rîca
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
rîci
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
rîcii
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
rîcile
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
rîcilor
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
rîcîi
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîia
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiai
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiala
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
rîcîiam
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiau
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiați
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîie
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîieli
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
rîcîielii
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
rîcîielile
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
rîcîielilor
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
rîcîii
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîim
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîind
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîire
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîire
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
rîcîirea
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
rîcîiri
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
rîcîirii
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
rîcîirile
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
rîcîirilor
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
rîcîiră
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîirăm
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîirăți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîise
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîisem
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiseră
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiserăm
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiserăți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiseși
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiseți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîit
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîit
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîita
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîite
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîitei
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîitele
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîitelor
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîitul
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîitului
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîitura
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
rîcîituri
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
rîcîiturii
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
rîcîiturile
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
rîcîiturilor
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
rîcîiși
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
rîcîiți
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîiții
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîcîiților
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
rîd
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîde
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdea
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdeai
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdeam
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdeau
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdeați
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdem
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdere
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdeți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîdă
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîgîi
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîia
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiai
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiala
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
rîgîiam
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiau
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiați
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîie
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîieli
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
rîgîielii
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
rîgîielile
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
rîgîielilor
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
rîgîii
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîim
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîind
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîire
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiră
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîirăm
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîirăți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîise
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîisem
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiseră
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiserăm
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiserăți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiseși
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiseți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîit
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîitura
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
rîgîituri
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
rîgîiturii
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
rîgîiturile
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
rîgîiturilor
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
rîgîiși
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîgîiți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
rîia
RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea. DOOM
rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei
rîie
RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea. DOOM
rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei
rîiei
RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea. DOOM
rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei
rîioasa
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîioase
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîioasei
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîioasele
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîioaselor
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîios
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîiosul
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîiosului
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîioși
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîioșii
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîioșilor
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
rîma
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîma
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
rîmare
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîmară
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîmase
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîmaseră
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîmat
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîmau
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîme
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîme
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
rîmei
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
rîmele
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
rîmelor
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
rîmlean
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
rîmleanul
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
rîmleanului
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
rîmleni
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
rîmlenii
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
rîmlenilor
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
rîmnic
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
rîmnice
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
rîmnicele
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
rîmnicelor
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
rîmnicul
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
rîmnicului
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
rîmînd
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rîmător
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
rîmători
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
rîmătorii
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
rîmătorilor
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
rîmătorul
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
rîmătorului
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
rîmătura
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
rîmături
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
rîmăturii
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
rîmăturile
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
rîmăturilor
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
rîna
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes). DOOM
rấnă s. f.
rînca
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
rînced
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rînceda
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncede
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncedei
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncedele
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncedelor
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncedul
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncedului
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncezea
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezeala
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
rîncezească
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezeau
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezeli
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
rîncezelii
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
rîncezelile
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
rîncezelilor
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
rîncezesc
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezește
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezi
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncezi
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezii
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncezilor
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rîncezind
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezire
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezire
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rîncezirea
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rînceziri
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rîncezirii
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rîncezirile
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rîncezirilor
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rînceziră
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezise
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rînceziseră
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rîncezit
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rînchează
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchez
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rînchez
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rîncheza
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezai
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezam
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezare
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezare
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rînchezarea
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rînchezară
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezarăm
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezarăți
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezase
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezasem
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezaseră
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezaserăm
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezaserăți
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezaseși
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezaseți
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezat
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezat
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rînchezatul
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rînchezatului
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rînchezaturi
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rînchezaturile
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rînchezaturilor
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rînchezau
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezași
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezați
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rîncheze
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezi
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezul
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rînchezului
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rînchezuri
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rînchezurile
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rînchezurilor
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rînchezînd
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rînchezări
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rînchezării
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rînchezările
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rînchezărilor
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rînci
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
rîncii
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
rîncile
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
rîncilor
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
rînd
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rîndaș
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rîndași
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rîndașii
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rîndașilor
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rîndașul
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rîndașului
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rîndui
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduia
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiai
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiala
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rînduiam
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiască
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiau
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiați
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduieli
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rînduielii
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rînduielile
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rînduielilor
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rînduiesc
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiește
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiești
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduii
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduim
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduind
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduire
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduire
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rînduirea
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rînduiri
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rînduirii
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rînduirile
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rînduirilor
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rînduiră
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduirăm
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduirăți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduise
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduisem
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiseră
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiserăm
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiserăți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiseși
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiseți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduit
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiși
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rînduiți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rîndul
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rînduleț
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rîndulețe
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rîndulețele
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rîndulețelor
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rîndulețul
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rîndulețului
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rîndului
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rîndunea
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rînduneaua
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rîndunei
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rînduneii
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rînduneilor
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rîndunel
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rîndunele
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rîndunelei
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rîndunelele
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rîndunelelor
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rîndunelul
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rîndunelului
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rîndunica
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rîndunici
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rîndunicii
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rîndunicile
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rîndunicilor
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rînduri
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rîndurile
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rîndurilor
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rîne
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes). DOOM
rấnă s. f.
rînea
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîneai
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîneam
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînească
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîneau
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîneați
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînei
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes). DOOM
rấnă s. f.
rînesc
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînește
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînești
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîni
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînii
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînim
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînind
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînire
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniră
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînirăm
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînirăți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînise
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînisem
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniseră
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniserăm
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniserăți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniseși
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniseți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînit
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniși
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rîniți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rînjea
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjeai
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjeala
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rînjeam
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjească
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjeau
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjeați
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjeli
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rînjelii
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rînjelile
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rînjelilor
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rînjesc
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjet
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rînjete
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rînjetele
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rînjetelor
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rînjetul
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rînjetului
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rînjește
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjești
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînji
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjii
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjim
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjind
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjire
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjire
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rînjirea
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rînjiri
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rînjirii
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rînjirile
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rînjirilor
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rînjiră
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjirăm
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjirăți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjise
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjisem
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjiseră
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjiserăm
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjiserăți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjiseși
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjiseți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjit
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjit
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjita
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjite
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjitei
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjitele
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjitelor
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjitoare
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitoarea
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitoarei
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitoarele
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitoarelor
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitor
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitori
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitorii
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitorilor
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitorul
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitorului
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rînjitul
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjitului
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjitura
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rînjituri
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rînjiturii
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rînjiturile
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rînjiturilor
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rînjiși
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjiți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rînjiți
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjiții
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rînjiților
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rîntaș
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rîntașul
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rîntașului
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rîntașuri
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rîntașurile
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rîntașurilor
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rînza
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rînze
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rînzei
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rînzele
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rînzelor
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rînzoasa
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzoase
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzoasei
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzoasele
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzoaselor
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzos
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzosul
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzosului
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzoși
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzoșii
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rînzoșilor
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rîpoasa
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpoase
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpoasei
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpoasele
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpoaselor
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpos
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîposul
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîposului
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpoși
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpoșii
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîpoșilor
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
rîs
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîs
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
rîs
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
rîse
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîsei
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîseră
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîserăm
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîserăți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîsese
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîsesem
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîseseră
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîseserăm
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîseserăți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîseseși
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîseseți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîset
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
rîsete
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
rîsetele
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
rîsetelor
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
rîsetul
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
rîsetului
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
rîseși
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîsoaica
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
rîsoaice
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
rîsoaicei
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
rîsoaicele
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
rîsoaicelor
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
rîsul
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
rîsul
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
rîsului
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
rîsului
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
rîsuri
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
rîsurile
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
rîsurilor
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
rît
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rît
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîtan
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtane
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtani
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtanii
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtanilor
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtanul
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtanule
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtanului
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
rîtul
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîtul
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîtului
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîtului
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîturi
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîturi
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîturile
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîturile
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîturilor
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîturilor
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rîu
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
rîul
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
rîuleț
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
rîulețe
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
rîulețele
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
rîulețelor
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
rîulețul
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
rîulețului
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
rîului
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
rîura
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîurare
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîurară
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîurase
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîuraseră
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîurat
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîurat
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîurata
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîurate
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîuratei
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîuratele
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîuratelor
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîuratul
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîuratului
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîurau
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîurați
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîurații
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîuraților
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
rîurează
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîureze
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîuri
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
rîurile
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
rîurilor
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
rîurînd
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
rîușoare
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
rîușoarele
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
rîușoarelor
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
rîușor
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
rîușorul
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
rîușorului
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
rîvna
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
rîvne
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
rîvnea
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvneai
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvneam
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnească
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvneau
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvneați
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnei
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
rîvnele
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
rîvnelor
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
rîvnesc
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnește
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnești
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvni
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnii
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnim
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnind
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnire
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniră
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnirăm
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnirăți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnise
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnisem
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniseră
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniserăm
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniserăți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniseși
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniseți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnit
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvnit
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvnita
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvnite
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvnitei
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvnitele
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvnitelor
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvnitoare
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitoarea
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitoarei
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitoarele
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitoarelor
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitor
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitori
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitorii
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitorilor
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitorul
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitorului
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
rîvnitul
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvnitului
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvniși
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
rîvniți
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvniții
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîvniților
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
rîz
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîzi
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîzna
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
rîznar
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
rîznari
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
rîznarii
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
rîznarilor
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
rîznarul
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
rîznarului
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
rîzne
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
rîznei
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
rîznele
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
rîznelor
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
rîzînd
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîză
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
rîzăreața
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzăreț
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzărețe
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzăreței
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzărețele
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzărețelor
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzăreți
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzăreții
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzăreților
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzărețul
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzărețului
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
rîzătoare
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătoarea
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătoarei
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătoarele
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătoarelor
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzător
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzători
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătorii
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătorilor
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătorul
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîzătorului
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
rîșcov
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
rîșcovi
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
rîșcovii
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
rîșcovilor
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
rîșcovul
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
rîșcovului
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
rîși
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
rîșii
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
rîșilor
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
rîșnea
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșneai
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșneam
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnească
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșneau
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșneați
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnesc
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnește
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnești
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșni
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnicioara
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
rîșnicioare
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
rîșnicioarei
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
rîșnicioarele
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
rîșnicioarelor
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
rîșnii
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnim
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnind
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnire
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșniră
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnirăm
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnirăți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnise
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnisem
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșniseră
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșniserăm
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșniserăți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșniseși
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșniseți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnit
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnit
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnita
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnite
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnitei
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnitele
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnitelor
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnitul
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnitului
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșniși
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșnița
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
rîșnițar
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
rîșnițari
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
rîșnițarii
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
rîșnițarilor
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
rîșnițarul
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
rîșnițarului
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
rîșnițe
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
rîșniței
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
rîșnițele
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
rîșnițelor
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
rîșniți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
rîșniți
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșniții
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșniților
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
rîșnovean
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnoveana
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnoveanca
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
rîșnoveanco
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
rîșnoveanul
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnoveanului
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnovence
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
rîșnovencei
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
rîșnovencele
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
rîșnovencelor
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
rîșnovene
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnovenei
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnovenele
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnovenelor
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnoveni
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnovenii
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
rîșnovenilor
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne