răbdai
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdam
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdare
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdare
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț) A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda. DOOM
răbdáre s. f., g.-d. art. răbdắrii; pl. răbdắri
răbdarea
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț) A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda. DOOM
răbdáre s. f., g.-d. art. răbdắrii; pl. răbdắri
răbdară
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdarăm
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdarăți
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdase
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdasem
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdaseră
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdaserăm
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdaserăți
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdaseși
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdaseți
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdat
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdat
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec.
răbdau
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdași
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdați
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbduriu
RĂBDURÍU, -ÍE, răbdurii, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care are capacitatea de a răbda, suportînd necazuri, rezistînd la greutăți; răbdător. Se plecase ca un uriaș bun și răbduriu deasupra mușuroiului de furnici. C. PETRESCU, O. P. II 177. ♦ Stăruitor în acțiuni. S-a încovoiat de mijloc... aplecîndu-se să-l cerceteze cu răbdurie luare-aminte. C. PETRESCU, A. R. 191.
răbdând
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdînd
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
răbdări
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț) A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda. DOOM
răbdáre s. f., g.-d. art. răbdắrii; pl. răbdắri
răbdării
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț) A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda. DOOM
răbdáre s. f., g.-d. art. răbdắrii; pl. răbdắri
răbdările
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț) A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda. DOOM
răbdáre s. f., g.-d. art. răbdắrii; pl. răbdắri
răbdărilor
RĂBDÁRE, răbdări, s. f. 1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăți și neplăceri fizice sau morale; putere de a aștepta în liniște desfășurarea anumitor evenimente. ◊ Expr. A(-și) pierde răbdarea sau a-și ieși din răbdare (ori din răbdări) = a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeț) A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare și tutun, se spune cuiva care are de așteptat mult. ♦ (Cu valoare de imperativ) Așteaptă! 2. (Rar; la pl.) Suferințe, lipsuri. 3. Perseverență, tenacitate, stăruință. – V. răbda. DOOM
răbdáre s. f., g.-d. art. răbdắrii; pl. răbdắri
răbdătoare
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătoarea
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătoarei
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătoarele
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătoarelor
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdător
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdători
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătorii
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătorilor
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătorul
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbdătorului
RĂBDĂTÓR, -OÁRE, răbdători, -oare, adj. 1. Care suportă cu tărie (și fără împotrivire) neplăceri fizice sau morale. ♦ (Despre lucruri) Rezistent, durabil. 2. Perseverent, stăruitor, tenace. – Răbda + suf. -ător. DOOM
răbdătór adj. m., pl. răbdătóri; f. sg. și pl. răbdătoáre
răbegit
REBEGÍT, -Ă, rebegiți, -te, adj. 1. Pătruns de frig, înghețat. 2. Stors de puteri, istovit, vlăguit. [Var.: (reg.) răbegít, -ă adj.] – V. rebegi.
răblăgire
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi.
răblări
RĂBLĂRÍ, răblărésc, vb. IV. Tranz. A ponosi, a uza. (din rablă)
răblărire
RĂBLĂRÍ, răblărésc, vb. IV. Tranz. A ponosi, a uza. (din rablă)
răblărit
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblărita
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblărite
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăritei
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăritele
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăritelor
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăritul
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăritului
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăriți
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăriții
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răblăriților
RĂBLĂRÍT, -Ă, răblăriți, -te, adj. (Fam.) Uzat, vechi. – Din rablă. DOOM
răblărít (fam.) (ră-blă-) adj. m., pl. răblăríți; f. răblărítă, pl. răblăríte
răboaje
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răboajele
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răboajelor
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răboașcă
răboáșcă (răboáște), s. f. – (Arg.) Cămașă. – Var. rubașcă. Rus. rubaška (Vasiliu, GS, VII, 124).
răboj
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răbojea
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojeai
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojeam
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojească
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojeau
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojeați
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojesc
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojește
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojești
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răboji
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojii
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojim
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojind
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojire
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojire
RĂBOJÍRE, răbojiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a răboji și rezultatul ei. – V. răboji. DOOM
răbojíre (rar) s. f., g.-d. art. răbojírii; pl. răbojíri
răbojirea
RĂBOJÍRE, răbojiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a răboji și rezultatul ei. – V. răboji. DOOM
răbojíre (rar) s. f., g.-d. art. răbojírii; pl. răbojíri
răbojiri
RĂBOJÍRE, răbojiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a răboji și rezultatul ei. – V. răboji. DOOM
răbojíre (rar) s. f., g.-d. art. răbojírii; pl. răbojíri
răbojirii
RĂBOJÍRE, răbojiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a răboji și rezultatul ei. – V. răboji. DOOM
răbojíre (rar) s. f., g.-d. art. răbojírii; pl. răbojíri
răbojirile
RĂBOJÍRE, răbojiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a răboji și rezultatul ei. – V. răboji. DOOM
răbojíre (rar) s. f., g.-d. art. răbojírii; pl. răbojíri
răbojirilor
RĂBOJÍRE, răbojiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a răboji și rezultatul ei. – V. răboji. DOOM
răbojíre (rar) s. f., g.-d. art. răbojírii; pl. răbojíri
răbojiră
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojirăm
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojirăți
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojise
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojisem
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojiseră
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojiserăm
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojiserăți
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojiseși
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojiseți
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojit
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojit
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj.
răbojiși
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojiți
RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din răboj. DOOM
răbojí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbojésc, imperf. 3 sg. răbojeá; conj. prez. 3 să răbojeáscă
răbojul
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răbojului
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răbojuri
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răbojurile
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răbojurilor
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răbufneala
RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală. DOOM
răbufneálă s. f., g.-d. art. răbufnélii; pl. răbufnéli
răbufneli
RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală. DOOM
răbufneálă s. f., g.-d. art. răbufnélii; pl. răbufnéli
răbufnelii
RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală. DOOM
răbufneálă s. f., g.-d. art. răbufnélii; pl. răbufnéli
răbufnelile
RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală. DOOM
răbufneálă s. f., g.-d. art. răbufnélii; pl. răbufnéli
răbufnelilor
RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s. f. Răbufnire. ♦ Suflu puternic; izbucnire. – Răbufni + suf. -eală. DOOM
răbufneálă s. f., g.-d. art. răbufnélii; pl. răbufnéli
răbufni
RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd și puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a țâșni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăștia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < Pref. răz- + bufni). DOOM
răbufní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbufnésc, imperf. 3 sg. răbufneá; conj. prez. 3 să răbufneáscă
răbufnire
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni. DOOM
răbufníre s. f., g.-d. art. răbufnírii; pl. răbufníri
răbufnirea
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni. DOOM
răbufníre s. f., g.-d. art. răbufnírii; pl. răbufníri
răbufniri
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni. DOOM
răbufníre s. f., g.-d. art. răbufnírii; pl. răbufníri
răbufnirii
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni. DOOM
răbufníre s. f., g.-d. art. răbufnírii; pl. răbufníri
răbufnirile
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni. DOOM
răbufníre s. f., g.-d. art. răbufnírii; pl. răbufníri
răbufnirilor
RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni. DOOM
răbufníre s. f., g.-d. art. răbufnírii; pl. răbufníri
răbufnit
RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd și puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a țâșni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăștia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < răz- + bufni).
răbufnitura
RĂBUFNITÚRĂ, răbufnituri, s. f. (Rar) Zgomot surd și puternic; răbufnire. – Răbufni + suf. -tură. DOOM
răbufnitúră (rar) s. f., g.-d. art. răbufnitúrii; pl. răbufnitúri
răbufnituri
RĂBUFNITÚRĂ, răbufnituri, s. f. (Rar) Zgomot surd și puternic; răbufnire. – Răbufni + suf. -tură. DOOM
răbufnitúră (rar) s. f., g.-d. art. răbufnitúrii; pl. răbufnitúri
răbufniturii
RĂBUFNITÚRĂ, răbufnituri, s. f. (Rar) Zgomot surd și puternic; răbufnire. – Răbufni + suf. -tură. DOOM
răbufnitúră (rar) s. f., g.-d. art. răbufnitúrii; pl. răbufnitúri
răbufniturile
RĂBUFNITÚRĂ, răbufnituri, s. f. (Rar) Zgomot surd și puternic; răbufnire. – Răbufni + suf. -tură. DOOM
răbufnitúră (rar) s. f., g.-d. art. răbufnitúrii; pl. răbufnitúri
răbufniturilor
RĂBUFNITÚRĂ, răbufnituri, s. f. (Rar) Zgomot surd și puternic; răbufnire. – Răbufni + suf. -tură. DOOM
răbufnitúră (rar) s. f., g.-d. art. răbufnitúrii; pl. răbufnitúri
răbui
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuia
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiai
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiala
RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s. f. (Reg.) 1. Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. 2. Unsoare preparată din păcură, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – Răbui + suf. -eală. DOOM
răbuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răbuiélii; pl. răbuiéli
răbuiam
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiască
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiau
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiați
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuieli
RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s. f. (Reg.) 1. Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. 2. Unsoare preparată din păcură, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – Răbui + suf. -eală. DOOM
răbuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răbuiélii; pl. răbuiéli
răbuielii
RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s. f. (Reg.) 1. Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. 2. Unsoare preparată din păcură, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – Răbui + suf. -eală. DOOM
răbuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răbuiélii; pl. răbuiéli
răbuielile
RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s. f. (Reg.) 1. Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. 2. Unsoare preparată din păcură, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – Răbui + suf. -eală. DOOM
răbuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răbuiélii; pl. răbuiéli
răbuielilor
RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s. f. (Reg.) 1. Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. 2. Unsoare preparată din păcură, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – Răbui + suf. -eală. DOOM
răbuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răbuiélii; pl. răbuiéli
răbuiesc
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiește
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiești
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuii
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuim
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuind
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuire
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuire
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui. DOOM
răbuíre (reg.) s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
răbuirea
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui. DOOM
răbuíre (reg.) s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
răbuiri
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui. DOOM
răbuíre (reg.) s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
răbuirii
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui. DOOM
răbuíre (reg.) s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
răbuirile
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui. DOOM
răbuíre (reg.) s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
răbuirilor
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui. DOOM
răbuíre (reg.) s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
răbuiră
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuirăm
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuirăți
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuise
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuisem
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiseră
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiserăm
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiserăți
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiseși
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiseți
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuit
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuit
RĂBUÍT, -Ă, răbuiți, -te, adj. (Reg.) Uns, dat cu răbuială (2). – V. răbui.
răbuiși
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuiți
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”. DOOM
răbuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 să răbuiáscă
răbuni
răbuní (-uésc, -ít), vb. refl. – 1. A sta întins, a se lungi. – 2. A se calma, a-și reveni. Mag. ráborulni (Scriban). În Banat și Olt.
răbunire
răbuní (-uésc, -ít), vb. refl. – 1. A sta întins, a se lungi. – 2. A se calma, a-și reveni. Mag. ráborulni (Scriban). În Banat și Olt.
răbuș
RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., sb. raboš. DOOM
răbój s. n., pl. răbójuri
răcam
răcám (-muri), s. n. – Calcul, socoteală. Tc. (arab.) rakam, cf. sb. rakam. Sec. XIX, înv.
răcan
RĂCÁN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan. DOOM
răcán (recrut) (fam.) s. m., pl. răcáni
răcani
RĂCÁN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan. DOOM
răcán (recrut) (fam.) s. m., pl. răcáni
răcanii
RĂCÁN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan. DOOM
răcán (recrut) (fam.) s. m., pl. răcáni
răcanilor
RĂCÁN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan. DOOM
răcán (recrut) (fam.) s. m., pl. răcáni
răcanul
RĂCÁN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan. DOOM
răcán (recrut) (fam.) s. m., pl. răcáni
răcanului
RĂCÁN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan. DOOM
răcán (recrut) (fam.) s. m., pl. răcáni
răcar
RĂCÁR, răcari, s. m. (Rar) Bărbat care prinde sau vinde raci. – Rac + suf. -ar. DOOM
răcár (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcári
răcari
RĂCÁR, răcari, s. m. (Rar) Bărbat care prinde sau vinde raci. – Rac + suf. -ar. DOOM
răcár (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcári
răcarii
RĂCÁR, răcari, s. m. (Rar) Bărbat care prinde sau vinde raci. – Rac + suf. -ar. DOOM
răcár (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcári
răcarilor
RĂCÁR, răcari, s. m. (Rar) Bărbat care prinde sau vinde raci. – Rac + suf. -ar. DOOM
răcár (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcári
răcarul
RĂCÁR, răcari, s. m. (Rar) Bărbat care prinde sau vinde raci. – Rac + suf. -ar. DOOM
răcár (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcári
răcarului
RĂCÁR, răcari, s. m. (Rar) Bărbat care prinde sau vinde raci. – Rac + suf. -ar. DOOM
răcár (vânzător de raci) (rar) s. m., pl. răcári
răcea
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răceai
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răceala
RĂCEÁLĂ, (3) răceli, s. f. 1. Temperatură scăzută; frig. ♦ Senzație de frig. 2. Fig. Lipsă de afecțiune, nepăsare, indiferență. 3. Nume generic dat unor boli contagioase localizate pe căile respiratorii superioare, manifestate prin guturai, traheită, bronșită, tuse cu expectorație, febră etc. – Răci + suf. -eală. DOOM
răceálă s. f., g.-d. art. răcélii; (boli) pl. răcéli
răceam
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcească
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răceau
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răceați
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răceli
RĂCEÁLĂ, (3) răceli, s. f. 1. Temperatură scăzută; frig. ♦ Senzație de frig. 2. Fig. Lipsă de afecțiune, nepăsare, indiferență. 3. Nume generic dat unor boli contagioase localizate pe căile respiratorii superioare, manifestate prin guturai, traheită, bronșită, tuse cu expectorație, febră etc. – Răci + suf. -eală. DOOM
răceálă s. f., g.-d. art. răcélii; (boli) pl. răcéli
răcelii
RĂCEÁLĂ, (3) răceli, s. f. 1. Temperatură scăzută; frig. ♦ Senzație de frig. 2. Fig. Lipsă de afecțiune, nepăsare, indiferență. 3. Nume generic dat unor boli contagioase localizate pe căile respiratorii superioare, manifestate prin guturai, traheită, bronșită, tuse cu expectorație, febră etc. – Răci + suf. -eală. DOOM
răceálă s. f., g.-d. art. răcélii; (boli) pl. răcéli
răcelile
RĂCEÁLĂ, (3) răceli, s. f. 1. Temperatură scăzută; frig. ♦ Senzație de frig. 2. Fig. Lipsă de afecțiune, nepăsare, indiferență. 3. Nume generic dat unor boli contagioase localizate pe căile respiratorii superioare, manifestate prin guturai, traheită, bronșită, tuse cu expectorație, febră etc. – Răci + suf. -eală. DOOM
răceálă s. f., g.-d. art. răcélii; (boli) pl. răcéli
răcelilor
RĂCEÁLĂ, (3) răceli, s. f. 1. Temperatură scăzută; frig. ♦ Senzație de frig. 2. Fig. Lipsă de afecțiune, nepăsare, indiferență. 3. Nume generic dat unor boli contagioase localizate pe căile respiratorii superioare, manifestate prin guturai, traheită, bronșită, tuse cu expectorație, febră etc. – Răci + suf. -eală. DOOM
răceálă s. f., g.-d. art. răcélii; (boli) pl. răcéli
răcesc
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcește
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcești
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răchie
RĂCHÍE s. f. v. rachiu.
răchierie
RĂCHIERÍE s. f. (Regional) Fabrică sau depozit de rachiu.
răchita
RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., sb. rakita. DOOM
răchítă s. f., g.-d. art. răchítei; pl. răchíte
răchitan
RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an. DOOM
răchitán (plantă) s. m., pl. răchitáni
răchitani
RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an. DOOM
răchitán (plantă) s. m., pl. răchitáni
răchitanii
RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an. DOOM
răchitán (plantă) s. m., pl. răchitáni
răchitanilor
RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an. DOOM
răchitán (plantă) s. m., pl. răchitáni
răchitanul
RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an. DOOM
răchitán (plantă) s. m., pl. răchitáni
răchitanului
RĂCHITÁN, răchitani, s. m. Numele a două plante cu flori roșii-purpurii așezate la vârful tulpinilor și al ramurilor, la una în spice mari și dese (Lythrum salicaria), la cealaltă în spice lungi și subțiri (Lythrum virgatum). – Răchită + suf. -an. DOOM
răchitán (plantă) s. m., pl. răchitáni
răchitar
RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. DOOM
răchitár (fluture) s. m., pl. răchitári
răchitari
RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. DOOM
răchitár (fluture) s. m., pl. răchitári
răchitarii
RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. DOOM
răchitár (fluture) s. m., pl. răchitári
răchitarilor
RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. DOOM
răchitár (fluture) s. m., pl. răchitári
răchitarul
RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. DOOM
răchitár (fluture) s. m., pl. răchitári
răchitarului
RĂCHITÁR, răchitari, s. m. Fluture de noapte de culoare brumărie, a cărui larvă se dezvoltă în tulpina pomilor, găurindu-le lemnul (Cossus cossus). – Răchită + suf. -ar. DOOM
răchitár (fluture) s. m., pl. răchitári
răchite
RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., sb. rakita. DOOM
răchítă s. f., g.-d. art. răchítei; pl. răchíte
răchitei
RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., sb. rakita. DOOM
răchítă s. f., g.-d. art. răchítei; pl. răchíte
răchitele
RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., sb. rakita. DOOM
răchítă s. f., g.-d. art. răchítei; pl. răchíte
răchitelor
RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., sb. rakita. DOOM
răchítă s. f., g.-d. art. răchítei; pl. răchíte
răchitiș
RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș. DOOM
răchitíș s. n., pl. răchitíșuri
răchitișul
RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș. DOOM
răchitíș s. n., pl. răchitíșuri
răchitișului
RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș. DOOM
răchitíș s. n., pl. răchitíșuri
răchitișuri
RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș. DOOM
răchitíș s. n., pl. răchitíșuri
răchitișurile
RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș. DOOM
răchitíș s. n., pl. răchitíșuri
răchitișurilor
RĂCHITÍȘ, răchitișuri, s. n. Tufăriș natural sau plantație de răchită; desiș de răchite. – Răchită + suf. -iș. DOOM
răchitíș s. n., pl. răchitíșuri
răchită
RĂCHÍTĂ, răchite, s. f. Nume dat mai multor specii de salcie cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri și elastice, folosite ca material de împletit (Salix). [Pl. și: răchiți] – Din bg., scr. rakita.
răchiu
RĂCHÍU s. n. v. rachiu.
răchițele
RĂCHIȚÉLE s. f. pl. Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina tîrîtoare, cu fructe roșii, acrișoare și comestibile (Vaccinium Oxycoccos).
răchițele
RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui răchită. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Răchită + suf. -ică. DOOM
răchițícă s. f., g.-d. art. răchițélei; pl. răchițéle, art. răchițélele
răchițelei
RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui răchită. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Răchită + suf. -ică. DOOM
răchițícă s. f., g.-d. art. răchițélei; pl. răchițéle, art. răchițélele
răchițelele
RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui răchită. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Răchită + suf. -ică. DOOM
răchițícă s. f., g.-d. art. răchițélei; pl. răchițéle, art. răchițélele
răchițelelor
RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui răchită. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Răchită + suf. -ică. DOOM
răchițícă s. f., g.-d. art. răchițélei; pl. răchițéle, art. răchițélele
răchițica
RĂCHIȚÍCĂ, răchițele, s. f. 1. Diminutiv al lui răchită. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene și cu frunze ascuțite, acoperite pe o parte și pe alta cu solzi stelați care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Răchită + suf. -ică. DOOM
răchițícă s. f., g.-d. art. răchițélei; pl. răchițéle, art. răchițélele
răci
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcii
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcila
RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo. DOOM
răcílă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle
răcile
RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo. DOOM
răcílă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle
răcilei
RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo. DOOM
răcílă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle
răcilele
RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo. DOOM
răcílă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle
răcilelor
RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo. DOOM
răcílă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle
răcim
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcind
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcire
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcire
RĂCÍRE, răciri, s. f. Acțiunea de a (se) răci și rezultatul ei. – V. răci. DOOM
răcíre s. f., g.-d. art. răcírii; pl. răcíri
răcirea
RĂCÍRE, răciri, s. f. Acțiunea de a (se) răci și rezultatul ei. – V. răci. DOOM
răcíre s. f., g.-d. art. răcírii; pl. răcíri
răciri
RĂCÍRE, răciri, s. f. Acțiunea de a (se) răci și rezultatul ei. – V. răci. DOOM
răcíre s. f., g.-d. art. răcírii; pl. răcíri
răcirii
RĂCÍRE, răciri, s. f. Acțiunea de a (se) răci și rezultatul ei. – V. răci. DOOM
răcíre s. f., g.-d. art. răcírii; pl. răcíri
răcirile
RĂCÍRE, răciri, s. f. Acțiunea de a (se) răci și rezultatul ei. – V. răci. DOOM
răcíre s. f., g.-d. art. răcírii; pl. răcíri
răcirilor
RĂCÍRE, răciri, s. f. Acțiunea de a (se) răci și rezultatul ei. – V. răci. DOOM
răcíre s. f., g.-d. art. răcírii; pl. răcíri
răciră
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcirăm
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcirăți
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcise
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcisem
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răciseră
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răciserăm
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răciserăți
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răciseși
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răciseți
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcit
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răcit
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcit
RĂCÍT1 s. n. Faptul de a (se) răci. – V. răci. DOOM
răcít s. n.
răcita
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcite
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcitei
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcitele
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcitelor
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcitoare
RĂCITOÁRE, răcitori, s. f. Vas cu gheață pentru răcirea băuturilor. Răsucea gîtul sticlei în răcitoare. C. PETRESCU, Î. II 193. Am poruncit păstrugă la grătar și vin la răcitoare. I. BOTEZ, ȘC. 153.
răcitoare
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitoarea
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitoarei
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitoarele
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitoarelor
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitor
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitori
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitorii
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitorilor
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitorul
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitorului
RĂCITÓR, -OÁRE, răcitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care ajută la menținerea unei temperaturi scăzute, care răcește (1). 2. S. n. Instalație folosită pentru răcirea sau menținerea unei temperaturi scăzute față de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substanțe sau a unui spațiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheață, lichid volatil, aer sau apă rece etc.; dulap cu pereți dubli, în care se menține o temperatură joasă prin introducerea de gheață și care se folosește pentru păstrarea la rece a alimentelor sau pentru răcirea băuturilor. – Răci + suf. -tor. DOOM
răcitór2 s. n., pl. răcitoáre
răcitul
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcitului
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răcitura
RĂCITÚRĂ, răcituri, s. f. (Mai ales la pl.) Piftie (1). – Răci + suf. -tură. DOOM
răcitúră s. f., g.-d. art. răcitúrii; pl. răcitúri
răcituri
RĂCITÚRĂ, răcituri, s. f. (Mai ales la pl.) Piftie (1). – Răci + suf. -tură. DOOM
răcitúră s. f., g.-d. art. răcitúrii; pl. răcitúri
răcituri
RĂCITÚRI s. f. pl. (Mold.) Piftie. Capul și picioarele, după ce vor fi pîrlite și curățite, vor fi fierte pentru răcituri. PAMFILE, I. C. 54. Vei face... niște răcituri cu usturoi. ALECSANDRI, la TDRG.
răciturii
RĂCITÚRĂ, răcituri, s. f. (Mai ales la pl.) Piftie (1). – Răci + suf. -tură. DOOM
răcitúră s. f., g.-d. art. răcitúrii; pl. răcitúri
răciturile
RĂCITÚRĂ, răcituri, s. f. (Mai ales la pl.) Piftie (1). – Răci + suf. -tură. DOOM
răcitúră s. f., g.-d. art. răcitúrii; pl. răcitúri
răciturilor
RĂCITÚRĂ, răcituri, s. f. (Mai ales la pl.) Piftie (1). – Răci + suf. -tură. DOOM
răcitúră s. f., g.-d. art. răcitúrii; pl. răcitúri
răciuină
RĂCIUÍNĂ, răciuini, s. f. Mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium).
răciși
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răciți
RĂCÍ, răcesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rece, a(-și) scădea, a(-și) micșora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-și răci gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-a surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic, fără rezultat. ♦ A pierde sau a face să piardă căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei emoții etc.); a îngheța, a încremeni. 2. Intranz. A se îmbolnăvi contractând o răceală (3). 3. Fig. A-și pierde însuflețirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se înstrăina, a se îndepărta. – Din rece. DOOM
răcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcésc, imperf. 3 sg. răceá; conj. prez. 3 să răceáscă
răciți
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răciții
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răciților
RĂCÍT2, -Ă, răciți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală (3). – V. răci.
răclui
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluia
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiai
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiam
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiască
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiau
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiați
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiesc
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiește
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiești
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluii
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluim
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluind
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluire
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluire
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A parcela.
răcluiră
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluirăm
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluirăți
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluise
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluisem
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiseră
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiserăm
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiserăți
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiseși
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiseți
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluit
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluit
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A parcela.
răcluiși
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcluiți
RĂCLUÍ, răcluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împărți în parcele; a parcela. (Refl. pas.) Lanurile mari, pentru ușurință, se răcluiesc la un obraț. PAMFILE, A. R. 120.
răcnet
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et. DOOM
rắcnet s. n., pl. rắcnete
răcnete
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et. DOOM
rắcnet s. n., pl. rắcnete
răcnetele
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et. DOOM
rắcnet s. n., pl. rắcnete
răcnetelor
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et. DOOM
rắcnet s. n., pl. rắcnete
răcnetul
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et. DOOM
rắcnet s. n., pl. rắcnete
răcnetului
RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et. DOOM
rắcnet s. n., pl. rắcnete
răcni
RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice; p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). – Din sl. ryknonti. DOOM
răcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnésc, imperf. 3 sg. răcneá; conj. prez. 3 să răcneáscă
răcnire
RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni. DOOM
răcníre (rar) s. f., g.-d. art. răcnírii
răcnirea
RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni. DOOM
răcníre (rar) s. f., g.-d. art. răcnírii
răcniri
RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni. DOOM
răcníre (rar) s. f., g.-d. art. răcnírii
răcnirii
RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni. DOOM
răcníre (rar) s. f., g.-d. art. răcnírii
răcnirile
RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni. DOOM
răcníre (rar) s. f., g.-d. art. răcnírii
răcnirilor
RĂCNÍRE, răcniri, s. f. (Rar) Răcnet (2). – V. răcni. DOOM
răcníre (rar) s. f., g.-d. art. răcnírii
răcnit
RẮCNIT s. n. v. răcnet.
răcoare
RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece. DOOM
răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri
răcoarea
RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece. DOOM
răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri
răcodelie
răcodélie (-ii), s. f. – Lucru manual, obiect făcut de mînă. – Var. rocodele, rogodele, rogoade. Sl. rąkodĕlije (Tiktin). Sec. XVII, înv. Ultimele var. se folosesc și cu sensul de „fructe, poame”, probabil datorită confuziei cu roade. Cf. Bogrea, Vacor., IV, 844. – Cf. și rîncă, rucaviță.
răcoină
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină. DOOM
răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne
răcorea
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoreai
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoreala
RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală. DOOM
răcoreálă s. f., g.-d. art. răcorélii; pl. răcoréli
răcoream
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorească
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoreau
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoreați
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorel
RĂCORÉL s. n. Diminutiv al lui răcoare (1). Pe aici vreme splendidă, numai cam răcorel. CARAGIALE, O. VII 68.
răcoreli
RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală. DOOM
răcoreálă s. f., g.-d. art. răcorélii; pl. răcoréli
răcorelii
RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală. DOOM
răcoreálă s. f., g.-d. art. răcorélii; pl. răcoréli
răcorelile
RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală. DOOM
răcoreálă s. f., g.-d. art. răcorélii; pl. răcoréli
răcorelilor
RĂCOREÁLĂ, răcoreli, s. f. Faptul de a (se) răcori; răcoare, (concr.) boare, adiere răcoroasă. – Răcori + suf. -eală. DOOM
răcoreálă s. f., g.-d. art. răcorélii; pl. răcoréli
răcoresc
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorește
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorești
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcori
RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece. DOOM
răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri
răcori
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorii
RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece. DOOM
răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri
răcorii
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorile
RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece. DOOM
răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri
răcorilor
RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece. DOOM
răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri
răcorim
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorind
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorire
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorire
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare.
răcoriră
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorirăm
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorirăți
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorise
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorisem
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoriseră
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoriserăm
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoriserăți
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoriseși
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoriseți
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorit
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcorit
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcorita
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcorite
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoritei
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoritele
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoritelor
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoritoare
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritoarea
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritoarei
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritoarele
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritoarelor
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritor
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritori
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritorii
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritorilor
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritorul
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritorului
RĂCORITÓR, -OÁRE, răcoritori, -oare, adj. Care are o temperatură scăzută, care răcorește; răcoros. ♦ (Substantivat, f.) Băutură care astâmpără setea, care răcorește. – Răcori + suf. -tor. DOOM
răcoritór adj. m., pl. răcoritóri; f. sg. și pl. răcoritoáre
răcoritul
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoritului
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoriși
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoriți
RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare. DOOM
răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă
răcoriți
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoriții
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoriților
RĂCORÍT, -Ă, răcoriți, -te, adj. 1. (Rar) Răcoros. 2. (Despre oameni) Care și-a potolit setea; căruia nu-i mai este cald. 3. Fig. Calmat, potolit; răzbunat. – V. răcori.
răcoroasa
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoroase
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoroasei
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoroasele
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoroaselor
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoros
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcorosul
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcorosului
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoroși
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoroșii
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcoroșilor
RĂCORÓS, -OÁSĂ, răcoroși, -oase, adj. Care are o temperatură ușor scăzută; care aduce răcoare; răcoritor. ♦ Fig. Înviorător, proaspăt, tânăr, fraged. – Răcoare + suf. -os. DOOM
răcorós adj. m., pl. răcoróși; f. răcoroásă, pl. răcoroáse
răcovina
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină. DOOM
răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne
răcovine
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină. DOOM
răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne
răcovinei
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină. DOOM
răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne
răcovinele
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină. DOOM
răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne
răcovinelor
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină. DOOM
răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne
răcui
răcui, răcuiesc v. t. a fura.
răcuină
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină. DOOM
răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne
răculeț
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț. DOOM
răculéț (rar) s. m., pl. răculéți
răculeți
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț. DOOM
răculéț (rar) s. m., pl. răculéți
răculeții
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț. DOOM
răculéț (rar) s. m., pl. răculéți
răculeților
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț. DOOM
răculéț (rar) s. m., pl. răculéți
răculețul
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț. DOOM
răculéț (rar) s. m., pl. răculéți
răculețului
RĂCULÉȚ, răculeți, s. m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -uleț. DOOM
răculéț (rar) s. m., pl. răculéți
răcută
RECRÚT, recruți, s. m. 1. Tînăr aparținînd ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curînd încorporat. A treia zi de revizie, înspre sară, toți recruții erau adunați din nou înaintea subprefecturii. BUJOR, S. 39. Trenul porni apoi în chiuitul recruților, ale căror rude și părinți râmaseră triști în gara singuratecă. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Fig. (Familiar) Membru de curînd cîștigat pentru o asociație, o mișcare; începător. – Variante: (popular) recrútă (RETEGANUL, P. III 9), răgútă, răgute (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299), răcútă, răcute, s. f.
răcușca
RĂCÚȘCĂ s. f. (Cu sens colectiv) Crustacee mici de diferite specii. – Rac + suf. -ușcă.
răcușcă
RĂCÚȘCĂ s. f. (Cu sens colectiv) Crustacee mici de diferite specii. – Rac + suf. -ușcă. DOOM
răcúșcă (reg.) s. f., g.-d. art. răcúștii
răcușor
RĂCUȘÓR, răcușori, s. m. 1. (Zool.) Diminutiv al lui rac; răculeț. 2. Insectă mică, cu picioarele de dinainte asemănătoare cu cleștele unui rac (Nepa cinerea). – Rac + suf. -ușor. DOOM
răcușór s. m., pl. răcușóri
răcușori
RĂCUȘÓR, răcușori, s. m. 1. (Zool.) Diminutiv al lui rac; răculeț. 2. Insectă mică, cu picioarele de dinainte asemănătoare cu cleștele unui rac (Nepa cinerea). – Rac + suf. -ușor. DOOM
răcușór s. m., pl. răcușóri
răcușorii
RĂCUȘÓR, răcușori, s. m. 1. (Zool.) Diminutiv al lui rac; răculeț. 2. Insectă mică, cu picioarele de dinainte asemănătoare cu cleștele unui rac (Nepa cinerea). – Rac + suf. -ușor. DOOM
răcușór s. m., pl. răcușóri
răcușorilor
RĂCUȘÓR, răcușori, s. m. 1. (Zool.) Diminutiv al lui rac; răculeț. 2. Insectă mică, cu picioarele de dinainte asemănătoare cu cleștele unui rac (Nepa cinerea). – Rac + suf. -ușor. DOOM
răcușór s. m., pl. răcușóri
răcușorul
RĂCUȘÓR, răcușori, s. m. 1. (Zool.) Diminutiv al lui rac; răculeț. 2. Insectă mică, cu picioarele de dinainte asemănătoare cu cleștele unui rac (Nepa cinerea). – Rac + suf. -ușor. DOOM
răcușór s. m., pl. răcușóri
răcușorului
RĂCUȘÓR, răcușori, s. m. 1. (Zool.) Diminutiv al lui rac; răculeț. 2. Insectă mică, cu picioarele de dinainte asemănătoare cu cleștele unui rac (Nepa cinerea). – Rac + suf. -ușor. DOOM
răcușór s. m., pl. răcușóri
răcuști
RĂCÚȘCĂ s. f. (Cu sens colectiv) Crustacee mici de diferite specii. – Rac + suf. -ușcă.
răcuștii
RĂCÚȘCĂ s. f. (Cu sens colectiv) Crustacee mici de diferite specii. – Rac + suf. -ușcă.
răcădui
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduia
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiai
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiam
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiască
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiau
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiați
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiesc
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiește
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiești
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduii
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduim
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduind
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduire
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduire
RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui. DOOM
răcăduíre (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri
răcăduirea
RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui. DOOM
răcăduíre (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri
răcăduiri
RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui. DOOM
răcăduíre (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri
răcăduirii
RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui. DOOM
răcăduíre (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri
răcăduirile
RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui. DOOM
răcăduíre (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri
răcăduirilor
RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui. DOOM
răcăduíre (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri
răcăduiră
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduirăm
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduirăți
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduise
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduisem
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiseră
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiserăm
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiserăți
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiseși
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiseți
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduit
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiși
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcăduiți
RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”. DOOM
răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă
răcălui
RĂCĂLUÍ, răcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A curăța, a mătura murdăria (din grajd, din curte etc.). V. rîni. Am răcăluit gunoaiele din țarc... și le-am făcut o gramadă. ȘEZ. IX 152.
răcănea
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănească
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcăneau
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănei
RĂCĂNÉL, răcănei, s. m. (Zool.; reg.) Brotăcel. – Răcăni + suf. -el. DOOM
răcănél (reg.) s. m., pl. răcănéi, art. răcănéii
răcăneii
RĂCĂNÉL, răcănei, s. m. (Zool.; reg.) Brotăcel. – Răcăni + suf. -el. DOOM
răcănél (reg.) s. m., pl. răcănéi, art. răcănéii
răcăneilor
RĂCĂNÉL, răcănei, s. m. (Zool.; reg.) Brotăcel. – Răcăni + suf. -el. DOOM
răcănél (reg.) s. m., pl. răcănéi, art. răcănéii
răcănel
RĂCĂNÉL, răcănei, s. m. (Zool.; reg.) Brotăcel. – Răcăni + suf. -el. DOOM
răcănél (reg.) s. m., pl. răcănéi, art. răcănéii
răcănelul
RĂCĂNÉL, răcănei, s. m. (Zool.; reg.) Brotăcel. – Răcăni + suf. -el. DOOM
răcănél (reg.) s. m., pl. răcănéi, art. răcănéii
răcănelului
RĂCĂNÉL, răcănei, s. m. (Zool.; reg.) Brotăcel. – Răcăni + suf. -el. DOOM
răcănél (reg.) s. m., pl. răcănéi, art. răcănéii
răcănesc
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănește
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcăni
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănind
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănire
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănire
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni.
răcăniră
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănise
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcăniseră
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcănit
RĂCĂNÍ, pers. 3 răcănește, vb. IV. Intranz. A orăcăi. – Rac + suf. -ăni. DOOM
răcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răcănéște, imperf. 3 sg. răcăneá; conj. prez. 3 să răcăneáscă
răcăsteu
răcăstéu (-éie), s. n. – (Trans.) Țarc. – Var. lăcăsteu. Mag. rekesztő (Drăganu, Dacor., IX, 211).
rădan
RĂDÁN s. n. v. redan.
rădașca
RĂDÁȘCĂ, rădaște, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca niște coarne de cerb; răgace (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka. DOOM
rădáșcă s. f., g.-d. art. rădáștei; pl. rădáște
rădaște
RĂDÁȘCĂ, rădaște, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca niște coarne de cerb; răgace (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka. DOOM
rădáșcă s. f., g.-d. art. rădáștei; pl. rădáște
rădaștei
RĂDÁȘCĂ, rădaște, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca niște coarne de cerb; răgace (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka. DOOM
rădáșcă s. f., g.-d. art. rădáștei; pl. rădáște
rădaștele
RĂDÁȘCĂ, rădaște, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca niște coarne de cerb; răgace (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka. DOOM
rădáșcă s. f., g.-d. art. rădáștei; pl. rădáște
rădaștelor
RĂDÁȘCĂ, rădaște, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca niște coarne de cerb; răgace (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka. DOOM
rădáșcă s. f., g.-d. art. rădáștei; pl. rădáște
rădica
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
rădicare
RĂDICÁ vb. I v. ridica.
rădicat
RĂDICÁ vb. I v. ridica.
rădiu
RẮDIU s. n. v. rediu.
rădvan
RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Înv.) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. – Din rus. rydvan. DOOM
rădván (înv.) s. n., pl. rădváne
rădvane
RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Înv.) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. – Din rus. rydvan. DOOM
rădván (înv.) s. n., pl. rădváne
rădvanele
RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Înv.) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. – Din rus. rydvan. DOOM
rădván (înv.) s. n., pl. rădváne
rădvanelor
RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Înv.) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. – Din rus. rydvan. DOOM
rădván (înv.) s. n., pl. rădváne
rădvanul
RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Înv.) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. – Din rus. rydvan. DOOM
rădván (înv.) s. n., pl. rădváne
rădvanului
RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Înv.) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. – Din rus. rydvan. DOOM
rădván (înv.) s. n., pl. rădváne
rădăcina
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s. f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are. ◊ Compus: (Bot.) Rădăcina- vieții = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauză. ◊ Expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte. ◊ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical. ◊ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine). DOOM
!rădăcínă-dúlce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-dúlci; pl. rădăcíni-dúlci
rădăcini
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s. f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are. ◊ Compus: (Bot.) Rădăcina- vieții = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauză. ◊ Expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte. ◊ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical. ◊ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine). DOOM
!rădăcínă-dúlce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-dúlci; pl. rădăcíni-dúlci
rădăcinii
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s. f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are. ◊ Compus: (Bot.) Rădăcina- vieții = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauză. ◊ Expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte. ◊ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical. ◊ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine). DOOM
!rădăcínă-dúlce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-dúlci; pl. rădăcíni-dúlci
rădăcinile
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s. f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are. ◊ Compus: (Bot.) Rădăcina- vieții = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauză. ◊ Expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte. ◊ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical. ◊ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine). DOOM
!rădăcínă-dúlce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-dúlci; pl. rădăcíni-dúlci
rădăcinilor
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s. f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are. ◊ Compus: (Bot.) Rădăcina- vieții = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauză. ◊ Expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte. ◊ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical. ◊ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine). DOOM
!rădăcínă-dúlce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-dúlci; pl. rădăcíni-dúlci
rădăciniș
RĂDĂCINÍȘ s. n. (Cu sens colectiv) Mulțime de rădăcini. – Rădăcină + suf. -iș. DOOM
rădăciníș s. n.
rădăcinișul
RĂDĂCINÍȘ s. n. (Cu sens colectiv) Mulțime de rădăcini. – Rădăcină + suf. -iș. DOOM
rădăciníș s. n.
rădăcinișului
RĂDĂCINÍȘ s. n. (Cu sens colectiv) Mulțime de rădăcini. – Rădăcină + suf. -iș. DOOM
rădăciníș s. n.
rădăcinoasa
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinoase
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinoasei
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinoasele
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinoaselor
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinos
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinos
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinosul
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinosului
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinoși
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinoșii
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăcinoșilor
RĂDĂCINÓS, -OÁSĂ, rădăcinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu rădăcini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) Grup de plante cultivate pentru producerea rădăcinilor, care sunt utilizate în alimentația omului, în industrie sau ca furaje; (și la sg.) plantă din acest grup. – Rădăcină + suf. -os. DOOM
rădăcinós adj. m., pl. rădăcinóși; f. rădăcinoásă, pl. rădăcinoáse
rădăuțean
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțean
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțeana
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțeanca
RĂDĂUȚEÁNCĂ, rădăuțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Rădăuți. – Rădăuțean + suf. -că. DOOM
rădăuțeáncă (-dă-u-) s. f., g.-d. art. rădăuțéncei; pl. rădăuțénce
rădăuțeanco
RĂDĂUȚEÁNCĂ, rădăuțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Rădăuți. – Rădăuțean + suf. -că. DOOM
rădăuțeáncă (-dă-u-) s. f., g.-d. art. rădăuțéncei; pl. rădăuțénce
rădăuțeanul
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțeanului
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțence
RĂDĂUȚEÁNCĂ, rădăuțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Rădăuți. – Rădăuțean + suf. -că. DOOM
rădăuțeáncă (-dă-u-) s. f., g.-d. art. rădăuțéncei; pl. rădăuțénce
rădăuțencei
RĂDĂUȚEÁNCĂ, rădăuțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Rădăuți. – Rădăuțean + suf. -că. DOOM
rădăuțeáncă (-dă-u-) s. f., g.-d. art. rădăuțéncei; pl. rădăuțénce
rădăuțencele
RĂDĂUȚEÁNCĂ, rădăuțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Rădăuți. – Rădăuțean + suf. -că. DOOM
rădăuțeáncă (-dă-u-) s. f., g.-d. art. rădăuțéncei; pl. rădăuțénce
rădăuțencelor
RĂDĂUȚEÁNCĂ, rădăuțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Rădăuți. – Rădăuțean + suf. -că. DOOM
rădăuțeáncă (-dă-u-) s. f., g.-d. art. rădăuțéncei; pl. rădăuțénce
rădăuțene
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțenei
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțenele
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțenelor
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțeni
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțenii
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
rădăuțenilor
RĂDĂUȚEÁN, -Ă, rădăuțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Rădăuți. 2. Adj. Care aparține municipiului Rădăuți sau rădăuțenilor (1), privitor la Rădăuți ori la rădăuțeni. – Rădăuți (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
rădăuțeán (-dă-u-) adj. m., s. m., pl. rădăuțéni; adj. f. rădăuțeánă, pl. rădăuțéne
răftuleț
RĂFTULÉȚ, răftulețe, s. n. Diminutiv al lui raft1. – Raft1 + suf. -uleț. DOOM
răftuléț s. n., pl. răftuléțe
răftulețe
RĂFTULÉȚ, răftulețe, s. n. Diminutiv al lui raft1. – Raft1 + suf. -uleț. DOOM
răftuléț s. n., pl. răftuléțe
răftulețele
RĂFTULÉȚ, răftulețe, s. n. Diminutiv al lui raft1. – Raft1 + suf. -uleț. DOOM
răftuléț s. n., pl. răftuléțe
răftulețelor
RĂFTULÉȚ, răftulețe, s. n. Diminutiv al lui raft1. – Raft1 + suf. -uleț. DOOM
răftuléț s. n., pl. răftuléțe
răftulețul
RĂFTULÉȚ, răftulețe, s. n. Diminutiv al lui raft1. – Raft1 + suf. -uleț. DOOM
răftuléț s. n., pl. răftuléțe
răftulețului
RĂFTULÉȚ, răftulețe, s. n. Diminutiv al lui raft1. – Raft1 + suf. -uleț. DOOM
răftuléț s. n., pl. răftuléțe
răfui
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuia
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiai
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiala
RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de a se răfui. [Pr.: -fu-ia-] – Răfui + suf. -eală. DOOM
răfuiálă s. f., g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiéli
răfuiam
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiască
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiau
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiați
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuieli
RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de a se răfui. [Pr.: -fu-ia-] – Răfui + suf. -eală. DOOM
răfuiálă s. f., g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiéli
răfuielii
RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de a se răfui. [Pr.: -fu-ia-] – Răfui + suf. -eală. DOOM
răfuiálă s. f., g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiéli
răfuielile
RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de a se răfui. [Pr.: -fu-ia-] – Răfui + suf. -eală. DOOM
răfuiálă s. f., g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiéli
răfuielilor
RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de a se răfui. [Pr.: -fu-ia-] – Răfui + suf. -eală. DOOM
răfuiálă s. f., g.-d. art. răfuiélii; pl. răfuiéli
răfuiesc
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiește
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiești
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuii
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuim
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuind
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuire
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuire
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
răfuirea
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
răfuiri
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
răfuirii
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
răfuirile
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
răfuirilor
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.
răfuiră
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuirăm
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuirăți
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuise
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuisem
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiseră
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiserăm
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiserăți
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiseși
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiseți
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuit
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiși
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răfuiți
RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec. DOOM
!răfuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răfuiéște, imperf. 3 sg. se răfuiá; conj. prez. 3 să se răfuiáscă
răgace
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač. DOOM
răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
răgacea
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač. DOOM
răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
răgacei
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač. DOOM
răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
răgacele
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač. DOOM
răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
răgacelor
RĂGÁCE, răgace, s. f. (Entom.) Rădașcă. – Din bg., sb. rogač. DOOM
răgáce (pop.) s. f., g.-d. art. răgácei; pl. răgáce
răgaz
RĂGÁZ, (rar) răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire. 2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊ Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. – Et. nec. DOOM
răgáz s. n., pl. răgázuri
răgazul
RĂGÁZ, (rar) răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire. 2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊ Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. – Et. nec. DOOM
răgáz s. n., pl. răgázuri
răgazului
RĂGÁZ, (rar) răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire. 2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊ Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. – Et. nec. DOOM
răgáz s. n., pl. răgázuri
răgazuri
RĂGÁZ, (rar) răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire. 2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊ Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. – Et. nec. DOOM
răgáz s. n., pl. răgázuri
răgazurile
RĂGÁZ, (rar) răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire. 2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊ Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. – Et. nec. DOOM
răgáz s. n., pl. răgázuri
răgazurilor
RĂGÁZ, (rar) răgazuri, s. n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, păsuire. 2. Perioadă de întrerupere a unei activități; odihnă; repaus. ◊ Loc. adv. Fără (de) răgaz = fără întrerupere, necontenit. ♦ Liniște, tihnă, pace. – Et. nec. DOOM
răgáz s. n., pl. răgázuri
răgea
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răgeai
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răgeam
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răgeau
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răgeați
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răgela
RĂGILÁ, rágil și răgilez, vb. I. Tranz. A trage pe ragilă fuiorul de in sau de cînepă. V. dărăci. Femeile apoi te-au răgilat, te-au periet și, te-au făcut fuior frumos și moale ca mătasa. CREANGĂ, O. A. 298. – Variante: răghilá (PĂSCULESCU, L. P. 147), răgelá vb. I.
răgelat
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgelat
RĂGILÁT1 s. n. (Reg.) Faptul de a răgila. – V. răgila. DOOM
răgilát (reg.) s. n.
răget
RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et. DOOM
rắget s. n., pl. rắgete
răgete
RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et. DOOM
rắget s. n., pl. rắgete
răgetele
RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et. DOOM
rắget s. n., pl. rắgete
răgetelor
RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et. DOOM
rắget s. n., pl. rắgete
răgetul
RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et. DOOM
rắget s. n., pl. rắgete
răgetului
RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et. DOOM
rắget s. n., pl. rắgete
răghila
RĂGILÁ, rágil și răgilez, vb. I. Tranz. A trage pe ragilă fuiorul de in sau de cînepă. V. dărăci. Femeile apoi te-au răgilat, te-au periet și, te-au făcut fuior frumos și moale ca mătasa. CREANGĂ, O. A. 298. – Variante: răghilá (PĂSCULESCU, L. P. 147), răgelá vb. I.
răghilat
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răghilat
RĂGILÁT1 s. n. (Reg.) Faptul de a răgila. – V. răgila. DOOM
răgilát (reg.) s. n.
răgi
RĂGÍ vb. IV v. rage.
răgilai
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilam
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilare
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilare
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.
răgilară
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilarăm
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilarăți
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilase
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilasem
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilaseră
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilaserăm
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilaserăți
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilaseși
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilaseți
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilat
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilat
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilat
RĂGILÁT1 s. n. (Reg.) Faptul de a răgila. – V. răgila. DOOM
răgilát (reg.) s. n.
răgilata
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilate
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilatei
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilatele
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilatelor
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilatul
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilatului
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilau
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilași
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilați
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilați
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilații
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilaților
RĂGILÁT2, -Ă, răgilați, -te, adj. (Reg.; despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă. – V. răgila.
răgilează
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilez
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgileze
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilezi
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilând
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgilînd
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
răgire
RĂGÍ vb. IV v. rage.
răgoaze
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgoazele
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgoazelor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgoji
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgojii
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgojilor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgoz
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozi
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozii
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozilor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozul
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozului
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozuri
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozurile
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgozurilor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz. DOOM
rogóz s. n., pl. rogózuri
răgută
RECRÚT, recruți, s. m. 1. Tînăr aparținînd ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curînd încorporat. A treia zi de revizie, înspre sară, toți recruții erau adunați din nou înaintea subprefecturii. BUJOR, S. 39. Trenul porni apoi în chiuitul recruților, ale căror rude și părinți râmaseră triști în gara singuratecă. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Fig. (Familiar) Membru de curînd cîștigat pentru o asociație, o mișcare; începător. – Variante: (popular) recrútă (RETEGANUL, P. III 9), răgútă, răgute (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299), răcútă, răcute, s. f.
răgușea
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușeai
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușeala
RĂGUȘEÁLĂ, răgușeli, s. f. Îngroșare și slăbire a vocii provocată de inflamarea laringelui, a coardelor vocale. – Răguși + suf. -eală. DOOM
răgușeálă s. f., g.-d. art. răgușélii; pl. răgușéli
răgușeam
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușească
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușeau
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușeați
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușeli
RĂGUȘEÁLĂ, răgușeli, s. f. Îngroșare și slăbire a vocii provocată de inflamarea laringelui, a coardelor vocale. – Răguși + suf. -eală. DOOM
răgușeálă s. f., g.-d. art. răgușélii; pl. răgușéli
răgușelii
RĂGUȘEÁLĂ, răgușeli, s. f. Îngroșare și slăbire a vocii provocată de inflamarea laringelui, a coardelor vocale. – Răguși + suf. -eală. DOOM
răgușeálă s. f., g.-d. art. răgușélii; pl. răgușéli
răgușelile
RĂGUȘEÁLĂ, răgușeli, s. f. Îngroșare și slăbire a vocii provocată de inflamarea laringelui, a coardelor vocale. – Răguși + suf. -eală. DOOM
răgușeálă s. f., g.-d. art. răgușélii; pl. răgușéli
răgușelilor
RĂGUȘEÁLĂ, răgușeli, s. f. Îngroșare și slăbire a vocii provocată de inflamarea laringelui, a coardelor vocale. – Răguși + suf. -eală. DOOM
răgușeálă s. f., g.-d. art. răgușélii; pl. răgușéli
răgușesc
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușește
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușești
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răguși
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușii
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușim
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușind
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușire
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușire
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă.
răgușiră
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușirăm
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușirăți
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușise
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușisem
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușiseră
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușiserăm
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușiserăți
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușiseși
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușiseți
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușit
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușit
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușita
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușite
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușitei
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușitele
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușitelor
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușitul
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușitului
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușiși
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușiți
RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă. DOOM
răgușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușésc, imperf. 3 sg. răgușeá; conj. prez. 3 să răgușeáscă
răgușiți
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușiții
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgușiților
RĂGUȘÍT, -Ă, răgușiți, -te, adj. Care vorbește sau strigă gros, dogit din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigătul animalelor; adesea adverbial) îngroșat și slăbit. – V. răguși.
răgând
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răgînd
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răgădui
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduia
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiai
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiam
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiască
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiau
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiați
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiesc
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiește
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiești
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduii
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduim
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduind
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduire
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduire
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lua un obiect la întâmplare, a apuca ce se nimerește. – Magh. ragadni.
răgăduiră
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduirăm
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduirăți
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduise
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduisem
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiseră
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiserăm
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiserăți
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiseși
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiseți
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduit
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduit
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lua un obiect la întâmplare, a apuca ce se nimerește. – Magh. ragadni.
răgăduiși
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgăduiți
RĂGĂDUÍ, răgăduiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A lua un obiect (dintre mai multe) la întîmplare, a apuca ce se nimerește. A început să înjure, să răcnească, să dea într-unul și într-altul cu ce răgăduia. I. CR. III 172.
răgălia
RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. ♦ Rădăcină ieșită din pământ a unui copac doborât de vânt. – Et. nec. DOOM
răgălíe (reg.) s. f., art. răgălía, g.-d. art. răgălíei; pl. răgălíi, art. răgălíile
răgălie
RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. ♦ Rădăcină ieșită din pământ a unui copac doborât de vânt. – Et. nec. DOOM
răgălíe (reg.) s. f., art. răgălía, g.-d. art. răgălíei; pl. răgălíi, art. răgălíile
răgăliei
RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. ♦ Rădăcină ieșită din pământ a unui copac doborât de vânt. – Et. nec. DOOM
răgălíe (reg.) s. f., art. răgălía, g.-d. art. răgălíei; pl. răgălíi, art. răgălíile
răgălii
RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. ♦ Rădăcină ieșită din pământ a unui copac doborât de vânt. – Et. nec. DOOM
răgălíe (reg.) s. f., art. răgălía, g.-d. art. răgălíei; pl. răgălíi, art. răgălíile
răgăliile
RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. ♦ Rădăcină ieșită din pământ a unui copac doborât de vânt. – Et. nec. DOOM
răgălíe (reg.) s. f., art. răgălía, g.-d. art. răgălíei; pl. răgălíi, art. răgălíile
răgăliilor
RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. ♦ Rădăcină ieșită din pământ a unui copac doborât de vânt. – Et. nec. DOOM
răgălíe (reg.) s. f., art. răgălía, g.-d. art. răgălíei; pl. răgălíi, art. răgălíile
răgăoace
RĂGĂOÁCE s. f. v. răgace.
răhăți
răhăți, răhățesc I. v. t. a murdări (un obiect, o suprafață etc.) cu fecale. II. v. r. a defeca.
răi
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua
răi
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răi
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răi
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răii
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua
răii
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răii
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răii
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răilor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua
răilor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răilor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răilor
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răjghina
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Regional, mai ales despre animale) A-și frînge picioarele, din cauza îndepărtării lor (în laturi) prea mult unul de altul. [Caii] s-au răzghinat, Jos că mi-au picat. TEODORESCU, P. P. 57. – Variantă: răjghiná vb. I.
răjghinare
răjghiná (-n, -át), vb. – A separa, a degaja. – Var. rășghina. Din desghina, cu schimb de suf. (Candrea).
răjghinat
RĂZGHINÁT, -Ă, răzghinați, -te, adj. Crăcănat. (Atestat în forma răjghinat) Stoicea se ridică în două picioare, răjghinate de trei coți unul de altul. GALACTION, O. I 54. – Variantă: răjghinát, -ă adj.
rălița
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pămîntul cu rarița. – Variantă: (regional) rălițá vb. I.
rălițare
RĂRIȚÁRE, rărițări, s. f. Acțiunea de a rărița; rărițat. – Variantă: (regional) rălițáre s. f.
rălițat
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. La două sau trei săptămîni după prășitul dintîi se face rărițatul... cu rarița. PAMFILE, A. R. 77. – Variantă: (regional) rălițát s. n.
rămas
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămas
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne. DOOM
rămás-bún s. n.
rămas
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămasa
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămase
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămase
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămasei
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămasele
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămaselor
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămaseră
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămaserăm
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămaserăți
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămasul
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămasul
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne. DOOM
rămás-bún s. n.
rămasului
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămasului
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne. DOOM
rămás-bún s. n.
rămasuri
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne. DOOM
rămás-bún s. n.
rămasurile
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne. DOOM
rămás-bún s. n.
rămasurilor
RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne. DOOM
rămás-bún s. n.
rămași
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămașii
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămașilor
RĂMÁS2, -Ă, rămași, -se, adj. 1. Care se găsește în locul unde a fost mai înainte (după ce alții au plecat, au murit); lăsat în urmă, părăsit. [Împăratul] mergea în război cu inima neîmblînzită, și împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lăcrămi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindea. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Rămas de capul meu (al tău, al lui etc.) = ajuns liber, fără supraveghere; fără constrîngere. Vezi că el nu făcu ca acei tineri, rămași de capul lor, care se aruncă în valurile lumii, așa orbește; ci se socoti cum ar face el să apuce o cale bună. ISPIRESCU, U. 21. (Popular) Rămas de cineva (care-l ocrotea, sprijinea) = lipsit de ocrotire, fără sprijinitor. Nepoată ți-e ? Și-a arătat Spre fată. – Cresc copii și eu. E mă-sa colo-n sat. Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu ! COȘBUC, P. I 230. Această maștie ținea foarte rău pe băieții cei rămași de maică. SBIERA, P. 169. Fată rămasă = fată bătrînă. Pentr-o țîr’ de loc de casă, Nu iau fata cea rămasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 2. Care prisosește (după ce restul a fost consumat). Boii tăi... vinde-i și cumpără alții mai mici și mai ieftini; iar cu banii rămași cumpărâ-ți și un car. CREANGĂ, P. 39. 3. Care se găsește în starea de mai înainte. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. 4. Care a supraviețuit timpului, și-a păstrat ființa, existența; care datează (din... sau de la... ). Un turn din zile vechi rămas. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42. Deocamdată prind ei a căuta prin alte chilii; într-una aflară arme fel de fel, rămase de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. II 4. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 5. (Învechit, în expr.) A se da rămas = a pierde o cauză, un proces, un rămășag; a se da bătut. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas. ISPIRESCU, L. 179. DOOM
!bun-rămás (adio) s. n.
rămurat
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămurata
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămurate
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămuratei
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămuratele
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămuratelor
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămuratul
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămuratului
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămurați
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămurații
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămuraților
RĂMURÁT, -Ă, rămurați, -te, adj. Rămuros. – Ramură + suf. -at. DOOM
rămurát adj. m., pl. rămuráți; f. rămurátă, pl. rămuráte
rămurea
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. DOOM
rămurícă v. rămureá
rămurea
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămurească
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămureau
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămureaua
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. DOOM
rămurícă v. rămureá
rămurel
RĂMURÉL, rămurele, s. n. (Rar) Rămurea. Dacă-ți va aduce o smicea, adecă un rămurel crescut într-o primăvară... SBIERA, P. 30.
rămurele
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. DOOM
rămurícă v. rămureá
rămurelei
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. DOOM
rămurícă v. rămureá
rămurelele
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. DOOM
rămurícă v. rămureá
rămurelelor
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. DOOM
rămurícă v. rămureá
rămuresc
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămurește
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămuri
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămurica
RĂMUREÁ, -ÍCĂ, rămurele, s. f. 1. Diminutiv al lui ramură. 2. (La pl.) Ciupercă comestibilă cu tulpina groasă și cu fructificațiile foarte ramificate (Clavaria botrytis). – Ramură + suf. -ea, -ică. DOOM
rămurícă v. rămureá
rămurind
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămurire
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămurire
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură.
rămuriră
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămurise
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămuriseră
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămurit
RĂMURÍ, pers. 3 rămurește, vb. IV. Refl. (Pop.) A se ramifica. – Din ramură. DOOM
rămurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămuréște, imperf. 3 sg. rămureá; conj. prez. 3 să rămureáscă
rămuriș
RĂMURÍȘ, rămurișuri, s. n. Totalitatea ramurilor unui copac; desiș; rămuriște. – Ramură + suf. -iș. DOOM
rămuríș s. n., pl. rămuríșuri
rămuriște
RĂMURÍȘTE, rămuriști, s. f. (Rar) Rămuriș. – Ramură + suf. -iște. DOOM
rămuríște (rar) s. f., g.-d. art. rămuríștii; pl. rămuríști
rămuriștea
RĂMURÍȘTE, rămuriști, s. f. (Rar) Rămuriș. – Ramură + suf. -iște. DOOM
rămuríște (rar) s. f., g.-d. art. rămuríștii; pl. rămuríști
rămuriști
RĂMURÍȘTE, rămuriști, s. f. (Rar) Rămuriș. – Ramură + suf. -iște. DOOM
rămuríște (rar) s. f., g.-d. art. rămuríștii; pl. rămuríști
rămuriștii
RĂMURÍȘTE, rămuriști, s. f. (Rar) Rămuriș. – Ramură + suf. -iște. DOOM
rămuríște (rar) s. f., g.-d. art. rămuríștii; pl. rămuríști
rămuriștile
RĂMURÍȘTE, rămuriști, s. f. (Rar) Rămuriș. – Ramură + suf. -iște. DOOM
rămuríște (rar) s. f., g.-d. art. rămuríștii; pl. rămuríști
rămuriștilor
RĂMURÍȘTE, rămuriști, s. f. (Rar) Rămuriș. – Ramură + suf. -iște. DOOM
rămuríște (rar) s. f., g.-d. art. rămuríștii; pl. rămuríști
rămurișul
RĂMURÍȘ, rămurișuri, s. n. Totalitatea ramurilor unui copac; desiș; rămuriște. – Ramură + suf. -iș. DOOM
rămuríș s. n., pl. rămuríșuri
rămurișului
RĂMURÍȘ, rămurișuri, s. n. Totalitatea ramurilor unui copac; desiș; rămuriște. – Ramură + suf. -iș. DOOM
rămuríș s. n., pl. rămuríșuri
rămurișuri
RĂMURÍȘ, rămurișuri, s. n. Totalitatea ramurilor unui copac; desiș; rămuriște. – Ramură + suf. -iș. DOOM
rămuríș s. n., pl. rămuríșuri
rămurișurile
RĂMURÍȘ, rămurișuri, s. n. Totalitatea ramurilor unui copac; desiș; rămuriște. – Ramură + suf. -iș. DOOM
rămuríș s. n., pl. rămuríșuri
rămurișurilor
RĂMURÍȘ, rămurișuri, s. n. Totalitatea ramurilor unui copac; desiș; rămuriște. – Ramură + suf. -iș. DOOM
rămuríș s. n., pl. rămuríșuri
rămuroasa
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuroase
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuroasei
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuroasele
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuroaselor
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuros
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămurosul
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămurosului
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuroși
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuroșii
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămuroșilor
RĂMURÓS, -OÁSĂ, rămuroși, -oase, adj. Cu multe ramuri; rămurat, stufos. – Ramură + suf. -os. DOOM
rămurós adj. m., pl. rămuróși; f. rămuroásă, pl. rămuroáse
rămâi
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămâie
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămâind
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămân
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămâne
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămânea
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămâneai
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămâneam
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămâneau
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămâneați
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămânem
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămânere
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămânere
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămânerea
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămâneri
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămânerii
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămânerile
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămânerilor
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămâneți
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămânând
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămână
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîi
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîie
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîind
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîn
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîne
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămînea
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîneai
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîneam
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîneau
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămîneați
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămînem
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămînere
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămînere
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămînerea
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămîneri
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămînerii
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămînerile
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămînerilor
RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Expr. Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne. DOOM
rămấnere s. f., g.-d. art. rămấnerii; pl. rămấneri
rămîneți
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămînînd
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămînă
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăsei
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăsese
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăsesem
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăseseră
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăseserăm
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăseserăți
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăseseși
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăseseți
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămăseși
RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. DOOM
rămấne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămấn, 1 pl. rămấnem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 să rămấnă; ger. rămânấnd; part. rămás
rămășag
RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag. DOOM
rămășág s. n., pl. rămășáguri
rămășagul
RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag. DOOM
rămășág s. n., pl. rămășáguri
rămășagului
RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag. DOOM
rămășág s. n., pl. rămășáguri
rămășaguri
RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag. DOOM
rămășág s. n., pl. rămășáguri
rămășagurile
RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag. DOOM
rămășág s. n., pl. rămășáguri
rămășagurilor
RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag. DOOM
rămășág s. n., pl. rămășáguri
rămășea
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășeai
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășeala
RĂMĂȘEÁLĂ, rămășeli, s. f. (Reg.) Rămășag. – Rămăși + suf. -eală. DOOM
rămășeálă (reg.) s. f., g.-d. art. rămășélii; pl. rămășéli
rămășeam
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășească
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășeau
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășeați
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășeli
RĂMĂȘEÁLĂ, rămășeli, s. f. (Reg.) Rămășag. – Rămăși + suf. -eală. DOOM
rămășeálă (reg.) s. f., g.-d. art. rămășélii; pl. rămășéli
rămășelii
RĂMĂȘEÁLĂ, rămășeli, s. f. (Reg.) Rămășag. – Rămăși + suf. -eală. DOOM
rămășeálă (reg.) s. f., g.-d. art. rămășélii; pl. rămășéli
rămășelile
RĂMĂȘEÁLĂ, rămășeli, s. f. (Reg.) Rămășag. – Rămăși + suf. -eală. DOOM
rămășeálă (reg.) s. f., g.-d. art. rămășélii; pl. rămășéli
rămășelilor
RĂMĂȘEÁLĂ, rămășeli, s. f. (Reg.) Rămășag. – Rămăși + suf. -eală. DOOM
rămășeálă (reg.) s. f., g.-d. art. rămășélii; pl. rămășéli
rămășesc
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășește
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășești
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămăși
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășii
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășim
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășind
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășire
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășire
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv).
rămășiră
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășirăm
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășirăți
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășise
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășisem
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășiseră
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășiserăm
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășiserăți
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășiseși
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășiseți
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășit
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășiși
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
rămășița
RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță. DOOM
rămășíță s. f., g.-d. art. rămășíței; pl. rămășíțe
rămășițe
RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță. DOOM
rămășíță s. f., g.-d. art. rămășíței; pl. rămășíțe
rămășiței
RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță. DOOM
rămășíță s. f., g.-d. art. rămășíței; pl. rămășíțe
rămășițele
RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță. DOOM
rămășíță s. f., g.-d. art. rămășíței; pl. rămășíțe
rămășițelor
RĂMĂȘÍȚĂ, rămășițe, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ◊ Rămășițele pământești (sau trupești) = corpul neînsuflețit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligație. 3. (Înv.) Ceea ce prisosește. 4. Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iță. DOOM
rămășíță s. f., g.-d. art. rămășíței; pl. rămășíțe
rămășiți
RĂMĂȘÍ, rămășesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A pune rămășag. – Din rămășag (derivat regresiv). DOOM
!rămășí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rămășéște, imperf. 3 sg. se rămășeá; conj. prez. 3 să se rămășeáscă
răncălui
răncăluí (-uésc, -ít), vb. – A rage, a mugi. Creație expresivă, cf. boncălui.
răncăluire
răncăluí (-uésc, -ít), vb. – A rage, a mugi. Creație expresivă, cf. boncălui.
rănea
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răneai
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răneam
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănească
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răneau
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răneați
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănesc
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănește
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănești
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răngi
RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de oțel folosită ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec. DOOM
rángă s. f., g.-d. art. rắngii; pl. răngi
răngii
RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de oțel folosită ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec. DOOM
rángă s. f., g.-d. art. rắngii; pl. răngi
răngile
RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de oțel folosită ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec. DOOM
rángă s. f., g.-d. art. rắngii; pl. răngi
răngilor
RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de oțel folosită ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec. DOOM
rángă s. f., g.-d. art. rắngii; pl. răngi
răni
RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana. DOOM
ránă s. f., g.-d. art. rắnii; pl. răni
răni
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănii
RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana. DOOM
ránă s. f., g.-d. art. rắnii; pl. răni
rănii
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănile
RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana. DOOM
ránă s. f., g.-d. art. rắnii; pl. răni
rănilor
RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana. DOOM
ránă s. f., g.-d. art. rắnii; pl. răni
rănim
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănind
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănire
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănire
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni. DOOM
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
rănirea
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni. DOOM
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
răniri
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni. DOOM
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
rănirii
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni. DOOM
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
rănirile
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni. DOOM
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
rănirilor
RĂNÍRE, răniri, s. f. Acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei. – V. răni. DOOM
răníre s. f., g.-d. art. rănírii; pl. răníri
răniră
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănirăm
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănirăți
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănise
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănisem
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răniseră
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răniserăm
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răniserăți
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răniseși
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răniseți
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănit
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
rănit
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
rănita
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
rănite
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
rănitei
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
rănitele
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
rănitelor
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
rănitul
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
rănitului
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
răniși
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răniți
RĂNÍ, rănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face o rană, a (se) vătăma. ♦ Tranz. Fig. A produce cuiva o durere morală, a-l îndurera sufletește; a jigni, a ofensa. – Din sl. raniti. DOOM
răní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rănésc, imperf. 3 sg. răneá; conj. prez. 3 să răneáscă
răniți
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
răniții
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
răniților
RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.
răntui
răntuí (-uésc, -ít), vb. – A despărți, a separa. Mag. ránt (Gáldi, Dict., 154). În Trans., și înv., dacă este același cuvînt cu răntuna, rîntuna, vb. folosit în sec. XVII în Mold., glosat a înfășura și explicat de Tiktin și Candrea prin re – înturna.
răntuire
răntuí (-uésc, -ít), vb. – A despărți, a separa. Mag. ránt (Gáldi, Dict., 154). În Trans., și înv., dacă este același cuvînt cu răntuna, rîntuna, vb. folosit în sec. XVII în Mold., glosat a înfășura și explicat de Tiktin și Candrea prin re – înturna.
răpaos
REPÁUS, repausuri, s. n. (Și în forma repaos) Stare în care e întreruptă orice funcție sau activitate; odihnă; liniște. Statul pune apoi la dispoziția scriitorilor... case de repaus și de muncă. SAHIA, U.R.S.S. 192. Din chaos doamne-am apărut Și m-aș întoarce-n chaos Și din repaos m-am născut, Mi-e sete de repaos. EMINESCU, O. I 177. Dupe repaos, colinda prin pustii reîncepe cu aceeași plăcere. ODOBESCU, S. III 17. ◊ Expr. (Mil.) Pe loc repaus ! v. loc (I 1). ♦ Răgaz. (Atestat în forma regională răpaos) Ștefan se folosi de acel scurt răpaos, spre a zidi... mănăstirea Războieni. ARHIVA, R. I 117. ♦ (Fiz.) Stare a unui corp în raport cu un alt corp sau cu un sistem de referință, în care distanțele dintre punctele corpului considerat și punctele corpului sau ale sistemului de referință nu variază cu timpul. – Variante: (regional) răpáos, răpáus (SBIERA, P. 61), repáos s. n.
răpaus
REPÁUS, repausuri, s. n. (Și în forma repaos) Stare în care e întreruptă orice funcție sau activitate; odihnă; liniște. Statul pune apoi la dispoziția scriitorilor... case de repaus și de muncă. SAHIA, U.R.S.S. 192. Din chaos doamne-am apărut Și m-aș întoarce-n chaos Și din repaos m-am născut, Mi-e sete de repaos. EMINESCU, O. I 177. Dupe repaos, colinda prin pustii reîncepe cu aceeași plăcere. ODOBESCU, S. III 17. ◊ Expr. (Mil.) Pe loc repaus ! v. loc (I 1). ♦ Răgaz. (Atestat în forma regională răpaos) Ștefan se folosi de acel scurt răpaos, spre a zidi... mănăstirea Războieni. ARHIVA, R. I 117. ♦ (Fiz.) Stare a unui corp în raport cu un alt corp sau cu un sistem de referință, în care distanțele dintre punctele corpului considerat și punctele corpului sau ale sistemului de referință nu variază cu timpul. – Variante: (regional) răpáos, răpáus (SBIERA, P. 61), repáos s. n.
răpciuga
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec. DOOM
răpciúgă (-ciu-) s. f., g.-d. art. răpciúgii
răpciugi
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec. DOOM
răpciúgă (-ciu-) s. f., g.-d. art. răpciúgii
răpciugii
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec. DOOM
răpciúgă (-ciu-) s. f., g.-d. art. răpciúgii
răpciugile
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec. DOOM
răpciúgă (-ciu-) s. f., g.-d. art. răpciúgii
răpciugilor
RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec. DOOM
răpciúgă (-ciu-) s. f., g.-d. art. răpciúgii
răpciugoasa
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugoase
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugoasei
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugoasele
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugoaselor
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugos
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugosul
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugosului
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugoși
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugoșii
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciugoșilor
RĂPCIUGÓS, -OÁSĂ, răpciugoși, -oase, adj. (Despre animale) Bolnav de răpciugă (1). ♦ Fig. Care arată rău; slab, neîngrijit. – Răpciugă + suf. -os. DOOM
răpciugós adj. m., pl. răpciugóși; f. răpciugoásă, pl. răpciugoáse
răpciune
RĂPCIÚNE s. m. Numele popular al lunii septembrie. – Et. nec. DOOM
răpciúne (pop.) s. m., g.-d. art. lui răpciúne
răpea
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpeai
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpeam
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpească
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpeau
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpeați
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpede
RẮPEDE2 adv. v. repede1.
răpegiune
REPEJÚNE s. f. (Învechit și regional) Repeziciune, iuțeală. Diomede în fugă urma repejunea Lăncii prin oastea din față. MURNU, I. 225. Ei trec în repejune pe rîuri fără punți. EMINESCU, O. I 98. – Variante: răpegiúne (CREANGĂ, P. 251), repegiúne (HOGAȘ, M. N. 222, ALECSANDRI, S. 11) s. f.
răpesc
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpezuș
REPEZÍȘ, repezișuri, s. n. 1. Mișcare violentă; goană, alergătură; năvală. Vînturile sînt porniri și repezișuri ale valurilor aerului pămîntului dintr-un hotar într-altul. PISCUPESCU, O. 70. ♦ Fig. Izbucnire; precipitare. (În forma răpezuș) Grăia ca un cioban, însă fără răpezușuri de glas și fără asprime. SADOVEANU, F. J. 308. 2. Pantă abruptă, repede; povîrniș foarte înclinat. V. repeguș. 3. Porțiune din cursul unui rîu unde apa curge foarte repede. În repezișuri apa nu îngheață niciodată. – Variantă: răpezúș s. n.
răpește
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpești
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpi
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpii
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpim
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpind
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpire
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpire
HRĂPÍRE s. f. v. răpire. DOOM
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpirea
HRĂPÍRE s. f. v. răpire. DOOM
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpiri
HRĂPÍRE s. f. v. răpire. DOOM
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpirii
HRĂPÍRE s. f. v. răpire. DOOM
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpirile
HRĂPÍRE s. f. v. răpire. DOOM
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpirilor
HRĂPÍRE s. f. v. răpire. DOOM
răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri
răpiră
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpirăm
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpirăți
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpise
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpisem
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpiseră
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpiserăm
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpiserăți
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpiseși
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpiseți
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpit
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpit
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpita
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpite
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpitei
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpitele
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpitelor
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpitoare
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitoarea
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitoarei
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitoarele
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitoarelor
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitor
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitori
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitorii
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitorilor
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitorul
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitorului
RĂPITÓR, -OÁRE, răpitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care răpește pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde și consumă hrană de origine animală, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a două ordine de păsări de pradă (de zi sau de noapte), bune zburătoare, cu cioc gros, arcuit și încovoiat și cu picioare terminate cu gheare ascuțite și întoarse; (și la sg.) pasăre care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hrăpăreț, uzurpator. 3. Fig. Care vrăjește, captivează; fermecător, încântător. – Răpi + suf. -tor. DOOM
răpitór adj. m., pl. răpitóri; f. sg. și pl. răpitoáre
răpitul
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpitului
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpitura
RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură. DOOM
răpitúră (rar) s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri
răpituri
RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură. DOOM
răpitúră (rar) s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri
răpiturii
RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură. DOOM
răpitúră (rar) s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri
răpiturile
RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură. DOOM
răpitúră (rar) s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri
răpiturilor
RĂPITÚRĂ, răpituri, s. f. (Rar) Răpire. – Răpi + suf. -tură. DOOM
răpitúră (rar) s. f., g.-d. art. răpitúrii; pl. răpitúri
răpiși
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpiți
HRĂPÍ vb. IV v. răpi. DOOM
răpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 să răpeáscă
răpiți
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpiții
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răpiților
RĂPÍT, -Ă, răpiți, -te, adj. (Rar) Fermecat, încântat, vrăjit, captivat. – V. răpi.
răposa
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposai
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposam
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposare
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposare
RĂPOSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. – V. răposa. DOOM
răposáre (rar) s. f., g.-d. art. răposắrii
răposarea
RĂPOSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. – V. răposa. DOOM
răposáre (rar) s. f., g.-d. art. răposắrii
răposară
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposarăm
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposarăți
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposase
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposasem
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposaseră
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposaserăm
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposaserăți
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposaseși
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposaseți
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposat
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposat
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposat
RĂPOSÁT1 s. n. (Rar) Răposare. – V. răposa. DOOM
răposát2 (rar) s. n.
răposata
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposate
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposatei
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposatele
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposatelor
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposatul
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposatului
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposau
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposași
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposați
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposați
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposații
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposaților
RĂPOSÁT2, -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa. DOOM
*răposát1 adj. m., s. m., pl. răposáți; adj. f., s. f. răposátă, pl. răposáte
răposează
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposez
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposeze
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposezi
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposând
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposînd
RĂPOSÁ, răposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare. DOOM
răposá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposeáză
răposări
RĂPOSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. – V. răposa. DOOM
răposáre (rar) s. f., g.-d. art. răposắrii
răposării
RĂPOSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. – V. răposa. DOOM
răposáre (rar) s. f., g.-d. art. răposắrii
răposările
RĂPOSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. – V. răposa. DOOM
răposáre (rar) s. f., g.-d. art. răposắrii
răposărilor
RĂPOSÁRE s. f. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. – V. răposa. DOOM
răposáre (rar) s. f., g.-d. art. răposắrii
răpotini
Răpótini s. m. pl. – Sărbătoare populară care corespunde cu a treia marți după Paști. – Var. Răpotin, Ropotin(i), Răpotenii. Origine incertă. Probabil din sb. rabotno „muncitor” din rabota „muncă”. După Cihac, II, 306, din v. rus. ropatῑ „templu”.
răpui
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuie
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuind
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuitoare
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitoarea
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitoarei
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitoarele
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitoarelor
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitor
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitori
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitorii
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitorilor
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitorul
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpuitorului
RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor. DOOM
răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri
răpun
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpune
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpunea
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuneai
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuneam
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuneau
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuneați
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpunem
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpunere
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpunere
RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune. DOOM
răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii
răpunerea
RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune. DOOM
răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii
răpuneri
RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune. DOOM
răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii
răpunerii
RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune. DOOM
răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii
răpunerile
RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune. DOOM
răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii
răpunerilor
RĂPÚNERE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) răpune și rezultatul ei; pieire, moarte; înfrângere, doborâre. – V. răpune. DOOM
răpúnere (pop.) s. f., g.-d. art. răpúnerii
răpuneți
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpunând
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpunînd
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpună
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpus
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpus
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpusa
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpuse
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuse
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpusei
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpusei
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpusele
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpuselor
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpuseră
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuserăm
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuserăți
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpusese
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpusesem
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuseseră
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuseserăm
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuseserăți
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuseseși
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuseseți
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpuseși
RĂPÚNE, răpún, vb. III. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A-și pierde viața. ♦ A doborî, a distruge, a înfrânge un adversar. ♦ Fig. A învinge pe cineva într-o luptă de idei. [Perf. s. răpusei, part. răpus] – Lat. reponere. DOOM
răpúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpún, 2 sg. răpúi, 1 pl. răpúnem, perf. s. 1 sg. răpuséi, 1 pl. răpúserăm; conj. prez. 3 să răpúnă; ger. răpunấnd; part. răpús
răpusul
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpusului
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpuși
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpușii
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpușilor
RĂPÚS, -Ă, răpuși, -se, adj. (Pop.) Care a fost ucis. – V. răpune.
răpăi
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăia
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiai
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiala
RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit2; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [Pr.: -pă-i-a-] – Răpăi + suf. -eală. DOOM
răpăiálă s. f., g.-d. art. răpăiélii; pl. răpăiéli
răpăiam
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiască
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiau
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiați
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăie
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăieli
RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit2; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [Pr.: -pă-i-a-] – Răpăi + suf. -eală. DOOM
răpăiálă s. f., g.-d. art. răpăiélii; pl. răpăiéli
răpăielii
RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit2; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [Pr.: -pă-i-a-] – Răpăi + suf. -eală. DOOM
răpăiálă s. f., g.-d. art. răpăiélii; pl. răpăiéli
răpăielile
RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit2; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [Pr.: -pă-i-a-] – Răpăi + suf. -eală. DOOM
răpăiálă s. f., g.-d. art. răpăiélii; pl. răpăiéli
răpăielilor
RĂPĂIÁLĂ, răpăieli, s. f. Răpăit2; răpăitură. ♦ Ploaie puternică, zgomotoasă, de scurtă durată. [Pr.: -pă-i-a-] – Răpăi + suf. -eală. DOOM
răpăiálă s. f., g.-d. art. răpăiélii; pl. răpăiéli
răpăiesc
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiește
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiești
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăii
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăim
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăind
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăire
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiră
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăirăm
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăirăți
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăise
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăisem
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiseră
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiserăm
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiserăți
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiseși
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiseți
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăit
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăit
RĂPĂÍT1 adv. (Rar) Cu zgomote sacadate, scurte și dese. – V. răpăi. DOOM
răpăít1 (rar) adv.
răpăit
RĂPĂÍT2 s. n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafață tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese și scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. răpăi. DOOM
răpăít2 s. n.
răpăitoare
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitoarea
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitoarei
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitoarele
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitoarelor
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitor
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitori
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitorii
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitorilor
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitorul
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitorului
RĂPĂITÓR, -OÁRE, răpăitori, -oare, adj. (Rar) Care răpăie. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tor. DOOM
răpăitór (rar) (-pă-i-) adj. m., pl. răpăitóri; f. sg. și pl. răpăitoáre
răpăitul
RĂPĂÍT2 s. n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafață tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese și scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. răpăi. DOOM
răpăít2 s. n.
răpăitului
RĂPĂÍT2 s. n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafață tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese și scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. răpăi. DOOM
răpăít2 s. n.
răpăitura
RĂPĂITÚRĂ, răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură. DOOM
răpăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăitúrii; pl. răpăitúri
răpăituri
RĂPĂITÚRĂ, răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură. DOOM
răpăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăitúrii; pl. răpăitúri
răpăiturii
RĂPĂITÚRĂ, răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură. DOOM
răpăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăitúrii; pl. răpăitúri
răpăiturile
RĂPĂITÚRĂ, răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură. DOOM
răpăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăitúrii; pl. răpăitúri
răpăiturilor
RĂPĂITÚRĂ, răpăituri, s. f. Răpăit2. [Pr.: -pă-i-] – Răpăi + suf. -tură. DOOM
răpăitúră (-pă-i-) s. f., g.-d. art. răpăitúrii; pl. răpăitúri
răpăiși
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpăiți
RĂPĂÍ, rắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.; la pers. 3) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic în ceva, producând zgomote dese și scurte. ♦ (Despre gloanțe sau despre arme automate) A țăcăni, a pârâi sacadat. ♦ (La pers. 3) A trosni. – Formație onomatopeică. DOOM
răpăí (a ~) vb., ind. prez. 3 rắpăie, imperf. 3 sg. răpăiá; conj. prez. 3 să rắpăie
răpănoasa
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănoase
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănoasei
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănoasele
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănoaselor
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănos
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănosul
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănosului
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănoși
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănoșii
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpănoșilor
RĂPĂNÓS, -OÁSĂ, răpănoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care are rapăn; bolnav de rapăn. ♦ Fig. Murdar, zdrențăros, jegos. – Rapăn + suf. -os. DOOM
răpănós adj. m., pl. răpănóși; f. răpănoásă, pl. răpănoáse
răpătiță
RĂPĂTÍȚĂ s. f. (Regional) Cîrpă, zdreanță; fig. om fără valoare. [Altă mîndră] am căpătat, Mai din viță și sămînță, Nu ca tine-o răpătiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257.
răpștea
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpșteai
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpșteam
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștească
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpșteau
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpșteați
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștesc
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștește
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștești
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpști
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștii
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștim
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștind
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștire
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiră
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștirăm
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștirăți
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștise
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștisem
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiseră
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiserăm
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiserăți
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiseși
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiseți
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștit
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiși
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
răpștiți
RĂPȘTÍ, răpștesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A murmura, a cârti. 2. Refl. A se răsti. – Din sl. rŭpŭtati, -šton. DOOM
răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă
rărea
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răreai
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răream
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărească
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răreau
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răreați
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răresc
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărește
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărești
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rări
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răricea
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răriceaua
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricei
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răriceii
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răriceilor
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricel
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricele
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricelei
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricelele
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricelelor
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricelul
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricelului
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
răricica
RĂRICÉL, -EÁ, răricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rărișor. – Rar + suf. -icel. DOOM
răricél adj. m., pl. răricéi; f. răriceá/răricícă, pl. răricéle
rării
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărim
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărime
RĂRÍME s. f. (Rar) Faptul de a fi rar. În anii ploioși și la rărime [păpușoiul] dă un fel de ramuri. PAMFILE, A. R. 87.
rărind
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărire
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărire
RĂRÍRE, răriri, s. f. Acțiunea de a (se) rări și rezultatul ei; rărit1 – V. rări. DOOM
răríre s. f., g.-d. art. rărírii
rărirea
RĂRÍRE, răriri, s. f. Acțiunea de a (se) rări și rezultatul ei; rărit1 – V. rări. DOOM
răríre s. f., g.-d. art. rărírii
răriri
RĂRÍRE, răriri, s. f. Acțiunea de a (se) rări și rezultatul ei; rărit1 – V. rări. DOOM
răríre s. f., g.-d. art. rărírii
răririi
RĂRÍRE, răriri, s. f. Acțiunea de a (se) rări și rezultatul ei; rărit1 – V. rări. DOOM
răríre s. f., g.-d. art. rărírii
răririle
RĂRÍRE, răriri, s. f. Acțiunea de a (se) rări și rezultatul ei; rărit1 – V. rări. DOOM
răríre s. f., g.-d. art. rărírii
răririlor
RĂRÍRE, răriri, s. f. Acțiunea de a (se) rări și rezultatul ei; rărit1 – V. rări. DOOM
răríre s. f., g.-d. art. rărírii
răriră
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărirăm
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărirăți
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărise
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărisem
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răriseră
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răriserăm
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răriserăți
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răriseși
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răriseți
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărit
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărit
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
rărit
RĂRÍT1 s. n. Rărire. – V. rări. DOOM
rărít s. n.
rărita
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
rărite
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răritei
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răritele
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răritelor
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răritul
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răritului
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răritura
RĂRITÚRĂ, rărituri, s. f. Loc rămas liber între obiecte așezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoși unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură. DOOM
răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri
rărituri
RĂRITÚRĂ, rărituri, s. f. Loc rămas liber între obiecte așezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoși unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură. DOOM
răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri
răriturii
RĂRITÚRĂ, rărituri, s. f. Loc rămas liber între obiecte așezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoși unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură. DOOM
răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri
răriturile
RĂRITÚRĂ, rărituri, s. f. Loc rămas liber între obiecte așezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoși unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură. DOOM
răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri
răriturilor
RĂRITÚRĂ, rărituri, s. f. Loc rămas liber între obiecte așezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoși unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură. DOOM
răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri
răriș
RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș. DOOM
răríș s. n., pl. răríșuri
răriși
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
rărișoara
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișoare
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișoarei
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișoarele
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișoarelor
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișor
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișori
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișorii
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișorilor
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișorul
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
rărișorului
RĂRIȘÓR, -OÁRĂ, rărișori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; răricel. – Rar + suf. -ișor. DOOM
rărișór adj. m., pl. rărișóri; f. rărișoáră, pl. rărișoáre
răriște
RẮRIȘTE s. f. v. rariște.
rărișul
RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș. DOOM
răríș s. n., pl. răríșuri
rărișului
RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș. DOOM
răríș s. n., pl. răríșuri
rărișuri
RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș. DOOM
răríș s. n., pl. răríșuri
rărișurile
RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș. DOOM
răríș s. n., pl. răríșuri
rărișurilor
RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș. DOOM
răríș s. n., pl. răríșuri
rărița
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițai
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițam
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițare
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițare
RĂRIȚÁRE, rărițări, s. f. Acțiunea de a rărița și rezultatul ei; rărițat. – V. rărița. DOOM
rărițáre s. f., g.-d. art. rărițắrii; pl. rărițắri
rărițarea
RĂRIȚÁRE, rărițări, s. f. Acțiunea de a rărița și rezultatul ei; rărițat. – V. rărița. DOOM
rărițáre s. f., g.-d. art. rărițắrii; pl. rărițắri
rărițară
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițarăm
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițarăți
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițase
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițasem
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițaseră
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițaserăm
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițaserăți
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițaseși
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițaseți
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițat
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițat
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițata
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițate
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițatei
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițatele
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițatelor
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițatul
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițatului
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițau
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițași
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițați
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițați
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițații
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițaților
RĂRIȚÁT s. n. Rărițare. – V. rărița. DOOM
rărițát s. n.
rărițează
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițez
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițeze
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițezi
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
răriți
RĂRÍ, răresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de același fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar față de celălalt (în timp sau în spațiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai puțini la număr. 2. Refl. și tranz. A fi, a deveni sau a face să fie, să devină mai puțin des sau mai puțin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor acțiuni. ◊ Expr. A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol. A (o) mai rări de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar. DOOM
rărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rărésc, imperf. 3 sg. răreá; conj. prez. 3 să răreáscă
răriți
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răriții
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
răriților
RĂRÍT2, -Ă, răriți, -te, adj. Mai puțin compact, cu elementele componente mai distanțate între ele. – V. rări.
rărițând
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițînd
RĂRIȚÁ, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pământul cu rarița. – Din rariță. DOOM
rărițá (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițeáză
rărițări
RĂRIȚÁRE, rărițări, s. f. Acțiunea de a rărița și rezultatul ei; rărițat. – V. rărița. DOOM
rărițáre s. f., g.-d. art. rărițắrii; pl. rărițắri
rărițării
RĂRIȚÁRE, rărițări, s. f. Acțiunea de a rărița și rezultatul ei; rărițat. – V. rărița. DOOM
rărițáre s. f., g.-d. art. rărițắrii; pl. rărițắri
rărițările
RĂRIȚÁRE, rărițări, s. f. Acțiunea de a rărița și rezultatul ei; rărițat. – V. rărița. DOOM
rărițáre s. f., g.-d. art. rărițắrii; pl. rărițắri
rărițărilor
RĂRIȚÁRE, rărițări, s. f. Acțiunea de a rărița și rezultatul ei; rărițat. – V. rărița. DOOM
rărițáre s. f., g.-d. art. rărițắrii; pl. rărițắri
rărunchi
RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus. DOOM
rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii
rărunchii
RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus. DOOM
rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii
rărunchilor
RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus. DOOM
rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii
rărunchiul
RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus. DOOM
rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii
rărunchiului
RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus. DOOM
rărúnchi (pop.) s. m., pl. rărúnchi, art. rărúnchii
răs
RĂS- (Înaintea vocalelor și a consoanelor sonore, în forma răz-) Element de compunere care: 1. a) formează, de la verbe, derivate care exprimă o împrăștiere, o repetare sau o intensificare a acțiunii exprimate de verbul simplu; b) formează, de la adjective, derivate care exprimă intensificarea însușirii exprimate de adjectivul simplu; c) (rar) formează, de la substantive, derivate care exprimă ideea de intensitate în raport cu substantivul simplu; d) formează, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indică generații depărtate; e) formează, de la adverbe de timp, derivate indicând un timp mai îndelungat decât cel exprimat de adverbul simplu; 2. a) formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea revenirii la o stare mai veche; b) formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea modificării (în sens negativ) a situației dinainte; 3. formează, de la verbe, substantive și adjective, derivate cu sensul mai depărtat de cel al cuvântului simplu. [Var.: răz-] – Din sl. ras-, raz-.
răsad
RĂSÁD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, sb. rasad. DOOM
răsád s. n., pl. răsáduri
răsadnița
RĂSÁDNIȚĂ, răsadnițe, s. f. Construcție simplă din scânduri sau din prefabricate, acoperită de obicei cu geamuri și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultivă răsadurile. – Din bg., sb. rasadnik. DOOM
răsádniță s. f., g.-d. art. răsádniței; pl. răsádnițe
răsadnițe
RĂSÁDNIȚĂ, răsadnițe, s. f. Construcție simplă din scânduri sau din prefabricate, acoperită de obicei cu geamuri și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultivă răsadurile. – Din bg., sb. rasadnik. DOOM
răsádniță s. f., g.-d. art. răsádniței; pl. răsádnițe
răsadniței
RĂSÁDNIȚĂ, răsadnițe, s. f. Construcție simplă din scânduri sau din prefabricate, acoperită de obicei cu geamuri și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultivă răsadurile. – Din bg., sb. rasadnik. DOOM
răsádniță s. f., g.-d. art. răsádniței; pl. răsádnițe
răsadnițele
RĂSÁDNIȚĂ, răsadnițe, s. f. Construcție simplă din scânduri sau din prefabricate, acoperită de obicei cu geamuri și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultivă răsadurile. – Din bg., sb. rasadnik. DOOM
răsádniță s. f., g.-d. art. răsádniței; pl. răsádnițe
răsadnițelor
RĂSÁDNIȚĂ, răsadnițe, s. f. Construcție simplă din scânduri sau din prefabricate, acoperită de obicei cu geamuri și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultivă răsadurile. – Din bg., sb. rasadnik. DOOM
răsádniță s. f., g.-d. art. răsádniței; pl. răsádnițe
răsadul
RĂSÁD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, sb. rasad. DOOM
răsád s. n., pl. răsáduri
răsadului
RĂSÁD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, sb. rasad. DOOM
răsád s. n., pl. răsáduri
răsaduri
RĂSÁD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, sb. rasad. DOOM
răsád s. n., pl. răsáduri
răsadurile
RĂSÁD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, sb. rasad. DOOM
răsád s. n., pl. răsáduri
răsadurilor
RĂSÁD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, sb. rasad. DOOM
răsád s. n., pl. răsáduri
răsalaltăieri
RĂSALÁLTĂIERI adv. În cursul zilei care precedă pe cea de altaltăieri. [Pr.: -tă-ieri] – Pref. răs- + alaltăieri. DOOM
!răsaláltăieri (ră-sa-, -ieri/răs-a-) adv.
răsar
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsare
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsari
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsară
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsbi
răsbí (-bésc, -ít), vb. – 1. A trece, a a traversa, a perfora, a deschide drum. – 2. A ajunge pînă la... – 3. A ajunge la ceva, a-și croi drum, a răzbate. – 4. A învinge, a răpune. – Var. răzbi. Sl. razbiti „a rupe” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 154). Din rom. provine săs. resbin. Din contaminarea lui răsbi cu abate a rezultat răsbate, vb. (a pătrunde, a perfora, a traversa; a ajunge la, a parcurge), der. răsbitor, adj. (descurcăreț).
răsbici
răsbicí (-césc, -ít), vb. – 1. A străpunge, a perfora. – 2. A goli o creangă de soc pentru a face o pușcă. – Var. răzbici. Sb. razbučiti (Candrea). În Olt. – Der. răsbici, s. n. (bețigaș cu care se curăță pușca de soc).
răsbicire
răsbicí (-césc, -ít), vb. – 1. A străpunge, a perfora. – 2. A goli o creangă de soc pentru a face o pușcă. – Var. răzbici. Sb. razbučiti (Candrea). În Olt. – Der. răsbici, s. n. (bețigaș cu care se curăță pușca de soc).
răsbicit
răsbicí (-césc, -ít), vb. – 1. A străpunge, a perfora. – 2. A goli o creangă de soc pentru a face o pușcă. – Var. răzbici. Sb. razbučiti (Candrea). În Olt. – Der. răsbici, s. n. (bețigaș cu care se curăță pușca de soc).
răsbire
răsbí (-bésc, -ít), vb. – 1. A trece, a a traversa, a perfora, a deschide drum. – 2. A ajunge pînă la... – 3. A ajunge la ceva, a-și croi drum, a răzbate. – 4. A învinge, a răpune. – Var. răzbi. Sl. razbiti „a rupe” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 154). Din rom. provine săs. resbin. Din contaminarea lui răsbi cu abate a rezultat răsbate, vb. (a pătrunde, a perfora, a traversa; a ajunge la, a parcurge), der. răsbitor, adj. (descurcăreț).
răsbit
răsbí (-bésc, -ít), vb. – 1. A trece, a a traversa, a perfora, a deschide drum. – 2. A ajunge pînă la... – 3. A ajunge la ceva, a-și croi drum, a răzbate. – 4. A învinge, a răpune. – Var. răzbi. Sl. razbiti „a rupe” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 154). Din rom. provine săs. resbin. Din contaminarea lui răsbi cu abate a rezultat răsbate, vb. (a pătrunde, a perfora, a traversa; a ajunge la, a parcurge), der. răsbitor, adj. (descurcăreț).
răsboi
răsbói (-oáie), s. n. – 1. Unealtă de țesut. – 2. Carul ferăstrăului mecanic. – 3. Parte a ferăstrăului de mînă. – 4. Parte a morii de vînt care ține coșul. – Var. război. Mr. arizboi. Bg., sb. razboj „unealtă de țesut” (Tiktin), probabil cuvînt identic celui anterior.
răsboli
răsbolí (-lésc, -ít), vb. – A se îmbolnăvi. – Var. războli. Sl. razbolĕti. Înv. Cf. boli.
răsbolire
răsbolí (-lésc, -ít), vb. – A se îmbolnăvi. – Var. războli. Sl. razbolĕti. Înv. Cf. boli.
răschiat
RĂSCHIÁT, -Ă adj. v. rășchiat2.
răschira
RĂSCHIRÁ vb. I v. rășchira.
răschirare
RĂSCHIRÁ vb. I v. rășchira.
răschirat
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
răschitor
RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor. DOOM
rășchitór s. n., pl. rășchitoáre
răscitea
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răsciteai
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răsciteam
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitească
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răsciteau
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răsciteați
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitesc
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitește
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitești
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răsciti
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitii
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitim
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitind
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitire
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitire
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Răs- + citi.
răscitiră
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitirăm
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitirăți
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitise
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitisem
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitiseră
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitiserăm
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitiserăți
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitiseși
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitiseți
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitit
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitit
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Răs- + citi.
răscitiși
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răscitiți
RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Pref. răs- + citi. DOOM
răscití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscitésc, imperf. 3 sg. răsciteá; conj. prez. 3 să răsciteáscă
răsclocea
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răscloceai
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răscloceam
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocească
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răscloceau
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răscloceați
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocesc
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocește
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocești
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răscloci
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocii
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocim
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocind
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocire
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocire
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclociră
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocirăm
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocirăți
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocise
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocisem
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclociseră
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclociserăm
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclociserăți
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclociseși
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclociseți
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocit
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclocit
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclocita
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclocite
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclocitei
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclocitele
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclocitelor
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclocitul
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclocitului
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclociși
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclociți
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Pref. răs- + cloci. DOOM
răsclocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. răsclocéște, imperf. 3 sg. răscloceá; conj. prez. 3 să răscloceáscă
răsclociți
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclociții
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răsclociților
RĂSCLOCÍ, pers. 3 răsclocește, vb. IV. Tranz. A cloci peste perioada normală. – Răs- + cloci.
răscoace
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoacem
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoacere
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoacere
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoácere s. f., g.-d. art. răscoácerii; pl. răscoáceri
răscoacerea
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoácere s. f., g.-d. art. răscoácerii; pl. răscoáceri
răscoaceri
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoácere s. f., g.-d. art. răscoácerii; pl. răscoáceri
răscoacerii
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoácere s. f., g.-d. art. răscoácerii; pl. răscoáceri
răscoacerile
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoácere s. f., g.-d. art. răscoácerii; pl. răscoáceri
răscoacerilor
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoácere s. f., g.-d. art. răscoácerii; pl. răscoáceri
răscoaceți
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoacă
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoage
RĂSCOÁGE s. f. (Reg.) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec. DOOM
răscoáge (reg.) s. f., g.-d. art. răscoágei
răscoagea
RĂSCOÁGE s. f. (Reg.) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec. DOOM
răscoáge (reg.) s. f., g.-d. art. răscoágei
răscoagei
RĂSCOÁGE s. f. (Reg.) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec. DOOM
răscoáge (reg.) s. f., g.-d. art. răscoágei
răscoala
RĂSCOÁLĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță. ♦ Fig. Protest. 2. Fig. Zarvă, agitație. – Din răscula. Cf. sl. rasckola „schismă, despărțire”. DOOM
răscoálă s. f., g.-d. art. răscoálei; pl. răscoále
răscoale
RĂSCOÁLĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță. ♦ Fig. Protest. 2. Fig. Zarvă, agitație. – Din răscula. Cf. sl. rasckola „schismă, despărțire”. DOOM
răscoálă s. f., g.-d. art. răscoálei; pl. răscoále
răscoale
RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ. DOOM
răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále
răscoale
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răscoalei
RĂSCOÁLĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță. ♦ Fig. Protest. 2. Fig. Zarvă, agitație. – Din răscula. Cf. sl. rasckola „schismă, despărțire”. DOOM
răscoálă s. f., g.-d. art. răscoálei; pl. răscoále
răscoalele
RĂSCOÁLĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță. ♦ Fig. Protest. 2. Fig. Zarvă, agitație. – Din răscula. Cf. sl. rasckola „schismă, despărțire”. DOOM
răscoálă s. f., g.-d. art. răscoálei; pl. răscoále
răscoalele
RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ. DOOM
răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále
răscoalelor
RĂSCOÁLĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță. ♦ Fig. Protest. 2. Fig. Zarvă, agitație. – Din răscula. Cf. sl. rasckola „schismă, despărțire”. DOOM
răscoálă s. f., g.-d. art. răscoálei; pl. răscoále
răscoalelor
RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ. DOOM
răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále
răscoală
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răscoapse
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoapseră
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoapserăm
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoapserăți
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoapta
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscoapte
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscoaptei
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscoaptele
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscoaptelor
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscoc
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscocea
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoceai
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoceam
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoceau
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoceați
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscoci
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscocând
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscocînd
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscol
RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ. DOOM
răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále
răscol
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răscolea
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoleai
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoleam
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolească
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoleau
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoleați
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolesc
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolește
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolești
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoli
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti. DOOM
!răscolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolésc, imperf. 3 sg. răscoleá; conj. prez. 3 să răscoleáscă
răscoli
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoli
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răscolii
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolim
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolind
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolire
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolire
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli. DOOM
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
răscolirea
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli. DOOM
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
răscoliri
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli. DOOM
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
răscolirii
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli. DOOM
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
răscolirile
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli. DOOM
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
răscolirilor
RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli. DOOM
răscolíre s. f., g.-d. art. răscolírii; pl. răscolíri
răscoliră
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolirăm
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolirăți
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolise
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolisem
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoliseră
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoliserăm
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoliserăți
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoliseși
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoliseți
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolit
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscolit
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolita
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolite
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolitei
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolitele
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolitelor
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolitoare
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitoarea
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitoarei
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitoarele
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitoarelor
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitor
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitori
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitorii
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitorilor
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitorul
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitorului
RĂSCOLITÓR, -OÁRE, răscolitori, -oare, adj. Care trezește amintiri, emoții; tulburător. – Răscoli + suf. -tor. DOOM
răscolitór adj. m., pl. răscolitóri; f. sg. și pl. răscolitoáre
răscolitul
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolitului
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscoliși
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoliți
RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amănuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pământul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face să devină acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face să se răzvrătească, să se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile după fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răscoliți
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscoliții
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscoliților
RĂSCOLÍT, -Ă, răscoliți, -te, adj. 1. În dezordine, răvășit. 2. (Despre pământ) Scurmat, râcâit; (despre praf, valuri etc.) stârnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. răscoli.
răscolul
RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ. DOOM
răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále
răscolului
RĂSCÓL, răscoale, s. n. I. 1. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva în răscol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ. DOOM
răscól (pop., reg.) s. n., pl. răscoále
răscopsei
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopsese
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopsesem
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopseseră
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopseserăm
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopseserăți
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopseseși
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopseseți
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopseși
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopt
RĂSCOÁCERE, răscoaceri, s. f. Faptul de a (se) răscoace. – V. răscoace. DOOM
răscoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscóc, 1 pl. răscoácem, imperf. 3 sg. răscoceá, perf. s. 1 sg. răscopséi, 1 pl. răscoápserăm; conj. prez. 3 să răscoácă; ger. răscocấnd; part. răscópt
răscopt
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscoptul
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscoptului
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscopți
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscopții
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscopților
RĂSCÓPT, -OÁPTĂ, răscopți, -oapte, adj. Copt mai mult decât trebuie; copt tare, bine. ◊ Ouă răscoapte = ouă fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerețe. ♦ Încins de soare, ars. – V. răscoace.
răscracăn
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscracăne
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscracăni
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscracănă
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscroi
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroia
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiai
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiala
RĂSCROIÁLĂ, răscroieli, s. f. Acțiunea de a răscroi și rezultatul ei; tăietură adâncită în croiala unei haine, în special la mâneci și la gât; răscroitură. ♦ Bucată de material care cade când se răscroiește. [Pr.: -cro-ia-] – Răscroi + suf. -eală. DOOM
răscroiálă s. f., g.-d. art. răscroiélii; pl. răscroiéli
răscroiam
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiască
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiau
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiați
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroieli
RĂSCROIÁLĂ, răscroieli, s. f. Acțiunea de a răscroi și rezultatul ei; tăietură adâncită în croiala unei haine, în special la mâneci și la gât; răscroitură. ♦ Bucată de material care cade când se răscroiește. [Pr.: -cro-ia-] – Răscroi + suf. -eală. DOOM
răscroiálă s. f., g.-d. art. răscroiélii; pl. răscroiéli
răscroielii
RĂSCROIÁLĂ, răscroieli, s. f. Acțiunea de a răscroi și rezultatul ei; tăietură adâncită în croiala unei haine, în special la mâneci și la gât; răscroitură. ♦ Bucată de material care cade când se răscroiește. [Pr.: -cro-ia-] – Răscroi + suf. -eală. DOOM
răscroiálă s. f., g.-d. art. răscroiélii; pl. răscroiéli
răscroielile
RĂSCROIÁLĂ, răscroieli, s. f. Acțiunea de a răscroi și rezultatul ei; tăietură adâncită în croiala unei haine, în special la mâneci și la gât; răscroitură. ♦ Bucată de material care cade când se răscroiește. [Pr.: -cro-ia-] – Răscroi + suf. -eală. DOOM
răscroiálă s. f., g.-d. art. răscroiélii; pl. răscroiéli
răscroielilor
RĂSCROIÁLĂ, răscroieli, s. f. Acțiunea de a răscroi și rezultatul ei; tăietură adâncită în croiala unei haine, în special la mâneci și la gât; răscroitură. ♦ Bucată de material care cade când se răscroiește. [Pr.: -cro-ia-] – Răscroi + suf. -eală. DOOM
răscroiálă s. f., g.-d. art. răscroiélii; pl. răscroiéli
răscroiesc
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiește
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiești
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroii
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroim
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroind
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroire
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroire
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Răs- + croi.
răscroiră
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroirăm
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroirăți
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroise
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroisem
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiseră
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiserăm
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiserăți
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiseși
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiseți
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroit
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroit
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroita
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroite
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroitei
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroitele
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroitelor
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroitul
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroitului
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroitura
RĂSCROITÚRĂ, răscroituri, s. f. Răscroială. [Pr.: -cro-i-] – Răscroi + suf. -tură. DOOM
răscroitúră (-cro-i-) s. f., g.-d. art. răscroitúrii; pl. răscroitúri
răscroituri
RĂSCROITÚRĂ, răscroituri, s. f. Răscroială. [Pr.: -cro-i-] – Răscroi + suf. -tură. DOOM
răscroitúră (-cro-i-) s. f., g.-d. art. răscroitúrii; pl. răscroitúri
răscroiturii
RĂSCROITÚRĂ, răscroituri, s. f. Răscroială. [Pr.: -cro-i-] – Răscroi + suf. -tură. DOOM
răscroitúră (-cro-i-) s. f., g.-d. art. răscroitúrii; pl. răscroitúri
răscroiturile
RĂSCROITÚRĂ, răscroituri, s. f. Răscroială. [Pr.: -cro-i-] – Răscroi + suf. -tură. DOOM
răscroitúră (-cro-i-) s. f., g.-d. art. răscroitúrii; pl. răscroitúri
răscroiturilor
RĂSCROITÚRĂ, răscroituri, s. f. Răscroială. [Pr.: -cro-i-] – Răscroi + suf. -tură. DOOM
răscroitúră (-cro-i-) s. f., g.-d. art. răscroitúrii; pl. răscroitúri
răscroiși
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiți
RĂSCROÍ, răscroiesc, vb. IV. Tranz. A tăia un material de croitorie urmând linia gâtului sau a brațelor; p. gener. a croi un material după măsură. – Pref. răs- + croi. DOOM
răscroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscroiésc, imperf. 3 sg. răscroiá; conj. prez. 3 să răscroiáscă
răscroiți
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroiții
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscroiților
RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat2, modelat. – V. răscroi.
răscruce
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce. DOOM
răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci
răscrucea
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce. DOOM
răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci
răscruci
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce. DOOM
răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci
răscrucii
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce. DOOM
răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci
răscrucile
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce. DOOM
răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci
răscrucilor
RĂSCRÚCE, răscruci, s. f. 1. Loc unde se încrucișează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ◊ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ◊ Loc. adj. și adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciș. 2. Fig. Moment hotărâtor în viața unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind șleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri. 5. Parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate de care sunt prinse fofezele; fofelniță. – Pref. răs- + cruce. DOOM
răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci
răscruciu
RĂSCRÚCIU s. n. v. răscruce.
răscrăcănai
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănam
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănare
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănară
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănarăm
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănarăți
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănase
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănasem
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănaseră
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănaserăm
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănaserăți
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănaseși
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănaseți
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănat
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănat
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănata
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănate
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănatei
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănatele
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănatelor
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănatul
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănatului
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănau
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănași
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănați
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănați
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănații
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănaților
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscrăcănând
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcănînd
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcăra
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscrăcărare
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscăcărá vb. I] – Răs- + crăcăna.
răscrăcărat
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răscula
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculai
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculam
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculare
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculare
RĂSCULÁRE, răsculări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) răscula și rezultatul ei; răscoală. – V. răscula. DOOM
răsculáre (rar) s. f., g.-d. art. răsculắrii
răscularea
RĂSCULÁRE, răsculări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) răscula și rezultatul ei; răscoală. – V. răscula. DOOM
răsculáre (rar) s. f., g.-d. art. răsculắrii
răsculară
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răscularăm
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răscularăți
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculase
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculasem
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculaseră
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculaserăm
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculaserăți
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculaseși
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculaseți
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculat
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculat
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculata
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculate
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculatei
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculatele
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculatelor
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculatul
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculatului
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculau
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculași
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculați
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculați
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculații
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculaților
RĂSCULÁT, -Ă, răsculați, -te, adj. (Adesea substantivat) Revoltat împotriva unei nedreptăți sau a unei oprimări. – V. răscula.
răsculând
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculînd
RĂSCULÁ, răscól, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula. DOOM
răsculá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoálă
răsculări
RĂSCULÁRE, răsculări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) răscula și rezultatul ei; răscoală. – V. răscula. DOOM
răsculáre (rar) s. f., g.-d. art. răsculắrii
răsculării
RĂSCULÁRE, răsculări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) răscula și rezultatul ei; răscoală. – V. răscula. DOOM
răsculáre (rar) s. f., g.-d. art. răsculắrii
răsculările
RĂSCULÁRE, răsculări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) răscula și rezultatul ei; răscoală. – V. răscula. DOOM
răsculáre (rar) s. f., g.-d. art. răsculắrii
răsculărilor
RĂSCULÁRE, răsculări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) răscula și rezultatul ei; răscoală. – V. răscula. DOOM
răsculáre (rar) s. f., g.-d. art. răsculắrii
răsculător
RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător. DOOM
răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri
răsculători
RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător. DOOM
răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri
răsculătorii
RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător. DOOM
răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri
răsculătorilor
RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător. DOOM
răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri
răsculătorul
RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător. DOOM
răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri
răsculătorului
RĂSCULĂTÓR, răsculători, s. m. (Înv.) Persoană care se răscoală sau care îndeamnă la răscoală; răzvrătit. – Răscula + suf. -ător. DOOM
răsculătór (înv.) s. m., pl. răsculătóri
răscumpere
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumperi
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăr
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăra
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărabil
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabila
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabile
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabilei
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabilele
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabilelor
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabili
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabilii
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabililor
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabilul
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărabilului
RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil. DOOM
răscumpărábil (rar) adj. m., pl. răscumpărábili; f. răscumpărábilă, pl. răscumpărábile
răscumpărai
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăram
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărare
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărare
RĂSCUMPĂRÁRE, răscumpărări, s. f. Faptul de a răscumpăra. – V. răscumpăra. DOOM
răscumpăráre s. f., g.-d. art. răscumpărắrii; pl. răscumpărắri
răscumpărarea
RĂSCUMPĂRÁRE, răscumpărări, s. f. Faptul de a răscumpăra. – V. răscumpăra. DOOM
răscumpăráre s. f., g.-d. art. răscumpărắrii; pl. răscumpărắri
răscumpărară
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărarăm
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărarăți
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărase
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărasem
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăraseră
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăraserăm
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăraserăți
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăraseși
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpăraseți
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărat
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărat
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpărata
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpărate
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpăratei
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpăratele
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpăratelor
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpăratul
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpăratului
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpărau
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărași
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărați
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărați
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpărații
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpăraților
RĂSCUMPĂRÁT, -Ă, răscumpărați, -te, adj. 1. (Despre obiecte vândute sau amanetate) Readus în proprietate în urma achitării unei sume de bani. 2. (Despre persoane) Eliberat în schimbul unei sume de bani. – V. răscumpăra.
răscumpărând
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărînd
RĂSCUMPĂRÁ, răscúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A plăti prețul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpăra un obiect de la cineva care îl cumpărase la rândul său (oferind un suprapreț). 2. A elibera o persoană din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligație bănească, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioară, o acțiune (dăunătoare) săvârșită; (despre realizări) a constitui o compensație. ♦ Fig. A ispăși o greșeală făcută. – Pref. răs- + cumpăra. DOOM
răscumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 răscúmpără
răscumpărări
RĂSCUMPĂRÁRE, răscumpărări, s. f. Faptul de a răscumpăra. – V. răscumpăra. DOOM
răscumpăráre s. f., g.-d. art. răscumpărắrii; pl. răscumpărắri
răscumpărării
RĂSCUMPĂRÁRE, răscumpărări, s. f. Faptul de a răscumpăra. – V. răscumpăra. DOOM
răscumpăráre s. f., g.-d. art. răscumpărắrii; pl. răscumpărắri
răscumpărările
RĂSCUMPĂRÁRE, răscumpărări, s. f. Faptul de a răscumpăra. – V. răscumpăra. DOOM
răscumpăráre s. f., g.-d. art. răscumpărắrii; pl. răscumpărắri
răscumpărărilor
RĂSCUMPĂRÁRE, răscumpărări, s. f. Faptul de a răscumpăra. – V. răscumpăra. DOOM
răscumpăráre s. f., g.-d. art. răscumpărắrii; pl. răscumpărắri
răscunoscut
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscuta
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscute
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscutei
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscutele
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscutelor
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscutul
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscutului
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscuți
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscuții
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscunoscuților
RĂSCUNOSCÚT, -Ă, răscunoscuți, -te, adj. Cunoscut de toată lumea, foarte cunoscut; arhicunoscut, notoriu. – Pref. răs- + cunoscut. DOOM
răscunoscút adj. m., pl. răscunoscúți; f. răscunoscútă, pl. răscunoscúte
răscăcăra
RĂSCRĂCĂRÁ, răscrácăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A(-și) desface, a(-și) îndepărta (în mod dizgrațios) unul de altul picioarele; a (se) crăcăna, a (se) crăci. [Var.: răscrăcăná, răscăcărá vb. I] – Pref. răs- + crăcăna. DOOM
răscrăcărá/răscrăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 răscrácără/răscrácănă
răscăcărare
RĂSCĂCĂRÁ vb. I v. răscrăcăra.
răscăcărat
RĂSCRĂCĂNÁT, -Ă, adj. v. răscrăcărat.
răsei
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răsese
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răsesem
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răseseră
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răseserăm
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răseserăți
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răseseși
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răseseți
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răseși
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
răsfață
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfet
RĂSFÉT s. n. v. rușfet.
răsfețe
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfeți
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfiarbă
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierb
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbe
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbea
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbeai
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbeam
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbeau
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbeați
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbem
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbere
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbere
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Răs- + fierbe.
răsfierbeți
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbi
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbând
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierbînd
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierse
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfiersei
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierseră
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierserăm
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierserăți
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfiersese
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfiersesem
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierseseră
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierseserăm
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierseserăți
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierseseși
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierseseți
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfierseși
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfiert
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Pref. răs- + fierbe. DOOM
răsfiérbe (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfiérb, perf. s. 1 sg. răsfierséi, 1 pl. răsfiérserăm; conj. prez. 3 să răsfiárbă; part. răsfiért
răsfiert
RĂSFIÉRBE, răsfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Răs- + fierbe.
răsfir
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfira
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirai
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfiram
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirare
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirare
RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare. DOOM
răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirắrii; pl. răsfirắri
răsfirarea
RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare. DOOM
răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirắrii; pl. răsfirắri
răsfirară
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirarăm
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirarăți
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirase
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirasem
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfiraseră
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfiraserăm
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfiraserăți
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfiraseși
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfiraseți
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirat
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirat
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfirata
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfirate
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfiratei
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfiratele
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfiratelor
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfiratul
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfiratului
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfirau
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirași
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirați
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirați
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfirații
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfiraților
RĂSFIRÁT, -Ă, răsfirați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără să fie încâlcite); rărit. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sunt depărtate unul de altul; întins pe o suprafață mare. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -ă adj.] – V. răsfira.
răsfire
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfiri
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirând
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirînd
RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir. DOOM
răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră
răsfirări
RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare. DOOM
răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirắrii; pl. răsfirắri
răsfirării
RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare. DOOM
răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirắrii; pl. răsfirắri
răsfirările
RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare. DOOM
răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirắrii; pl. răsfirắri
răsfirărilor
RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare. DOOM
răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirắrii; pl. răsfirắri
răsfoi
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoia
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiai
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiala
RĂSFOIÁLĂ, răsfoieli, s. f. Faptul de a răsfoi; răsfoire, frunzăreală. – Răsfoi + suf. -eală. DOOM
răsfoiálă s. f., g.-d. art. răsfoiélii; pl. răsfoiéli
răsfoiam
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiască
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiau
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiați
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoieli
RĂSFOIÁLĂ, răsfoieli, s. f. Faptul de a răsfoi; răsfoire, frunzăreală. – Răsfoi + suf. -eală. DOOM
răsfoiálă s. f., g.-d. art. răsfoiélii; pl. răsfoiéli
răsfoielii
RĂSFOIÁLĂ, răsfoieli, s. f. Faptul de a răsfoi; răsfoire, frunzăreală. – Răsfoi + suf. -eală. DOOM
răsfoiálă s. f., g.-d. art. răsfoiélii; pl. răsfoiéli
răsfoielile
RĂSFOIÁLĂ, răsfoieli, s. f. Faptul de a răsfoi; răsfoire, frunzăreală. – Răsfoi + suf. -eală. DOOM
răsfoiálă s. f., g.-d. art. răsfoiélii; pl. răsfoiéli
răsfoielilor
RĂSFOIÁLĂ, răsfoieli, s. f. Faptul de a răsfoi; răsfoire, frunzăreală. – Răsfoi + suf. -eală. DOOM
răsfoiálă s. f., g.-d. art. răsfoiélii; pl. răsfoiéli
răsfoiesc
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiește
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiești
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoii
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoim
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoind
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoire
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoire
RĂSFOÍRE, răsfoiri, s. f. Acțiunea de a răsfoi și rezultatul ei; răsfoială, răsfoit, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoíre s. f., g.-d. art. răsfoírii; pl. răsfoíri
răsfoirea
RĂSFOÍRE, răsfoiri, s. f. Acțiunea de a răsfoi și rezultatul ei; răsfoială, răsfoit, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoíre s. f., g.-d. art. răsfoírii; pl. răsfoíri
răsfoiri
RĂSFOÍRE, răsfoiri, s. f. Acțiunea de a răsfoi și rezultatul ei; răsfoială, răsfoit, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoíre s. f., g.-d. art. răsfoírii; pl. răsfoíri
răsfoirii
RĂSFOÍRE, răsfoiri, s. f. Acțiunea de a răsfoi și rezultatul ei; răsfoială, răsfoit, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoíre s. f., g.-d. art. răsfoírii; pl. răsfoíri
răsfoirile
RĂSFOÍRE, răsfoiri, s. f. Acțiunea de a răsfoi și rezultatul ei; răsfoială, răsfoit, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoíre s. f., g.-d. art. răsfoírii; pl. răsfoíri
răsfoirilor
RĂSFOÍRE, răsfoiri, s. f. Acțiunea de a răsfoi și rezultatul ei; răsfoială, răsfoit, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoíre s. f., g.-d. art. răsfoírii; pl. răsfoíri
răsfoiră
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoirăm
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoirăți
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoise
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoisem
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiseră
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiserăm
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiserăți
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiseși
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiseți
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoit
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoit
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoita
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoite
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoitei
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoitele
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoitelor
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoitul
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoitului
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoiși
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiți
RĂSFOÍ, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. DOOM
răsfoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfoiésc, imperf. 3 sg. răsfoiá; conj. prez. 3 să răsfoiáscă
răsfoiți
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoiții
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfoiților
RĂSFOÍT s. n. Faptul de a răsfoi; răsfoire, răsfoială, frunzăreală. – V. răsfoi. DOOM
răsfoít s. n.
răsfrâng
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânge
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângea
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângeai
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângeam
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângeau
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângeați
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângem
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângere
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângere
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrângerea
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrângeri
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrângerii
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrângerile
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrângerilor
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrângeți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângi
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângând
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângă
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrângătură
RĂSFRÎNGĂTÚRĂ, răsfrîngături, s. f. (Rar) Partea răsfrîntă a unei haine; cută. Mai băgai și prin toate răsfrîngăturile și cusăturile hainelor pre cît stătu cu putință. GORJAN, H. II 22.
răsfrânse
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânsei
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânseră
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânserăm
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânserăți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânsese
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânsesem
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânseseră
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânseserăm
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânseserăți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânseseși
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânseseți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânseși
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânsătură
RĂSFRÎNSĂTÚRĂ, răsfrînsături, s. f. (Rar) Partea răsfrîntă a unui obiect de îmbrăcăminte. Curelele (opincilor) sînt... înfășurate pe după glezne, pe sub răsfrînsătura cioarecilor. La TDRG.
răsfrânt
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrânt
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrânta
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrânte
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrântei
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrântele
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrântelor
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrântul
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrântului
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrânți
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrânții
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrânților
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrîng
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînge
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngea
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngeai
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngeam
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngeau
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngeați
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngem
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngere
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngere
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrîngerea
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrîngeri
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrîngerii
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrîngerile
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrîngerilor
RĂSFRẤNGERE, răsfrângeri, s. f. Acțiunea de a (se) răsfrânge și rezultatul ei. – V. răsfrânge. DOOM
răsfrấngere s. f., g.-d. art. răsfrấngerii; pl. răsfrấngeri
răsfrîngeți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngi
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngînd
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrîngă
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînse
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînsei
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînseră
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînserăm
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînserăți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînsese
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînsesem
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînseseră
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînseserăm
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînseserăți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînseseși
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînseseți
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînseși
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînt
RĂSFRẤNGE, răsfrấng, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) proiecta lumina asupra unui obiect, făcând-o să se reflecte; (despre obiecte) a(-și) reflecta lumina proiectată asupra lor. ♦ A (se) refracta. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce sub formă de ecou; a se repeta. 2. Refl. A se face simțit, influențând, înrâurind, determinând...; a avea repercusiuni asupra cuiva sau a ceva. 3. Refl. și tranz. A (se) oglindi, a (se) reflecta, II. Tranz. și refl. (Despre țesături, părți de îmbrăcăminte etc.) A (se) întoarce în afară, a (se) desface, a (se) îndoi, a (se) plia. [Perf. s. răsfrânsei, part. răsfrânt] – Pref. răs- + frânge. DOOM
răsfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsfrấng, imperf. 3 sg. răsfrângeá, perf. s. 1 sg. răsfrânséi, 1 pl. răsfrấnserăm; part. răsfrấnt
răsfrînt
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrînta
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrînte
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrîntei
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrîntele
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrîntelor
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrîntul
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrîntului
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrînți
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrînții
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfrînților
RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.
răsfug
RĂSFÚG, s. n., s. m. (Pop.) 1. S. n. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. S. n. Antrax. 3. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.
răsfug
RĂSFÚG, s. n., s. m. (Pop.) 1. S. n. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. S. n. Antrax. 3. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec. DOOM
răsfúg2 (boală) (pop.) s. n.
răsfugul
RĂSFÚG, s. n., s. m. (Pop.) 1. S. n. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. S. n. Antrax. 3. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.
răsfugului
RĂSFÚG, s. n., s. m. (Pop.) 1. S. n. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. S. n. Antrax. 3. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.
răsfuguri
RĂSFÚG, s. n., s. m. (Pop.) 1. S. n. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. S. n. Antrax. 3. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.
răsfugurile
RĂSFÚG, s. n., s. m. (Pop.) 1. S. n. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. S. n. Antrax. 3. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.
răsfugurilor
RĂSFÚG, s. n., s. m. (Pop.) 1. S. n. (Și în sintagma răsfug alb) Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate; agalactie. 2. S. n. Antrax. 3. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze și cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.
răsfăț
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv). DOOM
răsfắț s. n., pl. răsfắțuri
răsfăț
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățai
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățam
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățare
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățare
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța. DOOM
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățắrii; pl. răsfățắri
răsfățarea
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța. DOOM
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățắrii; pl. răsfățắri
răsfățară
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățarăm
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățarăți
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățase
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățasem
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățaseră
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățaserăm
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățaserăți
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățaseși
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățaseți
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățat
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățat
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățata
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățate
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățatei
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățatele
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățatelor
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățatul
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățatului
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățau
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățași
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățați
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățați
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățații
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfățaților
RĂSFĂȚÁT, -Ă, răsfățați, -te, adj. 1. Dezmierdat, alintat în mod exagerat; capricios, cu toane; (depr.) răzgâiat. ♦ (Rar) Grațios, cochet. 2. Care huzurește, îmbuibat. – V. răsfăța.
răsfăție
RĂSFĂȚÍE s. f. (Rar) Răsfăț. Eu numai din răsfăție am venit pe aici. RETEGANUL, P. I 81.
răsfățul
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv). DOOM
răsfắț s. n., pl. răsfắțuri
răsfățului
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv). DOOM
răsfắț s. n., pl. răsfắțuri
răsfățuri
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv). DOOM
răsfắț s. n., pl. răsfắțuri
răsfățurile
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv). DOOM
răsfắț s. n., pl. răsfắțuri
răsfățurilor
RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv). DOOM
răsfắț s. n., pl. răsfắțuri
răsfățând
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățînd
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Pref. răs- + față. DOOM
răsfățá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfáță
răsfățări
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța. DOOM
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățắrii; pl. răsfățắri
răsfățării
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța. DOOM
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățắrii; pl. răsfățắri
răsfățările
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța. DOOM
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățắrii; pl. răsfățắri
răsfățărilor
RĂSFĂȚÁRE, răsfățări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfăța și rezultatul ei. – V. răsfăța. DOOM
răsfățáre s. f., g.-d. art. răsfățắrii; pl. răsfățắri
răsfățătura
RĂSFĂȚĂTÚRĂ, răsfățături, s. f. (Rar) Răsfăț (1). – Răsfăța + suf. -ătură. DOOM
răsfățătúră (rar) s. f., g.-d. art. răsfățătúrii; pl. răsfățătúri
răsfățături
RĂSFĂȚĂTÚRĂ, răsfățături, s. f. (Rar) Răsfăț (1). – Răsfăța + suf. -ătură. DOOM
răsfățătúră (rar) s. f., g.-d. art. răsfățătúrii; pl. răsfățătúri
răsfățăturii
RĂSFĂȚĂTÚRĂ, răsfățături, s. f. (Rar) Răsfăț (1). – Răsfăța + suf. -ătură. DOOM
răsfățătúră (rar) s. f., g.-d. art. răsfățătúrii; pl. răsfățătúri
răsfățăturile
RĂSFĂȚĂTÚRĂ, răsfățături, s. f. (Rar) Răsfăț (1). – Răsfăța + suf. -ătură. DOOM
răsfățătúră (rar) s. f., g.-d. art. răsfățătúrii; pl. răsfățătúri
răsfățăturilor
RĂSFĂȚĂTÚRĂ, răsfățături, s. f. (Rar) Răsfăț (1). – Răsfăța + suf. -ătură. DOOM
răsfățătúră (rar) s. f., g.-d. art. răsfățătúrii; pl. răsfățătúri
răsgâia
răsgîiá (-gîi, -át), vb. – A alinta, a răsfăța. – Var. rîzgîia, răzgîia. Bg. razgaljam „a dezmierda” (Pușcariu, RF, II, 171), sb. razgaliti, razgaljivati. Pușcariu presupune o contaminare cu mîngăia.
răsgâiat
răsgîiá (-gîi, -át), vb. – A alinta, a răsfăța. – Var. rîzgîia, răzgîia. Bg. razgaljam „a dezmierda” (Pușcariu, RF, II, 171), sb. razgaliti, razgaljivati. Pușcariu presupune o contaminare cu mîngăia.
răsgâiere
răsgîiá (-gîi, -át), vb. – A alinta, a răsfăța. – Var. rîzgîia, răzgîia. Bg. razgaljam „a dezmierda” (Pușcariu, RF, II, 171), sb. razgaliti, razgaljivati. Pușcariu presupune o contaminare cu mîngăia.
răshira
RĂSHIRÁ vb. I v. răsfira.
răsleț
răsléț (-eáță), adj. – Separat, izolat. – Var. răzleț. Sl. različĭ „diferit”, bg. razlŭčĭ „separat” (Cihac, II, 308), cf. sl. razląčiti „ a separa”. Der. din *răsneț ‹ rasna (Tiktin; Candrea) este nesigură. – Der. răsleți (var. răslăți, răslăța, resleți), vb. (a separa, a despărți, a împărți; a risipi, a răspîndi), ale cărui var. indică o contaminare cu lăți.
răslog
răslóg (-gi), s. m. – Scîndură negeluită folosită la îngrădituri. – Var. răzlog. Sl. razlogŭ, din razložiti „ a desface” (Cihac, II, 308). În Mold.
răsmeriță
răsmériță (-țe), s. f. – Rebeliune, răscoală. – Var. răsmiriță, răzmeriță. Sl. razmirica „război” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 197; Berneker, II, 61), din sl. rasmirije „vrajbă” ‹ mirŭ „pace”, cf. mir. – Der. răsmeriți, vb. refl. (înv., a se răscula); răsmericios, adj. (înv., agitat).
răspas
RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (Pop.) Răgaz. – Pref. răs- + pas. DOOM
răspás (pop.) s. n., pl. răspásuri
răspasul
RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (Pop.) Răgaz. – Pref. răs- + pas. DOOM
răspás (pop.) s. n., pl. răspásuri
răspasului
RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (Pop.) Răgaz. – Pref. răs- + pas. DOOM
răspás (pop.) s. n., pl. răspásuri
răspasuri
RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (Pop.) Răgaz. – Pref. răs- + pas. DOOM
răspás (pop.) s. n., pl. răspásuri
răspasurile
RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (Pop.) Răgaz. – Pref. răs- + pas. DOOM
răspás (pop.) s. n., pl. răspásuri
răspasurilor
RĂSPÁS, răspasuri, s. n. (Pop.) Răgaz. – Pref. răs- + pas. DOOM
răspás (pop.) s. n., pl. răspásuri
răspic
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspica
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicai
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicam
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicare
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicare
RĂSPICÁRE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
răspicarea
RĂSPICÁRE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
răspicară
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicarăm
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicarăți
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicase
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicasem
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicaseră
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicaserăm
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicaserăți
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicaseși
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicaseți
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicat
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicat
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicata
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicate
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicatei
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicatele
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicatelor
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicatul
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicatului
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicau
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicași
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicați
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicați
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicații
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspicaților
RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica. DOOM
*răspicát2 adv.
răspice
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspici
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicând
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicînd
RĂSPICÁ, răspíc, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. (Rar) A străbate, a despica. ♦ Fig. A analiza. 2. A rosti, a pronunța clar, lămurit, limpede. ♦ A explica cu claritate. – Pref. răs- + [des]pica. DOOM
răspicá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răspícă
răspicări
RĂSPICÁRE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
răspicării
RĂSPICÁRE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
răspicările
RĂSPICÁRE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
răspicărilor
RĂSPICÁRE, răspicări, s. f. (Înv.) Faptul de a răspica. – V. răspica.
răspintene
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspinți
RĂSPÎ́NTIE, răspîntii, s. f. Loc unde se întîlnesc sau de unde pornesc două sau mai multe drumuri; răscruce. Răspîntia căii le-aduce Un stol cunoscut. COȘBUC, P. I 291. Merse o bucată de drum, pînă ce ajunse într-o răspîntie în care se încrucișau mai multe drumuri. POPESCU, B. IV 36. S-au despărțit la o răspîntie și au apucat care pe unde. CARAGIALE, P. 115. ◊ (Întărit prin «de drum») Aci, la răspîntia de drum mare, îmi simt tot sufletul deschis ca o rană. CAMIL PETRESCU, U. N. 225. Aici la răspîntie de trei drumuri... drept în fața podului e hanul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. – Pl. și: (regional) răspînturi (TEODORESCU, P. P. 375). – Variante: răspî́nte,răspíntene, răspinteni (SADOVEANU, B. 130, EMINESCU, N. 21, ALECSANDRI, T. 1426, NEGRUZZI, S. I 29), s. f., răspínți (ȘEZ. XIII 114) s. f. pl.
răsplata
RĂSPLÁTĂ, răsplăți, s. f. Ceea ce se face sau se dă cu scopul de a recompensa pe cineva pentru o acțiune săvârșită; recompensă. ♦ (Rar) Acțiune prin care se pedepsește o faptă; pedeapsă primită de cineva pentru faptele săvârșite. – Din răsplăti (derivat regresiv). DOOM
răsplátă s. f., g.-d. art. răsplắții; pl. răsplắți
răsplămădea
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădeai
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădeam
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădească
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădeau
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădeați
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădesc
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădește
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădești
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădi
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădii
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădim
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădind
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădire
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădire
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Răs- + plămădi.
răsplămădiră
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădirăm
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădirăți
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădise
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădisem
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădiseră
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădiserăm
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădiserăți
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădiseși
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădiseți
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădit
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădit
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Răs- + plămădi.
răsplămădiși
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplămădiți
RĂSPLĂMĂDÍ, răsplămădesc, vb. IV. Tranz. A plămădi din nou. – Pref. răs- + plămădi. DOOM
răsplămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplămădésc, imperf. 3 sg. răsplămădeá; conj. prez. 3 să răsplămădeáscă
răsplătea
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplăteai
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplăteam
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătească
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplăteau
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplăteați
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătesc
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătește
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătești
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplăti
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătii
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătim
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătind
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătire
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătire
RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti. DOOM
răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri
răsplătirea
RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti. DOOM
răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri
răsplătiri
RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti. DOOM
răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri
răsplătirii
RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti. DOOM
răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri
răsplătirile
RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti. DOOM
răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri
răsplătirilor
RĂSPLĂTÍRE, răsplătiri, s. f. Acțiunea de a răsplăti și rezultatul ei; recompensare, recompensă. – V. răsplăti. DOOM
răsplătíre s. f., g.-d. art. răsplătírii; pl. răsplătíri
răsplătiră
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătirăm
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătirăți
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătise
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătisem
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătiseră
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătiserăm
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătiserăți
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătiseși
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătiseți
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătit
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătiși
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplătiți
RĂSPLĂTÍ, răsplătesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensă, o plată (materială sau morală) pentru ceea ce a făcut; a recompensa. ♦ A despăgubi. 2. (Rar) A plăti pentru altul, a ispăși. – Din bg. răzplatja, sb. rasplatiti. DOOM
răsplătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsplătésc, imperf. 3 sg. răsplăteá; conj. prez. 3 să răsplăteáscă
răsplăți
RĂSPLÁTĂ, răsplăți, s. f. Ceea ce se face sau se dă cu scopul de a recompensa pe cineva pentru o acțiune săvârșită; recompensă. ♦ (Rar) Acțiune prin care se pedepsește o faptă; pedeapsă primită de cineva pentru faptele săvârșite. – Din răsplăti (derivat regresiv). DOOM
răsplátă s. f., g.-d. art. răsplắții; pl. răsplắți
răsplății
RĂSPLÁTĂ, răsplăți, s. f. Ceea ce se face sau se dă cu scopul de a recompensa pe cineva pentru o acțiune săvârșită; recompensă. ♦ (Rar) Acțiune prin care se pedepsește o faptă; pedeapsă primită de cineva pentru faptele săvârșite. – Din răsplăti (derivat regresiv). DOOM
răsplátă s. f., g.-d. art. răsplắții; pl. răsplắți
răsplățile
RĂSPLÁTĂ, răsplăți, s. f. Ceea ce se face sau se dă cu scopul de a recompensa pe cineva pentru o acțiune săvârșită; recompensă. ♦ (Rar) Acțiune prin care se pedepsește o faptă; pedeapsă primită de cineva pentru faptele săvârșite. – Din răsplăti (derivat regresiv). DOOM
răsplátă s. f., g.-d. art. răsplắții; pl. răsplắți
răsplăților
RĂSPLÁTĂ, răsplăți, s. f. Ceea ce se face sau se dă cu scopul de a recompensa pe cineva pentru o acțiune săvârșită; recompensă. ♦ (Rar) Acțiune prin care se pedepsește o faptă; pedeapsă primită de cineva pentru faptele săvârșite. – Din răsplăti (derivat regresiv). DOOM
răsplátă s. f., g.-d. art. răsplắții; pl. răsplắți
răspoimâine
RĂSPÓIMÂINE adv. În ziua care urmează după poimâine; a treia zi începând din ziua prezentă. – Pref. răs- + poimâine. DOOM
răspóimâine adv.
răspoimîine
RĂSPÓIMÂINE adv. În ziua care urmează după poimâine; a treia zi începând din ziua prezentă. – Pref. răs- + poimâine. DOOM
răspóimâine adv.
răspopea
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopeai
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopeam
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopească
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopeau
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopeați
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopesc
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopește
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopești
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopi
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopii
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopim
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopind
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopire
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiră
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopirăm
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopirăți
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopise
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopisem
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiseră
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiserăm
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiserăți
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiseși
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiseți
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopit
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopit
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopita
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopite
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopitei
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopitele
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopitelor
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopitul
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopitului
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopiși
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiți
RĂSPOPÍ, răspopesc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva calitatea de preot; a caterisi. – Pref. răs- + popi. DOOM
răspopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspopésc, imperf. 3 sg. răspopeá; conj. prez. 3 să răspopeáscă
răspopiți
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopiții
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspopiților
RĂSPOPÍT, răspopiți, adj. Scos din preoțime. – V. răspopi.
răspublică
REPÚBLICĂ, republici, s. f. 1. Formă de guvernămînt în care organele supreme ale puterii de stat sînt alese pe un timp determinat; țară cu o astfel de formă de guvernămînt. Cînd e republică, dreptul e sfînt. CARAGIALE, O. I 93. Republica este un stat în care oamenii adunați îngrijesc singuri de soarta lor. BĂLCESCU, O. I 350. ◊ Republică socialistă sau stat socialist v. stat. 2. (Rar) Populația unei republici (1). (Glumeț) Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11. – Variantă: (învechit) răspúblică s. f.
răspunde
RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A da un răspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (în mod satisfăcător sau nesatisfăcător) dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni într-o discuție (publică), combătând (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicație la o întrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemări, a se supune. ♦ A lămuri o problemă la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (Înv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicație cu..., a străbate până la... ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. 7. Refl. (Înv.) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (Înv.) A achita, a plăti o sumă de bani. [Prez. ind. și: (reg.) răspunz] – Lat. respondere. DOOM
răspúnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspúnd, perf. s. 1 sg. răspunséi, 1 pl. răspúnserăm; conj. prez. 3 să răspúndă; ger. răspunzấnd; part. răspúns
răspundere
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. DOOM
răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi
răspunderea
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. DOOM
răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi
răspunderi
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. DOOM
răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi
răspunderii
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. DOOM
răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi
răspunderile
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. DOOM
răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi
răspunderilor
RĂSPÚNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde; obligația de a răspunde de îndeplinirea unei acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simț de răspundere sau simțul răspunderii = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale. – V. răspunde. DOOM
răspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderi
răspuns
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
răspunsul
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
răspunsului
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
răspunsuri
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
răspunsurile
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
răspunsurilor
RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întreabă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Lat. responsum.
răspunzătoare
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătoarea
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătoarei
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătoarele
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătoarelor
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzător
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzători
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătorii
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătorilor
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătorul
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răspunzătorului
RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător. DOOM
răspunzătór adj. m., pl. răspunzătóri; f. sg. și pl. răspunzătoáre
răsputea
RĂSPUTEÁ, răspót, vb. II. Tranz. (Popular) A face ceva din toate puterile; a putea mult. Să iei apă într-o clipă și să fugi cît îi răsputea și să nu te uiți înapoi. SBIERA, la CADE.
răsputere
RĂSPUTÉRE, răsputeri, s. f. (în loc. adv.) Din răsputeri sau (rar) din răsputere = din toate puterile, cu toate forțele. – Pref. răs- + putere. DOOM
răsputére s. f., g.-d. art. răsputérii; pl. răsputéri
răsputerea
RĂSPUTÉRE, răsputeri, s. f. (în loc. adv.) Din răsputeri sau (rar) din răsputere = din toate puterile, cu toate forțele. – Pref. răs- + putere. DOOM
răsputére s. f., g.-d. art. răsputérii; pl. răsputéri
răsputeri
RĂSPUTÉRE, răsputeri, s. f. (în loc. adv.) Din răsputeri sau (rar) din răsputere = din toate puterile, cu toate forțele. – Pref. răs- + putere. DOOM
răsputére s. f., g.-d. art. răsputérii; pl. răsputéri
răsputerii
RĂSPUTÉRE, răsputeri, s. f. (în loc. adv.) Din răsputeri sau (rar) din răsputere = din toate puterile, cu toate forțele. – Pref. răs- + putere. DOOM
răsputére s. f., g.-d. art. răsputérii; pl. răsputéri
răsputerile
RĂSPUTÉRE, răsputeri, s. f. (în loc. adv.) Din răsputeri sau (rar) din răsputere = din toate puterile, cu toate forțele. – Pref. răs- + putere. DOOM
răsputére s. f., g.-d. art. răsputérii; pl. răsputéri
răsputerilor
RĂSPUTÉRE, răsputeri, s. f. (în loc. adv.) Din răsputeri sau (rar) din răsputere = din toate puterile, cu toate forțele. – Pref. răs- + putere. DOOM
răsputére s. f., g.-d. art. răsputérii; pl. răsputéri
răspândac
răspândac, răspândaci s. m. (peior.) persoană care preia și răspândește zvonuri.
răspândea
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândeai
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândeam
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândească
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândeau
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândeați
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândesc
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândește
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândești
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândi
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândii
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândim
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândind
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândire
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândire
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspândirea
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspândiri
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspândirii
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspândirile
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspândirilor
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspândiră
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândirăm
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândirăți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândise
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândisem
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândiseră
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândiserăm
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândiserăți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândiseși
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândiseți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândit
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândit
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspândita
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspândite
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspânditei
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspânditele
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspânditelor
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspânditoare
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoare
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarea
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarea
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarei
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarei
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarele
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarele
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarelor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditoarelor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditori
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditori
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorii
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorii
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorilor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorilor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorul
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorul
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorului
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditorului
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspânditul
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspânditului
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspândiși
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândiți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspândiți
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspândiții
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspândiților
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspânte
RĂSPÎ́NTIE, răspîntii, s. f. Loc unde se întîlnesc sau de unde pornesc două sau mai multe drumuri; răscruce. Răspîntia căii le-aduce Un stol cunoscut. COȘBUC, P. I 291. Merse o bucată de drum, pînă ce ajunse într-o răspîntie în care se încrucișau mai multe drumuri. POPESCU, B. IV 36. S-au despărțit la o răspîntie și au apucat care pe unde. CARAGIALE, P. 115. ◊ (Întărit prin «de drum») Aci, la răspîntia de drum mare, îmi simt tot sufletul deschis ca o rană. CAMIL PETRESCU, U. N. 225. Aici la răspîntie de trei drumuri... drept în fața podului e hanul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 60. – Pl. și: (regional) răspînturi (TEODORESCU, P. P. 375). – Variante: răspî́nte,răspíntene, răspinteni (SADOVEANU, B. 130, EMINESCU, N. 21, ALECSANDRI, T. 1426, NEGRUZZI, S. I 29), s. f., răspínți (ȘEZ. XIII 114) s. f. pl.
răspântia
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspântie
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspântiei
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspântii
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspântiile
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspântiilor
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspîndea
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndeai
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndeam
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndească
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndeau
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndeați
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndesc
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndește
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndești
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndi
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndii
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndim
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndind
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndire
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndire
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspîndirea
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspîndiri
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspîndirii
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspîndirile
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspîndirilor
RĂSPÂNDÍRE, răspândiri, s. f. Acțiunea de a (se) răspândi și rezultatul ei. – V. răspândi. DOOM
răspândíre s. f., g.-d. art. răspândírii; pl. răspândíri
răspîndiră
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndirăm
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndirăți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndise
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndisem
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndiseră
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndiserăm
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndiserăți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndiseși
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndiseți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndit
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndit
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspîndita
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspîndite
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspînditei
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspînditele
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspînditelor
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspînditoare
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoare
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarea
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarea
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarei
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarei
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarele
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarele
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarelor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditoarelor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditori
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditori
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorii
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorii
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorilor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorilor
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorul
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorul
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorului
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditorului
RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, răspânditori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește ceva; propagator, propagandist. 2. S. n. Mașină rutieră de lucru care servește la împrăștierea și aștemerea (uniformă a) materialelor necesare construcțiilor rutiere. – Răspândi + suf. -tor. DOOM
răspânditór2 (mașină) s. n., pl. răspânditoáre
răspînditul
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspînditului
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspîndiși
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndiți
RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi. DOOM
răspândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răspândésc, imperf. 3 sg. răspândeá; conj. prez. 3 să răspândeáscă
răspîndiți
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspîndiții
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspîndiților
RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat2, împrăștiat, întins2. 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.
răspîntia
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspîntie
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspîntiei
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspîntii
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspîntiile
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspîntiilor
RĂSPÍNTENE s. f. v. răspântie. DOOM
răspấntie (-ti-e) s. f., art. răspấntia (-ti-a), g.-d. art. răspấntiei; pl. răspấntii, art. răspấntiile (-ti-i-)
răspăr
RĂSPẮR s. n. 1. (În loc. și expr.) În răspăr = a) împotriva direcției firești în care crește părul pe capul și pe corpul ființelor; b) împotriva direcției unui curs de apă sau a unui agent fizic în mișcare; c) potrivnic, ostil; echivoc. În răspărul... = în ciuda..., în pofida... A lua (pe cineva sau ceva) în răspăr = a) a-și bate joc (de cineva sau ceva), a lua în râs; b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar) A-i merge în răspăr = a-i merge cuiva rău, a întâmpina greutăți. 2. (Rar) Răfuială. – Pref. răs- + păr1. DOOM
răspắr (în expr.) s. n.
răstav
RISTÁV s. n. v. răstav. DOOM
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri
răstavul
RISTÁV s. n. v. răstav. DOOM
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri
răstavului
RISTÁV s. n. v. răstav. DOOM
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri
răstavuri
RISTÁV s. n. v. răstav. DOOM
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri
răstavurile
RISTÁV s. n. v. răstav. DOOM
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri
răstavurilor
RISTÁV s. n. v. răstav. DOOM
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri
răstea
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răsteai
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răsteala
RĂSTEÁLĂ, răsteli, s. f. (Pop.) Vorbire aspră, pe ton ridicat și amenințător. – Răsti + suf. -eală. DOOM
răsteálă (pop.) s. f., g.-d. art. răstélii; pl. răstéli
răsteam
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstească
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răsteau
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răsteați
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răsteli
RĂSTEÁLĂ, răsteli, s. f. (Pop.) Vorbire aspră, pe ton ridicat și amenințător. – Răsti + suf. -eală. DOOM
răsteálă (pop.) s. f., g.-d. art. răstélii; pl. răstéli
răstelii
RĂSTEÁLĂ, răsteli, s. f. (Pop.) Vorbire aspră, pe ton ridicat și amenințător. – Răsti + suf. -eală. DOOM
răsteálă (pop.) s. f., g.-d. art. răstélii; pl. răstéli
răstelile
RĂSTEÁLĂ, răsteli, s. f. (Pop.) Vorbire aspră, pe ton ridicat și amenințător. – Răsti + suf. -eală. DOOM
răsteálă (pop.) s. f., g.-d. art. răstélii; pl. răstéli
răstelilor
RĂSTEÁLĂ, răsteli, s. f. (Pop.) Vorbire aspră, pe ton ridicat și amenințător. – Răsti + suf. -eală. DOOM
răsteálă (pop.) s. f., g.-d. art. răstélii; pl. răstéli
răstesc
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răsteu
RESTÉU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, care se introduc vertical în partea exterioară a jugului pentru a reține gâtul animalului. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răstéu, restéi s. n.] – Et. nec. DOOM
restéu s. n., art. restéul; pl. restéie
răstește
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstești
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răsti
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstignea
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigneai
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigneam
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignească
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigneau
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigneați
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignesc
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignește
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignești
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigni
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignii
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignim
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignind
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignire
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignire
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni. DOOM
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
răstignirea
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni. DOOM
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
răstigniri
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni. DOOM
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
răstignirii
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni. DOOM
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
răstignirile
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni. DOOM
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
răstignirilor
RĂSTIGNÍRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. 2. (Reg.) Cruce de dimensiuni mari, pusă la margine de drum. – V. răstigni. DOOM
răstigníre s. f., g.-d. art. răstignírii; pl. răstigníri
răstigniră
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignirăm
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignirăți
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignise
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignisem
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigniseră
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigniserăm
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigniserăți
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigniseși
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigniseți
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignit
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstignit
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstignita
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstignite
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstignitei
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstignitele
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstignitelor
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstignitul
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstignitului
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstigniși
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigniți
RĂSTIGNÍ, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti. DOOM
răstigní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignésc, imperf. 3 sg. răstigneá; conj. prez. 3 să răstigneáscă
răstigniți
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstigniții
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstigniților
RĂSTIGNÍT, -Ă, răstigniți, -te, adj. Pironit (pe cruce), crucificat; p. ext. cu brațele desfăcute și întinse. – V. răstigni.
răstii
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstim
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstimp
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp). DOOM
răstímp s. n., pl. răstímpuri
răstimpul
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp). DOOM
răstímp s. n., pl. răstímpuri
răstimpului
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp). DOOM
răstímp s. n., pl. răstímpuri
răstimpuri
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp). DOOM
răstímp s. n., pl. răstímpuri
răstimpurile
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp). DOOM
răstímp s. n., pl. răstímpuri
răstimpurilor
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp). DOOM
răstímp s. n., pl. răstímpuri
răstind
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstire
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstire
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
răstirea
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
răstiri
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
răstirii
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
răstirile
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
răstirilor
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.
răstiră
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstirăm
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstirăți
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstise
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstisem
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstiseră
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstiserăm
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstiserăți
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstiseși
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstiseți
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstit
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstit
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstita
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstite
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstitei
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstitele
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstitelor
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstitul
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstitului
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstiși
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstiți
RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec. DOOM
!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă
răstiți
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstiții
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstiților
RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
răstoaca
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ. DOOM
răstoácă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce
răstoace
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ. DOOM
răstoácă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce
răstoacei
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ. DOOM
răstoácă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce
răstoacele
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ. DOOM
răstoácă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce
răstoacelor
RĂSTOÁCĂ, răstoace, s. f. (Pop.) Loc, gârlă unde o apă este puțin adâncă. ♦ Braț al unui râu abătut din matca lui și secat pentru a putea prinde pește. – Din sl. *rastokŭ. DOOM
răstoácă (pop.) s. f., g.-d. art. răstoácei; pl. răstoáce
răstoarce
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarcem
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarcere
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarcere
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Răs- + [în]toarce.
răstoarceți
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarcă
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarne
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răstoarnă
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răstoarse
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarseră
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarserăm
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstoarserăți
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstocea
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstoceai
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstoceam
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocească
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstoceau
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstoceați
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocesc
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocește
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocești
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstoci
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocii
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocim
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocind
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocire
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocire
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci. DOOM
răstocíre (reg.) s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstocirea
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci. DOOM
răstocíre (reg.) s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstociri
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci. DOOM
răstocíre (reg.) s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstocirii
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci. DOOM
răstocíre (reg.) s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstocirile
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci. DOOM
răstocíre (reg.) s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstocirilor
RĂSTOCÍRE, răstociri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răstoci și rezultatul ei. – V. răstoci. DOOM
răstocíre (reg.) s. f., g.-d. art. răstocírii; pl. răstocíri
răstociră
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocirăm
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocirăți
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocise
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocisem
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstociseră
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstociserăm
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstociserăți
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstociseși
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstociseți
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocit
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstocit
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.
răstociși
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstociți
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti. DOOM
răstocí (a ~) (pop) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstocésc, imperf. 3 sg. răstoceá; conj. prez. 3 să răstoceáscă
răstorc
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorcea
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorceai
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorceam
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorceau
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorceați
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorci
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorcând
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorcînd
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorn
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răstorni
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răstors
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstors
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Răs- + [în]toarce.
răstorsei
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorsese
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorsesem
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorseseră
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorseserăm
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorseserăți
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorseseși
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorseseți
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstorseși
RĂSTOÁRCE, răstórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi și în cantitate mai mare cele primite. – Pref. răs- + [în]toarce. DOOM
răstoárce (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstórc, perf. s. 1 sg. răstorséi, 1 pl. răstoárserăm; part. răstórs
răstriște
RESTRÍȘTE, (rar) restriști, s. f. Situație grea, șir de nenorociri abătute asupra cuiva. V. cumpănă În acele vremi de restriște, singurul cheag care ținea pe bătrîni erau limba și credința. SADOVEANU, E. 11. Clopotul suna mereu a restriște. GANE, N. I 162. ◊ (Metaforic) Izvoarele în liniștea pustiei își tînguie eterna lor restriște. IOSIF, V. 70. – Variantă: răstríște (ODOBESCU, S. I 93) s. f.
răsturna
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnai
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnam
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnare
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnare
RĂSTURNÁRE, răsturnări, s. f. Acțiunea de a (se) răsturna și rezultatul ei; doborâre. ♦ Fig. Înlăturare. – V. răsturna. DOOM
răsturnáre s. f., g.-d. art. răsturnắrii; pl. răsturnắri
răsturnarea
RĂSTURNÁRE, răsturnări, s. f. Acțiunea de a (se) răsturna și rezultatul ei; doborâre. ♦ Fig. Înlăturare. – V. răsturna. DOOM
răsturnáre s. f., g.-d. art. răsturnắrii; pl. răsturnắri
răsturnară
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnarăm
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnarăți
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnase
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnasem
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnaseră
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnaserăm
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnaserăți
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnaseși
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnaseți
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnat
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnat
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnata
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnate
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnatei
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnatele
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnatelor
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnatul
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnatului
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnau
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnași
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnați
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnați
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnații
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturnaților
RĂSTURNÁT, -Ă, răsturnați, -te, adj. Care se află cu susul în jos, invers decât este normal. ♦ Culcat, doborât. ♦ Culcat pe spate în mod neglijent într-un scaun, fotoliu etc. – V. răsturna.
răsturniș
RĂSTURNÍȘ, răsturnișuri, s. n. (Reg.) Povârniș. – Răsturna + suf. -iș. DOOM
răsturníș (reg.) s. n., pl. răsturníșuri
răsturnișul
RĂSTURNÍȘ, răsturnișuri, s. n. (Reg.) Povârniș. – Răsturna + suf. -iș. DOOM
răsturníș (reg.) s. n., pl. răsturníșuri
răsturnișului
RĂSTURNÍȘ, răsturnișuri, s. n. (Reg.) Povârniș. – Răsturna + suf. -iș. DOOM
răsturníș (reg.) s. n., pl. răsturníșuri
răsturnișuri
RĂSTURNÍȘ, răsturnișuri, s. n. (Reg.) Povârniș. – Răsturna + suf. -iș. DOOM
răsturníș (reg.) s. n., pl. răsturníșuri
răsturnișurile
RĂSTURNÍȘ, răsturnișuri, s. n. (Reg.) Povârniș. – Răsturna + suf. -iș. DOOM
răsturníș (reg.) s. n., pl. răsturníșuri
răsturnișurilor
RĂSTURNÍȘ, răsturnișuri, s. n. (Reg.) Povârniș. – Răsturna + suf. -iș. DOOM
răsturníș (reg.) s. n., pl. răsturníșuri
răsturnând
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnînd
RĂSTURNÁ, răstórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din poziția lui normală, făcându-l să cadă într-o parte sau să ajungă cu susul în jos. ◊ Expr. A răsturna brazda = a tăia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face să cadă sau să curgă conținutul; a vărsa. ◊ Expr. A răsturna pe gât = a bea repede, pe nerăsuflate. 2. Tranz. A culca la pământ, a prăvăli, a doborî. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A face să cadă sau a cădea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlătura dintr-o situație înaltă, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situație, o poziție, un plan, o concepție. 4. Refl. A sta sau a se așeza într-o poziție comodă, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Pref. răs- + turna. DOOM
răsturná (a ~) vb., ind. prez. 3 răstoárnă
răsturnări
RĂSTURNÁRE, răsturnări, s. f. Acțiunea de a (se) răsturna și rezultatul ei; doborâre. ♦ Fig. Înlăturare. – V. răsturna. DOOM
răsturnáre s. f., g.-d. art. răsturnắrii; pl. răsturnắri
răsturnării
RĂSTURNÁRE, răsturnări, s. f. Acțiunea de a (se) răsturna și rezultatul ei; doborâre. ♦ Fig. Înlăturare. – V. răsturna. DOOM
răsturnáre s. f., g.-d. art. răsturnắrii; pl. răsturnắri
răsturnările
RĂSTURNÁRE, răsturnări, s. f. Acțiunea de a (se) răsturna și rezultatul ei; doborâre. ♦ Fig. Înlăturare. – V. răsturna. DOOM
răsturnáre s. f., g.-d. art. răsturnắrii; pl. răsturnắri
răsturnărilor
RĂSTURNÁRE, răsturnări, s. f. Acțiunea de a (se) răsturna și rezultatul ei; doborâre. ♦ Fig. Înlăturare. – V. răsturna. DOOM
răsturnáre s. f., g.-d. art. răsturnắrii; pl. răsturnắri
răsturnătoare
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătoáre (parte a plugului) (reg.) s. f., g.-d. art. răsturnătórii; pl. răsturnătóri
răsturnătoare
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoare
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarea
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătoáre (parte a plugului) (reg.) s. f., g.-d. art. răsturnătórii; pl. răsturnătóri
răsturnătoarea
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarea
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarei
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarei
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarele
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarele
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarelor
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătoarelor
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnător
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnător
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnători
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătoáre (parte a plugului) (reg.) s. f., g.-d. art. răsturnătórii; pl. răsturnătóri
răsturnători
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnători
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorii
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătoáre (parte a plugului) (reg.) s. f., g.-d. art. răsturnătórii; pl. răsturnătóri
răsturnătorii
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorii
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorile
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătoáre (parte a plugului) (reg.) s. f., g.-d. art. răsturnătórii; pl. răsturnătóri
răsturnătorilor
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătoáre (parte a plugului) (reg.) s. f., g.-d. art. răsturnătórii; pl. răsturnătóri
răsturnătorilor
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorilor
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorul
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorul
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorului
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răsturnătorului
RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, răsturnători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. (Persoană) care schimbă, care răstoarnă o situație, o stare de lucruri. 2. S. f. (Reg.) Cormană. 3. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operația de răsturnare pe o față și pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între două treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care servește la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii acestora. – Răsturna + suf. -ător. DOOM
răsturnătór2 (dispozitiv) s. n., pl. răsturnătoáre
răstălmăcea
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăceai
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăceam
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcească
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăceau
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăceați
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcesc
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcește
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcești
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăci
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcii
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcim
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcind
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcire
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcire
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci. DOOM
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
răstălmăcirea
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci. DOOM
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
răstălmăciri
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci. DOOM
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
răstălmăcirii
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci. DOOM
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
răstălmăcirile
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci. DOOM
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
răstălmăcirilor
RĂSTĂLMĂCÍRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci. DOOM
răstălmăcíre s. f., g.-d. art. răstălmăcírii; pl. răstălmăcíri
răstălmăciră
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcirăm
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcirăți
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcise
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcisem
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăciseră
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăciserăm
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăciserăți
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăciseși
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăciseți
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcit
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăcit
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăcita
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăcite
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăcitei
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăcitele
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăcitelor
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăcitul
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăcitului
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăciși
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăciți
RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Pref. răs- + tălmăci. DOOM
răstălmăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstălmăcésc, imperf. 3 sg. răstălmăceá; conj. prez. 3 să răstălmăceáscă
răstălmăciți
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăciții
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răstălmăciților
RĂSTĂLMĂCÍT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.
răsuc
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv). DOOM
răsúc s. n., pl. răsúcuri
răsucea
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuceai
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuceala
RĂSUCEÁLĂ, răsuceli, s. f. Răsucire; p. ext. rezultatul răsucirii. – Răsuci + suf. -eală. DOOM
răsuceálă s. f., g.-d. art. răsucélii; pl. răsucéli
răsuceam
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucească
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuceau
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuceați
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuceli
RĂSUCEÁLĂ, răsuceli, s. f. Răsucire; p. ext. rezultatul răsucirii. – Răsuci + suf. -eală. DOOM
răsuceálă s. f., g.-d. art. răsucélii; pl. răsucéli
răsucelii
RĂSUCEÁLĂ, răsuceli, s. f. Răsucire; p. ext. rezultatul răsucirii. – Răsuci + suf. -eală. DOOM
răsuceálă s. f., g.-d. art. răsucélii; pl. răsucéli
răsucelile
RĂSUCEÁLĂ, răsuceli, s. f. Răsucire; p. ext. rezultatul răsucirii. – Răsuci + suf. -eală. DOOM
răsuceálă s. f., g.-d. art. răsucélii; pl. răsucéli
răsucelilor
RĂSUCEÁLĂ, răsuceli, s. f. Răsucire; p. ext. rezultatul răsucirii. – Răsuci + suf. -eală. DOOM
răsuceálă s. f., g.-d. art. răsucélii; pl. răsucéli
răsucesc
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucește
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucești
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuci
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucii
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucim
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucind
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucire
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucire
RĂSUCÍRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci. DOOM
răsucíre s. f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri
răsucirea
RĂSUCÍRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci. DOOM
răsucíre s. f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri
răsuciri
RĂSUCÍRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci. DOOM
răsucíre s. f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri
răsucirii
RĂSUCÍRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci. DOOM
răsucíre s. f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri
răsucirile
RĂSUCÍRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci. DOOM
răsucíre s. f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri
răsucirilor
RĂSUCÍRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci. DOOM
răsucíre s. f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri
răsuciră
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucirăm
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucirăți
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucise
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucisem
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuciseră
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuciserăm
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuciserăți
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuciseși
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuciseți
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucit
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsucit
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucita
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucite
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucitei
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucitele
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucitelor
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucitoare
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitoarea
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitoarei
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitoarele
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitoarelor
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitor
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitori
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitorii
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitorilor
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitorul
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitorului
RĂSUCITÓR, -OÁRE, răsucitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care răsucește firele într-o fabrică de textile sau de frânghii. – Răsuci + suf. -tor. DOOM
răsucitór s. m., pl. răsucitóri
răsucitul
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucitului
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucitura
RĂSUCITÚRĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). ♦ Fel, mod de a răsuci un fir. ♦ Cotitură a unui drum; întorsătură. – Răsuci + suf. -tură. DOOM
răsucitúră s. f., g.-d. art. răsucitúrii; pl. răsucitúri
răsucituri
RĂSUCITÚRĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). ♦ Fel, mod de a răsuci un fir. ♦ Cotitură a unui drum; întorsătură. – Răsuci + suf. -tură. DOOM
răsucitúră s. f., g.-d. art. răsucitúrii; pl. răsucitúri
răsuciturii
RĂSUCITÚRĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). ♦ Fel, mod de a răsuci un fir. ♦ Cotitură a unui drum; întorsătură. – Răsuci + suf. -tură. DOOM
răsucitúră s. f., g.-d. art. răsucitúrii; pl. răsucitúri
răsuciturile
RĂSUCITÚRĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). ♦ Fel, mod de a răsuci un fir. ♦ Cotitură a unui drum; întorsătură. – Răsuci + suf. -tură. DOOM
răsucitúră s. f., g.-d. art. răsucitúrii; pl. răsucitúri
răsuciturilor
RĂSUCITÚRĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). ♦ Fel, mod de a răsuci un fir. ♦ Cotitură a unui drum; întorsătură. – Răsuci + suf. -tură. DOOM
răsucitúră s. f., g.-d. art. răsucitúrii; pl. răsucitúri
răsuciși
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuciți
RĂSUCÍ, răsucesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremităților sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însuși și în aceeași direcție, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni două sau mai multe fire înfășurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustăților pentru a le da o anumită formă. 2. Tranz. și refl. A(-și) imprima o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, paloșul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-și direcția, poziția; a se rostogoli. ◊ Expr. (Tranz.) A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebări pentru a obține anumite răspunsuri, mărturisiri etc. 4. Tranz. și refl. A(-și) mișca o parte a corpului, schimbându-i poziția. ◊ Expr. (Tranz.) A răsuci capul cuiva = a scoate din minți, a zăpăci pe cineva. ♦ Tranz. A-și luxa o mână, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei păsări cu o mișcare violentă, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect ținut în mână. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfășura cu mâna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. 7. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. – Pref. răs- + suci. DOOM
răsucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsucésc, imperf. 3 sg. răsuceá; conj. prez. 3 să răsuceáscă
răsuciți
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsuciții
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsuciților
RĂSUCÍT, -Ă, răsuciți, -te, adj. Care a fost supus unei operații de răsucire (1). ♦ În formă de spirală. ♦ (Despre țigări) Făcut cu mâna prin înfășurarea tutunului într-o foiță. – V. răsuci.
răsucul
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv). DOOM
răsúc s. n., pl. răsúcuri
răsucului
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv). DOOM
răsúc s. n., pl. răsúcuri
răsucuri
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv). DOOM
răsúc s. n., pl. răsúcuri
răsucurile
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv). DOOM
răsúc s. n., pl. răsúcuri
răsucurilor
RĂSÚC, răsucuri, s. n. Unealtă de lemn asemănătoare cu fusul, cu un cârlig la capătul de jos, de care se leagă firul pentru a putea fi răsucit. – Din răsuci (derivat regresiv). DOOM
răsúc s. n., pl. răsúcuri
răsufla
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflai
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflam
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflare
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflare
RĂSUFLÁRE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla. DOOM
răsufláre (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflắrii; pl. răsuflắri
răsuflarea
RĂSUFLÁRE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla. DOOM
răsufláre (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflắrii; pl. răsuflắri
răsuflară
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflarăm
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflarăți
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflase
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflasem
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflaseră
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflaserăm
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflaserăți
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflaseși
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflaseți
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflat
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflat
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflata
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflate
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflatei
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflatele
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflatelor
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflatul
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflatului
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflau
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflași
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflați
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflați
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflații
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsuflaților
RĂSUFLÁT, -Ă, răsuflați, -te, adj. (Despre băuturi) Care și-a pierdut tăria, gustul datorită pătrunderii aerului sau păstrării în condiții proaste. ♦ Fig. (Fam.) Învechit; arhicunoscut, banal. – V. răsufla.
răsufle
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflet
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et. DOOM
răsúflet (pop.) (-su-flet) s. n., pl. răsúflete
răsuflete
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et. DOOM
răsúflet (pop.) (-su-flet) s. n., pl. răsúflete
răsufletele
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et. DOOM
răsúflet (pop.) (-su-flet) s. n., pl. răsúflete
răsufletelor
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et. DOOM
răsúflet (pop.) (-su-flet) s. n., pl. răsúflete
răsufletul
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et. DOOM
răsúflet (pop.) (-su-flet) s. n., pl. răsúflete
răsufletului
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et. DOOM
răsúflet (pop.) (-su-flet) s. n., pl. răsúflete
răsufli
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflu
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflu
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Pop.; și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv). DOOM
răsúflu (pop.) (-su-flu) s. n., art. răsúflul; pl. răsúfluri
răsuflul
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Pop.; și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv). DOOM
răsúflu (pop.) (-su-flu) s. n., art. răsúflul; pl. răsúfluri
răsuflului
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Pop.; și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv). DOOM
răsúflu (pop.) (-su-flu) s. n., art. răsúflul; pl. răsúfluri
răsufluri
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Pop.; și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv). DOOM
răsúflu (pop.) (-su-flu) s. n., art. răsúflul; pl. răsúfluri
răsuflurile
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Pop.; și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv). DOOM
răsúflu (pop.) (-su-flu) s. n., art. răsúflul; pl. răsúfluri
răsuflurilor
RĂSÚFLU, răsufluri, s. n. (Pop.; și fig.) Răsuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihnă; scurt repaus, răgaz. – Din răsufla (derivat regresiv). DOOM
răsúflu (pop.) (-su-flu) s. n., art. răsúflul; pl. răsúfluri
răsuflând
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflînd
RĂSUFLÁ, răsuflu, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-și reveni după o emoție, după o grijă, o apăsare, după un efort fizic, a simți o ușurare după o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta să se odihnească. ♦ A avea liniște, a nu se (mai) simți în primejdie, a se simți la adăpost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a străbate spre exterior, a lăsa să se scurgă încet fluidul pe care îl conține, printr-o gaură mică sau printr-o crăpătură; (despre conținutul unui vas) a țâșni, a se scurge prin crăpături. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau băuturi) A-și pierde tăria, gustul datorită păstrării într- un vas prost închis sau în condiții proaste. 4. Intranz., tranz. și refl. (Pop.) A(-și) destăinui gândurile și sentimentele ascunse, apăsătoare, pentru a se liniști. ♦ Intranz. și tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a (se) difuza. – Pref. răs- + sufla. DOOM
răsuflá (a ~) (-su-fla) vb., ind. prez. 3 răsúflă
răsuflări
RĂSUFLÁRE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla. DOOM
răsufláre (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflắrii; pl. răsuflắri
răsuflării
RĂSUFLÁRE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla. DOOM
răsufláre (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflắrii; pl. răsuflắri
răsuflările
RĂSUFLÁRE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla. DOOM
răsufláre (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflắrii; pl. răsuflắri
răsuflărilor
RĂSUFLÁRE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla. DOOM
răsufláre (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflắrii; pl. răsuflắri
răsuflătoare
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
răsuflătoare
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătoarea
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
răsuflătoarea
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătoarei
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătoarele
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătoarelor
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflător
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflători
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
răsuflători
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătorii
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
răsuflătorii
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătorile
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
răsuflătorilor
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătoáre (deschizătură, canal de evacuare) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătórii; pl. răsuflătóri
răsuflătorilor
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătorul
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătorului
RĂSUFLĂTÓR, -OÁRE, răsuflători, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care înlesnește respirația. ◊ Compus: răsuflătoarea-pământului = ciupercă din familia Lycoperdacee, de culoare albă-gălbuie în perioada de tinerețe și cenușie la maturitate (Lycoperdon bovista). 2. S. f. Deschizătură (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului și a gazelor la turnarea metalului lichid în forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă. – Răsufla + suf. -ător. DOOM
răsuflătór2 (tub dintr-un motor) (-su-flă-) s. n., pl. răsuflătoáre
răsuflătura
RĂSUFLĂTÚRĂ, răsuflături, s. f. (Rar) Fiecare respirație. – Răsufla + suf. -ătură. DOOM
răsuflătúră (rar) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătúrii; pl. răsuflătúri
răsuflături
RĂSUFLĂTÚRĂ, răsuflături, s. f. (Rar) Fiecare respirație. – Răsufla + suf. -ătură. DOOM
răsuflătúră (rar) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătúrii; pl. răsuflătúri
răsuflăturii
RĂSUFLĂTÚRĂ, răsuflături, s. f. (Rar) Fiecare respirație. – Răsufla + suf. -ătură. DOOM
răsuflătúră (rar) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătúrii; pl. răsuflătúri
răsuflăturile
RĂSUFLĂTÚRĂ, răsuflături, s. f. (Rar) Fiecare respirație. – Răsufla + suf. -ătură. DOOM
răsuflătúră (rar) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătúrii; pl. răsuflătúri
răsuflăturilor
RĂSUFLĂTÚRĂ, răsuflături, s. f. (Rar) Fiecare respirație. – Răsufla + suf. -ătură. DOOM
răsuflătúră (rar) (-su-flă-) s. f., g.-d. art. răsuflătúrii; pl. răsuflătúri
răsuna
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunare
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunare
RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna. DOOM
răsunáre (rar) s. f., g.-d. art. răsunắrii; pl. răsunắri
răsunarea
RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna. DOOM
răsunáre (rar) s. f., g.-d. art. răsunắrii; pl. răsunắri
răsunară
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunase
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunaseră
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunat
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunau
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsune
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunet
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et. DOOM
răsúnet s. n., pl. răsúnete
răsunete
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et. DOOM
răsúnet s. n., pl. răsúnete
răsunetele
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et. DOOM
răsúnet s. n., pl. răsúnete
răsunetelor
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et. DOOM
răsúnet s. n., pl. răsúnete
răsunetul
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et. DOOM
răsúnet s. n., pl. răsúnete
răsunetului
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresie puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et. DOOM
răsúnet s. n., pl. răsúnete
răsunoi
RĂSUNÓI, răsunoaie, s. n. (Regional) Aluat ras de pe vasul în care s-a frămîntat pîinea; pîinișoară făcută din acest aluat. Lasă corfa cu pita jos și merge tot într-un suflet acasă după răsunoaie. RETEGANUL, la CADE.
răsunând
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunînd
RĂSUNÁ, pers. 3 răsúnă, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat și prelung, a suna tare, a se auzi până departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia că se mai aude, deși vibrațiile au încetat; a produce o rezonanță în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare. DOOM
răsuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răsúnă
răsunări
RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna. DOOM
răsunáre (rar) s. f., g.-d. art. răsunắrii; pl. răsunắri
răsunării
RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna. DOOM
răsunáre (rar) s. f., g.-d. art. răsunắrii; pl. răsunắri
răsunările
RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna. DOOM
răsunáre (rar) s. f., g.-d. art. răsunắrii; pl. răsunắri
răsunărilor
RĂSUNÁRE, răsunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a răsuna și rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. răsuna. DOOM
răsunáre (rar) s. f., g.-d. art. răsunắrii; pl. răsunắri
răsunătoare
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătoarea
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătoarei
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătoarele
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătoarelor
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunător
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunători
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătorii
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătorilor
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătorul
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsunătorului
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător. DOOM
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre
răsura
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsura
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsura
RĂSURĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsura
RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurai
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsuram
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurare
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurare
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. – Din răsură2.
răsurară
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurarăm
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurarăți
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurase
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurasem
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsuraseră
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsuraserăm
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsuraserăți
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsuraseși
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsuraseți
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurat
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurat
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. – Din răsură2.
răsurau
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurași
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurați
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurează
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurei
RĂSURÉI s. m. pl. (Reg.) Flori cusute pe pânză în rânduri șerpuitoare. – Răsură2 + Suf. -ei. DOOM
răsuréi (reg.) s. m. pl., art. răsuréii
răsureii
RĂSURÉI s. m. pl. (Reg.) Flori cusute pe pânză în rânduri șerpuitoare. – Răsură2 + Suf. -ei. DOOM
răsuréi (reg.) s. m. pl., art. răsuréii
răsureilor
RĂSURÉI s. m. pl. (Reg.) Flori cusute pe pânză în rânduri șerpuitoare. – Răsură2 + Suf. -ei. DOOM
răsuréi (reg.) s. m. pl., art. răsuréii
răsurez
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsureze
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurezi
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsuri
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsuri
RĂSURĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsuri
RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsuria
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsurie
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsuriei
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsurii
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurii
RĂSURĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurii
RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurii
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsuriii
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsuriile
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsuriilor
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsurile
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurile
RĂSURĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurile
RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurilor
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurilor
RĂSURĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsurilor
RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură. DOOM
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri
răsuriu
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsuriul
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsuriului
RĂSURÍU, -ÍE, răsurii, adj. (Rar) De culoarea florii de răsură2 (1); trandafiriu. – Răsură2 + suf. -iu. DOOM
răsuríu (rar) adj. m., f. răsuríe; pl. m. și f. răsuríi
răsurând
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsurînd
RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. Și-și potoli necazul, sărutînd-o pe obrajii ei bălai, răsurați cu niște pajure roșietice ca măceșea. DELAVRANCEA, S. 198.
răsvală
răsválă (-le), s. f. – Răscoală, rebeliune. – Var. răzvală. Sl. (bg.) razvala (Tiktin). Înv.
răsvedi
răsvedí (-désc, -ít), vb. – A desluși, a clarifica. – Var. răzvedi. Sb. razvideti (Candrea).
răsvedire
răsvedí (-désc, -ít), vb. – A desluși, a clarifica. – Var. răzvedi. Sb. razvideti (Candrea).
răsvedit
răsvedí (-désc, -ít), vb. – A desluși, a clarifica. – Var. răzvedi. Sb. razvideti (Candrea).
răsvrăti
răsvrătí (-tésc, -ít), vb. – A se răscula, a se ridica, a se revolta. – Var. răzvrăti. Sl. razvratiti „a răvăși” (Miklosich, Slaw. Elem., 772). – Der. răsvrătitor, adj. (instigator, incitator).
răszice
RĂSZÍCE, răszíc, vb. III. Intranz. (Rar) A repeta ceva de multe ori și în mod insistent; a insita. – Pref. răs- + zice. DOOM
răszíce (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răszíc, 1 pl. răszícem, 2 pl. răszíceți, perf. s. 1 sg. răsziséi, 1 pl. răszíserăm; part. răszís
răszicere
RĂSZÍCE, răszíc, vb. III. Intranz. (Rar) A repeta ceva de multe ori și în mod insistent; a insista. – Răs- + zice.
răszis
RĂSZÍCE, răszíc, vb. III. Intranz. (Rar) A repeta ceva de multe ori și în mod insistent; a insista. – Răs- + zice.
răsînțelege
RĂSÎNȚELÉGE, răsînțelég, vb. III. Tranz. A înțelege perfect, până în cele mai mici amănunte. – Pref. răs- + înțelege. DOOM
!răsînțelége (a ~) (ră-sîn-/răs-în-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsînțelég, 1 pl. răsînțelégem, perf. s. 1 sg. răsînțeleséi, 1 pl. răsînțeléserăm; part. răsînțelés
răsînțelegere
RĂSÎNȚELÉGE, răsînțelég, vb. III. Tranz. A înțelege perfect, până în cele mai mici amănunte. – Răs- + înțelege.
răsînțeles
RĂSÎNȚELÉGE, răsînțelég, vb. III. Tranz. A înțelege perfect, până în cele mai mici amănunte. – Răs- + înțelege.
răsădea
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădeai
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădeam
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădească
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădeau
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădeați
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădesc
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădește
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădești
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădi
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădii
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădim
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădind
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădire
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădire
RĂSĂDÍRE, răsădiri, s. f. Acțiunea de a răsădi și rezultatul ei. – V. răsădi. DOOM
răsădíre s. f., g.-d. art. răsădírii; pl. răsădíri
răsădirea
RĂSĂDÍRE, răsădiri, s. f. Acțiunea de a răsădi și rezultatul ei. – V. răsădi. DOOM
răsădíre s. f., g.-d. art. răsădírii; pl. răsădíri
răsădiri
RĂSĂDÍRE, răsădiri, s. f. Acțiunea de a răsădi și rezultatul ei. – V. răsădi. DOOM
răsădíre s. f., g.-d. art. răsădírii; pl. răsădíri
răsădirii
RĂSĂDÍRE, răsădiri, s. f. Acțiunea de a răsădi și rezultatul ei. – V. răsădi. DOOM
răsădíre s. f., g.-d. art. răsădírii; pl. răsădíri
răsădirile
RĂSĂDÍRE, răsădiri, s. f. Acțiunea de a răsădi și rezultatul ei. – V. răsădi. DOOM
răsădíre s. f., g.-d. art. răsădírii; pl. răsădíri
răsădirilor
RĂSĂDÍRE, răsădiri, s. f. Acțiunea de a răsădi și rezultatul ei. – V. răsădi. DOOM
răsădíre s. f., g.-d. art. răsădírii; pl. răsădíri
răsădiră
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădirăm
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădirăți
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădise
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădisem
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădiseră
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădiserăm
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădiserăți
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădiseși
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădiseți
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădit
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădiși
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsădiți
RĂSĂDÍ, răsădesc, vb. IV. Tranz. A transplanta un răsad, din seră sau din răsadniță, în câmp, într-un parc etc. – Din bg. razsadja, sb. rasaditi. DOOM
răsădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsădésc, imperf. 3 sg. răsădeá; conj. prez. 3 să răsădeáscă
răsăjdui
răsăjduí (-uésc, -ít), vb. – A considera, a aprecia. Sl. rasąditi, rasąždą (Tiktin). Sec. XVII, înv., împrumut cult.
răsăjduire
răsăjduí (-uésc, -ít), vb. – A considera, a aprecia. Sl. rasąditi, rasąždą (Tiktin). Sec. XVII, înv., împrumut cult.
răsăjduit
răsăjduí (-uésc, -ít), vb. – A considera, a aprecia. Sl. rasąditi, rasąždą (Tiktin). Sec. XVII, înv., împrumut cult.
răsărea
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăreai
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăream
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăreau
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăreați
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsării
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărim
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărind
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărire
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărire
RĂSĂRÍRE s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări. DOOM
răsăríre s. f., g.-d. art. răsărírii
răsărirea
RĂSĂRÍRE s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări. DOOM
răsăríre s. f., g.-d. art. răsărírii
răsăriri
RĂSĂRÍRE s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări. DOOM
răsăríre s. f., g.-d. art. răsărírii
răsăririi
RĂSĂRÍRE s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări. DOOM
răsăríre s. f., g.-d. art. răsărírii
răsăririle
RĂSĂRÍRE s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări. DOOM
răsăríre s. f., g.-d. art. răsărírii
răsăririlor
RĂSĂRÍRE s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări. DOOM
răsăríre s. f., g.-d. art. răsărírii
răsăriră
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărirăm
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărirăți
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărise
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărisem
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăriseră
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăriserăm
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăriserăți
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăriseși
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăriseți
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărit
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsărit
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsărit
RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont; spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊ Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. – V. răsări. DOOM
*Răsărít (zonă geografică) s. propriu n.
răsărita
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsărite
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăritean
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritean
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritean
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritean
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteana
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteana
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteana
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteana
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteanca
RĂSĂRITEÁNCĂ, răsăritence, s. f. Locuitoare din răsărit1; orientală. – Răsăritean + suf. -că. DOOM
răsăriteáncă s. f., g.-d. art. răsăriténcei; pl. răsăriténce
răsăriteanul
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteanul
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteanul
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteanul
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteanului
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteanului
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteanului
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteanului
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritei
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăritele
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăritelor
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăritence
RĂSĂRITEÁNCĂ, răsăritence, s. f. Locuitoare din răsărit1; orientală. – Răsăritean + suf. -că. DOOM
răsăriteáncă s. f., g.-d. art. răsăriténcei; pl. răsăriténce
răsăritencei
RĂSĂRITEÁNCĂ, răsăritence, s. f. Locuitoare din răsărit1; orientală. – Răsăritean + suf. -că. DOOM
răsăriteáncă s. f., g.-d. art. răsăriténcei; pl. răsăriténce
răsăritencele
RĂSĂRITEÁNCĂ, răsăritence, s. f. Locuitoare din răsărit1; orientală. – Răsăritean + suf. -că. DOOM
răsăriteáncă s. f., g.-d. art. răsăriténcei; pl. răsăriténce
răsăritencelor
RĂSĂRITEÁNCĂ, răsăritence, s. f. Locuitoare din răsărit1; orientală. – Răsăritean + suf. -că. DOOM
răsăriteáncă s. f., g.-d. art. răsăriténcei; pl. răsăriténce
răsăritene
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritene
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritene
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritene
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenei
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenei
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenei
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenei
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenele
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenele
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenele
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenele
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenelor
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenelor
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenelor
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenelor
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteni
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteni
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăriteni
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăriteni
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenii
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenii
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenii
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenii
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenilor
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenilor
GRECO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
gréco-răsăriteán (rar) adj. m., s. m., pl. gréco-răsăriténi; adj. f., s. f. gréco-răsăriteánă, pl. gréco-răsăriténe
răsăritenilor
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritenilor
GRÉCO-RĂSĂRITEÁN, -Ă, greco-răsăriteni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Ortodox, greco-oriental. – Grec + răsăritean. DOOM
răsăriteán adj. m., s. m., pl. răsăriténi; adj. f. răsăriteánă, pl. răsăriténe
răsăritoare
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritoarea
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritoarei
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritoarele
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritoarelor
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritor
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritori
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritorii
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritorilor
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritorul
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritorului
RĂSĂRITÓR, -OÁRE, răsăritori, -oare, adj. (Rar; despre aștri) Care răsare, care este în curs de a răsări. – Răsări + suf. -tor. DOOM
răsăritór adj. m., pl. răsăritóri; f. sg. și pl. răsăritoáre
răsăritul
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăritul
RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont; spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊ Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. – V. răsări. DOOM
*Răsărít (zonă geografică) s. propriu n.
răsăritului
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăritului
RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont; spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊ Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. – V. răsări. DOOM
*Răsărít (zonă geografică) s. propriu n.
răsărituri
RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont; spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊ Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. – V. răsări. DOOM
*Răsărít (zonă geografică) s. propriu n.
răsăriturile
RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont; spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊ Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. – V. răsări. DOOM
*Răsărít (zonă geografică) s. propriu n.
răsăriturilor
RĂSĂRÍT1, răsărituri, s. n. 1. Faptul de a răsări. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizont; spec. moment al zilei când răsare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare Soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului (2) față de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de țară. ◊ Expr. Răsăritul și Apusul = lumea întreagă. – V. răsări. DOOM
*Răsărít (zonă geografică) s. propriu n.
răsăritură
RĂSĂRITÚRĂ, răsărituri, s. f. (Învechit) Zvîcnitură, palpitație, tresărire. O răsăritură a inimei îl avîntase spre locul unde ochii săi puteau să zărească pe zîna înflăcăratelor sale visări. ODOBESCU, S. I 120. Răsărituri din somn. PISCUPESCU, O. 27.
răsărită
RĂSĂRÍTĂ s. f. 1. (Învechit și popular, în expr.) Răsărita soarelui = momentul cînd răsare soarele; locul, partea, ținutul de unde răsare; răsărit. Apucă bietul om... [înspre] răsărita soarelui. ȘEZ. VI 3. Dimineață, înainte de răsărita soarelui. ib. II 94. 2. (Bot.; regional) Floarea-soarelui. V. floare.
răsăriși
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăriți
RĂSĂRÍ, răsár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aștri; la pers. 3) A apărea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolți, a ieși din pământ. ◊ Expr. (Glumeț) Seamănă dar nu răsare, se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. A răsări ca ciupercile (după ploaie) = a se înmulți peste măsură, a apărea în număr mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua ființă, a se naște. 3. A se ivi (din depărtare), a apărea (pe neașteptate). ◊ Expr. (Tranz.) A-i răsări (cuiva ceva) în minte = a-și aminti deodată ceva; a i se năzări. 4. A ieși în evidență, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A crește. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sări brusc (în picioare); a tresări. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discuție. – Lat. *resalire. DOOM
răsărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răsár, 2 sg. răsári, imperf. 3 sg. răsăreá; conj. prez. 3 să răsáră
răsăriți
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăriții
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsăriților
RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări. DOOM
răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi
răsătura
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răsături
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răsăturii
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răsăturile
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răsăturilor
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răsști
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștia
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiai
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiam
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiau
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiați
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștie
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștii
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiind
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștim
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștire
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștire
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiu
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiui
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiură
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiurăm
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiurăți
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiuse
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiusem
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiuseră
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiuserăm
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiuserăți
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiuseși
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiuseți
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiut
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiut
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiuta
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiute
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiutei
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiutele
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiutelor
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiutul
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiutului
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiuși
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
răsștiuți
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiuții
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiuților
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Răs- + ști.
răsștiți
RĂSȘTÍ, răsștíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A ști sau a cunoaște foarte bine. – Pref. răs- + ști.
rătează
RĂTÉZ, răteze, s. n. (Pop.) închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz. DOOM
rătéz (pop.) s. n., pl. rătéze
rătez
RĂTÉZ, răteze, s. n. (Pop.) închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz. DOOM
rătéz (pop.) s. n., pl. rătéze
răteze
RĂTÉZ, răteze, s. n. (Pop.) închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz. DOOM
rătéz (pop.) s. n., pl. rătéze
rătezele
RĂTÉZ, răteze, s. n. (Pop.) închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz. DOOM
rătéz (pop.) s. n., pl. rătéze
rătezelor
RĂTÉZ, răteze, s. n. (Pop.) închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz. DOOM
rătéz (pop.) s. n., pl. rătéze
rătezul
RĂTÉZ, răteze, s. n. (Pop.) închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz. DOOM
rătéz (pop.) s. n., pl. rătéze
rătezului
RĂTÉZ, răteze, s. n. (Pop.) închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz. DOOM
rătéz (pop.) s. n., pl. rătéze
rătui
rătuí (-ésc, -ít), vb. – (Mold.) A salva. Pol. ratować (Tiktin). Sec. XVII, înv.
rătuire
rătuí (-ésc, -ít), vb. – (Mold.) A salva. Pol. ratować (Tiktin). Sec. XVII, înv.
rătuit
rătuí (-ésc, -ít), vb. – (Mold.) A salva. Pol. ratować (Tiktin). Sec. XVII, înv.
rătund
RĂTÚND, -Ă adj. v. rotund.
rătunji
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji. DOOM
rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă
rătunjire
RĂTUNJÍ vb. IV v. rotunji.
rătunjit
RĂTUNJÍ vb. IV v. rotunji.
rătunzit
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.
rătutea
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătuteai
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătuteam
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutească
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătuteau
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătuteați
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutesc
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutește
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutești
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătuti
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutii
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutim
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutind
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutire
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutire
RĂTUTÍRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti. DOOM
rătutíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutírii
rătutirea
RĂTUTÍRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti. DOOM
rătutíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutírii
rătutiri
RĂTUTÍRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti. DOOM
rătutíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutírii
rătutirii
RĂTUTÍRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti. DOOM
rătutíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutírii
rătutirile
RĂTUTÍRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti. DOOM
rătutíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutírii
rătutirilor
RĂTUTÍRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti. DOOM
rătutíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutírii
rătutiră
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutirăm
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutirăți
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutise
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutisem
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutiseră
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutiserăm
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutiserăți
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutiseși
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutiseți
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutit
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutit
RĂTUTÍT, -Ă, rătutiți, -te, adj. (Reg. și fam.) Zăpăcit, smintit, nebun. – V. rătuti.
rătutiș
RĂTUTÍȘ adv. (Reg.) De jur-împrejur. – Rătuti + suf. -iș. DOOM
rătutíș (reg.) adv.
rătutiși
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătutiți
RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec. DOOM
!rătutí (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutéște, imperf. 3 sg. se rătuteá; conj. prez. 3 să se rătuteáscă
rătăcanie
RĂTĂCÁNIE, rătăcănii, s. f. (Mold.) Rătăcană. Își văzu de plugărie cu temei, pe locurile puține cîte nu le schimbase pe viroage și rătăcănii. C. PETRESCU, R. DR. 144. După o cale acrobatică, prin tot soiul de rătăcănii, ne-am găsit, deodată, lîngă vulcan. ALECSANDRI, C. 156.
rătăcană
RĂTĂCÁNĂ, rătăcăni, s. f. (Mold.) Groapă adîncă, scufundătură, hîrtop. Cum dracul se face că-și rup sătenii osiile roților prin rătăcănile drumului, în mijlocul tîrgului ? SADOVEANU, M. 167. Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop, tot înainte prin rătăcănile de pe ulițile Iașilor, am ajuns într-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. CREANGĂ, A. 128.
rătăcea
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăceai
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăceam
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcească
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăceau
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăceați
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcesc
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcește
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcești
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăci
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcii
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcim
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcind
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcire
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcire
RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci. DOOM
rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri
rătăcirea
RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci. DOOM
rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri
rătăciri
RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci. DOOM
rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri
rătăcirii
RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci. DOOM
rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri
rătăcirile
RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci. DOOM
rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri
rătăcirilor
RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci. DOOM
rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri
rătăciră
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcirăm
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcirăți
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcise
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcisem
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăciseră
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăciserăm
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăciserăți
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăciseși
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăciseți
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcit
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăcit
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăcita
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăcite
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăcitei
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăcitele
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăcitelor
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăcitoare
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitoarea
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitoarei
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitoarele
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitoarelor
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitor
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitori
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitorii
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitorilor
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitorul
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitorului
RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor. DOOM
rătăcitór adj. m., pl. rătăcitóri; f. sg. și pl. rătăcitoáre
rătăcitul
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăcitului
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăciși
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăciți
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus). DOOM
rătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcésc, imperf. 3 sg. rătăceá; conj. prez. 3 să rătăceáscă
rătăciți
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăciții
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăciților
RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci. DOOM
rătăcít s. n.
rătăli
rătălí (-lésc, -ít), vb. – A se retrage. – Var. rătări. Germ. retirieren (Mîndrescu 77; Tiktin). În Trans.
rătălire
rătălí (-lésc, -ít), vb. – A se retrage. – Var. rătări. Germ. retirieren (Mîndrescu 77; Tiktin). În Trans.
rău
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua
rău
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
rău
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
rău
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răufăcătoare
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoare
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarea
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarea
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarei
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarei
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarele
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarele
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarelor
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătoarelor
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcător
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcător
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcători
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcători
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorii
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorii
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorilor
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorilor
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorul
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorul
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorului
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răufăcătorului
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător. DOOM
răufăcătór (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoáre
răul
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua
răul
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răul
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răul
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răului
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua
răului
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răului
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răului
RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic. DOOM
*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice
răuruscă
LĂURÚSCĂ, lăuruște, s. f. (Reg.) Viță sălbatică al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre (Vitis silvestris). [Pr.: lă-u-. – Var.: laurúșcă, răurúscă, rourúscă s. f.] – Lat. labrusca.
răutate
RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate. DOOM
răutáte (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutắții; pl. răutắți
răutatea
RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate. DOOM
răutáte (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutắții; pl. răutắți
răutăcioasa
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcioase
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcioasei
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcioasele
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcioaselor
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcios
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăciosul
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăciosului
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcioși
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcioșii
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăcioșilor
RĂUTĂCIÓS, -OÁSĂ, răutăcioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Plin de răutate; care, fără să aibă un fond rău, este înclinat să jignească, să facă mici răutăți. ♦ (Despre atitudini, gesturi, cuvinte) Care supără; jignitor. ♦ Care exprimă răutate. [Pr.: ră-u-] – Răutate + suf. -ios. DOOM
răutăciós (ră-u-) adj. m., pl. răutăcióși; f. răutăcioásă, pl. răutăcioáse
răutăți
RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate. DOOM
răutáte (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutắții; pl. răutắți
răutății
RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate. DOOM
răutáte (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutắții; pl. răutắți
răutățile
RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate. DOOM
răutáte (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutắții; pl. răutắți
răutăților
RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: ră-u-] – Rău + suf. -ătate. DOOM
răutáte (ră-u-) s. f., g.-d. art. răutắții; pl. răutắți
răuvoitoare
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitoarea
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitoarei
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitoarele
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitoarelor
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitor
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitori
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitorii
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitorilor
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitorul
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răuvoitorului
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor. DOOM
răuvoitór (rău-vo-i-) adj. m., pl. răuvoitóri; f. sg. și pl. răuvoitoáre
răvac
RĂVÁC s. n. v. ravac.
răvar
RĂVÁR, răvare, s. n. (Reg.) 1. Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit. 2. Oală de lut cu fundul prevăzut cu găurele, folosită în bucătărie la strecuratul legumelor. 3. Ghiveci cu flori. – Et. nec. Cf. răvaș. DOOM
răvár (reg.) s. n., pl. răváre
răvare
RĂVÁR, răvare, s. n. (Reg.) 1. Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit. 2. Oală de lut cu fundul prevăzut cu găurele, folosită în bucătărie la strecuratul legumelor. 3. Ghiveci cu flori. – Et. nec. Cf. răvaș. DOOM
răvár (reg.) s. n., pl. răváre
răvarele
RĂVÁR, răvare, s. n. (Reg.) 1. Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit. 2. Oală de lut cu fundul prevăzut cu găurele, folosită în bucătărie la strecuratul legumelor. 3. Ghiveci cu flori. – Et. nec. Cf. răvaș. DOOM
răvár (reg.) s. n., pl. răváre
răvarelor
RĂVÁR, răvare, s. n. (Reg.) 1. Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit. 2. Oală de lut cu fundul prevăzut cu găurele, folosită în bucătărie la strecuratul legumelor. 3. Ghiveci cu flori. – Et. nec. Cf. răvaș. DOOM
răvár (reg.) s. n., pl. răváre
răvarul
RĂVÁR, răvare, s. n. (Reg.) 1. Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit. 2. Oală de lut cu fundul prevăzut cu găurele, folosită în bucătărie la strecuratul legumelor. 3. Ghiveci cu flori. – Et. nec. Cf. răvaș. DOOM
răvár (reg.) s. n., pl. răváre
răvarului
RĂVÁR, răvare, s. n. (Reg.) 1. Băț crestat cu care se frământă la stână urda sau cașul dospit. 2. Oală de lut cu fundul prevăzut cu găurele, folosită în bucătărie la strecuratul legumelor. 3. Ghiveci cu flori. – Et. nec. Cf. răvaș. DOOM
răvár (reg.) s. n., pl. răváre
răvaș
RĂVÁȘ, răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”. DOOM
răváș s. n., pl. răváșe
răvașe
RĂVÁȘ, răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”. DOOM
răváș s. n., pl. răváșe
răvașele
RĂVÁȘ, răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”. DOOM
răváș s. n., pl. răváșe
răvașelor
RĂVÁȘ, răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”. DOOM
răváș s. n., pl. răváșe
răvașul
RĂVÁȘ, răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”. DOOM
răváș s. n., pl. răváșe
răvașului
RĂVÁȘ, răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”. DOOM
răváș s. n., pl. răváșe
răvineală
REVENEÁLĂ, reveneli, s. f. (Reg.) 1. Umezeală, jilăveală din pământ sau din atmosferă. 2. Răcoare, răcoreală. 3. Emanație, miros, mireasmă, aromă. [Var.: răvineálă s. f.] – Reveni1 + suf. -eală. DOOM
reveneálă s. f., g.-d. art. revenélii; pl. revenéli
răvășea
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășeai
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășeala
RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. – Răvăși + suf. -eală. DOOM
răvășeálă s. f., g.-d. art. răvășélii; pl. răvășéli
răvășeam
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășească
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășeau
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășeați
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășel
RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el. DOOM
răvășél (pop.) s. n., pl. răvășéle
răvășele
RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el. DOOM
răvășél (pop.) s. n., pl. răvășéle
răvășelele
RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el. DOOM
răvășél (pop.) s. n., pl. răvășéle
răvășelelor
RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el. DOOM
răvășél (pop.) s. n., pl. răvășéle
răvășeli
RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. – Răvăși + suf. -eală. DOOM
răvășeálă s. f., g.-d. art. răvășélii; pl. răvășéli
răvășelii
RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. – Răvăși + suf. -eală. DOOM
răvășeálă s. f., g.-d. art. răvășélii; pl. răvășéli
răvășelile
RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. – Răvăși + suf. -eală. DOOM
răvășeálă s. f., g.-d. art. răvășélii; pl. răvășéli
răvășelilor
RĂVĂȘEÁLĂ, răvășeli, s. f. Răvășire. – Răvăși + suf. -eală. DOOM
răvășeálă s. f., g.-d. art. răvășélii; pl. răvășéli
răvășelul
RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el. DOOM
răvășél (pop.) s. n., pl. răvășéle
răvășelului
RĂVĂȘÉL, răvășele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui răvaș. – Răvaș + suf. -el. DOOM
răvășél (pop.) s. n., pl. răvășéle
răvășesc
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășește
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășești
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvăși
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășii
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășim
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășind
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășire
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășire
RĂVĂȘÍRE, răvășiri, s. f. Acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală. – V. răvăși. DOOM
răvășíre s. f., g.-d. art. răvășírii; pl. răvășíri
răvășirea
RĂVĂȘÍRE, răvășiri, s. f. Acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală. – V. răvăși. DOOM
răvășíre s. f., g.-d. art. răvășírii; pl. răvășíri
răvășiri
RĂVĂȘÍRE, răvășiri, s. f. Acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală. – V. răvăși. DOOM
răvășíre s. f., g.-d. art. răvășírii; pl. răvășíri
răvășirii
RĂVĂȘÍRE, răvășiri, s. f. Acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală. – V. răvăși. DOOM
răvășíre s. f., g.-d. art. răvășírii; pl. răvășíri
răvășirile
RĂVĂȘÍRE, răvășiri, s. f. Acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală. – V. răvăși. DOOM
răvășíre s. f., g.-d. art. răvășírii; pl. răvășíri
răvășirilor
RĂVĂȘÍRE, răvășiri, s. f. Acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală. – V. răvăși. DOOM
răvășíre s. f., g.-d. art. răvășírii; pl. răvășíri
răvășiră
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășirăm
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășirăți
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășise
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășisem
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășiseră
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășiserăm
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășiserăți
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășiseși
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășiseți
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășit
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășit
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășita
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășite
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășitei
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășitele
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășitelor
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășitul
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășitului
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășiși
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășiți
RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. r o v a š i t i. DOOM
răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă
răvășiți
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășiții
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răvășiților
RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.
răz
RĂZ- v. răs-.
răzare
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzare
RĂZÁRE s. f. (Popular) Revărsarea razelor (soarelui); sclipirea razelor. Ochii-și negri d-arunca Înspre lungul drumului La răzarea soarelui. TEODORESCU, P. P. 476.
răzară
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzase
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzaseră
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzat
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzau
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzaș
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țăran liber, posesor al unei proprietăți de pămînt (moștenită din tată în fiu); (în Țara Romînească) moșnean; p. ext. (în vechime) membru al unei obști sătești în devălmășie. Satului îi zicea Văleni, răzeși cu documente vechi. SADOVEANU, P. M. 109. Copil de răzeș, își făcuse toată copilăria în sat, cu copiii de țărani. BUJOR, S. 167. Poposii la casa unui răzeș bătrîn. NEGRUZZI, S. I 296. – Variante: răzáș (HOGAȘ, DR. II 154), (Mold.) răzắș, rezáș (HASDEU, R. V. 46) s. m.
răzbat
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbate
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbatem
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbatere
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbatere
RĂZBÁTERE s. f. Acțiunea de a răzbate și rezultatul ei. – V. răzbate. DOOM
răzbátere s. f., g.-d. art. răzbáterii
răzbaterea
RĂZBÁTERE s. f. Acțiunea de a răzbate și rezultatul ei. – V. răzbate. DOOM
răzbátere s. f., g.-d. art. răzbáterii
răzbateri
RĂZBÁTERE s. f. Acțiunea de a răzbate și rezultatul ei. – V. răzbate. DOOM
răzbátere s. f., g.-d. art. răzbáterii
răzbaterii
RĂZBÁTERE s. f. Acțiunea de a răzbate și rezultatul ei. – V. răzbate. DOOM
răzbátere s. f., g.-d. art. răzbáterii
răzbaterile
RĂZBÁTERE s. f. Acțiunea de a răzbate și rezultatul ei. – V. răzbate. DOOM
răzbátere s. f., g.-d. art. răzbáterii
răzbaterilor
RĂZBÁTERE s. f. Acțiunea de a răzbate și rezultatul ei. – V. răzbate. DOOM
răzbátere s. f., g.-d. art. răzbáterii
răzbateți
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbată
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbați
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbea
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbeai
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbeam
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbească
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbeau
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbeați
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbel
RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbél s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum). DOOM
răzbél (înv.) s. n., pl. răzbéle
răzbele
RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbél s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum). DOOM
răzbél (înv.) s. n., pl. răzbéle
răzbelele
RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbél s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum). DOOM
răzbél (înv.) s. n., pl. răzbéle
răzbelelor
RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbél s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum). DOOM
răzbél (înv.) s. n., pl. răzbéle
răzbelul
RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbél s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum). DOOM
răzbél (înv.) s. n., pl. răzbéle
răzbelului
RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Înv.) Război1. [Var.: rezbél s. n.] – Din război1 (refăcut după lat. bellum). DOOM
răzbél (înv.) s. n., pl. răzbéle
răzbesc
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbește
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbești
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbi
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbice
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1. DOOM
răzbicí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 să răzbiceáscă
răzbicea
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiceai
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiceam
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicească
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiceau
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiceați
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicele
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1. DOOM
răzbicí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 să răzbiceáscă
răzbicelor
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1. DOOM
răzbicí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 să răzbiceáscă
răzbicesc
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicește
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicești
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbici
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1. DOOM
răzbicí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 să răzbiceáscă
răzbici
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicii
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicim
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicind
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicire
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicire
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciră
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicirăm
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicirăți
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicise
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicisem
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciseră
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciserăm
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciserăți
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciseși
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciseți
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicit
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbicit
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciul
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1. DOOM
răzbicí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 să răzbiceáscă
răzbiciului
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1. DOOM
răzbicí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbicésc, imperf. 3 sg. răzbiceá; conj. prez. 3 să răzbiceáscă
răzbiciși
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbiciți
RĂZBICÍ2, răzbicesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găuri, a perfora. ♦ A scoate ceva bătând. – Din răzbici1.
răzbii
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbim
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbind
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbire
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbire
RĂZBÍRE s. f. Acțiunea de a răzbi și rezultatul ei. – V. răzbi. DOOM
răzbíre s. f., g.-d. art. răzbírii
răzbirea
RĂZBÍRE s. f. Acțiunea de a răzbi și rezultatul ei. – V. răzbi. DOOM
răzbíre s. f., g.-d. art. răzbírii
răzbiri
RĂZBÍRE s. f. Acțiunea de a răzbi și rezultatul ei. – V. răzbi. DOOM
răzbíre s. f., g.-d. art. răzbírii
răzbirii
RĂZBÍRE s. f. Acțiunea de a răzbi și rezultatul ei. – V. răzbi. DOOM
răzbíre s. f., g.-d. art. răzbírii
răzbirile
RĂZBÍRE s. f. Acțiunea de a răzbi și rezultatul ei. – V. răzbi. DOOM
răzbíre s. f., g.-d. art. răzbírii
răzbirilor
RĂZBÍRE s. f. Acțiunea de a răzbi și rezultatul ei. – V. răzbi. DOOM
răzbíre s. f., g.-d. art. răzbírii
răzbiră
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbirăm
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbirăți
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbise
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbisem
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbiseră
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbiserăm
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbiserăți
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbiseși
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbiseți
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbit
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbit
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbita
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbite
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbitei
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbitele
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbitelor
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbitoare
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitoarea
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitoarei
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitoarele
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitoarelor
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitor
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitori
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitorii
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitorilor
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitorul
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitorului
RĂZBITÓR, -OÁRE, răzbitori, -oare, adj. (Rar) Care răzbește; care străbate, care trece prin...; pătrunzător. – Răzbi + suf. -tor. DOOM
răzbitór (rar) adj. m., pl. răzbitóri; f. sg. și pl. răzbitoáre
răzbitul
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbitului
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbiși
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbiți
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti. DOOM
răzbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbésc, imperf. 3 sg. răzbeá; conj. prez. 3 să răzbeáscă
răzbiți
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbiții
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
răzbiților
RĂZBÍT, -Ă, răzbiți, -te, adj. 1. (Despre piedici, obstacole etc.) Peste care s-a trecut, care a fost depășit (cu efort mare). 2. (Despre oameni) Care este biruit, copleșit de durere, de greutăți etc. – V. răzbi.
războaie
RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat. Război mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, numeroase state ale lumii. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile dintre unele state (în special dintre SUA și URSS după 1950). Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Război total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războaie
RĂZBÓI2, războaie, s. n. 1. Mașină de lucru folosită pentru confecționarea țesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. – Din bg., sb. razboj. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războaiele
RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat. Război mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, numeroase state ale lumii. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile dintre unele state (în special dintre SUA și URSS după 1950). Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Război total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războaiele
RĂZBÓI2, războaie, s. n. 1. Mașină de lucru folosită pentru confecționarea țesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. – Din bg., sb. razboj. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războaielor
RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat. Război mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, numeroase state ale lumii. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile dintre unele state (în special dintre SUA și URSS după 1950). Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Război total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războaielor
RĂZBÓI2, războaie, s. n. 1. Mașină de lucru folosită pentru confecționarea țesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. – Din bg., sb. razboj. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
război
RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat. Război mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, numeroase state ale lumii. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile dintre unele state (în special dintre SUA și URSS după 1950). Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Război total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
război
RĂZBÓI2, războaie, s. n. 1. Mașină de lucru folosită pentru confecționarea țesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. – Din bg., sb. razboj. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
război
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războia
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiai
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiam
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiască
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiau
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiați
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiesc
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiește
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiești
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războii
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războim
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războind
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războinic
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinic
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinica
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinica
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinice
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinice
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războiniceasca
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războinicei
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicei
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicele
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicele
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicelor
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicelor
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicesc
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războinicescul
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războinicescului
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războinicești
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războiniceștii
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războiniceștile
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războiniceștilor
RĂZBOINICÉSC, -EÁSCĂ, războinicești, adj. (Înv.) Războinic (2). – Războinic + suf. -esc. DOOM
războinicésc (înv.) adj. m., f. războiniceáscă; pl. m. și f. războinicéști
războinici
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinici
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicii
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicii
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicilor
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicilor
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicul
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicul
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicului
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războinicului
RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ. DOOM
răzbóinic adj. m., s. m., pl. răzbóinici; adj. f., s. f. răzbóinică, pl. răzbóinice
războire
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războire
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3. DOOM
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
războirea
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3. DOOM
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
războiri
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3. DOOM
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
războirii
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3. DOOM
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
războirile
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3. DOOM
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
războirilor
RĂZBOÍRE, războiri, s. f. Acțiunea de a se război3 și rezultatul ei. – V. război3. DOOM
războíre s. f., g.-d. art. războírii; pl. războíri
războiră
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războirăm
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războirăți
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războise
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războisem
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiseră
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiserăm
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiserăți
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiseși
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiseți
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războit
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războit
RĂZBOÍT, -Ă, războiți, -te, adj. (Neobișnuit) Combătut. Patima stăpînitoare... oricît războită, pururea-i biruitoare. CONACHI, P. 280.
războitoare
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitoarea
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitoarei
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitoarele
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitoarelor
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitor
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitori
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitorii
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitorilor
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitorul
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războitorului
RĂZBOITÓR, -OÁRE, războitori, -oare, adj. (Înv.) Care se războiește, care poartă război1. [Pr.: -bo-i-] – Război3 + suf. -tor. DOOM
războitór (înv.) (-bo-i-) adj. m., pl. războitóri; f. sg. și pl. războitoáre
războiul
RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat. Război mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, numeroase state ale lumii. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile dintre unele state (în special dintre SUA și URSS după 1950). Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Război total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războiul
RĂZBÓI2, războaie, s. n. 1. Mașină de lucru folosită pentru confecționarea țesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. – Din bg., sb. razboj. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războiului
RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat. Război mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, numeroase state ale lumii. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile dintre unele state (în special dintre SUA și URSS după 1950). Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Război total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războiului
RĂZBÓI2, războaie, s. n. 1. Mașină de lucru folosită pentru confecționarea țesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. – Din bg., sb. razboj. DOOM
răzbói1 s. n., pl. războáie
războiși
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războiți
RĂZBOÍ3, războiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Și fig.) A purta război1, a se lupta, a se bate. – Din război1. DOOM
!războí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războiéște, imperf. 3 sg. se războiá; conj. prez. 3 să se războiáscă
războlea
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războleai
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războleam
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlească
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războleau
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războleați
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlesc
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlește
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlești
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războli
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlii
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlim
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlind
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlire
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlire
RĂZBOLÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a se războli. – V. războli. DOOM
războlíre (pop.) s. f., g.-d. art. războlírii
războlirea
RĂZBOLÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a se războli. – V. războli. DOOM
războlíre (pop.) s. f., g.-d. art. războlírii
războliri
RĂZBOLÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a se războli. – V. războli. DOOM
războlíre (pop.) s. f., g.-d. art. războlírii
războlirii
RĂZBOLÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a se războli. – V. războli. DOOM
războlíre (pop.) s. f., g.-d. art. războlírii
războlirile
RĂZBOLÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a se războli. – V. războli. DOOM
războlíre (pop.) s. f., g.-d. art. războlírii
războlirilor
RĂZBOLÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a se războli. – V. războli. DOOM
războlíre (pop.) s. f., g.-d. art. războlírii
războliră
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlirăm
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlirăți
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlise
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlisem
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războliseră
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războliserăm
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războliserăți
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războliseși
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războliseți
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlit
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războlit
RĂZBOLÍT, -Ă, războliți, -te, adj. (Pop.) Bolnav, suferind. – V. războli.
războliși
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
războliți
RĂZBOLÍ, războlesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi. – Din sl. razbolĕti. DOOM
!războlí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se războléște, imperf. 3 sg. se războleá; conj. prez. 3 să se războleáscă
răzbubui
RĂZBUBUÍ, pers. 3 răzbubuie, vb. IV. Intranz. (Despre surse de zgomote, p. ext. despre locul în care se fac auzite zgomotele) A bubui tare, a detuna; a mugi, a clocoti. – Pref. răz- + bubui. DOOM
răzbubuí (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúbuie, imperf. 3 sg. răzbubuiá; conj. prez. 3 să răzbúbuie
răzbubuire
RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui. DOOM
răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri
răzbubuirea
RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui. DOOM
răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri
răzbubuiri
RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui. DOOM
răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri
răzbubuirii
RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui. DOOM
răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri
răzbubuirile
RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui. DOOM
răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri
răzbubuirilor
RĂZBUBUÍRE, răzbubuiri, s. f. Acțiunea de a răzbubui și rezultatul ei. – V. răzbubui. DOOM
răzbubuíre s. f., g.-d. art. răzbubuírii; pl. răzbubuíri
răzbubuit
RĂZBUBUÍT, -Ă, răzbubuiți, -te, adj. (Despre surse de zgomot) Care bubuie tare, care mugește, clocotește etc. – V. răzbubui. DOOM
răzbubuít s. n., pl. răzbubuíturi
răzbucuroasa
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuroase
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuroasei
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuroasele
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuroaselor
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuros
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucurosul
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucurosului
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuroși
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuroșii
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbucuroșilor
RĂZBUCURÓS, -OÁSĂ, răzbucuroși, -oase, adj. (Rar) Foarte bucuros. – Pref. răz- + bucuros. DOOM
răzbucurós (rar) adj. m., pl. răzbucuróși; f. răzbucuroásă, pl. răzbucuroáse
răzbun
RĂZBÚN s. n. 1. (Înv.) Liniște, pace. 2. (Rar) Răzbunare. – Din răzbuna (derivat regresiv). DOOM
răzbún (înv., rar) s. n.
răzbun
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbuna
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunai
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunam
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunare
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunare
RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna. DOOM
răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri
răzbunarea
RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna. DOOM
răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri
răzbunară
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunarăm
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunarăți
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunase
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunasem
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunaseră
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunaserăm
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunaserăți
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunaseși
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunaseți
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunat
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunat
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunata
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunate
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunatei
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunatele
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunatelor
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunatul
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunatului
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunau
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunași
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunați
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunați
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunații
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbunaților
RĂZBUNÁT, -Ă, răzbunați, -te, adj. Căruia i s-a făcut dreptate, i s-a dat satisfacție (răufăcătorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, plătit. – V. răzbuna.
răzbune
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbuni
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunic
RĂZBUNÍC, răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. – Pref. răz- + bunic. DOOM
răzbuníc (pop.) s. m., pl. răzbuníci
răzbunica
RĂZBUNÍCĂ, răzbunici, s. f. (Pop.) Străbunică. – Din răzbunic. DOOM
răzbunícă (pop.) s. f., g.-d. art. răzbunícii; pl. răzbuníci
răzbunichii
RĂZBUNÍCĂ, răzbunici, s. f. (Pop.) Străbunică. – Din răzbunic. DOOM
răzbunícă (pop.) s. f., g.-d. art. răzbunícii; pl. răzbuníci
răzbunici
RĂZBUNÍC, răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. – Pref. răz- + bunic. DOOM
răzbuníc (pop.) s. m., pl. răzbuníci
răzbunici
RĂZBUNÍCĂ, răzbunici, s. f. (Pop.) Străbunică. – Din răzbunic. DOOM
răzbunícă (pop.) s. f., g.-d. art. răzbunícii; pl. răzbuníci
răzbunicii
RĂZBUNÍC, răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. – Pref. răz- + bunic. DOOM
răzbuníc (pop.) s. m., pl. răzbuníci
răzbunicii
RĂZBUNÍCĂ, răzbunici, s. f. (Pop.) Străbunică. – Din răzbunic. DOOM
răzbunícă (pop.) s. f., g.-d. art. răzbunícii; pl. răzbuníci
răzbunicile
RĂZBUNÍCĂ, răzbunici, s. f. (Pop.) Străbunică. – Din răzbunic. DOOM
răzbunícă (pop.) s. f., g.-d. art. răzbunícii; pl. răzbuníci
răzbunicilor
RĂZBUNÍC, răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. – Pref. răz- + bunic. DOOM
răzbuníc (pop.) s. m., pl. răzbuníci
răzbunicilor
RĂZBUNÍCĂ, răzbunici, s. f. (Pop.) Străbunică. – Din răzbunic. DOOM
răzbunícă (pop.) s. f., g.-d. art. răzbunícii; pl. răzbuníci
răzbunicul
RĂZBUNÍC, răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. – Pref. răz- + bunic. DOOM
răzbuníc (pop.) s. m., pl. răzbuníci
răzbunicului
RĂZBUNÍC, răzbunici, s. m. (Pop.) Străbunic. – Pref. răz- + bunic. DOOM
răzbuníc (pop.) s. m., pl. răzbuníci
răzbunicăi
RĂZBUNÍCĂ, răzbunici, s. f. (Pop.) Străbunică. – Din răzbunic. DOOM
răzbunícă (pop.) s. f., g.-d. art. răzbunícii; pl. răzbuníci
răzbunul
RĂZBÚN s. n. 1. (Înv.) Liniște, pace. 2. (Rar) Răzbunare. – Din răzbuna (derivat regresiv). DOOM
răzbún (înv., rar) s. n.
răzbunului
RĂZBÚN s. n. 1. (Înv.) Liniște, pace. 2. (Rar) Răzbunare. – Din răzbuna (derivat regresiv). DOOM
răzbún (înv., rar) s. n.
răzbunând
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunînd
RĂZBUNÁ, răzbún, vb. I. I. 1. Refl. și intranz. A-și face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate. ♦ A-și vărsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfacție cuiva care nu este în măsură să-și facă singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rău. ♦ A răscumpăra (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme bună, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrăștia. 2. Tranz. (În expr.) A răzbuna (pe cineva) de inimă sau (refl.) a i se răzbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Pref. răz- + bun. DOOM
răzbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 răzbúnă
răzbunări
RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna. DOOM
răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri
răzbunării
RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna. DOOM
răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri
răzbunările
RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna. DOOM
răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri
răzbunărilor
RĂZBUNÁRE, răzbunări, s. f. Acțiunea de a (se) răzbuna și rezultatul ei. – V. răzbuna. DOOM
răzbunáre s. f., g.-d. art. răzbunắrii; pl. răzbunắri
răzbunătoare
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătoarea
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătoarei
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătoarele
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătoarelor
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunător
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunători
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătorii
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătorilor
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătorul
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbunătorului
RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, răzbunători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se răzbună, care nu iartă răul ce i s-a făcut; vindicativ. – Răzbuna + suf. -ător. DOOM
răzbunătór adj. m., pl. răzbunătóri; f. sg. și pl. răzbunătoáre
răzbătea
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbăteai
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbăteam
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbăteau
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbăteați
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătu
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătui
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătură
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbăturăm
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbăturăți
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătuse
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătusem
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătuseră
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătuserăm
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătuserăți
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătuseși
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătuseți
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătut
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătut
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Răz- + bate.
răzbătuși
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătând
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătînd
RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Pref. răz- + bate. DOOM
răzbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzbát, 1 pl. răzbátem, 2 pl. răzbáteți, imperf. 3 sg. răzbăteá; conj. prez. 3 să răzbátă; part. răzbătút
răzbătătoare
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătoarea
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătoarei
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătoarele
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătoarelor
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătător
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătători
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătorii
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătorilor
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătorul
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzbătătorului
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător. DOOM
răzbătătór adj. m., pl. răzbătătóri; f. sg. și pl. răzbătătoáre
răzda
RĂZDÁ, răzdáu, vb. I. Tranz. (Rar) A da de mai multe ori, a da mereu; a da mai mult. – Pref. răz- + da. DOOM
răzdá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzdáu, 1 pl. răzdắm, 2 pl. răzdáți, imperf. 3 sg. răzdădeá, perf. s. 1 sg. răzdădúi, 1 pl. răzdădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. răzdădúsem, 1 pl. răzdădúserăm; conj. prez. 3 să răzdeá
răzdare
RĂZDÁ, răzdáu, vb. I. Tranz. (Rar) A da de mai multe ori, a da mereu; a da mai mult. – Răz- + da.
răzdat
RĂZDÁ, răzdáu, vb. I. Tranz. (Rar) A da de mai multe ori, a da mereu; a da mai mult. – Răz- + da.
răzeș
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes. DOOM
răzéș s. m., pl. răzéși
răzeșeasca
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeșesc
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeșescul
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeșescului
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeșești
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeșeștii
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeșeștile
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeșeștilor
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzeși
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes. DOOM
răzéș s. m., pl. răzéși
răzeșia
RĂZEȘÍE, (1) răzeșii, s. f. (Înv.) 1. Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie. DOOM
răzeșíe (înv.) s. f., art. răzeșía, g.-d. art. răzeșíei; (proprietăți) pl. răzeșíi, art. răzeșíile
răzeșie
RĂZEȘÍE, (1) răzeșii, s. f. (Înv.) 1. Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie. DOOM
răzeșíe (înv.) s. f., art. răzeșía, g.-d. art. răzeșíei; (proprietăți) pl. răzeșíi, art. răzeșíile
răzeșiei
RĂZEȘÍE, (1) răzeșii, s. f. (Înv.) 1. Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie. DOOM
răzeșíe (înv.) s. f., art. răzeșía, g.-d. art. răzeșíei; (proprietăți) pl. răzeșíi, art. răzeșíile
răzeșii
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes. DOOM
răzéș s. m., pl. răzéși
răzeșii
RĂZEȘÍE, (1) răzeșii, s. f. (Înv.) 1. Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie. DOOM
răzeșíe (înv.) s. f., art. răzeșía, g.-d. art. răzeșíei; (proprietăți) pl. răzeșíi, art. răzeșíile
răzeșiile
RĂZEȘÍE, (1) răzeșii, s. f. (Înv.) 1. Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie. DOOM
răzeșíe (înv.) s. f., art. răzeșía, g.-d. art. răzeșíei; (proprietăți) pl. răzeșíi, art. răzeșíile
răzeșiilor
RĂZEȘÍE, (1) răzeșii, s. f. (Înv.) 1. Proprietate a unui răzeș. 2. Stare socială a răzeșului. – Răzeș + suf. -ie. DOOM
răzeșíe (înv.) s. f., art. răzeșía, g.-d. art. răzeșíei; (proprietăți) pl. răzeșíi, art. răzeșíile
răzeșilor
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes. DOOM
răzéș s. m., pl. răzéși
răzeșime
RĂZEȘÍME s. f. (Înv.) Totalitatea răzeșilor, mulțime de răzeși. – Răzeș + suf. -ime. DOOM
răzeșíme (reg.) s. f., g.-d. art. răzeșímii
răzeșița
RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță. DOOM
răzeșíță s. f., g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțe
răzeșițe
RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță. DOOM
răzeșíță s. f., g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțe
răzeșiței
RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță. DOOM
răzeșíță s. f., g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțe
răzeșițele
RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță. DOOM
răzeșíță s. f., g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțe
răzeșițelor
RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pământ; soție de răzeș. – Răzeș + suf. -iță. DOOM
răzeșíță s. f., g.-d. art. răzeșíței; pl. răzeșíțe
răzeșul
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes. DOOM
răzéș s. m., pl. răzéși
răzeșului
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes. DOOM
răzéș s. m., pl. răzéși
răzghin
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghina
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinai
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinam
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinare
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinare
RĂZGHINÁRE, răzghinări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răzghina și rezultatul ei. – V. răzghina. DOOM
răzghináre (reg.) s. f., g.-d. art. răzghinắrii; pl. răzghinắri
răzghinarea
RĂZGHINÁRE, răzghinări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răzghina și rezultatul ei. – V. răzghina. DOOM
răzghináre (reg.) s. f., g.-d. art. răzghinắrii; pl. răzghinắri
răzghinară
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinarăm
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinarăți
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinase
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinasem
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinaseră
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinaserăm
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinaserăți
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinaseși
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinaseți
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinat
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinat
RĂZGHINÁT, -Ă, răzghinați, -te, adj. (Reg.) Crăcănat. – V. răzghina.
răzghinau
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinași
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinați
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghine
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghini
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinând
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinînd
RĂZGHINÁ, răzghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-și rupe picioarele, depărtându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Pref. răz- + [îm]bina. DOOM
!răzghiná (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se răzghínă
răzghinări
RĂZGHINÁRE, răzghinări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răzghina și rezultatul ei. – V. răzghina. DOOM
răzghináre (reg.) s. f., g.-d. art. răzghinắrii; pl. răzghinắri
răzghinării
RĂZGHINÁRE, răzghinări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răzghina și rezultatul ei. – V. răzghina. DOOM
răzghináre (reg.) s. f., g.-d. art. răzghinắrii; pl. răzghinắri
răzghinările
RĂZGHINÁRE, răzghinări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răzghina și rezultatul ei. – V. răzghina. DOOM
răzghináre (reg.) s. f., g.-d. art. răzghinắrii; pl. răzghinắri
răzghinărilor
RĂZGHINÁRE, răzghinări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răzghina și rezultatul ei. – V. răzghina. DOOM
răzghináre (reg.) s. f., g.-d. art. răzghinắrii; pl. răzghinắri
răzgâi
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâia
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiai
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiala
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgâiam
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiară
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiarăm
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiarăți
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiase
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiasem
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiaseră
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiaserăm
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiaserăți
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiaseși
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiaseți
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiat
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiat
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiata
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiate
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiatei
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiatele
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiatelor
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiatul
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiatului
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiau
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiași
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiați
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiați
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiații
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâiaților
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgâie
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâieli
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgâielii
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgâielile
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgâielilor
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgâiem
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiere
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgâiere
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgâierea
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgâieri
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgâierii
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgâierile
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgâierilor
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgâind
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgândea
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândeai
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândeam
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândească
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândeau
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândeați
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândesc
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândește
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândești
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândi
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândii
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândim
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândind
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândire
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândire
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgândirea
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgândiri
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgândirii
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgândirile
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgândirilor
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgândiră
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândirăm
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândirăți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândise
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândisem
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândiseră
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândiserăm
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândiserăți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândiseși
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândiseți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândit
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândiși
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgândiți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîi
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîia
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiai
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiala
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgîiam
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiară
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiarăm
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiarăți
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiase
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiasem
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiaseră
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiaserăm
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiaserăți
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiaseși
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiaseți
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiat
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiat
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiata
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiate
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiatei
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiatele
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiatelor
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiatul
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiatului
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiau
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiași
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiați
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiați
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiații
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîiaților
RĂZGÂIÁT, -Ă, răzgâiați, -te, adj. Exagerat de alintat; prost crescut; răsfățat. ♦ Fig. (Rar) Desfătat, satisfăcut. [Var.: râzgâiát, -ă adj.] – V. răzgâia.
răzgîie
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîieli
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgîielii
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgîielile
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgîielilor
RĂZGÂIÁLĂ, răzgâieli, s. f. Alintare excesivă; răsfăț. [Var.: râzgâiálă s. f.] – Răzgâia + suf. -eală. DOOM
răzgâiálă s. f., g.-d. art. răzgâiélii; pl. răzgâiéli
răzgîiem
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiere
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîiere
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgîierea
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgîieri
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgîierii
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgîierile
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgîierilor
RĂZGÂIÉRE, răzgâieri, s. f. Acțiunea de a răzgâia și rezultatul ei. [Var.:
\nrâzgâiére s. f.] – V. răzgâia. DOOM
răzgâiére s. f., g.-d. art. răzgâiérii; pl. răzgâiéri
răzgîind
RĂZGÂIÁ, răzgấi, vb. I. Tranz. A alinta peste măsură, a satisface capriciile cuiva; a răsfăța. [Var.: râzgâiá vb. I] – Din bg. razgaljam. DOOM
răzgâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. răzgấi, 3 răzgấie, 1 pl. răzgâiém, 2 pl. răzgâiáți; ger. răzgâínd; part. răzgâiát
răzgîndea
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndeai
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndeam
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndească
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndeau
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndeați
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndesc
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndește
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndești
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndi
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndii
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndim
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndind
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndire
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndire
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgîndirea
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgîndiri
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgîndirii
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgîndirile
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgîndirilor
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi. DOOM
răzgândíre s. f., g.-d. art. răzgândírii; pl. răzgândíri
răzgîndiră
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndirăm
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndirăți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndise
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndisem
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndiseră
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndiserăm
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndiserăți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndiseși
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndiseți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndit
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndiși
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzgîndiți
RĂZGÂNDÍ, răzgândesc, vb. IV. Refl. 1. A-și schimba gândul, părerea sau hotărârea, a reveni asupra unei hotărâri luate. 2. (În legătură cu „a se gândi”) A reflecta bine, a chibzui îndelung. – Pref. răz- + gândi. DOOM
!răzgândí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răzgândéște, imperf. 3 sg. se răzgândeá; conj. prez. 3 să se răzgândeáscă
răzima
REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza astfel încât să fie susținut de ceva; a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec. DOOM
rezemá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. reázem, 2 sg. rézemi, 3 reázemă; conj. prez. 3 să rézeme; imper. 2 sg. reázemă
răzimare
RĂZIMÁ vb. I v. rezema.
răzimat
REZEMÁT, -Ă, rezemați, -te, adj. Sprijinit, proptit. [Var.: (reg.) rezămát, -ă, răzimát, -ă adj.] – V. rezema.
răzimătoare
REZEMĂTOÁRE, rezemători, s. f. 1. Spătar, spetează (de scaun). ♦ Fiecare dintre părțile laterale ale unui scaun sau fotoliu, pe care se sprijină brațele. 2. Balustradă, parapet, rampă. [Var.: (reg.) răzimătoáre s. f.] – Rezema + suf. -ătoare. DOOM
rezemătoáre s. f., g.-d. art. rezemătórii; pl. rezemătóri
răzișoara
RĂZIȘOÁRĂ, răzișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rază. – Rază + suf. -ișoară. DOOM
răzișoáră (rar) s. f., g.-d. art. răzișoárei; pl. răzișoáre
răzișoare
RĂZIȘOÁRĂ, răzișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rază. – Rază + suf. -ișoară. DOOM
răzișoáră (rar) s. f., g.-d. art. răzișoárei; pl. răzișoáre
răzișoarei
RĂZIȘOÁRĂ, răzișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rază. – Rază + suf. -ișoară. DOOM
răzișoáră (rar) s. f., g.-d. art. răzișoárei; pl. răzișoáre
răzișoarele
RĂZIȘOÁRĂ, răzișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rază. – Rază + suf. -ișoară. DOOM
răzișoáră (rar) s. f., g.-d. art. răzișoárei; pl. răzișoáre
răzișoarelor
RĂZIȘOÁRĂ, răzișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rază. – Rază + suf. -ișoară. DOOM
răzișoáră (rar) s. f., g.-d. art. răzișoárei; pl. răzișoáre
răzjudec
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudeca
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecai
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecam
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecare
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecare
RĂZJUDECÁ, răzjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Răz- + judeca.
răzjudecară
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecarăm
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecarăți
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecase
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecasem
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecaseră
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecaserăm
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecaserăți
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecaseși
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecaseți
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecat
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecat
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecata
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecate
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecatei
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecatele
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecatelor
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecatul
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecatului
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecau
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecași
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecați
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecați
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecații
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudecaților
RĂZJUDECÁT, -Ă, răzjudecați, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflecției. – V. răzjudeca.
răzjudece
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudeci
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecând
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzjudecînd
RĂZJUDECÁ, răsjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecății, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Pref. răz- + judeca. DOOM
răzjudecá (a ~) vb., ind. prez. 3 răzjúdecă
răzleața
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzleț
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlețe
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlețea
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețeai
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețeam
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețească
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețeau
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețeați
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzleței
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlețele
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlețelor
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlețesc
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețește
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețești
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzleți
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzleți
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzleții
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzleții
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzleților
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlețim
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețind
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețire
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețire
RĂZLEȚÍRE, răzlețiri, s. f. Faptul de a se răzleți. – V. răzleți. DOOM
răzlețíre s. f., g.-d. art. răzlețírii; pl. răzlețíri
răzlețirea
RĂZLEȚÍRE, răzlețiri, s. f. Faptul de a se răzleți. – V. răzleți. DOOM
răzlețíre s. f., g.-d. art. răzlețírii; pl. răzlețíri
răzlețiri
RĂZLEȚÍRE, răzlețiri, s. f. Faptul de a se răzleți. – V. răzleți. DOOM
răzlețíre s. f., g.-d. art. răzlețírii; pl. răzlețíri
răzlețirii
RĂZLEȚÍRE, răzlețiri, s. f. Faptul de a se răzleți. – V. răzleți. DOOM
răzlețíre s. f., g.-d. art. răzlețírii; pl. răzlețíri
răzlețirile
RĂZLEȚÍRE, răzlețiri, s. f. Faptul de a se răzleți. – V. răzleți. DOOM
răzlețíre s. f., g.-d. art. răzlețírii; pl. răzlețíri
răzlețirilor
RĂZLEȚÍRE, răzlețiri, s. f. Faptul de a se răzleți. – V. răzleți. DOOM
răzlețíre s. f., g.-d. art. răzlețírii; pl. răzlețíri
răzlețiră
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețirăm
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețirăți
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețise
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețisem
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețiseră
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețiserăm
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețiserăți
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețiseși
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețiseți
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețit
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețiși
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețiți
RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți. DOOM
răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă
răzlețul
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlețului
RĂZLÉȚ, -EÁȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a depărtat de ceilalți, care a rămas singur. ♦ (Și adv.) Situat la distanță (unul de altul). ♦ (Despre sunete) Lipsit de legătură, de continuitate; izolat; sporadic. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat, hoinar. ♦ (Despre privire, ochi) Rătăcit, pierdut. – Din răzleți (derivat regresiv). DOOM
răzléț adj. m., pl. răzléți; f. răzleáță, pl. răzléțe
răzlog
RĂZLÓG, răzlogi, s. m. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac, utilizată la facerea gardurilor. – Din sl. razlogŭ. DOOM
răzlóg (reg.) s. m., pl. răzlógi
răzlogi
RĂZLÓG, răzlogi, s. m. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac, utilizată la facerea gardurilor. – Din sl. razlogŭ. DOOM
răzlóg (reg.) s. m., pl. răzlógi
răzlogii
RĂZLÓG, răzlogi, s. m. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac, utilizată la facerea gardurilor. – Din sl. razlogŭ. DOOM
răzlóg (reg.) s. m., pl. răzlógi
răzlogilor
RĂZLÓG, răzlogi, s. m. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac, utilizată la facerea gardurilor. – Din sl. razlogŭ. DOOM
răzlóg (reg.) s. m., pl. răzlógi
răzlogul
RĂZLÓG, răzlogi, s. m. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac, utilizată la facerea gardurilor. – Din sl. razlogŭ. DOOM
răzlóg (reg.) s. m., pl. răzlógi
răzlogului
RĂZLÓG, răzlogi, s. m. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac, utilizată la facerea gardurilor. – Din sl. razlogŭ. DOOM
răzlóg (reg.) s. m., pl. răzlógi
răzluși
RĂZLUȘÍ, răzlușésc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se despărți, a se separa. (din sl. razlučiti)
răzlușire
RĂZLUȘÍ, răzlușésc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se despărți, a se separa. (din sl. razlučiti)
răzmerea
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmereai
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeream
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerească
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmereau
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmereați
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeresc
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerește
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerești
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeri
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerii
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerim
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerind
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerire
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerire
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță.
răzmeriră
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerirăm
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerirăți
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerise
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerisem
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeriseră
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeriserăm
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeriserăți
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeriseși
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmeriseți
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerit
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerit
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță.
răzmeriși
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmerița
RẮZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: rắzmiriță, rézmeriță s. f.] – Din bg., sb. razmirica. DOOM
rắzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. rắzmeriței; pl. rắzmerițe
răzmerițe
RẮZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: rắzmiriță, rézmeriță s. f.] – Din bg., sb. razmirica. DOOM
rắzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. rắzmeriței; pl. rắzmerițe
răzmeriței
RẮZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: rắzmiriță, rézmeriță s. f.] – Din bg., sb. razmirica. DOOM
rắzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. rắzmeriței; pl. rắzmerițe
răzmerițele
RẮZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: rắzmiriță, rézmeriță s. f.] – Din bg., sb. razmirica. DOOM
rắzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. rắzmeriței; pl. rắzmerițe
răzmerițelor
RẮZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: rắzmiriță, rézmeriță s. f.] – Din bg., sb. razmirica. DOOM
rắzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. rắzmeriței; pl. rắzmerițe
răzmeriți
RĂZMERÍ, răzmeresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga, a îndepărta. – Cf. răzmeriță. DOOM
răzmerí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzmerésc, imperf. 3 sg. răzmereá; conj. prez. 3 să răzmereáscă
răzmiriță
RẮZMERIȚĂ, răzmerițe, s. f. (Pop.) Răscoală, răzvrătire. [Var.: rắzmiriță, rézmeriță s. f.] – Din bg., sb. razmirica. DOOM
rắzmeriță (pop.) s. f., g.-d. art. rắzmeriței; pl. rắzmerițe
răznea
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzneai
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzneam
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznească
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzneau
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzneați
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznepoata
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepoate
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepoatei
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepoatele
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepoatelor
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepot
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepotul
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepotului
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepoți
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepoții
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznepoților
RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Pref. răz- + nepot. DOOM
răznepót (pop.) s. m., pl. răznepóți
răznesc
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznește
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznești
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzneț
RĂZNÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. răzleț.
răzneți
RĂZNEȚÍ vb. IV v. răzleți.
răzni
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznii
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznim
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznind
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznire
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznire
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna.
răzniră
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznirăm
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznirăți
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznise
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznisem
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzniseră
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzniserăm
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzniserăți
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzniseși
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzniseți
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răznit
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzniși
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzniți
RĂZNÍ, răznesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre vite) A se pierde, a se depărta de cârd sau de turmă; (despre oameni) a se despărți, a se izola de ai săi; a se înstrăina. – Din razna. DOOM
!răzní (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răznéște, imperf. 3 sg. se răzneá; conj. prez. 3 să se răzneáscă
răzoare
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor. DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzoare
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1). DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzoarele
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor. DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzoarele
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1). DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzoarelor
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor. DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzoarelor
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1). DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzor
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor. DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzor
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1). DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzorea
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoreai
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoream
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorească
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoreau
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoreați
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoresc
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorește
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorești
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzori
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorii
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorim
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorind
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorire
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorire
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1.
răzoriră
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorirăm
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorirăți
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorise
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorisem
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoriseră
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoriserăm
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoriserăți
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoriseși
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoriseți
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorit
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorit
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1.
răzoriși
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzoriți
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. DOOM
răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă
răzorul
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor. DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzorul
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1). DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzorului
RĂZÓR1, răzoare, s. n. 1. Fâșie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar și potecă între două ogoare; hat. 2. Loc arat; ogor. 3. Strat de flori sau de legume în grădini; brazdă. 4. Cărăruie (într-o grădină). – Din bg. razor. DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzorului
RĂZÓR2, răzoare, s. n. 1. Arc de trăsură. 2. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. – Din fr. ressort (prin apropiere de răzor1). DOOM
răzór s. n., pl. răzoáre
răzui
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuia
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiai
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiala
RĂZUIÁLĂ, răzuieli, s. f. Răzuire. [Pr.: -zu-ia-] – Răzui + suf. -eală. DOOM
răzuiálă s. f., g.-d. art. răzuiélii; pl. răzuiéli
răzuiam
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiască
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiau
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiați
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuieli
RĂZUIÁLĂ, răzuieli, s. f. Răzuire. [Pr.: -zu-ia-] – Răzui + suf. -eală. DOOM
răzuiálă s. f., g.-d. art. răzuiélii; pl. răzuiéli
răzuielii
RĂZUIÁLĂ, răzuieli, s. f. Răzuire. [Pr.: -zu-ia-] – Răzui + suf. -eală. DOOM
răzuiálă s. f., g.-d. art. răzuiélii; pl. răzuiéli
răzuielile
RĂZUIÁLĂ, răzuieli, s. f. Răzuire. [Pr.: -zu-ia-] – Răzui + suf. -eală. DOOM
răzuiálă s. f., g.-d. art. răzuiélii; pl. răzuiéli
răzuielilor
RĂZUIÁLĂ, răzuieli, s. f. Răzuire. [Pr.: -zu-ia-] – Răzui + suf. -eală. DOOM
răzuiálă s. f., g.-d. art. răzuiélii; pl. răzuiéli
răzuiesc
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiește
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiești
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuii
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuim
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuind
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuire
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuire
RĂZUÍRE, răzuiri, s. f. Acțiunea de a răzui și rezultatul ei; răzuială, răzăluială, răzăluire. – V. răzui. DOOM
răzuíre s. f., g.-d. art. răzuírii; pl. răzuíri
răzuirea
RĂZUÍRE, răzuiri, s. f. Acțiunea de a răzui și rezultatul ei; răzuială, răzăluială, răzăluire. – V. răzui. DOOM
răzuíre s. f., g.-d. art. răzuírii; pl. răzuíri
răzuiri
RĂZUÍRE, răzuiri, s. f. Acțiunea de a răzui și rezultatul ei; răzuială, răzăluială, răzăluire. – V. răzui. DOOM
răzuíre s. f., g.-d. art. răzuírii; pl. răzuíri
răzuirii
RĂZUÍRE, răzuiri, s. f. Acțiunea de a răzui și rezultatul ei; răzuială, răzăluială, răzăluire. – V. răzui. DOOM
răzuíre s. f., g.-d. art. răzuírii; pl. răzuíri
răzuirile
RĂZUÍRE, răzuiri, s. f. Acțiunea de a răzui și rezultatul ei; răzuială, răzăluială, răzăluire. – V. răzui. DOOM
răzuíre s. f., g.-d. art. răzuírii; pl. răzuíri
răzuirilor
RĂZUÍRE, răzuiri, s. f. Acțiunea de a răzui și rezultatul ei; răzuială, răzăluială, răzăluire. – V. răzui. DOOM
răzuíre s. f., g.-d. art. răzuírii; pl. răzuíri
răzuiră
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuirăm
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuirăți
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuise
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuisem
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiseră
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiserăm
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiserăți
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiseși
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiseți
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuit
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuit
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuita
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuite
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuitei
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuitele
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuitelor
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuitoare
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitoare
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre
răzuitoarea
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitoarele
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre
răzuitoarelor
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre
răzuitor
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre
răzuitori
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitorii
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitorile
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitorilor
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri
răzuitorul
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre
răzuitorului
RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor. DOOM
răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre
răzuitul
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuitului
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuitura
RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -tură. DOOM
răzuitúră (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúri
răzuituri
RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -tură. DOOM
răzuitúră (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúri
răzuiturii
RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -tură. DOOM
răzuitúră (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúri
răzuiturile
RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -tură. DOOM
răzuitúră (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúri
răzuiturilor
RĂZUITÚRĂ, răzuituri, s. f. Faptul de a răzui; (concr.) ceea ce rămâne în urma răzuirii, rămășițe căzute în urma răzuirii. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -tură. DOOM
răzuitúră (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitúrii; pl. răzuitúri
răzuiși
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiți
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. DOOM
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă
răzuiți
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuiții
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuiților
RĂZUÍT, -Ă, răzuiți, -te, adj. (Despre obiecte) De pe suprafața căruia s-a îndepărtat un strat subțire cu ajutorul unei unelte speciale. – V. răzui.
răzuș
RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș. DOOM
răzúș s. n., pl. răzúșuri
răzușul
RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș. DOOM
răzúș s. n., pl. răzúșuri
răzușului
RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș. DOOM
răzúș s. n., pl. răzúșuri
răzușuri
RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș. DOOM
răzúș s. n., pl. răzúșuri
răzușurile
RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș. DOOM
răzúș s. n., pl. răzúșuri
răzușurilor
RĂZÚȘ, răzușuri, s. n. 1. Unealtă cu care se rade ceea ce a rămas lipsit sau prins de ceva. 2. Daltă folosită în tâmplărie, dulgherie, rotărie etc., cu care se sapă în lemn. 3. Unealtă de plivit, formată dintr-un băț cu vârful de oțel. – Răzui + suf. -uș. DOOM
răzúș s. n., pl. răzúșuri
răzvedi
RĂZVEDÍ, răzvedesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Sb. razvideti.
răzvedit
RĂZVEDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. Chipul lui îl văd răzvedit înaintea ochilor. La CADE.
răzvidea
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvideai
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvideam
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidească
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvideau
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvideați
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidesc
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidește
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidești
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidi
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidii
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidim
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidind
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidire
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidire
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din scr. razvideti.
răzvidiră
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidirăm
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidirăți
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidise
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidisem
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidiseră
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidiserăm
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidiserăți
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidiseși
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidiseți
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidit
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidit
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzvidita
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzvidite
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzviditei
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzviditele
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzviditelor
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzviditul
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzviditului
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzvidiși
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidiți
RĂZVIDÍ, răzvidesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face să priceapă, a lămuri, a desluși, a explica. – Din sb. razvideti. DOOM
răzvidí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvidésc, imperf. 3 sg. răzvideá; conj. prez. 3 să răzvideáscă
răzvidiți
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzvidiții
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzvidiților
RĂZVIDÍT adv. (Rar) Clar, lămurit, deslușit; evident. – V. răzvidi.
răzvrătea
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrăteai
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrăteam
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătească
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrăteau
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrăteați
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătesc
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătește
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătești
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrăti
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătii
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătim
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătind
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătire
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătire
RĂZVRĂTÍRE, răzvrătiri, s. f. Acțiunea de a (se) răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă. – V. răzvrăti. DOOM
răzvrătíre s. f., g.-d. art. răzvrătírii; pl. răzvrătíri
răzvrătirea
RĂZVRĂTÍRE, răzvrătiri, s. f. Acțiunea de a (se) răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă. – V. răzvrăti. DOOM
răzvrătíre s. f., g.-d. art. răzvrătírii; pl. răzvrătíri
răzvrătiri
RĂZVRĂTÍRE, răzvrătiri, s. f. Acțiunea de a (se) răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă. – V. răzvrăti. DOOM
răzvrătíre s. f., g.-d. art. răzvrătírii; pl. răzvrătíri
răzvrătirii
RĂZVRĂTÍRE, răzvrătiri, s. f. Acțiunea de a (se) răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă. – V. răzvrăti. DOOM
răzvrătíre s. f., g.-d. art. răzvrătírii; pl. răzvrătíri
răzvrătirile
RĂZVRĂTÍRE, răzvrătiri, s. f. Acțiunea de a (se) răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă. – V. răzvrăti. DOOM
răzvrătíre s. f., g.-d. art. răzvrătírii; pl. răzvrătíri
răzvrătirilor
RĂZVRĂTÍRE, răzvrătiri, s. f. Acțiunea de a (se) răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă. – V. răzvrăti. DOOM
răzvrătíre s. f., g.-d. art. răzvrătírii; pl. răzvrătíri
răzvrătiră
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătirăm
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătirăți
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătise
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătisem
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătiseră
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătiserăm
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătiserăți
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătiseși
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătiseți
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătit
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătit
RĂZVRĂTÍT, -Ă, răzvrătiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Răsculat, revoltat. – V. răzvrăti.
răzvrătitoare
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoare
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarea
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarea
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarei
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarei
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarele
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarele
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarelor
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitoarelor
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitor
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitor
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitori
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitori
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorii
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorii
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorilor
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorilor
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorul
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorul
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorului
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătitorului
RĂZVRĂTITÓR, -OÁRE, răzvrătitori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care răzvrătește, care ațâță la răscoală; instigator. – Răzvrăti + suf. -tor. DOOM
răzvrătitór (rar) adj. m., s. m., pl. răzvrătitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. răzvrătitoáre
răzvrătiși
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzvrătiți
RĂZVRĂTÍ, răzvrătesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) răscula, a (se) revolta. ♦ Intranz. (Rar) A unelti, a complota (împotriva cuiva). – Din sl. razvratiti. DOOM
răzvrătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzvrătésc, imperf. 3 sg. răzvrăteá; conj. prez. 3 să răzvrăteáscă
răzând
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzînd
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
răzălaie
RĂZĂLẮU, răzălaie, s. n. (Reg.) Răzătoare. – Din magh. reszelö. DOOM
răzălắu (reg.) s. n., art. răzălắul; pl. răzăláie
răzălaiele
RĂZĂLẮU, răzălaie, s. n. (Reg.) Răzătoare. – Din magh. reszelö. DOOM
răzălắu (reg.) s. n., art. răzălắul; pl. răzăláie
răzălaielor
RĂZĂLẮU, răzălaie, s. n. (Reg.) Răzătoare. – Din magh. reszelö. DOOM
răzălắu (reg.) s. n., art. răzălắul; pl. răzăláie
răzălui
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluia
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiai
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiala
RĂZĂLUIÁLĂ, răzăluieli, s. f. (Reg.) Răzuire. – Răzălui + suf. -eală. DOOM
răzăluiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluiélii; pl. răzăluiéli
răzăluiam
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiască
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiau
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiați
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluieli
RĂZĂLUIÁLĂ, răzăluieli, s. f. (Reg.) Răzuire. – Răzălui + suf. -eală. DOOM
răzăluiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluiélii; pl. răzăluiéli
răzăluielii
RĂZĂLUIÁLĂ, răzăluieli, s. f. (Reg.) Răzuire. – Răzălui + suf. -eală. DOOM
răzăluiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluiélii; pl. răzăluiéli
răzăluielile
RĂZĂLUIÁLĂ, răzăluieli, s. f. (Reg.) Răzuire. – Răzălui + suf. -eală. DOOM
răzăluiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluiélii; pl. răzăluiéli
răzăluielilor
RĂZĂLUIÁLĂ, răzăluieli, s. f. (Reg.) Răzuire. – Răzălui + suf. -eală. DOOM
răzăluiálă (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluiélii; pl. răzăluiéli
răzăluiesc
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiește
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiești
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluii
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluim
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluind
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluire
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluire
RĂZĂLUÍRE, răzăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răzălui și rezultatul ei; răzăluială, răzuire. – V. răzălui. DOOM
răzăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluírii; pl. răzăluíri
răzăluirea
RĂZĂLUÍRE, răzăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răzălui și rezultatul ei; răzăluială, răzuire. – V. răzălui. DOOM
răzăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluírii; pl. răzăluíri
răzăluiri
RĂZĂLUÍRE, răzăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răzălui și rezultatul ei; răzăluială, răzuire. – V. răzălui. DOOM
răzăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluírii; pl. răzăluíri
răzăluirii
RĂZĂLUÍRE, răzăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răzălui și rezultatul ei; răzăluială, răzuire. – V. răzălui. DOOM
răzăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluírii; pl. răzăluíri
răzăluirile
RĂZĂLUÍRE, răzăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răzălui și rezultatul ei; răzăluială, răzuire. – V. răzălui. DOOM
răzăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluírii; pl. răzăluíri
răzăluirilor
RĂZĂLUÍRE, răzăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răzălui și rezultatul ei; răzăluială, răzuire. – V. răzălui. DOOM
răzăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. răzăluírii; pl. răzăluíri
răzăluiră
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluirăm
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluirăți
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluise
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluisem
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiseră
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiserăm
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiserăți
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiseși
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiseți
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluit
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluit
RĂZĂLUÍT, -Ă, răzăluiți, -te, adj. (Reg.) Răzuit. – V. răzălui.
răzăluiși
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzăluiți
RĂZĂLUÍ, răzăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A răzui. – Din răzălău. DOOM
răzăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzăluiésc, imperf. 3 sg. răzăluiá; conj. prez. 3 să răzăluiáscă
răzălău
RĂZĂLẮU, răzălaie, s. n. (Reg.) Răzătoare. – Din magh. reszelö. DOOM
răzălắu (reg.) s. n., art. răzălắul; pl. răzăláie
răzălăul
RĂZĂLẮU, răzălaie, s. n. (Reg.) Răzătoare. – Din magh. reszelö. DOOM
răzălắu (reg.) s. n., art. răzălắul; pl. răzăláie
răzălăului
RĂZĂLẮU, răzălaie, s. n. (Reg.) Răzătoare. – Din magh. reszelö. DOOM
răzălắu (reg.) s. n., art. răzălắul; pl. răzăláie
răzătoare
RĂZĂTOÁRE, răzători, s. f. 1. Obiect de forme și de dimensiuni diferite, folosit în bucătărie pentru ras legume, fructe, cașcaval etc.; răzuitoare. 2. Obiect de lemn sau de oțel, în formă de lamă, așezat la intrarea unei case, de care se șterge noroiul de pe încălțăminte. – Rade + suf. -ătoare. DOOM
răzătoáre s. f., g.-d. art. răzătórii; pl. răzătóri
răzătoarea
RĂZĂTOÁRE, răzători, s. f. 1. Obiect de forme și de dimensiuni diferite, folosit în bucătărie pentru ras legume, fructe, cașcaval etc.; răzuitoare. 2. Obiect de lemn sau de oțel, în formă de lamă, așezat la intrarea unei case, de care se șterge noroiul de pe încălțăminte. – Rade + suf. -ătoare. DOOM
răzătoáre s. f., g.-d. art. răzătórii; pl. răzătóri
răzători
RĂZĂTOÁRE, răzători, s. f. 1. Obiect de forme și de dimensiuni diferite, folosit în bucătărie pentru ras legume, fructe, cașcaval etc.; răzuitoare. 2. Obiect de lemn sau de oțel, în formă de lamă, așezat la intrarea unei case, de care se șterge noroiul de pe încălțăminte. – Rade + suf. -ătoare. DOOM
răzătoáre s. f., g.-d. art. răzătórii; pl. răzătóri
răzătorii
RĂZĂTOÁRE, răzători, s. f. 1. Obiect de forme și de dimensiuni diferite, folosit în bucătărie pentru ras legume, fructe, cașcaval etc.; răzuitoare. 2. Obiect de lemn sau de oțel, în formă de lamă, așezat la intrarea unei case, de care se șterge noroiul de pe încălțăminte. – Rade + suf. -ătoare. DOOM
răzătoáre s. f., g.-d. art. răzătórii; pl. răzătóri
răzătorile
RĂZĂTOÁRE, răzători, s. f. 1. Obiect de forme și de dimensiuni diferite, folosit în bucătărie pentru ras legume, fructe, cașcaval etc.; răzuitoare. 2. Obiect de lemn sau de oțel, în formă de lamă, așezat la intrarea unei case, de care se șterge noroiul de pe încălțăminte. – Rade + suf. -ătoare. DOOM
răzătoáre s. f., g.-d. art. răzătórii; pl. răzătóri
răzătorilor
RĂZĂTOÁRE, răzători, s. f. 1. Obiect de forme și de dimensiuni diferite, folosit în bucătărie pentru ras legume, fructe, cașcaval etc.; răzuitoare. 2. Obiect de lemn sau de oțel, în formă de lamă, așezat la intrarea unei case, de care se șterge noroiul de pe încălțăminte. – Rade + suf. -ătoare. DOOM
răzătoáre s. f., g.-d. art. răzătórii; pl. răzătóri
răzătura
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răzături
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răzăturii
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răzăturile
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răzăturilor
RĂZĂTÚRĂ, răzături, s. f. 1. Faptul de a (se) rade; bărbierit 2. Urmă lăsată pe un obiect după ce a fost ras; ștersătură făcută cu guma pe hârtie. 3. (În forma răzătură) Ceea ce rezultă din raderea unui obiect. [Var.: răsătúră s. f.] – Rade + suf. -ătură. DOOM
răzătúră/răsătúră (rezultatul acțiunii de a rade) s. f., g.-d. art. răzătúrii/răsătúrii; pl. răzătúri/răsătúri
răzăș
RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țăran liber, posesor al unei proprietăți de pămînt (moștenită din tată în fiu); (în Țara Romînească) moșnean; p. ext. (în vechime) membru al unei obști sătești în devălmășie. Satului îi zicea Văleni, răzeși cu documente vechi. SADOVEANU, P. M. 109. Copil de răzeș, își făcuse toată copilăria în sat, cu copiii de țărani. BUJOR, S. 167. Poposii la casa unui răzeș bătrîn. NEGRUZZI, S. I 296. – Variante: răzáș (HOGAȘ, DR. II 154), (Mold.) răzắș, rezáș (HASDEU, R. V. 46) s. m.
răzășesc
RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc. DOOM
răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști
răzășie
RĂZEȘÍE, răzeșii, s. f. (Și în forma răzășie) 1. Proprietate a unui răzeș. Se zbuciumă douăzeci de ani... ca să-și scape răzeșia. VLAHUȚĂ, O. A. III 13. O răzeșie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijiea ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe paseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. Prăpădi... tot... afară de o mică răzeșie în ținutul Herții. NEGRUZZI, S. I 81. 2. Starea socială a răzeșului. – Variante: (Mold.) răzășíe, rezeșíe (ALECSANDRI, P. P. 170) s. f.
răzășime
RĂZEȘÍME s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea răzeșilor (ca pătură socială); mulțime de răzeși. Nu vrea răzeșimea să-i vîndă al său ogor, Căci e legat prin sînge pămîntul de popor. ALECSANDRI, O. 260. – Variantă: (Mold.) răzășíme s. f.
răzășiță
RĂZEȘÍȚĂ, răzeșițe, s. f. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țărancă liberă, proprietară de pămînt; soție de răzeș. Într-această primă parte a ospățului, răzeșița lui Griga intră cu claponii în țiglă. SADOVEANU, Z. C. 49. – Variantă: (Mold.) răzășíță s. f.
rășchia
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiai
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiam
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiară
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiarăm
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiarăți
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiase
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiasem
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiaseră
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiaserăm
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiaserăți
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiaseși
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiaseți
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiat
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiat
RĂȘCHIÁT2, -Ă, rășchiați, -te, adj. (Despre fire textile) Depănat pe rășchitor. ♦ Împrăștiat. [Pr.: -chi-at. – Var.: răschiát, -ă adj.] – V. rășchia. DOOM
rășchiát (-chi-at) s. n., pl. rășchiáturi
rășchiat
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
rășchiatul
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
rășchiatului
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
rășchiaturi
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
rășchiaturile
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
rășchiaturilor
RĂȘCHIÁT1, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. [Pr.: -chi-at] – V. rășchia.
rășchiau
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiază
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiași
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiați
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchie
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiem
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiere
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiere
RĂȘCHIÉRE, rășchieri, s. f. Acțiunea de a rășchia și rezultatul ei; rășchiat1. [Pr.: -chi-e-] – V. rășchia. DOOM
rășchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. rășchiérii; pl. rășchiéri
rășchierea
RĂȘCHIÉRE, rășchieri, s. f. Acțiunea de a rășchia și rezultatul ei; rășchiat1. [Pr.: -chi-e-] – V. rășchia. DOOM
rășchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. rășchiérii; pl. rășchiéri
rășchieri
RĂȘCHIÉRE, rășchieri, s. f. Acțiunea de a rășchia și rezultatul ei; rășchiat1. [Pr.: -chi-e-] – V. rășchia. DOOM
rășchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. rășchiérii; pl. rășchiéri
rășchierii
RĂȘCHIÉRE, rășchieri, s. f. Acțiunea de a rășchia și rezultatul ei; rășchiat1. [Pr.: -chi-e-] – V. rășchia. DOOM
rășchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. rășchiérii; pl. rășchiéri
rășchierile
RĂȘCHIÉRE, rășchieri, s. f. Acțiunea de a rășchia și rezultatul ei; rășchiat1. [Pr.: -chi-e-] – V. rășchia. DOOM
rășchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. rășchiérii; pl. rășchiéri
rășchierilor
RĂȘCHIÉRE, rășchieri, s. f. Acțiunea de a rășchia și rezultatul ei; rășchiat1. [Pr.: -chi-e-] – V. rășchia. DOOM
rășchiére (-chi-e-) s. f., g.-d. art. rășchiérii; pl. rășchiéri
rășchiez
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchieze
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiezi
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchiind
RĂȘCHIÁ, rășchiez, vb. I. Tranz. A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. [Pr.: -chi-a] – Lat. *rasclare. DOOM
rășchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiáză, 1 pl. rășchiém (chi-em); conj. prez. 3 să rășchiéze; ger. rășchiínd (-chi-ind)
rășchira
RĂȘCHIRÁ, rășchír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) întinde în lături. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) împrăștia. 3. Tranz. A rășchia. [Prez. ind. și: rășchirez. – Var.: răschirá vb. I] – Cf. răsfira. DOOM
!rășchirá (a ~) vb., ind. prez. 3 rășchíră/rășchireáză
rășchira
RĂȘCHIRÁ, rășchirez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) întinde în lături. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) împrăștia. 3. Tranz. A rășchia. [Var.: răschirá vb. I.] – Cf. răsfira.
rășchirare
RĂȘCHIRÁRE, rășchirări, s. f. Acțiunea de a (se) rășchira și rezultatul ei. – V. rășchira. DOOM
rășchiráre s. f., g.-d. art. rășchirắrii; pl. rășchirắri
rășchirarea
RĂȘCHIRÁRE, rășchirări, s. f. Acțiunea de a (se) rășchira și rezultatul ei. – V. rășchira. DOOM
rășchiráre s. f., g.-d. art. rășchirắrii; pl. rășchirắri
rășchirata
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchirate
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchiratei
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchiratele
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchiratelor
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchiratul
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchiratului
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchirați
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchirații
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchiraților
RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.
rășchirări
RĂȘCHIRÁRE, rășchirări, s. f. Acțiunea de a (se) rășchira și rezultatul ei. – V. rășchira. DOOM
rășchiráre s. f., g.-d. art. rășchirắrii; pl. rășchirắri
rășchirării
RĂȘCHIRÁRE, rășchirări, s. f. Acțiunea de a (se) rășchira și rezultatul ei. – V. rășchira. DOOM
rășchiráre s. f., g.-d. art. rășchirắrii; pl. rășchirắri
rășchirările
RĂȘCHIRÁRE, rășchirări, s. f. Acțiunea de a (se) rășchira și rezultatul ei. – V. rășchira. DOOM
rășchiráre s. f., g.-d. art. rășchirắrii; pl. rășchirắri
rășchirărilor
RĂȘCHIRÁRE, rășchirări, s. f. Acțiunea de a (se) rășchira și rezultatul ei. – V. rășchira. DOOM
rășchiráre s. f., g.-d. art. rășchirắrii; pl. rășchirắri
rășchitoare
RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor. DOOM
rășchitór s. n., pl. rășchitoáre
rășchitoarele
RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor. DOOM
rășchitór s. n., pl. rășchitoáre
rășchitoarelor
RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor. DOOM
rășchitór s. n., pl. rășchitoáre
rășchitorul
RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor. DOOM
rășchitór s. n., pl. rășchitoáre
rășchitorului
RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor. DOOM
rășchitór s. n., pl. rășchitoáre
rășci
RÁȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. – Et. nec. DOOM
ráșcă s. f., g.-d. art. rắșcii; pl. rășci
rășcii
RÁȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. – Et. nec. DOOM
ráșcă s. f., g.-d. art. rắșcii; pl. rășci
rășcile
RÁȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. – Et. nec. DOOM
ráșcă s. f., g.-d. art. rắșcii; pl. rășci
rășcilor
RÁȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. – Et. nec. DOOM
ráșcă s. f., g.-d. art. rắșcii; pl. rășci
rășfet
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet. DOOM
rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi
rășina
RĂȘÍNĂ, rășini, s. f. Nume generic dat unor substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferite plante, mai ales conifere, sau produse pe cale sintetică. – Lat. resina. DOOM
rășínă s. f., g.-d. art. rășínii; pl. rășíni
rășinar
RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinei. – Rășină + suf. -ar. DOOM
rășinár (reg.) s. m., pl. rășinári
rășinari
RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinei. – Rășină + suf. -ar. DOOM
rășinár (reg.) s. m., pl. rășinári
rășinarii
RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinei. – Rășină + suf. -ar. DOOM
rășinár (reg.) s. m., pl. rășinári
rășinarilor
RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinei. – Rășină + suf. -ar. DOOM
rășinár (reg.) s. m., pl. rășinári
rășinarul
RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinei. – Rășină + suf. -ar. DOOM
rășinár (reg.) s. m., pl. rășinári
rășinarului
RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinei. – Rășină + suf. -ar. DOOM
rășinár (reg.) s. m., pl. rășinári
rășini
RĂȘÍNĂ, rășini, s. f. Nume generic dat unor substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferite plante, mai ales conifere, sau produse pe cale sintetică. – Lat. resina. DOOM
rășínă s. f., g.-d. art. rășínii; pl. rășíni
rășinii
RĂȘÍNĂ, rășini, s. f. Nume generic dat unor substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferite plante, mai ales conifere, sau produse pe cale sintetică. – Lat. resina. DOOM
rășínă s. f., g.-d. art. rășínii; pl. rășíni
rășinile
RĂȘÍNĂ, rășini, s. f. Nume generic dat unor substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferite plante, mai ales conifere, sau produse pe cale sintetică. – Lat. resina. DOOM
rășínă s. f., g.-d. art. rășínii; pl. rășíni
rășinilor
RĂȘÍNĂ, rășini, s. f. Nume generic dat unor substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferite plante, mai ales conifere, sau produse pe cale sintetică. – Lat. resina. DOOM
rășínă s. f., g.-d. art. rășínii; pl. rășíni
rășinoasa
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinoase
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinoasei
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinoasele
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinoaselor
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinos
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinosul
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinosului
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinoși
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinoșii
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinoșilor
RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinei; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os. DOOM
rășinós adj. m., pl. rășinóși; f. rășinoásă, pl. rășinoáse
rășinăria
RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie. DOOM
rășinăríe (rar) s. f., art. rășinăría, g.-d. art. rășinăríei; pl. rășinăríi, art. rășinăríile
rășinărie
RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie. DOOM
rășinăríe (rar) s. f., art. rășinăría, g.-d. art. rășinăríei; pl. rășinăríi, art. rășinăríile
rășinăriei
RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie. DOOM
rășinăríe (rar) s. f., art. rășinăría, g.-d. art. rășinăríei; pl. rășinăríi, art. rășinăríile
rășinării
RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie. DOOM
rășinăríe (rar) s. f., art. rășinăría, g.-d. art. rășinăríei; pl. rășinăríi, art. rășinăríile
rășinăriile
RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie. DOOM
rășinăríe (rar) s. f., art. rășinăría, g.-d. art. rășinăríei; pl. rășinăríi, art. rășinăríile
rășinăriilor
RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie. DOOM
rășinăríe (rar) s. f., art. rășinăría, g.-d. art. rășinăríei; pl. rășinăríi, art. rășinăríile
rășlui
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluia
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiai
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiam
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiască
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiau
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiați
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiesc
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiește
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiești
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluii
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluim
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluind
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluire
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluire
RĂȘLUÍRE, rășluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui. DOOM
rășluíre (rar) s. f., g.-d. art. rășluírii; pl. rășluíri
rășluirea
RĂȘLUÍRE, rășluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui. DOOM
rășluíre (rar) s. f., g.-d. art. rășluírii; pl. rășluíri
rășluiri
RĂȘLUÍRE, rășluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui. DOOM
rășluíre (rar) s. f., g.-d. art. rășluírii; pl. rășluíri
rășluirii
RĂȘLUÍRE, rășluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui. DOOM
rășluíre (rar) s. f., g.-d. art. rășluírii; pl. rășluíri
rășluirile
RĂȘLUÍRE, rășluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui. DOOM
rășluíre (rar) s. f., g.-d. art. rășluírii; pl. rășluíri
rășluirilor
RĂȘLUÍRE, rășluiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui. DOOM
rășluíre (rar) s. f., g.-d. art. rășluírii; pl. rășluíri
rășluiră
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluirăm
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluirăți
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluise
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluisem
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiseră
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiserăm
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiserăți
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiseși
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiseți
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluit
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluit
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluita
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluite
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluitei
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluitele
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluitelor
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluitul
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluitului
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluiși
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiți
RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. DOOM
rășluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășluiésc, imperf. 3 sg. rășluiá; conj. prez. 3 să rășluiáscă
rășluiți
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluiții
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășluiților
RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit2, decorticat. – V. rășlui.
rășpălui
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluia
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiai
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiam
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiască
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiau
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiați
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiesc
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiește
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiești
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluii
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluim
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluind
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluire
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluire
RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui. DOOM
rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri
rășpăluirea
RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui. DOOM
rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri
rășpăluiri
RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui. DOOM
rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri
rășpăluirii
RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui. DOOM
rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri
rășpăluirile
RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui. DOOM
rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri
rășpăluirilor
RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui. DOOM
rășpăluíre s. f., g.-d. art. rășpăluírii; pl. rășpăluíri
rășpăluiră
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluirăm
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluirăți
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluise
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluisem
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiseră
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiserăm
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiserăți
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiseși
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiseți
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluit
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluit
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluita
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluite
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluitei
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluitele
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluitelor
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluitul
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluitului
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluiși
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiți
RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui. DOOM
rășpăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rășpăluiésc, imperf. 3 sg. rășpăluiá; conj. prez. 3 să rășpăluiáscă
rășpăluiți
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluiții
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rășpăluiților
RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.
rățișoara
RĂȚIȘOÁRĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară. DOOM
rățișoáră s. f., g.-d. art. rățișoárei; pl. rățișoáre
rățișoare
RĂȚIȘOÁRĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară. DOOM
rățișoáră s. f., g.-d. art. rățișoárei; pl. rățișoáre
rățișoarei
RĂȚIȘOÁRĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară. DOOM
rățișoáră s. f., g.-d. art. rățișoárei; pl. rățișoáre
rățișoarele
RĂȚIȘOÁRĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară. DOOM
rățișoáră s. f., g.-d. art. rățișoárei; pl. rățișoáre
rățișoarelor
RĂȚIȘOÁRĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară. DOOM
rățișoáră s. f., g.-d. art. rățișoárei; pl. rățișoáre
rățoi
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1. DOOM
!rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscă
rățoi
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoia
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiai
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiala
RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se rățoi2; vorbă răstită, amenințătoare. [Pr.: -țo-ia-] – Rățoi2 + suf. -eală. DOOM
rățoiálă s. f., g.-d. art. rățoiélii; pl. rățoiéli
rățoiam
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiască
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiau
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiaș
RĂȚOIÁȘ, rățoiași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui rățoi1. [Pr.: -țo-iaș] – Rățoi1 + suf. -aș. DOOM
rățoiáș s. m., pl. rățoiáși
rățoiași
RĂȚOIÁȘ, rățoiași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui rățoi1. [Pr.: -țo-iaș] – Rățoi1 + suf. -aș. DOOM
rățoiáș s. m., pl. rățoiáși
rățoiașii
RĂȚOIÁȘ, rățoiași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui rățoi1. [Pr.: -țo-iaș] – Rățoi1 + suf. -aș. DOOM
rățoiáș s. m., pl. rățoiáși
rățoiașilor
RĂȚOIÁȘ, rățoiași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui rățoi1. [Pr.: -țo-iaș] – Rățoi1 + suf. -aș. DOOM
rățoiáș s. m., pl. rățoiáși
rățoiașul
RĂȚOIÁȘ, rățoiași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui rățoi1. [Pr.: -țo-iaș] – Rățoi1 + suf. -aș. DOOM
rățoiáș s. m., pl. rățoiáși
rățoiașului
RĂȚOIÁȘ, rățoiași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui rățoi1. [Pr.: -țo-iaș] – Rățoi1 + suf. -aș. DOOM
rățoiáș s. m., pl. rățoiáși
rățoiați
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoieli
RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se rățoi2; vorbă răstită, amenințătoare. [Pr.: -țo-ia-] – Rățoi2 + suf. -eală. DOOM
rățoiálă s. f., g.-d. art. rățoiélii; pl. rățoiéli
rățoielii
RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se rățoi2; vorbă răstită, amenințătoare. [Pr.: -țo-ia-] – Rățoi2 + suf. -eală. DOOM
rățoiálă s. f., g.-d. art. rățoiélii; pl. rățoiéli
rățoielile
RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se rățoi2; vorbă răstită, amenințătoare. [Pr.: -țo-ia-] – Rățoi2 + suf. -eală. DOOM
rățoiálă s. f., g.-d. art. rățoiélii; pl. rățoiéli
rățoielilor
RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se rățoi2; vorbă răstită, amenințătoare. [Pr.: -țo-ia-] – Rățoi2 + suf. -eală. DOOM
rățoiálă s. f., g.-d. art. rățoiélii; pl. rățoiéli
rățoiesc
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiește
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiești
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoii
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1. DOOM
!rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscă
rățoii
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoilor
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1. DOOM
!rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscă
rățoim
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoind
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoire
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoire
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiră
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoirăm
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoirăți
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoise
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoisem
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiseră
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiserăm
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiserăți
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiseși
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiseți
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoit
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiul
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1. DOOM
!rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscă
rățoiului
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1. DOOM
!rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscă
rățoiși
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățoiți
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.
rățuca
RĂȚÚCĂ, rățuci, s. f. (Rar) Rățușcă. – Rață + suf. -ucă. DOOM
rățúcă (rar) s. f., g.-d. art. rățúcii; pl. rățúci
rățuci
RĂȚÚCĂ, rățuci, s. f. (Rar) Rățușcă. – Rață + suf. -ucă. DOOM
rățúcă (rar) s. f., g.-d. art. rățúcii; pl. rățúci
rățucii
RĂȚÚCĂ, rățuci, s. f. (Rar) Rățușcă. – Rață + suf. -ucă. DOOM
rățúcă (rar) s. f., g.-d. art. rățúcii; pl. rățúci
rățucile
RĂȚÚCĂ, rățuci, s. f. (Rar) Rățușcă. – Rață + suf. -ucă. DOOM
rățúcă (rar) s. f., g.-d. art. rățúcii; pl. rățúci
rățucilor
RĂȚÚCĂ, rățuci, s. f. (Rar) Rățușcă. – Rață + suf. -ucă. DOOM
rățúcă (rar) s. f., g.-d. art. rățúcii; pl. rățúci
rățușca
RĂȚÚȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rățișoară, rățucă; pui de rață, boboc. 2. Joc de copii constând din aruncarea unei pietricele în apă în așa fel încât aceasta să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sărituri. – Rață + suf. -ușcă. DOOM
rățúșcă s. f., g.-d. art. rățúștei; pl. rățúște
rățuște
RĂȚÚȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rățișoară, rățucă; pui de rață, boboc. 2. Joc de copii constând din aruncarea unei pietricele în apă în așa fel încât aceasta să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sărituri. – Rață + suf. -ușcă. DOOM
rățúșcă s. f., g.-d. art. rățúștei; pl. rățúște
rățuștei
RĂȚÚȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rățișoară, rățucă; pui de rață, boboc. 2. Joc de copii constând din aruncarea unei pietricele în apă în așa fel încât aceasta să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sărituri. – Rață + suf. -ușcă. DOOM
rățúșcă s. f., g.-d. art. rățúștei; pl. rățúște
rățuștele
RĂȚÚȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rățișoară, rățucă; pui de rață, boboc. 2. Joc de copii constând din aruncarea unei pietricele în apă în așa fel încât aceasta să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sărituri. – Rață + suf. -ușcă. DOOM
rățúșcă s. f., g.-d. art. rățúștei; pl. rățúște
rățuștelor
RĂȚÚȘCĂ, rățuște, s. f. 1. Diminutiv al lui rață; rățișoară, rățucă; pui de rață, boboc. 2. Joc de copii constând din aruncarea unei pietricele în apă în așa fel încât aceasta să facă mai multe sărituri la suprafața apei înainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sărituri. – Rață + suf. -ușcă. DOOM
rățúșcă s. f., g.-d. art. rățúștei; pl. rățúște