitologice. – Din fr. saga, germ. Saga. DOOM
sága s. f.
sagace
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacea
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacei
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacele
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacelor
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacelui
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagaci
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacii
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacilor
SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace. DOOM
sagáce adj. m., pl. sagáci; f. sg. și pl. sagáce
sagacitate
SAGACITÁTE s. f. Facultate a minții omenești de a înțelege ușor și repede ceva; perspicacitate, agerime. – Din fr. sagacité. DOOM
sagacitáte s. f., g.-d. art. sagacitắții
sagacitatea
SAGACITÁTE s. f. Facultate a minții omenești de a înțelege ușor și repede ceva; perspicacitate, agerime. – Din fr. sagacité. DOOM
sagacitáte s. f., g.-d. art. sagacitắții
sagacități
SAGACITÁTE s. f. Facultate a minții omenești de a înțelege ușor și repede ceva; perspicacitate, agerime. – Din fr. sagacité. DOOM
sagacitáte s. f., g.-d. art. sagacitắții
sagacității
SAGACITÁTE s. f. Facultate a minții omenești de a înțelege ușor și repede ceva; perspicacitate, agerime. – Din fr. sagacité. DOOM
sagacitáte s. f., g.-d. art. sagacitắții
sagital
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitala
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitale
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitalei
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitalele
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitalelor
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitali
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitalii
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitalilor
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitalul
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitalului
SAGITÁL, -Ă, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este în plan vertical de simetrie. ◊ Sutură sagitală = sutură care unește cele două oase parietale. – Din fr. sagittal. DOOM
!sagitál (anat.) adj. m., pl. sagitáli; f. sagitálă, pl. sagitále
sagitar
SAGITÁR, sagitari, s. m. (Înv.) Arcaș (din armata romană). – Din lat. sagittarius. DOOM
sagitár (arcaș) (înv.) s. m., pl. sagitári
sagitari
SAGITÁR, sagitari, s. m. (Înv.) Arcaș (din armata romană). – Din lat. sagittarius. DOOM
sagitár (arcaș) (înv.) s. m., pl. sagitári
sagitaria
SAGITÁRIA s.f. Plantă erbacee din apele dulci, calme, cu frunze aeriene în formă de vârf de săgeată; varietate de stânjenel. [< fr. sagittaire, cf. lat. sagitta – săgeată].
sagitariei
SAGITÁRIA s.f. Plantă erbacee din apele dulci, calme, cu frunze aeriene în formă de vârf de săgeată; varietate de stânjenel. [< fr. sagittaire, cf. lat. sagitta – săgeată].
sagitarii
SAGITÁR, sagitari, s. m. (Înv.) Arcaș (din armata romană). – Din lat. sagittarius. DOOM
sagitár (arcaș) (înv.) s. m., pl. sagitári
sagitarii
SAGITÁRIA s.f. Plantă erbacee din apele dulci, calme, cu frunze aeriene în formă de vârf de săgeată; varietate de stânjenel. [< fr. sagittaire, cf. lat. sagitta – săgeată].
sagitarilor
SAGITÁR, sagitari, s. m. (Înv.) Arcaș (din armata romană). – Din lat. sagittarius. DOOM
sagitár (arcaș) (înv.) s. m., pl. sagitári
sagitarul
SAGITÁR, sagitari, s. m. (Înv.) Arcaș (din armata romană). – Din lat. sagittarius. DOOM
sagitár (arcaș) (înv.) s. m., pl. sagitári
sagitarului
SAGITÁR, sagitari, s. m. (Înv.) Arcaș (din armata romană). – Din lat. sagittarius. DOOM
sagitár (arcaș) (înv.) s. m., pl. sagitári
sagitat
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitata
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitate
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitatei
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitatele
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitatelor
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitatul
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitatului
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitați
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitații
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagitaților
SAGITÁT, -Ă, sagitați, -te, adj. (Despre frunze) De forma unei săgeți. – Din fr. sagitté. DOOM
sagitát (de forma săgeții) adj. m., pl. sagitáți; f. sagitátă, pl. sagitáte
sagittalis
GROZÁMĂ, grozame, s. f. Mic arbust cu flori galbene, din ramurile căruia se fac mături (Genista sagittalis). – Et. nec.
sagittata
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.
sagna
SÁGNĂ, sagne, s. f. Rană pe spinarea calului, produsă de șa, de tarniță sau de ham. ♦ Cicatrice rămasă pe corpul unui animal după marcarea lui cu fierul roșu. – Din sb. sadno. DOOM
ságnă s. f., g.-d. art. ságnei; pl. ságne
sagnasiu
SACNASÍU, sacnasie, s. n. (Turcism învechit și arhaizant) 1. Încăpere mică la catul de sus al caselor domnești și boierești de altădată, ieșită în afară din fațada clădirii și închisă cu geamlîc sau cu obloane. Sacnasiul cu geamlîc înaintat pe grinzi... era obicinuita ședere a doamnei și a femeilor sale. ODOBESCU, S. A. 131. Casa unde ședeam... avea un sacnasiu scos la uliță. GHICA, S. 299. 2. Cameră mică într-o casă boierească în care așteptau să fie primiți cei care veneau cu treburi la boier. – Variantă: sagnasíu (CARAGIALE, O. III 49, GHICA, S. 494) s. n.
sagne
SÁGNĂ, sagne, s. f. Rană pe spinarea calului, produsă de șa, de tarniță sau de ham. ♦ Cicatrice rămasă pe corpul unui animal după marcarea lui cu fierul roșu. – Din sb. sadno. DOOM
ságnă s. f., g.-d. art. ságnei; pl. ságne
sagnei
SÁGNĂ, sagne, s. f. Rană pe spinarea calului, produsă de șa, de tarniță sau de ham. ♦ Cicatrice rămasă pe corpul unui animal după marcarea lui cu fierul roșu. – Din sb. sadno. DOOM
ságnă s. f., g.-d. art. ságnei; pl. ságne
sagnele
SÁGNĂ, sagne, s. f. Rană pe spinarea calului, produsă de șa, de tarniță sau de ham. ♦ Cicatrice rămasă pe corpul unui animal după marcarea lui cu fierul roșu. – Din sb. sadno. DOOM
ságnă s. f., g.-d. art. ságnei; pl. ságne
sagnelor
SÁGNĂ, sagne, s. f. Rană pe spinarea calului, produsă de șa, de tarniță sau de ham. ♦ Cicatrice rămasă pe corpul unui animal după marcarea lui cu fierul roșu. – Din sb. sadno. DOOM
ságnă s. f., g.-d. art. ságnei; pl. ságne
sago
SAGÚ s. n. Produs alimentar în formă de praf sau de grăuncioare albe sau roșietice, preparat din tulpina sagotierului și care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var.: sagó s. n.] – Din fr. sagou. DOOM
sagú s. n.
sagotier
SAGOTIÉR, sagotieri, s. m. Nume dat mai multor specii de palmieri al căror trunchi conține sago (Metroxylon). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sagoutier. DOOM
sagotiér (-ti-er) s. m., pl. sagotiéri
sagotieri
SAGOTIÉR, sagotieri, s. m. Nume dat mai multor specii de palmieri al căror trunchi conține sago (Metroxylon). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sagoutier. DOOM
sagotiér (-ti-er) s. m., pl. sagotiéri
sagotierii
SAGOTIÉR, sagotieri, s. m. Nume dat mai multor specii de palmieri al căror trunchi conține sago (Metroxylon). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sagoutier. DOOM
sagotiér (-ti-er) s. m., pl. sagotiéri
sagotierilor
SAGOTIÉR, sagotieri, s. m. Nume dat mai multor specii de palmieri al căror trunchi conține sago (Metroxylon). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sagoutier. DOOM
sagotiér (-ti-er) s. m., pl. sagotiéri
sagotierul
SAGOTIÉR, sagotieri, s. m. Nume dat mai multor specii de palmieri al căror trunchi conține sago (Metroxylon). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sagoutier. DOOM
sagotiér (-ti-er) s. m., pl. sagotiéri
sagotierului
SAGOTIÉR, sagotieri, s. m. Nume dat mai multor specii de palmieri al căror trunchi conține sago (Metroxylon). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sagoutier. DOOM
sagotiér (-ti-er) s. m., pl. sagotiéri
sagoul
SAGÚ s. n. Produs alimentar în formă de praf sau de grăuncioare albe sau roșietice, preparat din tulpina sagotierului și care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var.: sagó s. n.] – Din fr. sagou. DOOM
sagú s. n.
sagoului
SAGÚ s. n. Produs alimentar în formă de praf sau de grăuncioare albe sau roșietice, preparat din tulpina sagotierului și care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var.: sagó s. n.] – Din fr. sagou. DOOM
sagú s. n.
sagriu
sagríu s. n. – Piele zgrunțuroasă. Tc. sagri (Tiktin), cf. fr. chagrin, sp. chagrin (REW 7513). Sec. XVIII, înv.
sagu
SAGÚ s. n. Produs alimentar în formă de praf sau de grăuncioare albe sau roșietice, preparat din tulpina sagotierului și care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var.: sagó s. n.] – Din fr. sagou. DOOM
sagú s. n.
sagum
SÁGUM, sagumuri, s. n. Manta scurtă, prinsă pe umăr, pe care o purtau romanii și galii. – Din lat., fr. sagum. DOOM
ságum s. n., pl. ságumuri
sagumul
SÁGUM, sagumuri, s. n. Manta scurtă, prinsă pe umăr, pe care o purtau romanii și galii. – Din lat., fr. sagum. DOOM
ságum s. n., pl. ságumuri
sagumului
SÁGUM, sagumuri, s. n. Manta scurtă, prinsă pe umăr, pe care o purtau romanii și galii. – Din lat., fr. sagum. DOOM
ságum s. n., pl. ságumuri
sagumuri
SÁGUM, sagumuri, s. n. Manta scurtă, prinsă pe umăr, pe care o purtau romanii și galii. – Din lat., fr. sagum. DOOM
ságum s. n., pl. ságumuri
sagumurile
SÁGUM, sagumuri, s. n. Manta scurtă, prinsă pe umăr, pe care o purtau romanii și galii. – Din lat., fr. sagum. DOOM
ságum s. n., pl. ságumuri
sagumurilor
SÁGUM, sagumuri, s. n. Manta scurtă, prinsă pe umăr, pe care o purtau romanii și galii. – Din lat., fr. sagum. DOOM
ságum s. n., pl. ságumuri
saguul
SAGÚ s. n. Produs alimentar în formă de praf sau de grăuncioare albe sau roșietice, preparat din tulpina sagotierului și care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var.: sagó s. n.] – Din fr. sagou. DOOM
sagú s. n.
saguului
SAGÚ s. n. Produs alimentar în formă de praf sau de grăuncioare albe sau roșietice, preparat din tulpina sagotierului și care se consumă fiert în supă sau în lapte. [Var.: sagó s. n.] – Din fr. sagou. DOOM
sagú s. n.
sahagnila
SAHAMÍLA s. f. (Regional; și în forma sahagnila; numai în loc. adv.) Cu sahamila = cu nemiluita, p. ext. cu sila, cu hapca. A luat așa, cu sahagnila, un loc cu casă pe el, de la niște orfani. PAMFILE, M. R. I 96. – Variantă: sahagníla s. f.
sahaidac
sahaidác (-ce), s. n. – Teacă, tolbă de săgeți. – Var. săhăidac. Tc. saydak (Șeineanu, II, 101), prin intermediul pol., rut. sahajdak (Tiktin), rus. sagaidak. Săhaidan, s. n. (Trans., leagăn portabil) este o simplă var. – Der. saidacar (var. sahaidacar, săidăcar), s. m. (curelar), pe care Cihac, II, 322, îl pune în legătură cu pol. siodełko „scaun”.
sahaidacar
SĂIDĂCÁR s. m. v. săhăidăcar. DOOM
!săhăidăcár (înv.) (-hăi-) s. n., pl. săhăidăcári
sahamila
SAHAMÍLA s. f. (Regional; și în forma sahagnila; numai în loc. adv.) Cu sahamila = cu nemiluita, p. ext. cu sila, cu hapca. A luat așa, cu sahagnila, un loc cu casă pe el, de la niște orfani. PAMFILE, M. R. I 96. – Variantă: sahagníla s. f.
sahan
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
sahane
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
sahanele
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
sahanelor
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
sahanul
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
sahanului
SAHÁN, sahane, s. n. (Înv. și reg.) Vas metalic de diverse forme sau dimensiuni, în care se servește sau se gătește mâncarea. – Din tc. sahan. DOOM
sahán (înv., reg.) s. n., pl. saháne
saharian
SAHARIÁN, -Ă, saharieni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la Sahara, al Saharei. 2. S. f. Bluză sport cu epoleți și cu mâneci scurte. [Pr.: -ri-an] – Din fr. saharien. DOOM
*saharián (-ri-an) adj. m., pl. sahariéni; f. sahariánă, pl. sahariéne
saharină
ZAHARÍNĂ s. f. Substanță organică solidă, cristalizată, greu solubilă în apă, cu o putere de îndulcire de 500 de ori mai mare decât a zahărului, netoxică și neasimilabilă, folosită ca înlocuitor al zahărului în alimentația bolnavilor de diabet. – Din fr. saccharine. DOOM
zaharínă s. f. g.-d. art. zaharínei
saharometru
ZAHAROMÉTRU, zaharometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de zahăr prin măsurarea densității lor. – Din fr. saccharomètre. DOOM
zaharométru (-me-tru) s. n., art. zaharométrul; pl. zaharométre
saharoză
ZAHARÓZĂ s. f. Substanță din clasa zaharurilor, formată din combinarea unei molecule de glucoză cu o moleculă de fructoză, cu gust dulce, solubilă în apă și cu mare valoare nutritivă. – Din fr. saccharose. DOOM
zaharóză s. f., g.-d. art. zaharózei
sahel
SAHÉL s. n. Zonă de tranziție între Sahara și savanele Africii subecuatoriale, cu vegetație de savană uscată și de stepă. – Din fr. sahel. DOOM
sahél s. n.
sahelian
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelian
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
saheliana
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
saheliana
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelianul
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelianul
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelianului
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelianului
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
saheliene
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
saheliene
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienei
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienei
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienele
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienele
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienelor
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienelor
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelieni
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelieni
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienii
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienii
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienilor
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelienilor
SAHELIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al pliocenului inferior de facies marin. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an. / < fr. sahélien, cf. germ. Sahelian]. DOOM
sahelián2 (-li-an) s. n.
sahelul
SAHÉL s. n. Zonă de tranziție între Sahara și savanele Africii subecuatoriale, cu vegetație de savană uscată și de stepă. – Din fr. sahel. DOOM
sahél s. n.
sahelului
SAHÉL s. n. Zonă de tranziție între Sahara și savanele Africii subecuatoriale, cu vegetație de savană uscată și de stepă. – Din fr. sahel. DOOM
sahél s. n.
sahib
SAHÍB s.m. Termen care denumea în limbajul colonial britanic pe stăpân sau (p. ext.) pe omul alb. [Pron. saib și sa-ib. / < engl., fr., it. sahib < cuv. hindi, trecut și în arabă].
sai
SAI s. n. (Regional) Pînză subțire și fină. Mărie, poale de sai, Toată vara te-ntrebai. HODOȘ, P. P. 53.
sai
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sai
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sai
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
saia
SAIÁ1, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila. DOOM
saiá (înv., pop.) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; pl. saiéle, art. saiélele
saiaua
SAIÁ1, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila. DOOM
saiá (înv., pop.) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; pl. saiéle, art. saiélele
saidecar
SEIDICÁR s. m. v. saidecar. DOOM
saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári
saidecari
SEIDICÁR s. m. v. saidecar. DOOM
saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári
saidecarii
SEIDICÁR s. m. v. saidecar. DOOM
saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári
saidecarilor
SEIDICÁR s. m. v. saidecar. DOOM
saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári
saidecarul
SEIDICÁR s. m. v. saidecar. DOOM
saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári
saidecarului
SEIDICÁR s. m. v. saidecar. DOOM
saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári
saie
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
saie
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
saie
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
saiele
SAIÁ1, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila. DOOM
saiá (înv., pop.) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; pl. saiéle, art. saiélele
saielei
SAIÁ1, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila. DOOM
saiá (înv., pop.) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; pl. saiéle, art. saiélele
saielele
SAIÁ1, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila. DOOM
saiá (înv., pop.) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; pl. saiéle, art. saiélele
saielelor
SAIÁ1, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila. DOOM
saiá (înv., pop.) s. f., art. saiáua, g.-d. art. saiélei; pl. saiéle, art. saiélele
saiga
SAÍGA s.f. (Zool.) Antilopă din Orient cu botul mare, cocoșat. [Pron. sa-i-. / < fr. saïga].
saigea
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigeai
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigeam
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigească
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigeau
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigeați
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigesc
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigește
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigești
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saiggi
SAIGGÍU, saiggii, s. m. (Învechit și popular; și în forma saiggi) Slujbaș al Porții, care strîngea în Principatele romîne contribuția obligatorie în oi, cumpărînd oile pe prețuri scăzute, stabilite din oficiu; p. ext. (în poezia populară) slujbaș al stăpînirii care număra oile în acest scop. Dobrogean Tudor, Saiggi Tudor. TEODORESCU, P. P. 671. – Pronunțat: sa-ig-. – Variante: saegíu (IORGA, I. L. I 29), saiggí s. m.
saiggi
SAIGGÍ2, saiggesc, vb. IV. Intranz. (Învechit și popular; și în forma saigi) A îndeplini funcția de saiggiu; p. ext. a lua cu hapca. Și firman îi da, ca să haiducească, ca să saiggească. TEODORESCU, P. P. 671. Turme ce găsea, toate le scria și le saiggea. id. ib. 672. – Pronunțat: sa-ig-. – Variantă: saigí vb. IV.
saiggie
SAIGGÍE s. f. (Învechit și popular; și în forma saigie) Slujba saiggiului. C-acum mi-a venit și mie Ca să plec în saiggie. TEODORESCU, P. P. 670. – Pronunțat: sa-ig-. – Variantă: saigíe s. f.
saiggire
SAIGGÍ2, saiggesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A îndeplini funcția de saiggiu; p. ext. a lua cu hapca. [Pr.: sa-i-. – Var.: saigí vb. IV] – Din saiggiu.
saiggiu
SAIGGÍU, saiggii, s. m. (Învechit și popular; și în forma saiggi) Slujbaș al Porții, care strîngea în Principatele romîne contribuția obligatorie în oi, cumpărînd oile pe prețuri scăzute, stabilite din oficiu; p. ext. (în poezia populară) slujbaș al stăpînirii care număra oile în acest scop. Dobrogean Tudor, Saiggi Tudor. TEODORESCU, P. P. 671. – Pronunțat: sa-ig-. – Variante: saegíu (IORGA, I. L. I 29), saiggí s. m.
saigi
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigie
SAIGÍE s. f. v. saiggie.
saigii
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigii
SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Pr.: sa-i-. – Var.: (înv.) saegíu s. m.] – Din tc. sayici. DOOM
saigíu (sa-i-) s. m., art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)
saigiii
SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Pr.: sa-i-. – Var.: (înv.) saegíu s. m.] – Din tc. sayici. DOOM
saigíu (sa-i-) s. m., art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)
saigiilor
SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Pr.: sa-i-. – Var.: (înv.) saegíu s. m.] – Din tc. sayici. DOOM
saigíu (sa-i-) s. m., art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)
saigim
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigind
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigire
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigire
SAIGÍ vb. IV. v. saiggi.
saigiră
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigirăm
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigirăți
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigise
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigisem
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigiseră
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigiserăm
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigiserăți
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigiseși
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigiseți
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigit
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigiu
SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Pr.: sa-i-. – Var.: (înv.) saegíu s. m.] – Din tc. sayici. DOOM
saigíu (sa-i-) s. m., art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)
saigiul
SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Pr.: sa-i-. – Var.: (înv.) saegíu s. m.] – Din tc. sayici. DOOM
saigíu (sa-i-) s. m., art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)
saigiului
SAIGÍU, saigii, s. m. Slujbaș al Porții Otomane care strângea în Țările Române darea plătită în oi; p. ext. slujbaș al stăpânirii care număra oile în acest scop. [Pr.: sa-i-. – Var.: (înv.) saegíu s. m.] – Din tc. sayici. DOOM
saigíu (sa-i-) s. m., art. saigíul; pl. saigíi, art. saigíii (-gi-ii)
saigiși
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigiți
SAIGÍ vb. IV v. saiggi.
saigăi
SAÍGA s.f. (Zool.) Antilopă din Orient cu botul mare, cocoșat. [Pron. sa-i-. / < fr. saïga].
sain
saín (-nuri), s. n. – Carne de porc. – Mr. săin. Lat. suinus (P. Papahagi, Notițe, 43; Rosetti, IV, 74), cf. sp. sain. Sec. XVIII, înv.
saintlucian
SAINTLUCIÁN, -Ă, saintlucieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Saint Lucia sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Saint Lucia sau saintlucienilor (1), referitor la statul Saint Lucia ori la saintlucieni. – Saint Lucia (n. pr.) + suf. -ian. DOOM
saintlucián (referitor la Saint Lucia) [ai pron. ă] (saint-, -ci-an) adj. m., s. m., pl. saintluciéni; adj. f., s. f. saintluciánă, pl. saintluciéne
sait
SAIT s. n. v. site. DOOM
*site (spațiu pe internet) (angl.) [pron. sait] s. n., art. site-ul; pl. site-uri
saitoc
SAITÓC adv. (Uneori repetat) Cu mersul în sărituri mari. [Cei trei frați] făceau pașii ca oamenii, iar zmeul, saitoc-saitoc... cît doi și trei pași omenești, astfel că, după cîteva sărituri, abia se mai vedea înaintea lor. POPESCU, B. II 52. – Pronunțat: sai-toc.
saită
saítă (-te), s. f. – Aba, dimie. It. saietta (Tiktin). Sec. XIX, înv.
saivan
SAIVÁN, saivane, s. n. 1. (Reg.) Adăpost de iarnă pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Înv.) Cort deschis, asemănător cu un baldachin, destinat domnului sau înalților demnitari. [Var.: săiván s. n.] – Din tc. sayvan. DOOM
saiván (sai-) s. n., pl. saiváne
saivane
SAIVÁN, saivane, s. n. 1. (Reg.) Adăpost de iarnă pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Înv.) Cort deschis, asemănător cu un baldachin, destinat domnului sau înalților demnitari. [Var.: săiván s. n.] – Din tc. sayvan. DOOM
saiván (sai-) s. n., pl. saiváne
saivanele
SAIVÁN, saivane, s. n. 1. (Reg.) Adăpost de iarnă pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Înv.) Cort deschis, asemănător cu un baldachin, destinat domnului sau înalților demnitari. [Var.: săiván s. n.] – Din tc. sayvan. DOOM
saiván (sai-) s. n., pl. saiváne
saivanelor
SAIVÁN, saivane, s. n. 1. (Reg.) Adăpost de iarnă pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Înv.) Cort deschis, asemănător cu un baldachin, destinat domnului sau înalților demnitari. [Var.: săiván s. n.] – Din tc. sayvan. DOOM
saiván (sai-) s. n., pl. saiváne
saivanul
SAIVÁN, saivane, s. n. 1. (Reg.) Adăpost de iarnă pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Înv.) Cort deschis, asemănător cu un baldachin, destinat domnului sau înalților demnitari. [Var.: săiván s. n.] – Din tc. sayvan. DOOM
saiván (sai-) s. n., pl. saiváne
saivanului
SAIVÁN, saivane, s. n. 1. (Reg.) Adăpost de iarnă pentru oi (sau pentru vite); perdea. 2. (Înv.) Cort deschis, asemănător cu un baldachin, destinat domnului sau înalților demnitari. [Var.: săiván s. n.] – Din tc. sayvan. DOOM
saiván (sai-) s. n., pl. saiváne
saje
sáje, s. f. – (Mold.) Funingine. Sl. sažda (Cihac, II, 324), cf. rut., rus. saža.
sake
SAKÉ s. n. Băutură alcoolică specifică Japoniei, obținută din orez fermentat, care se bea, de obicei, caldă. – Din fr. saké. DOOM
*saké s. n., art. saké-ul
saki
SAKÍ s.m. (Zool.) Maimuță cu coadă (din America de Sud). [< fr. saki].
sakii
SAKÍ s.m. (Zool.) Maimuță cu coadă (din America de Sud). [< fr. saki].
sakiii
SAKÍ s.m. (Zool.) Maimuță cu coadă (din America de Sud). [< fr. saki].
sakiilor
SAKÍ s.m. (Zool.) Maimuță cu coadă (din America de Sud). [< fr. saki].
sakiul
SAKÍ s.m. (Zool.) Maimuță cu coadă (din America de Sud). [< fr. saki].
sakiului
SAKÍ s.m. (Zool.) Maimuță cu coadă (din America de Sud). [< fr. saki].
sal
SAL, saluri, s. n. (Rar) Plută mare, formată prin alăturarea mai multor plute mici. – Din tc. sal. DOOM
sal (rar) s. n., pl. sáluri
sala
SÁLĂ, săli, s. f. 1. Încăpere spațioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expozițiilor etc. ♦ Totalitatea persoanelor reunite într-o sală (1). 2. Coridor. 3. Vestibul, antreu, anticameră. – Din fr. salle. DOOM
sálă s. f., g.-d. art. sắlii; pl. sắli
salacia
Salacia, veche divinitate romană, protectoare și personificare a Apelor mării. Era identificată uneori cu Tethys.
saladă
SALÁDĂ s.f. Cască rotundă, purtată în sec. XV. [< fr. salade].
salahor
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor. DOOM
salahór s. m., pl. salahóri
salahorea
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoreai
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoream
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorească
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoreau
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoreați
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoresc
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorește
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorești
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahori
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor. DOOM
salahór s. m., pl. salahóri
salahori
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorie
SALAHORÍE s. f. Starea, munca de salahor; p. gener. muncă grea; salahorit. – Salahor + suf. -ie. DOOM
salahoríe s. f., art. salahoría, g.-d. salahoríi, art. salahoríei
salahorii
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor. DOOM
salahór s. m., pl. salahóri
salahorii
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorilor
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor. DOOM
salahór s. m., pl. salahóri
salahorim
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorind
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorire
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorire
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor.
salahoriră
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorirăm
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorirăți
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorise
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorisem
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoriseră
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoriserăm
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoriserăți
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoriseși
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoriseți
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorit
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorit
SALAHORÍT s. n. (Rar) Salahorie. – V. salahori. DOOM
salahorít (rar) s. n.
salahoritul
SALAHORÍT s. n. (Rar) Salahorie. – V. salahori. DOOM
salahorít (rar) s. n.
salahoritului
SALAHORÍT s. n. (Rar) Salahorie. – V. salahori. DOOM
salahorít (rar) s. n.
salahoriși
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahoriți
SALAHORÍ, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. gener. a munci din greu. – Din salahor. DOOM
salahorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahorésc, imperf. 3 sg. salahoreá; conj. prez. 3 să salahoreáscă
salahorul
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor. DOOM
salahór s. m., pl. salahóri
salahorului
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor. DOOM
salahór s. m., pl. salahóri
salam
SALÁM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame. DOOM
salám s. n., (sorturi, bucăți) pl. salámuri
salamalec
SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec. DOOM
salamaléc s. n., (temenele) pl. salamalécuri
salamalecul
SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec. DOOM
salamaléc s. n., (temenele) pl. salamalécuri
salamalecului
SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec. DOOM
salamaléc s. n., (temenele) pl. salamalécuri
salamalecuri
SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec. DOOM
salamaléc s. n., (temenele) pl. salamalécuri
salamalecurile
SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec. DOOM
salamaléc s. n., (temenele) pl. salamalécuri
salamalecurilor
SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec. DOOM
salamaléc s. n., (temenele) pl. salamalécuri
salamandra
SALAMÁNDRĂ, salamandre, s. f. Animal batracian asemănător cu șopârla, cu picioarele scurte și îndreptate în lături și cu pielea neagră pătată cu galben, care secretă o substanță iritantă cu rol protector (Salamandra salamandra). – Din fr. salamandre, lat. salamandra. DOOM
salamándră s. f., g.-d. art. salamándrei; pl. salamándre
salamandre
SALAMÁNDRĂ, salamandre, s. f. Animal batracian asemănător cu șopârla, cu picioarele scurte și îndreptate în lături și cu pielea neagră pătată cu galben, care secretă o substanță iritantă cu rol protector (Salamandra salamandra). – Din fr. salamandre, lat. salamandra. DOOM
salamándră s. f., g.-d. art. salamándrei; pl. salamándre
salamandrei
SALAMÁNDRĂ, salamandre, s. f. Animal batracian asemănător cu șopârla, cu picioarele scurte și îndreptate în lături și cu pielea neagră pătată cu galben, care secretă o substanță iritantă cu rol protector (Salamandra salamandra). – Din fr. salamandre, lat. salamandra. DOOM
salamándră s. f., g.-d. art. salamándrei; pl. salamándre
salamandrele
SALAMÁNDRĂ, salamandre, s. f. Animal batracian asemănător cu șopârla, cu picioarele scurte și îndreptate în lături și cu pielea neagră pătată cu galben, care secretă o substanță iritantă cu rol protector (Salamandra salamandra). – Din fr. salamandre, lat. salamandra. DOOM
salamándră s. f., g.-d. art. salamándrei; pl. salamándre
salamandrelor
SALAMÁNDRĂ, salamandre, s. f. Animal batracian asemănător cu șopârla, cu picioarele scurte și îndreptate în lături și cu pielea neagră pătată cu galben, care secretă o substanță iritantă cu rol protector (Salamandra salamandra). – Din fr. salamandre, lat. salamandra. DOOM
salamándră s. f., g.-d. art. salamándrei; pl. salamándre
salamet
a scoate (pe cineva) la salamet expr. (înv.) a distruge (pe cineva) din punct de vedere material, a ruina (pe cineva).
salamoase
salamoase s. invar. (deț.) pachet.
salamul
SALÁM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame. DOOM
salám s. n., (sorturi, bucăți) pl. salámuri
salamului
SALÁM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame. DOOM
salám s. n., (sorturi, bucăți) pl. salámuri
salamuri
SALÁM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame. DOOM
salám s. n., (sorturi, bucăți) pl. salámuri
salamurile
SALÁM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame. DOOM
salám s. n., (sorturi, bucăți) pl. salámuri
salamurilor
SALÁM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame. DOOM
salám s. n., (sorturi, bucăți) pl. salámuri
salamură
SARAMÚRĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra. DOOM
saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porții) pl. saramúri
salangană
SALANGÁNĂ s.f. Gen de păsărele răspândite în Asia și Oceania, care își fac cuibul din frunze și fire de păr lipite cu salivă, cunoscute sub denumirea de „cuiburi de rândunele”. [< fr. salangane < salamga – cuv. filipinez].
salaor
SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor. DOOM
salahór s. m., pl. salahóri
salar
SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium. DOOM
saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)
salaria
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariai
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salarial
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salariala
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salariale
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salarialei
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salarialele
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salarialelor
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salariali
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salarialii
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salarialilor
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salarialul
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salarialului
SALARIÁL, -Ă adj. Referitor la salariu. [Pron. -ri-al. / < fr. salarial].
salariam
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariară
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariarăm
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariarăți
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariase
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariasem
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariaseră
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariaserăm
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariaserăți
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariaseși
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariaseți
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariat
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariat
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariat
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariata
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariata
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariate
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariate
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatei
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatei
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatele
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatele
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatelor
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatelor
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatul
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatul
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatului
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariatului
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariau
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariază
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariași
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariați
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariați
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariați
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariații
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariații
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariaților
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salariaților
SALARIÁT, -Ă, salariați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. s. m. și f. (Persoană fizică) care încheie un contract de muncă individual cu o persoană fizică sau juridică și se obligă să presteze munca în schimbul unui salariu. 2. Adj. (Despre muncă) Care este plătit cu un salariu. [Pr.: -ri-at] – V. salaria. Cf. fr. s a l a r i é. DOOM
salariát (-ri-at) adj. m., s. m., pl. salariáți; adj. f., s. f. salariátă, pl. salariáte
salarie
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariem
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariere
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariere
SALARIÉRE s. f. (Rar) Salarizare. [Pr.: -ri-e-] – V. salaria. DOOM
salariére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. salariérii
salarierea
SALARIÉRE s. f. (Rar) Salarizare. [Pr.: -ri-e-] – V. salaria. DOOM
salariére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. salariérii
salarieri
SALARIÉRE s. f. (Rar) Salarizare. [Pr.: -ri-e-] – V. salaria. DOOM
salariére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. salariérii
salarierii
SALARIÉRE s. f. (Rar) Salarizare. [Pr.: -ri-e-] – V. salaria. DOOM
salariére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. salariérii
salarierile
SALARIÉRE s. f. (Rar) Salarizare. [Pr.: -ri-e-] – V. salaria. DOOM
salariére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. salariérii
salarierilor
SALARIÉRE s. f. (Rar) Salarizare. [Pr.: -ri-e-] – V. salaria. DOOM
salariére (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. salariérii
salariez
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salarieze
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariezi
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salarii
SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium. DOOM
saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)
salariile
SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium. DOOM
saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)
salariilor
SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium. DOOM
saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)
salariind
SALARIÁ, salariez, vb. I. Tranz. (Rar) A salariza. [Pr.: -ri-a] – Din fr. salarier. DOOM
salariá (a ~) (rar) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 salariáză, 1 pl. salariém (-ri-em); conj. prez. 3 să salariéze; ger. salariínd (-ri-ind)
salariu
SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium. DOOM
saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)
salariul
SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium. DOOM
saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)
salariului
SALÁRIU, salarii, s. n. Contravaloarea muncii prestate de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri; leafă2. [Var.: (pop) salár s. n.] – Din fr. salaire, lat. salarium. DOOM
saláriu [riu pron. riu] s. n., art. saláriul; pl. salárii, art. saláriile (-ri-i-)
salariza
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizai
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizam
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizare
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizare
SALARIZÁRE, salarizări, s. f. Acțiunea de a salariza; salariere. – V. salariza. DOOM
salarizáre s. f., g.-d. art. salarizắrii; pl. salarizắri
salarizarea
SALARIZÁRE, salarizări, s. f. Acțiunea de a salariza; salariere. – V. salariza. DOOM
salarizáre s. f., g.-d. art. salarizắrii; pl. salarizắri
salarizară
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizarăm
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizarăți
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizase
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizasem
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizaseră
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizaserăm
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizaserăți
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizaseși
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizaseți
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizat
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizat
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. – Salariu + suf. -iza.
salarizau
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizași
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizați
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizează
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizez
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizeze
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizezi
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizând
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizînd
SALARIZÁ salarizez, vb. I. Tranz. A plăti cuiva un salariu; a salaria. ◊ Salariu ♦ suf. -iza. DOOM
salarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salarizeáză
salarizări
SALARIZÁRE, salarizări, s. f. Acțiunea de a salariza; salariere. – V. salariza. DOOM
salarizáre s. f., g.-d. art. salarizắrii; pl. salarizắri
salarizării
SALARIZÁRE, salarizări, s. f. Acțiunea de a salariza; salariere. – V. salariza. DOOM
salarizáre s. f., g.-d. art. salarizắrii; pl. salarizắri
salarizările
SALARIZÁRE, salarizări, s. f. Acțiunea de a salariza; salariere. – V. salariza. DOOM
salarizáre s. f., g.-d. art. salarizắrii; pl. salarizắri
salarizărilor
SALARIZÁRE, salarizări, s. f. Acțiunea de a salariza; salariere. – V. salariza. DOOM
salarizáre s. f., g.-d. art. salarizắrii; pl. salarizắri
salata
SALÁTĂ, salate, s. f. 1. Plantă legumicolă erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari și rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ Compus: salata-iepurelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar făcut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de oțet, zeamă de lămâie și untdelemn, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură. ◊ Salată de boeuf = preparat culinar făcut din legume și carne de vită fierte și murături, toate tăiate mărunt și amestecate cu maioneză. Salată de fructe = desert făcut din fructe crude, tăiate mărunt, amestecate cu zahăr și stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. și: (pop.) sălăți] – Din ngr. saláta. DOOM
salátă s. f., g.-d. art. salátei; pl. saláte
salate
SALÁTĂ, salate, s. f. 1. Plantă legumicolă erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari și rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ Compus: salata-iepurelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar făcut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de oțet, zeamă de lămâie și untdelemn, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură. ◊ Salată de boeuf = preparat culinar făcut din legume și carne de vită fierte și murături, toate tăiate mărunt și amestecate cu maioneză. Salată de fructe = desert făcut din fructe crude, tăiate mărunt, amestecate cu zahăr și stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. și: (pop.) sălăți] – Din ngr. saláta. DOOM
salátă s. f., g.-d. art. salátei; pl. saláte
salatei
SALÁTĂ, salate, s. f. 1. Plantă legumicolă erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari și rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ Compus: salata-iepurelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar făcut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de oțet, zeamă de lămâie și untdelemn, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură. ◊ Salată de boeuf = preparat culinar făcut din legume și carne de vită fierte și murături, toate tăiate mărunt și amestecate cu maioneză. Salată de fructe = desert făcut din fructe crude, tăiate mărunt, amestecate cu zahăr și stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. și: (pop.) sălăți] – Din ngr. saláta. DOOM
salátă s. f., g.-d. art. salátei; pl. saláte
salatele
SALÁTĂ, salate, s. f. 1. Plantă legumicolă erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari și rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ Compus: salata-iepurelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar făcut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de oțet, zeamă de lămâie și untdelemn, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură. ◊ Salată de boeuf = preparat culinar făcut din legume și carne de vită fierte și murături, toate tăiate mărunt și amestecate cu maioneză. Salată de fructe = desert făcut din fructe crude, tăiate mărunt, amestecate cu zahăr și stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. și: (pop.) sălăți] – Din ngr. saláta. DOOM
salátă s. f., g.-d. art. salátei; pl. saláte
salatelor
SALÁTĂ, salate, s. f. 1. Plantă legumicolă erbacee din familia compozeelor, cu frunze mari și rotunde, comestibile (Lactuca sativa); p. gener. nume dat unor plante erbacee cu frunze comestibile. ◊ Compus: salata-iepurelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori roșii sau violete (Prenanthes purpurea). 2. Preparat culinar făcut din anumite legume fierte sau crude, cu adaos de oțet, zeamă de lămâie și untdelemn, care se servește ca aperitiv sau ca garnitură. ◊ Salată de boeuf = preparat culinar făcut din legume și carne de vită fierte și murături, toate tăiate mărunt și amestecate cu maioneză. Salată de fructe = desert făcut din fructe crude, tăiate mărunt, amestecate cu zahăr și stropite cu rom, coniac sau vin. [Pl. și: (pop.) sălăți] – Din ngr. saláta. DOOM
salátă s. f., g.-d. art. salátei; pl. saláte
salatiera
SALATIÉRĂ, salatiere, s. f. Vas, castron de porțelan, de faianță, de sticlă etc., în care se servește salata. ♦ Serviciu de masă format dintr-un suport (de metal) cu sticluțe pentru untdelemn și oțet și cu solnițe pentru sare și piper. [Pr.: -ti-e] – Din ngr. (pop.) salatiéra sau din salată + suf. -ieră (după fr. saladier). DOOM
salatiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. salatiérei; pl. salatiére
salatiere
SALATIÉRĂ, salatiere, s. f. Vas, castron de porțelan, de faianță, de sticlă etc., în care se servește salata. ♦ Serviciu de masă format dintr-un suport (de metal) cu sticluțe pentru untdelemn și oțet și cu solnițe pentru sare și piper. [Pr.: -ti-e] – Din ngr. (pop.) salatiéra sau din salată + suf. -ieră (după fr. saladier). DOOM
salatiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. salatiérei; pl. salatiére
salatierei
SALATIÉRĂ, salatiere, s. f. Vas, castron de porțelan, de faianță, de sticlă etc., în care se servește salata. ♦ Serviciu de masă format dintr-un suport (de metal) cu sticluțe pentru untdelemn și oțet și cu solnițe pentru sare și piper. [Pr.: -ti-e] – Din ngr. (pop.) salatiéra sau din salată + suf. -ieră (după fr. saladier). DOOM
salatiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. salatiérei; pl. salatiére
salatierele
SALATIÉRĂ, salatiere, s. f. Vas, castron de porțelan, de faianță, de sticlă etc., în care se servește salata. ♦ Serviciu de masă format dintr-un suport (de metal) cu sticluțe pentru untdelemn și oțet și cu solnițe pentru sare și piper. [Pr.: -ti-e] – Din ngr. (pop.) salatiéra sau din salată + suf. -ieră (după fr. saladier). DOOM
salatiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. salatiérei; pl. salatiére
salatierelor
SALATIÉRĂ, salatiere, s. f. Vas, castron de porțelan, de faianță, de sticlă etc., în care se servește salata. ♦ Serviciu de masă format dintr-un suport (de metal) cu sticluțe pentru untdelemn și oțet și cu solnițe pentru sare și piper. [Pr.: -ti-e] – Din ngr. (pop.) salatiéra sau din salată + suf. -ieră (după fr. saladier). DOOM
salatiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. salatiérei; pl. salatiére
salavat
SALAVÁT s. n. (Turcism învechit) Formulă religioasă mahomedană; obiect pe care se săpau astfel de formule și care se folosea ca talisman. Un inel de salavat, Ce i-a fost de cununat. TEODORESCU, P. P. 621. Că inelul de-mi privea, Salavatul cunoștea. id. ib.
salavatul
SALAVÁT s. n. (Turcism învechit) Formulă religioasă mahomedană; obiect pe care se săpau astfel de formule și care se folosea ca talisman. Un inel de salavat, Ce i-a fost de cununat. TEODORESCU, P. P. 621. Că inelul de-mi privea, Salavatul cunoștea. id. ib.
salavatului
SALAVÁT s. n. (Turcism învechit) Formulă religioasă mahomedană; obiect pe care se săpau astfel de formule și care se folosea ca talisman. Un inel de salavat, Ce i-a fost de cununat. TEODORESCU, P. P. 621. Că inelul de-mi privea, Salavatul cunoștea. id. ib.
salavaturi
SALAVÁT s. n. (Turcism învechit) Formulă religioasă mahomedană; obiect pe care se săpau astfel de formule și care se folosea ca talisman. Un inel de salavat, Ce i-a fost de cununat. TEODORESCU, P. P. 621. Că inelul de-mi privea, Salavatul cunoștea. id. ib.
salavaturile
SALAVÁT s. n. (Turcism învechit) Formulă religioasă mahomedană; obiect pe care se săpau astfel de formule și care se folosea ca talisman. Un inel de salavat, Ce i-a fost de cununat. TEODORESCU, P. P. 621. Că inelul de-mi privea, Salavatul cunoștea. id. ib.
salavaturilor
SALAVÁT s. n. (Turcism învechit) Formulă religioasă mahomedană; obiect pe care se săpau astfel de formule și care se folosea ca talisman. Un inel de salavat, Ce i-a fost de cununat. TEODORESCU, P. P. 621. Că inelul de-mi privea, Salavatul cunoștea. id. ib.
salba
SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau din mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba. DOOM
sálbă (podoabă) s. f., g.-d. art. sálbei; pl. sálbe
salbanda
SALBÁNDĂ, salbande, s. f. (Geol.) Zona de contact dintre un filon și roca înconjurătoare. – Din germ. Salband, fr. salbande. DOOM
salbándă s. f., g.-d. art. salbándei; pl. salbánde
salbande
SALBÁNDĂ, salbande, s. f. (Geol.) Zona de contact dintre un filon și roca înconjurătoare. – Din germ. Salband, fr. salbande. DOOM
salbándă s. f., g.-d. art. salbándei; pl. salbánde
salbandei
SALBÁNDĂ, salbande, s. f. (Geol.) Zona de contact dintre un filon și roca înconjurătoare. – Din germ. Salband, fr. salbande. DOOM
salbándă s. f., g.-d. art. salbándei; pl. salbánde
salbandele
SALBÁNDĂ, salbande, s. f. (Geol.) Zona de contact dintre un filon și roca înconjurătoare. – Din germ. Salband, fr. salbande. DOOM
salbándă s. f., g.-d. art. salbándei; pl. salbánde
salbandelor
SALBÁNDĂ, salbande, s. f. (Geol.) Zona de contact dintre un filon și roca înconjurătoare. – Din germ. Salband, fr. salbande. DOOM
salbándă s. f., g.-d. art. salbándei; pl. salbánde
salbe
SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau din mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba. DOOM
sálbă (podoabă) s. f., g.-d. art. sálbei; pl. sálbe
salbei
SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau din mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba. DOOM
sálbă (podoabă) s. f., g.-d. art. sálbei; pl. sálbe
salbele
SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau din mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba. DOOM
sálbă (podoabă) s. f., g.-d. art. sálbei; pl. sálbe
salbelor
SÁLBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau din mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba. DOOM
sálbă (podoabă) s. f., g.-d. art. sálbei; pl. sálbe
salbia
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salbie
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salbiei
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salbii
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salbiile
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salbiilor
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salca
SÁLCĂ, sălci, s. f. Varietate de salcie1 cu ramuri foarte flexibile (Salix alba). – Din salcie1. DOOM
sálcă (varietate de salcie) s. f., g.-d. art. sắlcii; pl. sălci
salce
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salce
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salcea
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salcea
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salcei
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salcei
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salcele
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salcele
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salcelor
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salcelor
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salcia
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salcia
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salcie
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salcie
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salciei
SÁLCIE2 s. f. v. salce1. DOOM
sálce (plantă erbacee) s. f., g.-d. art. sálcei
salciei
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Compus: Salcie plângătoare (sau -pletoasă) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: salcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis. DOOM
sálcie (arbore) (-ci-e) s. f., art. sálcia (-ci-a), g.-d. art. sálciei; pl. sắlcii, art. sắlciile (-ci-i-)
salcâm
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcâmi
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcâmii
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcâmilor
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcâmul
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcâmului
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcîm
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcîmi
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcîmii
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcîmilor
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcîmul
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
salcîmului
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm. DOOM
salcấm s. m., pl. salcấmi
saldo
sáldo s. n. – Sold. It. saldo.
sale
SALI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sare”, „salin”. [Var. sale-. / < fr. sali-, cf. lat. sal]. DOOM
sale2 (ale ~) v. său2 (al ~)
saleduct
SALEDÚCT s.n. Conductă pentru transportul saramurii în unele combinate chimice. [Cf. lat. sal – sare + (con)duct].
saleducte
SALEDÚCT s.n. Conductă pentru transportul saramurii în unele combinate chimice. [Cf. lat. sal – sare + (con)duct].
saleductele
SALEDÚCT s.n. Conductă pentru transportul saramurii în unele combinate chimice. [Cf. lat. sal – sare + (con)duct].
saleductelor
SALEDÚCT s.n. Conductă pentru transportul saramurii în unele combinate chimice. [Cf. lat. sal – sare + (con)duct].
saleductul
SALEDÚCT s.n. Conductă pentru transportul saramurii în unele combinate chimice. [Cf. lat. sal – sare + (con)duct].
saleductului
SALEDÚCT s.n. Conductă pentru transportul saramurii în unele combinate chimice. [Cf. lat. sal – sare + (con)duct].
salep
SALÍP s. n. v. salep. DOOM
salép s. n., pl. salépuri
salepciu
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salepgii
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salepgiii
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salepgiilor
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salepgiu
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salepgiul
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salepgiului
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salepul
SALÍP s. n. v. salep. DOOM
salép s. n., pl. salépuri
salepului
SALÍP s. n. v. salep. DOOM
salép s. n., pl. salépuri
salepuri
SALÍP s. n. v. salep. DOOM
salép s. n., pl. salépuri
salepurile
SALÍP s. n. v. salep. DOOM
salép s. n., pl. salépuri
salepurilor
SALÍP s. n. v. salep. DOOM
salép s. n., pl. salépuri
saleu
SALÉU, saleuri, s. n. Preparat alimentar crocant de forma unui bețișor, făcut din aluat sărat, cu gust picant prin adaos de sare, brânză, chimen etc. și care se servește ca aperitiv. – Din fr. salé „sărat”. DOOM
saléu s. n., art. saléul; pl. saléuri
saleul
SALÉU, saleuri, s. n. Preparat alimentar crocant de forma unui bețișor, făcut din aluat sărat, cu gust picant prin adaos de sare, brânză, chimen etc. și care se servește ca aperitiv. – Din fr. salé „sărat”. DOOM
saléu s. n., art. saléul; pl. saléuri
saleului
SALÉU, saleuri, s. n. Preparat alimentar crocant de forma unui bețișor, făcut din aluat sărat, cu gust picant prin adaos de sare, brânză, chimen etc. și care se servește ca aperitiv. – Din fr. salé „sărat”. DOOM
saléu s. n., art. saléul; pl. saléuri
saleuri
SALÉU, saleuri, s. n. Preparat alimentar crocant de forma unui bețișor, făcut din aluat sărat, cu gust picant prin adaos de sare, brânză, chimen etc. și care se servește ca aperitiv. – Din fr. salé „sărat”. DOOM
saléu s. n., art. saléul; pl. saléuri
saleurile
SALÉU, saleuri, s. n. Preparat alimentar crocant de forma unui bețișor, făcut din aluat sărat, cu gust picant prin adaos de sare, brânză, chimen etc. și care se servește ca aperitiv. – Din fr. salé „sărat”. DOOM
saléu s. n., art. saléul; pl. saléuri
saleurilor
SALÉU, saleuri, s. n. Preparat alimentar crocant de forma unui bețișor, făcut din aluat sărat, cu gust picant prin adaos de sare, brânză, chimen etc. și care se servește ca aperitiv. – Din fr. salé „sărat”. DOOM
saléu s. n., art. saléul; pl. saléuri
salhana
ZALHANÁ, zalhanale, s. f. 1. (înv.) Abator rudimentar pentru ovine, amenajat în vederea preparării pastramei și a desfacerii produselor derivate. 2. Restaurant în care se prepară și se servesc anumite mâncăruri din carne friptă (de ovine). [Var.: zahaná s. f.] – Din tc. salhāne. DOOM
zalhaná (înv.) s. f., art. zalhanáua, g.-d. art. zalhanálei; pl. zalhanále, art. zalhanálele
sali
SALI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sare”, „salin”. [Var. sale-. / < fr. sali-, cf. lat. sal].
salian
SALIÉNI s. m. pl. Nume dat la romani preoților zeului Marte. [Pr.: -li-eni] – Din fr. saliens. DOOM
salián (-li-an) s. m., pl. saliéni
salianul
SALIÉNI s. m. pl. Nume dat la romani preoților zeului Marte. [Pr.: -li-eni] – Din fr. saliens. DOOM
salián (-li-an) s. m., pl. saliéni
salianului
SALIÉNI s. m. pl. Nume dat la romani preoților zeului Marte. [Pr.: -li-eni] – Din fr. saliens. DOOM
salián (-li-an) s. m., pl. saliéni
salic
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salica
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salicacee
SALICACÉE, salicacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu inflorescențe în formă de amenți, care cuprinde arbori și arbuști ca plopul și salcia: (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. salicacée. DOOM
salicacée s. f., art. salicacéea, g.-d. art. salicacéei; pl. salicacée
salicaceea
SALICACÉE, salicacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu inflorescențe în formă de amenți, care cuprinde arbori și arbuști ca plopul și salcia: (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. salicacée. DOOM
salicacée s. f., art. salicacéea, g.-d. art. salicacéei; pl. salicacée
salicaceei
SALICACÉE, salicacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu inflorescențe în formă de amenți, care cuprinde arbori și arbuști ca plopul și salcia: (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. salicacée. DOOM
salicacée s. f., art. salicacéea, g.-d. art. salicacéei; pl. salicacée
salicaceele
SALICACÉE, salicacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu inflorescențe în formă de amenți, care cuprinde arbori și arbuști ca plopul și salcia: (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. salicacée. DOOM
salicacée s. f., art. salicacéea, g.-d. art. salicacéei; pl. salicacée
salicaceelor
SALICACÉE, salicacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu inflorescențe în formă de amenți, care cuprinde arbori și arbuști ca plopul și salcia: (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. salicacée. DOOM
salicacée s. f., art. salicacéea, g.-d. art. salicacéei; pl. salicacée
salicaria
RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an.
salice
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salicei
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salicele
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salicelor
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salici
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salicifolia
TÁULĂ s. f. Numele mai multor arbuști din familia rozaceelor, cultivați ca plante decorative (Spiraea). [Pr.: ta-u-] – Din pol. tawula.
salicii
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salicilat
SALICILÁT, salicilați, s. m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic. ♦ Acid salicilic. – Din fr. salicylate. DOOM
salicilát s. m., pl. saliciláți
salicilatul
SALICILÁT, salicilați, s. m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic. ♦ Acid salicilic. – Din fr. salicylate. DOOM
salicilát s. m., pl. saliciláți
salicilatului
SALICILÁT, salicilați, s. m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic. ♦ Acid salicilic. – Din fr. salicylate. DOOM
salicilát s. m., pl. saliciláți
salicilați
SALICILÁT, salicilați, s. m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic. ♦ Acid salicilic. – Din fr. salicylate. DOOM
salicilát s. m., pl. saliciláți
salicilații
SALICILÁT, salicilați, s. m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic. ♦ Acid salicilic. – Din fr. salicylate. DOOM
salicilát s. m., pl. saliciláți
salicilaților
SALICILÁT, salicilați, s. m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic. ♦ Acid salicilic. – Din fr. salicylate. DOOM
salicilát s. m., pl. saliciláți
salicilemie
SALICILEMÍE s.f. (Med.) Prezență a salicilatului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. salicylémie].
salicilic
SALICÍLIC adj. (în sintagma) Acid salicilic = preparat chimic pe bază de fenol, în formă de cristale albe, folosit în medicină, în industria coloranților și a conservelor alimentare. – Din fr. salicylique. DOOM
salicílic adj. m.
salicilina
SALICILÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă extrasă din scoarța de salcie1 cu însușiri febrifuge și antireumatice. – Cf. germ. Salizin. DOOM
salicilínă s. f., g.-d. art. salicilínei
saliciline
SALICILÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă extrasă din scoarța de salcie1 cu însușiri febrifuge și antireumatice. – Cf. germ. Salizin. DOOM
salicilínă s. f., g.-d. art. salicilínei
salicilinei
SALICILÍNĂ s. f. Substanță medicamentoasă extrasă din scoarța de salcie1 cu însușiri febrifuge și antireumatice. – Cf. germ. Salizin. DOOM
salicilínă s. f., g.-d. art. salicilínei
salicilor
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
saliciloterapie
SALICILOTERAPÍE s.f. (Med.) Folosirea terapeutică a salicilatului. [Gen. -iei. / < fr. salicylothérapie].
salicina
CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi.
salicornia
BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s. m.] – Lat. branca.
salicul
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salicului
SÁLIC, -Ă, salici, -e, adj. (în sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparținând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique. DOOM
!sálic adj. m., pl. sálici; f. sálică, pl. sálice
salieni
SALIÉNI s. m. pl. Nume dat la romani preoților zeului Marte. [Pr.: -li-eni] – Din fr. saliens. DOOM
salián (-li-an) s. m., pl. saliéni
salienii
SALIÉNI s. m. pl. Nume dat la romani preoților zeului Marte. [Pr.: -li-eni] – Din fr. saliens. DOOM
salián (-li-an) s. m., pl. saliéni
salienilor
SALIÉNI s. m. pl. Nume dat la romani preoților zeului Marte. [Pr.: -li-eni] – Din fr. saliens. DOOM
salián (-li-an) s. m., pl. saliéni
salifer
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
salifera
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
salifere
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferei
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferele
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferelor
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferi
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferii
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferilor
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferul
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
saliferului
SALIFÉR, -Ă, saliferi, -e, adj. Care conține sare (1), bogat în sare (1). – Din fr. salifère.
salifia
SALIFIÁ vb. I. tr. (Chim.) A salifica. [Pron. -fi-a. / < fr. salifier].
salifiat
SALIFIÁ vb. I. tr. (Chim.) A salifica. [Pron. -fi-a. / < fr. salifier].
salific
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salifica
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificai
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificam
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificare
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificare
SALIFICÁRE, salificări, s. f. Acțiunea de a salifica; salificație. – V. salifica.
salificarea
SALIFICÁRE, salificări, s. f. Acțiunea de a salifica; salificație. – V. salifica.
salificară
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificarăm
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificarăți
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificase
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificasem
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificaseră
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificaserăm
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificaserăți
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificaseși
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificaseți
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificat
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificat
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificau
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificași
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificați
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificație
SALIFICÁȚIE s. f. (Chim.) Salificare. – Din fr. salification.
salifice
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salifici
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificând
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificînd
SALIFICÁ, salífic, vb. I. Tranz. (Chim.) A combina o bază cu un acid pentru a obține o sare (2). – Din fr. salifier.
salificări
SALIFICÁRE, salificări, s. f. Acțiunea de a salifica; salificație. – V. salifica.
salificării
SALIFICÁRE, salificări, s. f. Acțiunea de a salifica; salificație. – V. salifica.
salificările
SALIFICÁRE, salificări, s. f. Acțiunea de a salifica; salificație. – V. salifica.
salificărilor
SALIFICÁRE, salificări, s. f. Acțiunea de a salifica; salificație. – V. salifica.
salifiere
SALIFIÉRE s.f. Salificare. ♦ Separare a coloizilor dintr-o soluție prin adăugare de electroliți, alcool etc. [Pron. -fi-e-. / < salifia]. DOOM
!salifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. salifiérii; pl. salifiéri
salifierea
SALIFIÉRE s.f. Salificare. ♦ Separare a coloizilor dintr-o soluție prin adăugare de electroliți, alcool etc. [Pron. -fi-e-. / < salifia]. DOOM
!salifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. salifiérii; pl. salifiéri
salifieri
SALIFIÉRE s.f. Salificare. ♦ Separare a coloizilor dintr-o soluție prin adăugare de electroliți, alcool etc. [Pron. -fi-e-. / < salifia]. DOOM
!salifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. salifiérii; pl. salifiéri
salifierii
SALIFIÉRE s.f. Salificare. ♦ Separare a coloizilor dintr-o soluție prin adăugare de electroliți, alcool etc. [Pron. -fi-e-. / < salifia]. DOOM
!salifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. salifiérii; pl. salifiéri
salifierile
SALIFIÉRE s.f. Salificare. ♦ Separare a coloizilor dintr-o soluție prin adăugare de electroliți, alcool etc. [Pron. -fi-e-. / < salifia]. DOOM
!salifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. salifiérii; pl. salifiéri
salifierilor
SALIFIÉRE s.f. Salificare. ♦ Separare a coloizilor dintr-o soluție prin adăugare de electroliți, alcool etc. [Pron. -fi-e-. / < salifia]. DOOM
!salifiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. salifiérii; pl. salifiéri
salii
SÁLII s.m.pl. (Ant.) Colegiu de 12 preoți ai lui Marte, păstrători ai scuturilor sfinte și conducători ai dansurilor războinice la sărbătoarea zeului. [Sg. saliu, var. salieni s.m.pl. / < lat. salii].
salin
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salina
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salina
SALÍNĂ, saline, s. f. Mină din care se extrage sare; ocnă. – Din fr. saline, lat. salinae. DOOM
salínă s. f., g.-d. art. salínei; pl. salíne
saline
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
saline
SALÍNĂ, saline, s. f. Mină din care se extrage sare; ocnă. – Din fr. saline, lat. salinae. DOOM
salínă s. f., g.-d. art. salínei; pl. salíne
salinei
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salinei
SALÍNĂ, saline, s. f. Mină din care se extrage sare; ocnă. – Din fr. saline, lat. salinae. DOOM
salínă s. f., g.-d. art. salínei; pl. salíne
salinele
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salinele
SALÍNĂ, saline, s. f. Mină din care se extrage sare; ocnă. – Din fr. saline, lat. salinae. DOOM
salínă s. f., g.-d. art. salínei; pl. salíne
salinelor
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salinelor
SALÍNĂ, saline, s. f. Mină din care se extrage sare; ocnă. – Din fr. saline, lat. salinae. DOOM
salínă s. f., g.-d. art. salínei; pl. salíne
salini
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salinii
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salinilor
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salinitate
SALINITÁTE s. f. Conținutul în săruri al unei ape sau al unui sol. – Din fr. salinité. DOOM
salinitáte s. f., g.-d. art. salinitắții
saliniza
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizai
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizam
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizare
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizare
SALINIZÁRE, salinizări, s. f. Acțiunea de a saliniza și rezultatul ei. – V. saliniza. DOOM
!salinizáre s. f., g.-d. art. salinizắrii; pl. salinizắri
salinizarea
SALINIZÁRE, salinizări, s. f. Acțiunea de a saliniza și rezultatul ei. – V. saliniza. DOOM
!salinizáre s. f., g.-d. art. salinizắrii; pl. salinizắri
salinizară
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizarăm
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizarăți
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizase
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizasem
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizaseră
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizaserăm
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizaserăți
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizaseși
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizaseți
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizat
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizat
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizata
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizate
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizatei
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizatele
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizatelor
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizatul
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizatului
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizau
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizași
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizați
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizați
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizații
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizaților
SALINIZÁT, -Ă, salinizați, -te, adj. Care a fost îmbibat cu săruri solubile, care a devenit salin. – V. saliniza.
salinizează
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizez
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizeze
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizezi
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizând
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizînd
SALINIZÁ, salinizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni salin; a (se) îmbiba cu săruri solubile. – Din fr. saliniser. DOOM
*salinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 salinizeáză
salinizări
SALINIZÁRE, salinizări, s. f. Acțiunea de a saliniza și rezultatul ei. – V. saliniza. DOOM
!salinizáre s. f., g.-d. art. salinizắrii; pl. salinizắri
salinizării
SALINIZÁRE, salinizări, s. f. Acțiunea de a saliniza și rezultatul ei. – V. saliniza. DOOM
!salinizáre s. f., g.-d. art. salinizắrii; pl. salinizắri
salinizările
SALINIZÁRE, salinizări, s. f. Acțiunea de a saliniza și rezultatul ei. – V. saliniza. DOOM
!salinizáre s. f., g.-d. art. salinizắrii; pl. salinizắri
salinizărilor
SALINIZÁRE, salinizări, s. f. Acțiunea de a saliniza și rezultatul ei. – V. saliniza. DOOM
!salinizáre s. f., g.-d. art. salinizắrii; pl. salinizắri
salino
SALINO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sare”, „sărat”, „salin”. [< fr., it. salino-, cf. lat. sal – sare].
salinometre
SALINOMÉTRU, salinometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de sare. – Din fr. salinomètre. DOOM
salinométru (-me-tru) s. n., art. salinométrul; pl. salinométre
salinometrele
SALINOMÉTRU, salinometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de sare. – Din fr. salinomètre. DOOM
salinométru (-me-tru) s. n., art. salinométrul; pl. salinométre
salinometrelor
SALINOMÉTRU, salinometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de sare. – Din fr. salinomètre. DOOM
salinométru (-me-tru) s. n., art. salinométrul; pl. salinométre
salinometru
SALINOMÉTRU, salinometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de sare. – Din fr. salinomètre. DOOM
salinométru (-me-tru) s. n., art. salinométrul; pl. salinométre
salinometrul
SALINOMÉTRU, salinometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de sare. – Din fr. salinomètre. DOOM
salinométru (-me-tru) s. n., art. salinométrul; pl. salinométre
salinometrului
SALINOMÉTRU, salinometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea concentrației soluțiilor de sare. – Din fr. salinomètre. DOOM
salinométru (-me-tru) s. n., art. salinométrul; pl. salinométre
salinul
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salinului
SALÍN, -Ă, salini, -e, adj. 1. Care conține sare. Soluție salină. 2. (Chim.) Care are caracter de sare. Oxid salin de fier. – Din fr. salin. DOOM
salín adj. m., pl. salíni; f. salínă, pl. salíne
salip
SALÍP s. n. v. salep. DOOM
salép s. n., pl. salépuri
salipgiu
SALIPGÍU s. m. salepgiu. DOOM
salepgíu s. m., art. salepgíul; pl. salepgíi, art. salepgíii (-gi-ii)
salipirina
SALIPIRÍNĂ, (2) salipirine, s. f. 1. Salicilat de antipirină cu proprietăți antinevralgice, folosit în terapeutica antireumatică. 2. (La pl.) Comprimate de salipirină (1). – Din germ. Salipyrin. DOOM
salipirínă s. f., g.-d. art. salipirínei; (comprimate) pl. salipiríne
salipirine
SALIPIRÍNĂ, (2) salipirine, s. f. 1. Salicilat de antipirină cu proprietăți antinevralgice, folosit în terapeutica antireumatică. 2. (La pl.) Comprimate de salipirină (1). – Din germ. Salipyrin. DOOM
salipirínă s. f., g.-d. art. salipirínei; (comprimate) pl. salipiríne
salipirinei
SALIPIRÍNĂ, (2) salipirine, s. f. 1. Salicilat de antipirină cu proprietăți antinevralgice, folosit în terapeutica antireumatică. 2. (La pl.) Comprimate de salipirină (1). – Din germ. Salipyrin. DOOM
salipirínă s. f., g.-d. art. salipirínei; (comprimate) pl. salipiríne
salipirinele
SALIPIRÍNĂ, (2) salipirine, s. f. 1. Salicilat de antipirină cu proprietăți antinevralgice, folosit în terapeutica antireumatică. 2. (La pl.) Comprimate de salipirină (1). – Din germ. Salipyrin. DOOM
salipirínă s. f., g.-d. art. salipirínei; (comprimate) pl. salipiríne
salipirinelor
SALIPIRÍNĂ, (2) salipirine, s. f. 1. Salicilat de antipirină cu proprietăți antinevralgice, folosit în terapeutica antireumatică. 2. (La pl.) Comprimate de salipirină (1). – Din germ. Salipyrin. DOOM
salipirínă s. f., g.-d. art. salipirínei; (comprimate) pl. salipiríne
saliva
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
saliva
SALÍVĂ, salive, s. f. Lichid apos și puțin vâscos care se formează continuu în gură, fiind secretat de glandele salivare, care servește la formarea și la înghițirea bolului alimentar, umezește și spală membrana mucoasă a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva. DOOM
!salívă s. f., g.-d. art. salívei; pl. salíve
salivai
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivam
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivar
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivara
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivare
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivare
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivare
SALIVÁRE, salivări, s. f. Acțiunea de a saliva și rezultatul ei. – V. saliva. DOOM
*saliváre s. f., g.-d. art. salivắrii; pl. salivắri
salivarea
SALIVÁRE, salivări, s. f. Acțiunea de a saliva și rezultatul ei. – V. saliva. DOOM
*saliváre s. f., g.-d. art. salivắrii; pl. salivắri
salivarei
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivarele
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivarelor
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivari
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivarii
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivarilor
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivarul
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivarului
SALIVÁR, -Ă, salivari, -e, adj. Privitor la salivă, de salivă. ◊ Glandă salivară = fiecare dintre glandele situate în cavitatea bucală și care secretează saliva. – Din fr. salivaire. DOOM
salivár adj. m., pl. salivári; f. saliváră, pl. saliváre
salivară
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivarăm
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivarăți
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivase
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivasem
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivaseră
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivaserăm
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivaserăți
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivaseși
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivaseți
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivat
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivat
SALIVÁT s. n. Faptul de a saliva; salivație. – V. saliva. DOOM
*salivát s. n.
salivatul
SALIVÁT s. n. Faptul de a saliva; salivație. – V. saliva. DOOM
*salivát s. n.
salivatului
SALIVÁT s. n. Faptul de a saliva; salivație. – V. saliva. DOOM
*salivát s. n.
salivau
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivași
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivați
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivația
SALIVÁȚIE s. f. Faptul de a secreta salivă; salivat; funcția glandelor salivare; secreție (exagerată) de salivă. – Din fr. salivation, lat. salivatio, -onis. DOOM
saliváție (-ți-e) s. f., art. saliváția (-ți-a), g.-d. saliváții, art. saliváției
salivație
SALIVÁȚIE s. f. Faptul de a secreta salivă; salivat; funcția glandelor salivare; secreție (exagerată) de salivă. – Din fr. salivation, lat. salivatio, -onis. DOOM
saliváție (-ți-e) s. f., art. saliváția (-ți-a), g.-d. saliváții, art. saliváției
salivației
SALIVÁȚIE s. f. Faptul de a secreta salivă; salivat; funcția glandelor salivare; secreție (exagerată) de salivă. – Din fr. salivation, lat. salivatio, -onis. DOOM
saliváție (-ți-e) s. f., art. saliváția (-ți-a), g.-d. saliváții, art. saliváției
salivații
SALIVÁȚIE s. f. Faptul de a secreta salivă; salivat; funcția glandelor salivare; secreție (exagerată) de salivă. – Din fr. salivation, lat. salivatio, -onis. DOOM
saliváție (-ți-e) s. f., art. saliváția (-ți-a), g.-d. saliváții, art. saliváției
salivațiile
SALIVÁȚIE s. f. Faptul de a secreta salivă; salivat; funcția glandelor salivare; secreție (exagerată) de salivă. – Din fr. salivation, lat. salivatio, -onis. DOOM
saliváție (-ți-e) s. f., art. saliváția (-ți-a), g.-d. saliváții, art. saliváției
salivațiilor
SALIVÁȚIE s. f. Faptul de a secreta salivă; salivat; funcția glandelor salivare; secreție (exagerată) de salivă. – Din fr. salivation, lat. salivatio, -onis. DOOM
saliváție (-ți-e) s. f., art. saliváția (-ți-a), g.-d. saliváții, art. saliváției
salivațiune
SALIVAȚIÚNE s.f. v. salivație.
salive
SALÍVĂ, salive, s. f. Lichid apos și puțin vâscos care se formează continuu în gură, fiind secretat de glandele salivare, care servește la formarea și la înghițirea bolului alimentar, umezește și spală membrana mucoasă a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva. DOOM
!salívă s. f., g.-d. art. salívei; pl. salíve
salivează
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivei
SALÍVĂ, salive, s. f. Lichid apos și puțin vâscos care se formează continuu în gură, fiind secretat de glandele salivare, care servește la formarea și la înghițirea bolului alimentar, umezește și spală membrana mucoasă a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva. DOOM
!salívă s. f., g.-d. art. salívei; pl. salíve
salivele
SALÍVĂ, salive, s. f. Lichid apos și puțin vâscos care se formează continuu în gură, fiind secretat de glandele salivare, care servește la formarea și la înghițirea bolului alimentar, umezește și spală membrana mucoasă a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva. DOOM
!salívă s. f., g.-d. art. salívei; pl. salíve
salivelor
SALÍVĂ, salive, s. f. Lichid apos și puțin vâscos care se formează continuu în gură, fiind secretat de glandele salivare, care servește la formarea și la înghițirea bolului alimentar, umezește și spală membrana mucoasă a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva. DOOM
!salívă s. f., g.-d. art. salívei; pl. salíve
salivez
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
saliveze
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivezi
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivând
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivînd
SALIVÁ, salivez, vb. I. Intranz. A secreta, a produce (multă) salivă. – Din fr. saliver, lat. salivare. DOOM
salivá (a ~) vb., ind. prez. 3 saliveáză
salivări
SALIVÁRE, salivări, s. f. Acțiunea de a saliva și rezultatul ei. – V. saliva. DOOM
*saliváre s. f., g.-d. art. salivắrii; pl. salivắri
salivării
SALIVÁRE, salivări, s. f. Acțiunea de a saliva și rezultatul ei. – V. saliva. DOOM
*saliváre s. f., g.-d. art. salivắrii; pl. salivắri
salivările
SALIVÁRE, salivări, s. f. Acțiunea de a saliva și rezultatul ei. – V. saliva. DOOM
*saliváre s. f., g.-d. art. salivắrii; pl. salivắri
salivărilor
SALIVÁRE, salivări, s. f. Acțiunea de a saliva și rezultatul ei. – V. saliva. DOOM
*saliváre s. f., g.-d. art. salivắrii; pl. salivắri
salix
SÁLCIE1, sălcii, s. f. Numele mai multor specii de arbori și de arbuști cu ramuri lungi, subțiri și mlădioase, cu frunze lanceolate și cu flori galbene-verzui dispuse în mâțișori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Salcie pletoasă (sau plângătoare) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile și plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. și: sálcii. – Var.: sálce s. f.] – Lat. salix, -icis.
salman
salmán (-ni), s. m. – (Arg.) Carte de joc de șase puncte. Origine necunoscută. Poate un der. cu suf. -man.
salmastra
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmastre
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmastrei
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmastrele
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmastrelor
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmastricol
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricola
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricole
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricolei
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricolele
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricolelor
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricoli
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricolii
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricolilor
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricolul
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastricolului
SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care trăiește în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
salmastru
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmastrul
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmastrului
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmaștri
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmaștrii
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmaștrilor
SALMÁSTRU, -Ă, salmastre, adj. (În sintagmele) Apă salmastră = apă cu salinitate redusă. Lac salmastru = lac cu apă salmastră. – Din it. salmastro. DOOM
salmástru adj. m.; f. salmástră, pl. salmástre
salmiac
SALMIÁC s. n. (Chim.; rar) Țipirig2. [Pr.: -mi-ac] – Din germ. Salmiak. DOOM
salmiác (rar) (-mi-ac) s. n.
salmiacul
SALMIÁC s. n. (Chim.; rar) Țipirig2. [Pr.: -mi-ac] – Din germ. Salmiak. DOOM
salmiác (rar) (-mi-ac) s. n.
salmiacului
SALMIÁC s. n. (Chim.; rar) Țipirig2. [Pr.: -mi-ac] – Din germ. Salmiak. DOOM
salmiác (rar) (-mi-ac) s. n.
salmie
salmíe (salmíi), s. f. – Mîncare de carne de vînat. Fr. salmis. Cuvînt rar, folosit de Sadoveanu.
salmo
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.
salmonela
SALMONÉLĂ s. f. Gen de bacterii patogene care provoacă febra tifoidă, infecții alimentare etc. – Din fr. salmonella. DOOM
salmonélă s. f., g.-d. art. salmonélei
salmonele
SALMONÉLĂ s. f. Gen de bacterii patogene care provoacă febra tifoidă, infecții alimentare etc. – Din fr. salmonella. DOOM
salmonélă s. f., g.-d. art. salmonélei
salmonelei
SALMONÉLĂ s. f. Gen de bacterii patogene care provoacă febra tifoidă, infecții alimentare etc. – Din fr. salmonella. DOOM
salmonélă s. f., g.-d. art. salmonélei
salmonelele
SALMONÉLĂ s. f. Gen de bacterii patogene care provoacă febra tifoidă, infecții alimentare etc. – Din fr. salmonella. DOOM
salmonélă s. f., g.-d. art. salmonélei
salmonelelor
SALMONÉLĂ s. f. Gen de bacterii patogene care provoacă febra tifoidă, infecții alimentare etc. – Din fr. salmonella. DOOM
salmonélă s. f., g.-d. art. salmonélei
salmoneloza
SALMONELÓZĂ, salmoneloze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli infecțioase ale mamiferelor și păsărilor, provocate de salmonelă. – Din fr. salmonellose. DOOM
salmonelóză s. f., g.-d. art. salmonelózei; pl. salmonelóze
salmoneloze
SALMONELÓZĂ, salmoneloze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli infecțioase ale mamiferelor și păsărilor, provocate de salmonelă. – Din fr. salmonellose. DOOM
salmonelóză s. f., g.-d. art. salmonelózei; pl. salmonelóze
salmonelozei
SALMONELÓZĂ, salmoneloze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli infecțioase ale mamiferelor și păsărilor, provocate de salmonelă. – Din fr. salmonellose. DOOM
salmonelóză s. f., g.-d. art. salmonelózei; pl. salmonelóze
salmonelozele
SALMONELÓZĂ, salmoneloze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli infecțioase ale mamiferelor și păsărilor, provocate de salmonelă. – Din fr. salmonellose. DOOM
salmonelóză s. f., g.-d. art. salmonelózei; pl. salmonelóze
salmonelozelor
SALMONELÓZĂ, salmoneloze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli infecțioase ale mamiferelor și păsărilor, provocate de salmonelă. – Din fr. salmonellose. DOOM
salmonelóză s. f., g.-d. art. salmonelózei; pl. salmonelóze
salmoneu
Salmoneu = Salmoneus.
salmoneus
Salmoneus, fiul lui Aeolus și fratele lui Sisyphus. A domnit în Elis, unde a întemeiat cetatea Salmonia. Pretinzînd că este egal cu Zeus, Salmoneus a cerut să i se aducă jertfe și a început să arunce, asemeni stăpînului lumii, torțe aprinse imitînd fulgerele. Urît de supuși pentru trufia sa, el și-a atras curînd asupră-și și mînia lui Zeus, care l-a ucis cu trăsnetul său divin. Salmoneus a avut o fiică, pe nume Tyro.
salmonicultoare
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultoarea
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultoarei
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultoarele
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultoarelor
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultor
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultori
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultorii
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultorilor
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultorul
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultorului
SALMONICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Piscicultor specializat în cultura păstrăvului. [< fr. salmoniculteur].
salmonicultura
SALMONICULTÚRĂ s.f. Cultura peștilor din familia păstrăvului. [< fr. salmoniculture].
salmoniculturi
SALMONICULTÚRĂ s.f. Cultura peștilor din familia păstrăvului. [< fr. salmoniculture].
salmoniculturii
SALMONICULTÚRĂ s.f. Cultura peștilor din familia păstrăvului. [< fr. salmoniculture].
salmonid
SALMONÍD, salmonide, s. n. (La pl.) Familie de pești răpitori (din care fac parte păstrăvul, lipanul etc.), caracterizați printr-o a doua înotătoare dorsală, adipoasă (Salmonidae); (și la sg.) pește care face parte din această familie. – Din fr. salmonide.
salmonid
SALMONÍDE s.n.pl. Familie de pești răpitori, căreia îi aparțin păstrăvul, lipanul etc.; (la sg.) pește din această familie. [Sg. salmonid. / pl. și (s.m.) -izi. / < fr. salmonidés]. DOOM
salmoníd s. n., pl. salmoníde
salmonida
Salmonida = Salmonis.
salmonide
SALMONÍD, salmonide, s. n. (La pl.) Familie de pești răpitori (din care fac parte păstrăvul, lipanul etc.), caracterizați printr-o a doua înotătoare dorsală, adipoasă (Salmonidae); (și la sg.) pește care face parte din această familie. – Din fr. salmonide.
salmonidele
SALMONÍD, salmonide, s. n. (La pl.) Familie de pești răpitori (din care fac parte păstrăvul, lipanul etc.), caracterizați printr-o a doua înotătoare dorsală, adipoasă (Salmonidae); (și la sg.) pește care face parte din această familie. – Din fr. salmonide.
salmonidelor
SALMONÍD, salmonide, s. n. (La pl.) Familie de pești răpitori (din care fac parte păstrăvul, lipanul etc.), caracterizați printr-o a doua înotătoare dorsală, adipoasă (Salmonidae); (și la sg.) pește care face parte din această familie. – Din fr. salmonide.
salmonidul
SALMONÍD, salmonide, s. n. (La pl.) Familie de pești răpitori (din care fac parte păstrăvul, lipanul etc.), caracterizați printr-o a doua înotătoare dorsală, adipoasă (Salmonidae); (și la sg.) pește care face parte din această familie. – Din fr. salmonide.
salmonidului
SALMONÍD, salmonide, s. n. (La pl.) Familie de pești răpitori (din care fac parte păstrăvul, lipanul etc.), caracterizați printr-o a doua înotătoare dorsală, adipoasă (Salmonidae); (și la sg.) pește care face parte din această familie. – Din fr. salmonide.
salmonis
Salmonis, denumire purtată de Tyro, fiica lui Salmoneus.
saloane
SALÓN, saloane, s. n. 1. Încăpere într-o locuință destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziții periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziția din această sală. ♦ Reuniune cu caracter cultural, artistic, monden etc. 3. Cameră cu mai multe paturi, în care sunt ținuți și îngrijiți bolnavii într-un spital. – Din fr. salon. DOOM
salón s. n., pl. saloáne
saloanele
SALÓN, saloane, s. n. 1. Încăpere într-o locuință destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziții periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziția din această sală. ♦ Reuniune cu caracter cultural, artistic, monden etc. 3. Cameră cu mai multe paturi, în care sunt ținuți și îngrijiți bolnavii într-un spital. – Din fr. salon. DOOM
salón s. n., pl. saloáne
saloanelor
SALÓN, saloane, s. n. 1. Încăpere într-o locuință destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziții periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziția din această sală. ♦ Reuniune cu caracter cultural, artistic, monden etc. 3. Cameră cu mai multe paturi, în care sunt ținuți și îngrijiți bolnavii într-un spital. – Din fr. salon. DOOM
salón s. n., pl. saloáne
salol
SALÓL s. m. Salicilat de fenil, sub formă de cristale albe cu gust și miros slab aromat, folosit ca antiseptic și antipiretic. – Din fr. salol. DOOM
salól s. m.
salolul
SALÓL s. m. Salicilat de fenil, sub formă de cristale albe cu gust și miros slab aromat, folosit ca antiseptic și antipiretic. – Din fr. salol. DOOM
salól s. m.
salolului
SALÓL s. m. Salicilat de fenil, sub formă de cristale albe cu gust și miros slab aromat, folosit ca antiseptic și antipiretic. – Din fr. salol. DOOM
salól s. m.
salon
SALÓN, saloane, s. n. 1. Încăpere într-o locuință destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziții periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziția din această sală. ♦ Reuniune cu caracter cultural, artistic, monden etc. 3. Cameră cu mai multe paturi, în care sunt ținuți și îngrijiți bolnavii într-un spital. – Din fr. salon. DOOM
salón s. n., pl. saloáne
salonard
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonard
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarda
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarda
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarde
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarde
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardei
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardei
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardele
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardele
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardelor
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardelor
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardul
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardul
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardului
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonardului
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarzi
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarzi
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarzii
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarzii
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarzilor
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonarzilor
SALONÁRD, -Ă, salonarzi, -de, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. De salon. 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care frecventează saloanele mondene, care manifestă snobism în relațiile sale. – Din fr. salonnard. DOOM
salonárd (rar) adj. m., s. m., pl. salonárzi; adj. f., s. f. salonárdă, pl. salonárde
salonaș
SALONÁȘ, salonașe, s. n. Diminutiv al lui salon (1). – Salon + suf. -aș. DOOM
salonáș s. n., pl. salonáșe
salonașe
SALONÁȘ, salonașe, s. n. Diminutiv al lui salon (1). – Salon + suf. -aș. DOOM
salonáș s. n., pl. salonáșe
salonașele
SALONÁȘ, salonașe, s. n. Diminutiv al lui salon (1). – Salon + suf. -aș. DOOM
salonáș s. n., pl. salonáșe
salonașelor
SALONÁȘ, salonașe, s. n. Diminutiv al lui salon (1). – Salon + suf. -aș. DOOM
salonáș s. n., pl. salonáșe
salonașul
SALONÁȘ, salonașe, s. n. Diminutiv al lui salon (1). – Salon + suf. -aș. DOOM
salonáș s. n., pl. salonáșe
salonașului
SALONÁȘ, salonașe, s. n. Diminutiv al lui salon (1). – Salon + suf. -aș. DOOM
salonáș s. n., pl. salonáșe
salonul
SALÓN, saloane, s. n. 1. Încăpere într-o locuință destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziții periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziția din această sală. ♦ Reuniune cu caracter cultural, artistic, monden etc. 3. Cameră cu mai multe paturi, în care sunt ținuți și îngrijiți bolnavii într-un spital. – Din fr. salon. DOOM
salón s. n., pl. saloáne
salonului
SALÓN, saloane, s. n. 1. Încăpere într-o locuință destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivități, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziții periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziția din această sală. ♦ Reuniune cu caracter cultural, artistic, monden etc. 3. Cameră cu mai multe paturi, în care sunt ținuți și îngrijiți bolnavii într-un spital. – Din fr. salon. DOOM
salón s. n., pl. saloáne
saloon
SALOON s. n. Cârciumă, han (în filmele western). [Pr.: sălún] – Cuv. am.
salop
salóp (-puri), s. n. -(Mold.) Pieptar, vestă. – Var. salup. Fr. salope, prin intermediul pol. salopa, rus. salop (Cihac, II, 324; Sanzewitsch 208). Este dubletul lui salopetă, s. f., din fr. salopette.
salopeta
SALOPÉTĂ, salopete, s. f. Costum de protecție confecționat de regulă din doc (compus dintr-un pantalon prelungit printr-un plastron cu bretele) purtat, de obicei, peste hainele obișnuite. ♦ P. ext. Obiect de vestimentație asemănător acestui costum. – Din fr. salopette. DOOM
salopétă s. f., g.-d. art. salopétei; pl. salopéte
salopete
SALOPÉTĂ, salopete, s. f. Costum de protecție confecționat de regulă din doc (compus dintr-un pantalon prelungit printr-un plastron cu bretele) purtat, de obicei, peste hainele obișnuite. ♦ P. ext. Obiect de vestimentație asemănător acestui costum. – Din fr. salopette. DOOM
salopétă s. f., g.-d. art. salopétei; pl. salopéte
salopetei
SALOPÉTĂ, salopete, s. f. Costum de protecție confecționat de regulă din doc (compus dintr-un pantalon prelungit printr-un plastron cu bretele) purtat, de obicei, peste hainele obișnuite. ♦ P. ext. Obiect de vestimentație asemănător acestui costum. – Din fr. salopette. DOOM
salopétă s. f., g.-d. art. salopétei; pl. salopéte
salopetele
SALOPÉTĂ, salopete, s. f. Costum de protecție confecționat de regulă din doc (compus dintr-un pantalon prelungit printr-un plastron cu bretele) purtat, de obicei, peste hainele obișnuite. ♦ P. ext. Obiect de vestimentație asemănător acestui costum. – Din fr. salopette. DOOM
salopétă s. f., g.-d. art. salopétei; pl. salopéte
salopetelor
SALOPÉTĂ, salopete, s. f. Costum de protecție confecționat de regulă din doc (compus dintr-un pantalon prelungit printr-un plastron cu bretele) purtat, de obicei, peste hainele obișnuite. ♦ P. ext. Obiect de vestimentație asemănător acestui costum. – Din fr. salopette. DOOM
salopétă s. f., g.-d. art. salopétei; pl. salopéte
salopul
salóp (-puri), s. n. -(Mold.) Pieptar, vestă. – Var. salup. Fr. salope, prin intermediul pol. salopa, rus. salop (Cihac, II, 324; Sanzewitsch 208). Este dubletul lui salopetă, s. f., din fr. salopette.
salopului
salóp (-puri), s. n. -(Mold.) Pieptar, vestă. – Var. salup. Fr. salope, prin intermediul pol. salopa, rus. salop (Cihac, II, 324; Sanzewitsch 208). Este dubletul lui salopetă, s. f., din fr. salopette.
salopuri
salóp (-puri), s. n. -(Mold.) Pieptar, vestă. – Var. salup. Fr. salope, prin intermediul pol. salopa, rus. salop (Cihac, II, 324; Sanzewitsch 208). Este dubletul lui salopetă, s. f., din fr. salopette.
salopurile
salóp (-puri), s. n. -(Mold.) Pieptar, vestă. – Var. salup. Fr. salope, prin intermediul pol. salopa, rus. salop (Cihac, II, 324; Sanzewitsch 208). Este dubletul lui salopetă, s. f., din fr. salopette.
salopurilor
salóp (-puri), s. n. -(Mold.) Pieptar, vestă. – Var. salup. Fr. salope, prin intermediul pol. salopa, rus. salop (Cihac, II, 324; Sanzewitsch 208). Este dubletul lui salopetă, s. f., din fr. salopette.
salpetroasa
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetroase
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetroasei
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetroasele
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetroaselor
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetros
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetrosul
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetrosului
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetroși
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetroșii
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetroșilor
SALPETRÓS, -OÁSĂ adj. Care conține salpetru. [< fr. salpêtreux].
salpetru
SALPÉTRU s. n. Azotat natural de sodiu (salpetru de Chile) sau de potasiu (salpetru de India), folosiți ca îngrășăminte minerale, la fabricarea acidului azotic etc. – Din fr. salpétre. DOOM
salpétru (-pe-tru) s. n., art. salpétrul
salpetrul
SALPÉTRU s. n. Azotat natural de sodiu (salpetru de Chile) sau de potasiu (salpetru de India), folosiți ca îngrășăminte minerale, la fabricarea acidului azotic etc. – Din fr. salpétre. DOOM
salpétru (-pe-tru) s. n., art. salpétrul
salpetrului
SALPÉTRU s. n. Azotat natural de sodiu (salpetru de Chile) sau de potasiu (salpetru de India), folosiți ca îngrășăminte minerale, la fabricarea acidului azotic etc. – Din fr. salpétre. DOOM
salpétru (-pe-tru) s. n., art. salpétrul
salping
SALPING- v. salpingo-.
salpinge
SALPÍNGE s.n. v. salpinx.
salpingectomia
SALPINGECTOMÍE, salpingectomii, s. f. (Med.) Îndepărtare chirurgicală parțială sau totală a trompelor uterine. – Din fr. salpingectomie.
salpingectomie
SALPINGECTOMÍE, salpingectomii, s. f. (Med.) Îndepărtare chirurgicală parțială sau totală a trompelor uterine. – Din fr. salpingectomie.
salpingectomiei
SALPINGECTOMÍE, salpingectomii, s. f. (Med.) Îndepărtare chirurgicală parțială sau totală a trompelor uterine. – Din fr. salpingectomie.
salpingectomii
SALPINGECTOMÍE, salpingectomii, s. f. (Med.) Îndepărtare chirurgicală parțială sau totală a trompelor uterine. – Din fr. salpingectomie.
salpingectomiile
SALPINGECTOMÍE, salpingectomii, s. f. (Med.) Îndepărtare chirurgicală parțială sau totală a trompelor uterine. – Din fr. salpingectomie.
salpingectomiilor
SALPINGECTOMÍE, salpingectomii, s. f. (Med.) Îndepărtare chirurgicală parțială sau totală a trompelor uterine. – Din fr. salpingectomie.
salpingele
SALPÍNGE s.n. v. salpinx.
salpingelui
SALPÍNGE s.n. v. salpinx.
salpingita
SALPINGÍTĂ, salpingite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația trompelor uterine. – Din fr. salpingite. DOOM
salpingítă s. f., g.-d. art. salpingítei; pl. salpingíte
salpingite
SALPINGÍTĂ, salpingite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația trompelor uterine. – Din fr. salpingite. DOOM
salpingítă s. f., g.-d. art. salpingítei; pl. salpingíte
salpingitei
SALPINGÍTĂ, salpingite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația trompelor uterine. – Din fr. salpingite. DOOM
salpingítă s. f., g.-d. art. salpingítei; pl. salpingíte
salpingitele
SALPINGÍTĂ, salpingite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația trompelor uterine. – Din fr. salpingite. DOOM
salpingítă s. f., g.-d. art. salpingítei; pl. salpingíte
salpingitelor
SALPINGÍTĂ, salpingite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația trompelor uterine. – Din fr. salpingite. DOOM
salpingítă s. f., g.-d. art. salpingítei; pl. salpingíte
salpingo
SALPINGO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „salpinx”, „trompă”, „(referitor la) trompele uterine”. [Var. salping-. / < fr., it. salpingo-, cf. gr. salpinx].
salpingografia
SALPINGOGRAFÍE, salpingografii, s. f. (Med.) Radiografie a trompelor uterine cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. salpingographie.
salpingografie
SALPINGOGRAFÍE, salpingografii, s. f. (Med.) Radiografie a trompelor uterine cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. salpingographie.
salpingografiei
SALPINGOGRAFÍE, salpingografii, s. f. (Med.) Radiografie a trompelor uterine cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. salpingographie.
salpingografii
SALPINGOGRAFÍE, salpingografii, s. f. (Med.) Radiografie a trompelor uterine cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. salpingographie.
salpingografiile
SALPINGOGRAFÍE, salpingografii, s. f. (Med.) Radiografie a trompelor uterine cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. salpingographie.
salpingografiilor
SALPINGOGRAFÍE, salpingografii, s. f. (Med.) Radiografie a trompelor uterine cu ajutorul unei substanțe de contrast. – Din fr. salpingographie.
salpingoovariectomie
SALPINGOOVARIECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a trompelor și a ovarelor. [Pron. -go-o-, gen. -iei. / < fr. salpingoovariectomie].
salpingoovarita
SALPINGOOVARÍTĂ, salpingoovarite, s. f. (Med.) Anexită. – Din fr. salpingo-ovarite.
salpingoovarite
SALPINGOOVARÍTĂ, salpingoovarite, s. f. (Med.) Anexită. – Din fr. salpingo-ovarite.
salpingoovaritei
SALPINGOOVARÍTĂ, salpingoovarite, s. f. (Med.) Anexită. – Din fr. salpingo-ovarite.
salpingoovaritele
SALPINGOOVARÍTĂ, salpingoovarite, s. f. (Med.) Anexită. – Din fr. salpingo-ovarite.
salpingoovaritelor
SALPINGOOVARÍTĂ, salpingoovarite, s. f. (Med.) Anexită. – Din fr. salpingo-ovarite.
salpingoscoape
SALPINGOSCÓP, salpingoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit în salpingoscopie. – Din fr. salpingoscope.
salpingoscoapele
SALPINGOSCÓP, salpingoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit în salpingoscopie. – Din fr. salpingoscope.
salpingoscoapelor
SALPINGOSCÓP, salpingoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit în salpingoscopie. – Din fr. salpingoscope.
salpingoscop
SALPINGOSCÓP, salpingoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit în salpingoscopie. – Din fr. salpingoscope.
salpingoscopia
SALPINGOSCOPÍE, salpingoscopii, s. f. (Med.) Explorare vizuală a orificiului intern al trompei lui Eustache cu ajutorul salpingoscopului. – Din fr. salpingoscopie.
salpingoscopie
SALPINGOSCOPÍE, salpingoscopii, s. f. (Med.) Explorare vizuală a orificiului intern al trompei lui Eustache cu ajutorul salpingoscopului. – Din fr. salpingoscopie.
salpingoscopiei
SALPINGOSCOPÍE, salpingoscopii, s. f. (Med.) Explorare vizuală a orificiului intern al trompei lui Eustache cu ajutorul salpingoscopului. – Din fr. salpingoscopie.
salpingoscopii
SALPINGOSCOPÍE, salpingoscopii, s. f. (Med.) Explorare vizuală a orificiului intern al trompei lui Eustache cu ajutorul salpingoscopului. – Din fr. salpingoscopie.
salpingoscopiile
SALPINGOSCOPÍE, salpingoscopii, s. f. (Med.) Explorare vizuală a orificiului intern al trompei lui Eustache cu ajutorul salpingoscopului. – Din fr. salpingoscopie.
salpingoscopiilor
SALPINGOSCOPÍE, salpingoscopii, s. f. (Med.) Explorare vizuală a orificiului intern al trompei lui Eustache cu ajutorul salpingoscopului. – Din fr. salpingoscopie.
salpingoscopul
SALPINGOSCÓP, salpingoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit în salpingoscopie. – Din fr. salpingoscope.
salpingoscopului
SALPINGOSCÓP, salpingoscoape, s. n. (Med.) Aparat folosit în salpingoscopie. – Din fr. salpingoscope.
salpingostomia
SALPINGOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală plastică având ca scop refacerea unui orificiu tubar și legarea lui cu ovarul. [Gen. -iei. / < fr. salpingostomie, cf. gr. salpinx – trompă, stoma – gură].
salpingostomie
SALPINGOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală plastică având ca scop refacerea unui orificiu tubar și legarea lui cu ovarul. [Gen. -iei. / < fr. salpingostomie, cf. gr. salpinx – trompă, stoma – gură].
salpingostomiei
SALPINGOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală plastică având ca scop refacerea unui orificiu tubar și legarea lui cu ovarul. [Gen. -iei. / < fr. salpingostomie, cf. gr. salpinx – trompă, stoma – gură].
salpingostomii
SALPINGOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală plastică având ca scop refacerea unui orificiu tubar și legarea lui cu ovarul. [Gen. -iei. / < fr. salpingostomie, cf. gr. salpinx – trompă, stoma – gură].
salpingostomiile
SALPINGOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală plastică având ca scop refacerea unui orificiu tubar și legarea lui cu ovarul. [Gen. -iei. / < fr. salpingostomie, cf. gr. salpinx – trompă, stoma – gură].
salpingostomiilor
SALPINGOSTOMÍE s.f. (Med.) Intervenție chirurgicală plastică având ca scop refacerea unui orificiu tubar și legarea lui cu ovarul. [Gen. -iei. / < fr. salpingostomie, cf. gr. salpinx – trompă, stoma – gură].
salpingotomie
SALPINGOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a trompei uterine. [Gen. -iei. / < fr. salpingotomie, cf. gr. salpinx – trompă, tome – tăiere].
salpinx
SÁLPINX s.n. Formație anatomică în formă de tub (trompă uterină, trompa lui Eustache). [Var. salpinge s.n. / < fr., lat., gr. salpinx, it. salpinge]. DOOM
sálpinx s. n.
salpinxul
SÁLPINX s.n. Formație anatomică în formă de tub (trompă uterină, trompa lui Eustache). [Var. salpinge s.n. / < fr., lat., gr. salpinx, it. salpinge]. DOOM
sálpinx s. n.
salpinxului
SÁLPINX s.n. Formație anatomică în formă de tub (trompă uterină, trompa lui Eustache). [Var. salpinge s.n. / < fr., lat., gr. salpinx, it. salpinge]. DOOM
sálpinx s. n.
salpinxuri
SÁLPINX s.n. Formație anatomică în formă de tub (trompă uterină, trompa lui Eustache). [Var. salpinge s.n. / < fr., lat., gr. salpinx, it. salpinge]. DOOM
sálpinx s. n.
salpinxurile
SÁLPINX s.n. Formație anatomică în formă de tub (trompă uterină, trompa lui Eustache). [Var. salpinge s.n. / < fr., lat., gr. salpinx, it. salpinge]. DOOM
sálpinx s. n.
salpinxurilor
SÁLPINX s.n. Formație anatomică în formă de tub (trompă uterină, trompa lui Eustache). [Var. salpinge s.n. / < fr., lat., gr. salpinx, it. salpinge]. DOOM
sálpinx s. n.
salsa
SÁLSA, salse, s. f. (Muz.) Combinație modernă între vechile sonorități cubaneze și cele portoricane, cu o insistentă tentă ritmică. – Cuv. sp. DOOM
*sálsa s. f., g.-d. art. sálsei; pl. sálse
salsola
CIURLÁN, ciurlani, s. m. Plantă cu tulpina foarte ramificată, cu frunze alterne, lungi, subțiri și terminate cu un spin, specifică regiunilor de stepă (Salsola ruthenica). – Et. nec.
salt
SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. ◊ Triplu salt = probă atletică de săritură în lungime, constând din trei sărituri consecutive. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. ◊ Salt calitativ = moment, stadiu constând în schimbarea în bine a calității unui obiect sau a unui proces.- Din lat. saltus, it. salto. DOOM
salt s. n., pl. sálturi
salt
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
saltanat
saltanát (-te), s. n. – Pompă, fast. – Mr. săltănată, megl. săltănat. Tc. (arab.) saltanat (Șeineanu, II, 311). Sec. XIX, înv.
saltanat
SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (Înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. – Din tc. saltanat. DOOM
saltanát (înv.) s. n., pl. saltanáturi
saltanatul
SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (Înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. – Din tc. saltanat. DOOM
saltanát (înv.) s. n., pl. saltanáturi
saltanatului
SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (Înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. – Din tc. saltanat. DOOM
saltanát (înv.) s. n., pl. saltanáturi
saltanaturi
SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (Înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. – Din tc. saltanat. DOOM
saltanát (înv.) s. n., pl. saltanáturi
saltanaturile
SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (Înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. – Din tc. saltanat. DOOM
saltanát (înv.) s. n., pl. saltanáturi
saltanaturilor
SALTANÁT, saltanaturi, s. n. (Înv.) Alai (domnesc), suită, cortegiu. ♦ Pompă, strălucire. – Din tc. saltanat. DOOM
saltanát (înv.) s. n., pl. saltanáturi
saltando
SALTÁNDO adv. (Muz.; indică modul de execuție la instrumentele cu coarde și arcuș) în felul procedeului staccato, prin lansarea ușoară a arcușului pe coarde și revenirea lui naturală. – Cuv. it. DOOM
*saltándo (it.) adv.
saltar
SERTÁR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) în formă de cutie, care se poate trage în afară. 2. Organ de mașină care, prin deplasările sale, permite intrarea și ieșirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) în și din cilindrul unui motor. ♦ Element în formă de placă folosit la construcția unor robinete pe care le închide și le deschide, deplasându-se într-o mișcare de translație în lungul axei lui; vană. [Var.: saltár s. n.] – Din ngr. sirtári. DOOM
sertár s. n., pl. sertáre
saltarella
SALTARÉLLA s.f. Vechi dans italian și spaniol, vioi, având o mișcare rapidă, bazată pe sărituri; melodia acestui dans. [< it. saltarella < saltare – a sări].
saltato
SALTÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu arcușul desprins ușor de coardă; saltando. [< it. saltato].
saltație
SALTÁȚIE2 s.f. Deplasare prin salturi a particulelor antrenate de un curent de apă sau de aer. [< fr. saltation]. DOOM
saltáție (-ți-e) s. f., art. saltáția (-ți-a), g.-d. saltáții, art. saltáției
salte
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
saltea
SALTEÁ, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așază pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ◊ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-1 proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés. DOOM
salteá s. f., art. salteáua, g.-d. art. saltélei; pl. saltéle, art. saltélele
salteaua
SALTEÁ, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așază pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ◊ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-1 proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés. DOOM
salteá s. f., art. salteáua, g.-d. art. saltélei; pl. saltéle, art. saltélele
saltele
SALTEÁ, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așază pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ◊ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-1 proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés. DOOM
salteá s. f., art. salteáua, g.-d. art. saltélei; pl. saltéle, art. saltélele
saltelei
SALTEÁ, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așază pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ◊ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-1 proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés. DOOM
salteá s. f., art. salteáua, g.-d. art. saltélei; pl. saltéle, art. saltélele
saltelele
SALTEÁ, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așază pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ◊ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-1 proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés. DOOM
salteá s. f., art. salteáua, g.-d. art. saltélei; pl. saltéle, art. saltélele
saltelelor
SALTEÁ, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așază pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ◊ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-1 proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés. DOOM
salteá s. f., art. salteáua, g.-d. art. saltélei; pl. saltéle, art. saltélele
salteluța
SALTELÚȚĂ, salteluțe, s. f. Diminutiv al lui saltea. – Saltea + suf. -eluță. DOOM
saltelúță s. f., g.-d. art. saltelúței; pl. saltelúțe
salteluțe
SALTELÚȚĂ, salteluțe, s. f. Diminutiv al lui saltea. – Saltea + suf. -eluță. DOOM
saltelúță s. f., g.-d. art. saltelúței; pl. saltelúțe
salteluței
SALTELÚȚĂ, salteluțe, s. f. Diminutiv al lui saltea. – Saltea + suf. -eluță. DOOM
saltelúță s. f., g.-d. art. saltelúței; pl. saltelúțe
salteluțele
SALTELÚȚĂ, salteluțe, s. f. Diminutiv al lui saltea. – Saltea + suf. -eluță. DOOM
saltelúță s. f., g.-d. art. saltelúței; pl. saltelúțe
salteluțelor
SALTELÚȚĂ, salteluțe, s. f. Diminutiv al lui saltea. – Saltea + suf. -eluță. DOOM
saltelúță s. f., g.-d. art. saltelúței; pl. saltelúțe
saltigrad
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigrada
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigrade
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigradei
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigradele
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigradelor
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigradul
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigradului
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigrazi
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigrazii
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltigrazilor
SALTIGRÁD, -Ă adj. (Biol.) Care merge prin salturi. [< fr. saltigrade].
saltimbanc
SALTIMBÁNC, saltimbanci, s. m. Actor de circ cu mimică bufă, care execută exerciții ușoare de acrobație. ♦ Fig. Om care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. – Din fr. saltimbanque. DOOM
saltimbánc s. m., pl. saltimbánci
saltimbanci
SALTIMBÁNC, saltimbanci, s. m. Actor de circ cu mimică bufă, care execută exerciții ușoare de acrobație. ♦ Fig. Om care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. – Din fr. saltimbanque. DOOM
saltimbánc s. m., pl. saltimbánci
saltimbancii
SALTIMBÁNC, saltimbanci, s. m. Actor de circ cu mimică bufă, care execută exerciții ușoare de acrobație. ♦ Fig. Om care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. – Din fr. saltimbanque. DOOM
saltimbánc s. m., pl. saltimbánci
saltimbancilor
SALTIMBÁNC, saltimbanci, s. m. Actor de circ cu mimică bufă, care execută exerciții ușoare de acrobație. ♦ Fig. Om care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. – Din fr. saltimbanque. DOOM
saltimbánc s. m., pl. saltimbánci
saltimbancul
SALTIMBÁNC, saltimbanci, s. m. Actor de circ cu mimică bufă, care execută exerciții ușoare de acrobație. ♦ Fig. Om care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. – Din fr. saltimbanque. DOOM
saltimbánc s. m., pl. saltimbánci
saltimbancului
SALTIMBÁNC, saltimbanci, s. m. Actor de circ cu mimică bufă, care execută exerciții ușoare de acrobație. ♦ Fig. Om care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. – Din fr. saltimbanque. DOOM
saltimbánc s. m., pl. saltimbánci
saltire
SALTÍRE s. f. v. psaltire. DOOM
psaltíre s. f., g.-d. art. psaltírii; pl. psaltíri
saltul
SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. ◊ Triplu salt = probă atletică de săritură în lungime, constând din trei sărituri consecutive. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. ◊ Salt calitativ = moment, stadiu constând în schimbarea în bine a calității unui obiect sau a unui proces.- Din lat. saltus, it. salto. DOOM
salt s. n., pl. sálturi
saltului
SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. ◊ Triplu salt = probă atletică de săritură în lungime, constând din trei sărituri consecutive. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. ◊ Salt calitativ = moment, stadiu constând în schimbarea în bine a calității unui obiect sau a unui proces.- Din lat. saltus, it. salto. DOOM
salt s. n., pl. sálturi
salturi
SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. ◊ Triplu salt = probă atletică de săritură în lungime, constând din trei sărituri consecutive. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. ◊ Salt calitativ = moment, stadiu constând în schimbarea în bine a calității unui obiect sau a unui proces.- Din lat. saltus, it. salto. DOOM
salt s. n., pl. sálturi
salturile
SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. ◊ Triplu salt = probă atletică de săritură în lungime, constând din trei sărituri consecutive. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. ◊ Salt calitativ = moment, stadiu constând în schimbarea în bine a calității unui obiect sau a unui proces.- Din lat. saltus, it. salto. DOOM
salt s. n., pl. sálturi
salturilor
SALT, salturi, s. n. 1. Mișcare bruscă prin care corpul se desprinde de la pământ, sărind pe loc sau deplasându-se; mișcare de deplasare bruscă în zbor. ◊ Triplu salt = probă atletică de săritură în lungime, constând din trei sărituri consecutive. 2. Trecere bruscă de la o situație ori stare la alta. ◊ Salt calitativ = moment, stadiu constând în schimbarea în bine a calității unui obiect sau a unui proces.- Din lat. saltus, it. salto. DOOM
salt s. n., pl. sálturi
saltă
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
salubra
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubre
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubrei
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubrele
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubrelor
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubri
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubrii
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubrilor
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubritate
SALUBRITÁTE s. f. Faptul de a fi salubru; stare generală favorabilă a condițiilor igienice și sanitare dintr-un loc. ♦ Serviciu public care se ocupă cu curățenia dintr-o localitate. – Din fr. salubrité, lat. salubritas, -atis. DOOM
salubritáte (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubritắții
salubritatea
SALUBRITÁTE s. f. Faptul de a fi salubru; stare generală favorabilă a condițiilor igienice și sanitare dintr-un loc. ♦ Serviciu public care se ocupă cu curățenia dintr-o localitate. – Din fr. salubrité, lat. salubritas, -atis. DOOM
salubritáte (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubritắții
salubrități
SALUBRITÁTE s. f. Faptul de a fi salubru; stare generală favorabilă a condițiilor igienice și sanitare dintr-un loc. ♦ Serviciu public care se ocupă cu curățenia dintr-o localitate. – Din fr. salubrité, lat. salubritas, -atis. DOOM
salubritáte (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubritắții
salubrității
SALUBRITÁTE s. f. Faptul de a fi salubru; stare generală favorabilă a condițiilor igienice și sanitare dintr-un loc. ♦ Serviciu public care se ocupă cu curățenia dintr-o localitate. – Din fr. salubrité, lat. salubritas, -atis. DOOM
salubritáte (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubritắții
salubriza
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizai
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizam
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizare
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizare
SALUBRIZÁRE, salubrizări, s. f. Acțiunea de a salubriza. – V. salubriza. DOOM
*salubrizáre (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubrizắrii; pl. salubrizắri
salubrizarea
SALUBRIZÁRE, salubrizări, s. f. Acțiunea de a salubriza. – V. salubriza. DOOM
*salubrizáre (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubrizắrii; pl. salubrizắri
salubrizară
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizarăm
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizarăți
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizase
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizasem
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizaseră
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizaserăm
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizaserăți
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizaseși
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizaseți
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizat
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizat
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizata
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizate
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizatei
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizatele
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizatelor
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizatul
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizatului
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizau
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizași
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizați
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizați
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizații
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizaților
SALUBRIZÁT, -Ă, salubrizați, -te, adj. Care a devenit salubra (în urma unei acțiuni organizate). – V. salubriza.
salubrizează
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizez
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizeze
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizezi
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizând
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizînd
SALUBRIZÁ, salubrizez, vb. I. Tranz. A face salubru pentru populație locul de trai sau de muncă. – Salubru + suf. -iza. DOOM
*salubrizá (a ~) (-lu-bri-) vb., ind. prez. 3 sg. salubrizeáză
salubrizări
SALUBRIZÁRE, salubrizări, s. f. Acțiunea de a salubriza. – V. salubriza. DOOM
*salubrizáre (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubrizắrii; pl. salubrizắri
salubrizării
SALUBRIZÁRE, salubrizări, s. f. Acțiunea de a salubriza. – V. salubriza. DOOM
*salubrizáre (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubrizắrii; pl. salubrizắri
salubrizările
SALUBRIZÁRE, salubrizări, s. f. Acțiunea de a salubriza. – V. salubriza. DOOM
*salubrizáre (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubrizắrii; pl. salubrizắri
salubrizărilor
SALUBRIZÁRE, salubrizări, s. f. Acțiunea de a salubriza. – V. salubriza. DOOM
*salubrizáre (-lu-bri-) s. f., g.-d. art. salubrizắrii; pl. salubrizắri
salubru
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubrul
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salubrului
SALÚBRU, -Ă, salubri, -e, adj. (Adesea fig.) Favorabil sănătății; sănătos. – Din fr. salubre, lat. salubris. DOOM
salúbru (-lu-bru) adj. m., pl. salúbri; f. salúbră, pl. salúbre
salul
SAL, saluri, s. n. (Rar) Plută mare, formată prin alăturarea mai multor plute mici. – Din tc. sal. DOOM
sal (rar) s. n., pl. sáluri
salului
SAL, saluri, s. n. (Rar) Plută mare, formată prin alăturarea mai multor plute mici. – Din tc. sal. DOOM
sal (rar) s. n., pl. sáluri
salup
SALÚP, salupuri, s. n. (Regional) Haină femeiască, fără mîneci, de obicei îmblănită. Să lăsăm cununia pe joi, tot nu-i gata salupul. CONTEMPORANUL, VI 100.
saluri
SAL, saluri, s. n. (Rar) Plută mare, formată prin alăturarea mai multor plute mici. – Din tc. sal. DOOM
sal (rar) s. n., pl. sáluri
salurile
SAL, saluri, s. n. (Rar) Plută mare, formată prin alăturarea mai multor plute mici. – Din tc. sal. DOOM
sal (rar) s. n., pl. sáluri
salurilor
SAL, saluri, s. n. (Rar) Plută mare, formată prin alăturarea mai multor plute mici. – Din tc. sal. DOOM
sal (rar) s. n., pl. sáluri
salus
Salus, la romani, divinitate protectoare și personificare a Sănătății și a Prosperității în general, identificată de timpuriu cu Hygiea, din mitologia greacă.
salut
SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto. DOOM
salút s. n., pl. salúturi
salut
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
saluta
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutai
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutam
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutar
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutara
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutare
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutare
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutare
SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta. DOOM
salutáre s. f., g.-d. art. salutắrii; pl. salutắri
salutarea
SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta. DOOM
salutáre s. f., g.-d. art. salutắrii; pl. salutắri
salutarei
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutarele
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutarelor
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutari
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutarii
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutarilor
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutarul
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutarului
SALUTÁR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor sănătății, vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. – Din fr. salutaire, lat. salutaris. DOOM
salutár adj. m., pl. salutári; f. salutáră, pl. salutáre
salutară
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutarăm
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutarăți
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutase
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutasem
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutaseră
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutaserăm
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutaserăți
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutaseși
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutaseți
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutat
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutau
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutași
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutați
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutația
SALUTÁȚIE s.f. Formulă de salut, de adresare, într-o scrisoare etc. [Gen. -iei, var. salutațiune s.f. / < lat. salutatio, fr. salutation].
salutație
SALUTÁȚIE s.f. Formulă de salut, de adresare, într-o scrisoare etc. [Gen. -iei, var. salutațiune s.f. / < lat. salutatio, fr. salutation].
salutației
SALUTÁȚIE s.f. Formulă de salut, de adresare, într-o scrisoare etc. [Gen. -iei, var. salutațiune s.f. / < lat. salutatio, fr. salutation].
salutații
SALUTÁȚIE s.f. Formulă de salut, de adresare, într-o scrisoare etc. [Gen. -iei, var. salutațiune s.f. / < lat. salutatio, fr. salutation].
salutațiile
SALUTÁȚIE s.f. Formulă de salut, de adresare, într-o scrisoare etc. [Gen. -iei, var. salutațiune s.f. / < lat. salutatio, fr. salutation].
salutațiilor
SALUTÁȚIE s.f. Formulă de salut, de adresare, într-o scrisoare etc. [Gen. -iei, var. salutațiune s.f. / < lat. salutatio, fr. salutation].
salutațiune
SALUTAȚIÚNE s.f. v. salutație.
salute
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutier
SALUTIÉR s.n. Navă mică utilizată de pescari, în special în mările nordice. [Pron. -ti-er, var. (după alte surse) șalutier. / < fr. salutier]. DOOM
salutiér (-ti-er) s. n., pl. salutiére
salutiere
SALUTIÉR s.n. Navă mică utilizată de pescari, în special în mările nordice. [Pron. -ti-er, var. (după alte surse) șalutier. / < fr. salutier]. DOOM
salutiér (-ti-er) s. n., pl. salutiére
salutierele
SALUTIÉR s.n. Navă mică utilizată de pescari, în special în mările nordice. [Pron. -ti-er, var. (după alte surse) șalutier. / < fr. salutier]. DOOM
salutiér (-ti-er) s. n., pl. salutiére
salutierelor
SALUTIÉR s.n. Navă mică utilizată de pescari, în special în mările nordice. [Pron. -ti-er, var. (după alte surse) șalutier. / < fr. salutier]. DOOM
salutiér (-ti-er) s. n., pl. salutiére
salutierul
SALUTIÉR s.n. Navă mică utilizată de pescari, în special în mările nordice. [Pron. -ti-er, var. (după alte surse) șalutier. / < fr. salutier]. DOOM
salutiér (-ti-er) s. n., pl. salutiére
salutierului
SALUTIÉR s.n. Navă mică utilizată de pescari, în special în mările nordice. [Pron. -ti-er, var. (după alte surse) șalutier. / < fr. salutier]. DOOM
salutiér (-ti-er) s. n., pl. salutiére
salutul
SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto. DOOM
salút s. n., pl. salúturi
salutului
SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto. DOOM
salút s. n., pl. salúturi
saluturi
SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto. DOOM
salút s. n., pl. salúturi
saluturile
SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto. DOOM
salút s. n., pl. salúturi
saluturilor
SALÚT, saluturi, s. n. Cuvânt, enunț sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, -utis, it. saluto. DOOM
salút s. n., pl. salúturi
salutând
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutînd
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salutări
SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta. DOOM
salutáre s. f., g.-d. art. salutắrii; pl. salutắri
salutării
SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta. DOOM
salutáre s. f., g.-d. art. salutắrii; pl. salutắri
salutările
SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta. DOOM
salutáre s. f., g.-d. art. salutắrii; pl. salutắri
salutărilor
SALUTÁRE, salutări, s. f. Faptul de a (se) saluta. ♦ (Concr.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire sau la întâlnirea cu cineva; salut. ♦ (La pl.) Expresie de politețe pe care cineva o transmite unei persoane absente prin intermediul cuiva. – V. saluta. DOOM
salutáre s. f., g.-d. art. salutắrii; pl. salutắri
saluți
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare. DOOM
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă
salva
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salva
SÁLVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan din mai multe guri de foc. – Din fr. salve. DOOM
sálvă (serie de lovituri de tun) s. f., g.-d. art. sálvei; pl. sálve
salvabil
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabila
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabile
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabilei
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabilele
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabilelor
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabili
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabilii
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabililor
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabilul
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvabilului
SALVÁBIL, -Ă adj. Care poate fi salvat. [Cf. it. salvabile].
salvai
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvam
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvamar
SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină]. DOOM
*salvamár2 (serviciu) s. n.
salvamari
SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină]. DOOM
*salvamár2 (serviciu) s. n.
salvamarii
SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină]. DOOM
*salvamár2 (serviciu) s. n.
salvamarilor
SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină]. DOOM
*salvamár2 (serviciu) s. n.
salvamarist
SALVAMARÍST, salvamariști, s. m. (Rar) Salvamar (2). – Salvamar + suf. -ist.
salvamaristul
SALVAMARÍST, salvamariști, s. m. (Rar) Salvamar (2). – Salvamar + suf. -ist.
salvamaristului
SALVAMARÍST, salvamariști, s. m. (Rar) Salvamar (2). – Salvamar + suf. -ist.
salvamariști
SALVAMARÍST, salvamariști, s. m. (Rar) Salvamar (2). – Salvamar + suf. -ist.
salvamariștii
SALVAMARÍST, salvamariști, s. m. (Rar) Salvamar (2). – Salvamar + suf. -ist.
salvamariștilor
SALVAMARÍST, salvamariști, s. m. (Rar) Salvamar (2). – Salvamar + suf. -ist.
salvamarul
SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină]. DOOM
*salvamár2 (serviciu) s. n.
salvamarului
SALVAMÁR, (2) salvamari, s. n., s. m. 1. S. n. Serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. 2. S. m. Persoană calificată care face parte din salvamar (1); (rar) salvamarist. – Salva[re] + mar[ină]. DOOM
*salvamár2 (serviciu) s. n.
salvamont
SALVAMÓNT s. n. Serviciu specializat în salvarea celor accidentați sau rătăciți în munți. – Salva[re] + mont[ană]. DOOM
*salvamónt s. n.
salvamontist
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontist
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontista
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontiste
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontistei
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontistele
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontistelor
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontistul
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontistul
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontistului
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontistului
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontiști
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontiști
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontiștii
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontiștii
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontiștilor
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontiștilor
SALVAMONTÍST, salvamontiști, adj., s. m. (Persoană calificată sau câine dresat) care face parte din salvamont. – Salvamont + suf. -ist. DOOM
*salvamontíst s. m., pl. salvamontíști
salvamontul
SALVAMÓNT s. n. Serviciu specializat în salvarea celor accidentați sau rătăciți în munți. – Salva[re] + mont[ană]. DOOM
*salvamónt s. n.
salvamontului
SALVAMÓNT s. n. Serviciu specializat în salvarea celor accidentați sau rătăciți în munți. – Salva[re] + mont[ană]. DOOM
*salvamónt s. n.
salvare
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvare
SALVÁRE, salvări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, ființă, circumstanță salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaților sau bolnavilor care au nevoie de o intervenție medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentați sau grav bolnavi la o instituție spitalicească de urgență; ambulanță. – V. salva. DOOM
salváre s. f., g.-d. art. salvắrii; pl. salvắri
salvarea
SALVÁRE, salvări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, ființă, circumstanță salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaților sau bolnavilor care au nevoie de o intervenție medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentați sau grav bolnavi la o instituție spitalicească de urgență; ambulanță. – V. salva. DOOM
salváre s. f., g.-d. art. salvắrii; pl. salvắri
salvarsan
SALVARSÁN s. n. Derivat organic al arsenului, sub formă de pulbere galbenă, folosit în tratamentul sifilisului. – Din germ. Salvarsan. DOOM
salvarsán s. n.
salvarsanul
SALVARSÁN s. n. Derivat organic al arsenului, sub formă de pulbere galbenă, folosit în tratamentul sifilisului. – Din germ. Salvarsan. DOOM
salvarsán s. n.
salvarsanului
SALVARSÁN s. n. Derivat organic al arsenului, sub formă de pulbere galbenă, folosit în tratamentul sifilisului. – Din germ. Salvarsan. DOOM
salvarsán s. n.
salvară
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvarăm
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvarăți
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvase
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvasem
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvaseră
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvaserăm
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvaserăți
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvaseși
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvaseți
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvat
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvat
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvata
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvate
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvatei
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvatele
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvatelor
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvatoare
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoare
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarea
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarea
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarei
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarei
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarele
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarele
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarelor
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatoarelor
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvator
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvator
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatori
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatori
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorii
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorii
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorilor
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorilor
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorul
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorul
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorului
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatorului
SALVATÓR, -OÁRE, salvatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care salvează sau poate salva. – Din fr. salvateur, lat. salvator, -oris. Cf. s a l v a. DOOM
salvatór adj. m., s. m., pl. salvatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. salvatoáre
salvatul
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvatului
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvau
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvași
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvați
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvați
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvații
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvaților
SALVÁT, -Ă, salvați, -te, adj. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; scăpat. – V. salva.
salvconduct
SALVCONDÚCT, salvconducte, s. n. Document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. – Cf. it. salvacondotto. DOOM
salvcondúct (salv-con-) s. n., pl. salvcondúcte
salvconducte
SALVCONDÚCT, salvconducte, s. n. Document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. – Cf. it. salvacondotto. DOOM
salvcondúct (salv-con-) s. n., pl. salvcondúcte
salvconductele
SALVCONDÚCT, salvconducte, s. n. Document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. – Cf. it. salvacondotto. DOOM
salvcondúct (salv-con-) s. n., pl. salvcondúcte
salvconductelor
SALVCONDÚCT, salvconducte, s. n. Document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. – Cf. it. salvacondotto. DOOM
salvcondúct (salv-con-) s. n., pl. salvcondúcte
salvconductul
SALVCONDÚCT, salvconducte, s. n. Document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. – Cf. it. salvacondotto. DOOM
salvcondúct (salv-con-) s. n., pl. salvcondúcte
salvconductului
SALVCONDÚCT, salvconducte, s. n. Document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. – Cf. it. salvacondotto. DOOM
salvcondúct (salv-con-) s. n., pl. salvcondúcte
salve
SÁLVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan din mai multe guri de foc. – Din fr. salve. DOOM
sálvă (serie de lovituri de tun) s. f., g.-d. art. sálvei; pl. sálve
salve
SÁLVE interj. (Fam.) Formulă de salut folosită mai ales la despărțire. – Din lat. salve. DOOM
sálve (rar) interj.
salvează
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvei
SÁLVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan din mai multe guri de foc. – Din fr. salve. DOOM
sálvă (serie de lovituri de tun) s. f., g.-d. art. sálvei; pl. sálve
salvele
SÁLVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan din mai multe guri de foc. – Din fr. salve. DOOM
sálvă (serie de lovituri de tun) s. f., g.-d. art. sálvei; pl. sálve
salvelor
SÁLVĂ, salve, s. f. (Mil.) (Serie de) lovituri (de tun, de pușcă) trase simultan din mai multe guri de foc. – Din fr. salve. DOOM
sálvă (serie de lovituri de tun) s. f., g.-d. art. sálvei; pl. sálve
salvez
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salveze
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvezi
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvgarda
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardai
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardam
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardare
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardare
SALVGARDÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a salvgarda. – V. salvgarda. DOOM
salvgardáre (livr.) (salv-gar-) s. f., g.-d. art. salvgardắrii
salvgardarea
SALVGARDÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a salvgarda. – V. salvgarda. DOOM
salvgardáre (livr.) (salv-gar-) s. f., g.-d. art. salvgardắrii
salvgardară
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardarăm
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardarăți
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardase
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardasem
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardaseră
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardaserăm
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardaserăți
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardaseși
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardaseți
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardat
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardat
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva).
salvgardau
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardași
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardați
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardează
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardez
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardeze
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardezi
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardând
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardînd
SALVGARDÁ, salvgardez, vb. I. Tranz. (Livr.) A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc. ♦ A salva. – Din fr. sauvegarder (după salva). DOOM
salvgardá (a ~) (livr.) (salv-gar-) vb., ind. prez. 3 salvgardeáză
salvgardări
SALVGARDÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a salvgarda. – V. salvgarda. DOOM
salvgardáre (livr.) (salv-gar-) s. f., g.-d. art. salvgardắrii
salvgardării
SALVGARDÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a salvgarda. – V. salvgarda. DOOM
salvgardáre (livr.) (salv-gar-) s. f., g.-d. art. salvgardắrii
salvgardările
SALVGARDÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a salvgarda. – V. salvgarda. DOOM
salvgardáre (livr.) (salv-gar-) s. f., g.-d. art. salvgardắrii
salvgardărilor
SALVGARDÁRE s. f. (Livr.) Acțiunea de a salvgarda. – V. salvgarda. DOOM
salvgardáre (livr.) (salv-gar-) s. f., g.-d. art. salvgardắrii
salvia
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia.
salvia
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salvie
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salviei
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salvii
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salviile
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salviilor
SÁLVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia. DOOM
sálvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. sálvia (-vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (-vi-i-)
salvând
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvînd
SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa pe cineva sau a reuși să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc. ◊ Expr. (Tranz.) A salva situația = a reuși să îndrepte o situație grea, neplăcută; a face față unei situații. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare capabilă să ascundă un rău lăuntric. – Din lat., it. salvare. DOOM
salvá (a ~) vb., ind. prez. 3 salveáză
salvări
SALVÁRE, salvări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, ființă, circumstanță salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaților sau bolnavilor care au nevoie de o intervenție medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentați sau grav bolnavi la o instituție spitalicească de urgență; ambulanță. – V. salva. DOOM
salváre s. f., g.-d. art. salvắrii; pl. salvắri
salvării
SALVÁRE, salvări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, ființă, circumstanță salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaților sau bolnavilor care au nevoie de o intervenție medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentați sau grav bolnavi la o instituție spitalicească de urgență; ambulanță. – V. salva. DOOM
salváre s. f., g.-d. art. salvắrii; pl. salvắri
salvările
SALVÁRE, salvări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, ființă, circumstanță salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaților sau bolnavilor care au nevoie de o intervenție medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentați sau grav bolnavi la o instituție spitalicească de urgență; ambulanță. – V. salva. DOOM
salváre s. f., g.-d. art. salvắrii; pl. salvắri
salvărilor
SALVÁRE, salvări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, ființă, circumstanță salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaților sau bolnavilor care au nevoie de o intervenție medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentați sau grav bolnavi la o instituție spitalicească de urgență; ambulanță. – V. salva. DOOM
salváre s. f., g.-d. art. salvắrii; pl. salvắri
salău
SALẮU, salăi, s. m. (Maghiarism în Transilv.) Oaspete. De asear' din scăpătat, Greu un salău mi-a picat. BIBICESCU, P. P. 294.
salța
SÁLȚĂ2, salțe, s. f. Vulcan noroios. – Din it. salsa. DOOM
sálță s. f., g.-d. art. sálței; pl. sálțe
salțe
SÁLȚĂ2, salțe, s. f. Vulcan noroios. – Din it. salsa. DOOM
sálță s. f., g.-d. art. sálței; pl. sálțe
salței
SÁLȚĂ2, salțe, s. f. Vulcan noroios. – Din it. salsa. DOOM
sálță s. f., g.-d. art. sálței; pl. sálțe
salțele
SÁLȚĂ2, salțe, s. f. Vulcan noroios. – Din it. salsa. DOOM
sálță s. f., g.-d. art. sálței; pl. sálțe
salțelor
SÁLȚĂ2, salțe, s. f. Vulcan noroios. – Din it. salsa. DOOM
sálță s. f., g.-d. art. sálței; pl. sálțe
salți
SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ființe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ◊ Expr. (Intranz.) A-i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puțin) de la pământ, a se înălța în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se mișca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forțe din afară. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre ființe și despre lucruri) A se mișca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sări, a țâșni de undeva; a se ivi, a răsări (pe neașteptate și sărind). Izvoare saltă de sub piatră. ♦ A se ridica în înălțime, a se înălța în văzduh. II. Tranz. A mișca, a deplasa din loc ridicând (ușor) în sus. ♦ Tranz., refl. și intranz. Fig. A(-și) îmbunătăți situația materială, socială. ♦ Refl. Fig. (Despre copii și plante) A crește în înălțime, a se înălța. – Lat. saltare. DOOM
săltá (a ~) vb., ind. prez. 3 sáltă
sama
SAMÁ, samale, s. f. Produs bogat în enzime, folosit la sămăluire. – Et. nec.
samachișă
samachíșă s. f. – Cheag, chișleag. – Var. sămăchișe. Sb. samokiš (Candrea), cf. ceh. samokiška (Cihac, II, 324; Tiktin) și chișcă, chișleag. În Mold. și Trans.
samale
SAMÁ, samale, s. f. Produs bogat în enzime, folosit la sămăluire. – Et. nec.
samalei
SAMÁ, samale, s. f. Produs bogat în enzime, folosit la sămăluire. – Et. nec.
samalele
SAMÁ, samale, s. f. Produs bogat în enzime, folosit la sămăluire. – Et. nec.
samalelor
SAMÁ, samale, s. f. Produs bogat în enzime, folosit la sămăluire. – Et. nec.
samaloc
SAMALÓC s. n. v. samalîc.
samalâc
SAMALÎ́C, samalîcuri, s. n. (Regional; și în forma samaloc) Magazie în care se păstrează nutrețul pentru vite. Paiele se cară acasă și se păstrează in samaloc sau samalîc. PAMFILE, A. R. 216. – Variantă: samalóc s. n.
samania
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samanie
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samaniei
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samanii
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samaniii
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samaniile
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samaniilor
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samaniu
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samaniul
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samaniului
SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Înv.) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani. DOOM
samaníu (înv.) adj. m., f. samaníe; pl. m și f. samaníi
samar
SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri: p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg. sb. samar. DOOM
samár s. n., pl. samáre
samara
SAMÁRĂ, samare, s. f. Fruct uscat, cu o singură sămânță, prevăzut cu o aripă subțire (la ulm, arțar, paltin etc.). – Din fr. samare. DOOM
samáră s. f., g.-d. art. samárei; pl. samáre
samaragiu
SAMARAGÍU, samaragii, s. m. (Rar) Cel care face samare. În Meglenia este satul Oșani, care se compune... în majoritate din samaragii, meșteri de șele numite samare. PAMFILE, I. C. 39.
samare
SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri: p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg. sb. samar. DOOM
samár s. n., pl. samáre
samare
SAMÁRĂ, samare, s. f. Fruct uscat, cu o singură sămânță, prevăzut cu o aripă subțire (la ulm, arțar, paltin etc.). – Din fr. samare. DOOM
samáră s. f., g.-d. art. samárei; pl. samáre
samarei
SAMÁRĂ, samare, s. f. Fruct uscat, cu o singură sămânță, prevăzut cu o aripă subțire (la ulm, arțar, paltin etc.). – Din fr. samare. DOOM
samáră s. f., g.-d. art. samárei; pl. samáre
samarele
SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri: p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg. sb. samar. DOOM
samár s. n., pl. samáre
samarele
SAMÁRĂ, samare, s. f. Fruct uscat, cu o singură sămânță, prevăzut cu o aripă subțire (la ulm, arțar, paltin etc.). – Din fr. samare. DOOM
samáră s. f., g.-d. art. samárei; pl. samáre
samarelor
SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri: p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg. sb. samar. DOOM
samár s. n., pl. samáre
samarelor
SAMÁRĂ, samare, s. f. Fruct uscat, cu o singură sămânță, prevăzut cu o aripă subțire (la ulm, arțar, paltin etc.). – Din fr. samare. DOOM
samáră s. f., g.-d. art. samárei; pl. samáre
samarinean
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samarineană
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samaritean
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samariteana
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samariteancă
SAMARITEÁNCĂ, samaritence, s. f. Femeie aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria. – Samaritean + suf. -că. DOOM
*samariteáncă (rar) s. f., g.-d. art. samariténcei; pl. samariténce
samariteanul
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samariteanului
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samaritene
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samaritenei
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samaritenele
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samaritenelor
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samariteni
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samaritenii
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samaritenilor
SAMARITEÁN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain. DOOM
!samariteán (-tean) adj. m., s. m., pl. samariténi; adj. f., s. f. samariteánă, pl. samariténe
samariu
SAMÁRIU s. n. Element chimic care face parte din grupul pământurilor rare. – Din fr. samarium. DOOM
samáriu [riu pron. riu] s. n., art. samáriul; simb. Sm
samariul
SAMÁRIU s. n. Element chimic care face parte din grupul pământurilor rare. – Din fr. samarium. DOOM
samáriu [riu pron. riu] s. n., art. samáriul; simb. Sm
samariului
SAMÁRIU s. n. Element chimic care face parte din grupul pământurilor rare. – Din fr. samarium. DOOM
samáriu [riu pron. riu] s. n., art. samáriul; simb. Sm
samarul
SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri: p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg. sb. samar. DOOM
samár s. n., pl. samáre
samarului
SAMÁR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri: p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg. sb. samar. DOOM
samár s. n., pl. samáre
samaua
SAMÁ, samale, s. f. Produs bogat în enzime, folosit la sămăluire. – Et. nec.
samavolnic
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnica
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnice
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnicei
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnicele
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnicelor
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnici
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnicia
SAMAVOLNICÍE, samavolnicii, s. f. Faptul de a acționa după bunul-plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie. DOOM
samavolnicíe s. f., art. samavolnicía, g.-d. art. samavolnicíei; pl. samavolnicíi, art. samavolnicíile
samavolnicie
SAMAVOLNICÍE, samavolnicii, s. f. Faptul de a acționa după bunul-plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie. DOOM
samavolnicíe s. f., art. samavolnicía, g.-d. art. samavolnicíei; pl. samavolnicíi, art. samavolnicíile
samavolniciei
SAMAVOLNICÍE, samavolnicii, s. f. Faptul de a acționa după bunul-plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie. DOOM
samavolnicíe s. f., art. samavolnicía, g.-d. art. samavolnicíei; pl. samavolnicíi, art. samavolnicíile
samavolnicii
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnicii
SAMAVOLNICÍE, samavolnicii, s. f. Faptul de a acționa după bunul-plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie. DOOM
samavolnicíe s. f., art. samavolnicía, g.-d. art. samavolnicíei; pl. samavolnicíi, art. samavolnicíile
samavolniciile
SAMAVOLNICÍE, samavolnicii, s. f. Faptul de a acționa după bunul-plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie. DOOM
samavolnicíe s. f., art. samavolnicía, g.-d. art. samavolnicíei; pl. samavolnicíi, art. samavolnicíile
samavolniciilor
SAMAVOLNICÍE, samavolnicii, s. f. Faptul de a acționa după bunul-plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; act samavolnic. – Samavolnic + suf. -ie. DOOM
samavolnicíe s. f., art. samavolnicía, g.-d. art. samavolnicíei; pl. samavolnicíi, art. samavolnicíile
samavolnicilor
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnicul
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samavolnicului
SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol'nîi. DOOM
samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice
samba
SÁMBA s.f. Dans popular brazilian, cu ritm viu, discontinuu și sincopat; melodia acestui dans. [< fr., port. samba].
samba
SÁMBĂ, sambe, s. f. (De obicei art.) Dans popular brazilian, cu mișcări vioaie și ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din port., fr. samba. DOOM
sámbă s. f., g.-d. art. sámbei; pl. sámbe
sambe
SÁMBĂ, sambe, s. f. (De obicei art.) Dans popular brazilian, cu mișcări vioaie și ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din port., fr. samba. DOOM
sámbă s. f., g.-d. art. sámbei; pl. sámbe
sambei
SÁMBĂ, sambe, s. f. (De obicei art.) Dans popular brazilian, cu mișcări vioaie și ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din port., fr. samba. DOOM
sámbă s. f., g.-d. art. sámbei; pl. sámbe
sambele
SÁMBĂ, sambe, s. f. (De obicei art.) Dans popular brazilian, cu mișcări vioaie și ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din port., fr. samba. DOOM
sámbă s. f., g.-d. art. sámbei; pl. sámbe
sambelor
SÁMBĂ, sambe, s. f. (De obicei art.) Dans popular brazilian, cu mișcări vioaie și ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din port., fr. samba. DOOM
sámbă s. f., g.-d. art. sámbei; pl. sámbe
sambo
SÁMBO s.n. Luptă sportivă răspândită în (fosta) U.R.S.S. care se aseamănă cu lupta japoneză de jiu-jitsu. [< fr. sambo, cf. rus. samozașcita bezorujiia – autoapărare fără arme].
sambo
SÁMBO s. m. Descendent provenit din căsătoria unui amerindian cu un negroid sau cu un mulatru. – Cuv. sp. DOOM
sámbo s. m.
sambuc
SAMBÚC s.n. Parte a unei mașini de război medievale, formată dintr-o punte volantă care se lăsa dintr-un turn de asediu pe zidurile cetății asediate. [< lat. sambuca, fr. sambuque, it. sambuca].
sambucus
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).
samca
SÁMCĂ, samce, s. f. (în credințele populare) Ființă imaginară rea, care omoară sau îmbolnăvește oamenii; p. ext. boală cauzată de această ființă. – Din ucr. samka. DOOM
!sámcă s. f., g.-d. art. sámcei; pl. sámce
samce
SÁMCĂ, samce, s. f. (în credințele populare) Ființă imaginară rea, care omoară sau îmbolnăvește oamenii; p. ext. boală cauzată de această ființă. – Din ucr. samka. DOOM
!sámcă s. f., g.-d. art. sámcei; pl. sámce
samcei
SÁMCĂ, samce, s. f. (în credințele populare) Ființă imaginară rea, care omoară sau îmbolnăvește oamenii; p. ext. boală cauzată de această ființă. – Din ucr. samka. DOOM
!sámcă s. f., g.-d. art. sámcei; pl. sámce
samcele
SÁMCĂ, samce, s. f. (în credințele populare) Ființă imaginară rea, care omoară sau îmbolnăvește oamenii; p. ext. boală cauzată de această ființă. – Din ucr. samka. DOOM
!sámcă s. f., g.-d. art. sámcei; pl. sámce
samcelor
SÁMCĂ, samce, s. f. (în credințele populare) Ființă imaginară rea, care omoară sau îmbolnăvește oamenii; p. ext. boală cauzată de această ființă. – Din ucr. samka. DOOM
!sámcă s. f., g.-d. art. sámcei; pl. sámce
sameș
SÁMEȘ, sameși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Dregător însărcinat cu strângerea samei (2). 2. (Reg.) Administrator sau logofăt de moșie. – Samă + suf. -eș. DOOM
sámeș s. m., pl. sámeși
sameși
SÁMEȘ, sameși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Dregător însărcinat cu strângerea samei (2). 2. (Reg.) Administrator sau logofăt de moșie. – Samă + suf. -eș. DOOM
sámeș s. m., pl. sámeși
sameșii
SÁMEȘ, sameși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Dregător însărcinat cu strângerea samei (2). 2. (Reg.) Administrator sau logofăt de moșie. – Samă + suf. -eș. DOOM
sámeș s. m., pl. sámeși
sameșilor
SÁMEȘ, sameși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Dregător însărcinat cu strângerea samei (2). 2. (Reg.) Administrator sau logofăt de moșie. – Samă + suf. -eș. DOOM
sámeș s. m., pl. sámeși
sameșul
SÁMEȘ, sameși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Dregător însărcinat cu strângerea samei (2). 2. (Reg.) Administrator sau logofăt de moșie. – Samă + suf. -eș. DOOM
sámeș s. m., pl. sámeși
sameșului
SÁMEȘ, sameși, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Dregător însărcinat cu strângerea samei (2). 2. (Reg.) Administrator sau logofăt de moșie. – Samă + suf. -eș. DOOM
sámeș s. m., pl. sámeși
samizdat
SAMIZDÁT, (2) samizdaturi, s. n. 1. Ansamblu de mijloace folosite în fosta URSS pentru difuzarea operelor interzise de cenzură. 2. Operă astfel difuzată. – Din fr., engl. samizdat. DOOM
*samizdát (sa-miz-/sam-iz-) s. n., (lucrări) pl. samizdáturi
samnit
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnit
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnita
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnite
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnitei
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnitele
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnitelor
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnitul
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnitul
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnitului
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samnitului
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samniți
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samniți
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samniții
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samniții
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samniților
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samniților
SAMNÍT, -Ă, samniți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație care a locuit în Antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține samniților (1), referitor la samniți. – Din lat., fr. Samnites. DOOM
samnít adj. m., s. m., pl. samníți; adj. f., s. f. samnítă, pl. samníte
samoan
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoan
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoana
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoana
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoane
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoane
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoane
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanei
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanei
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanele
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanele
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanelor
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanelor
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoani
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoani
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanii
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanii
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanilor
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanilor
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoano
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoano
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanul
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanul
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanule
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanule
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanului
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samoanului
SAMOÁN, -Ă, samoani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Samoa sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Samoa sau samoanilor (1), referitor la statul Samoa ori la samoani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă polineziană vorbită în Samoa de Vest. [Pr.: -mo-an] – Din fr. samoan. DOOM
*samoánă (limbă) s. f., g.-d. art. samoánei
samodârjeț
samodîrjeț (-și), s. m. – Autocrat. Sl. (rus.) samoderžecŭ. Sec. XVIII, înv.
samoed
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoed
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoeda
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoeda
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoede
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoede
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoede
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedei
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedei
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedele
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedele
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedelor
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedelor
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedo
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedo
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedul
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedul
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedule
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedule
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedului
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoedului
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoezi
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoezi
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoezii
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoezii
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoezilor
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samoezilor
SAMOÉD, -Ă, samoezi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație de origine mongolă din Siberia de nord. 2. Adj. Al samoezilor (1), privitor la samoezi. – Din fr. samoyéde. DOOM
samoéd adj. m., s. m., pl. samoézi; adj. f., s. f. samoédă, pl. samoéde
samovar
SAMOVÁR, samovare, s. n. Vas de metal folosit la fiertul apei pentru ceai. – Din rus. samovar. DOOM
samovár s. n., pl. samováre
samovare
SAMOVÁR, samovare, s. n. Vas de metal folosit la fiertul apei pentru ceai. – Din rus. samovar. DOOM
samovár s. n., pl. samováre
samovarele
SAMOVÁR, samovare, s. n. Vas de metal folosit la fiertul apei pentru ceai. – Din rus. samovar. DOOM
samovár s. n., pl. samováre
samovarelor
SAMOVÁR, samovare, s. n. Vas de metal folosit la fiertul apei pentru ceai. – Din rus. samovar. DOOM
samovár s. n., pl. samováre
samovarul
SAMOVÁR, samovare, s. n. Vas de metal folosit la fiertul apei pentru ceai. – Din rus. samovar. DOOM
samovár s. n., pl. samováre
samovarului
SAMOVÁR, samovare, s. n. Vas de metal folosit la fiertul apei pentru ceai. – Din rus. samovar. DOOM
samovár s. n., pl. samováre
sampson
sampsón (-ni), s. m. – Buldog. – Var. samson. Tc. samsun (Șeineanu, II, 312; Tiktin). Înv., se folosea mai ales ca nume de cîine.
samsar
SAMSÁR, samsari, s. m. Persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare; misit. ♦ Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoț. – Din tc. simsar, bg. samsar. DOOM
samsár s. m., pl. samsári
samsara
SAMSARÁ s. f. (în brahmanism, budism, hinduism) Termen care desemnează ciclul nașterii și al morții în lumea concretă; ciclul reîncarnărilor. ♦ Doctrină birmanică propovăduind transmigrația sufletului. – Din fr. Samsara.
samsari
SAMSÁR, samsari, s. m. Persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare; misit. ♦ Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoț. – Din tc. simsar, bg. samsar. DOOM
samsár s. m., pl. samsári
samsarii
SAMSÁR, samsari, s. m. Persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare; misit. ♦ Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoț. – Din tc. simsar, bg. samsar. DOOM
samsár s. m., pl. samsári
samsarilor
SAMSÁR, samsari, s. m. Persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare; misit. ♦ Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoț. – Din tc. simsar, bg. samsar. DOOM
samsár s. m., pl. samsári
samsarlâc
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlâcul
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlâcului
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlâcuri
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlâcurile
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlâcurilor
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlîc
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlîcul
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlîcului
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlîcuri
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlîcurile
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarlîcurilor
SAMSARLẤC, samsarlâcuri, s. n. (Înv.) Îndeletnicirea samsarului. – Din tc. simsarlik. DOOM
samsarlấc (înv.) s. n., pl. samsarlấcuri
samsarul
SAMSÁR, samsari, s. m. Persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare; misit. ♦ Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoț. – Din tc. simsar, bg. samsar. DOOM
samsár s. m., pl. samsári
samsarului
SAMSÁR, samsari, s. m. Persoană care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare; misit. ♦ Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoț. – Din tc. simsar, bg. samsar. DOOM
samsár s. m., pl. samsári
samulastră
SAMURÁSLĂ s. f. (Cu sens colectiv) Plante răsărite de la sine, din semințele scuturate la strîngerea recoltei sau din bulbii, tuberculii etc. rămași nescoși din pămînt. – Variantă: samulástră s. f.
samur
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. DOOM
samúr2 (blană) s. n., pl. samúruri
samur
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.
samurai
SAMURÁI, samurai, s. m. Membru al castei privilegiate feudalo-militare din Japonia, înainte de revoluția din 1867. – Din fr. samouraï. DOOM
samurái s. m., art. samuráiul; pl. samurái, art. samuráii
samuraii
SAMURÁI, samurai, s. m. Membru al castei privilegiate feudalo-militare din Japonia, înainte de revoluția din 1867. – Din fr. samouraï. DOOM
samurái s. m., art. samuráiul; pl. samurái, art. samuráii
samurailor
SAMURÁI, samurai, s. m. Membru al castei privilegiate feudalo-militare din Japonia, înainte de revoluția din 1867. – Din fr. samouraï. DOOM
samurái s. m., art. samuráiul; pl. samurái, art. samuráii
samuraiul
SAMURÁI, samurai, s. m. Membru al castei privilegiate feudalo-militare din Japonia, înainte de revoluția din 1867. – Din fr. samouraï. DOOM
samurái s. m., art. samuráiul; pl. samurái, art. samuráii
samuraiului
SAMURÁI, samurai, s. m. Membru al castei privilegiate feudalo-militare din Japonia, înainte de revoluția din 1867. – Din fr. samouraï. DOOM
samurái s. m., art. samuráiul; pl. samurái, art. samuráii
samurasla
SAMURÁSLĂ s. f. (Pop.; cu sens colectiv) Plante răsărite de la sine din semințele scuturate la strângerea recoltei sau din bulbii, tuberculii etc. rămași nescoși din pământ. – Din sl. samoraslŭ. DOOM
samuráslă (pop.) s. f., g.-d. art. samuráslei
samurasle
SAMURÁSLĂ s. f. (Pop.; cu sens colectiv) Plante răsărite de la sine din semințele scuturate la strângerea recoltei sau din bulbii, tuberculii etc. rămași nescoși din pământ. – Din sl. samoraslŭ. DOOM
samuráslă (pop.) s. f., g.-d. art. samuráslei
samuraslei
SAMURÁSLĂ s. f. (Pop.; cu sens colectiv) Plante răsărite de la sine din semințele scuturate la strângerea recoltei sau din bulbii, tuberculii etc. rămași nescoși din pământ. – Din sl. samoraslŭ. DOOM
samuráslă (pop.) s. f., g.-d. art. samuráslei
samuraslele
SAMURÁSLĂ s. f. (Pop.; cu sens colectiv) Plante răsărite de la sine din semințele scuturate la strângerea recoltei sau din bulbii, tuberculii etc. rămași nescoși din pământ. – Din sl. samoraslŭ. DOOM
samuráslă (pop.) s. f., g.-d. art. samuráslei
samuraslelor
SAMURÁSLĂ s. f. (Pop.; cu sens colectiv) Plante răsărite de la sine din semințele scuturate la strângerea recoltei sau din bulbii, tuberculii etc. rămași nescoși din pământ. – Din sl. samoraslŭ. DOOM
samuráslă (pop.) s. f., g.-d. art. samuráslei
samuri
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. DOOM
samúr2 (blană) s. n., pl. samúruri
samurii
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. DOOM
samúr2 (blană) s. n., pl. samúruri
samurilor
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. DOOM
samúr2 (blană) s. n., pl. samúruri
samurul
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. DOOM
samúr2 (blană) s. n., pl. samúruri
samurul
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.
samurului
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur. DOOM
samúr2 (blană) s. n., pl. samúruri
samurului
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.
samururi
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.
samururile
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.
samururilor
SAMÚR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.
samă
SÁMĂ s. f. (în Țările Române) 1. Recensământ efectuat de domnie, pentru fixarea birului. 2. Dare în bani care îngloba toate obligațiile financiare ale birnicilor. – Din seamă. DOOM
sámă (recensământ medieval, bir) s. f., g.-d. art. sámei
samăn
SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna2 (derivat regresiv). DOOM
!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni
sanatorial
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatoriala
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatoriale
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorialei
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorialele
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorialelor
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatoriali
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorialii
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorialilor
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorialul
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorialului
SANATORIÁL, -Ă, sanatoriali, -e, adj. Care ține de sanatoriu, privitor la sanatoriu; cu regim de sanatoriu. [Pr.: -ri-al] – Sanatoriu + suf. -al. DOOM
sanatoriál (-ri-al) adj. m., pl. sanatoriáli; f. sanatoriálă, pl. sanatoriále
sanatorii
SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție medicală pentru tratamentul bolilor cronice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice, tuberculoză; (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium. DOOM
sanatóriu [riu pron. riu] s. n., art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (-ri-i-)
sanatoriile
SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție medicală pentru tratamentul bolilor cronice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice, tuberculoză; (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium. DOOM
sanatóriu [riu pron. riu] s. n., art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (-ri-i-)
sanatoriilor
SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție medicală pentru tratamentul bolilor cronice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice, tuberculoză; (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium. DOOM
sanatóriu [riu pron. riu] s. n., art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (-ri-i-)
sanatoriu
SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție medicală pentru tratamentul bolilor cronice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice, tuberculoză; (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium. DOOM
sanatóriu [riu pron. riu] s. n., art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (-ri-i-)
sanatoriul
SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție medicală pentru tratamentul bolilor cronice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice, tuberculoză; (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium. DOOM
sanatóriu [riu pron. riu] s. n., art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (-ri-i-)
sanatoriului
SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție medicală pentru tratamentul bolilor cronice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice, tuberculoză; (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium. DOOM
sanatóriu [riu pron. riu] s. n., art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (-ri-i-)
sanbenito
SANBENÍTO s.n. invar. Tunică galbenă făcută din pânză de sac, care se punea celor condamnați de inchiziție. ♦ Condamnare. [< it. sanbenito, sp., fr. san-benito].
sanche
SÁNCHI interj. (Fam.) Vorbă să fie! așa să crezi! cum s-ar zice. [Var.: sánche adv.] – Din tc. sanki. DOOM
sánchi (fam.) interj.
sanchi
SÁNCHI interj. (Fam.) Vorbă să fie! așa să crezi! cum s-ar zice. [Var.: sánche adv.] – Din tc. sanki. DOOM
sánchi (fam.) interj.
sanchia
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchie
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchiei
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchii
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchiii
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchiile
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchiilor
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchilot
SANCULÓT, sanculoți, s. m. (Rar) Denumire dată revoluționarilor în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cü-. – Var.: sanchilót s. m.] – Din fr. sans-culotte. DOOM
sanculót (rar) (fr.) [u pron. ü] s. m., pl. sanculóți
sanchiu
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchiul
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanchiului
SANCHÍU, -ÍE, sanchii, adj. (Pop.) Tăcut, posac, ursuz; încăpățânat. – Et. nec. DOOM
sanchíu (pop.) adj. m., f. sanchíe; pl. m. și f. sanchíi
sanctific
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctifica
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificai
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificam
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificare
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificare
SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. DOOM
sanctificáre (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctificắrii
sanctificarea
SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. DOOM
sanctificáre (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctificắrii
sanctificară
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificarăm
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificarăți
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificase
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificasem
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificaseră
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificaserăm
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificaserăți
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificaseși
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificaseți
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificat
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificau
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificași
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificați
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctifice
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctifici
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificând
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificînd
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. DOOM
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice
sanctificări
SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. DOOM
sanctificáre (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctificắrii
sanctificării
SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. DOOM
sanctificáre (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctificắrii
sanctificările
SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. DOOM
sanctificáre (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctificắrii
sanctificărilor
SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. DOOM
sanctificáre (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctificắrii
sanctitate
SANCTITÁTE s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. – Din lat. sanctitas, -atis. DOOM
!Sanctitátea Ta (Sa, Voástră) (Sanc-ti-) loc. pr., g.-d. Sanctitắții Tále (Sále, Voástre)
sanctitatea
SANCTITÁTE s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. – Din lat. sanctitas, -atis. DOOM
!Sanctitátea Ta (Sa, Voástră) (Sanc-ti-) loc. pr., g.-d. Sanctitắții Tále (Sále, Voástre)
sanctități
SANCTITÁTE s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. – Din lat. sanctitas, -atis. DOOM
!Sanctitátea Ta (Sa, Voástră) (Sanc-ti-) loc. pr., g.-d. Sanctitắții Tále (Sále, Voástre)
sanctității
SANCTITÁTE s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. – Din lat. sanctitas, -atis. DOOM
!Sanctitátea Ta (Sa, Voástră) (Sanc-ti-) loc. pr., g.-d. Sanctitắții Tále (Sále, Voástre)
sanctitățile
SANCTITÁTE s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. – Din lat. sanctitas, -atis. DOOM
!Sanctitátea Ta (Sa, Voástră) (Sanc-ti-) loc. pr., g.-d. Sanctitắții Tále (Sále, Voástre)
sanctităților
SANCTITÁTE s. f. Sfințenie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat patriarhilor ortodocși și papilor. – Din lat. sanctitas, -atis. DOOM
!Sanctitátea Ta (Sa, Voástră) (Sanc-ti-) loc. pr., g.-d. Sanctitắții Tále (Sále, Voástre)
sanctuar
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire. DOOM
sanctuár (sanc-tu-ar) s. n., pl. sanctuáre
sanctuare
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire. DOOM
sanctuár (sanc-tu-ar) s. n., pl. sanctuáre
sanctuarele
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire. DOOM
sanctuár (sanc-tu-ar) s. n., pl. sanctuáre
sanctuarelor
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire. DOOM
sanctuár (sanc-tu-ar) s. n., pl. sanctuáre
sanctuarul
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire. DOOM
sanctuár (sanc-tu-ar) s. n., pl. sanctuáre
sanctuarului
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. Parte a unui lăcaș de cult unde se oficiază diferite ceremonii religioase, considerat ca loc sfânt; p. ext. orice lăcaș de cult, orice loc destinat ritualurilor în cinstea unei divinități. ♦ Fig. Loc inviolabil. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire. DOOM
sanctuár (sanc-tu-ar) s. n., pl. sanctuáre
sanculot
SANCULÓT, sanculoți, s. m. (Rar) Denumire dată revoluționarilor în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cü-. – Var.: sanchilót s. m.] – Din fr. sans-culotte. DOOM
sanculót (rar) (fr.) [u pron. ü] s. m., pl. sanculóți
sanculotul
SANCULÓT, sanculoți, s. m. (Rar) Denumire dată revoluționarilor în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cü-. – Var.: sanchilót s. m.] – Din fr. sans-culotte. DOOM
sanculót (rar) (fr.) [u pron. ü] s. m., pl. sanculóți
sanculotului
SANCULÓT, sanculoți, s. m. (Rar) Denumire dată revoluționarilor în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cü-. – Var.: sanchilót s. m.] – Din fr. sans-culotte. DOOM
sanculót (rar) (fr.) [u pron. ü] s. m., pl. sanculóți
sanculoți
SANCULÓT, sanculoți, s. m. (Rar) Denumire dată revoluționarilor în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cü-. – Var.: sanchilót s. m.] – Din fr. sans-culotte. DOOM
sanculót (rar) (fr.) [u pron. ü] s. m., pl. sanculóți
sanculoții
SANCULÓT, sanculoți, s. m. (Rar) Denumire dată revoluționarilor în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cü-. – Var.: sanchilót s. m.] – Din fr. sans-culotte. DOOM
sanculót (rar) (fr.) [u pron. ü] s. m., pl. sanculóți
sanculoților
SANCULÓT, sanculoți, s. m. (Rar) Denumire dată revoluționarilor în timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cü-. – Var.: sanchilót s. m.] – Din fr. sans-culotte. DOOM
sanculót (rar) (fr.) [u pron. ü] s. m., pl. sanculóți
sancus
Sancus (sau Semo Sancus), la romani, veche divinitate de origine sabină și cu atribuții nedefinite, identificată adesea cu Heracles din mitologia greacă.
sancționa
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționai
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționam
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționare
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționare
SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa. DOOM
sancționáre (sanc-ți-o-) s. f., g.-d. art. sancționắrii; pl. sancționắri
sancționarea
SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa. DOOM
sancționáre (sanc-ți-o-) s. f., g.-d. art. sancționắrii; pl. sancționắri
sancționară
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționarăm
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționarăți
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționase
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționasem
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționaseră
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționaserăm
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționaserăți
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționaseși
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționaseți
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționat
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționat
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționata
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționate
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționatei
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționatele
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționatelor
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționatul
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționatului
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționau
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționași
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționați
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționați
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționații
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționaților
SANCȚIONÁT, -Ă, sancționați, -te, adj. 1. (Despre legi, dispoziții etc.) Confirmat, aprobat; consfințit. 2. Pedepsit. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.
sancționează
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționez
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționeze
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționezi
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționând
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționînd
SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner. DOOM
sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză
sancționări
SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa. DOOM
sancționáre (sanc-ți-o-) s. f., g.-d. art. sancționắrii; pl. sancționắri
sancționării
SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa. DOOM
sancționáre (sanc-ți-o-) s. f., g.-d. art. sancționắrii; pl. sancționắri
sancționările
SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa. DOOM
sancționáre (sanc-ți-o-) s. f., g.-d. art. sancționắrii; pl. sancționắri
sancționărilor
SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa. DOOM
sancționáre (sanc-ți-o-) s. f., g.-d. art. sancționắrii; pl. sancționắri
sancțiune
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis. DOOM
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
sancțiunea
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis. DOOM
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
sancțiuni
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis. DOOM
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
sancțiunii
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis. DOOM
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
sancțiunile
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis. DOOM
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
sancțiunilor
SANCȚIÚNE, sancțiuni, s. f. 1. Aprobare dată unei legi de către șeful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de către o autoritate sau o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfințire. 2. Măsură de constrângere cu rol educativ, aplicată ca o consecință a neexecutării unei obligații; p. gener. pedeapsă. ♦ (În dreptul internațional) Sistem de măsuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsă, aplicat unui stat; represalii contra părții care nu respectă obligațiile dintr-o convenție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis. DOOM
sancțiúne (sanc-ți-u-) s. f., g.-d. art. sancțiúnii; pl. sancțiúni
sanda
SANDÁLĂ s. f. v. sanda. DOOM
sandá (încălțăminte) s. f., g.-d. art. sandálei; pl. sandále, art. sandálele
sandal
SANDÁL2 s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.
sandal
SANDÁL2 s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.
sandal
SANTÁL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandál s. m.] – Din fr. santal. DOOM
!santál s. m., (arbori) pl. santáli
sandala
SANDÁLĂ s. f. v. sanda. DOOM
sandá (încălțăminte) s. f., g.-d. art. sandálei; pl. sandále, art. sandálele
sandale
SANDÁLĂ s. f. v. sanda. DOOM
sandá (încălțăminte) s. f., g.-d. art. sandálei; pl. sandále, art. sandálele
sandalei
SANDÁLĂ s. f. v. sanda. DOOM
sandá (încălțăminte) s. f., g.-d. art. sandálei; pl. sandále, art. sandálele
sandalele
SANDÁLĂ s. f. v. sanda. DOOM
sandá (încălțăminte) s. f., g.-d. art. sandálei; pl. sandále, art. sandálele
sandalelor
SANDÁLĂ s. f. v. sanda. DOOM
sandá (încălțăminte) s. f., g.-d. art. sandálei; pl. sandále, art. sandálele
sandalul
SANDÁL2 s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.
sandalului
SANDÁL2 s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.
sandaluri
SANDÁL2 s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.
sandalurile
SANDÁL2 s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.
sandalurilor
SANDÁL2 s. n. (Înv.) Numele unei țesături de mătase din care se făceau obiecte de îmbrăcăminte. – Din tc. sandal „tafta”.
sandarac
SANDARÁC s. n. Rășină naturală extrasă dintr-o specie de tuia, folosită la prepararea lacurilor și a vopselelor, a unor chituri pentru sticlă și porțelan etc. – Din fr. sandaraque, lat. sandaraca. DOOM
sandarác s. n.
sandaracul
SANDARÁC s. n. Rășină naturală extrasă dintr-o specie de tuia, folosită la prepararea lacurilor și a vopselelor, a unor chituri pentru sticlă și porțelan etc. – Din fr. sandaraque, lat. sandaraca. DOOM
sandarác s. n.
sandaracului
SANDARÁC s. n. Rășină naturală extrasă dintr-o specie de tuia, folosită la prepararea lacurilor și a vopselelor, a unor chituri pentru sticlă și porțelan etc. – Din fr. sandaraque, lat. sandaraca. DOOM
sandarác s. n.
sandaracuri
SANDARÁC s. n. Rășină naturală extrasă dintr-o specie de tuia, folosită la prepararea lacurilor și a vopselelor, a unor chituri pentru sticlă și porțelan etc. – Din fr. sandaraque, lat. sandaraca. DOOM
sandarác s. n.
sandaracurile
SANDARÁC s. n. Rășină naturală extrasă dintr-o specie de tuia, folosită la prepararea lacurilor și a vopselelor, a unor chituri pentru sticlă și porțelan etc. – Din fr. sandaraque, lat. sandaraca. DOOM
sandarác s. n.
sandaracurilor
SANDARÁC s. n. Rășină naturală extrasă dintr-o specie de tuia, folosită la prepararea lacurilor și a vopselelor, a unor chituri pentru sticlă și porțelan etc. – Din fr. sandaraque, lat. sandaraca. DOOM
sandarác s. n.
sandiliu
sandiliu, -e sandilii adj. v. sandilău.
sandilău
sandilău, sandilăi s. m. (adol.) nebun, dement.
sandinist
SANDINÍST, -Ă, sandiniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru al Frontului Sandinist de Eliberare Națională din Nicaragua. 2. Adj. Care aparține Frontului Sandinist de Eliberare Națională sau sandiniștilor (1), referitor la Frontul Sandinist de Eliberare Națională din Nicaragua ori la sandiniști. – Din sp. sandinista. DOOM
sandiníst (referitor la Frontul Sandinist din Nicaragua) adj. m., s. m., pl. sandiníști; adj. f., s. f. sandinístă, pl. sandiníste
sandjacat
SANDJACÁT, sandjacaturi, s. n. (Învechit, rar) Sangiac (2). Turcii și tătarii se concentrau în sandjacaturile otomane de peste Prut. HASDEU, I. V. 106.
sandomircă
SANDOMÍRCĂ s. f. Varietate de grîu foarte alb (cultivat mai ales în Moldova). Prin unele părți întâlnim grîul romînesc... grîul sandomirca și grîul bănat. PAMFILE, A. R. 103.
sandou
SANDÓU s.n. Cablu elastic confecționat din fire de cauciuc paralele, îmbrăcat într-o țesătură din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow]. DOOM
sandóu s. n., art. sandóul
sandoul
SANDÓU s.n. Cablu elastic confecționat din fire de cauciuc paralele, îmbrăcat într-o țesătură din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow]. DOOM
sandóu s. n., art. sandóul
sandoului
SANDÓU s.n. Cablu elastic confecționat din fire de cauciuc paralele, îmbrăcat într-o țesătură din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow]. DOOM
sandóu s. n., art. sandóul
sandouri
SANDÓU s.n. Cablu elastic confecționat din fire de cauciuc paralele, îmbrăcat într-o țesătură din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow]. DOOM
sandóu s. n., art. sandóul
sandourile
SANDÓU s.n. Cablu elastic confecționat din fire de cauciuc paralele, îmbrăcat într-o țesătură din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow]. DOOM
sandóu s. n., art. sandóul
sandourilor
SANDÓU s.n. Cablu elastic confecționat din fire de cauciuc paralele, îmbrăcat într-o țesătură din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow]. DOOM
sandóu s. n., art. sandóul
sandra
SÁNDRĂ s.f. (Geol.) Câmpie constituită din nisip și pietriș la periferia ghețarilor, în fața morenelor frontale. [< germ. Sander, cf. sued. sander, island. sandur]. DOOM
sándră s. f., g.-d. art. sándrei; pl. sándre
sandraci
SANDRÁCI s. n. (Învechit) Cutia și piesele necesare la jocul de șah; joc de șah. Îi adusără tabla de sandraci ca să joace. GORJAN, H. I 125.
sandre
SÁNDRĂ s.f. (Geol.) Câmpie constituită din nisip și pietriș la periferia ghețarilor, în fața morenelor frontale. [< germ. Sander, cf. sued. sander, island. sandur]. DOOM
sándră s. f., g.-d. art. sándrei; pl. sándre
sandrei
SÁNDRĂ s.f. (Geol.) Câmpie constituită din nisip și pietriș la periferia ghețarilor, în fața morenelor frontale. [< germ. Sander, cf. sued. sander, island. sandur]. DOOM
sándră s. f., g.-d. art. sándrei; pl. sándre
sandrele
SÁNDRĂ s.f. (Geol.) Câmpie constituită din nisip și pietriș la periferia ghețarilor, în fața morenelor frontale. [< germ. Sander, cf. sued. sander, island. sandur]. DOOM
sándră s. f., g.-d. art. sándrei; pl. sándre
sandrelor
SÁNDRĂ s.f. (Geol.) Câmpie constituită din nisip și pietriș la periferia ghețarilor, în fața morenelor frontale. [< germ. Sander, cf. sued. sander, island. sandur]. DOOM
sándră s. f., g.-d. art. sándrei; pl. sándre
sandvici
SÉNDVIȘ s. n. v. sandvici. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
sandviș
SÉNDVIȘ s. n. v. sandvici. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
sanepid
SANEPÍD s. n. Instituție sanitară care se ocupă cu diferite domenii de igienă publică, precum și cu combaterea bolilor contagioase. – Din rus. San[itarnaia] epid[emiologhiceskaia) (n. pr.).
sanforiza
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizai
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizam
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizare
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizare
SANFORIZÁRE s.f. Stabilizare la apretare a dimensiunilor unei țesături de bumbac. [< sanforiza].
sanforizarea
SANFORIZÁRE s.f. Stabilizare la apretare a dimensiunilor unei țesături de bumbac. [< sanforiza].
sanforizară
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizarăm
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizarăți
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizase
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizasem
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizaseră
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizaserăm
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizaserăți
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizaseși
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizaseți
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizat
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizau
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizași
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizați
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizează
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizez
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizeze
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizezi
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizând
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizînd
SANFORIZÁ vb. I. tr. A aplica (țesăturilor de bumbac) operația de sanforizare. [< engl. sanforized].
sanforizări
SANFORIZÁRE s.f. Stabilizare la apretare a dimensiunilor unei țesături de bumbac. [< sanforiza].
sanforizării
SANFORIZÁRE s.f. Stabilizare la apretare a dimensiunilor unei țesături de bumbac. [< sanforiza].
sanforizările
SANFORIZÁRE s.f. Stabilizare la apretare a dimensiunilor unei țesături de bumbac. [< sanforiza].
sanforizărilor
SANFORIZÁRE s.f. Stabilizare la apretare a dimensiunilor unei țesături de bumbac. [< sanforiza].
sangeac
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.
sangeac
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak. DOOM
sangeác2 (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeácuri
sangeaci
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak. DOOM
sangeác2 (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeácuri
sangeacii
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak. DOOM
sangeác2 (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeácuri
sangeacilor
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak. DOOM
sangeác2 (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeácuri
sangeacul
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.
sangeacul
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak. DOOM
sangeác2 (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeácuri
sangeacului
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.
sangeacului
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak. DOOM
sangeác2 (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeácuri
sangeacuri
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.
sangeacurile
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.
sangeacurilor
SANGEÁC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeác s. n.] – Din tc. sancak.
sanghin
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sanghinar
SANGHINÁR, -Ă adj. v. sanguinar.
sanghinic
SANGHÍNIC, -Ă adj. v. sanguinic.
sanghinolent
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangiac
SÂNGEÁC s. n. v. sangiac.
sanguin
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sanguina
SANGUÍNĂ, sanguine, s. f. Mineral de culoare roșiatică-brună care conține oxid feric natural. ♦ Creion a cărui mină, roșie-brună, este făcută din sanguină. ♦ Desen executat cu un creion a cărui mină este făcută din sanguină; litografie care imită un astfel de desen. – Din fr. sanguine. DOOM
sanguínă (-gu-i-) s. f., g.-d. art. sanguínei; (creioane, desene) pl. sanguíne
sanguinale
MEIȘÓR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina târâtoare și florile de culoare verde-deschis sau violetă; mei-pădureț (Millium effusum); b) plantă cu frunze păroase și flori violacee, alcătuind spice așezate ca niște degete (Panicum sanguinale); c) mei mărunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -șor.
sanguinar
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sanguine
SANGUÍNĂ, sanguine, s. f. Mineral de culoare roșiatică-brună care conține oxid feric natural. ♦ Creion a cărui mină, roșie-brună, este făcută din sanguină. ♦ Desen executat cu un creion a cărui mină este făcută din sanguină; litografie care imită un astfel de desen. – Din fr. sanguine. DOOM
sanguínă (-gu-i-) s. f., g.-d. art. sanguínei; (creioane, desene) pl. sanguíne
sanguinea
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).
sanguinei
SANGUÍNĂ, sanguine, s. f. Mineral de culoare roșiatică-brună care conține oxid feric natural. ♦ Creion a cărui mină, roșie-brună, este făcută din sanguină. ♦ Desen executat cu un creion a cărui mină este făcută din sanguină; litografie care imită un astfel de desen. – Din fr. sanguine. DOOM
sanguínă (-gu-i-) s. f., g.-d. art. sanguínei; (creioane, desene) pl. sanguíne
sanguinele
SANGUÍNĂ, sanguine, s. f. Mineral de culoare roșiatică-brună care conține oxid feric natural. ♦ Creion a cărui mină, roșie-brună, este făcută din sanguină. ♦ Desen executat cu un creion a cărui mină este făcută din sanguină; litografie care imită un astfel de desen. – Din fr. sanguine. DOOM
sanguínă (-gu-i-) s. f., g.-d. art. sanguínei; (creioane, desene) pl. sanguíne
sanguinelor
SANGUÍNĂ, sanguine, s. f. Mineral de culoare roșiatică-brună care conține oxid feric natural. ♦ Creion a cărui mină, roșie-brună, este făcută din sanguină. ♦ Desen executat cu un creion a cărui mină este făcută din sanguină; litografie care imită un astfel de desen. – Din fr. sanguine. DOOM
sanguínă (-gu-i-) s. f., g.-d. art. sanguínei; (creioane, desene) pl. sanguíne
sanguineus
ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.
sanguinic
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sanguinolent
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sanguisorba
SORBESTREÁ, sorbestrele, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucioase, crestate pe margini și cu flori hermafrodite lipsite de corolă (Sanguisorba officinalis). – Cf. it. sorbastrella.
sangulia
SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec. DOOM
sangulíe (înv., pop.) s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile
sangulie
SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec. DOOM
sangulíe (înv., pop.) s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile
sanguliei
SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec. DOOM
sangulíe (înv., pop.) s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile
sangulii
SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec. DOOM
sangulíe (înv., pop.) s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile
sanguliile
SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec. DOOM
sangulíe (înv., pop.) s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile
sanguliilor
SANGULÍE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); năframă făcută din această țesătură. – Et. nec. DOOM
sangulíe (înv., pop.) s. f., art. sangulía, g.-d. art. sangulíei; pl. sangulíi, art. sangulíile
sangvin
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvina
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinar
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinara
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinare
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinarei
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinarele
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinarelor
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinari
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinarii
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinarilor
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinarul
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvinarului
SANGUINÁR, -Ă adj. v. sangvinar. DOOM
!sangvinár (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinári; f. sangvináră, pl. sangvináre
sangvine
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinei
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinele
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinelor
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvini
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinic
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinica
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinice
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinicei
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinicele
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinicelor
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinici
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinicii
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinicilor
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinicul
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinicului
SANGVÍNIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguínic, -ă adj.] – Din germ. sanguinisch. DOOM
!sangvínic (sang-vi-) adj. m., pl. sangvínici; f. sangvínică, pl. sangvínice
sangvinii
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinilor
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinolent
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolenta
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolente
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolentei
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolentele
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolentelor
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolentul
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolentului
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolenți
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolenții
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinolenților
SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenți, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care conține sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -ă, sanguinolént, -ă adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus. DOOM
!sangvinolént (sang-vi-) adj. m., pl. sangvinolénți; f. sangvinoléntă, pl. sangvinolénte
sangvinul
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sangvinului
SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care aparține sângelui, privitor la sânge, la compoziția sau la circulația sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulația sângelui este foarte activă; sangvinic. ◊ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -ă, sanguín, -ă adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus. DOOM
!sangvín (sang-vin) adj. m., pl. sangvíni; f. sangvínă, pl. sangvíne
sanhedrin
SANHEDRÍN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin. DOOM
sanhedrín (-he-drin) s. n.
sanhedrinul
SANHEDRÍN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin. DOOM
sanhedrín (-he-drin) s. n.
sanhedrinului
SANHEDRÍN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin. DOOM
sanhedrín (-he-drin) s. n.
sanhedrinuri
SANHEDRÍN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin. DOOM
sanhedrín (-he-drin) s. n.
sanhedrinurile
SANHEDRÍN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin. DOOM
sanhedrín (-he-drin) s. n.
sanhedrinurilor
SANHEDRÍN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin. DOOM
sanhedrín (-he-drin) s. n.
sania
SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani. DOOM
sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)
sanicula
SĂNIȘOÁRĂ, sănișoare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici, albe-roșietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sănicioáră s. f.] – Et. nec.
sanidin
SANIDÍNĂ s. f. Feldspat potasic incolor, alb, roz ori cenușiu, cu luciu sticlos, cristalizat în sistemul monoclinic. [Var.: sanidín s. n.] – Din fr. sanidine. DOOM
sanidínă s. f., g.-d. art. sanidínei
sanidinit
SANIDINÍT s. n. Rocă magmatică formată în cea mai mare parte din sanidină și care conține minerale rare. – Din fr. sanidinite. DOOM
sanidinít s. n.
sanidinitul
SANIDINÍT s. n. Rocă magmatică formată în cea mai mare parte din sanidină și care conține minerale rare. – Din fr. sanidinite. DOOM
sanidinít s. n.
sanidinitului
SANIDINÍT s. n. Rocă magmatică formată în cea mai mare parte din sanidină și care conține minerale rare. – Din fr. sanidinite. DOOM
sanidinít s. n.
sanidinul
SANIDÍNĂ s. f. Feldspat potasic incolor, alb, roz ori cenușiu, cu luciu sticlos, cristalizat în sistemul monoclinic. [Var.: sanidín s. n.] – Din fr. sanidine. DOOM
sanidínă s. f., g.-d. art. sanidínei
sanidinului
SANIDÍNĂ s. f. Feldspat potasic incolor, alb, roz ori cenușiu, cu luciu sticlos, cristalizat în sistemul monoclinic. [Var.: sanidín s. n.] – Din fr. sanidine. DOOM
sanidínă s. f., g.-d. art. sanidínei
sanidină
SANIDÍNĂ s. f. Feldspat potasic incolor, alb, roz ori cenușiu, cu luciu sticlos, cristalizat în sistemul monoclinic. [Var.: sanidín s. n.] – Din fr. sanidine. DOOM
sanidínă s. f., g.-d. art. sanidínei
sanie
SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani. DOOM
sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)
saniei
SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul cu tracțiune animală sau autopropulsat, având în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier cu ajutorul cărora se deplasează prin alunecare pe zăpadă sau pe gheață. 2. Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a mașinii, a sculei prelucrătoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani. DOOM
sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)
sanitar
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitar
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitar
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitara
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitara
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitara
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitare
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitare
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitare
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitare
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarei
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarei
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarei
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarele
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarele
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarele
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarelor
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarelor
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarelor
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitari
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitari
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitari
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarii
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarii
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarii
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarilor
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarilor
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarilor
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarist
SANITARÍST s.m. (Rar) Tehnician specialist în instalații sanitare. [Et. incertă].
sanitaristul
SANITARÍST s.m. (Rar) Tehnician specialist în instalații sanitare. [Et. incertă].
sanitaristului
SANITARÍST s.m. (Rar) Tehnician specialist în instalații sanitare. [Et. incertă].
sanitariști
SANITARÍST s.m. (Rar) Tehnician specialist în instalații sanitare. [Et. incertă].
sanitariștii
SANITARÍST s.m. (Rar) Tehnician specialist în instalații sanitare. [Et. incertă].
sanitariștilor
SANITARÍST s.m. (Rar) Tehnician specialist în instalații sanitare. [Et. incertă].
sanitarul
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarul
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarul
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarule
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarului
MEDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarului
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitarului
MÉDICO-SANITÁR, -Ă, medico-sanitari, -e, adj. Care are un caracter medical și sanitar, privitor la personalul medical și sanitar. – Medico- + sanitar. DOOM
médico-sanitár adj. m., pl. médico-sanitári; f. médico-sanitáră, pl. médico-sanitáre
sanitația
SANITÁȚIE s.f. Ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului. [< engl., fr. sanitation, cf. lat. sanitas].
sanitație
SANITÁȚIE s.f. Ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului. [< engl., fr. sanitation, cf. lat. sanitas].
sanitației
SANITÁȚIE s.f. Ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului. [< engl., fr. sanitation, cf. lat. sanitas].
sanitații
SANITÁȚIE s.f. Ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului. [< engl., fr. sanitation, cf. lat. sanitas].
sanitațiile
SANITÁȚIE s.f. Ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului. [< engl., fr. sanitation, cf. lat. sanitas].
sanitațiilor
SANITÁȚIE s.f. Ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului. [< engl., fr. sanitation, cf. lat. sanitas].
sanogenetic
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogenetica
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogenetice
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneticei
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneticele
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneticelor
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogenetici
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneticii
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneticilor
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneticul
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneticului
SANOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la sanogeneză, care aparține sanogenezei. [Cf. fr. sanogénétique].
sanogeneza
SANOGENÉZĂ s.f. Ramură a medicinii care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenèse < lat. sanus – sănătos, gr. genesis – naștere].
sanogeneze
SANOGENÉZĂ s.f. Ramură a medicinii care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenèse < lat. sanus – sănătos, gr. genesis – naștere].
sanogenezei
SANOGENÉZĂ s.f. Ramură a medicinii care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenèse < lat. sanus – sănătos, gr. genesis – naștere].
sanogenezele
SANOGENÉZĂ s.f. Ramură a medicinii care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenèse < lat. sanus – sănătos, gr. genesis – naștere].
sanogenezelor
SANOGENÉZĂ s.f. Ramură a medicinii care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenèse < lat. sanus – sănătos, gr. genesis – naștere].
sanscrit
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscrita
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscrita
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (În expr.) Limbă sanscrită (și substantivat, f.) = limba literară a Indiei vechi, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. Cunosc limba arabă și ceva sanscrită. HOGAȘ, H. 93. ♦ Care se raportă la limba vechilor indieni, care e scris în această limbă. DOOM
sanscrítă (limbă) s. f., g.-d. art. sanscrítei
sanscrite
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscrite
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (În expr.) Limbă sanscrită (și substantivat, f.) = limba literară a Indiei vechi, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. Cunosc limba arabă și ceva sanscrită. HOGAȘ, H. 93. ♦ Care se raportă la limba vechilor indieni, care e scris în această limbă. DOOM
sanscrítă (limbă) s. f., g.-d. art. sanscrítei
sanscritei
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscritei
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (În expr.) Limbă sanscrită (și substantivat, f.) = limba literară a Indiei vechi, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. Cunosc limba arabă și ceva sanscrită. HOGAȘ, H. 93. ♦ Care se raportă la limba vechilor indieni, care e scris în această limbă. DOOM
sanscrítă (limbă) s. f., g.-d. art. sanscrítei
sanscritele
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscritelor
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscritist
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritista
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritiste
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritistei
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritistele
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritistelor
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritistul
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritistului
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritiști
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritiștii
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritiștilor
SANSCRITÍST, -Ă s.m. și f. Sanscritolog. [Cf. fr. sanscritiste, it. sanscritista].
sanscritolog
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologa
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologe
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologei
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologele
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologelor
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologi
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologii
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologilor
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologul
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritologului
SANSCRITOLÓG, sanscritologi, s. m. Specialist în limba și literatura sanscrită. – Din rus. sanskritolog. DOOM
sanscritológ s. m., pl. sanscritológi
sanscritul
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscritului
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscriți
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscriții
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sanscriților
SANSCRÍT, -Ă, sanscriți, -te, adj. (în sintagma) Limba sanscrită (și substantivat, f.) = veche limbă indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană. ♦ Care aparține limbii sanscrite, privitor la limba sanscrită. ♦ Care este scris în limba sanscrită. – Din fr. sanscrit. DOOM
sanscrít adj. m., pl. sanscríți; f. sanscrítă, pl. sanscríte
sansevieria
SANSEVIÉRIA s. f. Plantă tropicală decorativă din familia liliaceelor, cu frunze lungi, cărnoase, din ale căror fibre rezistente se fac sfori, pânză etc. (Sansevieria). [Pr.: -vi-e-ri-a] – Din lat. Sansevieria, denumirea științifică a plantei.
sansevieriei
SANSEVIÉRIA s. f. Plantă tropicală decorativă din familia liliaceelor, cu frunze lungi, cărnoase, din ale căror fibre rezistente se fac sfori, pânză etc. (Sansevieria). [Pr.: -vi-e-ri-a] – Din lat. Sansevieria, denumirea științifică a plantei.
sansevierii
SANSEVIÉRIA s. f. Plantă tropicală decorativă din familia liliaceelor, cu frunze lungi, cărnoase, din ale căror fibre rezistente se fac sfori, pânză etc. (Sansevieria). [Pr.: -vi-e-ri-a] – Din lat. Sansevieria, denumirea științifică a plantei.
sansiu
sansíu (-íi), s. m. – (Maram.) Garoafă. Mag. szegfű (Candrea).
santal
SANTÁL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandál s. m.] – Din fr. santal. DOOM
!santál s. m., (arbori) pl. santáli
santali
SANTÁL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandál s. m.] – Din fr. santal. DOOM
!santál s. m., (arbori) pl. santáli
santalii
SANTÁL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandál s. m.] – Din fr. santal. DOOM
!santál s. m., (arbori) pl. santáli
santalilor
SANTÁL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandál s. m.] – Din fr. santal. DOOM
!santál s. m., (arbori) pl. santáli
santalul
SANTÁL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandál s. m.] – Din fr. santal. DOOM
!santál s. m., (arbori) pl. santáli
santalului
SANTÁL, santali, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, după varietăți, lemnul alb, dens și mirositor sau brun-roșiatic și fără miros, cu frunze mari și cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore aparținând uneia dintre aceste specii. ◊ Ulei de santal = esență extrasă prin distilare din lemnul și din rădăcina varietății albe de santal, folosită în medicină și în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplăria de lux sau la extragerea unui ulei.. [Var.: sandál s. m.] – Din fr. santal. DOOM
!santál s. m., (arbori) pl. santáli
santase
SANTASÉ s. f. (Ieșit din uz) Numele unui joc de cărți; șaizeci și șase. Petrecerea... își urmă cursul mai departe: care jucau maus... care pichet sau concină, care santase. HOGAȘ, DR. II 68.
santina
SANTÍNĂ, santine, s. f. Spațiu situat la fundul unei nave, în care se colectează apa provenită din infiltrație, prin condensare din atmosferă sau prin scurgere de pe punțile inferioare. – Din fr. sentine. DOOM
santínă s. f., g.-d. art. santínei; pl. santíne
santine
SANTÍNĂ, santine, s. f. Spațiu situat la fundul unei nave, în care se colectează apa provenită din infiltrație, prin condensare din atmosferă sau prin scurgere de pe punțile inferioare. – Din fr. sentine. DOOM
santínă s. f., g.-d. art. santínei; pl. santíne
santinei
SANTÍNĂ, santine, s. f. Spațiu situat la fundul unei nave, în care se colectează apa provenită din infiltrație, prin condensare din atmosferă sau prin scurgere de pe punțile inferioare. – Din fr. sentine. DOOM
santínă s. f., g.-d. art. santínei; pl. santíne
santinela
SANTINÉLĂ, santinele, s. f. Militar înarmat care face serviciul de pază a unui post, a unei instituții; p. gener. persoană care stă de pază. [Var.: sentinélă s. f.] – Din fr. sentinelle. DOOM
santinélă s. f., g.-d. art. santinélei; pl. santinéle
santinele
SANTÍNĂ, santine, s. f. Spațiu situat la fundul unei nave, în care se colectează apa provenită din infiltrație, prin condensare din atmosferă sau prin scurgere de pe punțile inferioare. – Din fr. sentine. DOOM
santínă s. f., g.-d. art. santínei; pl. santíne
santinele
SANTINÉLĂ, santinele, s. f. Militar înarmat care face serviciul de pază a unui post, a unei instituții; p. gener. persoană care stă de pază. [Var.: sentinélă s. f.] – Din fr. sentinelle. DOOM
santinélă s. f., g.-d. art. santinélei; pl. santinéle
santinelei
SANTINÉLĂ, santinele, s. f. Militar înarmat care face serviciul de pază a unui post, a unei instituții; p. gener. persoană care stă de pază. [Var.: sentinélă s. f.] – Din fr. sentinelle. DOOM
santinélă s. f., g.-d. art. santinélei; pl. santinéle
santinelele
SANTINÉLĂ, santinele, s. f. Militar înarmat care face serviciul de pază a unui post, a unei instituții; p. gener. persoană care stă de pază. [Var.: sentinélă s. f.] – Din fr. sentinelle. DOOM
santinélă s. f., g.-d. art. santinélei; pl. santinéle
santinelelor
SANTINÉLĂ, santinele, s. f. Militar înarmat care face serviciul de pază a unui post, a unei instituții; p. gener. persoană care stă de pază. [Var.: sentinélă s. f.] – Din fr. sentinelle. DOOM
santinélă s. f., g.-d. art. santinélei; pl. santinéle
santinelor
SANTÍNĂ, santine, s. f. Spațiu situat la fundul unei nave, în care se colectează apa provenită din infiltrație, prin condensare din atmosferă sau prin scurgere de pe punțile inferioare. – Din fr. sentine. DOOM
santínă s. f., g.-d. art. santínei; pl. santíne
santinier
SANTINIÉR, santinieri, s. m. Mecanic la santina navei. [Pr.: -ni-er] – Santină + suf. -ier. DOOM
santiniér (-ni-er) s. m., pl. santiniéri
santinieri
SANTINIÉR, santinieri, s. m. Mecanic la santina navei. [Pr.: -ni-er] – Santină + suf. -ier. DOOM
santiniér (-ni-er) s. m., pl. santiniéri
santinierii
SANTINIÉR, santinieri, s. m. Mecanic la santina navei. [Pr.: -ni-er] – Santină + suf. -ier. DOOM
santiniér (-ni-er) s. m., pl. santiniéri
santinierilor
SANTINIÉR, santinieri, s. m. Mecanic la santina navei. [Pr.: -ni-er] – Santină + suf. -ier. DOOM
santiniér (-ni-er) s. m., pl. santiniéri
santinierul
SANTINIÉR, santinieri, s. m. Mecanic la santina navei. [Pr.: -ni-er] – Santină + suf. -ier. DOOM
santiniér (-ni-er) s. m., pl. santiniéri
santinierului
SANTINIÉR, santinieri, s. m. Mecanic la santina navei. [Pr.: -ni-er] – Santină + suf. -ier. DOOM
santiniér (-ni-er) s. m., pl. santiniéri
santonian
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santoniana
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonianul
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonianului
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santoniene
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonienei
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonienele
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonienelor
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonieni
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonienii
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonienilor
SANTONIÁN s.n. (Geol.) Al doilea subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. santonien]. DOOM
santonián2 (-ni-an) s. n.
santonina
SANTONÍNĂ s. f. Substanță toxică extrasă din semințele sau din bobocii unor plante (Semen contra, Florens cinae, Artemisia cina etc.), folosită în medicină ca vermifug. – Din fr. santonine. DOOM
santonínă s. f., g.-d. art. santonínei
santonine
SANTONÍNĂ s. f. Substanță toxică extrasă din semințele sau din bobocii unor plante (Semen contra, Florens cinae, Artemisia cina etc.), folosită în medicină ca vermifug. – Din fr. santonine. DOOM
santonínă s. f., g.-d. art. santonínei
santoninei
SANTONÍNĂ s. f. Substanță toxică extrasă din semințele sau din bobocii unor plante (Semen contra, Florens cinae, Artemisia cina etc.), folosită în medicină ca vermifug. – Din fr. santonine. DOOM
santonínă s. f., g.-d. art. santonínei
sanviș
SÉNDVIȘ s. n. v. sandvici. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
sap
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
sapa
SÁPĂ3, sape, s. f. (Înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi. DOOM
sápă3 (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
sapan
SAPÁN s.n. (Mar.) Parâmă de cânepă sau de sârmă; lanț cu care se încing pe nave saci, baloturi etc. în vederea ridicării sau coborârii lor de la bord. [< engl. sapan < cuv. malaiez].
sapane
SAPÁN s.n. (Mar.) Parâmă de cânepă sau de sârmă; lanț cu care se încing pe nave saci, baloturi etc. în vederea ridicării sau coborârii lor de la bord. [< engl. sapan < cuv. malaiez].
sapanele
SAPÁN s.n. (Mar.) Parâmă de cânepă sau de sârmă; lanț cu care se încing pe nave saci, baloturi etc. în vederea ridicării sau coborârii lor de la bord. [< engl. sapan < cuv. malaiez].
sapanelor
SAPÁN s.n. (Mar.) Parâmă de cânepă sau de sârmă; lanț cu care se încing pe nave saci, baloturi etc. în vederea ridicării sau coborârii lor de la bord. [< engl. sapan < cuv. malaiez].
sapanul
SAPÁN s.n. (Mar.) Parâmă de cânepă sau de sârmă; lanț cu care se încing pe nave saci, baloturi etc. în vederea ridicării sau coborârii lor de la bord. [< engl. sapan < cuv. malaiez].
sapanului
SAPÁN s.n. (Mar.) Parâmă de cânepă sau de sârmă; lanț cu care se încing pe nave saci, baloturi etc. în vederea ridicării sau coborârii lor de la bord. [< engl. sapan < cuv. malaiez].
saparină
saparínă (-ne), s. f. – Salce. Ngr. σαπαρίνα. Sec. XIX, înv., cf. salce.
sape
SÁPĂ3, sape, s. f. (Înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi. DOOM
sápă3 (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
sape
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
sapei
SÁPĂ3, sape, s. f. (Înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi. DOOM
sápă3 (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
sapele
SÁPĂ3, sape, s. f. (Înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi. DOOM
sápă3 (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
sapelor
SÁPĂ3, sape, s. f. (Înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi. DOOM
sápă3 (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sápei; pl. sápe
sapi
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
sapia
SÁPIA s. m. (Regional) Măcelar. Pe sapia să-l chemi, Mînzatul să-l taie. PĂSCULESCU, L. P. 190.
sapiens
HÓMO SÁPIENS s.m. (Biol.) Individ din ordinul primatelor socotit de Linné ca tip al speciilor umane. [< lat. homo sapiens – omul inteligent].
sapient
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapient
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapienta
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapienta
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapiente
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapiente
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientei
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientei
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientele
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientele
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientelor
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientelor
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientul
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientul
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientului
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapientului
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapiența
SAPIÉNȚĂ s. f. (Livr.) Înțelepciune; știință, învățătură. [Pr.: -pi-en-] – Din lat. sapientia. DOOM
sapiénță (livr.) (-pi-en-) s. f., g.-d. art. sapiénței
sapiențe
SAPIÉNȚĂ s. f. (Livr.) Înțelepciune; știință, învățătură. [Pr.: -pi-en-] – Din lat. sapientia. DOOM
sapiénță (livr.) (-pi-en-) s. f., g.-d. art. sapiénței
sapienței
SAPIÉNȚĂ s. f. (Livr.) Înțelepciune; știință, învățătură. [Pr.: -pi-en-] – Din lat. sapientia. DOOM
sapiénță (livr.) (-pi-en-) s. f., g.-d. art. sapiénței
sapienți
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapienți
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapiențial
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențiala
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențiale
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențialei
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențialele
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențialelor
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențiali
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențialii
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențialilor
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențialul
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapiențialului
SAPIENȚIÁL, -Ă, sapiențiali, -e, adj. (Livr.) Care denotă sapiență, cu sapiență. [Pr.: -pi-en-] – Sapiență + suf. -al. DOOM
sapiențiál (livr.) (-pi-en-) adj. m., pl. sapiențiáli; f. sapiențiálă, pl. sapiențiále
sapienții
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapienții
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapienților
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapienților
SAPIÉNT, -Ă, sapienți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) plin de înțelepciune; (om) doct, învățat, savant. [Pr. -pi-ent] – Din lat. sapiens, -ntis. DOOM
sapiént (livr.) (-pi-ent) adj. m., s. m., pl. sapiénți; adj. f., s. f. sapiéntă, pl. sapiénte
sapin
SAPÍN s. n. v. țapină.
sapindacee
SAPINDACÉE s.f.pl. Familie de plante lemnoase și liane dicotiledonate dialipetale, adesea grimpante sau volubile, din regiunile tropicale; (la sg.) plantă din această familie. [Sg. invar. / < fr. sapindacées].
sapindaceea
SAPINDACÉE s.f.pl. Familie de plante lemnoase și liane dicotiledonate dialipetale, adesea grimpante sau volubile, din regiunile tropicale; (la sg.) plantă din această familie. [Sg. invar. / < fr. sapindacées].
sapindaceei
SAPINDACÉE s.f.pl. Familie de plante lemnoase și liane dicotiledonate dialipetale, adesea grimpante sau volubile, din regiunile tropicale; (la sg.) plantă din această familie. [Sg. invar. / < fr. sapindacées].
sapindaceele
SAPINDACÉE s.f.pl. Familie de plante lemnoase și liane dicotiledonate dialipetale, adesea grimpante sau volubile, din regiunile tropicale; (la sg.) plantă din această familie. [Sg. invar. / < fr. sapindacées].
sapindaceelor
SAPINDACÉE s.f.pl. Familie de plante lemnoase și liane dicotiledonate dialipetale, adesea grimpante sau volubile, din regiunile tropicale; (la sg.) plantă din această familie. [Sg. invar. / < fr. sapindacées].
sapină
SAPÍNĂ s. f. v. țapină.
saplaic
saplaíc (-curi), s. n. – (Olt.) Polonic de lemn folosit la alambicuri. Sb. saplak (Candrea); legătura cu mag. szapoly „sapă” (Cihac, II, 385) nu este sigură.
saponaria
CIUÍN, ciuini, s. m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se întrebuințează în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven.
saponifica
SAPONIFICÁ, pers. 3 saponífică, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) descompune (un ester) prin hidroliză în acizi organici și alcool. 2. A (se) descompune (o grăsime) prin hidroliză, transformându-se în săpun. – Din fr. saponifier, it. saponificare. DOOM
saponificá (a ~) vb., ind. prez. 3 saponífică; conj. prez. 3 să saponífice
saponificare
SAPONIFICÁRE, saponificări, s. f. Acțiunea de a (se) saponifica și rezultatul ei; saponificație. – V. saponifica. DOOM
saponificáre s. f., g.-d. art. saponificắrii; pl. saponificắri
saponificarea
SAPONIFICÁRE, saponificări, s. f. Acțiunea de a (se) saponifica și rezultatul ei; saponificație. – V. saponifica. DOOM
saponificáre s. f., g.-d. art. saponificắrii; pl. saponificắri
saponificat
SAPONIFICÁ, pers. 3 saponífică, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) descompune (un ester) prin hidroliză în acizi organici și alcool. 2. A (se) descompune (o grăsime) prin hidroliză, transformându-se în săpun. – Din fr. saponifier, it. saponificare.
saponificație
SAPONIFICÁȚIE s. f. Saponificare. – Din fr. saponiflcation.
saponificări
SAPONIFICÁRE, saponificări, s. f. Acțiunea de a (se) saponifica și rezultatul ei; saponificație. – V. saponifica. DOOM
saponificáre s. f., g.-d. art. saponificắrii; pl. saponificắri
saponificării
SAPONIFICÁRE, saponificări, s. f. Acțiunea de a (se) saponifica și rezultatul ei; saponificație. – V. saponifica. DOOM
saponificáre s. f., g.-d. art. saponificắrii; pl. saponificắri
saponificările
SAPONIFICÁRE, saponificări, s. f. Acțiunea de a (se) saponifica și rezultatul ei; saponificație. – V. saponifica. DOOM
saponificáre s. f., g.-d. art. saponificắrii; pl. saponificắri
saponificărilor
SAPONIFICÁRE, saponificări, s. f. Acțiunea de a (se) saponifica și rezultatul ei; saponificație. – V. saponifica. DOOM
saponificáre s. f., g.-d. art. saponificắrii; pl. saponificắri
saponina
SAPONÍNĂ, saponine, s. f. Substanță de origine vegetală care, în contact cu apa, formează o spumă abundentă și persistentă. – Din fr. saponine. DOOM
saponínă s. f., g.-d. art. saponínei; pl. saponíne
saponine
SAPONÍNĂ, saponine, s. f. Substanță de origine vegetală care, în contact cu apa, formează o spumă abundentă și persistentă. – Din fr. saponine. DOOM
saponínă s. f., g.-d. art. saponínei; pl. saponíne
saponinei
SAPONÍNĂ, saponine, s. f. Substanță de origine vegetală care, în contact cu apa, formează o spumă abundentă și persistentă. – Din fr. saponine. DOOM
saponínă s. f., g.-d. art. saponínei; pl. saponíne
saponinele
SAPONÍNĂ, saponine, s. f. Substanță de origine vegetală care, în contact cu apa, formează o spumă abundentă și persistentă. – Din fr. saponine. DOOM
saponínă s. f., g.-d. art. saponínei; pl. saponíne
saponinelor
SAPONÍNĂ, saponine, s. f. Substanță de origine vegetală care, în contact cu apa, formează o spumă abundentă și persistentă. – Din fr. saponine. DOOM
saponínă s. f., g.-d. art. saponínei; pl. saponíne
saporific
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporifica
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporifice
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporificei
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporificele
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporificelor
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporifici
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporificii
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporificilor
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporificul
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
saporificului
SAPORÍFIC, -Ă, saporifici, -ce, adj. (Livr.) Care dă gust, savoare. – Din fr. saporifique. DOOM
*saporífic (care dă gust) (livr.) adj. m., pl. saporífici; f. saporífică, pl. saporífice
sapotier
SAPOTIÉR, sapotieri, s. m. Arbore din America tropicală, foarte înalt, bogat în latex alb, cu fructe foarte dulci (Achras sapata). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sapotier. DOOM
sapotiér (-ti-er) s. m., pl. sapotiéri
sapotieri
SAPOTIÉR, sapotieri, s. m. Arbore din America tropicală, foarte înalt, bogat în latex alb, cu fructe foarte dulci (Achras sapata). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sapotier. DOOM
sapotiér (-ti-er) s. m., pl. sapotiéri
sapotierii
SAPOTIÉR, sapotieri, s. m. Arbore din America tropicală, foarte înalt, bogat în latex alb, cu fructe foarte dulci (Achras sapata). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sapotier. DOOM
sapotiér (-ti-er) s. m., pl. sapotiéri
sapotierilor
SAPOTIÉR, sapotieri, s. m. Arbore din America tropicală, foarte înalt, bogat în latex alb, cu fructe foarte dulci (Achras sapata). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sapotier. DOOM
sapotiér (-ti-er) s. m., pl. sapotiéri
sapotierul
SAPOTIÉR, sapotieri, s. m. Arbore din America tropicală, foarte înalt, bogat în latex alb, cu fructe foarte dulci (Achras sapata). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sapotier. DOOM
sapotiér (-ti-er) s. m., pl. sapotiéri
sapotierului
SAPOTIÉR, sapotieri, s. m. Arbore din America tropicală, foarte înalt, bogat în latex alb, cu fructe foarte dulci (Achras sapata). [Pr.: -ti-er] – Din fr. sapotier. DOOM
sapotiér (-ti-er) s. m., pl. sapotiéri
sapro
SAPRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „putred”, „putrezire”. [< fr., it. sapro-, cf. gr. sapros].
saprobiont
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobionta
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobionte
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobiontei
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobiontele
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobiontelor
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobiontul
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobiontului
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobionți
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobionții
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprobionților
SAPROBIÓNT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) cu nutriție saprofitică. [< germ. Saprobiont, cf. gr. sapros – putred, bios – viață].
saprofag
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofaga
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofage
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagei
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagele
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagelor
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagi
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagii
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagilor
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagul
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofagului
SAPROFÁG, -Ă, saprofagi, -ge, adj. (Biol.; despre animale) Care se hrănește cu materii organice în descompunere. – Din fr. saprophage.
saprofit
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofita
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofite
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofitei
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofitele
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofitelor
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofitism
SAPROFITÍSM s. n. (Biol.) Mod de viață al saprofitelor. – Din fr. saprophytisme.
saprofitismul
SAPROFITÍSM s. n. (Biol.) Mod de viață al saprofitelor. – Din fr. saprophytisme.
saprofitismului
SAPROFITÍSM s. n. (Biol.) Mod de viață al saprofitelor. – Din fr. saprophytisme.
saprofitul
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofitului
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofiți
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofiții
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprofiților
SAPROFÍTĂ s. f. v. saprofit. DOOM
saprofít2/saprofítă (sa-pro-) s. n./s. f.; pl. saprofíte
saprogen
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogena
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogene
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogenei
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogenele
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogenelor
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogeni
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogenii
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogenilor
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogenul
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
saprogenului
SAPROGÉN, -Ă, saprogeni, -e, adj., s. m. (Microorganism) care provoacă putrefacția. – Din fr. saprogène. DOOM
saprogén (sa-pro-) adj. m., pl. saprogéni; f. saprogénă, pl. saprogéne
sapropel
SAPROPÉL, sapropeluri, s. n. Nămol bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel. DOOM
sapropél (-pro-) s. n., pl. sapropéluri
sapropelic
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelica
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelice
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelicei
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelicele
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelicelor
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelici
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelicii
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelicilor
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelicul
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelicului
SAPROPÉLIC, -Ă, sapropelici, -ce, adj. Care ține de sapropel; care are compoziția, natura sapropelului. – Din fr. sapropélique. DOOM
sapropélic (sa-pro-) adj. m., pl. sapropélici; f. sapropélică, pl. sapropélice
sapropelit
SAPROPELÍT s.n. Rocă sedimentară care conține sapropel. ♦ Cărbune bituminos rezultat din transformarea materialului vegetal. [< germ. Sapropelit, cf. gr. sapros – putred, pelos – mâl, lithos – piatră].
sapropelul
SAPROPÉL, sapropeluri, s. n. Nămol bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel. DOOM
sapropél (-pro-) s. n., pl. sapropéluri
sapropelului
SAPROPÉL, sapropeluri, s. n. Nămol bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel. DOOM
sapropél (-pro-) s. n., pl. sapropéluri
sapropeluri
SAPROPÉL, sapropeluri, s. n. Nămol bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel. DOOM
sapropél (-pro-) s. n., pl. sapropéluri
sapropelurile
SAPROPÉL, sapropeluri, s. n. Nămol bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel. DOOM
sapropél (-pro-) s. n., pl. sapropéluri
sapropelurilor
SAPROPÉL, sapropeluri, s. n. Nămol bogat în substanțe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri), și care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel. DOOM
sapropél (-pro-) s. n., pl. sapropéluri
sapă
SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare. DOOM
săpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sap, 2 sg. sapi, 3 sápă; conj. prez. 3 să sápe
sar
SAR- v. sarco-.
sar
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sar
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sar
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sarabanda
SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr. sarabande. DOOM
sarabándă s. f., g.-d. art. sarabándei; pl. sarabánde
sarabande
SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr. sarabande. DOOM
sarabándă s. f., g.-d. art. sarabándei; pl. sarabánde
sarabandei
SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr. sarabande. DOOM
sarabándă s. f., g.-d. art. sarabándei; pl. sarabánde
sarabandele
SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr. sarabande. DOOM
sarabándă s. f., g.-d. art. sarabándei; pl. sarabánde
sarabandelor
SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr. sarabande. DOOM
sarabándă s. f., g.-d. art. sarabándei; pl. sarabánde
sarafan
SARAFÁN, sarafane, s. n. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, în formă de rochie decoltată, fără mâneci (și fără umeri), care se poartă peste bluză. – Din rus. sarafan. DOOM
sarafán s. n., pl. sarafáne
sarafane
SARAFÁN, sarafane, s. n. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, în formă de rochie decoltată, fără mâneci (și fără umeri), care se poartă peste bluză. – Din rus. sarafan. DOOM
sarafán s. n., pl. sarafáne
sarafanele
SARAFÁN, sarafane, s. n. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, în formă de rochie decoltată, fără mâneci (și fără umeri), care se poartă peste bluză. – Din rus. sarafan. DOOM
sarafán s. n., pl. sarafáne
sarafanelor
SARAFÁN, sarafane, s. n. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, în formă de rochie decoltată, fără mâneci (și fără umeri), care se poartă peste bluză. – Din rus. sarafan. DOOM
sarafán s. n., pl. sarafáne
sarafanul
SARAFÁN, sarafane, s. n. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, în formă de rochie decoltată, fără mâneci (și fără umeri), care se poartă peste bluză. – Din rus. sarafan. DOOM
sarafán s. n., pl. sarafáne
sarafanului
SARAFÁN, sarafane, s. n. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, în formă de rochie decoltată, fără mâneci (și fără umeri), care se poartă peste bluză. – Din rus. sarafan. DOOM
sarafán s. n., pl. sarafáne
saragea
SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica. DOOM
sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle, art. saragélele
sarageaua
SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica. DOOM
sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle, art. saragélele
saragele
SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica. DOOM
sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle, art. saragélele
saragelei
SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica. DOOM
sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle, art. saragélele
saragelele
SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica. DOOM
sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle, art. saragélele
saragelelor
SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica. DOOM
sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle, art. saragélele
sarai
SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. DOOM
serái s. n., pl. seráiuri
sarailia
SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. saraylı „ceea ce ține de palatul sultanului”. DOOM
sarailíe (-ra-i-) s. f., art. sarailía, g.-d. art. sarailíei; pl. sarailíi, art. sarailíile
sarailie
SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. saraylı „ceea ce ține de palatul sultanului”. DOOM
sarailíe (-ra-i-) s. f., art. sarailía, g.-d. art. sarailíei; pl. sarailíi, art. sarailíile
sarailiei
SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. saraylı „ceea ce ține de palatul sultanului”. DOOM
sarailíe (-ra-i-) s. f., art. sarailía, g.-d. art. sarailíei; pl. sarailíi, art. sarailíile
sarailii
SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. saraylı „ceea ce ține de palatul sultanului”. DOOM
sarailíe (-ra-i-) s. f., art. sarailía, g.-d. art. sarailíei; pl. sarailíi, art. sarailíile
sarailiile
SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. saraylı „ceea ce ține de palatul sultanului”. DOOM
sarailíe (-ra-i-) s. f., art. sarailía, g.-d. art. sarailíei; pl. sarailíi, art. sarailíile
sarailiilor
SARAILÍE, sarailii, s. f. Prăjitură făcută din foi de plăcintă rulate, cu umplutură de nuci, de alune, de migdale, îmbibată cu sirop de zahăr sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s. f.] – Din tc. saraylı „ceea ce ține de palatul sultanului”. DOOM
sarailíe (-ra-i-) s. f., art. sarailía, g.-d. art. sarailíei; pl. sarailíi, art. sarailíile
saramura
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramura
SARAMÚRĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra. DOOM
saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porții) pl. saramúri
saramurai
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramuram
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurare
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurare
SARAMURÁRE s. f. Acțiunea de a saramura și rezultatul ei. – V. saramura. DOOM
saramuráre s. f., g.-d. art. saramurắrii
saramurarea
SARAMURÁRE s. f. Acțiunea de a saramura și rezultatul ei. – V. saramura. DOOM
saramuráre s. f., g.-d. art. saramurắrii
saramurară
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurarăm
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurarăți
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurase
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurasem
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramuraseră
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramuraserăm
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramuraserăți
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramuraseși
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramuraseți
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurat
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurat
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramurata
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramurate
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramuratei
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramuratele
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramuratelor
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramuratul
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramuratului
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramurau
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurași
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurați
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurați
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramurații
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramuraților
SARAMURÁT, -Ă, saramurați, -te, adj. Care a suferit operația de saramurare. – V. saramura.
saramurează
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurez
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramureze
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurezi
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramuri
SARAMÚRĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra. DOOM
saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porții) pl. saramúri
saramurii
SARAMÚRĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra. DOOM
saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porții) pl. saramúri
saramurile
SARAMÚRĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra. DOOM
saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porții) pl. saramúri
saramurilor
SARAMÚRĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamúră s. f.] – Din ngr. salamúra. DOOM
saramúră s. f., g.-d. art. saramúrii; (feluri, porții) pl. saramúri
saramurând
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurînd
SARAMURÁ, saramurez, vb. I. Tranz. 1. A introduce (pentru un timp) în saramură alimente (carne, legume etc.) pentru a le conserva. 2. A ține în saramură pieile crude înainte de tăbăcire. 3. A trata cu fungicide semințele de cereale, înainte de semănare, pentru a le dezinfecta. – Din saramură. DOOM
saramurá (a ~) vb., ind. prez. 3 saramureáză
saramurări
SARAMURÁRE s. f. Acțiunea de a saramura și rezultatul ei. – V. saramura. DOOM
saramuráre s. f., g.-d. art. saramurắrii
saramurării
SARAMURÁRE s. f. Acțiunea de a saramura și rezultatul ei. – V. saramura. DOOM
saramuráre s. f., g.-d. art. saramurắrii
saramurările
SARAMURÁRE s. f. Acțiunea de a saramura și rezultatul ei. – V. saramura. DOOM
saramuráre s. f., g.-d. art. saramurắrii
saramurărilor
SARAMURÁRE s. f. Acțiunea de a saramura și rezultatul ei. – V. saramura. DOOM
saramuráre s. f., g.-d. art. saramurắrii
sarasir
SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser. DOOM
serasír (înv.) s. n.
sarazin
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazin
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazina
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazina
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazine
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazine
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinei
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinei
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinele
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinele
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinelor
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinelor
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazini
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazini
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinii
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinii
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinilor
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinilor
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinul
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinul
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinului
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazinului
SARAZÍN, -Ă, sarazini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (în Evul Mediu) Nume dat musulmanilor din vestul Europei. 2. Adj. care aparține sarazinilor (1), referitor la sarazini. – Din fr. sarrasin. DOOM
sarazín adj. m., s. m., pl. sarazíni; adj. f., s. f. sarazínă, pl. sarazíne
sarazină
SARAZÍNĂ, sarazine, s. f. (În evul mediu) Hersă armată în partea inferioară cu colți de oțel. – Din fr. sarrasine.
sarbacana
SARBACÁNĂ, sarbacane, s. f. Tub lung și drept cu ajutorul căruia se pot arunca, suflând în el, proiectile de mici dimensiuni. ♦ Armă cu care musulmanii aruncau substanțe incendiare asupra, trupelor inamice. – Din fr. sarbacane. DOOM
sarbacánă s. f., g.-d. art. sarbacánei; pl. sarbacáne
sarbacane
SARBACÁNĂ, sarbacane, s. f. Tub lung și drept cu ajutorul căruia se pot arunca, suflând în el, proiectile de mici dimensiuni. ♦ Armă cu care musulmanii aruncau substanțe incendiare asupra, trupelor inamice. – Din fr. sarbacane. DOOM
sarbacánă s. f., g.-d. art. sarbacánei; pl. sarbacáne
sarbacanei
SARBACÁNĂ, sarbacane, s. f. Tub lung și drept cu ajutorul căruia se pot arunca, suflând în el, proiectile de mici dimensiuni. ♦ Armă cu care musulmanii aruncau substanțe incendiare asupra, trupelor inamice. – Din fr. sarbacane. DOOM
sarbacánă s. f., g.-d. art. sarbacánei; pl. sarbacáne
sarbacanele
SARBACÁNĂ, sarbacane, s. f. Tub lung și drept cu ajutorul căruia se pot arunca, suflând în el, proiectile de mici dimensiuni. ♦ Armă cu care musulmanii aruncau substanțe incendiare asupra, trupelor inamice. – Din fr. sarbacane. DOOM
sarbacánă s. f., g.-d. art. sarbacánei; pl. sarbacáne
sarbacanelor
SARBACÁNĂ, sarbacane, s. f. Tub lung și drept cu ajutorul căruia se pot arunca, suflând în el, proiectile de mici dimensiuni. ♦ Armă cu care musulmanii aruncau substanțe incendiare asupra, trupelor inamice. – Din fr. sarbacane. DOOM
sarbacánă s. f., g.-d. art. sarbacánei; pl. sarbacáne
sarbed
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Lipsit de gust; nici dulce, nici acru, nici sărat; fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid. (Fig.) Te îndopai mai departe cu lecturi care-ți cădeau în mînă și care-ți lăsau... un gust searbăd. PAS, Z. I 282. 2. Fig. Neinteresant, plictisitor, monoton, anost. Se cam săturase de atîta buchiseală searbădă. REBREANU, I. 61. Condeiul meu cel smead, molatic, searbăd și spălăcit. ODOBESCU, S. III 159. 3. (Despre oameni) Galben, palid la față; fără vlagă, veștejit. Năluci din vechiul timp desprinse, Știu viața lor că e sfîrșită În zugrăveala învechită, El searbăd, ea cu ruje-aprinse. MACEDONSKI, O. I 190. Toți erau serbezi de beutură. RETEGANUL, P. II 69. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mînă și searbăd și galben ca turta de ceară. ISPIRESCU, L. 102. ♦ (Despre lumină) Palid, slab, spălăcit. (Atestat în forma sarbed) Adormim întru cetirea... vreunei povești a lui Hoffman ce te umple de fiori, la lumina cea sarbedă a lampei. NEGRUZZI, S. I 77. – Variante: (regional) sárbăd, -ă (CREANGĂ, P. 272, ALECSANDRI, T. 1616), sárbed, -ă adj.
sarbăd
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Lipsit de gust; nici dulce, nici acru, nici sărat; fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid. (Fig.) Te îndopai mai departe cu lecturi care-ți cădeau în mînă și care-ți lăsau... un gust searbăd. PAS, Z. I 282. 2. Fig. Neinteresant, plictisitor, monoton, anost. Se cam săturase de atîta buchiseală searbădă. REBREANU, I. 61. Condeiul meu cel smead, molatic, searbăd și spălăcit. ODOBESCU, S. III 159. 3. (Despre oameni) Galben, palid la față; fără vlagă, veștejit. Năluci din vechiul timp desprinse, Știu viața lor că e sfîrșită În zugrăveala învechită, El searbăd, ea cu ruje-aprinse. MACEDONSKI, O. I 190. Toți erau serbezi de beutură. RETEGANUL, P. II 69. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mînă și searbăd și galben ca turta de ceară. ISPIRESCU, L. 102. ♦ (Despre lumină) Palid, slab, spălăcit. (Atestat în forma sarbed) Adormim întru cetirea... vreunei povești a lui Hoffman ce te umple de fiori, la lumina cea sarbedă a lampei. NEGRUZZI, S. I 77. – Variante: (regional) sárbăd, -ă (CREANGĂ, P. 272, ALECSANDRI, T. 1616), sárbed, -ă adj.
sarcasm
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus. DOOM
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
sarcasm
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie mușcătoare, batjocură necruțătoare, atitudine sarcastică. Scrisul lui Hașdeu a degajat în epoca sa o largă undă de sarcasm. VIANU, A. P. 142. Sarcasmul lui a tulburat multe priviri și a stîrnit multe dușmănii. SADOVEANU, E. 173. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică, incisivă. În scrisorile sale nu mai isprăvește cu sarcasmele la adresa politicii din Muntenia. IBRĂILEANU, SP. CR. 141. De la situațiunea cea mai sublimă... ești azvîrlit fără nici o tranzițiune, printr-un sarcasm... față în față cu realitatea cea mai plină de goliciune. MACEDONSKI, O. IV 93.
sarcasme
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus. DOOM
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
sarcasmele
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus. DOOM
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
sarcasmelor
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus. DOOM
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
sarcasmul
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus. DOOM
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
sarcasmului
SARCÁSM, (2) sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus. DOOM
sarcásm s. n., (vorbe) pl. sarcásme
sarcastic
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcastica
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcastice
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcasticei
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcasticele
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcasticelor
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcastici
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcasticii
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcasticilor
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcasticul
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarcasticului
SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique. DOOM
sarcástic adj. m., pl. sarcástici; f. sarcástică, pl. sarcástice
sarce
sárce (-i), s. f. – Lișiță (Fulica atra). Mag. szárcsa (Tiktin).
sarcina
SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina. DOOM
sárcină s. f., g.-d. art. sárcinii; pl. sárcini
sarcini
SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina. DOOM
sárcină s. f., g.-d. art. sárcinii; pl. sárcini
sarcinii
SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina. DOOM
sárcină s. f., g.-d. art. sárcinii; pl. sárcini
sarcinile
SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina. DOOM
sárcină s. f., g.-d. art. sárcinii; pl. sárcini
sarcinilor
SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina. DOOM
sárcină s. f., g.-d. art. sárcinii; pl. sárcini
sarco
SARCO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „carne”, „mușchi”. [Var. sar-. / < fr. sarco-, cf. gr. sarx].
sarcoame
SARCÓM, sarcoame, s. n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma. DOOM
sarcóm s. n., pl. sarcoáme
sarcoamele
SARCÓM, sarcoame, s. n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma. DOOM
sarcóm s. n., pl. sarcoáme
sarcoamelor
SARCÓM, sarcoame, s. n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma. DOOM
sarcóm s. n., pl. sarcoáme
sarcocel
SARCOCÉL, sarcocele, s. n. (Med.) Tumoare dură a testiculelor. – Din fr. sarcocèle.
sarcocele
SARCOCÉL, sarcocele, s. n. (Med.) Tumoare dură a testiculelor. – Din fr. sarcocèle.
sarcocelele
SARCOCÉL, sarcocele, s. n. (Med.) Tumoare dură a testiculelor. – Din fr. sarcocèle.
sarcocelelor
SARCOCÉL, sarcocele, s. n. (Med.) Tumoare dură a testiculelor. – Din fr. sarcocèle.
sarcocelul
SARCOCÉL, sarcocele, s. n. (Med.) Tumoare dură a testiculelor. – Din fr. sarcocèle.
sarcocelului
SARCOCÉL, sarcocele, s. n. (Med.) Tumoare dură a testiculelor. – Din fr. sarcocèle.
sarcofag
SARCOFÁG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus. DOOM
sarcofág s. n., pl. sarcofáge
sarcofage
SARCOFÁG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus. DOOM
sarcofág s. n., pl. sarcofáge
sarcofagele
SARCOFÁG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus. DOOM
sarcofág s. n., pl. sarcofáge
sarcofagelor
SARCOFÁG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus. DOOM
sarcofág s. n., pl. sarcofáge
sarcofagiu
SARCOFÁG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus. DOOM
sarcofág s. n., pl. sarcofáge
sarcofagul
SARCOFÁG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus. DOOM
sarcofág s. n., pl. sarcofáge
sarcofagului
SARCOFÁG, sarcofage, s. n. (în Antichitate) Sicriu monumental executat din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus. DOOM
sarcofág s. n., pl. sarcofáge
sarcoi
SARCÓI s. m. v. țarcoi.
sarcoid
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoida
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoide
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoidei
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoidele
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoidelor
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoidul
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoidului
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoizi
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoizii
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcoizilor
SARCOÍD, -Ă adj., s.n. (Mică tumoare a pielii) care seamănă cu sarcomul, dar de natură benignă. [Pron. -co-id. / < fr. sarcoïde].
sarcolemă
SARCOLÉMĂ, sarcoleme, s. f. (Anat.) Membrană conjunctivă laxă, fină, care învelește fibra musculară (netedă sau striată). – Din fr. sarcolemme.
sarcologia
SARCOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studierea mușchilor; miologie. – Din fr. sarcologie. DOOM
sarcologíe s. f., art. sarcología, g.-d. sarcologíi, art. sarcologíei
sarcologie
SARCOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studierea mușchilor; miologie. – Din fr. sarcologie. DOOM
sarcologíe s. f., art. sarcología, g.-d. sarcologíi, art. sarcologíei
sarcologiei
SARCOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studierea mușchilor; miologie. – Din fr. sarcologie. DOOM
sarcologíe s. f., art. sarcología, g.-d. sarcologíi, art. sarcologíei
sarcologii
SARCOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studierea mușchilor; miologie. – Din fr. sarcologie. DOOM
sarcologíe s. f., art. sarcología, g.-d. sarcologíi, art. sarcologíei
sarcom
SARCÓM, sarcoame, s. n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma. DOOM
sarcóm s. n., pl. sarcoáme
sarcom
SARCÓM, sarcoame, s. n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma.
sarcomatoasa
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatoase
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatoasei
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatoasele
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatoaselor
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatos
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatosul
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatosului
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatoză
SARCOMATÓZĂ, sarcomatoze, s. f. (Med.) Afecțiune caracterizată prin apariția de sarcoame multiple. – Din fr. sarcomatose. DOOM
*sarcomatóză s. f., g.-d. art. sarcomatózei; pl. sarcomatóze
sarcomatoși
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatoșii
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomatoșilor
SARCOMATÓS, -OÁSĂ, sarcomatoși, -oase, adj. (Med.) Referitor la sarcom, de natura sarcomului. – Din fr. sarcomateux. DOOM
*sarcomatós adj. m., pl. sarcomatóși; f. sarcomatoásă, pl. sarcomatoáse
sarcomul
SARCÓM, sarcoame, s. n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma. DOOM
sarcóm s. n., pl. sarcoáme
sarcomului
SARCÓM, sarcoame, s. n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma. DOOM
sarcóm s. n., pl. sarcoáme
sarcoplasma
SARCOPLÁSMĂ s. f. Protoplasma celulelor musculare. – Din fr. sarcoplasme. DOOM
sarcoplásmă (-co-plas-) s. f., g.-d. art. sarcoplásmei
sarcoplasme
SARCOPLÁSMĂ s. f. Protoplasma celulelor musculare. – Din fr. sarcoplasme. DOOM
sarcoplásmă (-co-plas-) s. f., g.-d. art. sarcoplásmei
sarcoplasmei
SARCOPLÁSMĂ s. f. Protoplasma celulelor musculare. – Din fr. sarcoplasme. DOOM
sarcoplásmă (-co-plas-) s. f., g.-d. art. sarcoplásmei
sarcoplasmele
SARCOPLÁSMĂ s. f. Protoplasma celulelor musculare. – Din fr. sarcoplasme. DOOM
sarcoplásmă (-co-plas-) s. f., g.-d. art. sarcoplásmei
sarcoplasmelor
SARCOPLÁSMĂ s. f. Protoplasma celulelor musculare. – Din fr. sarcoplasme. DOOM
sarcoplásmă (-co-plas-) s. f., g.-d. art. sarcoplásmei
sarcoplast
SARCOPLÁST s.n. Celulă din care se formează fibrele musculare striate. [Cf. gr. sarx – mușchi, plassein – a forma].
sarcoplaste
SARCOPLÁST s.n. Celulă din care se formează fibrele musculare striate. [Cf. gr. sarx – mușchi, plassein – a forma].
sarcoplastele
SARCOPLÁST s.n. Celulă din care se formează fibrele musculare striate. [Cf. gr. sarx – mușchi, plassein – a forma].
sarcoplastelor
SARCOPLÁST s.n. Celulă din care se formează fibrele musculare striate. [Cf. gr. sarx – mușchi, plassein – a forma].
sarcoplastic
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplastica
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplastice
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplasticei
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplasticele
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplasticelor
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplastici
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplasticii
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplasticilor
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplasticul
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplasticului
SARCOPLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la sarcoplasmă. [< fr. sarcoplastique].
sarcoplastul
SARCOPLÁST s.n. Celulă din care se formează fibrele musculare striate. [Cf. gr. sarx – mușchi, plassein – a forma].
sarcoplastului
SARCOPLÁST s.n. Celulă din care se formează fibrele musculare striate. [Cf. gr. sarx – mușchi, plassein – a forma].
sarcopt
SARCÓPT, sarcopți, s. m. Parazit microscopic care trăiește în galerii săpate în pielea oamenilor și a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabiei). – Din fr. sarcopte. DOOM
sarcópt s. m., pl. sarcópți
sarcoptul
SARCÓPT, sarcopți, s. m. Parazit microscopic care trăiește în galerii săpate în pielea oamenilor și a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabiei). – Din fr. sarcopte. DOOM
sarcópt s. m., pl. sarcópți
sarcoptului
SARCÓPT, sarcopți, s. m. Parazit microscopic care trăiește în galerii săpate în pielea oamenilor și a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabiei). – Din fr. sarcopte. DOOM
sarcópt s. m., pl. sarcópți
sarcopți
SARCÓPT, sarcopți, s. m. Parazit microscopic care trăiește în galerii săpate în pielea oamenilor și a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabiei). – Din fr. sarcopte. DOOM
sarcópt s. m., pl. sarcópți
sarcopții
SARCÓPT, sarcopți, s. m. Parazit microscopic care trăiește în galerii săpate în pielea oamenilor și a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabiei). – Din fr. sarcopte. DOOM
sarcópt s. m., pl. sarcópți
sarcopților
SARCÓPT, sarcopți, s. m. Parazit microscopic care trăiește în galerii săpate în pielea oamenilor și a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabiei). – Din fr. sarcopte. DOOM
sarcópt s. m., pl. sarcópți
sarcosporidioza
SARCOSPORIDIÓZĂ, sarcosporidioze, s. f. Boală a mamiferelor și a păsărilor care se manifestă prin slăbire și care este provocată de paraziți monocelulari dezvoltați în țesutul muscular, unde formează chisturi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. sarcosporidiose. DOOM
!sarcosporidióză (-cos-po-, -di-o-/-co-spo-) s. f., g.-d. art. sarcosporidiózei; pl. sarcosporidióze
sarcosporidioze
SARCOSPORIDIÓZĂ, sarcosporidioze, s. f. Boală a mamiferelor și a păsărilor care se manifestă prin slăbire și care este provocată de paraziți monocelulari dezvoltați în țesutul muscular, unde formează chisturi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. sarcosporidiose. DOOM
!sarcosporidióză (-cos-po-, -di-o-/-co-spo-) s. f., g.-d. art. sarcosporidiózei; pl. sarcosporidióze
sarcosporidiozei
SARCOSPORIDIÓZĂ, sarcosporidioze, s. f. Boală a mamiferelor și a păsărilor care se manifestă prin slăbire și care este provocată de paraziți monocelulari dezvoltați în țesutul muscular, unde formează chisturi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. sarcosporidiose. DOOM
!sarcosporidióză (-cos-po-, -di-o-/-co-spo-) s. f., g.-d. art. sarcosporidiózei; pl. sarcosporidióze
sarcosporidiozele
SARCOSPORIDIÓZĂ, sarcosporidioze, s. f. Boală a mamiferelor și a păsărilor care se manifestă prin slăbire și care este provocată de paraziți monocelulari dezvoltați în țesutul muscular, unde formează chisturi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. sarcosporidiose. DOOM
!sarcosporidióză (-cos-po-, -di-o-/-co-spo-) s. f., g.-d. art. sarcosporidiózei; pl. sarcosporidióze
sarcosporidiozelor
SARCOSPORIDIÓZĂ, sarcosporidioze, s. f. Boală a mamiferelor și a păsărilor care se manifestă prin slăbire și care este provocată de paraziți monocelulari dezvoltați în țesutul muscular, unde formează chisturi. [Pr.: -di-o-] – Din fr. sarcosporidiose. DOOM
!sarcosporidióză (-cos-po-, -di-o-/-co-spo-) s. f., g.-d. art. sarcosporidiózei; pl. sarcosporidióze
sarcoterapia
SARCOTERAPÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament cu ajutorul extractelor din carnea animalelor. [Gen. -iei. / < fr. sarcothérapie, cf. gr. sarx – carne, therapeia – tratament].
sarcoterapie
SARCOTERAPÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament cu ajutorul extractelor din carnea animalelor. [Gen. -iei. / < fr. sarcothérapie, cf. gr. sarx – carne, therapeia – tratament].
sarcoterapiei
SARCOTERAPÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament cu ajutorul extractelor din carnea animalelor. [Gen. -iei. / < fr. sarcothérapie, cf. gr. sarx – carne, therapeia – tratament].
sarcoterapii
SARCOTERAPÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament cu ajutorul extractelor din carnea animalelor. [Gen. -iei. / < fr. sarcothérapie, cf. gr. sarx – carne, therapeia – tratament].
sarcozom
SARCOZÓM s.m. (Anat.) Nume dat unor granulații foarte fine din sarcoplasmă. [< fr. sarcosome, cf. gr. sarx – carne, soma – corp].
sard
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sard
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarda
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarda
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardanapalic
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalica
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalice
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalicei
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalicele
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalicelor
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalici
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalicii
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalicilor
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalicul
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalicului
SARDANAPÁLIC, -Ă, sardanapalici, -ce, adj. (Livr.; despre ospețe, mod de viață) Exagerat de îmbelșugat, de luxos. ♦ (Livr.) Decăzut. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
sardanapálic (livr.) adj. m., pl. sardanapálici; f. sardanapálică, pl. sardanapálice
sardanapalism
SARDANAPALÍSM s. n. (Livr.) Viață decăzută; mod de trai decadent, imoral. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
sardanapalísm (livr.) s.n.
sardanapalismul
SARDANAPALÍSM s. n. (Livr.) Viață decăzută; mod de trai decadent, imoral. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
sardanapalísm (livr.) s.n.
sardanapalismului
SARDANAPALÍSM s. n. (Livr.) Viață decăzută; mod de trai decadent, imoral. – Sardanapal (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
sardanapalísm (livr.) s.n.
sarde
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarde
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardea
SARDEÁ, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella. DOOM
sardeá s. f., art. sardeáua, g.-d. art. sardélei; pl. sardéle, art. sardélele
sardeaua
SARDEÁ, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella. DOOM
sardeá s. f., art. sardeáua, g.-d. art. sardélei; pl. sardéle, art. sardélele
sardei
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardei
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardele
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardele
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardele
SARDEÁ, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella. DOOM
sardeá s. f., art. sardeáua, g.-d. art. sardélei; pl. sardéle, art. sardélele
sardelei
SARDEÁ, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella. DOOM
sardeá s. f., art. sardeáua, g.-d. art. sardélei; pl. sardéle, art. sardélele
sardelele
SARDEÁ, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella. DOOM
sardeá s. f., art. sardeáua, g.-d. art. sardélei; pl. sardéle, art. sardélele
sardelelor
SARDEÁ, sardele, s. f. Numele mai multor specii de pești marini din grupul scrumbiilor, care se consumă proaspeți sau conservați. ◊ Loc. adv. Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți. – Din ngr. sardhélla, it. sardella. DOOM
sardeá s. f., art. sardeáua, g.-d. art. sardélei; pl. sardéle, art. sardélele
sardelor
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardelor
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardeluța
SARDELÚȚĂ, sardeluțe, s. f. Diminutiv al lui sardea. – Sardea + suf. -eluță. DOOM
sardelúță s. f., g.-d. art. sardelúței; pl. sardelúțe
sardeluțe
SARDELÚȚĂ, sardeluțe, s. f. Diminutiv al lui sardea. – Sardea + suf. -eluță. DOOM
sardelúță s. f., g.-d. art. sardelúței; pl. sardelúțe
sardeluței
SARDELÚȚĂ, sardeluțe, s. f. Diminutiv al lui sardea. – Sardea + suf. -eluță. DOOM
sardelúță s. f., g.-d. art. sardelúței; pl. sardelúțe
sardeluțele
SARDELÚȚĂ, sardeluțe, s. f. Diminutiv al lui sardea. – Sardea + suf. -eluță. DOOM
sardelúță s. f., g.-d. art. sardelúței; pl. sardelúțe
sardeluțelor
SARDELÚȚĂ, sardeluțe, s. f. Diminutiv al lui sardea. – Sardea + suf. -eluță. DOOM
sardelúță s. f., g.-d. art. sardelúței; pl. sardelúțe
sardina
SARDÍNĂ, sardine, s. f. 1. Pește marin din familia clupeidelor, asemănător cu scrumbia, cu spatele albastru-verzui și cu pântecele argintiu, extrem de vorace (Sardina pilchardus). 2. Sardea. – Din fr. sardine. DOOM
*sardínă s. f., g.-d. art. sardínei; pl. sardíne
sardine
SARDÍNĂ, sardine, s. f. 1. Pește marin din familia clupeidelor, asemănător cu scrumbia, cu spatele albastru-verzui și cu pântecele argintiu, extrem de vorace (Sardina pilchardus). 2. Sardea. – Din fr. sardine. DOOM
*sardínă s. f., g.-d. art. sardínei; pl. sardíne
sardinei
SARDÍNĂ, sardine, s. f. 1. Pește marin din familia clupeidelor, asemănător cu scrumbia, cu spatele albastru-verzui și cu pântecele argintiu, extrem de vorace (Sardina pilchardus). 2. Sardea. – Din fr. sardine. DOOM
*sardínă s. f., g.-d. art. sardínei; pl. sardíne
sardinele
SARDÍNĂ, sardine, s. f. 1. Pește marin din familia clupeidelor, asemănător cu scrumbia, cu spatele albastru-verzui și cu pântecele argintiu, extrem de vorace (Sardina pilchardus). 2. Sardea. – Din fr. sardine. DOOM
*sardínă s. f., g.-d. art. sardínei; pl. sardíne
sardinelor
SARDÍNĂ, sardine, s. f. 1. Pește marin din familia clupeidelor, asemănător cu scrumbia, cu spatele albastru-verzui și cu pântecele argintiu, extrem de vorace (Sardina pilchardus). 2. Sardea. – Din fr. sardine. DOOM
*sardínă s. f., g.-d. art. sardínei; pl. sardíne
sardiu
SÁRDIU s. n. Piatră semiprețioasă transparentă, de culoare roșie sau brună. – Din lat. sardius [lapis]. DOOM
sárdiu [diu pron. diu] s. n., art. sárdiul
sardiul
SÁRDIU s. n. Piatră semiprețioasă transparentă, de culoare roșie sau brună. – Din lat. sardius [lapis]. DOOM
sárdiu [diu pron. diu] s. n., art. sárdiul
sardiului
SÁRDIU s. n. Piatră semiprețioasă transparentă, de culoare roșie sau brună. – Din lat. sardius [lapis]. DOOM
sárdiu [diu pron. diu] s. n., art. sárdiul
sardonic
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonica
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonice
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonicei
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonicele
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonicelor
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonici
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonicii
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonicilor
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonicul
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardonicului
SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. DOOM
sardónic (livr.) adj. m., pl. sardónici; f. sardónică, pl. sardónice
sardoniu
SARDÓNIU s.n. v. sardonix.
sardonix
SARDÓNIX s. n. Piatră semiprețioasă de culoare roșie, caracterizată prin prezența unor benzi concentrice regulate. – Din lat. sardonyx. DOOM
sardónix s. n.
sardonixul
SARDÓNIX s. n. Piatră semiprețioasă de culoare roșie, caracterizată prin prezența unor benzi concentrice regulate. – Din lat. sardonyx. DOOM
sardónix s. n.
sardonixului
SARDÓNIX s. n. Piatră semiprețioasă de culoare roșie, caracterizată prin prezența unor benzi concentrice regulate. – Din lat. sardonyx. DOOM
sardónix s. n.
sardul
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardul
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardului
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sardului
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sare
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis. DOOM
sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.
sare
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sare
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sare
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sarea
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis. DOOM
sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.
sargasa
SARGÁSĂ, sargase, s. f. Algă de culoare brună care crește în mările tropicale. – Din fr. sargasse. DOOM
sargásă s. f., g.-d. art. sargásei; pl. sargáse
sargase
SARGÁSĂ, sargase, s. f. Algă de culoare brună care crește în mările tropicale. – Din fr. sargasse. DOOM
sargásă s. f., g.-d. art. sargásei; pl. sargáse
sargasei
SARGÁSĂ, sargase, s. f. Algă de culoare brună care crește în mările tropicale. – Din fr. sargasse. DOOM
sargásă s. f., g.-d. art. sargásei; pl. sargáse
sargasele
SARGÁSĂ, sargase, s. f. Algă de culoare brună care crește în mările tropicale. – Din fr. sargasse. DOOM
sargásă s. f., g.-d. art. sargásei; pl. sargáse
sargaselor
SARGÁSĂ, sargase, s. f. Algă de culoare brună care crește în mările tropicale. – Din fr. sargasse. DOOM
sargásă s. f., g.-d. art. sargásei; pl. sargáse
sargassum
SARGÁSSUM s.n. v. sargasă.
sari
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sari
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sari
SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari. DOOM
sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
sari
SARÍ s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari. DOOM
sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
sari
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
saric
saríc (-ce), s. n. – Turban. Tc. sarik (Șeineanu, III, 104), cf. ngr. σαρίϰι, bg. sarik.
saric
SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik. DOOM
saríc (înv.) s. n., pl. sarícuri
sarica
SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica).
sarici
SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica).
saricii
SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica).
saricile
SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica).
saricilor
SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica).
saricul
SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik. DOOM
saríc (înv.) s. n., pl. sarícuri
saricului
SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik. DOOM
saríc (înv.) s. n., pl. sarícuri
saricuri
SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik. DOOM
saríc (înv.) s. n., pl. sarícuri
saricurile
SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik. DOOM
saríc (înv.) s. n., pl. sarícuri
saricurilor
SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik. DOOM
saríc (înv.) s. n., pl. sarícuri
sarică
SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica). DOOM
sárică s. f., g.-d. art. sáricii; pl. sárici
sarigă
SARÍGĂ, sarigi, s. f. (Zool.) Oposum.
sariul
SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari. DOOM
sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
sariului
SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari. DOOM
sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
sariuri
SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari. DOOM
sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
sariurile
SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari. DOOM
sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
sariurilor
SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari. DOOM
sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
sarma
SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma. DOOM
sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele
sarmale
SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma. DOOM
sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele
sarmalei
SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma. DOOM
sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele
sarmalele
SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma. DOOM
sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele
sarmalelor
SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma. DOOM
sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele
sarmală
SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma. DOOM
sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele
sarmat
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmat
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmata
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmata
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmate
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmate
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatei
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatei
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatele
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatele
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatelor
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatelor
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatul
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatul
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatului
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmatului
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmaua
SARMÁ, sarmale, s. f. Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.] – Din tc. sarma. DOOM
sarmá s. f., art. sarmáua, g.-d. art. sarmálei; pl. sarmále, art. sarmálele
sarmați
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmați
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmațian
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațiana
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațianul
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațianului
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațiene
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațienei
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațienele
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațienelor
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațieni
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațienii
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmațienilor
SARMAȚIÁN, -Ă, sarmațieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Ultimul etaj al miocenului din sud-estul Europei, reprezentat în țara noastră prin strate de nisipuri și de argile (de care sunt legate cele mai multe zăcăminte de gaze naturale). 2. Adj. Care aparține sarmațianului (1), privitor la sarmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. sarmatiea. DOOM
sarmațián2 (-ți-an) s. n.
sarmații
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmații
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmaților
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmaților
SARMÁT, -Ă, sarmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație indo-europeană nomadă, înrudită cu sciții, care a populat teritoriile din jurul Mării Negre și a fost asimilată de slavii vechi, de geto-daci etc. 2. Adj. Care aparține sarmaților (1), referitor la sarmați. – Din fr. Sarmates. DOOM
!sarmát adj. m., s. m., pl. sarmáți; adj. f., s. f. sarmátă, pl. sarmáte
sarmentoasa
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentoase
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentoasei
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentoasele
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentoaselor
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentos
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentosul
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentosului
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentoși
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentoșii
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarmentoșilor
SARMENTÓS, -OÁSĂ, sarmentoși, -oase, adj. (Bot.) Care are tulpina lungă, mlădioasă și agățătoare. – Din fr. sarmenteux. DOOM
sarmentós adj. m., pl. sarmentóși; f. sarmentoásă, pl. sarmentoáse
sarniță
SÁRNIȚĂ, sarnițe, s. f. (Regional) Solniță. Chiar sarnița de dinaintea lui era plină cu zahăr pisat. ISPIRESCU, la CADE.
sarong
SARÓNG, saronguri, s. n. Îmbrăcăminte din portul malaez de forma unei fuste lungi și strâmte, purtată de bărbați și de femei. – Din fr. sarong. DOOM
saróng s. n., pl. sarónguri
sarongul
SARÓNG, saronguri, s. n. Îmbrăcăminte din portul malaez de forma unei fuste lungi și strâmte, purtată de bărbați și de femei. – Din fr. sarong. DOOM
saróng s. n., pl. sarónguri
sarongului
SARÓNG, saronguri, s. n. Îmbrăcăminte din portul malaez de forma unei fuste lungi și strâmte, purtată de bărbați și de femei. – Din fr. sarong. DOOM
saróng s. n., pl. sarónguri
saronguri
SARÓNG, saronguri, s. n. Îmbrăcăminte din portul malaez de forma unei fuste lungi și strâmte, purtată de bărbați și de femei. – Din fr. sarong. DOOM
saróng s. n., pl. sarónguri
sarongurile
SARÓNG, saronguri, s. n. Îmbrăcăminte din portul malaez de forma unei fuste lungi și strâmte, purtată de bărbați și de femei. – Din fr. sarong. DOOM
saróng s. n., pl. sarónguri
sarongurilor
SARÓNG, saronguri, s. n. Îmbrăcăminte din portul malaez de forma unei fuste lungi și strâmte, purtată de bărbați și de femei. – Din fr. sarong. DOOM
saróng s. n., pl. sarónguri
saros
SÁROS s. n. Perioadă de 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care se repetă, la aceleași intervale și în aceeași ordine, eclipsele de Soare și de Lună. – Din fr. saros. DOOM
sáros s. n.
sarosul
SÁROS s. n. Perioadă de 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care se repetă, la aceleași intervale și în aceeași ordine, eclipsele de Soare și de Lună. – Din fr. saros. DOOM
sáros s. n.
sarosului
SÁROS s. n. Perioadă de 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care se repetă, la aceleași intervale și în aceeași ordine, eclipsele de Soare și de Lună. – Din fr. saros. DOOM
sáros s. n.
sarosuri
SÁROS s. n. Perioadă de 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care se repetă, la aceleași intervale și în aceeași ordine, eclipsele de Soare și de Lună. – Din fr. saros. DOOM
sáros s. n.
sarosurile
SÁROS s. n. Perioadă de 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care se repetă, la aceleași intervale și în aceeași ordine, eclipsele de Soare și de Lună. – Din fr. saros. DOOM
sáros s. n.
sarosurilor
SÁROS s. n. Perioadă de 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care se repetă, la aceleași intervale și în aceeași ordine, eclipsele de Soare și de Lună. – Din fr. saros. DOOM
sáros s. n.
sarpedon
Sarpedon 1. Erou lician, fiul lui Zeus și al Laodamiei. A participat la războiul troian luptînd împotriva grecilor și a căzut ucis de către Patroclus. 2. Fiul lui Zeus și al Europei și frate cu Minos și cu Rhadamanthus. S-a luptat cu Minos pentru tronul Cretei și, fiind înfrînt, a emigrat pe țărmurile Asiei Mici, unde a întemeiat, după o tradiție, cetatea Miletus.
sarsailă
SARSAÍLĂ s. m. Una dintre denumirile populare ale diavolului. – Et. nec. DOOM
Sarsaílă s. propriu m.
sarsam
SARSÁM, sarsamuri, s. n. (Regional) 1. Țarțam. Și-avea Halba niște hamuri cu sarsamuri. MARIAN, S. 317. 2. Unealtă, sculă. – Variantă: sărsám s. n.
sarsam
SARSÁM s. n. v. țarțam. DOOM
țarțám (reg.) s. n., pl. țarțámuri
sarsana
SAXANÁ s. f. v. sarsana. DOOM
saxaná v. sarsaná
sarsaparilla
SÁLCE3 s. f. v. salcie1.
sart
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sarte
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sartele
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sartelor
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sartul
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sartului
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sarturi
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sarturile
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sarturilor
SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta. DOOM
sart s. n., pl. sárturi
sarzi
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarzi
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarzii
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarzii
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarzilor
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sarzilor
SARD, -Ă, sarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Sardinia. 2. Adj. Care aparține Sardiniei sau sarzilor (1), referitor la Sardinia ori la sarzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită în Sardinia. – Din fr. Sarde. DOOM
sárdă (limbă) s. f., g.-d. art. sárdei
sară
SEARĂ, seri, s. f. Partea de la sfîrșitul zilei, cînd începe să se întunece; timpul cuprins între sfîrșitul zilei și momentul cînd cineva își încheie activitatea, se duce să se culce. V. amurg. Într-una din seri... numai iată ce zăresc, în depărtare, un sul de raze scînteietoare, care venea înspre dînșii. CREANGĂ, P. 228. Pătrunză talanga Al serii rece vînt, Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture creanga. EMINESCU, O. I 216. Bădița cu șase boi, N-are ce căta la noi, Dar bădița cel cu-o vacă Nici o seară să nu-l treacă ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 38. ◊ (În personificări) Pe vale prinde seara din ascunziș să iasă, Pășește precaută fricoasă de lumină. PERPESSiCIUS, S. 29. Seara își trimite fetele s-adune nori Și s-arunce-ntunecimea-n munți și vale. ISAC, O. 116. ◊ Loc. adv. De cu seară = a) încă din timpul serii precedente, o dată cu venirea serii (precedente). Au plecat din Pitești dis-de-dimineață, căci își luaseră rămas bun de cu seară. CAMIL PEIRESCU, O. I 324. Un rînd de oameni pornise de cu seară... cu telefoanele militare, cu cărucioarele de cablu, la grupul destinat pentru tragere. SANDU-ALDEA, U. P. 127; b) la începutul serii. De-ar fi lună de cu seară, M-aș duce la badea-n țeară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. Către (sau spre, înspre, pe) seară = cînd se lasă seara, pe înserate. Am să merg mai înspre seară, Prin dumbrăvi, ca mai demult. COȘBUC, P. I 49. Cum veni, nici una, nici alta, se prinse lîngă feciorul de împărat și numai lîngă dînsul juca pînă către seară. ISPIRESCU, L. 185. Vino pe seară la noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 335. ◊ Loc. adj. De scară. Veni-vor rîndunelele din nou la primăvară... Pe marginea fereștrii cinta-ți-vor ele iară, Jucîndu-se-n amurgul seninului de seară. COȘBUC, P. II 192. ◊ (Adverbial, în forma seara) Cîteva zile a plouat. Nici rîndunelele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed. GÎRLEANU, L. 41. Nu lăsa seara uitată Gura mea nesărutată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107. ◊ Expr. Bună seara (sau seara bună), formulă de salut (la venire sau la plecare). A da cuiva bună seara (sau a-și lua de la cineva bună seara sau seara bună) = a saluta pe cineva. Tînărul își luă seara bună și plecă. POPESCU, B. I 83. – Variantă: (regional) sáră (SADOVEANU, O. V 37, CREANGĂ, P. 97, RUSSO, S. 29) s. f.
sară
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sară
SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri ? ALECSANDRI, T. I 358. DOOM
!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
sară
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. DOOM
sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 să sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
sas
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
sas
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász. DOOM
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
sasafras
SASAFRÁS s.n. Specie de laur din America, ale cărui frunze, uscate și pulverizate, se întrebuințează drept condiment. [< fr., sp. sassafras].
sasanid
SASANÍD, -Ă adj. Referitor la dinastia Sasanizilor din Iran. ◊ Arta sasanidă = arta dezvoltată în Iran în sec. III-VII, care se caracterizează prin monumentalitatea edificiilor și, în general, a multora dintre operele sale (statui, reliefuri rupestre), ca și prin reprezentarea unor scene de învestitură și de luptă, de vânătoare și de triumf, care preamărește puterea despotică a suveranilor. [Cf. fr. sassanide].
saschii
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü. DOOM
!saschíu s. m., art. saschíul; pl. saschíi
saschiii
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü. DOOM
!saschíu s. m., art. saschíul; pl. saschíi
saschiilor
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü. DOOM
!saschíu s. m., art. saschíul; pl. saschíi
saschiu
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü. DOOM
!saschíu s. m., art. saschíul; pl. saschíi
saschiul
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü. DOOM
!saschíu s. m., art. saschíul; pl. saschíi
saschiului
SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü. DOOM
!saschíu s. m., art. saschíul; pl. saschíi
sască
SÁSCĂ, sasce, s. f. (Popular) Săsoaică. Fost-au un sas și o sască. MARIAN, S. 185.
sastisea
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastiseai
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastiseală
SASTISEÁLĂ, sastiseli, s. f. (Înv. și fam.) Plictiseală. – Sastisi + suf. -eală. DOOM
*sastiseálă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. sastisélii; pl. sastiséli
sastiseam
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisească
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastiseau
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastiseați
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisesc
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisește
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisești
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisi
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisii
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisim
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisind
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisire
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisire
SASTISÍRE, sastisiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sastisi și rezultatul ei. – V. sastisi. DOOM
sastisíre (înv.) s. f., g.-d. art. sastisírii; pl. sastisíri
sastisirea
SASTISÍRE, sastisiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sastisi și rezultatul ei. – V. sastisi. DOOM
sastisíre (înv.) s. f., g.-d. art. sastisírii; pl. sastisíri
sastisiri
SASTISÍRE, sastisiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sastisi și rezultatul ei. – V. sastisi. DOOM
sastisíre (înv.) s. f., g.-d. art. sastisírii; pl. sastisíri
sastisirii
SASTISÍRE, sastisiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sastisi și rezultatul ei. – V. sastisi. DOOM
sastisíre (înv.) s. f., g.-d. art. sastisírii; pl. sastisíri
sastisirile
SASTISÍRE, sastisiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sastisi și rezultatul ei. – V. sastisi. DOOM
sastisíre (înv.) s. f., g.-d. art. sastisírii; pl. sastisíri
sastisirilor
SASTISÍRE, sastisiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) sastisi și rezultatul ei. – V. sastisi. DOOM
sastisíre (înv.) s. f., g.-d. art. sastisírii; pl. sastisíri
sastisiră
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisirăm
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisirăți
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisise
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisisem
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisiseră
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisiserăm
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisiserăți
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisiseși
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisiseți
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisit
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisit
SASTISÍT, -Ă, sastisiți, -te, adj. (Înv.) Tulburat, zăpăcit. ♦ Plictisit, sătul. – V. sastisi.
sastisiși
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sastisiți
SASTISÍ, sastisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) zăpăci. ♦ A (se) plictisi, a (se) sătura. – Din ngr. sástisa (aor. lui sastizo). DOOM
sastisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sastisésc, imperf. 3 sg. sastiseá; conj. prez. 3 să sastiseáscă
sasul
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
sasul
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász. DOOM
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
sasului
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
sasului
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász. DOOM
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
sasuri
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
sasurile
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
sasurilor
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
sasău
SASẮU s. m. (Bot.) Saschiu, brebenoc. Fac... din sasău... o cunună. MARIAN, NU. 251. Mergea lelea p’îngă tău, Cu cunună de sasău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17.
sat
SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum. DOOM
sat s. n., pl. sáte
satan
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. DOOM
satánă (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
satana
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. DOOM
satánă (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
satane
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. DOOM
satánă (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
sataneasca
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
satanei
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. DOOM
satánă (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
satanele
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. DOOM
satánă (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
satanelor
SATÁNĂ, satane, s. f. 1. (Mai ales art.) Numele biblic al diavolului. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. [Var.: satán s. m.] – Din sl. satana. DOOM
satánă (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satánei; pl. satáne
satanesc
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
satanesc
SATANÉSC adj. (Liv.) Satanic. [< satan + -esc]. DOOM
satanésc (rar) adj. m., f. satanéscă; pl. m. și f. satanéști
satanescul
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
satanescului
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
satanești
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
sataneștii
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
sataneștile
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
sataneștilor
SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
satang
SÁTANG s.m. Monedă divizionară în Tailanda, valorând a suta parte dintr-un baht. [< fr. satang < cuv. taichinez].
satanic
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanica
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanice
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
sataniceasca
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
satanicei
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanicele
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanicelor
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanicesc
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
satanicescul
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
satanicescului
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
satanicești
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
sataniceștii
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
sataniceștile
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
sataniceștilor
SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicești, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc. DOOM
satanicésc (rar) adj. m., f. sataniceáscă; pl. m. și f. satanicéști
satanici
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanicii
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanicilor
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanicul
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanicului
SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satană, al satanei, referitor la satană; diavolesc, drăcesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique. DOOM
satánic adj. m., pl. satánici; f. satánică, pl. satánice
satanism
SATANÍSM s. n. (Rar) 1. Caracterul a ceea ce este satanic, atitudine satanică. 2. Cult consacrat Satanei și răului. – Din fr. satanisme. DOOM
satanísm s. n.
satanismul
SATANÍSM s. n. (Rar) 1. Caracterul a ceea ce este satanic, atitudine satanică. 2. Cult consacrat Satanei și răului. – Din fr. satanisme. DOOM
satanísm s. n.
satanismului
SATANÍSM s. n. (Rar) 1. Caracterul a ceea ce este satanic, atitudine satanică. 2. Cult consacrat Satanei și răului. – Din fr. satanisme. DOOM
satanísm s. n.
satanist
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanist
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanista
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanista
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniste
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniste
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistei
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistei
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistele
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistele
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistelor
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistelor
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistul
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistul
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistului
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satanistului
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniști
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniști
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniștii
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniștii
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniștilor
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
sataniștilor
SATANÍST, -Ă, sataniști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al satanismului. – Din engl. satanist. DOOM
*sataníst adj. m., s. m., pl. sataníști; adj. f., s. f. satanístă, pl. sataníste
satara
SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în Țările Române, în Evul Mediu. – Cf. tc. musadére „confiscare”. DOOM
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
satarale
SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în Țările Române, în Evul Mediu. – Cf. tc. musadére „confiscare”. DOOM
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
sataralei
SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în Țările Române, în Evul Mediu. – Cf. tc. musadére „confiscare”. DOOM
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
sataralele
SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în Țările Române, în Evul Mediu. – Cf. tc. musadére „confiscare”. DOOM
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
sataralelor
SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în Țările Române, în Evul Mediu. – Cf. tc. musadére „confiscare”. DOOM
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
sataraua
SATARÁ, satarale, s. f. Dare excepțională (în afara dărilor obișnuite) percepută în Țările Române, în Evul Mediu. – Cf. tc. musadére „confiscare”. DOOM
satará (înv.) s. f., art. sataráua, g.-d. art. satarálei; pl. satarále, art. satarálele
sate
SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum. DOOM
sat s. n., pl. sáte
satele
SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum. DOOM
sat s. n., pl. sáte
satelit
SATELÍT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I in cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis. DOOM
satelít s. m., pl. satelíți
satelitul
SATELÍT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I in cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis. DOOM
satelít s. m., pl. satelíți
satelitului
SATELÍT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I in cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis. DOOM
satelít s. m., pl. satelíți
sateliți
SATELÍT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I in cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis. DOOM
satelít s. m., pl. satelíți
sateliții
SATELÍT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I in cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis. DOOM
satelít s. m., pl. satelíți
sateliților
SATELÍT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-I in cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis. DOOM
satelít s. m., pl. satelíți
sateloid
SATELOÍD, sateloizi, s. m. Aparat de zbor orbital, cu motor-rachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. [Pl. și (n.): sateloide] – Din satelit.
sateloid
SATELOÍD, sateloizi, s. m. Aparat de zbor orbital, cu motor-rachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. [Pl. și (n.): sateloide] – Din satelit. DOOM
sateloíd s. m., pl. sateloízi
sateloidul
SATELOÍD, sateloizi, s. m. Aparat de zbor orbital, cu motor-rachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. [Pl. și (n.): sateloide] – Din satelit. DOOM
sateloíd s. m., pl. sateloízi
sateloidului
SATELOÍD, sateloizi, s. m. Aparat de zbor orbital, cu motor-rachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. [Pl. și (n.): sateloide] – Din satelit. DOOM
sateloíd s. m., pl. sateloízi
sateloizi
SATELOÍD, sateloizi, s. m. Aparat de zbor orbital, cu motor-rachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. [Pl. și (n.): sateloide] – Din satelit. DOOM
sateloíd s. m., pl. sateloízi
sateloizii
SATELOÍD, sateloizi, s. m. Aparat de zbor orbital, cu motor-rachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. [Pl. și (n.): sateloide] – Din satelit. DOOM
sateloíd s. m., pl. sateloízi
sateloizilor
SATELOÍD, sateloizi, s. m. Aparat de zbor orbital, cu motor-rachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. [Pl. și (n.): sateloide] – Din satelit. DOOM
sateloíd s. m., pl. sateloízi
satelor
SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum. DOOM
sat s. n., pl. sáte
saten
SATÉN s. n. v. satin.
saten
SATÉN s. n. v. satin.
satenul
SATÉN s. n. v. satin.
satenului
SATÉN s. n. v. satin.
satenuri
SATÉN s. n. v. satin.
satenurile
SATÉN s. n. v. satin.
satenurilor
SATÉN s. n. v. satin.
satin
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli de îmbrăcăminte. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin.
satin
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. DOOM
satín s. n.
satina
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinada
SATINÁDĂ s.f. Țesătură care imită satinul. [< fr. satinade].
satinade
SATINÁDĂ s.f. Țesătură care imită satinul. [< fr. satinade].
satinadei
SATINÁDĂ s.f. Țesătură care imită satinul. [< fr. satinade].
satinadele
SATINÁDĂ s.f. Țesătură care imită satinul. [< fr. satinade].
satinadelor
SATINÁDĂ s.f. Țesătură care imită satinul. [< fr. satinade].
satinai
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinaj
SATINÁJ s.n. Satinare. [< fr. satinage].
satinaje
SATINÁJ s.n. Satinare. [< fr. satinage].
satinajele
SATINÁJ s.n. Satinare. [< fr. satinage].
satinajelor
SATINÁJ s.n. Satinare. [< fr. satinage].
satinajul
SATINÁJ s.n. Satinare. [< fr. satinage].
satinajului
SATINÁJ s.n. Satinare. [< fr. satinage].
satinam
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinare
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinare
SATINÁRE, satinări, s. f. Acțiunea de a satina și rezultatul ei. – V. satina. DOOM
satináre s. f., g.-d. art. satinắrii; pl. satinắri
satinarea
SATINÁRE, satinări, s. f. Acțiunea de a satina și rezultatul ei. – V. satina. DOOM
satináre s. f., g.-d. art. satinắrii; pl. satinắri
satinară
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinarăm
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinarăți
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinase
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinasem
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinaseră
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinaserăm
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinaserăți
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinaseși
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinaseți
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinat
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinat
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinata
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinate
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinatei
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinatele
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinatelor
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinatul
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinatului
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinau
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinași
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinați
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinați
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinații
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinaților
SATINÁT, -Ă, satinați, -te, adj. Ca satinul, cu aspect lucios, mătăsos. – V. satina. Cf. fr. satiné.
satinează
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinet
SATINÉT s. n. Satin subțire. – Din fr. satinette. DOOM
satinét s. n.
satinetul
SATINÉT s. n. Satin subțire. – Din fr. satinette. DOOM
satinét s. n.
satinetului
SATINÉT s. n. Satin subțire. – Din fr. satinette. DOOM
satinét s. n.
satineturi
SATINÉT s. n. Satin subțire. – Din fr. satinette. DOOM
satinét s. n.
satineturile
SATINÉT s. n. Satin subțire. – Din fr. satinette. DOOM
satinét s. n.
satineturilor
SATINÉT s. n. Satin subțire. – Din fr. satinette. DOOM
satinét s. n.
satinez
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satineze
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinezi
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinul
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. DOOM
satín s. n.
satinului
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. DOOM
satín s. n.
satinuri
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. DOOM
satín s. n.
satinurile
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. DOOM
satín s. n.
satinurilor
SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. DOOM
satín s. n.
satinând
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinînd
SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau țesăturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner. DOOM
satiná (a ~) vb., ind. prez. 3 satineáză
satinări
SATINÁRE, satinări, s. f. Acțiunea de a satina și rezultatul ei. – V. satina. DOOM
satináre s. f., g.-d. art. satinắrii; pl. satinắri
satinării
SATINÁRE, satinări, s. f. Acțiunea de a satina și rezultatul ei. – V. satina. DOOM
satináre s. f., g.-d. art. satinắrii; pl. satinắri
satinările
SATINÁRE, satinări, s. f. Acțiunea de a satina și rezultatul ei. – V. satina. DOOM
satináre s. f., g.-d. art. satinắrii; pl. satinắri
satinărilor
SATINÁRE, satinări, s. f. Acțiunea de a satina și rezultatul ei. – V. satina. DOOM
satináre s. f., g.-d. art. satinắrii; pl. satinắri
satir
SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. DOOM
satír s. m., pl. satíri
satir
SATÍR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitățile rustice din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.
satira
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A ataca, a biciui, a critica pe calea satirei, a ridiculiza. – Variantă: (învechit) satirá (ALEXANDRESCU, M. 245) vb. I.
satirare
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A ataca, a biciui, a critica pe calea satirei, a ridiculiza. – Variantă: (învechit) satirá (ALEXANDRESCU, M. 245) vb. I.
satirat
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A ataca, a biciui, a critica pe calea satirei, a ridiculiza. – Variantă: (învechit) satirá (ALEXANDRESCU, M. 245) vb. I.
satiri
SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. DOOM
satír s. m., pl. satíri
satiri
Satiri = Satyri.
satiriazis
SATIRIÁZIS s.n. (Med.) Exacerbare anormală a apetitului sexual la bărbați. [< fr. satyriasis, cf. gr. satyros – satir].
satiric
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiric
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satirica
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satirica
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satirice
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satirice
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricei
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricei
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricele
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricele
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricelor
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricelor
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satirici
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satirici
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricii
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricii
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricilor
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricilor
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricul
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricul
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricului
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satiricului
SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus. DOOM
satíric3 (conținut specific satirei) s. n.
satirii
SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. DOOM
satír s. m., pl. satíri
satirilor
SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. DOOM
satír s. m., pl. satíri
satiriza
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizai
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizam
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizare
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizare
SATIRIZÁRE, satirizări, s. f. Faptul de a satiriza. – V. satiriza. DOOM
satirizáre s. f., g.-d. art. satirizắrii; pl. satirizắri
satirizarea
SATIRIZÁRE, satirizări, s. f. Faptul de a satiriza. – V. satiriza. DOOM
satirizáre s. f., g.-d. art. satirizắrii; pl. satirizắri
satirizară
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizarăm
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizarăți
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizase
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizasem
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizaseră
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizaserăm
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizaserăți
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizaseși
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizaseți
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizat
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizat
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser.
satirizau
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizași
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizați
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizează
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizez
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizeze
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizezi
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizând
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizînd
SATIRIZÁ, satirizez, vb. I. Tranz. A critica, a ridiculiza pe calea satirei; a prezenta în mod satiric. – Din fr. satiriser. DOOM
satirizá (a ~) vb., ind. prez. 3 satirizeáză
satirizări
SATIRIZÁRE, satirizări, s. f. Faptul de a satiriza. – V. satiriza. DOOM
satirizáre s. f., g.-d. art. satirizắrii; pl. satirizắri
satirizării
SATIRIZÁRE, satirizări, s. f. Faptul de a satiriza. – V. satiriza. DOOM
satirizáre s. f., g.-d. art. satirizắrii; pl. satirizắri
satirizările
SATIRIZÁRE, satirizări, s. f. Faptul de a satiriza. – V. satiriza. DOOM
satirizáre s. f., g.-d. art. satirizắrii; pl. satirizắri
satirizărilor
SATIRIZÁRE, satirizări, s. f. Faptul de a satiriza. – V. satiriza. DOOM
satirizáre s. f., g.-d. art. satirizắrii; pl. satirizắri
satirul
SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. DOOM
satír s. m., pl. satíri
satirului
SATÍR, satiri, s. m. Divinitate rustică din mitologia greacă, reprezentată printr-o ființă cu corp omenesc acoperită cu păr, cu coarne și picioare de țap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic și desfrânat. [Acc. și: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus. DOOM
satír s. m., pl. satíri
satiră
SATÍRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, vehement. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: sátiră] – Din fr. satire, lat. satira. DOOM
!satíră/sátiră s. f., g.-d. art. satírei/sátirei; pl. satíre/sátire
satiră
SÁTIRĂ, satire, s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, mușcător. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: satíră] – Din fr. satire, lat. satira.
satisfac
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisface
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfacem
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfacere
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfacere
SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de a satisface. – V. satisface. DOOM
satisfácere s. f., g.-d. art. satisfácerii; pl. satisfáceri
satisfacerea
SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de a satisface. – V. satisface. DOOM
satisfácere s. f., g.-d. art. satisfácerii; pl. satisfáceri
satisfaceri
SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de a satisface. – V. satisface. DOOM
satisfácere s. f., g.-d. art. satisfácerii; pl. satisfáceri
satisfacerii
SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de a satisface. – V. satisface. DOOM
satisfácere s. f., g.-d. art. satisfácerii; pl. satisfáceri
satisfacerile
SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de a satisface. – V. satisface. DOOM
satisfácere s. f., g.-d. art. satisfácerii; pl. satisfáceri
satisfacerilor
SATISFÁCERE, satisfaceri, s. f. Faptul de a satisface. – V. satisface. DOOM
satisfácere s. f., g.-d. art. satisfácerii; pl. satisfáceri
satisfaceți
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfaci
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfacă
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfacția
SATISFACȚIÚNE s. f. v. satisfacție. DOOM
satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)
satisfacție
SATISFACȚIÚNE s. f. v. satisfacție. DOOM
satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)
satisfacției
SATISFACȚIÚNE s. f. v. satisfacție. DOOM
satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)
satisfacții
SATISFACȚIÚNE s. f. v. satisfacție. DOOM
satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)
satisfacțiile
SATISFACȚIÚNE s. f. v. satisfacție. DOOM
satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)
satisfacțiilor
SATISFACȚIÚNE s. f. v. satisfacție. DOOM
satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)
satisfacțiune
SATISFACȚIÚNE s. f. v. satisfacție. DOOM
satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)
satisfă
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcea
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăceai
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăceam
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăceau
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăceați
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcu
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcui
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcură
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcurăm
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcurăți
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcuse
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcusem
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcuseră
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcuserăm
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcuserăți
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcuseși
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcuseți
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcut
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcut
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcuta
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcute
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcutei
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcutele
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcutelor
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcutul
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcutului
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcuși
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcuți
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcuții
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcuților
SATISFĂCÚT, -Ă, satisfăcuți, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de mulțumire, de satisfacție; ale cărui dorințe, exigențe au fost îndeplinite; căruia i s-a dat satisfacție; care exprimă mulțumire; mulțumit. – V. satisface.
satisfăcând
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcînd
SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. DOOM
satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut
satisfăcătoare
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătoarea
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătoarei
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătoarele
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătoarelor
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcător
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcători
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătorii
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătorilor
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătorul
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
satisfăcătorului
SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfăcători, -oare, adj. Care satisface; mulțumitor; îndestulător; acceptabil. – Satisface + suf. -ător. DOOM
satisfăcătór adj. m., pl. satisfăcătóri; f. sg. și pl. satisfăcătoáre
sativa
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.
sativum
CRESÓN s. n. Plantă erbacee legumicolă anuală din familia cruciferelor, cu flori albe mici, cultivată pentru frunzele ei întrebuințate ca salată sau condiment; hreniță (Lepidium sativum). – Din fr. cresson.
sativus
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.
satrap
SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri nelimitate. ♦ Fig. Conducător despotic, rău; p. gener. persoană cu apucături dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes. DOOM
satráp (sa-trap) s. m., pl. satrápi
satrapi
SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri nelimitate. ♦ Fig. Conducător despotic, rău; p. gener. persoană cu apucături dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes. DOOM
satráp (sa-trap) s. m., pl. satrápi
satrapia
SATRAPÍE, satrapii, s. f. Provincie în vechiul Imperiu Persan, guvernată de un satrap. ♦ Fig. Guvernare despotică, tiranică. – Din fr. satrapie, lat. satrapia. DOOM
satrapíe (sa-tra-) s. f., art. satrapía, g.-d. art. satrapíei; pl. satrapíi, art. satrapíile
satrapic
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapica
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapice
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapicei
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapicele
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapicelor
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapici
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapicii
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapicilor
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapicul
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapicului
SATRÁPIC, -Ă, satrapiei, -ce, adj. De satrap, al satrapului, privitor la satrap, specific satrapului. – Din fr. satrapique. DOOM
satrápic (sa-tra-) adj. m., pl. satrápici; f. satrápică, pl. satrápice
satrapie
SATRAPÍE, satrapii, s. f. Provincie în vechiul Imperiu Persan, guvernată de un satrap. ♦ Fig. Guvernare despotică, tiranică. – Din fr. satrapie, lat. satrapia. DOOM
satrapíe (sa-tra-) s. f., art. satrapía, g.-d. art. satrapíei; pl. satrapíi, art. satrapíile
satrapiei
SATRAPÍE, satrapii, s. f. Provincie în vechiul Imperiu Persan, guvernată de un satrap. ♦ Fig. Guvernare despotică, tiranică. – Din fr. satrapie, lat. satrapia. DOOM
satrapíe (sa-tra-) s. f., art. satrapía, g.-d. art. satrapíei; pl. satrapíi, art. satrapíile
satrapii
SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri nelimitate. ♦ Fig. Conducător despotic, rău; p. gener. persoană cu apucături dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes. DOOM
satráp (sa-trap) s. m., pl. satrápi
satrapii
SATRAPÍE, satrapii, s. f. Provincie în vechiul Imperiu Persan, guvernată de un satrap. ♦ Fig. Guvernare despotică, tiranică. – Din fr. satrapie, lat. satrapia. DOOM
satrapíe (sa-tra-) s. f., art. satrapía, g.-d. art. satrapíei; pl. satrapíi, art. satrapíile
satrapiile
SATRAPÍE, satrapii, s. f. Provincie în vechiul Imperiu Persan, guvernată de un satrap. ♦ Fig. Guvernare despotică, tiranică. – Din fr. satrapie, lat. satrapia. DOOM
satrapíe (sa-tra-) s. f., art. satrapía, g.-d. art. satrapíei; pl. satrapíi, art. satrapíile
satrapiilor
SATRAPÍE, satrapii, s. f. Provincie în vechiul Imperiu Persan, guvernată de un satrap. ♦ Fig. Guvernare despotică, tiranică. – Din fr. satrapie, lat. satrapia. DOOM
satrapíe (sa-tra-) s. f., art. satrapía, g.-d. art. satrapíei; pl. satrapíi, art. satrapíile
satrapilor
SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri nelimitate. ♦ Fig. Conducător despotic, rău; p. gener. persoană cu apucături dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes. DOOM
satráp (sa-trap) s. m., pl. satrápi
satrapul
SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri nelimitate. ♦ Fig. Conducător despotic, rău; p. gener. persoană cu apucături dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes. DOOM
satráp (sa-trap) s. m., pl. satrápi
satrapului
SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri nelimitate. ♦ Fig. Conducător despotic, rău; p. gener. persoană cu apucături dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes. DOOM
satráp (sa-trap) s. m., pl. satrápi
satul
SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum. DOOM
sat s. n., pl. sáte
satului
SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum. DOOM
sat s. n., pl. sáte
satulungean
SATULUNGEÁN, -Ă, satulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din comuna Satulung. 2. Adj. Care aparține comunei Satulung sau satulungenilor (1), referitor la Satulung ori la satulungeni. – Satulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*satulungeán (referitor la Satulung) adj. m., s. m., pl. satulungéni; adj. f. satulungeánă, pl. satulungéne
satulungeancă
SATULUNGEÁNCĂ, satulungence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din comuna Satulung. – Satulungean + suf. -că. DOOM
*satulungeáncă (femeie din Satulung) s. f., g.-d. art. satulungéncei; pl. satulungénce
satulungeană
SATULUNGEÁN, -Ă, satulungeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din comuna Satulung. 2. Adj. Care aparține comunei Satulung sau satulungenilor (1), referitor la Satulung ori la satulungeni. – Satulung (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*satulungeán (referitor la Satulung) adj. m., s. m., pl. satulungéni; adj. f. satulungeánă, pl. satulungéne
satur
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
satura
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturabil
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabila
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabile
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabilei
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabilele
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabilelor
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabili
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabilii
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabililor
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabilitate
SATURABILITÁTE s. f. (Chim.; Fiz.) Capacitatea de a fi saturat. – Din fr. saturabilité.
saturabilitatea
SATURABILITÁTE s. f. (Chim.; Fiz.) Capacitatea de a fi saturat. – Din fr. saturabilité.
saturabilități
SATURABILITÁTE s. f. (Chim.; Fiz.) Capacitatea de a fi saturat. – Din fr. saturabilité.
saturabilității
SATURABILITÁTE s. f. (Chim.; Fiz.) Capacitatea de a fi saturat. – Din fr. saturabilité.
saturabilul
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturabilului
SATURÁBIL, -Ă, saturabili, -e, adj. Care poate fi saturat. – Din fr. saturable. DOOM
saturábil adj. m., pl. saturábili; f. saturábilă, pl. saturábile
saturai
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturam
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturant
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturanta
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturante
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturantei
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturantele
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturantelor
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturantul
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturantului
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturanți
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturanții
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturanților
SATURÁNT, -Ă, saturanți, -te, adj. 1. (Despre factori fizici) Care se află în contact cu lichidul care l-a produs. ♦ (Impr.) Saturat. 2. Care are proprietatea de a satura. – Din fr. saturant. DOOM
saturánt adj. m., pl. saturánți; f. saturántă, pl. saturánte
saturare
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturare
SATURÁRE, saturări, s. f. Faptul de a satura. – V. satura. DOOM
!saturáre s. f., g.-d. art. saturắrii; pl. saturắri
saturară
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturarăm
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturarăți
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturase
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturasem
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturaseră
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturaserăm
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturaserăți
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturaseși
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturaseți
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturat
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturat
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturata
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturate
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturatei
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturatele
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturatelor
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturatoare
SATURATÓR, saturatoare, s. n. Aparat folosit pentru concentrarea unei soluții până la saturație. – Din fr. saturateur. DOOM
saturatór s. n., pl. saturatoáre
saturatoarele
SATURATÓR, saturatoare, s. n. Aparat folosit pentru concentrarea unei soluții până la saturație. – Din fr. saturateur. DOOM
saturatór s. n., pl. saturatoáre
saturatoarelor
SATURATÓR, saturatoare, s. n. Aparat folosit pentru concentrarea unei soluții până la saturație. – Din fr. saturateur. DOOM
saturatór s. n., pl. saturatoáre
saturator
SATURATÓR, saturatoare, s. n. Aparat folosit pentru concentrarea unei soluții până la saturație. – Din fr. saturateur. DOOM
saturatór s. n., pl. saturatoáre
saturatorul
SATURATÓR, saturatoare, s. n. Aparat folosit pentru concentrarea unei soluții până la saturație. – Din fr. saturateur. DOOM
saturatór s. n., pl. saturatoáre
saturatorului
SATURATÓR, saturatoare, s. n. Aparat folosit pentru concentrarea unei soluții până la saturație. – Din fr. saturateur. DOOM
saturatór s. n., pl. saturatoáre
saturatul
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturatului
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturau
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturași
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturați
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturați
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturația
SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ♦ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis. DOOM
saturáție (-ți-e) s. f., art. saturáția (-ți-a), g.-d. saturáții, art. saturáției
saturație
SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ♦ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis. DOOM
saturáție (-ți-e) s. f., art. saturáția (-ți-a), g.-d. saturáții, art. saturáției
saturației
SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ♦ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis. DOOM
saturáție (-ți-e) s. f., art. saturáția (-ți-a), g.-d. saturáții, art. saturáției
saturații
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturații
SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ♦ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis. DOOM
saturáție (-ți-e) s. f., art. saturáția (-ți-a), g.-d. saturáții, art. saturáției
saturaților
SATURÁT, -Ă, saturați, -te, adj. (Chim.; Fiz.) Care nu mai are valențe libere și nu mai poate forma compuși de adiție; care se află în stare de saturație. ♦ Fig. Care a atins punctul de intensitate, de valoare etc. maximă. – V. satura.
saturațiune
SATURAȚIÚNE s.f. v. saturație.
sature
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
saturează
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
satureja
CÍMBRU s. m. Plantă erbacee cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, cu frunze înguste și ascuțite, aromate, folosite drept condiment (Satureja hortensis). – Cf. gr. thymbra.
saturez
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
satureze
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturezi
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturi
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
saturn
SATÚRN s. n. (Înv.) Numele plumbului în alchimie. – Din fr. saturne. DOOM
*Satúrn2 (planetă) s. propriu n.
saturnale
SATURNÁLII s. f. pl. Sărbători celebrate la romani, în cinstea zeului Saturn, care aveau loc în fiecare an după terminarea muncilor agricole. [Var.: saturnále s. f. pl.] – Din lat. Saturnalia, fr. saturnales. DOOM
Saturnálii s. propriu f. pl., art. Saturnáliile (-li-i)
saturnalii
SATURNÁLII s. f. pl. Sărbători celebrate la romani, în cinstea zeului Saturn, care aveau loc în fiecare an după terminarea muncilor agricole. [Var.: saturnále s. f. pl.] – Din lat. Saturnalia, fr. saturnales. DOOM
Saturnálii s. propriu f. pl., art. Saturnáliile (-li-i)
saturnaliile
SATURNÁLII s. f. pl. Sărbători celebrate la romani, în cinstea zeului Saturn, care aveau loc în fiecare an după terminarea muncilor agricole. [Var.: saturnále s. f. pl.] – Din lat. Saturnalia, fr. saturnales. DOOM
Saturnálii s. propriu f. pl., art. Saturnáliile (-li-i)
saturnaliilor
SATURNÁLII s. f. pl. Sărbători celebrate la romani, în cinstea zeului Saturn, care aveau loc în fiecare an după terminarea muncilor agricole. [Var.: saturnále s. f. pl.] – Din lat. Saturnalia, fr. saturnales. DOOM
Saturnálii s. propriu f. pl., art. Saturnáliile (-li-i)
saturnia
SATÚRNIA s.n. (Zool.) Fluture mare cu corpul păros, care are pe aripile colorate în brun-gălbui patru pete rotunde diferit colorate, așezate concentric, ca la păuni; ochi-de-păun-de-noapte. [< it. saturnia, fr. saturnie, cf. lat. Saturnia – numele Iunonei ca fiică a lui Saturn].
saturnian
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturniana
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturniana
Saturniana = Saturnina.
saturnianul
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnianul
Saturnianul = Saturnius.
saturnianului
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturniene
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnienei
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnienele
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnienelor
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnieni
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnienii
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnienilor
SATURNIÁN, -Ă, saturnieni, -e, adj. (Rar) Saturnin (1). [Pr.: -ni-an] – Din fr. saturnien. DOOM
saturnián (rar) (referitor la Saturn) (-ni-an) adj. m., pl. saturniéni (-ni-eni); f. saturniánă, pl. saturniéne
saturnin
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturnina
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturnina
Saturnina, denumire purtată de Iuno, în calitate de fiică a lui Saturnus.
saturnine
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturninei
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturninele
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturninelor
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturnini
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturninii
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturninilor
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturninul
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturninului
SATURNÍN, -Ă, saturnini, -e, adj. 1. (În sintagma) Vers saturnin = vers iambic (de șapte silabe) folosit în poezia latină arhaică; saturnian. 2. (Despre boli) Care este provocat de intoxicația cu plumb. 3. Care aparține planetei Saturn, care se referă la Saturn. – Din fr. saturnin. DOOM
saturnín (referitor la Saturn, referitor la plumb) adj. m., pl. saturníni; f. saturnínă, pl. saturníne
saturnism
SATURNÍSM s. n. Boală profesională provocată de intoxicația cronică cu plumb. – Din fr. saturnisme. DOOM
saturnísm s. n.
saturnismul
SATURNÍSM s. n. Boală profesională provocată de intoxicația cronică cu plumb. – Din fr. saturnisme. DOOM
saturnísm s. n.
saturnismului
SATURNÍSM s. n. Boală profesională provocată de intoxicația cronică cu plumb. – Din fr. saturnisme. DOOM
saturnísm s. n.
saturnius
Saturnius, denumire purtată de Iupiter, de Neptunus și de Pluto, ca fii ai lui Saturnus.
saturnul
SATÚRN s. n. (Înv.) Numele plumbului în alchimie. – Din fr. saturne. DOOM
*Satúrn2 (planetă) s. propriu n.
saturnului
SATÚRN s. n. (Înv.) Numele plumbului în alchimie. – Din fr. saturne. DOOM
*Satúrn2 (planetă) s. propriu n.
saturnus
Saturnus, veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole și roadele pămîntului. Saturnus a fost identificat de timpuriu cu titanul Cronus, din mitologia greacă (v. Cronus).
saturând
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
saturînd
SATURÁ, saturez, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare. DOOM
saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză
satură
SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare. DOOM
săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură
satyri
Satyri, genii cîmpenești sau ale pădurilor, legate de cultul lui Dionysus. Se mai numeau și sileni, iar în mitologia romană fauni. Satirii erau reprezentați fie cu coarne, copite și coadă de țap, în rest avînd înfățișare omenească, fie jumătate oameni și jumătate(a de jos a trupului de) cai.
satâr
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satâraș
SATÎRÁȘ, satîrași, s. m. (Învechit) Soldat din garda domnească înarmat cu satîr (2). Arnăuții și satîrașii își curățau armele. FILIMON, C. 58.
satâre
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satârele
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satârelor
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satârgii
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satârgiii
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satârgiilor
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satârgiu
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satârgiul
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satârgiului
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satârul
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satârului
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satîr
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satîre
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satîrele
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satîrelor
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satîrgii
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satîrgiii
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satîrgiilor
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satîrgiu
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satîrgiul
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satîrgiului
SATÂRGÍU, satârgii, s. m. (în sec. XVI-XVII în Țările Române) Oștean lefegiu înarmat cu satâre (2). – Din tc. satirci. DOOM
satârgíu (înv.) s. m., art. satârgíul; pl. satârgíi, art. satârgíii (-gi-ii)
satîrul
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
satîrului
SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. DOOM
satấr s. n., pl. satấre
sau
SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (În enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (În propoziții interogative, cu funcție concluzivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? – Să + au1. DOOM
sau conjcț.
saudit
SAUDÍT, -Ă, saudiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Arabia Saudită. 2. Care aparține Arabiei Saudite sau saudiților (1), referitor la Arabia Saudită ori la saudiți. – Din fr. Saoudite. DOOM
saudít (referitor la Arabia Saudită) (sa-u-) adj. m., s. m., pl. saudíți; adj. f., s. f. saudítă, pl. saudíte
saudit
SAUDÍT, -Ă, saudiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Arabia Saudită. 2. Care aparține Arabiei Saudite sau saudiților (1), referitor la Arabia Saudită ori la saudiți. – Din fr. Saoudite. DOOM
saudít (referitor la Arabia Saudită) (sa-u-) adj. m., s. m., pl. saudíți; adj. f., s. f. saudítă, pl. saudíte
saudită
SAUDÍT, -Ă, saudiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Arabia Saudită. 2. Care aparține Arabiei Saudite sau saudiților (1), referitor la Arabia Saudită ori la saudiți. – Din fr. Saoudite. DOOM
saudít (referitor la Arabia Saudită) (sa-u-) adj. m., s. m., pl. saudíți; adj. f., s. f. saudítă, pl. saudíte
saula
SÁULĂ, saule, s. f. Parâmă folosită la bordul navelor pentru ridicarea pavilionului, fixarea suplimentară a unei vele etc. [Pr.: sa-u-] – Et. nec. DOOM
sáulă (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáulei; pl. sáule
saule
SÁULĂ, saule, s. f. Parâmă folosită la bordul navelor pentru ridicarea pavilionului, fixarea suplimentară a unei vele etc. [Pr.: sa-u-] – Et. nec. DOOM
sáulă (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáulei; pl. sáule
saulei
SÁULĂ, saule, s. f. Parâmă folosită la bordul navelor pentru ridicarea pavilionului, fixarea suplimentară a unei vele etc. [Pr.: sa-u-] – Et. nec. DOOM
sáulă (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáulei; pl. sáule
saulele
SÁULĂ, saule, s. f. Parâmă folosită la bordul navelor pentru ridicarea pavilionului, fixarea suplimentară a unei vele etc. [Pr.: sa-u-] – Et. nec. DOOM
sáulă (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáulei; pl. sáule
saulelor
SÁULĂ, saule, s. f. Parâmă folosită la bordul navelor pentru ridicarea pavilionului, fixarea suplimentară a unei vele etc. [Pr.: sa-u-] – Et. nec. DOOM
sáulă (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáulei; pl. sáule
saulă
saúlă (-le), s. f. – Parîmă, coardă. Origine necunoscută; termen marinăresc.
sauna
SÁUNĂ, saune, s. f. Baie de aburi care constă în expunerea corpului la o temperatură de 60-80ºC, produsă prin stropirea unor pietre poroase încinse, după care se activează circulația prin lovirea corpului cu un mănunchi de nuiele și prin dușuri reci. [pr.: sa-u-] – Din fr. sauna.
sauna
SÁUNĂ, saune, s. f. Baie de aburi care constă în expunerea corpului la o temperatură de 60-80°C, produsă prin stropirea unor pietre poroase încinse, după care se activează circulația prin lovirea corpului cu un mănunchi de nuiele și prin dușuri reci. [Pr.: sa-u-] – Din fr. sauna. DOOM
!sáună (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáunei; pl. sáune
saune
SÁUNĂ, saune, s. f. Baie de aburi care constă în expunerea corpului la o temperatură de 60-80°C, produsă prin stropirea unor pietre poroase încinse, după care se activează circulația prin lovirea corpului cu un mănunchi de nuiele și prin dușuri reci. [Pr.: sa-u-] – Din fr. sauna. DOOM
!sáună (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáunei; pl. sáune
saunei
SÁUNĂ, saune, s. f. Baie de aburi care constă în expunerea corpului la o temperatură de 60-80°C, produsă prin stropirea unor pietre poroase încinse, după care se activează circulația prin lovirea corpului cu un mănunchi de nuiele și prin dușuri reci. [Pr.: sa-u-] – Din fr. sauna. DOOM
!sáună (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáunei; pl. sáune
saunele
SÁUNĂ, saune, s. f. Baie de aburi care constă în expunerea corpului la o temperatură de 60-80°C, produsă prin stropirea unor pietre poroase încinse, după care se activează circulația prin lovirea corpului cu un mănunchi de nuiele și prin dușuri reci. [Pr.: sa-u-] – Din fr. sauna. DOOM
!sáună (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáunei; pl. sáune
saunelor
SÁUNĂ, saune, s. f. Baie de aburi care constă în expunerea corpului la o temperatură de 60-80°C, produsă prin stropirea unor pietre poroase încinse, după care se activează circulația prin lovirea corpului cu un mănunchi de nuiele și prin dușuri reci. [Pr.: sa-u-] – Din fr. sauna. DOOM
!sáună (sa-u-) s. f., g.-d. art. sáunei; pl. sáune
saur
SAUR1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „reptilă”. [Pron. sa-ur-. / < fr. sauro-, cf. gr. sauros].
saur
-ZAUR Element secund de compunere savantă cu semnificația „reptilă”. [Var. -saur. / < fr. -saure, cf. gr. sauros].
saurian
SAURIÁN, saurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile cu pielea acoperită de solzi cornoși și cu coada de obicei lungă, care cuprinde șopârlele și cameleonii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: sa-u-ri-an] – Din fr. saurien. DOOM
saurián (sa-u-ri-an) s. m., pl. sauriéni (-ri-eni)
saurianul
SAURIÁN, saurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile cu pielea acoperită de solzi cornoși și cu coada de obicei lungă, care cuprinde șopârlele și cameleonii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: sa-u-ri-an] – Din fr. saurien. DOOM
saurián (sa-u-ri-an) s. m., pl. sauriéni (-ri-eni)
saurianului
SAURIÁN, saurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile cu pielea acoperită de solzi cornoși și cu coada de obicei lungă, care cuprinde șopârlele și cameleonii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: sa-u-ri-an] – Din fr. saurien. DOOM
saurián (sa-u-ri-an) s. m., pl. sauriéni (-ri-eni)
saurieni
SAURIÁN, saurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile cu pielea acoperită de solzi cornoși și cu coada de obicei lungă, care cuprinde șopârlele și cameleonii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: sa-u-ri-an] – Din fr. saurien. DOOM
saurián (sa-u-ri-an) s. m., pl. sauriéni (-ri-eni)
saurieni
SAURIÉNI s.m.pl. Ordin de reptile cu corpul alungit și prevăzut de obicei cu patru picioare, din care fac parte șopârlele, cameleonii etc.; (la sg.) reptilă din acest ordin. [Pron. sa-u-ri-eni, sg. saurian. / < fr. sauriens, cf. gr. sauros – șopârlă].
saurienii
SAURIÁN, saurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile cu pielea acoperită de solzi cornoși și cu coada de obicei lungă, care cuprinde șopârlele și cameleonii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: sa-u-ri-an] – Din fr. saurien. DOOM
saurián (sa-u-ri-an) s. m., pl. sauriéni (-ri-eni)
saurienilor
SAURIÁN, saurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile cu pielea acoperită de solzi cornoși și cu coada de obicei lungă, care cuprinde șopârlele și cameleonii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: sa-u-ri-an] – Din fr. saurien. DOOM
saurián (sa-u-ri-an) s. m., pl. sauriéni (-ri-eni)
sauvignon
SAUVIGNON s. n. Soi de viță-de-vie cu struguri având boabele verzui, îndesate, bune pentru producerea unor vinuri superioare. ♦ Vin făcut din acest soi de struguri. [Pr.: soviniõ] – Cuv. fr. DOOM
!sauvignon (fr.) [pron. sovini'õ] (sau-vi-gnon) s. n.
sauvignonul
SAUVIGNON s. n. Soi de viță-de-vie cu struguri având boabele verzui, îndesate, bune pentru producerea unor vinuri superioare. ♦ Vin făcut din acest soi de struguri. [Pr.: soviniõ] – Cuv. fr. DOOM
!sauvignon (fr.) [pron. sovini'õ] (sau-vi-gnon) s. n.
sauvignonului
SAUVIGNON s. n. Soi de viță-de-vie cu struguri având boabele verzui, îndesate, bune pentru producerea unor vinuri superioare. ♦ Vin făcut din acest soi de struguri. [Pr.: soviniõ] – Cuv. fr. DOOM
!sauvignon (fr.) [pron. sovini'õ] (sau-vi-gnon) s. n.
savai
SĂVÁI adv. (Învechit și popular; și în forma savai) Chiar; tocmai. Nainte murgul trece Savai cale de-o prînzare. ODOBESCU, S. II 432. (În poezia populară, servind la scoaterea în evidență a cuvîntului pe care-l precedă) Țipă din gură de șarpe, Săvai cu răcori de moarte. PĂSCULESCU, L. P. 173. Unde este Badiul tău, Savai frățiorul meu ! TEODORESCU, P. P. 539. – Variantă: savái adv.
savalat
SAVALÁT adv. (În poezia populară) Săvai. Dar Letinul ăl bogat, Savalat, cîine spurcat, El ocheanul că-l punea Și nunta că mi-o vedea. MAT. FOLK. 112.
savalaș
SAVALÁȘ adv. (Înn poezia populară, servind la scoaterea în evidență a cuvîntului pe care-l precedă) Săvai. Tudor, Savalaș Tudor. TEODORESCU, P. P. 677.
savana
SAVÁNĂ, savane, s. f. Câmpie vastă, caracteristică regiunilor tropicale, acoperită cu ierburi înalte și presărată din loc în loc cu tufe de arbuști spinoși sau cu copaci pitici. – Din fr. savane. DOOM
savánă s. f., g.-d. art. savánei; pl. saváne
savane
SAVÁNĂ, savane, s. f. Câmpie vastă, caracteristică regiunilor tropicale, acoperită cu ierburi înalte și presărată din loc în loc cu tufe de arbuști spinoși sau cu copaci pitici. – Din fr. savane. DOOM
savánă s. f., g.-d. art. savánei; pl. saváne
savanei
SAVÁNĂ, savane, s. f. Câmpie vastă, caracteristică regiunilor tropicale, acoperită cu ierburi înalte și presărată din loc în loc cu tufe de arbuști spinoși sau cu copaci pitici. – Din fr. savane. DOOM
savánă s. f., g.-d. art. savánei; pl. saváne
savanele
SAVÁNĂ, savane, s. f. Câmpie vastă, caracteristică regiunilor tropicale, acoperită cu ierburi înalte și presărată din loc în loc cu tufe de arbuști spinoși sau cu copaci pitici. – Din fr. savane. DOOM
savánă s. f., g.-d. art. savánei; pl. saváne
savanelor
SAVÁNĂ, savane, s. f. Câmpie vastă, caracteristică regiunilor tropicale, acoperită cu ierburi înalte și presărată din loc în loc cu tufe de arbuști spinoși sau cu copaci pitici. – Din fr. savane. DOOM
savánă s. f., g.-d. art. savánei; pl. saváne
savant
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savant
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanta
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanta
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savante
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savante
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantei
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantei
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantele
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantele
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantelor
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantelor
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantlâc
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlâcul
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlâcului
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlâcuri
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlâcurile
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlâcurilor
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlîc
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlîcul
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlîcului
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlîcuri
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlîcurile
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantlîcurilor
SAVANTLẤC, (2) savantlâcuri, s. n. 1. (Fam.) Erudiție; (depr.) pedanterie, prețiozitate. 2. Preocupare științifică. – Savant + suf. -lâc. DOOM
!savantlấc (fam.) (-van-tlâc/-vant-lâc) s. n., (vorbe, atitudini) pl. savantlấcuri
savantul
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantul
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantului
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savantului
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanți
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanți
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanții
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanții
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanților
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savanților
SAVÁNT, -Ă, savanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei; erudit. 2. Adj. Care conține multă știință, care denotă știință sau, p. ext., artă, pricepere, măiestrie. Lucrare savantă. – Din fr. savant. DOOM
savánt adj. m., s. m., pl. savánți; adj. f., s. f. savántă, pl. savánte
savar
SAVÁR s. m. v. savart.
savarina
SAVARÍNĂ, savarine, s. f. Prăjitură făcută dintr-un aluat moale și pufos copt în forme speciale, care se îmbibă cu sirop de zahăr (amestecat cu rom) și se umple cu frișcă. – Din fr. savarin. DOOM
savarínă s. f., g.-d. art. savarínei; pl. savaríne
savarine
SAVARÍNĂ, savarine, s. f. Prăjitură făcută dintr-un aluat moale și pufos copt în forme speciale, care se îmbibă cu sirop de zahăr (amestecat cu rom) și se umple cu frișcă. – Din fr. savarin. DOOM
savarínă s. f., g.-d. art. savarínei; pl. savaríne
savarinei
SAVARÍNĂ, savarine, s. f. Prăjitură făcută dintr-un aluat moale și pufos copt în forme speciale, care se îmbibă cu sirop de zahăr (amestecat cu rom) și se umple cu frișcă. – Din fr. savarin. DOOM
savarínă s. f., g.-d. art. savarínei; pl. savaríne
savarinele
SAVARÍNĂ, savarine, s. f. Prăjitură făcută dintr-un aluat moale și pufos copt în forme speciale, care se îmbibă cu sirop de zahăr (amestecat cu rom) și se umple cu frișcă. – Din fr. savarin. DOOM
savarínă s. f., g.-d. art. savarínei; pl. savaríne
savarinelor
SAVARÍNĂ, savarine, s. f. Prăjitură făcută dintr-un aluat moale și pufos copt în forme speciale, care se îmbibă cu sirop de zahăr (amestecat cu rom) și se umple cu frișcă. – Din fr. savarin. DOOM
savarínă s. f., g.-d. art. savarínei; pl. savaríne
savart
SAVÁRT s.n. Unitate de măsură pentru intervalele muzicale. [Pl. -rte, (s.m.) -rți. / < fr. savart, cf. Savart – fizician francez].
savart
SAVÁRT, savarți, s. m. Unitate de măsură pentru intervalele muzicale, de 301 ori mai mică decât o octavă. [Var.: savár s. m.] – Din fr. savart. DOOM
savárt s. m., pl. savárți
savartul
SAVÁRT, savarți, s. m. Unitate de măsură pentru intervalele muzicale, de 301 ori mai mică decât o octavă. [Var.: savár s. m.] – Din fr. savart. DOOM
savárt s. m., pl. savárți
savartului
SAVÁRT, savarți, s. m. Unitate de măsură pentru intervalele muzicale, de 301 ori mai mică decât o octavă. [Var.: savár s. m.] – Din fr. savart. DOOM
savárt s. m., pl. savárți
savarți
SAVÁRT, savarți, s. m. Unitate de măsură pentru intervalele muzicale, de 301 ori mai mică decât o octavă. [Var.: savár s. m.] – Din fr. savart. DOOM
savárt s. m., pl. savárți
savarții
SAVÁRT, savarți, s. m. Unitate de măsură pentru intervalele muzicale, de 301 ori mai mică decât o octavă. [Var.: savár s. m.] – Din fr. savart. DOOM
savárt s. m., pl. savárți
savarților
SAVÁRT, savarți, s. m. Unitate de măsură pentru intervalele muzicale, de 301 ori mai mică decât o octavă. [Var.: savár s. m.] – Din fr. savart. DOOM
savárt s. m., pl. savárți
savat
SAVÁT s.n. (Rar) Sport defensiv practicat în Franța în sec. XIX, în care se foloseau în luptă mâinile și picioarele (pentru piedici). [< fr. savate].
savoare
SAVOÁRE s. f. Gust deosebit, ales, plăcut al unor alimente. ♦ Fig. Farmec; haz. – Din fr. saveur. DOOM
!savoáre s. f., g.-d. art. savoárei/savórii
savoiard
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiard
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarda
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarda
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarde
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarde
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardei
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardei
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardele
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardele
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardelor
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardelor
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardul
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardul
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardului
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiardului
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarzi
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarzi
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarzii
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarzii
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarzilor
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoiarzilor
SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Savoia. 2. Adj. Care aparține Savoiei sau savoiarzilor (1), referitor la Savoia ori la savoiarzi. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. Savoyard. DOOM
savoiárd adj. m., s. m., pl. savoiárzi; adj. f., s. f. savoiárdă, pl. savoiárde
savoniera
SAVONIÉRĂ, savoniere, s. f. Cutie în care se ține săpunul de toaletă; săpunieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. savon (după fructieră, supieră etc.). DOOM
savoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. savoniérei; pl. savoniére
savoniere
SAVONIÉRĂ, savoniere, s. f. Cutie în care se ține săpunul de toaletă; săpunieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. savon (după fructieră, supieră etc.). DOOM
savoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. savoniérei; pl. savoniére
savonierei
SAVONIÉRĂ, savoniere, s. f. Cutie în care se ține săpunul de toaletă; săpunieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. savon (după fructieră, supieră etc.). DOOM
savoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. savoniérei; pl. savoniére
savonierele
SAVONIÉRĂ, savoniere, s. f. Cutie în care se ține săpunul de toaletă; săpunieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. savon (după fructieră, supieră etc.). DOOM
savoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. savoniérei; pl. savoniére
savonierelor
SAVONIÉRĂ, savoniere, s. f. Cutie în care se ține săpunul de toaletă; săpunieră. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. savon (după fructieră, supieră etc.). DOOM
savoniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. savoniérei; pl. savoniére
savor
SAVÓR, savori, s. m. (Popular) Samur. Auzind noi... Că porți negoț cu rîșii și cu savorii De care poartă numai împărații. MARIAN, NU. 338.
savur
SAVÚR, savuri, s. m. (Bot.; regional) Sovîrf. Dobîndirea coloarei negre din sovîrf se mai cunoaște și prin alte părți din Dolj... unde sovîrful se numește și savur. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 36.
savura
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savura
SAVÚRĂ, savuri, s. f. Material granulos obținut prin sortarea pietrei rezultate din concasarea rocilor, folosit la construirea macadamurilor și la prepararea asfaltului. ♦ (Mar.) Lest. – Din ngr. savúra. DOOM
savúră s. f., g.-d. art. savúrii; (feluri) pl. savúri
savurai
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savuram
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurare
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurare
SAVURÁRE s. f. Acțiunea de a savura și rezultatul ei. – V. savura. DOOM
savuráre s. f., g.-d. art. savurắrii
savurarea
SAVURÁRE s. f. Acțiunea de a savura și rezultatul ei. – V. savura. DOOM
savuráre s. f., g.-d. art. savurắrii
savurară
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurarăm
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurarăți
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurase
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurasem
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savuraseră
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savuraserăm
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savuraserăți
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savuraseși
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savuraseți
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurat
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurat
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer.
savurau
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurași
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurați
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurează
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurez
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savureze
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurezi
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savuri
SAVÚRĂ, savuri, s. f. Material granulos obținut prin sortarea pietrei rezultate din concasarea rocilor, folosit la construirea macadamurilor și la prepararea asfaltului. ♦ (Mar.) Lest. – Din ngr. savúra. DOOM
savúră s. f., g.-d. art. savúrii; (feluri) pl. savúri
savurii
SAVÚRĂ, savuri, s. f. Material granulos obținut prin sortarea pietrei rezultate din concasarea rocilor, folosit la construirea macadamurilor și la prepararea asfaltului. ♦ (Mar.) Lest. – Din ngr. savúra. DOOM
savúră s. f., g.-d. art. savúrii; (feluri) pl. savúri
savurile
SAVÚRĂ, savuri, s. f. Material granulos obținut prin sortarea pietrei rezultate din concasarea rocilor, folosit la construirea macadamurilor și la prepararea asfaltului. ♦ (Mar.) Lest. – Din ngr. savúra. DOOM
savúră s. f., g.-d. art. savúrii; (feluri) pl. savúri
savurilor
SAVÚRĂ, savuri, s. f. Material granulos obținut prin sortarea pietrei rezultate din concasarea rocilor, folosit la construirea macadamurilor și la prepararea asfaltului. ♦ (Mar.) Lest. – Din ngr. savúra. DOOM
savúră s. f., g.-d. art. savúrii; (feluri) pl. savúri
savuroasa
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuroase
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuroasei
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuroasele
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuroaselor
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuros
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savurosul
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savurosului
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuroși
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuroșii
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savuroșilor
SAVURÓS, -OÁSĂ, savuroși, -oase, adj. (Despre alimente) Cu gust plăcut, plin de savoare, delicios. ♦ Fig. Plăcut, încântător. – Din fr. savoureux. DOOM
savurós adj. m., pl. savuróși; f. savuroásă, pl. savuroáse
savurând
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurînd
SAVURÁ, savurez, vb. I. Tranz. A mânca sau bea ceva pe îndelete și cu plăcere, pentru a-i simți bine gustul. ♦ Fig. A se bucura în tihnă de ceva, a se delecta, a se desfăta. – Din fr. savourer. DOOM
savurá (a ~) vb., ind. prez. 3 savureáză
savurări
SAVURÁRE s. f. Acțiunea de a savura și rezultatul ei. – V. savura. DOOM
savuráre s. f., g.-d. art. savurắrii
savurării
SAVURÁRE s. f. Acțiunea de a savura și rezultatul ei. – V. savura. DOOM
savuráre s. f., g.-d. art. savurắrii
savurările
SAVURÁRE s. f. Acțiunea de a savura și rezultatul ei. – V. savura. DOOM
savuráre s. f., g.-d. art. savurắrii
savurărilor
SAVURÁRE s. f. Acțiunea de a savura și rezultatul ei. – V. savura. DOOM
savuráre s. f., g.-d. art. savurắrii
saxana
SAXANÁ s. f. v. sarsana. DOOM
saxaná v. sarsaná
saxanale
SAXANÁ s. f. v. sarsana. DOOM
saxaná v. sarsaná
saxanalei
SAXANÁ s. f. v. sarsana. DOOM
saxaná v. sarsaná
saxanalele
SAXANÁ s. f. v. sarsana. DOOM
saxaná v. sarsaná
saxanalelor
SAXANÁ s. f. v. sarsana. DOOM
saxaná v. sarsaná
saxanaua
SAXANÁ s. f. v. sarsana. DOOM
saxaná v. sarsaná
saxatil
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatila
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatile
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatilei
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatilele
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatilelor
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatili
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatilii
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatililor
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatilul
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxatilului
SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis. DOOM
saxatíl adj. m., pl. saxatíli; f. saxatílă, pl. saxatíle
saxhorn
SAXHÓRN, saxhornuri, s. n. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, folosit în fanfare și orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn. DOOM
saxhórn s. n., pl. saxhórnuri
saxhornul
SAXHÓRN, saxhornuri, s. n. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, folosit în fanfare și orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn. DOOM
saxhórn s. n., pl. saxhórnuri
saxhornului
SAXHÓRN, saxhornuri, s. n. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, folosit în fanfare și orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn. DOOM
saxhórn s. n., pl. saxhórnuri
saxhornuri
SAXHÓRN, saxhornuri, s. n. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, folosit în fanfare și orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn. DOOM
saxhórn s. n., pl. saxhórnuri
saxhornurile
SAXHÓRN, saxhornuri, s. n. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, folosit în fanfare și orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn. DOOM
saxhórn s. n., pl. saxhórnuri
saxhornurilor
SAXHÓRN, saxhornuri, s. n. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, folosit în fanfare și orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn. DOOM
saxhórn s. n., pl. saxhórnuri
saxicol
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicola
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicola
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicole
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicole
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolei
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolei
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolele
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolele
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolelor
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolelor
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicoli
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolii
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolilor
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolul
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxicolului
SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care crește sau trăiește printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stâncă, colere – a locui].
saxifraga
ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.
saxifraga
SAXIFRÁGĂ, saxifragi, s. f. Plantă erbacee care crește printre stânci. – Din fr. saxifrage. DOOM
saxifrágă (-xi-fra-) s. f., g.-d. art. saxifrágii; pl. saxifrági
saxifragacee
SAXIFRAGACÉE s.f. Familie de plante lemnoase și erbacee dicotiledonate, având ca tip saxifraga; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. saxifragacées].
saxifragaceea
SAXIFRAGACÉE s.f. Familie de plante lemnoase și erbacee dicotiledonate, având ca tip saxifraga; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. saxifragacées].
saxifragaceei
SAXIFRAGACÉE s.f. Familie de plante lemnoase și erbacee dicotiledonate, având ca tip saxifraga; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. saxifragacées].
saxifragaceele
SAXIFRAGACÉE s.f. Familie de plante lemnoase și erbacee dicotiledonate, având ca tip saxifraga; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. saxifragacées].
saxifragaceelor
SAXIFRAGACÉE s.f. Familie de plante lemnoase și erbacee dicotiledonate, având ca tip saxifraga; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. saxifragacées].
saxifragi
SAXIFRÁGĂ, saxifragi, s. f. Plantă erbacee care crește printre stânci. – Din fr. saxifrage. DOOM
saxifrágă (-xi-fra-) s. f., g.-d. art. saxifrágii; pl. saxifrági
saxifragii
SAXIFRÁGĂ, saxifragi, s. f. Plantă erbacee care crește printre stânci. – Din fr. saxifrage. DOOM
saxifrágă (-xi-fra-) s. f., g.-d. art. saxifrágii; pl. saxifrági
saxifragile
SAXIFRÁGĂ, saxifragi, s. f. Plantă erbacee care crește printre stânci. – Din fr. saxifrage. DOOM
saxifrágă (-xi-fra-) s. f., g.-d. art. saxifrágii; pl. saxifrági
saxifragilor
SAXIFRÁGĂ, saxifragi, s. f. Plantă erbacee care crește printre stânci. – Din fr. saxifrage. DOOM
saxifrágă (-xi-fra-) s. f., g.-d. art. saxifrágii; pl. saxifrági
saxofoane
SAXOFÓN, saxofoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoit – Din fr. saxophone. DOOM
saxofón s. n., pl. saxofoáne
saxofoanele
SAXOFÓN, saxofoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoit – Din fr. saxophone. DOOM
saxofón s. n., pl. saxofoáne
saxofoanelor
SAXOFÓN, saxofoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoit – Din fr. saxophone. DOOM
saxofón s. n., pl. saxofoáne
saxofon
SAXOFÓN, saxofoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoit – Din fr. saxophone. DOOM
saxofón s. n., pl. saxofoáne
saxofonist
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofonista
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofoniste
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofonistei
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofonistele
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofonistelor
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofonistul
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofonistului
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofoniști
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofoniștii
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofoniștilor
SAXOFONÍST, saxofoniști, s. m. Instrumentist care cântă la saxofon. – Din fr. saxophoniste. DOOM
saxofoníst s. m., pl. saxofoníști
saxofonul
SAXOFÓN, saxofoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoit – Din fr. saxophone. DOOM
saxofón s. n., pl. saxofoáne
saxofonului
SAXOFÓN, saxofoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoit – Din fr. saxophone. DOOM
saxofón s. n., pl. saxofoáne
saxon
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxon
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxon
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxon
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxona
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxona
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxona
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxone
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxone
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxone
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonei
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonei
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonei
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonele
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonele
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonele
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonelor
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonelor
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonelor
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxoni
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxoni
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxoni
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxoni
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonian
SAXONIÁN s.n. (Geol.) Etaj al permianului mediu de facies continental din vestul Europei. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. saxonien, cf. Saxonia – vechi stat german din nordul Germaniei].
saxonii
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonii
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonii
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonii
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonilor
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonilor
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonilor
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonilor
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonul
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonul
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonul
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonul
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonului
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonului
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxonului
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonului
SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon. DOOM
ánglo-saxón adj. m., s. m., pl. ánglo-saxóni; adj. f., s. f. ánglo-saxónă, pl. ánglo-saxóne
saxonă
ÁNGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
saxotromba
SAXOTRÓMBĂ, saxotrombe, s. f. Instrument de suflat, mai mare decât cornul, confecționat din piele. – Din fr. saxotrombe. DOOM
saxotrómbă (-xo-trom-) s. f., g.-d. art. saxotrómbei; pl. saxotrómbe
saxotrombe
SAXOTRÓMBĂ, saxotrombe, s. f. Instrument de suflat, mai mare decât cornul, confecționat din piele. – Din fr. saxotrombe. DOOM
saxotrómbă (-xo-trom-) s. f., g.-d. art. saxotrómbei; pl. saxotrómbe
saxotrombei
SAXOTRÓMBĂ, saxotrombe, s. f. Instrument de suflat, mai mare decât cornul, confecționat din piele. – Din fr. saxotrombe. DOOM
saxotrómbă (-xo-trom-) s. f., g.-d. art. saxotrómbei; pl. saxotrómbe
saxotrombele
SAXOTRÓMBĂ, saxotrombe, s. f. Instrument de suflat, mai mare decât cornul, confecționat din piele. – Din fr. saxotrombe. DOOM
saxotrómbă (-xo-trom-) s. f., g.-d. art. saxotrómbei; pl. saxotrómbe
saxotrombelor
SAXOTRÓMBĂ, saxotrombe, s. f. Instrument de suflat, mai mare decât cornul, confecționat din piele. – Din fr. saxotrombe. DOOM
saxotrómbă (-xo-trom-) s. f., g.-d. art. saxotrómbei; pl. saxotrómbe
saz
saz (-zuri), s. n. – Instrument oriental de coarde. Tc. saz (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
sașeu
SAȘÉU, sașeuri, s. n. (Rar) Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet. DOOM
sașéu (rar) s. n., art. sașéul; pl. sașéuri
sașeul
SAȘÉU, sașeuri, s. n. (Rar) Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet. DOOM
sașéu (rar) s. n., art. sașéul; pl. sașéuri
sașeului
SAȘÉU, sașeuri, s. n. (Rar) Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet. DOOM
sașéu (rar) s. n., art. sașéul; pl. sașéuri
sașeuri
SAȘÉU, sașeuri, s. n. (Rar) Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet. DOOM
sașéu (rar) s. n., art. sașéul; pl. sașéuri
sașeurile
SAȘÉU, sașeuri, s. n. (Rar) Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet. DOOM
sașéu (rar) s. n., art. sașéul; pl. sașéuri
sașeurilor
SAȘÉU, sașeuri, s. n. (Rar) Pungă mică de pânză în care se păstrează batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori plăcut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet. DOOM
sașéu (rar) s. n., art. sașéul; pl. sașéuri
sași
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász. DOOM
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
sașia
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașie
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașiei
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașii
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász. DOOM
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
sașii
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașiii
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașiile
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașiilor
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașilor
SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász. DOOM
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
sașiu
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașiul
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
sașiului
SAȘÍU, -ÍE, sașii, adj. (Despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) cruciș, încrucișat. [Var.: șașíu, -íe adj.] – Din tc. șași. DOOM
sașíu adj. m., f. sașíe; pl. m. și f. sașíi
saț
SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; săturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium. DOOM
saț (pop.) s. n.
sațiat
SAȚIÁT, -Ă, sațiați, -te, adj. (Rar) Sătul peste fire, săturat. Nedînd pas dorinților nici să se ivească măcar, ești sațiată mai-nainte d-a avea vrun gust; mănînci pînă a nu fi flămînzit; bei pînă a nu fi însetoșat. ISPIRESCU, U. 25.
sațietate
SAȚIETÁTE s. f. Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] – Din fr. satieté, lat. satietas, -atis. DOOM
sațietáte (-ți-e-) s. f., g.-d. art. sațietắții
sațietatea
SAȚIETÁTE s. f. Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] – Din fr. satieté, lat. satietas, -atis. DOOM
sațietáte (-ți-e-) s. f., g.-d. art. sațietắții
sațietăți
SAȚIETÁTE s. f. Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] – Din fr. satieté, lat. satietas, -atis. DOOM
sațietáte (-ți-e-) s. f., g.-d. art. sațietắții
sațietății
SAȚIETÁTE s. f. Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] – Din fr. satieté, lat. satietas, -atis. DOOM
sațietáte (-ți-e-) s. f., g.-d. art. sațietắții
sațiu
SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; săturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium. DOOM
saț (pop.) s. n.
sațul
SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; săturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium. DOOM
saț (pop.) s. n.
sațului
SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; săturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium. DOOM
saț (pop.) s. n.