ria
RIÁ s.n. (Geol.) Țărm marin format prin pătrunderea apei mării pe văile largi ale râurilor dintr-o regiune muntoasă, cu culmi perpendiculare pe linia țărmului. [Pron. ri-a, pl. rias. / cf. sp., fr., it. ria].
rial
RIÁL, riali, s. m. Unitate bănească în Iran. [Pr.: ri-al] – Din fr. rial. DOOM
riál (ri-al) s. m., pl. riáli
riali
RIÁL, riali, s. m. Unitate bănească în Iran. [Pr.: ri-al] – Din fr. rial. DOOM
riál (ri-al) s. m., pl. riáli
rialii
RIÁL, riali, s. m. Unitate bănească în Iran. [Pr.: ri-al] – Din fr. rial. DOOM
riál (ri-al) s. m., pl. riáli
rialilor
RIÁL, riali, s. m. Unitate bănească în Iran. [Pr.: ri-al] – Din fr. rial. DOOM
riál (ri-al) s. m., pl. riáli
rialul
RIÁL, riali, s. m. Unitate bănească în Iran. [Pr.: ri-al] – Din fr. rial. DOOM
riál (ri-al) s. m., pl. riáli
rialului
RIÁL, riali, s. m. Unitate bănească în Iran. [Pr.: ri-al] – Din fr. rial. DOOM
riál (ri-al) s. m., pl. riáli
ribes
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv).
ribigi
RIBIGÍ vb. IV v. rebegi.
riboflavina
RIBOFLAVÍNĂ s. f. Termen folosit pentru a denumi vitamina B2, care se găsește în lapte, ficat, rinichi, ouă, frunze verzi, iarbă. – Din fr. riboflavine. DOOM
riboflavínă (-bo-fla-) s. f., g.-d. art. riboflavínei
riboflavine
RIBOFLAVÍNĂ s. f. Termen folosit pentru a denumi vitamina B2, care se găsește în lapte, ficat, rinichi, ouă, frunze verzi, iarbă. – Din fr. riboflavine. DOOM
riboflavínă (-bo-fla-) s. f., g.-d. art. riboflavínei
riboflavinei
RIBOFLAVÍNĂ s. f. Termen folosit pentru a denumi vitamina B2, care se găsește în lapte, ficat, rinichi, ouă, frunze verzi, iarbă. – Din fr. riboflavine. DOOM
riboflavínă (-bo-fla-) s. f., g.-d. art. riboflavínei
ribonic
RIBÓNIC, -Ă adj.m. Acid ribonic = acid care intră în compoziția ribozei. [< it. ribonico].
ribonucleaza
RIBONUCLEÁZĂ s. f. Enzimă prezentă în sucurile digestive intestinale, cu acțiune specifică asupra acidului ribonucleic. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. ribonucléase. DOOM
ribonucleáză (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. ribonucleázei
ribonucleaze
RIBONUCLEÁZĂ s. f. Enzimă prezentă în sucurile digestive intestinale, cu acțiune specifică asupra acidului ribonucleic. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. ribonucléase. DOOM
ribonucleáză (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. ribonucleázei
ribonucleazei
RIBONUCLEÁZĂ s. f. Enzimă prezentă în sucurile digestive intestinale, cu acțiune specifică asupra acidului ribonucleic. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. ribonucléase. DOOM
ribonucleáză (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. ribonucleázei
ribonucleic
RIBONUCLEÍC, ribonucleici, adj. (în sintagma) Acid ribonucleic = acid care se găsește în toate celulele vegetale și animale, având un rol esențial în transmiterea informațiilor genetice necesare sintezei proteinelor specifice. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. ribonucléique. DOOM
ribonucléic (-nu-cle-) adj. m., pl. ribonucléici
ribonucleici
RIBONUCLEÍC, ribonucleici, adj. (în sintagma) Acid ribonucleic = acid care se găsește în toate celulele vegetale și animale, având un rol esențial în transmiterea informațiilor genetice necesare sintezei proteinelor specifice. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. ribonucléique. DOOM
ribonucléic (-nu-cle-) adj. m., pl. ribonucléici
ribonucleicii
RIBONUCLEÍC, ribonucleici, adj. (în sintagma) Acid ribonucleic = acid care se găsește în toate celulele vegetale și animale, având un rol esențial în transmiterea informațiilor genetice necesare sintezei proteinelor specifice. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. ribonucléique. DOOM
ribonucléic (-nu-cle-) adj. m., pl. ribonucléici
ribonucleicilor
RIBONUCLEÍC, ribonucleici, adj. (în sintagma) Acid ribonucleic = acid care se găsește în toate celulele vegetale și animale, având un rol esențial în transmiterea informațiilor genetice necesare sintezei proteinelor specifice. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. ribonucléique. DOOM
ribonucléic (-nu-cle-) adj. m., pl. ribonucléici
ribonucleicul
RIBONUCLEÍC, ribonucleici, adj. (în sintagma) Acid ribonucleic = acid care se găsește în toate celulele vegetale și animale, având un rol esențial în transmiterea informațiilor genetice necesare sintezei proteinelor specifice. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. ribonucléique. DOOM
ribonucléic (-nu-cle-) adj. m., pl. ribonucléici
ribonucleicului
RIBONUCLEÍC, ribonucleici, adj. (în sintagma) Acid ribonucleic = acid care se găsește în toate celulele vegetale și animale, având un rol esențial în transmiterea informațiilor genetice necesare sintezei proteinelor specifice. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. ribonucléique. DOOM
ribonucléic (-nu-cle-) adj. m., pl. ribonucléici
ribonucleoproteina
RIBONUCLEOPROTEÍNĂ, ribonucleoproteine, s. f. (Biol.) Complex macromolecular alcătuit din proteine și acid ribonucleic. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. ribonucléoprotéine, engl. ribonucleoprotein.
ribonucleoproteine
RIBONUCLEOPROTEÍNĂ, ribonucleoproteine, s. f. (Biol.) Complex macromolecular alcătuit din proteine și acid ribonucleic. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. ribonucléoprotéine, engl. ribonucleoprotein.
ribonucleoproteinei
RIBONUCLEOPROTEÍNĂ, ribonucleoproteine, s. f. (Biol.) Complex macromolecular alcătuit din proteine și acid ribonucleic. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. ribonucléoprotéine, engl. ribonucleoprotein.
ribonucleoproteinele
RIBONUCLEOPROTEÍNĂ, ribonucleoproteine, s. f. (Biol.) Complex macromolecular alcătuit din proteine și acid ribonucleic. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. ribonucléoprotéine, engl. ribonucleoprotein.
ribonucleoproteinelor
RIBONUCLEOPROTEÍNĂ, ribonucleoproteine, s. f. (Biol.) Complex macromolecular alcătuit din proteine și acid ribonucleic. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. ribonucléoprotéine, engl. ribonucleoprotein.
ribovirus
RIBOVÍRUS, ribovirusuri, s. n. (Biol.) Virus la care materialul ereditar este reprezentat de acidul ribonucleic. – Ribo[nucleu] + virus.
ribozom
RIBOZÓM, ribozomi, s. m. (Biol.) Particulă citoplasmatică de dimensiuni foarte mici, formată din proteine și acizi ribonucleici. – Din fr. ribosome.
ribozomi
RIBOZÓM, ribozomi, s. m. (Biol.) Particulă citoplasmatică de dimensiuni foarte mici, formată din proteine și acizi ribonucleici. – Din fr. ribosome.
ribozomii
RIBOZÓM, ribozomi, s. m. (Biol.) Particulă citoplasmatică de dimensiuni foarte mici, formată din proteine și acizi ribonucleici. – Din fr. ribosome.
ribozomilor
RIBOZÓM, ribozomi, s. m. (Biol.) Particulă citoplasmatică de dimensiuni foarte mici, formată din proteine și acizi ribonucleici. – Din fr. ribosome.
ribozomul
RIBOZÓM, ribozomi, s. m. (Biol.) Particulă citoplasmatică de dimensiuni foarte mici, formată din proteine și acizi ribonucleici. – Din fr. ribosome.
ribozomului
RIBOZÓM, ribozomi, s. m. (Biol.) Particulă citoplasmatică de dimensiuni foarte mici, formată din proteine și acizi ribonucleici. – Din fr. ribosome.
riboză
RIBÓZĂ s. f. (Biol.) Monozaharidă cu cinci atomi de carbon, caracteristică acizilor ribonucleici, component esențial al tuturor celulelor vii. – Din fr. ribose. DOOM
ribóză s. f., g.-d. art. ribózei
ricana
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanai
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanam
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanare
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanare
RICANÁRE, ricanări, s. f. (Livr.) Faptul de a ricana; rânjet. – V. ricana.
ricanarea
RICANÁRE, ricanări, s. f. (Livr.) Faptul de a ricana; rânjet. – V. ricana.
ricanară
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanarăm
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanarăți
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanase
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanasem
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanaseră
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanaserăm
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanaserăți
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanaseși
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanaseți
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanat
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanau
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanași
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanați
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanează
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanez
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricaneze
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanezi
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanând
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanînd
RICANÁ, ricanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A râde batjocoritor, a rânji. – Din fr. ricaner. DOOM
ricaná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 ricaneáză
ricanări
RICANÁRE, ricanări, s. f. (Livr.) Faptul de a ricana; rânjet. – V. ricana.
ricanării
RICANÁRE, ricanări, s. f. (Livr.) Faptul de a ricana; rânjet. – V. ricana.
ricanările
RICANÁRE, ricanări, s. f. (Livr.) Faptul de a ricana; rânjet. – V. ricana.
ricanărilor
RICANÁRE, ricanări, s. f. (Livr.) Faptul de a ricana; rânjet. – V. ricana.
ricav
rícav (-vuri), s. n. – Carton special pentru căptușit cotoarele cărților legate. Germ. Rücken „spinare”.
ricercar
RICERCÁR s. n. Compoziție muzicală polifonică, anterioară fugii, alcătuită din mai multe secțiuni (fiecare având tema sa proprie), care se cântă fără întrerupere; capriciu, fantezie. – Din it. ricercare. DOOM
ricercár s. n.
ricercare
RICERCÁR s. n. Compoziție muzicală polifonică, anterioară fugii, alcătuită din mai multe secțiuni (fiecare având tema sa proprie), care se cântă fără întrerupere; capriciu, fantezie. – Din it. ricercare. DOOM
ricercár s. n.
ricercare
RICERCÁRE s.f. (Muz.) Compoziție instrumentală cu formă liberă în stil de contrapunct. [Var. ricercár s.n. / < it. ricercare].
ricercarele
RICERCÁR s. n. Compoziție muzicală polifonică, anterioară fugii, alcătuită din mai multe secțiuni (fiecare având tema sa proprie), care se cântă fără întrerupere; capriciu, fantezie. – Din it. ricercare. DOOM
ricercár s. n.
ricercarelor
RICERCÁR s. n. Compoziție muzicală polifonică, anterioară fugii, alcătuită din mai multe secțiuni (fiecare având tema sa proprie), care se cântă fără întrerupere; capriciu, fantezie. – Din it. ricercare. DOOM
ricercár s. n.
ricercarul
RICERCÁR s. n. Compoziție muzicală polifonică, anterioară fugii, alcătuită din mai multe secțiuni (fiecare având tema sa proprie), care se cântă fără întrerupere; capriciu, fantezie. – Din it. ricercare. DOOM
ricercár s. n.
ricercarului
RICERCÁR s. n. Compoziție muzicală polifonică, anterioară fugii, alcătuită din mai multe secțiuni (fiecare având tema sa proprie), care se cântă fără întrerupere; capriciu, fantezie. – Din it. ricercare. DOOM
ricercár s. n.
ricercato
RICERCÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Ales, foarte elegant. [< it. ricercato].
richită
RICHÍTĂ s. f. v. răchită.
richită
RĂCHÍTĂ, răchite și răchiți, s. f. Varietate de salcie, cu frunze înguste și lunguiețe, cu ramuri subțiri ușor de desprins de pe trunchi și folosite ca material de împletit; crește în locuri umede, mai ales pe malurile apelor (Salix fragilis). Zeci de femei și copii din mahalale, umblînd desculți și suflecați pînă la genunchi prin apa rece ca gheața, adunau... fel de fel de lucruri de printre răchite. CAMIL PETRESCU, O. I 565. Căpitanul stă la umbră, sub bolta unei răchite argintii. BART, S. M. 72. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra de răchiți. EMINESCU, O. I 210. ◊ (Cu sens colectiv) Era subt poala unui codru de stejar un șleau de soiuri mărginașe... aluni, arini, arțari, un plop și destulă răchită. CAMIL PETRESCU, O. II 23. ◊ Expr. (De sau pe) cînd făcea (sau va face) plopul pere și răchita micșunele v. micșunea. – Variantă: (regional) richítă (ISPIRESCU, L. 282) s. f.
rici
rici, riciuri s. n. penis.
ricin
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus. DOOM
ricín (plantă) s. m., pl. ricíni
ricina
RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Din ricin. DOOM
ricínă (toxină vegetală) s. f., g.-d. art. ricínei; pl. ricíne
ricine
RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Din ricin. DOOM
ricínă (toxină vegetală) s. f., g.-d. art. ricínei; pl. ricíne
ricinei
RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Din ricin. DOOM
ricínă (toxină vegetală) s. f., g.-d. art. ricínei; pl. ricíne
ricinele
RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Din ricin. DOOM
ricínă (toxină vegetală) s. f., g.-d. art. ricínei; pl. ricíne
ricinelor
RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Din ricin. DOOM
ricínă (toxină vegetală) s. f., g.-d. art. ricínei; pl. ricíne
ricini
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus. DOOM
ricín (plantă) s. m., pl. ricíni
ricinii
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus. DOOM
ricín (plantă) s. m., pl. ricíni
ricinilor
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus. DOOM
ricín (plantă) s. m., pl. ricíni
ricinul
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus. DOOM
ricín (plantă) s. m., pl. ricíni
ricinului
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus. DOOM
ricín (plantă) s. m., pl. ricíni
ricinus
RICÍN, ricini, s. m. Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete; căpușă (Ricinus communis). ◊ Ulei (sau unt) de ricin = ulei extras din semințele acestei plante, cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc.; ricină. – Din lat. ricinus, germ. Rizinus.
rickettsia
RICKÉTTSIA, rickettsii, s. f. (Biol.) Microorganism care face trecerea de la bacterii la virusuri, având caractere comune ambelor grupe. [Pr.: richeția] – Din engl. riekettsia, fr. rickettsie. DOOM
rickéttsia [pron. richéția] (ri-cket-tsi-a) s. f., g.-d. art. rickéttsiei; pl. rickéttsii, art. rickéttsiile (-tsi-i-)
rickettsie
RICKÉTTSIE s.f. Parazit unicelular microscopic, care produce la oameni și la animale o serie de boli infecțioase. [Gen. -iei. / < fr. rickettsie, cf. Ricketts – patologist american].
rickettsiei
RICKÉTTSIA, rickettsii, s. f. (Biol.) Microorganism care face trecerea de la bacterii la virusuri, având caractere comune ambelor grupe. [Pr.: richeția] – Din engl. riekettsia, fr. rickettsie. DOOM
rickéttsia [pron. richéția] (ri-cket-tsi-a) s. f., g.-d. art. rickéttsiei; pl. rickéttsii, art. rickéttsiile (-tsi-i-)
rickettsiemie
RICKETTSIEMÍE s.f. Prezența rickettsiilor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. rickettsiémie].
rickettsii
RICKÉTTSIA, rickettsii, s. f. (Biol.) Microorganism care face trecerea de la bacterii la virusuri, având caractere comune ambelor grupe. [Pr.: richeția] – Din engl. riekettsia, fr. rickettsie. DOOM
rickéttsia [pron. richéția] (ri-cket-tsi-a) s. f., g.-d. art. rickéttsiei; pl. rickéttsii, art. rickéttsiile (-tsi-i-)
rickettsiile
RICKÉTTSIA, rickettsii, s. f. (Biol.) Microorganism care face trecerea de la bacterii la virusuri, având caractere comune ambelor grupe. [Pr.: richeția] – Din engl. riekettsia, fr. rickettsie. DOOM
rickéttsia [pron. richéția] (ri-cket-tsi-a) s. f., g.-d. art. rickéttsiei; pl. rickéttsii, art. rickéttsiile (-tsi-i-)
rickettsiilor
RICKÉTTSIA, rickettsii, s. f. (Biol.) Microorganism care face trecerea de la bacterii la virusuri, având caractere comune ambelor grupe. [Pr.: richeția] – Din engl. riekettsia, fr. rickettsie. DOOM
rickéttsia [pron. richéția] (ri-cket-tsi-a) s. f., g.-d. art. rickéttsiei; pl. rickéttsii, art. rickéttsiile (-tsi-i-)
rickettsioza
RICKETTSIÓZĂ, rickettsioze, s. f. (Med.) Infecție epidemică transmisă prin intermediul artropodelor hematofage. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. rickettsiosis, fr. rickettsiose. DOOM
rickettsióză [pron. richețióză] (ri-cket-tsi-o-) s. f., g.-d. art. rickettsiózei; pl. rickettsióze
rickettsioze
RICKETTSIÓZĂ, rickettsioze, s. f. (Med.) Infecție epidemică transmisă prin intermediul artropodelor hematofage. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. rickettsiosis, fr. rickettsiose. DOOM
rickettsióză [pron. richețióză] (ri-cket-tsi-o-) s. f., g.-d. art. rickettsiózei; pl. rickettsióze
rickettsiozei
RICKETTSIÓZĂ, rickettsioze, s. f. (Med.) Infecție epidemică transmisă prin intermediul artropodelor hematofage. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. rickettsiosis, fr. rickettsiose. DOOM
rickettsióză [pron. richețióză] (ri-cket-tsi-o-) s. f., g.-d. art. rickettsiózei; pl. rickettsióze
rickettsiozele
RICKETTSIÓZĂ, rickettsioze, s. f. (Med.) Infecție epidemică transmisă prin intermediul artropodelor hematofage. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. rickettsiosis, fr. rickettsiose. DOOM
rickettsióză [pron. richețióză] (ri-cket-tsi-o-) s. f., g.-d. art. rickettsiózei; pl. rickettsióze
rickettsiozelor
RICKETTSIÓZĂ, rickettsioze, s. f. (Med.) Infecție epidemică transmisă prin intermediul artropodelor hematofage. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. rickettsiosis, fr. rickettsiose. DOOM
rickettsióză [pron. richețióză] (ri-cket-tsi-o-) s. f., g.-d. art. rickettsiózei; pl. rickettsióze
ricoșa
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșai
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșam
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșare
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșare
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșară
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșarăm
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșarăți
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșase
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșasem
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșaseră
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșaserăm
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșaserăți
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșaseși
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșaseți
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșat
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșau
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșași
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșați
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșează
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșet
RICOȘÉT s. n. v. ricoșeu.
ricoșet
RICOȘÉT s. n. v. ricoșeu.
ricoșeu
RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ♦ Fig. Efect invers, indirect. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele exploziei proiectilelor care avi ricoșat. [Var.: ricoșét s. n.] – Din fr. ricochet. DOOM
ricoșéu s. n., art. ricoșéul; pl. ricoșéuri
ricoșeul
RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ♦ Fig. Efect invers, indirect. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele exploziei proiectilelor care avi ricoșat. [Var.: ricoșét s. n.] – Din fr. ricochet. DOOM
ricoșéu s. n., art. ricoșéul; pl. ricoșéuri
ricoșeului
RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ♦ Fig. Efect invers, indirect. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele exploziei proiectilelor care avi ricoșat. [Var.: ricoșét s. n.] – Din fr. ricochet. DOOM
ricoșéu s. n., art. ricoșéul; pl. ricoșéuri
ricoșeuri
RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ♦ Fig. Efect invers, indirect. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele exploziei proiectilelor care avi ricoșat. [Var.: ricoșét s. n.] – Din fr. ricochet. DOOM
ricoșéu s. n., art. ricoșéul; pl. ricoșéuri
ricoșeurile
RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ♦ Fig. Efect invers, indirect. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele exploziei proiectilelor care avi ricoșat. [Var.: ricoșét s. n.] – Din fr. ricochet. DOOM
ricoșéu s. n., art. ricoșéul; pl. ricoșéuri
ricoșeurilor
RICOȘÉU, ricoșeuri, s. n. Faptul de a ricoșa. ♦ Înscriere a proiectilului pe o nouă traiectorie când întâlnește pământul sau alt obstacol sub un unghi mic până la 20°; p. gener. schimbare de direcție a unui lucru când se ciocnește de un obstacol. ♦ Fig. Efect invers, indirect. ◊ Tragere prin ricoșeu = tragere în care se folosesc efectele exploziei proiectilelor care avi ricoșat. [Var.: ricoșét s. n.] – Din fr. ricochet. DOOM
ricoșéu s. n., art. ricoșéul; pl. ricoșéuri
ricoșez
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșeze
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșezi
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșând
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
ricoșînd
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher. DOOM
ricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 ricoșeáză; conj. prez. 3 să ricoșéze; ger. ricoșấnd
rictus
RICTÚS, rictusuri, s. n. Contracție spasmodică a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus. DOOM
ríctus s. n., pl. ríctusuri
rictusul
RICTÚS, rictusuri, s. n. Contracție spasmodică a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus. DOOM
ríctus s. n., pl. ríctusuri
rictusului
RICTÚS, rictusuri, s. n. Contracție spasmodică a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus. DOOM
ríctus s. n., pl. ríctusuri
rictusuri
RICTÚS, rictusuri, s. n. Contracție spasmodică a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus. DOOM
ríctus s. n., pl. ríctusuri
rictusurile
RICTÚS, rictusuri, s. n. Contracție spasmodică a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus. DOOM
ríctus s. n., pl. ríctusuri
rictusurilor
RICTÚS, rictusuri, s. n. Contracție spasmodică a mușchilor feței, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contracție, care apare în unele boli ale sistemului nervos și dă impresia de râs forțat. – Din fr., lat. rictus. DOOM
ríctus s. n., pl. ríctusuri
ricșa
RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Riksha. DOOM
rícșă (trăsurică) s. f., art. rícșa, g.-d. art. rícșei; pl. rícșe
ricșe
RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Riksha. DOOM
rícșă (trăsurică) s. f., art. rícșa, g.-d. art. rícșei; pl. rícșe
ricșei
RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Riksha. DOOM
rícșă (trăsurică) s. f., art. rícșa, g.-d. art. rícșei; pl. rícșe
ricșele
RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Riksha. DOOM
rícșă (trăsurică) s. f., art. rícșa, g.-d. art. rícșei; pl. rícșe
ricșelor
RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Riksha. DOOM
rícșă (trăsurică) s. f., art. rícșa, g.-d. art. rícșei; pl. rícșe
rid
RID, riduri, s. n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride. DOOM
rid s. n., pl. ríduri
rida
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridai
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridam
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridare
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridare
RIDÁRE, ridări, s. f. Faptul de a se rida. – V. rida.
ridarea
RIDÁRE, ridări, s. f. Faptul de a se rida. – V. rida.
ridară
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridarăm
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridarăți
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridase
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridasem
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridaseră
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridaserăm
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridaserăți
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridaseși
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridaseți
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridat
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridat
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridata
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridate
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridatei
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridatele
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridatelor
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridatul
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridatului
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridau
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridași
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridați
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridați
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridații
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridaților
RIDÁT, -Ă, ridați, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
ridda
RÍDDA s.f. (Liv.) Vechi dans italian în care dansatorii se învârtesc unul în jurul celuilalt; melodia acestui dans. [< it. ridda].
ridează
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridez
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
rideze
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridezi
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridger
RÍDGER s. n. Utilaj folosit pentru executarea digurilor mici, în lucrări de teren pentru irigații sau pentru reținerea zăpezilor pe terenuri agricole. [Pr.: riğăr] – Cuv. engl. DOOM
rídger (angl.) [pron. ríğăr] (ri-dger) s. n.
ridgerul
RÍDGER s. n. Utilaj folosit pentru executarea digurilor mici, în lucrări de teren pentru irigații sau pentru reținerea zăpezilor pe terenuri agricole. [Pr.: riğăr] – Cuv. engl. DOOM
rídger (angl.) [pron. ríğăr] (ri-dger) s. n.
ridgerului
RÍDGER s. n. Utilaj folosit pentru executarea digurilor mici, în lucrări de teren pentru irigații sau pentru reținerea zăpezilor pe terenuri agricole. [Pr.: riğăr] – Cuv. engl. DOOM
rídger (angl.) [pron. ríğăr] (ri-dger) s. n.
ridic
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridica
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicai
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicam
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicare
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicare
RIDICÁRE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica și rezultatul ei; ridicat1. – V. ridica. DOOM
ridicáre s. f., g.-d. art. ridicắrii; pl. ridicắri
ridicarea
RIDICÁRE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica și rezultatul ei; ridicat1. – V. ridica. DOOM
ridicáre s. f., g.-d. art. ridicắrii; pl. ridicắri
ridicară
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicarăm
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicarăți
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicase
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicasem
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicaseră
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicaserăm
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicaserăți
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicaseși
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicaseți
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicat
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicat
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicat
RIDICÁT1 s. n. Ridicare. – V. ridica. DOOM
ridicát s. n.
ridicata
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicate
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicatei
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicatele
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicatelor
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicatul
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicatului
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicată
RIDICÁTA s. f. art. (În loc. adj., adv. și în sintagme) Cu ridicata = în cantități mari, cu toptanul, angro; fig. cu grămada, în bloc. Comerciant cu ridicata = angrosist, toptangiu. Comerț cu ridicata = comerț cu mărfuri vândute în cantități mari. Preț cu ridicata = preț pentru mărfuri vândute în cantități mari. – Din ridicat1. DOOM
!ridicáta (cu ~) loc. adj., loc. adv.
ridicau
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicași
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicați
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicați
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicații
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridicaților
ARIDICÁT, -Ă, adj. v. ridicat.
ridice
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridiche
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). *Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula. DOOM
ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile
ridichea
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). *Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula. DOOM
ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile
ridichi
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). *Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula. DOOM
ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile
ridichie
RIDÍCHIE s. f. v. ridiche.
ridichii
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). *Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula. DOOM
ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile
ridichile
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). *Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula. DOOM
ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile
ridichilor
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). *Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula. DOOM
ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile
ridichioara
RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară. DOOM
ridichioáră (-chioa-) s. f., g.-d. art. ridichioárei; pl. ridichioáre
ridichioare
RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară. DOOM
ridichioáră (-chioa-) s. f., g.-d. art. ridichioárei; pl. ridichioáre
ridichioarei
RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară. DOOM
ridichioáră (-chioa-) s. f., g.-d. art. ridichioárei; pl. ridichioáre
ridichioarele
RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară. DOOM
ridichioáră (-chioa-) s. f., g.-d. art. ridichioárei; pl. ridichioáre
ridichioarelor
RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară. DOOM
ridichioáră (-chioa-) s. f., g.-d. art. ridichioárei; pl. ridichioáre
ridici
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicol
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicola
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicole
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicolei
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicolele
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicolelor
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicoli
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicolii
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicolilor
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicolul
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicolului
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridicul
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol. DOOM
ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole
ridiculitate
RIDICULITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este ridicol; aspect caraghios al unui lucru, al unei ființe etc. [Cf. fr. ridiculité].
ridiculitatea
RIDICULITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este ridicol; aspect caraghios al unui lucru, al unei ființe etc. [Cf. fr. ridiculité].
ridiculități
RIDICULITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este ridicol; aspect caraghios al unui lucru, al unei ființe etc. [Cf. fr. ridiculité].
ridiculității
RIDICULITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este ridicol; aspect caraghios al unui lucru, al unei ființe etc. [Cf. fr. ridiculité].
ridiculiza
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizai
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizam
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizare
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizare
RIDICULIZÁRE, ridiculizări, s. f. Acțiunea de a ridiculiza și rezultatul ei. – V. ridiculiza. DOOM
ridiculizáre s. f., g.-d. art. ridiculizắrii; pl. ridiculizắri
ridiculizarea
RIDICULIZÁRE, ridiculizări, s. f. Acțiunea de a ridiculiza și rezultatul ei. – V. ridiculiza. DOOM
ridiculizáre s. f., g.-d. art. ridiculizắrii; pl. ridiculizắri
ridiculizară
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizarăm
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizarăți
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizase
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizasem
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizaseră
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizaserăm
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizaserăți
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizaseși
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizaseți
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizat
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizat
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser.
ridiculizau
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizași
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizați
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizează
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizez
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizeze
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizezi
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizând
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizînd
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser. DOOM
ridiculizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridiculizeáză
ridiculizări
RIDICULIZÁRE, ridiculizări, s. f. Acțiunea de a ridiculiza și rezultatul ei. – V. ridiculiza. DOOM
ridiculizáre s. f., g.-d. art. ridiculizắrii; pl. ridiculizắri
ridiculizării
RIDICULIZÁRE, ridiculizări, s. f. Acțiunea de a ridiculiza și rezultatul ei. – V. ridiculiza. DOOM
ridiculizáre s. f., g.-d. art. ridiculizắrii; pl. ridiculizắri
ridiculizările
RIDICULIZÁRE, ridiculizări, s. f. Acțiunea de a ridiculiza și rezultatul ei. – V. ridiculiza. DOOM
ridiculizáre s. f., g.-d. art. ridiculizắrii; pl. ridiculizắri
ridiculizărilor
RIDICULIZÁRE, ridiculizări, s. f. Acțiunea de a ridiculiza și rezultatul ei. – V. ridiculiza. DOOM
ridiculizáre s. f., g.-d. art. ridiculizắrii; pl. ridiculizắri
ridicând
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicînd
RĂDICÁ vb. I v. ridica. DOOM
ridicá (a ~) vb., ind. prez. 3 ridícă
ridicări
RIDICÁRE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica și rezultatul ei; ridicat1. – V. ridica. DOOM
ridicáre s. f., g.-d. art. ridicắrii; pl. ridicắri
ridicării
RIDICÁRE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica și rezultatul ei; ridicat1. – V. ridica. DOOM
ridicáre s. f., g.-d. art. ridicắrii; pl. ridicắri
ridicările
RIDICÁRE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica și rezultatul ei; ridicat1. – V. ridica. DOOM
ridicáre s. f., g.-d. art. ridicắrii; pl. ridicắri
ridicărilor
RIDICÁRE, ridicări, s. f. Acțiunea de a (se) ridica și rezultatul ei; ridicat1. – V. ridica. DOOM
ridicáre s. f., g.-d. art. ridicắrii; pl. ridicắri
ridicătoare
RIDICĂTÓR, ridicătoare, s. n. Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. – Ridica + suf. -ător. DOOM
ridicătór s. n., pl. ridicătoáre
ridicătoarele
RIDICĂTÓR, ridicătoare, s. n. Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. – Ridica + suf. -ător. DOOM
ridicătór s. n., pl. ridicătoáre
ridicătoarelor
RIDICĂTÓR, ridicătoare, s. n. Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. – Ridica + suf. -ător. DOOM
ridicătór s. n., pl. ridicătoáre
ridicător
RIDICĂTÓR, ridicătoare, s. n. Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. – Ridica + suf. -ător. DOOM
ridicătór s. n., pl. ridicătoáre
ridicătorul
RIDICĂTÓR, ridicătoare, s. n. Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. – Ridica + suf. -ător. DOOM
ridicătór s. n., pl. ridicătoáre
ridicătorului
RIDICĂTÓR, ridicătoare, s. n. Dispozitiv folosit la combinele de cereale pentru ridicarea și adunarea plantelor căzute sau a celor tăiate în timpul recoltării. – Ridica + suf. -ător. DOOM
ridicătór s. n., pl. ridicătoáre
ridicătura
RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură. DOOM
ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
ridicături
RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură. DOOM
ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
ridicăturii
RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură. DOOM
ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
ridicăturile
RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură. DOOM
ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
ridicăturilor
RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură. DOOM
ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
ridul
RID, riduri, s. n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride. DOOM
rid s. n., pl. ríduri
ridului
RID, riduri, s. n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride. DOOM
rid s. n., pl. ríduri
riduri
RID, riduri, s. n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride. DOOM
rid s. n., pl. ríduri
ridurile
RID, riduri, s. n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride. DOOM
rid s. n., pl. ríduri
ridurilor
RID, riduri, s. n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride. DOOM
rid s. n., pl. ríduri
ridând
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridînd
RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A căpăta riduri. – Din fr. rider. DOOM
!ridá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se rideáză
ridări
RIDÁRE, ridări, s. f. Faptul de a se rida. – V. rida.
ridării
RIDÁRE, ridări, s. f. Faptul de a se rida. – V. rida.
ridările
RIDÁRE, ridări, s. f. Faptul de a se rida. – V. rida.
ridărilor
RIDÁRE, ridări, s. f. Faptul de a se rida. – V. rida.
riel
RIÉL s.m. Unitate monetară în Kampuchia. [Pron. ri-el. / < fr. riel].
riesling
RIESLING, (2) rieslinguri, s. n. 1. Soi de viță-de-vie originar din Germania, cu ciorchini cilindrici cu boabe dese, de culoare galbenă-verzuie cu mici puncte negre, cu pielița groasă. 2. Vin obținut din astfel de struguri. [Pron.: rísling. – Scris și: risling] – Din germ. Riesling, fr. riesling. DOOM
riesling [pron. rísling] (ries-) s. n., (sorturi, porții) pl. rieslinguri
rif
RIF, rifi, s. m. (Învechit și regional) Unitate de măsură pentru lungimi valorînd aproximativ 77 cm. Ieși afară, maică dragă, Să vezi domnii cum mă leagă Cu 3 rifi de primă neagră. ȘEZ. VII 167.
riff
RIFF s.n. (Jaz) Frază melodică sau motiv care se repetă ca fond sau ca temă principală. ♦ (p. restr.) Mod de construcție melodică caracteristic folclorului negru. [Pl. -uri. / < engl., fr., it. riff].
rifful
RIFF s.n. (Jaz) Frază melodică sau motiv care se repetă ca fond sau ca temă principală. ♦ (p. restr.) Mod de construcție melodică caracteristic folclorului negru. [Pl. -uri. / < engl., fr., it. riff].
riffului
RIFF s.n. (Jaz) Frază melodică sau motiv care se repetă ca fond sau ca temă principală. ♦ (p. restr.) Mod de construcție melodică caracteristic folclorului negru. [Pl. -uri. / < engl., fr., it. riff].
riffuri
RIFF s.n. (Jaz) Frază melodică sau motiv care se repetă ca fond sau ca temă principală. ♦ (p. restr.) Mod de construcție melodică caracteristic folclorului negru. [Pl. -uri. / < engl., fr., it. riff].
riffurile
RIFF s.n. (Jaz) Frază melodică sau motiv care se repetă ca fond sau ca temă principală. ♦ (p. restr.) Mod de construcție melodică caracteristic folclorului negru. [Pl. -uri. / < engl., fr., it. riff].
riffurilor
RIFF s.n. (Jaz) Frază melodică sau motiv care se repetă ca fond sau ca temă principală. ♦ (p. restr.) Mod de construcție melodică caracteristic folclorului negru. [Pl. -uri. / < engl., fr., it. riff].
riflat
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflata
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflate
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflatei
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflatele
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflatelor
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflatul
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflatului
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflați
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflații
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflaților
RIFLÁT, -Ă adj. (Despre valțuri) Care are rifluri. [< riflu].
riflu
RÍFLU, rifluri, s. n. Șanț de riflură. – Din germ. Riffel. DOOM
ríflu (ri-flu) s. n., art. ríflul; pl. rífluri
riflui
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluia
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiai
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiam
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiască
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiau
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiați
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiesc
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiește
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiești
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluii
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluim
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluind
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluire
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluire
RIFLUÍRE, rifluiri, s. f. Operație de executare a unor șanțuri sau canale în formă de elice pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară, prin așchiere cu ajutorul unei mașini-unelte speciale, numită mașină de rifluit. – V. riflui. DOOM
rifluíre (ri-flu-) s. f., g.-d. art. rifluírii; pl. rifluíri
rifluirea
RIFLUÍRE, rifluiri, s. f. Operație de executare a unor șanțuri sau canale în formă de elice pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară, prin așchiere cu ajutorul unei mașini-unelte speciale, numită mașină de rifluit. – V. riflui. DOOM
rifluíre (ri-flu-) s. f., g.-d. art. rifluírii; pl. rifluíri
rifluiri
RIFLUÍRE, rifluiri, s. f. Operație de executare a unor șanțuri sau canale în formă de elice pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară, prin așchiere cu ajutorul unei mașini-unelte speciale, numită mașină de rifluit. – V. riflui. DOOM
rifluíre (ri-flu-) s. f., g.-d. art. rifluírii; pl. rifluíri
rifluirii
RIFLUÍRE, rifluiri, s. f. Operație de executare a unor șanțuri sau canale în formă de elice pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară, prin așchiere cu ajutorul unei mașini-unelte speciale, numită mașină de rifluit. – V. riflui. DOOM
rifluíre (ri-flu-) s. f., g.-d. art. rifluírii; pl. rifluíri
rifluirile
RIFLUÍRE, rifluiri, s. f. Operație de executare a unor șanțuri sau canale în formă de elice pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară, prin așchiere cu ajutorul unei mașini-unelte speciale, numită mașină de rifluit. – V. riflui. DOOM
rifluíre (ri-flu-) s. f., g.-d. art. rifluírii; pl. rifluíri
rifluirilor
RIFLUÍRE, rifluiri, s. f. Operație de executare a unor șanțuri sau canale în formă de elice pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară, prin așchiere cu ajutorul unei mașini-unelte speciale, numită mașină de rifluit. – V. riflui. DOOM
rifluíre (ri-flu-) s. f., g.-d. art. rifluírii; pl. rifluíri
rifluiră
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluirăm
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluirăți
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluise
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluisem
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiseră
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiserăm
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiserăți
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiseși
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiseți
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluit
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluit
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui.
rifluitor
RIFLUITÓR, rifluitori, s. m. Muncitor care execută rifluri. [Pr.: -flu-i-] – Riflui + suf. -tor.
rifluitori
RIFLUITÓR, rifluitori, s. m. Muncitor care execută rifluri. [Pr.: -flu-i-] – Riflui + suf. -tor.
rifluitorii
RIFLUITÓR, rifluitori, s. m. Muncitor care execută rifluri. [Pr.: -flu-i-] – Riflui + suf. -tor.
rifluitorilor
RIFLUITÓR, rifluitori, s. m. Muncitor care execută rifluri. [Pr.: -flu-i-] – Riflui + suf. -tor.
rifluitorul
RIFLUITÓR, rifluitori, s. m. Muncitor care execută rifluri. [Pr.: -flu-i-] – Riflui + suf. -tor.
rifluitorului
RIFLUITÓR, rifluitori, s. m. Muncitor care execută rifluri. [Pr.: -flu-i-] – Riflui + suf. -tor.
rifluiși
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
rifluiți
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui. DOOM
rifluí (a ~) (ri-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rifluiésc, imperf. 3 sg. rifluiá; conj. prez. 3 să rifluiáscă
riflul
RÍFLU, rifluri, s. n. Șanț de riflură. – Din germ. Riffel. DOOM
ríflu (ri-flu) s. n., art. ríflul; pl. rífluri
riflului
RÍFLU, rifluri, s. n. Șanț de riflură. – Din germ. Riffel. DOOM
ríflu (ri-flu) s. n., art. ríflul; pl. rífluri
riflura
RIFLÚRĂ, rifluri, s. f. Fiecare dintre șanțurile elicoidale executate pe suprafața activă a cilindrilor valțurilor de moară, pentru a le mări eficacitatea. – Din fr. riflure. DOOM
riflúră (ri-flu-) s. f., g.-d. art. riflúrii; pl. riflúri
rifluri
RÍFLU, rifluri, s. n. Șanț de riflură. – Din germ. Riffel. DOOM
ríflu (ri-flu) s. n., art. ríflul; pl. rífluri
rifluri
RIFLÚRĂ, rifluri, s. f. Fiecare dintre șanțurile elicoidale executate pe suprafața activă a cilindrilor valțurilor de moară, pentru a le mări eficacitatea. – Din fr. riflure. DOOM
riflúră (ri-flu-) s. f., g.-d. art. riflúrii; pl. riflúri
riflurii
RIFLÚRĂ, rifluri, s. f. Fiecare dintre șanțurile elicoidale executate pe suprafața activă a cilindrilor valțurilor de moară, pentru a le mări eficacitatea. – Din fr. riflure. DOOM
riflúră (ri-flu-) s. f., g.-d. art. riflúrii; pl. riflúri
riflurile
RÍFLU, rifluri, s. n. Șanț de riflură. – Din germ. Riffel. DOOM
ríflu (ri-flu) s. n., art. ríflul; pl. rífluri
riflurile
RIFLÚRĂ, rifluri, s. f. Fiecare dintre șanțurile elicoidale executate pe suprafața activă a cilindrilor valțurilor de moară, pentru a le mări eficacitatea. – Din fr. riflure. DOOM
riflúră (ri-flu-) s. f., g.-d. art. riflúrii; pl. riflúri
riflurilor
RÍFLU, rifluri, s. n. Șanț de riflură. – Din germ. Riffel. DOOM
ríflu (ri-flu) s. n., art. ríflul; pl. rífluri
riflurilor
RIFLÚRĂ, rifluri, s. f. Fiecare dintre șanțurile elicoidale executate pe suprafața activă a cilindrilor valțurilor de moară, pentru a le mări eficacitatea. – Din fr. riflure. DOOM
riflúră (ri-flu-) s. f., g.-d. art. riflúrii; pl. riflúri
rift
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Șir de rupturi ale scoarței terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisură în sol făcută de un râu. – Din fr., engl. rift.
riftul
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Șir de rupturi ale scoarței terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisură în sol făcută de un râu. – Din fr., engl. rift.
riftului
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Șir de rupturi ale scoarței terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisură în sol făcută de un râu. – Din fr., engl. rift.
rifturi
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Șir de rupturi ale scoarței terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisură în sol făcută de un râu. – Din fr., engl. rift.
rifturile
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Șir de rupturi ale scoarței terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisură în sol făcută de un râu. – Din fr., engl. rift.
rifturilor
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Șir de rupturi ale scoarței terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisură în sol făcută de un râu. – Din fr., engl. rift.
riga
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (Înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. DOOM
rígă (înv.) s. m., g.-d. art. rígăi; pl. rigi
righii
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (Înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. DOOM
rígă (înv.) s. m., g.-d. art. rígăi; pl. rigi
right
ALL RIGHT loc. adv., interj. Bine! în regulă! [Pr.: olráĭt] – Cuv. engl. DOOM
all right (angl.) [pron. olráĭt] loc. adj., loc. adv., interj.
rigi
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (Înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. DOOM
rígă (înv.) s. m., g.-d. art. rígăi; pl. rigi
rigid
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigida
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigide
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigidei
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigidele
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigidelor
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigidimetre
RIGIDIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rigidității dielectrice. [< fr. rigidimètre].
rigidimetrele
RIGIDIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rigidității dielectrice. [< fr. rigidimètre].
rigidimetrelor
RIGIDIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rigidității dielectrice. [< fr. rigidimètre].
rigidimetru
RIGIDIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rigidității dielectrice. [< fr. rigidimètre].
rigidimetrul
RIGIDIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rigidității dielectrice. [< fr. rigidimètre].
rigidimetrului
RIGIDIMÉTRU s.n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea rigidității dielectrice. [< fr. rigidimètre].
rigiditate
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité. DOOM
rigiditáte s. f., g.-d. art. rigiditắții; pl. rigiditắți
rigiditatea
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité. DOOM
rigiditáte s. f., g.-d. art. rigiditắții; pl. rigiditắți
rigidități
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité. DOOM
rigiditáte s. f., g.-d. art. rigiditắții; pl. rigiditắți
rigidității
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité. DOOM
rigiditáte s. f., g.-d. art. rigiditắții; pl. rigiditắți
rigiditățile
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité. DOOM
rigiditáte s. f., g.-d. art. rigiditắții; pl. rigiditắți
rigidităților
RIGIDITÁTE, rigidități, s. f. 1. Însușirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub acțiunea forțelor care se exercită asupra lor. ◊ Rigiditate dielectrică = proprietate a unui mediu rău conducător de electricitate de a nu fi străpuns sub acțiunea unui câmp electric. ♦ Lipsă de flexibilitate; înțepeneală. ◊ Rigiditate musculară = contracție musculară susținută apărută în unele boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinală, tetanosul. Rigiditate cadaverică = fenomen general de întărire și de înțepenire musculară, care apare în primele ore după moarte, ca urmare a coagulării proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigență. – Din fr. rigidité. DOOM
rigiditáte s. f., g.-d. art. rigiditắții; pl. rigiditắți
rigidiza
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizai
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizam
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizare
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizare
RIGIDIZÁRE, rigidizări, s. f. Operație de întărire a unui element de construcție prin adăugarea unei piese care împiedică deformarea lui. – V. rigidiza. DOOM
rigidizáre s. f., g.-d. art. rigidizắrii; pl. rigidizắri
rigidizarea
RIGIDIZÁRE, rigidizări, s. f. Operație de întărire a unui element de construcție prin adăugarea unei piese care împiedică deformarea lui. – V. rigidiza. DOOM
rigidizáre s. f., g.-d. art. rigidizắrii; pl. rigidizắri
rigidizară
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizarăm
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizarăți
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizase
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizasem
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizaseră
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizaserăm
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizaserăți
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizaseși
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizaseți
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizat
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizat
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza.
rigidizau
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizași
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizați
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizează
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizez
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizeze
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizezi
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizând
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizînd
RIGIDIZÁ, rigidizez, vb. I. Tranz. A întări o piesă sau un element de construcție cu ajutorul unor nervuri, traverse etc., fixate prin nituire ori prin sudură. – Rigid + suf. -iza. DOOM
rigidizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rigidizeáză
rigidizări
RIGIDIZÁRE, rigidizări, s. f. Operație de întărire a unui element de construcție prin adăugarea unei piese care împiedică deformarea lui. – V. rigidiza. DOOM
rigidizáre s. f., g.-d. art. rigidizắrii; pl. rigidizắri
rigidizării
RIGIDIZÁRE, rigidizări, s. f. Operație de întărire a unui element de construcție prin adăugarea unei piese care împiedică deformarea lui. – V. rigidiza. DOOM
rigidizáre s. f., g.-d. art. rigidizắrii; pl. rigidizắri
rigidizările
RIGIDIZÁRE, rigidizări, s. f. Operație de întărire a unui element de construcție prin adăugarea unei piese care împiedică deformarea lui. – V. rigidiza. DOOM
rigidizáre s. f., g.-d. art. rigidizắrii; pl. rigidizắri
rigidizărilor
RIGIDIZÁRE, rigidizări, s. f. Operație de întărire a unui element de construcție prin adăugarea unei piese care împiedică deformarea lui. – V. rigidiza. DOOM
rigidizáre s. f., g.-d. art. rigidizắrii; pl. rigidizắri
rigidul
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigidului
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigii
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (Înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. DOOM
rígă (înv.) s. m., g.-d. art. rígăi; pl. rigi
rigilor
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (Înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. DOOM
rígă (înv.) s. m., g.-d. art. rígăi; pl. rigi
rigizi
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigizii
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigizilor
RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. DOOM
rigíd adj. m., pl. rigízi; f. rigídă, pl. rigíde
rigla
RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”. DOOM
ríglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. ríglei; pl. rígle
riglat
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglata
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglate
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglatei
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglatele
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglatelor
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglatul
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglatului
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglați
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglații
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
riglaților
RIGLÁT, -Ă, riglați, -te, adj. 1. (Rar) Liniat. 2. (Despre suprafețe) Care se obține prin mișcarea unei linii drepte. – Riglă + suf. -at (după fr. réglé). DOOM
riglát (ri-glat) adj. m., pl. rigláți; f. riglátă, pl. rigláte
rigle
RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”. DOOM
ríglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. ríglei; pl. rígle
riglei
RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”. DOOM
ríglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. ríglei; pl. rígle
riglele
RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”. DOOM
ríglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. ríglei; pl. rígle
riglelor
RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”. DOOM
ríglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. ríglei; pl. rígle
rigleta
RIGLÉTĂ, riglete, s. f. 1. Riglă lungă de 2-5 m, folosită în măsurări topografice. 2. Riglă mobilă a unei rigle de calcul. – Din fr. réglette (după riglă). DOOM
riglétă (ri-gle-) s. f., g.-d. art. riglétei; pl. rigléte
riglete
RIGLÉTĂ, riglete, s. f. 1. Riglă lungă de 2-5 m, folosită în măsurări topografice. 2. Riglă mobilă a unei rigle de calcul. – Din fr. réglette (după riglă). DOOM
riglétă (ri-gle-) s. f., g.-d. art. riglétei; pl. rigléte
rigletei
RIGLÉTĂ, riglete, s. f. 1. Riglă lungă de 2-5 m, folosită în măsurări topografice. 2. Riglă mobilă a unei rigle de calcul. – Din fr. réglette (după riglă). DOOM
riglétă (ri-gle-) s. f., g.-d. art. riglétei; pl. rigléte
rigletele
RIGLÉTĂ, riglete, s. f. 1. Riglă lungă de 2-5 m, folosită în măsurări topografice. 2. Riglă mobilă a unei rigle de calcul. – Din fr. réglette (după riglă). DOOM
riglétă (ri-gle-) s. f., g.-d. art. riglétei; pl. rigléte
rigletelor
RIGLÉTĂ, riglete, s. f. 1. Riglă lungă de 2-5 m, folosită în măsurări topografice. 2. Riglă mobilă a unei rigle de calcul. – Din fr. réglette (după riglă). DOOM
riglétă (ri-gle-) s. f., g.-d. art. riglétei; pl. rigléte
rigli
rigli, riglesc v. r. a se uita, a privi, a scruta.
rigoare
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris. DOOM
rigoáre s. f., g.-d. art. rigórii; pl. rigóri
rigoarea
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris. DOOM
rigoáre s. f., g.-d. art. rigórii; pl. rigóri
rigodon
RIGODÓN s.n. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi, plin de viață; melodia acestui dans. [< fr. rigodon].
rigola
RIGÓLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare. 2. Canal mic sau brazdă prin care este condusă apa de irigație la plante. 3. Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. – Din fr. rigole (cu unele sensuri după germ. Rigole). DOOM
rigólă s. f., g.-d. art. rigólei; pl. rigóle
rigole
RIGÓLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare. 2. Canal mic sau brazdă prin care este condusă apa de irigație la plante. 3. Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. – Din fr. rigole (cu unele sensuri după germ. Rigole). DOOM
rigólă s. f., g.-d. art. rigólei; pl. rigóle
rigolei
RIGÓLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare. 2. Canal mic sau brazdă prin care este condusă apa de irigație la plante. 3. Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. – Din fr. rigole (cu unele sensuri după germ. Rigole). DOOM
rigólă s. f., g.-d. art. rigólei; pl. rigóle
rigolele
RIGÓLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare. 2. Canal mic sau brazdă prin care este condusă apa de irigație la plante. 3. Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. – Din fr. rigole (cu unele sensuri după germ. Rigole). DOOM
rigólă s. f., g.-d. art. rigólei; pl. rigóle
rigolelor
RIGÓLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială făcută de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare. 2. Canal mic sau brazdă prin care este condusă apa de irigație la plante. 3. Formă de eroziune în adâncime (până la 50 cm) a solului ca rezultat al acțiunii șuvoaielor de apă. – Din fr. rigole (cu unele sensuri după germ. Rigole). DOOM
rigólă s. f., g.-d. art. rigólei; pl. rigóle
rigori
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris. DOOM
rigoáre s. f., g.-d. art. rigórii; pl. rigóri
rigorii
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris. DOOM
rigoáre s. f., g.-d. art. rigórii; pl. rigóri
rigorile
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris. DOOM
rigoáre s. f., g.-d. art. rigórii; pl. rigóri
rigorilor
RIGOÁRE, rigori, s. f. Asprime, severitate, strictețe, strășnicie. ◊ Loc. adj. De rigoare = care este cerut de o anumită împrejurare, de o anumită etichetă; potrivit împrejurării. ◊ Loc. adv. La rigoare = în caz de extremă necesitate. ♦ (La pl.) Principii severe; rigurozitate. – Din fr. rigueur, it. rigore, lat. rigor, -ris. DOOM
rigoáre s. f., g.-d. art. rigórii; pl. rigóri
rigorism
RIGORÍSM s. n. 1. Concepție etică care nu admite acțiuni indiferente în domeniul moralei și susține că numai acțiunile ce se întemeiază pe respectul legii morale au valoare morală. 2. Severitate extremă în stabilirea, în interpretarea sau în aplicarea normelor morale sau, p. gener., a altor norme. – Din fr. rigorisme. DOOM
rigorísm s. n.
rigorist
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigorist
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigorista
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigorista
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriste
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriste
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristei
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristei
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristele
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristele
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristelor
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristelor
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristul
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristul
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristului
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoristului
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriști
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriști
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriștii
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriștii
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriștilor
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigoriștilor
RIGORÍST, -Ă, rigoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al rigorismului. – Din fr. rigoriste. DOOM
*rigoríst adj. m., s. m., pl. rigoríști; adj. f., s. f. rigorístă, pl. rigoríste
rigsdag
RIGSDÁG s.n. Vechea denumire a parlamentului danez, azi folketing. [Pron. ricsdag. / < fr. rigsdag < cuv. danez].
riguroasa
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
riguroase
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
riguroasei
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
riguroasele
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
riguroaselor
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
riguros
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
rigurosul
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
rigurosului
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
rigurozitate
RIGUROZITÁTE s. f. Strictețe; severitate, rigiditate, asprime. – Riguros + suf. -itate. Cf. it. rigorosita. DOOM
rigurozitáte s. f., g.-d. art. rigurozitắții
rigurozitatea
RIGUROZITÁTE s. f. Strictețe; severitate, rigiditate, asprime. – Riguros + suf. -itate. Cf. it. rigorosita. DOOM
rigurozitáte s. f., g.-d. art. rigurozitắții
rigurozități
RIGUROZITÁTE s. f. Strictețe; severitate, rigiditate, asprime. – Riguros + suf. -itate. Cf. it. rigorosita. DOOM
rigurozitáte s. f., g.-d. art. rigurozitắții
rigurozității
RIGUROZITÁTE s. f. Strictețe; severitate, rigiditate, asprime. – Riguros + suf. -itate. Cf. it. rigorosita. DOOM
rigurozitáte s. f., g.-d. art. rigurozitắții
riguroși
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
riguroșii
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
riguroșilor
RIGURÓS, -OÁSĂ, riguroși, -oase, adj. 1. Care este făcut cu rigurozitate, cu scrupulozitate; sever, strict, aspru. 2. Care nu admite abateri; inflexibil, necruțător, neînduplecat. 3. (Despre demonstrații) În care fiecare afirmație este consecința clară a afirmațiilor demonstrate anterior. – Din fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso. DOOM
rigurós adj. m., pl. riguróși; f. riguroásă, pl. riguroáse
rigăi
RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (Înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. DOOM
rígă (înv.) s. m., g.-d. art. rígăi; pl. rigi
rihtui
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuia
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiai
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiam
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiască
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiau
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiați
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiesc
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiește
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiești
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuii
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuim
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuind
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuire
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuire
RIHTUÍRE, rihtuiri, s. f. Acțiunea de a rihtui și rezultatul ei. – V. rihtui. DOOM
rihtuíre s. f., g.-d. art. rihtuírii; pl. rihtuíri
rihtuirea
RIHTUÍRE, rihtuiri, s. f. Acțiunea de a rihtui și rezultatul ei. – V. rihtui. DOOM
rihtuíre s. f., g.-d. art. rihtuírii; pl. rihtuíri
rihtuiri
RIHTUÍRE, rihtuiri, s. f. Acțiunea de a rihtui și rezultatul ei. – V. rihtui. DOOM
rihtuíre s. f., g.-d. art. rihtuírii; pl. rihtuíri
rihtuirii
RIHTUÍRE, rihtuiri, s. f. Acțiunea de a rihtui și rezultatul ei. – V. rihtui. DOOM
rihtuíre s. f., g.-d. art. rihtuírii; pl. rihtuíri
rihtuirile
RIHTUÍRE, rihtuiri, s. f. Acțiunea de a rihtui și rezultatul ei. – V. rihtui. DOOM
rihtuíre s. f., g.-d. art. rihtuírii; pl. rihtuíri
rihtuirilor
RIHTUÍRE, rihtuiri, s. f. Acțiunea de a rihtui și rezultatul ei. – V. rihtui. DOOM
rihtuíre s. f., g.-d. art. rihtuírii; pl. rihtuíri
rihtuiră
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuirăm
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuirăți
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuise
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuisem
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiseră
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiserăm
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiserăți
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiseși
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiseți
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuit
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuit
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuita
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuite
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuitei
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuitele
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuitelor
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuitoare
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitoarea
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitoarei
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitoarele
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitoarelor
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitor
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitori
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitorii
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitorilor
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitorul
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitorului
RIHTUITÓR, -OÁRE, rihtuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care rihtuiește. [Pr.: -tu-i-] – Rihtui + suf. -tor. DOOM
rihtuitór (-tu-i-) s. m., pl. rihtuitóri
rihtuitul
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuitului
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuiși
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiți
RIHTUÍ, rihtuiesc, vb. IV. Tranz. A croi și a îmbina prin cusături piesele de piele care compun obiectele de încălțăminte; a pune căptușeala unei fețe croite. – Probabil din germ. richten. DOOM
rihtuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rihtuiésc, imperf. 3 sg. rihtuiá; conj. prez. 3 să rihtuiáscă
rihtuiți
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuiții
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rihtuiților
RIHTUÍT s. n. Faptul de a rihtui. – V. rihtui. DOOM
rihtuít s. n.
rijă
RÍJĂ s. f. v. rujă.
riksdag
RIKSDÁG s.n. Denumire a parlamentului suedez. [Pron. ricsdag. / < fr. riksdag < cuv. suedez].
riksmål
RIKSMÁL s.n. Una dintre cele două limbi literare norvegiene moderne, alături de landsmal. [Pron. ricsmol. / < norv. riksmal]. DOOM
!ríksmål (norv.) (înv.) [å pron. o] (riks-mål) s. n.
ril
RIL, riluri, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: rile. – Var.: rílă s. f.] – Din germ. Rille. DOOM
ril s. n., pl. ríluri
rile
RIL, riluri, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: rile. – Var.: rílă s. f.] – Din germ. Rille. DOOM
ril s. n., pl. ríluri
rilele
RIL, riluri, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: rile. – Var.: rílă s. f.] – Din germ. Rille. DOOM
ril s. n., pl. ríluri
rilelor
RIL, riluri, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: rile. – Var.: rílă s. f.] – Din germ. Rille. DOOM
ril s. n., pl. ríluri
rilul
RIL, riluri, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: rile. – Var.: rílă s. f.] – Din germ. Rille. DOOM
ril s. n., pl. ríluri
rilului
RIL, riluri, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: rile. – Var.: rílă s. f.] – Din germ. Rille. DOOM
ril s. n., pl. ríluri
rilă
LÍRĂ2, lire, s. f. Unitate monetară în Cipru, Egipt, Liban, Malta, San Marino, Siria, Turcia. ◊ Liră sterlină = unitate monetară în Marea Britanie. – Din it. lira. DOOM
líră (instrument, monedă) s. f., g.-d. art. lírei; pl. líre; (liră sterlină) simb. £
rilă
RIL, riluri, s. n. Șanț făcut cu o mașină specială pe linia de îndoire a unui carton (astfel încât straturile exterioare din spatele îndoiturii să nu se rupă). ♦ Șanț pe un disc (4). [Pl. și: rile. – Var.: rílă s. f.] – Din germ. Rille. DOOM
ril s. n., pl. ríluri
rima
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rima
RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime. DOOM
rímă s. f., g.-d. art. rímei; pl. ríme
rimai
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimam
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimare
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimare
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer.
rimară
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimarăm
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimarăți
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimase
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimasem
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimaseră
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimaserăm
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimaserăți
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimaseși
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimaseți
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimat
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimat
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimata
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimate
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimatei
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimatele
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimatelor
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimatul
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimatului
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimau
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimaye
RIMAYE s.n. (Geol.) Crevasă care separă masa de gheață (zăpadă) de pereții stâncoși în regiunile muntoase. [Pron. rimai. / < fr. rimaye, cf. lat. rima – crăpătură].
rimași
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimați
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimați
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimații
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rimaților
RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.
rime
RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime. DOOM
rímă s. f., g.-d. art. rímei; pl. ríme
rimează
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimei
RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime. DOOM
rímă s. f., g.-d. art. rímei; pl. ríme
rimel
RIMÉL, rimeluri, s. n. Produs cosmetic care se prezintă sub formă de pastă de diverse culori, folosit pentru machierea genelor. – Din fr. rimmel. DOOM
rimél s. n., pl. riméluri
rimela
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelai
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelam
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelare
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelare
RIMELÁRE, rimelări, s. f. Acțiunea de a (se) rimela și rezultatul ei. – V. rimela.
rimelarea
RIMELÁRE, rimelări, s. f. Acțiunea de a (se) rimela și rezultatul ei. – V. rimela.
rimelară
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelarăm
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelarăți
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelase
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelasem
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelaseră
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelaserăm
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelaserăți
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelaseși
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelaseți
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelat
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelat
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelat
RIMELÁT1 s. n. Faptul de a (se) rimela. – V. rimela.
rimelata
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelate
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelatei
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelatele
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelatelor
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelatul
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelatului
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelau
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelași
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelați
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelați
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelații
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimelaților
RIMELÁT2, -Ă, rimelați, -te, adj. (Despre gene, ochi) Care este dat cu rimel; (despre persoane) care are ochii fardați cu rimel. – V. rimela.
rimele
RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime. DOOM
rímă s. f., g.-d. art. rímei; pl. ríme
rimelează
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelez
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimeleze
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelezi
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelor
RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime. DOOM
rímă s. f., g.-d. art. rímei; pl. ríme
rimelul
RIMÉL, rimeluri, s. n. Produs cosmetic care se prezintă sub formă de pastă de diverse culori, folosit pentru machierea genelor. – Din fr. rimmel. DOOM
rimél s. n., pl. riméluri
rimelului
RIMÉL, rimeluri, s. n. Produs cosmetic care se prezintă sub formă de pastă de diverse culori, folosit pentru machierea genelor. – Din fr. rimmel. DOOM
rimél s. n., pl. riméluri
rimeluri
RIMÉL, rimeluri, s. n. Produs cosmetic care se prezintă sub formă de pastă de diverse culori, folosit pentru machierea genelor. – Din fr. rimmel. DOOM
rimél s. n., pl. riméluri
rimelurile
RIMÉL, rimeluri, s. n. Produs cosmetic care se prezintă sub formă de pastă de diverse culori, folosit pentru machierea genelor. – Din fr. rimmel. DOOM
rimél s. n., pl. riméluri
rimelurilor
RIMÉL, rimeluri, s. n. Produs cosmetic care se prezintă sub formă de pastă de diverse culori, folosit pentru machierea genelor. – Din fr. rimmel. DOOM
rimél s. n., pl. riméluri
rimelând
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelînd
RIMELÁ, rimelez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) da cu rimel pe gene. – Din rimel. DOOM
rimelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeleáză
rimelări
RIMELÁRE, rimelări, s. f. Acțiunea de a (se) rimela și rezultatul ei. – V. rimela.
rimelării
RIMELÁRE, rimelări, s. f. Acțiunea de a (se) rimela și rezultatul ei. – V. rimela.
rimelările
RIMELÁRE, rimelări, s. f. Acțiunea de a (se) rimela și rezultatul ei. – V. rimela.
rimelărilor
RIMELÁRE, rimelări, s. f. Acțiunea de a (se) rimela și rezultatul ei. – V. rimela.
rimesă
RIMÉSĂ s.f. Depozit, magazie. ♦ Comision; remiză. ♦ Sumă pe care muncitorii sezonieri din străinătate o trimit în patrie. [Cf. it. rimessa, germ. Rimesse].
rimez
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimeze
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimezi
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimând
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rimînd
RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. DOOM
rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză
rin
RIN- v. rino-.
rina
RÍNĂ, rine, s. f. Jgheab prin care metalele și aliajele topite se scurg din cuptoare în oalele de turnare sau de transport. – Din germ. Rinne. DOOM
rínă s. f., g.-d. art. rínei; pl. ríne
rinalgia
RINALGÍE s.f. Durere de nas. [Gen. -iei. / < fr. rhinalgie, cf. gr. rhis – nas, algos – durere]. DOOM
!rinalgíe (ri-nal-/rin-al-) s. f., art. rinalgía, g.-d. rinalgíi, art. rinalgíei
rinalgie
RINALGÍE s.f. Durere de nas. [Gen. -iei. / < fr. rhinalgie, cf. gr. rhis – nas, algos – durere]. DOOM
!rinalgíe (ri-nal-/rin-al-) s. f., art. rinalgía, g.-d. rinalgíi, art. rinalgíei
rinalgiei
RINALGÍE s.f. Durere de nas. [Gen. -iei. / < fr. rhinalgie, cf. gr. rhis – nas, algos – durere]. DOOM
!rinalgíe (ri-nal-/rin-al-) s. f., art. rinalgía, g.-d. rinalgíi, art. rinalgíei
rinalgii
RINALGÍE s.f. Durere de nas. [Gen. -iei. / < fr. rhinalgie, cf. gr. rhis – nas, algos – durere]. DOOM
!rinalgíe (ri-nal-/rin-al-) s. f., art. rinalgía, g.-d. rinalgíi, art. rinalgíei
rinalgiile
RINALGÍE s.f. Durere de nas. [Gen. -iei. / < fr. rhinalgie, cf. gr. rhis – nas, algos – durere]. DOOM
!rinalgíe (ri-nal-/rin-al-) s. f., art. rinalgía, g.-d. rinalgíi, art. rinalgíei
rinalgiilor
RINALGÍE s.f. Durere de nas. [Gen. -iei. / < fr. rhinalgie, cf. gr. rhis – nas, algos – durere]. DOOM
!rinalgíe (ri-nal-/rin-al-) s. f., art. rinalgía, g.-d. rinalgíi, art. rinalgíei
rinascimento
RINASCIMÉNTO s.n. Denumire dată curentului cultural al Renașterii în Italia. [< it. rinascimento].
rincocefal
RINCOCEFÁL, rincocefali, s. m. (La pl.) Ordin primitiv de reptile caracterizat prin existența coardei dorsale; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. – Din fr. rhynchocéphale. DOOM
rincocefál s. m., pl. rincocefáli
rincocefali
RINCOCEFÁL, rincocefali, s. m. (La pl.) Ordin primitiv de reptile caracterizat prin existența coardei dorsale; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. – Din fr. rhynchocéphale. DOOM
rincocefál s. m., pl. rincocefáli
rincocefalii
RINCOCEFÁL, rincocefali, s. m. (La pl.) Ordin primitiv de reptile caracterizat prin existența coardei dorsale; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. – Din fr. rhynchocéphale. DOOM
rincocefál s. m., pl. rincocefáli
rincocefalilor
RINCOCEFÁL, rincocefali, s. m. (La pl.) Ordin primitiv de reptile caracterizat prin existența coardei dorsale; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. – Din fr. rhynchocéphale. DOOM
rincocefál s. m., pl. rincocefáli
rincocefalul
RINCOCEFÁL, rincocefali, s. m. (La pl.) Ordin primitiv de reptile caracterizat prin existența coardei dorsale; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. – Din fr. rhynchocéphale. DOOM
rincocefál s. m., pl. rincocefáli
rincocefalului
RINCOCEFÁL, rincocefali, s. m. (La pl.) Ordin primitiv de reptile caracterizat prin existența coardei dorsale; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. – Din fr. rhynchocéphale. DOOM
rincocefál s. m., pl. rincocefáli
rinconela
RINCONÉLA s.f. (Zool.) Gen de brahiopode marine fosile din era secundară. [< fr. rhynchonelle].
rindea
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende. DOOM
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rindeaua
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende. DOOM
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rindela
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelai
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelam
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelare
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelare
RINDELÁRE, rindelări, s. f. Rindeluire. – V. rindela.
rindelară
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelarăm
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelarăți
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelase
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelasem
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelaseră
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelaserăm
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelaserăți
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelaseși
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelaseți
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelat
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelat
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea.
rindelau
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelași
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelați
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindele
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende. DOOM
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rindelează
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelei
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende. DOOM
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rindelele
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende. DOOM
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rindelelor
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende. DOOM
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rindelez
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindeleze
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelezi
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelui
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluia
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiai
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiam
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiască
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiau
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiați
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiesc
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiește
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiești
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluii
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluim
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluind
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluire
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluire
RINDELUÍRE, rindeluiri, s. f. Acțiunea de a rindelui și rezultatul ei; rindeluit. – V. rindelui. DOOM
rindeluíre s. f., g.-d. art. rindeluírii; pl. rindeluíri
rindeluirea
RINDELUÍRE, rindeluiri, s. f. Acțiunea de a rindelui și rezultatul ei; rindeluit. – V. rindelui. DOOM
rindeluíre s. f., g.-d. art. rindeluírii; pl. rindeluíri
rindeluiri
RINDELUÍRE, rindeluiri, s. f. Acțiunea de a rindelui și rezultatul ei; rindeluit. – V. rindelui. DOOM
rindeluíre s. f., g.-d. art. rindeluírii; pl. rindeluíri
rindeluirii
RINDELUÍRE, rindeluiri, s. f. Acțiunea de a rindelui și rezultatul ei; rindeluit. – V. rindelui. DOOM
rindeluíre s. f., g.-d. art. rindeluírii; pl. rindeluíri
rindeluirile
RINDELUÍRE, rindeluiri, s. f. Acțiunea de a rindelui și rezultatul ei; rindeluit. – V. rindelui. DOOM
rindeluíre s. f., g.-d. art. rindeluírii; pl. rindeluíri
rindeluirilor
RINDELUÍRE, rindeluiri, s. f. Acțiunea de a rindelui și rezultatul ei; rindeluit. – V. rindelui. DOOM
rindeluíre s. f., g.-d. art. rindeluírii; pl. rindeluíri
rindeluiră
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluirăm
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluirăți
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluise
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluisem
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiseră
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiserăm
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiserăți
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiseși
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiseți
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluit
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluit
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluita
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluite
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluitei
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluitele
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluitelor
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluitul
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluitului
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluiși
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiți
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. DOOM
rindeluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rindeluiésc, imperf. 3 sg. rindeluiá; conj. prez. 3 să rindeluiáscă
rindeluiți
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluiții
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindeluiților
RINDELUÍT s. n. Rindeluire. – V. rindelui. DOOM
rindeluít s. n.
rindelând
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rindelînd
RINDELÁ, rindelez, vb. IV. Tranz. A rindelui. – V. rindea. DOOM
rindelá (a ~) vb., ind. prez. 3 rindeleáză
rine
RÍNĂ, rine, s. f. Jgheab prin care metalele și aliajele topite se scurg din cuptoare în oalele de turnare sau de transport. – Din germ. Rinne. DOOM
rínă s. f., g.-d. art. rínei; pl. ríne
rinei
RÍNĂ, rine, s. f. Jgheab prin care metalele și aliajele topite se scurg din cuptoare în oalele de turnare sau de transport. – Din germ. Rinne. DOOM
rínă s. f., g.-d. art. rínei; pl. ríne
rinele
RÍNĂ, rine, s. f. Jgheab prin care metalele și aliajele topite se scurg din cuptoare în oalele de turnare sau de transport. – Din germ. Rinne. DOOM
rínă s. f., g.-d. art. rínei; pl. ríne
rinelor
RÍNĂ, rine, s. f. Jgheab prin care metalele și aliajele topite se scurg din cuptoare în oalele de turnare sau de transport. – Din germ. Rinne. DOOM
rínă s. f., g.-d. art. rínei; pl. ríne
rinencefal
RINENCEFÁL, rinencefale, s. n. Parte a creierului în care se realizează integrări superioare ale funcțiilor vegetative și emoționale. – Din fr. rhinencéphale. DOOM
!rinencefál (ri-nen-/rin-en-) s. n., pl. rinencefále
rinencefal
RINENCEFÁL s.n. (Anat.) Parte mediană a creierului, care cuprinde formațiile anatomice olfactive. [< fr. rhinencéphale, cf. gr. rhis – nas, enkephalos – creier].
rinencefale
RINENCEFÁL, rinencefale, s. n. Parte a creierului în care se realizează integrări superioare ale funcțiilor vegetative și emoționale. – Din fr. rhinencéphale. DOOM
!rinencefál (ri-nen-/rin-en-) s. n., pl. rinencefále
rinencefalele
RINENCEFÁL, rinencefale, s. n. Parte a creierului în care se realizează integrări superioare ale funcțiilor vegetative și emoționale. – Din fr. rhinencéphale. DOOM
!rinencefál (ri-nen-/rin-en-) s. n., pl. rinencefále
rinencefalelor
RINENCEFÁL, rinencefale, s. n. Parte a creierului în care se realizează integrări superioare ale funcțiilor vegetative și emoționale. – Din fr. rhinencéphale. DOOM
!rinencefál (ri-nen-/rin-en-) s. n., pl. rinencefále
rinencefalul
RINENCEFÁL, rinencefale, s. n. Parte a creierului în care se realizează integrări superioare ale funcțiilor vegetative și emoționale. – Din fr. rhinencéphale. DOOM
!rinencefál (ri-nen-/rin-en-) s. n., pl. rinencefále
rinencefalului
RINENCEFÁL, rinencefale, s. n. Parte a creierului în care se realizează integrări superioare ale funcțiilor vegetative și emoționale. – Din fr. rhinencéphale. DOOM
!rinencefál (ri-nen-/rin-en-) s. n., pl. rinencefále
rinforzando
RINFORZÁNDO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Prin creșterea momentană a sonorității; cu sonoritate crescută. [Pr.: rinforțándo] – Cuv. it. DOOM
rinforzándo / rinforzáto (it.) [z pron. ț] adv.; abr. rinf. / rf. / rfz.
ring
RING, ringuri, s. n. 1. Estradă ridicată la o înălțime regulamentară, de formă pătrată și împrejmuită cu corzi sprijinite pe patru stâlpi, unde se dispută gale de box. ♦ P. ext. Box. ♦ Platformă, estradă sau spațiu special amenajat într-un local, pe care se dansează. 2. Mașină specială folosită în industria textilă pentru întinderea sau dublarea tortului, pentru răsucirea firului și înfășurarea lui pe țevi. 3. Cerc de metal pentru acostarea navelor, fixat de bulonul de pe peretele cheiului. – Din fr., engl. ring. DOOM
ring s. n., pl. rínguri
ringlotă
RINGLÓTĂ s. f. v. renglotă. DOOM
renglótă s. f., g.-d. art. renglótei; pl. renglóte
ringlă
rínglă (-le), s. f. – Zăvor, cheie de tipar. Germ. Ringel „brățară, inel”.
ringul
RING, ringuri, s. n. 1. Estradă ridicată la o înălțime regulamentară, de formă pătrată și împrejmuită cu corzi sprijinite pe patru stâlpi, unde se dispută gale de box. ♦ P. ext. Box. ♦ Platformă, estradă sau spațiu special amenajat într-un local, pe care se dansează. 2. Mașină specială folosită în industria textilă pentru întinderea sau dublarea tortului, pentru răsucirea firului și înfășurarea lui pe țevi. 3. Cerc de metal pentru acostarea navelor, fixat de bulonul de pe peretele cheiului. – Din fr., engl. ring. DOOM
ring s. n., pl. rínguri
ringului
RING, ringuri, s. n. 1. Estradă ridicată la o înălțime regulamentară, de formă pătrată și împrejmuită cu corzi sprijinite pe patru stâlpi, unde se dispută gale de box. ♦ P. ext. Box. ♦ Platformă, estradă sau spațiu special amenajat într-un local, pe care se dansează. 2. Mașină specială folosită în industria textilă pentru întinderea sau dublarea tortului, pentru răsucirea firului și înfășurarea lui pe țevi. 3. Cerc de metal pentru acostarea navelor, fixat de bulonul de pe peretele cheiului. – Din fr., engl. ring. DOOM
ring s. n., pl. rínguri
ringuri
RING, ringuri, s. n. 1. Estradă ridicată la o înălțime regulamentară, de formă pătrată și împrejmuită cu corzi sprijinite pe patru stâlpi, unde se dispută gale de box. ♦ P. ext. Box. ♦ Platformă, estradă sau spațiu special amenajat într-un local, pe care se dansează. 2. Mașină specială folosită în industria textilă pentru întinderea sau dublarea tortului, pentru răsucirea firului și înfășurarea lui pe țevi. 3. Cerc de metal pentru acostarea navelor, fixat de bulonul de pe peretele cheiului. – Din fr., engl. ring. DOOM
ring s. n., pl. rínguri
ringurile
RING, ringuri, s. n. 1. Estradă ridicată la o înălțime regulamentară, de formă pătrată și împrejmuită cu corzi sprijinite pe patru stâlpi, unde se dispută gale de box. ♦ P. ext. Box. ♦ Platformă, estradă sau spațiu special amenajat într-un local, pe care se dansează. 2. Mașină specială folosită în industria textilă pentru întinderea sau dublarea tortului, pentru răsucirea firului și înfășurarea lui pe țevi. 3. Cerc de metal pentru acostarea navelor, fixat de bulonul de pe peretele cheiului. – Din fr., engl. ring. DOOM
ring s. n., pl. rínguri
ringurilor
RING, ringuri, s. n. 1. Estradă ridicată la o înălțime regulamentară, de formă pătrată și împrejmuită cu corzi sprijinite pe patru stâlpi, unde se dispută gale de box. ♦ P. ext. Box. ♦ Platformă, estradă sau spațiu special amenajat într-un local, pe care se dansează. 2. Mașină specială folosită în industria textilă pentru întinderea sau dublarea tortului, pentru răsucirea firului și înfășurarea lui pe țevi. 3. Cerc de metal pentru acostarea navelor, fixat de bulonul de pe peretele cheiului. – Din fr., engl. ring. DOOM
ring s. n., pl. rínguri
rinichi
RINÍCHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretă și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ◊ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus. DOOM
riníchi s. m., pl. riníchi, art. riníchii
rinichii
RINÍCHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretă și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ◊ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus. DOOM
riníchi s. m., pl. riníchi, art. riníchii
rinichilor
RINÍCHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretă și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ◊ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus. DOOM
riníchi s. m., pl. riníchi, art. riníchii
rinichiul
RINÍCHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretă și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ◊ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus. DOOM
riníchi s. m., pl. riníchi, art. riníchii
rinichiului
RINÍCHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretă și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rărunchi. ◊ (Med.) Rinichi artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor rinichiului, eliminând totodată produșii toxici din sânge, fără să modifice compoziția lui. – Lat. reniculus. DOOM
riníchi s. m., pl. riníchi, art. riníchii
rinita
RINÍTĂ, rinite, s. f. Inflamație acută sau cronică a mucoasei nazale de origine infecțioasă sau alergică; coriză, guturai. – Din fr. rhinite. DOOM
rinítă s. f., g.-d. art. rinítei; pl. riníte
rinite
RINÍTĂ, rinite, s. f. Inflamație acută sau cronică a mucoasei nazale de origine infecțioasă sau alergică; coriză, guturai. – Din fr. rhinite. DOOM
rinítă s. f., g.-d. art. rinítei; pl. riníte
rinitei
RINÍTĂ, rinite, s. f. Inflamație acută sau cronică a mucoasei nazale de origine infecțioasă sau alergică; coriză, guturai. – Din fr. rhinite. DOOM
rinítă s. f., g.-d. art. rinítei; pl. riníte
rinitele
RINÍTĂ, rinite, s. f. Inflamație acută sau cronică a mucoasei nazale de origine infecțioasă sau alergică; coriză, guturai. – Din fr. rhinite. DOOM
rinítă s. f., g.-d. art. rinítei; pl. riníte
rinitelor
RINÍTĂ, rinite, s. f. Inflamație acută sau cronică a mucoasei nazale de origine infecțioasă sau alergică; coriză, guturai. – Din fr. rhinite. DOOM
rinítă s. f., g.-d. art. rinítei; pl. riníte
rino
RINO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nas”, „nazal”. [Var. rin-. / < fr. rhino-, it. rino-, cf. gr. rhis, rhinos].
rinocer
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros. DOOM
rinocér s. m., pl. rinocéri
rinoceri
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros. DOOM
rinocér s. m., pl. rinocéri
rinocerid
RINOCERÍD, rinoceride, s. n. (La pl.) Familie de mamifere imparicopitate, având ca tip rinocerul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. rhinoceride.
rinoceride
RINOCERÍD, rinoceride, s. n. (La pl.) Familie de mamifere imparicopitate, având ca tip rinocerul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. rhinoceride.
rinoceridele
RINOCERÍD, rinoceride, s. n. (La pl.) Familie de mamifere imparicopitate, având ca tip rinocerul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. rhinoceride.
rinoceridelor
RINOCERÍD, rinoceride, s. n. (La pl.) Familie de mamifere imparicopitate, având ca tip rinocerul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. rhinoceride.
rinoceridul
RINOCERÍD, rinoceride, s. n. (La pl.) Familie de mamifere imparicopitate, având ca tip rinocerul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. rhinoceride.
rinoceridului
RINOCERÍD, rinoceride, s. n. (La pl.) Familie de mamifere imparicopitate, având ca tip rinocerul; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. rhinoceride.
rinocerii
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros. DOOM
rinocér s. m., pl. rinocéri
rinocerilor
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros. DOOM
rinocér s. m., pl. rinocéri
rinoceriza
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizai
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizam
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizare
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizare
RINOCERIZÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a (se) rinoceriza. – V. rinoceriza. DOOM
rinocerizáre s. f., g.-d. art. rinocerizắrii
rinocerizară
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizarăm
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizarăți
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizase
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizasem
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizaseră
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizaserăm
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizaserăți
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizaseși
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizaseți
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizat
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizau
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizași
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizați
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizează
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizez
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizeze
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizezi
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizând
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerizînd
RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la Rinocerii (numele piesei lui Eugen Ionescu).
rinocerul
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros. DOOM
rinocér s. m., pl. rinocéri
rinocerului
RINOCÉR, rinoceri, s. m. Nume dat la două genuri de mamifere pahiderme imparicopitate mari din Africa și Asia, cu pielea aproape lipsită de păr, cu unul sau cu două coarne în frunte; animal din aceste genuri. – Din fr. rhinocéros, lat. rhinoceros. DOOM
rinocér s. m., pl. rinocéri
rinofaringe
RINOFARÍNGE, rinofaringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a faringelui, care comunică cu fosele nazale. – Din fr. rhino-pharynx (după faringe).
rinofaringele
RINOFARÍNGE, rinofaringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a faringelui, care comunică cu fosele nazale. – Din fr. rhino-pharynx (după faringe).
rinofaringelor
RINOFARÍNGE, rinofaringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a faringelui, care comunică cu fosele nazale. – Din fr. rhino-pharynx (după faringe).
rinofaringelui
RINOFARÍNGE, rinofaringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a faringelui, care comunică cu fosele nazale. – Din fr. rhino-pharynx (după faringe).
rinofaringita
RINOFARINGÍTĂ, rinofaringite, s. f. (Med.) Inflamație a rinofaringelui. – Din fr. rhino-pharyngite. DOOM
*rinofaringítă s. f., g.-d. art. rinofaringítei; pl. rinofaringíte
rinofaringite
RINOFARINGÍTĂ, rinofaringite, s. f. (Med.) Inflamație a rinofaringelui. – Din fr. rhino-pharyngite. DOOM
*rinofaringítă s. f., g.-d. art. rinofaringítei; pl. rinofaringíte
rinofaringitei
RINOFARINGÍTĂ, rinofaringite, s. f. (Med.) Inflamație a rinofaringelui. – Din fr. rhino-pharyngite. DOOM
*rinofaringítă s. f., g.-d. art. rinofaringítei; pl. rinofaringíte
rinofaringitele
RINOFARINGÍTĂ, rinofaringite, s. f. (Med.) Inflamație a rinofaringelui. – Din fr. rhino-pharyngite. DOOM
*rinofaringítă s. f., g.-d. art. rinofaringítei; pl. rinofaringíte
rinofaringitelor
RINOFARINGÍTĂ, rinofaringite, s. f. (Med.) Inflamație a rinofaringelui. – Din fr. rhino-pharyngite. DOOM
*rinofaringítă s. f., g.-d. art. rinofaringítei; pl. rinofaringíte
rinofimă
RINOFÍMĂ s.f. (Med.) Hipertrofie a părții inferioare a nasului. ♦ Afecțiune a pielii localizată pe nas ca urmare a agravării acneei rozacee. [< fr. rhinophyma, cf. gr. rhis – nas, phyme – tumoare].
rinofonia
RINOFONÍE s.f. (Med.) Rinolalie. [Gen. -iei. / cf. it. rinofonia].
rinofonie
RINOFONÍE s.f. (Med.) Rinolalie. [Gen. -iei. / cf. it. rinofonia].
rinofoniei
RINOFONÍE s.f. (Med.) Rinolalie. [Gen. -iei. / cf. it. rinofonia].
rinofonii
RINOFONÍE s.f. (Med.) Rinolalie. [Gen. -iei. / cf. it. rinofonia].
rinoiatrie
RINOIATRÍE s.f. Terapie a afecțiunilor nazale. [Pron. -no-ia-. / < it. rinoiatria].
rinolalia
RINOLALÍE s.f. Tulburare a vocii, datorită modificărilor rezonanței cavităților nazale; rinofonie. [Gen. -iei, / < fr. rhinolalie, cf. gr. rhis – nas, lalie – vorbire]. DOOM
rinolalíe s. f., art. rinolalía, g.-d. rinolalíi, art. rinolalíei
rinolalie
RINOLALÍE s.f. Tulburare a vocii, datorită modificărilor rezonanței cavităților nazale; rinofonie. [Gen. -iei, / < fr. rhinolalie, cf. gr. rhis – nas, lalie – vorbire]. DOOM
rinolalíe s. f., art. rinolalía, g.-d. rinolalíi, art. rinolalíei
rinolaliei
RINOLALÍE s.f. Tulburare a vocii, datorită modificărilor rezonanței cavităților nazale; rinofonie. [Gen. -iei, / < fr. rhinolalie, cf. gr. rhis – nas, lalie – vorbire]. DOOM
rinolalíe s. f., art. rinolalía, g.-d. rinolalíi, art. rinolalíei
rinolalii
RINOLALÍE s.f. Tulburare a vocii, datorită modificărilor rezonanței cavităților nazale; rinofonie. [Gen. -iei, / < fr. rhinolalie, cf. gr. rhis – nas, lalie – vorbire]. DOOM
rinolalíe s. f., art. rinolalía, g.-d. rinolalíi, art. rinolalíei
rinolit
RINOLÍT s.n. (Med.) Concrețiune pietroasă în nas; calcul nazal. [< fr. rhinolithe, cf. gr. rhis – nas, lithos – piatră].
rinolog
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologa
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologe
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologei
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologele
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologelor
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologi
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologia
RINOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și bolile nasului. – Din fr. rhinologie. DOOM
rinologíe s. f., art. rinología, g.-d. rinologíi, art. rinologíei
rinologic
RINOLÓGIC, -Ă, rinologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la rinologie, de rinologie. – Din fr. rhinologique.
rinologie
RINOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și bolile nasului. – Din fr. rhinologie. DOOM
rinologíe s. f., art. rinología, g.-d. rinologíi, art. rinologíei
rinologiei
RINOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și bolile nasului. – Din fr. rhinologie. DOOM
rinologíe s. f., art. rinología, g.-d. rinologíi, art. rinologíei
rinologii
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologii
RINOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și bolile nasului. – Din fr. rhinologie. DOOM
rinologíe s. f., art. rinología, g.-d. rinologíi, art. rinologíei
rinologilor
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologul
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinologului
RINOLÓG, -Ă, rinologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în rinologie. – Din germ. Rhinolog.
rinoplastia
RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie. DOOM
rinoplastíe (-no-plas-) s. f., art. rinoplastía, g.-d. art. rinoplastíei; pl. rinoplastíi, art. rinoplastíile
rinoplastic
RINOPLÁSTIC, -Ă, rinoplastici, -ce, adj. (Med.) Referitor la rinoplastie. – Din fr. rhinoplastique.
rinoplastie
RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie. DOOM
rinoplastíe (-no-plas-) s. f., art. rinoplastía, g.-d. art. rinoplastíei; pl. rinoplastíi, art. rinoplastíile
rinoplastiei
RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie. DOOM
rinoplastíe (-no-plas-) s. f., art. rinoplastía, g.-d. art. rinoplastíei; pl. rinoplastíi, art. rinoplastíile
rinoplastii
RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie. DOOM
rinoplastíe (-no-plas-) s. f., art. rinoplastía, g.-d. art. rinoplastíei; pl. rinoplastíi, art. rinoplastíile
rinoplastiile
RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie. DOOM
rinoplastíe (-no-plas-) s. f., art. rinoplastía, g.-d. art. rinoplastíei; pl. rinoplastíi, art. rinoplastíile
rinoplastiilor
RINOPLASTÍE, rinoplastii, s. f. Operație chirurgicală plastică sau reparatorie, efectuată cu scopul de a reface un nas distrus, diform sau mutilat. – Din fr. rhinoplastie. DOOM
rinoplastíe (-no-plas-) s. f., art. rinoplastía, g.-d. art. rinoplastíei; pl. rinoplastíi, art. rinoplastíile
rinorafie
RINORAFÍE s.f. (Med.) Sutură a nasului. [Gen. -iei. / < fr. rhinorrhaphie].
rinoragia
RINORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie. DOOM
!rinoragíe s. f., art. rinoragía, g.-d. art. rinoragíei; pl. rinoragíi
rinoragie
RINORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie. DOOM
!rinoragíe s. f., art. rinoragía, g.-d. art. rinoragíei; pl. rinoragíi
rinoragiei
RINORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie. DOOM
!rinoragíe s. f., art. rinoragía, g.-d. art. rinoragíei; pl. rinoragíi
rinoragii
RINORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie. DOOM
!rinoragíe s. f., art. rinoragía, g.-d. art. rinoragíei; pl. rinoragíi
rinoragiile
RINORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie. DOOM
!rinoragíe s. f., art. rinoragía, g.-d. art. rinoragíei; pl. rinoragíi
rinoragiilor
RINORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie. DOOM
!rinoragíe s. f., art. rinoragía, g.-d. art. rinoragíei; pl. rinoragíi
rinoree
RINORÉE s.f. (Med.) Scurgere de mucozități nazale. [Pron. -re-e. / < fr. rhinorrhée, cf. gr. rhis – nas, rhein – a curge].
rinoscleroame
RINOSCLERÓM s.n. (Med.) Boală infecțioasă caracterizată printr-o secreție cronică și infiltrația sclerozantă a mucoasei nazale. [Pl. -oame. / < fr. rhinosclérome, cf. gr. rhis – nas, skleroma – tumoare dură].
rinoscleroamele
RINOSCLERÓM s.n. (Med.) Boală infecțioasă caracterizată printr-o secreție cronică și infiltrația sclerozantă a mucoasei nazale. [Pl. -oame. / < fr. rhinosclérome, cf. gr. rhis – nas, skleroma – tumoare dură].
rinoscleroamelor
RINOSCLERÓM s.n. (Med.) Boală infecțioasă caracterizată printr-o secreție cronică și infiltrația sclerozantă a mucoasei nazale. [Pl. -oame. / < fr. rhinosclérome, cf. gr. rhis – nas, skleroma – tumoare dură].
rinosclerom
RINOSCLERÓM s.n. (Med.) Boală infecțioasă caracterizată printr-o secreție cronică și infiltrația sclerozantă a mucoasei nazale. [Pl. -oame. / < fr. rhinosclérome, cf. gr. rhis – nas, skleroma – tumoare dură].
rinoscleromul
RINOSCLERÓM s.n. (Med.) Boală infecțioasă caracterizată printr-o secreție cronică și infiltrația sclerozantă a mucoasei nazale. [Pl. -oame. / < fr. rhinosclérome, cf. gr. rhis – nas, skleroma – tumoare dură].
rinoscleromului
RINOSCLERÓM s.n. (Med.) Boală infecțioasă caracterizată printr-o secreție cronică și infiltrația sclerozantă a mucoasei nazale. [Pl. -oame. / < fr. rhinosclérome, cf. gr. rhis – nas, skleroma – tumoare dură].
rinoscleroza
RINOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Atrofie a mucoasei pituitare. [< fr. rhinosclérose].
rinoscleroze
RINOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Atrofie a mucoasei pituitare. [< fr. rhinosclérose].
rinosclerozei
RINOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Atrofie a mucoasei pituitare. [< fr. rhinosclérose].
rinoscoape
RINOSCÓP, rinoscoape, s. n. (Med.) Instrument cu ajutorul căruia se examinează fosele nazale. – Din fr. rhinoscope. DOOM
!rinoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. rinoscoápe
rinoscoapele
RINOSCÓP, rinoscoape, s. n. (Med.) Instrument cu ajutorul căruia se examinează fosele nazale. – Din fr. rhinoscope. DOOM
!rinoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. rinoscoápe
rinoscoapelor
RINOSCÓP, rinoscoape, s. n. (Med.) Instrument cu ajutorul căruia se examinează fosele nazale. – Din fr. rhinoscope. DOOM
!rinoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. rinoscoápe
rinoscop
RINOSCÓP, rinoscoape, s. n. (Med.) Instrument cu ajutorul căruia se examinează fosele nazale. – Din fr. rhinoscope. DOOM
!rinoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. rinoscoápe
rinoscopia
RINOSCOPÍE, rinoscopii, s. f. Examinare a foselor nazale. – Din fr. rhinoscopie. DOOM
!rinoscopíe (-nos-co-/-no-sco-) s. f., art. rinoscopía, g.-d. art. rinoscopíei; pl. rinoscopíi, art. rinoscopíile
rinoscopie
RINOSCOPÍE, rinoscopii, s. f. Examinare a foselor nazale. – Din fr. rhinoscopie. DOOM
!rinoscopíe (-nos-co-/-no-sco-) s. f., art. rinoscopía, g.-d. art. rinoscopíei; pl. rinoscopíi, art. rinoscopíile
rinoscopiei
RINOSCOPÍE, rinoscopii, s. f. Examinare a foselor nazale. – Din fr. rhinoscopie. DOOM
!rinoscopíe (-nos-co-/-no-sco-) s. f., art. rinoscopía, g.-d. art. rinoscopíei; pl. rinoscopíi, art. rinoscopíile
rinoscopii
RINOSCOPÍE, rinoscopii, s. f. Examinare a foselor nazale. – Din fr. rhinoscopie. DOOM
!rinoscopíe (-nos-co-/-no-sco-) s. f., art. rinoscopía, g.-d. art. rinoscopíei; pl. rinoscopíi, art. rinoscopíile
rinoscopiile
RINOSCOPÍE, rinoscopii, s. f. Examinare a foselor nazale. – Din fr. rhinoscopie. DOOM
!rinoscopíe (-nos-co-/-no-sco-) s. f., art. rinoscopía, g.-d. art. rinoscopíei; pl. rinoscopíi, art. rinoscopíile
rinoscopiilor
RINOSCOPÍE, rinoscopii, s. f. Examinare a foselor nazale. – Din fr. rhinoscopie. DOOM
!rinoscopíe (-nos-co-/-no-sco-) s. f., art. rinoscopía, g.-d. art. rinoscopíei; pl. rinoscopíi, art. rinoscopíile
rinoscopul
RINOSCÓP, rinoscoape, s. n. (Med.) Instrument cu ajutorul căruia se examinează fosele nazale. – Din fr. rhinoscope. DOOM
!rinoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. rinoscoápe
rinoscopului
RINOSCÓP, rinoscoape, s. n. (Med.) Instrument cu ajutorul căruia se examinează fosele nazale. – Din fr. rhinoscope. DOOM
!rinoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. rinoscoápe
rinotomie
RINOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere operatorie a unei fose nazale. [Gen. -iei. / < fr. rhinotomie, cf. gr. rhis – nas, tome – tăiere].
rinsou
RINSÓU s.n. Motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată, reprezentând ramuri, frunze sau fructe. [< fr. rinceau]. DOOM
rinsóu s. n., art. rinsóul; pl. rinsóuri
rinsoul
RINSÓU s.n. Motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată, reprezentând ramuri, frunze sau fructe. [< fr. rinceau]. DOOM
rinsóu s. n., art. rinsóul; pl. rinsóuri
rinsoului
RINSÓU s.n. Motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată, reprezentând ramuri, frunze sau fructe. [< fr. rinceau]. DOOM
rinsóu s. n., art. rinsóul; pl. rinsóuri
rinsouri
RINSÓU s.n. Motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată, reprezentând ramuri, frunze sau fructe. [< fr. rinceau]. DOOM
rinsóu s. n., art. rinsóul; pl. rinsóuri
rinsourile
RINSÓU s.n. Motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată, reprezentând ramuri, frunze sau fructe. [< fr. rinceau]. DOOM
rinsóu s. n., art. rinsóul; pl. rinsóuri
rinsourilor
RINSÓU s.n. Motiv decorativ pictat sau sculptat, de formă curbată, reprezentând ramuri, frunze sau fructe. [< fr. rinceau]. DOOM
rinsóu s. n., art. rinsóul; pl. rinsóuri
riolit
RIOLÍT, riolite, s. n. Rocă vulcanică, cu compoziția chimică asemănătoare cu a granitului, alcătuită din cuarț și feldspați. [Pr.: ri-o-] – Din fr. rhyolite, germ. Rhyolith, rus. riolit, engl. rhyolite. DOOM
riolít (ri-o-) s. n., pl. riolíte
riolite
RIOLÍT, riolite, s. n. Rocă vulcanică, cu compoziția chimică asemănătoare cu a granitului, alcătuită din cuarț și feldspați. [Pr.: ri-o-] – Din fr. rhyolite, germ. Rhyolith, rus. riolit, engl. rhyolite. DOOM
riolít (ri-o-) s. n., pl. riolíte
riolitele
RIOLÍT, riolite, s. n. Rocă vulcanică, cu compoziția chimică asemănătoare cu a granitului, alcătuită din cuarț și feldspați. [Pr.: ri-o-] – Din fr. rhyolite, germ. Rhyolith, rus. riolit, engl. rhyolite. DOOM
riolít (ri-o-) s. n., pl. riolíte
riolitelor
RIOLÍT, riolite, s. n. Rocă vulcanică, cu compoziția chimică asemănătoare cu a granitului, alcătuită din cuarț și feldspați. [Pr.: ri-o-] – Din fr. rhyolite, germ. Rhyolith, rus. riolit, engl. rhyolite. DOOM
riolít (ri-o-) s. n., pl. riolíte
riolitul
RIOLÍT, riolite, s. n. Rocă vulcanică, cu compoziția chimică asemănătoare cu a granitului, alcătuită din cuarț și feldspați. [Pr.: ri-o-] – Din fr. rhyolite, germ. Rhyolith, rus. riolit, engl. rhyolite. DOOM
riolít (ri-o-) s. n., pl. riolíte
riolitului
RIOLÍT, riolite, s. n. Rocă vulcanică, cu compoziția chimică asemănătoare cu a granitului, alcătuită din cuarț și feldspați. [Pr.: ri-o-] – Din fr. rhyolite, germ. Rhyolith, rus. riolit, engl. rhyolite. DOOM
riolít (ri-o-) s. n., pl. riolíte
riolț
riólț s. m. – Reliefare, strălucire. It. rialzo, probabil prin intermediar germ. și rus. Nu sîntem siguri de glosare, fiindcă acest cuvînt nu apare în nici un dicționar. Se folosește în Mold., cf. Iorga: înaintea oglinzii de riolț.
rip
rip (-puri), s. n. – (Olt., Banat) Jeg, murdărie. Ngr. ῥύπρος (Scriban). – Der. ripos, adj. (murdar, soios). Cf. răpănos.
ripa
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripai
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripam
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripare
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripare
RIPÁRE, ripări, s. f. Acțiunea de a ripa. – V. ripa. DOOM
ripáre s. f., g.-d. art. ripắrii
riparea
RIPÁRE, ripări, s. f. Acțiunea de a ripa. – V. ripa. DOOM
ripáre s. f., g.-d. art. ripắrii
riparia
VÍȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).
ripară
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
riparăm
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
riparăți
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripase
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripasem
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripaseră
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripaserăm
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripaserăți
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripaseși
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripaseți
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripat
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripat
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripau
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripași
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripați
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripeag
RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”. DOOM
ripeág (reg.) s. n., pl. ripeáguri
ripeagul
RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”. DOOM
ripeág (reg.) s. n., pl. ripeáguri
ripeagului
RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”. DOOM
ripeág (reg.) s. n., pl. ripeáguri
ripeaguri
RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”. DOOM
ripeág (reg.) s. n., pl. ripeáguri
ripeagurile
RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”. DOOM
ripeág (reg.) s. n., pl. ripeáguri
ripeagurilor
RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”. DOOM
ripeág (reg.) s. n., pl. ripeáguri
ripează
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripez
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripeze
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripezi
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripicol
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicola
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicole
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicolei
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicolele
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicolelor
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicoli
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicolii
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicolilor
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicolul
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripicolului
RIPÍCOL, -Ă adj. Care trăiește pe malurile apelor curgătoare. [< fr. ripicole].
ripida
RIPÍDĂ, ripide, s. f. (în Biserica ortodoxă) Obiect de metal sau de lemn, în formă de paletă, împodobit cu imaginea unui serafim sau cu scene biblice și folosit în cursul unor ceremonii. – Din sl. ripida. DOOM
ripídă s. f., g.-d. art. ripídei; pl. ripíde
ripide
RIPÍDĂ, ripide, s. f. (în Biserica ortodoxă) Obiect de metal sau de lemn, în formă de paletă, împodobit cu imaginea unui serafim sau cu scene biblice și folosit în cursul unor ceremonii. – Din sl. ripida. DOOM
ripídă s. f., g.-d. art. ripídei; pl. ripíde
ripidei
RIPÍDĂ, ripide, s. f. (în Biserica ortodoxă) Obiect de metal sau de lemn, în formă de paletă, împodobit cu imaginea unui serafim sau cu scene biblice și folosit în cursul unor ceremonii. – Din sl. ripida. DOOM
ripídă s. f., g.-d. art. ripídei; pl. ripíde
ripidele
RIPÍDĂ, ripide, s. f. (în Biserica ortodoxă) Obiect de metal sau de lemn, în formă de paletă, împodobit cu imaginea unui serafim sau cu scene biblice și folosit în cursul unor ceremonii. – Din sl. ripida. DOOM
ripídă s. f., g.-d. art. ripídei; pl. ripíde
ripidelor
RIPÍDĂ, ripide, s. f. (în Biserica ortodoxă) Obiect de metal sau de lemn, în formă de paletă, împodobit cu imaginea unui serafim sau cu scene biblice și folosit în cursul unor ceremonii. – Din sl. ripida. DOOM
ripídă s. f., g.-d. art. ripídei; pl. ripíde
ripidium
RIPÍDIUM s.n. (Bot.) Tip de inflorescență cimoasă în formă de evantai. [< fr., lat. rhipidium, cf. gr. rhipis – evantai].
ripidiumul
RIPÍDIUM s.n. (Bot.) Tip de inflorescență cimoasă în formă de evantai. [< fr., lat. rhipidium, cf. gr. rhipis – evantai].
ripidiumului
RIPÍDIUM s.n. (Bot.) Tip de inflorescență cimoasă în formă de evantai. [< fr., lat. rhipidium, cf. gr. rhipis – evantai].
ripieno
RIPIÉNO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) 1. Tutti. 2. Indicație pentru o voce suplimentară într-un ansamblu. // s.n. Grupa viorilor dintr-o orchestră simfonică denumite „viori-ripieno”. [< it. ripieno].
ripienoul
RIPIÉNO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) 1. Tutti. 2. Indicație pentru o voce suplimentară într-un ansamblu. // s.n. Grupa viorilor dintr-o orchestră simfonică denumite „viori-ripieno”. [< it. ripieno].
ripienoului
RIPIÉNO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) 1. Tutti. 2. Indicație pentru o voce suplimentară într-un ansamblu. // s.n. Grupa viorilor dintr-o orchestră simfonică denumite „viori-ripieno”. [< it. ripieno].
ripienouri
RIPIÉNO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) 1. Tutti. 2. Indicație pentru o voce suplimentară într-un ansamblu. // s.n. Grupa viorilor dintr-o orchestră simfonică denumite „viori-ripieno”. [< it. ripieno].
ripienourile
RIPIÉNO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) 1. Tutti. 2. Indicație pentru o voce suplimentară într-un ansamblu. // s.n. Grupa viorilor dintr-o orchestră simfonică denumite „viori-ripieno”. [< it. ripieno].
ripienourilor
RIPIÉNO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) 1. Tutti. 2. Indicație pentru o voce suplimentară într-un ansamblu. // s.n. Grupa viorilor dintr-o orchestră simfonică denumite „viori-ripieno”. [< it. ripieno].
ripolin
RIPOLÍN s.n. Email special care se fabrică în diferite culori. [< fr. ripolin]. DOOM
ripolín (rar) s. n.
ripolinat
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinata
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinate
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinatei
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinatele
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinatelor
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinatul
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinatului
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinați
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinații
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinaților
RIPOLINÁT, -Ă, ripolinați, -te, adj. (Ieșit din uz) Vopsit cu un lac special; lăcuit. În jîlțul de trestie împletită și ripolinată. C. PETRESCU, O. P. I 86.
ripolinul
RIPOLÍN s.n. Email special care se fabrică în diferite culori. [< fr. ripolin]. DOOM
ripolín (rar) s. n.
ripolinului
RIPOLÍN s.n. Email special care se fabrică în diferite culori. [< fr. ripolin]. DOOM
ripolín (rar) s. n.
riposta
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
riposta
RIPÓSTĂ, riposte, s. f. Răspuns prompt și energic, replică; acțiune hotărâtă prin care se respinge un atac. – Din fr. riposte. DOOM
ripóstă s. f., g.-d. art. ripóstei; pl. ripóste
ripostai
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostam
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostare
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostare
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter.
ripostară
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostarăm
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostarăți
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostase
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostasem
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostaseră
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostaserăm
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostaserăți
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostaseși
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostaseți
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostat
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostau
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostași
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostați
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
riposte
RIPÓSTĂ, riposte, s. f. Răspuns prompt și energic, replică; acțiune hotărâtă prin care se respinge un atac. – Din fr. riposte. DOOM
ripóstă s. f., g.-d. art. ripóstei; pl. ripóste
ripostează
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostei
RIPÓSTĂ, riposte, s. f. Răspuns prompt și energic, replică; acțiune hotărâtă prin care se respinge un atac. – Din fr. riposte. DOOM
ripóstă s. f., g.-d. art. ripóstei; pl. ripóste
ripostele
RIPÓSTĂ, riposte, s. f. Răspuns prompt și energic, replică; acțiune hotărâtă prin care se respinge un atac. – Din fr. riposte. DOOM
ripóstă s. f., g.-d. art. ripóstei; pl. ripóste
ripostelor
RIPÓSTĂ, riposte, s. f. Răspuns prompt și energic, replică; acțiune hotărâtă prin care se respinge un atac. – Din fr. riposte. DOOM
ripóstă s. f., g.-d. art. ripóstei; pl. ripóste
ripostez
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
riposteze
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostezi
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostând
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
ripostînd
RIPOSTÁ, ripostez, vb. I. Intranz. A răspunde în contradictoriu, a replica prompt și cu energie. ♦ A răspunde unui atac al adversarului (într-o luptă, într-o întrecere sportivă). – Din fr. riposter. DOOM
ripostá (a ~) vb., ind. prez. 3 riposteáză
rips
RIPS, (2) ripsuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din germ. Rips. DOOM
rips s. n., (sorturi) pl. rípsuri
ripsat
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsata
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsate
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsatei
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsatele
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsatelor
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsatul
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsatului
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsați
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsații
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsaților
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care imită ripsul; ca ripsul. – Rips + suf. -at. DOOM
ripsát adj. m., pl. ripsáți; f. ripsátă, pl. ripsáte
ripsul
RIPS, (2) ripsuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din germ. Rips. DOOM
rips s. n., (sorturi) pl. rípsuri
ripsului
RIPS, (2) ripsuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din germ. Rips. DOOM
rips s. n., (sorturi) pl. rípsuri
ripsuri
RIPS, (2) ripsuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din germ. Rips. DOOM
rips s. n., (sorturi) pl. rípsuri
ripsurile
RIPS, (2) ripsuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din germ. Rips. DOOM
rips s. n., (sorturi) pl. rípsuri
ripsurilor
RIPS, (2) ripsuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de mătase, cu dungi paralele și înguste, în relief, folosită pentru tapisarea mobilelor și pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. – Din germ. Rips. DOOM
rips s. n., (sorturi) pl. rípsuri
ripând
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripînd
RIPÁ, ripez, vb. I. Tranz. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. – Din fr. riper.
ripări
RIPÁRE, ripări, s. f. Acțiunea de a ripa. – V. ripa. DOOM
ripáre s. f., g.-d. art. ripắrii
ripării
RIPÁRE, ripări, s. f. Acțiunea de a ripa. – V. ripa. DOOM
ripáre s. f., g.-d. art. ripắrii
ripările
RIPÁRE, ripări, s. f. Acțiunea de a ripa. – V. ripa. DOOM
ripáre s. f., g.-d. art. ripắrii
ripărilor
RIPÁRE, ripări, s. f. Acțiunea de a ripa. – V. ripa. DOOM
ripáre s. f., g.-d. art. ripắrii
ris
RIZ, rizuri, s. n. Zgîrietură sau șanț foarte puțin adînc care se produce prin uzură la suprafața unei piese pe care alunecă altă piesă. ♦ Zgîrietură făcută de un vîrf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Variantă: ris s. n.
risberma
RISBÉRMĂ s.f. (Constr.) Element de construcție care protejează fundațiile unei lucrări hidraulice. [< fr. risberme].
risberme
RISBÉRMĂ s.f. (Constr.) Element de construcție care protejează fundațiile unei lucrări hidraulice. [< fr. risberme].
risbermei
RISBÉRMĂ s.f. (Constr.) Element de construcție care protejează fundațiile unei lucrări hidraulice. [< fr. risberme].
risbermele
RISBÉRMĂ s.f. (Constr.) Element de construcție care protejează fundațiile unei lucrări hidraulice. [< fr. risberme].
risbermelor
RISBÉRMĂ s.f. (Constr.) Element de construcție care protejează fundațiile unei lucrări hidraulice. [< fr. risberme].
risc
RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque. DOOM
risc s. n., pl. ríscuri
risc
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
risca
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscai
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscam
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscant
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscanta
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscante
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscantei
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscantele
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscantelor
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscantul
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscantului
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscanți
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscanții
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscanților
RISCÁNT, -Ă, riscanți, -te, adj. (Despre situații sau acțiuni) Plin de riscuri, expus la primejdii; nesigur, primejdios; riscat. – Din germ. riskant. DOOM
riscánt adj. m., pl. riscánți; f. riscántă, pl. riscánte
riscare
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscare
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer.
riscară
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscarăm
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscarăți
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscase
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscasem
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscaseră
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscaserăm
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscaserăți
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscaseși
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscaseți
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscat
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscat
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscata
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscate
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscatei
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscatele
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscatelor
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscatul
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscatului
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscau
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscași
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscați
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscați
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscații
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscaților
RISCÁT, -Ă, riscați, -te, adj. Expus primejdiilor; nesigur, primejdios; riscant. – V. risca.
riscul
RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque. DOOM
risc s. n., pl. ríscuri
riscului
RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque. DOOM
risc s. n., pl. ríscuri
riscuri
RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque. DOOM
risc s. n., pl. ríscuri
riscurile
RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque. DOOM
risc s. n., pl. ríscuri
riscurilor
RISC, riscuri, s. n. Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque. DOOM
risc s. n., pl. ríscuri
riscând
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riscînd
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
risipa
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv). DOOM
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe
risipe
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv). DOOM
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe
risipea
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipeai
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipeam
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipească
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipeau
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipeați
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipei
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv). DOOM
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe
risipele
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv). DOOM
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe
risipelnic
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnica
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnice
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnicei
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnicele
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnicelor
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnici
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnicii
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnicilor
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnicul
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelnicului
RISIPÉLNIC, -Ă, risipelnici, -ce, adj. (Rar) Risipitor. – Risipi + suf. -elnic. DOOM
risipélnic (rar) adj. m., pl. risipélnici; f. risipélnică, pl. risipélnice
risipelor
RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦ Fig. Belșug, prisos, abundență. 2. (Înv. și pop.) Sfărâmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊ Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊ Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din risipi (derivat regresiv). DOOM
risípă s. f., g.-d. art. risípei; pl. risípe
risipesc
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipește
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipești
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipi
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipii
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipim
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipind
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipire
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipire
RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi. DOOM
risipíre s. f., g.-d. art. risipírii; pl. risipíri
risipirea
RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi. DOOM
risipíre s. f., g.-d. art. risipírii; pl. risipíri
risipiri
RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi. DOOM
risipíre s. f., g.-d. art. risipírii; pl. risipíri
risipirii
RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi. DOOM
risipíre s. f., g.-d. art. risipírii; pl. risipíri
risipirile
RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi. DOOM
risipíre s. f., g.-d. art. risipírii; pl. risipíri
risipirilor
RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. – V. risipi. DOOM
risipíre s. f., g.-d. art. risipírii; pl. risipíri
risipiră
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipirăm
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipirăți
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipise
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipisem
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipiseră
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipiserăm
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipiserăți
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipiseși
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipiseți
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipit
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipit
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipita
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipite
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipitei
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipitele
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipitelor
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipitoare
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitoarea
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitoarei
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitoarele
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitoarelor
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitor
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitori
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitorii
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitorilor
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitorul
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitorului
RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor. DOOM
risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre
risipitul
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipitului
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipitură
RISIPITÚRĂ, risipituri, s. f. (Mai ales la pl.) Dărîmătură, ruină. Din risipiturile cîtorva colibe acoperite cu stuh... o ființă în zdrențe răsări amenințătoare. SADOVEANU, Z. C. 25.
risipiși
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipiți
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ Tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, sb. rasipati. DOOM
risipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. risipésc, imperf. 3 sg. risipeá; conj. prez. 3 să risipeáscă
risipiți
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipiții
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risipiților
RISIPÍT, -Ă, risipiți, -te, adj. 1. Răspândit în toate părțile; împrăștiat, răsfirat. 2. (Despre materiale, bani, averi) Cheltuit fără socoteală; irosit. 3. (Despre armate sau cete înarmate) Pus pe fugă; alungat, înfrânt. 4. (Despre construcții) Stricat, sfărâmat; prăbușit, ruinat. – V. risipi.
risling
RIESLING, (2) rieslinguri, s. n. 1. Soi de viță-de-vie originar din Germania, cu ciorchini cilindrici cu boabe dese, de culoare galbenă-verzuie cu mici puncte negre, cu pielița groasă. 2. Vin obținut din astfel de struguri. [Pron.: rísling. – Scris și: risling] – Din germ. Riesling, fr. riesling.
rislingul
RIESLING, (2) rieslinguri, s. n. 1. Soi de viță-de-vie originar din Germania, cu ciorchini cilindrici cu boabe dese, de culoare galbenă-verzuie cu mici puncte negre, cu pielița groasă. 2. Vin obținut din astfel de struguri. [Pron.: rísling. – Scris și: risling] – Din germ. Riesling, fr. riesling.
rislingului
RIESLING, (2) rieslinguri, s. n. 1. Soi de viță-de-vie originar din Germania, cu ciorchini cilindrici cu boabe dese, de culoare galbenă-verzuie cu mici puncte negre, cu pielița groasă. 2. Vin obținut din astfel de struguri. [Pron.: rísling. – Scris și: risling] – Din germ. Riesling, fr. riesling.
risola
RISÓLĂ s.f. Prăjitură din aluat în formă de semilună sau rotundă, prăjită sau coaptă și umplută cu diferite compoziții. [< fr. rissole].
risole
RISÓLĂ s.f. Prăjitură din aluat în formă de semilună sau rotundă, prăjită sau coaptă și umplută cu diferite compoziții. [< fr. rissole].
risolei
RISÓLĂ s.f. Prăjitură din aluat în formă de semilună sau rotundă, prăjită sau coaptă și umplută cu diferite compoziții. [< fr. rissole].
risolele
RISÓLĂ s.f. Prăjitură din aluat în formă de semilună sau rotundă, prăjită sau coaptă și umplută cu diferite compoziții. [< fr. rissole].
risolelor
RISÓLĂ s.f. Prăjitură din aluat în formă de semilună sau rotundă, prăjită sau coaptă și umplută cu diferite compoziții. [< fr. rissole].
risoluto
RISOLÚTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale): Decis, hotărât; cu fermitate. [Pr.: rizoluto] – Cuv. it. DOOM
risolúto (it.) [s pron. z] adv.
risorgiment
RISORGIMÉNT s.n. v. risorgimento.
risorgimento
RISORGIMÉNTO s.n. Curent în cultura și viața politică italiană din sec. XIX, care propaga unitatea Italiei, libertatea și egalitatea. [Var. risorgiment s.n. / < it. risorgimento]. DOOM
!Risorgiménto (it.) [s pron. z] s. propriu n., art. Risorgiméntoul
risorgimentoul
RISORGIMÉNTO s.n. Curent în cultura și viața politică italiană din sec. XIX, care propaga unitatea Italiei, libertatea și egalitatea. [Var. risorgiment s.n. / < it. risorgimento]. DOOM
!Risorgiménto (it.) [s pron. z] s. propriu n., art. Risorgiméntoul
risorgimentoului
RISORGIMÉNTO s.n. Curent în cultura și viața politică italiană din sec. XIX, care propaga unitatea Italiei, libertatea și egalitatea. [Var. risorgiment s.n. / < it. risorgimento]. DOOM
!Risorgiménto (it.) [s pron. z] s. propriu n., art. Risorgiméntoul
risposta
RISPÓSTA s.f. (Muz.) A doua voce și următoarele într-un canon, care răspund primei prezentări a temei (proposta). [< it. risposta].
ristav
RISTÁV s. n. v. răstav. DOOM
răstáv (rar) s. n., pl. răstávuri
ristic
RISTÍC s. n. (În sintagma) Gogoașă de ristic = gogoașă bogată în tanin, care se formează pe frunzele și pe ramurile tinere al unor stejari, în urma înțepăturii făcute de o specie de viespe, și care se întrebuințează în medicină sub formă de tinctură, în industria chimică și în industria tăbăcăriei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki. DOOM
ristíc s. n.
risticul
RISTÍC s. n. (În sintagma) Gogoașă de ristic = gogoașă bogată în tanin, care se formează pe frunzele și pe ramurile tinere al unor stejari, în urma înțepăturii făcute de o specie de viespe, și care se întrebuințează în medicină sub formă de tinctură, în industria chimică și în industria tăbăcăriei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki. DOOM
ristíc s. n.
risticului
RISTÍC s. n. (În sintagma) Gogoașă de ristic = gogoașă bogată în tanin, care se formează pe frunzele și pe ramurile tinere al unor stejari, în urma înțepăturii făcute de o specie de viespe, și care se întrebuințează în medicină sub formă de tinctură, în industria chimică și în industria tăbăcăriei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki. DOOM
ristíc s. n.
rit
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite. DOOM
rit s. n., pl. ríturi
ritardando
RITARDÁNDO adv. (Indică modul de execuție a unei bucăți muzicale) Cu un ritm încetinit treptat; rărind treptat ritmul. – Cuv. it. DOOM
ritardándo (it.) adv.; abr. ritard.
ritenuto
RITENÚTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în tempo reținut, (mai) moderat. – Cuv. it. DOOM
ritenúto (it.) adv.; abr. rit./riten.
ritidom
RITIDÓM, ritidomuri, s. n. Strat extern al scoarței arborilor bătrâni, alcătuit din țesuturi moarte care se desprind în lamele subțiri. – Din fr. rhytidome. DOOM
ritidóm s. n., pl. ritidómuri
ritidomul
RITIDÓM, ritidomuri, s. n. Strat extern al scoarței arborilor bătrâni, alcătuit din țesuturi moarte care se desprind în lamele subțiri. – Din fr. rhytidome. DOOM
ritidóm s. n., pl. ritidómuri
ritidomului
RITIDÓM, ritidomuri, s. n. Strat extern al scoarței arborilor bătrâni, alcătuit din țesuturi moarte care se desprind în lamele subțiri. – Din fr. rhytidome. DOOM
ritidóm s. n., pl. ritidómuri
ritidomuri
RITIDÓM, ritidomuri, s. n. Strat extern al scoarței arborilor bătrâni, alcătuit din țesuturi moarte care se desprind în lamele subțiri. – Din fr. rhytidome. DOOM
ritidóm s. n., pl. ritidómuri
ritidomurile
RITIDÓM, ritidomuri, s. n. Strat extern al scoarței arborilor bătrâni, alcătuit din țesuturi moarte care se desprind în lamele subțiri. – Din fr. rhytidome. DOOM
ritidóm s. n., pl. ritidómuri
ritidomurilor
RITIDÓM, ritidomuri, s. n. Strat extern al scoarței arborilor bătrâni, alcătuit din țesuturi moarte care se desprind în lamele subțiri. – Din fr. rhytidome. DOOM
ritidóm s. n., pl. ritidómuri
ritm
RITM, ritmuri, s. n. 1. Succesiune simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență. 3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus. DOOM
ritm s. n., pl. rítmuri
ritma
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmai
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmam
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmare
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmare
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
ritmarea
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
ritmară
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmarăm
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmarăți
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmase
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmasem
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmaseră
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmaserăm
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmaserăți
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmaseși
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmaseți
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmat
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmat
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmata
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmate
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmatei
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmatele
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmatelor
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmatul
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmatului
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmau
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmași
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmați
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmați
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmații
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmaților
RITMÁT, -Ă, ritmați, -te, adj. Care are ritm; cadențat. – V. ritma.
ritmează
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmez
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmeze
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmezi
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmic
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmica
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmica
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmică s. f., g.-d. art. rítmicii
ritmice
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmicei
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmicele
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmicelor
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmici
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmici
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmică s. f., g.-d. art. rítmicii
ritmicii
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmicii
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmică s. f., g.-d. art. rítmicii
ritmicile
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmică s. f., g.-d. art. rítmicii
ritmicilor
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmicilor
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmică s. f., g.-d. art. rítmicii
ritmicitate
RITMICITÁTE s. f. Desfășurare uniformă, fără întreruperi a unei activități (de producție, de aprovizionare, de desfacere etc.) – Ritmic + suf. -itate. DOOM
ritmicitáte s. f., g.-d. art. ritmicitắții
ritmicitatea
RITMICITÁTE s. f. Desfășurare uniformă, fără întreruperi a unei activități (de producție, de aprovizionare, de desfacere etc.) – Ritmic + suf. -itate. DOOM
ritmicitáte s. f., g.-d. art. ritmicitắții
ritmicități
RITMICITÁTE s. f. Desfășurare uniformă, fără întreruperi a unei activități (de producție, de aprovizionare, de desfacere etc.) – Ritmic + suf. -itate. DOOM
ritmicitáte s. f., g.-d. art. ritmicitắții
ritmicității
RITMICITÁTE s. f. Desfășurare uniformă, fără întreruperi a unei activități (de producție, de aprovizionare, de desfacere etc.) – Ritmic + suf. -itate. DOOM
ritmicitáte s. f., g.-d. art. ritmicitắții
ritmicitățile
RITMICITÁTE s. f. Desfășurare uniformă, fără întreruperi a unei activități (de producție, de aprovizionare, de desfacere etc.) – Ritmic + suf. -itate. DOOM
ritmicitáte s. f., g.-d. art. ritmicitắții
ritmicităților
RITMICITÁTE s. f. Desfășurare uniformă, fără întreruperi a unei activități (de producție, de aprovizionare, de desfacere etc.) – Ritmic + suf. -itate. DOOM
ritmicitáte s. f., g.-d. art. ritmicitắții
ritmicul
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmicului
RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are ritm; cadențat, regulat. ◊ Gimnastică ritmică = ramură a gimnasticii care cuprinde exerciții executate cu diferite obiecte (cercuri, eșarfe etc.), cadențat și însoțite de muzică. ♦ Care se referă la ritm. 2. S. f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie și, mai rar, în proză; ritm. ♦ (Muz.) Știință care studiază simetria timpilor accentuați și slabi, precum și a diferitelor valori de note într-o compoziție muzicală. ♦ Întrebuințarea ritmului; totalitatea ritmurilor. – Din fr. rythmique. DOOM
rítmic adj. m., pl. rítmici; f. rítmică, pl. rítmice
ritmoterapie
RITMOTERAPÍE s. f. Terapie psihică și fiziologică, constând în exerciții de restructurare a ritmului funcțional perturbat patologic. – Ritm + terapie.
ritmul
RITM, ritmuri, s. n. 1. Succesiune simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență. 3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus. DOOM
ritm s. n., pl. rítmuri
ritmului
RITM, ritmuri, s. n. 1. Succesiune simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență. 3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus. DOOM
ritm s. n., pl. rítmuri
ritmuri
RITM, ritmuri, s. n. 1. Succesiune simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență. 3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus. DOOM
ritm s. n., pl. rítmuri
ritmurile
RITM, ritmuri, s. n. 1. Succesiune simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență. 3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus. DOOM
ritm s. n., pl. rítmuri
ritmurilor
RITM, ritmuri, s. n. 1. Succesiune simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact; p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență. 3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus. DOOM
ritm s. n., pl. rítmuri
ritmând
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmînd
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer. DOOM
ritmá (a ~) vb., ind. prez. 3 ritmeáză
ritmări
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
ritmării
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
ritmările
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
ritmărilor
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
ritologia
RITOLOGÍE s. f. Ramură a mitologiei și religiei care studiază ritul, ritualul și ritualismul ca părți constitutive ale unor uzanțe culturale cu caracter regulat, referitoare la superstiții și credințe tradiționale. – Din fr. ritologie.
ritologie
RITOLOGÍE s. f. Ramură a mitologiei și religiei care studiază ritul, ritualul și ritualismul ca părți constitutive ale unor uzanțe culturale cu caracter regulat, referitoare la superstiții și credințe tradiționale. – Din fr. ritologie.
ritologiei
RITOLOGÍE s. f. Ramură a mitologiei și religiei care studiază ritul, ritualul și ritualismul ca părți constitutive ale unor uzanțe culturale cu caracter regulat, referitoare la superstiții și credințe tradiționale. – Din fr. ritologie.
ritologii
RITOLOGÍE s. f. Ramură a mitologiei și religiei care studiază ritul, ritualul și ritualismul ca părți constitutive ale unor uzanțe culturale cu caracter regulat, referitoare la superstiții și credințe tradiționale. – Din fr. ritologie.
riton
RITÓN s.n. Vas conic de metal sau de lut, curbat ca un corn de vită, cu vârful modelat în forma unui cap de animal, folosit de grecii antici pentru libații sacre și petreceri. [Scris și rhyton. / < gr. rhyton].
ritor
RÍTOR s. m. v. retor. DOOM
rétor s. m., pl. rétori
ritorică
RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu prin măiestria argumentației, frumusețea stilului și a limbii etc.; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte. ◊ Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamație emfatică, elocvență amplă și afectată. 2. Adj. Care aparține retoricii (1), privitor la retorică. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórică s. f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, gr. ritorikós. DOOM
retórică s. f., g.-d. art. retóricii
ritornela
RITORNÉLĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofa cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. ♦ Improvizație poetică formată din trei versuri, în care cel de-al treilea rimează cu primul. [Var.: riturnélă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle. DOOM
ritornelắ s. f., g.-d. art. ritornélei; pl. ritornéle
ritornele
RITORNÉLĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofa cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. ♦ Improvizație poetică formată din trei versuri, în care cel de-al treilea rimează cu primul. [Var.: riturnélă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle. DOOM
ritornelắ s. f., g.-d. art. ritornélei; pl. ritornéle
ritornelei
RITORNÉLĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofa cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. ♦ Improvizație poetică formată din trei versuri, în care cel de-al treilea rimează cu primul. [Var.: riturnélă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle. DOOM
ritornelắ s. f., g.-d. art. ritornélei; pl. ritornéle
ritornelele
RITORNÉLĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofa cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. ♦ Improvizație poetică formată din trei versuri, în care cel de-al treilea rimează cu primul. [Var.: riturnélă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle. DOOM
ritornelắ s. f., g.-d. art. ritornélei; pl. ritornéle
ritornelelor
RITORNÉLĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofa cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. ♦ Improvizație poetică formată din trei versuri, în care cel de-al treilea rimează cu primul. [Var.: riturnélă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle. DOOM
ritornelắ s. f., g.-d. art. ritornélei; pl. ritornéle
ritos
RITÓS adv. Categoric, ferm, hotărât; deschis. – Din ngr. ritós. DOOM
ritós adv.
ritual
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritual
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale. DOOM
rituál2 (-tu-al) s. n., pl. rituáluri
rituala
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
rituale
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualei
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualele
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualelor
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
rituali
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualic
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualica
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualice
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualicei
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualicele
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualicelor
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualici
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualicii
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualicilor
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualicul
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualicului
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic. DOOM
rituálic (-tu-a-) adj. m., pl. rituálici; f. rituálică, pl. rituálice
ritualii
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualilor
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualism
RITUALÍSM s. n. (Rar) Supunere excesivă la ceremoniile bisericești; formalism religios. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualisme. DOOM
ritualísm (rar) (-tu-a-) s. n.
ritualismul
RITUALÍSM s. n. (Rar) Supunere excesivă la ceremoniile bisericești; formalism religios. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualisme. DOOM
ritualísm (rar) (-tu-a-) s. n.
ritualismului
RITUALÍSM s. n. (Rar) Supunere excesivă la ceremoniile bisericești; formalism religios. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualisme. DOOM
ritualísm (rar) (-tu-a-) s. n.
ritualist
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualist
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualista
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualista
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiste
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiste
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistei
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistei
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistele
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistele
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistelor
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistelor
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistul
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistul
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistului
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualistului
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiști
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiști
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiștii
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiștii
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiștilor
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualiștilor
RITUALÍST, -Ă, ritualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ritualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. ritualiste. DOOM
*ritualíst (-tu-a-) adj. m., pl. ritualíști; f. ritualístă, pl. ritualíste
ritualul
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualul
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale. DOOM
rituál2 (-tu-al) s. n., pl. rituáluri
ritualului
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
ritualului
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale. DOOM
rituál2 (-tu-al) s. n., pl. rituáluri
ritualuri
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale. DOOM
rituál2 (-tu-al) s. n., pl. rituáluri
ritualurile
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale. DOOM
rituál2 (-tu-al) s. n., pl. rituáluri
ritualurilor
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale. DOOM
rituál2 (-tu-al) s. n., pl. rituáluri
ritul
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite. DOOM
rit s. n., pl. ríturi
ritului
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite. DOOM
rit s. n., pl. ríturi
rituri
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite. DOOM
rit s. n., pl. ríturi
riturile
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite. DOOM
rit s. n., pl. ríturi
riturilor
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite. DOOM
rit s. n., pl. ríturi
riturnelă
RITORNÉLĂ, ritornele, s. f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu același text după fiecare strofa cântată; fragment instrumental care precedă dansul sau alternează cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. ♦ Improvizație poetică formată din trei versuri, în care cel de-al treilea rimează cu primul. [Var.: riturnélă s. f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle. DOOM
ritornelắ s. f., g.-d. art. ritornélei; pl. ritornéle
rival
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivala
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivale
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivalei
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivalele
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivalelor
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivali
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivalii
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivalilor
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivalitate
RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru, la aceeași situație. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis. DOOM
rivalitáte s. f., g.-d. art. rivalitắții; pl. rivalitắți
rivalitatea
RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru, la aceeași situație. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis. DOOM
rivalitáte s. f., g.-d. art. rivalitắții; pl. rivalitắți
rivalități
RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru, la aceeași situație. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis. DOOM
rivalitáte s. f., g.-d. art. rivalitắții; pl. rivalitắți
rivalității
RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru, la aceeași situație. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis. DOOM
rivalitáte s. f., g.-d. art. rivalitắții; pl. rivalitắți
rivalitățile
RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru, la aceeași situație. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis. DOOM
rivalitáte s. f., g.-d. art. rivalitắții; pl. rivalitắți
rivalităților
RIVALITÁTE, rivalități, s. f. Concurență între două sau mai multe persoane care aspiră la același lucru, la aceeași situație. – Din fr. rivalité, lat. rivalitas, -atis. DOOM
rivalitáte s. f., g.-d. art. rivalitắții; pl. rivalitắți
rivaliza
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizai
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizam
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizare
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizare
RIVALIZÁRE, rivalizări, s. f. Faptul de a rivaliza. – V. rivaliza.
rivalizarea
RIVALIZÁRE, rivalizări, s. f. Faptul de a rivaliza. – V. rivaliza.
rivalizară
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizarăm
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizarăți
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizase
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizasem
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizaseră
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizaserăm
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizaserăți
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizaseși
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizaseți
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizat
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizau
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizași
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizați
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizează
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizez
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizeze
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizezi
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizând
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizînd
RIVALIZÁ, rivalizez, vb. I. Intranz. A se sili să ajungă sau să întreacă pe cineva în ceea ce privește talentul, meritul, puterea etc.; a concura. A rivaliza cu cineva. ♦ A sta alături de..., a egala; a sta pe aceeași treaptă. – Din fr. rivaliser. DOOM
rivalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 rivalizeáză
rivalizări
RIVALIZÁRE, rivalizări, s. f. Faptul de a rivaliza. – V. rivaliza.
rivalizării
RIVALIZÁRE, rivalizări, s. f. Faptul de a rivaliza. – V. rivaliza.
rivalizările
RIVALIZÁRE, rivalizări, s. f. Faptul de a rivaliza. – V. rivaliza.
rivalizărilor
RIVALIZÁRE, rivalizări, s. f. Faptul de a rivaliza. – V. rivaliza.
rivalta
RIVÁLTĂ, rivalte, s. f. Șir de becuri, de reflectoare care luminează (de la nivelul podelei) scena; p. ext. rampă. – Din it. ribalta. DOOM
riváltă s. f., g.-d. art. riváltei; pl. riválte
rivalte
RIVÁLTĂ, rivalte, s. f. Șir de becuri, de reflectoare care luminează (de la nivelul podelei) scena; p. ext. rampă. – Din it. ribalta. DOOM
riváltă s. f., g.-d. art. riváltei; pl. riválte
rivaltei
RIVÁLTĂ, rivalte, s. f. Șir de becuri, de reflectoare care luminează (de la nivelul podelei) scena; p. ext. rampă. – Din it. ribalta. DOOM
riváltă s. f., g.-d. art. riváltei; pl. riválte
rivaltele
RIVÁLTĂ, rivalte, s. f. Șir de becuri, de reflectoare care luminează (de la nivelul podelei) scena; p. ext. rampă. – Din it. ribalta. DOOM
riváltă s. f., g.-d. art. riváltei; pl. riválte
rivaltelor
RIVÁLTĂ, rivalte, s. f. Șir de becuri, de reflectoare care luminează (de la nivelul podelei) scena; p. ext. rampă. – Din it. ribalta. DOOM
riváltă s. f., g.-d. art. riváltei; pl. riválte
rivalul
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivalului
RIVÁL, -Ă, rivali, -e, s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival. DOOM
riválă s. f., g.-d. art. riválei; pl. rivále
rivanol
RIVANÓL s. n. Produs farmaceutic folosit în medicină ca antiseptic. – Din germ. Rivanol. DOOM
rivanól s. n.
rivanolul
RIVANÓL s. n. Produs farmaceutic folosit în medicină ca antiseptic. – Din germ. Rivanol. DOOM
rivanól s. n.
rivanolului
RIVANÓL s. n. Produs farmaceutic folosit în medicină ca antiseptic. – Din germ. Rivanol. DOOM
rivanól s. n.
riveran
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riverana
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riverane
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riveranei
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riveranele
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riveranelor
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riverani
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riveranii
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riveranilor
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riveranul
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riveranului
RIVERÁN, -Ă, riverani, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare. ◊ Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu. – Din fr. riverain. DOOM
riverán adj. m., pl. riveráni; f. riveránă, pl. riveráne
riviera
RIVIÉRĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-un șanț sau dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière. DOOM
riviéră (obstacol, curs de apă) (-vi-e-) s. f., g.-d. art. riviérei; pl. riviére
riviere
RIVIÉRĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-un șanț sau dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière. DOOM
riviéră (obstacol, curs de apă) (-vi-e-) s. f., g.-d. art. riviérei; pl. riviére
rivierei
RIVIÉRĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-un șanț sau dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière. DOOM
riviéră (obstacol, curs de apă) (-vi-e-) s. f., g.-d. art. riviérei; pl. riviére
rivierele
RIVIÉRĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-un șanț sau dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière. DOOM
riviéră (obstacol, curs de apă) (-vi-e-) s. f., g.-d. art. riviérei; pl. riviére
rivierelor
RIVIÉRĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-un șanț sau dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière. DOOM
riviéră (obstacol, curs de apă) (-vi-e-) s. f., g.-d. art. riviérei; pl. riviére
rix
RIX s.n. v. rixă.
rixa
RÍXĂ s.f. (Rar) Ceartă însoțită de bătaie și de injurii. ♦ Dispută, controversă. [Var. rix s.n. / < fr. rixe, cf. lat. rixa].
rixe
RÍXĂ s.f. (Rar) Ceartă însoțită de bătaie și de injurii. ♦ Dispută, controversă. [Var. rix s.n. / < fr. rixe, cf. lat. rixa].
rixei
RÍXĂ s.f. (Rar) Ceartă însoțită de bătaie și de injurii. ♦ Dispută, controversă. [Var. rix s.n. / < fr. rixe, cf. lat. rixa].
rixele
RÍXĂ s.f. (Rar) Ceartă însoțită de bătaie și de injurii. ♦ Dispută, controversă. [Var. rix s.n. / < fr. rixe, cf. lat. rixa].
rixelor
RÍXĂ s.f. (Rar) Ceartă însoțită de bătaie și de injurii. ♦ Dispută, controversă. [Var. rix s.n. / < fr. rixe, cf. lat. rixa].
riz
RIZ, rizuri, s. n. Fisură foarte fină care se produce la suprafața unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietură făcută de un vârf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz. DOOM
riz s. n., pl. rízuri
riza
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizaca
RIZÁCĂ, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu o coasă cu coada lungă, folosită pentru a tăia plantele care împotmolesc bălțile. 2. Unealtă folosită de pescari la tăierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak. DOOM
rizácă (reg.) s. f., g.-d. art. rizácei; pl. rizáce
rizace
RIZÁCĂ, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu o coasă cu coada lungă, folosită pentru a tăia plantele care împotmolesc bălțile. 2. Unealtă folosită de pescari la tăierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak. DOOM
rizácă (reg.) s. f., g.-d. art. rizácei; pl. rizáce
rizacei
RIZÁCĂ, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu o coasă cu coada lungă, folosită pentru a tăia plantele care împotmolesc bălțile. 2. Unealtă folosită de pescari la tăierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak. DOOM
rizácă (reg.) s. f., g.-d. art. rizácei; pl. rizáce
rizacele
RIZÁCĂ, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu o coasă cu coada lungă, folosită pentru a tăia plantele care împotmolesc bălțile. 2. Unealtă folosită de pescari la tăierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak. DOOM
rizácă (reg.) s. f., g.-d. art. rizácei; pl. rizáce
rizacelor
RIZÁCĂ, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu o coasă cu coada lungă, folosită pentru a tăia plantele care împotmolesc bălțile. 2. Unealtă folosită de pescari la tăierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak. DOOM
rizácă (reg.) s. f., g.-d. art. rizácei; pl. rizáce
rizafcă
RIZÁFCĂ s. f. v. rizeafcă. DOOM
!rizeáfcă/rizáfcă s. f., g.-d. art. rizeáfcei/rizáfcei; pl. rizeáfce/rizáfce
rizai
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizaliză
RIZALÍZĂ s.f. (Med.) Resorbție fiziologică sau patologică a unei rădăcini dentare. [< fr. rhizalyse, cf. gr. rhiza – rădăcină, lysis – desfacere].
rizam
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizare
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizare
RIZÁRE, rizări, s. f. Defect de funcționare a unei mașini, ca urmare a apariției rizurilor pe suprafețele a două piese aflate în contact. – Din riz.
rizarea
RIZÁRE, rizări, s. f. Defect de funcționare a unei mașini, ca urmare a apariției rizurilor pe suprafețele a două piese aflate în contact. – Din riz.
rizartroză
RIZARTRÓZĂ s.f. (Med.) Artroză a rădăcinii unui deget sau a unui membru. [< fr. rhizarthrose, cf. gr. rhiza – rădăcină, arthron – articulație].
rizară
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizarăm
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizarăți
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizase
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizasem
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizaseră
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizaserăm
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizaserăți
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizaseși
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizaseți
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizat
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizat
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizata
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizate
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizatei
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizatele
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizatelor
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizatul
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizatului
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizau
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizași
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizați
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizați
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizații
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizaților
RIZÁT, -Ă, rizați, -te, adj. (Despre piese) A cărei suprafață prezintă șanțuri superficiale sau zgârieturi, produse prin uzură din cauza frecării cu altă piesă pe care alunecă sau din cauza întreținerii necorespunzătoare. – Din riz. DOOM
rizát adj. m., pl. rizáți; f. rizátă, pl. rizáte
rizeafca
RIZEÁFCĂ, rizeafce, s. f. Specie de scrumbie care trăiește în Marea Neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere și hrană (Alosa caspia nordmanni). [Var.: rizáfcă s. f.] – Et. nec. DOOM
!rizeáfcă/rizáfcă s. f., g.-d. art. rizeáfcei/rizáfcei; pl. rizeáfce/rizáfce
rizeafce
RIZEÁFCĂ, rizeafce, s. f. Specie de scrumbie care trăiește în Marea Neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere și hrană (Alosa caspia nordmanni). [Var.: rizáfcă s. f.] – Et. nec. DOOM
!rizeáfcă/rizáfcă s. f., g.-d. art. rizeáfcei/rizáfcei; pl. rizeáfce/rizáfce
rizeafcei
RIZEÁFCĂ, rizeafce, s. f. Specie de scrumbie care trăiește în Marea Neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere și hrană (Alosa caspia nordmanni). [Var.: rizáfcă s. f.] – Et. nec. DOOM
!rizeáfcă/rizáfcă s. f., g.-d. art. rizeáfcei/rizáfcei; pl. rizeáfce/rizáfce
rizeafcele
RIZEÁFCĂ, rizeafce, s. f. Specie de scrumbie care trăiește în Marea Neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere și hrană (Alosa caspia nordmanni). [Var.: rizáfcă s. f.] – Et. nec. DOOM
!rizeáfcă/rizáfcă s. f., g.-d. art. rizeáfcei/rizáfcei; pl. rizeáfce/rizáfce
rizeafcelor
RIZEÁFCĂ, rizeafce, s. f. Specie de scrumbie care trăiește în Marea Neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere și hrană (Alosa caspia nordmanni). [Var.: rizáfcă s. f.] – Et. nec. DOOM
!rizeáfcă/rizáfcă s. f., g.-d. art. rizeáfcei/rizáfcei; pl. rizeáfce/rizáfce
rizeafcă
rizeáfcă (rizéfce), s. f. – Varietate de scrumbie (Alosa Nordmanni). Origine incertă. După Scriban, din rus. rjezvjak „viu”.
rizează
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizerie
RIZERÍE s.f. (Rar) Orezărie, câmp cultivat cu orez; gospodărie care cultivă orez. [Gen. -iei. / cf. fr. rizière, rizerie].
rizez
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizeze
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizezi
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizibil
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibila
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibile
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibilei
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibilele
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibilelor
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibili
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibilii
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibililor
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibilul
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizibilului
RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. De râs, de batjocură; ridicol, caraghios. – Din fr. risible. DOOM
rizíbil adj. m., pl. rizíbili; f. rizíbilă, pl. rizíbile
rizic
RÍZIC, rizicuri, s. n. (Înv.) Risc. – Din it. risico, germ. Risiko. DOOM
rízic (înv., reg.) s. n., pl. rízicuri
rizicultoare
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultoarea
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultoarei
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultoarele
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultoarelor
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultor
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultori
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultorii
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultorilor
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultorul
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultorului
RIZICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cultivator de orez. [< fr. riziculteur].
rizicultura
RIZICULTÚRĂ, riziculturi, s. f. Cultură a orezului. ♦ Loc cultivat cu orez; orezărie. – Din fr. riziculture. DOOM
rizicultúră s. f., g.-d. art. rizicultúrii; pl. rizicultúri
riziculturi
RIZICULTÚRĂ, riziculturi, s. f. Cultură a orezului. ♦ Loc cultivat cu orez; orezărie. – Din fr. riziculture. DOOM
rizicultúră s. f., g.-d. art. rizicultúrii; pl. rizicultúri
riziculturii
RIZICULTÚRĂ, riziculturi, s. f. Cultură a orezului. ♦ Loc cultivat cu orez; orezărie. – Din fr. riziculture. DOOM
rizicultúră s. f., g.-d. art. rizicultúrii; pl. rizicultúri
riziculturile
RIZICULTÚRĂ, riziculturi, s. f. Cultură a orezului. ♦ Loc cultivat cu orez; orezărie. – Din fr. riziculture. DOOM
rizicultúră s. f., g.-d. art. rizicultúrii; pl. rizicultúri
riziculturilor
RIZICULTÚRĂ, riziculturi, s. f. Cultură a orezului. ♦ Loc cultivat cu orez; orezărie. – Din fr. riziculture. DOOM
rizicultúră s. f., g.-d. art. rizicultúrii; pl. rizicultúri
riziform
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziforma
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziforme
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformei
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformele
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformelor
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformi
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformii
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformilor
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformul
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
riziformului
RIZIFÓRM, -Ă adj. Cu aspect asemănător boabelor de orez. [< fr. riziforme].
rizil
RIZÍL s. n. v. rezil.
rizilic
rizilíc (rizilícuri), s. n. – Batjocură, rîs. Tc. rezilik (Șeineanu, II, 302; Lokotsch 1681).
rizin
RIZÍN s.n. (Bot.) Firișor cu care se fixează lichenii. [< fr. rhizine, cf. gr. rhiza – rădăcină].
rizo
RIZO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „rădăcină”. [< fr. rhizo-, it. rizo-, cf. gr. rhiza].
rizoaton
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatona
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatone
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatonei
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatonele
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatonelor
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatoni
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatonii
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatonilor
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatonul
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizoatonului
RIZOATÓN, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care nu are accentul pe rădăcină. [Pron. -zo-a-. / < it. rizoatono].
rizobiu
RIZÓBIU s.m. Bacterie simbiotică a nodozităților leguminoaselor. [Pron. -biu. / < fr. rhizobium].
rizocarpee
RIZOCARPÉE s.f.pl. Ordin de plante ierboase, având numai rădăcinile perene; (la sg.) plantă din acest ordin. [Pron. -pe-e, sg. invar. / < fr. rhizocarpées, cf. gr. rhiza – rădăcină, karpos – fruct].
rizocarpeea
RIZOCARPÉE s.f.pl. Ordin de plante ierboase, având numai rădăcinile perene; (la sg.) plantă din acest ordin. [Pron. -pe-e, sg. invar. / < fr. rhizocarpées, cf. gr. rhiza – rădăcină, karpos – fruct].
rizocarpeei
RIZOCARPÉE s.f.pl. Ordin de plante ierboase, având numai rădăcinile perene; (la sg.) plantă din acest ordin. [Pron. -pe-e, sg. invar. / < fr. rhizocarpées, cf. gr. rhiza – rădăcină, karpos – fruct].
rizocarpeele
RIZOCARPÉE s.f.pl. Ordin de plante ierboase, având numai rădăcinile perene; (la sg.) plantă din acest ordin. [Pron. -pe-e, sg. invar. / < fr. rhizocarpées, cf. gr. rhiza – rădăcină, karpos – fruct].
rizocarpeelor
RIZOCARPÉE s.f.pl. Ordin de plante ierboase, având numai rădăcinile perene; (la sg.) plantă din acest ordin. [Pron. -pe-e, sg. invar. / < fr. rhizocarpées, cf. gr. rhiza – rădăcină, karpos – fruct].
rizoctonie
RIZOCTÓNIE s.f. (Bot.) Ciupercă microscopică de pe rădăcinile unor plante. [Gen. -iei. / < fr. rhizoctonie, cf. gr. rhiza – rădăcină, kteino – a ucide].
rizoctonioza
RIZOCTONIÓZĂ, rizoctonioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o ciupercă și manifestată prin muierea părților aeriene ale plantei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. rhizoctoniose. DOOM
rizoctonióză (-ni-o-) s. f., g.-d. art. rizoctoniózei; pl. rizoctonióze
rizoctonioze
RIZOCTONIÓZĂ, rizoctonioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o ciupercă și manifestată prin muierea părților aeriene ale plantei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. rhizoctoniose. DOOM
rizoctonióză (-ni-o-) s. f., g.-d. art. rizoctoniózei; pl. rizoctonióze
rizoctoniozei
RIZOCTONIÓZĂ, rizoctonioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o ciupercă și manifestată prin muierea părților aeriene ale plantei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. rhizoctoniose. DOOM
rizoctonióză (-ni-o-) s. f., g.-d. art. rizoctoniózei; pl. rizoctonióze
rizoctoniozele
RIZOCTONIÓZĂ, rizoctonioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o ciupercă și manifestată prin muierea părților aeriene ale plantei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. rhizoctoniose. DOOM
rizoctonióză (-ni-o-) s. f., g.-d. art. rizoctoniózei; pl. rizoctonióze
rizoctoniozelor
RIZOCTONIÓZĂ, rizoctonioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o ciupercă și manifestată prin muierea părților aeriene ale plantei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. rhizoctoniose. DOOM
rizoctonióză (-ni-o-) s. f., g.-d. art. rizoctoniózei; pl. rizoctonióze
rizoderma
RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme. DOOM
rizodérmă s. f., g.-d. art. rizodérmei; pl. rizodérme
rizoderme
RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme. DOOM
rizodérmă s. f., g.-d. art. rizodérmei; pl. rizodérme
rizodermei
RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme. DOOM
rizodérmă s. f., g.-d. art. rizodérmei; pl. rizodérme
rizodermele
RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme. DOOM
rizodérmă s. f., g.-d. art. rizodérmei; pl. rizodérme
rizodermelor
RIZODÉRMĂ, rizoderme, s. f. Epidermă a rădăcinii formată dintr-un singur strat de celule, din care iau naștere perii absorbanți. – Din fr. rhizoderme. DOOM
rizodérmă s. f., g.-d. art. rizodérmei; pl. rizodérme
rizofag
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofaga
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofage
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagei
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagele
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagelor
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagi
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagii
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagilor
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagul
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofagului
RIZOFÁG, -Ă, rizofagi, -ge, adj. (Biol.) Care se hrănește cu rădăcini. – Din fr. rhisophage.
rizofor
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizofora
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizofore
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoforei
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoforele
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoforelor
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizofori
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoforii
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoforilor
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoforul
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoforului
RIZOFÓR, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Prevăzut cu rădăcini. [< fr. rhizophore, cf. gr. rhiza – rădăcină, pherein – a purta].
rizoid
RIZOÍD, rizoizi, s. m. Organ de fixare și de absorbție al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subțire. – Din fr. rhizoïde. DOOM
rizoíd s. m., pl. rizoízi
rizoidul
RIZOÍD, rizoizi, s. m. Organ de fixare și de absorbție al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subțire. – Din fr. rhizoïde. DOOM
rizoíd s. m., pl. rizoízi
rizoidului
RIZOÍD, rizoizi, s. m. Organ de fixare și de absorbție al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subțire. – Din fr. rhizoïde. DOOM
rizoíd s. m., pl. rizoízi
rizoizi
RIZOÍD, rizoizi, s. m. Organ de fixare și de absorbție al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subțire. – Din fr. rhizoïde. DOOM
rizoíd s. m., pl. rizoízi
rizoizii
RIZOÍD, rizoizi, s. m. Organ de fixare și de absorbție al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subțire. – Din fr. rhizoïde. DOOM
rizoíd s. m., pl. rizoízi
rizoizilor
RIZOÍD, rizoizi, s. m. Organ de fixare și de absorbție al unor plante inferioare, constituit din filamente simple sau ramificate cu peretele foarte subțire. – Din fr. rhizoïde. DOOM
rizoíd s. m., pl. rizoízi
rizom
RIZÓM, rizomi, s. m. Tulpină subterană a anumitor plante, lipsită de clorofilă, cu aspect asemănător rădăcinii, uneori cu frunze rudimentare, care servește la înmagazinarea substanțelor de rezervă și ca organ de înmulțire vegetativă. – Din fr. rhizome. DOOM
rizóm s. m., pl. rizómi
rizomelic
RIZOMÉLIC, -Ă adj. (Anat.) Referitor la rădăcina membrelor. [< fr. rhizomélique].
rizomi
RIZÓM, rizomi, s. m. Tulpină subterană a anumitor plante, lipsită de clorofilă, cu aspect asemănător rădăcinii, uneori cu frunze rudimentare, care servește la înmagazinarea substanțelor de rezervă și ca organ de înmulțire vegetativă. – Din fr. rhizome. DOOM
rizóm s. m., pl. rizómi
rizomii
RIZÓM, rizomi, s. m. Tulpină subterană a anumitor plante, lipsită de clorofilă, cu aspect asemănător rădăcinii, uneori cu frunze rudimentare, care servește la înmagazinarea substanțelor de rezervă și ca organ de înmulțire vegetativă. – Din fr. rhizome. DOOM
rizóm s. m., pl. rizómi
rizomilor
RIZÓM, rizomi, s. m. Tulpină subterană a anumitor plante, lipsită de clorofilă, cu aspect asemănător rădăcinii, uneori cu frunze rudimentare, care servește la înmagazinarea substanțelor de rezervă și ca organ de înmulțire vegetativă. – Din fr. rhizome. DOOM
rizóm s. m., pl. rizómi
rizomul
RIZÓM, rizomi, s. m. Tulpină subterană a anumitor plante, lipsită de clorofilă, cu aspect asemănător rădăcinii, uneori cu frunze rudimentare, care servește la înmagazinarea substanțelor de rezervă și ca organ de înmulțire vegetativă. – Din fr. rhizome. DOOM
rizóm s. m., pl. rizómi
rizomului
RIZÓM, rizomi, s. m. Tulpină subterană a anumitor plante, lipsită de clorofilă, cu aspect asemănător rădăcinii, uneori cu frunze rudimentare, care servește la înmagazinarea substanțelor de rezervă și ca organ de înmulțire vegetativă. – Din fr. rhizome. DOOM
rizóm s. m., pl. rizómi
rizopod
RIZOPÓD, rizopode, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare acvatice cu corpul unicelular, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice (Rhizopoda); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. rhizopodes. DOOM
rizopód s. n., pl. rizopóde
rizopode
RIZOPÓD, rizopode, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare acvatice cu corpul unicelular, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice (Rhizopoda); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. rhizopodes. DOOM
rizopód s. n., pl. rizopóde
rizopodele
RIZOPÓD, rizopode, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare acvatice cu corpul unicelular, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice (Rhizopoda); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. rhizopodes. DOOM
rizopód s. n., pl. rizopóde
rizopodelor
RIZOPÓD, rizopode, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare acvatice cu corpul unicelular, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice (Rhizopoda); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. rhizopodes. DOOM
rizopód s. n., pl. rizopóde
rizopodul
RIZOPÓD, rizopode, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare acvatice cu corpul unicelular, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice (Rhizopoda); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. rhizopodes. DOOM
rizopód s. n., pl. rizopóde
rizopodului
RIZOPÓD, rizopode, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare acvatice cu corpul unicelular, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice (Rhizopoda); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. rhizopodes. DOOM
rizopód s. n., pl. rizopóde
rizosfera
RIZOSFÉRĂ s. f. Strat de pământ, de obicei până la 1 sau 2 m adâncime, în care se găsesc rădăcinile plantelor și numărul de microorganisme care au legături funcționale cu planta este foarte ridicat. – Din fr. rhizosphère. DOOM
!rizosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. rizosférei
rizosfere
RIZOSFÉRĂ s. f. Strat de pământ, de obicei până la 1 sau 2 m adâncime, în care se găsesc rădăcinile plantelor și numărul de microorganisme care au legături funcționale cu planta este foarte ridicat. – Din fr. rhizosphère. DOOM
!rizosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. rizosférei
rizosferei
RIZOSFÉRĂ s. f. Strat de pământ, de obicei până la 1 sau 2 m adâncime, în care se găsesc rădăcinile plantelor și numărul de microorganisme care au legături funcționale cu planta este foarte ridicat. – Din fr. rhizosphère. DOOM
!rizosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. rizosférei
rizosferele
RIZOSFÉRĂ s. f. Strat de pământ, de obicei până la 1 sau 2 m adâncime, în care se găsesc rădăcinile plantelor și numărul de microorganisme care au legături funcționale cu planta este foarte ridicat. – Din fr. rhizosphère. DOOM
!rizosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. rizosférei
rizosferelor
RIZOSFÉRĂ s. f. Strat de pământ, de obicei până la 1 sau 2 m adâncime, în care se găsesc rădăcinile plantelor și numărul de microorganisme care au legături funcționale cu planta este foarte ridicat. – Din fr. rhizosphère. DOOM
!rizosféră (-zos-fe-/-zo-sfe-) s. f., g.-d. art. rizosférei
rizoto
RIZÓTO s. n. Preparat culinar din orez, unt, sos de roșii și parmezan. [Acc. și: rizotó] – Din it., fr. risotto. DOOM
rizóto s. n., art. rizótoul
rizoto
RIZÓTO s. n. Mâncare preparată din orez, unt, sos de roșii și parmezan. [Acc. și: rizotó] – Din it., fr. risotto. DOOM
rizóto s. n., art. rizótoul
rizotomie
RIZOTOMÍE s.f. Radicotomie. [Gen. -iei. / < fr. rhizotomie, cf. gr. rhiza – rădăcină, tome – tăiere].
rizotoul
RIZÓTO s. n. Preparat culinar din orez, unt, sos de roșii și parmezan. [Acc. și: rizotó] – Din it., fr. risotto. DOOM
rizóto s. n., art. rizótoul
rizotoului
RIZÓTO s. n. Preparat culinar din orez, unt, sos de roșii și parmezan. [Acc. și: rizotó] – Din it., fr. risotto. DOOM
rizóto s. n., art. rizótoul
rizul
RIZ, rizuri, s. n. Fisură foarte fină care se produce la suprafața unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietură făcută de un vârf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz. DOOM
riz s. n., pl. rízuri
rizului
RIZ, rizuri, s. n. Fisură foarte fină care se produce la suprafața unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietură făcută de un vârf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz. DOOM
riz s. n., pl. rízuri
rizuri
RIZ, rizuri, s. n. Fisură foarte fină care se produce la suprafața unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietură făcută de un vârf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz. DOOM
riz s. n., pl. rízuri
rizurile
RIZ, rizuri, s. n. Fisură foarte fină care se produce la suprafața unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietură făcută de un vârf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz. DOOM
riz s. n., pl. rízuri
rizurilor
RIZ, rizuri, s. n. Fisură foarte fină care se produce la suprafața unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietură făcută de un vârf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz. DOOM
riz s. n., pl. rízuri
rizând
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizînd
RIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) forma rizuri; a surveni o rizare. [< fr. riser].
rizări
RIZÁRE, rizări, s. f. Defect de funcționare a unei mașini, ca urmare a apariției rizurilor pe suprafețele a două piese aflate în contact. – Din riz.
rizării
RIZÁRE, rizări, s. f. Defect de funcționare a unei mașini, ca urmare a apariției rizurilor pe suprafețele a două piese aflate în contact. – Din riz.
rizările
RIZÁRE, rizări, s. f. Defect de funcționare a unei mașini, ca urmare a apariției rizurilor pe suprafețele a două piese aflate în contact. – Din riz.
rizărilor
RIZÁRE, rizări, s. f. Defect de funcționare a unei mașini, ca urmare a apariției rizurilor pe suprafețele a două piese aflate în contact. – Din riz.
rișca
RÍȘCĂ, (2) riște, s. f. 1. Numele unui joc de noroc în care trebuie să se ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. 2. (Reg.) Cârciumă. – Din rus. reșka. DOOM
*ríșcă2 (cârciumă) (reg.) s. f., g.-d. art. ríștei; pl. ríște
rișcar
RIȘCÁR, rișcari, s. m. Jucător de rișcă. – Rișcă + suf. -ar. DOOM
rișcár s. m., pl. rișcári
rișcari
RIȘCÁR, rișcari, s. m. Jucător de rișcă. – Rișcă + suf. -ar. DOOM
rișcár s. m., pl. rișcári
rișcarii
RIȘCÁR, rișcari, s. m. Jucător de rișcă. – Rișcă + suf. -ar. DOOM
rișcár s. m., pl. rișcári
rișcarilor
RIȘCÁR, rișcari, s. m. Jucător de rișcă. – Rișcă + suf. -ar. DOOM
rișcár s. m., pl. rișcári
rișcarul
RIȘCÁR, rișcari, s. m. Jucător de rișcă. – Rișcă + suf. -ar. DOOM
rișcár s. m., pl. rișcári
rișcarului
RIȘCÁR, rișcari, s. m. Jucător de rișcă. – Rișcă + suf. -ar. DOOM
rișcár s. m., pl. rișcári
rișcasă
rișcásă s. f. – (Trans.) Orez. Mag. rizskása (Gáldi, Dict., 154).
rișlui
RIȘLUÍ vb.IV v. rășlui.
riște
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riște
RÍȘCĂ, (2) riște, s. f. 1. Numele unui joc de noroc în care trebuie să se ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. 2. (Reg.) Cârciumă. – Din rus. reșka. DOOM
*ríșcă2 (cârciumă) (reg.) s. f., g.-d. art. ríștei; pl. ríște
riștei
RÍȘCĂ, (2) riște, s. f. 1. Numele unui joc de noroc în care trebuie să se ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. 2. (Reg.) Cârciumă. – Din rus. reșka. DOOM
*ríșcă2 (cârciumă) (reg.) s. f., g.-d. art. ríștei; pl. ríște
riștele
RÍȘCĂ, (2) riște, s. f. 1. Numele unui joc de noroc în care trebuie să se ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. 2. (Reg.) Cârciumă. – Din rus. reșka. DOOM
*ríșcă2 (cârciumă) (reg.) s. f., g.-d. art. ríștei; pl. ríște
riștelor
RÍȘCĂ, (2) riște, s. f. 1. Numele unui joc de noroc în care trebuie să se ghicească pe ce parte va cădea o monedă aruncată în sus. 2. (Reg.) Cârciumă. – Din rus. reșka. DOOM
*ríșcă2 (cârciumă) (reg.) s. f., g.-d. art. ríștei; pl. ríște
riști
RISCÁ, risc, vb. I. Tranz. și intranz. A(-și) pune în primejdie viața, onoarea etc.; a (se) expune unui pericol posibil. ♦ Intranz. A participa la o acțiune nesigură, a acționa la noroc. ♦ Refl. (Înv.) A cuteza, a îndrăzni, a se încumeta. – Din fr. risquer. DOOM
riscá (a ~) vb., ind. prez. 3 ríscă
riț
RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz. DOOM
riț s. n., pl. ríțuri
rițin
RIȚÍN s. m. v. ricin.
rițipiți
rițipiți s. invar. joc logic disputat între doi jucători pe o foaie cu pătrățele, prin înșirarea în linie dreaptă sau în diagonală a simbolurilor X și 0.
rițui
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuia
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiai
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiam
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiască
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiau
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiați
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiesc
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiește
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiești
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuii
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuim
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuind
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuire
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuire
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui. DOOM
rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
rițuirea
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui. DOOM
rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
rițuiri
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui. DOOM
rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
rițuirii
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui. DOOM
rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
rițuirile
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui. DOOM
rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
rițuirilor
RIȚUÍRE, rițuiri, s. f. Acțiunea de a rițui și rezultatul ei; crestare, rițuit. – V. rițui. DOOM
rițuíre s. f., g.-d. art. rițuírii; pl. rițuíri
rițuiră
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuirăm
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuirăți
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuise
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuisem
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiseră
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiserăm
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiserăți
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiseși
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiseți
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuit
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuit
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuita
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuite
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuitei
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuitele
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuitelor
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuitul
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuitului
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuiși
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiți
RIȚUÍ, rițuiesc, vb. IV. Tranz. A cresta un carton sau o mucava spre a le putea îndoi ușor. – Din germ. ritzen. DOOM
rițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rițuiésc, imperf. 3 sg. rițuiá; conj. prez. 3 să rițuiáscă
rițuiți
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuiții
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițuiților
RIȚUÍT s. n. Rițuire. – V. rițui. DOOM
rițuít s. n.
rițul
RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz. DOOM
riț s. n., pl. ríțuri
rițului
RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz. DOOM
riț s. n., pl. ríțuri
rițuri
RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz. DOOM
riț s. n., pl. ríțuri
rițurile
RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz. DOOM
riț s. n., pl. ríțuri
rițurilor
RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz. DOOM
riț s. n., pl. ríțuri