ru
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.

DOOM

ruténiu [niu pron. niu] s. n., art. ruténiul; simb. Ru

ruaj
RUÁJ, ruaje, s. n. Totalitatea roților unei mașini. [Pr.: ru-aj] – Din fr. rouage.

DOOM

ruáj s. n., pl. ruáje

ruaje
RUÁJ, ruaje, s. n. Totalitatea roților unei mașini. [Pr.: ru-aj] – Din fr. rouage.

DOOM

ruáj s. n., pl. ruáje

ruajele
RUÁJ, ruaje, s. n. Totalitatea roților unei mașini. [Pr.: ru-aj] – Din fr. rouage.

DOOM

ruáj s. n., pl. ruáje

ruajelor
RUÁJ, ruaje, s. n. Totalitatea roților unei mașini. [Pr.: ru-aj] – Din fr. rouage.

DOOM

ruáj s. n., pl. ruáje

ruajul
RUÁJ, ruaje, s. n. Totalitatea roților unei mașini. [Pr.: ru-aj] – Din fr. rouage.

DOOM

ruáj s. n., pl. ruáje

ruajului
RUÁJ, ruaje, s. n. Totalitatea roților unei mașini. [Pr.: ru-aj] – Din fr. rouage.

DOOM

ruáj s. n., pl. ruáje

ruandez
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandez
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandeza
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandeza
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandeze
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandeze
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandeze
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezei
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezei
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezele
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezele
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezelor
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezelor
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezi
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezi
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezii
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezii
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezilor
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezilor
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezo
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezo
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezul
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezul
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezule
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezule
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezului
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

ruandezului
RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ruandei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ruandei sau ruandezilor (1), privitor la Ruanda ori la ruandezi. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.

DOOM

ruandéz (ru-an-) adj. m., s. m., pl. ruandézi; adj. f., s. f. ruandéză, pl. ruandéze

rubai
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.

DOOM

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubaiat
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.

DOOM

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubaiate
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.

DOOM

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubaiatele
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.

DOOM

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubaiatelor
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.

DOOM

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubaiatul
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.

DOOM

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubaiatului
RUBAIÁT, rubaiate, s. n. Catren persan care exprimă o idee mistică sau filozofică. [Pr.: -ba-iat. – Var.: rubái s. n.] – Din fr. rubáiyyat.

DOOM

rubaiát (-ba-iat) s. n., pl. rubaiáte

rubanat
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanata
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanata
RUBANÁTĂ, rubanate, s. f. (Geol.) Textură a unor roci eruptive cu aspectul unor dungi, datorită alternanței diferitelor minerale. ◊ (Adjectival) Structură rubanată. – Din fr. rubané.

rubanate
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanate
RUBANÁTĂ, rubanate, s. f. (Geol.) Textură a unor roci eruptive cu aspectul unor dungi, datorită alternanței diferitelor minerale. ◊ (Adjectival) Structură rubanată. – Din fr. rubané.

rubanatei
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanatei
RUBANÁTĂ, rubanate, s. f. (Geol.) Textură a unor roci eruptive cu aspectul unor dungi, datorită alternanței diferitelor minerale. ◊ (Adjectival) Structură rubanată. – Din fr. rubané.

rubanatele
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanatele
RUBANÁTĂ, rubanate, s. f. (Geol.) Textură a unor roci eruptive cu aspectul unor dungi, datorită alternanței diferitelor minerale. ◊ (Adjectival) Structură rubanată. – Din fr. rubané.

rubanatelor
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanatelor
RUBANÁTĂ, rubanate, s. f. (Geol.) Textură a unor roci eruptive cu aspectul unor dungi, datorită alternanței diferitelor minerale. ◊ (Adjectival) Structură rubanată. – Din fr. rubané.

rubanatul
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanatului
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanați
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanații
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubanaților
RUBANÁT, -Ă adj. (Geol.) Structură rubanată = cu alternanțe de culoare închisă sau deschisă. [Cf. fr. rubané].

rubarba
RUBÁRBĂ, rubarbe, s. f. (Bot.) Revent. – Din fr. rhubarbe.

DOOM

rubárbă s. f., g.-d. art. rubárbei; pl. rubárbe

rubarbe
RUBÁRBĂ, rubarbe, s. f. (Bot.) Revent. – Din fr. rhubarbe.

DOOM

rubárbă s. f., g.-d. art. rubárbei; pl. rubárbe

rubarbei
RUBÁRBĂ, rubarbe, s. f. (Bot.) Revent. – Din fr. rhubarbe.

DOOM

rubárbă s. f., g.-d. art. rubárbei; pl. rubárbe

rubarbele
RUBÁRBĂ, rubarbe, s. f. (Bot.) Revent. – Din fr. rhubarbe.

DOOM

rubárbă s. f., g.-d. art. rubárbei; pl. rubárbe

rubarbelor
RUBÁRBĂ, rubarbe, s. f. (Bot.) Revent. – Din fr. rhubarbe.

DOOM

rubárbă s. f., g.-d. art. rubárbei; pl. rubárbe

rubato
RUBÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Executare liberă din punct de vedere ritmic (potrivit înțelesului cuvintelor din text), în scopul obținerii unei mai mari expresivități. 2. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Liber din punct de vedere ritmic, în concordanță cu sensul cuvintelor din text. – Cuv. it.

DOOM

rubáto (it.) adv.

rubatoul
RUBÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Executare liberă din punct de vedere ritmic (potrivit înțelesului cuvintelor din text), în scopul obținerii unei mai mari expresivități. 2. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Liber din punct de vedere ritmic, în concordanță cu sensul cuvintelor din text. – Cuv. it.

DOOM

rubáto (it.) adv.

rubatoului
RUBÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Executare liberă din punct de vedere ritmic (potrivit înțelesului cuvintelor din text), în scopul obținerii unei mai mari expresivități. 2. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Liber din punct de vedere ritmic, în concordanță cu sensul cuvintelor din text. – Cuv. it.

DOOM

rubáto (it.) adv.

rubașcă
RUBÁȘCĂ, rubăști, s. f. Cămașă bărbătească încheiată pe umăr, care se poartă încinsă peste pantaloni, specifică portului popular rus. – Din rus. rubașka.

DOOM

rubáșcă s. f., g.-d. art. rubắștii; pl. rubắști

rubedenia
RUBEDÉNIE, rubedenii, s. f. (Pop.) Rudă¹. – Cf. rudenie.

DOOM

rubedénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. rubedénia (-ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (-ni-i-)

rubedenie
RUBEDÉNIE, rubedenii, s. f. (Pop.) Rudă¹. – Cf. rudenie.

DOOM

rubedénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. rubedénia (-ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (-ni-i-)

rubedeniei
RUBEDÉNIE, rubedenii, s. f. (Pop.) Rudă¹. – Cf. rudenie.

DOOM

rubedénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. rubedénia (-ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (-ni-i-)

rubedenii
RUBEDÉNIE, rubedenii, s. f. (Pop.) Rudă¹. – Cf. rudenie.

DOOM

rubedénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. rubedénia (-ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (-ni-i-)

rubedeniile
RUBEDÉNIE, rubedenii, s. f. (Pop.) Rudă¹. – Cf. rudenie.

DOOM

rubedénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. rubedénia (-ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (-ni-i-)

rubedeniilor
RUBEDÉNIE, rubedenii, s. f. (Pop.) Rudă¹. – Cf. rudenie.

DOOM

rubedénie (pop.) (-ni-e) s. f., art. rubedénia (-ni-a), g.-d. art. rubedéniei; pl. rubedénii, art. rubedéniile (-ni-i-)

rubedenism
rubedenism, rubedenisme s. n. (pub., peior.) nepotism, promovare în funcții importante, de către un om politic aflat la putere, a propriilor rude.

rubefacție
RUBEFÁCȚIE, rubefacții, s. f. (Med.) Înroșire a pielii produsă de o substanță rubefiantă. – Din fr. rubéfaction.

rubefiant
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiant
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefianta
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiante
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiantei
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiantele
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiantelor
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiantul
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiantul
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiantului
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefiantului
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefianți
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefianți
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefianții
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefianții
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefianților
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubefianților
RUBEFIÁNT, rubefianți, s. m. (Substanță) care, în contact cu pielea, provoacă o iritație ușoară, uneori cu consecințe revulsive. [Pr.: -fi-ant. – Pl. și: (n.) rubefiante] – Din fr. rubéfiant.

DOOM

!rubefiánt (-fi-ant) s. m./s. n., pl. rubefiánți/rubefiánte

rubelit
RUBELÍT, rubelite, s. n. Varietate de turmalină, de culoare roz, care conține litiu, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. rubellite.

DOOM

rubelít s. n., pl. rubelíte

rubelit
RUBELÍT s. n. Piatră prețioasă roză.

rubelite
RUBELÍT, rubelite, s. n. Varietate de turmalină, de culoare roz, care conține litiu, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. rubellite.

DOOM

rubelít s. n., pl. rubelíte

rubelitele
RUBELÍT, rubelite, s. n. Varietate de turmalină, de culoare roz, care conține litiu, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. rubellite.

DOOM

rubelít s. n., pl. rubelíte

rubelitelor
RUBELÍT, rubelite, s. n. Varietate de turmalină, de culoare roz, care conține litiu, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. rubellite.

DOOM

rubelít s. n., pl. rubelíte

rubelitul
RUBELÍT, rubelite, s. n. Varietate de turmalină, de culoare roz, care conține litiu, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. rubellite.

DOOM

rubelít s. n., pl. rubelíte

rubelitului
RUBELÍT, rubelite, s. n. Varietate de turmalină, de culoare roz, care conține litiu, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. rubellite.

DOOM

rubelít s. n., pl. rubelíte

rubeola
RUBEÓLĂ, rubeole, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă acută, provocată de un virus, care se manifestă prin erupție cutanată, prin febră, mărirea ganglionilor cervicali, tuse etc. [Pr.: -be-o-] – Din fr. rubéole.

DOOM

rubeólă (-be-o-) s. f., g.-d. art. rubeólei; pl. rubeóle

rubeole
RUBEÓLĂ, rubeole, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă acută, provocată de un virus, care se manifestă prin erupție cutanată, prin febră, mărirea ganglionilor cervicali, tuse etc. [Pr.: -be-o-] – Din fr. rubéole.

DOOM

rubeólă (-be-o-) s. f., g.-d. art. rubeólei; pl. rubeóle

rubeolei
RUBEÓLĂ, rubeole, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă acută, provocată de un virus, care se manifestă prin erupție cutanată, prin febră, mărirea ganglionilor cervicali, tuse etc. [Pr.: -be-o-] – Din fr. rubéole.

DOOM

rubeólă (-be-o-) s. f., g.-d. art. rubeólei; pl. rubeóle

rubeolele
RUBEÓLĂ, rubeole, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă acută, provocată de un virus, care se manifestă prin erupție cutanată, prin febră, mărirea ganglionilor cervicali, tuse etc. [Pr.: -be-o-] – Din fr. rubéole.

DOOM

rubeólă (-be-o-) s. f., g.-d. art. rubeólei; pl. rubeóle

rubeolelor
RUBEÓLĂ, rubeole, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă acută, provocată de un virus, care se manifestă prin erupție cutanată, prin febră, mărirea ganglionilor cervicali, tuse etc. [Pr.: -be-o-] – Din fr. rubéole.

DOOM

rubeólă (-be-o-) s. f., g.-d. art. rubeólei; pl. rubeóle

rubeolic
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolica
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolice
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolicei
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolicele
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolicelor
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolici
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolicii
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolicilor
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolicul
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeolicului
RUBEÓLIC, -Ă, rubeolici, -ce, adj. (Med.) Care este specific rubeolei, de rubeolă. [Pr.: -be-o-] – Rubeolă + suf. -ic.

rubeoliform
RUBEOLIFÓRM, -Ă adj. (Despre erupții) Care seamănă cu erupția rubeolică. [< fr. rubéoliforme].

ruber
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

rubera
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

rubere
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberei
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberele
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberelor
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberi
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberii
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberilor
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberoid
RUBEROÍD s. n. Carton asfaltat de calitate superioară, folosit în construcții și ca material izolant hidrofug. – Din fr. ruberoïde, engl. ruberoid, germ. Ruberoid.

DOOM

ruberoíd s. n.

ruberoid
RUBEROÍD s. n. Carton asfaltat de calitate superioară, folosit în construcții și ca material izolant hidrofug. – Din fr. ruberoïde, engl. ruberoid, germ. Ruberoid.

ruberoide
RUBEROÍD s. n. Carton asfaltat de calitate superioară, folosit în construcții și ca material izolant hidrofug. – Din fr. ruberoïde, engl. ruberoid, germ. Ruberoid.

DOOM

ruberoíd s. n.

ruberoidele
RUBEROÍD s. n. Carton asfaltat de calitate superioară, folosit în construcții și ca material izolant hidrofug. – Din fr. ruberoïde, engl. ruberoid, germ. Ruberoid.

DOOM

ruberoíd s. n.

ruberoidelor
RUBEROÍD s. n. Carton asfaltat de calitate superioară, folosit în construcții și ca material izolant hidrofug. – Din fr. ruberoïde, engl. ruberoid, germ. Ruberoid.

DOOM

ruberoíd s. n.

ruberoidul
RUBEROÍD s. n. Carton asfaltat de calitate superioară, folosit în construcții și ca material izolant hidrofug. – Din fr. ruberoïde, engl. ruberoid, germ. Ruberoid.

DOOM

ruberoíd s. n.

ruberoidului
RUBEROÍD s. n. Carton asfaltat de calitate superioară, folosit în construcții și ca material izolant hidrofug. – Din fr. ruberoïde, engl. ruberoid, germ. Ruberoid.

DOOM

ruberoíd s. n.

ruberul
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

ruberului
RÚBER s.n. Cauciuc obținut din latexul unor plante tropicale. [< germ. Rubber].

rubia
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

DOOM

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubiacee
RUBIACÉE, rubiacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze înguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate în inflorescențe bogate; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -bi-a-ce-e] – Din fr. rubiacée.

DOOM

rubiacée (-bi-a-) s. f., art. rubiacéea, g.-d. art. rubiacéei; pl. rubiacée

rubiaceea
RUBIACÉE, rubiacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze înguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate în inflorescențe bogate; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -bi-a-ce-e] – Din fr. rubiacée.

DOOM

rubiacée (-bi-a-) s. f., art. rubiacéea, g.-d. art. rubiacéei; pl. rubiacée

rubiaceei
RUBIACÉE, rubiacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze înguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate în inflorescențe bogate; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -bi-a-ce-e] – Din fr. rubiacée.

DOOM

rubiacée (-bi-a-) s. f., art. rubiacéea, g.-d. art. rubiacéei; pl. rubiacée

rubiaceele
RUBIACÉE, rubiacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze înguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate în inflorescențe bogate; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -bi-a-ce-e] – Din fr. rubiacée.

DOOM

rubiacée (-bi-a-) s. f., art. rubiacéea, g.-d. art. rubiacéei; pl. rubiacée

rubiaceelor
RUBIACÉE, rubiacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze înguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate în inflorescențe bogate; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -bi-a-ce-e] – Din fr. rubiacée.

DOOM

rubiacée (-bi-a-) s. f., art. rubiacéea, g.-d. art. rubiacéei; pl. rubiacée

rubiaceu
RUBIACÉE s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate, cu frunzele înguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate în inflorescențe bogate. Roiba face parte din familia rubiaceelor. – Pronunțat: -bi-a-.

rubiaua
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

DOOM

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubicel
RUBICÉL, rubiceli, s. m. (Min.) Varietate de cuarț de culoare roșie-violetă. – Din fr. rubicelle.

rubicond
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubiconda
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubiconde
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubicondei
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubicondele
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubicondelor
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubicondul
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubicondului
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubiconzi
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubiconzii
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubiconzilor
RUBICÓND, -Ă, rubiconzi, -de, adj. (Despre fața oamenilor) Roșu, rumen, aprins, îmbujorat. – Din fr. rubicond.

DOOM

rubicónd adj. m., pl. rubicónzi; f. rubicóndă, pl. rubicónde

rubidiu
RUBÍDIU s. n. Element chimic, metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, care se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.

DOOM

rubídiu [diu pron. diu] s. n., art. rubídiul; simb. Rb

rubidiul
RUBÍDIU s. n. Element chimic, metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, care se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.

DOOM

rubídiu [diu pron. diu] s. n., art. rubídiul; simb. Rb

rubidiului
RUBÍDIU s. n. Element chimic, metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, care se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.

DOOM

rubídiu [diu pron. diu] s. n., art. rubídiul; simb. Rb

rubiele
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

DOOM

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubielei
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

DOOM

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubielele
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

DOOM

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubielelor
RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

DOOM

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubil
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubila
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubile
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubilei
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubilele
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubilelor
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubili
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubilii
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubililor
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubilul
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubilului
RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbenă-roșiatică. [< lat. rubellus].

rubin
RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

DOOM

rubín s. n., pl. rubíne

rubin
RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon, de culoare roșie, foarte dură, folosită ca piatră prețioasă. Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. TOPÎRCEANU, B. 73. ◊ Fig. La răsărit se deschisese o poartă de rubin. SADOVEANU, F. J. 446. Iar tînăra copilă cu buze de rubin Eroului la masă în cupă turna vin. BOLINTINEANU, O. 63. Și cînd apune ziua, cerescul ei senin Reflectă cu splendoare al vinului rubin. ALECSANDRI, P. III 381. – Pl. și: rubinuri (SADOVEANU, Z. C. 134, ISPIRESCU, M. V. 43), (m.) rubini (EMINESCU, N. 50, ODOBESCU, S. A. 137).

rubin
RUBÍN, rubine, s. n. (Adesea fig.) Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pr. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

rubine
RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

DOOM

rubín s. n., pl. rubíne

rubinele
RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

DOOM

rubín s. n., pl. rubíne

rubinelor
RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

DOOM

rubín s. n., pl. rubíne

rubinia
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubinie
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubiniei
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubinii
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubiniii
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubiniile
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubiniilor
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubiniu
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubiniul
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubiniului
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea rubinului; roșu-închis; rubinos. 2. S. n. Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.

DOOM

*rubiníu² s. n., art. rubiníul

rubinoasa
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinoase
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinoasei
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinoasele
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinoaselor
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinos
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinosul
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinosului
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinoși
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinoșii
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinoșilor
RUBINÓS, -OÁSĂ, rubinoși, -oase, adj. (Înv.) Rubiniu. – Rubin + suf. -os. Cf. rubinoso.

DOOM

rubinós (înv.) adj. m., pl. rubinóși; f. rubinoásă, pl. rubinoáse

rubinspinel
RUBINSPINÉL, rubinspineli, s. m. Varietate de spinel de culoare roșu-închis. – Rubin + spinel.

DOOM

rubinspinél s. m., pl. rubinspinéli

rubinspineli
RUBINSPINÉL, rubinspineli, s. m. Varietate de spinel de culoare roșu-închis. – Rubin + spinel.

DOOM

rubinspinél s. m., pl. rubinspinéli

rubinspinelii
RUBINSPINÉL, rubinspineli, s. m. Varietate de spinel de culoare roșu-închis. – Rubin + spinel.

DOOM

rubinspinél s. m., pl. rubinspinéli

rubinspinelilor
RUBINSPINÉL, rubinspineli, s. m. Varietate de spinel de culoare roșu-închis. – Rubin + spinel.

DOOM

rubinspinél s. m., pl. rubinspinéli

rubinspinelul
RUBINSPINÉL, rubinspineli, s. m. Varietate de spinel de culoare roșu-închis. – Rubin + spinel.

DOOM

rubinspinél s. m., pl. rubinspinéli

rubinspinelului
RUBINSPINÉL, rubinspineli, s. m. Varietate de spinel de culoare roșu-închis. – Rubin + spinel.

DOOM

rubinspinél s. m., pl. rubinspinéli

rubinul
RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

DOOM

rubín s. n., pl. rubíne

rubinului
RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

DOOM

rubín s. n., pl. rubíne

rubla
RÚBLĂ, ruble, s. f. 1. Unitatea principală a sistemului monetar din Rusia; moneda care reprezintă această unitate. 2. Nume dat în trecut monedelor străine de argint. – Din rus. rubl'.

DOOM

rúblă (ru-blă) s. f., g.-d. art. rúblei; pl. rúble

ruble
RÚBLĂ, ruble, s. f. 1. Unitatea principală a sistemului monetar din Rusia; moneda care reprezintă această unitate. 2. Nume dat în trecut monedelor străine de argint. – Din rus. rubl'.

DOOM

rúblă (ru-blă) s. f., g.-d. art. rúblei; pl. rúble

rublei
RÚBLĂ, ruble, s. f. 1. Unitatea principală a sistemului monetar din Rusia; moneda care reprezintă această unitate. 2. Nume dat în trecut monedelor străine de argint. – Din rus. rubl'.

DOOM

rúblă (ru-blă) s. f., g.-d. art. rúblei; pl. rúble

rublele
RÚBLĂ, ruble, s. f. 1. Unitatea principală a sistemului monetar din Rusia; moneda care reprezintă această unitate. 2. Nume dat în trecut monedelor străine de argint. – Din rus. rubl'.

DOOM

rúblă (ru-blă) s. f., g.-d. art. rúblei; pl. rúble

rublelor
RÚBLĂ, ruble, s. f. 1. Unitatea principală a sistemului monetar din Rusia; moneda care reprezintă această unitate. 2. Nume dat în trecut monedelor străine de argint. – Din rus. rubl'.

DOOM

rúblă (ru-blă) s. f., g.-d. art. rúblei; pl. rúble

rubra
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor.

rubrica
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubrica
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

DOOM

rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici

rubricai
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricam
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricare
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricare
RUBRICÁRE s.f. Acțiunea de a rubrica și rezultatul ei; clasificare. [< rubrica].

rubricarea
RUBRICÁRE s.f. Acțiunea de a rubrica și rezultatul ei; clasificare. [< rubrica].

rubricarii
RUBRICÁRIU s.n. (Liv.) Titlu în cerneală roșie al capitolelor unei opere. ♦ Indice alfabetic. [Pron. -riu. / cf. it. rubricario].

rubricariile
RUBRICÁRIU s.n. (Liv.) Titlu în cerneală roșie al capitolelor unei opere. ♦ Indice alfabetic. [Pron. -riu. / cf. it. rubricario].

rubricariilor
RUBRICÁRIU s.n. (Liv.) Titlu în cerneală roșie al capitolelor unei opere. ♦ Indice alfabetic. [Pron. -riu. / cf. it. rubricario].

rubricariu
RUBRICÁRIU s.n. (Liv.) Titlu în cerneală roșie al capitolelor unei opere. ♦ Indice alfabetic. [Pron. -riu. / cf. it. rubricario].

rubricariul
RUBRICÁRIU s.n. (Liv.) Titlu în cerneală roșie al capitolelor unei opere. ♦ Indice alfabetic. [Pron. -riu. / cf. it. rubricario].

rubricariului
RUBRICÁRIU s.n. (Liv.) Titlu în cerneală roșie al capitolelor unei opere. ♦ Indice alfabetic. [Pron. -riu. / cf. it. rubricario].

rubricară
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricarăm
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricarăți
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricase
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricasem
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricaseră
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricaserăm
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricaserăți
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricaseși
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricaseți
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricat
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricat
RUBRICÁT, -Ă adj. (Liv.) Trecut într-o rubrică, notat și clasificat. [Cf. it. rubricato].

rubricatoare
RUBRICATÓR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].

rubricatoarele
RUBRICATÓR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].

rubricatoarelor
RUBRICATÓR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].

rubricator
RUBRICATÓR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].

rubricatorul
RUBRICATÓR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].

rubricatorului
RUBRICATÓR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].

rubricatura
RUBRICATÚRĂ s.f. Împărțirea unui registru, a unui formular etc. în rubrici; liniatură. [< germ. Rubrikatur].

DOOM

rubricatúră (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rubricatúrii

rubricaturi
RUBRICATÚRĂ s.f. Împărțirea unui registru, a unui formular etc. în rubrici; liniatură. [< germ. Rubrikatur].

DOOM

rubricatúră (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rubricatúrii

rubricaturii
RUBRICATÚRĂ s.f. Împărțirea unui registru, a unui formular etc. în rubrici; liniatură. [< germ. Rubrikatur].

DOOM

rubricatúră (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rubricatúrii

rubricau
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricași
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricați
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubrichează
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubrichez
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricheze
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubrichezi
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubrici
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

DOOM

rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici

rubricii
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

DOOM

rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici

rubricile
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

DOOM

rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici

rubricilor
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

DOOM

rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici

rubricând
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricînd
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

rubricări
RUBRICÁRE s.f. Acțiunea de a rubrica și rezultatul ei; clasificare. [< rubrica].

rubricării
RUBRICÁRE s.f. Acțiunea de a rubrica și rezultatul ei; clasificare. [< rubrica].

rubricările
RUBRICÁRE s.f. Acțiunea de a rubrica și rezultatul ei; clasificare. [< rubrica].

rubricărilor
RUBRICÁRE s.f. Acțiunea de a rubrica și rezultatul ei; clasificare. [< rubrica].

rubrum
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv).

rubus
MUR¹, muri, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbele și cu fructele comestibile (Rubus); arbust din această specie. – Lat. morus.

rubylith
RUBYLÍTH s. n. (Electron.) Material special destinat fotografierii prin transparență a planurilor circuitelor integrate. – Din fr., engl. rubylith.

ruca
rucá (-ále), s. f. – Cerere, petiție. Tc. (arab.) rüka (Candrea). Sec. XVIII, înv.

rucaviță
rucáviță (-țe), s. f. – Mînecuță la costumul preoțesc. – Mr. racaviță „manșetă”. Sl. rąkavica „mănușă” (Cihac, II, 320), din rąka „mînă”, cf. răcodelie, rîncă.

rucsac
RÚCSAC s.n. Sac care se poartă în spate, folosit mai ales de excursioniști; raniță. [Pl. -curi, (s.m.) -ci. / < germ. Rucksack].

rucsac
RÚCSAC, rucsacuri, s. n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursioniști, în spate; raniță. – Din germ. Rucksack.

DOOM

rúcsac s. n., pl. rúcsacuri

rucsacul
RÚCSAC, rucsacuri, s. n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursioniști, în spate; raniță. – Din germ. Rucksack.

DOOM

rúcsac s. n., pl. rúcsacuri

rucsacului
RÚCSAC, rucsacuri, s. n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursioniști, în spate; raniță. – Din germ. Rucksack.

DOOM

rúcsac s. n., pl. rúcsacuri

rucsacuri
RÚCSAC, rucsacuri, s. n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursioniști, în spate; raniță. – Din germ. Rucksack.

DOOM

rúcsac s. n., pl. rúcsacuri

rucsacurile
RÚCSAC, rucsacuri, s. n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursioniști, în spate; raniță. – Din germ. Rucksack.

DOOM

rúcsac s. n., pl. rúcsacuri

rucsacurilor
RÚCSAC, rucsacuri, s. n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursioniști, în spate; raniță. – Din germ. Rucksack.

DOOM

rúcsac s. n., pl. rúcsacuri

ruda
RÚDĂ², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.

DOOM

rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde

rudacee
RUDACÉE s. f. pl. Nume generic pentru rocile sedimentare clastice de tipul pietrișurilor. – Et. nec.

DOOM

rudacée s. f. pl.

rudaceea
RUDACÉE s. f. pl. Nume generic pentru rocile sedimentare clastice de tipul pietrișurilor. – Et. nec.

DOOM

rudacée s. f. pl.

rudaceei
RUDACÉE s. f. pl. Nume generic pentru rocile sedimentare clastice de tipul pietrișurilor. – Et. nec.

DOOM

rudacée s. f. pl.

rudaceele
RUDACÉE s. f. pl. Nume generic pentru rocile sedimentare clastice de tipul pietrișurilor. – Et. nec.

DOOM

rudacée s. f. pl.

rudaceelor
RUDACÉE s. f. pl. Nume generic pentru rocile sedimentare clastice de tipul pietrișurilor. – Et. nec.

DOOM

rudacée s. f. pl.

rudar
RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

DOOM

rudár s. m., pl. rudári

rudari
RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

DOOM

rudár s. m., pl. rudári

rudarii
RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

DOOM

rudár s. m., pl. rudári

rudarilor
RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

DOOM

rudár s. m., pl. rudári

rudarul
RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

DOOM

rudár s. m., pl. rudári

rudarului
RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

DOOM

rudár s. m., pl. rudári

rudașcă
RUDÁȘCĂ s. f. v. rădașcă.

rude
RÚDĂ², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.

DOOM

rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde

rudea
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudeai
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudeam
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudească
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudeau
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudeați
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudei
RÚDĂ², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.

DOOM

rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde

rudele
RÚDĂ², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.

DOOM

rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde

rudelor
RÚDĂ², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.

DOOM

rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde

rudenia
RUDÉNIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. 2. Rudă¹ (1). – Rudi + suf. -enie.

DOOM

rudénie (-ni-e) s. f., art. rudénia (-ni-a), g.-d. art. rudéniei; (rude) pl. rudénii, art. rudéniile (-ni-i-)

rudenie
RUDÉNIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. 2. Rudă¹ (1). – Rudi + suf. -enie.

DOOM

rudénie (-ni-e) s. f., art. rudénia (-ni-a), g.-d. art. rudéniei; (rude) pl. rudénii, art. rudéniile (-ni-i-)

rudeniei
RUDÉNIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. 2. Rudă¹ (1). – Rudi + suf. -enie.

DOOM

rudénie (-ni-e) s. f., art. rudénia (-ni-a), g.-d. art. rudéniei; (rude) pl. rudénii, art. rudéniile (-ni-i-)

rudenii
RUDÉNIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. 2. Rudă¹ (1). – Rudi + suf. -enie.

DOOM

rudénie (-ni-e) s. f., art. rudénia (-ni-a), g.-d. art. rudéniei; (rude) pl. rudénii, art. rudéniile (-ni-i-)

rudeniile
RUDÉNIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. 2. Rudă¹ (1). – Rudi + suf. -enie.

DOOM

rudénie (-ni-e) s. f., art. rudénia (-ni-a), g.-d. art. rudéniei; (rude) pl. rudénii, art. rudéniile (-ni-i-)

rudeniilor
RUDÉNIE, (2) rudenii, s. f. 1. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie; înrudire. 2. Rudă¹ (1). – Rudi + suf. -enie.

DOOM

rudénie (-ni-e) s. f., art. rudénia (-ni-a), g.-d. art. rudéniei; (rude) pl. rudénii, art. rudéniile (-ni-i-)

ruderal
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderala
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderale
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderale
PĂDUCHÉRNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. (Depr.) Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, întrebuințată la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păducherniți] – Păduche + suf. -erniță.

ruderalei
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderalele
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderalelor
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderali
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderalii
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderalilor
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderalul
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

ruderalului
RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care crește în apropierea așezămintelor omenești, în locuri umblate de animale, pe lângă ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – dărâmătură].

rudesc
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudește
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudești
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudi
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiar
RUDIÁR s.m. Gladiator care și-a redobândit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius].

rudiari
RUDIÁR s.m. Gladiator care și-a redobândit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius].

rudiarii
RUDIÁR s.m. Gladiator care și-a redobândit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius].

rudiarilor
RUDIÁR s.m. Gladiator care și-a redobândit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius].

rudiarul
RUDIÁR s.m. Gladiator care și-a redobândit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius].

rudiarului
RUDIÁR s.m. Gladiator care și-a redobândit libertatea. [Pron. -di-ar. / < lat. rudiarius].

rudii
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudim
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiment
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.

DOOM

rudimént s. n., pl. rudiménte

rudiment
RUDIMÉNT s.n. 1. (Biol.) Organ abia vizibil, în formare sau nedezvoltat; început. 2. (Fig.; de obicei la pl.) Elementele prime ale unei teorii, ale unei arte etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. rudiment, lat. rudimentum].

rudimentar
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentara
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentare
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentarei
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentarele
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentarelor
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentari
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentarii
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentarilor
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentarism
RUDIMENTARÍSM s.n. (Liv.) Faptul de a fi rudimentar; rudimentaritate; primitivism. [Cf. fr. rudimentarisme].

rudimentarismul
RUDIMENTARÍSM s.n. (Liv.) Faptul de a fi rudimentar; rudimentaritate; primitivism. [Cf. fr. rudimentarisme].

rudimentarismului
RUDIMENTARÍSM s.n. (Liv.) Faptul de a fi rudimentar; rudimentaritate; primitivism. [Cf. fr. rudimentarisme].

rudimentaritate
RUDIMENTARITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este rudimentar. ♦ Lipsă de finețe (1). – Rudimentar + suf. -itate.

rudimentaritatea
RUDIMENTARITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este rudimentar. ♦ Lipsă de finețe (1). – Rudimentar + suf. -itate.

rudimentarități
RUDIMENTARITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este rudimentar. ♦ Lipsă de finețe (1). – Rudimentar + suf. -itate.

rudimentarității
RUDIMENTARITÁTE s. f. (Rar) Însușirea a ceea ce este rudimentar. ♦ Lipsă de finețe (1). – Rudimentar + suf. -itate.

rudimentarul
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimentarului
RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care este slab dezvoltat, care abia începe să se formeze, care este la începutul dezvoltării sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.

DOOM

rudimentár adj. m., pl. rudimentári; f. rudimentáră, pl. rudimentáre

rudimente
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.

DOOM

rudimént s. n., pl. rudiménte

rudimentele
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.

DOOM

rudimént s. n., pl. rudiménte

rudimentelor
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.

DOOM

rudimént s. n., pl. rudiménte

rudimentul
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.

DOOM

rudimént s. n., pl. rudiménte

rudimentului
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.

DOOM

rudimént s. n., pl. rudiménte

rudind
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudire
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudire
RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

DOOM

rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri

rudirea
RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

DOOM

rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri

rudiri
RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

DOOM

rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri

rudirii
RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

DOOM

rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri

rudirile
RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

DOOM

rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri

rudirilor
RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

DOOM

rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri

rudiră
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudirăm
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudirăți
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudise
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudisem
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiseră
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiserăm
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiserăți
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiseși
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiseți
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudist
RUDÍȘTI s. m. pl. Grup fosil de lamelibranhiate, ai căror reprezentanți au valvele foarte modificate din cauza fixării lor. – Din fr. rudistes.

DOOM

rudíști s. m. pl.

rudistul
RUDÍȘTI s. m. pl. Grup fosil de lamelibranhiate, ai căror reprezentanți au valvele foarte modificate din cauza fixării lor. – Din fr. rudistes.

DOOM

rudíști s. m. pl.

rudistului
RUDÍȘTI s. m. pl. Grup fosil de lamelibranhiate, ai căror reprezentanți au valvele foarte modificate din cauza fixării lor. – Din fr. rudistes.

DOOM

rudíști s. m. pl.

rudit
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudiși
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudișoara
RUDIȘOÁRĂ, rudișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rudă¹. – Rudă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

rudișoáră (rar) s. f., g.-d. art. rudișoárei; pl. rudișoáre

rudișoare
RUDIȘOÁRĂ, rudișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rudă¹. – Rudă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

rudișoáră (rar) s. f., g.-d. art. rudișoárei; pl. rudișoáre

rudișoarei
RUDIȘOÁRĂ, rudișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rudă¹. – Rudă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

rudișoáră (rar) s. f., g.-d. art. rudișoárei; pl. rudișoáre

rudișoarele
RUDIȘOÁRĂ, rudișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rudă¹. – Rudă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

rudișoáră (rar) s. f., g.-d. art. rudișoárei; pl. rudișoáre

rudișoarelor
RUDIȘOÁRĂ, rudișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui rudă¹. – Rudă¹ + suf. -ișoară.

DOOM

rudișoáră (rar) s. f., g.-d. art. rudișoárei; pl. rudișoáre

rudiști
RUDÍȘTI s. m. pl. Grup fosil de lamelibranhiate, ai căror reprezentanți au valvele foarte modificate din cauza fixării lor. – Din fr. rudistes.

DOOM

rudíști s. m. pl.

rudiștii
RUDÍȘTI s. m. pl. Grup fosil de lamelibranhiate, ai căror reprezentanți au valvele foarte modificate din cauza fixării lor. – Din fr. rudistes.

DOOM

rudíști s. m. pl.

rudiștilor
RUDÍȘTI s. m. pl. Grup fosil de lamelibranhiate, ai căror reprezentanți au valvele foarte modificate din cauza fixării lor. – Din fr. rudistes.

DOOM

rudíști s. m. pl.

rudița
RUDÍȚĂ, rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. – Rudă² + suf. -iță.

DOOM

rudíță (reg.) s. f., g.-d. art. rudíței; pl. rudíțe

rudițe
RUDÍȚĂ, rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. – Rudă² + suf. -iță.

DOOM

rudíță (reg.) s. f., g.-d. art. rudíței; pl. rudíțe

rudiței
RUDÍȚĂ, rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. – Rudă² + suf. -iță.

DOOM

rudíță (reg.) s. f., g.-d. art. rudíței; pl. rudíțe

rudițele
RUDÍȚĂ, rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. – Rudă² + suf. -iță.

DOOM

rudíță (reg.) s. f., g.-d. art. rudíței; pl. rudíțe

rudițelor
RUDÍȚĂ, rudițe, s. f. (Reg.) Hulubă. – Rudă² + suf. -iță.

DOOM

rudíță (reg.) s. f., g.-d. art. rudíței; pl. rudíțe

rudiți
RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă¹.

DOOM

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudăreasca
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudăresc
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudărescul
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudărescului
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudărești
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudăreștii
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudăreștile
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudăreștilor
RUDĂRÉSC, -EÁSCĂ, rudărești, adj. De rudar, făcut de rudar; țigănesc. – Rudar + suf. -esc.

DOOM

rudărésc adj. m., f. rudăreáscă; pl. m. și f. rudăréști

rudăria
RUDĂRÍE s. f. Meseria rudarului. – Rudar + suf. -ie.

DOOM

rudăríe s. f., art. rudăría, g.-d. rudăríi, art. rudăríei

rudărie
RUDĂRÍE s. f. Meseria rudarului. – Rudar + suf. -ie.

DOOM

rudăríe s. f., art. rudăría, g.-d. rudăríi, art. rudăríei

rudăriei
RUDĂRÍE s. f. Meseria rudarului. – Rudar + suf. -ie.

DOOM

rudăríe s. f., art. rudăría, g.-d. rudăríi, art. rudăríei

rudării
RUDĂRÍE s. f. Meseria rudarului. – Rudar + suf. -ie.

DOOM

rudăríe s. f., art. rudăría, g.-d. rudăríi, art. rudăríei

ruen
ruén (-ni), s. m. – Plantă (Succisa pratensis). – Var. ruin. Sb. rujan „galben închis” (Tiktin).

ruf
RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

DOOM

ruf s. n., pl. rúfuri

rufa
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.

DOOM

rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe

rufe
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.

DOOM

rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe

rufei
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.

DOOM

rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe

rufele
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.

DOOM

rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe

rufelor
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.

DOOM

rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe

rufet
rufét (ruféturi), s. n. – Breaslă, corporație. Tc. (arab.) rufet (Șeineanu, II, 302), cf. ngr. ρουφέτι, bg., sb. rufet. – Der. rufetaș, s. m. (breslaș; lucrător într-o mină de sare).

rufian
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufiana
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufianesc
RUFIANÉSC adj. (Liv.) Decăzut; dezmățat; declasat. [Pron. -fi-a-. / < it. ruffianesco].

rufianesc
RUFIANÉSC adj. (Liv.) Decăzut; dezmățat; declasat. [Pron. -fi-a-. / < it. ruffianesco].

rufianism
RUFIANÍSM s.n. (Liv.) Caracter rufianesc; codoșlâc. [Pron. -fi-a-. / cf. it. fuffianesimo].

rufianismul
RUFIANÍSM s.n. (Liv.) Caracter rufianesc; codoșlâc. [Pron. -fi-a-. / cf. it. fuffianesimo].

rufianismului
RUFIANÍSM s.n. (Liv.) Caracter rufianesc; codoșlâc. [Pron. -fi-a-. / cf. it. fuffianesimo].

rufianul
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufianului
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufiene
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufienei
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufienele
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufienelor
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufieni
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufienii
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufienilor
RUFIÁN, -Ă s.m. și f. (Italienism) Mediator de legături amoroase; codoș, intermediar. ♦ Decăzut, desfrânat. [Pron. -fi-an, pl. -ieni, -iene. / < it. ruffiano].

rufoasa
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufoase
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufoasei
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufoasele
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufoaselor
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufos
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufosul
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufosului
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufoși
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufoșii
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

rufoșilor
RUFÓS, -OÁSĂ, rufoși, -oase, adj. (Fam.) Zdrențăros. – Rufă + suf. -os.

DOOM

rufós (fam.) adj. m., pl. rufóși; f. rufoásă, pl. rufoáse

ruful
RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

DOOM

ruf s. n., pl. rúfuri

rufului
RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

DOOM

ruf s. n., pl. rúfuri

rufuri
RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

DOOM

ruf s. n., pl. rúfuri

rufurile
RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

DOOM

ruf s. n., pl. rúfuri

rufurilor
RUF, rufuri, s. n. Construcție deasupra punții superioare a unei nave, extinsă numai pe o porțiune a ei, în care sunt amenajate, de obicei, locuințele echipajului. – Din fr. rouf.

DOOM

ruf s. n., pl. rúfuri

rufușoara
RUFUȘOÁRĂ, rufușoare, s. f. Diminutiv al lui rufă. [Var.: rufșoáră s. f.] – Rufă + suf. -ușoară.

DOOM

rufușoáră s. f., g.-d. art. rufușoárei; pl. rufușoáre

rufușoare
RUFUȘOÁRĂ, rufușoare, s. f. Diminutiv al lui rufă. [Var.: rufșoáră s. f.] – Rufă + suf. -ușoară.

DOOM

rufușoáră s. f., g.-d. art. rufușoárei; pl. rufușoáre

rufușoarei
RUFUȘOÁRĂ, rufușoare, s. f. Diminutiv al lui rufă. [Var.: rufșoáră s. f.] – Rufă + suf. -ușoară.

DOOM

rufușoáră s. f., g.-d. art. rufușoárei; pl. rufușoáre

rufușoarele
RUFUȘOÁRĂ, rufușoare, s. f. Diminutiv al lui rufă. [Var.: rufșoáră s. f.] – Rufă + suf. -ușoară.

DOOM

rufușoáră s. f., g.-d. art. rufușoárei; pl. rufușoáre

rufușoarelor
RUFUȘOÁRĂ, rufușoare, s. f. Diminutiv al lui rufă. [Var.: rufșoáră s. f.] – Rufă + suf. -ușoară.

DOOM

rufușoáră s. f., g.-d. art. rufușoárei; pl. rufușoáre

rufăria
RUFĂRÍE s. f. Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. – Rufă + suf. -ărie.

DOOM

rufăríe s. f., art. rufăría, g.-d. rufăríi, art. rufăríei

rufărie
RUFĂRÍE s. f. Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. – Rufă + suf. -ărie.

DOOM

rufăríe s. f., art. rufăría, g.-d. rufăríi, art. rufăríei

rufăriei
RUFĂRÍE s. f. Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. – Rufă + suf. -ărie.

DOOM

rufăríe s. f., art. rufăría, g.-d. rufăríi, art. rufăríei

rufării
RUFĂRÍE s. f. Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. – Rufă + suf. -ărie.

DOOM

rufăríe s. f., art. rufăría, g.-d. rufăríi, art. rufăríei

rufșoară
RUFUȘOÁRĂ, rufușoare, s. f. Diminutiv al lui rufă. [Var.: rufșoáră s. f.] – Rufă + suf. -ușoară.

DOOM

rufușoáră s. f., g.-d. art. rufușoárei; pl. rufușoáre

rug
RUG¹, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

DOOM

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști

rug
RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

DOOM

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri

ruga
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

ruga
RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

DOOM

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

rugai
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugam
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugare
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugare
RUGÁRE, rugări, s. f. Acțiunea de a (se) ruga și rezultatul ei. ♦ (Pop.) Rugăminte, rugă. ♦ (Înv. și reg.) Petiție, cerere. – V. ruga.

DOOM

rugáre (înv.) s. f., g.-d. art. rugắrii; (rugăminți) pl. rugắri

rugarea
RUGÁRE, rugări, s. f. Acțiunea de a (se) ruga și rezultatul ei. ♦ (Pop.) Rugăminte, rugă. ♦ (Înv. și reg.) Petiție, cerere. – V. ruga.

DOOM

rugáre (înv.) s. f., g.-d. art. rugắrii; (rugăminți) pl. rugắri

rugară
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugarăm
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugarăți
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugase
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugasem
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugaseră
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugaserăm
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugaserăți
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugaseși
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugaseți
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugat
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugau
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugași
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugați
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugbi
RÚGBI s. f. Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby. – Pron.: rágbi] – Din engl., fr. rugby.

DOOM

!rúgbi/(angl.) rugby [pron. rágbi] s. n., art. rúgbiul/rúgby-ul

rugbist
RUGBÍST, rugbiști, s. m. Jucător de rugbi. – Rugbi + suf. -ist.

DOOM

rugbíst s. m., pl. rugbíști

rugbistic
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbistica
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbistice
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbisticei
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbisticele
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbisticelor
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbistici
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbisticii
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbisticilor
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbisticul
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbisticului
RUGBÍSTIC, -Ă, rugbistici, -ce, adj. Referitor la rugbi, de rugbi. – Rugbi + suf. -istic.

rugbistă
RUGBÍST, rugbiști, s. m. Jucător de rugbi. – Rugbi + suf. -ist.

DOOM

rugbíst s. m., pl. rugbíști

rugbiul
RÚGBI s. f. Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby. – Pron.: rágbi] – Din engl., fr. rugby.

DOOM

!rúgbi/(angl.) rugby [pron. rágbi] s. n., art. rúgbiul/rúgby-ul

rugbiului
RÚGBI s. f. Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby. – Pron.: rágbi] – Din engl., fr. rugby.

DOOM

!rúgbi/(angl.) rugby [pron. rágbi] s. n., art. rúgbiul/rúgby-ul

rugby
RÚGBI s. n. Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby] – Din engl., fr. rugby.

DOOM

rugby v. rúgbi

rugbyul
RÚGBI s. n. Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby] – Din engl., fr. rugby.

DOOM

rugby v. rúgbi

rugbyului
RÚGBI s. n. Joc sportiv desfășurat între două echipe a câte 15 jucători, pe un teren de formă dreptunghiulară, având ca obiect de joc o minge ovală pe care jucătorii o pot folosi, în egală măsură, cu piciorul sau cu mâna. [Scris și: rugby] – Din engl., fr. rugby.

DOOM

rugby v. rúgbi

rugea
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugeai
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugeam
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugească
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugeau
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugeați
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugesc
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

ruget
RUJÉT s. n. Boală infecțioasă a porcilor, care se manifestă prin febră și prin apariția unor pete roșii pe piele și care se poate transmite la om prin carnea de porc infectată; brâncă. [Var.: rugét s. n.] – Din fr. rouget.

DOOM

rujét s. n.

rugește
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugești
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugi
RUG¹, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

DOOM

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști

rugi
RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

DOOM

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

rugi
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugii
RUG¹, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

DOOM

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști

rugii
RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

DOOM

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

rugii
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugile
RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

DOOM

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

rugilor
RUG¹, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

DOOM

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști

rugilor
RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.

DOOM

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

rugim
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugina
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

DOOM

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă

ruginare
RUGINÁRE, ruginări, s. f. Mic arbust otrăvitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente și cu flori albe sau roșietice dispuse în mănunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugină.

DOOM

rugináre s. f., g.-d. art. ruginắrii; pl. ruginắri

ruginarea
RUGINÁRE, ruginări, s. f. Mic arbust otrăvitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente și cu flori albe sau roșietice dispuse în mănunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugină.

DOOM

rugináre s. f., g.-d. art. ruginắrii; pl. ruginắri

rugind
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugini
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

DOOM

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă

rugini
RUGINÍ, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugină (I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din rugină.

DOOM

ruginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ruginésc, imperf. 3 sg. rugineá; conj. prez. 3 să rugineáscă

ruginia
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginie
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginiei
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginii
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

DOOM

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă

ruginii
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginiii
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginiile
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginiilor
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginile
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

DOOM

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă

ruginilor
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

DOOM

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă

ruginire
RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.

DOOM

ruginíre s. f., g.-d. art. ruginírii; pl. ruginíri

ruginirea
RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.

DOOM

ruginíre s. f., g.-d. art. ruginírii; pl. ruginíri

ruginiri
RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.

DOOM

ruginíre s. f., g.-d. art. ruginírii; pl. ruginíri

ruginirii
RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.

DOOM

ruginíre s. f., g.-d. art. ruginírii; pl. ruginíri

ruginirile
RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.

DOOM

ruginíre s. f., g.-d. art. ruginírii; pl. ruginíri

ruginirilor
RUGINÍRE, ruginiri, s. f. Faptul de a (se) rugini. – V. rugini.

DOOM

ruginíre s. f., g.-d. art. ruginírii; pl. ruginíri

ruginit
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginita
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginite
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginitei
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginitele
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginitelor
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginitul
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginitului
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginitura
RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.

DOOM

ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri

ruginituri
RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.

DOOM

ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri

ruginiturii
RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.

DOOM

ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri

ruginiturile
RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.

DOOM

ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri

ruginiturilor
RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.

DOOM

ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri

ruginiu
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginiul
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginiului
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

DOOM

*ruginíu² s. n., art. ruginíul

ruginița
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

ruginițe
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

ruginiței
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

ruginițele
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

ruginițelor
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

ruginiți
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginiții
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginiților
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini.

ruginos
RUGINÓS, -OÁSĂ, ruginoși, -oase, adj. (Învechit și regional) Ruginit.

ruginări
RUGINÁRE, ruginări, s. f. Mic arbust otrăvitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente și cu flori albe sau roșietice dispuse în mănunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugină.

DOOM

rugináre s. f., g.-d. art. ruginắrii; pl. ruginắri

ruginării
RUGINÁRE, ruginări, s. f. Mic arbust otrăvitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente și cu flori albe sau roșietice dispuse în mănunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugină.

DOOM

rugináre s. f., g.-d. art. ruginắrii; pl. ruginắri

ruginările
RUGINÁRE, ruginări, s. f. Mic arbust otrăvitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente și cu flori albe sau roșietice dispuse în mănunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugină.

DOOM

rugináre s. f., g.-d. art. ruginắrii; pl. ruginắri

ruginărilor
RUGINÁRE, ruginări, s. f. Mic arbust otrăvitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente și cu flori albe sau roșietice dispuse în mănunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugină.

DOOM

rugináre s. f., g.-d. art. ruginắrii; pl. ruginắri

ruginătură
RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, stricat, lipsit de valoare, nefolositor. O ruginitură de decorație. La TDRG. – Variantă: ruginătúră (C. PETRESCU, R. DR. 24) s. f.

rugire
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugire
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

rugiră
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugirăm
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugirăți
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugise
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugisem
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugiseră
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugiserăm
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugiserăți
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugiseși
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugiseți
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugit
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugiși
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugiți
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

DOOM

rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugoasa
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugoase
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugoasei
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugoasele
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugoaselor
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugos
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugosul
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugosului
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugozimetre
RUGOZIMÉTRU, rugozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară rugozitatea. – Din fr. rugosimètre.

DOOM

rugozimétru (-me-tru) s. n., art. rugozimétrul; pl. rugozimétre

rugozimetrele
RUGOZIMÉTRU, rugozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară rugozitatea. – Din fr. rugosimètre.

DOOM

rugozimétru (-me-tru) s. n., art. rugozimétrul; pl. rugozimétre

rugozimetrelor
RUGOZIMÉTRU, rugozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară rugozitatea. – Din fr. rugosimètre.

DOOM

rugozimétru (-me-tru) s. n., art. rugozimétrul; pl. rugozimétre

rugozimetru
RUGOZIMÉTRU, rugozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară rugozitatea. – Din fr. rugosimètre.

DOOM

rugozimétru (-me-tru) s. n., art. rugozimétrul; pl. rugozimétre

rugozimetrul
RUGOZIMÉTRU, rugozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară rugozitatea. – Din fr. rugosimètre.

DOOM

rugozimétru (-me-tru) s. n., art. rugozimétrul; pl. rugozimétre

rugozimetrului
RUGOZIMÉTRU, rugozimetre, s. n. Aparat cu care se măsoară rugozitatea. – Din fr. rugosimètre.

DOOM

rugozimétru (-me-tru) s. n., art. rugozimétrul; pl. rugozimétre

rugozitate
RUGOZITÁTE, (2) rugozități, s. f. 1. Calitate a suprafeței unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mică neregularitate, sensibilă la pipăit, apărută pe suprafața unui obiect. – Din fr. rugosité.

DOOM

rugozitáte s. f., g.-d. art. rugozitắții; (asperități) pl. rugozitắți

rugozitatea
RUGOZITÁTE, (2) rugozități, s. f. 1. Calitate a suprafeței unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mică neregularitate, sensibilă la pipăit, apărută pe suprafața unui obiect. – Din fr. rugosité.

DOOM

rugozitáte s. f., g.-d. art. rugozitắții; (asperități) pl. rugozitắți

rugozități
RUGOZITÁTE, (2) rugozități, s. f. 1. Calitate a suprafeței unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mică neregularitate, sensibilă la pipăit, apărută pe suprafața unui obiect. – Din fr. rugosité.

DOOM

rugozitáte s. f., g.-d. art. rugozitắții; (asperități) pl. rugozitắți

rugozității
RUGOZITÁTE, (2) rugozități, s. f. 1. Calitate a suprafeței unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mică neregularitate, sensibilă la pipăit, apărută pe suprafața unui obiect. – Din fr. rugosité.

DOOM

rugozitáte s. f., g.-d. art. rugozitắții; (asperități) pl. rugozitắți

rugozitățile
RUGOZITÁTE, (2) rugozități, s. f. 1. Calitate a suprafeței unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mică neregularitate, sensibilă la pipăit, apărută pe suprafața unui obiect. – Din fr. rugosité.

DOOM

rugozitáte s. f., g.-d. art. rugozitắții; (asperități) pl. rugozitắți

rugozităților
RUGOZITÁTE, (2) rugozități, s. f. 1. Calitate a suprafeței unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mică neregularitate, sensibilă la pipăit, apărută pe suprafața unui obiect. – Din fr. rugosité.

DOOM

rugozitáte s. f., g.-d. art. rugozitắții; (asperități) pl. rugozitắți

rugoși
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugoșii
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugoșilor
RUGÓS, -OÁSĂ, rugoși, -oase, adj. Care prezintă rugozitate; aspru. – Din fr. rugueux. Cf. lat. rugosus.

DOOM

rugós adj. m., pl. rugóși; f. rugoásă, pl. rugoáse

rugul
RUG¹, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

DOOM

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști

rugul
RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

DOOM

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri

ruguleț
RUGULÉȚ, ruguleți, s. m. Diminutiv al lui rug¹. – Rug¹ + suf. -uleț.

DOOM

ruguléț s. m., pl. ruguléți

ruguleți
RUGULÉȚ, ruguleți, s. m. Diminutiv al lui rug¹. – Rug¹ + suf. -uleț.

DOOM

ruguléț s. m., pl. ruguléți

ruguleții
RUGULÉȚ, ruguleți, s. m. Diminutiv al lui rug¹. – Rug¹ + suf. -uleț.

DOOM

ruguléț s. m., pl. ruguléți

ruguleților
RUGULÉȚ, ruguleți, s. m. Diminutiv al lui rug¹. – Rug¹ + suf. -uleț.

DOOM

ruguléț s. m., pl. ruguléți

rugulețul
RUGULÉȚ, ruguleți, s. m. Diminutiv al lui rug¹. – Rug¹ + suf. -uleț.

DOOM

ruguléț s. m., pl. ruguléți

rugulețului
RUGULÉȚ, ruguleți, s. m. Diminutiv al lui rug¹. – Rug¹ + suf. -uleț.

DOOM

ruguléț s. m., pl. ruguléți

rugului
RUG¹, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

DOOM

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști

rugului
RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

DOOM

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri

ruguri
RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

DOOM

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri

rugurile
RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

DOOM

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri

rugurilor
RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

DOOM

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri

rugând
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugînd
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rugăciune
RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

DOOM

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăciunea
RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

DOOM

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăciuni
RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

DOOM

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăciunii
RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

DOOM

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăciunile
RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

DOOM

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăciunilor
RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (1). – Lat. rogatio, -onis.

DOOM

rugăciúne s. f., g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúni

rugăminte
RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. -ământ.

DOOM

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

rugămintea
RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. -ământ.

DOOM

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

rugăminți
RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. -ământ.

DOOM

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

rugăminții
RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. -ământ.

DOOM

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

rugămințile
RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. -ământ.

DOOM

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

rugăminților
RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. -ământ.

DOOM

rugămínte s. f., g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínți

rugări
RUGÁRE, rugări, s. f. Acțiunea de a (se) ruga și rezultatul ei. ♦ (Pop.) Rugăminte, rugă. ♦ (Înv. și reg.) Petiție, cerere. – V. ruga.

DOOM

rugáre (înv.) s. f., g.-d. art. rugắrii; (rugăminți) pl. rugắri

rugării
RUGÁRE, rugări, s. f. Acțiunea de a (se) ruga și rezultatul ei. ♦ (Pop.) Rugăminte, rugă. ♦ (Înv. și reg.) Petiție, cerere. – V. ruga.

DOOM

rugáre (înv.) s. f., g.-d. art. rugắrii; (rugăminți) pl. rugắri

rugările
RUGÁRE, rugări, s. f. Acțiunea de a (se) ruga și rezultatul ei. ♦ (Pop.) Rugăminte, rugă. ♦ (Înv. și reg.) Petiție, cerere. – V. ruga.

DOOM

rugáre (înv.) s. f., g.-d. art. rugắrii; (rugăminți) pl. rugắri

rugărilor
RUGÁRE, rugări, s. f. Acțiunea de a (se) ruga și rezultatul ei. ♦ (Pop.) Rugăminte, rugă. ♦ (Înv. și reg.) Petiție, cerere. – V. ruga.

DOOM

rugáre (înv.) s. f., g.-d. art. rugắrii; (rugăminți) pl. rugắri

rugătoare
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătoarea
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătoarei
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătoarele
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătoarelor
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugător
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugători
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătorii
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătorilor
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătorul
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

rugătorului
RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

DOOM

rugătór adj. m., pl. rugătóri; f. sg. și pl. rugătoáre

ruin
RÚIN s. m. Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri, cu frunze opuse, lucioase și cu flori liliachii, roșietice sau albe, dispuse în capitule sferice la vârful lujerilor (Succisa pratensis). – Cf. sb. rujan.

DOOM

rúin (plantă) s. m.

ruina
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruina
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.

DOOM

ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne

ruinai
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinam
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinare
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinare
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

DOOM

ruináre (ru-i-) s. f., g.-d. art. ruinắrii; pl. ruinắri

ruinarea
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

DOOM

ruináre (ru-i-) s. f., g.-d. art. ruinắrii; pl. ruinắri

ruinară
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinarăm
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinarăți
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinase
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinasem
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinaseră
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinaserăm
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinaserăți
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinaseși
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinaseți
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinat
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinat
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinata
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinate
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinatei
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinatele
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinatelor
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinatul
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinatului
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinau
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinași
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinați
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinați
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinații
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruinaților
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

ruine
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.

DOOM

ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne

ruinează
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinei
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.

DOOM

ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne

ruinele
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.

DOOM

ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne

ruinelor
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.

DOOM

ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne

ruinez
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruineze
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinezi
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinând
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruinînd
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.

DOOM

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză

ruină
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-o construcție sau o localitate dărîmată; dârîmătură. Se zărește pe piscu-i sălbatic, departe, ruina cetății Neamțului. SADOVEANU, O. VII 216. De-amar de ani adăpostește Ruina casei părintești Pe care azi o cînt. IOSIF, PATR. 8. Aici sînt ruinile celui mai mare și mai însemnat oraș din perioada tracică. VLAHUȚĂ, R. P. 14. Natura toată doarme, ființa-mi priveghează Dasupra pe ruine, mormîntul strămoșesc. HELIADE, O. I 179. ◊ Fig. De-acum vreau sufletul să-mi port Printre ruinele gîndirii. D. BOTEZ, P. O. 115. La razele de sară se deslușește-n gînd: Ruina unui farmec, iubirea mea dintîi. PĂUN-PINCIO, P. 80. Firește, nici nu-mi trece prin minte să vorbesc despre această ruină a unei inteligenți. IONESCU-RION, C. 118. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat, stricat. Trist razele prin cetini curg Și luminează în amurg Castelul în ruină. IOSIF, PATR. 59. Să fumege nainte-mi orașe-n ruine. EMINESCU, O. I 92. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. Adio, cîntece vechi, adio ruine ! Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Nu este vina voastră, știm, bunule romîne, Știm cît vă bateți capul cu cetele stăpîne, Aceste vechi ruine ce strică chiar căzînd: Fărîmă ce e tînăr, ce-i fraged și născînd. BOLINTINEANU, O. 153. 2. Faptul de a se ruina. De la o vreme, căsuța se bolnăvi greu de ruină și oamenii o părăsiră. BASSARABESCU, V. 50. 2. Fig. Pierdere a averii, a sănătății etc.; distrugere, dezastru. Vedea el bine că de cîțiva ani se pierde-n datorii... Și mintea lui parcă se temea mai mult de cuvîntul «ruină» decît de efectele lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 42. – Pl. și: ruini.

ruină
RUÍNĂ s.f. 1. Dărăpănare, năruire; dărâmătură. 2. (Fig.) Pierdere a averii, a situației politice sau economice; sărăcire; istovire; distrugere. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. ruina, fr. ruine].

ruinări
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

DOOM

ruináre (ru-i-) s. f., g.-d. art. ruinắrii; pl. ruinắri

ruinării
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

DOOM

ruináre (ru-i-) s. f., g.-d. art. ruinắrii; pl. ruinắri

ruinările
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

DOOM

ruináre (ru-i-) s. f., g.-d. art. ruinắrii; pl. ruinắri

ruinărilor
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.

DOOM

ruináre (ru-i-) s. f., g.-d. art. ruinắrii; pl. ruinắri

ruinătoare
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătoarea
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătoarei
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătoarele
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătoarelor
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinător
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinători
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătorii
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătorilor
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătorul
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruinătorului
RUINĂTÓR, -OÁRE, ruinători, -oare, adj. Care ruinează; distrugător. [Pr.: ru-i-] – Ruina + suf. -ător.

DOOM

ruinătór (ru-i-) adj. m., pl. ruinătóri; f. sg. și pl. ruinătoáre

ruj
RUJ, (1) rujuri, s. n. 1. Produs cosmetic cu diferite nuanțe de roșu, folosit pentru a colora buzele; roșu de buze. 2. Pastă compusă din oxid de fier și oxid de crom încorporate într-un liant, folosită în tehnica dentară. – Din fr. rouge.

DOOM

ruj s. n., pl. rújuri

ruja
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

ruja
RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

DOOM

!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji

rujai
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujalina
RUJALÍNĂ, rujaline, s. f. (Bot.) Nalbă. – Din rujă.

DOOM

rujalínă s. f., g.-d. art. rujalínei; pl. rujalíne

rujaline
RUJALÍNĂ, rujaline, s. f. (Bot.) Nalbă. – Din rujă.

DOOM

rujalínă s. f., g.-d. art. rujalínei; pl. rujalíne

rujalinei
RUJALÍNĂ, rujaline, s. f. (Bot.) Nalbă. – Din rujă.

DOOM

rujalínă s. f., g.-d. art. rujalínei; pl. rujalíne

rujalinele
RUJALÍNĂ, rujaline, s. f. (Bot.) Nalbă. – Din rujă.

DOOM

rujalínă s. f., g.-d. art. rujalínei; pl. rujalíne

rujalinelor
RUJALÍNĂ, rujaline, s. f. (Bot.) Nalbă. – Din rujă.

DOOM

rujalínă s. f., g.-d. art. rujalínei; pl. rujalíne

rujam
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujar
RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv).

DOOM

rujár s. m., pl. rujári

rujare
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujare
RUJÁRE, rujări, s. f. Operație de nivelare a grânelor încărcate în vrac, în vederea umplerii golurilor astfel încât capacitatea magaziei să fie folosită la maximum și încărcătura să nu se poată deplasa în cursul navigației. – Et. nec.

DOOM

rujáre s. f., g.-d. art. rujắrii; pl. rujắri

rujarea
RUJÁRE, rujări, s. f. Operație de nivelare a grânelor încărcate în vrac, în vederea umplerii golurilor astfel încât capacitatea magaziei să fie folosită la maximum și încărcătura să nu se poată deplasa în cursul navigației. – Et. nec.

DOOM

rujáre s. f., g.-d. art. rujắrii; pl. rujắri

rujari
RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv).

DOOM

rujár s. m., pl. rujári

rujarii
RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv).

DOOM

rujár s. m., pl. rujári

rujarilor
RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv).

DOOM

rujár s. m., pl. rujári

rujarul
RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv).

DOOM

rujár s. m., pl. rujári

rujarului
RUJÁR, rujari, s. m. Lucrător în port specializat în rujare. – Din rujare (derivat regresiv).

DOOM

rujár s. m., pl. rujári

rujară
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujarăm
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujarăți
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujase
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujasem
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujaseră
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujaserăm
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujaserăți
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujaseși
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujaseți
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujat
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujau
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujași
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujați
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

ruje
RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

DOOM

!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji

ruje
rúje (-ji), s. f. – 1. Trandafir. – 2. Rosăcică (Rhodiola rosea). – 3. Măceș (Rosa canina). – 4. Nume de flori mai mult sau mai puțin asemănătoare cu trandafirul: Paeonia, Aster amellus, Papaver Rhoeas, Helianthemum etc. – 5. Fard. – Var. 1 ruj (înv.) rujă. Bg., sb. ruža (Miklosich, Fremdw., 123; Tiktin; Conev 45), din it. rosa, cf. roză; în Trans., și prin mag. ruzsa (Gáldi, Dict., 155). – Der. rujan, adj. (roșiatic, roșcovan); rujalină, s. f. (nalbă); rujioară, s. f. (bujor); rujnică (var. rujnicea), s. f. (filimică, Calendula officinalis); rujincin, s. m. (coacăz); rujincină, s. f. (coacăză).

rujează
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujei
RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

DOOM

!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji

rujele
RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

DOOM

!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji

rujelor
RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

DOOM

!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji

rujeola
RUJEÓLĂ, rujeole, s. f. Infecție virotică contagioasă care apare la vârsta copilăriei, caracterizată printr-o erupție generalizată de culoare roșie pe piele și pe mucoase. [Pr.: -je-o-] – Din fr. rougeole.

DOOM

rujeólă (-je-o-) s. f., g.-d. art. rujeólei; pl. rujeóle

rujeole
RUJEÓLĂ, rujeole, s. f. Infecție virotică contagioasă care apare la vârsta copilăriei, caracterizată printr-o erupție generalizată de culoare roșie pe piele și pe mucoase. [Pr.: -je-o-] – Din fr. rougeole.

DOOM

rujeólă (-je-o-) s. f., g.-d. art. rujeólei; pl. rujeóle

rujeolei
RUJEÓLĂ, rujeole, s. f. Infecție virotică contagioasă care apare la vârsta copilăriei, caracterizată printr-o erupție generalizată de culoare roșie pe piele și pe mucoase. [Pr.: -je-o-] – Din fr. rougeole.

DOOM

rujeólă (-je-o-) s. f., g.-d. art. rujeólei; pl. rujeóle

rujeolele
RUJEÓLĂ, rujeole, s. f. Infecție virotică contagioasă care apare la vârsta copilăriei, caracterizată printr-o erupție generalizată de culoare roșie pe piele și pe mucoase. [Pr.: -je-o-] – Din fr. rougeole.

DOOM

rujeólă (-je-o-) s. f., g.-d. art. rujeólei; pl. rujeóle

rujeolelor
RUJEÓLĂ, rujeole, s. f. Infecție virotică contagioasă care apare la vârsta copilăriei, caracterizată printr-o erupție generalizată de culoare roșie pe piele și pe mucoase. [Pr.: -je-o-] – Din fr. rougeole.

DOOM

rujeólă (-je-o-) s. f., g.-d. art. rujeólei; pl. rujeóle

rujet
RUJÉT s. n. Boală infecțioasă a porcilor, care se manifestă prin febră și prin apariția unor pete roșii pe piele și care se poate transmite la om prin carnea de porc infectată; brâncă. [Var.: rugét s. n.] – Din fr. rouget.

DOOM

rujét s. n.

rujetul
RUJÉT s. n. Boală infecțioasă a porcilor, care se manifestă prin febră și prin apariția unor pete roșii pe piele și care se poate transmite la om prin carnea de porc infectată; brâncă. [Var.: rugét s. n.] – Din fr. rouget.

DOOM

rujét s. n.

rujetului
RUJÉT s. n. Boală infecțioasă a porcilor, care se manifestă prin febră și prin apariția unor pete roșii pe piele și care se poate transmite la om prin carnea de porc infectată; brâncă. [Var.: rugét s. n.] – Din fr. rouget.

DOOM

rujét s. n.

rujez
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujeze
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujezi
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujiță
RUJÍȚĂ, rujițe, s. f. (Bot.; Transilv.) Rujuliță. Un copilaș frumos ca o rujiță. RETEGANUL, P. III 59. Nu te-am rupt, rujiță, eu, Ci te-a rupt mîndra Mărie, Să te pună-n pălărie. HODOȘ, P. P. 100.

rujul
RUJ, (1) rujuri, s. n. 1. Produs cosmetic cu diferite nuanțe de roșu, folosit pentru a colora buzele; roșu de buze. 2. Pastă compusă din oxid de fier și oxid de crom încorporate într-un liant, folosită în tehnica dentară. – Din fr. rouge.

DOOM

ruj s. n., pl. rújuri

rujulină
RUJULÍNĂ, rujuline, s. f. (Bot.) Rujuliță. Rujulină Din grădină, Ce-ai grăbit De-ai înflorit ? SEVASTOS, N. 234.

rujuliță
RUJULÍȚĂ, rujulíțe, s. f. (Bot.) Diminutiv al lui rujă. 1. v. rujă (1). Rujă creață, rujuliță, Măi bădiță Niculiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. ◊ Fig. Bine-ai venit sănătos, Trandafirul meu frumos ! – Bine-am găsit sănătoasă, Rujulița mea frumoasă ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 146. 2. v. rujă (2). Rujulițe și bujori după dalbii-ți obrăjori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103.

rujului
RUJ, (1) rujuri, s. n. 1. Produs cosmetic cu diferite nuanțe de roșu, folosit pentru a colora buzele; roșu de buze. 2. Pastă compusă din oxid de fier și oxid de crom încorporate într-un liant, folosită în tehnica dentară. – Din fr. rouge.

DOOM

ruj s. n., pl. rújuri

rujuri
RUJ, (1) rujuri, s. n. 1. Produs cosmetic cu diferite nuanțe de roșu, folosit pentru a colora buzele; roșu de buze. 2. Pastă compusă din oxid de fier și oxid de crom încorporate într-un liant, folosită în tehnica dentară. – Din fr. rouge.

DOOM

ruj s. n., pl. rújuri

rujurile
RUJ, (1) rujuri, s. n. 1. Produs cosmetic cu diferite nuanțe de roșu, folosit pentru a colora buzele; roșu de buze. 2. Pastă compusă din oxid de fier și oxid de crom încorporate într-un liant, folosită în tehnica dentară. – Din fr. rouge.

DOOM

ruj s. n., pl. rújuri

rujurilor
RUJ, (1) rujuri, s. n. 1. Produs cosmetic cu diferite nuanțe de roșu, folosit pentru a colora buzele; roșu de buze. 2. Pastă compusă din oxid de fier și oxid de crom încorporate într-un liant, folosită în tehnica dentară. – Din fr. rouge.

DOOM

ruj s. n., pl. rújuri

rujuță
RUJÚȚĂ, rujuțe, s. f. (Bot.) Rujuliță. Mîndro, de iubirea noastră Răsărit-a ruja-n coastă. Cine-n lume s-ar afla Ca să rupă rujuța, Mare iubire-ar strica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 12.

rujând
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujînd
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.

DOOM

rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză

rujă
RÚJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.

DOOM

rújă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-gálbene; pl. rúji-gálbene

rujări
RUJÁRE, rujări, s. f. Operație de nivelare a grânelor încărcate în vrac, în vederea umplerii golurilor astfel încât capacitatea magaziei să fie folosită la maximum și încărcătura să nu se poată deplasa în cursul navigației. – Et. nec.

DOOM

rujáre s. f., g.-d. art. rujắrii; pl. rujắri

rujării
RUJÁRE, rujări, s. f. Operație de nivelare a grânelor încărcate în vrac, în vederea umplerii golurilor astfel încât capacitatea magaziei să fie folosită la maximum și încărcătura să nu se poată deplasa în cursul navigației. – Et. nec.

DOOM

rujáre s. f., g.-d. art. rujắrii; pl. rujắri

rujările
RUJÁRE, rujări, s. f. Operație de nivelare a grânelor încărcate în vrac, în vederea umplerii golurilor astfel încât capacitatea magaziei să fie folosită la maximum și încărcătura să nu se poată deplasa în cursul navigației. – Et. nec.

DOOM

rujáre s. f., g.-d. art. rujắrii; pl. rujắri

rujărilor
RUJÁRE, rujări, s. f. Operație de nivelare a grânelor încărcate în vrac, în vederea umplerii golurilor astfel încât capacitatea magaziei să fie folosită la maximum și încărcătura să nu se poată deplasa în cursul navigației. – Et. nec.

DOOM

rujáre s. f., g.-d. art. rujắrii; pl. rujắri

rula
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulada
RULÁDĂ, rulade, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat, înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceață, cremă etc. 2. Fel de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc. căreia i se dă o formă de rulou și care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă. – Din fr. roulade.

DOOM

ruládă s. f., g.-d. art. ruládei; pl. ruláde

rulade
RULÁDĂ, rulade, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat, înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceață, cremă etc. 2. Fel de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc. căreia i se dă o formă de rulou și care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă. – Din fr. roulade.

DOOM

ruládă s. f., g.-d. art. ruládei; pl. ruláde

ruladei
RULÁDĂ, rulade, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat, înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceață, cremă etc. 2. Fel de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc. căreia i se dă o formă de rulou și care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă. – Din fr. roulade.

DOOM

ruládă s. f., g.-d. art. ruládei; pl. ruláde

ruladele
RULÁDĂ, rulade, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat, înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceață, cremă etc. 2. Fel de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc. căreia i se dă o formă de rulou și care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă. – Din fr. roulade.

DOOM

ruládă s. f., g.-d. art. ruládei; pl. ruláde

ruladelor
RULÁDĂ, rulade, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat, înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceață, cremă etc. 2. Fel de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc. căreia i se dă o formă de rulou și care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă. – Din fr. roulade.

DOOM

ruládă s. f., g.-d. art. ruládei; pl. ruláde

rulai
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulaj
RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.

DOOM

ruláj s. n., pl. ruláje

rulaje
RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.

DOOM

ruláj s. n., pl. ruláje

rulajele
RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.

DOOM

ruláj s. n., pl. ruláje

rulajelor
RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.

DOOM

ruláj s. n., pl. ruláje

rulajul
RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.

DOOM

ruláj s. n., pl. ruláje

rulajului
RULÁJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre două încărcături succesive ale unui vagon de marfă de cale ferată, totalizând timpul necesar aducerii, încărcării, transportului, descărcării și manevrelor. 2. Circulație a fondurilor bănești, a mărfurilor etc. – Din fr. roulage.

DOOM

ruláj s. n., pl. ruláje

rulam
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulant
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulanta
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulante
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulantei
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulantele
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulantelor
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulantul
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulantului
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulanți
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulanții
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulanților
RULÁNT, -Ă, rulanți, -te, adj. Care se deplasează prin intermediul unor organe de rostogolire. ◊ Material rulant = totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe liniile de cale ferată. – Din fr. roulant.

DOOM

rulánt adj. m., pl. rulánți; f. rulántă, pl. rulánte

rulare
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulare
RULÁRE, rulări, s. f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. – V. rula.

DOOM

ruláre s. f., g.-d. art. rulắrii; pl. rulắri

rularea
RULÁRE, rulări, s. f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. – V. rula.

DOOM

ruláre s. f., g.-d. art. rulắrii; pl. rulắri

rulară
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rularăm
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rularăți
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulase
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulasem
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulaseră
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulaserăm
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulaserăți
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulaseși
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulaseți
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulat
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulat
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulata
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulate
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulatei
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulatele
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulatelor
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulatul
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulatului
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulau
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulași
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulați
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulați
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulații
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulaților
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.

rulează
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

ruleta
RULÉTĂ, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru măsurarea lungimilor și distanțelor, format dintr-o panglică lungă de pânză sau de oțel împărțită în centimetri și care se strânge, prin rulare, într-o casetă cilindrică prin acționarea unei manivele. 2. Instalație folosită la unele jocuri de noroc, formată dintr-un disc împărțit în compartimente numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând, la oprire, numărul câștigător; p. ext. denumire dată jocului care se practică la această instalație. 3. Instrument format dintr-o rotiță de metal cu margine dințată, care se folosește la desenarea tiparelor de stofă, la tăierea aluatului etc. – Din fr. roulette.

DOOM

rulétă s. f., g.-d. art. rulétei; pl. ruléte

rulete
RULÉTĂ, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru măsurarea lungimilor și distanțelor, format dintr-o panglică lungă de pânză sau de oțel împărțită în centimetri și care se strânge, prin rulare, într-o casetă cilindrică prin acționarea unei manivele. 2. Instalație folosită la unele jocuri de noroc, formată dintr-un disc împărțit în compartimente numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând, la oprire, numărul câștigător; p. ext. denumire dată jocului care se practică la această instalație. 3. Instrument format dintr-o rotiță de metal cu margine dințată, care se folosește la desenarea tiparelor de stofă, la tăierea aluatului etc. – Din fr. roulette.

DOOM

rulétă s. f., g.-d. art. rulétei; pl. ruléte

ruletei
RULÉTĂ, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru măsurarea lungimilor și distanțelor, format dintr-o panglică lungă de pânză sau de oțel împărțită în centimetri și care se strânge, prin rulare, într-o casetă cilindrică prin acționarea unei manivele. 2. Instalație folosită la unele jocuri de noroc, formată dintr-un disc împărțit în compartimente numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând, la oprire, numărul câștigător; p. ext. denumire dată jocului care se practică la această instalație. 3. Instrument format dintr-o rotiță de metal cu margine dințată, care se folosește la desenarea tiparelor de stofă, la tăierea aluatului etc. – Din fr. roulette.

DOOM

rulétă s. f., g.-d. art. rulétei; pl. ruléte

ruletele
RULÉTĂ, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru măsurarea lungimilor și distanțelor, format dintr-o panglică lungă de pânză sau de oțel împărțită în centimetri și care se strânge, prin rulare, într-o casetă cilindrică prin acționarea unei manivele. 2. Instalație folosită la unele jocuri de noroc, formată dintr-un disc împărțit în compartimente numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând, la oprire, numărul câștigător; p. ext. denumire dată jocului care se practică la această instalație. 3. Instrument format dintr-o rotiță de metal cu margine dințată, care se folosește la desenarea tiparelor de stofă, la tăierea aluatului etc. – Din fr. roulette.

DOOM

rulétă s. f., g.-d. art. rulétei; pl. ruléte

ruletelor
RULÉTĂ, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru măsurarea lungimilor și distanțelor, format dintr-o panglică lungă de pânză sau de oțel împărțită în centimetri și care se strânge, prin rulare, într-o casetă cilindrică prin acționarea unei manivele. 2. Instalație folosită la unele jocuri de noroc, formată dintr-un disc împărțit în compartimente numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând, la oprire, numărul câștigător; p. ext. denumire dată jocului care se practică la această instalație. 3. Instrument format dintr-o rotiță de metal cu margine dințată, care se folosește la desenarea tiparelor de stofă, la tăierea aluatului etc. – Din fr. roulette.

DOOM

rulétă s. f., g.-d. art. rulétei; pl. ruléte

rulez
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

ruleze
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulezi
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

ruli
RULÍU s. n. (În opoziție cu tangaj) Mișcare alternativă de înclinare a unei nave sau a unei aeronave în jurul axei sale longitudinale; legănare. Se leagănă dublu, ca pe-un vas bîntuit de îndoită furtună; ruliu și tangaj. C. PETRESCU, Î. II 191. – Variantă: (învechit) rulí (BOLINTINEANU, O. 270) s. n.

ruliu
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.

DOOM

rulíu s. n., art. rulíul; pl. rulíuri

ruliu
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.

ruliul
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.

DOOM

rulíu s. n., art. rulíul; pl. rulíuri

ruliului
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.

DOOM

rulíu s. n., art. rulíul; pl. rulíuri

ruliuri
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.

DOOM

rulíu s. n., art. rulíul; pl. rulíuri

ruliurile
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.

DOOM

rulíu s. n., art. rulíul; pl. rulíuri

ruliurilor
RULÍU, ruliuri, s. n. Oscilație de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudinale, provocată de acțiunea valurilor înalte, când direcția de înaintare a navei este paralelă cu valurile. [Acc. și: rúliu] – Din fr. roulis.

DOOM

rulíu s. n., art. rulíul; pl. rulíuri

rulment
RULMÉNT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. ♦ (Despre bani) Faptul de a circula, de a rula. 2. (În sintagma) Fond de rulment net = diferență dintre acțiunile curente și datoriile curente ale unei întreprinderi. – Din fr. roulement.

DOOM

rulmént s. m., pl. rulménți

rulmentist
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentista
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentiste
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentistei
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentistele
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentistelor
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentistul
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentistului
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentiști
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentiștii
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentiștilor
RULMENTÍST, -Ă, rulmentiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează într-o fabrică de rulmenți. – Rulment + suf. -ist.

rulmentul
RULMÉNT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. ♦ (Despre bani) Faptul de a circula, de a rula. 2. (În sintagma) Fond de rulment net = diferență dintre acțiunile curente și datoriile curente ale unei întreprinderi. – Din fr. roulement.

DOOM

rulmént s. m., pl. rulménți

rulmentului
RULMÉNT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. ♦ (Despre bani) Faptul de a circula, de a rula. 2. (În sintagma) Fond de rulment net = diferență dintre acțiunile curente și datoriile curente ale unei întreprinderi. – Din fr. roulement.

DOOM

rulmént s. m., pl. rulménți

rulmenți
RULMÉNT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. ♦ (Despre bani) Faptul de a circula, de a rula. 2. (În sintagma) Fond de rulment net = diferență dintre acțiunile curente și datoriile curente ale unei întreprinderi. – Din fr. roulement.

DOOM

rulmént s. m., pl. rulménți

rulmenții
RULMÉNT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. ♦ (Despre bani) Faptul de a circula, de a rula. 2. (În sintagma) Fond de rulment net = diferență dintre acțiunile curente și datoriile curente ale unei întreprinderi. – Din fr. roulement.

DOOM

rulmént s. m., pl. rulménți

rulmenților
RULMÉNT, rulmenți, s. m. 1. Organ de mașină construit din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu același diametru, care transformă mișcarea de alunecare în mișcare de rostogolire, micșorând prin aceasta rezistența de frecare. ♦ (Despre bani) Faptul de a circula, de a rula. 2. (În sintagma) Fond de rulment net = diferență dintre acțiunile curente și datoriile curente ale unei întreprinderi. – Din fr. roulement.

DOOM

rulmént s. m., pl. rulménți

rulota
RULÓTĂ, rulote, s. f. Vehicul cu două sau patru roți, remorcat la un autoturism și dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit. – Din fr. roulotte.

DOOM

rulótă s. f., g.-d. art. rulótei; pl. rulóte

rulote
RULÓTĂ, rulote, s. f. Vehicul cu două sau patru roți, remorcat la un autoturism și dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit. – Din fr. roulotte.

DOOM

rulótă s. f., g.-d. art. rulótei; pl. rulóte

rulotei
RULÓTĂ, rulote, s. f. Vehicul cu două sau patru roți, remorcat la un autoturism și dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit. – Din fr. roulotte.

DOOM

rulótă s. f., g.-d. art. rulótei; pl. rulóte

rulotele
RULÓTĂ, rulote, s. f. Vehicul cu două sau patru roți, remorcat la un autoturism și dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit. – Din fr. roulotte.

DOOM

rulótă s. f., g.-d. art. rulótei; pl. rulóte

rulotelor
RULÓTĂ, rulote, s. f. Vehicul cu două sau patru roți, remorcat la un autoturism și dotat cu elemente de confort proprii unei mici camere de locuit. – Din fr. roulotte.

DOOM

rulótă s. f., g.-d. art. rulótei; pl. rulóte

rulou
RULÓU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.

DOOM

rulóu s. n., art. rulóul; pl. rulóuri

ruloul
RULÓU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.

DOOM

rulóu s. n., art. rulóul; pl. rulóuri

ruloului
RULÓU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.

DOOM

rulóu s. n., art. rulóul; pl. rulóuri

rulouri
RULÓU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.

DOOM

rulóu s. n., art. rulóul; pl. rulóuri

rulourile
RULÓU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.

DOOM

rulóu s. n., art. rulóul; pl. rulóuri

rulourilor
RULÓU, rulouri, s. n. 1. Obiect în formă de sul. Rulou de hârtie. 2. Organ de mașină care se poate roti în jurul unei axe și care servește la susținerea și la rularea unui sistem tehnic, la transmiterea unei mișcări, la transportul unor piese, la înfășurarea unor fire etc. 3. Organ al compresoarelor rutiere, construit dintr-un cilindru cu greutate mare; tăvălug de compresor. ♦ Sul subțire de lemn (prevăzut cu un arc pentru a putea fi ușor de manipulat) pe care se înfășoară transperantul de la ferestre; p. ext. transperantul însuși. ♦ Jaluzea. 4. Pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat în formă de sul. 5. Produs de patiserie în formă de sul, făcut din aluat, care se umple cu frișcă, cremă, dulceață etc. – Din fr. rouleau.

DOOM

rulóu s. n., art. rulóul; pl. rulóuri

rulura
RULÚRĂ, ruluri, s. f. Defect de creștere al arborilor, care constă în apariția uneia sau mai multor crăpături în formă de segment de cerc de-a lungul unui inel anual, pe o porțiune sau pe întreaga lungime a acestuia. – Din fr. roulure.

DOOM

rulúră s. f., g.-d. art. rulúrii; pl. rulúri

ruluri
RULÚRĂ, ruluri, s. f. Defect de creștere al arborilor, care constă în apariția uneia sau mai multor crăpături în formă de segment de cerc de-a lungul unui inel anual, pe o porțiune sau pe întreaga lungime a acestuia. – Din fr. roulure.

DOOM

rulúră s. f., g.-d. art. rulúrii; pl. rulúri

rulurii
RULÚRĂ, ruluri, s. f. Defect de creștere al arborilor, care constă în apariția uneia sau mai multor crăpături în formă de segment de cerc de-a lungul unui inel anual, pe o porțiune sau pe întreaga lungime a acestuia. – Din fr. roulure.

DOOM

rulúră s. f., g.-d. art. rulúrii; pl. rulúri

rulurile
RULÚRĂ, ruluri, s. f. Defect de creștere al arborilor, care constă în apariția uneia sau mai multor crăpături în formă de segment de cerc de-a lungul unui inel anual, pe o porțiune sau pe întreaga lungime a acestuia. – Din fr. roulure.

DOOM

rulúră s. f., g.-d. art. rulúrii; pl. rulúri

rulurilor
RULÚRĂ, ruluri, s. f. Defect de creștere al arborilor, care constă în apariția uneia sau mai multor crăpături în formă de segment de cerc de-a lungul unui inel anual, pe o porțiune sau pe întreaga lungime a acestuia. – Din fr. roulure.

DOOM

rulúră s. f., g.-d. art. rulúrii; pl. rulúri

rulând
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulînd
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășură manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ Intranz. (Despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. 6. A prelua un program într-un sistem de calcul. – Din fr. rouler.

DOOM

rulá (a ~) vb., ind. prez. 3 ruleáză

rulă
RÚLĂ s. f. v. rolă².

rulări
RULÁRE, rulări, s. f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. – V. rula.

DOOM

ruláre s. f., g.-d. art. rulắrii; pl. rulắri

rulării
RULÁRE, rulări, s. f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. – V. rula.

DOOM

ruláre s. f., g.-d. art. rulắrii; pl. rulắri

rulările
RULÁRE, rulări, s. f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. – V. rula.

DOOM

ruláre s. f., g.-d. art. rulắrii; pl. rulắri

rulărilor
RULÁRE, rulări, s. f. Acțiunea de a rula și rezultatul ei. – V. rula.

DOOM

ruláre s. f., g.-d. art. rulắrii; pl. rulắri

rum
RUM s. n. v. rom¹.

rumb
RUMB s.m. (Mar.) Măsură de unghi egală cu 1/32 parte a orizontului, adică cu 11¼ grade; cart¹. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. rhumb].

DOOM

rumb s. n., pl. rúmburi

rumb
RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.

rumba
RÚMBĂ, rumbe, s. f. Dans de origine cubaneză, devenit dans de salon, cu mișcare ritmată și rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.

DOOM

rumbă s. f., g.-d. art. rúmbei; pl. rúmbe

rumbatroane
RUMBATRÓN, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

DOOM

rumbatrón (-ba-tron) s. n., pl. rumbatroáne

rumbatroanele
RUMBATRÓN, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

DOOM

rumbatrón (-ba-tron) s. n., pl. rumbatroáne

rumbatroanelor
RUMBATRÓN, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

DOOM

rumbatrón (-ba-tron) s. n., pl. rumbatroáne

rumbatron
RUMBATRÓN, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

DOOM

rumbatrón (-ba-tron) s. n., pl. rumbatroáne

rumbatronul
RUMBATRÓN, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

DOOM

rumbatrón (-ba-tron) s. n., pl. rumbatroáne

rumbatronului
RUMBATRÓN, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obținerea curenților de foarte înaltă frecvență, care dau unde electromagnetice și lungimi de undă de ordinul decimetrului și al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

DOOM

rumbatrón (-ba-tron) s. n., pl. rumbatroáne

rumbe
RÚMBĂ, rumbe, s. f. Dans de origine cubaneză, devenit dans de salon, cu mișcare ritmată și rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.

DOOM

rumbă s. f., g.-d. art. rúmbei; pl. rúmbe

rumbei
RÚMBĂ, rumbe, s. f. Dans de origine cubaneză, devenit dans de salon, cu mișcare ritmată și rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.

DOOM

rumbă s. f., g.-d. art. rúmbei; pl. rúmbe

rumbele
RÚMBĂ, rumbe, s. f. Dans de origine cubaneză, devenit dans de salon, cu mișcare ritmată și rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.

DOOM

rumbă s. f., g.-d. art. rúmbei; pl. rúmbe

rumbelor
RÚMBĂ, rumbe, s. f. Dans de origine cubaneză, devenit dans de salon, cu mișcare ritmată și rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.

DOOM

rumbă s. f., g.-d. art. rúmbei; pl. rúmbe

rumbul
RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.

rumbului
RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.

rumburi
RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.

rumburile
RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.

rumburilor
RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.

rumeg
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumega
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegai
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegam
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegare
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegare
RUMEGÁRE, rumegări, s. f. Acțiunea de a rumega și rezultatul ei. – V. rumega.

DOOM

rumegáre s. f., g.-d. art. rumegắrii; pl. rumegắri

rumegarea
RUMEGÁRE, rumegări, s. f. Acțiunea de a rumega și rezultatul ei. – V. rumega.

DOOM

rumegáre s. f., g.-d. art. rumegắrii; pl. rumegắri

rumegară
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegarăm
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegarăți
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegase
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegasem
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegaseră
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegaserăm
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegaserăți
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegaseși
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegaseți
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegat
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegau
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegași
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegați
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumege
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegi
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumeguș
RUMEGÚȘ s. n. (Colectiv) Deșeuri de lemn în formă de așchii mărunte, asemănătoare cu tărâțele, rezultate din tăierea lemnului cu ferăstrăul; rumegătură (2). – Rumega + suf. -uș.

DOOM

rumegúș s. n.

rumegușul
RUMEGÚȘ s. n. (Colectiv) Deșeuri de lemn în formă de așchii mărunte, asemănătoare cu tărâțele, rezultate din tăierea lemnului cu ferăstrăul; rumegătură (2). – Rumega + suf. -uș.

DOOM

rumegúș s. n.

rumegușului
RUMEGÚȘ s. n. (Colectiv) Deșeuri de lemn în formă de așchii mărunte, asemănătoare cu tărâțele, rezultate din tăierea lemnului cu ferăstrăul; rumegătură (2). – Rumega + suf. -uș.

DOOM

rumegúș s. n.

rumegând
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegînd
RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare.

DOOM

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă

rumegări
RUMEGÁRE, rumegări, s. f. Acțiunea de a rumega și rezultatul ei. – V. rumega.

DOOM

rumegáre s. f., g.-d. art. rumegắrii; pl. rumegắri

rumegării
RUMEGÁRE, rumegări, s. f. Acțiunea de a rumega și rezultatul ei. – V. rumega.

DOOM

rumegáre s. f., g.-d. art. rumegắrii; pl. rumegắri

rumegările
RUMEGÁRE, rumegări, s. f. Acțiunea de a rumega și rezultatul ei. – V. rumega.

DOOM

rumegáre s. f., g.-d. art. rumegắrii; pl. rumegắri

rumegărilor
RUMEGÁRE, rumegări, s. f. Acțiunea de a rumega și rezultatul ei. – V. rumega.

DOOM

rumegáre s. f., g.-d. art. rumegắrii; pl. rumegắri

rumegătoare
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoare
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarea
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarea
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarei
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarei
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarele
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarele
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarelor
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătoarelor
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegător
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegători
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătorii
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătorilor
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătorul
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătorului
RUMEGĂTÓR, -OÁRE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

DOOM

rumegătór² s. n., pl. rumegătoáre

rumegătura
RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.

DOOM

rumegătúră s. f., g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúri

rumegături
RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.

DOOM

rumegătúră s. f., g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúri

rumegăturii
RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.

DOOM

rumegătúră s. f., g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúri

rumegăturile
RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.

DOOM

rumegătúră s. f., g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúri

rumegăturilor
RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.

DOOM

rumegătúră s. f., g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúri

rumeioara
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeioare
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeioarei
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeioarele
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeioarelor
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeioară
RUMEIOÁRĂ, rumeioare, s. f. (Bot.) Cîrmîz.

DOOM

rumeioáră (plantă) (-me-ioa-) s. f., g.-d. art. rumeioárei; pl. rumeioáre

rumeior
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeiori
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeiorii
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeiorilor
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeiorul
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeiorului
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumeji
rumejí (-jésc, -ít), vb. – (Olt.) A se umezi, a fi burat de ploaie. Sb. rominžáti (Scriban). – Der. rumejină, s. f. (Olt., ploaie).

rumejină
RUMEJÍNĂ s. f. (Olt.) Bură, burniță. (din rumeji)

rumejire
rumejí (-jésc, -ít), vb. – (Olt.) A se umezi, a fi burat de ploaie. Sb. rominžáti (Scriban). – Der. rumejină, s. f. (Olt., ploaie).

rumen
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumena
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumene
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumenea
RUMENEÁ, rumenele, s. f. (Popular) Fard; rumeneală. Dar frumusețea nu-i la ea, Că-i în tîrg la rumenea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441.

rumenea
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeneai
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeneala
RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). [Pl. și: (2,3) rumenele] – Rumeni + suf. -eală.

DOOM

!rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélii/rumenélei; (farduri, plante) pl. rumenéli/rumenéle

rumeneam
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenească
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeneau
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeneați
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenei
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumenel
RUMENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, rumenei, -ele, adj. Diminutiv al lui rumen². A făcut un colăcel, rumenel și-mpleticel. TEODORESCU, P. P. 153.

rumenele
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumenele
RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). [Pl. și: (2,3) rumenele] – Rumeni + suf. -eală.

DOOM

!rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélii/rumenélei; (farduri, plante) pl. rumenéli/rumenéle

rumenelei
RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). [Pl. și: (2,3) rumenele] – Rumeni + suf. -eală.

DOOM

!rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélii/rumenélei; (farduri, plante) pl. rumenéli/rumenéle

rumenelele
RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). [Pl. și: (2,3) rumenele] – Rumeni + suf. -eală.

DOOM

!rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélii/rumenélei; (farduri, plante) pl. rumenéli/rumenéle

rumenelelor
RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). [Pl. și: (2,3) rumenele] – Rumeni + suf. -eală.

DOOM

!rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélii/rumenélei; (farduri, plante) pl. rumenéli/rumenéle

rumenelor
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumenesc
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenește
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenești
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeni
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumeni
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenia
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumenie
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumeniei
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumenii
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumenii
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenii
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumeniii
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumeniile
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumeniilor
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumenilor
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumenim
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenind
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenire
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenire
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.

DOOM

rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii

rumenirea
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.

DOOM

rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii

rumeniri
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.

DOOM

rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii

rumenirii
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.

DOOM

rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii

rumenirile
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.

DOOM

rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii

rumenirilor
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.

DOOM

rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii

rumeniră
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenirăm
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenirăți
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenise
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenisem
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeniseră
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeniserăm
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeniserăți
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeniseși
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeniseți
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenit
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumenit
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumenita
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumenite
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumenitei
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumenitele
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumenitelor
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumenitul
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumenitului
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumeniu
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumeniul
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumeniului
RUMENÍU, -ÍE, rumenii, adj. Roșiatic. – Rumen² + suf. -iu.

DOOM

rumeníu adj. m., f. rumeníe; pl. m. și f. rumeníi

rumeniși
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeniți
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen²; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen².

DOOM

rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă

rumeniți
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumeniții
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumeniților
RUMENÍT, -Ă, rumeniți, -te, adj. 1. Rumen². 2. (Pop.) Fardat, sulimenit. – V. rumeni.

rumeniță
RUMENÍȚĂ, rumeníțe, s. f. Fard, suliman, rumeneală (2.). (din rumeni)

rumenul
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumenului
RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.

DOOM

rúmen² s. n., pl. rúmene

rumeor
RUMEÓR, -OÁRĂ adj. v. rumeior.

DOOM

rumeiór (-me-ior) adj. m., pl. rumeióri; f. rumeioáră, pl. rumeioáre

rumex
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

rumina
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminai
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminal
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminala
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminale
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminalei
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminalele
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminalelor
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminali
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminalii
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminalilor
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminalul
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminalului
RUMINÁL, -Ă adj. Referitor la ruminație. [Cf. it. ruminale].

ruminam
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminare
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminară
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminarăm
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminarăți
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminase
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminasem
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminaseră
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminaserăm
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminaserăți
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminaseși
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminaseți
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminat
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminat
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminau
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminași
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminați
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminația
RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

DOOM

rumináție (rar) (-ți-e) s. f., art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)

ruminație
RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

DOOM

rumináție (rar) (-ți-e) s. f., art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)

ruminației
RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

DOOM

rumináție (rar) (-ți-e) s. f., art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)

ruminații
RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

DOOM

rumináție (rar) (-ți-e) s. f., art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)

ruminațiile
RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

DOOM

rumináție (rar) (-ți-e) s. f., art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)

ruminațiilor
RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

DOOM

rumináție (rar) (-ți-e) s. f., art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)

ruminațiune
RUMINAȚIÚNE s.f. v. ruminație.

ruminează
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminez
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

rumineze
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminezi
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

rumineț
RUMINÉȚ, -EÁȚĂ, ruminéți, -ețe, adj. (Popular) Rumen. Măru roșu de la vie, Măru roșu rumineț. HODOȘ, P. P. 71.

ruminita
RUMINÍTĂ s.f. Inflamație a rumenului. [Cf. fr. ruminité].

ruminite
RUMINÍTĂ s.f. Inflamație a rumenului. [Cf. fr. ruminité].

ruminitei
RUMINÍTĂ s.f. Inflamație a rumenului. [Cf. fr. ruminité].

ruminând
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

ruminînd
RUMINÁ vb. I. intr. 1. (Liv.; despre animale) A rumega. 2. tr. (Fig.) A medita asupra unui fapt. [Cf. fr. ruminer, it. ruminare].

rummy
RUMMY s. n. Joc de societate cu cărți sau cu mici plăci prismatice de piatră, de lemn, material plastic etc., marcate cu cifre de diferite culori; pietre. [Pr.: rámi, romi] – Cuv. engl.

DOOM

rummy (angl.) [pron. rámi/römi] s. n., art. rummy-ul

rummy
RÚMMY s. n. Joc de societate cu cărți sau cu mici plăci prismatice de piatră, de lemn, material plastic etc., marcate cu cifre de diferite culori; pietre. [Pr.: römi] – Cuv. engl.

rummyul
RUMMY s. n. Joc de societate cu cărți sau cu mici plăci prismatice de piatră, de lemn, material plastic etc., marcate cu cifre de diferite culori; pietre. [Pr.: rámi, romi] – Cuv. engl.

DOOM

rummy (angl.) [pron. rámi/römi] s. n., art. rummy-ul

rummyului
RUMMY s. n. Joc de societate cu cărți sau cu mici plăci prismatice de piatră, de lemn, material plastic etc., marcate cu cifre de diferite culori; pietre. [Pr.: rámi, romi] – Cuv. engl.

DOOM

rummy (angl.) [pron. rámi/römi] s. n., art. rummy-ul

rumoare
RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp, produs de o masă de oameni (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rummeur, lat. rumor, -oris.

DOOM

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii; pl. rumóri

rumoarea
RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp, produs de o masă de oameni (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rummeur, lat. rumor, -oris.

DOOM

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii; pl. rumóri

rumori
RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp, produs de o masă de oameni (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rummeur, lat. rumor, -oris.

DOOM

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii; pl. rumóri

rumorii
RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp, produs de o masă de oameni (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rummeur, lat. rumor, -oris.

DOOM

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii; pl. rumóri

rumorile
RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp, produs de o masă de oameni (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rummeur, lat. rumor, -oris.

DOOM

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii; pl. rumóri

rumorilor
RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp, produs de o masă de oameni (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rummeur, lat. rumor, -oris.

DOOM

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii; pl. rumóri

rumpe
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rumpere
RÚMPE vb. III v. rupe.

rumpt
RÚMPE vb. III v. rupe.

rumt
RÚMPE vb. III v. rupe.

rumân
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumânaș
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

rumâne
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumânesc
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

rumâni
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumânia
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumânie
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumâniei
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumânii
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumânii
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumânilor
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumânul
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumânule
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumânului
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumîn
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumîne
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumîni
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumînia
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumînie
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumîniei
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumînii
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumînii
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

rumînilor
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumînul
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumînule
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rumînului
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

runa
RÚNĂ, rune, s. f. (La pl.) Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice și scandinave. – Din germ. Runen, fr. runes.

DOOM

rúnă s. f., g.-d. art. rúnei; pl. rúne

runc
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus.

DOOM

runc s. n., pl. rúncuri

runcinat
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinata
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinate
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinatei
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinatele
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinatelor
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinatul
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinatului
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinați
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinații
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcinaților
RUNCINÁT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu marginea inegal dințată, dinții fiind înclinați în spate. [< engl. runcinate, cf. lat. runcinare – a da la rindea].

runcul
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus.

DOOM

runc s. n., pl. rúncuri

runculi
RUNCULÍ, runculésc, vb. IV. Tranz. (Bucov.) A desțeleni, a ogorî. (din runc; cf. lat. runcatio)

runculire
RUNCULÍ, runculésc, vb. IV. Tranz. (Bucov.) A desțeleni, a ogorî. (din runc; cf. lat. runcatio)

runculit
RUNCULÍ, runculésc, vb. IV. Tranz. (Bucov.) A desțeleni, a ogorî. (din runc; cf. lat. runcatio)

runcului
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus.

DOOM

runc s. n., pl. rúncuri

runcuri
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus.

DOOM

runc s. n., pl. rúncuri

runcurile
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus.

DOOM

runc s. n., pl. rúncuri

runcurilor
RUNC, runcuri, s. n. Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1). – Lat. runcus.

DOOM

runc s. n., pl. rúncuri

rund
RÚNDĂ, runde, s. f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia un participant joacă o singură dată. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriză. 3. Repriză, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s. n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. round.

DOOM

rúndă s. f., g.-d. art. rúndei; pl. rúnde

runda
RÚNDĂ, runde, s. f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia un participant joacă o singură dată. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriză. 3. Repriză, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s. n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. round.

DOOM

rúndă s. f., g.-d. art. rúndei; pl. rúnde

runde
RÚNDĂ, runde, s. f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia un participant joacă o singură dată. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriză. 3. Repriză, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s. n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. round.

DOOM

rúndă s. f., g.-d. art. rúndei; pl. rúnde

rundei
RÚNDĂ, runde, s. f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia un participant joacă o singură dată. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriză. 3. Repriză, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s. n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. round.

DOOM

rúndă s. f., g.-d. art. rúndei; pl. rúnde

rundele
RÚNDĂ, runde, s. f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia un participant joacă o singură dată. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriză. 3. Repriză, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s. n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. round.

DOOM

rúndă s. f., g.-d. art. rúndei; pl. rúnde

rundelor
RÚNDĂ, runde, s. f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de șah, în cursul căreia un participant joacă o singură dată. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriză. 3. Repriză, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s. n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. round.

DOOM

rúndă s. f., g.-d. art. rúndei; pl. rúnde

rundstrick
RÚNDSTRICK s.n. (Text.) Mașină de tricotat circulară. [< germ. Rundstrick(maschine)].

rundstuhl
RÚNDSTUHL s.n. (Text.) Mașină de tricotat circulară cu maieze. [< germ. Rundstuhl].

rune
RÚNĂ, rune, s. f. (La pl.) Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice și scandinave. – Din germ. Runen, fr. runes.

DOOM

rúnă s. f., g.-d. art. rúnei; pl. rúne

runei
RÚNĂ, rune, s. f. (La pl.) Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice și scandinave. – Din germ. Runen, fr. runes.

DOOM

rúnă s. f., g.-d. art. rúnei; pl. rúne

runele
RÚNĂ, rune, s. f. (La pl.) Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice și scandinave. – Din germ. Runen, fr. runes.

DOOM

rúnă s. f., g.-d. art. rúnei; pl. rúne

runelor
RÚNĂ, rune, s. f. (La pl.) Caractere grafice ale celor mai vechi alfabete germanice și scandinave. – Din germ. Runen, fr. runes.

DOOM

rúnă s. f., g.-d. art. rúnei; pl. rúne

runic
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runica
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runice
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runicei
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runicele
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runicelor
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runici
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runicii
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runicilor
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runicul
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runicului
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

DOOM

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

runolog
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologa
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologe
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologei
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologele
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologelor
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologi
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologia
RUNOLOGÍE s. f. Studiul, cercetarea runelor. – Din germ. Runologie.

DOOM

runologíe s. f., art. runología, g.-d. runologíi, art. runologíei

runologie
RUNOLOGÍE s. f. Studiul, cercetarea runelor. – Din germ. Runologie.

DOOM

runologíe s. f., art. runología, g.-d. runologíi, art. runologíei

runologiei
RUNOLOGÍE s. f. Studiul, cercetarea runelor. – Din germ. Runologie.

DOOM

runologíe s. f., art. runología, g.-d. runologíi, art. runologíei

runologii
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologii
RUNOLOGÍE s. f. Studiul, cercetarea runelor. – Din germ. Runologie.

DOOM

runologíe s. f., art. runología, g.-d. runologíi, art. runologíei

runologilor
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologul
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

runologului
RUNOLÓG, -Ă, runologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în runologie. – Din germ. Runolog, fr. runologue.

DOOM

runológă (rar) s. f., g.-d. art. runológei; pl. runológe

rup
rup (-pi), s. m. – Măsură de lungime, egală cu a opta parte dintr-un cot. Tc. rub (Șeineanu, II, 303), cf. rubia și ngr. ρούτί, sp. arroba. Sec. XVIII, înv.

rup
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupe
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupea
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupeai
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupeam
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupeau
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupeați
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupelian
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupeliana
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelianul
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelianului
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupeliene
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelienei
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelienele
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelienelor
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelieni
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelienii
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupelienilor
RUPELIÁN s.n. (Geol.) Etajul mijlociu al oligocenului. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. rupélien, cf. Rupel, râu din Belgia].

DOOM

rupelián² (-li-an) s. n.

rupem
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupere
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupere
RUPÉRE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. adv. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componete. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

DOOM

rúpere s. f., g.-d. art. rúperii; pl. rúperi

ruperea
RUPÉRE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. adv. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componete. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

DOOM

rúpere s. f., g.-d. art. rúperii; pl. rúperi

ruperi
RUPÉRE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. adv. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componete. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

DOOM

rúpere s. f., g.-d. art. rúperii; pl. rúperi

ruperii
RUPÉRE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. adv. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componete. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

DOOM

rúpere s. f., g.-d. art. rúperii; pl. rúperi

ruperile
RUPÉRE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. adv. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componete. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

DOOM

rúpere s. f., g.-d. art. rúperii; pl. rúperi

ruperilor
RUPÉRE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. adv. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componete. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

DOOM

rúpere s. f., g.-d. art. rúperii; pl. rúperi

rupestru
RUPÉSTRU, -Ă, rupeștri, -stre, adj. 1. Localizat sau realizat în sau pe stâncă; care crește pe stânci. 2. (Despre locuințe) Care este construit în stâncă. 3. (În sintagma) Artă rupestră = denumire dată manifestărilor artistice (desen, pictură, gravură sau sculptură) de pe pereții peșterilor sau de pe stânci. – Din fr. rupestre.

DOOM

rupéstru adj. m., pl. rupéștri; f. rupéstră, pl. rupéstre

rupeți
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupi
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupia
RÚPIA s.f. Boală de piele manifestată prin cruste purulente care, după ce cad, lasă răni sângerânde. [< fr. rupia, cf. lat. rupes – stâncă].

rupia
RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.

DOOM

rúpie (-pi-e) s. f., art. rúpia (-pi-a), g.-d. art. rúpiei; pl. rúpii, art. rúpiile (-pi-i-)

rupiah
RUPIÁH s.m. Unitatea monetară în Indonezia; rupie (3) [în DN]. [< germ. Rupiah, cf. hind. rupya].

rupicapra
CÁPRĂ, capre, s. f. I. 1. Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ◊ Capră de stâncă = capră sălbatică, cu blana roșcată și cu coarnele în formă de spadă (Capra ibex). Capră domestică = animal domestic rumegător, crescut pentru producția de lapte (Capra hircus). ◊ Expr. A împăca și capra, și varza = a mulțumi și pe unul, și pe altul; a împăca două interese opuse. Capră râioasă, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capră-neagră sau capră-de-munte = capră sălbatică, cu blana brună-neagră, cu coarne scurte și curbate la vârf și cu două dungi albe pe partea anterioară a capului, care trăiește în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră (I 1) care bate ritmic din fălci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el. II. 1. Unealtă de lemn cu patru picioare, încrucișate două câte două, pe care se pun lemnele pentru a fi tăiate cu ferăstrăul. 2. Sistem de lemne încrucișate care servește la susținerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau ladă) care se află în partea de dinainte a trăsurii sau a căruței și pe care șade vizitiul. 4. Aparat de gimnastică pentru sărituri, format dintr-un suport capitonat așezat pe patru picioare, cu înălțimea reglabilă. 5. Arșic de miel. – Lat. capra.

rupicol
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicola
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicole
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicolei
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicolele
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicolelor
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicoli
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicolii
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicolilor
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicolul
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupicolului
RUPÍCOL, -Ă, rupicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe stânci sau bolovănișuri. – Din fr. rupicole.

rupie
RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.

DOOM

rúpie (-pi-e) s. f., art. rúpia (-pi-a), g.-d. art. rúpiei; pl. rúpii, art. rúpiile (-pi-i-)

rupiei
RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.

DOOM

rúpie (-pi-e) s. f., art. rúpia (-pi-a), g.-d. art. rúpiei; pl. rúpii, art. rúpiile (-pi-i-)

rupifragum
MĂLĂÓI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stânci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).

rupii
RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.

DOOM

rúpie (-pi-e) s. f., art. rúpia (-pi-a), g.-d. art. rúpiei; pl. rúpii, art. rúpiile (-pi-i-)

rupiile
RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.

DOOM

rúpie (-pi-e) s. f., art. rúpia (-pi-a), g.-d. art. rúpiei; pl. rúpii, art. rúpiile (-pi-i-)

rupiilor
RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.

DOOM

rúpie (-pi-e) s. f., art. rúpia (-pi-a), g.-d. art. rúpiei; pl. rúpii, art. rúpiile (-pi-i-)

rupofobia
RUPOFOBÍE s.f. Teamă obsedantă, maniacală de murdărie. [Gen. -iei. / < fr. rupophobie, cf. gr. rypos – murdărie, phobos – teamă].

rupofobie
RUPOFOBÍE s.f. Teamă obsedantă, maniacală de murdărie. [Gen. -iei. / < fr. rupophobie, cf. gr. rypos – murdărie, phobos – teamă].

rupofobiei
RUPOFOBÍE s.f. Teamă obsedantă, maniacală de murdărie. [Gen. -iei. / < fr. rupophobie, cf. gr. rypos – murdărie, phobos – teamă].

rupofobii
RUPOFOBÍE s.f. Teamă obsedantă, maniacală de murdărie. [Gen. -iei. / < fr. rupophobie, cf. gr. rypos – murdărie, phobos – teamă].

rupofobiile
RUPOFOBÍE s.f. Teamă obsedantă, maniacală de murdărie. [Gen. -iei. / < fr. rupophobie, cf. gr. rypos – murdărie, phobos – teamă].

rupofobiilor
RUPOFOBÍE s.f. Teamă obsedantă, maniacală de murdărie. [Gen. -iei. / < fr. rupophobie, cf. gr. rypos – murdărie, phobos – teamă].

rupse
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupsei
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupseră
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupserăm
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupserăți
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupsese
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupsesem
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupseseră
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupseserăm
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupseserăți
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupseseși
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupseseți
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupseși
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupt
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupt
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

rupt
RUPT¹ s. n. Faptul de a (se) rupe. ◊ Loc. adv. În ruptul capului = cu nici un preț; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.

DOOM

rúpte (pe ~) loc. adv.

rupta
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

ruptaș
RUPTÁȘ, ruptași, s. m. Contribuabil care, plătind darea numită ruptă, era scutit de orice bir. – Ruptă + suf. -aș.

DOOM

ruptáș s. m., pl. ruptáși

ruptași
RUPTÁȘ, ruptași, s. m. Contribuabil care, plătind darea numită ruptă, era scutit de orice bir. – Ruptă + suf. -aș.

DOOM

ruptáș s. m., pl. ruptáși

ruptașii
RUPTÁȘ, ruptași, s. m. Contribuabil care, plătind darea numită ruptă, era scutit de orice bir. – Ruptă + suf. -aș.

DOOM

ruptáș s. m., pl. ruptáși

ruptașilor
RUPTÁȘ, ruptași, s. m. Contribuabil care, plătind darea numită ruptă, era scutit de orice bir. – Ruptă + suf. -aș.

DOOM

ruptáș s. m., pl. ruptáși

ruptașul
RUPTÁȘ, ruptași, s. m. Contribuabil care, plătind darea numită ruptă, era scutit de orice bir. – Ruptă + suf. -aș.

DOOM

ruptáș s. m., pl. ruptáși

ruptașului
RUPTÁȘ, ruptași, s. m. Contribuabil care, plătind darea numită ruptă, era scutit de orice bir. – Ruptă + suf. -aș.

DOOM

ruptáș s. m., pl. ruptáși

rupte
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

ruptei
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

ruptele
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

ruptelor
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

rupticos
RUPTICÓS, RUPTICOÁSĂ, rupticóși, rupticoáse, adj. (Var.) Ruptănos. (din rupe)

ruptoare
RUPTOÁRE s. f. (Înv. și reg.) 1. Rupt² (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt² + suf. -oare.

DOOM

ruptoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ruptórii

ruptoare
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

DOOM

ruptór s. n., pl. ruptoáre

ruptoarea
RUPTOÁRE s. f. (Înv. și reg.) 1. Rupt² (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt² + suf. -oare.

DOOM

ruptoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ruptórii

ruptoarele
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

DOOM

ruptór s. n., pl. ruptoáre

ruptoarelor
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

DOOM

ruptór s. n., pl. ruptoáre

ruptoară
RUPTOÁRĂ s. f. (Var., înv.) Ruptoare, ruptă. (din rupt² + suf. -oară)

ruptor
RUPTÓR s.n. Întrerupător electric comandat la distanță, al cărui element mobil de contact are ca poziție de repaus poziția corespunzătoare închiderii circuitului. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. rupteur].

ruptor
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

DOOM

ruptór s. n., pl. ruptoáre

ruptori
RUPTOÁRE s. f. (Înv. și reg.) 1. Rupt² (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt² + suf. -oare.

DOOM

ruptoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ruptórii

ruptorii
RUPTOÁRE s. f. (Înv. și reg.) 1. Rupt² (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt² + suf. -oare.

DOOM

ruptoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ruptórii

ruptorul
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

DOOM

ruptór s. n., pl. ruptoáre

ruptorului
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.

DOOM

ruptór s. n., pl. ruptoáre

ruptul
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

ruptului
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

ruptura
RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei. ♦ Încetare a unei acțiuni, a unor raporturi, a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt² + suf. -ură.

DOOM

ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri

rupturea
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

ruptureai
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

ruptuream
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturească
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

ruptureau
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

ruptureați
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturesc
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturește
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturești
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturi
RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei. ♦ Încetare a unei acțiuni, a unor raporturi, a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt² + suf. -ură.

DOOM

ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri

rupturi
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturii
RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei. ♦ Încetare a unei acțiuni, a unor raporturi, a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt² + suf. -ură.

DOOM

ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri

rupturii
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturile
RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei. ♦ Încetare a unei acțiuni, a unor raporturi, a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt² + suf. -ură.

DOOM

ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri

rupturilor
RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei. ♦ Încetare a unei acțiuni, a unor raporturi, a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt² + suf. -ură.

DOOM

ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri

rupturim
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturind
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturire
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturire
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

rupturiră
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturirăm
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturirăți
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturise
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturisem
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturiseră
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturiserăm
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturiserăți
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturiseși
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturiseți
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturit
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturiși
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

rupturiți
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

DOOM

rupturí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 să ruptureáscă

ruptă
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

DOOM

rúptă s. f., g.-d. art. rúptei; pl. rúpte

ruptănos
RUPTĂNÓS, -OÁSĂ, ruptănóși, -oáse, adj. Zdrențăros, rupt. (din rupe)

rupând
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupînd
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupă
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.

DOOM

rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt

rupător
RUPĂTÓR, -OÁRE, rupători, -oare, adj. (Rar) Care rupe, care sfîșie.

rupți
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

rupții
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

rupților
RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

rural
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

rurala
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

rurale
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

ruralei
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

ruralele
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

ruralelor
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

rurali
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

ruralii
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

ruralilor
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

ruralism
RURALÍSM s.n. (Liv.) Caracter rural. [< fr. ruralisme].

ruralismul
RURALÍSM s.n. (Liv.) Caracter rural. [< fr. ruralisme].

ruralismului
RURALÍSM s.n. (Liv.) Caracter rural. [< fr. ruralisme].

ruraliza
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizai
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizam
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizare
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizară
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizarăm
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizarăți
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizase
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizasem
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizaseră
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizaserăm
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizaserăți
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizaseși
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizaseți
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizat
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizau
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizași
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizați
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizează
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizez
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizeze
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizezi
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizând
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralizînd
RURALIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A da un aspect de sat. [Cf. fr. ruraliser].

ruralul
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

ruralului
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.

DOOM

rurál adj. m., pl. ruráli; f. rurálă, pl. rurále

rură
RÓLĂ², role, s. f. (Mold., Bucov.) Cuptorul mașinii de gătit. -Variante: rúlă, rúră s. f.

rus
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rus
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rusa
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rusalca
RUSÁLCĂ, rusalce, s. f. Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.

DOOM

rusálcă (zână a apelor) s. f., g.-d. art. rusálcei; pl. rusálce

rusalce
RUSÁLCĂ, rusalce, s. f. Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.

DOOM

rusálcă (zână a apelor) s. f., g.-d. art. rusálcei; pl. rusálce

rusalcei
RUSÁLCĂ, rusalce, s. f. Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.

DOOM

rusálcă (zână a apelor) s. f., g.-d. art. rusálcei; pl. rusálce

rusalcele
RUSÁLCĂ, rusalce, s. f. Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.

DOOM

rusálcă (zână a apelor) s. f., g.-d. art. rusálcei; pl. rusálce

rusalcelor
RUSÁLCĂ, rusalce, s. f. Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.

DOOM

rusálcă (zână a apelor) s. f., g.-d. art. rusálcei; pl. rusálce

rusale
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (Numai la pl.) Sărbătoare religioasă creștină (care cade la 50 de zile după paști). Acu trei săptămîni, după rusalii. SEBASTIAN, T. 203. 2. (Mai ales la pl.; în basme și în mitologia populară) Ființe rele, care dezlănțuie furtunile sau zăpăcesc oamenii. V. iele, știmă. 3. (Entom.) Efemeră. Larvele de rusalii se găsesc întotdeauna în maluri, la o adîncime de 6-8 metri. ANTIPA, F. I. 248. Este de o mare importanță ca pescarul să aibă... cît de mari cantități de nadă, adică de larve de rusalii. id. P. 310. – Variantă: (1) rusále (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 166) s. f. pl.

rusalia
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.; cu valoare de n. pr.) Sărbătoare religioasă creștină a pogorârii Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.

DOOM

Rusálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Rusáliile (-li-i-)

rusalie
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.; cu valoare de n. pr.) Sărbătoare religioasă creștină a pogorârii Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.

DOOM

Rusálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Rusáliile (-li-i-)

rusaliei
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.; cu valoare de n. pr.) Sărbătoare religioasă creștină a pogorârii Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.

DOOM

Rusálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Rusáliile (-li-i-)

rusalii
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.; cu valoare de n. pr.) Sărbătoare religioasă creștină a pogorârii Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.

DOOM

Rusálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Rusáliile (-li-i-)

rusaliile
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.; cu valoare de n. pr.) Sărbătoare religioasă creștină a pogorârii Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.

DOOM

Rusálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Rusáliile (-li-i-)

rusaliilor
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.; cu valoare de n. pr.) Sărbătoare religioasă creștină a pogorârii Sfântului Duh, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.

DOOM

Rusálii (sărbătoare) s. propriu f. pl., art. Rusáliile (-li-i-)

rusav
RUSÁV, -Ă, rusávi, -e, adj. (Înv., sec. XVII) Blond. (din rus²; ucr. rusjavyj)

rusca
RÚSCĂ, ruște, s. f. (Reg.) Rusoaică. – Din ucr. dial. ruska.

DOOM

rúscă (reg.) s. f., g.-d. art. rúștei; pl. rúște

ruscea
RUSCEÁ, ruscéle, s. f. Brândușă, Colchicum autumnale. (din rus²)

rusco
RÚSCĂ, ruște, s. f. (Reg.) Rusoaică. – Din ucr. dial. ruska.

DOOM

rúscă (reg.) s. f., g.-d. art. rúștei; pl. rúște

ruscus
GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari și ascuțite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; spin¹. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a ședea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre țepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureț = arbust totdeauna verde, cu ramurile lățite și terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare românești; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjëmp.

ruscuța
RUSCÚȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpurie-închisă (Adonis autumnalis). – Et. nec.

DOOM

ruscúță (reg.) s. f., g.-d. art. ruscúței; pl. ruscúțe

ruscuțe
RUSCÚȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpurie-închisă (Adonis autumnalis). – Et. nec.

DOOM

ruscúță (reg.) s. f., g.-d. art. ruscúței; pl. ruscúțe

ruscuței
RUSCÚȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpurie-închisă (Adonis autumnalis). – Et. nec.

DOOM

ruscúță (reg.) s. f., g.-d. art. ruscúței; pl. ruscúțe

ruscuțele
RUSCÚȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpurie-închisă (Adonis autumnalis). – Et. nec.

DOOM

ruscúță (reg.) s. f., g.-d. art. ruscúței; pl. ruscúțe

ruscuțelor
RUSCÚȚĂ, ruscuțe, s. f. 1. (Reg.) Diminutiv al lui ruscă. 2. (Bot.) Cocoșel-de-câmp. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori de culoare roșie (Adonis flammea). ◊ Compuse: ruscuță-de-primăvară (sau -primăvăratică) = plantă otrăvitoare caracteristică vegetației de stepă (Adonis vernalis); ruscuță-de-toamnă (sau -tomnatică) = plantă anuală cu flori de culoare purpurie-închisă (Adonis autumnalis). – Et. nec.

DOOM

ruscúță (reg.) s. f., g.-d. art. ruscúței; pl. ruscúțe

ruse
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

ruseasca
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

rusei
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rusele
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

ruselor
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rusesc
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

rusescul
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

rusescului
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

rusește
RUSÉȘTE adv. În felul rușilor, ca rușii; în limba rusă. – Rus + suf. -ește.

DOOM

ruséște adv.

rusești
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

ruseștii
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

ruseștile
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

ruseștilor
RUSÉSC, -EÁSCĂ, rusești, adj. Caracteristic rușilor, ca rușii, rus (2), rusienesc. – Rus + suf. -esc.

DOOM

rusésc adj. m., f. ruseáscă; pl. m. și f. ruséști

rush
RUSH s.n. (Sport) Efort final al unui cal pentru a câștiga cursa; asalt impetuos. [Pron. raș. / < engl. rush].

rush
RUSH s.n. (Sport) Efort final al unui cal pentru a câștiga cursa; asalt impetuos. [Pron. raș. / < engl. rush].

rusienesc
RUSIENÉSC, -EÁSCĂ, rusienești, adj. (Pop.) Rusesc. [Pr.: -si-e-] – Rusian (înv. „rus” < rus.) + suf. -esc.

rusific
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusifica
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificai
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificam
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificare
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificare
RUSIFICÁRE, rusificări, s. f. Acțiunea de a (se) rusifica și rezultatul ei. – V. rusifica.

rusificară
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificarăm
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificarăți
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificase
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificasem
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificaseră
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificaserăm
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificaserăți
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificaseși
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificaseți
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificat
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificat
RUSIFICÁT, -Ă, rusificați, -te, adj. 1. (Despre populații) Care a fost asimilat de populația de limbă rusă. 2. (Despre cuvinte, expresii etc.) Modificat sub influența limbii ruse. – V. rusifica.

rusificau
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificași
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificați
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusifice
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusifici
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificând
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusificînd
RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) asimila cu populația de limbă rusă. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) după structura limbii ruse. – Din fr. russifier.

DOOM

*rusificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rusífică

rusism
RUSÍSM, rusisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba rusă (și neasimilată). – Rus + suf. -ism.

DOOM

rusísm s. n., pl. rusísme

rusisme
RUSÍSM, rusisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba rusă (și neasimilată). – Rus + suf. -ism.

DOOM

rusísm s. n., pl. rusísme

rusismele
RUSÍSM, rusisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba rusă (și neasimilată). – Rus + suf. -ism.

DOOM

rusísm s. n., pl. rusísme

rusismelor
RUSÍSM, rusisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba rusă (și neasimilată). – Rus + suf. -ism.

DOOM

rusísm s. n., pl. rusísme

rusismul
RUSÍSM, rusisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba rusă (și neasimilată). – Rus + suf. -ism.

DOOM

rusísm s. n., pl. rusísme

rusismului
RUSÍSM, rusisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba rusă (și neasimilată). – Rus + suf. -ism.

DOOM

rusísm s. n., pl. rusísme

rusistica
RUSÍSTICĂ s.f. Studiul limbilor și culturii rusești. [< rus. russistika].

rusistici
RUSÍSTICĂ s.f. Studiul limbilor și culturii rusești. [< rus. russistika].

rusisticii
RUSÍSTICĂ s.f. Studiul limbilor și culturii rusești. [< rus. russistika].

rusnac
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnaca
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnace
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnacei
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnacele
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnacelor
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnaci
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnacii
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnacilor
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnacul
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusnacului
RUSNÁC, rusnaci, s. m. Rutean; p. ext. rus. Mă întorc la rusnacii... mei la Bălți. C. PETRESCU, Î. II 132.

rusneac
RUSNEÁC, rusnéci, s. m. Rutean, ucrainean. (din rus²)

rusoaica
RUSOÁICĂ, rusoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; ruscă. – Rus + suf. -oaică.

DOOM

rusoáică s. f., g.-d. art. rusoáicei; pl. rusoáice

rusoaice
RUSOÁICĂ, rusoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; ruscă. – Rus + suf. -oaică.

DOOM

rusoáică s. f., g.-d. art. rusoáicei; pl. rusoáice

rusoaicei
RUSOÁICĂ, rusoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; ruscă. – Rus + suf. -oaică.

DOOM

rusoáică s. f., g.-d. art. rusoáicei; pl. rusoáice

rusoaicele
RUSOÁICĂ, rusoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; ruscă. – Rus + suf. -oaică.

DOOM

rusoáică s. f., g.-d. art. rusoáicei; pl. rusoáice

rusoaicelor
RUSOÁICĂ, rusoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; ruscă. – Rus + suf. -oaică.

DOOM

rusoáică s. f., g.-d. art. rusoáicei; pl. rusoáice

rusoaico
RUSOÁICĂ, rusoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; ruscă. – Rus + suf. -oaică.

DOOM

rusoáică s. f., g.-d. art. rusoáicei; pl. rusoáice

rusofil
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofil
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofila
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofila
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofile
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofile
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilei
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilei
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilele
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilele
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilelor
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilelor
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofili
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofili
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilia
RUSOFILÍE s. f. Simpatie pentru Rusia și pentru poporul rus, pentru cultura sa. – Rusofil + suf. -ie.

DOOM

*rusofilíe s. f., g.-d. art. rusofíliei

rusofilie
RUSOFILÍE s. f. Simpatie pentru Rusia și pentru poporul rus, pentru cultura sa. – Rusofil + suf. -ie.

DOOM

*rusofilíe s. f., g.-d. art. rusofíliei

rusofiliei
RUSOFILÍE s. f. Simpatie pentru Rusia și pentru poporul rus, pentru cultura sa. – Rusofil + suf. -ie.

DOOM

*rusofilíe s. f., g.-d. art. rusofíliei

rusofilii
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilii
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilii
RUSOFILÍE s. f. Simpatie pentru Rusia și pentru poporul rus, pentru cultura sa. – Rusofil + suf. -ie.

DOOM

*rusofilíe s. f., g.-d. art. rusofíliei

rusofililor
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofililor
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilul
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilul
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilului
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

rusofilului
RUSOFÍL, -Ă, rusofili, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă simpatie pentru poporul rus și pentru cultura sa. – Din fr. russophile.

DOOM

*rusofíl adj. m., s. m., pl. rusofíli; adj. f., s. f. rusofílă, pl. rusofíle

russula
PÂINIȘOÁRĂ, pâinișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui pâine (1); pâinică, pâiniță. 2. Ciupercă comestibilă, de culoare roșie-violacee, care crește prin pădurile de stejar și de fag (Russula lepida). ♦ Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile și necomestibile. – Pâine + suf. -ișoară.

rustem
RUSTÉMUL s. n. art. Dans popular românesc răspândit în sudul Olteniei și în părțile învecinate ale Munteniei, în care jucătorii formează, de obicei, o coloană mixtă sau numai de bărbați, ținându-se cu brațele încrucișate la spate, și execută pași în față și în spate cu încrucișarea picioarelor, în ritm vioi, ușor săltat; melodie după care se execută acest dans. – Cf. n. pr. Rüstem.

DOOM

rustémul (dans) s. n. art., neart. rustém

rustemul
RUSTÉMUL s. n. art. Dans popular românesc răspândit în sudul Olteniei și în părțile învecinate ale Munteniei, în care jucătorii formează, de obicei, o coloană mixtă sau numai de bărbați, ținându-se cu brațele încrucișate la spate, și execută pași în față și în spate cu încrucișarea picioarelor, în ritm vioi, ușor săltat; melodie după care se execută acest dans. – Cf. n. pr. Rüstem.

DOOM

rustémul (dans) s. n. art., neart. rustém

rustemului
RUSTÉMUL s. n. art. Dans popular românesc răspândit în sudul Olteniei și în părțile învecinate ale Munteniei, în care jucătorii formează, de obicei, o coloană mixtă sau numai de bărbați, ținându-se cu brațele încrucișate la spate, și execută pași în față și în spate cu încrucișarea picioarelor, în ritm vioi, ușor săltat; melodie după care se execută acest dans. – Cf. n. pr. Rüstem.

DOOM

rustémul (dans) s. n. art., neart. rustém

rustic
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rustica
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rustica
TUTÚN, (1) s. m., (2, 3) tutunuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari și moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau roșii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ◊ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificată și cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S. n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumează, se prizează sau se mestecă. 3. S. n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün.

rustican
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticana
HREAN s. m. Plantă legumicolă din familia cruciferelor, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe (Armoracia rusticana). ◊ Expr. A trăi (sau a se deprinde) ca viermele în hrean = a trăi, a duce o viață amărâtă, plină de privațiuni. – Din sl. hrĕnŭ.

rusticana
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticane
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticanei
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticanele
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticanelor
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticani
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticanii
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticanilor
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticanul
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticanului
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Rar) Rustic. – Din it. rusticano.

DOOM

rusticán adj. m., pl. rusticáni; f. rusticánă, pl. rusticáne

rusticare
RUSTICÁ vb. I. 1. tr. A da un caracter brut, neprelucrat; a face operația de rusticizare; a rusticiza, a rustifica. 2. intr. A trăi la țară. [< it. rusticare].

rusticat
RUSTICÁ vb. I. 1. tr. A da un caracter brut, neprelucrat; a face operația de rusticizare; a rusticiza, a rustifica. 2. intr. A trăi la țară. [< it. rusticare].

rustice
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rusticei
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rusticele
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rusticelor
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rustici
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rusticii
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rusticilor
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rusticitate
RUSTICITÁTE s. f. Caracterul a tot ceea ce este rustic; fig. bădărănie. – Din fr. rusticité.

DOOM

rusticitáte s. f., g.-d. art. rusticitắții

rusticitatea
RUSTICITÁTE s. f. Caracterul a tot ceea ce este rustic; fig. bădărănie. – Din fr. rusticité.

DOOM

rusticitáte s. f., g.-d. art. rusticitắții

rusticități
RUSTICITÁTE s. f. Caracterul a tot ceea ce este rustic; fig. bădărănie. – Din fr. rusticité.

DOOM

rusticitáte s. f., g.-d. art. rusticitắții

rusticității
RUSTICITÁTE s. f. Caracterul a tot ceea ce este rustic; fig. bădărănie. – Din fr. rusticité.

DOOM

rusticitáte s. f., g.-d. art. rusticitắții

rusticiza
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizai
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizam
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizare
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizare
RUSTICIZÁRE, rusticizări, s. f. Acțiunea de a (se) rusticiza și rezultatul ei. – V. rusticiza.

rusticizarea
RUSTICIZÁRE, rusticizări, s. f. Acțiunea de a (se) rusticiza și rezultatul ei. – V. rusticiza.

rusticizară
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizarăm
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizarăți
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizase
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizasem
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizaseră
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizaserăm
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizaserăți
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizaseși
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizaseți
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizat
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizat
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizata
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizate
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizatei
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizatele
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizatelor
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizatul
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizatului
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizau
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizași
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizați
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizați
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizații
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizaților
RUSTICIZÁT, -Ă, rusticizați, -te, adj. Care a devenit rustic. – V. rusticiza.

rusticizează
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizez
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizeze
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizezi
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizând
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizînd
RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter rustic. – Din engl. rusticize.

rusticizări
RUSTICIZÁRE, rusticizări, s. f. Acțiunea de a (se) rusticiza și rezultatul ei. – V. rusticiza.

rusticizării
RUSTICIZÁRE, rusticizări, s. f. Acțiunea de a (se) rusticiza și rezultatul ei. – V. rusticiza.

rusticizările
RUSTICIZÁRE, rusticizări, s. f. Acțiunea de a (se) rusticiza și rezultatul ei. – V. rusticiza.

rusticizărilor
RUSTICIZÁRE, rusticizări, s. f. Acțiunea de a (se) rusticiza și rezultatul ei. – V. rusticiza.

rusticul
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rusticului
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.

DOOM

rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice

rustific
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustifica
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificai
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificam
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificare
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificare
RUSTIFICÁRE s.f. (Rar) Faptul de a primi aspect sau caracter rustic; rusticizare. [< rustifica].

rustificarea
RUSTIFICÁRE s.f. (Rar) Faptul de a primi aspect sau caracter rustic; rusticizare. [< rustifica].

rustificară
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificarăm
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificarăți
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificase
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificasem
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificaseră
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificaserăm
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificaserăți
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificaseși
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificaseți
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificat
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificau
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificași
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificați
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustifice
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustifici
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificând
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificînd
RUSTIFICÁ vb. I. tr., intr. A rustica. [P.i. rustífic. / < rust(ic) + -ifica].

rustificări
RUSTIFICÁRE s.f. (Rar) Faptul de a primi aspect sau caracter rustic; rusticizare. [< rustifica].

rustificării
RUSTIFICÁRE s.f. (Rar) Faptul de a primi aspect sau caracter rustic; rusticizare. [< rustifica].

rustificările
RUSTIFICÁRE s.f. (Rar) Faptul de a primi aspect sau caracter rustic; rusticizare. [< rustifica].

rustificărilor
RUSTIFICÁRE s.f. (Rar) Faptul de a primi aspect sau caracter rustic; rusticizare. [< rustifica].

rusul
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rusului
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rusumat
RUSUMÁT, rusumáturi, s. n. (Înv., sec. XIX) Impozit indirect. (din tc. rusumat)

rusumatul
RUSUMÁT, rusumáturi, s. n. (Înv., sec. XIX) Impozit indirect. (din tc. rusumat)

rusumatului
RUSUMÁT, rusumáturi, s. n. (Înv., sec. XIX) Impozit indirect. (din tc. rusumat)

rusumaturi
RUSUMÁT, rusumáturi, s. n. (Înv., sec. XIX) Impozit indirect. (din tc. rusumat)

rusumaturile
RUSUMÁT, rusumáturi, s. n. (Înv., sec. XIX) Impozit indirect. (din tc. rusumat)

rusumaturilor
RUSUMÁT, rusumáturi, s. n. (Înv., sec. XIX) Impozit indirect. (din tc. rusumat)

rut
RUT s. n. Stare fiziologică la animale, corespunzătoare perioadei de activitate sexuală, de durată și periodicitate variabilă, în timpul căreia se petrec unele transformări ale aparatului genital. – Din fr. rut.

DOOM

rut s. n.

ruta
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.

ruta
RÚTĂ², rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.

DOOM

!rútă-sălbátică (plantă) s. f., art. rúta-sălbátică, g.-d. art. rútei-sălbátice; pl. rúte-sălbátice

rutacee
RUTACÉE s.f. pl. Familie de plante dicotiledonate dialipetale erbacee, cuprinzând lămâiul, portocalul, grepfrutul etc.; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. rutacées].

DOOM

rutacée s. f., art. rutacéea, g.-d. art. rutacéei; pl. rutacée

rutaceea
RUTACÉE s.f. pl. Familie de plante dicotiledonate dialipetale erbacee, cuprinzând lămâiul, portocalul, grepfrutul etc.; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. rutacées].

DOOM

rutacée s. f., art. rutacéea, g.-d. art. rutacéei; pl. rutacée

rutaceei
RUTACÉE s.f. pl. Familie de plante dicotiledonate dialipetale erbacee, cuprinzând lămâiul, portocalul, grepfrutul etc.; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. rutacées].

DOOM

rutacée s. f., art. rutacéea, g.-d. art. rutacéei; pl. rutacée

rutaceele
RUTACÉE s.f. pl. Familie de plante dicotiledonate dialipetale erbacee, cuprinzând lămâiul, portocalul, grepfrutul etc.; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. rutacées].

DOOM

rutacée s. f., art. rutacéea, g.-d. art. rutacéei; pl. rutacée

rutaceelor
RUTACÉE s.f. pl. Familie de plante dicotiledonate dialipetale erbacee, cuprinzând lămâiul, portocalul, grepfrutul etc.; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. rutacées].

DOOM

rutacée s. f., art. rutacéea, g.-d. art. rutacéei; pl. rutacée

rute
RÚTĂ², rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.

DOOM

!rútă-sălbátică (plantă) s. f., art. rúta-sălbátică, g.-d. art. rútei-sălbátice; pl. rúte-sălbátice

rutea
RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte)

rutean
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutean
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteana
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteana
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteanca
RUTEÁNCĂ, rutence, s. f., adj. Nume dat ucrainencelor din fosta Austro-Ungarie. Rutean + suf. -că.

DOOM

ruteáncă s. f., g.-d. art. ruténcei; pl. ruténce

ruteanul
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteanul
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteanului
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteanului
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteaua
RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte)

rutei
RÚTĂ², rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.

DOOM

!rútă-sălbátică (plantă) s. f., art. rúta-sălbátică, g.-d. art. rútei-sălbátice; pl. rúte-sălbátice

rutele
RÚTĂ², rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.

DOOM

!rútă-sălbátică (plantă) s. f., art. rúta-sălbátică, g.-d. art. rútei-sălbátice; pl. rúte-sălbátice

rutele
RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte)

rutelei
RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte)

rutelele
RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte)

rutelelor
RUTEÁ, rutéle, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte)

rutelor
RÚTĂ², rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.

DOOM

!rútă-sălbátică (plantă) s. f., art. rúta-sălbátică, g.-d. art. rútei-sălbátice; pl. rúte-sălbátice

rutence
RUTEÁNCĂ, rutence, s. f., adj. Nume dat ucrainencelor din fosta Austro-Ungarie. Rutean + suf. -că.

DOOM

ruteáncă s. f., g.-d. art. ruténcei; pl. ruténce

rutencei
RUTEÁNCĂ, rutence, s. f., adj. Nume dat ucrainencelor din fosta Austro-Ungarie. Rutean + suf. -că.

DOOM

ruteáncă s. f., g.-d. art. ruténcei; pl. ruténce

rutencele
RUTEÁNCĂ, rutence, s. f., adj. Nume dat ucrainencelor din fosta Austro-Ungarie. Rutean + suf. -că.

DOOM

ruteáncă s. f., g.-d. art. ruténcei; pl. ruténce

rutencelor
RUTEÁNCĂ, rutence, s. f., adj. Nume dat ucrainencelor din fosta Austro-Ungarie. Rutean + suf. -că.

DOOM

ruteáncă s. f., g.-d. art. ruténcei; pl. ruténce

rutene
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutene
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenei
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenei
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenele
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenele
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenelor
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenelor
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteni
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

ruteni
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenii
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenii
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenilor
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenilor
RUTEÁN, -Ă, ruteni, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Nume care se dădea ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie. 2. Adj. Care aparține rutenilor (1), privitor la ruteni. ♦ (Substantivat, f.) Idiom vorbit de ruteni (1). – Din germ. Ruthene.

DOOM

ruteán adj. m., s. m., pl. ruténi; adj. f., s. f. ruteánă, pl. ruténe

rutenism
RUTENÍSM, rutenisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba ucraineană (și neasimilată). – Rutean + suf. -ism.

DOOM

rutenísm s. n., pl. rutenísme

rutenisme
RUTENÍSM, rutenisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba ucraineană (și neasimilată). – Rutean + suf. -ism.

DOOM

rutenísm s. n., pl. rutenísme

rutenismele
RUTENÍSM, rutenisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba ucraineană (și neasimilată). – Rutean + suf. -ism.

DOOM

rutenísm s. n., pl. rutenísme

rutenismelor
RUTENÍSM, rutenisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba ucraineană (și neasimilată). – Rutean + suf. -ism.

DOOM

rutenísm s. n., pl. rutenísme

rutenismul
RUTENÍSM, rutenisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba ucraineană (și neasimilată). – Rutean + suf. -ism.

DOOM

rutenísm s. n., pl. rutenísme

rutenismului
RUTENÍSM, rutenisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba ucraineană (și neasimilată). – Rutean + suf. -ism.

DOOM

rutenísm s. n., pl. rutenísme

ruteniu
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.

DOOM

ruténiu [niu pron. niu] s. n., art. ruténiul; simb. Ru

ruteniul
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.

DOOM

ruténiu [niu pron. niu] s. n., art. ruténiul; simb. Ru

ruteniului
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.

DOOM

ruténiu [niu pron. niu] s. n., art. ruténiul; simb. Ru

rutez
rutéz adv. – Din nou, iarăși. Origine necunoscută. Este cuvînt înv. (sec. XVI) care a vrut să fie interpretat prin intermediul lat. rursus + item (Giuglea, Dacor., I, 250); prin retrorsum (Bogrea, Dacor., III, 736), sau prin rursus + te(n)sus (Densusianu, GS, VII, 277).

rutherford
RUTHERFORD, rutherforzi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru radioactivitate egală cu un milion de dezintegrări pe secundă emise de un element radioactiv. [Pr.: rázărford] – Din fr., engl. rutherford.

DOOM

!rutherford [pron. rázărford] (ru-ther-) s. m., pl. rutherforzi; simb. Rd

rutier
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutiera
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutiere
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutierei
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutierele
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutierelor
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutieri
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutierii
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutierilor
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutierist
RUTIERÍST, rutieriști, s. m. Tractorist care are dreptul de conducere pe șosele. [Pr.: -ti-e-] – Rutier + suf. -ist.

rutieristul
RUTIERÍST, rutieriști, s. m. Tractorist care are dreptul de conducere pe șosele. [Pr.: -ti-e-] – Rutier + suf. -ist.

rutieristului
RUTIERÍST, rutieriști, s. m. Tractorist care are dreptul de conducere pe șosele. [Pr.: -ti-e-] – Rutier + suf. -ist.

rutieriști
RUTIERÍST, rutieriști, s. m. Tractorist care are dreptul de conducere pe șosele. [Pr.: -ti-e-] – Rutier + suf. -ist.

rutieriștii
RUTIERÍST, rutieriști, s. m. Tractorist care are dreptul de conducere pe șosele. [Pr.: -ti-e-] – Rutier + suf. -ist.

rutieriștilor
RUTIERÍST, rutieriști, s. m. Tractorist care are dreptul de conducere pe șosele. [Pr.: -ti-e-] – Rutier + suf. -ist.

rutierul
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutierului
RUTIÉR, -Ă, rutieri, -e, adj. Care ține de drumuri și șosele, privitor la drumuri și șosele, care se referă la transportul pe șosele. ◊ Transport rutier = transport care se face pe șosele. Tractor rutier = tractor cu remorcă, prevăzut cu roți cu cauciuc și servind la transporturi. Mașină rutieră (și substantivat, n.) = mașină folosită la construirea șoselelor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. routier.

DOOM

rutiér (-ti-er) adj. m., pl. rutiéri; f. rutiéră, pl. rutiére

rutil
RUTÍL s. n. Oxid natural de titan, cristalizat sub formă de cristale prismatice de culoare galbenă-deschisă sau brună-roșcată, care se întâlnește mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. – Din fr. rutile.

DOOM

rutíl s. n.

rutilism
RUTILÍSM s.n. Colorație congenitală roșcată a părului. [< fr. rutilisme, cf. lat. rutilus – roșiatic].

rutilismul
RUTILÍSM s.n. Colorație congenitală roșcată a părului. [< fr. rutilisme, cf. lat. rutilus – roșiatic].

rutilismului
RUTILÍSM s.n. Colorație congenitală roșcată a părului. [< fr. rutilisme, cf. lat. rutilus – roșiatic].

rutilul
RUTÍL s. n. Oxid natural de titan, cristalizat sub formă de cristale prismatice de culoare galbenă-deschisă sau brună-roșcată, care se întâlnește mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. – Din fr. rutile.

DOOM

rutíl s. n.

rutilului
RUTÍL s. n. Oxid natural de titan, cristalizat sub formă de cristale prismatice de culoare galbenă-deschisă sau brună-roșcată, care se întâlnește mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. – Din fr. rutile.

DOOM

rutíl s. n.

rutina
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutina
RUTÍNĂ² s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.

DOOM

rutínă s. f., g.-d. art. rutínei

rutinai
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinam
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinar
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinar
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinara
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinara
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinare
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinare
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinare
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinare
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinarei
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarei
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarele
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarele
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarelor
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarelor
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinari
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinari
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarii
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarii
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarilor
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarilor
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarul
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarul
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarului
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinarului
RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care lucrează numai prin rutină¹; rutinier. 2. Adj. (Rar) Șablonizat. – Rutină + suf. -ar. Cf. fr. routinier.

DOOM

rutinár adj. m., s. m., pl. rutinári; adj. f., s. f. rutináră, pl. rutináre

rutinară
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinarăm
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinarăți
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinase
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinasem
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinaseră
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinaserăm
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinaserăți
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinaseși
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinaseți
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinat
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinat
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinata
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinate
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinatei
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinatele
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinatelor
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinatul
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinatului
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinau
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinași
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinați
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinați
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinații
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutinaților
RUTINÁT, -Ă, rutinați, -te, adj. Cu experiență; priceput, dibaci. – Rutină¹ + suf. -at.

DOOM

rutinát adj. m., pl. rutináți; f. rutinátă, pl. rutináte

rutine
RUTÍNĂ² s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.

DOOM

rutínă s. f., g.-d. art. rutínei

rutinează
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinei
RUTÍNĂ² s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.

DOOM

rutínă s. f., g.-d. art. rutínei

rutinele
RUTÍNĂ² s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.

DOOM

rutínă s. f., g.-d. art. rutínei

rutinelor
RUTÍNĂ² s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.

DOOM

rutínă s. f., g.-d. art. rutínei

rutinez
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutineze
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinezi
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinier
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinier
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutiniera
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutiniera
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutiniere
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutiniere
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierei
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierei
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierele
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierele
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierelor
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierelor
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinieri
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinieri
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierii
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierii
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierilor
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierilor
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierul
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierul
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierului
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinierului
RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Șablonizat. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează numai prin rutină, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.

DOOM

rutiniér (-ni-er) adj. m., s. m., pl. rutiniéri; adj. f., s. f. rutiniéră, pl. rutiniére

rutinând
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutinînd
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

rutișor
RUTIȘÓR s. m. Nume dat mai multor plante erbacee: a) plantă cu tulpina înaltă, cu flori galbene dispuse în buchete pe vârfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) plantă cu frunze ovale și flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus: rutișor-galben = plantă cu rizom târâtor și cu numeroase flori galbene mici, dispuse în umbele (Thalictrum flavum). – Rută² + suf. -ișor.

rutul
RUT s. n. Stare fiziologică la animale, corespunzătoare perioadei de activitate sexuală, de durată și periodicitate variabilă, în timpul căreia se petrec unele transformări ale aparatului genital. – Din fr. rut.

DOOM

rut s. n.

rutuli
Rutuli, neam de locuitori din centrul Italiei care, sub conducerea lui Turnus, l-au înfruntat pe Aeneas la sosirea eroului în Italia.

rutului
RUT s. n. Stare fiziologică la animale, corespunzătoare perioadei de activitate sexuală, de durată și periodicitate variabilă, în timpul căreia se petrec unele transformări ale aparatului genital. – Din fr. rut.

DOOM

rut s. n.

ruz
RUZ s.n. (Geol.) Vale sculptată pe flancul unei culmi anticlinale. [< fr. ruz].

ruzul
RUZ s.n. (Geol.) Vale sculptată pe flancul unei culmi anticlinale. [< fr. ruz].

ruzului
RUZ s.n. (Geol.) Vale sculptată pe flancul unei culmi anticlinale. [< fr. ruz].

ruzuri
RUZ s.n. (Geol.) Vale sculptată pe flancul unei culmi anticlinale. [< fr. ruz].

ruzurile
RUZ s.n. (Geol.) Vale sculptată pe flancul unei culmi anticlinale. [< fr. ruz].

ruzurilor
RUZ s.n. (Geol.) Vale sculptată pe flancul unei culmi anticlinale. [< fr. ruz].

rușala
RUȘÁLĂ s. f. Bir plătit în Țara Românească, în evul mediu, de curteni. – Din roșu.

rușale
RUȘÁLĂ s. f. Bir plătit în Țara Românească, în evul mediu, de curteni. – Din roșu.

rușalei
RUȘÁLĂ s. f. Bir plătit în Țara Românească, în evul mediu, de curteni. – Din roșu.

rușcea
RUȘCEÁ, rușcéle, s. f. (Var.) Ruscea. (cf. ruscea)

rușchiu
RUȘCHÍU s. n. (Trans.) Bolovăniș, stâncăraie. (din rus²; s-a spus prob., în loc de ruschiu (cf. rușcea și ruscea), datorită culorii roșiatice a unora dintre aceste regiuni pietroase, cum se întâmplă în cazul lui rușeț, des folosit ca toponim; explicația lui Pușcariu, din lat. rūscŭlum, nu este convingătoare)

rușculiță
RUȘCULÍȚĂ s. f. (Bot.; Var.) Rușulică. (cf. rușulică)

rușeț
RUȘÉȚ, -EÁȚĂ, rușéți, -e, adj. 1. Roșcat. 2. Suriu. (din rus²; des folosit ca toponim)

rușfert
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

DOOM

rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

rușfet
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

DOOM

rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

rușfetul
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

DOOM

rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

rușfetului
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

DOOM

rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

rușfeturi
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

DOOM

rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

rușfeturile
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

DOOM

rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

rușfeturilor
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.

DOOM

rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi

ruși
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rușii
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rușii
RUȘIÍ, rușiésc, vb. IV. Tranz. (Var.; Mold.; Înv.) A rușui. (cf. rușui)

rușiire
RUȘIÍ, rușiésc, vb. IV. Tranz. (Var.; Mold.; Înv.) A rușui. (cf. rușui)

rușiit
RUȘIÍ, rușiésc, vb. IV. Tranz. (Var.; Mold.; Înv.) A rușui. (cf. rușui)

rușilor
RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus'.

DOOM

rúsă (limbă) s. f., g.-d. art. rúsei

rușina
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinai
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinam
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinare
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinare
RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

DOOM

!rușináre s. f., g.-d. art. rușinắrii

rușinarea
RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

DOOM

!rușináre s. f., g.-d. art. rușinắrii

rușinară
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinarăm
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinarăți
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinase
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinasem
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinaseră
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinaserăm
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinaserăți
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinaseși
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinaseți
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinat
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinat
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinata
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinate
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinatei
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinatele
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinatelor
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinatul
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinatului
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinau
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinași
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinați
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinați
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinații
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinaților
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușine
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

DOOM

!rușínea-fételor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușínii-fételor

rușinea
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

DOOM

!rușínea-fételor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușínii-fételor

rușinează
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinez
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușineze
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinezi
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușini
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

DOOM

!rușínea-fételor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușínii-fételor

rușinii
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

DOOM

!rușínea-fételor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușínii-fételor

rușinile
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

DOOM

!rușínea-fételor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușínii-fételor

rușinilor
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

DOOM

!rușínea-fételor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușínii-fételor

rușinoasa
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinoase
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinoasei
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinoasele
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinoaselor
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinos
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinosul
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinosului
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinoși
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinoșii
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinoșilor
RUȘINÓS, -OÁSĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. Care se rușinează ușor; sfios, timid. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine; blamabil, reprobabil. – Rușine + suf. -os.

DOOM

rușinós adj. m., pl. rușinóși; f. rușinoásă, pl. rușinoáse

rușinând
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinînd
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

DOOM

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușinări
RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

DOOM

!rușináre s. f., g.-d. art. rușinắrii

rușinării
RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

DOOM

!rușináre s. f., g.-d. art. rușinắrii

rușinările
RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

DOOM

!rușináre s. f., g.-d. art. rușinắrii

rușinărilor
RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina. – V. rușina.

DOOM

!rușináre s. f., g.-d. art. rușinắrii

rușiță
RUȘÍȚĂ, rușíțe, s. f. Vacă plăvană. (din rus²)

ruște
RÚSCĂ, ruște, s. f. (Reg.) Rusoaică. – Din ucr. dial. ruska.

DOOM

rúscă (reg.) s. f., g.-d. art. rúștei; pl. rúște

ruștei
RÚSCĂ, ruște, s. f. (Reg.) Rusoaică. – Din ucr. dial. ruska.

DOOM

rúscă (reg.) s. f., g.-d. art. rúștei; pl. rúște

ruștele
RÚSCĂ, ruște, s. f. (Reg.) Rusoaică. – Din ucr. dial. ruska.

DOOM

rúscă (reg.) s. f., g.-d. art. rúștei; pl. rúște

ruștelor
RÚSCĂ, ruște, s. f. (Reg.) Rusoaică. – Din ucr. dial. ruska.

DOOM

rúscă (reg.) s. f., g.-d. art. rúștei; pl. rúște

rușui
rușuí (-uésc, -ít), vb. – (Mold., înv.) A uzurpa, a pune stăpînire. – Var. rușii. Sl. rušiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre acțiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, rășlui, vb. (a uzurpa, a lua cu forța). Explicația lui Tiktin, prin intermediul lui răzluși, vb. refl. (înv., a se separa, a se îndepărta) ‹ sl. razlučiti, nu este convingătoare. Cred că etimologia corectă este numai cea arătată deja de Ghibănescu; dar îmi lipsește posibilitatea de a o confirma.

rușuire
rușuí (-uésc, -ít), vb. – (Mold., înv.) A uzurpa, a pune stăpînire. – Var. rușii. Sl. rušiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre acțiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, rășlui, vb. (a uzurpa, a lua cu forța). Explicația lui Tiktin, prin intermediul lui răzluși, vb. refl. (înv., a se separa, a se îndepărta) ‹ sl. razlučiti, nu este convingătoare. Cred că etimologia corectă este numai cea arătată deja de Ghibănescu; dar îmi lipsește posibilitatea de a o confirma.

rușuit
rușuí (-uésc, -ít), vb. – (Mold., înv.) A uzurpa, a pune stăpînire. – Var. rușii. Sl. rušiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre acțiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, rășlui, vb. (a uzurpa, a lua cu forța). Explicația lui Tiktin, prin intermediul lui răzluși, vb. refl. (înv., a se separa, a se îndepărta) ‹ sl. razlučiti, nu este convingătoare. Cred că etimologia corectă este numai cea arătată deja de Ghibănescu; dar îmi lipsește posibilitatea de a o confirma.

rușulică
RUȘULÍCĂ s. f. (Bot.) Struguraș (3), (Hieracium aurantiacum). (din rus²)

rușulița
RUȘULÍȚĂ, rușulițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze și tulpină acoperite cu peri lungi, cu flori de culoare roșie-portocalie, dispuse în capitule, care crește în regiunea alpină și subalpină; struguraș (3) (Hieracium aurantiacum). – Roșu + suf. -uliță.

DOOM

rușulíță s. f., g.-d. art. rușulíței; pl. rușulíțe

rușulițe
RUȘULÍȚĂ, rușulițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze și tulpină acoperite cu peri lungi, cu flori de culoare roșie-portocalie, dispuse în capitule, care crește în regiunea alpină și subalpină; struguraș (3) (Hieracium aurantiacum). – Roșu + suf. -uliță.

DOOM

rușulíță s. f., g.-d. art. rușulíței; pl. rușulíțe

rușuliței
RUȘULÍȚĂ, rușulițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze și tulpină acoperite cu peri lungi, cu flori de culoare roșie-portocalie, dispuse în capitule, care crește în regiunea alpină și subalpină; struguraș (3) (Hieracium aurantiacum). – Roșu + suf. -uliță.

DOOM

rușulíță s. f., g.-d. art. rușulíței; pl. rușulíțe

rușulițele
RUȘULÍȚĂ, rușulițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze și tulpină acoperite cu peri lungi, cu flori de culoare roșie-portocalie, dispuse în capitule, care crește în regiunea alpină și subalpină; struguraș (3) (Hieracium aurantiacum). – Roșu + suf. -uliță.

DOOM

rușulíță s. f., g.-d. art. rușulíței; pl. rușulíțe

rușulițelor
RUȘULÍȚĂ, rușulițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze și tulpină acoperite cu peri lungi, cu flori de culoare roșie-portocalie, dispuse în capitule, care crește în regiunea alpină și subalpină; struguraș (3) (Hieracium aurantiacum). – Roșu + suf. -uliță.

DOOM

rușulíță s. f., g.-d. art. rușulíței; pl. rușulíțe