râca
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
râci
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
râcii
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
râcile
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
râcilor
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). DOOM
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii
râcâi
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâia
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiai
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiala
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
râcâiam
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiau
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiați
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâie
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâieli
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
râcâielii
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
râcâielile
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
râcâielilor
RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [Pr.: -câ-ia-] – Râcâi + suf. -eală. DOOM
râcâiálă (-câ-ia-) s. f., g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiéli
râcâii
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâim
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâind
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâire
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâire
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
râcâirea
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
râcâiri
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
râcâirii
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
râcâirile
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
râcâirilor
RÂCÂÍRE, râcâiri, s. f. Acțiunea de a râcâi și rezultatul ei; râcâială, râcâit, râcâitură. – V. râcâi. DOOM
râcâíre s. f., g.-d. art. râcâírii; pl. râcâíri
râcâiră
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâirăm
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâirăți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâise
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâisem
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiseră
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiserăm
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiserăți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiseși
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiseți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâit
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâit
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâit
RÂCÂÍT1 s. n. Faptul de a râcâi; zgomotul produs prin râcâire. – V. râcâi. DOOM
râcâít s. n.
râcâita
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâite
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâitei
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâitele
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâitelor
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâitul
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâitului
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâitura
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
râcâituri
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
râcâiturii
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
râcâiturile
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
râcâiturilor
RÂCÂITÚRĂ, râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură. DOOM
râcâitúră (-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
râcâiși
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiți
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma (pământul) cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică. DOOM
râcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấcâie, imperf. 3 sg. râcâiá; conj. prez. 3 să rấcâie
râcâiți
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâiții
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râcâiților
RÂCÂÍT2, -Ă, râcâiți, -te, adj. 1. Care este scormonit, scurmat, zgâriat. 2. Îndepărtat prin zgâriere. – V. râcâi.
râd
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râde
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdea
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdeai
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdeam
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdeau
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdeați
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdem
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdere
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdeți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râdă
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râgâi
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâia
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiai
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiala
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
râgâiam
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiau
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiați
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâie
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâieli
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
râgâielii
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
râgâielile
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
râgâielilor
RÂGÂIÁLĂ, râgâieli, s. f. Faptul de a râgâi; zgomot produs de ieșirea pe gât a gazelor din stomac. [Pr.: -gâ-ia-] – Râgâi + suf. -eală. DOOM
râgâiálă (-gâ-ia-) s. f., g.-d. art. râgâiélii; pl. râgâiéli
râgâii
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâim
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâind
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâire
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâire
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică.
râgâiră
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâirăm
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâirăți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâise
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâisem
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiseră
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiserăm
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiserăți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiseși
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiseți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâit
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâit
RÎGÎÍT, rîgîituri, s. n. Rîgîială. Din gălăgia amețitoare se înălțau, stăpînitoare, rîsete zvăpăiate, cîte un rîgîit larg. REBREANU, I. 34.
râgâitura
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
râgâituri
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
râgâiturii
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
râgâiturile
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
râgâiturilor
RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură.
râgâiși
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râgâiți
RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică. DOOM
râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie
râia
RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea. DOOM
rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei
râie
RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea. DOOM
rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei
râiei
RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea. DOOM
rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei
râioasa
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râioase
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râioasei
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râioasele
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râioaselor
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râios
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râiosul
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râiosului
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râioși
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râioșii
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râioșilor
RÂIÓS, -OÁSĂ, râioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de râie (1). ◊ Expr. (Fam.; substantivat) A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere. [Pr.: râ-ios] – Râie + suf. -os. DOOM
râiós adj. m., pl. râióși; f. râioásă, pl. râioáse
râjnică
rîjnică (-ce), s. f. – Plantă de pădure cu flori mici albe (Cardemine impatiens). Origine îndoielnică. Poate are legătură cu sb. ružica, rižinica „trandafir, margaretă”.
râjniță
rîjníță (-țe), s. f. 1. Moară mică în general acționată de un cal pentru a măcina grîu, porumb sau sare. – 2. Mașină mică de mînă pentru rîșnit boabe. – 3. Piuliță, pisălog. – 4. (Arg.) Ceas. – 5. (Arg.) Stomac, pipotă. – 6. (Arg.) Mașinărie. – Var. rîșniță. Sl. žrŭny „moară” (Giuglea, Dacor., V, 769-71), probabil prin intermediul unui dim. žrŭnica, cu metateză, cf. sl. žrŭnuvinica „roată de moară” (Cihac, II, 309). Der. din sl. rąčinica „mîner”, din rąka „mînă” (Tiktin), pare mai dificilă sematic. – Der. rîjni (var. rîșni), vb. (a măcina); rîjnițar, s. m. (vînzător de rîșnițe de cafea).
râlă
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes). DOOM
rấnă s. f.
râm
Rîm s. m. – Roma. – Var. Rim. Sl. Rimŭ, din v. germ. Ruma, Rôma (Miklosich, Fremdw., 122). Sec. XVI-XVII, înv. – Der. rîmlean, s. m. (roman), din sl. rymljaninŭ; rîmlenesc, adj. (roman), cf. Miklosich, Slaw. Elem., 42.
râma
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râma
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
râmare
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râmare
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
râmară
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râmase
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râmaseră
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râmat
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râmat
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
râmau
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râme
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râme
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
râmei
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
râmele
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
râmelor
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma. DOOM
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
râmlean
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
râmleanul
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
râmleanului
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
râmleni
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
râmlenii
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
râmlenilor
RÂMLEÁN, râmleni, s. m. (Înv.) Roman2. – Din sl. rimljaninŭ. DOOM
râmleán (înv.) s. m., pl. râmléni
râmni
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râmnic
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
râmnice
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
râmnicele
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
râmnicelor
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
râmnicul
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
râmnicului
RẤMNIC, râmnice, s. n. (Reg.) Heleșteu. – Din bg. râbnik, ucr. ribnik. DOOM
rấmnic (reg.) s. n., pl. rấmnice
râmnire
RÂMNÍ vb. IV v. râvni.
râmnit
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râmnitor
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râmând
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare. DOOM
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
râmător
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
râmători
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
râmătorii
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
râmătorilor
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
râmătorul
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
râmătorului
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător. DOOM
râmătór (pop.) s. m., pl. râmătóri
râmătura
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
râmături
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
râmăturii
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
râmăturile
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
râmăturilor
RÂMĂTÚRĂ, râmături, s. f. Loc unde a râmat un porc; pământ scormonit de un porc. – Râma + suf. -ătură. DOOM
râmătúră s. f., g.-d. art. râmătúrii; pl. râmătúri
râna
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes). DOOM
rấnă s. f.
rânca
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
râncaci
RÎNCÁCI, rîncaci, adj. m. (Regional, despre animale, în special despre cai) Care are unul sau amîndouă testiculele nedezvoltate; p. ext. castrat.
rânced
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
rânceda
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncede
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncedei
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncedele
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncedelor
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncedul
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncedului
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncezea
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezeala
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
râncezească
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezeau
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezeli
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
râncezelii
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
râncezelile
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
râncezelilor
RÂNCEZEÁLĂ, râncezeli, s. f. Faptul de a (se) râncezi; gust sau miros de substanțe râncede. – Râncezi + suf. -eală. DOOM
râncezeálă s. f., g.-d. art. râncezélii; pl. râncezéli
râncezesc
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezește
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezi
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncezi
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezii
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncezilor
RẤNCED, -Ă, râncezi, -de, adj. (Despre materii grase) Cu gust și miros neplăcut din cauza alterării; care a suferit procesul de râncezire; râncezit. ♦ (Despre gust, miros) Caracteristic grăsimilor alterate. – Lat. rancidus. DOOM
rấnced adj. m., pl. rấncezi; f. rấncedă, pl. rấncede
râncezind
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezire
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezire
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
râncezirea
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rânceziri
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
râncezirii
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
râncezirile
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
râncezirilor
RÂNCEZÍRE, rânceziri, s. f. Faptul de a (se) râncezi; alterare a grăsimilor. – V. râncezi. DOOM
râncezíre s. f., g.-d. art. râncezírii; pl. râncezíri
rânceziră
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezise
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
rânceziseră
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezit
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced. DOOM
râncezí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. râncezéște, imperf. 3 sg. râncezeá; conj. prez. 3 să râncezeáscă
râncezit
RÂNCEZÍT, -Ă, rânceziți, -te, adj. Rânced. – V. râncezi.
rânchează
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchez
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rânchez
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv).
rânchez
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
râncheza
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezai
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezam
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezare
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezare
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rânchezarea
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rânchezară
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezarăm
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezarăți
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezase
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezasem
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezaseră
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezaserăm
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezaserăți
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezaseși
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezaseți
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezat
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezat
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rânchezatul
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rânchezatului
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rânchezaturi
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rânchezaturile
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rânchezaturilor
RÂNCHEZÁT s. n. Faptul de a râncheza; rânchez, nechezat. – V. râncheza. DOOM
rânchezát s. n.
rânchezau
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezași
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezați
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
râncheze
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezi
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezul
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rânchezului
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rânchezuri
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rânchezurile
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rânchezurilor
RÂNCHÉZ, rânchezuri, s. n. (Rar) Rânchezat. – Din râncheza (derivat regresiv). DOOM
rânchéz (rar) s. n., pl. rânchézuri
rânchezând
RÂNCHEZÁ, pers. 3 rânchează, vb. I. Intranz. (Despre cai) A necheza. – Lat. *rhonchizare (după necheza). DOOM
rânchezá (a ~) vb., ind. prez. 3 râncheáză
rânchezări
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rânchezării
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rânchezările
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rânchezărilor
RÎNCHEZÁRE, rînchezări, s. f. Nechezare. Iată se aude zgomot, împușcături și strigări, Chiote de biruință ș-a cailor rînchezări. NEGRUZZI, S. I 125. DOOM
rânchezáre s. f., g.-d. art. rânchezắrii; pl. rânchezắri
rânci
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
râncii
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
râncile
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
râncilor
RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec. DOOM
rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci
râncoare
RÎNCOÁRE s. f. (Transilv.) Ură, pizmă. Așa cobesc muierile în răutatea inimii lor, din rîncoare. RETEGANUL, P. V 19.
râncăi
rîncăí (-ăésc, -ít), vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.
râncăire
rîncăí (-ăésc, -ít), vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.
rând
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rândaș
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rândași
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rândașii
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rândașilor
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rândașul
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rândașului
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om angajat pentru muncile obișnuite dintr-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș. DOOM
rândáș s. m., pl. rândáși
rândea
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende. DOOM
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rândui
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduia
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiai
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiala
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rânduiam
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiască
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiau
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiați
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduieli
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rânduielii
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rânduielile
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rânduielilor
RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Denumire generică pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală. DOOM
rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli
rânduiesc
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiește
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiești
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduii
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduim
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduind
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduire
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduire
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rânduirea
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rânduiri
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rânduirii
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rânduirile
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rânduirilor
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui. DOOM
rânduíre s. f., g.-d. art. rânduírii; pl. rânduíri
rânduiră
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduirăm
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduirăți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduise
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduisem
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiseră
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiserăm
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiserăți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiseși
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiseți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduit
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiși
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rânduiți
RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau așezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție; a decide, a hotărî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujbă; a repartiza într-o funcție; a învesti, a numi. – Rând + suf. -ui. DOOM
rânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânduiésc, imperf. 3 sg. rânduiá; conj. prez. 3 să rânduiáscă
rândul
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rânduleț
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rândulețe
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rândulețele
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rândulețelor
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rândulețul
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rândulețului
RÂNDULÉȚ, rândulețe, s. n. Diminutiv al lui rând. – Rând + suf. -uleț. DOOM
rânduléț s. n., pl. rânduléțe
rândului
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rândunea
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rânduneaua
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rândunei
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rânduneii
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rânduneilor
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rândunel
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rândunele
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rândunelei
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rândunelele
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rândunelelor
RÂNDUNEÁ, rândunele, s. f. Rândunică. – Lat. *hirundinella. DOOM
rânduneá s. f., art. rânduneáua, g.-d. art. rândunélei; pl. rândunéle, art. rândunélele
rândunelul
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rândunelului
RÂNDUNÉL, rândunei, s. m. Bărbătușul rândunicii. – Rândun[ea] + suf. -el. DOOM
rândunél s. m., pl. rândunéi, art. rândunéii
rândunica
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rândunici
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rândunicii
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rândunicile
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rândunicilor
RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s. f. 1. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunică-de-mare = pește marin care înoată pe fundul apei cu ajutorul înotătoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ică. DOOM
!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii
rânduri
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rândurile
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
rândurilor
RÂND, rânduri, s. n. 1. Șir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de ființe. ◊ Loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în șir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ◊ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un șir; b) a fi în fruntea unei activități. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două șiruri de nasturi, unul pentru a încheia și unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre șirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ◊ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) și ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Șir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un șir sau în cadrul unei activități; momentul indicat pentru o activitate. ◊ Loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ◊ Expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ține (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ține cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un șir. A intra la rând = a începe să acționeze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acționeze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un șir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-și da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (Pop.) A nu-și putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ține seama de... Fără (de) rând = fără chibzuință, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de același fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie și care se folosesc deodată. ◊ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie socială. ◊ Loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obișnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ◊ Expr. A ști rândul = a ști rânduiala, a cunoaște rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ. DOOM
de-a rấndul loc. adv.
râne
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes). DOOM
rấnă s. f.
rânea
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râneai
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râneam
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânească
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râneau
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râneați
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânei
RẤNĂ s. f. Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. și (rar) adj. Într-o (sau pe o) rână = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (în legătură cu obiecte) înclinat într-o parte, strâmb. [Var.: (reg.) rấlă s. f.] – Lat. *rena (= renes). DOOM
rấnă s. f.
rânesc
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânește
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânești
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râni
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânii
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânim
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânind
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânire
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânire
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina.
râniră
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânirăm
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânirăți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânise
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânisem
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râniseră
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râniserăm
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râniserăți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râniseși
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râniseți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânit
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânit
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina.
râniși
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
râniți
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina. DOOM
râní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 să râneáscă
rânjea
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjeai
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjeala
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rânjeam
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjească
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjeau
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjeați
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjeli
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rânjelii
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rânjelile
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rânjelilor
RÂNJEÁLĂ, rânjeli, s. f. Rânjire. – Rânji + suf. -eală. DOOM
rânjeálă s. f., g.-d. art. rânjélii; pl. rânjéli
rânjesc
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjet
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rânjete
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rânjetele
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rânjetelor
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rânjetul
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rânjetului
RẤNJET, rânjete, s. n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et. DOOM
rấnjet s. n., pl. rấnjete
rânjește
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjești
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânji
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjii
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjim
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjind
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjire
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjire
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rânjirea
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rânjiri
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rânjirii
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rânjirile
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rânjirilor
RÂNJÍRE, rânjiri, s. f. Faptul de a (se) rânji; rânjet. – V. rânji. DOOM
rânjíre s. f., g.-d. art. rânjírii; pl. rânjíri
rânjiră
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjirăm
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjirăți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjise
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjisem
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjiseră
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjiserăm
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjiserăți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjiseși
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjiseți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjit
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjit
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjita
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjite
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjitei
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjitele
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjitelor
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjitoare
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitoarea
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitoarei
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitoarele
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitoarelor
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitor
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitori
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitorii
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitorilor
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitorul
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitorului
RÂNJITÓR, -OÁRE, rânjitori, -oare, adj. Care rânjește (2); batjocoritor. – Rânji + suf. -tor. DOOM
rânjitór adj. m., pl. rânjitóri; f. sg. și pl. rânjitoáre
rânjitul
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjitului
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjitura
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rânjituri
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rânjiturii
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rânjiturile
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rânjiturilor
RÂNJITÚRĂ, rânjituri, s. f. Rânjire; rânjet. – Rânji + suf. -tură. DOOM
rânjitúră s. f., g.-d. art. rânjitúrii; pl. rânjitúri
rânjiși
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjiți
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”. DOOM
rânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 să rânjeáscă
rânjiți
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjiții
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânjiților
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
rânsă
RÎ́NSĂ, rînse, s. f. Nume popular pentru inflorescența masculină a unor arbori. Arinii, mestecenii și alunul fac un feli de mugur lung în forma unei omizi; acest mugur se cheamă rînsă. ȘEZ. II 43.
rântaș
rîntáș (-și), s. m. – Sos făcut cu făină prăjită în grăsime. Mag. rántás (Cihac, II, 522; Philippide, Principii, 64; Gáldi, Dict., 154).
rântaș
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rântașul
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rântașului
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rântașuri
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rântașurile
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rântașurilor
RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás. DOOM
rântáș s. n., pl. rântáșuri
rânza
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rânze
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rânzei
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rânzele
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rânzelor
RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. ♦ (Reg.) Nume date unor boli de stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. DOOM
rấnză (pop.) s. f., g.-d. art. rấnzei; pl. rấnze
rânzoasa
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzoase
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzoasei
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzoasele
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzoaselor
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzos
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzosul
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzosului
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzoși
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzoșii
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
rânzoșilor
RÂNZÓS, -OÁSĂ, rânzoși, -oase, adj. (Pop.) Răutăcios, bosumflat, arțăgos; iute la mânie. – Rânză + suf. -os. DOOM
rânzós (pop.) adj. m., pl. rânzóși; f. rânzoásă, pl. rânzoáse
râpoasa
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpoase
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpoasei
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpoasele
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpoaselor
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpos
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râposul
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râposului
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpoși
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpoșii
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpoșilor
RÂPÓS, -OÁSĂ, râpoși, -oase, adj. (Despre terenuri) Plin de râpe; cu coaste repezi, abrupte; abrupt, prăpăstios. – Râpă + suf. -os. DOOM
râpós adj. m., pl. râpóși; f. râpoásă, pl. râpoáse
râpă
RẤPĂ, râpe, s. f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de torente sau de șuvoaie. ◊ Expr. A (se) da (sau a merge, a se duce) de râpă = a (se) distruge, a (se) nimici, a nu mai rămâne nimic, a eșua. [Pl. și: râpi] – Lat. ripa. DOOM
rấpă s. f., g.-d. art. rấpei/rấpii; pl. rấpe/râpi
râpă
RẤPĂ, râpe, s. f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de torente sau de șuvoaie. ◊ Expr. A (se) da (sau a merge, a se duce) de râpă = a (se) distruge, a (se) nimici, a nu mai rămâne nimic, a eșua. [Pl. și: râpi] – Lat. ripa.
râs
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râs
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
râs
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
râse
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râsei
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râseră
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râserăm
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râserăți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râsese
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râsesem
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râseseră
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râseserăm
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râseserăți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râseseși
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râseseți
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râset
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
râsete
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
râsetele
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
râsetelor
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
râsetul
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
râsetului
RẤSET, râsete, s. n. Râs1. – Râs1 + suf. -et. DOOM
rấset s. n., pl. rấsete
râseși
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râsoaica
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
râsoaice
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
râsoaicei
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
râsoaicele
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
râsoaicelor
RÎSOÁICĂ, rîsoaice, s. f. (Rar) Femela rîsului1. Puii acelei rîsoaice scheaună de foame și pier dacă n-au carne. SADOVEANU, V. F. 132. DOOM
râsoáică (rar) s. f., g.-d. art. râsoáicei; pl. râsoáice
râsul
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
râsul
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
râsului
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
râsului
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
râsuri
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
râsurile
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
râsurilor
RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.
rât
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
rât
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râtan
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtane
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtani
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtanii
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtanilor
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtanul
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtanule
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtanului
RÂTÁN, râtani, s. m. (Pop.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educație, de maniere. – Rât1 + suf. -an. DOOM
râtán (pop.) s. m., pl. râtáni
râtul
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râtul
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râtului
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râtului
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râturi
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râturi
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râturile
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râturile
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râturilor
RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râturilor
RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét. DOOM
rât s. n., pl. rấturi
râu
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
râul
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
râuleț
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
râulețe
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
râulețele
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
râulețelor
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
râulețul
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
râulețului
RÂULÉȚ, râulețe, s. n. Diminutiv al lui râu (1); râușor. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -uleț. DOOM
râuléț (râ-u-) s. n., pl. râuléțe
râului
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
râura
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râurare
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râurare
RÂURÁ, pers. 3 râurează, vb. I. 1. Intranz. A curge ca un râu (1). ♦ Fig. (Despre păr) A cădea în jos (pe spate); a undui. 2. Tranz. (Rar; despre râuri) A străbate un loc (alimentându-l cu apă). 3. Tranz. A împodobi o ie, o cămașă etc. cu râuri (3). [Pr.: râ-u-. – Var. (înv.) râurí vb. IV] – Din râu.
râurară
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râurase
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râuraseră
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râurat
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râurat
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râurata
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râurate
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râuratei
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râuratele
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râuratelor
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râuratul
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râuratului
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râurau
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râurați
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râurații
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râuraților
RÂURÁT, -Ă, râurați, -te, adj. Împodobit, cusut cu râuri (3). [Pr.: râ-u-] – V. râura.
râurează
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râureze
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râuri
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
râuri
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râurile
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
râurilor
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus. DOOM
piátră de râu (pia-tră) s. f. + prep. + s. n.
râurit
RÂURÍ vb. IV v. râura.
râurând
RÂURÍ vb. IV v. râura. DOOM
râurá (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râureáză
râușoare
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
râușoarele
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
râușoarelor
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
râușor
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
râușorul
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
râușorului
RÂUȘÓR, râușoare, s. n. Râuleț. [Pr.: râ-u-] – Râu + suf. -ușor. DOOM
râușór (râ-u-) s. n., pl. râușoáre
râvna
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
râvne
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
râvnea
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvneai
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvneam
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnească
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvneau
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvneați
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnei
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
râvnele
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
râvnelor
RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie. 2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din râvni (derivat regresiv). DOOM
rấvnă s. f., g.-d. art. rấvnei; pl. rấvne
râvnesc
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnește
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnești
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvni
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnii
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnim
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnind
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnire
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniră
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnirăm
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnirăți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnise
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnisem
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniseră
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniserăm
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniserăți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniseși
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniseți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnit
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvnit
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvnita
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvnite
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvnitei
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvnitele
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvnitelor
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvnitoare
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitoarea
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitoarei
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitoarele
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitoarelor
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitor
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitori
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitorii
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitorilor
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitorul
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitorului
RÂVNITÓR, -OÁRE, râvnitori, -oare, adj. Care tinde spre cineva sau spre ceva, care este plin de râvnă; însuflețit de o dorință, zelos. [Var.: (reg.) râmnitór, -oáre adj.] – Râvni + suf. -tor. DOOM
râvnitór adj. m., pl. râvnitóri; f. sg. și pl. râvnitoáre
râvnitul
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvnitului
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvniși
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniți
RÂVNÍ, râvnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A simți un imbold puternic spre un lucru, a dori din toată inima, a jindui să ajungă la ceva, să posede ceva; a aspira, a năzui. ♦ A dori să-și însușească un lucru străin; a invidia. 2. Refl. (Rar) A se înflăcăra pentru cineva sau ceva. [Var.: (reg.) râmní vb. IV] – Din sl. rĭvĭnovati. DOOM
râvní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râvnésc, imperf. 3 sg. râvneá; conj. prez. 3 să râvneáscă
râvniți
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvniții
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râvniților
RÂVNÍT, -Ă, râvniți, -te, adj. Dorit, poftit, pizmuit. [Var.: (reg.) râmnít, -ă adj.] – V. râvni.
râz
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râzi
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râzna
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
râznar
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
râznari
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
râznarii
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
râznarilor
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
râznarul
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
râznarului
RÂZNÁR, râznari, s. m. (Reg.) Muncitor care lucrează la râznă. – Râznă + suf. -ar. DOOM
râznár (reg.) s. m., pl. râznári
râzne
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
râznei
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
râznele
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
râznelor
RẤZNĂ, râzne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transportă piatra și minereul de la locul de extracție până la gura unei mine. – Et. nec. DOOM
rấznă (reg.) s. f., g.-d. art. rấznei; pl. rấzne
râzând
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râzând
RÂZẤNDĂ, râzânde, adj. f. (Rar) Care râde, care exprimă veselie. – V. râde.
râzândă
RÎZÎ́NDĂ, rîzînde, adj. f. (Astăzi rar) Care rîde, care exprimă veselie. Și-o copiliță dulce, rîzîndă, grațioasă, În reverențe intră, ușoară și frumoasă. BOLLIAC, O. 91.
râză
RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere. DOOM
rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs
râză
RÎ́ZĂ, rîze, s. f. (Regional) Haină proastă, urîtă, ruptă. V. zdreanță. A vîndut muierea o găină și vreo 4-5 pui și a dat banii pe o rîză. RETEGANUL, la CADE.
râzăreața
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzăreț
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzărețe
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzăreței
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzărețele
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzărețelor
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzăreți
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzăreții
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzăreților
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzărețul
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzărețului
RÂZĂRÉȚ, -EÁȚĂ, râzăreți, -e, adj. Care râde mereu și de orice. – Râde + suf. -ăreț. DOOM
râzăréț adj. m., pl. râzăréți; f. râzăreáță, pl. râzăréțe
râzătoare
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătoarea
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătoarei
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătoarele
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătoarelor
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzător
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzători
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătorii
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătorilor
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătorul
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râzătorului
RÂZĂTÓR, -OÁRE, râzători, -oare, adj. (Rar) Care râde, care răspândește voie bună, veselie, bună dispoziție peste tot; vesel. – Râde + suf. -ător. DOOM
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri
râșchig
RÎȘCHÍG s. n. (Regional) Ghiuden. Se mai îndeletniceau cu căsăpia și cîrnățăria, producînd cîrnați uscați, tari și afumați, din carne de oaie și de vită, numiți... și rîșchig sau potcoave. ȘEZ. XII 3.
râșcov
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
râșcovi
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
râșcovii
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
râșcovilor
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
râșcoviță
RÎȘCOVÍȚĂ, rîșcovițe, s. f. Gen de rîșcov. Bureții cunoscuți de sătenii din județul Suceava ca buni de mîncare sînt... rîșcovii, rîșcovițele, drelele. PAMFILE, I. C. 247.
râșcovul
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
râșcovului
RẤȘCOV, râșcovi, s. m. Ciupercă comestibilă cu pălăria de culoare portocalie-cărămizie și cu picior galben-portocaliu, care crește prin pădurile de fag și de brad și care secretă un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. ryžok, ryžka. DOOM
rấșcov s. m., pl. rấșcovi
râși
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
râșii
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
râșilor
RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ. DOOM
râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri
râșnea
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșneai
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșneam
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnească
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșneau
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșneați
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnesc
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnește
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnești
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșni
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnicioara
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
râșnicioare
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
râșnicioarei
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
râșnicioarele
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
râșnicioarelor
RÂȘNICIOÁRĂ, râșnicioare, s. f. Diminutiv al lui râșniță. – Râșniță + suf. -ioară. DOOM
râșnicioáră s. f., g.-d. art. râșnicioárei; pl. râșnicioáre
râșnii
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnim
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnind
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnire
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșniră
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnirăm
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnirăți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnise
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnisem
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșniseră
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșniserăm
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșniserăți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșniseși
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșniseți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnit
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnit
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnita
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnite
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnitei
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnitele
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnitelor
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnitul
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnitului
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșniși
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșnița
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
râșnițar
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
râșnițari
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
râșnițarii
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
râșnițarilor
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
râșnițarul
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
râșnițarului
RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnița (1). – Râșniță + suf. -ar. DOOM
râșnițár s. m., pl. râșnițári
râșnițe
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
râșniței
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
râșnițele
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
râșnițelor
RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. DOOM
rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe
râșniți
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv). DOOM
râșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râșnésc, imperf. 3 sg. râșneá; conj. prez. 3 să râșneáscă
râșniți
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșniții
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșniților
RÂȘNÍT s. n. Acțiunea de a râșni. – V. râșni. DOOM
râșnít s. n.
râșnovean
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnovean
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnoveana
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnoveanca
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
râșnoveanco
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
râșnoveanul
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnoveanului
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnovence
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
râșnovencei
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
râșnovencele
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
râșnovencelor
RÂȘNOVEÁNCĂ, râșnovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Râșnov. – Râșnovean + suf. -că. DOOM
râșnoveáncă s. f., g.-d. art. râșnovéncei; pl. râșnovénce
râșnovene
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnovenei
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnovenele
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnovenelor
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnoveni
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnovenii
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne
râșnovenilor
RÂȘNOVEÁN, -Ă, râșnoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Râșnov. 2. Adj. Care aparține orașului Râșnov sau râșnovenilor (1), privitor la Râșnov ori la râșnoveni. – Râșnov (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
râșnoveán adj. m., s. m., pl. râșnovéni; adj. f. râșnoveánă, pl. râșnovéne