ro
RO, ro, s. m. A șaptesprezecea literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului r. – Din fr. rho.

DOOM

ro (literă grecească) s. m., pl. ro; ρ, Ρ

roaba
ROÁBĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

DOOM

roábă s. f., g.-d. art. roábei; pl. roábe

roaba
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

roabe
ROÁBĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

DOOM

roábă s. f., g.-d. art. roábei; pl. roábe

roabe
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

roabei
ROÁBĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

DOOM

roábă s. f., g.-d. art. roábei; pl. roábe

roabei
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

roabele
ROÁBĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

DOOM

roábă s. f., g.-d. art. roábei; pl. roábe

roabele
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

roabelor
ROÁBĂ, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distanțe mici, alcătuit dintr-o ladă sau dintr-o platformă cu o roată și cu două brațe, de care împinge omul; tărăboanță. 2. Cantitate de material care se poate căra o dată cu roaba (1). – Et. nec.

DOOM

roábă s. f., g.-d. art. roábei; pl. roábe

roabelor
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

roade
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roade
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee toxică, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ.

DOOM

rod s. n., pl. roáde

roadele
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee toxică, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ.

DOOM

rod s. n., pl. roáde

roadelor
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee toxică, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ.

DOOM

rod s. n., pl. roáde

roadem
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roadere
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roadere
ROÁDERE, roaderi, s. f. Acțiunea de a (se) roade și rezultatul ei. – V. roade.

DOOM

roádere s. f., g.-d. art. roáderii; pl. roáderi

roaderea
ROÁDERE, roaderi, s. f. Acțiunea de a (se) roade și rezultatul ei. – V. roade.

DOOM

roádere s. f., g.-d. art. roáderii; pl. roáderi

roaderi
ROÁDERE, roaderi, s. f. Acțiunea de a (se) roade și rezultatul ei. – V. roade.

DOOM

roádere s. f., g.-d. art. roáderii; pl. roáderi

roaderii
ROÁDERE, roaderi, s. f. Acțiunea de a (se) roade și rezultatul ei. – V. roade.

DOOM

roádere s. f., g.-d. art. roáderii; pl. roáderi

roaderile
ROÁDERE, roaderi, s. f. Acțiunea de a (se) roade și rezultatul ei. – V. roade.

DOOM

roádere s. f., g.-d. art. roáderii; pl. roáderi

roaderilor
ROÁDERE, roaderi, s. f. Acțiunea de a (se) roade și rezultatul ei. – V. roade.

DOOM

roádere s. f., g.-d. art. roáderii; pl. roáderi

roadeți
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roadster
ROADSTER s.n. Caroserie sport cu două locuri, permanent deschisă, echipată cu o capotă ușoară pliabilă. [Pron. rodster. / < engl. roadster].

roadă
ROÁDĂ s. f. v. rod.

roadă
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roage
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

roagă
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

roaiba
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roaibe
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roaibei
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roaibele
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roaibelor
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roaming
ROAMING s. n. Serviciu oferit de companiile de telefonie mobilă, care permite utilizarea aceleiași cartele și în străinătate, contra unor tarife prestabilite. [Pr.: rắuming] – Cuv. engl.

DOOM

roaming (angl.) [pron. răuming] (roa-) s. n.

roasa
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roase
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roase
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roasei
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roasele
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roaselor
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roaseră
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roaserăm
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roaserăți
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roast
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

roata
ROÁTĂ¹, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.

DOOM

roátă¹ (cerc) s. f., g.-d. art. róții; pl. roți/(în expr. și) roáte

roată
ROÁTĂ², roate, s. f. (Înv.) Unitate militară cu un efectiv aproximativ egal cu cel al unei companii. – Din rus., pol. rota (după roată¹).

DOOM

roátă² (unitate militară) (înv.) s. f., g.-d. art. roátei; pl. roáte

roază
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rob
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

roba
RÓBĂ, robe, s. f. 1. Haină de ceremonie, lungă (și neagră), cu mâneci largi, pe care o poartă magistrații și avocații în ședințe, precum și profesorii universitari (la anumite solemnități). 2. Ansamblul culorii și al particularităților părului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.

DOOM

róbă s. f., g.-d. art róbei; pl. róbe

robace
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robacea
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robacei
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robacele
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robacelor
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robaci
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robacii
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robacilor
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robaciul
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robaciului
ROBÁCI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ Cal robaci = cal de dârvală, care trage bine la ham. [Var.: (m.) robáce adj.] – Rob + suf. -aci.

DOOM

robáci/robáce (reg.) adj. m., pl. robáci; f. sg. și pl. robáce

robanc
ROBÁNC, robancuri, s. n. (Tehn.; reg.) Gealău. – Germ. Rauhbank.

DOOM

robánc (reg.) s. n., pl. robáncuri

robancul
ROBÁNC, robancuri, s. n. (Tehn.; reg.) Gealău. – Germ. Rauhbank.

DOOM

robánc (reg.) s. n., pl. robáncuri

robancului
ROBÁNC, robancuri, s. n. (Tehn.; reg.) Gealău. – Germ. Rauhbank.

DOOM

robánc (reg.) s. n., pl. robáncuri

robancuri
ROBÁNC, robancuri, s. n. (Tehn.; reg.) Gealău. – Germ. Rauhbank.

DOOM

robánc (reg.) s. n., pl. robáncuri

robancurile
ROBÁNC, robancuri, s. n. (Tehn.; reg.) Gealău. – Germ. Rauhbank.

DOOM

robánc (reg.) s. n., pl. robáncuri

robancurilor
ROBÁNC, robancuri, s. n. (Tehn.; reg.) Gealău. – Germ. Rauhbank.

DOOM

robánc (reg.) s. n., pl. robáncuri

robe
RÓBĂ, robe, s. f. 1. Haină de ceremonie, lungă (și neagră), cu mâneci largi, pe care o poartă magistrații și avocații în ședințe, precum și profesorii universitari (la anumite solemnități). 2. Ansamblul culorii și al particularităților părului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.

DOOM

róbă s. f., g.-d. art róbei; pl. róbe

robea
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robeai
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robeam
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robească
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robeau
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robeați
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robei
RÓBĂ, robe, s. f. 1. Haină de ceremonie, lungă (și neagră), cu mâneci largi, pe care o poartă magistrații și avocații în ședințe, precum și profesorii universitari (la anumite solemnități). 2. Ansamblul culorii și al particularităților părului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.

DOOM

róbă s. f., g.-d. art róbei; pl. róbe

robele
RÓBĂ, robe, s. f. 1. Haină de ceremonie, lungă (și neagră), cu mâneci largi, pe care o poartă magistrații și avocații în ședințe, precum și profesorii universitari (la anumite solemnități). 2. Ansamblul culorii și al particularităților părului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.

DOOM

róbă s. f., g.-d. art róbei; pl. róbe

robelor
RÓBĂ, robe, s. f. 1. Haină de ceremonie, lungă (și neagră), cu mâneci largi, pe care o poartă magistrații și avocații în ședințe, precum și profesorii universitari (la anumite solemnități). 2. Ansamblul culorii și al particularităților părului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.

DOOM

róbă s. f., g.-d. art róbei; pl. róbe

rober
ROBÉR s.n. Reuniune de trei persoane la vist sau la bridge. [< engl. robber].

robertianum
NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

robesc
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robește
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robești
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robi
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

robi
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robia
ROBÍE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

DOOM

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

robie
ROBÍE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

DOOM

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

robiei
ROBÍE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

DOOM

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

robig
Robig = Robigus.

robigus
Robigus, veche divinitate romană, care proteja holdele de grîu.

robii
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

robii
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robii
ROBÍE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

DOOM

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

robiile
ROBÍE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

DOOM

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

robiilor
ROBÍE, robii, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Instituție caracterizată prin dependența totală a unui om față de stăpânul său. ♦ Captivitate, prizonierat. 2. Stare de dependență politică, socială și economică în care sunt ținute o țară, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Menținerea unei persoane în temniță; p. ext. închisoare, temniță. – Rob + suf. -ie.

DOOM

robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile

robilor
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

robim
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robind
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robinet
ROBINÉT, robinete, s. n. Organ de mașină sau armătură, dispozitiv care se montează la capătul unei conducte, între două conducte sau la capătul tubului de scurgere al unui recipient, în scopul întreruperii sau al restabilirii circulației unui fluid în ambele sensuri ori pentru a regla sau a schimba debitul acestuia. [Pl. și: robineți s. m.] – Din fr. robinet.

DOOM

!robinét s. n./s. m., pl. robinéte/robinéți

robinia
SALCẤM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.

robinson
ROBINSÓN s.m. Om care duce o viață izolată, în condiții depărtate de civilizație. [Cf. Robinson Crusoe – erou al romanului lui Daniel de Foë].

robinsona
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonada
ROBINSONÁDĂ, robinsonade, s. f. 1. Povestire despre naufragiații pierduți; fantezie în care individul izolat apare trăind în afara societății. 2. Săritură acrobatică executată de un jucător dintr-o echipă (de fotbal). – Din germ. Robinsonade.

DOOM

robinsonádă s. f., g.-d. art. robinsonádei; pl. robinsonáde

robinsonade
ROBINSONÁDĂ, robinsonade, s. f. 1. Povestire despre naufragiații pierduți; fantezie în care individul izolat apare trăind în afara societății. 2. Săritură acrobatică executată de un jucător dintr-o echipă (de fotbal). – Din germ. Robinsonade.

DOOM

robinsonádă s. f., g.-d. art. robinsonádei; pl. robinsonáde

robinsonadei
ROBINSONÁDĂ, robinsonade, s. f. 1. Povestire despre naufragiații pierduți; fantezie în care individul izolat apare trăind în afara societății. 2. Săritură acrobatică executată de un jucător dintr-o echipă (de fotbal). – Din germ. Robinsonade.

DOOM

robinsonádă s. f., g.-d. art. robinsonádei; pl. robinsonáde

robinsonadele
ROBINSONÁDĂ, robinsonade, s. f. 1. Povestire despre naufragiații pierduți; fantezie în care individul izolat apare trăind în afara societății. 2. Săritură acrobatică executată de un jucător dintr-o echipă (de fotbal). – Din germ. Robinsonade.

DOOM

robinsonádă s. f., g.-d. art. robinsonádei; pl. robinsonáde

robinsonadelor
ROBINSONÁDĂ, robinsonade, s. f. 1. Povestire despre naufragiații pierduți; fantezie în care individul izolat apare trăind în afara societății. 2. Săritură acrobatică executată de un jucător dintr-o echipă (de fotbal). – Din germ. Robinsonade.

DOOM

robinsonádă s. f., g.-d. art. robinsonádei; pl. robinsonáde

robinsonai
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonam
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonare
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonare
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonară
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonarăm
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonarăți
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonase
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonasem
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonaseră
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonaserăm
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonaserăți
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonaseși
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonaseți
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonat
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonau
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonași
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonați
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonează
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonez
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsoneze
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonezi
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonând
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robinsonînd
ROBINSONÁ, robinsonez, vb. I. Intranz. (Livr.; rar) A se izola (refugiindu-se în natură). – Din n. pr. Robinson [Crusoe].

robire
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robire
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.

DOOM

robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri

robirea
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.

DOOM

robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri

robiri
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.

DOOM

robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri

robirii
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.

DOOM

robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri

robirile
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.

DOOM

robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri

robirilor
ROBÍRE, robiri, s. f. Acțiunea de a (se) robi și rezultatul ei; stare de rob. – V. robi.

DOOM

robíre s. f., g.-d. art. robírii; pl. robíri

robiră
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robirăm
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robirăți
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robise
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robisem
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robiseră
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robiserăm
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robiserăți
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robiseși
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robiseți
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robit
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robit
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robita
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robite
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robitei
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robitele
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robitelor
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robitoare
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitoarea
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitoarei
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitoarele
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitoarelor
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitor
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitori
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitorii
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitorilor
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitorul
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitorului
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.

DOOM

robitór (rar) adj. m., pl. robitóri; f. sg. și pl. robitoáre

robitul
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robitului
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robiși
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robiți
ROBÍ, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

DOOM

robí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robésc, imperf. 3 sg. robeá; conj. prez. 3 să robeáscă

robiți
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robiții
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robiților
ROBÍT, -Ă, robiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este aservit, exploatat. 2. Fig. Subjugat, fermecat, captivat. – V. robi.

robot
ROBÓT¹, roboți, s. m. Aparat automat al cărui program conține un sistem complex cu legături inverse (cu reacție) stabilite la anumite excitații exterioare și care, ca urmare, este capabil de o serie de acțiuni dirijate. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoadă. – Din fr. robot.

DOOM

robót s. m., pl. robóți

robot
RÓBOT² s. n. v. robotă.

robota
RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

robotaș
ROBOTÁȘ, robotași, s. m. (Transilv.) Clăcaș. Fă-mă, doamne, ce mi-i face... Fă-mă trestie pe baltă, Să cresc subțirea și naltă, Să mă cosească cosașii, Să mă strîngă robotașii. HODOȘ, P. P. 57.

robote
RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

robotea
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

roboteai
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

roboteala
ROBOTEÁLĂ, roboteli, s. f. Faptul de a roboti; spec. muncă măruntă, de alergătură, pe lângă gospodărie. – Roboti + suf. -eală.

DOOM

roboteálă s. f., g.-d. art. robotélii; pl. robotéli

roboteam
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotească
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

roboteau
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

roboteați
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotehnica
ROBOTÉHNICĂ s. f. Domeniu al tehnicii consacrat construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților. – Robot¹- + tehnică.

robotehnici
ROBOTÉHNICĂ s. f. Domeniu al tehnicii consacrat construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților. – Robot¹- + tehnică.

robotehnicii
ROBOTÉHNICĂ s. f. Domeniu al tehnicii consacrat construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților. – Robot¹- + tehnică.

robotei
RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

robotele
RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

roboteli
ROBOTEÁLĂ, roboteli, s. f. Faptul de a roboti; spec. muncă măruntă, de alergătură, pe lângă gospodărie. – Roboti + suf. -eală.

DOOM

roboteálă s. f., g.-d. art. robotélii; pl. robotéli

robotelii
ROBOTEÁLĂ, roboteli, s. f. Faptul de a roboti; spec. muncă măruntă, de alergătură, pe lângă gospodărie. – Roboti + suf. -eală.

DOOM

roboteálă s. f., g.-d. art. robotélii; pl. robotéli

robotelile
ROBOTEÁLĂ, roboteli, s. f. Faptul de a roboti; spec. muncă măruntă, de alergătură, pe lângă gospodărie. – Roboti + suf. -eală.

DOOM

roboteálă s. f., g.-d. art. robotélii; pl. robotéli

robotelilor
ROBOTEÁLĂ, roboteli, s. f. Faptul de a roboti; spec. muncă măruntă, de alergătură, pe lângă gospodărie. – Roboti + suf. -eală.

DOOM

roboteálă s. f., g.-d. art. robotélii; pl. robotéli

robotelor
RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

robotesc
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotește
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotești
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

roboti
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotica
ROBÓTICĂ s. f. Domeniu pluridisciplinar al științei și tehnicii care studiază proiectarea și tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților¹ în scopul înlocuirii parțiale ori totale a omului în procesele tehnologice, în acțiunea asupra mediului înconjurător; (rar) robotologie. – Din fr. robotique, engl. robotics.

DOOM

*robótică s. f., g.-d. art. robóticii

robotici
ROBÓTICĂ s. f. Domeniu pluridisciplinar al științei și tehnicii care studiază proiectarea și tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților¹ în scopul înlocuirii parțiale ori totale a omului în procesele tehnologice, în acțiunea asupra mediului înconjurător; (rar) robotologie. – Din fr. robotique, engl. robotics.

DOOM

*robótică s. f., g.-d. art. robóticii

roboticii
ROBÓTICĂ s. f. Domeniu pluridisciplinar al științei și tehnicii care studiază proiectarea și tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților¹ în scopul înlocuirii parțiale ori totale a omului în procesele tehnologice, în acțiunea asupra mediului înconjurător; (rar) robotologie. – Din fr. robotique, engl. robotics.

DOOM

*robótică s. f., g.-d. art. robóticii

robotii
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotim
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotind
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotire
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotire
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

robotiră
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotirăm
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotirăți
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotise
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotisem
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotiseră
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotiserăm
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotiserăți
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotiseși
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotiseți
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotit
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotit
ROBOTÍT s. n. Acțiunea de a roboti și rezultatul ei. – V. roboti.

DOOM

robotít s. n.

robotitul
ROBOTÍT s. n. Acțiunea de a roboti și rezultatul ei. – V. roboti.

DOOM

robotít s. n.

robotitului
ROBOTÍT s. n. Acțiunea de a roboti și rezultatul ei. – V. roboti.

DOOM

robotít s. n.

robotiza
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizai
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizam
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizare
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizare
ROBOTIZÁRE, robotizări, s. f. Acțiunea de a robotiza. – V. robotiza.

DOOM

*robotizáre s. f., g.-d. art. robotizắrii; pl. robotizắri

robotizarea
ROBOTIZÁRE, robotizări, s. f. Acțiunea de a robotiza. – V. robotiza.

DOOM

*robotizáre s. f., g.-d. art. robotizắrii; pl. robotizắri

robotizară
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizarăm
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizarăți
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizase
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizasem
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizaseră
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizaserăm
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizaserăți
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizaseși
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizaseți
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizat
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizat
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizata
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizate
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizatei
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizatele
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizatelor
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizatul
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizatului
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizau
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizași
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizați
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizați
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizații
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizaților
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți¹ etc. – V. robotiza.

robotizează
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizez
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizeze
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizezi
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizând
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizînd
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți¹ procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot¹. – Din fr. robotiser.

DOOM

*robotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 robotizeáză

robotizări
ROBOTIZÁRE, robotizări, s. f. Acțiunea de a robotiza. – V. robotiza.

DOOM

*robotizáre s. f., g.-d. art. robotizắrii; pl. robotizắri

robotizării
ROBOTIZÁRE, robotizări, s. f. Acțiunea de a robotiza. – V. robotiza.

DOOM

*robotizáre s. f., g.-d. art. robotizắrii; pl. robotizắri

robotizările
ROBOTIZÁRE, robotizări, s. f. Acțiunea de a robotiza. – V. robotiza.

DOOM

*robotizáre s. f., g.-d. art. robotizắrii; pl. robotizắri

robotizărilor
ROBOTIZÁRE, robotizări, s. f. Acțiunea de a robotiza. – V. robotiza.

DOOM

*robotizáre s. f., g.-d. art. robotizắrii; pl. robotizắri

robotiși
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotiți
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.

DOOM

robotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. robotésc, imperf. 3 sg. roboteá; conj. prez. 3 să roboteáscă

robotologia
ROBOTOLOGÍE s. f. (Rar) Robotică. – Robot + [tehno]logie.

robotologie
ROBOTOLOGÍE s. f. (Rar) Robotică. – Robot + [tehno]logie.

robotologiei
ROBOTOLOGÍE s. f. (Rar) Robotică. – Robot + [tehno]logie.

robotologii
ROBOTOLOGÍE s. f. (Rar) Robotică. – Robot + [tehno]logie.

robotul
ROBÓT¹, roboți, s. m. Aparat automat al cărui program conține un sistem complex cu legături inverse (cu reacție) stabilite la anumite excitații exterioare și care, ca urmare, este capabil de o serie de acțiuni dirijate. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoadă. – Din fr. robot.

DOOM

robót s. m., pl. robóți

robotului
ROBÓT¹, roboți, s. m. Aparat automat al cărui program conține un sistem complex cu legături inverse (cu reacție) stabilite la anumite excitații exterioare și care, ca urmare, este capabil de o serie de acțiuni dirijate. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoadă. – Din fr. robot.

DOOM

robót s. m., pl. robóți

robotă
RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.

DOOM

!róbotă/robótă (înv.) s. f., g.-d. art. róbotei/robótei

roboți
ROBÓT¹, roboți, s. m. Aparat automat al cărui program conține un sistem complex cu legături inverse (cu reacție) stabilite la anumite excitații exterioare și care, ca urmare, este capabil de o serie de acțiuni dirijate. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoadă. – Din fr. robot.

DOOM

robót s. m., pl. robóți

roboții
ROBÓT¹, roboți, s. m. Aparat automat al cărui program conține un sistem complex cu legături inverse (cu reacție) stabilite la anumite excitații exterioare și care, ca urmare, este capabil de o serie de acțiuni dirijate. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoadă. – Din fr. robot.

DOOM

robót s. m., pl. robóți

roboților
ROBÓT¹, roboți, s. m. Aparat automat al cărui program conține un sistem complex cu legături inverse (cu reacție) stabilite la anumite excitații exterioare și care, ca urmare, este capabil de o serie de acțiuni dirijate. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoadă. – Din fr. robot.

DOOM

robót s. m., pl. robóți

robul
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

robului
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință. 2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.

DOOM

Cálea-Róbilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Cắii-Róbilor

roburant
ROBURÁNT, -Ă adj., s.n. (Medicament) cu acțiune tonică generală; tonifiant. [Var. (după alte surse) roborant. / < fr. roborant, cf. it., lat. roborare – a întări < robur – stejar, forță].

roburit
ROBURÍT s. n. Substanță explozivă complexă, folosită în lucrările miniere. – Din fr. roburite.

DOOM

roburít s. n.

roburitul
ROBURÍT s. n. Substanță explozivă complexă, folosită în lucrările miniere. – Din fr. roburite.

DOOM

roburít s. n.

roburitului
ROBURÍT s. n. Substanță explozivă complexă, folosită în lucrările miniere. – Din fr. roburite.

DOOM

roburít s. n.

robust
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robusta
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robuste
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robustei
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robustele
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robustelor
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robustețe
ROBUSTÉȚE s. f. Faptul de a fi robust; vigoare, putere, forță, rezistență fizică. – Din fr. robustesse.

DOOM

robustéțe s. f., art. robustéțea, g.-d. art. robustéții

robustețe
ROBUSTÉȚE s. f. Faptul de a fi robust; vigoare, putere, forță, rezistență fizică. – Din fr. robustesse.

robustețea
ROBUSTÉȚE s. f. Faptul de a fi robust; vigoare, putere, forță, rezistență fizică. – Din fr. robustesse.

robusteți
ROBUSTÉȚE s. f. Faptul de a fi robust; vigoare, putere, forță, rezistență fizică. – Din fr. robustesse.

robusteții
ROBUSTÉȚE s. f. Faptul de a fi robust; vigoare, putere, forță, rezistență fizică. – Din fr. robustesse.

robustul
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robustului
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robuști
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robuștii
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robuștilor
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

DOOM

robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

roc
ROC, rocuri, s. n. (Înv. și reg.) Un fel de palton scurt care se poartă mai ales la țară. – Din germ. Rock.

DOOM

roc (haină) (înv., reg.) s. n., pl. rócuri

roca
RÓCĂ, roci, s. f. Agregat mineral natural, de compoziție aproape uniformă, care alcătuiește scoarța Pământului. – Din it. rocca. Cf. fr. roc.

DOOM

rócă s. f., g.-d. art. rócii; pl. roci

rocada
ROCÁDĂ, rocade, s. f. 1. Mișcare la jocul de șah care nu se poate face decât o singură dată în decursul unei partide și care constă în aducerea uneia dintre ture alături de rege și în trecerea regelui peste aceasta, păstrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciprocă a poziției ocupate de două elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicație cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosită pentru regruparea și manevrarea trupelor, precum și pentru asigurarea materială a acestora. ◊ Linie de rocadă = linie pe care se mișcă rezervele unei armate în spatele frontului. Arteră de rocadă = arteră rutieră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. – Din fr. rocade, germ. Rochade.

DOOM

rocádă s. f., g.-d. art. rocádei; pl. rocáde

rocade
ROCÁDĂ, rocade, s. f. 1. Mișcare la jocul de șah care nu se poate face decât o singură dată în decursul unei partide și care constă în aducerea uneia dintre ture alături de rege și în trecerea regelui peste aceasta, păstrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciprocă a poziției ocupate de două elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicație cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosită pentru regruparea și manevrarea trupelor, precum și pentru asigurarea materială a acestora. ◊ Linie de rocadă = linie pe care se mișcă rezervele unei armate în spatele frontului. Arteră de rocadă = arteră rutieră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. – Din fr. rocade, germ. Rochade.

DOOM

rocádă s. f., g.-d. art. rocádei; pl. rocáde

rocadei
ROCÁDĂ, rocade, s. f. 1. Mișcare la jocul de șah care nu se poate face decât o singură dată în decursul unei partide și care constă în aducerea uneia dintre ture alături de rege și în trecerea regelui peste aceasta, păstrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciprocă a poziției ocupate de două elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicație cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosită pentru regruparea și manevrarea trupelor, precum și pentru asigurarea materială a acestora. ◊ Linie de rocadă = linie pe care se mișcă rezervele unei armate în spatele frontului. Arteră de rocadă = arteră rutieră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. – Din fr. rocade, germ. Rochade.

DOOM

rocádă s. f., g.-d. art. rocádei; pl. rocáde

rocadele
ROCÁDĂ, rocade, s. f. 1. Mișcare la jocul de șah care nu se poate face decât o singură dată în decursul unei partide și care constă în aducerea uneia dintre ture alături de rege și în trecerea regelui peste aceasta, păstrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciprocă a poziției ocupate de două elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicație cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosită pentru regruparea și manevrarea trupelor, precum și pentru asigurarea materială a acestora. ◊ Linie de rocadă = linie pe care se mișcă rezervele unei armate în spatele frontului. Arteră de rocadă = arteră rutieră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. – Din fr. rocade, germ. Rochade.

DOOM

rocádă s. f., g.-d. art. rocádei; pl. rocáde

rocadelor
ROCÁDĂ, rocade, s. f. 1. Mișcare la jocul de șah care nu se poate face decât o singură dată în decursul unei partide și care constă în aducerea uneia dintre ture alături de rege și în trecerea regelui peste aceasta, păstrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciprocă a poziției ocupate de două elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicație cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosită pentru regruparea și manevrarea trupelor, precum și pentru asigurarea materială a acestora. ◊ Linie de rocadă = linie pe care se mișcă rezervele unei armate în spatele frontului. Arteră de rocadă = arteră rutieră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. – Din fr. rocade, germ. Rochade.

DOOM

rocádă s. f., g.-d. art. rocádei; pl. rocáde

rocaille
ROCAILLE adj. (în sintagma) Stil rocaille (și substantivat, n.) = stil în arhitectura de interior apărut în arta franceză din timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin eleganță, rafinament, fantezia contururilor răsucite și prin imitarea unor elemente naturale (grote, stânci, roci). [Pr.: rocái] – Cuv. fr.

DOOM

!rocáille (fr.) [aille pron. ai] (ro-caille) s. n.

rocambolesc
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocambolesca
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocambolescul
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocambolescului
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocambolești
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocamboleștii
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocamboleștile
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocamboleștilor
ROCAMBOLÉSC, rocambolești, adj. (Livr.) Fantastic, extravagant. – Din fr. rocambolesque.

DOOM

rocambolésc (livr.) adj. m., f. rocamboléscă; pl. m. și f. rocamboléști

rocardia
ROCÁRDIA s.f. Plantă erbacee cu flori frumos colorate în alb, galben, roz, roz-purpuriu sau carmin-satinat. [Pron. -di-a. / < lat. roccardia].

rocarnița
ROCÁRNIȚĂ, rocarnițe, s. f. Cerc de oțel sau de parâmă care servește la ridicarea pânzelor unei nave de-a lungul catargului. – Et. nec. Cf. germ. Rackring.

DOOM

rocárniță s. f., g.-d. art. rocárniței; pl. rocárnițe

rocarnițe
ROCÁRNIȚĂ, rocarnițe, s. f. Cerc de oțel sau de parâmă care servește la ridicarea pânzelor unei nave de-a lungul catargului. – Et. nec. Cf. germ. Rackring.

DOOM

rocárniță s. f., g.-d. art. rocárniței; pl. rocárnițe

rocarniței
ROCÁRNIȚĂ, rocarnițe, s. f. Cerc de oțel sau de parâmă care servește la ridicarea pânzelor unei nave de-a lungul catargului. – Et. nec. Cf. germ. Rackring.

DOOM

rocárniță s. f., g.-d. art. rocárniței; pl. rocárnițe

rocarnițele
ROCÁRNIȚĂ, rocarnițe, s. f. Cerc de oțel sau de parâmă care servește la ridicarea pânzelor unei nave de-a lungul catargului. – Et. nec. Cf. germ. Rackring.

DOOM

rocárniță s. f., g.-d. art. rocárniței; pl. rocárnițe

rocarnițelor
ROCÁRNIȚĂ, rocarnițe, s. f. Cerc de oțel sau de parâmă care servește la ridicarea pânzelor unei nave de-a lungul catargului. – Et. nec. Cf. germ. Rackring.

DOOM

rocárniță s. f., g.-d. art. rocárniței; pl. rocárnițe

roche
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

DOOM

róchie (-chi-e) s. f., art. róchia (-chi-a), g.-d. art. róchiei; pl. róchii, art. róchiile (-chi-i-)

rochia
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

DOOM

róchie (-chi-e) s. f., art. róchia (-chi-a), g.-d. art. róchiei; pl. róchii, art. róchiile (-chi-i-)

rochie
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

DOOM

róchie (-chi-e) s. f., art. róchia (-chi-a), g.-d. art. róchiei; pl. róchii, art. róchiile (-chi-i-)

rochiei
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

DOOM

róchie (-chi-e) s. f., art. róchia (-chi-a), g.-d. art. róchiei; pl. róchii, art. róchiile (-chi-i-)

rochii
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

DOOM

róchie (-chi-e) s. f., art. róchia (-chi-a), g.-d. art. róchiei; pl. róchii, art. róchiile (-chi-i-)

rochiile
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

DOOM

róchie (-chi-e) s. f., art. róchia (-chi-a), g.-d. art. róchiei; pl. róchii, art. róchiile (-chi-i-)

rochiilor
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., sb. roklja.

DOOM

róchie (-chi-e) s. f., art. róchia (-chi-a), g.-d. art. róchiei; pl. róchii, art. róchiile (-chi-i-)

rochioara
ROCHIOÁRĂ, rochioare, s. f. (Rar) Rochiță. [Pr.: -chi-oa-] – Rochie + suf. -oară.

DOOM

rochioáră (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. rochioárei; pl. rochioáre

rochioare
ROCHIOÁRĂ, rochioare, s. f. (Rar) Rochiță. [Pr.: -chi-oa-] – Rochie + suf. -oară.

DOOM

rochioáră (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. rochioárei; pl. rochioáre

rochioarei
ROCHIOÁRĂ, rochioare, s. f. (Rar) Rochiță. [Pr.: -chi-oa-] – Rochie + suf. -oară.

DOOM

rochioáră (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. rochioárei; pl. rochioáre

rochioarele
ROCHIOÁRĂ, rochioare, s. f. (Rar) Rochiță. [Pr.: -chi-oa-] – Rochie + suf. -oară.

DOOM

rochioáră (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. rochioárei; pl. rochioáre

rochioarelor
ROCHIOÁRĂ, rochioare, s. f. (Rar) Rochiță. [Pr.: -chi-oa-] – Rochie + suf. -oară.

DOOM

rochioáră (-chi-oa-) s. f., g.-d. art. rochioárei; pl. rochioáre

rochița
ROCHÍȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ◊ Compus: (Bot.) rochița-rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.

DOOM

rochíță s. f., g.-d. art. rochíței; pl. rochíțe

rochițe
ROCHÍȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ◊ Compus: (Bot.) rochița-rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.

DOOM

rochíță s. f., g.-d. art. rochíței; pl. rochíțe

rochiței
ROCHÍȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ◊ Compus: (Bot.) rochița-rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.

DOOM

rochíță s. f., g.-d. art. rochíței; pl. rochíțe

rochițele
ROCHÍȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ◊ Compus: (Bot.) rochița-rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.

DOOM

rochíță s. f., g.-d. art. rochíței; pl. rochíțe

rochițelor
ROCHÍȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ◊ Compus: (Bot.) rochița-rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.

DOOM

rochíță s. f., g.-d. art. rochíței; pl. rochíțe

roci
RÓCĂ, roci, s. f. Agregat mineral natural, de compoziție aproape uniformă, care alcătuiește scoarța Pământului. – Din it. rocca. Cf. fr. roc.

DOOM

rócă s. f., g.-d. art. rócii; pl. roci

rocii
RÓCĂ, roci, s. f. Agregat mineral natural, de compoziție aproape uniformă, care alcătuiește scoarța Pământului. – Din it. rocca. Cf. fr. roc.

DOOM

rócă s. f., g.-d. art. rócii; pl. roci

rocile
RÓCĂ, roci, s. f. Agregat mineral natural, de compoziție aproape uniformă, care alcătuiește scoarța Pământului. – Din it. rocca. Cf. fr. roc.

DOOM

rócă s. f., g.-d. art. rócii; pl. roci

rocilor
RÓCĂ, roci, s. f. Agregat mineral natural, de compoziție aproape uniformă, care alcătuiește scoarța Pământului. – Din it. rocca. Cf. fr. roc.

DOOM

rócă s. f., g.-d. art. rócii; pl. roci

rock
JAZZ-ROCK s. n. (Muz.) Stil aflat la confluența dintre jazz și rock. [Pr.: gezroc, ğazroc] – Din engl. jazz-rock.

DOOM

jazz-rock (angl.) [pron. gézroc / ğázroc] s. n., art. jazz-rockul

rock
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl.

DOOM

póp-rock (angl.) s. n.

rock
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*éthno-róck (angl.) [th pron. t] (-eth-no) s. n., art. éthno-róckul (-ro-ckul)

rocker
RÓCKER, rockeri, s. m. 1. Cântăreț de rock. 2.Tânăr pasionat de muzica rock; tânăr care se îmbracă și se comportă asemenea cântăreților de rock. [Pr.: rocăr] – Din engl. fr. rocker.

DOOM

rócker (angl.) [pron. rócăr] (ro-cker) s. m., pl. róckeri

rockeri
RÓCKER, rockeri, s. m. 1. Cântăreț de rock. 2.Tânăr pasionat de muzica rock; tânăr care se îmbracă și se comportă asemenea cântăreților de rock. [Pr.: rocăr] – Din engl. fr. rocker.

DOOM

rócker (angl.) [pron. rócăr] (ro-cker) s. m., pl. róckeri

rockerii
RÓCKER, rockeri, s. m. 1. Cântăreț de rock. 2.Tânăr pasionat de muzica rock; tânăr care se îmbracă și se comportă asemenea cântăreților de rock. [Pr.: rocăr] – Din engl. fr. rocker.

DOOM

rócker (angl.) [pron. rócăr] (ro-cker) s. m., pl. róckeri

rockerilor
RÓCKER, rockeri, s. m. 1. Cântăreț de rock. 2.Tânăr pasionat de muzica rock; tânăr care se îmbracă și se comportă asemenea cântăreților de rock. [Pr.: rocăr] – Din engl. fr. rocker.

DOOM

rócker (angl.) [pron. rócăr] (ro-cker) s. m., pl. róckeri

rockerul
RÓCKER, rockeri, s. m. 1. Cântăreț de rock. 2.Tânăr pasionat de muzica rock; tânăr care se îmbracă și se comportă asemenea cântăreților de rock. [Pr.: rocăr] – Din engl. fr. rocker.

DOOM

rócker (angl.) [pron. rócăr] (ro-cker) s. m., pl. róckeri

rockerului
RÓCKER, rockeri, s. m. 1. Cântăreț de rock. 2.Tânăr pasionat de muzica rock; tânăr care se îmbracă și se comportă asemenea cântăreților de rock. [Pr.: rocăr] – Din engl. fr. rocker.

DOOM

rócker (angl.) [pron. rócăr] (ro-cker) s. m., pl. róckeri

rockul
JAZZ-ROCK s. n. (Muz.) Stil aflat la confluența dintre jazz și rock. [Pr.: gezroc, ğazroc] – Din engl. jazz-rock.

DOOM

jazz-rock (angl.) [pron. gézroc / ğázroc] s. n., art. jazz-rockul

rockul
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl.

DOOM

póp-rock (angl.) s. n.

rockul
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*éthno-róck (angl.) [th pron. t] (-eth-no) s. n., art. éthno-róckul (-ro-ckul)

rockului
JAZZ-ROCK s. n. (Muz.) Stil aflat la confluența dintre jazz și rock. [Pr.: gezroc, ğazroc] – Din engl. jazz-rock.

DOOM

jazz-rock (angl.) [pron. gézroc / ğázroc] s. n., art. jazz-rockul

rockului
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl.

DOOM

póp-rock (angl.) s. n.

rockului
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*éthno-róck (angl.) [th pron. t] (-eth-no) s. n., art. éthno-róckul (-ro-ckul)

rockuri
JAZZ-ROCK s. n. (Muz.) Stil aflat la confluența dintre jazz și rock. [Pr.: gezroc, ğazroc] – Din engl. jazz-rock.

DOOM

jazz-rock (angl.) [pron. gézroc / ğázroc] s. n., art. jazz-rockul

rockuri
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl.

DOOM

póp-rock (angl.) s. n.

rockuri
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*éthno-róck (angl.) [th pron. t] (-eth-no) s. n., art. éthno-róckul (-ro-ckul)

rockurile
JAZZ-ROCK s. n. (Muz.) Stil aflat la confluența dintre jazz și rock. [Pr.: gezroc, ğazroc] – Din engl. jazz-rock.

DOOM

jazz-rock (angl.) [pron. gézroc / ğázroc] s. n., art. jazz-rockul

rockurile
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl.

DOOM

póp-rock (angl.) s. n.

rockurile
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*éthno-róck (angl.) [th pron. t] (-eth-no) s. n., art. éthno-róckul (-ro-ckul)

rockurilor
JAZZ-ROCK s. n. (Muz.) Stil aflat la confluența dintre jazz și rock. [Pr.: gezroc, ğazroc] – Din engl. jazz-rock.

DOOM

jazz-rock (angl.) [pron. gézroc / ğázroc] s. n., art. jazz-rockul

rockurilor
PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl.

DOOM

póp-rock (angl.) s. n.

rockurilor
HÁRD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jazz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.

DOOM

*éthno-róck (angl.) [th pron. t] (-eth-no) s. n., art. éthno-róckul (-ro-ckul)

rocman
rocmán (-ni), s. m. – (Bucov.) Locuitor al unei regiune orientale nedeterminate, cunoscut în mitologia populară prin bunătatea lui. – Var. rohman. Sl. rachmanŭ din arab. rahman „brahman” (Scriban).

rococo
ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (și substantivat, n.) = stil artistic de ornamentație răspândit în sec. XVIII, provenind din Franța, caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.

DOOM

rococó² s. n., art. rococóul

rococoul
ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (și substantivat, n.) = stil artistic de ornamentație răspândit în sec. XVIII, provenind din Franța, caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.

DOOM

rococó² s. n., art. rococóul

rococoului
ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectură și în arta decorativă; în sintagma) Stil rococo (și substantivat, n.) = stil artistic de ornamentație răspândit în sec. XVIII, provenind din Franța, caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.

DOOM

rococó² s. n., art. rococóul

rocoină
ROCOÍNĂ, rocoine, s. f. Numele mai multor plante erbacee cu fructul o capsulă (Stellaria media, Alsine verna etc.). Ea la foc punea... Fir de rocoină, Măduvă de soc. COȘBUC, P. II 150. – Variante: răcoínă (ȘEZ. XV 113), răcuínă (HODOȘ, P. P. 107) s. f.

rocoșea
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșeai
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșeam
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșească
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșeau
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșeați
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșesc
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșește
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșești
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoși
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșii
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșim
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșind
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșire
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiră
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșirăm
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșirăți
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșise
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșisem
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiseră
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiserăm
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiserăți
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiseși
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiseți
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșit
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiși
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoșiți
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.

DOOM

!rocoșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rocoșéște, imperf. 3 sg. se rocoșeá; conj. prez. 3 să se rocoșeáscă; ger. rocoșíndu-se

rocoțea
ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.

DOOM

rocoțeá s. f., art. rocoțeáua, g.-d. art. rocoțélei; pl. rocoțéle, art. rocoțélele

rocoțeaua
ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.

DOOM

rocoțeá s. f., art. rocoțeáua, g.-d. art. rocoțélei; pl. rocoțéle, art. rocoțélele

rocoțele
ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.

DOOM

rocoțeá s. f., art. rocoțeáua, g.-d. art. rocoțélei; pl. rocoțéle, art. rocoțélele

rocoțelei
ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.

DOOM

rocoțeá s. f., art. rocoțeáua, g.-d. art. rocoțélei; pl. rocoțéle, art. rocoțélele

rocoțelele
ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.

DOOM

rocoțeá s. f., art. rocoțeáua, g.-d. art. rocoțélei; pl. rocoțéle, art. rocoțélele

rocoțelelor
ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.

DOOM

rocoțeá s. f., art. rocoțeáua, g.-d. art. rocoțélei; pl. rocoțéle, art. rocoțélele

rocul
ROC, rocuri, s. n. (Înv. și reg.) Un fel de palton scurt care se poartă mai ales la țară. – Din germ. Rock.

DOOM

roc (haină) (înv., reg.) s. n., pl. rócuri

rocului
ROC, rocuri, s. n. (Înv. și reg.) Un fel de palton scurt care se poartă mai ales la țară. – Din germ. Rock.

DOOM

roc (haină) (înv., reg.) s. n., pl. rócuri

rocuri
ROC, rocuri, s. n. (Înv. și reg.) Un fel de palton scurt care se poartă mai ales la țară. – Din germ. Rock.

DOOM

roc (haină) (înv., reg.) s. n., pl. rócuri

rocurile
ROC, rocuri, s. n. (Înv. și reg.) Un fel de palton scurt care se poartă mai ales la țară. – Din germ. Rock.

DOOM

roc (haină) (înv., reg.) s. n., pl. rócuri

rocurilor
ROC, rocuri, s. n. (Înv. și reg.) Un fel de palton scurt care se poartă mai ales la țară. – Din germ. Rock.

DOOM

roc (haină) (înv., reg.) s. n., pl. rócuri

rocăria
ROCĂRÍE, rocării, s. f. (Geol.) Teren plin de pietre, roci, stânci. – Rocă + suf. -ărie (după engl. rockery).

rocărie
ROCĂRÍE, rocării, s. f. (Geol.) Teren plin de pietre, roci, stânci. – Rocă + suf. -ărie (după engl. rockery).

rocăriei
ROCĂRÍE, rocării, s. f. (Geol.) Teren plin de pietre, roci, stânci. – Rocă + suf. -ărie (după engl. rockery).

rocării
ROCĂRÍE, rocării, s. f. (Geol.) Teren plin de pietre, roci, stânci. – Rocă + suf. -ărie (după engl. rockery).

rocăriile
ROCĂRÍE, rocării, s. f. (Geol.) Teren plin de pietre, roci, stânci. – Rocă + suf. -ărie (după engl. rockery).

rocăriilor
ROCĂRÍE, rocării, s. f. (Geol.) Teren plin de pietre, roci, stânci. – Rocă + suf. -ărie (după engl. rockery).

rod
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rod
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee toxică, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ.

DOOM

rod s. n., pl. roáde

roda
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodai
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodaj
RODÁJ, rodaje, s. n. Punere în funcțiune a unui motor nou fără a-l forța, în scopul netezirii și ajustării suprafețelor de contact în mișcare ale pieselor componente; perioadă în care un motor funcționează în acest fel. – Din fr. rodage.

DOOM

rodáj s. n., pl. rodáje

rodaje
RODÁJ, rodaje, s. n. Punere în funcțiune a unui motor nou fără a-l forța, în scopul netezirii și ajustării suprafețelor de contact în mișcare ale pieselor componente; perioadă în care un motor funcționează în acest fel. – Din fr. rodage.

DOOM

rodáj s. n., pl. rodáje

rodajele
RODÁJ, rodaje, s. n. Punere în funcțiune a unui motor nou fără a-l forța, în scopul netezirii și ajustării suprafețelor de contact în mișcare ale pieselor componente; perioadă în care un motor funcționează în acest fel. – Din fr. rodage.

DOOM

rodáj s. n., pl. rodáje

rodajelor
RODÁJ, rodaje, s. n. Punere în funcțiune a unui motor nou fără a-l forța, în scopul netezirii și ajustării suprafețelor de contact în mișcare ale pieselor componente; perioadă în care un motor funcționează în acest fel. – Din fr. rodage.

DOOM

rodáj s. n., pl. rodáje

rodajul
RODÁJ, rodaje, s. n. Punere în funcțiune a unui motor nou fără a-l forța, în scopul netezirii și ajustării suprafețelor de contact în mișcare ale pieselor componente; perioadă în care un motor funcționează în acest fel. – Din fr. rodage.

DOOM

rodáj s. n., pl. rodáje

rodajului
RODÁJ, rodaje, s. n. Punere în funcțiune a unui motor nou fără a-l forța, în scopul netezirii și ajustării suprafețelor de contact în mișcare ale pieselor componente; perioadă în care un motor funcționează în acest fel. – Din fr. rodage.

DOOM

rodáj s. n., pl. rodáje

rodam
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodamina
RODAMÍNĂ s.f. Materie colorantă roșie, asemănătoare cu fluoresceina. [< fr. rhodamine].

rodamine
RODAMÍNĂ s.f. Materie colorantă roșie, asemănătoare cu fluoresceina. [< fr. rhodamine].

rodaminei
RODAMÍNĂ s.f. Materie colorantă roșie, asemănătoare cu fluoresceina. [< fr. rhodamine].

rodaminele
RODAMÍNĂ s.f. Materie colorantă roșie, asemănătoare cu fluoresceina. [< fr. rhodamine].

rodaminelor
RODAMÍNĂ s.f. Materie colorantă roșie, asemănătoare cu fluoresceina. [< fr. rhodamine].

rodan
RODÁN, rodane, s. n. (Reg.) Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare; sucală. – Din ngr. rodháni.

DOOM

rodán (reg.) s. n., pl. rodáne

rodane
RODÁN, rodane, s. n. (Reg.) Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare; sucală. – Din ngr. rodháni.

DOOM

rodán (reg.) s. n., pl. rodáne

rodanele
RODÁN, rodane, s. n. (Reg.) Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare; sucală. – Din ngr. rodháni.

DOOM

rodán (reg.) s. n., pl. rodáne

rodanelor
RODÁN, rodane, s. n. (Reg.) Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare; sucală. – Din ngr. rodháni.

DOOM

rodán (reg.) s. n., pl. rodáne

rodanul
RODÁN, rodane, s. n. (Reg.) Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare; sucală. – Din ngr. rodháni.

DOOM

rodán (reg.) s. n., pl. rodáne

rodanului
RODÁN, rodane, s. n. (Reg.) Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare; sucală. – Din ngr. rodháni.

DOOM

rodán (reg.) s. n., pl. rodáne

rodanură
RODANÚRĂ s.f. Sulfocianură. [< fr. rhodanure].

rodanța
RODÁNȚĂ, rodanțe, s. f. Inel metalic cu un jgheab pe suprafața laterală, care apasă ochiurile parâmelor la ambarcațiuni. – Din it. radancia.

DOOM

rodánță s. f., g.-d. art. rodánței; pl. rodánțe

rodanțe
RODÁNȚĂ, rodanțe, s. f. Inel metalic cu un jgheab pe suprafața laterală, care apasă ochiurile parâmelor la ambarcațiuni. – Din it. radancia.

DOOM

rodánță s. f., g.-d. art. rodánței; pl. rodánțe

rodanței
RODÁNȚĂ, rodanțe, s. f. Inel metalic cu un jgheab pe suprafața laterală, care apasă ochiurile parâmelor la ambarcațiuni. – Din it. radancia.

DOOM

rodánță s. f., g.-d. art. rodánței; pl. rodánțe

rodanțele
RODÁNȚĂ, rodanțe, s. f. Inel metalic cu un jgheab pe suprafața laterală, care apasă ochiurile parâmelor la ambarcațiuni. – Din it. radancia.

DOOM

rodánță s. f., g.-d. art. rodánței; pl. rodánțe

rodanțelor
RODÁNȚĂ, rodanțe, s. f. Inel metalic cu un jgheab pe suprafața laterală, care apasă ochiurile parâmelor la ambarcațiuni. – Din it. radancia.

DOOM

rodánță s. f., g.-d. art. rodánței; pl. rodánțe

rodare
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodare
RODÁRE, rodări, s. f. Acțiunea de a (se) roda și rezultatul ei. – V. roda.

DOOM

rodáre s. f., g.-d. art. rodắrii; pl. rodắri

rodarea
RODÁRE, rodări, s. f. Acțiunea de a (se) roda și rezultatul ei. – V. roda.

DOOM

rodáre s. f., g.-d. art. rodắrii; pl. rodắri

rodară
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodarăm
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodarăți
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodase
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodasem
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodaseră
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodaserăm
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodaserăți
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodaseși
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodaseți
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodat
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodat
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodata
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodate
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodatei
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodatele
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodatelor
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodatul
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodatului
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodau
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodași
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodați
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodați
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodații
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodaților
RODÁT, -Ă, rodați, -te, adj. (Despre motoare) Care a trecut prin operația de rodaj. ♦ Fig. Care a acumulat o oarecare experiență, care s-a acomodat într-o muncă. – V. roda.

rodea
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rodea
RODEÁ, rodele, s. f. (Bot.) Roibă.

rodea
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodeai
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rodeai
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodeam
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rodeam
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodească
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodeau
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rodeau
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodează
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodeați
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rodeați
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodenticid
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticida
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticide
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticidei
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticidele
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticidelor
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticidul
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticidului
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticizi
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticizii
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodenticizilor
RODENTICÍD, rodenticide, s. n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor. – Denumire comercială.

DOOM

rodenticíd s. n., pl. rodenticíde

rodeo
RODÉO s. n. 1. Serbare organizată cu ocazia marcajului animalelor în unele regiuni din America. 2. Întrecere sportivă în care un călăreț trebuie să încalece și să se mențină, fără șa, cât mai mult pe un cal sau un taur nedomesticit. [Pr.: -de-o] – Din sp. rodeo, fr. rodéo.

DOOM

*rodéo s. n., art. rodéoul

rodeoul
RODÉO s. n. 1. Serbare organizată cu ocazia marcajului animalelor în unele regiuni din America. 2. Întrecere sportivă în care un călăreț trebuie să încalece și să se mențină, fără șa, cât mai mult pe un cal sau un taur nedomesticit. [Pr.: -de-o] – Din sp. rodeo, fr. rodéo.

DOOM

*rodéo s. n., art. rodéoul

rodeoului
RODÉO s. n. 1. Serbare organizată cu ocazia marcajului animalelor în unele regiuni din America. 2. Întrecere sportivă în care un călăreț trebuie să încalece și să se mențină, fără șa, cât mai mult pe un cal sau un taur nedomesticit. [Pr.: -de-o] – Din sp. rodeo, fr. rodéo.

DOOM

*rodéo s. n., art. rodéoul

rodesc
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodez
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodeze
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodezi
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodește
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodești
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodi
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodia
RÓDIE, rodii, s. f. Fructul rodiului¹, comestibil, de mărimea unui măr, cu coaja groasă, roșiatică și cu numeroase semințe, înconjurate de un înveliș cărnos și roșiatic. – Din ngr. ródhi.

DOOM

ródie (fruct) (-di-e) s. f., art. ródia (-di-a), g.-d. art. ródiei; pl. ródii, art. ródiile (-di-i-)

rodie
RÓDIE, rodii, s. f. Fructul rodiului¹, comestibil, de mărimea unui măr, cu coaja groasă, roșiatică și cu numeroase semințe, înconjurate de un înveliș cărnos și roșiatic. – Din ngr. ródhi.

DOOM

ródie (fruct) (-di-e) s. f., art. ródia (-di-a), g.-d. art. ródiei; pl. ródii, art. ródiile (-di-i-)

rodiei
RÓDIE, rodii, s. f. Fructul rodiului¹, comestibil, de mărimea unui măr, cu coaja groasă, roșiatică și cu numeroase semințe, înconjurate de un înveliș cărnos și roșiatic. – Din ngr. ródhi.

DOOM

ródie (fruct) (-di-e) s. f., art. ródia (-di-a), g.-d. art. ródiei; pl. ródii, art. ródiile (-di-i-)

rodier
RODIÉR, rodieri, s. m. (Bot.; rar) Rodiu¹. [Pr.: -di-er] – Rodie + suf. -ar.

DOOM

rodiér (rar) (-di-er) s. m., pl. rodiéri

rodieri
RODIÉR, rodieri, s. m. (Bot.; rar) Rodiu¹. [Pr.: -di-er] – Rodie + suf. -ar.

DOOM

rodiér (rar) (-di-er) s. m., pl. rodiéri

rodierii
RODIÉR, rodieri, s. m. (Bot.; rar) Rodiu¹. [Pr.: -di-er] – Rodie + suf. -ar.

DOOM

rodiér (rar) (-di-er) s. m., pl. rodiéri

rodierilor
RODIÉR, rodieri, s. m. (Bot.; rar) Rodiu¹. [Pr.: -di-er] – Rodie + suf. -ar.

DOOM

rodiér (rar) (-di-er) s. m., pl. rodiéri

rodierul
RODIÉR, rodieri, s. m. (Bot.; rar) Rodiu¹. [Pr.: -di-er] – Rodie + suf. -ar.

DOOM

rodiér (rar) (-di-er) s. m., pl. rodiéri

rodierului
RODIÉR, rodieri, s. m. (Bot.; rar) Rodiu¹. [Pr.: -di-er] – Rodie + suf. -ar.

DOOM

rodiér (rar) (-di-er) s. m., pl. rodiéri

rodii
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodii
RÓDIE, rodii, s. f. Fructul rodiului¹, comestibil, de mărimea unui măr, cu coaja groasă, roșiatică și cu numeroase semințe, înconjurate de un înveliș cărnos și roșiatic. – Din ngr. ródhi.

DOOM

ródie (fruct) (-di-e) s. f., art. ródia (-di-a), g.-d. art. ródiei; pl. ródii, art. ródiile (-di-i-)

rodii
RÓDIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

DOOM

ródiu¹ (arbust) [diu pron. diu] s. m., art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)

rodiii
RÓDIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

DOOM

ródiu¹ (arbust) [diu pron. diu] s. m., art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)

rodiile
RÓDIE, rodii, s. f. Fructul rodiului¹, comestibil, de mărimea unui măr, cu coaja groasă, roșiatică și cu numeroase semințe, înconjurate de un înveliș cărnos și roșiatic. – Din ngr. ródhi.

DOOM

ródie (fruct) (-di-e) s. f., art. ródia (-di-a), g.-d. art. ródiei; pl. ródii, art. ródiile (-di-i-)

rodiilor
RÓDIE, rodii, s. f. Fructul rodiului¹, comestibil, de mărimea unui măr, cu coaja groasă, roșiatică și cu numeroase semințe, înconjurate de un înveliș cărnos și roșiatic. – Din ngr. ródhi.

DOOM

ródie (fruct) (-di-e) s. f., art. ródia (-di-a), g.-d. art. ródiei; pl. ródii, art. ródiile (-di-i-)

rodiilor
RÓDIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

DOOM

ródiu¹ (arbust) [diu pron. diu] s. m., art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)

rodim
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodimos
rodimos s. invar. (țig.) percheziție.

rodin
RÓDINĂ, rodini, s. f. (Pop.) Dar adus femeii care a născut. [Var.: (rar) ródin s. n.] – Din ngr. rodyny.

DOOM

ródină (pop.) s. f., g.-d. art. ródinii; pl. ródini

rodinal
RODINÁL s.n. (Fot.) Soluție concentrată de revelator, preparat pe bază de aminofenol. [< germ. Rodinal – nume comercial].

rodind
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodină
RÓDINĂ, rodini, s. f. (Pop.) Dar adus femeii care a născut. [Var.: (rar) ródin s. n.] – Din ngr. rodyny.

DOOM

ródină (pop.) s. f., g.-d. art. ródinii; pl. ródini

rodioara
RODIOÁRĂ, rodioare, s. f. Diminutiv al lui rodie. [Pr.: -di-oa-] – Rodie + suf. -ioară.

DOOM

rodioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. rodioárei; pl. rodioáre

rodioare
RODIOÁRĂ, rodioare, s. f. Diminutiv al lui rodie. [Pr.: -di-oa-] – Rodie + suf. -ioară.

DOOM

rodioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. rodioárei; pl. rodioáre

rodioarei
RODIOÁRĂ, rodioare, s. f. Diminutiv al lui rodie. [Pr.: -di-oa-] – Rodie + suf. -ioară.

DOOM

rodioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. rodioárei; pl. rodioáre

rodioarele
RODIOÁRĂ, rodioare, s. f. Diminutiv al lui rodie. [Pr.: -di-oa-] – Rodie + suf. -ioară.

DOOM

rodioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. rodioárei; pl. rodioáre

rodioarelor
RODIOÁRĂ, rodioare, s. f. Diminutiv al lui rodie. [Pr.: -di-oa-] – Rodie + suf. -ioară.

DOOM

rodioáră (-di-oa-) s. f., g.-d. art. rodioárei; pl. rodioáre

rodire
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodire
RODÍRE, rodiri, s. f. Acțiunea de a rodi și rezultatul ei. – V. rodi.

DOOM

rodíre s. f., g.-d. art. rodírii; pl. rodíri

rodirea
RODÍRE, rodiri, s. f. Acțiunea de a rodi și rezultatul ei. – V. rodi.

DOOM

rodíre s. f., g.-d. art. rodírii; pl. rodíri

rodiri
RODÍRE, rodiri, s. f. Acțiunea de a rodi și rezultatul ei. – V. rodi.

DOOM

rodíre s. f., g.-d. art. rodírii; pl. rodíri

rodirii
RODÍRE, rodiri, s. f. Acțiunea de a rodi și rezultatul ei. – V. rodi.

DOOM

rodíre s. f., g.-d. art. rodírii; pl. rodíri

rodirile
RODÍRE, rodiri, s. f. Acțiunea de a rodi și rezultatul ei. – V. rodi.

DOOM

rodíre s. f., g.-d. art. rodírii; pl. rodíri

rodirilor
RODÍRE, rodiri, s. f. Acțiunea de a rodi și rezultatul ei. – V. rodi.

DOOM

rodíre s. f., g.-d. art. rodírii; pl. rodíri

rodiră
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodirăm
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodirăți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodise
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodisem
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodiseră
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodiserăm
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodiserăți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodiseși
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodiseți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodit
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodit
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

rodita
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

rodite
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

roditei
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

roditele
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

roditelor
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

roditoare
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditoarea
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditoarei
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditoarele
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditoarelor
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditor
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditori
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditorii
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditorilor
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditorul
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditorului
RODITÓR, -OÁRE, roditori, -oare, adj. (Despre plante) Care dă roade; (despre terenuri) care produce roade îmbelșugate; fertil, bogat; (despre arbori) cu fructul comestibil. – Rodi + suf. -tor.

DOOM

roditór adj. m., pl. roditóri; f. sg. și pl. roditoáre

roditul
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

roditului
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

rodiu
RÓDIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

DOOM

ródiu¹ (arbust) [diu pron. diu] s. m., art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)

rodiu
RÓDIU² s. n. Element chimic, metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și care se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea unor instrumente de laborator. – Din fr. rhodium.

DOOM

ródiu² (element chimic) [diu pron. diu] s. n., art. ródiul; simb. Rh

rodiul
RÓDIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

DOOM

ródiu¹ (arbust) [diu pron. diu] s. m., art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)

rodiului
RÓDIU¹, rodii, s. m. Arbust mediteraneean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.

DOOM

ródiu¹ (arbust) [diu pron. diu] s. m., art. ródiul; pl. ródii, art. ródiii (-di-ii)

rodiși
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodiți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. – Din sl. roditi.

DOOM

rodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodésc, imperf. 3 sg. rodeá; conj. prez. 3 să rodeáscă

rodiți
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

rodiții
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

rodiților
RODÍT, -Ă, rodiți, -te, adj. (Despre plante) Care a făcut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.

rodnic
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnica
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnice
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnicea
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniceai
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniceam
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicească
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniceau
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniceați
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicei
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnicele
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnicelor
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnicesc
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicește
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicești
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnici
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnici
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicia
RODNICÍE, rodnicii, s. f. (Adesea fig.) Calitatea de a fi rodnic; fertilitate, fecunditate. – Rodnic + suf. -ie.

DOOM

rodnicíe s. f., art. rodnicía, g.-d. art. rodnicíei; pl. rodnicíi, art. rodnicíile

rodnicie
RODNICÍE, rodnicii, s. f. (Adesea fig.) Calitatea de a fi rodnic; fertilitate, fecunditate. – Rodnic + suf. -ie.

DOOM

rodnicíe s. f., art. rodnicía, g.-d. art. rodnicíei; pl. rodnicíi, art. rodnicíile

rodniciei
RODNICÍE, rodnicii, s. f. (Adesea fig.) Calitatea de a fi rodnic; fertilitate, fecunditate. – Rodnic + suf. -ie.

DOOM

rodnicíe s. f., art. rodnicía, g.-d. art. rodnicíei; pl. rodnicíi, art. rodnicíile

rodnicii
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnicii
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicii
RODNICÍE, rodnicii, s. f. (Adesea fig.) Calitatea de a fi rodnic; fertilitate, fecunditate. – Rodnic + suf. -ie.

DOOM

rodnicíe s. f., art. rodnicía, g.-d. art. rodnicíei; pl. rodnicíi, art. rodnicíile

rodniciile
RODNICÍE, rodnicii, s. f. (Adesea fig.) Calitatea de a fi rodnic; fertilitate, fecunditate. – Rodnic + suf. -ie.

DOOM

rodnicíe s. f., art. rodnicía, g.-d. art. rodnicíei; pl. rodnicíi, art. rodnicíile

rodniciilor
RODNICÍE, rodnicii, s. f. (Adesea fig.) Calitatea de a fi rodnic; fertilitate, fecunditate. – Rodnic + suf. -ie.

DOOM

rodnicíe s. f., art. rodnicía, g.-d. art. rodnicíei; pl. rodnicíi, art. rodnicíile

rodnicilor
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnicim
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicind
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicire
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicire
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

rodniciră
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicirăm
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicirăți
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicise
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicisem
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniciseră
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniciserăm
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniciserăți
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniciseși
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniciseți
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicit
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicit
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

rodniciși
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodniciți
RODNICÍ, rodnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să fie rodnic. – Din rodnic.

DOOM

rodnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rodnicésc, imperf. 3 sg. rodniceá; conj. prez. 3 să rodniceáscă

rodnicul
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodnicului
RÓDNIC, -Ă, rodnici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care produce mult rod; care face să rodească mult. – Rod + suf. -nic.

DOOM

ródnic adj. m., pl. ródnici; f. ródnică, pl. ródnice

rodo
RODO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „roză”, „trandafir”, „rozaceu”, „roz”. [< fr. rhodo-, it. rodo-, cf. gr. rhodon – roză].

rodoare
RODÓR, rodoare, s. n. Unealtă de rodare. – Din fr. rodoir.

DOOM

rodór s. n., pl. rodoáre

rodoarele
RODÓR, rodoare, s. n. Unealtă de rodare. – Din fr. rodoir.

DOOM

rodór s. n., pl. rodoáre

rodoarelor
RODÓR, rodoare, s. n. Unealtă de rodare. – Din fr. rodoir.

DOOM

rodór s. n., pl. rodoáre

rodoasa
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodoase
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodoasei
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodoasele
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodoaselor
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodocrozit
RODOCROZÍT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan de culoare roz, cristalizat în sistemul romboedric. – Din fr. rhodocrosite.

DOOM

rodocrozít (-do-cro-) s. n.

rodocrozitul
RODOCROZÍT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan de culoare roz, cristalizat în sistemul romboedric. – Din fr. rhodocrosite.

DOOM

rodocrozít (-do-cro-) s. n.

rodocrozitului
RODOCROZÍT s. n. (Min.) Carbonat natural de mangan de culoare roz, cristalizat în sistemul romboedric. – Din fr. rhodocrosite.

DOOM

rodocrozít (-do-cro-) s. n.

rododafin
rododáfin (-ni), s. m. – Leandru. Ngr. ροδοδάφν (Cihac, II, 693), din ρόδον „trandafir”; cf. rodozahar, s. n. (dulceață de petale de trandafir), din ngr. ροδοζάχαρι (Gáldi 247); rododendron, s. m. (smirdar), din gr. ροδοδένδρον prin intermediul fr. rhododendron.

rododendron
RODODÉNDRU s. m. v. rododendron.

DOOM

rododéndron s. m., pl. rododéndroni

rododendru
RODODÉNDRU s. m. v. rododendron.

DOOM

rododéndron s. m., pl. rododéndroni

rodoficee
RODOFICÉE s.f.pl. Clasă de alge marine care, în loc de clorofilă, conțin un pigment roșu; alge roșii; (la sg.) algă din această clasă. [Pron. -ce-e., sg. invar. / < fr. rhodophycées, cf. gr. rhodon – trandafir, phykos – algă].

rodoid
RODOÍD s.n. Materie termoplastică incombustibilă, pe bază de acetat de celuloză. [Pron. -do-id. / < fr. rhodoïd – nume comercial].

rodomontada
RODOMONTÁDĂ, rodomontade, s. f. (Franțuzism) Vorbire sau tiradă emfatică, conținînd o laudă de sine zgomotoasă. V. fanfaronadă. Ei se dedau, pentru efectul făcut asupra fetelor de pe trotuar, la rodomontade impresionante. RALEA, O. 57. Titu Herdelea avea pe buze un răspuns, dar tăcu văzînd că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. REBREANU, R. II 281.

DOOM

rodomontádă (rar) s. f., g.-d. art. rodomontádei; pl. rodomontáde

rodomontade
RODOMONTÁDĂ, rodomontade, s. f. (Franțuzism) Vorbire sau tiradă emfatică, conținînd o laudă de sine zgomotoasă. V. fanfaronadă. Ei se dedau, pentru efectul făcut asupra fetelor de pe trotuar, la rodomontade impresionante. RALEA, O. 57. Titu Herdelea avea pe buze un răspuns, dar tăcu văzînd că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. REBREANU, R. II 281.

DOOM

rodomontádă (rar) s. f., g.-d. art. rodomontádei; pl. rodomontáde

rodomontadei
RODOMONTÁDĂ, rodomontade, s. f. (Franțuzism) Vorbire sau tiradă emfatică, conținînd o laudă de sine zgomotoasă. V. fanfaronadă. Ei se dedau, pentru efectul făcut asupra fetelor de pe trotuar, la rodomontade impresionante. RALEA, O. 57. Titu Herdelea avea pe buze un răspuns, dar tăcu văzînd că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. REBREANU, R. II 281.

DOOM

rodomontádă (rar) s. f., g.-d. art. rodomontádei; pl. rodomontáde

rodomontadele
RODOMONTÁDĂ, rodomontade, s. f. (Franțuzism) Vorbire sau tiradă emfatică, conținînd o laudă de sine zgomotoasă. V. fanfaronadă. Ei se dedau, pentru efectul făcut asupra fetelor de pe trotuar, la rodomontade impresionante. RALEA, O. 57. Titu Herdelea avea pe buze un răspuns, dar tăcu văzînd că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. REBREANU, R. II 281.

DOOM

rodomontádă (rar) s. f., g.-d. art. rodomontádei; pl. rodomontáde

rodomontadelor
RODOMONTÁDĂ, rodomontade, s. f. (Franțuzism) Vorbire sau tiradă emfatică, conținînd o laudă de sine zgomotoasă. V. fanfaronadă. Ei se dedau, pentru efectul făcut asupra fetelor de pe trotuar, la rodomontade impresionante. RALEA, O. 57. Titu Herdelea avea pe buze un răspuns, dar tăcu văzînd că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. REBREANU, R. II 281.

DOOM

rodomontádă (rar) s. f., g.-d. art. rodomontádei; pl. rodomontáde

rodomonte
RODOMÓNTE s.m. Om care se pretinde prepotent și se lansează în acțiuni hazardate pentru a-și dovedi superioritatea fizică. ♦ Temerar, lăudăros. [Var. (după alte surse) rodomont. / < it. rodomonte, cf. Rodomonte – personaj al lui Ariosto din „Orlando furioso”].

rodonit
RODONÍT s. n. Silicat natural de mangan, uneori și cu calciu, de culoare roz-cenușie, cu luciu sticlos, utilizat ca piatră ornamentală, de podoabă, la confecționarea unor obiecte decorative etc. – Din fr. rhodonite.

DOOM

rodonít s. n.

rodonitul
RODONÍT s. n. Silicat natural de mangan, uneori și cu calciu, de culoare roz-cenușie, cu luciu sticlos, utilizat ca piatră ornamentală, de podoabă, la confecționarea unor obiecte decorative etc. – Din fr. rhodonite.

DOOM

rodonít s. n.

rodonitului
RODONÍT s. n. Silicat natural de mangan, uneori și cu calciu, de culoare roz-cenușie, cu luciu sticlos, utilizat ca piatră ornamentală, de podoabă, la confecționarea unor obiecte decorative etc. – Din fr. rhodonite.

DOOM

rodonít s. n.

rodopsin
RODOPSÍN s. n. v. rodopsină.

rodopsina
RODOPSÍN s. n. v. rodopsină.

rodopsine
RODOPSÍN s. n. v. rodopsină.

rodopsinei
RODOPSÍN s. n. v. rodopsină.

rodor
RODÓR, rodoare, s. n. Unealtă de rodare. – Din fr. rodoir.

DOOM

rodór s. n., pl. rodoáre

rodorul
RODÓR, rodoare, s. n. Unealtă de rodare. – Din fr. rodoir.

DOOM

rodór s. n., pl. rodoáre

rodorului
RODÓR, rodoare, s. n. Unealtă de rodare. – Din fr. rodoir.

DOOM

rodór s. n., pl. rodoáre

rodos
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodosul
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodosului
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodozahar
RODOZAHÁR s. n. (Înv.) Dulceață de trandafiri; rod-de-zahăr. – Din ngr. rodhozáhari.

DOOM

rodozahár/rod-de-záhăr (dulceață) (înv.) s. n.

rodozaharul
RODOZAHÁR s. n. (Înv.) Dulceață de trandafiri; rod-de-zahăr. – Din ngr. rodhozáhari.

DOOM

rodozahár/rod-de-záhăr (dulceață) (înv.) s. n.

rodozaharului
RODOZAHÁR s. n. (Înv.) Dulceață de trandafiri; rod-de-zahăr. – Din ngr. rodhozáhari.

DOOM

rodozahár/rod-de-záhăr (dulceață) (înv.) s. n.

rodoși
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodoșii
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodoșilor
RODÓS, -OÁSĂ, rodoși, -oase, adj. (Rar) Roditor. – Rod + suf. -os.

DOOM

rodós (rar) adj. m., pl. rodóși; f. rodoásă, pl. rodoáse

rodul
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee toxică, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ.

DOOM

rod s. n., pl. roáde

rodului
ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee toxică, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ.

DOOM

rod s. n., pl. roáde

rodând
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodînd
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.

DOOM

rodá (a ~) vb., ind. prez. 3 rodeáză

rodări
RODÁRE, rodări, s. f. Acțiunea de a (se) roda și rezultatul ei. – V. roda.

DOOM

rodáre s. f., g.-d. art. rodắrii; pl. rodắri

rodării
RODÁRE, rodări, s. f. Acțiunea de a (se) roda și rezultatul ei. – V. roda.

DOOM

rodáre s. f., g.-d. art. rodắrii; pl. rodắri

rodările
RODÁRE, rodări, s. f. Acțiunea de a (se) roda și rezultatul ei. – V. roda.

DOOM

rodáre s. f., g.-d. art. rodắrii; pl. rodắri

rodărilor
RODÁRE, rodări, s. f. Acțiunea de a (se) roda și rezultatul ei. – V. roda.

DOOM

rodáre s. f., g.-d. art. rodắrii; pl. rodắri

roentgen
RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen].

DOOM

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

roentgendiagnostic
ROENTGENDIAGNÓSTIC s.n. Diagnostic cu ajutorul radiațiilor roentgen. [Var. (după alte surse) röntgendiagnostic. / < roentgen- + diagnostic].

roentgendiagnosticul
ROENTGENDIAGNÓSTIC s.n. Diagnostic cu ajutorul radiațiilor roentgen. [Var. (după alte surse) röntgendiagnostic. / < roentgen- + diagnostic].

roentgendiagnosticului
ROENTGENDIAGNÓSTIC s.n. Diagnostic cu ajutorul radiațiilor roentgen. [Var. (după alte surse) röntgendiagnostic. / < roentgen- + diagnostic].

roentgeni
RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen].

DOOM

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

roentgenii
RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen].

DOOM

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

roentgenilor
RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen].

DOOM

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

roentgenmetru
ROENTGENMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea nivelului de radiație dintr-o zonă infectată. [< fr. röntgenomètre].

roentgenogramă
ROENTGENOGRÁMĂ s.f. Radiogramă (2) [în DN]. [< germ. Röntgenogramm].

roentgenologia
ROENTGENOLOGÍE s.f. Ramură a radiologiei care se ocupă cu studiul și aplicațiile radiațiilor roentgen. [Var. (după alte surse) röntgenologie, gen. -iei. / < roentgen- + -logie].

roentgenologie
ROENTGENOLOGÍE s.f. Ramură a radiologiei care se ocupă cu studiul și aplicațiile radiațiilor roentgen. [Var. (după alte surse) röntgenologie, gen. -iei. / < roentgen- + -logie].

roentgenologiei
ROENTGENOLOGÍE s.f. Ramură a radiologiei care se ocupă cu studiul și aplicațiile radiațiilor roentgen. [Var. (după alte surse) röntgenologie, gen. -iei. / < roentgen- + -logie].

roentgenologii
ROENTGENOLOGÍE s.f. Ramură a radiologiei care se ocupă cu studiul și aplicațiile radiațiilor roentgen. [Var. (după alte surse) röntgenologie, gen. -iei. / < roentgen- + -logie].

roentgenoscopie
ROENTGENOSCOPÍE s.f. Radioscopie. [Gen. -iei. / < germ. Röntgenoskopie].

roentgenterapia
RÖNTGENTERAPÍE s. f. (Med.) Radioterapie. [Pr.: rönt-ghen-. – Var.: roentgenterapíe s. f.] – Din fr. röntgenthérapie, germ. Röntgentherapie.

DOOM

!röntgenterapíe [ge pron. ghe] (rönt-) s. f., art. röntgenterapía, g.-d. röntgenterapíi, art. röntgenterapíei

roentgenterapie
RÖNTGENTERAPÍE s. f. (Med.) Radioterapie. [Pr.: rönt-ghen-. – Var.: roentgenterapíe s. f.] – Din fr. röntgenthérapie, germ. Röntgentherapie.

DOOM

!röntgenterapíe [ge pron. ghe] (rönt-) s. f., art. röntgenterapía, g.-d. röntgenterapíi, art. röntgenterapíei

roentgenterapiei
RÖNTGENTERAPÍE s. f. (Med.) Radioterapie. [Pr.: rönt-ghen-. – Var.: roentgenterapíe s. f.] – Din fr. röntgenthérapie, germ. Röntgentherapie.

DOOM

!röntgenterapíe [ge pron. ghe] (rönt-) s. f., art. röntgenterapía, g.-d. röntgenterapíi, art. röntgenterapíei

roentgenterapii
RÖNTGENTERAPÍE s. f. (Med.) Radioterapie. [Pr.: rönt-ghen-. – Var.: roentgenterapíe s. f.] – Din fr. röntgenthérapie, germ. Röntgentherapie.

DOOM

!röntgenterapíe [ge pron. ghe] (rönt-) s. f., art. röntgenterapía, g.-d. röntgenterapíi, art. röntgenterapíei

roentgenul
RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen].

DOOM

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

roentgenului
RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen].

DOOM

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

rofii
RÓFII s. f. pl. (Pop.) Nume dat unor bube care apar uneori la copii, pe cap sau pe față, îndată după naștere. – Cf. sb. rohav „ciupit de vărsat”.

DOOM

rófii (pop.) s. f. pl.

rofiile
RÓFII s. f. pl. (Pop.) Nume dat unor bube care apar uneori la copii, pe cap sau pe față, îndată după naștere. – Cf. sb. rohav „ciupit de vărsat”.

DOOM

rófii (pop.) s. f. pl.

rofiilor
RÓFII s. f. pl. (Pop.) Nume dat unor bube care apar uneori la copii, pe cap sau pe față, îndată după naștere. – Cf. sb. rohav „ciupit de vărsat”.

DOOM

rófii (pop.) s. f. pl.

rog
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rogatoria
ROGATÓRIE, rogatorii, adj. (În sintagma) Comisie rogatorie = mandat acordat de un organ de jurisdicție cu sediul într-o anumită localitate ori țară unui organ de jurisdicție cu sediul în altă localitate ori țară, pentru obținerea unor dovezi solicitatoare. – Din fr. rogatoire.

DOOM

rogatórie (-ri-e) adj. f., pl. rogatórii

rogatorie
ROGATÓRIE, rogatorii, adj. (În sintagma) Comisie rogatorie = mandat acordat de un organ de jurisdicție cu sediul într-o anumită localitate ori țară unui organ de jurisdicție cu sediul în altă localitate ori țară, pentru obținerea unor dovezi solicitatoare. – Din fr. rogatoire.

DOOM

rogatórie (-ri-e) adj. f., pl. rogatórii

rogatoriei
ROGATÓRIE, rogatorii, adj. (În sintagma) Comisie rogatorie = mandat acordat de un organ de jurisdicție cu sediul într-o anumită localitate ori țară unui organ de jurisdicție cu sediul în altă localitate ori țară, pentru obținerea unor dovezi solicitatoare. – Din fr. rogatoire.

DOOM

rogatórie (-ri-e) adj. f., pl. rogatórii

rogatorii
ROGATÓRIE, rogatorii, adj. (În sintagma) Comisie rogatorie = mandat acordat de un organ de jurisdicție cu sediul într-o anumită localitate ori țară unui organ de jurisdicție cu sediul în altă localitate ori țară, pentru obținerea unor dovezi solicitatoare. – Din fr. rogatoire.

DOOM

rogatórie (-ri-e) adj. f., pl. rogatórii

rogatoriile
ROGATÓRIE, rogatorii, adj. (În sintagma) Comisie rogatorie = mandat acordat de un organ de jurisdicție cu sediul într-o anumită localitate ori țară unui organ de jurisdicție cu sediul în altă localitate ori țară, pentru obținerea unor dovezi solicitatoare. – Din fr. rogatoire.

DOOM

rogatórie (-ri-e) adj. f., pl. rogatórii

rogatoriilor
ROGATÓRIE, rogatorii, adj. (În sintagma) Comisie rogatorie = mandat acordat de un organ de jurisdicție cu sediul într-o anumită localitate ori țară unui organ de jurisdicție cu sediul în altă localitate ori țară, pentru obținerea unor dovezi solicitatoare. – Din fr. rogatoire.

DOOM

rogatórie (-ri-e) adj. f., pl. rogatórii

rogațiune
ROGAȚIÚNE s.f. Proiect de lege în dreptul roman, prezentat poporului pentru a-l aproba. [Pron. -ți-u-. / < lat. rogatio, fr. rogation].

rogi
RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

DOOM

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă

rogoaze
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogoazele
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogoazelor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogodele
ROGODÉLE s. f. pl. (Pop.) Fructe mărunte, poame de tot felul. – Et. nec.

DOOM

rogodéle (pop.) s. f. pl., art. rogodélele

rogodelele
ROGODÉLE s. f. pl. (Pop.) Fructe mărunte, poame de tot felul. – Et. nec.

DOOM

rogodéle (pop.) s. f. pl., art. rogodélele

rogodelelor
ROGODÉLE s. f. pl. (Pop.) Fructe mărunte, poame de tot felul. – Et. nec.

DOOM

rogodéle (pop.) s. f. pl., art. rogodélele

rogoji
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogojii
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogojilor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogojina
ROGOJÍNĂ, rogojini, s. f. Împletitură de tulpini sau de frunze de rogoz ori de papură, utilizată pentru protecția unor elemente de construcție, a unor instalații etc. sau pentru așternut pe jos (în unele locuințe), pentru decorațiuni interioare etc. – Din bg. rogozina.

DOOM

rogojínă s. f., g.-d. art. rogojínii; pl. rogojíni

rogojinar
ROGOJINÁR, rogojinari, s. m. Persoană care face sau vinde rogojini. – Rogojină + suf. -ar.

DOOM

rogojinár s. m., pl. rogojinári

rogojinari
ROGOJINÁR, rogojinari, s. m. Persoană care face sau vinde rogojini. – Rogojină + suf. -ar.

DOOM

rogojinár s. m., pl. rogojinári

rogojinarii
ROGOJINÁR, rogojinari, s. m. Persoană care face sau vinde rogojini. – Rogojină + suf. -ar.

DOOM

rogojinár s. m., pl. rogojinári

rogojinarilor
ROGOJINÁR, rogojinari, s. m. Persoană care face sau vinde rogojini. – Rogojină + suf. -ar.

DOOM

rogojinár s. m., pl. rogojinári

rogojinarul
ROGOJINÁR, rogojinari, s. m. Persoană care face sau vinde rogojini. – Rogojină + suf. -ar.

DOOM

rogojinár s. m., pl. rogojinári

rogojinarului
ROGOJINÁR, rogojinari, s. m. Persoană care face sau vinde rogojini. – Rogojină + suf. -ar.

DOOM

rogojinár s. m., pl. rogojinári

rogojini
ROGOJÍNĂ, rogojini, s. f. Împletitură de tulpini sau de frunze de rogoz ori de papură, utilizată pentru protecția unor elemente de construcție, a unor instalații etc. sau pentru așternut pe jos (în unele locuințe), pentru decorațiuni interioare etc. – Din bg. rogozina.

DOOM

rogojínă s. f., g.-d. art. rogojínii; pl. rogojíni

rogojinii
ROGOJÍNĂ, rogojini, s. f. Împletitură de tulpini sau de frunze de rogoz ori de papură, utilizată pentru protecția unor elemente de construcție, a unor instalații etc. sau pentru așternut pe jos (în unele locuințe), pentru decorațiuni interioare etc. – Din bg. rogozina.

DOOM

rogojínă s. f., g.-d. art. rogojínii; pl. rogojíni

rogojinile
ROGOJÍNĂ, rogojini, s. f. Împletitură de tulpini sau de frunze de rogoz ori de papură, utilizată pentru protecția unor elemente de construcție, a unor instalații etc. sau pentru așternut pe jos (în unele locuințe), pentru decorațiuni interioare etc. – Din bg. rogozina.

DOOM

rogojínă s. f., g.-d. art. rogojínii; pl. rogojíni

rogojinilor
ROGOJÍNĂ, rogojini, s. f. Împletitură de tulpini sau de frunze de rogoz ori de papură, utilizată pentru protecția unor elemente de construcție, a unor instalații etc. sau pentru așternut pe jos (în unele locuințe), pentru decorațiuni interioare etc. – Din bg. rogozina.

DOOM

rogojínă s. f., g.-d. art. rogojínii; pl. rogojíni

rogoz
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogozi
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogozii
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogozilor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogoziș
ROGOZÍȘ, rogozișuri, s. n. (Rar.) Loc unde crește mult rogoz. – Rogoz + suf. -iș.

DOOM

rogozíș (rar) s. n., pl. rogozíșuri

rogozișul
ROGOZÍȘ, rogozișuri, s. n. (Rar.) Loc unde crește mult rogoz. – Rogoz + suf. -iș.

DOOM

rogozíș (rar) s. n., pl. rogozíșuri

rogozișului
ROGOZÍȘ, rogozișuri, s. n. (Rar.) Loc unde crește mult rogoz. – Rogoz + suf. -iș.

DOOM

rogozíș (rar) s. n., pl. rogozíșuri

rogozișuri
ROGOZÍȘ, rogozișuri, s. n. (Rar.) Loc unde crește mult rogoz. – Rogoz + suf. -iș.

DOOM

rogozíș (rar) s. n., pl. rogozíșuri

rogozișurile
ROGOZÍȘ, rogozișuri, s. n. (Rar.) Loc unde crește mult rogoz. – Rogoz + suf. -iș.

DOOM

rogozíș (rar) s. n., pl. rogozíșuri

rogozișurilor
ROGOZÍȘ, rogozișuri, s. n. (Rar.) Loc unde crește mult rogoz. – Rogoz + suf. -iș.

DOOM

rogozíș (rar) s. n., pl. rogozíșuri

rogozoasa
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozoase
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozoasei
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozoasele
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozoaselor
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozos
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozosul
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozosului
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozoși
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozoșii
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozoșilor
ROGOZÓS, -OÁSĂ, rogozoși, -oase, adj. (Rar) Cu (mult) rogoz. – Rogoz + suf. -os.

DOOM

rogozós (rar) adj. m., pl. rogozóși; f. rogozoásă, pl. rogozoáse

rogozul
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogozului
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogozuri
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogozurile
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rogozurilor
RĂGÓZ s. n. v. rogoz.

DOOM

rogóz s. n., pl. rogózuri

rohatca
ROHÁTCĂ, rohătci, s. f. (Reg.) Barieră. – Din ucr. rohatka.

DOOM

rohátcă (reg.) s. f., g.-d. art. rohắtcii; pl. rohắtci

rohătci
ROHÁTCĂ, rohătci, s. f. (Reg.) Barieră. – Din ucr. rohatka.

DOOM

rohátcă (reg.) s. f., g.-d. art. rohắtcii; pl. rohắtci

rohătcii
ROHÁTCĂ, rohătci, s. f. (Reg.) Barieră. – Din ucr. rohatka.

DOOM

rohátcă (reg.) s. f., g.-d. art. rohắtcii; pl. rohắtci

rohătcile
ROHÁTCĂ, rohătci, s. f. (Reg.) Barieră. – Din ucr. rohatka.

DOOM

rohátcă (reg.) s. f., g.-d. art. rohắtcii; pl. rohắtci

rohătcilor
ROHÁTCĂ, rohătci, s. f. (Reg.) Barieră. – Din ucr. rohatka.

DOOM

rohátcă (reg.) s. f., g.-d. art. rohắtcii; pl. rohắtci

roi
ROI¹, roi, s. m. Roit, roire. Epoca roilor. – Din roi³.

DOOM

roí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 să roiáscă

roi
ROI¹, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.

roi
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roia
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiai
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roială
roială, roieli s. f. fugă / plecare precipitată, retragere efectuată în grabă.

roiam
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiască
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiau
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiați
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roib
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roiba
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum). – Lat. robia.

DOOM

róibă (plantă) s. f., g.-d. art. róibei; pl. róibe

roibe
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum). – Lat. robia.

DOOM

róibă (plantă) s. f., g.-d. art. róibei; pl. róibe

roibei
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum). – Lat. robia.

DOOM

róibă (plantă) s. f., g.-d. art. róibei; pl. róibe

roibele
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum). – Lat. robia.

DOOM

róibă (plantă) s. f., g.-d. art. róibei; pl. róibe

roibelor
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum). – Lat. robia.

DOOM

róibă (plantă) s. f., g.-d. art. róibei; pl. róibe

roibi
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roibii
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roibilor
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roibul
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roibuleața
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleț
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleț
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibulețe
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleței
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibulețele
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibulețelor
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleți
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleți
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleții
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleții
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleților
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibuleților
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibulețul
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibulețul
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibulețului
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibulețului
ROIBULÉȚ, roibuleți, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.

DOOM

roibuléț adj. m., s. m., pl. roibuléți

roibului
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat, m.) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.

DOOM

roib adj. m., s. m., pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáibe

roiesc
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiește
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiești
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roii
ROI¹, roi, s. m. Roit, roire. Epoca roilor. – Din roi³.

DOOM

roí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 să roiáscă

roii
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roilor
ROI¹, roi, s. m. Roit, roire. Epoca roilor. – Din roi³.

DOOM

roí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 să roiáscă

roim
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roind
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roinic
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinica
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinice
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinicei
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinicele
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinicelor
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinici
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinicii
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinicilor
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinicul
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinicului
RÓINIC, -Ă, roinici, -ce, adj. (Rar; despre grupuri) Care este în mișcare vie, care se răspândește pornind din același loc. – Roi¹ + suf. -nic.

DOOM

róinic (rar) adj. m., pl. róinici; f. róinică, pl. róinice

roinița
RÓINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi¹ + suf. -niță.

DOOM

róiniță (pop.) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

roinițe
RÓINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi¹ + suf. -niță.

DOOM

róiniță (pop.) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

roiniței
RÓINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi¹ + suf. -niță.

DOOM

róiniță (pop.) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

roinițele
RÓINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi¹ + suf. -niță.

DOOM

róiniță (pop.) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

roinițelor
RÓINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăcină, melisă (Melissa officinalis). – Roi¹ + suf. -niță.

DOOM

róiniță (pop.) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

roire
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roire
ROÍRE, roiri, s. f. Acțiunea de a roi² și rezultatul ei; p. ext. zbor agitat al unui număr mare de insecte sau de păsări; roiște, roit. – V. roi².

DOOM

roíre s. f., g.-d. art. roírii; pl. roíri

roirea
ROÍRE, roiri, s. f. Acțiunea de a roi² și rezultatul ei; p. ext. zbor agitat al unui număr mare de insecte sau de păsări; roiște, roit. – V. roi².

DOOM

roíre s. f., g.-d. art. roírii; pl. roíri

roiri
ROÍRE, roiri, s. f. Acțiunea de a roi² și rezultatul ei; p. ext. zbor agitat al unui număr mare de insecte sau de păsări; roiște, roit. – V. roi².

DOOM

roíre s. f., g.-d. art. roírii; pl. roíri

roirii
ROÍRE, roiri, s. f. Acțiunea de a roi² și rezultatul ei; p. ext. zbor agitat al unui număr mare de insecte sau de păsări; roiște, roit. – V. roi².

DOOM

roíre s. f., g.-d. art. roírii; pl. roíri

roirile
ROÍRE, roiri, s. f. Acțiunea de a roi² și rezultatul ei; p. ext. zbor agitat al unui număr mare de insecte sau de păsări; roiște, roit. – V. roi².

DOOM

roíre s. f., g.-d. art. roírii; pl. roíri

roirilor
ROÍRE, roiri, s. f. Acțiunea de a roi² și rezultatul ei; p. ext. zbor agitat al unui număr mare de insecte sau de păsări; roiște, roit. – V. roi².

DOOM

roíre s. f., g.-d. art. roírii; pl. roíri

roiră
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roirăm
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roirăți
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roise
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roisem
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiseră
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiserăm
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiserăți
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiseși
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiseți
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roit
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roit
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roit
ROÍT s. n. Roire. – V. roi².

DOOM

roít s. n.

roita
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roite
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roitei
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roitele
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roitelor
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roitoare
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitoarea
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitoarei
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitoarele
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitoarelor
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitor
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitori
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitorii
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitorilor
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitorul
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitorului
ROITÓR, -OÁRE, roitori, -oare, adj. Care roiește. [Pr.: ro-i-] – Roi² + suf. -tor.

DOOM

roitór (ro-i-) adj. m., pl. roitóri; f. sg. și pl. roitoáre

roitul
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roitului
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roiu
roiu! interj. (vulg.) fugi!, pleacă!

roiul
ROI¹, roi, s. m. Roit, roire. Epoca roilor. – Din roi³.

DOOM

roí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 să roiáscă

roiul
ROI¹, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.

roiului
ROI¹, roi, s. m. Roit, roire. Epoca roilor. – Din roi³.

DOOM

roí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roiésc, imperf. 3 sg. roiá; conj. prez. 3 să roiáscă

roiului
ROI¹, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.

roiuri
ROI¹, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.

roiurile
ROI¹, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.

roiurilor
ROI¹, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.

roiși
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiște
RÓIȘTE s. f. Roire. [Pr.: ro-iș-] – Roi² + suf. -iște.

DOOM

róiște (ro-iș-) s. f., g.-d. art. róiștii

roiștea
RÓIȘTE s. f. Roire. [Pr.: ro-iș-] – Roi² + suf. -iște.

DOOM

róiște (ro-iș-) s. f., g.-d. art. róiștii

roiști
RÓIȘTE s. f. Roire. [Pr.: ro-iș-] – Roi² + suf. -iște.

DOOM

róiște (ro-iș-) s. f., g.-d. art. róiștii

roiștii
RÓIȘTE s. f. Roire. [Pr.: ro-iș-] – Roi² + suf. -iște.

DOOM

róiște (ro-iș-) s. f., g.-d. art. róiștii

roiți
ROÍ², roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A ieși din stup zburând în roiuri² (1) spre a-și căuta un nou adăpost și a da naștere unui stup nou; (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo; a forfoti, a mișuna. – Din bg. roja, sb. rojiti.

roiți
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roiții
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

roiților
ROÍ³, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A ieși din stup zburând în roiuri, spre a-și căuta un nou locaș și a da naștere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau păsări mici) a zbura în număr mare de colo până colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A întemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se răspândi în grupuri, pornind din același loc; a umbla de colo până colo. – Sb. roiti.

rojdanic
ROJDÁNIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

DOOM

rojdánic (înv.) s. n., pl. rojdánice

rojdanice
ROJDÁNIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

DOOM

rojdánic (înv.) s. n., pl. rojdánice

rojdanicele
ROJDÁNIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

DOOM

rojdánic (înv.) s. n., pl. rojdánice

rojdanicelor
ROJDÁNIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

DOOM

rojdánic (înv.) s. n., pl. rojdánice

rojdanicul
ROJDÁNIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

DOOM

rojdánic (înv.) s. n., pl. rojdánice

rojdanicului
ROJDÁNIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

DOOM

rojdánic (înv.) s. n., pl. rojdánice

rojdi
rojdí (-désc, -ít), vb. – A sparge, a juli, a roade, a dezghioca. – Var. rujdi, hrojdi. Origine necunoscută. În Mold. Poate din rîjni, prin intermediul unei var. *rîjdni, neatestate.

rojdire
rojdí (-désc, -ít), vb. – A sparge, a juli, a roade, a dezghioca. – Var. rujdi, hrojdi. Origine necunoscută. În Mold. Poate din rîjni, prin intermediul unei var. *rîjdni, neatestate.

rojdit
rojdí (-désc, -ít), vb. – A sparge, a juli, a roade, a dezghioca. – Var. rujdi, hrojdi. Origine necunoscută. În Mold. Poate din rîjni, prin intermediul unei var. *rîjdni, neatestate.

rol
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Totalitatea litigiilor care urmează a fi rezolvate într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei. nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.

DOOM

rol s. n., pl. róluri

rola
RÓLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârte în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care Se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (La pl.) Patine cu rotile. 7. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

DOOM

rólă s. f., g.-d. art. rólei; pl. róle

rolan
ROLÁN s. n. Fibră textilă sintetică, obținută prin polimerizare, cu proprietăți asemănătoare lânii. – Denumire comercială.

DOOM

rolán s. n.

rolanul
ROLÁN s. n. Fibră textilă sintetică, obținută prin polimerizare, cu proprietăți asemănătoare lânii. – Denumire comercială.

DOOM

rolán s. n.

rolanului
ROLÁN s. n. Fibră textilă sintetică, obținută prin polimerizare, cu proprietăți asemănătoare lânii. – Denumire comercială.

DOOM

rolán s. n.

rolare
ROLÁRE, rolări, s. f. 1. Operație de netezire a unui material (metalic), prin deformare plastică la cald sau la rece, care se realizează cu ajutorul unei role (2). 2. Operație de netezire sau de imprimare, executată cu ajutorul unei role (4). – Din rolă.

DOOM

roláre s. f., g.-d. art. rolắrii; pl. rolắri

rolarea
ROLÁRE, rolări, s. f. 1. Operație de netezire a unui material (metalic), prin deformare plastică la cald sau la rece, care se realizează cu ajutorul unei role (2). 2. Operație de netezire sau de imprimare, executată cu ajutorul unei role (4). – Din rolă.

DOOM

roláre s. f., g.-d. art. rolắrii; pl. rolắri

role
RÓLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârte în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care Se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (La pl.) Patine cu rotile. 7. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

DOOM

rólă s. f., g.-d. art. rólei; pl. róle

rolei
RÓLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârte în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care Se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (La pl.) Patine cu rotile. 7. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

DOOM

rólă s. f., g.-d. art. rólei; pl. róle

rolele
RÓLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârte în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care Se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (La pl.) Patine cu rotile. 7. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

DOOM

rólă s. f., g.-d. art. rólei; pl. róle

rolelor
RÓLĂ, role, s. f. 1. Rotiță sau cilindru care se învârte în jurul unui ax pentru a face să alunece mai repede un lanț, o curea de transmisie etc. Rolă de lanț. 2. Corp în formă de cilindru care poate fi rostogolit în jurul axei sale de simetrie, folosit ca organ de rulare sau ca unealtă de prelucrare prin apăsare. 3. Piesă mecanică de formă cilindrică cu ax interior, care Se rotește ușor pentru a putea fi antrenată de film, având rolul de a imprima acestuia un anumit traseu în aparatul de fotografiat sau de filmat. 4. Unealtă formată dintr-un cilindru de lemn sau de aliaje neferoase, care servește la unele lucrări de finisare în construcții (zugrăvit, tencuit). Rolă de tencuit. 5. Piesă de contact a unor trolee, constituită dintr-o roată cu șanț, care se rostogolește pe firul de contact. 6. (La pl.) Patine cu rotile. 7. (Reg.) Cuptor al mașinii de gătit. – Din germ. Rolle.

DOOM

rólă s. f., g.-d. art. rólei; pl. róle

rolfilm
ROLFÍLM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie opacă sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.

DOOM

!rolfílm/rólfilm s. n., pl. rolfílme/rólfilme

rolfilm
ROLFÍLM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie de protecție neagră-roșie sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.

DOOM

!rolfílm/rólfilm s. n., pl. rolfílme/rólfilme

rolfilme
ROLFÍLM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie opacă sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.

DOOM

!rolfílm/rólfilm s. n., pl. rolfílme/rólfilme

rolfilmele
ROLFÍLM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie opacă sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.

DOOM

!rolfílm/rólfilm s. n., pl. rolfílme/rólfilme

rolfilmelor
ROLFÍLM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie opacă sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.

DOOM

!rolfílm/rólfilm s. n., pl. rolfílme/rólfilme

rolfilmul
ROLFÍLM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie opacă sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.

DOOM

!rolfílm/rólfilm s. n., pl. rolfílme/rólfilme

rolfilmului
ROLFÍLM, rolfilme, s. n. Peliculă fotografică sub formă de bandă înfășurată pe un mosor cu ax subțire, ambalată în hârtie opacă sau introdusă într-o casetă specială și folosită la aparatele fotografice de format mic. [Acc. și: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.

DOOM

!rolfílm/rólfilm s. n., pl. rolfílme/rólfilme

rolgang
RÓLGANG, rolganguri, s. n. Transportor cu rulouri folosit în industria constructoare de mașini la deplasarea pieselor de la un loc de muncă la altul și în industria metalurgică la deplasarea laminatelor. – Din germ. Rollgang.

DOOM

rólgang s. n., pl. rólganguri

rolișoare
ROLIȘÓR, rolișoare, s. n. Diminutiv al lui rol (I). – Rol + suf. -ișor.

rolișoarele
ROLIȘÓR, rolișoare, s. n. Diminutiv al lui rol (I). – Rol + suf. -ișor.

rolișoarelor
ROLIȘÓR, rolișoare, s. n. Diminutiv al lui rol (I). – Rol + suf. -ișor.

rolișor
ROLIȘÓR, rolișoare, s. n. Diminutiv al lui rol (I). – Rol + suf. -ișor.

rolișorul
ROLIȘÓR, rolișoare, s. n. Diminutiv al lui rol (I). – Rol + suf. -ișor.

rolișorului
ROLIȘÓR, rolișoare, s. n. Diminutiv al lui rol (I). – Rol + suf. -ișor.

roll
ROCK AND ROLL s.n. Dans modern care se caracterizează prin răsuciri, piruete, deplasări ale partenerilor în diferite direcții, cu gesturi și mișcări exagerate; melodia acestui dans. [Var. rock s.n. / < engl. rock and roll < rock – a se legăna, roll – a se rostogoli].

DOOM

*rock-and-róll/rock'n-róll (angl.) [pron. rocănról] s. n., art. rock-and-róllul/rock'n-róllul; pl. rock-and-rólluri/rock'n-rólluri

roller
ROLLER, rolleri, s. m. Sul; rulou. [Pr.: rólăr] – Cuv. engl.

DOOM

róller (angl.) [pron. rólăr] s. m., pl. rólleri

rolul
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Totalitatea litigiilor care urmează a fi rezolvate într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei. nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.

DOOM

rol s. n., pl. róluri

rolului
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Totalitatea litigiilor care urmează a fi rezolvate într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei. nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.

DOOM

rol s. n., pl. róluri

roluri
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Totalitatea litigiilor care urmează a fi rezolvate într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei. nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.

DOOM

rol s. n., pl. róluri

rolurile
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Totalitatea litigiilor care urmează a fi rezolvate într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei. nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.

DOOM

rol s. n., pl. róluri

rolurilor
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Totalitatea litigiilor care urmează a fi rezolvate într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei. nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.

DOOM

rol s. n., pl. róluri

rolări
ROLÁRE, rolări, s. f. 1. Operație de netezire a unui material (metalic), prin deformare plastică la cald sau la rece, care se realizează cu ajutorul unei role (2). 2. Operație de netezire sau de imprimare, executată cu ajutorul unei role (4). – Din rolă.

DOOM

roláre s. f., g.-d. art. rolắrii; pl. rolắri

rolării
ROLÁRE, rolări, s. f. 1. Operație de netezire a unui material (metalic), prin deformare plastică la cald sau la rece, care se realizează cu ajutorul unei role (2). 2. Operație de netezire sau de imprimare, executată cu ajutorul unei role (4). – Din rolă.

DOOM

roláre s. f., g.-d. art. rolắrii; pl. rolắri

rolările
ROLÁRE, rolări, s. f. 1. Operație de netezire a unui material (metalic), prin deformare plastică la cald sau la rece, care se realizează cu ajutorul unei role (2). 2. Operație de netezire sau de imprimare, executată cu ajutorul unei role (4). – Din rolă.

DOOM

roláre s. f., g.-d. art. rolắrii; pl. rolắri

rolărilor
ROLÁRE, rolări, s. f. 1. Operație de netezire a unui material (metalic), prin deformare plastică la cald sau la rece, care se realizează cu ajutorul unei role (2). 2. Operație de netezire sau de imprimare, executată cu ajutorul unei role (4). – Din rolă.

DOOM

roláre s. f., g.-d. art. rolắrii; pl. rolắri

rom
ROM¹, (2) romuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestia de zahăr ori din alcool rafinat cu adaos de esențe sintetice și colorat cu caramel. 2. Cantitate de rom¹ (1), care se servește într-un păhărel sau într-un țoi. [Var.: (reg.) rum s. n.] – Din fr. rhum, germ. Rum.

DOOM

rom² (băutură) s. n., (porții) pl. rómuri

rom
ROM², -Ă, romi, -e, s. m. și f., adj. Țigan. [Scris și: rrom] – Din țig. rom „om”.

DOOM

rom¹ / rrom (persoană) adj. m., s. m., pl. romi / rromi; adj. f., s. f. rómă / rrómă, pl. róme / rróme

roma
Roma, soția (sau sora) lui Ascanius (într-o altă versiune una dintre însoțitoarele lui Aeneas pe țărmurile Italiei și) de la care-și trăgea numele, conform tradiției, cetatea Roma.

roman
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

roman
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

roman
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

roman
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

roman
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

roman
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romana
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romana
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romana
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romana
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romana
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romancero
ROMANCÉRO, romancerouri, s. n. Culegere de poeme spaniole medievale, având un conținut variat (romanțe eroice sau tradiționale, cavalerești etc.). [Pr.: romanséro] – Cuv. sp.

DOOM

!romancéro (hisp.) [ce pron. se] s. n., art. romancéroul; pl. romancérouri

romancier
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romanciera
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romanciere
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancierei
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancierele
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancierelor
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancieri
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancierii
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancierilor
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancierul
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romancierului
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romane
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romane
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romane
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romane
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romane
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romane
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romane
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romane
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanei
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romanei
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanei
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanei
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanei
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanele
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romanele
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanele
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romanele
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanele
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanele
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanelor
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romanelor
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanelor
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romanelor
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanelor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanelor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanesc
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romanesca
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romanescul
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romanescului
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romanești
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romaneștii
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romaneștile
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romaneștilor
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

DOOM

romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéști

romani
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romani
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romani
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romani
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romani
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanic
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanica
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanice
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanicei
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanicele
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanicelor
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanici
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanicii
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanicilor
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanicul
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanicului
ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care au la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch.

DOOM

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice

romanii
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romanii
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanii
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanii
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanii
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanilor
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romanilor
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanilor
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanilor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanilor
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanist
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanista
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romaniste
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanistei
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanistele
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanistelor
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanistica
ROMANÍSTICĂ s. f. Disciplină lingvistică și filologică ce se ocupă cu studiul (comparativ al) limbilor romanice. – Din germ. Romanistik.

DOOM

romanístică s. f., g.-d. art. romanísticii

romanistici
ROMANÍSTICĂ s. f. Disciplină lingvistică și filologică ce se ocupă cu studiul (comparativ al) limbilor romanice. – Din germ. Romanistik.

DOOM

romanístică s. f., g.-d. art. romanísticii

romanisticii
ROMANÍSTICĂ s. f. Disciplină lingvistică și filologică ce se ocupă cu studiul (comparativ al) limbilor romanice. – Din germ. Romanistik.

DOOM

romanístică s. f., g.-d. art. romanísticii

romanistul
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanistului
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanitate
ROMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea popoarelor romanice; lumea romană². 2. Caracter roman² sau romanic (al unui popor sau al unei culturi); origine, descendență romană². – Din fr. romanité, it. romanità.

DOOM

romanitáte s. f., g.-d. art. romanitắții

romanitatea
ROMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea popoarelor romanice; lumea romană². 2. Caracter roman² sau romanic (al unui popor sau al unei culturi); origine, descendență romană². – Din fr. romanité, it. romanità.

DOOM

romanitáte s. f., g.-d. art. romanitắții

romanități
ROMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea popoarelor romanice; lumea romană². 2. Caracter roman² sau romanic (al unui popor sau al unei culturi); origine, descendență romană². – Din fr. romanité, it. romanità.

DOOM

romanitáte s. f., g.-d. art. romanitắții

romanității
ROMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea popoarelor romanice; lumea romană². 2. Caracter roman² sau romanic (al unui popor sau al unei culturi); origine, descendență romană². – Din fr. romanité, it. romanità.

DOOM

romanitáte s. f., g.-d. art. romanitắții

romaniza
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizai
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizam
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizant
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizanta
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizante
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizantei
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizantele
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizantelor
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizantul
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizantului
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizanți
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizanții
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizanților
ROMANIZÁNT, -Ă adj. Care urmărește romanizarea (limbii). [< romaniza].

romanizare
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizare
ROMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) romaniza și rezultatul ei. – V. romaniza.

DOOM

romanizáre s. f., g.-d. art. romanizắrii

romanizarea
ROMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) romaniza și rezultatul ei. – V. romaniza.

DOOM

romanizáre s. f., g.-d. art. romanizắrii

romanizară
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizarăm
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizarăți
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizase
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizasem
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizaseră
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizaserăm
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizaserăți
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizaseși
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizaseți
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizat
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizat
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizata
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizate
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizatei
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizatele
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizatelor
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizatoare
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatoarea
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatoarei
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatoarele
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatoarelor
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizator
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatori
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatorii
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatorilor
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatorul
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatorului
ROMANIZATÓR, -OÁRE, romanizatori, -oare, adj. (Livr.) Care romanizează. – Romaniza + suf. -tor.

romanizatul
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizatului
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizau
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizași
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizați
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizați
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizații
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizaților
ROMANIZÁT, -Ă, romanizați, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile, caracterele proprii romanilor² sau civilizației romane². – V. romaniza.

romanizează
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizez
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizeze
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizezi
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizând
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizînd
ROMANIZÁ, romanizez, vb. I. Tranz. A imprima sau a impune (unei țări, unei regiuni, unei populații) caracterul romanității, a face (să fie) roman², a introduce civilizația romană². ♦ Refl. A deveni roman² sau romanic. – Din fr. romaniser.

DOOM

romanizá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanizeáză

romanizări
ROMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) romaniza și rezultatul ei. – V. romaniza.

DOOM

romanizáre s. f., g.-d. art. romanizắrii

romanizării
ROMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) romaniza și rezultatul ei. – V. romaniza.

DOOM

romanizáre s. f., g.-d. art. romanizắrii

romanizările
ROMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) romaniza și rezultatul ei. – V. romaniza.

DOOM

romanizáre s. f., g.-d. art. romanizắrii

romanizărilor
ROMANIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) romaniza și rezultatul ei. – V. romaniza.

DOOM

romanizáre s. f., g.-d. art. romanizắrii

romaniști
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romaniștii
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romaniștilor
ROMANÍST, -Ă, romaniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman². – Din fr. romaniste.

DOOM

romanístă s. f., g.-d. art. romanístei; pl. romaníste

romanița
ROMĂNÍȚĂ s. f. v. romaniță.

DOOM

romaníță s. f., g.-d. art. romaníței; pl. romaníțe

romanițe
ROMĂNÍȚĂ s. f. v. romaniță.

DOOM

romaníță s. f., g.-d. art. romaníței; pl. romaníțe

romaniței
ROMĂNÍȚĂ s. f. v. romaniță.

DOOM

romaníță s. f., g.-d. art. romaníței; pl. romaníțe

romanițele
ROMĂNÍȚĂ s. f. v. romaniță.

DOOM

romaníță s. f., g.-d. art. romaníței; pl. romaníțe

romanițelor
ROMĂNÍȚĂ s. f. v. romaniță.

DOOM

romaníță s. f., g.-d. art. romaníței; pl. romaníțe

romano
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romano
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romantic
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantic
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantica
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantica
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantice
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantice
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticei
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticei
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticele
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticele
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticelor
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticelor
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantici
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantici
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticii
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticii
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticilor
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticilor
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticul
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticul
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticului
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romanticului
ROMÁNTIC, -Ă, romantici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se inspiră din romantism, care ține de romantism sau prezintă aspecte caracteristice acestui curent; care aparține romantismului, privitor la romantism. 2. S. m. și f. Creator a cărui operă se încadrează în romantism. 3. Adj., s. m. și f. P. ext. (Om) visător, melancolic, romanțios. – Din fr. romantique, it. romantico, germ. romantisch.

DOOM

romántic adj. m., s. m., pl. romántici; adj. f., s. f. romántică, pl. romántice

romantism
ROMANTÍSM, (2) romantisme, s. n. 1. Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. •v- Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. 2. (Mai ales la pl.) Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginație care nu mai trece de rațiune. – Din fr. romantisme.

DOOM

romantísm s. n., (atitudini) pl. romantísme

romantisme
ROMANTÍSM, (2) romantisme, s. n. 1. Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. •v- Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. 2. (Mai ales la pl.) Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginație care nu mai trece de rațiune. – Din fr. romantisme.

DOOM

romantísm s. n., (atitudini) pl. romantísme

romantismele
ROMANTÍSM, (2) romantisme, s. n. 1. Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. •v- Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. 2. (Mai ales la pl.) Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginație care nu mai trece de rațiune. – Din fr. romantisme.

DOOM

romantísm s. n., (atitudini) pl. romantísme

romantismelor
ROMANTÍSM, (2) romantisme, s. n. 1. Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. •v- Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. 2. (Mai ales la pl.) Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginație care nu mai trece de rațiune. – Din fr. romantisme.

DOOM

romantísm s. n., (atitudini) pl. romantísme

romantismul
ROMANTÍSM, (2) romantisme, s. n. 1. Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. •v- Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. 2. (Mai ales la pl.) Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginație care nu mai trece de rațiune. – Din fr. romantisme.

DOOM

romantísm s. n., (atitudini) pl. romantísme

romantismului
ROMANTÍSM, (2) romantisme, s. n. 1. Mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul sec. XVIII în Anglia și la începutul sec. XIX în Franța, ca o reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale, care a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. •v- Ansamblu de aspecte care caracterizează curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. 2. (Mai ales la pl.) Atitudine, comportament dominat de sensibilitate, de imaginație care nu mai trece de rațiune. – Din fr. romantisme.

DOOM

romantísm s. n., (atitudini) pl. romantísme

romanul
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romanul
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanul
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanul
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romanul
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanul
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanule
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanule
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanului
GRÉCO-ROMÁN, -Ă, greco-romani, -e, adj. Care ține de epoca vechii Grecii și a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie și la Imperiul Roman. ◊ Lupte greco-romane v. luptă – Din fr. gréco-romain.

DOOM

gréco-román adj. m., pl. gréco-románi; f. gréco-románă, pl. gréco-románe

romanului
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanului
ROMÁN², -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.

DOOM

román¹ (referitor la Roma) adj. m., s. m., pl. románi; adj. f., s. f. románă, pl. románe

romanului
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romanului
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanului
ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.

DOOM

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice

romanuri
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romanurile
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romanurilor
ROMÁN¹, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s. n.] – Din fr. roman.

DOOM

román² (operă literară) s. n., pl. románe

romanș
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșa
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșa
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșe
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșe
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșei
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșei
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșele
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșele
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșelor
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșelor
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanși
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșii
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșilor
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșul
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanșului
ROMÁNȘ, -Ă, romanși, -e, s. f., adj. 1. S. f. Ramură vestică a limbii retoromane. 2. Adj. Care se referă la limba romanșă, privitor la limba romanșă. – Din fr. romanche.

DOOM

*románșă (idiom) s. f., g.-d. art. románșei

romanț
ROMÁNȚ s. n. v. roman¹.

romanța
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanța
ROMÁNȚĂ, romanțe, s. f. 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

DOOM

románță s. f., g.-d. art. románței; pl. románțe

romanțai
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțam
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțare
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțare
ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

DOOM

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțắrii; pl. romanțắri

romanțarea
ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

DOOM

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțắrii; pl. romanțắri

romanțară
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțarăm
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțarăți
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțase
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțasem
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțaseră
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțaserăm
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțaserăți
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțaseși
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțaseți
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțat
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțat
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțata
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțate
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțatei
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțatele
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțatelor
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțatul
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțatului
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțau
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțași
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțați
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțați
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțații
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțaților
ROMANȚÁT, -Ă, romanțați, -te, adj. (Despre viața unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub formă de roman¹; ca un roman¹. – V. romanța.

romanțe
ROMÁNȚĂ, romanțe, s. f. 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

DOOM

románță s. f., g.-d. art. románței; pl. románțe

romanțează
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanței
ROMÁNȚĂ, romanțe, s. f. 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

DOOM

románță s. f., g.-d. art. románței; pl. románțe

romanțele
ROMÁNȚĂ, romanțe, s. f. 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

DOOM

románță s. f., g.-d. art. románței; pl. románțe

romanțelor
ROMÁNȚĂ, romanțe, s. f. 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspirație erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

DOOM

románță s. f., g.-d. art. románței; pl. románțe

romanțez
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțeze
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțezi
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțier
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romanțieră
ROMANȚIÉR, -Ă s. m. și f. v. romancier.

DOOM

romanciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. romanciérei; pl. romanciére

romanțioasa
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțioase
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțioasei
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțioasele
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțioaselor
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțios
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțiosul
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțiosului
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțiozitate
ROMANȚIOZITÁTE s. f. Înclinare spre visare, spre melancolie; romantism. [Pr.: -ți-o-] – Romanțios + suf. -itate.

romanțiozitatea
ROMANȚIOZITÁTE s. f. Înclinare spre visare, spre melancolie; romantism. [Pr.: -ți-o-] – Romanțios + suf. -itate.

romanțiozități
ROMANȚIOZITÁTE s. f. Înclinare spre visare, spre melancolie; romantism. [Pr.: -ți-o-] – Romanțios + suf. -itate.

romanțiozității
ROMANȚIOZITÁTE s. f. Înclinare spre visare, spre melancolie; romantism. [Pr.: -ți-o-] – Romanțios + suf. -itate.

romanțioși
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțioșii
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțioșilor
ROMANȚIÓS, -OÁSĂ, romanțioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visător, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplație. ♦ (Despre opere literare) Care tratează teme sentimentale, care conține note de melancolie, de visare. [Pr.: -ți-os] – Romanț + suf. -ios.

DOOM

romanțiós (-ți-os) adj. m., pl. romanțióși; f. romanțioásă, pl. romanțioáse

romanțând
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțînd
ROMANȚÁ, romanțez, vb. I. Tranz. A expune într-o formă literară un fapt istoric, o biografie (a unei persoane celebre), a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.

DOOM

romanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 romanțeáză

romanțări
ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

DOOM

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțắrii; pl. romanțắri

romanțării
ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

DOOM

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțắrii; pl. romanțắri

romanțările
ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

DOOM

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțắrii; pl. romanțắri

romanțărilor
ROMANȚÁRE, romanțări, s. f. Faptul de a romanța. – V. romanța.

DOOM

romanțáre s. f., g.-d. art. romanțắrii; pl. romanțắri

romașcan
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcan
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcana
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanca
ROMAȘCÁNCĂ, romașcance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roman. – Romașcan + suf. -că.

DOOM

romașcáncă s. f., g.-d. art. romașcáncei; pl. romașcánce

romașcance
ROMAȘCÁNCĂ, romașcance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roman. – Romașcan + suf. -că.

DOOM

romașcáncă s. f., g.-d. art. romașcáncei; pl. romașcánce

romașcancei
ROMAȘCÁNCĂ, romașcance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roman. – Romașcan + suf. -că.

DOOM

romașcáncă s. f., g.-d. art. romașcáncei; pl. romașcánce

romașcancele
ROMAȘCÁNCĂ, romașcance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roman. – Romașcan + suf. -că.

DOOM

romașcáncă s. f., g.-d. art. romașcáncei; pl. romașcánce

romașcancelor
ROMAȘCÁNCĂ, romașcance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roman. – Romașcan + suf. -că.

DOOM

romașcáncă s. f., g.-d. art. romașcáncei; pl. romașcánce

romașcanco
ROMAȘCÁNCĂ, romașcance, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roman. – Romașcan + suf. -că.

DOOM

romașcáncă s. f., g.-d. art. romașcáncei; pl. romașcánce

romașcane
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanei
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanele
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanelor
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcani
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanii
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanilor
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanul
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romașcanului
ROMAȘCÁN, -Ă, romașcani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roman. 2. Adj. Care aparține Romanului sau romașcanilor (1), privitor la Roman ori la romașcani. – Roman (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

romașcán adj. m., s. m., pl. romașcáni; adj. f. romașcánă, pl. romașcáne

romb
ROMB- v. rombo-.

romb
ROMB, romburi, s. n. Paralelogram cu toate laturile egale și cu unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.

DOOM

romb s. n., pl. rómburi

rombic
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombica
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombice
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombicei
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombicele
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombicelor
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombici
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombicii
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombicilor
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombicul
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombicului
RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ◊ Sistem rombic = sistem de cristalizare a cărui formă fundamentală este o prismă dreaptă cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.

DOOM

rómbic adj. m., pl. rómbici; f. rómbică, pl. rómbice

rombo
ROMBO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „romb (1)”. [Var. romb-. / < fr. rombo-, cf. gr. rhombos].

romboedre
ROMBOÉDRU, romboedre, s. n. 1. Poliedru cu toate fețele în formă de romb. 2. Formă cristalografică simplă, limitată la șase fețe cu contur rombic. – Din fr. rhomboédre.

DOOM

romboédru (-e-dru) s. n., art. romboédrul; pl. romboédre

romboedrele
ROMBOÉDRU, romboedre, s. n. 1. Poliedru cu toate fețele în formă de romb. 2. Formă cristalografică simplă, limitată la șase fețe cu contur rombic. – Din fr. rhomboédre.

DOOM

romboédru (-e-dru) s. n., art. romboédrul; pl. romboédre

romboedrelor
ROMBOÉDRU, romboedre, s. n. 1. Poliedru cu toate fețele în formă de romb. 2. Formă cristalografică simplă, limitată la șase fețe cu contur rombic. – Din fr. rhomboédre.

DOOM

romboédru (-e-dru) s. n., art. romboédrul; pl. romboédre

romboedric
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedrica
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedrice
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedricei
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedricele
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedricelor
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedrici
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedricii
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedricilor
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedricul
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedricului
ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ◊ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.

DOOM

romboédric (-e-dric) adj. m., pl. romboédrici; f. romboédrică, pl. romboédrice

romboedru
ROMBOÉDRU, romboedre, s. n. 1. Poliedru cu toate fețele în formă de romb. 2. Formă cristalografică simplă, limitată la șase fețe cu contur rombic. – Din fr. rhomboédre.

DOOM

romboédru (-e-dru) s. n., art. romboédrul; pl. romboédre

romboedrul
ROMBOÉDRU, romboedre, s. n. 1. Poliedru cu toate fețele în formă de romb. 2. Formă cristalografică simplă, limitată la șase fețe cu contur rombic. – Din fr. rhomboédre.

DOOM

romboédru (-e-dru) s. n., art. romboédrul; pl. romboédre

romboedrului
ROMBOÉDRU, romboedre, s. n. 1. Poliedru cu toate fețele în formă de romb. 2. Formă cristalografică simplă, limitată la șase fețe cu contur rombic. – Din fr. rhomboédre.

DOOM

romboédru (-e-dru) s. n., art. romboédrul; pl. romboédre

romboid
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboida
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboidal
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidala
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidale
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidalei
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidalele
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidalelor
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidali
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidalii
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidalilor
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidalul
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboidalului
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.

DOOM

romboidál (-bo-i-) adj. m., pl. romboidáli; f. romboidálă, pl. romboidále

romboide
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboidei
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboidele
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboidelor
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboidul
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboidului
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboizi
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboizii
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

romboizilor
ROMBOÍD, -Ă, romboizi, -de, adj. Care are forma asemănătoare cu a unui romb. ♦ (Substantivat, n.) Figură în formă de romb. – Din fr. rhomboïde.

DOOM

romboíd adj. m., pl. romboízi; f. romboídă, pl. romboíde

rombul
ROMB, romburi, s. n. Paralelogram cu toate laturile egale și cu unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.

DOOM

romb s. n., pl. rómburi

rombului
ROMB, romburi, s. n. Paralelogram cu toate laturile egale și cu unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.

DOOM

romb s. n., pl. rómburi

romburi
ROMB, romburi, s. n. Paralelogram cu toate laturile egale și cu unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.

DOOM

romb s. n., pl. rómburi

romburile
ROMB, romburi, s. n. Paralelogram cu toate laturile egale și cu unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.

DOOM

romb s. n., pl. rómburi

romburilor
ROMB, romburi, s. n. Paralelogram cu toate laturile egale și cu unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.

DOOM

romb s. n., pl. rómburi

romergan
ROMERGÁN s. n. Produs medicamentos care se prezintă sub formă de pulbere cristalizată albă, cu gust ușor amărui, întrebuințat în terapeutică, mai ales în afecțiuni alergice. – Denumire comercială.

DOOM

romergán s. n.

romerganul
ROMERGÁN s. n. Produs medicamentos care se prezintă sub formă de pulbere cristalizată albă, cu gust ușor amărui, întrebuințat în terapeutică, mai ales în afecțiuni alergice. – Denumire comercială.

DOOM

romergán s. n.

romerganului
ROMERGÁN s. n. Produs medicamentos care se prezintă sub formă de pulbere cristalizată albă, cu gust ușor amărui, întrebuințat în terapeutică, mai ales în afecțiuni alergice. – Denumire comercială.

DOOM

romergán s. n.

romul
ROM¹, (2) romuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestia de zahăr ori din alcool rafinat cu adaos de esențe sintetice și colorat cu caramel. 2. Cantitate de rom¹ (1), care se servește într-un păhărel sau într-un țoi. [Var.: (reg.) rum s. n.] – Din fr. rhum, germ. Rum.

DOOM

rom² (băutură) s. n., (porții) pl. rómuri

romului
ROM¹, (2) romuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestia de zahăr ori din alcool rafinat cu adaos de esențe sintetice și colorat cu caramel. 2. Cantitate de rom¹ (1), care se servește într-un păhărel sau într-un țoi. [Var.: (reg.) rum s. n.] – Din fr. rhum, germ. Rum.

DOOM

rom² (băutură) s. n., (porții) pl. rómuri

romulus
Romulus, în mitologia romană, urmașul lui Aeneas și întemeietorul cetății Romei. Era fiul vestalei Rea Silvia și al zeului Mars și frate geamăn cu Remus. (Pentru împrejurările nașterii lor, v. Amulius). Cruțați de la moarte de către slujitorii unchiului lor, care primiseră porunca să-i ucidă, cei doi copii sînt abandonați într-un coș pe apa rîului Tiber. Purtați de valuri, ei sînt aruncați pe un mal, unde-i găsește o lupoaică. Ea îi hrănește cu laptele ei în sălbăticie, pînă în ziua cînd trece prin partea locului un păstor, pe nume Faustulus. Acesta, minunîndu-se de ciudata întîmplare, ia cu sine copiii și-i duce la el acasă, unde soția sa îi crește pînă se fac mari, alături de copiii ei (v. și Acca La(u)rentia). Cînd ajung la vîrsta bărbăției, Romulus și Remus în fruntea cetelor lor atacă și pradă împrejurimile. O dată, în timp ce prădau turmele regelui Amulius, Remus este prins și dus la palatul acestuia. Bătrînul Faustulus îi dezvăluie atunci lui Romulus taina nașterii lor minunate și-l trimite pe urmele fratelui său. Romulus atacă cetatea, îl eliberează pe Remus și, ucigîndu-l pe Amulius, îl întronează din nou pe bunicul său, Numitor. Cei doi frați hotărăsc după aceea să întemeieze o nouă cetate. Pentru a vedea cui îi este soarta mai favorabilă, ei se urcă pe două coline apropiate – Remus pe Aventinus și Romulus pe Palatinus – și de acolo scrutează zarea: lui Remus i se înfățișează șase vulturi, iar lui Romulus doisprezece, fapt care arată că lui au hotărît zeii să-i încredințeze soarta noii cetăți. În timp ce acesta din urmă trage cu plugul brazda care avea să delimiteze așezarea viitoarei Rome, Remus îl ia în derîdere. Acest fapt îi atrage moartea (v. și Remus). Rămas singur, Romulus domnește asupra noii cetăți. Un episod legat de domnia sa este răpirea sabinelor – dintr-un neam vecin Romei – cu care romanii se căsătoresc, sporindu-și neamul. Romulus a cîrmuit îndelung cetatea Romei – peste treizeci de ani – și a dispărut, se spunea, în mod misterios, în urma unei furtuni. Dispariția aceasta, precum și amintirea frumoasă lăsată de el supușilor săi i-a făcut pe aceștia să-l divinizeze după moarte, dîndu-i numele de Quirinus.

romuri
ROM¹, (2) romuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestia de zahăr ori din alcool rafinat cu adaos de esențe sintetice și colorat cu caramel. 2. Cantitate de rom¹ (1), care se servește într-un păhărel sau într-un țoi. [Var.: (reg.) rum s. n.] – Din fr. rhum, germ. Rum.

DOOM

rom² (băutură) s. n., (porții) pl. rómuri

romurile
ROM¹, (2) romuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestia de zahăr ori din alcool rafinat cu adaos de esențe sintetice și colorat cu caramel. 2. Cantitate de rom¹ (1), care se servește într-un păhărel sau într-un țoi. [Var.: (reg.) rum s. n.] – Din fr. rhum, germ. Rum.

DOOM

rom² (băutură) s. n., (porții) pl. rómuri

romurilor
ROM¹, (2) romuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestia de zahăr ori din alcool rafinat cu adaos de esențe sintetice și colorat cu caramel. 2. Cantitate de rom¹ (1), care se servește într-un păhărel sau într-un țoi. [Var.: (reg.) rum s. n.] – Din fr. rhum, germ. Rum.

DOOM

rom² (băutură) s. n., (porții) pl. rómuri

român
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

român
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

româna
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

româna
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

românaș
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românașe
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românași
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românașii
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românașilor
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românașul
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românașule
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românașului
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

românca
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

românce
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

româncei
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

româncele
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

româncelor
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

românco
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

româncuța
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

româncuțe
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

româncuței
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

româncuțele
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

româncuțelor
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

româncuțo
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

române
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

române
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

românea
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româneai
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româneam
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româneasca
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

românească
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româneau
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româneați
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românei
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

românei
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

românele
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

românelor
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

românesc
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

românesc
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românescul
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

românescului
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

românește
ROMÂNÉȘTE adv. Ca românii, în felul românilor; în limba română. – Român + suf. -ește.

DOOM

românéște adv.

românește
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românești
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

românești
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româneștii
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

româneștile
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

româneștilor
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

români
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

români
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românia
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

românica
Românica s. pr. (dim., iron.) România.

românie
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

româniei
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

românii
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

românii
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românii
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

românilor
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

românim
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românime
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

românimea
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

românimi
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

românimii
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

românind
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românire
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românire
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

româniră
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românirăm
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românirăți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românise
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românisem
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniseră
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniserăm
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniserăți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniseși
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniseți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

românism
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

românisme
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

românismele
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

românismelor
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

românismul
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

românismului
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

românist
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

românista
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

româniste
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

românistei
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

românistele
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

românistelor
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

românistica
ROMÂNISTÍCĂ s. f. Disciplină care studiază limba, literatura, cultura și istoria poporului român; spec. studiul limbii române. – Român + suf. -istică (după romanistică).

DOOM

*românístică s. f., g.-d. art. românísticii

românistici
ROMÂNISTÍCĂ s. f. Disciplină care studiază limba, literatura, cultura și istoria poporului român; spec. studiul limbii române. – Român + suf. -istică (după romanistică).

DOOM

*românístică s. f., g.-d. art. românísticii

românisticii
ROMÂNISTÍCĂ s. f. Disciplină care studiază limba, literatura, cultura și istoria poporului român; spec. studiul limbii române. – Român + suf. -istică (după romanistică).

DOOM

*românístică s. f., g.-d. art. românísticii

românistul
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

românistului
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

românit
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniza
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizai
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizam
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizare
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizare
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

românizarea
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

românizară
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizarăm
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizarăți
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizase
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizasem
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizaseră
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizaserăm
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizaserăți
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizaseși
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizaseți
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizat
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizat
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizata
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizate
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizatei
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizatele
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizatelor
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizatul
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizatului
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizau
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizași
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizați
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizați
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizații
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizaților
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

românizează
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizez
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizeze
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizezi
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizând
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

românizări
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

românizării
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

românizările
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

românizărilor
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

româniși
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniști
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

româniștii
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

româniștilor
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

româniți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româniță
ROMÎNÍȚĂ s. f. v. romaniță.

românofil
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofila
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofile
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofilei
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofilele
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofilelor
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofili
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofilie
ROMÂNOFILÍE s. f. Atitudine de simpatie deosebită pentru poporul român și pentru cultura lui. – Românofil + suf. -ie.

DOOM

românofilíe s. f., g.-d. art. românofilíei

românofilii
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofililor
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofilul
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românofilului
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

românul
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

românului
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romîn
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romîna
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romîna
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romînaș
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînașe
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînași
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînașii
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînașilor
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînașul
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînașule
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînașului
ROMÂNÁȘ, românași, s. m. Diminutiv al lui român (I 1). [Var.: rumânáș s. m.] – Român + suf. -aș.

DOOM

românáș s. m., pl. românáși

romînca
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romînce
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romîncei
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romîncele
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romîncelor
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romînco
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romîncuța
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

romîncuțe
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

romîncuței
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

romîncuțele
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

romîncuțelor
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

romîncuțo
ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.

DOOM

româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe

romîne
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romîne
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romînea
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîneai
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîneam
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîneasca
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romînească
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîneau
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîneați
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînei
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romînei
ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

DOOM

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

romînele
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romînelor
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romînesc
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romînesc
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînescul
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romînescului
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romînește
ROMÂNÉȘTE adv. Ca românii, în felul românilor; în limba română. – Român + suf. -ește.

DOOM

românéște adv.

romînește
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînești
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romînești
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîneștii
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romîneștile
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romîneștilor
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.

DOOM

românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéști

romîni
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romîni
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînia
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

romînie
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

romîniei
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

romînii
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romînii
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînii
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

DOOM

rumâníe (iobăgie) s. f., art. rumânía, g.-d. rumâníi, art. rumâníei

romînilor
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romînim
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînime
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

romînimea
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

romînimi
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

romînimii
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.

DOOM

româníme s. f., g.-d. art. românímii

romînind
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînire
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniră
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînirăm
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînirăți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînise
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînisem
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniseră
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniserăm
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniserăți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniseși
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniseți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînism
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

romînisme
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

romînismele
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

romînismelor
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

romînismul
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

romînismului
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.

DOOM

românísm s. n., (cuvinte) pl. românísme

romînist
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romînista
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romîniste
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romînistei
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romînistele
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romînistelor
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romînistica
ROMÂNISTÍCĂ s. f. Disciplină care studiază limba, literatura, cultura și istoria poporului român; spec. studiul limbii române. – Român + suf. -istică (după romanistică).

DOOM

*românístică s. f., g.-d. art. românísticii

romînistici
ROMÂNISTÍCĂ s. f. Disciplină care studiază limba, literatura, cultura și istoria poporului român; spec. studiul limbii române. – Român + suf. -istică (după romanistică).

DOOM

*românístică s. f., g.-d. art. românísticii

romînisticii
ROMÂNISTÍCĂ s. f. Disciplină care studiază limba, literatura, cultura și istoria poporului român; spec. studiul limbii române. – Român + suf. -istică (după romanistică).

DOOM

*românístică s. f., g.-d. art. românísticii

romînistul
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romînistului
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romînit
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniza
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizai
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizam
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizare
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizare
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

romînizarea
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

romînizară
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizarăm
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizarăți
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizase
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizasem
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizaseră
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizaserăm
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizaserăți
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizaseși
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizaseți
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizat
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizat
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizata
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizate
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizatei
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizatele
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizatelor
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizatul
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizatului
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizau
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizași
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizați
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizați
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizații
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizaților
ROMÂNIZÁT, -Ă, românizați, -te, adj. 1. Care a trecut (în anumite împrejurări istorice) la naționalitatea română; care a devenit român (I 1). 2. (Despre cuvinte și expresii străine intrate în limba română) Care a căpătat o formă potrivită cu structura limbii române. – V. româniza.

romînizează
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizez
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizeze
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizezi
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizînd
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.

DOOM

românizá (a ~) vb., ind. prez. 3 românizeáză

romînizări
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

romînizării
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

romînizările
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

romînizărilor
ROMÂNIZÁRE, românizări, s. f. Acțiunea de a româniza și rezultatul ei. – V. româniza.

DOOM

românizáre s. f., g.-d. art. românizắrii; pl. românizắri

romîniși
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romîniști
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romîniștii
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romîniștilor
ROMÂNÍST, româniști, -ste, s. m. și f. Specialist în românistică. – Român + suf. -ist.

DOOM

românístă s. f., g.-d. art. românístei; pl. româníste

romîniți
ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

DOOM

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

romînofil
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofila
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofile
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofilei
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofilele
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofilelor
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofili
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofilii
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofililor
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofilul
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînofilului
ROMÂNOFÍL, -Ă, românofili, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o simpatie deosebită pentru România și pentru poporul român. – Român + suf. -fil.

DOOM

românofílă s. f., g.-d. art. românofílei; pl. românofíle

romînul
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

romînului
ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în Evul Mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România ori la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromâna. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

DOOM

rumấn (iobag) s. m., pl. rumấni

rond
ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (5) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (în sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – [Pl. și: (4, n.) ronde] – Din fr. rond, germ. Ronde.

DOOM

rond² adj. m.; f. róndă, pl. rónde

ronda
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

ronda
RÓNDĂ, ronde, adj. f. (În expr.) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase, neaplecate nici la dreapta, nici la stînga. S-a pus d. Niță pe brînci... exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri... gotice, batarde, ronde. CARAGIALE, O. II 245. Peniță rondă = peniță specială cu vîrful lat, cu care se pot scrie litere ronde.

rondai
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondam
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondare
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondare
RONDÁRE, rondări, s. f. Acțiunea de a ronda; executare a unui rondou (2). – V. ronda.

rondarea
RONDÁRE, rondări, s. f. Acțiunea de a ronda; executare a unui rondou (2). – V. ronda.

rondară
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondarăm
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondarăți
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondase
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondasem
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondaseră
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondaserăm
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondaserăți
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondaseși
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondaseți
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondat
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondau
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondași
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondați
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

ronde
RÓNDĂ, ronde, adj. f. (În expr.) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase, neaplecate nici la dreapta, nici la stînga. S-a pus d. Niță pe brînci... exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri... gotice, batarde, ronde. CARAGIALE, O. II 245. Peniță rondă = peniță specială cu vîrful lat, cu care se pot scrie litere ronde.

rondea
RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

DOOM

rondélă (piesă, disc) s. f., g.-d. art. rondélei; pl. rondéle

rondează
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondei
RÓNDĂ, ronde, adj. f. (În expr.) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase, neaplecate nici la dreapta, nici la stînga. S-a pus d. Niță pe brînci... exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri... gotice, batarde, ronde. CARAGIALE, O. II 245. Peniță rondă = peniță specială cu vîrful lat, cu care se pot scrie litere ronde.

rondel
RONDÉL, rondeluri și rondele, s. n. Gen de poezie cu formă fixă, compusă cu două rime și cu anumite repetări ale primelor două versuri, ale cărui cuvinte se repetă după al optulea și ultimul vers. Rondelul crinilor [titlu]. MACEDONSKI, O. I 181.

rondel
RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.

DOOM

rondél (poezie) s. n., pl. rondéluri

rondela
RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

DOOM

rondélă (piesă, disc) s. f., g.-d. art. rondélei; pl. rondéle

rondele
RÓNDĂ, ronde, adj. f. (În expr.) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase, neaplecate nici la dreapta, nici la stînga. S-a pus d. Niță pe brînci... exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri... gotice, batarde, ronde. CARAGIALE, O. II 245. Peniță rondă = peniță specială cu vîrful lat, cu care se pot scrie litere ronde.

rondele
RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

DOOM

rondélă (piesă, disc) s. f., g.-d. art. rondélei; pl. rondéle

rondelei
RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

DOOM

rondélă (piesă, disc) s. f., g.-d. art. rondélei; pl. rondéle

rondelele
RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

DOOM

rondélă (piesă, disc) s. f., g.-d. art. rondélei; pl. rondéle

rondelelor
RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

DOOM

rondélă (piesă, disc) s. f., g.-d. art. rondélei; pl. rondéle

rondelor
RÓNDĂ, ronde, adj. f. (În expr.) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase, neaplecate nici la dreapta, nici la stînga. S-a pus d. Niță pe brînci... exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri... gotice, batarde, ronde. CARAGIALE, O. II 245. Peniță rondă = peniță specială cu vîrful lat, cu care se pot scrie litere ronde.

rondelul
RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.

DOOM

rondél (poezie) s. n., pl. rondéluri

rondelului
RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.

DOOM

rondél (poezie) s. n., pl. rondéluri

rondeluri
RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.

DOOM

rondél (poezie) s. n., pl. rondéluri

rondelurile
RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.

DOOM

rondél (poezie) s. n., pl. rondéluri

rondelurilor
RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.

DOOM

rondél (poezie) s. n., pl. rondéluri

rondez
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondeze
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondezi
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondina
RONDÍNĂ s.f. Piesă de lemn de formă rotundă. [< fr. rondine].

rondine
RONDÍNĂ s.f. Piesă de lemn de formă rotundă. [< fr. rondine].

rondinei
RONDÍNĂ s.f. Piesă de lemn de formă rotundă. [< fr. rondine].

rondinele
RONDÍNĂ s.f. Piesă de lemn de formă rotundă. [< fr. rondine].

rondinelor
RONDÍNĂ s.f. Piesă de lemn de formă rotundă. [< fr. rondine].

rondino
RONDÍNO s. n. (Muz.) Rondo de o factură mai simplă și cu dimensiuni reduse. – Din it. rondino.

rondinoul
RONDÍNO s. n. (Muz.) Rondo de o factură mai simplă și cu dimensiuni reduse. – Din it. rondino.

rondinoului
RONDÍNO s. n. (Muz.) Rondo de o factură mai simplă și cu dimensiuni reduse. – Din it. rondino.

rondo
RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

DOOM

rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondou
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

DOOM

rondóu (loc, manevră) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondoul
RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

DOOM

rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondoul
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

DOOM

rondóu (loc, manevră) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondoului
RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

DOOM

rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondoului
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

DOOM

rondóu (loc, manevră) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondouri
RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

DOOM

rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondouri
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

DOOM

rondóu (loc, manevră) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondourile
RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

DOOM

rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondourile
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

DOOM

rondóu (loc, manevră) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondourilor
RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

DOOM

rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondourilor
RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

DOOM

rondóu (loc, manevră) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri

rondul
ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (5) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (în sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – [Pl. și: (4, n.) ronde] – Din fr. rond, germ. Ronde.

DOOM

rond² adj. m.; f. róndă, pl. rónde

rondului
ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (5) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (în sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – [Pl. și: (4, n.) ronde] – Din fr. rond, germ. Ronde.

DOOM

rond² adj. m.; f. róndă, pl. rónde

ronduri
ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (5) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (în sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – [Pl. și: (4, n.) ronde] – Din fr. rond, germ. Ronde.

DOOM

rond² adj. m.; f. róndă, pl. rónde

rondurile
ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (5) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (în sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – [Pl. și: (4, n.) ronde] – Din fr. rond, germ. Ronde.

DOOM

rond² adj. m.; f. róndă, pl. rónde

rondurilor
ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s. n., (5) ronde, adj. 1. S. n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S. n. Piațetă rotundă de unde pornesc mai multe artere de circulație, având adesea la mijloc o plantație de flori sau un monument. 3. S. n. Inspecție de noapte care se face la un post de pază militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac această inspecție. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoană. ◊ Ofițer de rond = ofițer însărcinat cu controlul santinelelor pe garnizoană. ◊ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însărcinat cu inspecția (santinelelor) sau a face inspecție. 4. S. n. (Cor.) Mișcare circulară a piciorului, executată liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (în sintagmele) Scriere (sau literă) rondă = fel de scriere cu litere rotunde, groase și drepte; literă astfel scrisă. Peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – [Pl. și: (4, n.) ronde] – Din fr. rond, germ. Ronde.

DOOM

rond² adj. m.; f. róndă, pl. rónde

rondând
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondînd
RONDÁ, rondez, vb. I. Intranz. (Nav.) A executa un rondou (2). – Din rondou.

rondări
RONDÁRE, rondări, s. f. Acțiunea de a ronda; executare a unui rondou (2). – V. ronda.

rondării
RONDÁRE, rondări, s. f. Acțiunea de a ronda; executare a unui rondou (2). – V. ronda.

rondările
RONDÁRE, rondări, s. f. Acțiunea de a ronda; executare a unui rondou (2). – V. ronda.

rondărilor
RONDÁRE, rondări, s. f. Acțiunea de a ronda; executare a unui rondou (2). – V. ronda.

ronflant
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflanta
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflante
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflantei
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflantele
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflantelor
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflantul
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflantului
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflanți
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflanții
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

ronflanților
RONFLÁNT, -Ă adj. (Liv.) 1. Sforăitor. 2. (Fig.) Declamator, emfatic. [< fr. ronflant].

rongalit
RONGALÍTĂ s. f. v. rongalit.

DOOM

rongalít s. n.

rongalitul
RONGALÍTĂ s. f. v. rongalit.

DOOM

rongalít s. n.

rongalitului
RONGALÍTĂ s. f. v. rongalit.

DOOM

rongalít s. n.

rongalită
RONGALÍTĂ s. f. v. rongalit.

DOOM

rongalít s. n.

ronin
RONÍN s.m. Cavaler feudal japonez exclus din asociația seniorilor; samurai sărăcit, declasat. [< fr. ronin < cuv. japonez].

ronini
RONÍN s.m. Cavaler feudal japonez exclus din asociația seniorilor; samurai sărăcit, declasat. [< fr. ronin < cuv. japonez].

roninii
RONÍN s.m. Cavaler feudal japonez exclus din asociația seniorilor; samurai sărăcit, declasat. [< fr. ronin < cuv. japonez].

roninilor
RONÍN s.m. Cavaler feudal japonez exclus din asociația seniorilor; samurai sărăcit, declasat. [< fr. ronin < cuv. japonez].

roninul
RONÍN s.m. Cavaler feudal japonez exclus din asociația seniorilor; samurai sărăcit, declasat. [< fr. ronin < cuv. japonez].

roninului
RONÍN s.m. Cavaler feudal japonez exclus din asociația seniorilor; samurai sărăcit, declasat. [< fr. ronin < cuv. japonez].

ronja
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjai
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjam
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjant
RONJÁNT, ronjanți, s. m. Reactiv întrebuințat la imprimarea țesăturilor prin ronjare. – Din fr. rongeant.

DOOM

ronjánt s. m., pl. ronjánți

ronjantul
RONJÁNT, ronjanți, s. m. Reactiv întrebuințat la imprimarea țesăturilor prin ronjare. – Din fr. rongeant.

DOOM

ronjánt s. m., pl. ronjánți

ronjantului
RONJÁNT, ronjanți, s. m. Reactiv întrebuințat la imprimarea țesăturilor prin ronjare. – Din fr. rongeant.

DOOM

ronjánt s. m., pl. ronjánți

ronjanți
RONJÁNT, ronjanți, s. m. Reactiv întrebuințat la imprimarea țesăturilor prin ronjare. – Din fr. rongeant.

DOOM

ronjánt s. m., pl. ronjánți

ronjanții
RONJÁNT, ronjanți, s. m. Reactiv întrebuințat la imprimarea țesăturilor prin ronjare. – Din fr. rongeant.

DOOM

ronjánt s. m., pl. ronjánți

ronjanților
RONJÁNT, ronjanți, s. m. Reactiv întrebuințat la imprimarea țesăturilor prin ronjare. – Din fr. rongeant.

DOOM

ronjánt s. m., pl. ronjánți

ronjare
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjare
RONJÁRE, ronjări, s. f. Procedeu folosit în imprimarea desenelor pe țesături, care constă în aplicarea, pe țesăturile vopsite în prealabil, a unor reactivi (ronjanți) care au proprietatea de a înlătura culoarea, țesătura devenind albă pe porțiunile de aplicare a acestora. – Cf. fr. rongeage.

DOOM

ronjáre s. f., g.-d. art. ronjắrii; pl. ronjắri

ronjarea
RONJÁRE, ronjări, s. f. Procedeu folosit în imprimarea desenelor pe țesături, care constă în aplicarea, pe țesăturile vopsite în prealabil, a unor reactivi (ronjanți) care au proprietatea de a înlătura culoarea, țesătura devenind albă pe porțiunile de aplicare a acestora. – Cf. fr. rongeage.

DOOM

ronjáre s. f., g.-d. art. ronjắrii; pl. ronjắri

ronjară
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjarăm
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjarăți
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjase
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjasem
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjaseră
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjaserăm
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjaserăți
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjaseși
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjaseți
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjat
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjat
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjata
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjate
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjatei
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjatele
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjatelor
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjatul
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjatului
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjau
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjași
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjați
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjați
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjații
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjaților
RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

ronjează
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjez
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjeze
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjezi
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjând
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjînd
RONJÁ, ronjez, vb. I. Tranz. A coroda (3). – Din fr. ronger.

ronjări
RONJÁRE, ronjări, s. f. Procedeu folosit în imprimarea desenelor pe țesături, care constă în aplicarea, pe țesăturile vopsite în prealabil, a unor reactivi (ronjanți) care au proprietatea de a înlătura culoarea, țesătura devenind albă pe porțiunile de aplicare a acestora. – Cf. fr. rongeage.

DOOM

ronjáre s. f., g.-d. art. ronjắrii; pl. ronjắri

ronjării
RONJÁRE, ronjări, s. f. Procedeu folosit în imprimarea desenelor pe țesături, care constă în aplicarea, pe țesăturile vopsite în prealabil, a unor reactivi (ronjanți) care au proprietatea de a înlătura culoarea, țesătura devenind albă pe porțiunile de aplicare a acestora. – Cf. fr. rongeage.

DOOM

ronjáre s. f., g.-d. art. ronjắrii; pl. ronjắri

ronjările
RONJÁRE, ronjări, s. f. Procedeu folosit în imprimarea desenelor pe țesături, care constă în aplicarea, pe țesăturile vopsite în prealabil, a unor reactivi (ronjanți) care au proprietatea de a înlătura culoarea, țesătura devenind albă pe porțiunile de aplicare a acestora. – Cf. fr. rongeage.

DOOM

ronjáre s. f., g.-d. art. ronjắrii; pl. ronjắri

ronjărilor
RONJÁRE, ronjări, s. f. Procedeu folosit în imprimarea desenelor pe țesături, care constă în aplicarea, pe țesăturile vopsite în prealabil, a unor reactivi (ronjanți) care au proprietatea de a înlătura culoarea, țesătura devenind albă pe porțiunile de aplicare a acestora. – Cf. fr. rongeage.

DOOM

ronjáre s. f., g.-d. art. ronjắrii; pl. ronjắri

ronroane
RONRÓN s.n. (Franțuzism) Torsul pisicii; (p. ext.) zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în timpul funcționării; murmur. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. ronron].

ronroanele
RONRÓN s.n. (Franțuzism) Torsul pisicii; (p. ext.) zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în timpul funcționării; murmur. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. ronron].

ronroanelor
RONRÓN s.n. (Franțuzism) Torsul pisicii; (p. ext.) zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în timpul funcționării; murmur. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. ronron].

ronron
RONRÓN s.n. (Franțuzism) Torsul pisicii; (p. ext.) zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în timpul funcționării; murmur. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. ronron].

ronron
RONRÓN s.n. (Franțuzism) Torsul pisicii; (p. ext.) zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în timpul funcționării; murmur. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. ronron].

ronronul
RONRÓN s.n. (Franțuzism) Torsul pisicii; (p. ext.) zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în timpul funcționării; murmur. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. ronron].

ronronului
RONRÓN s.n. (Franțuzism) Torsul pisicii; (p. ext.) zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în timpul funcționării; murmur. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. ronron].

ronț
RONȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul celui care roade cu dinții un aliment tare. – Onomatopee.

DOOM

ronț interj.

ronțăi
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăia
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiai
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiala
RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.

DOOM

ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli

ronțăiam
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiau
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiați
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăie
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăieli
RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.

DOOM

ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli

ronțăielii
RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.

DOOM

ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli

ronțăielile
RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.

DOOM

ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli

ronțăielilor
RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.

DOOM

ronțăiálă s. f., g.-d. art. ronțăiélii; pl. ronțăiéli

ronțăii
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăim
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăind
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăire
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăire
RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri

ronțăirea
RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri

ronțăiri
RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri

ronțăirii
RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri

ronțăirile
RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri

ronțăirilor
RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri

ronțăiră
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăirăm
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăirăți
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăise
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăisem
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiseră
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiserăm
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiserăți
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiseși
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiseți
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăit
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăit
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăita
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăite
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăitei
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăitele
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăitelor
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăitul
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăitului
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăiși
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiți
RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

DOOM

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie

ronțăiți
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăiții
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ronțăiților
RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

DOOM

ronțăít s. n.

ropot
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.

DOOM

rópot s. n., pl. rópote

ropote
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.

DOOM

rópot s. n., pl. rópote

ropotea
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropoteai
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropoteam
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotească
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropoteau
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropoteați
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotele
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.

DOOM

rópot s. n., pl. rópote

ropotelor
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.

DOOM

rópot s. n., pl. rópote

ropotesc
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotește
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotești
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropoti
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotii
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotim
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotind
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotire
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotire
ROPOTÍRE, ropotiri, s. f. Faptul de a ropoti. – V. ropoti.

DOOM

ropotíre s. f., g.-d. art. ropotírii; pl. ropotíri

ropotirea
ROPOTÍRE, ropotiri, s. f. Faptul de a ropoti. – V. ropoti.

DOOM

ropotíre s. f., g.-d. art. ropotírii; pl. ropotíri

ropotiri
ROPOTÍRE, ropotiri, s. f. Faptul de a ropoti. – V. ropoti.

DOOM

ropotíre s. f., g.-d. art. ropotírii; pl. ropotíri

ropotirii
ROPOTÍRE, ropotiri, s. f. Faptul de a ropoti. – V. ropoti.

DOOM

ropotíre s. f., g.-d. art. ropotírii; pl. ropotíri

ropotirile
ROPOTÍRE, ropotiri, s. f. Faptul de a ropoti. – V. ropoti.

DOOM

ropotíre s. f., g.-d. art. ropotírii; pl. ropotíri

ropotirilor
ROPOTÍRE, ropotiri, s. f. Faptul de a ropoti. – V. ropoti.

DOOM

ropotíre s. f., g.-d. art. ropotírii; pl. ropotíri

ropotiră
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotirăm
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotirăți
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotise
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotisem
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotiseră
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotiserăm
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotiserăți
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotiseși
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotiseți
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotit
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotitoare
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitoarea
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitoarei
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitoarele
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitoarelor
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitor
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitori
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitorii
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitorilor
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitorul
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotitorului
ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

DOOM

ropotitór adj. m., pl. ropotitóri; f. sg. și pl. ropotitoáre

ropotiși
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotiți
ROPOTÍ, ropotesc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

DOOM

ropotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ropotésc, imperf. 3 sg. ropoteá; conj. prez. 3 să ropoteáscă

ropotul
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.

DOOM

rópot s. n., pl. rópote

ropotului
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.

DOOM

rópot s. n., pl. rópote

ropăi
ROPĂÍ, rópăi, vb. IV. Tranz. (Rar) A ropoti. Tot strigînd și ropăind. MARIAN, la CADE.

ropăire
ROPĂÍ, rópăi, vb. IV. Tranz. (Rar) A ropoti. – Onomatopee.

roquefort
ROQUEFORT s.n. Brânză fermentată moale și sărată, de rețetă franceză, foarte apreciată. [Pron. roc-fort. / < fr. roquefort, cf. Roquefort – localitate în Franța].

rorippa
GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate, cu flori galbene, care crește în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii, care crește în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

ros
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

ros
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

rosa
RĂSÚRĂ³, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în țările românești, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Et. nec. Cf. rade.

rosalii
ROSÁLII s. f. pl. (Înv.) Rusalii.

rosbif
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbife
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbifele
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbifelor
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbiful
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbifului
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbifuri
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbifurile
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbifurilor
RÓSBIF, rosbifuri, s. n. Friptură din mușchi de vacă, foarte puțin friptă, aproape crudă la mijloc. [Var.: roast beef (pr.: rắŭstbif pl.: roast beefuri] – Din fr. rosbif, engl. roast beef.

DOOM

rósbif / (angl.) roast beef [pron. rắŭstbif] s. n., pl. rósbifuri / roast beefuri

rosbrat
RÓSBRAT, rosbraturi, s. n. (Reg.) Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

DOOM

rósbrat (reg.) s. n., pl. rósbraturi

rosbratul
RÓSBRAT, rosbraturi, s. n. (Reg.) Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

DOOM

rósbrat (reg.) s. n., pl. rósbraturi

rosbratului
RÓSBRAT, rosbraturi, s. n. (Reg.) Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

DOOM

rósbrat (reg.) s. n., pl. rósbraturi

rosbraturi
RÓSBRAT, rosbraturi, s. n. (Reg.) Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

DOOM

rósbrat (reg.) s. n., pl. rósbraturi

rosbraturile
RÓSBRAT, rosbraturi, s. n. (Reg.) Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

DOOM

rósbrat (reg.) s. n., pl. rósbraturi

rosbraturilor
RÓSBRAT, rosbraturi, s. n. (Reg.) Carne de vacă friptă înăbușit, cu multă ceapă. – Din germ. Rostbraten.

DOOM

rósbrat (reg.) s. n., pl. rósbraturi

rosea
RÚJĂ², ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.] – Cf. fr. ruche.

rosei
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rosese
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rosesem
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roseseră
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roseserăm
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roseserăți
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roseseși
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roseseți
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roseși
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roshar
RÓSHAR s. n. Păr provenit din coama sau din coada cailor, folosit ca material de umplutură în tapițerie, ca urzeală la anumite țesături etc.; p. ext. țesătură având ca urzeală fire de bumbac, iar ca bătătură păr de cal, întrebuințată ca furnitură la hainele bărbătești. – Din germ. Rosshaar.

DOOM

róshar s. n.

rosharul
RÓSHAR s. n. Păr provenit din coama sau din coada cailor, folosit ca material de umplutură în tapițerie, ca urzeală la anumite țesături etc.; p. ext. țesătură având ca urzeală fire de bumbac, iar ca bătătură păr de cal, întrebuințată ca furnitură la hainele bărbătești. – Din germ. Rosshaar.

DOOM

róshar s. n.

rosharului
RÓSHAR s. n. Păr provenit din coama sau din coada cailor, folosit ca material de umplutură în tapițerie, ca urzeală la anumite țesături etc.; p. ext. țesătură având ca urzeală fire de bumbac, iar ca bătătură păr de cal, întrebuințată ca furnitură la hainele bărbătești. – Din germ. Rosshaar.

DOOM

róshar s. n.

rosmarin
rosmarín (-ni), s. m. – Arbust mic, plăcut mirositor, cu flori colorate (Rosmarinus officinalis). – Var. rozmarin, rojmarin, rojmalin. Mr. rismărină. It. rosmarino, prin intermediul mag. rozmarin (Gáldi, Dict., 155), cf. ngr. ροσμάρί, ἀρισμαρί (› mr.).

rosmarinus
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

rosmarus
MÓRSĂ, morse, s. f. Mamifer carnivor din mările polare, lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu membre scurte în formă de lopeți, cu caninii superiori foarte dezvoltați; vacă-de-mare (Odobaenus rosmarus). – Din fr. morse.

rosolie
rosolíe (-íi), s. f. – (Trans.) Rachiu roșu, îndulcit. – Var. rozolie. Fr. rossolis, probabil prin filieră germ.

rospiscă
ROSPÍSCĂ s. f. (Înv.) Chitanță, dovadă. – Din rus. raspiska, ucr. rozpyska.

DOOM

rospíscă (înv.) s. f., g.-d. art. rospíscăi

rost
ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de orgnizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

DOOM

rost s. n., pl. rósturi

rostea
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rosteai
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rosteam
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostească
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rosteau
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rosteați
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostesc
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostește
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostești
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rosti
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostii
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostim
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostind
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostire
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostire
ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti. – V. rosti.

DOOM

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostirea
ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti. – V. rosti.

DOOM

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostiri
ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti. – V. rosti.

DOOM

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostirii
ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti. – V. rosti.

DOOM

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostirile
ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti. – V. rosti.

DOOM

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostirilor
ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti. – V. rosti.

DOOM

rostíre s. f., g.-d. art. rostírii; pl. rostíri

rostiră
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostirăm
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostirăți
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostise
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostisem
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostiseră
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostiserăm
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostiserăți
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostiseși
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostiseți
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostit
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostit
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostita
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostite
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostitei
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostitele
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostitelor
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostitoare
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitoarea
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitoarei
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitoarele
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitoarelor
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitor
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitori
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitorii
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitorilor
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitorul
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitorului
ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

DOOM

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitul
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostitului
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostiși
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostiți
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

DOOM

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă

rostiți
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostiții
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostiților
ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășura pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost.

rostkoviana
SILÚR, siluri, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina verticală, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealaltă cu flori albe, cu linii violete și cu o pată galbenă la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur.

rostogol
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

DOOM

de-a rostogólul loc. adv.

rostogolea
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoleai
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoleam
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolească
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoleau
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoleați
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolesc
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolește
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolești
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoli
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolii
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolim
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolind
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolire
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolire
ROSTOGOLÍRE, rostogoliri, s. f. Acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolíre s. f., g.-d. art. rostogolírii; pl. rostogolíri

rostogolirea
ROSTOGOLÍRE, rostogoliri, s. f. Acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolíre s. f., g.-d. art. rostogolírii; pl. rostogolíri

rostogoliri
ROSTOGOLÍRE, rostogoliri, s. f. Acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolíre s. f., g.-d. art. rostogolírii; pl. rostogolíri

rostogolirii
ROSTOGOLÍRE, rostogoliri, s. f. Acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolíre s. f., g.-d. art. rostogolírii; pl. rostogolíri

rostogolirile
ROSTOGOLÍRE, rostogoliri, s. f. Acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolíre s. f., g.-d. art. rostogolírii; pl. rostogolíri

rostogolirilor
ROSTOGOLÍRE, rostogoliri, s. f. Acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolíre s. f., g.-d. art. rostogolírii; pl. rostogolíri

rostogoliră
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolirăm
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolirăți
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolise
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolisem
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoliseră
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoliserăm
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoliserăți
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoliseși
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoliseți
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolit
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogolit
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolita
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolite
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolitei
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolitele
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolitelor
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolitor
ROSTOGOLITÓR, rostogolitori, s. m. Lucrător care întoarce materialul pe toate fețele, pe vatra unui cuptor metalurgic (pentru a obține o temperatură uniformă), și-l aduce la ușa de scoatere din cuptor. – Rostogoli + suf. -tor.

DOOM

rostogolitór s. m., pl. rostogolitóri

rostogolitul
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolitului
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogoliși
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoliți
ROSTOGOLÍ, rostogolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

DOOM

rostogolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostogolésc, imperf. 3 sg. rostogoleá; conj. prez. 3 să rostogoleáscă

rostogoliți
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogoliții
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogoliților
ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

DOOM

rostogolít s. n.

rostogolul
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

DOOM

de-a rostogólul loc. adv.

rostogolului
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

DOOM

de-a rostogólul loc. adv.

rostogoluri
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

DOOM

de-a rostogólul loc. adv.

rostogolurile
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

DOOM

de-a rostogólul loc. adv.

rostogolurilor
ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

DOOM

de-a rostogólul loc. adv.

rostopală
ROSTOPÁLĂ, rostopale, s. f. (Regional) Pală mare de fîn. ◊ Expr. A lua cu rostopala = a lua cu hapca.

rostopasca
ROSTOPÁSCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-aurii, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, acru, otrăvitor, folosit în medicină; negelariță (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.

rostopască
ROSTOPÁSCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-aurii, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, acru, otrăvitor, folosit în medicină; negelariță (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.

DOOM

rostopáscă s. f., g.-d. art. rostopáscăi

rostopascăi
ROSTOPÁSCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-aurii, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, acru, otrăvitor, folosit în medicină; negelariță (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.

rostral
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostrala
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostrale
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostralei
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostralele
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostralelor
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostrali
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostralii
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostralilor
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostralul
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostralului
ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

DOOM

rostrál adj. m., pl. rostráli; f. rostrálă, pl. rostrále

rostri
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostrii
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostrilor
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostru
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostrul
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostrului
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostruri
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostrurile
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostrurilor
RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și al altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

DOOM

róstru s. n., art. róstrul; pl. róstruri

rostui
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuia
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiai
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiam
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiască
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiau
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiați
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiesc
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiește
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiești
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuii
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuim
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuind
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuire
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuire
ROSTUÍRE, rostuiri, s. f. Acțiunea de a rostui și rezultatul ei. – V. rostui.

DOOM

rostuíre s. f., g.-d. art. rostuírii; pl. rostuíri

rostuirea
ROSTUÍRE, rostuiri, s. f. Acțiunea de a rostui și rezultatul ei. – V. rostui.

DOOM

rostuíre s. f., g.-d. art. rostuírii; pl. rostuíri

rostuiri
ROSTUÍRE, rostuiri, s. f. Acțiunea de a rostui și rezultatul ei. – V. rostui.

DOOM

rostuíre s. f., g.-d. art. rostuírii; pl. rostuíri

rostuirii
ROSTUÍRE, rostuiri, s. f. Acțiunea de a rostui și rezultatul ei. – V. rostui.

DOOM

rostuíre s. f., g.-d. art. rostuírii; pl. rostuíri

rostuirile
ROSTUÍRE, rostuiri, s. f. Acțiunea de a rostui și rezultatul ei. – V. rostui.

DOOM

rostuíre s. f., g.-d. art. rostuírii; pl. rostuíri

rostuirilor
ROSTUÍRE, rostuiri, s. f. Acțiunea de a rostui și rezultatul ei. – V. rostui.

DOOM

rostuíre s. f., g.-d. art. rostuírii; pl. rostuíri

rostuiră
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuirăm
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuirăți
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuise
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuisem
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiseră
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiserăm
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiserăți
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiseși
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiseți
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuit
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuit
ROSTUÍT, -Ă, rostuiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Așezat într-un loc sau într-o slujbă convenabilă; cu situație, cu gospodărie. 2. (Despre zidărie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etanș. – V. rostui.

rostuitoare
ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.

DOOM

rostuitór (-tu-i-) s. n., pl. rostuitoáre

rostuitoarele
ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.

DOOM

rostuitór (-tu-i-) s. n., pl. rostuitoáre

rostuitoarelor
ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.

DOOM

rostuitór (-tu-i-) s. n., pl. rostuitoáre

rostuitor
ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.

DOOM

rostuitór (-tu-i-) s. n., pl. rostuitoáre

rostuitorul
ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.

DOOM

rostuitór (-tu-i-) s. n., pl. rostuitoáre

rostuitorului
ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.

DOOM

rostuitór (-tu-i-) s. n., pl. rostuitoáre

rostuiși
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostuiți
ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

DOOM

rostuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 să rostuiáscă

rostul
ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de orgnizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

DOOM

rost s. n., pl. rósturi

rostului
ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de orgnizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

DOOM

rost s. n., pl. rósturi

rosturi
ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de orgnizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

DOOM

rost s. n., pl. rósturi

rosturile
ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de orgnizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

DOOM

rost s. n., pl. rósturi

rosturilor
ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de orgnizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

DOOM

rost s. n., pl. rósturi

rosul
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

rosului
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

rosură
ROSÚRĂ, rosuri, s. f. (Regional) Rosătură. Se întrebuințează... și ca leac contra mai multor boale, precum rosuri sau rosături de picioare. MARIAN, la CADE. ◊ Rosura urechilor = faptul de a împuia cuiva capul, repetîndu-i neîncetat același lucru. Împăratul... nemaiputînd răbda rosura urechilor din partea țigăncii s-au învoit. SBIERA, P. 111.

rosătura
ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

DOOM

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rosături
ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

DOOM

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rosăturii
ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

DOOM

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rosăturile
ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

DOOM

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rosăturilor
ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

DOOM

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

rot
ROT- v. roto-.

rota
ROTÁ vb. I v. roti.

rotacism
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

DOOM

rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme

rotacisme
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

DOOM

rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme

rotacismele
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

DOOM

rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme

rotacismelor
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

DOOM

rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme

rotacismul
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

DOOM

rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme

rotacismului
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

DOOM

rotacísm s. n., (cazuri) pl. rotacísme

rotaciza
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizai
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizam
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizant
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizanta
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizante
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizantei
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizantele
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizantelor
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizantul
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizantului
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizanți
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizanții
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizanților
ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

DOOM

!rotacizánt adj. m., pl. rotacizánți; f. rotacizántă, pl. rotacizánte

rotacizare
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizare
ROTACIZÁRE, rotacizări, s. f. Faptul de a (se) rotaciza; rotacism. – V. rotaciza.

DOOM

rotacizáre s. f., g.-d. art. rotacizắrii; pl. rotacizắri

rotacizarea
ROTACIZÁRE, rotacizări, s. f. Faptul de a (se) rotaciza; rotacism. – V. rotaciza.

DOOM

rotacizáre s. f., g.-d. art. rotacizắrii; pl. rotacizắri

rotacizară
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizarăm
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizarăți
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizase
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizasem
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizaseră
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizaserăm
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizaserăți
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizaseși
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizaseți
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizat
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizat
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizata
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizate
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizatei
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizatele
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizatelor
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizatul
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizatului
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizau
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizași
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizați
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizați
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizații
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizaților
ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

rotacizează
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizez
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizeze
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizezi
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizând
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizînd
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.

DOOM

rotacizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rotacizeáză

rotacizări
ROTACIZÁRE, rotacizări, s. f. Faptul de a (se) rotaciza; rotacism. – V. rotaciza.

DOOM

rotacizáre s. f., g.-d. art. rotacizắrii; pl. rotacizắri

rotacizării
ROTACIZÁRE, rotacizări, s. f. Faptul de a (se) rotaciza; rotacism. – V. rotaciza.

DOOM

rotacizáre s. f., g.-d. art. rotacizắrii; pl. rotacizắri

rotacizările
ROTACIZÁRE, rotacizări, s. f. Faptul de a (se) rotaciza; rotacism. – V. rotaciza.

DOOM

rotacizáre s. f., g.-d. art. rotacizắrii; pl. rotacizắri

rotacizărilor
ROTACIZÁRE, rotacizări, s. f. Faptul de a (se) rotaciza; rotacism. – V. rotaciza.

DOOM

rotacizáre s. f., g.-d. art. rotacizắrii; pl. rotacizắri

rotalit
ROTALÍT, rotalite, s. n. Piesă de sticlă turnată, cavă, colorată în verde-albăstrui sau galben, folosită la executarea luminatoarelor, a pereților care trebuie să permită trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.

DOOM

rotalít s. n., pl. rotalíte

rotalite
ROTALÍT, rotalite, s. n. Piesă de sticlă turnată, cavă, colorată în verde-albăstrui sau galben, folosită la executarea luminatoarelor, a pereților care trebuie să permită trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.

DOOM

rotalít s. n., pl. rotalíte

rotalitele
ROTALÍT, rotalite, s. n. Piesă de sticlă turnată, cavă, colorată în verde-albăstrui sau galben, folosită la executarea luminatoarelor, a pereților care trebuie să permită trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.

DOOM

rotalít s. n., pl. rotalíte

rotalitelor
ROTALÍT, rotalite, s. n. Piesă de sticlă turnată, cavă, colorată în verde-albăstrui sau galben, folosită la executarea luminatoarelor, a pereților care trebuie să permită trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.

DOOM

rotalít s. n., pl. rotalíte

rotalitul
ROTALÍT, rotalite, s. n. Piesă de sticlă turnată, cavă, colorată în verde-albăstrui sau galben, folosită la executarea luminatoarelor, a pereților care trebuie să permită trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.

DOOM

rotalít s. n., pl. rotalíte

rotalitului
ROTALÍT, rotalite, s. n. Piesă de sticlă turnată, cavă, colorată în verde-albăstrui sau galben, folosită la executarea luminatoarelor, a pereților care trebuie să permită trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.

DOOM

rotalít s. n., pl. rotalíte

rotametre
ROTAMÉTRU, rotametre, s. n. Instrument pentru măsurarea debitelor de fluid într-o conductă. – Din fr. rotamètre.

DOOM

rotamétru (-me-tru) s. n., art. rotamétrul; pl. rotamétre

rotametrele
ROTAMÉTRU, rotametre, s. n. Instrument pentru măsurarea debitelor de fluid într-o conductă. – Din fr. rotamètre.

DOOM

rotamétru (-me-tru) s. n., art. rotamétrul; pl. rotamétre

rotametrelor
ROTAMÉTRU, rotametre, s. n. Instrument pentru măsurarea debitelor de fluid într-o conductă. – Din fr. rotamètre.

DOOM

rotamétru (-me-tru) s. n., art. rotamétrul; pl. rotamétre

rotametru
ROTAMÉTRU, rotametre, s. n. Instrument pentru măsurarea debitelor de fluid într-o conductă. – Din fr. rotamètre.

DOOM

rotamétru (-me-tru) s. n., art. rotamétrul; pl. rotamétre

rotametrul
ROTAMÉTRU, rotametre, s. n. Instrument pentru măsurarea debitelor de fluid într-o conductă. – Din fr. rotamètre.

DOOM

rotamétru (-me-tru) s. n., art. rotamétrul; pl. rotamétre

rotametrului
ROTAMÉTRU, rotametre, s. n. Instrument pentru măsurarea debitelor de fluid într-o conductă. – Din fr. rotamètre.

DOOM

rotamétru (-me-tru) s. n., art. rotamétrul; pl. rotamétre

rotang
ROTÁNG s.m. Palmier agățător semănând cu o viță, care atinge lungimea de 200 m. [< it., fr. rotang < cuv. malaiez].

rotangi
ROTÁNG s.m. Palmier agățător semănând cu o viță, care atinge lungimea de 200 m. [< it., fr. rotang < cuv. malaiez].

rotangii
ROTÁNG s.m. Palmier agățător semănând cu o viță, care atinge lungimea de 200 m. [< it., fr. rotang < cuv. malaiez].

rotangilor
ROTÁNG s.m. Palmier agățător semănând cu o viță, care atinge lungimea de 200 m. [< it., fr. rotang < cuv. malaiez].

rotangul
ROTÁNG s.m. Palmier agățător semănând cu o viță, care atinge lungimea de 200 m. [< it., fr. rotang < cuv. malaiez].

rotangului
ROTÁNG s.m. Palmier agățător semănând cu o viță, care atinge lungimea de 200 m. [< it., fr. rotang < cuv. malaiez].

rotant
ROTÁNT, -Ă adj. Rotativ, care se rotește, în curs de rotire. [Cf. fr. rotant].

rotaprint
ROTAPRÍNT s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.). ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

DOOM

rotaprínt (-ta-print) s. n.

rotaprintul
ROTAPRÍNT s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.). ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

DOOM

rotaprínt (-ta-print) s. n.

rotaprintului
ROTAPRÍNT s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.). ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

DOOM

rotaprínt (-ta-print) s. n.

rotaprinturi
ROTAPRÍNT s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.). ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

DOOM

rotaprínt (-ta-print) s. n.

rotaprinturile
ROTAPRÍNT s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.). ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

DOOM

rotaprínt (-ta-print) s. n.

rotaprinturilor
ROTAPRÍNT s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.). ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

DOOM

rotaprínt (-ta-print) s. n.

rotar
ROTÁR, rotari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează roți, căruțe, care etc. 2. Lucrător care manevrează formele pentru presa de imprimare și care întreține presa. – Roată + suf. -ar.

DOOM

rotár s. m., pl. rotári

rotare
ROTÁRE, rotări, s. f. Exercițiu de gimnastică, de patinaj artistic, de săritură în apă etc., constând din executarea unei mișcări circulare de 360 de grade a corpului. – V. rota.

DOOM

rotáre s. f., g.-d. art. rotắrii; pl. rotắri

rotarea
ROTÁRE, rotări, s. f. Exercițiu de gimnastică, de patinaj artistic, de săritură în apă etc., constând din executarea unei mișcări circulare de 360 de grade a corpului. – V. rota.

DOOM

rotáre s. f., g.-d. art. rotắrii; pl. rotắri

rotari
ROTÁR, rotari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează roți, căruțe, care etc. 2. Lucrător care manevrează formele pentru presa de imprimare și care întreține presa. – Roată + suf. -ar.

DOOM

rotár s. m., pl. rotári

rotarii
ROTÁR, rotari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează roți, căruțe, care etc. 2. Lucrător care manevrează formele pentru presa de imprimare și care întreține presa. – Roată + suf. -ar.

DOOM

rotár s. m., pl. rotári

rotarilor
ROTÁR, rotari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează roți, căruțe, care etc. 2. Lucrător care manevrează formele pentru presa de imprimare și care întreține presa. – Roată + suf. -ar.

DOOM

rotár s. m., pl. rotári

rotarul
ROTÁR, rotari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează roți, căruțe, care etc. 2. Lucrător care manevrează formele pentru presa de imprimare și care întreține presa. – Roată + suf. -ar.

DOOM

rotár s. m., pl. rotári

rotarului
ROTÁR, rotari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează roți, căruțe, care etc. 2. Lucrător care manevrează formele pentru presa de imprimare și care întreține presa. – Roată + suf. -ar.

DOOM

rotár s. m., pl. rotári

rotary
ROTARY s. n. Sistem de foraj mecanic cu circulație continuă de fluid și cu rotirea garniturii de foraj. [Pr.: rótări] – Cuv. engl.

DOOM

rótary (angl.) [ary pron. ări] s. n.

rotary
ROTARY s. n. Sistem de foraj mecanic cu circulație continuă de fluid și cu rotirea garniturii de foraj. [Pr.: rắutări] – Cuv. engl.

rotaryul
ROTARY s. n. Sistem de foraj mecanic cu circulație continuă de fluid și cu rotirea garniturii de foraj. [Pr.: rótări] – Cuv. engl.

DOOM

rótary (angl.) [ary pron. ări] s. n.

rotaryului
ROTARY s. n. Sistem de foraj mecanic cu circulație continuă de fluid și cu rotirea garniturii de foraj. [Pr.: rótări] – Cuv. engl.

DOOM

rótary (angl.) [ary pron. ări] s. n.

rotat
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotata
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotate
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotateca
ROTATÉCĂ s.f. v. rototecă.

rotateci
ROTATÉCĂ s.f. v. rototecă.

rotatecii
ROTATÉCĂ s.f. v. rototecă.

rotatecile
ROTATÉCĂ s.f. v. rototecă.

rotatecilor
ROTATÉCĂ s.f. v. rototecă.

rotatei
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotatele
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotatelor
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotativ
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativa
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotative
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativei
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativele
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativelor
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativi
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativii
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativilor
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativul
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotativului
ROTATÍV, -Ă, rotativi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.

DOOM

rotatív adj. m., pl. rotatívi; f. rotatívă, pl. rotatíve

rotatoria
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatorie
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatoriei
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatorii
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatoriii
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatoriile
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatoriilor
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatoriu
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatoriul
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatoriului
ROTATÓRIU, -IE, rotatorii, adj. (Rar) Referitor la rotire; care efectuează o rotație. – Din fr. rotatoire.

DOOM

rotatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. rotatórie (-ri-e); pl. m. și f. rotatórii

rotatroane
ROTATRÓN s.n. (Poligr.) Mașină de gravat a formelor cilindrice pentru heliografie, bazată pe principiul gravării fotoelectrice prin descompunere în elemente. [Cf. fr., engl. rotatron].

rotatroanele
ROTATRÓN s.n. (Poligr.) Mașină de gravat a formelor cilindrice pentru heliografie, bazată pe principiul gravării fotoelectrice prin descompunere în elemente. [Cf. fr., engl. rotatron].

rotatroanelor
ROTATRÓN s.n. (Poligr.) Mașină de gravat a formelor cilindrice pentru heliografie, bazată pe principiul gravării fotoelectrice prin descompunere în elemente. [Cf. fr., engl. rotatron].

rotatron
ROTATRÓN s.n. (Poligr.) Mașină de gravat a formelor cilindrice pentru heliografie, bazată pe principiul gravării fotoelectrice prin descompunere în elemente. [Cf. fr., engl. rotatron].

rotatronul
ROTATRÓN s.n. (Poligr.) Mașină de gravat a formelor cilindrice pentru heliografie, bazată pe principiul gravării fotoelectrice prin descompunere în elemente. [Cf. fr., engl. rotatron].

rotatronului
ROTATRÓN s.n. (Poligr.) Mașină de gravat a formelor cilindrice pentru heliografie, bazată pe principiul gravării fotoelectrice prin descompunere în elemente. [Cf. fr., engl. rotatron].

rotatul
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotatului
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotaș
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotaș
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașa
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașa
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașe
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașe
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașei
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașei
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașele
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașele
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașelor
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașelor
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotași
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotași
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașii
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașii
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașilor
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașilor
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașul
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașul
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașului
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotașului
ROTÁȘ, -Ă, rotași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre cai; și substantivat) Înhămat lângă roata și oiștea carului sau a căruței (în spatele cailor înaintași). 2. S. m. Vizitiu care conduce caii înhămați în felul descris mai sus. – Roată + suf. -aș.

DOOM

rotáș² s. m., pl. rotáși

rotați
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotația
ROTÁȚIE rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe aceiași teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. ♦ (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul fondurilor de producție în sfera producției și a circulației. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera producției și a circulației, durata unei rotații fiind cuprinsă între momentul avansării fondurilor sub formă bănească și momentul întoarcerii lor sub aceeași formă, după realizarea mărfurilor produse. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

DOOM

rotáție (-ți-e) s. f., art. rotáția (-ți-a), g.-d. art. rotáției; pl. rotáții, art. rotáțiile (-ți-i-)

rotație
ROTÁȚIE rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe aceiași teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. ♦ (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul fondurilor de producție în sfera producției și a circulației. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera producției și a circulației, durata unei rotații fiind cuprinsă între momentul avansării fondurilor sub formă bănească și momentul întoarcerii lor sub aceeași formă, după realizarea mărfurilor produse. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

DOOM

rotáție (-ți-e) s. f., art. rotáția (-ți-a), g.-d. art. rotáției; pl. rotáții, art. rotáțiile (-ți-i-)

rotației
ROTÁȚIE rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe aceiași teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. ♦ (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul fondurilor de producție în sfera producției și a circulației. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera producției și a circulației, durata unei rotații fiind cuprinsă între momentul avansării fondurilor sub formă bănească și momentul întoarcerii lor sub aceeași formă, după realizarea mărfurilor produse. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

DOOM

rotáție (-ți-e) s. f., art. rotáția (-ți-a), g.-d. art. rotáției; pl. rotáții, art. rotáțiile (-ți-i-)

rotații
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotații
ROTÁȚIE rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe aceiași teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. ♦ (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul fondurilor de producție în sfera producției și a circulației. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera producției și a circulației, durata unei rotații fiind cuprinsă între momentul avansării fondurilor sub formă bănească și momentul întoarcerii lor sub aceeași formă, după realizarea mărfurilor produse. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

DOOM

rotáție (-ți-e) s. f., art. rotáția (-ți-a), g.-d. art. rotáției; pl. rotáții, art. rotáțiile (-ți-i-)

rotațiile
ROTÁȚIE rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe aceiași teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. ♦ (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul fondurilor de producție în sfera producției și a circulației. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera producției și a circulației, durata unei rotații fiind cuprinsă între momentul avansării fondurilor sub formă bănească și momentul întoarcerii lor sub aceeași formă, după realizarea mărfurilor produse. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

DOOM

rotáție (-ți-e) s. f., art. rotáția (-ți-a), g.-d. art. rotáției; pl. rotáții, art. rotáțiile (-ți-i-)

rotațiilor
ROTÁȚIE rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe aceiași teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. ♦ (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul fondurilor de producție în sfera producției și a circulației. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera producției și a circulației, durata unei rotații fiind cuprinsă între momentul avansării fondurilor sub formă bănească și momentul întoarcerii lor sub aceeași formă, după realizarea mărfurilor produse. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

DOOM

rotáție (-ți-e) s. f., art. rotáția (-ți-a), g.-d. art. rotáției; pl. rotáții, art. rotáțiile (-ți-i-)

rotaților
ROTÁT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund; înfoiat; întins în formă de roată. 2. (Despre părul calului; p. ext. despre cai) Cu pete de altă culoare decât restul părului. – Roată + suf. -at.

DOOM

rotát adj. m., pl. rotáți; f. rotátă, pl. rotáte

rotațiune
ROTAȚIÚNE s.f. v. rotație.

rotea
rotea, roteală s. f. (intl.) 1. surpriză neplăcută. 2. cursă, capcană.

rotea
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

roteai
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

roteam
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotească
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

roteau
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

roteați
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotenona
ROTENÓNĂ s. f. Produs toxic, insecticid, extras din anumite plante (leguminoase). – Din fr. roténone.

DOOM

rotenónă s. f., g.-d. art. rotenónei

rotenone
ROTENÓNĂ s. f. Produs toxic, insecticid, extras din anumite plante (leguminoase). – Din fr. roténone.

DOOM

rotenónă s. f., g.-d. art. rotenónei

rotenonei
ROTENÓNĂ s. f. Produs toxic, insecticid, extras din anumite plante (leguminoase). – Din fr. roténone.

DOOM

rotenónă s. f., g.-d. art. rotenónei

rotesc
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotește
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotești
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

roti
ROTI- v. roto-.

roti
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

roticele
ROTICÍCĂ, roticele, s. f. (Rar) Rotiță. – Roată + suf. -icică.

DOOM

roticícă (rar) s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle

roticelei
ROTICÍCĂ, roticele, s. f. (Rar) Rotiță. – Roată + suf. -icică.

DOOM

roticícă (rar) s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle

roticelele
ROTICÍCĂ, roticele, s. f. (Rar) Rotiță. – Roată + suf. -icică.

DOOM

roticícă (rar) s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle

roticelelor
ROTICÍCĂ, roticele, s. f. (Rar) Rotiță. – Roată + suf. -icică.

DOOM

roticícă (rar) s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle

roticica
ROTICÍCĂ, roticele, s. f. (Rar) Rotiță. – Roată + suf. -icică.

DOOM

roticícă (rar) s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle

rotifer
ROTIFÉR, rotifere, s. n. (La pl.) Clasă de viermi acvatici microscopici, cu corpul alungit sau sferic și prevăzut cu cili vibratili puternici, care se învârtesc ca o roată (Rotatoria); (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. – Din fr. rotifère.

DOOM

rotifér s. n., pl. rotifére

rotifere
ROTIFÉR, rotifere, s. n. (La pl.) Clasă de viermi acvatici microscopici, cu corpul alungit sau sferic și prevăzut cu cili vibratili puternici, care se învârtesc ca o roată (Rotatoria); (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. – Din fr. rotifère.

DOOM

rotifér s. n., pl. rotifére

rotiferele
ROTIFÉR, rotifere, s. n. (La pl.) Clasă de viermi acvatici microscopici, cu corpul alungit sau sferic și prevăzut cu cili vibratili puternici, care se învârtesc ca o roată (Rotatoria); (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. – Din fr. rotifère.

DOOM

rotifér s. n., pl. rotifére

rotiferelor
ROTIFÉR, rotifere, s. n. (La pl.) Clasă de viermi acvatici microscopici, cu corpul alungit sau sferic și prevăzut cu cili vibratili puternici, care se învârtesc ca o roată (Rotatoria); (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. – Din fr. rotifère.

DOOM

rotifér s. n., pl. rotifére

rotiferul
ROTIFÉR, rotifere, s. n. (La pl.) Clasă de viermi acvatici microscopici, cu corpul alungit sau sferic și prevăzut cu cili vibratili puternici, care se învârtesc ca o roată (Rotatoria); (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. – Din fr. rotifère.

DOOM

rotifér s. n., pl. rotifére

rotiferului
ROTIFÉR, rotifere, s. n. (La pl.) Clasă de viermi acvatici microscopici, cu corpul alungit sau sferic și prevăzut cu cili vibratili puternici, care se învârtesc ca o roată (Rotatoria); (și la sg.) vierme care face parte din această clasă. – Din fr. rotifère.

DOOM

rotifér s. n., pl. rotifére

rotii
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotila
ROTÍLĂ, rotile, s. f. 1. Rotiță. 2. Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului; p. gener. (la pl.) cotiga plugului. – Roată + suf. -ilă.

DOOM

rotílă s. f., g.-d. art. rotílei; pl. rotíle

rotilat
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilata
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilate
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilatei
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilatele
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilatelor
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilatul
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilatului
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilați
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilații
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotilaților
ROTILÁT, -Ă, rotilați, -te, adj. (Pop.) 1. În formă de roată, rotund. 2. Încovoiat, adus, îndoit. Paloș rotilat. – Rotilă + suf. -at.

DOOM

rotilát (pop.) adj. m., pl. rotiláți; f. rotilátă, pl. rotiláte

rotile
ROTÍLĂ, rotile, s. f. 1. Rotiță. 2. Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului; p. gener. (la pl.) cotiga plugului. – Roată + suf. -ilă.

DOOM

rotílă s. f., g.-d. art. rotílei; pl. rotíle

rotilei
ROTÍLĂ, rotile, s. f. 1. Rotiță. 2. Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului; p. gener. (la pl.) cotiga plugului. – Roată + suf. -ilă.

DOOM

rotílă s. f., g.-d. art. rotílei; pl. rotíle

rotilele
ROTÍLĂ, rotile, s. f. 1. Rotiță. 2. Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului; p. gener. (la pl.) cotiga plugului. – Roată + suf. -ilă.

DOOM

rotílă s. f., g.-d. art. rotílei; pl. rotíle

rotilelor
ROTÍLĂ, rotile, s. f. 1. Rotiță. 2. Fiecare dintre cele două roți ale cotigii plugului; p. gener. (la pl.) cotiga plugului. – Roată + suf. -ilă.

DOOM

rotílă s. f., g.-d. art. rotílei; pl. rotíle

rotilița
ROTILÍȚĂ, rotilițe, s. f. (Pop.) Rotiță. – Rotilă + suf. -iță.

DOOM

rotilíță (pop.) s. f., g.-d. art. rotilíței; pl. rotilíțe

rotilițe
ROTILÍȚĂ, rotilițe, s. f. (Pop.) Rotiță. – Rotilă + suf. -iță.

DOOM

rotilíță (pop.) s. f., g.-d. art. rotilíței; pl. rotilíțe

rotiliței
ROTILÍȚĂ, rotilițe, s. f. (Pop.) Rotiță. – Rotilă + suf. -iță.

DOOM

rotilíță (pop.) s. f., g.-d. art. rotilíței; pl. rotilíțe

rotilițele
ROTILÍȚĂ, rotilițe, s. f. (Pop.) Rotiță. – Rotilă + suf. -iță.

DOOM

rotilíță (pop.) s. f., g.-d. art. rotilíței; pl. rotilíțe

rotilițelor
ROTILÍȚĂ, rotilițe, s. f. (Pop.) Rotiță. – Rotilă + suf. -iță.

DOOM

rotilíță (pop.) s. f., g.-d. art. rotilíței; pl. rotilíțe

rotim
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotin
ROTÍN, rotine, s. n. (Regional) Camera mare sau oborul propriu-zis de la cotețele de pescuit în iazuri și în bălți. Cotețele sînt de stuf... Ele constau din două camere: una mare, numită rotin (oborul de la alte cotețe), și alta numită cotețul prinzător, în care se prinde peștele. ANTIPA, P. 64.

rotind
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotire
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotire
ROTÍRE, rotiri, s. f. Acțiunea de a (se) roti; învârtire, mișcare în cerc sau în spirală. ♦ Mișcare de rotație. – V. roti.

DOOM

rotíre s. f., g.-d. art. rotírii; pl. rotíri

rotirea
ROTÍRE, rotiri, s. f. Acțiunea de a (se) roti; învârtire, mișcare în cerc sau în spirală. ♦ Mișcare de rotație. – V. roti.

DOOM

rotíre s. f., g.-d. art. rotírii; pl. rotíri

rotiri
ROTÍRE, rotiri, s. f. Acțiunea de a (se) roti; învârtire, mișcare în cerc sau în spirală. ♦ Mișcare de rotație. – V. roti.

DOOM

rotíre s. f., g.-d. art. rotírii; pl. rotíri

rotirii
ROTÍRE, rotiri, s. f. Acțiunea de a (se) roti; învârtire, mișcare în cerc sau în spirală. ♦ Mișcare de rotație. – V. roti.

DOOM

rotíre s. f., g.-d. art. rotírii; pl. rotíri

rotirile
ROTÍRE, rotiri, s. f. Acțiunea de a (se) roti; învârtire, mișcare în cerc sau în spirală. ♦ Mișcare de rotație. – V. roti.

DOOM

rotíre s. f., g.-d. art. rotírii; pl. rotíri

rotirilor
ROTÍRE, rotiri, s. f. Acțiunea de a (se) roti; învârtire, mișcare în cerc sau în spirală. ♦ Mișcare de rotație. – V. roti.

DOOM

rotíre s. f., g.-d. art. rotírii; pl. rotíri

rotiră
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotirăm
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotirăți
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotise
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotisem
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotiseria
ROTISERÍE, rotiserii, s. f. Mic local de alimentație publică în care se prepară și se servesc diverse sortimente de carne la rotisor. – Din fr. rôtisserie.

DOOM

rotiseríe s. f., art. rotisería, g.-d. art. rotiseríei; pl. rotiseríi, art. rotiseríile

rotiserie
ROTISERÍE, rotiserii, s. f. Mic local de alimentație publică în care se prepară și se servesc diverse sortimente de carne la rotisor. – Din fr. rôtisserie.

DOOM

rotiseríe s. f., art. rotisería, g.-d. art. rotiseríei; pl. rotiseríi, art. rotiseríile

rotiseriei
ROTISERÍE, rotiserii, s. f. Mic local de alimentație publică în care se prepară și se servesc diverse sortimente de carne la rotisor. – Din fr. rôtisserie.

DOOM

rotiseríe s. f., art. rotisería, g.-d. art. rotiseríei; pl. rotiseríi, art. rotiseríile

rotiserii
ROTISERÍE, rotiserii, s. f. Mic local de alimentație publică în care se prepară și se servesc diverse sortimente de carne la rotisor. – Din fr. rôtisserie.

DOOM

rotiseríe s. f., art. rotisería, g.-d. art. rotiseríei; pl. rotiseríi, art. rotiseríile

rotiseriile
ROTISERÍE, rotiserii, s. f. Mic local de alimentație publică în care se prepară și se servesc diverse sortimente de carne la rotisor. – Din fr. rôtisserie.

DOOM

rotiseríe s. f., art. rotisería, g.-d. art. rotiseríei; pl. rotiseríi, art. rotiseríile

rotiseriilor
ROTISERÍE, rotiserii, s. f. Mic local de alimentație publică în care se prepară și se servesc diverse sortimente de carne la rotisor. – Din fr. rôtisserie.

DOOM

rotiseríe s. f., art. rotisería, g.-d. art. rotiseríei; pl. rotiseríi, art. rotiseríile

rotiseră
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotiserăm
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotiserăți
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotiseși
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotiseți
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotisoare
ROTISÓR, rotisoare, s. n. Grătar special electric sau cu raze infraroșii pentru fripturi. – Din fr. rotissoire.

DOOM

rotisór s. n., pl. rotisoáre

rotisoarele
ROTISÓR, rotisoare, s. n. Grătar special electric sau cu raze infraroșii pentru fripturi. – Din fr. rotissoire.

DOOM

rotisór s. n., pl. rotisoáre

rotisoarelor
ROTISÓR, rotisoare, s. n. Grătar special electric sau cu raze infraroșii pentru fripturi. – Din fr. rotissoire.

DOOM

rotisór s. n., pl. rotisoáre

rotisor
ROTISÓR, rotisoare, s. n. Grătar special electric sau cu raze infraroșii pentru fripturi. – Din fr. rotissoire.

DOOM

rotisór s. n., pl. rotisoáre

rotisorul
ROTISÓR, rotisoare, s. n. Grătar special electric sau cu raze infraroșii pentru fripturi. – Din fr. rotissoire.

DOOM

rotisór s. n., pl. rotisoáre

rotisorului
ROTISÓR, rotisoare, s. n. Grătar special electric sau cu raze infraroșii pentru fripturi. – Din fr. rotissoire.

DOOM

rotisór s. n., pl. rotisoáre

rotit
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotit
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotita
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotite
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotitei
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotitele
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotitelor
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotitoare
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitoarea
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitoarei
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitoarele
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitoarelor
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitor
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitori
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitorii
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitorilor
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitorul
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitorului
ROTITÓR, -OÁRE, rotitori, -oare, adj. (Despre piese, elemente, obiecte etc.) Care se rotește. – Roti + suf. -tor.

DOOM

rotitór adj. m., pl. rotitóri; f. sg. și pl. rotitoáre

rotitul
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotitului
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotitura
ROTITÚRĂ, rotituri, s. f. (Pop.) Rotire, roată, ocol. – Roti + suf. -tură.

DOOM

rotitúră (pop.) s. f., g.-d. art. rotitúrii; pl. rotitúri

rotituri
ROTITÚRĂ, rotituri, s. f. (Pop.) Rotire, roată, ocol. – Roti + suf. -tură.

DOOM

rotitúră (pop.) s. f., g.-d. art. rotitúrii; pl. rotitúri

rotiturii
ROTITÚRĂ, rotituri, s. f. (Pop.) Rotire, roată, ocol. – Roti + suf. -tură.

DOOM

rotitúră (pop.) s. f., g.-d. art. rotitúrii; pl. rotitúri

rotiturile
ROTITÚRĂ, rotituri, s. f. (Pop.) Rotire, roată, ocol. – Roti + suf. -tură.

DOOM

rotitúră (pop.) s. f., g.-d. art. rotitúrii; pl. rotitúri

rotiturilor
ROTITÚRĂ, rotituri, s. f. (Pop.) Rotire, roată, ocol. – Roti + suf. -tură.

DOOM

rotitúră (pop.) s. f., g.-d. art. rotitúrii; pl. rotitúri

rotiș
ROTÍȘ adv. (Pop.) În formă de roată, în cerc. – Roată + suf. -iș.

DOOM

rotíș (pop.) adv.

rotiși
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotița
ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată; roticică, rotilă (1), rotiliță. – Roată + suf. -iță.

DOOM

rotíță s. f., g.-d. art. rotíței; pl. rotíțe

rotițe
ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată; roticică, rotilă (1), rotiliță. – Roată + suf. -iță.

DOOM

rotíță s. f., g.-d. art. rotíței; pl. rotíțe

rotiței
ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată; roticică, rotilă (1), rotiliță. – Roată + suf. -iță.

DOOM

rotíță s. f., g.-d. art. rotíței; pl. rotíțe

rotițele
ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată; roticică, rotilă (1), rotiliță. – Roată + suf. -iță.

DOOM

rotíță s. f., g.-d. art. rotíței; pl. rotíțe

rotițelor
ROTÍȚĂ, rotițe, s. f. Diminutiv al lui roată; roticică, rotilă (1), rotiliță. – Roată + suf. -iță.

DOOM

rotíță s. f., g.-d. art. rotíței; pl. rotíțe

rotiți
ROTÍ, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotație. ♦ Refl. (Pop.) A dansa mișcându-se în cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutând să-i câștige simpatia, bunăvoința. 6. Tranz. A-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur-împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o armă, un baston etc. 8. Refl. și tranz. (Despre păsări) A-și desface penele cozii și aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roată.

DOOM

rotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotésc, imperf. 3 sg. roteá; conj. prez. 3 să roteáscă

rotiți
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotiții
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

rotiților
ROTÍT s. n. 1. Rotire. 2. Cântecul și jocul cocoșului-de-munte în perioada de împerechere. – V. roti.

DOOM

rotít s. n.

roto
ROTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „roată”, „rotativ”, „(referitor la un) mecanism rotativ”, „rotor”. [Var. rot-, roti-. / < it., fr. roto-, cf. lat. rota].

rotoare
ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.

DOOM

rotór s. n., pl. rotoáre

rotoarele
ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.

DOOM

rotór s. n., pl. rotoáre

rotoarelor
ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.

DOOM

rotór s. n., pl. rotoáre

rotocoala
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocoale
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocoalei
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocoalele
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocoalelor
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocol
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocolat
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolea
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoleai
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoleam
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolească
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoleau
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoleați
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolesc
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolește
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolești
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoli
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocoli
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolii
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocolii
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolilor
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocolim
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolind
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolire
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolire
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

rotocolirea
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

rotocoliri
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

rotocolirii
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

rotocolirile
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

rotocolirilor
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

rotocoliră
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolirăm
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolirăți
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolise
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolisem
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoliseră
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoliserăm
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoliserăți
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoliseși
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoliseți
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolit
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocolit
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolita
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolite
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolitei
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolitele
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolitelor
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolitul
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolitului
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocoliși
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoliți
ROTOCOLÍ, rotocolesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se roti. – Din rotocol.

DOOM

!rotocolí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rotocoléște, imperf. 3 sg. se rotocoleá; conj. prez. 3 să se rotocoleáscă

rotocoliți
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocoliții
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocoliților
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotocolul
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocolului
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotofei
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeia
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeie
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeiei
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeiele
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeielor
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeii
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeilor
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeiul
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofeiului
ROTOFÉI, -ÉIE, rotofei, -eie, adj. Dolofan, gras, durduliu. ♦ Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. – Et. nec.

DOOM

rotoféi adj. m., pl. rotoféi; f. sg. și pl. rotoféie

rotofilm
ROTOFÍLM, rotofilme, s. n. Peliculă fotografică specială folosită la executarea formelor de tipar cilindrice. – Din germ. Rotofilm.

DOOM

rotofílm s. n., pl. rotofílme

rotofilme
ROTOFÍLM, rotofilme, s. n. Peliculă fotografică specială folosită la executarea formelor de tipar cilindrice. – Din germ. Rotofilm.

DOOM

rotofílm s. n., pl. rotofílme

rotofilmele
ROTOFÍLM, rotofilme, s. n. Peliculă fotografică specială folosită la executarea formelor de tipar cilindrice. – Din germ. Rotofilm.

DOOM

rotofílm s. n., pl. rotofílme

rotofilmelor
ROTOFÍLM, rotofilme, s. n. Peliculă fotografică specială folosită la executarea formelor de tipar cilindrice. – Din germ. Rotofilm.

DOOM

rotofílm s. n., pl. rotofílme

rotofilmul
ROTOFÍLM, rotofilme, s. n. Peliculă fotografică specială folosită la executarea formelor de tipar cilindrice. – Din germ. Rotofilm.

DOOM

rotofílm s. n., pl. rotofílme

rotofilmului
ROTOFÍLM, rotofilme, s. n. Peliculă fotografică specială folosită la executarea formelor de tipar cilindrice. – Din germ. Rotofilm.

DOOM

rotofílm s. n., pl. rotofílme

rotofoto
ROTOFÓTO s. n. Instalație pentru culegerea fotografică bazată pe sistemul monotip. – Din fr. rotophoto[graphie].

DOOM

rotofóto s. n.

rotofotoul
ROTOFÓTO s. n. Instalație pentru culegerea fotografică bazată pe sistemul monotip. – Din fr. rotophoto[graphie].

DOOM

rotofóto s. n.

rotofotoului
ROTOFÓTO s. n. Instalație pentru culegerea fotografică bazată pe sistemul monotip. – Din fr. rotophoto[graphie].

DOOM

rotofóto s. n.

rotoghila
ROTOGHÍLĂ, rotoghile, s. f. (Rar) Sferă, glob. – Rotog[ol] + suf. -ilă.

DOOM

rotoghílă (rar) s. f., g.-d. art. rotoghílei; pl. rotoghíle

rotoghile
ROTOGHÍLĂ, rotoghile, s. f. (Rar) Sferă, glob. – Rotog[ol] + suf. -ilă.

DOOM

rotoghílă (rar) s. f., g.-d. art. rotoghílei; pl. rotoghíle

rotoghilei
ROTOGHÍLĂ, rotoghile, s. f. (Rar) Sferă, glob. – Rotog[ol] + suf. -ilă.

DOOM

rotoghílă (rar) s. f., g.-d. art. rotoghílei; pl. rotoghíle

rotoghilele
ROTOGHÍLĂ, rotoghile, s. f. (Rar) Sferă, glob. – Rotog[ol] + suf. -ilă.

DOOM

rotoghílă (rar) s. f., g.-d. art. rotoghílei; pl. rotoghíle

rotoghilelor
ROTOGHÍLĂ, rotoghile, s. f. (Rar) Sferă, glob. – Rotog[ol] + suf. -ilă.

DOOM

rotoghílă (rar) s. f., g.-d. art. rotoghílei; pl. rotoghíle

rotogol
ROTOGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.

DOOM

rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotogolat
ROTOGOLÁT, -Ă adj. v. rotocolit.

rotogravura
ROTOGRAVÚRĂ, rotogravuri, s. f. Rotoheliografie. – Din fr. rotogravure.

DOOM

rotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. rotogravúrii; pl. rotogravúri

rotogravuri
ROTOGRAVÚRĂ, rotogravuri, s. f. Rotoheliografie. – Din fr. rotogravure.

DOOM

rotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. rotogravúrii; pl. rotogravúri

rotogravurii
ROTOGRAVÚRĂ, rotogravuri, s. f. Rotoheliografie. – Din fr. rotogravure.

DOOM

rotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. rotogravúrii; pl. rotogravúri

rotogravurile
ROTOGRAVÚRĂ, rotogravuri, s. f. Rotoheliografie. – Din fr. rotogravure.

DOOM

rotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. rotogravúrii; pl. rotogravúri

rotogravurilor
ROTOGRAVÚRĂ, rotogravuri, s. f. Rotoheliografie. – Din fr. rotogravure.

DOOM

rotogravúră (-to-gra-) s. f., g.-d. art. rotogravúrii; pl. rotogravúri

rotoheliografia
ROTOHELIOGRAFÍE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafața activă gravată în adâncime prin procedee fotochimice și cu ajutorul unei site speciale, care se folosește pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri (la reviste, timbre, ilustrații etc.); rotogravură, rotoheliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliographie.

DOOM

rotoheliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. rotoheliografía, g.-d. rotoheliografíi, art. rotoheliografíei

rotoheliografie
ROTOHELIOGRAFÍE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafața activă gravată în adâncime prin procedee fotochimice și cu ajutorul unei site speciale, care se folosește pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri (la reviste, timbre, ilustrații etc.); rotogravură, rotoheliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliographie.

DOOM

rotoheliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. rotoheliografía, g.-d. rotoheliografíi, art. rotoheliografíei

rotoheliografiei
ROTOHELIOGRAFÍE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafața activă gravată în adâncime prin procedee fotochimice și cu ajutorul unei site speciale, care se folosește pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri (la reviste, timbre, ilustrații etc.); rotogravură, rotoheliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliographie.

DOOM

rotoheliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. rotoheliografía, g.-d. rotoheliografíi, art. rotoheliografíei

rotoheliografii
ROTOHELIOGRAFÍE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafața activă gravată în adâncime prin procedee fotochimice și cu ajutorul unei site speciale, care se folosește pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri (la reviste, timbre, ilustrații etc.); rotogravură, rotoheliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliographie.

DOOM

rotoheliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. rotoheliografía, g.-d. rotoheliografíi, art. rotoheliografíei

rotoheliografiile
ROTOHELIOGRAFÍE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafața activă gravată în adâncime prin procedee fotochimice și cu ajutorul unei site speciale, care se folosește pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri (la reviste, timbre, ilustrații etc.); rotogravură, rotoheliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliographie.

DOOM

rotoheliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. rotoheliografía, g.-d. rotoheliografíi, art. rotoheliografíei

rotoheliografiilor
ROTOHELIOGRAFÍE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafața activă gravată în adâncime prin procedee fotochimice și cu ajutorul unei site speciale, care se folosește pentru reproducerea și multiplicarea originalelor în semitonuri (la reviste, timbre, ilustrații etc.); rotogravură, rotoheliogravură. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliographie.

DOOM

rotoheliografíe (-li-o-gra-) s. f., art. rotoheliografía, g.-d. rotoheliografíi, art. rotoheliografíei

rotoheliogravura
ROTOHELIOGRAVÚRĂ, rotoheliogravuri, s. f. Rotoheliografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliogravure.

DOOM

rotoheliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. rotoheliogravúrii; pl. rotoheliogravúri

rotoheliogravuri
ROTOHELIOGRAVÚRĂ, rotoheliogravuri, s. f. Rotoheliografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliogravure.

DOOM

rotoheliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. rotoheliogravúrii; pl. rotoheliogravúri

rotoheliogravurii
ROTOHELIOGRAVÚRĂ, rotoheliogravuri, s. f. Rotoheliografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliogravure.

DOOM

rotoheliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. rotoheliogravúrii; pl. rotoheliogravúri

rotoheliogravurile
ROTOHELIOGRAVÚRĂ, rotoheliogravuri, s. f. Rotoheliografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliogravure.

DOOM

rotoheliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. rotoheliogravúrii; pl. rotoheliogravúri

rotoheliogravurilor
ROTOHELIOGRAVÚRĂ, rotoheliogravuri, s. f. Rotoheliografie. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotohéliogravure.

DOOM

rotoheliogravúră (-li-o-gra-) s. f., g.-d. art. rotoheliogravúrii; pl. rotoheliogravúri

rotonda
ROTÓNDĂ, rotonde, s. f. Sală mare, circulară, înglobată unei construcții, având acoperișul în formă de cupolă, folosită mai ales ca sală de expoziție, sală de sport etc. ♦ Construcție de zidărie în plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. – Din fr. rotonde, it. rotonda.

DOOM

rotóndă s. f., g.-d. art. rotóndei; pl. rotónde

rotonde
ROTÓNDĂ, rotonde, s. f. Sală mare, circulară, înglobată unei construcții, având acoperișul în formă de cupolă, folosită mai ales ca sală de expoziție, sală de sport etc. ♦ Construcție de zidărie în plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. – Din fr. rotonde, it. rotonda.

DOOM

rotóndă s. f., g.-d. art. rotóndei; pl. rotónde

rotondei
ROTÓNDĂ, rotonde, s. f. Sală mare, circulară, înglobată unei construcții, având acoperișul în formă de cupolă, folosită mai ales ca sală de expoziție, sală de sport etc. ♦ Construcție de zidărie în plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. – Din fr. rotonde, it. rotonda.

DOOM

rotóndă s. f., g.-d. art. rotóndei; pl. rotónde

rotondele
ROTÓNDĂ, rotonde, s. f. Sală mare, circulară, înglobată unei construcții, având acoperișul în formă de cupolă, folosită mai ales ca sală de expoziție, sală de sport etc. ♦ Construcție de zidărie în plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. – Din fr. rotonde, it. rotonda.

DOOM

rotóndă s. f., g.-d. art. rotóndei; pl. rotónde

rotondelor
ROTÓNDĂ, rotonde, s. f. Sală mare, circulară, înglobată unei construcții, având acoperișul în formă de cupolă, folosită mai ales ca sală de expoziție, sală de sport etc. ♦ Construcție de zidărie în plan circular, având acoperișul în formă de cupolă. – Din fr. rotonde, it. rotonda.

DOOM

rotóndă s. f., g.-d. art. rotóndei; pl. rotónde

rotopitor
ROTOPITÓR, -OÁRE adj. v. ropotitor.

rotoplan
ROTOPLÁN, rotoplane, s. n. Aparat de zbor la care forța portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare. – Din engl. rotor plane.

rotoplane
ROTOPLÁN, rotoplane, s. n. Aparat de zbor la care forța portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare. – Din engl. rotor plane.

rotoplanele
ROTOPLÁN, rotoplane, s. n. Aparat de zbor la care forța portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare. – Din engl. rotor plane.

rotoplanelor
ROTOPLÁN, rotoplane, s. n. Aparat de zbor la care forța portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare. – Din engl. rotor plane.

rotoplanul
ROTOPLÁN, rotoplane, s. n. Aparat de zbor la care forța portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare. – Din engl. rotor plane.

rotoplanului
ROTOPLÁN, rotoplane, s. n. Aparat de zbor la care forța portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare. – Din engl. rotor plane.

rotor
ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.

DOOM

rotór s. n., pl. rotoáre

rotorul
ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.

DOOM

rotór s. n., pl. rotoáre

rotorului
ROTÓR, rotoare, s. n. Parte a unei mașini (motor sau generator de energie) care se rotește, în timpul funcționării, în jurul axei arborelui pe care este montată și care folosește pentru reluarea și transmiterea unui cuplu motor. – Din fr. rotor.

DOOM

rotór s. n., pl. rotoáre

rototeca
ROTOTÉCĂ, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fișe puse pe plăci situate într-o tobă rotativă, care pot fi consultate fără a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rotothéque.

DOOM

rototécă s. f., g.-d. art. rototécii; pl. rototéci

rototeci
ROTOTÉCĂ, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fișe puse pe plăci situate într-o tobă rotativă, care pot fi consultate fără a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rotothéque.

DOOM

rototécă s. f., g.-d. art. rototécii; pl. rototéci

rototecii
ROTOTÉCĂ, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fișe puse pe plăci situate într-o tobă rotativă, care pot fi consultate fără a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rotothéque.

DOOM

rototécă s. f., g.-d. art. rototécii; pl. rototéci

rototecile
ROTOTÉCĂ, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fișe puse pe plăci situate într-o tobă rotativă, care pot fi consultate fără a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rotothéque.

DOOM

rototécă s. f., g.-d. art. rototécii; pl. rototéci

rototecilor
ROTOTÉCĂ, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fișe puse pe plăci situate într-o tobă rotativă, care pot fi consultate fără a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rotothéque.

DOOM

rototécă s. f., g.-d. art. rototécii; pl. rototéci

rototranslația
ROTOTRANSLÁȚIE, rototranslații, s. f. Mișcare completă a unui corp, obținută prin suprapunerea unei rotații și a unei translații. – Din fr. rototranslation.

DOOM

!rototransláție (-to-tran-sla-ți-e/-trans-la-) s. f., art. rototransláția (-ți-a), g.-d. art. rototransláției; pl. rototransláții, art. rototransláțiile (-ți-i-)

rototranslație
ROTOTRANSLÁȚIE, rototranslații, s. f. Mișcare completă a unui corp, obținută prin suprapunerea unei rotații și a unei translații. – Din fr. rototranslation.

DOOM

!rototransláție (-to-tran-sla-ți-e/-trans-la-) s. f., art. rototransláția (-ți-a), g.-d. art. rototransláției; pl. rototransláții, art. rototransláțiile (-ți-i-)

rototranslației
ROTOTRANSLÁȚIE, rototranslații, s. f. Mișcare completă a unui corp, obținută prin suprapunerea unei rotații și a unei translații. – Din fr. rototranslation.

DOOM

!rototransláție (-to-tran-sla-ți-e/-trans-la-) s. f., art. rototransláția (-ți-a), g.-d. art. rototransláției; pl. rototransláții, art. rototransláțiile (-ți-i-)

rototranslații
ROTOTRANSLÁȚIE, rototranslații, s. f. Mișcare completă a unui corp, obținută prin suprapunerea unei rotații și a unei translații. – Din fr. rototranslation.

DOOM

!rototransláție (-to-tran-sla-ți-e/-trans-la-) s. f., art. rototransláția (-ți-a), g.-d. art. rototransláției; pl. rototransláții, art. rototransláțiile (-ți-i-)

rototranslațiile
ROTOTRANSLÁȚIE, rototranslații, s. f. Mișcare completă a unui corp, obținută prin suprapunerea unei rotații și a unei translații. – Din fr. rototranslation.

DOOM

!rototransláție (-to-tran-sla-ți-e/-trans-la-) s. f., art. rototransláția (-ți-a), g.-d. art. rototransláției; pl. rototransláții, art. rototransláțiile (-ți-i-)

rototranslațiilor
ROTOTRANSLÁȚIE, rototranslații, s. f. Mișcare completă a unui corp, obținută prin suprapunerea unei rotații și a unei translații. – Din fr. rototranslation.

DOOM

!rototransláție (-to-tran-sla-ți-e/-trans-la-) s. f., art. rototransláția (-ți-a), g.-d. art. rototransláției; pl. rototransláții, art. rototransláțiile (-ți-i-)

rototrol
ROTOTRÓL s.n. (Fiz.) Generatoare de curent continuu, care comportă mai multe circuite inductoare. [< fr. rototrol].

rototrolul
ROTOTRÓL s.n. (Fiz.) Generatoare de curent continuu, care comportă mai multe circuite inductoare. [< fr. rototrol].

rototrolului
ROTOTRÓL s.n. (Fiz.) Generatoare de curent continuu, care comportă mai multe circuite inductoare. [< fr. rototrol].

rototroluri
ROTOTRÓL s.n. (Fiz.) Generatoare de curent continuu, care comportă mai multe circuite inductoare. [< fr. rototrol].

rototrolurile
ROTOTRÓL s.n. (Fiz.) Generatoare de curent continuu, care comportă mai multe circuite inductoare. [< fr. rototrol].

rototrolurilor
ROTOTRÓL s.n. (Fiz.) Generatoare de curent continuu, care comportă mai multe circuite inductoare. [< fr. rototrol].

rotoțel
ROTOȚÉLE s. f. pl. (Și în forma rotoțele-albe) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunzele lanceolate și dințate și cu florile albe-gălbui dispuse în capitule; crește prin locuri umede (Achillea Ptarmica).

rotoțele
ROTOȚÉLE s. f. pl. (În sintagma) Rotoțele albe = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele lanceolate și dințate și cu flori albe-gălbui, dispuse în capitule (Achillea ptarmica). – Din roată.

DOOM

rotoțéle-álbe (plantă) s. f. pl., art. rotoțélele-álbe

rotoțelele
ROTOȚÉLE s. f. pl. (În sintagma) Rotoțele albe = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele lanceolate și dințate și cu flori albe-gălbui, dispuse în capitule (Achillea ptarmica). – Din roată.

DOOM

rotoțéle-álbe (plantă) s. f. pl., art. rotoțélele-álbe

rotoțelelor
ROTOȚÉLE s. f. pl. (În sintagma) Rotoțele albe = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele lanceolate și dințate și cu flori albe-gălbui, dispuse în capitule (Achillea ptarmica). – Din roată.

DOOM

rotoțéle-álbe (plantă) s. f. pl., art. rotoțélele-álbe

rotring
RÓTRING, rotringuri, s. n. Stilou cu vârf tubular, de diferite diametre, utilizat la desenul (tehnic) în tuș. – Din fr. rotring.

DOOM

rótring (ro-tring / rot-ring) s. n., pl. rótringuri

rotringul
RÓTRING, rotringuri, s. n. Stilou cu vârf tubular, de diferite diametre, utilizat la desenul (tehnic) în tuș. – Din fr. rotring.

DOOM

rótring (ro-tring / rot-ring) s. n., pl. rótringuri

rotringului
RÓTRING, rotringuri, s. n. Stilou cu vârf tubular, de diferite diametre, utilizat la desenul (tehnic) în tuș. – Din fr. rotring.

DOOM

rótring (ro-tring / rot-ring) s. n., pl. rótringuri

rotringuri
RÓTRING, rotringuri, s. n. Stilou cu vârf tubular, de diferite diametre, utilizat la desenul (tehnic) în tuș. – Din fr. rotring.

DOOM

rótring (ro-tring / rot-ring) s. n., pl. rótringuri

rotringurile
RÓTRING, rotringuri, s. n. Stilou cu vârf tubular, de diferite diametre, utilizat la desenul (tehnic) în tuș. – Din fr. rotring.

DOOM

rótring (ro-tring / rot-ring) s. n., pl. rótringuri

rotringurilor
RÓTRING, rotringuri, s. n. Stilou cu vârf tubular, de diferite diametre, utilizat la desenul (tehnic) în tuș. – Din fr. rotring.

DOOM

rótring (ro-tring / rot-ring) s. n., pl. rótringuri

rotula
ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os rotund, turtit, anteposterior, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.

DOOM

rotúlă s. f., g.-d. art. rotúlei; pl. rotúle

rotule
ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os rotund, turtit, anteposterior, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.

DOOM

rotúlă s. f., g.-d. art. rotúlei; pl. rotúle

rotulei
ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os rotund, turtit, anteposterior, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.

DOOM

rotúlă s. f., g.-d. art. rotúlei; pl. rotúle

rotulele
ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os rotund, turtit, anteposterior, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.

DOOM

rotúlă s. f., g.-d. art. rotúlei; pl. rotúle

rotulelor
ROTÚLĂ, rotule, s. f. 1. Os rotund, turtit, anteposterior, așezat în partea anterioară a genunchiului și care închide în așa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai într-un singur sens. 2. (Tehn.) Nucă (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.

DOOM

rotúlă s. f., g.-d. art. rotúlei; pl. rotúle

rotulian
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotuliana
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulianul
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulianului
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotuliene
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulienei
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulienele
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulienelor
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulieni
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulienii
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulienilor
ROTULIÁN, -Ă, rotulieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la rotulă, al rotulei. [Pr.: -li-an] – Din fr. rotulien.

rotulus
ROTÚLUS s.n. Pergament în formă de fâșie lungă care poate fi înfășurată pe un sul. [< germ. Rotulus, cf. lat. rotulus].

rotulusul
ROTÚLUS s.n. Pergament în formă de fâșie lungă care poate fi înfășurată pe un sul. [< germ. Rotulus, cf. lat. rotulus].

rotulusului
ROTÚLUS s.n. Pergament în formă de fâșie lungă care poate fi înfășurată pe un sul. [< germ. Rotulus, cf. lat. rotulus].

rotund
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotund
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

rotunda
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotunde
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotundei
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotundele
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotundelor
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotundifolium
RĂCUÍNĂ s. f. v. răcovină.

rotundul
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotundul
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

rotundului
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotundului
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

rotundum
PUR¹, puri, s. m. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste, cu flori purpurii, dispuse în umbrele (Allium rotundum). – Cf. lat. porrum.

rotunduri
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

rotundurile
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

rotundurilor
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

rotungior
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjea
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjea
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjeai
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjeam
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjească
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjeau
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjeaua
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjeați
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjei
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjeii
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjeilor
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjel
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjele
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjelei
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjelele
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjelelor
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjelul
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjelului
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjesc
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjește
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjești
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunji
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjica
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunjii
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjim
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjime
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.

DOOM

rotunjíme s. f., g.-d. art. rotunjímii; pl. rotunjími

rotunjimea
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.

DOOM

rotunjíme s. f., g.-d. art. rotunjímii; pl. rotunjími

rotunjimi
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.

DOOM

rotunjíme s. f., g.-d. art. rotunjímii; pl. rotunjími

rotunjimii
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.

DOOM

rotunjíme s. f., g.-d. art. rotunjímii; pl. rotunjími

rotunjimile
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.

DOOM

rotunjíme s. f., g.-d. art. rotunjímii; pl. rotunjími

rotunjimilor
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.

DOOM

rotunjíme s. f., g.-d. art. rotunjímii; pl. rotunjími

rotunjind
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjire
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjire
ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. – V. rotunji.

DOOM

rotunjíre s. f., g.-d. art. rotunjírii; pl. rotunjíri

rotunjirea
ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. – V. rotunji.

DOOM

rotunjíre s. f., g.-d. art. rotunjírii; pl. rotunjíri

rotunjiri
ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. – V. rotunji.

DOOM

rotunjíre s. f., g.-d. art. rotunjírii; pl. rotunjíri

rotunjirii
ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. – V. rotunji.

DOOM

rotunjíre s. f., g.-d. art. rotunjírii; pl. rotunjíri

rotunjirile
ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. – V. rotunji.

DOOM

rotunjíre s. f., g.-d. art. rotunjírii; pl. rotunjíri

rotunjirilor
ROTUNJÍRE, rotunjiri, s. f. Acțiunea de a (se) rotunji și rezultatul ei; împlinire, completare, întregire. – V. rotunji.

DOOM

rotunjíre s. f., g.-d. art. rotunjírii; pl. rotunjíri

rotunjiră
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjirăm
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjirăți
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjise
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjisem
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjiseră
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjiserăm
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjiserăți
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjiseși
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjiseți
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjit
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjit
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjita
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjite
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjitei
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjitele
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjitelor
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjitoare
ROTUNJITÓR, rotunjitoare, s. n. Unealtă care servește la fasonarea, îndepărtarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară. – Rotunji + suf. -tor.

DOOM

rotunjitór s. n., pl. rotunjitoáre

rotunjitoarele
ROTUNJITÓR, rotunjitoare, s. n. Unealtă care servește la fasonarea, îndepărtarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară. – Rotunji + suf. -tor.

DOOM

rotunjitór s. n., pl. rotunjitoáre

rotunjitoarelor
ROTUNJITÓR, rotunjitoare, s. n. Unealtă care servește la fasonarea, îndepărtarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară. – Rotunji + suf. -tor.

DOOM

rotunjitór s. n., pl. rotunjitoáre

rotunjitor
ROTUNJITÓR, rotunjitoare, s. n. Unealtă care servește la fasonarea, îndepărtarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară. – Rotunji + suf. -tor.

DOOM

rotunjitór s. n., pl. rotunjitoáre

rotunjitorul
ROTUNJITÓR, rotunjitoare, s. n. Unealtă care servește la fasonarea, îndepărtarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară. – Rotunji + suf. -tor.

DOOM

rotunjitór s. n., pl. rotunjitoáre

rotunjitorului
ROTUNJITÓR, rotunjitoare, s. n. Unealtă care servește la fasonarea, îndepărtarea sau netezirea pieselor cu secțiune circulară. – Rotunji + suf. -tor.

DOOM

rotunjitór s. n., pl. rotunjitoáre

rotunjitul
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjitului
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjiși
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjiți
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunjiți
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjiții
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjiților
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunjoara
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjoare
ROTUNJOÁRE s. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și cu flori roșii-purpurii, dispuse într-un capitul mic, situat la vîrful tulpinii; crește prin pădurile și pășunile din regiunile alpină și subalpină (Homogyne alpina).

DOOM

rotunjoáre s. f. pl.

rotunjoare
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjoarei
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjoarele
ROTUNJOÁRE s. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și cu flori roșii-purpurii, dispuse într-un capitul mic, situat la vîrful tulpinii; crește prin pădurile și pășunile din regiunile alpină și subalpină (Homogyne alpina).

DOOM

rotunjoáre s. f. pl.

rotunjoarele
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjoarelor
ROTUNJOÁRE s. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și cu flori roșii-purpurii, dispuse într-un capitul mic, situat la vîrful tulpinii; crește prin pădurile și pășunile din regiunile alpină și subalpină (Homogyne alpina).

DOOM

rotunjoáre s. f. pl.

rotunjoarelor
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjor
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjori
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjorii
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjorilor
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjorul
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunjorului
ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee cu frunze lungi, lucitoare și flori roșii- purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii. (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oáră adj.] – Rotund + suf. -ior.

DOOM

rotunjór adj. m., pl. rotunjóri; f. rotunjoáră, pl. rotunjoáre

rotunzel
ROTUNJÉL, -ÍCĂ, rotunjei, -ele, adj. Rotunjor. [Var.: rotunzél, -eá adj.] – Rotund + suf. -el (după rotunji).

DOOM

rotunjél adj. m., pl. rotunjéi; f. rotunjícă/rotunjeá, pl. rotunjéle

rotunzi
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotunzi
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

DOOM

rotunjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotunjésc, imperf. 3 sg. rotunjeá; conj. prez. 3 să rotunjeáscă

rotunzii
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotunzilor
ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fără muchii sau colțuri. ♦ (Mat.; în sintagma) Corp rotund = corp cu formă sferică, cilindrică sau conică. 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) împlinit, grăsuț, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantități) Fără fracțiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat² (II). II. S. n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc. [Var.: (înv. și reg.) rătúnd, -ă adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

DOOM

pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde

rotunzime
ROTUNZÍME s. f. v. rotunjime.

DOOM

rotunjíme s. f., g.-d. art. rotunjímii; pl. rotunjími

rotunzire
ROTUNZÍ vb. IV v. rotunji.

rotunzit
ROTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

rotunzor
ROTUNZÓR, -OÁRĂ adj. v. rotunjor.

rotăreasa
ROTĂREÁSĂ, rotărese, s. f. Soție de rotar; rotăriță. – Rotar + suf. -easă.

DOOM

rotăreásă s. f., g.-d. art. rotărései; pl. rotărése

rotărese
ROTĂREÁSĂ, rotărese, s. f. Soție de rotar; rotăriță. – Rotar + suf. -easă.

DOOM

rotăreásă s. f., g.-d. art. rotărései; pl. rotărése

rotăresei
ROTĂREÁSĂ, rotărese, s. f. Soție de rotar; rotăriță. – Rotar + suf. -easă.

DOOM

rotăreásă s. f., g.-d. art. rotărései; pl. rotărése

rotăresele
ROTĂREÁSĂ, rotărese, s. f. Soție de rotar; rotăriță. – Rotar + suf. -easă.

DOOM

rotăreásă s. f., g.-d. art. rotărései; pl. rotărése

rotăreselor
ROTĂREÁSĂ, rotărese, s. f. Soție de rotar; rotăriță. – Rotar + suf. -easă.

DOOM

rotăreásă s. f., g.-d. art. rotărései; pl. rotărése

rotări
ROTÁRE, rotări, s. f. Exercițiu de gimnastică, de patinaj artistic, de săritură în apă etc., constând din executarea unei mișcări circulare de 360 de grade a corpului. – V. rota.

DOOM

rotáre s. f., g.-d. art. rotắrii; pl. rotắri

rotăria
ROTĂRÍE², rotării, s. f. Obiect făcut de rotar. – Roată + suf. -ărie.

DOOM

rotăríe s. f., art. rotăría, g.-d. art. rotăríei; (ateliere, obiecte) pl. rotăríi, art. rotăríile

rotărie
ROTĂRÍE², rotării, s. f. Obiect făcut de rotar. – Roată + suf. -ărie.

DOOM

rotăríe s. f., art. rotăría, g.-d. art. rotăríei; (ateliere, obiecte) pl. rotăríi, art. rotăríile

rotăriei
ROTĂRÍE², rotării, s. f. Obiect făcut de rotar. – Roată + suf. -ărie.

DOOM

rotăríe s. f., art. rotăría, g.-d. art. rotăríei; (ateliere, obiecte) pl. rotăríi, art. rotăríile

rotării
ROTÁRE, rotări, s. f. Exercițiu de gimnastică, de patinaj artistic, de săritură în apă etc., constând din executarea unei mișcări circulare de 360 de grade a corpului. – V. rota.

DOOM

rotáre s. f., g.-d. art. rotắrii; pl. rotắri

rotării
ROTĂRÍE², rotării, s. f. Obiect făcut de rotar. – Roată + suf. -ărie.

DOOM

rotăríe s. f., art. rotăría, g.-d. art. rotăríei; (ateliere, obiecte) pl. rotăríi, art. rotăríile

rotăriile
ROTĂRÍE², rotării, s. f. Obiect făcut de rotar. – Roată + suf. -ărie.

DOOM

rotăríe s. f., art. rotăría, g.-d. art. rotăríei; (ateliere, obiecte) pl. rotăríi, art. rotăríile

rotăriilor
ROTĂRÍE², rotării, s. f. Obiect făcut de rotar. – Roată + suf. -ărie.

DOOM

rotăríe s. f., art. rotăría, g.-d. art. rotăríei; (ateliere, obiecte) pl. rotăríi, art. rotăríile

rotările
ROTÁRE, rotări, s. f. Exercițiu de gimnastică, de patinaj artistic, de săritură în apă etc., constând din executarea unei mișcări circulare de 360 de grade a corpului. – V. rota.

DOOM

rotáre s. f., g.-d. art. rotắrii; pl. rotắri

rotărilor
ROTÁRE, rotări, s. f. Exercițiu de gimnastică, de patinaj artistic, de săritură în apă etc., constând din executarea unei mișcări circulare de 360 de grade a corpului. – V. rota.

DOOM

rotáre s. f., g.-d. art. rotắrii; pl. rotắri

rotărit
ROTĂRÍT s. n. Rotărie¹. – Rotar + suf. -it.

DOOM

rotărít s. n.

rotăritul
ROTĂRÍT s. n. Rotărie¹. – Rotar + suf. -it.

DOOM

rotărít s. n.

rotăritului
ROTĂRÍT s. n. Rotărie¹. – Rotar + suf. -it.

DOOM

rotărít s. n.

rotărița
ROTĂRÍȚĂ, rotărițe, s. f. Rotăreasă. – Rotar + suf. -iță.

DOOM

rotăríță s. f., g.-d. art. rotăríței; pl. rotăríțe

rotărițe
ROTĂRÍȚĂ, rotărițe, s. f. Rotăreasă. – Rotar + suf. -iță.

DOOM

rotăríță s. f., g.-d. art. rotăríței; pl. rotăríțe

rotăriței
ROTĂRÍȚĂ, rotărițe, s. f. Rotăreasă. – Rotar + suf. -iță.

DOOM

rotăríță s. f., g.-d. art. rotăríței; pl. rotăríțe

rotărițele
ROTĂRÍȚĂ, rotărițe, s. f. Rotăreasă. – Rotar + suf. -iță.

DOOM

rotăríță s. f., g.-d. art. rotăríței; pl. rotăríțe

rotărițelor
ROTĂRÍȚĂ, rotărițe, s. f. Rotăreasă. – Rotar + suf. -iță.

DOOM

rotăríță s. f., g.-d. art. rotăríței; pl. rotăríțe

roua
RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineața suprafața pământului, obiectele de pe sol, vegetația etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturație. ◊ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori și gaze cu conținut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturației cu vapori, să apară primele picături de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. ◊ Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineață. ◊ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe și cu frunze lunguiețe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanță vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.

DOOM

róuă s. f., g.-d. art. róuăi

roura
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourare
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourare
ROURÁRE, rourări, s. f. Acțiunea de a (se) roura și rezultatul ei. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

DOOM

rouráre (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourắrii; pl. rourắri

rourarea
ROURÁRE, rourări, s. f. Acțiunea de a (se) roura și rezultatul ei. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

DOOM

rouráre (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourắrii; pl. rourắri

rourară
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourase
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rouraseră
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourat
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourat
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rourata
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rourate
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rouratei
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rouratele
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rouratelor
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rouratul
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rouratului
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rourau
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourați
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rourații
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rouraților
ROURÁT, -Ă, rourați, -te, adj. Acoperit, stropit de rouă, plin de rouă; rouros. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

rourează
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourele
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).

DOOM

rourícă (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourélei; pl. rouréle, art. rourélele

rourelei
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).

DOOM

rourícă (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourélei; pl. rouréle, art. rourélele

rourelele
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).

DOOM

rourícă (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourélei; pl. rouréle, art. rourélele

rourelelor
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).

DOOM

rourícă (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourélei; pl. rouréle, art. rourélele

roureze
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourica
ROURÍCĂ, rourele, s. f. Plantă acvatică cu tulpina culcată, cu inflorescențe în formă de spiculețe, cu fructe dulci, comestibile (Glyceria fluitans). [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -ică (după roura).

DOOM

rourícă (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourélei; pl. rouréle, art. rourélele

rouroasa
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouroase
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouroasei
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouroasele
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouroaselor
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouros
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rourosul
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rourosului
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouroși
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouroșii
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouroșilor
ROURÓS, -OÁSĂ, rouroși, -oase, adj. (Rar) Rourat. [Pr.: ro-u-] – Rouă + suf. -os (după roura).

DOOM

rourós (rar) (ro-u-) adj. m., pl. rouróși; f. rouroásă, pl. rouroáse

rouruscă
LĂURÚSCĂ, lăuruște, s. f. (Reg.) Viță sălbatică al cărei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre (Vitis silvestris). [Pr.: lă-u-. – Var.: laurúșcă, răurúscă, rourúscă s. f.] – Lat. labrusca.

rourând
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourînd
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).

DOOM

rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză

rourări
ROURÁRE, rourări, s. f. Acțiunea de a (se) roura și rezultatul ei. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

DOOM

rouráre (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourắrii; pl. rourắri

rourării
ROURÁRE, rourări, s. f. Acțiunea de a (se) roura și rezultatul ei. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

DOOM

rouráre (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourắrii; pl. rourắri

rourările
ROURÁRE, rourări, s. f. Acțiunea de a (se) roura și rezultatul ei. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

DOOM

rouráre (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourắrii; pl. rourắri

rourărilor
ROURÁRE, rourări, s. f. Acțiunea de a (se) roura și rezultatul ei. [Pr.: ro-u-] – V. roura.

DOOM

rouráre (ro-u-) s. f., g.-d. art. rourắrii; pl. rourắri

rousseauism
ROUSSEAUÍSM s.n. Concepția lui Jean-Jacques Rousseau, având la bază principiul revenirii la natură și aplicarea lui în viață și pedagogie. [Pron. ru-so-ism. / < Rousseau – gânditor iluminist și scriitor francez + -ism].

rouăi
RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineața suprafața pământului, obiectele de pe sol, vegetația etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturație. ◊ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori și gaze cu conținut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturației cu vapori, să apară primele picături de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. ◊ Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineață. ◊ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe și cu frunze lunguiețe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanță vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.

DOOM

róuă s. f., g.-d. art. róuăi

roușoara
ROUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui rouă. [Pr.: ro-u] – Rouă + suf. -ușoară.

DOOM

roușoáră (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. roușoárei

roușoare
ROUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui rouă. [Pr.: ro-u] – Rouă + suf. -ușoară.

DOOM

roușoáră (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. roușoárei

roușoarei
ROUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui rouă. [Pr.: ro-u] – Rouă + suf. -ușoară.

DOOM

roușoáră (rar) (ro-u-) s. f., g.-d. art. roușoárei

rouță
ROÚȚĂ s. f. (Rar) Roușoară. Rouța s-a scutura Și urmuța s-astupa. MARIAN, Î. 546.

rovina
ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.

DOOM

rovínă s. f., g.-d. art. rovínei; pl. rovíne

rovine
ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.

DOOM

rovínă s. f., g.-d. art. rovínei; pl. rovíne

rovinei
ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.

DOOM

rovínă s. f., g.-d. art. rovínei; pl. rovíne

rovinele
ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.

DOOM

rovínă s. f., g.-d. art. rovínei; pl. rovíne

rovinelor
ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.

DOOM

rovínă s. f., g.-d. art. rovínei; pl. rovíne

rovinietă
ROVINIÉTĂ, roviniete, s. f. Vinietă care atestă plata taxei de circulație pe drumurile publice. – Ro[mânia] + vinietă.

DOOM

roviniétă (-nie-) s. f., g.-d. art. roviniétei; pl. roviniéte

roxolan
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolana
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolane
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolanei
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolanele
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolanelor
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolani
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolanii
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolanilor
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolanul
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roxolanului
ROXOLÁN, -Ă, roxolani, -e, s. m. și f., adj. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la începutul secolului I d. H. la răsărit de Prut, care au atacat provincia romană Moesia, au fost aliați cu Decebal în timpul campaniei romane împotriva statului dac (101-102) și au fost supuși de goți la mijlocul sec. III; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

DOOM

!roxolán adj. m., s. m., pl. roxoláni; adj. f., s. f. roxolánă, pl. roxoláne

roylon
ROYLÓN s. n. Fribră de polimer sintetic poliamidic, cu proprietăți identice cu cele ale fibrei nailon. – Denumire comercială.

DOOM

roylón (roy-) s. n.

roylonul
ROYLÓN s. n. Fribră de polimer sintetic poliamidic, cu proprietăți identice cu cele ale fibrei nailon. – Denumire comercială.

DOOM

roylón (roy-) s. n.

roylonului
ROYLÓN s. n. Fribră de polimer sintetic poliamidic, cu proprietăți identice cu cele ale fibrei nailon. – Denumire comercială.

DOOM

roylón (roy-) s. n.

roz
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

roz
ROZ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu foarte deschis; trandafiriu. 2. S. n. Culoare roz (1). ◊ Expr. A vedea (sau a privi ceva) în roz = a fi optimist. – Din fr. rose.

DOOM

roz² s. n.

roza
Roza s. pr. (glum.) scleroză.

roza
RÓZĂ, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ (Geol.) Roza fisurilor = reprezentare grafică pentru determinarea direcțiilor principale pe care le urmează fisurile de separație într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafică a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu; b) reprezentare grafică, în formă de stea, a direcțiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcția către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. 2. Șlefuire specială care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. 4. Stilizare a florii de măceș cu cinci petale în jurul unui punct central și cu cinci sepale ascuțite între petale. – Din fr. rose, it. rosa, lat. rosa, germ. Rose.

DOOM

róză s. f., g.-d. art. rózei; pl. róze

rozacee
ROZACÉE, rozacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate lemnoase și erbacee din care fac parte specii cultivate (trandafirul, mărul, cireșul etc.), precum și păducelul, măceșul, scorușul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. rosacée.

DOOM

rozacée s. f., art. rozacéea, g.-d. art. rozacéei; pl. rozacée

rozaceea
ROZACÉE, rozacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate lemnoase și erbacee din care fac parte specii cultivate (trandafirul, mărul, cireșul etc.), precum și păducelul, măceșul, scorușul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. rosacée.

DOOM

rozacée s. f., art. rozacéea, g.-d. art. rozacéei; pl. rozacée

rozaceei
ROZACÉE, rozacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate lemnoase și erbacee din care fac parte specii cultivate (trandafirul, mărul, cireșul etc.), precum și păducelul, măceșul, scorușul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. rosacée.

DOOM

rozacée s. f., art. rozacéea, g.-d. art. rozacéei; pl. rozacée

rozaceele
ROZACÉE, rozacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate lemnoase și erbacee din care fac parte specii cultivate (trandafirul, mărul, cireșul etc.), precum și păducelul, măceșul, scorușul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. rosacée.

DOOM

rozacée s. f., art. rozacéea, g.-d. art. rozacéei; pl. rozacée

rozaceelor
ROZACÉE, rozacee, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate lemnoase și erbacee din care fac parte specii cultivate (trandafirul, mărul, cireșul etc.), precum și păducelul, măceșul, scorușul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. rosacée.

DOOM

rozacée s. f., art. rozacéea, g.-d. art. rozacéei; pl. rozacée

rozaceu
ROZACÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care bate în roz. [< fr. rosacé, lat. rosaceus].

rozalb
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalba
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbe
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbei
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbele
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbelor
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbi
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbii
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbilor
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbul
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalbului
ROZÁLB, -Ă, rozalbi, -e, adj. (Rar) Trandafiriu-deschis care bate în alb. – Roz + alb.

DOOM

!rozálb (ro-zalb/roz-alb) adj. m., pl. rozálbi; f. rozálbă, pl. rozálbe

rozalii
ROZÁLII s. f. pl. Sărbători romane celebrate la sfârșitul primăverii în cinstea morților, pe mormintele cărora se presărau flori. – Din lat. rosalia.

DOOM

Rozálii s. propriu f. pl., art. Rozáliile (-li-i-)

rozaliile
ROZÁLII s. f. pl. Sărbători romane celebrate la sfârșitul primăverii în cinstea morților, pe mormintele cărora se presărau flori. – Din lat. rosalia.

DOOM

Rozálii s. propriu f. pl., art. Rozáliile (-li-i-)

rozaliilor
ROZÁLII s. f. pl. Sărbători romane celebrate la sfârșitul primăverii în cinstea morților, pe mormintele cărora se presărau flori. – Din lat. rosalia.

DOOM

Rozálii s. propriu f. pl., art. Rozáliile (-li-i-)

rozanilina
ROZANILÍNĂ s.f. Bază azotată ai cărei derivați sunt culori care vopsesc fibra animală. [< fr. rosaniline].

rozaniline
ROZANILÍNĂ s.f. Bază azotată ai cărei derivați sunt culori care vopsesc fibra animală. [< fr. rosaniline].

rozanilinei
ROZANILÍNĂ s.f. Bază azotată ai cărei derivați sunt culori care vopsesc fibra animală. [< fr. rosaniline].

rozarii
ROZÁRIU¹, rozarii, s. n. (În Biserica catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Șirag de mărgele din lemn, os, sticlă etc., aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. V. mătanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozarii
ROZÁRIU², rozarii, s. n. (Rar) Loc în care se plantează trandafiri. – Din fr. rosarium, it. rosario.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariile
ROZÁRIU¹, rozarii, s. n. (În Biserica catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Șirag de mărgele din lemn, os, sticlă etc., aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. V. mătanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariile
ROZÁRIU², rozarii, s. n. (Rar) Loc în care se plantează trandafiri. – Din fr. rosarium, it. rosario.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariilor
ROZÁRIU¹, rozarii, s. n. (În Biserica catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Șirag de mărgele din lemn, os, sticlă etc., aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. V. mătanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariilor
ROZÁRIU², rozarii, s. n. (Rar) Loc în care se plantează trandafiri. – Din fr. rosarium, it. rosario.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariu
ROZÁRIU¹, rozarii, s. n. (În Biserica catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Șirag de mărgele din lemn, os, sticlă etc., aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. V. mătanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariu
ROZÁRIU², rozarii, s. n. (Rar) Loc în care se plantează trandafiri. – Din fr. rosarium, it. rosario.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariul
ROZÁRIU¹, rozarii, s. n. (În Biserica catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Șirag de mărgele din lemn, os, sticlă etc., aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. V. mătanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariul
ROZÁRIU², rozarii, s. n. (Rar) Loc în care se plantează trandafiri. – Din fr. rosarium, it. rosario.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariului
ROZÁRIU¹, rozarii, s. n. (În Biserica catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Șirag de mărgele din lemn, os, sticlă etc., aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. V. mătanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozariului
ROZÁRIU², rozarii, s. n. (Rar) Loc în care se plantează trandafiri. – Din fr. rosarium, it. rosario.

DOOM

rozáriu [riu pron. riu] s. n., art. rozáriul; pl. rozárii, art. rozáriile (-ri-i-)

rozasa
ROZÁSĂ, rozase, s. f. (Arhit.) Rozetă (4). – Din fr. rosace.

DOOM

rozásă s. f., g.-d. art. rozásei; pl. rozáse

rozase
ROZÁSĂ, rozase, s. f. (Arhit.) Rozetă (4). – Din fr. rosace.

DOOM

rozásă s. f., g.-d. art. rozásei; pl. rozáse

rozasei
ROZÁSĂ, rozase, s. f. (Arhit.) Rozetă (4). – Din fr. rosace.

DOOM

rozásă s. f., g.-d. art. rozásei; pl. rozáse

rozasele
ROZÁSĂ, rozase, s. f. (Arhit.) Rozetă (4). – Din fr. rosace.

DOOM

rozásă s. f., g.-d. art. rozásei; pl. rozáse

rozaselor
ROZÁSĂ, rozase, s. f. (Arhit.) Rozetă (4). – Din fr. rosace.

DOOM

rozásă s. f., g.-d. art. rozásei; pl. rozáse

rozatic
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozatica
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozatice
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozaticei
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozaticele
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozaticelor
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozatici
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozaticii
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozaticilor
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozaticul
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

rozaticului
ROZÁTIC, -Ă, rozatici, -ce, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -atic.

DOOM

rozátic (rar) adj. m., pl. rozátici; f. rozátică, pl. rozátice

roze
RÓZĂ, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ (Geol.) Roza fisurilor = reprezentare grafică pentru determinarea direcțiilor principale pe care le urmează fisurile de separație într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafică a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu; b) reprezentare grafică, în formă de stea, a direcțiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcția către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. 2. Șlefuire specială care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. 4. Stilizare a florii de măceș cu cinci petale în jurul unui punct central și cu cinci sepale ascuțite între petale. – Din fr. rose, it. rosa, lat. rosa, germ. Rose.

DOOM

róză s. f., g.-d. art. rózei; pl. róze

roze
ROZÉ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea roz, de culoare roz. 2. S. n. Vin, șampanie având această culoare. – Din fr. rosé.

DOOM

rozé² s. n., art. rozéul

rozei
RÓZĂ, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ (Geol.) Roza fisurilor = reprezentare grafică pentru determinarea direcțiilor principale pe care le urmează fisurile de separație într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafică a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu; b) reprezentare grafică, în formă de stea, a direcțiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcția către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. 2. Șlefuire specială care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. 4. Stilizare a florii de măceș cu cinci petale în jurul unui punct central și cu cinci sepale ascuțite între petale. – Din fr. rose, it. rosa, lat. rosa, germ. Rose.

DOOM

róză s. f., g.-d. art. rózei; pl. róze

rozele
RÓZĂ, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ (Geol.) Roza fisurilor = reprezentare grafică pentru determinarea direcțiilor principale pe care le urmează fisurile de separație într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafică a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu; b) reprezentare grafică, în formă de stea, a direcțiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcția către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. 2. Șlefuire specială care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. 4. Stilizare a florii de măceș cu cinci petale în jurul unui punct central și cu cinci sepale ascuțite între petale. – Din fr. rose, it. rosa, lat. rosa, germ. Rose.

DOOM

róză s. f., g.-d. art. rózei; pl. róze

rozelor
RÓZĂ, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ (Geol.) Roza fisurilor = reprezentare grafică pentru determinarea direcțiilor principale pe care le urmează fisurile de separație într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafică a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu; b) reprezentare grafică, în formă de stea, a direcțiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcția către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. 2. Șlefuire specială care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. 4. Stilizare a florii de măceș cu cinci petale în jurul unui punct central și cu cinci sepale ascuțite între petale. – Din fr. rose, it. rosa, lat. rosa, germ. Rose.

DOOM

róză s. f., g.-d. art. rózei; pl. róze

rozeola
ROZEÓLĂ, rozeole, s. f. Erupție cutanată fină prezentă în unele boli infecțioase (rujeolă, tifos exantematic), în intoxicații etc. Rozeolă sifilitică (sau de sifilitic) = erupție cutantă, de culoare roz, caracteristică sifilisului secundar. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. roséole.

DOOM

rozeólă (-ze-o-) s. f., g.-d. art. rozeólei; pl. rozeóle

rozeole
ROZEÓLĂ, rozeole, s. f. Erupție cutanată fină prezentă în unele boli infecțioase (rujeolă, tifos exantematic), în intoxicații etc. Rozeolă sifilitică (sau de sifilitic) = erupție cutantă, de culoare roz, caracteristică sifilisului secundar. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. roséole.

DOOM

rozeólă (-ze-o-) s. f., g.-d. art. rozeólei; pl. rozeóle

rozeolei
ROZEÓLĂ, rozeole, s. f. Erupție cutanată fină prezentă în unele boli infecțioase (rujeolă, tifos exantematic), în intoxicații etc. Rozeolă sifilitică (sau de sifilitic) = erupție cutantă, de culoare roz, caracteristică sifilisului secundar. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. roséole.

DOOM

rozeólă (-ze-o-) s. f., g.-d. art. rozeólei; pl. rozeóle

rozeolele
ROZEÓLĂ, rozeole, s. f. Erupție cutanată fină prezentă în unele boli infecțioase (rujeolă, tifos exantematic), în intoxicații etc. Rozeolă sifilitică (sau de sifilitic) = erupție cutantă, de culoare roz, caracteristică sifilisului secundar. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. roséole.

DOOM

rozeólă (-ze-o-) s. f., g.-d. art. rozeólei; pl. rozeóle

rozeolelor
ROZEÓLĂ, rozeole, s. f. Erupție cutanată fină prezentă în unele boli infecțioase (rujeolă, tifos exantematic), în intoxicații etc. Rozeolă sifilitică (sau de sifilitic) = erupție cutantă, de culoare roz, caracteristică sifilisului secundar. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. roséole.

DOOM

rozeólă (-ze-o-) s. f., g.-d. art. rozeólei; pl. rozeóle

rozeta
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

DOOM

rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozete
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

DOOM

rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozetei
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

DOOM

rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozetele
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

DOOM

rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozetelor
ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguiețe, cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; rezedă (Reseda odorata). 2. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. 4. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. 5. (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 6. Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe fața diferitelor elemente de construcție, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusătura în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură sau pentru înfrumusețare. – Din fr. rosette.

DOOM

rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozeu
ROZÉU, -ÉE adj. v. roze.

rozeul
ROZÉ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea roz, de culoare roz. 2. S. n. Vin, șampanie având această culoare. – Din fr. rosé.

DOOM

rozé² s. n., art. rozéul

rozeului
ROZÉ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea roz, de culoare roz. 2. S. n. Vin, șampanie având această culoare. – Din fr. rosé.

DOOM

rozé² s. n., art. rozéul

rozi
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rozia
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

rozie
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

roziei
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

rozii
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

roziii
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

roziile
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

roziilor
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

roziu
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

roziul
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

roziului
ROZÍU, -ÍE, rozii, adj. (Rar) Trandafiriu. – Roz + suf. -iu.

DOOM

rozíu (rar) adj. m., f. rozíe; pl. m. și f. rozíi

rozmarin
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

DOOM

rozmarín s. m., pl. rozmaríni

rozmarini
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

DOOM

rozmarín s. m., pl. rozmaríni

rozmarinii
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

DOOM

rozmarín s. m., pl. rozmaríni

rozmarinilor
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

DOOM

rozmarín s. m., pl. rozmaríni

rozmarinul
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

DOOM

rozmarín s. m., pl. rozmaríni

rozmarinului
ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

DOOM

rozmarín s. m., pl. rozmaríni

roznovean
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznovean
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznoveana
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznoveanca
ROZNOVEÁNCĂ, roznovence, s. f. Femeie originară sau locuitor din orașul Roznov. – Roznovean + suf. -că.

DOOM

roznoveáncă s. f., g.-d. art. roznovéncei; pl. roznovénce

roznoveanul
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznoveanului
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznovence
ROZNOVEÁNCĂ, roznovence, s. f. Femeie originară sau locuitor din orașul Roznov. – Roznovean + suf. -că.

DOOM

roznoveáncă s. f., g.-d. art. roznovéncei; pl. roznovénce

roznovencei
ROZNOVEÁNCĂ, roznovence, s. f. Femeie originară sau locuitor din orașul Roznov. – Roznovean + suf. -că.

DOOM

roznoveáncă s. f., g.-d. art. roznovéncei; pl. roznovénce

roznovencele
ROZNOVEÁNCĂ, roznovence, s. f. Femeie originară sau locuitor din orașul Roznov. – Roznovean + suf. -că.

DOOM

roznoveáncă s. f., g.-d. art. roznovéncei; pl. roznovénce

roznovencelor
ROZNOVEÁNCĂ, roznovence, s. f. Femeie originară sau locuitor din orașul Roznov. – Roznovean + suf. -că.

DOOM

roznoveáncă s. f., g.-d. art. roznovéncei; pl. roznovénce

roznovene
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznovenei
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznovenele
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznovenelor
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznoveni
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznovenii
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

roznovenilor
ROZNOVEÁN, -Ă, roznoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Roznov. 2. Adj. Care aparține Roznovului sau roznovenilor (1), privitor la Roznov ori la roznoveni. – Roznov (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roznoveán adj. m., s. m., pl. roznovéni; adj. f. roznoveánă, pl. roznovéne

rozul
ROZ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu foarte deschis; trandafiriu. 2. S. n. Culoare roz (1). ◊ Expr. A vedea (sau a privi ceva) în roz = a fi optimist. – Din fr. rose.

DOOM

roz² s. n.

rozului
ROZ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Roșu foarte deschis; trandafiriu. 2. S. n. Culoare roz (1). ◊ Expr. A vedea (sau a privi ceva) în roz = a fi optimist. – Din fr. rose.

DOOM

roz² s. n.

rozând
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rozînd
ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ◊ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. ◊ Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.

DOOM

roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros

rozător
ROZĂTÓR, rozătoare, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și printr-o mare dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal rozător. – Roade + suf. -ător.

DOOM

rozătór s. n., pl. rozătoáre

rozătură
ROZĂTÚRĂ s. f. v. rosătură.

DOOM

rosătúră s. f., g.-d. art. rosătúrii; pl. rosătúri

roș
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roș
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșaj
ROȘÁJ s.n. (Metal.) Degajare de gaz, dizolvat în prealabil, care se produce în cursul solidificării unor metale sau aliaje. [< fr. rochage].

roșaje
ROȘÁJ s.n. (Metal.) Degajare de gaz, dizolvat în prealabil, care se produce în cursul solidificării unor metale sau aliaje. [< fr. rochage].

roșajele
ROȘÁJ s.n. (Metal.) Degajare de gaz, dizolvat în prealabil, care se produce în cursul solidificării unor metale sau aliaje. [< fr. rochage].

roșajelor
ROȘÁJ s.n. (Metal.) Degajare de gaz, dizolvat în prealabil, care se produce în cursul solidificării unor metale sau aliaje. [< fr. rochage].

roșajul
ROȘÁJ s.n. (Metal.) Degajare de gaz, dizolvat în prealabil, care se produce în cursul solidificării unor metale sau aliaje. [< fr. rochage].

roșajului
ROȘÁJ s.n. (Metal.) Degajare de gaz, dizolvat în prealabil, care se produce în cursul solidificării unor metale sau aliaje. [< fr. rochage].

roșatec
ROȘIÉTIC, -Ă adj. v. roșiatic.

DOOM

roșiátic (-și-a-) adj. m., pl. roșiétici (-și-e-); f. roșiátică, pl. roșiétice

roșatic
ROȘIÉTIC, -Ă adj. v. roșiatic.

DOOM

roșiátic (-și-a-) adj. m., pl. roșiétici (-și-e-); f. roșiátică, pl. roșiétice

roșcat
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcata
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcate
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcatei
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcatele
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcatelor
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcatul
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcatului
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcați
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcații
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcaților
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.

DOOM

roșcát adj. m., pl. roșcáți; f. roșcátă, pl. roșcáte

roșcoban
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. De culoare roșie sau cu reflexe roșietice. Covaci... avea o față trasă, roșcovană. DUMITRIU, N. 194. Într-o fereastră se ivi un cap cu coade roșcovane. GALAN, Z. R. 9. Ne latră dulăul roșcovan. STANCU, D. 238. ◊ (Substantivat) Trîntit pe spate, roșcovanul asculta cu luare-aminte. GALAN, Z. R. 378. ◊ (Rar, despre lucruri) Dă de un păr cu niște pere... galbine-roșcovane și mari ca ouăle celea de gîscă. RETEGANUL, P. II 77. - Variante: roșcobán, -ă (ȘEZ. II 34), roșcodán, -ă. (DELAVRANCEA, O. II 212, CARAGIALE, M. 45) adj.

roșcodan
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcov
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

DOOM

róșcov s. m., pl. róșcovi

roșcova
ROȘCOVĂ, roșcove, s. f. Fructul roșcovului, dulce și comestibil, având forma unei păstăi de culoare cafenie-închisă, cu multe semințe. – De la roșcov.

DOOM

róșcovă s. f., g.-d. art. róșcovei; pl. róșcove

roșcovan
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovana
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovane
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovanei
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovanele
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovanelor
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovani
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovanii
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovanilor
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovanul
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcovanului
ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

DOOM

roșcován adj. m., pl. roșcováni; f. roșcovánă, pl. roșcováne

roșcove
ROȘCOVĂ, roșcove, s. f. Fructul roșcovului, dulce și comestibil, având forma unei păstăi de culoare cafenie-închisă, cu multe semințe. – De la roșcov.

DOOM

róșcovă s. f., g.-d. art. róșcovei; pl. róșcove

roșcovei
ROȘCOVĂ, roșcove, s. f. Fructul roșcovului, dulce și comestibil, având forma unei păstăi de culoare cafenie-închisă, cu multe semințe. – De la roșcov.

DOOM

róșcovă s. f., g.-d. art. róșcovei; pl. róșcove

roșcovele
ROȘCOVĂ, roșcove, s. f. Fructul roșcovului, dulce și comestibil, având forma unei păstăi de culoare cafenie-închisă, cu multe semințe. – De la roșcov.

DOOM

róșcovă s. f., g.-d. art. róșcovei; pl. róșcove

roșcovelor
ROȘCOVĂ, roșcove, s. f. Fructul roșcovului, dulce și comestibil, având forma unei păstăi de culoare cafenie-închisă, cu multe semințe. – De la roșcov.

DOOM

róșcovă s. f., g.-d. art. róșcovei; pl. róșcove

roșcovi
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

DOOM

róșcov s. m., pl. róșcovi

roșcovii
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

DOOM

róșcov s. m., pl. róșcovi

roșcovilor
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

DOOM

róșcov s. m., pl. róșcovi

roșcovul
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

DOOM

róșcov s. m., pl. róșcovi

roșcovului
RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

DOOM

róșcov s. m., pl. róșcovi

roșcă
RÓȘCĂ subst. (Rar) Persoană cu părul roșcat și obrajii roșcovani. – Roșu + suf. -că.

roșea
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșeai
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșeala
ROȘEÁLĂ, (2) roșeli, s. f. (Pop.) 1. Substanță roșie, cu care se vopsesc pânzeturile și alte obiecte. Cerneală roșie. 2. (La pl.) Fard roșu; suliman. – Roși + suf. -eală.

DOOM

roșeálă (pop.) s. f., g.-d. art. roșélii; (vopsele, farduri) pl. roșéli

roșeam
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșească
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșeau
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșeața
ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). – Roșu + suf. -eață.

DOOM

roșeáță s. f., g.-d. art. roșéții

roșeați
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșele
ROȘEÁLĂ, (2) roșeli, s. f. (Pop.) 1. Substanță roșie, cu care se vopsesc pânzeturile și alte obiecte. Cerneală roșie. 2. (La pl.) Fard roșu; suliman. – Roși + suf. -eală.

DOOM

roșeálă (pop.) s. f., g.-d. art. roșélii; (vopsele, farduri) pl. roșéli

roșelei
ROȘEÁLĂ, (2) roșeli, s. f. (Pop.) 1. Substanță roșie, cu care se vopsesc pânzeturile și alte obiecte. Cerneală roșie. 2. (La pl.) Fard roșu; suliman. – Roși + suf. -eală.

DOOM

roșeálă (pop.) s. f., g.-d. art. roșélii; (vopsele, farduri) pl. roșéli

roșelele
ROȘEÁLĂ, (2) roșeli, s. f. (Pop.) 1. Substanță roșie, cu care se vopsesc pânzeturile și alte obiecte. Cerneală roșie. 2. (La pl.) Fard roșu; suliman. – Roși + suf. -eală.

DOOM

roșeálă (pop.) s. f., g.-d. art. roșélii; (vopsele, farduri) pl. roșéli

roșelelor
ROȘEÁLĂ, (2) roșeli, s. f. (Pop.) 1. Substanță roșie, cu care se vopsesc pânzeturile și alte obiecte. Cerneală roșie. 2. (La pl.) Fard roșu; suliman. – Roși + suf. -eală.

DOOM

roșeálă (pop.) s. f., g.-d. art. roșélii; (vopsele, farduri) pl. roșéli

roșesc
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșește
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșești
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșeți
ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). – Roșu + suf. -eață.

DOOM

roșeáță s. f., g.-d. art. roșéții

roșeții
ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). – Roșu + suf. -eață.

DOOM

roșeáță s. f., g.-d. art. roșéții

roșețile
ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). – Roșu + suf. -eață.

DOOM

roșeáță s. f., g.-d. art. roșéții

roșeților
ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). – Roșu + suf. -eață.

DOOM

roșeáță s. f., g.-d. art. roșéții

roși
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roși
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșia
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșiatec
ROȘIÉTIC, -Ă adj. v. roșiatic.

DOOM

roșiátic (-și-a-) adj. m., pl. roșiétici (-și-e-); f. roșiátică, pl. roșiétice

roșiatic
ROȘIÉTIC, -Ă adj. v. roșiatic.

DOOM

roșiátic (-și-a-) adj. m., pl. roșiétici (-și-e-); f. roșiátică, pl. roșiétice

roșie
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșiei
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșietic
ROȘIÉTIC, -Ă adj. v. roșiatic.

DOOM

roșiátic (-și-a-) adj. m., pl. roșiétici (-și-e-); f. roșiátică, pl. roșiétice

roșii
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roșii
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșii
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșiii
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșiile
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșiilor
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșilor
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.

roșim
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșind
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșioara
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioara
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioare
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioare
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioarei
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioarei
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioarele
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioarele
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioarelor
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșioarelor
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșior
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșior
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorean
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiorean
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșioreana
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșioreanca
ROȘIOREÁNCĂ, roșiorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roșiori de Vede. – Roșiorean + suf. -că.

DOOM

!roșioreáncă (-și-o-) s. f., g.-d. art. roșioréncei; pl. roșiorénce

roșioreanco
ROȘIOREÁNCĂ, roșiorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roșiori de Vede. – Roșiorean + suf. -că.

DOOM

!roșioreáncă (-și-o-) s. f., g.-d. art. roșioréncei; pl. roșiorénce

roșioreanul
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșioreanului
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiorence
ROȘIOREÁNCĂ, roșiorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roșiori de Vede. – Roșiorean + suf. -că.

DOOM

!roșioreáncă (-și-o-) s. f., g.-d. art. roșioréncei; pl. roșiorénce

roșiorencei
ROȘIOREÁNCĂ, roșiorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roșiori de Vede. – Roșiorean + suf. -că.

DOOM

!roșioreáncă (-și-o-) s. f., g.-d. art. roșioréncei; pl. roșiorénce

roșiorencele
ROȘIOREÁNCĂ, roșiorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roșiori de Vede. – Roșiorean + suf. -că.

DOOM

!roșioreáncă (-și-o-) s. f., g.-d. art. roșioréncei; pl. roșiorénce

roșiorencelor
ROȘIOREÁNCĂ, roșiorence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Roșiori de Vede. – Roșiorean + suf. -că.

DOOM

!roșioreáncă (-și-o-) s. f., g.-d. art. roșioréncei; pl. roșiorénce

roșiorene
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiorenei
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiorenele
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiorenelor
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșioreni
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiorenii
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiorenilor
ROȘIOREÁN, -Ă, roșioreni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Roșiori de Vede. 2. Adj. Care aparține municipiului Roșiori de Vede sau roșiorenilor (1), privitor la Roșiori de Vede ori la roșioreni. – Roșiori [de Vede] (n. pr.) + suf. -ean.

DOOM

roșioreán (-și-o-) adj. m., s. m., pl. roșioréni; adj. f. roșioreánă, pl. roșioréne

roșiori
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiori
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorii
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorii
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorilor
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorilor
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorul
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorul
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorului
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșiorului
ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

DOOM

roșiór² (-și-or) s. m., pl. roșióri

roșire
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșiră
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșirăm
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșirăți
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșise
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșisem
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșiseră
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșiserăm
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșiserăți
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșiseși
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșiseți
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșit
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșit
ROȘÍT, -Ă, roșiți, -te, adj. (Pop.) Colorat în roșu; înroșit. – V. roși.

roșitură
roșitură s. f. sg. v. roșeață.

roșiși
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roșiți
ROȘÍ, roșesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

DOOM

roșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. roșésc, imperf. 3 sg. roșeá; conj. prez. 3 să roșeáscă

roștei
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

DOOM

roștéi (reg.) s. n., pl. roștéie

roșteie
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

DOOM

roștéi (reg.) s. n., pl. roștéie

roșteiele
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

DOOM

roștéi (reg.) s. n., pl. roștéie

roșteielor
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

DOOM

roștéi (reg.) s. n., pl. roștéie

roșteiul
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

DOOM

roștéi (reg.) s. n., pl. roștéie

roșteiului
ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

DOOM

roștéi (reg.) s. n., pl. roștéie

roșu
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșul
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșului
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșă
RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.

DOOM

flúture-róșu (insectă) s. m., pl. flúturi-róșii

roșățea
ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

roșățeaua
ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

roșățele
ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

roșățelei
ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

roșățelele
ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

roșățelelor
ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

roți
ROÁTĂ¹, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.

DOOM

roátă¹ (cerc) s. f., g.-d. art. róții; pl. roți/(în expr. și) roáte

roții
ROÁTĂ¹, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.

DOOM

roátă¹ (cerc) s. f., g.-d. art. róții; pl. roți/(în expr. și) roáte

roțile
ROÁTĂ¹, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.

DOOM

roátă¹ (cerc) s. f., g.-d. art. róții; pl. roți/(în expr. și) roáte

roților
ROÁTĂ¹, roți, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spițe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mișcare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotași. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfășoare sau a se desfășura în condiții foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcționeze perfect. 2. (Tehn.) Organ de mașină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuințări. ◊ Roata olarului = mașină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjește lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câștigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care își încearcă norocul. ◊ Expr. Roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situația (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de cașcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe ființe sau lucruri așezate în formă de cerc. ◊ (Adverbial) Ședeau roată în jurul focului. 6. Mișcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ◊ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobație care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini și pe picioare. ◊ Roata morții = acrobație care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereții (aproape verticali ai) unei construcții special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură și execuție de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. și: roate] – Lat. rota.

DOOM

roátă¹ (cerc) s. f., g.-d. art. róții; pl. roți/(în expr. și) roáte