r
R, r, s. m. 1. A douăzeci și una literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană sonantă lichidă vibrantă dentală). [Pr.: er, re, rî. – Pl. și (1, n.) r-uri] DOOM
r2 (sunet) [cit. rî] s. m., pl. r
ra
RÁDIUM s. n. v. radiu. DOOM
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra
rabana
RABÁNĂ s. f. Țesătură dungată, impermeabilă, obținută din rafie, care se folosește, în Africa, la confecționarea îmbrăcămintei, a perdelelor etc. – Din fr. rabane. DOOM
rabánă s. f., g.-d. art. rabánei
rabane
RABÁNĂ s. f. Țesătură dungată, impermeabilă, obținută din rafie, care se folosește, în Africa, la confecționarea îmbrăcămintei, a perdelelor etc. – Din fr. rabane. DOOM
rabánă s. f., g.-d. art. rabánei
rabanei
RABÁNĂ s. f. Țesătură dungată, impermeabilă, obținută din rafie, care se folosește, în Africa, la confecționarea îmbrăcămintei, a perdelelor etc. – Din fr. rabane. DOOM
rabánă s. f., g.-d. art. rabánei
rabarbură
RABÁRBURĂ, rabarbure, s. f. (Bot.; reg.) Revent (Rheum officinale). – Din germ. Rhabarber, magh. rebarbara.
rabarbăr
RABÁRBĂR s.m. v. rubarbă.
rabat
RABÁT, rabaturi, s. n. Reducere; scăzământ. ◊ Rabat comercial = reducere de preț acordată de vânzător la cumpărarea unor mărfuri în situații ca plata în numerar, la cumpărarea unei cantități mari sau în extrasezon, fidelitatea clientului. – Din germ. Rabatt. DOOM
rabát s. n., pl. rabáturi
rabata
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatabil
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabila
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabile
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabilei
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabilele
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabilelor
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabili
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabilii
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabililor
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabilul
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatabilului
RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre elemente de construcție, organe de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. DOOM
rabatábil adj. m., pl. rabatábili; f. rabatábilă, pl. rabatábile
rabatai
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatam
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatare
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatare
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabatarea
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabatară
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatarăm
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatarăți
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatase
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatasem
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabataseră
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabataserăm
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabataserăți
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabataseși
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabataseți
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatat
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatat
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatata
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatate
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatatei
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatatele
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatatelor
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatatul
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatatului
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatau
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatași
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatați
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatați
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabatații
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabataților
RABATÁT, -Ă, rabatați, -te, adj. 1. Care a fost rotit în jurul unei drepte (pe care o conține). 2. Pliat. – V. rabata.
rabate
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatează
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatere
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabaterea
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabateri
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabaterii
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabaterile
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabaterilor
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabatez
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabateze
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatezi
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatoare
RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir. DOOM
rabatór s. n., pl. rabatoáre
rabatoarele
RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir. DOOM
rabatór s. n., pl. rabatoáre
rabatoarelor
RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir. DOOM
rabatór s. n., pl. rabatoáre
rabator
RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir. DOOM
rabatór s. n., pl. rabatoáre
rabatorul
RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir. DOOM
rabatór s. n., pl. rabatoáre
rabatorului
RABATÓR, rabatoare, s. n. Organ al unor mașini agricole care are rolul de a susține plantele în timpul tăierii și de a le apleca pe platforma mașinii. – Din fr. rabattoir. DOOM
rabatór s. n., pl. rabatoáre
rabatul
RABÁT, rabaturi, s. n. Reducere; scăzământ. ◊ Rabat comercial = reducere de preț acordată de vânzător la cumpărarea unor mărfuri în situații ca plata în numerar, la cumpărarea unei cantități mari sau în extrasezon, fidelitatea clientului. – Din germ. Rabatt. DOOM
rabát s. n., pl. rabáturi
rabatului
RABÁT, rabaturi, s. n. Reducere; scăzământ. ◊ Rabat comercial = reducere de preț acordată de vânzător la cumpărarea unor mărfuri în situații ca plata în numerar, la cumpărarea unei cantități mari sau în extrasezon, fidelitatea clientului. – Din germ. Rabatt. DOOM
rabát s. n., pl. rabáturi
rabaturi
RABÁT, rabaturi, s. n. Reducere; scăzământ. ◊ Rabat comercial = reducere de preț acordată de vânzător la cumpărarea unor mărfuri în situații ca plata în numerar, la cumpărarea unei cantități mari sau în extrasezon, fidelitatea clientului. – Din germ. Rabatt. DOOM
rabát s. n., pl. rabáturi
rabaturile
RABÁT, rabaturi, s. n. Reducere; scăzământ. ◊ Rabat comercial = reducere de preț acordată de vânzător la cumpărarea unor mărfuri în situații ca plata în numerar, la cumpărarea unei cantități mari sau în extrasezon, fidelitatea clientului. – Din germ. Rabatt. DOOM
rabát s. n., pl. rabáturi
rabaturilor
RABÁT, rabaturi, s. n. Reducere; scăzământ. ◊ Rabat comercial = reducere de preț acordată de vânzător la cumpărarea unor mărfuri în situații ca plata în numerar, la cumpărarea unei cantități mari sau în extrasezon, fidelitatea clientului. – Din germ. Rabatt. DOOM
rabát s. n., pl. rabáturi
rabatând
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatînd
RABÁTE vb. III v. rabata. DOOM
*rabatá/rabáte (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. rabateáză/rabate
rabatări
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabatării
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabatările
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabatărilor
RABATÁRE, rabatări, s. f. 1. (Mat.) Rotire a unei figuri plane în jurul unei drepte orizontale sau verticale din planul figurii. 2. Pliere, îndoire. [Var.: rabátere s. f.] – V. rabata. DOOM
rabatáre / rabátere s. f., g.-d. art. rabatắrii / rabáterii; pl. rabatắri / rabáteri
rabd
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
rabde
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
rabdomanția
RABDOMANȚÍE s. f. Căutare a unor obiecte ascunse sau a apei subterane cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie. DOOM
rabdomanțíe s. f., art. rabdomanțía, g.-d. rabdomanțíi, art. rabdomanțíei
rabdomanție
RABDOMANȚÍE s. f. Căutare a unor obiecte ascunse sau a apei subterane cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie. DOOM
rabdomanțíe s. f., art. rabdomanțía, g.-d. rabdomanțíi, art. rabdomanțíei
rabdomanției
RABDOMANȚÍE s. f. Căutare a unor obiecte ascunse sau a apei subterane cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie. DOOM
rabdomanțíe s. f., art. rabdomanțía, g.-d. rabdomanțíi, art. rabdomanțíei
rabdomanții
RABDOMANȚÍE s. f. Căutare a unor obiecte ascunse sau a apei subterane cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie. DOOM
rabdomanțíe s. f., art. rabdomanțía, g.-d. rabdomanțíi, art. rabdomanțíei
rabdomiom
RABDOMIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului muscular striat. [Pron. -mi-om, pl. -oame. / < fr. rhabdomyom].
rabdă
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
rabia
RÁBIE s. f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei). DOOM
rábie (-bi-e) s. f., art. rábia (-bi-a), g.-d. rábii, art. rábiei
rabiat
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiata
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiate
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiatei
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiatele
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiatelor
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiatul
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiatului
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiați
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiații
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabiaților
RABIÁT, -Ă, rabiați, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat. DOOM
rabiát (rar) (-bi-at) adj. m., pl. rabiáți; f. rabiátă, pl. rabiáte
rabic
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabica
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabice
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabicei
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabicele
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabicelor
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabici
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabicii
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabicilor
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabicul
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabicului
RÁBIC, -Ă, rabici, -ce, adj. De rabie, caracteristic rabiei, privitor la rabie. – Din fr. rabique. DOOM
rábic adj. m., pl. rábici; f. rábică, pl. rábice
rabie
RÁBIE s. f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei). DOOM
rábie (-bi-e) s. f., art. rábia (-bi-a), g.-d. rábii, art. rábiei
rabiei
RÁBIE s. f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei). DOOM
rábie (-bi-e) s. f., art. rábia (-bi-a), g.-d. rábii, art. rábiei
rabii
RÁBIE s. f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei). DOOM
rábie (-bi-e) s. f., art. rábia (-bi-a), g.-d. rábii, art. rábiei
rabiile
RÁBIE s. f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei). DOOM
rábie (-bi-e) s. f., art. rábia (-bi-a), g.-d. rábii, art. rábiei
rabiilor
RÁBIE s. f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei). DOOM
rábie (-bi-e) s. f., art. rábia (-bi-a), g.-d. rábii, art. rábiei
rabin
RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n. DOOM
!rabín s. m., pl. rabíni
rabin
RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. rabbi.
rabinat
RABINÁT s. n. Calitatea de rabin, funcția de rabin. ♦ Perioadă de timp cât funcționează un rabin. – Din fr. rabbinat, germ. Rabbinat. DOOM
rabinát s. n.
rabinatul
RABINÁT s. n. Calitatea de rabin, funcția de rabin. ♦ Perioadă de timp cât funcționează un rabin. – Din fr. rabbinat, germ. Rabbinat. DOOM
rabinát s. n.
rabinatului
RABINÁT s. n. Calitatea de rabin, funcția de rabin. ♦ Perioadă de timp cât funcționează un rabin. – Din fr. rabbinat, germ. Rabbinat. DOOM
rabinát s. n.
rabini
RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n. DOOM
!rabín s. m., pl. rabíni
rabinic
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinica
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinice
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinicei
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinicele
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinicelor
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinici
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinicii
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinicilor
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinicul
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinicului
RABÍNIC, -Ă, rabinici, -ce, adj. De rabin. – Din germ. rabinisch, fr. rabbinique. DOOM
rabínic adj. m., pl. rabínici; f. rabínică, pl. rabínice
rabinii
RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n. DOOM
!rabín s. m., pl. rabíni
rabinilor
RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n. DOOM
!rabín s. m., pl. rabíni
rabinism
RABINÍSM s. n. Doctrina rabinilor. – Din fr. rabbinisme. DOOM
rabinísm s. n.
rabinismul
RABINÍSM s. n. Doctrina rabinilor. – Din fr. rabbinisme. DOOM
rabinísm s. n.
rabinismului
RABINÍSM s. n. Doctrina rabinilor. – Din fr. rabbinisme. DOOM
rabinísm s. n.
rabinist
RABINÍST s.m. (Liv.) Cel care studiază cărțile rabinilor, care este fidel tradițiilor rabinilor. [< fr. rabbiniste].
rabinistul
RABINÍST s.m. (Liv.) Cel care studiază cărțile rabinilor, care este fidel tradițiilor rabinilor. [< fr. rabbiniste].
rabinistului
RABINÍST s.m. (Liv.) Cel care studiază cărțile rabinilor, care este fidel tradițiilor rabinilor. [< fr. rabbiniste].
rabiniști
RABINÍST s.m. (Liv.) Cel care studiază cărțile rabinilor, care este fidel tradițiilor rabinilor. [< fr. rabbiniste].
rabiniștii
RABINÍST s.m. (Liv.) Cel care studiază cărțile rabinilor, care este fidel tradițiilor rabinilor. [< fr. rabbiniste].
rabiniștilor
RABINÍST s.m. (Liv.) Cel care studiază cărțile rabinilor, care este fidel tradițiilor rabinilor. [< fr. rabbiniste].
rabinul
RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n. DOOM
!rabín s. m., pl. rabíni
rabinului
RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n. DOOM
!rabín s. m., pl. rabíni
rabit
RÁBIT s. n. Plasă de sîrmă care servește pentru a fixa și a susține tencuiala pe suprafața unor elemente de construcție (pereți, tavane etc.) sau pentru executarea unor motive arhitectonice ornamentale.
rabiț
RÁBIȚ s. n. Plasă de sârmă galvanizată, cu ochiuri mari, folosită pentru fixarea tencuielilor pe suprafața unor elemente de construcție la care tencuiala aderă greu sau pentru executarea unor ornamente. – Et. nec. DOOM
rábiț s. n.
rabițe
RÁBIȚ s. n. Plasă de sârmă galvanizată, cu ochiuri mari, folosită pentru fixarea tencuielilor pe suprafața unor elemente de construcție la care tencuiala aderă greu sau pentru executarea unor ornamente. – Et. nec. DOOM
rábiț s. n.
rabițele
RÁBIȚ s. n. Plasă de sârmă galvanizată, cu ochiuri mari, folosită pentru fixarea tencuielilor pe suprafața unor elemente de construcție la care tencuiala aderă greu sau pentru executarea unor ornamente. – Et. nec. DOOM
rábiț s. n.
rabițelor
RÁBIȚ s. n. Plasă de sârmă galvanizată, cu ochiuri mari, folosită pentru fixarea tencuielilor pe suprafața unor elemente de construcție la care tencuiala aderă greu sau pentru executarea unor ornamente. – Et. nec. DOOM
rábiț s. n.
rabițul
RÁBIȚ s. n. Plasă de sârmă galvanizată, cu ochiuri mari, folosită pentru fixarea tencuielilor pe suprafața unor elemente de construcție la care tencuiala aderă greu sau pentru executarea unor ornamente. – Et. nec. DOOM
rábiț s. n.
rabițului
RÁBIȚ s. n. Plasă de sârmă galvanizată, cu ochiuri mari, folosită pentru fixarea tencuielilor pe suprafața unor elemente de construcție la care tencuiala aderă greu sau pentru executarea unor ornamente. – Et. nec. DOOM
rábiț s. n.
rabla
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.” DOOM
ráblă (fam.) (ra-blă) s. f., g.-d. art. ráblei; pl. ráble
rablagea
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablageai
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablageam
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagească
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablageau
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablageați
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagesc
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagește
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagești
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagi
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagia
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagia
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagie
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagie
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiei
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiei
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagii
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagii
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagii
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagii
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiii
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiii
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiile
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiile
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiilor
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiilor
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiilor
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagim
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagind
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagire
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagire
RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).
rablagiră
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagirăm
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagirăți
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagise
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagisem
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagiseră
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagiserăm
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagiserăți
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagiseși
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagiseți
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagit
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagit
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagita
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagite
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagitei
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagitele
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagitelor
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagitul
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagitului
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagiu
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiu
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiul
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiul
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiului
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiului
RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. DOOM
rablagíu (rar) (-bla-) adj. m., s. m., pl. rablagíi; adj. f., s. f. rablagíe, pl. rablagíi, art. rablagíile (-gi-i-)
rablagiși
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagiți
RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi. DOOM
!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă
rablagiți
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagiții
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rablagiților
RĂBLĂGÍT, -Ă adj. v. rablagit.
rable
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.” DOOM
ráblă (fam.) (ra-blă) s. f., g.-d. art. ráblei; pl. ráble
rablei
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.” DOOM
ráblă (fam.) (ra-blă) s. f., g.-d. art. ráblei; pl. ráble
rablele
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.” DOOM
ráblă (fam.) (ra-blă) s. f., g.-d. art. ráblei; pl. ráble
rablelor
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.” DOOM
ráblă (fam.) (ra-blă) s. f., g.-d. art. ráblei; pl. ráble
rablioneta
RABLIONÉTĂ, rablionete, s. f. (Fam. și depr.) Automobil vechi, uzat. [Pr.: -bli-o-] – Din rablă (după camionetă, cabrioletă).
rablionete
RABLIONÉTĂ, rablionete, s. f. (Fam. și depr.) Automobil vechi, uzat. [Pr.: -bli-o-] – Din rablă (după camionetă, cabrioletă).
rablionetei
RABLIONÉTĂ, rablionete, s. f. (Fam. și depr.) Automobil vechi, uzat. [Pr.: -bli-o-] – Din rablă (după camionetă, cabrioletă).
rablionetele
RABLIONÉTĂ, rablionete, s. f. (Fam. și depr.) Automobil vechi, uzat. [Pr.: -bli-o-] – Din rablă (după camionetă, cabrioletă).
rablionetelor
RABLIONÉTĂ, rablionete, s. f. (Fam. și depr.) Automobil vechi, uzat. [Pr.: -bli-o-] – Din rablă (după camionetă, cabrioletă).
rabota
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotai
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotaj
RABOTÁJ, rabotaje, s. n. Rabotare. – Din fr. rabotage. DOOM
rabotáj s. n., pl. rabotáje
rabotaje
RABOTÁJ, rabotaje, s. n. Rabotare. – Din fr. rabotage. DOOM
rabotáj s. n., pl. rabotáje
rabotajele
RABOTÁJ, rabotaje, s. n. Rabotare. – Din fr. rabotage. DOOM
rabotáj s. n., pl. rabotáje
rabotajelor
RABOTÁJ, rabotaje, s. n. Rabotare. – Din fr. rabotage. DOOM
rabotáj s. n., pl. rabotáje
rabotajul
RABOTÁJ, rabotaje, s. n. Rabotare. – Din fr. rabotage. DOOM
rabotáj s. n., pl. rabotáje
rabotajului
RABOTÁJ, rabotaje, s. n. Rabotare. – Din fr. rabotage. DOOM
rabotáj s. n., pl. rabotáje
rabotam
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotare
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotare
RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota. DOOM
rabotáre s. f., g.-d. art. rabotắrii; pl. rabotắri
rabotarea
RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota. DOOM
rabotáre s. f., g.-d. art. rabotắrii; pl. rabotắri
rabotară
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotarăm
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotarăți
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotase
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotasem
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotaseră
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotaserăm
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotaserăți
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotaseși
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotaseți
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotat
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotat
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotata
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotate
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotatei
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotatele
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotatelor
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotatul
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotatului
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotau
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotași
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotați
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotați
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotații
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotaților
RABOTÁT s. n. Rabotare. – V. rabota. DOOM
rabotát s. n.
rabotează
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotez
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
raboteza
RABOTÉZĂ, raboteze, s. f. Mașină-unealtă care servește la prelucrarea prin așchiere a metalului; mașină de rabotat. – Din fr. raboteuse. DOOM
rabotéză s. f., g.-d. art. rabotézei; pl. rabotéze
raboteze
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
raboteze
RABOTÉZĂ, raboteze, s. f. Mașină-unealtă care servește la prelucrarea prin așchiere a metalului; mașină de rabotat. – Din fr. raboteuse. DOOM
rabotéză s. f., g.-d. art. rabotézei; pl. rabotéze
rabotezei
RABOTÉZĂ, raboteze, s. f. Mașină-unealtă care servește la prelucrarea prin așchiere a metalului; mașină de rabotat. – Din fr. raboteuse. DOOM
rabotéză s. f., g.-d. art. rabotézei; pl. rabotéze
rabotezele
RABOTÉZĂ, raboteze, s. f. Mașină-unealtă care servește la prelucrarea prin așchiere a metalului; mașină de rabotat. – Din fr. raboteuse. DOOM
rabotéză s. f., g.-d. art. rabotézei; pl. rabotéze
rabotezelor
RABOTÉZĂ, raboteze, s. f. Mașină-unealtă care servește la prelucrarea prin așchiere a metalului; mașină de rabotat. – Din fr. raboteuse. DOOM
rabotéză s. f., g.-d. art. rabotézei; pl. rabotéze
rabotezi
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotoare
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotoarea
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotoarei
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotoarele
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotoarelor
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotor
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotori
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotorii
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotorilor
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotorul
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotorului
RABOTÓR, rabotori, s. m. Muncitor calificat care lucrează la raboteză. – Din fr. raboteur. DOOM
rabotór s. m., pl. rabotóri
rabotând
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotînd
RABOTÁ, rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei. ◊ Mașină de rabotat = mașină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operația de rabotare; raboteză. – Din fr. raboter. DOOM
rabotá (a ~) vb., ind. prez. 3 raboteáză
rabotări
RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota. DOOM
rabotáre s. f., g.-d. art. rabotắrii; pl. rabotắri
rabotării
RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota. DOOM
rabotáre s. f., g.-d. art. rabotắrii; pl. rabotắri
rabotările
RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota. DOOM
rabotáre s. f., g.-d. art. rabotắrii; pl. rabotắri
rabotărilor
RABOTÁRE, rabotări, s. f. Acțiunea de a rabota și rezultatul ei; rabotaj, rabotat. – V. rabota. DOOM
rabotáre s. f., g.-d. art. rabotắrii; pl. rabotắri
rabzi
RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A suporta (fără împotrivire și cu resemnare) greutăți, neplăceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica ușor. 2. Tranz. și intranz. A accepta, a îngădui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l răbda (pe cineva) inima (să...) = a (nu) se putea stăpâni (să nu...), a (nu) se îndura să... Cum îl rabdă locul (sau pământul)? se spune despre un om rău, care săvârșește fapte reprobabile. A (nu)-l mai răbda (pe cineva) puterile să... = a (nu) mai putea să... 3. Intranz. A-și înfrâna neliniștea, enervarea, a avea răbdare, a-și păstra calmul. – Et. nec. DOOM
răbdá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rabd, 2 sg. rabzi, 3 rábdă
rabătut
RABÁTE vb. III v. rabata.
rac
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ. DOOM
rac s. m., pl. raci
rac
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.
racateț
RACATÉȚ, racateți, s. m. (Regional) Broatec. Buraticii... broatecii, racateții sau răcăneii cîntă ca și broaștele. PAMFILE, VĂZD. 94. [Pasărea] începe... a mișca gușa ca un racateț. MARIAN, O. I 89.
racem
RACÉM, raceme, s. n. (Bot.) Inflorescență în formă de ciorchine; ciorchine. ◊ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus. DOOM
racém s. n., pl. racéme
racemaza
RACEMÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează reacțiile de racemizare. [< racem(ic) + -ază]. DOOM
!racemáză s. f., g.-d. art. racemázei; pl. racemáze
racemaze
RACEMÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează reacțiile de racemizare. [< racem(ic) + -ază]. DOOM
!racemáză s. f., g.-d. art. racemázei; pl. racemáze
racemazei
RACEMÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează reacțiile de racemizare. [< racem(ic) + -ază]. DOOM
!racemáză s. f., g.-d. art. racemázei; pl. racemáze
racemazele
RACEMÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează reacțiile de racemizare. [< racem(ic) + -ază]. DOOM
!racemáză s. f., g.-d. art. racemázei; pl. racemáze
racemazelor
RACEMÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează reacțiile de racemizare. [< racem(ic) + -ază]. DOOM
!racemáză s. f., g.-d. art. racemázei; pl. racemáze
raceme
RACÉM, raceme, s. n. (Bot.) Inflorescență în formă de ciorchine; ciorchine. ◊ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus. DOOM
racém s. n., pl. racéme
racemele
RACÉM, raceme, s. n. (Bot.) Inflorescență în formă de ciorchine; ciorchine. ◊ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus. DOOM
racém s. n., pl. racéme
racemelor
RACÉM, raceme, s. n. (Bot.) Inflorescență în formă de ciorchine; ciorchine. ◊ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus. DOOM
racém s. n., pl. racéme
racemic
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemica
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemice
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemicei
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemicele
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemicelor
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemici
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemicii
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemicilor
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemicul
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemicului
RACÉMIC, -Ă, racemici, -ce, adj., s. n. (Substanță chimică organică) care este optic inactivă. – Din fr. racémique. DOOM
racémic2 s. n.
racemiform
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiforma
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiforme
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformei
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformele
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformelor
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformi
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformii
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformilor
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformul
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemiformului
RACEMIFÓRM, -Ă, racemiformi, -e, adj. (Bot.; despre inflorescențe) În formă de racem. – Din fr. racémiforme. DOOM
racemifórm adj. m., pl. racemifórmi; f. racemifórmă, pl. racemifórme
racemizare
RACEMIZÁRE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation. DOOM
racemizáre s. f., g.-d. art. racemizắrii; pl. racemizắri
racemizarea
RACEMIZÁRE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation. DOOM
racemizáre s. f., g.-d. art. racemizắrii; pl. racemizắri
racemizări
RACEMIZÁRE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation. DOOM
racemizáre s. f., g.-d. art. racemizắrii; pl. racemizắri
racemizării
RACEMIZÁRE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation. DOOM
racemizáre s. f., g.-d. art. racemizắrii; pl. racemizắri
racemizările
RACEMIZÁRE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation. DOOM
racemizáre s. f., g.-d. art. racemizắrii; pl. racemizắri
racemizărilor
RACEMIZÁRE, racemizări, s. f. Proces prin care o substanță devine racemică. – După fr. racémisation. DOOM
racemizáre s. f., g.-d. art. racemizắrii; pl. racemizắri
racemoasa
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemoase
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemoasei
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemoasele
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemoaselor
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemos
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemosul
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemosului
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemosus
STELÚȚĂ, steluțe, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelișoară. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (care se pune în supă). 3. Cusătură în formă de stea. 4. Pată de păr alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zăpadă. 6. Stea (II 2) (mică). III. 1. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: steluțe-de-munte = floare-de-colț. – Stea + suf. -uță.
racemoși
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemoșii
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemoșilor
RACEMÓS, -OÁSĂ adj. (Despre inflorescențe) În formă de racem; racemiform. [< fr. racémeux].
racemul
RACÉM, raceme, s. n. (Bot.) Inflorescență în formă de ciorchine; ciorchine. ◊ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus. DOOM
racém s. n., pl. racéme
racemului
RACÉM, raceme, s. n. (Bot.) Inflorescență în formă de ciorchine; ciorchine. ◊ Racem compus = panicul. – Din fr. racème, lat. racemus. DOOM
racém s. n., pl. racéme
racheta
RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa. DOOM
!proiectíl-rachétă s. n., pl. proiectíle-rachétă
rachete
RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa. DOOM
!proiectíl-rachétă s. n., pl. proiectíle-rachétă
rachetei
RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa. DOOM
!proiectíl-rachétă s. n., pl. proiectíle-rachétă
rachetele
RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa. DOOM
!proiectíl-rachétă s. n., pl. proiectíle-rachétă
rachetelor
RACHÉTĂ1, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii care se aprind în aer, producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă, și care se folosește la semnalizări și la focuri de artificii. 2. Aparat de zbor propulsat prin reacție directă cu ajutorul unui motor la distanțe foarte mari de Pământ. ◊ Rachetă cosmică = rachetă1 (2) de mari dimensiuni, folosită pentru plasarea pe orbite a sateliților artificiali și pe traiectorii stabilite a navelor cosmice. Rachetă meteorologică = rachetă1 (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km. – Din germ. Rakete, rus. raketa. DOOM
!proiectíl-rachétă s. n., pl. proiectíle-rachétă
rachetist
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetista
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetiste
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetistei
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetistele
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetistelor
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetistul
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetistului
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetiști
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetiștii
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetiștilor
RACHETÍST, rachetiști, s. m. Militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Rachetă1 + suf. -ist.
rachetodrom
RACHETODRÓM, rachetodromuri, s. n. Teren și instalații amenajate pentru decolarea și aterizarea rachetelor1 (2), precum și pentru urmărirea și dirijarea zborului acestora. – Rachetă1 + [aero]drom. DOOM
rachetodróm (-to-drom) s. n., pl. rachetodrómuri
rachetodromul
RACHETODRÓM, rachetodromuri, s. n. Teren și instalații amenajate pentru decolarea și aterizarea rachetelor1 (2), precum și pentru urmărirea și dirijarea zborului acestora. – Rachetă1 + [aero]drom. DOOM
rachetodróm (-to-drom) s. n., pl. rachetodrómuri
rachetodromului
RACHETODRÓM, rachetodromuri, s. n. Teren și instalații amenajate pentru decolarea și aterizarea rachetelor1 (2), precum și pentru urmărirea și dirijarea zborului acestora. – Rachetă1 + [aero]drom. DOOM
rachetodróm (-to-drom) s. n., pl. rachetodrómuri
rachetodromuri
RACHETODRÓM, rachetodromuri, s. n. Teren și instalații amenajate pentru decolarea și aterizarea rachetelor1 (2), precum și pentru urmărirea și dirijarea zborului acestora. – Rachetă1 + [aero]drom. DOOM
rachetodróm (-to-drom) s. n., pl. rachetodrómuri
rachetodromurile
RACHETODRÓM, rachetodromuri, s. n. Teren și instalații amenajate pentru decolarea și aterizarea rachetelor1 (2), precum și pentru urmărirea și dirijarea zborului acestora. – Rachetă1 + [aero]drom. DOOM
rachetodróm (-to-drom) s. n., pl. rachetodrómuri
rachetodromurilor
RACHETODRÓM, rachetodromuri, s. n. Teren și instalații amenajate pentru decolarea și aterizarea rachetelor1 (2), precum și pentru urmărirea și dirijarea zborului acestora. – Rachetă1 + [aero]drom. DOOM
rachetodróm (-to-drom) s. n., pl. rachetodrómuri
rachetomodel
RACHETOMODÉL, rachetomodele, s. n. Model de rachetă1 (2) cu dimensiuni reduse. – Rachetă1 + model.
rachetomodele
RACHETOMODÉL, rachetomodele, s. n. Model de rachetă1 (2) cu dimensiuni reduse. – Rachetă1 + model.
rachetomodelele
RACHETOMODÉL, rachetomodele, s. n. Model de rachetă1 (2) cu dimensiuni reduse. – Rachetă1 + model.
rachetomodelelor
RACHETOMODÉL, rachetomodele, s. n. Model de rachetă1 (2) cu dimensiuni reduse. – Rachetă1 + model.
rachetomodelism
RACHETOMODELÍSM s. m. Sport aviatic care constă în proiectarea, construirea și lansarea de rachetomodele. – Rachetomodel + suf. -ism.
rachetomodelismul
RACHETOMODELÍSM s. m. Sport aviatic care constă în proiectarea, construirea și lansarea de rachetomodele. – Rachetomodel + suf. -ism.
rachetomodelismului
RACHETOMODELÍSM s. m. Sport aviatic care constă în proiectarea, construirea și lansarea de rachetomodele. – Rachetomodel + suf. -ism.
rachetomodelist
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodelista
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodeliste
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodelistei
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodelistele
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodelistelor
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodelistul
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodelistului
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodeliști
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodeliștii
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodeliștilor
RACHETOMODELÍST, -Ă, rachetomodeliști, -ste, s. m. și f. Specialist în rachetomodelism. – Rachetomodel + suf. -ist.
rachetomodelul
RACHETOMODÉL, rachetomodele, s. n. Model de rachetă1 (2) cu dimensiuni reduse. – Rachetă1 + model.
rachetomodelului
RACHETOMODÉL, rachetomodele, s. n. Model de rachetă1 (2) cu dimensiuni reduse. – Rachetă1 + model.
rachiaș
RACHIÁȘ, rachiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui rachiu. [Pr.: -chi-aș] – Rachiu + suf. -aș. DOOM
rachiáș (rar) (-chi-aș) s. n., (porții) pl. rachiáșe
rachiașe
RACHIÁȘ, rachiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui rachiu. [Pr.: -chi-aș] – Rachiu + suf. -aș. DOOM
rachiáș (rar) (-chi-aș) s. n., (porții) pl. rachiáșe
rachiașele
RACHIÁȘ, rachiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui rachiu. [Pr.: -chi-aș] – Rachiu + suf. -aș. DOOM
rachiáș (rar) (-chi-aș) s. n., (porții) pl. rachiáșe
rachiașelor
RACHIÁȘ, rachiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui rachiu. [Pr.: -chi-aș] – Rachiu + suf. -aș. DOOM
rachiáș (rar) (-chi-aș) s. n., (porții) pl. rachiáșe
rachiașul
RACHIÁȘ, rachiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui rachiu. [Pr.: -chi-aș] – Rachiu + suf. -aș. DOOM
rachiáș (rar) (-chi-aș) s. n., (porții) pl. rachiáșe
rachiașului
RACHIÁȘ, rachiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui rachiu. [Pr.: -chi-aș] – Rachiu + suf. -aș. DOOM
rachiáș (rar) (-chi-aș) s. n., (porții) pl. rachiáșe
rachie
RACHÍU, rachiuri, s. n. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice extrase din fructe, din drojdia de vin sau obținute prin amestecul alcoolului cu apă (uneori cu adaos de esențe); vinars, palincă. V. țuică. Moșneagul stă la masă cu trei necunoscuți, bea rachiu tare, își povestește necazurile. C. PETRESCU, S. 49. Pescarii lipoveni turnau rachiul în farfurii și-i dau foc cu chibritul. BART, E. 323. Moș Nichifor a tras o dușcă de rachiu din plosca lui cea de Brașov. CREANGĂ, P. 117. E rachiu de la Pitești, Cînd bei te înveselești. TEODORESCU, P. P. 176. ◊ Rachiu de drojdie v. drojdie. – Variante: (regional) rachíe, rachii (ȚICHINDEAL, F. 58, BUDAI-DELEANU, Ț. 345, ȘEZ. I 276), răchíe, răchii (POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 58, SBIERA, P. 306), s. f., răchíu (SBIERA, P. 256) s. n.
rachier
RACHIÉR, rachieri, s. m. (Înv.) Persoană care fabrica sau vindea rachiu. [Pr.: -chi-er] – Rachiu + suf. -ar. DOOM
rachiér (înv.) (-chi-er) s. m., pl. rachiéri
rachieri
RACHIÉR, rachieri, s. m. (Înv.) Persoană care fabrica sau vindea rachiu. [Pr.: -chi-er] – Rachiu + suf. -ar. DOOM
rachiér (înv.) (-chi-er) s. m., pl. rachiéri
rachieria
RACHIERÍE2, rachierii, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de rachiu. [Pr.: -chi-e-] – Rachiu + suf. -erie. DOOM
rachieríe (înv.) (-chi-e-) s. f., art. rachiería, g.-d. art. rachieríei; (fabrici, depozite) pl. rachieríi, art. rachieríile
rachierie
RACHIERÍE2, rachierii, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de rachiu. [Pr.: -chi-e-] – Rachiu + suf. -erie. DOOM
rachieríe (înv.) (-chi-e-) s. f., art. rachiería, g.-d. art. rachieríei; (fabrici, depozite) pl. rachieríi, art. rachieríile
rachieriei
RACHIERÍE2, rachierii, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de rachiu. [Pr.: -chi-e-] – Rachiu + suf. -erie. DOOM
rachieríe (înv.) (-chi-e-) s. f., art. rachiería, g.-d. art. rachieríei; (fabrici, depozite) pl. rachieríi, art. rachieríile
rachierii
RACHIÉR, rachieri, s. m. (Înv.) Persoană care fabrica sau vindea rachiu. [Pr.: -chi-er] – Rachiu + suf. -ar. DOOM
rachiér (înv.) (-chi-er) s. m., pl. rachiéri
rachierii
RACHIERÍE2, rachierii, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de rachiu. [Pr.: -chi-e-] – Rachiu + suf. -erie. DOOM
rachieríe (înv.) (-chi-e-) s. f., art. rachiería, g.-d. art. rachieríei; (fabrici, depozite) pl. rachieríi, art. rachieríile
rachieriile
RACHIERÍE2, rachierii, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de rachiu. [Pr.: -chi-e-] – Rachiu + suf. -erie. DOOM
rachieríe (înv.) (-chi-e-) s. f., art. rachiería, g.-d. art. rachieríei; (fabrici, depozite) pl. rachieríi, art. rachieríile
rachieriilor
RACHIERÍE2, rachierii, s. f. (Înv.) Fabrică sau depozit de rachiu. [Pr.: -chi-e-] – Rachiu + suf. -erie. DOOM
rachieríe (înv.) (-chi-e-) s. f., art. rachiería, g.-d. art. rachieríei; (fabrici, depozite) pl. rachieríi, art. rachieríile
rachierilor
RACHIÉR, rachieri, s. m. (Înv.) Persoană care fabrica sau vindea rachiu. [Pr.: -chi-er] – Rachiu + suf. -ar. DOOM
rachiér (înv.) (-chi-er) s. m., pl. rachiéri
rachierul
RACHIÉR, rachieri, s. m. (Înv.) Persoană care fabrica sau vindea rachiu. [Pr.: -chi-er] – Rachiu + suf. -ar. DOOM
rachiér (înv.) (-chi-er) s. m., pl. rachiéri
rachierului
RACHIÉR, rachieri, s. m. (Înv.) Persoană care fabrica sau vindea rachiu. [Pr.: -chi-er] – Rachiu + suf. -ar. DOOM
rachiér (înv.) (-chi-er) s. m., pl. rachiéri
rachiu
RACHÍU, (2) rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı. DOOM
rachíu s. n., art. rachíul; (sorturi, porții) pl. rachíuri
rachiuaș
RACHIUÁȘ s. n. v. rachiaș.
rachiul
RACHÍU, (2) rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı. DOOM
rachíu s. n., art. rachíul; (sorturi, porții) pl. rachíuri
rachiului
RACHÍU, (2) rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı. DOOM
rachíu s. n., art. rachíul; (sorturi, porții) pl. rachíuri
rachiuri
RACHÍU, (2) rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı. DOOM
rachíu s. n., art. rachíul; (sorturi, porții) pl. rachíuri
rachiurile
RACHÍU, (2) rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı. DOOM
rachíu s. n., art. rachíul; (sorturi, porții) pl. rachíuri
rachiurilor
RACHÍU, (2) rachiuri, s. n. 1. Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obținute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (și cu esențe) fără adaos de sirop de zahăr; vinars. 2. Cantitate de rachiu (1) conținută de un pahar, de o sticlă etc. – Din tc. rakı. DOOM
rachíu s. n., art. rachíul; (sorturi, porții) pl. rachíuri
raci
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ. DOOM
rac s. m., pl. raci
racii
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ. DOOM
rac s. m., pl. raci
racila
RÁCILĂ2, racile, s. f. (Pop.) Unealtă de diferite forme folosită la prinderea racilor. – Din rac. DOOM
rácilă (boală) s. f., g.-d. art. rácilei; pl. rácile
racile
RÁCILĂ2, racile, s. f. (Pop.) Unealtă de diferite forme folosită la prinderea racilor. – Din rac. DOOM
rácilă (boală) s. f., g.-d. art. rácilei; pl. rácile
racilei
RÁCILĂ2, racile, s. f. (Pop.) Unealtă de diferite forme folosită la prinderea racilor. – Din rac. DOOM
rácilă (boală) s. f., g.-d. art. rácilei; pl. rácile
racilele
RÁCILĂ2, racile, s. f. (Pop.) Unealtă de diferite forme folosită la prinderea racilor. – Din rac. DOOM
rácilă (boală) s. f., g.-d. art. rácilei; pl. rácile
racilelor
RÁCILĂ2, racile, s. f. (Pop.) Unealtă de diferite forme folosită la prinderea racilor. – Din rac. DOOM
rácilă (boală) s. f., g.-d. art. rácilei; pl. rácile
racilor
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ. DOOM
rac s. m., pl. raci
rack
RACK, rackuri, s. n. (Elt.; englezism) Cadru metalic pe care se pot fixa diferite aparate componente ale unui sistem. – Din engl. rack.
racket
RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket. DOOM
rácket (ra-cket) s. m., pl. ráckeți
racketeer
RÁCKETEER s.m. (Rar) Pungaș, escroc. [Pron. rá-che-ter. / < engl. racketeer].
racketul
RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket. DOOM
rácket (ra-cket) s. m., pl. ráckeți
racketului
RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket. DOOM
rácket (ra-cket) s. m., pl. ráckeți
rackeți
RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket. DOOM
rácket (ra-cket) s. m., pl. ráckeți
rackeții
RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket. DOOM
rácket (ra-cket) s. m., pl. ráckeți
rackeților
RÁCKET, rackeți, s. m. Hoț, bandit, tâlhar. – Din engl., fr. racket. DOOM
rácket (ra-cket) s. m., pl. ráckeți
rackul
RACK, rackuri, s. n. (Elt.; englezism) Cadru metalic pe care se pot fixa diferite aparate componente ale unui sistem. – Din engl. rack.
rackului
RACK, rackuri, s. n. (Elt.; englezism) Cadru metalic pe care se pot fixa diferite aparate componente ale unui sistem. – Din engl. rack.
rackuri
RACK, rackuri, s. n. (Elt.; englezism) Cadru metalic pe care se pot fixa diferite aparate componente ale unui sistem. – Din engl. rack.
rackurile
RACK, rackuri, s. n. (Elt.; englezism) Cadru metalic pe care se pot fixa diferite aparate componente ale unui sistem. – Din engl. rack.
rackurilor
RACK, rackuri, s. n. (Elt.; englezism) Cadru metalic pe care se pot fixa diferite aparate componente ale unui sistem. – Din engl. rack.
racla
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
racla
RÁCLĂ, racle, s. f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s. f.] – Din bg. rakla. DOOM
ráclă (pop.) (ra-clă) s. f., g.-d. art. ráclei; pl. rácle
raclai
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclaj
RACLÁJ, raclaje, s. n. Intervenție chirurgicală care constă în curățarea țesuturilor organice bolnave cu ajutorul chiuretei. ♦ Spec. Curățarea stratului superficial al mucoasei uterine cu ajutorul chiuretei, pentru a îndepărta ovulul fecundat; chiuretaj. – Din fr. raclage. DOOM
racláj (ra-claj) s. n., pl. racláje
raclaje
RACLÁJ, raclaje, s. n. Intervenție chirurgicală care constă în curățarea țesuturilor organice bolnave cu ajutorul chiuretei. ♦ Spec. Curățarea stratului superficial al mucoasei uterine cu ajutorul chiuretei, pentru a îndepărta ovulul fecundat; chiuretaj. – Din fr. raclage. DOOM
racláj (ra-claj) s. n., pl. racláje
raclajele
RACLÁJ, raclaje, s. n. Intervenție chirurgicală care constă în curățarea țesuturilor organice bolnave cu ajutorul chiuretei. ♦ Spec. Curățarea stratului superficial al mucoasei uterine cu ajutorul chiuretei, pentru a îndepărta ovulul fecundat; chiuretaj. – Din fr. raclage. DOOM
racláj (ra-claj) s. n., pl. racláje
raclajelor
RACLÁJ, raclaje, s. n. Intervenție chirurgicală care constă în curățarea țesuturilor organice bolnave cu ajutorul chiuretei. ♦ Spec. Curățarea stratului superficial al mucoasei uterine cu ajutorul chiuretei, pentru a îndepărta ovulul fecundat; chiuretaj. – Din fr. raclage. DOOM
racláj (ra-claj) s. n., pl. racláje
raclajul
RACLÁJ, raclaje, s. n. Intervenție chirurgicală care constă în curățarea țesuturilor organice bolnave cu ajutorul chiuretei. ♦ Spec. Curățarea stratului superficial al mucoasei uterine cu ajutorul chiuretei, pentru a îndepărta ovulul fecundat; chiuretaj. – Din fr. raclage. DOOM
racláj (ra-claj) s. n., pl. racláje
raclajului
RACLÁJ, raclaje, s. n. Intervenție chirurgicală care constă în curățarea țesuturilor organice bolnave cu ajutorul chiuretei. ♦ Spec. Curățarea stratului superficial al mucoasei uterine cu ajutorul chiuretei, pentru a îndepărta ovulul fecundat; chiuretaj. – Din fr. raclage. DOOM
racláj (ra-claj) s. n., pl. racláje
raclam
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclare
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclare
RACLÁRE, raclări, s. f. Acțiunea de a racla și rezultatul ei. – V. racla. DOOM
racláre (ra-cla-) s. f., g.-d. art. raclắrii; pl. raclắri
raclarea
RACLÁRE, raclări, s. f. Acțiunea de a racla și rezultatul ei. – V. racla. DOOM
racláre (ra-cla-) s. f., g.-d. art. raclắrii; pl. raclắri
raclară
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclarăm
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclarăți
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclase
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclasem
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclaseră
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclaserăm
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclaserăți
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclaseși
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclaseți
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclat
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclat
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler.
raclau
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclași
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclați
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
racle
RÁCLĂ, racle, s. f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s. f.] – Din bg. rakla. DOOM
ráclă (pop.) (ra-clă) s. f., g.-d. art. ráclei; pl. rácle
raclează
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclei
RÁCLĂ, racle, s. f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s. f.] – Din bg. rakla. DOOM
ráclă (pop.) (ra-clă) s. f., g.-d. art. ráclei; pl. rácle
raclele
RÁCLĂ, racle, s. f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s. f.] – Din bg. rakla. DOOM
ráclă (pop.) (ra-clă) s. f., g.-d. art. ráclei; pl. rácle
raclelor
RÁCLĂ, racle, s. f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s. f.] – Din bg. rakla. DOOM
ráclă (pop.) (ra-clă) s. f., g.-d. art. ráclei; pl. rácle
racleta
RACLÉTĂ, raclete, s. f. Lamă flexibilă de oțel care servește la curățarea sau la răzuirea unor suprafețe. – Din fr. raclette. DOOM
raclétă (ra-cle-) s. f., g.-d. art. raclétei; pl. racléte
raclete
RACLÉTĂ, raclete, s. f. Lamă flexibilă de oțel care servește la curățarea sau la răzuirea unor suprafețe. – Din fr. raclette. DOOM
raclétă (ra-cle-) s. f., g.-d. art. raclétei; pl. racléte
racletei
RACLÉTĂ, raclete, s. f. Lamă flexibilă de oțel care servește la curățarea sau la răzuirea unor suprafețe. – Din fr. raclette. DOOM
raclétă (ra-cle-) s. f., g.-d. art. raclétei; pl. racléte
racletele
RACLÉTĂ, raclete, s. f. Lamă flexibilă de oțel care servește la curățarea sau la răzuirea unor suprafețe. – Din fr. raclette. DOOM
raclétă (ra-cle-) s. f., g.-d. art. raclétei; pl. racléte
racletelor
RACLÉTĂ, raclete, s. f. Lamă flexibilă de oțel care servește la curățarea sau la răzuirea unor suprafețe. – Din fr. raclette. DOOM
raclétă (ra-cle-) s. f., g.-d. art. raclétei; pl. racléte
raclez
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
racleze
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclezi
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
racloare
RACLÓR, racloare, s. n. 1. Dispozitiv mobil folosit pentru curățarea nămolului depus pe fundul decantoarelor, fără scoaterea din funcție a instalației. 2. Instrument cu care se raclează; răzuitor. – Cf. fr. racloir. DOOM
raclór (ra-clor) s. n., pl. racloáre
racloarele
RACLÓR, racloare, s. n. 1. Dispozitiv mobil folosit pentru curățarea nămolului depus pe fundul decantoarelor, fără scoaterea din funcție a instalației. 2. Instrument cu care se raclează; răzuitor. – Cf. fr. racloir. DOOM
raclór (ra-clor) s. n., pl. racloáre
racloarelor
RACLÓR, racloare, s. n. 1. Dispozitiv mobil folosit pentru curățarea nămolului depus pe fundul decantoarelor, fără scoaterea din funcție a instalației. 2. Instrument cu care se raclează; răzuitor. – Cf. fr. racloir. DOOM
raclór (ra-clor) s. n., pl. racloáre
raclor
RACLÓR, racloare, s. n. 1. Dispozitiv mobil folosit pentru curățarea nămolului depus pe fundul decantoarelor, fără scoaterea din funcție a instalației. 2. Instrument cu care se raclează; răzuitor. – Cf. fr. racloir. DOOM
raclór (ra-clor) s. n., pl. racloáre
raclorul
RACLÓR, racloare, s. n. 1. Dispozitiv mobil folosit pentru curățarea nămolului depus pe fundul decantoarelor, fără scoaterea din funcție a instalației. 2. Instrument cu care se raclează; răzuitor. – Cf. fr. racloir. DOOM
raclór (ra-clor) s. n., pl. racloáre
raclorului
RACLÓR, racloare, s. n. 1. Dispozitiv mobil folosit pentru curățarea nămolului depus pe fundul decantoarelor, fără scoaterea din funcție a instalației. 2. Instrument cu care se raclează; răzuitor. – Cf. fr. racloir. DOOM
raclór (ra-clor) s. n., pl. racloáre
raclând
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclînd
RACLÁ, raclez, vb. I. Tranz. A răzui. ♦ Spec. A face un raclaj. – Din fr. racler. DOOM
raclá (a ~) (ra-cla) vb., ind. prez. 3 racleáză
raclări
RACLÁRE, raclări, s. f. Acțiunea de a racla și rezultatul ei. – V. racla. DOOM
racláre (ra-cla-) s. f., g.-d. art. raclắrii; pl. raclắri
raclării
RACLÁRE, raclări, s. f. Acțiunea de a racla și rezultatul ei. – V. racla. DOOM
racláre (ra-cla-) s. f., g.-d. art. raclắrii; pl. raclắri
raclările
RACLÁRE, raclări, s. f. Acțiunea de a racla și rezultatul ei. – V. racla. DOOM
racláre (ra-cla-) s. f., g.-d. art. raclắrii; pl. raclắri
raclărilor
RACLÁRE, raclări, s. f. Acțiunea de a racla și rezultatul ei. – V. racla. DOOM
racláre (ra-cla-) s. f., g.-d. art. raclắrii; pl. raclắri
racola
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolai
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolaj
RACOLÁJ, racolaje, s. n. Faptul de a racola; racolare. – Din fr. racolage.
racolaje
RACOLÁJ, racolaje, s. n. Faptul de a racola; racolare. – Din fr. racolage.
racolajele
RACOLÁJ, racolaje, s. n. Faptul de a racola; racolare. – Din fr. racolage.
racolajelor
RACOLÁJ, racolaje, s. n. Faptul de a racola; racolare. – Din fr. racolage.
racolajul
RACOLÁJ, racolaje, s. n. Faptul de a racola; racolare. – Din fr. racolage.
racolajului
RACOLÁJ, racolaje, s. n. Faptul de a racola; racolare. – Din fr. racolage.
racolam
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolare
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolare
RACOLÁRE, racolări, s. f. Acțiunea de a racola. – V. racola. DOOM
*racoláre s. f., g.-d. art. racolắrii; pl. racolắri
racolarea
RACOLÁRE, racolări, s. f. Acțiunea de a racola. – V. racola. DOOM
*racoláre s. f., g.-d. art. racolắrii; pl. racolắri
racolară
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolarăm
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolarăți
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolase
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolasem
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolaseră
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolaserăm
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolaserăți
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolaseși
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolaseți
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolat
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolat
RACOLÁT, -Ă, racolați, -te, adj. (Despre oameni) Care a fost recrutat într-o activitate (reprobabilă). – V. racola.
racolau
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolași
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolați
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolează
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racoler
RACOLÉR, racoleri, s. m. Persoană care racolează. – Din fr. racoleur.
racoleri
RACOLÉR, racoleri, s. m. Persoană care racolează. – Din fr. racoleur.
racolerii
RACOLÉR, racoleri, s. m. Persoană care racolează. – Din fr. racoleur.
racolerilor
RACOLÉR, racoleri, s. m. Persoană care racolează. – Din fr. racoleur.
racolerul
RACOLÉR, racoleri, s. m. Persoană care racolează. – Din fr. racoleur.
racolerului
RACOLÉR, racoleri, s. m. Persoană care racolează. – Din fr. racoleur.
racolez
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racoleze
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolezi
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolând
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolînd
RACOLÁ, racolez, vb. I. Tranz. A recruta pe cineva pentru o anumită activitate (reprobabilă) atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc. – Din fr. racoler. DOOM
*racolá (a ~) vb., ind. prez. 3 racoleáză
racolări
RACOLÁRE, racolări, s. f. Acțiunea de a racola. – V. racola. DOOM
*racoláre s. f., g.-d. art. racolắrii; pl. racolắri
racolării
RACOLÁRE, racolări, s. f. Acțiunea de a racola. – V. racola. DOOM
*racoláre s. f., g.-d. art. racolắrii; pl. racolắri
racolările
RACOLÁRE, racolări, s. f. Acțiunea de a racola. – V. racola. DOOM
*racoláre s. f., g.-d. art. racolắrii; pl. racolắri
racolărilor
RACOLÁRE, racolări, s. f. Acțiunea de a racola. – V. racola. DOOM
*racoláre s. f., g.-d. art. racolắrii; pl. racolắri
racord
RACÓRD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord. DOOM
racórd s. n., pl. racórduri
racorda
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordai
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordaj
RACORDÁJ s.n. Racordare. [Et. incertă].
racordam
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordare
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordare
RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda. DOOM
racordáre s. f., g.-d. art. racordắrii; pl. racordắri
racordarea
RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda. DOOM
racordáre s. f., g.-d. art. racordắrii; pl. racordắri
racordară
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordarăm
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordarăți
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordase
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordasem
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordaseră
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordaserăm
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordaserăți
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordaseși
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordaseți
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordat
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordat
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder.
racordau
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordași
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordați
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordează
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordez
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordeze
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordezi
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordul
RACÓRD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord. DOOM
racórd s. n., pl. racórduri
racordului
RACÓRD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord. DOOM
racórd s. n., pl. racórduri
racorduri
RACÓRD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord. DOOM
racórd s. n., pl. racórduri
racordurile
RACÓRD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord. DOOM
racórd s. n., pl. racórduri
racordurilor
RACÓRD, racorduri, s. n. 1. Legătură, contact între două părți ale unei lucrări sau între două elemente ale unui întreg. 2. Piesă (constituită din una sau din două părți tubulare cu piulițe) cu care se face legătura între două conducte și prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Porțiune de circuit electric care pune în legătură aparatul, mașina sau locul de utilizare a energiei electrice cu rețeaua de distribuție. 4. Legătură între două secvențe de film care asigură continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a două benzi de sunet fără a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord. DOOM
racórd s. n., pl. racórduri
racordând
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordînd
RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder. DOOM
racordá (a ~) vb., ind. prez. 3 racordeáză
racordări
RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda. DOOM
racordáre s. f., g.-d. art. racordắrii; pl. racordắri
racordării
RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda. DOOM
racordáre s. f., g.-d. art. racordắrii; pl. racordắri
racordările
RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda. DOOM
racordáre s. f., g.-d. art. racordắrii; pl. racordắri
racordărilor
RACORDÁRE, racordări, s. f. Acțiunea de a racorda și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Porțiune din suprafața unei țevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea între două zone cu secțiuni diferite. ♦ Locul de legătură a două elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legături între două porțiuni ale unui drum sau ale unei căi ferate prin introducerea între ele a unui tronson de traseu cu axa curbă. – V. racorda. DOOM
racordáre s. f., g.-d. art. racordắrii; pl. racordắri
racul
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ. DOOM
rac s. m., pl. raci
racului
RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27' nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ. DOOM
rac s. m., pl. raci
racursi
RACURSÍ, racursiuri, s. n. 1. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. 2. Prescurtare. – Din fr. raccourci. DOOM
racursí s. n., art. racursíul; pl. racursíuri
racursiu
RACURSÍU, racursíuri, adj., s. n. v. racursi.
racursiul
RACURSÍ, racursiuri, s. n. 1. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. 2. Prescurtare. – Din fr. raccourci. DOOM
racursí s. n., art. racursíul; pl. racursíuri
racursiului
RACURSÍ, racursiuri, s. n. 1. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. 2. Prescurtare. – Din fr. raccourci. DOOM
racursí s. n., art. racursíul; pl. racursíuri
racursiuri
RACURSÍ, racursiuri, s. n. 1. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. 2. Prescurtare. – Din fr. raccourci. DOOM
racursí s. n., art. racursíul; pl. racursíuri
racursiurile
RACURSÍ, racursiuri, s. n. 1. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. 2. Prescurtare. – Din fr. raccourci. DOOM
racursí s. n., art. racursíul; pl. racursíuri
racursiurilor
RACURSÍ, racursiuri, s. n. 1. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice și în cinematografie, prin care extremitățile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. 2. Prescurtare. – Din fr. raccourci. DOOM
racursí s. n., art. racursíul; pl. racursíuri
rad
RAD, razi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură egală cu doza radiației care cedează o energie de 100 de ergi unui gram din substanța în care este absorbită. – Din fr. rad. DOOM
rad s. m., pl. razi
rada
RÁDĂ1, rade, s. f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor ori curenților. – Din fr. rade. DOOM
rádă s. f., g.-d. art. rádei; pl. ráde
radamant
Radamant = Rhadamanthus.
radar
RÁDAR, radare, s. n. Sistem de radiolocație în care, cu ajutorul unui tub catodic și al unei aparaturi anexe, se determină direcția și distanța la care se află diverse obiecte îndepărtate (avioane, obstacole etc.). ◊ Radar auto = aparat portabil destinat măsurării vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. și: radár] – Din engl., fr. radar, germ. Radar. DOOM
rádar s. n., pl. rádare
radar
RADÁR, radare, s. n. Aparat care emite unde electromagnetice și apoi le recepționează, după ce au fost reflectate de un obiect, folosit pentru a detecta și a localiza un obiect prin măsurarea timpului trecut între emisia și recepția undelor. ♦ Sistem de detectare și de localizare folosit de aparatul descris mai sus. Radar auto = aparat portabil destinat măsurării vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. și: rádar] – Din engl., fr. radar, germ. Radar. DOOM
rádar s. n., pl. rádare
radare
RÁDAR, radare, s. n. Sistem de radiolocație în care, cu ajutorul unui tub catodic și al unei aparaturi anexe, se determină direcția și distanța la care se află diverse obiecte îndepărtate (avioane, obstacole etc.). ◊ Radar auto = aparat portabil destinat măsurării vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. și: radár] – Din engl., fr. radar, germ. Radar. DOOM
rádar s. n., pl. rádare
radarele
RÁDAR, radare, s. n. Sistem de radiolocație în care, cu ajutorul unui tub catodic și al unei aparaturi anexe, se determină direcția și distanța la care se află diverse obiecte îndepărtate (avioane, obstacole etc.). ◊ Radar auto = aparat portabil destinat măsurării vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. și: radár] – Din engl., fr. radar, germ. Radar. DOOM
rádar s. n., pl. rádare
radarelor
RÁDAR, radare, s. n. Sistem de radiolocație în care, cu ajutorul unui tub catodic și al unei aparaturi anexe, se determină direcția și distanța la care se află diverse obiecte îndepărtate (avioane, obstacole etc.). ◊ Radar auto = aparat portabil destinat măsurării vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. și: radár] – Din engl., fr. radar, germ. Radar. DOOM
rádar s. n., pl. rádare
radarist
RADARÍST, radariști, s. m. Specialist în probleme de radar. – Din fr. radariste.
radaristul
RADARÍST, radariști, s. m. Specialist în probleme de radar. – Din fr. radariste.
radaristului
RADARÍST, radariști, s. m. Specialist în probleme de radar. – Din fr. radariste.
radariști
RADARÍST, radariști, s. m. Specialist în probleme de radar. – Din fr. radariste.
radariștii
RADARÍST, radariști, s. m. Specialist în probleme de radar. – Din fr. radariste.
radariștilor
RADARÍST, radariști, s. m. Specialist în probleme de radar. – Din fr. radariste.
radarterapia
RADARTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament al unor boli cu ajutorul undelor electromagnetice folosite în radar. [Gen. -iei. / cf. fr. radarthérapie].
radarterapie
RADARTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament al unor boli cu ajutorul undelor electromagnetice folosite în radar. [Gen. -iei. / cf. fr. radarthérapie].
radarterapiei
RADARTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament al unor boli cu ajutorul undelor electromagnetice folosite în radar. [Gen. -iei. / cf. fr. radarthérapie].
radarterapii
RADARTERAPÍE s.f. (Med.) Tratament al unor boli cu ajutorul undelor electromagnetice folosite în radar. [Gen. -iei. / cf. fr. radarthérapie].
radarul
RÁDAR, radare, s. n. Sistem de radiolocație în care, cu ajutorul unui tub catodic și al unei aparaturi anexe, se determină direcția și distanța la care se află diverse obiecte îndepărtate (avioane, obstacole etc.). ◊ Radar auto = aparat portabil destinat măsurării vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. și: radár] – Din engl., fr. radar, germ. Radar. DOOM
rádar s. n., pl. rádare
radarului
RÁDAR, radare, s. n. Sistem de radiolocație în care, cu ajutorul unui tub catodic și al unei aparaturi anexe, se determină direcția și distanța la care se află diverse obiecte îndepărtate (avioane, obstacole etc.). ◊ Radar auto = aparat portabil destinat măsurării vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. și: radár] – Din engl., fr. radar, germ. Radar. DOOM
rádar s. n., pl. rádare
rade
RÁDĂ1, rade, s. f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor ori curenților. – Din fr. rade. DOOM
rádă s. f., g.-d. art. rádei; pl. ráde
rade
RÁDE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba ori mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere. DOOM
ráde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rad, 1 pl. rádem, perf. s. 1 sg. răséi, 1 pl. ráserăm; conj. prez. 3 să rádă; ger. răzấnd; part. ras
radei
RÁDĂ1, rade, s. f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor ori curenților. – Din fr. rade. DOOM
rádă s. f., g.-d. art. rádei; pl. ráde
radele
RÁDĂ1, rade, s. f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor ori curenților. – Din fr. rade. DOOM
rádă s. f., g.-d. art. rádei; pl. ráde
radelor
RÁDĂ1, rade, s. f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor ori curenților. – Din fr. rade. DOOM
rádă s. f., g.-d. art. rádei; pl. ráde
radere
RÁDERE, raderi, s. f. Acțiunea de a (se) rade și rezultatul ei. – V. rade. DOOM
rádere s. f., g.-d. art. ráderii; pl. ráderi
raderea
RÁDERE, raderi, s. f. Acțiunea de a (se) rade și rezultatul ei. – V. rade. DOOM
rádere s. f., g.-d. art. ráderii; pl. ráderi
raderi
RÁDERE, raderi, s. f. Acțiunea de a (se) rade și rezultatul ei. – V. rade. DOOM
rádere s. f., g.-d. art. ráderii; pl. ráderi
raderii
RÁDERE, raderi, s. f. Acțiunea de a (se) rade și rezultatul ei. – V. rade. DOOM
rádere s. f., g.-d. art. ráderii; pl. ráderi
raderile
RÁDERE, raderi, s. f. Acțiunea de a (se) rade și rezultatul ei. – V. rade. DOOM
rádere s. f., g.-d. art. ráderii; pl. ráderi
raderilor
RÁDERE, raderi, s. f. Acțiunea de a (se) rade și rezultatul ei. – V. rade. DOOM
rádere s. f., g.-d. art. ráderii; pl. ráderi
radi
RADI- v. radio-.
radia
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radia
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiai
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiai
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radial
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radiala
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radiale
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radialei
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radialele
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radialelor
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radiali
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radialii
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radialilor
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radialul
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radialului
RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleacă dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în formă de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial. DOOM
radiál (-di-al) adj. m., pl. radiáli; f. radiálă, pl. radiále
radiam
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiam
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radian
RADIÁN, radiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu unghiul care, având vârful în centrul unui cerc, subîntinde un arc a cărui lungime este egală cu raza cercului [Pr:. -di-an] – Din fr. radian. DOOM
radián (-di-an) s. m., pl. radiáni
radiani
RADIÁN, radiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu unghiul care, având vârful în centrul unui cerc, subîntinde un arc a cărui lungime este egală cu raza cercului [Pr:. -di-an] – Din fr. radian. DOOM
radián (-di-an) s. m., pl. radiáni
radianii
RADIÁN, radiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu unghiul care, având vârful în centrul unui cerc, subîntinde un arc a cărui lungime este egală cu raza cercului [Pr:. -di-an] – Din fr. radian. DOOM
radián (-di-an) s. m., pl. radiáni
radianilor
RADIÁN, radiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu unghiul care, având vârful în centrul unui cerc, subîntinde un arc a cărui lungime este egală cu raza cercului [Pr:. -di-an] – Din fr. radian. DOOM
radián (-di-an) s. m., pl. radiáni
radiant
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radianta
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radiante
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radiantei
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radiantele
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radiantelor
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radiantul
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radiantului
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radianul
RADIÁN, radiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu unghiul care, având vârful în centrul unui cerc, subîntinde un arc a cărui lungime este egală cu raza cercului [Pr:. -di-an] – Din fr. radian. DOOM
radián (-di-an) s. m., pl. radiáni
radianului
RADIÁN, radiani, s. m. Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu unghiul care, având vârful în centrul unui cerc, subîntinde un arc a cărui lungime este egală cu raza cercului [Pr:. -di-an] – Din fr. radian. DOOM
radián (-di-an) s. m., pl. radiáni
radianța
RADIÁNȚĂ, radianțe, s. f. Mărime fotometrică egală cu raportul dintre fluxul luminos total emis de suprafața unui corp și aria acestei suprafețe. [Pr.: -di-an-] – Din fr. radiance. DOOM
radiánță (-di-an-) s. f., g.-d. art. radiánței; pl. radiánțe
radianțe
RADIÁNȚĂ, radianțe, s. f. Mărime fotometrică egală cu raportul dintre fluxul luminos total emis de suprafața unui corp și aria acestei suprafețe. [Pr.: -di-an-] – Din fr. radiance. DOOM
radiánță (-di-an-) s. f., g.-d. art. radiánței; pl. radiánțe
radianței
RADIÁNȚĂ, radianțe, s. f. Mărime fotometrică egală cu raportul dintre fluxul luminos total emis de suprafața unui corp și aria acestei suprafețe. [Pr.: -di-an-] – Din fr. radiance. DOOM
radiánță (-di-an-) s. f., g.-d. art. radiánței; pl. radiánțe
radianțele
RADIÁNȚĂ, radianțe, s. f. Mărime fotometrică egală cu raportul dintre fluxul luminos total emis de suprafața unui corp și aria acestei suprafețe. [Pr.: -di-an-] – Din fr. radiance. DOOM
radiánță (-di-an-) s. f., g.-d. art. radiánței; pl. radiánțe
radianțelor
RADIÁNȚĂ, radianțe, s. f. Mărime fotometrică egală cu raportul dintre fluxul luminos total emis de suprafața unui corp și aria acestei suprafețe. [Pr.: -di-an-] – Din fr. radiance. DOOM
radiánță (-di-an-) s. f., g.-d. art. radiánței; pl. radiánțe
radianți
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radianții
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radianților
RADIÁNT, -Ă, radianți, -te, adj. 1. (Despre energie) Care se răspândește prin radiații. 2. (Despre corpuri) Care emite radiații, lumină etc.; care radiază. [Pr.: -di-ant] – Din fr. radiant. DOOM
radiánt (-di-ant) adj. m., pl. radiánți; f. radiántă, pl. radiánte
radiar
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiara
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiare
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiarei
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiarele
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiarelor
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiari
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiarii
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiarilor
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiarul
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiarului
RADIÁR, -Ă, radiari, -e, adj. Radial. [Pr.: -di-ar] – Din fr. radiaire. DOOM
radiár (-di-ar) adj. m., pl. radiári; f. radiáră, pl. radiáre
radiară
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiară
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiarăm
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiarăm
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiarăți
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiarăți
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiase
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiase
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiasem
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiasem
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaseră
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaseră
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaserăm
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaserăm
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaserăți
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaserăți
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaseși
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaseși
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaseți
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiaseți
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiat
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiat
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiat
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiata
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiate
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiatei
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiatele
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiatelor
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiativ
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativa
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiative
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativei
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativele
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativelor
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativi
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativii
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativilor
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativul
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiativului
RADIATÍV, -Ă, radiativi, -e, adj. 1. Care ține de radiație, care se referă la radiație. 2. (Fiz.; despre tranziții) însoțit de emisia unei radiații. 3. Care privește raportul dintre cantitatea de căldură primită și cea cedată de Pământ într-o perioadă determintă. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiatif. DOOM
radiatív (-di-a-) adj. m., pl. radiatívi; f. radiatívă, pl. radiatíve
radiatoare
RADIATÓR, radiatoare, s. n. 1. Corp, aparat sau dispozitiv care emite radiații. ◊ Radiator electric = aparat electric de încălzire (în care căldura este transmisă prin radiații). 2. Corp de încălzire format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburii sau apa caldă, într-o instalație de încălzire centrală. 3. Dispozitiv care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 4. Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiateur, germ. Radiator. DOOM
radiatór (-di-a-) s. n., pl. radiatoáre
radiatoarele
RADIATÓR, radiatoare, s. n. 1. Corp, aparat sau dispozitiv care emite radiații. ◊ Radiator electric = aparat electric de încălzire (în care căldura este transmisă prin radiații). 2. Corp de încălzire format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburii sau apa caldă, într-o instalație de încălzire centrală. 3. Dispozitiv care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 4. Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiateur, germ. Radiator. DOOM
radiatór (-di-a-) s. n., pl. radiatoáre
radiatoarelor
RADIATÓR, radiatoare, s. n. 1. Corp, aparat sau dispozitiv care emite radiații. ◊ Radiator electric = aparat electric de încălzire (în care căldura este transmisă prin radiații). 2. Corp de încălzire format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburii sau apa caldă, într-o instalație de încălzire centrală. 3. Dispozitiv care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 4. Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiateur, germ. Radiator. DOOM
radiatór (-di-a-) s. n., pl. radiatoáre
radiator
RADIATÓR, radiatoare, s. n. 1. Corp, aparat sau dispozitiv care emite radiații. ◊ Radiator electric = aparat electric de încălzire (în care căldura este transmisă prin radiații). 2. Corp de încălzire format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburii sau apa caldă, într-o instalație de încălzire centrală. 3. Dispozitiv care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 4. Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiateur, germ. Radiator. DOOM
radiatór (-di-a-) s. n., pl. radiatoáre
radiatorul
RADIATÓR, radiatoare, s. n. 1. Corp, aparat sau dispozitiv care emite radiații. ◊ Radiator electric = aparat electric de încălzire (în care căldura este transmisă prin radiații). 2. Corp de încălzire format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburii sau apa caldă, într-o instalație de încălzire centrală. 3. Dispozitiv care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 4. Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiateur, germ. Radiator. DOOM
radiatór (-di-a-) s. n., pl. radiatoáre
radiatorului
RADIATÓR, radiatoare, s. n. 1. Corp, aparat sau dispozitiv care emite radiații. ◊ Radiator electric = aparat electric de încălzire (în care căldura este transmisă prin radiații). 2. Corp de încălzire format din tuburi sau coloane tubulare prin care circulă aburii sau apa caldă, într-o instalație de încălzire centrală. 3. Dispozitiv care servește la răcirea apei în motoarele cu ardere internă. 4. Antenă de emisie reprezentând elementul activ al unui sistem de antene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiateur, germ. Radiator. DOOM
radiatór (-di-a-) s. n., pl. radiatoáre
radiatul
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiatului
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiau
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiau
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiază
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiază
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiași
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiași
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiați
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiați
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiați
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiația
RADIÁȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation. DOOM
radiáție (-di-a-ți-e) s. f., art. radiáția (-ți-a), g.-d. art. radiáției; pl. radiáții, art. radiáțiile (-ți-i-)
radiație
RADIÁȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation. DOOM
radiáție (-di-a-ți-e) s. f., art. radiáția (-ți-a), g.-d. art. radiáției; pl. radiáții, art. radiáțiile (-ți-i-)
radiației
RADIÁȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation. DOOM
radiáție (-di-a-ți-e) s. f., art. radiáția (-ți-a), g.-d. art. radiáției; pl. radiáții, art. radiáțiile (-ți-i-)
radiații
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiații
RADIÁȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation. DOOM
radiáție (-di-a-ți-e) s. f., art. radiáția (-ți-a), g.-d. art. radiáției; pl. radiáții, art. radiáțiile (-ți-i-)
radiațiile
RADIÁȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation. DOOM
radiáție (-di-a-ți-e) s. f., art. radiáția (-ți-a), g.-d. art. radiáției; pl. radiáții, art. radiáțiile (-ți-i-)
radiațiilor
RADIÁȚIE, radiații, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation. DOOM
radiáție (-di-a-ți-e) s. f., art. radiáția (-ți-a), g.-d. art. radiáției; pl. radiáții, art. radiáțiile (-ți-i-)
radiaților
RADIÁT, -Ă, radiați, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în formă de raze; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale căror petale sunt așezate radial; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1. DOOM
!radiát (-di-at) s. n., pl. radiáte
radiațiune
RADIAȚIÚNE s.f. v. radiație.
radic
RADIC- v. radici-.
radical
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radical
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicala
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicale
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalei
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalele
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalelor
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicali
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicali
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalii
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalii
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalilor
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalilor
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalism
RADICALÍSM s. n. Concepție și atitudine politică care preconizează și urmărește folosirea de metode radicale, totale, pentru soluționarea unor probleme ale vieții sociale; practicarea acestor metode. – Din fr. radicalisme. DOOM
radicalísm s. n.
radicalismul
RADICALÍSM s. n. Concepție și atitudine politică care preconizează și urmărește folosirea de metode radicale, totale, pentru soluționarea unor probleme ale vieții sociale; practicarea acestor metode. – Din fr. radicalisme. DOOM
radicalísm s. n.
radicalismului
RADICALÍSM s. n. Concepție și atitudine politică care preconizează și urmărește folosirea de metode radicale, totale, pentru soluționarea unor probleme ale vieții sociale; practicarea acestor metode. – Din fr. radicalisme. DOOM
radicalísm s. n.
radicalist
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalist
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalista
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalista
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliste
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliste
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistei
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistei
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistele
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistele
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistelor
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistelor
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistul
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistul
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistului
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalistului
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliza
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizai
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizam
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizare
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizare
RADICALIZÁRE, radicalizări, s. f. Acțiunea de a (se) radicaliza și rezultatul ei. – V. radicaliza. DOOM
*radicalizáre s. f., g.-d. art. radicalizắrii; pl. radicalizắri
radicalizarea
RADICALIZÁRE, radicalizări, s. f. Acțiunea de a (se) radicaliza și rezultatul ei. – V. radicaliza. DOOM
*radicalizáre s. f., g.-d. art. radicalizắrii; pl. radicalizắri
radicalizară
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizarăm
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizarăți
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizase
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizasem
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizaseră
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizaserăm
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizaserăți
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizaseși
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizaseți
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizat
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizat
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren.
radicalizau
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizași
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizați
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizează
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizez
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizeze
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizezi
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizând
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizînd
RADICALIZÁ, radicalizez, vb. I. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină radical (I 2). – Radical + suf. -iza. Cf. germ. radikalisieren. DOOM
radicalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 radicalizeáză
radicalizări
RADICALIZÁRE, radicalizări, s. f. Acțiunea de a (se) radicaliza și rezultatul ei. – V. radicaliza. DOOM
*radicalizáre s. f., g.-d. art. radicalizắrii; pl. radicalizắri
radicalizării
RADICALIZÁRE, radicalizări, s. f. Acțiunea de a (se) radicaliza și rezultatul ei. – V. radicaliza. DOOM
*radicalizáre s. f., g.-d. art. radicalizắrii; pl. radicalizắri
radicalizările
RADICALIZÁRE, radicalizări, s. f. Acțiunea de a (se) radicaliza și rezultatul ei. – V. radicaliza. DOOM
*radicalizáre s. f., g.-d. art. radicalizắrii; pl. radicalizắri
radicalizărilor
RADICALIZÁRE, radicalizări, s. f. Acțiunea de a (se) radicaliza și rezultatul ei. – V. radicaliza. DOOM
*radicalizáre s. f., g.-d. art. radicalizắrii; pl. radicalizắri
radicaliști
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliști
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliștii
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliștii
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliștilor
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicaliștilor
RADICALÍST, -Ă, radicaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al radicalismului. – Radical + suf. -ist. Cf. germ. Radikalist.
radicalul
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalul
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalului
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicalului
RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal. DOOM
radicál2 s. m., pl. radicáli
radicant
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicanta
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicante
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicantei
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicantele
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicantelor
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicantul
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicantului
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicanți
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicanții
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicanților
RADICÁNT, -Ă, radicanți, -te, adj. (Despre tulpini) Care are capacitatea de a emite rădăcini; (despre plante) agățător prin rădăcini suplimentare. – Din fr. radicant. DOOM
radicánt adj. m., pl. radicánți; f. radicántă, pl. radicánte
radicație
RADICÁȚIE s. f. Dispoziție a rădăcinilor unei plante. – Din fr. radication. DOOM
radicáție (-ți-e) s. f., art. radicáția (-ți-a), g.-d. radicáții, art. radicáției
radicela
RADICÉLĂ, radicele, s. f. Rădăcină secundară care se dezvoltă pe rădăcina principală. – Din fr. radicelle. DOOM
radicélă s. f., g.-d. art. radicélei; pl. radicéle
radicele
RADICÉLĂ, radicele, s. f. Rădăcină secundară care se dezvoltă pe rădăcina principală. – Din fr. radicelle. DOOM
radicélă s. f., g.-d. art. radicélei; pl. radicéle
radicelei
RADICÉLĂ, radicele, s. f. Rădăcină secundară care se dezvoltă pe rădăcina principală. – Din fr. radicelle. DOOM
radicélă s. f., g.-d. art. radicélei; pl. radicéle
radicelele
RADICÉLĂ, radicele, s. f. Rădăcină secundară care se dezvoltă pe rădăcina principală. – Din fr. radicelle. DOOM
radicélă s. f., g.-d. art. radicélei; pl. radicéle
radicelelor
RADICÉLĂ, radicele, s. f. Rădăcină secundară care se dezvoltă pe rădăcina principală. – Din fr. radicelle. DOOM
radicélă s. f., g.-d. art. radicélei; pl. radicéle
radici
RADICI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) rădăcină”. [Var. radic-. / < fr., it. radici-, cf. lat. radix, radicis].
radicicol
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicola
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicole
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicolei
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicolele
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicolelor
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicoli
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicolii
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicolilor
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicolul
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radicicolului
RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care crește pe rădăcini. 2. Care trăiește în simbioză cu rădăcinile. [< fr. radicicole].
radiciform
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciforma
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciforme
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformei
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformele
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformelor
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformi
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformii
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformilor
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformul
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radiciformului
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme. DOOM
radicifórm adj. m., pl. radicifórmi; f. radicifórmă, pl. radicifórme
radicivor
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivora
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivore
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivorei
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivorele
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivorelor
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivori
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivorii
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivorilor
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivorul
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicivorului
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore. DOOM
radicivór adj. m., pl. radicivóri; f. radicivóră, pl. radicivóre
radicotomie
RADICOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei rădăcini a măduvei spinării; rizotomie. [Gen -iei. / < fr. radicotomie, cf. lat. radix – rădăcină, gr. tome – tăiere].
radicula
RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula. DOOM
radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule
radiculalgie
RADICULALGÍE s.f. (Med.) Durere surdă și continuă, datorită unei inflamații a rădăcinilor nervilor cranieni sau rahidieni. [Gen. -iei. / < fr. radiculalgie].
radicular
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radiculara
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radiculare
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicularei
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicularele
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicularelor
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radiculari
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicularii
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicularilor
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicularul
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicularului
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire. DOOM
radiculár adj. m., pl. radiculári; f. radiculáră, pl. radiculáre
radicule
RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula. DOOM
radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule
radiculei
RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula. DOOM
radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule
radiculele
RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula. DOOM
radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule
radiculelor
RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula. DOOM
radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radícule
radiculita
RADICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a rădăcinilor nervoase craniene sau rahidiene. [< fr. radiculite].
radiculite
RADICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a rădăcinilor nervoase craniene sau rahidiene. [< fr. radiculite].
radiculitei
RADICULÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a rădăcinilor nervoase craniene sau rahidiene. [< fr. radiculite].
radiculografie
RADICULOGRAFÍE s.f. Radiografie a rădăcinilor rahidiene, puse în evidență cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Gen. -iei. / < fr. radiculographie].
radie
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radie
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiem
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiem
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radier
RADIÉR, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier. DOOM
radiér (fundație de beton) (-di-er) s. n., pl. radiére
radiera
RADIÉRĂ, radiere, s. f. Gumă de șters. [Pr.: -di-e-] – Din germ. Radier[gummi]. DOOM
radiéră (gumă de șters) (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérei; pl. radiére
radiere
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiere
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiere
RADIÉR, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier. DOOM
radiér (fundație de beton) (-di-er) s. n., pl. radiére
radiere
RADIÉRĂ, radiere, s. f. Gumă de șters. [Pr.: -di-e-] – Din germ. Radier[gummi]. DOOM
radiéră (gumă de șters) (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérei; pl. radiére
radiere
RADIÉRE1, radieri, s. f. Faptul de a radia1; radiație. [Pr.: -di-e-] – V. radia1. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radiere
RADIÉRE2, radieri, s. f. (Jur.) Acțiunea de a radia2 și rezultatul ei; ștergere dintr-un registru a inscripției privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia2. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierea
RADIÉRE1, radieri, s. f. Faptul de a radia1; radiație. [Pr.: -di-e-] – V. radia1. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierea
RADIÉRE2, radieri, s. f. (Jur.) Acțiunea de a radia2 și rezultatul ei; ștergere dintr-un registru a inscripției privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia2. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierei
RADIÉRĂ, radiere, s. f. Gumă de șters. [Pr.: -di-e-] – Din germ. Radier[gummi]. DOOM
radiéră (gumă de șters) (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérei; pl. radiére
radierele
RADIÉR, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier. DOOM
radiér (fundație de beton) (-di-er) s. n., pl. radiére
radierele
RADIÉRĂ, radiere, s. f. Gumă de șters. [Pr.: -di-e-] – Din germ. Radier[gummi]. DOOM
radiéră (gumă de șters) (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérei; pl. radiére
radierelor
RADIÉR, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier. DOOM
radiér (fundație de beton) (-di-er) s. n., pl. radiére
radierelor
RADIÉRĂ, radiere, s. f. Gumă de șters. [Pr.: -di-e-] – Din germ. Radier[gummi]. DOOM
radiéră (gumă de șters) (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérei; pl. radiére
radieri
RADIÉRE1, radieri, s. f. Faptul de a radia1; radiație. [Pr.: -di-e-] – V. radia1. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radieri
RADIÉRE2, radieri, s. f. (Jur.) Acțiunea de a radia2 și rezultatul ei; ștergere dintr-un registru a inscripției privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia2. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierii
RADIÉRE1, radieri, s. f. Faptul de a radia1; radiație. [Pr.: -di-e-] – V. radia1. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierii
RADIÉRE2, radieri, s. f. (Jur.) Acțiunea de a radia2 și rezultatul ei; ștergere dintr-un registru a inscripției privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia2. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierile
RADIÉRE1, radieri, s. f. Faptul de a radia1; radiație. [Pr.: -di-e-] – V. radia1. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierile
RADIÉRE2, radieri, s. f. (Jur.) Acțiunea de a radia2 și rezultatul ei; ștergere dintr-un registru a inscripției privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia2. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierilor
RADIÉRE1, radieri, s. f. Faptul de a radia1; radiație. [Pr.: -di-e-] – V. radia1. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierilor
RADIÉRE2, radieri, s. f. (Jur.) Acțiunea de a radia2 și rezultatul ei; ștergere dintr-un registru a inscripției privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia2. DOOM
radiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. radiérii; pl. radiéri
radierul
RADIÉR, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier. DOOM
radiér (fundație de beton) (-di-er) s. n., pl. radiére
radierului
RADIÉR, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier. DOOM
radiér (fundație de beton) (-di-er) s. n., pl. radiére
radiestezie
RADIESTEZÍE s.f. Facultatea de a percepe radiațiile electromagnetice. [Gen. -iei, var. radioestezie s.f. / < fr. radiesthésie, cf. lat. radius – rază, gr. aisthesis – senzație].
radiestezist
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiestezista
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiesteziste
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiestezistei
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiestezistele
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiestezistelor
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiestezistul
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiestezistului
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiesteziști
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiesteziștii
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiesteziștilor
RADIESTEZÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care are radiestezie. [< fr. radiesthésiste].
radiez
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiez
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radieze
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radieze
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiezi
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiezi
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radifer
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radifera
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radifere
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferei
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferele
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferelor
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferi
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferii
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferilor
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferul
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiferului
RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère. DOOM
radifér adj. m., pl. radiféri; f. radiféră, pl. radifére
radiind
RADIÁ1, radiez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A emite, a împrăștia raze de lumină, de căldură, unde sonore sau fascicule de particule radial, în toate direcțiile. 2. Intranz. Fig. A avea o înfățișare care reflectă fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surâzător, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radiind
RADIÁ2, radiez, vb. I. Tranz. (Jur.) A șterge dintr-un registru, a scoate din evidență, a face operația de radiere. [Pr.: di-a] – Din fr. radier. DOOM
radiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 radiáză, 1 pl. radiém (-di-em); conj. prez. 3 să radiéze; ger. radiínd (-di-ind)
radina
RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din sb., rus. redina. DOOM
rádină (reg.) s. f., g.-d. art. rádinei; pl. rádine
radine
RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din sb., rus. redina. DOOM
rádină (reg.) s. f., g.-d. art. rádinei; pl. rádine
radinei
RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din sb., rus. redina. DOOM
rádină (reg.) s. f., g.-d. art. rádinei; pl. rádine
radinele
RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din sb., rus. redina. DOOM
rádină (reg.) s. f., g.-d. art. rádinei; pl. rádine
radinelor
RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din sb., rus. redina. DOOM
rádină (reg.) s. f., g.-d. art. rádinei; pl. rádine
radio
RÁDIO1- Element de compunere indicând referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.
radio
RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio. DOOM
rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
radioactiv
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactiva
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactive
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivei
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivele
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivelor
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivi
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivii
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivilor
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivitate
RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare (și radiații electromagnetice). 2. Disciplină care studiază aceste proprietăți și elementele care țin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität. DOOM
radioactivitáte (-di-o-ac-) s. f., g.-d. art. radioactivitắții
radioactivitatea
RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare (și radiații electromagnetice). 2. Disciplină care studiază aceste proprietăți și elementele care țin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität. DOOM
radioactivitáte (-di-o-ac-) s. f., g.-d. art. radioactivitắții
radioactivități
RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare (și radiații electromagnetice). 2. Disciplină care studiază aceste proprietăți și elementele care țin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität. DOOM
radioactivitáte (-di-o-ac-) s. f., g.-d. art. radioactivitắții
radioactivității
RADIOACTIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare (și radiații electromagnetice). 2. Disciplină care studiază aceste proprietăți și elementele care țin de ele. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactivité, germ. Radioaktivität. DOOM
radioactivitáte (-di-o-ac-) s. f., g.-d. art. radioactivitắții
radioactivul
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactivului
RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv. DOOM
radioactív (-di-o-ac-) adj. m., pl. radioactívi; f. radioactívă, pl. radioactíve
radioactualitate
RADIOACTUALITÁTE, radioactualități, s. f. Emisiune radiofonică în care se transmit actualități. [Pr.: -di-o-ac-tu-a-] – Radio2 + actualitate.
radioactualitatea
RADIOACTUALITÁTE, radioactualități, s. f. Emisiune radiofonică în care se transmit actualități. [Pr.: -di-o-ac-tu-a-] – Radio2 + actualitate.
radioactualități
RADIOACTUALITÁTE, radioactualități, s. f. Emisiune radiofonică în care se transmit actualități. [Pr.: -di-o-ac-tu-a-] – Radio2 + actualitate.
radioactualității
RADIOACTUALITÁTE, radioactualități, s. f. Emisiune radiofonică în care se transmit actualități. [Pr.: -di-o-ac-tu-a-] – Radio2 + actualitate.
radioactualitățile
RADIOACTUALITÁTE, radioactualități, s. f. Emisiune radiofonică în care se transmit actualități. [Pr.: -di-o-ac-tu-a-] – Radio2 + actualitate.
radioactualităților
RADIOACTUALITÁTE, radioactualități, s. f. Emisiune radiofonică în care se transmit actualități. [Pr.: -di-o-ac-tu-a-] – Radio2 + actualitate.
radioaliniament
RADIOALINIAMÉNT s.n. Dispozitiv electromagnetic care permite unui navigator să fie ghidat de-a lungul unui ax. [Pron. -di-o-a-li-ni-a-. / cf. fr. radioalignement].
radioaltimetre
RADIOALTIMÉTRU, radioaltimetre, s. n. Aparat de radiolocație instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea avionului față de sol. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioaltimètre, rus. radioaltimetr. DOOM
radioaltimétru (-di-o-al-, -me-tru) s. n., art. radioaltimétrul; pl. radioaltimétre
radioaltimetrele
RADIOALTIMÉTRU, radioaltimetre, s. n. Aparat de radiolocație instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea avionului față de sol. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioaltimètre, rus. radioaltimetr. DOOM
radioaltimétru (-di-o-al-, -me-tru) s. n., art. radioaltimétrul; pl. radioaltimétre
radioaltimetrelor
RADIOALTIMÉTRU, radioaltimetre, s. n. Aparat de radiolocație instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea avionului față de sol. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioaltimètre, rus. radioaltimetr. DOOM
radioaltimétru (-di-o-al-, -me-tru) s. n., art. radioaltimétrul; pl. radioaltimétre
radioaltimetru
RADIOALTIMÉTRU, radioaltimetre, s. n. Aparat de radiolocație instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea avionului față de sol. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioaltimètre, rus. radioaltimetr. DOOM
radioaltimétru (-di-o-al-, -me-tru) s. n., art. radioaltimétrul; pl. radioaltimétre
radioaltimetrul
RADIOALTIMÉTRU, radioaltimetre, s. n. Aparat de radiolocație instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea avionului față de sol. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioaltimètre, rus. radioaltimetr. DOOM
radioaltimétru (-di-o-al-, -me-tru) s. n., art. radioaltimétrul; pl. radioaltimétre
radioaltimetrului
RADIOALTIMÉTRU, radioaltimetre, s. n. Aparat de radiolocație instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea avionului față de sol. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioaltimètre, rus. radioaltimetr. DOOM
radioaltimétru (-di-o-al-, -me-tru) s. n., art. radioaltimétrul; pl. radioaltimétre
radioamatoare
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatoarea
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatoarei
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatoarele
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatoarelor
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamator
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatori
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatorii
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatorilor
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatorism
RADIOAMATORÍSM s. n. Practicare a radiocomunicațiilor de către radioamatori. [Pr.: -di-o-] – Radioamator + suf. -ism. DOOM
radioamatorísm (-di-o-a-) s. n.
radioamatorismul
RADIOAMATORÍSM s. n. Practicare a radiocomunicațiilor de către radioamatori. [Pr.: -di-o-] – Radioamator + suf. -ism. DOOM
radioamatorísm (-di-o-a-) s. n.
radioamatorismului
RADIOAMATORÍSM s. n. Practicare a radiocomunicațiilor de către radioamatori. [Pr.: -di-o-] – Radioamator + suf. -ism. DOOM
radioamatorísm (-di-o-a-) s. n.
radioamatorul
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamatorului
RADIOAMATÓR, radioamatori, s. m. Persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio2 proprie și o stație de radio2 străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur. DOOM
radioamatór (-di-o-a-) s. m., pl. radioamatóri
radioamplificare
RADIOAMPLIFICÁRE s. f. Recepția, amplificarea și distribuirea prin fire a programelor de radiodifuziune sonoră cu ajutorul unei instalații de amplificare. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + amplificare. Cf. fr. r a d i o a m p l i f i c a t i o n. DOOM
radioamplificáre (-di-o-am-) s. f., g.-d. art. radioamplificắrii
radioamplificarea
RADIOAMPLIFICÁRE s. f. Recepția, amplificarea și distribuirea prin fire a programelor de radiodifuziune sonoră cu ajutorul unei instalații de amplificare. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + amplificare. Cf. fr. r a d i o a m p l i f i c a t i o n. DOOM
radioamplificáre (-di-o-am-) s. f., g.-d. art. radioamplificắrii
radioamplificatoare
RADIOAMPLIFICATÓR s.n. Amplificator radio. [Cf. fr. radio-amplificateur].
radioamplificatoarele
RADIOAMPLIFICATÓR s.n. Amplificator radio. [Cf. fr. radio-amplificateur].
radioamplificatoarelor
RADIOAMPLIFICATÓR s.n. Amplificator radio. [Cf. fr. radio-amplificateur].
radioamplificator
RADIOAMPLIFICATÓR s.n. Amplificator radio. [Cf. fr. radio-amplificateur].
radioamplificatorul
RADIOAMPLIFICATÓR s.n. Amplificator radio. [Cf. fr. radio-amplificateur].
radioamplificatorului
RADIOAMPLIFICATÓR s.n. Amplificator radio. [Cf. fr. radio-amplificateur].
radioamplificări
RADIOAMPLIFICÁRE s. f. Recepția, amplificarea și distribuirea prin fire a programelor de radiodifuziune sonoră cu ajutorul unei instalații de amplificare. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + amplificare. Cf. fr. r a d i o a m p l i f i c a t i o n. DOOM
radioamplificáre (-di-o-am-) s. f., g.-d. art. radioamplificắrii
radioamplificării
RADIOAMPLIFICÁRE s. f. Recepția, amplificarea și distribuirea prin fire a programelor de radiodifuziune sonoră cu ajutorul unei instalații de amplificare. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + amplificare. Cf. fr. r a d i o a m p l i f i c a t i o n. DOOM
radioamplificáre (-di-o-am-) s. f., g.-d. art. radioamplificắrii
radioamplificările
RADIOAMPLIFICÁRE s. f. Recepția, amplificarea și distribuirea prin fire a programelor de radiodifuziune sonoră cu ajutorul unei instalații de amplificare. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + amplificare. Cf. fr. r a d i o a m p l i f i c a t i o n. DOOM
radioamplificáre (-di-o-am-) s. f., g.-d. art. radioamplificắrii
radioamplificărilor
RADIOAMPLIFICÁRE s. f. Recepția, amplificarea și distribuirea prin fire a programelor de radiodifuziune sonoră cu ajutorul unei instalații de amplificare. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + amplificare. Cf. fr. r a d i o a m p l i f i c a t i o n. DOOM
radioamplificáre (-di-o-am-) s. f., g.-d. art. radioamplificắrii
radioasa
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioascultare
RADIOASCULTÁRE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio2. 2. Post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor de radio2. 3. Timp rezervat ascultării în emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultare.
radioascultarea
RADIOASCULTÁRE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio2. 2. Post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor de radio2. 3. Timp rezervat ascultării în emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultare.
radioascultări
RADIOASCULTÁRE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio2. 2. Post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor de radio2. 3. Timp rezervat ascultării în emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultare.
radioascultării
RADIOASCULTÁRE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio2. 2. Post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor de radio2. 3. Timp rezervat ascultării în emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultare.
radioascultările
RADIOASCULTÁRE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio2. 2. Post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor de radio2. 3. Timp rezervat ascultării în emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultare.
radioascultărilor
RADIOASCULTÁRE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio2. 2. Post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor de radio2. 3. Timp rezervat ascultării în emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultare.
radioascultătoare
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătoarea
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătoarei
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătoarele
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătoarelor
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultător
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultători
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătorii
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătorilor
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătorul
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioascultătorului
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. DOOM
radioascultătór (-di-o-as-) s. m., pl. radioascultătóri
radioase
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioasei
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioasele
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioaselor
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioastronom
RADIOASTRONÓM, radioastronomi, s. m. Specialist în radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronome.
radioastronomi
RADIOASTRONÓM, radioastronomi, s. m. Specialist în radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronome.
radioastronomia
RADIOASTRONOMÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază corpurile și fenomenele cerești prin recepționare și interpretarea undelor venite de la acestea. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie. DOOM
radioastronomíe (-di-o-as-) s. f., art. radioastronomía, g.-d. radioastronomíi, art. radioastronomíei
radioastronomic
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomica
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomice
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomicei
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomicele
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomicelor
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomici
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomicii
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomicilor
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomicul
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomicului
RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.
radioastronomie
RADIOASTRONOMÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază corpurile și fenomenele cerești prin recepționare și interpretarea undelor venite de la acestea. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie. DOOM
radioastronomíe (-di-o-as-) s. f., art. radioastronomía, g.-d. radioastronomíi, art. radioastronomíei
radioastronomiei
RADIOASTRONOMÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază corpurile și fenomenele cerești prin recepționare și interpretarea undelor venite de la acestea. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie. DOOM
radioastronomíe (-di-o-as-) s. f., art. radioastronomía, g.-d. radioastronomíi, art. radioastronomíei
radioastronomii
RADIOASTRONÓM, radioastronomi, s. m. Specialist în radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronome.
radioastronomii
RADIOASTRONOMÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază corpurile și fenomenele cerești prin recepționare și interpretarea undelor venite de la acestea. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-astronomie, germ. Radioastronomie. DOOM
radioastronomíe (-di-o-as-) s. f., art. radioastronomía, g.-d. radioastronomíi, art. radioastronomíei
radioastronomilor
RADIOASTRONÓM, radioastronomi, s. m. Specialist în radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronome.
radioastronomul
RADIOASTRONÓM, radioastronomi, s. m. Specialist în radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronome.
radioastronomului
RADIOASTRONÓM, radioastronomi, s. m. Specialist în radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronome.
radioaterizare
RADIOATERIZÁRE, radioaterizări, s. f. Aterizare fără vizibilitate, în cursul căreia avionul este dirijat cu ajutorul unor radioemițătoare situate pe sol. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + aterizare. DOOM
radioaterizáre (-di-o-a-) s. f., g.-d. art. radioaterizắrii; pl. radioaterizắri
radioaterizarea
RADIOATERIZÁRE, radioaterizări, s. f. Aterizare fără vizibilitate, în cursul căreia avionul este dirijat cu ajutorul unor radioemițătoare situate pe sol. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + aterizare. DOOM
radioaterizáre (-di-o-a-) s. f., g.-d. art. radioaterizắrii; pl. radioaterizắri
radioaterizări
RADIOATERIZÁRE, radioaterizări, s. f. Aterizare fără vizibilitate, în cursul căreia avionul este dirijat cu ajutorul unor radioemițătoare situate pe sol. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + aterizare. DOOM
radioaterizáre (-di-o-a-) s. f., g.-d. art. radioaterizắrii; pl. radioaterizắri
radioaterizării
RADIOATERIZÁRE, radioaterizări, s. f. Aterizare fără vizibilitate, în cursul căreia avionul este dirijat cu ajutorul unor radioemițătoare situate pe sol. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + aterizare. DOOM
radioaterizáre (-di-o-a-) s. f., g.-d. art. radioaterizắrii; pl. radioaterizắri
radioaterizările
RADIOATERIZÁRE, radioaterizări, s. f. Aterizare fără vizibilitate, în cursul căreia avionul este dirijat cu ajutorul unor radioemițătoare situate pe sol. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + aterizare. DOOM
radioaterizáre (-di-o-a-) s. f., g.-d. art. radioaterizắrii; pl. radioaterizắri
radioaterizărilor
RADIOATERIZÁRE, radioaterizări, s. f. Aterizare fără vizibilitate, în cursul căreia avionul este dirijat cu ajutorul unor radioemițătoare situate pe sol. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + aterizare. DOOM
radioaterizáre (-di-o-a-) s. f., g.-d. art. radioaterizắrii; pl. radioaterizắri
radioaudiție
RADIOAUDÍȚIE s.f. Audiție radio. [Gen. -iei. / cf. it. radio-audizione].
radiobaliza
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobaliza
RADIOBALÍZĂ, radiobalize, s. f. Aparat terestru de radionavigație care indică trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepționate; radiofar. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalise. DOOM
radiobalíză (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiobalízei; pl. radiobalíze
radiobalizai
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizaj
RADIOBALIZÁJ, radiobalizaje, s. n. Faptul de a radiobaliza; radiobalizare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalisage.
radiobalizaje
RADIOBALIZÁJ, radiobalizaje, s. n. Faptul de a radiobaliza; radiobalizare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalisage.
radiobalizajele
RADIOBALIZÁJ, radiobalizaje, s. n. Faptul de a radiobaliza; radiobalizare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalisage.
radiobalizajelor
RADIOBALIZÁJ, radiobalizaje, s. n. Faptul de a radiobaliza; radiobalizare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalisage.
radiobalizajul
RADIOBALIZÁJ, radiobalizaje, s. n. Faptul de a radiobaliza; radiobalizare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalisage.
radiobalizajului
RADIOBALIZÁJ, radiobalizaje, s. n. Faptul de a radiobaliza; radiobalizare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalisage.
radiobalizam
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizare
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizare
RADIOBALIZÁRE, radiobalizări, s. f. Acțiunea de a radiobaliza. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizarea
RADIOBALIZÁRE, radiobalizări, s. f. Acțiunea de a radiobaliza. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizară
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizarăm
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizarăți
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizase
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizasem
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizaseră
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizaserăm
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizaserăți
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizaseși
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizaseți
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizat
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizat
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizata
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizate
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizatei
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizatele
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizatelor
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizatul
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizatului
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizau
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizași
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizați
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizați
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizații
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizaților
RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalize
RADIOBALÍZĂ, radiobalize, s. f. Aparat terestru de radionavigație care indică trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepționate; radiofar. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalise. DOOM
radiobalíză (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiobalízei; pl. radiobalíze
radiobalizează
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizei
RADIOBALÍZĂ, radiobalize, s. f. Aparat terestru de radionavigație care indică trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepționate; radiofar. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalise. DOOM
radiobalíză (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiobalízei; pl. radiobalíze
radiobalizele
RADIOBALÍZĂ, radiobalize, s. f. Aparat terestru de radionavigație care indică trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepționate; radiofar. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalise. DOOM
radiobalíză (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiobalízei; pl. radiobalíze
radiobalizelor
RADIOBALÍZĂ, radiobalize, s. f. Aparat terestru de radionavigație care indică trecerea unei aeronave deasupra unui anumit punct geografic, prin emiterea sau prin reflectarea unor unde radioelectrice recepționate; radiofar. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalise. DOOM
radiobalíză (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiobalízei; pl. radiobalíze
radiobalizez
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizeze
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizezi
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizând
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizînd
RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.
radiobalizări
RADIOBALIZÁRE, radiobalizări, s. f. Acțiunea de a radiobaliza. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizării
RADIOBALIZÁRE, radiobalizări, s. f. Acțiunea de a radiobaliza. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizările
RADIOBALIZÁRE, radiobalizări, s. f. Acțiunea de a radiobaliza. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobalizărilor
RADIOBALIZÁRE, radiobalizări, s. f. Acțiunea de a radiobaliza. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.
radiobiolog
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologa
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologe
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologei
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologele
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologelor
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologi
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologia
RADIOBIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea acțiunii radiațiilor ionizante asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologie. DOOM
radiobiologíe (-di-o-bi-o-) s. f., art. radiobiología, g.-d. radiobiologíi, art. radiobiologíei
radiobiologic
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologica
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologice
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologicei
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologicele
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologicelor
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologici
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologicii
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologicilor
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologicul
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologicului
RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.
radiobiologie
RADIOBIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea acțiunii radiațiilor ionizante asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologie. DOOM
radiobiologíe (-di-o-bi-o-) s. f., art. radiobiología, g.-d. radiobiologíi, art. radiobiologíei
radiobiologiei
RADIOBIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea acțiunii radiațiilor ionizante asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologie. DOOM
radiobiologíe (-di-o-bi-o-) s. f., art. radiobiología, g.-d. radiobiologíi, art. radiobiologíei
radiobiologii
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologii
RADIOBIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea acțiunii radiațiilor ionizante asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologie. DOOM
radiobiologíe (-di-o-bi-o-) s. f., art. radiobiología, g.-d. radiobiologíi, art. radiobiologíei
radiobiologilor
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologul
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiologului
RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.
radiobiotic
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobiotica
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobiotice
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobioticei
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobioticele
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobioticelor
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobiotici
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobioticii
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobioticilor
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobioticul
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiobioticului
RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.
radiocalciu
RADIOCÁLCIU s. n. Calciu radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + calciu.
radiocalciul
RADIOCÁLCIU s. n. Calciu radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + calciu.
radiocalciului
RADIOCÁLCIU s. n. Calciu radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + calciu.
radiocarbon
RADIOCARBÓN s.n. Denumire obișnuită pentru izotopul carbon-14, folosit în cercetări biologice, chimice și arheologice. [< fr. radiocarbone].
radiocarbonul
RADIOCARBÓN s.n. Denumire obișnuită pentru izotopul carbon-14, folosit în cercetări biologice, chimice și arheologice. [< fr. radiocarbone].
radiocarbonului
RADIOCARBÓN s.n. Denumire obișnuită pentru izotopul carbon-14, folosit în cercetări biologice, chimice și arheologice. [< fr. radiocarbone].
radiocasetofoane
RADIOCASETOFÓN, radiocasetofoane, s. n. Aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + casetofon. DOOM
*radiocasetofón (-di-o-) s. n., pl. radiocasetofoáne
radiocasetofoanele
RADIOCASETOFÓN, radiocasetofoane, s. n. Aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + casetofon. DOOM
*radiocasetofón (-di-o-) s. n., pl. radiocasetofoáne
radiocasetofoanelor
RADIOCASETOFÓN, radiocasetofoane, s. n. Aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + casetofon. DOOM
*radiocasetofón (-di-o-) s. n., pl. radiocasetofoáne
radiocasetofon
RADIOCASETOFÓN, radiocasetofoane, s. n. Aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + casetofon. DOOM
*radiocasetofón (-di-o-) s. n., pl. radiocasetofoáne
radiocasetofonul
RADIOCASETOFÓN, radiocasetofoane, s. n. Aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + casetofon. DOOM
*radiocasetofón (-di-o-) s. n., pl. radiocasetofoáne
radiocasetofonului
RADIOCASETOFÓN, radiocasetofoane, s. n. Aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + casetofon. DOOM
*radiocasetofón (-di-o-) s. n., pl. radiocasetofoáne
radiochimia
RADIOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază probleme legate de elementele radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiochimie. DOOM
radiochimíe (-di-o-) s. f., art. radiochimía, g.-d. radiochimíi, art. radiochimíei
radiochimie
RADIOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază probleme legate de elementele radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiochimie. DOOM
radiochimíe (-di-o-) s. f., art. radiochimía, g.-d. radiochimíi, art. radiochimíei
radiochimiei
RADIOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază probleme legate de elementele radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiochimie. DOOM
radiochimíe (-di-o-) s. f., art. radiochimía, g.-d. radiochimíi, art. radiochimíei
radiochimii
RADIOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază probleme legate de elementele radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiochimie. DOOM
radiochimíe (-di-o-) s. f., art. radiochimía, g.-d. radiochimíi, art. radiochimíei
radiochimografie
RADIOCHIMOGRAFÍE s.f. Înregistrare a mișcărilor organelor interne pe un film radiografic. [Gen. -iei. / cf. fr. radiokimographie].
radiocinematografia
RADIOCINEMATOGRAFÍE s. f. Metodă de diagnostic radiologic, care constă în înregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ în activitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocinématographie. DOOM
radiocinematografíe (-di-o-, -to-gra-) s. f., art. radiocinematografía, g.-d. radiocinematografíi, art. radiocinematografíei
radiocinematografie
RADIOCINEMATOGRAFÍE s. f. Metodă de diagnostic radiologic, care constă în înregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ în activitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocinématographie. DOOM
radiocinematografíe (-di-o-, -to-gra-) s. f., art. radiocinematografía, g.-d. radiocinematografíi, art. radiocinematografíei
radiocinematografiei
RADIOCINEMATOGRAFÍE s. f. Metodă de diagnostic radiologic, care constă în înregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ în activitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocinématographie. DOOM
radiocinematografíe (-di-o-, -to-gra-) s. f., art. radiocinematografía, g.-d. radiocinematografíi, art. radiocinematografíei
radiocinematografii
RADIOCINEMATOGRAFÍE s. f. Metodă de diagnostic radiologic, care constă în înregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ în activitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocinématographie. DOOM
radiocinematografíe (-di-o-, -to-gra-) s. f., art. radiocinematografía, g.-d. radiocinematografíi, art. radiocinematografíei
radiocinematografiile
RADIOCINEMATOGRAFÍE s. f. Metodă de diagnostic radiologic, care constă în înregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ în activitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocinématographie. DOOM
radiocinematografíe (-di-o-, -to-gra-) s. f., art. radiocinematografía, g.-d. radiocinematografíi, art. radiocinematografíei
radiocinematografiilor
RADIOCINEMATOGRAFÍE s. f. Metodă de diagnostic radiologic, care constă în înregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ în activitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocinématographie. DOOM
radiocinematografíe (-di-o-, -to-gra-) s. f., art. radiocinematografía, g.-d. radiocinematografíi, art. radiocinematografíei
radioclub
RADIOCLÚB, radiocluburi, s. n. Club al radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + club.
radioclubul
RADIOCLÚB, radiocluburi, s. n. Club al radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + club.
radioclubului
RADIOCLÚB, radiocluburi, s. n. Club al radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + club.
radiocluburi
RADIOCLÚB, radiocluburi, s. n. Club al radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + club.
radiocluburile
RADIOCLÚB, radiocluburi, s. n. Club al radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + club.
radiocluburilor
RADIOCLÚB, radiocluburi, s. n. Club al radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + club.
radiocobalt
RADIOCOBÁLT s.n. Izotop radioactiv al cobaltului. [Cf. fr. radiocobalt].
radiocobaltul
RADIOCOBÁLT s.n. Izotop radioactiv al cobaltului. [Cf. fr. radiocobalt].
radiocobaltului
RADIOCOBÁLT s.n. Izotop radioactiv al cobaltului. [Cf. fr. radiocobalt].
radiocomanda
RADIOCOMÁNDĂ, radiocomenzi, s. f. Telecomandă realizată prin intermediul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommande. DOOM
radiocomándă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiocoménzii; pl. radiocoménzi
radiocombina
RADIOCOMBÍNĂ s.f. Combină muzicală echipată cu un aparat de radio, un electrofon, un magnetofon și un dulap pentru discuri. [Pron. -di-o-, et. incertă].
radiocombine
RADIOCOMBÍNĂ s.f. Combină muzicală echipată cu un aparat de radio, un electrofon, un magnetofon și un dulap pentru discuri. [Pron. -di-o-, et. incertă].
radiocombinei
RADIOCOMBÍNĂ s.f. Combină muzicală echipată cu un aparat de radio, un electrofon, un magnetofon și un dulap pentru discuri. [Pron. -di-o-, et. incertă].
radiocombinele
RADIOCOMBÍNĂ s.f. Combină muzicală echipată cu un aparat de radio, un electrofon, un magnetofon și un dulap pentru discuri. [Pron. -di-o-, et. incertă].
radiocombinelor
RADIOCOMBÍNĂ s.f. Combină muzicală echipată cu un aparat de radio, un electrofon, un magnetofon și un dulap pentru discuri. [Pron. -di-o-, et. incertă].
radiocomentatoare
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatoarea
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatoarei
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatoarele
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatoarelor
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentator
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatori
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatorii
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatorilor
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatorul
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomentatorului
RADIOCOMENTATÓR, -OÁRE s.m. și f. Comentator al unui post de radioemisiune. [< radio- + comentator].
radiocomenzi
RADIOCOMÁNDĂ, radiocomenzi, s. f. Telecomandă realizată prin intermediul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommande. DOOM
radiocomándă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiocoménzii; pl. radiocoménzi
radiocomenzii
RADIOCOMÁNDĂ, radiocomenzi, s. f. Telecomandă realizată prin intermediul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommande. DOOM
radiocomándă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiocoménzii; pl. radiocoménzi
radiocomenzile
RADIOCOMÁNDĂ, radiocomenzi, s. f. Telecomandă realizată prin intermediul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommande. DOOM
radiocomándă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiocoménzii; pl. radiocoménzi
radiocomenzilor
RADIOCOMÁNDĂ, radiocomenzi, s. f. Telecomandă realizată prin intermediul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommande. DOOM
radiocomándă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiocoménzii; pl. radiocoménzi
radiocompas
RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas. DOOM
radiocompás (-di-o-) s. n., pl. radiocompásuri
radiocompasul
RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas. DOOM
radiocompás (-di-o-) s. n., pl. radiocompásuri
radiocompasului
RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas. DOOM
radiocompás (-di-o-) s. n., pl. radiocompásuri
radiocompasuri
RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas. DOOM
radiocompás (-di-o-) s. n., pl. radiocompásuri
radiocompasurile
RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas. DOOM
radiocompás (-di-o-) s. n., pl. radiocompásuri
radiocompasurilor
RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas. DOOM
radiocompás (-di-o-) s. n., pl. radiocompásuri
radiocomunicația
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication. DOOM
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)
radiocomunicație
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication. DOOM
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)
radiocomunicației
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication. DOOM
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)
radiocomunicații
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication. DOOM
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)
radiocomunicațiile
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication. DOOM
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)
radiocomunicațiilor
RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication. DOOM
radiocomunicáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiocomunicáția (-ți-a), g.-d. art. radiocomunicáției; pl. radiocomunicáții, art. radiocomunicáțiile (-ți-i-)
radioconductoare
RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conductor de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur. DOOM
radioconductór (-di-o-) s. n., pl. radioconductoáre
radioconductoarele
RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conductor de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur. DOOM
radioconductór (-di-o-) s. n., pl. radioconductoáre
radioconductoarelor
RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conductor de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur. DOOM
radioconductór (-di-o-) s. n., pl. radioconductoáre
radioconductor
RADIOCONDUCTÓR s.n. Corp care, sub influența undelor electromagnetice, devine conductor de electricitate. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. radioconducteur].
radioconductor
RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conductor de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur. DOOM
radioconductór (-di-o-) s. n., pl. radioconductoáre
radioconductorul
RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conductor de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur. DOOM
radioconductór (-di-o-) s. n., pl. radioconductoáre
radioconductorului
RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conductor de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur. DOOM
radioconductór (-di-o-) s. n., pl. radioconductoáre
radiocurentometru
RADIOCURENTOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea vitezei curenților marini și pentru transmiterea datelor prin radio. [< radio- + curentometru].
radiodermita
RADIODERMÍTĂ, radiodermite, s. f. (Med.) Dermită provocată de iradieri cu raze X sau de substanțe radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodermite.
radiodermite
RADIODERMÍTĂ, radiodermite, s. f. (Med.) Dermită provocată de iradieri cu raze X sau de substanțe radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodermite.
radiodermitei
RADIODERMÍTĂ, radiodermite, s. f. (Med.) Dermită provocată de iradieri cu raze X sau de substanțe radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodermite.
radiodermitele
RADIODERMÍTĂ, radiodermite, s. f. (Med.) Dermită provocată de iradieri cu raze X sau de substanțe radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodermite.
radiodermitelor
RADIODERMÍTĂ, radiodermite, s. f. (Med.) Dermită provocată de iradieri cu raze X sau de substanțe radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodermite.
radiodetecția
RADIODETÉCȚIE, radiodetecții, s. f. (Fiz.) Radiolocație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodétection.
radiodetecție
RADIODETÉCȚIE, radiodetecții, s. f. (Fiz.) Radiolocație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodétection.
radiodetecției
RADIODETÉCȚIE, radiodetecții, s. f. (Fiz.) Radiolocație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodétection.
radiodetecții
RADIODETÉCȚIE, radiodetecții, s. f. (Fiz.) Radiolocație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodétection.
radiodetecțiile
RADIODETÉCȚIE, radiodetecții, s. f. (Fiz.) Radiolocație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodétection.
radiodetecțiilor
RADIODETÉCȚIE, radiodetecții, s. f. (Fiz.) Radiolocație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodétection.
radiodiagnostic
RADIODIAGNÓSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic. DOOM
radiodiagnóstic (-di-o-di-ag-) s. n., pl. radiodiagnóstice
radiodiagnostice
RADIODIAGNÓSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic. DOOM
radiodiagnóstic (-di-o-di-ag-) s. n., pl. radiodiagnóstice
radiodiagnosticele
RADIODIAGNÓSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic. DOOM
radiodiagnóstic (-di-o-di-ag-) s. n., pl. radiodiagnóstice
radiodiagnosticelor
RADIODIAGNÓSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic. DOOM
radiodiagnóstic (-di-o-di-ag-) s. n., pl. radiodiagnóstice
radiodiagnosticul
RADIODIAGNÓSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic. DOOM
radiodiagnóstic (-di-o-di-ag-) s. n., pl. radiodiagnóstice
radiodiagnosticului
RADIODIAGNÓSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic. DOOM
radiodiagnóstic (-di-o-di-ag-) s. n., pl. radiodiagnóstice
radiodifuza
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzai
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzam
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzare
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzare
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisiune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser.
radiodifuzară
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzarăm
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzarăți
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzase
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzasem
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzaseră
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzaserăm
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzaserăți
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzaseși
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzaseți
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzat
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzat
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisiune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser.
radiodifuzau
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzași
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzați
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzează
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzez
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzeze
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzezi
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuziune
RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion. DOOM
radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúni
radiodifuziunea
RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion. DOOM
radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúni
radiodifuziuni
RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion. DOOM
radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúni
radiodifuziunii
RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion. DOOM
radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúni
radiodifuziunile
RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion. DOOM
radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúni
radiodifuziunilor
RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicație unilaterală care constă în transmiterea sistematică prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor și vizual) destinat recepției publice. ♦ Instituție care se ocupă cu întocmirea și cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion. DOOM
radiodifuziúne (-di-o-, -zi-u-) s. f., g.-d. art. radiodifuziúnii; pl. radiodifuziúni
radiodifuzoare
RADIODIFUZÓR s.n. Difuzor pentru aparate de radio. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
radiodifuzoarele
RADIODIFUZÓR s.n. Difuzor pentru aparate de radio. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
radiodifuzoarelor
RADIODIFUZÓR s.n. Difuzor pentru aparate de radio. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
radiodifuzor
RADIODIFUZÓR s.n. Difuzor pentru aparate de radio. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
radiodifuzorul
RADIODIFUZÓR s.n. Difuzor pentru aparate de radio. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
radiodifuzorului
RADIODIFUZÓR s.n. Difuzor pentru aparate de radio. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
radiodifuzând
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodifuzînd
RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser. DOOM
radiodifuzá (a ~) (-di-o-) vb., ind. prez. 3 radiodifuzeáză
radiodistribuția
RADIODISTRIBÚȚIE s. f. Distribuție publică a programelor de radiodifuziune prin linii de telecomunicații speciale de la o stație centrală; radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodistribution. DOOM
radiodistribúție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiodistribúția (-ți-a), g.-d. radiodistribúții, art. radiodistribúției
radiodistribuție
RADIODISTRIBÚȚIE s. f. Distribuție publică a programelor de radiodifuziune prin linii de telecomunicații speciale de la o stație centrală; radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodistribution. DOOM
radiodistribúție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiodistribúția (-ți-a), g.-d. radiodistribúții, art. radiodistribúției
radiodistribuției
RADIODISTRIBÚȚIE s. f. Distribuție publică a programelor de radiodifuziune prin linii de telecomunicații speciale de la o stație centrală; radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodistribution. DOOM
radiodistribúție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiodistribúția (-ți-a), g.-d. radiodistribúții, art. radiodistribúției
radiodistribuții
RADIODISTRIBÚȚIE s. f. Distribuție publică a programelor de radiodifuziune prin linii de telecomunicații speciale de la o stație centrală; radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodistribution. DOOM
radiodistribúție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiodistribúția (-ți-a), g.-d. radiodistribúții, art. radiodistribúției
radiodistribuțiile
RADIODISTRIBÚȚIE s. f. Distribuție publică a programelor de radiodifuziune prin linii de telecomunicații speciale de la o stație centrală; radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodistribution. DOOM
radiodistribúție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiodistribúția (-ți-a), g.-d. radiodistribúții, art. radiodistribúției
radiodistribuțiilor
RADIODISTRIBÚȚIE s. f. Distribuție publică a programelor de radiodifuziune prin linii de telecomunicații speciale de la o stație centrală; radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodistribution. DOOM
radiodistribúție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiodistribúția (-ți-a), g.-d. radiodistribúții, art. radiodistribúției
radioecologia
RADIOECOLOGÍE s. f. Studiul efectelor radiațiilor naturale asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioecology.
radioecologie
RADIOECOLOGÍE s. f. Studiul efectelor radiațiilor naturale asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioecology.
radioecologiei
RADIOECOLOGÍE s. f. Studiul efectelor radiațiilor naturale asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioecology.
radioecologii
RADIOECOLOGÍE s. f. Studiul efectelor radiațiilor naturale asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioecology.
radioecou
RADIOECÓU, radioecouri, s. n. Radioundă recepționată după emisie, în urma reflexiei ei pe suprafața unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ecou.
radioecoul
RADIOECÓU, radioecouri, s. n. Radioundă recepționată după emisie, în urma reflexiei ei pe suprafața unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ecou.
radioecoului
RADIOECÓU, radioecouri, s. n. Radioundă recepționată după emisie, în urma reflexiei ei pe suprafața unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ecou.
radioecouri
RADIOECÓU, radioecouri, s. n. Radioundă recepționată după emisie, în urma reflexiei ei pe suprafața unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ecou.
radioecourile
RADIOECÓU, radioecouri, s. n. Radioundă recepționată după emisie, în urma reflexiei ei pe suprafața unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ecou.
radioecourilor
RADIOECÓU, radioecouri, s. n. Radioundă recepționată după emisie, în urma reflexiei ei pe suprafața unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ecou.
radioelectric
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectrica
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectrice
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectricei
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectricele
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectricelor
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectrici
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectrician
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectriciana
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricianul
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricianului
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectriciene
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricienei
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricienele
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricienelor
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricieni
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricienii
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricienilor
RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.
radioelectricii
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectricilor
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectricitate
RADIOELECTRICITÁTE s. f. Parte a fizicii care studiază oscilațiile de înaltă frecvență și undele electromagnetice, precum și aplicațiile acestora în radiocomunicații, în radiolocație etc. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectricité. DOOM
radioelectricitáte (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioelectricitắții
radioelectricitatea
RADIOELECTRICITÁTE s. f. Parte a fizicii care studiază oscilațiile de înaltă frecvență și undele electromagnetice, precum și aplicațiile acestora în radiocomunicații, în radiolocație etc. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectricité. DOOM
radioelectricitáte (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioelectricitắții
radioelectricități
RADIOELECTRICITÁTE s. f. Parte a fizicii care studiază oscilațiile de înaltă frecvență și undele electromagnetice, precum și aplicațiile acestora în radiocomunicații, în radiolocație etc. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectricité. DOOM
radioelectricitáte (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioelectricitắții
radioelectricității
RADIOELECTRICITÁTE s. f. Parte a fizicii care studiază oscilațiile de înaltă frecvență și undele electromagnetice, precum și aplicațiile acestora în radiocomunicații, în radiolocație etc. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectricité. DOOM
radioelectricitáte (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioelectricitắții
radioelectricul
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelectricului
RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique. DOOM
radioeléctric (-di-o-) adj. m., pl. radioeléctrici; f. radioeléctrică, pl. radioeléctrice
radioelement
RADIOELEMÉNT, radioelemente, s. n. Element chimic radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélément. DOOM
radioelemént (-di-o-) s. n., pl. radioeleménte
radioelemente
RADIOELEMÉNT, radioelemente, s. n. Element chimic radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélément. DOOM
radioelemént (-di-o-) s. n., pl. radioeleménte
radioelementele
RADIOELEMÉNT, radioelemente, s. n. Element chimic radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélément. DOOM
radioelemént (-di-o-) s. n., pl. radioeleménte
radioelementelor
RADIOELEMÉNT, radioelemente, s. n. Element chimic radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélément. DOOM
radioelemént (-di-o-) s. n., pl. radioeleménte
radioelementul
RADIOELEMÉNT, radioelemente, s. n. Element chimic radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélément. DOOM
radioelemént (-di-o-) s. n., pl. radioeleménte
radioelementului
RADIOELEMÉNT, radioelemente, s. n. Element chimic radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélément. DOOM
radioelemént (-di-o-) s. n., pl. radioeleménte
radioemisia
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisie
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiei
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisii
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiile
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiilor
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiune
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiunea
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiuni
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiunii
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiunile
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemisiunilor
RADIOEMISIÚNE s. f. v. radioemisie. DOOM
radioemisiúne (emisiune radiofonică) (-di-o-, -si-u-) s. f., g.-d. art. radioemisiúnii; pl. radioemisiúni
radioemițătoare
RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio1. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + emițător (după fr. radio-émetteur). DOOM
radioemițătór (-di-o-) s. n., pl. radioemițătoáre
radioemițătoarele
RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio1. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + emițător (după fr. radio-émetteur). DOOM
radioemițătór (-di-o-) s. n., pl. radioemițătoáre
radioemițătoarelor
RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio1. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + emițător (după fr. radio-émetteur). DOOM
radioemițătór (-di-o-) s. n., pl. radioemițătoáre
radioemițător
RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio1. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + emițător (după fr. radio-émetteur). DOOM
radioemițătór (-di-o-) s. n., pl. radioemițătoáre
radioemițătorul
RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio1. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + emițător (după fr. radio-émetteur). DOOM
radioemițătór (-di-o-) s. n., pl. radioemițătoáre
radioemițătorului
RADIOEMIȚĂTÓR, radioemițătoare, s. n. Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații; emițător radio1. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + emițător (după fr. radio-émetteur). DOOM
radioemițătór (-di-o-) s. n., pl. radioemițătoáre
radioestezia
RADIOESTEZÍE s.f. v. radiestezie. DOOM
radioestezíe (-di-o-) s. f., art. radioestezía, g.-d. radioestezíi, art. radioestezíei
radioestezie
RADIOESTEZÍE s.f. v. radiestezie. DOOM
radioestezíe (-di-o-) s. f., art. radioestezía, g.-d. radioestezíi, art. radioestezíei
radioesteziei
RADIOESTEZÍE s.f. v. radiestezie. DOOM
radioestezíe (-di-o-) s. f., art. radioestezía, g.-d. radioestezíi, art. radioestezíei
radioestezii
RADIOESTEZÍE s.f. v. radiestezie. DOOM
radioestezíe (-di-o-) s. f., art. radioestezía, g.-d. radioestezíi, art. radioestezíei
radioesteziile
RADIOESTEZÍE s.f. v. radiestezie. DOOM
radioestezíe (-di-o-) s. f., art. radioestezía, g.-d. radioestezíi, art. radioestezíei
radioesteziilor
RADIOESTEZÍE s.f. v. radiestezie. DOOM
radioestezíe (-di-o-) s. f., art. radioestezía, g.-d. radioestezíi, art. radioestezíei
radiofar
RADIOFÁR s.n. Post fix de emisiune radiofonică prin semnale, servind la dirijarea navigației aeriene și marine. V. radiobaliză. [Pron. -di-o-, pl. -re, -ruri. / cf. fr. radiophare].
radiofar
RADIOFÁR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisie, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare. DOOM
radiofár (-di-o-) s. n., pl. radiofáruri
radiofarul
RADIOFÁR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisie, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare. DOOM
radiofár (-di-o-) s. n., pl. radiofáruri
radiofarului
RADIOFÁR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisie, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare. DOOM
radiofár (-di-o-) s. n., pl. radiofáruri
radiofaruri
RADIOFÁR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisie, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare. DOOM
radiofár (-di-o-) s. n., pl. radiofáruri
radiofarurile
RADIOFÁR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisie, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare. DOOM
radiofár (-di-o-) s. n., pl. radiofáruri
radiofarurilor
RADIOFÁR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisie, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare. DOOM
radiofár (-di-o-) s. n., pl. radiofáruri
radiofica
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficai
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficam
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficare
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficare
RADIOFICÁRE, radioficări, s. f. Instalare în orașe și în sate a posturilor de radioficație; generalizare a transmisiei programelor de radiodifuziune sonoră prin radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – V. radiofica. DOOM
radioficáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioficắrii; pl. radioficắri
radioficarea
RADIOFICÁRE, radioficări, s. f. Instalare în orașe și în sate a posturilor de radioficație; generalizare a transmisiei programelor de radiodifuziune sonoră prin radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – V. radiofica. DOOM
radioficáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioficắrii; pl. radioficắri
radioficară
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficarăm
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficarăți
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficase
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficasem
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficaseră
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficaserăm
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficaserăți
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficaseși
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficaseți
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficat
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficat
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficata
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficate
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficatei
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficatele
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficatelor
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficatul
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficatului
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficau
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficași
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficați
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficați
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficația
RADIOFICÁȚIE, radioficații, s. f. Radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiofikațiia. DOOM
radioficáție (-di-o-, -ți-e) s. f., g.-d. art. radioficáția (-ți-a), g.-d. art. radioficáției; pl. radioficáții, art. radioficáțiile (-ți-i-)
radioficație
RADIOFICÁȚIE, radioficații, s. f. Radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiofikațiia. DOOM
radioficáție (-di-o-, -ți-e) s. f., g.-d. art. radioficáția (-ți-a), g.-d. art. radioficáției; pl. radioficáții, art. radioficáțiile (-ți-i-)
radioficației
RADIOFICÁȚIE, radioficații, s. f. Radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiofikațiia. DOOM
radioficáție (-di-o-, -ți-e) s. f., g.-d. art. radioficáția (-ți-a), g.-d. art. radioficáției; pl. radioficáții, art. radioficáțiile (-ți-i-)
radioficații
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficații
RADIOFICÁȚIE, radioficații, s. f. Radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiofikațiia. DOOM
radioficáție (-di-o-, -ți-e) s. f., g.-d. art. radioficáția (-ți-a), g.-d. art. radioficáției; pl. radioficáții, art. radioficáțiile (-ți-i-)
radioficațiile
RADIOFICÁȚIE, radioficații, s. f. Radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiofikațiia. DOOM
radioficáție (-di-o-, -ți-e) s. f., g.-d. art. radioficáția (-ți-a), g.-d. art. radioficáției; pl. radioficáții, art. radioficáțiile (-ți-i-)
radioficațiilor
RADIOFICÁȚIE, radioficații, s. f. Radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiofikațiia. DOOM
radioficáție (-di-o-, -ți-e) s. f., g.-d. art. radioficáția (-ți-a), g.-d. art. radioficáției; pl. radioficáții, art. radioficáțiile (-ți-i-)
radioficaților
RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.
radioficând
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficînd
RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv). DOOM
radioficá (a ~) (-di-o-) vb. (numai la timpuri compuse, ger., part., supin)
radioficări
RADIOFICÁRE, radioficări, s. f. Instalare în orașe și în sate a posturilor de radioficație; generalizare a transmisiei programelor de radiodifuziune sonoră prin radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – V. radiofica. DOOM
radioficáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioficắrii; pl. radioficắri
radioficării
RADIOFICÁRE, radioficări, s. f. Instalare în orașe și în sate a posturilor de radioficație; generalizare a transmisiei programelor de radiodifuziune sonoră prin radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – V. radiofica. DOOM
radioficáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioficắrii; pl. radioficắri
radioficările
RADIOFICÁRE, radioficări, s. f. Instalare în orașe și în sate a posturilor de radioficație; generalizare a transmisiei programelor de radiodifuziune sonoră prin radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – V. radiofica. DOOM
radioficáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioficắrii; pl. radioficắri
radioficărilor
RADIOFICÁRE, radioficări, s. f. Instalare în orașe și în sate a posturilor de radioficație; generalizare a transmisiei programelor de radiodifuziune sonoră prin radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – V. radiofica. DOOM
radioficáre (-di-o-) s. f., g.-d. art. radioficắrii; pl. radioficắri
radiofizica
RADIOFÍZICĂ s. f. Disciplină care studiază producerea și propagarea undelor electromagnetice, influența stării atmosferei asupra acestora etc. constituind baza fizică a radiotehnicii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophysique. DOOM
radiofízică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofízicii
radiofizici
RADIOFÍZICĂ s. f. Disciplină care studiază producerea și propagarea undelor electromagnetice, influența stării atmosferei asupra acestora etc. constituind baza fizică a radiotehnicii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophysique. DOOM
radiofízică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofízicii
radiofizicii
RADIOFÍZICĂ s. f. Disciplină care studiază producerea și propagarea undelor electromagnetice, influența stării atmosferei asupra acestora etc. constituind baza fizică a radiotehnicii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophysique. DOOM
radiofízică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofízicii
radiofoane
RADIOFÓN, radiofoane, s. n. (Aeron.) Aparat de comunicare prin radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr., engl. radiophone.
radiofoanele
RADIOFÓN, radiofoane, s. n. (Aeron.) Aparat de comunicare prin radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr., engl. radiophone.
radiofoanelor
RADIOFÓN, radiofoane, s. n. (Aeron.) Aparat de comunicare prin radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr., engl. radiophone.
radiofon
RADIOFÓN, radiofoane, s. n. (Aeron.) Aparat de comunicare prin radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr., engl. radiophone.
radiofonia
RADIOFONÍE s. f. Sistem special de transmitere și de recepționare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie. DOOM
radiofoníe (-di-o-) s. f., art. radiofonía, g.-d. radiofoníi, art. radiofoníei
radiofonic
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonica
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonice
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonicei
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonicele
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonicelor
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonici
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonicii
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonicilor
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonicul
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonicului
RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique. DOOM
radiofónic (-di-o-) adj. m., pl. radiofónici; f. radiofónică, pl. radiofónice
radiofonie
RADIOFONÍE s. f. Sistem special de transmitere și de recepționare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie. DOOM
radiofoníe (-di-o-) s. f., art. radiofonía, g.-d. radiofoníi, art. radiofoníei
radiofoniei
RADIOFONÍE s. f. Sistem special de transmitere și de recepționare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie. DOOM
radiofoníe (-di-o-) s. f., art. radiofonía, g.-d. radiofoníi, art. radiofoníei
radiofonii
RADIOFONÍE s. f. Sistem special de transmitere și de recepționare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie. DOOM
radiofoníe (-di-o-) s. f., art. radiofonía, g.-d. radiofoníi, art. radiofoníei
radiofoniile
RADIOFONÍE s. f. Sistem special de transmitere și de recepționare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie. DOOM
radiofoníe (-di-o-) s. f., art. radiofonía, g.-d. radiofoníi, art. radiofoníei
radiofoniilor
RADIOFONÍE s. f. Sistem special de transmitere și de recepționare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie. DOOM
radiofoníe (-di-o-) s. f., art. radiofonía, g.-d. radiofoníi, art. radiofoníei
radiofonist
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofonista
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofoniste
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofonistei
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofonistele
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofonistelor
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofonistul
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofonistului
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofoniști
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofoniștii
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofoniștilor
RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist. DOOM
*radiofonístă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiofonístei; pl. radiofoníste
radiofonograf
RADIOFONOGRÁF s.n. Aparat de radio echipat și cu un fonograf. [Cf. it. radiofonografo].
radiofonografe
RADIOFONOGRÁF s.n. Aparat de radio echipat și cu un fonograf. [Cf. it. radiofonografo].
radiofonografele
RADIOFONOGRÁF s.n. Aparat de radio echipat și cu un fonograf. [Cf. it. radiofonografo].
radiofonografelor
RADIOFONOGRÁF s.n. Aparat de radio echipat și cu un fonograf. [Cf. it. radiofonografo].
radiofonograful
RADIOFONOGRÁF s.n. Aparat de radio echipat și cu un fonograf. [Cf. it. radiofonografo].
radiofonografului
RADIOFONOGRÁF s.n. Aparat de radio echipat și cu un fonograf. [Cf. it. radiofonografo].
radiofonul
RADIOFÓN, radiofoane, s. n. (Aeron.) Aparat de comunicare prin radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr., engl. radiophone.
radiofonului
RADIOFÓN, radiofoane, s. n. (Aeron.) Aparat de comunicare prin radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr., engl. radiophone.
radiofosfor
RADIOFÓSFOR s. n. Fosfor radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiophosphorus.
radiofosforul
RADIOFÓSFOR s. n. Fosfor radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiophosphorus.
radiofosforului
RADIOFÓSFOR s. n. Fosfor radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiophosphorus.
radiofotografia
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie.
radiofotografie
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie.
radiofotografiei
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie.
radiofotografii
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie.
radiofotografiile
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie.
radiofotografiilor
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie.
radiofrecvența
RADIOFRECVÉNȚĂ, radiofrecvențe, s. f. Frecvență a unei oscilații sau a unei unde electromagnetice, folosită în radiocomunicații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiofréquence, germ. Radiofrequenz. DOOM
radiofrecvénță (di-o-frec-) s. f., g.-d. art. radiofrecvénței; pl. radiofrecvénțe
radiofrecvențe
RADIOFRECVÉNȚĂ, radiofrecvențe, s. f. Frecvență a unei oscilații sau a unei unde electromagnetice, folosită în radiocomunicații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiofréquence, germ. Radiofrequenz. DOOM
radiofrecvénță (di-o-frec-) s. f., g.-d. art. radiofrecvénței; pl. radiofrecvénțe
radiofrecvenței
RADIOFRECVÉNȚĂ, radiofrecvențe, s. f. Frecvență a unei oscilații sau a unei unde electromagnetice, folosită în radiocomunicații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiofréquence, germ. Radiofrequenz. DOOM
radiofrecvénță (di-o-frec-) s. f., g.-d. art. radiofrecvénței; pl. radiofrecvénțe
radiofrecvențele
RADIOFRECVÉNȚĂ, radiofrecvențe, s. f. Frecvență a unei oscilații sau a unei unde electromagnetice, folosită în radiocomunicații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiofréquence, germ. Radiofrequenz. DOOM
radiofrecvénță (di-o-frec-) s. f., g.-d. art. radiofrecvénței; pl. radiofrecvénțe
radiofrecvențelor
RADIOFRECVÉNȚĂ, radiofrecvențe, s. f. Frecvență a unei oscilații sau a unei unde electromagnetice, folosită în radiocomunicații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiofréquence, germ. Radiofrequenz. DOOM
radiofrecvénță (di-o-frec-) s. f., g.-d. art. radiofrecvénței; pl. radiofrecvénțe
radiogalaxia
RADIOGALAXÍE, radiogalaxii, s. f. Galaxie caracterizată printr-o emisie intensă de radiounde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogalaxie, engl. radiogalaxy.
radiogalaxie
RADIOGALAXÍE, radiogalaxii, s. f. Galaxie caracterizată printr-o emisie intensă de radiounde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogalaxie, engl. radiogalaxy.
radiogalaxiei
RADIOGALAXÍE, radiogalaxii, s. f. Galaxie caracterizată printr-o emisie intensă de radiounde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogalaxie, engl. radiogalaxy.
radiogalaxii
RADIOGALAXÍE, radiogalaxii, s. f. Galaxie caracterizată printr-o emisie intensă de radiounde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogalaxie, engl. radiogalaxy.
radiogalaxiile
RADIOGALAXÍE, radiogalaxii, s. f. Galaxie caracterizată printr-o emisie intensă de radiounde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogalaxie, engl. radiogalaxy.
radiogalaxiilor
RADIOGALAXÍE, radiogalaxii, s. f. Galaxie caracterizată printr-o emisie intensă de radiounde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogalaxie, engl. radiogalaxy.
radiogazeta
RADIOGAZÉTĂ, radiogazete, s. f. (Rar) Emisiune de știri, comentarii, muzică etc. transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + gazetă. DOOM
radiogazétă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogazétei; pl. radiogazéte
radiogazete
RADIOGAZÉTĂ, radiogazete, s. f. (Rar) Emisiune de știri, comentarii, muzică etc. transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + gazetă. DOOM
radiogazétă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogazétei; pl. radiogazéte
radiogazetei
RADIOGAZÉTĂ, radiogazete, s. f. (Rar) Emisiune de știri, comentarii, muzică etc. transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + gazetă. DOOM
radiogazétă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogazétei; pl. radiogazéte
radiogazetele
RADIOGAZÉTĂ, radiogazete, s. f. (Rar) Emisiune de știri, comentarii, muzică etc. transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + gazetă. DOOM
radiogazétă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogazétei; pl. radiogazéte
radiogazetelor
RADIOGAZÉTĂ, radiogazete, s. f. (Rar) Emisiune de știri, comentarii, muzică etc. transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + gazetă. DOOM
radiogazétă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogazétei; pl. radiogazéte
radiogenetic
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogenetica
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogenetica
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic). DOOM
radiogenétică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogenéticii
radiogenetice
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogeneticei
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogeneticele
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogeneticelor
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogenetici
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogenetici
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic). DOOM
radiogenétică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogenéticii
radiogeneticii
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogeneticii
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic). DOOM
radiogenétică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiogenéticii
radiogeneticilor
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogeneticul
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogeneticului
RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază influența radiațiilor care produc sau nu ionizarea asupra eredității organismelor. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio1- + genetic (după engl. radiogenetic).
radiogeodezia
RADIOGEODEZÍE s. f. Domeniu al geodeziei care se ocupă de măsurarea distanțelor dintre punctele geodezice cu aparatură radio de mare precizie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geodezie.
radiogeodezie
RADIOGEODEZÍE s. f. Domeniu al geodeziei care se ocupă de măsurarea distanțelor dintre punctele geodezice cu aparatură radio de mare precizie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geodezie.
radiogeodeziei
RADIOGEODEZÍE s. f. Domeniu al geodeziei care se ocupă de măsurarea distanțelor dintre punctele geodezice cu aparatură radio de mare precizie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geodezie.
radiogeodezii
RADIOGEODEZÍE s. f. Domeniu al geodeziei care se ocupă de măsurarea distanțelor dintre punctele geodezice cu aparatură radio de mare precizie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geodezie.
radiogeologia
RADIOGEOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care utilizează tehnica radioactivității. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiogeologíe (-di-o-ge-o-) s. f., art. radiogeología, g.-d. radiogeologíi, art. radiogeologíei
radiogeologic
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologica
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologice
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologicei
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologicele
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologicelor
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologici
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologicii
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologicilor
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologicul
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologicului
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie.
radiogeologie
RADIOGEOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care utilizează tehnica radioactivității. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiogeologíe (-di-o-ge-o-) s. f., art. radiogeología, g.-d. radiogeologíi, art. radiogeologíei
radiogeologiei
RADIOGEOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care utilizează tehnica radioactivității. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiogeologíe (-di-o-ge-o-) s. f., art. radiogeología, g.-d. radiogeologíi, art. radiogeologíei
radiogeologii
RADIOGEOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care utilizează tehnica radioactivității. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiogeologíe (-di-o-ge-o-) s. f., art. radiogeología, g.-d. radiogeologíi, art. radiogeologíei
radioghida
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidai
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaj
RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s. n. Dirijare de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage. DOOM
radioghidáj (-di-o-) s. n., pl. radioghidáje
radioghidaje
RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s. n. Dirijare de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage. DOOM
radioghidáj (-di-o-) s. n., pl. radioghidáje
radioghidajele
RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s. n. Dirijare de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage. DOOM
radioghidáj (-di-o-) s. n., pl. radioghidáje
radioghidajelor
RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s. n. Dirijare de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage. DOOM
radioghidáj (-di-o-) s. n., pl. radioghidáje
radioghidajul
RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s. n. Dirijare de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage. DOOM
radioghidáj (-di-o-) s. n., pl. radioghidáje
radioghidajului
RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s. n. Dirijare de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage. DOOM
radioghidáj (-di-o-) s. n., pl. radioghidáje
radioghidam
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidare
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidare
RADIOGHIDÁRE, radioghidări, s. f. Acțiunea de a radioghida. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidarea
RADIOGHIDÁRE, radioghidări, s. f. Acțiunea de a radioghida. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidară
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidarăm
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidarăți
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidase
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidasem
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaseră
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaserăm
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaserăți
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaseși
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaseți
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidat
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidat
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidata
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidate
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidatei
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidatele
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidatelor
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidatul
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidatului
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidau
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidași
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidați
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidați
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidații
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidaților
RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidează
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidez
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghideze
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidezi
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidând
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidînd
RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidări
RADIOGHIDÁRE, radioghidări, s. f. Acțiunea de a radioghida. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidării
RADIOGHIDÁRE, radioghidări, s. f. Acțiunea de a radioghida. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidările
RADIOGHIDÁRE, radioghidări, s. f. Acțiunea de a radioghida. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioghidărilor
RADIOGHIDÁRE, radioghidări, s. f. Acțiunea de a radioghida. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radiogoniograf
RADIOGONIOGRÁF, radiogoniografe, s. n. Radiogoniometru înregistrator. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniographe.
radiogoniografe
RADIOGONIOGRÁF, radiogoniografe, s. n. Radiogoniometru înregistrator. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniographe.
radiogoniografele
RADIOGONIOGRÁF, radiogoniografe, s. n. Radiogoniometru înregistrator. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniographe.
radiogoniografelor
RADIOGONIOGRÁF, radiogoniografe, s. n. Radiogoniometru înregistrator. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniographe.
radiogoniograful
RADIOGONIOGRÁF, radiogoniografe, s. n. Radiogoniometru înregistrator. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniographe.
radiogoniografului
RADIOGONIOGRÁF, radiogoniografe, s. n. Radiogoniometru înregistrator. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniographe.
radiogoniometra
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrai
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometram
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrare
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrare
RADIOGONIOMETRÁRE, radiogoniometrări, s. f. Acțiunea de a radiogoniometra. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – V. radiogoniometra.
radiogoniometrarea
RADIOGONIOMETRÁRE, radiogoniometrări, s. f. Acțiunea de a radiogoniometra. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – V. radiogoniometra.
radiogoniometrară
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrarăm
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrarăți
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrase
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrasem
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometraseră
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometraserăm
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometraserăți
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometraseși
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometraseți
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrat
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrat
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrau
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrași
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrați
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometre
RADIOGONIOMÉTRU, radiogoniometre, s. n. Instalație de radiorecepție folosită în radiogoniometrie, în navigația fără vizibilitate și în radiolocație, pentru determinarea direcției din care sunt emise semnalele radio. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométre. DOOM
radiogoniométru (-di-o-, -ni-o-me-tru) s. n., art. radiogoniométrul; pl. radiogoniométre
radiogoniometrează
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrele
RADIOGONIOMÉTRU, radiogoniometre, s. n. Instalație de radiorecepție folosită în radiogoniometrie, în navigația fără vizibilitate și în radiolocație, pentru determinarea direcției din care sunt emise semnalele radio. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométre. DOOM
radiogoniométru (-di-o-, -ni-o-me-tru) s. n., art. radiogoniométrul; pl. radiogoniométre
radiogoniometrelor
RADIOGONIOMÉTRU, radiogoniometre, s. n. Instalație de radiorecepție folosită în radiogoniometrie, în navigația fără vizibilitate și în radiolocație, pentru determinarea direcției din care sunt emise semnalele radio. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométre. DOOM
radiogoniométru (-di-o-, -ni-o-me-tru) s. n., art. radiogoniométrul; pl. radiogoniométre
radiogoniometrez
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometreze
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrezi
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometria
RADIOGONIOMETRÍE s. f. Metodă de determinare a direcției din care se emit unde radio, bazată pe utilizarea proprietăților antenelor receptorului. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrie. DOOM
radiogoniometríe (-di-o-, -ni-o-me-tri-) s. f., art. radiogoniometría, g.-d. radiogoniometríi, art. radiogoniometríei
radiogoniometric
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometrica
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometrice
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometricei
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometricele
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometricelor
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometrici
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometricii
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometricilor
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometricul
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometricului
RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.
radiogoniometrie
RADIOGONIOMETRÍE s. f. Metodă de determinare a direcției din care se emit unde radio, bazată pe utilizarea proprietăților antenelor receptorului. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrie. DOOM
radiogoniometríe (-di-o-, -ni-o-me-tri-) s. f., art. radiogoniometría, g.-d. radiogoniometríi, art. radiogoniometríei
radiogoniometriei
RADIOGONIOMETRÍE s. f. Metodă de determinare a direcției din care se emit unde radio, bazată pe utilizarea proprietăților antenelor receptorului. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrie. DOOM
radiogoniometríe (-di-o-, -ni-o-me-tri-) s. f., art. radiogoniometría, g.-d. radiogoniometríi, art. radiogoniometríei
radiogoniometrii
RADIOGONIOMETRÍE s. f. Metodă de determinare a direcției din care se emit unde radio, bazată pe utilizarea proprietăților antenelor receptorului. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrie. DOOM
radiogoniometríe (-di-o-, -ni-o-me-tri-) s. f., art. radiogoniometría, g.-d. radiogoniometríi, art. radiogoniometríei
radiogoniometriile
RADIOGONIOMETRÍE s. f. Metodă de determinare a direcției din care se emit unde radio, bazată pe utilizarea proprietăților antenelor receptorului. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrie. DOOM
radiogoniometríe (-di-o-, -ni-o-me-tri-) s. f., art. radiogoniometría, g.-d. radiogoniometríi, art. radiogoniometríei
radiogoniometriilor
RADIOGONIOMETRÍE s. f. Metodă de determinare a direcției din care se emit unde radio, bazată pe utilizarea proprietăților antenelor receptorului. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrie. DOOM
radiogoniometríe (-di-o-, -ni-o-me-tri-) s. f., art. radiogoniometría, g.-d. radiogoniometríi, art. radiogoniometríei
radiogoniometru
RADIOGONIOMÉTRU, radiogoniometre, s. n. Instalație de radiorecepție folosită în radiogoniometrie, în navigația fără vizibilitate și în radiolocație, pentru determinarea direcției din care sunt emise semnalele radio. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométre. DOOM
radiogoniométru (-di-o-, -ni-o-me-tru) s. n., art. radiogoniométrul; pl. radiogoniométre
radiogoniometrul
RADIOGONIOMÉTRU, radiogoniometre, s. n. Instalație de radiorecepție folosită în radiogoniometrie, în navigația fără vizibilitate și în radiolocație, pentru determinarea direcției din care sunt emise semnalele radio. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométre. DOOM
radiogoniométru (-di-o-, -ni-o-me-tru) s. n., art. radiogoniométrul; pl. radiogoniométre
radiogoniometrului
RADIOGONIOMÉTRU, radiogoniometre, s. n. Instalație de radiorecepție folosită în radiogoniometrie, în navigația fără vizibilitate și în radiolocație, pentru determinarea direcției din care sunt emise semnalele radio. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométre. DOOM
radiogoniométru (-di-o-, -ni-o-me-tru) s. n., art. radiogoniométrul; pl. radiogoniométre
radiogoniometrând
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrînd
RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.
radiogoniometrări
RADIOGONIOMETRÁRE, radiogoniometrări, s. f. Acțiunea de a radiogoniometra. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – V. radiogoniometra.
radiogoniometrării
RADIOGONIOMETRÁRE, radiogoniometrări, s. f. Acțiunea de a radiogoniometra. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – V. radiogoniometra.
radiogoniometrările
RADIOGONIOMETRÁRE, radiogoniometrări, s. f. Acțiunea de a radiogoniometra. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – V. radiogoniometra.
radiogoniometrărilor
RADIOGONIOMETRÁRE, radiogoniometrări, s. f. Acțiunea de a radiogoniometra. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – V. radiogoniometra.
radiografia
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografia
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie. DOOM
radiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. radiografía, g.-d. art. radiografíei; pl. radiografíi, art. radiografíile
radiografiai
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiam
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiară
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiarăm
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiarăți
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiase
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiasem
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiaseră
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiaserăm
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiaserăți
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiaseși
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiaseți
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiat
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiat
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier.
radiografiau
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiază
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiași
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiați
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografic
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiografica
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiografice
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiograficei
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiograficele
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiograficelor
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiografici
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiograficii
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiograficilor
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiograficul
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiograficului
RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique. DOOM
radiográfic (di-o-gra-) adj. m., pl. radiográfici; f. radiográfică, pl. radiográfice
radiografie
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografie
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie. DOOM
radiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. radiografía, g.-d. art. radiografíei; pl. radiografíi, art. radiografíile
radiografiei
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie. DOOM
radiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. radiografía, g.-d. art. radiografíei; pl. radiografíi, art. radiografíile
radiografiem
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiere
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiere
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier.
radiografiez
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografieze
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografiezi
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiografii
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie. DOOM
radiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. radiografía, g.-d. art. radiografíei; pl. radiografíi, art. radiografíile
radiografiile
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie. DOOM
radiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. radiografía, g.-d. art. radiografíei; pl. radiografíi, art. radiografíile
radiografiilor
RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie. DOOM
radiografíe (-di-o-gra-) s. f., art. radiografía, g.-d. art. radiografíei; pl. radiografíi, art. radiografíile
radiografiind
RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier. DOOM
radiografiá (a ~) (-di-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiografiáză, 1 pl. radiografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiografiéze; ger. radiografiínd (-fi-ind)
radiograma
RADIOGRÁMĂ, radiograme, s. f. 1. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiotelegramă. 2. (Rar) Radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogramme, germ. Radiogramm. DOOM
radiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. radiográmei; pl. radiográme
radiograme
RADIOGRÁMĂ, radiograme, s. f. 1. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiotelegramă. 2. (Rar) Radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogramme, germ. Radiogramm. DOOM
radiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. radiográmei; pl. radiográme
radiogramei
RADIOGRÁMĂ, radiograme, s. f. 1. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiotelegramă. 2. (Rar) Radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogramme, germ. Radiogramm. DOOM
radiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. radiográmei; pl. radiográme
radiogramele
RADIOGRÁMĂ, radiograme, s. f. 1. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiotelegramă. 2. (Rar) Radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogramme, germ. Radiogramm. DOOM
radiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. radiográmei; pl. radiográme
radiogramelor
RADIOGRÁMĂ, radiograme, s. f. 1. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiotelegramă. 2. (Rar) Radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogramme, germ. Radiogramm. DOOM
radiográmă (-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. radiográmei; pl. radiográme
radiointerferometre
RADIOINTERFEROMÉTRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a cărui funcționare se bazează pe interferența radioundelor ce ajung la un sistem de două sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerféromètre.
radiointerferometrele
RADIOINTERFEROMÉTRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a cărui funcționare se bazează pe interferența radioundelor ce ajung la un sistem de două sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerféromètre.
radiointerferometrelor
RADIOINTERFEROMÉTRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a cărui funcționare se bazează pe interferența radioundelor ce ajung la un sistem de două sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerféromètre.
radiointerferometru
RADIOINTERFEROMÉTRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a cărui funcționare se bazează pe interferența radioundelor ce ajung la un sistem de două sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerféromètre.
radiointerferometrul
RADIOINTERFEROMÉTRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a cărui funcționare se bazează pe interferența radioundelor ce ajung la un sistem de două sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerféromètre.
radiointerferometrului
RADIOINTERFEROMÉTRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a cărui funcționare se bazează pe interferența radioundelor ce ajung la un sistem de două sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerféromètre.
radioitinerar
RADIOITINERÁR, radioitinerare, s. n. Itinerar urmat de o aeronavă care se conduce după semnalele primite de la radiofarurile hertziene. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + itinerar (după fr. radioraid).
radioitinerare
RADIOITINERÁR, radioitinerare, s. n. Itinerar urmat de o aeronavă care se conduce după semnalele primite de la radiofarurile hertziene. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + itinerar (după fr. radioraid).
radioitinerarele
RADIOITINERÁR, radioitinerare, s. n. Itinerar urmat de o aeronavă care se conduce după semnalele primite de la radiofarurile hertziene. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + itinerar (după fr. radioraid).
radioitinerarelor
RADIOITINERÁR, radioitinerare, s. n. Itinerar urmat de o aeronavă care se conduce după semnalele primite de la radiofarurile hertziene. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + itinerar (după fr. radioraid).
radioitinerarul
RADIOITINERÁR, radioitinerare, s. n. Itinerar urmat de o aeronavă care se conduce după semnalele primite de la radiofarurile hertziene. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + itinerar (după fr. radioraid).
radioitinerarului
RADIOITINERÁR, radioitinerare, s. n. Itinerar urmat de o aeronavă care se conduce după semnalele primite de la radiofarurile hertziene. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + itinerar (după fr. radioraid).
radioizotop
RADIOIZOTÓP, radioizotopi, s. m. Izotop radioactiv. [Pr.: -di-o-i-] – Din fr. radio-isotope. DOOM
radioizotóp (-di-o-) s. m., pl. radioizotópi
radioizotopi
RADIOIZOTÓP, radioizotopi, s. m. Izotop radioactiv. [Pr.: -di-o-i-] – Din fr. radio-isotope. DOOM
radioizotóp (-di-o-) s. m., pl. radioizotópi
radioizotopic
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopica
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopice
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopicei
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopicele
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopicelor
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopici
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopicii
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopicilor
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopicul
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopicului
RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.
radioizotopii
RADIOIZOTÓP, radioizotopi, s. m. Izotop radioactiv. [Pr.: -di-o-i-] – Din fr. radio-isotope. DOOM
radioizotóp (-di-o-) s. m., pl. radioizotópi
radioizotopilor
RADIOIZOTÓP, radioizotopi, s. m. Izotop radioactiv. [Pr.: -di-o-i-] – Din fr. radio-isotope. DOOM
radioizotóp (-di-o-) s. m., pl. radioizotópi
radioizotopul
RADIOIZOTÓP, radioizotopi, s. m. Izotop radioactiv. [Pr.: -di-o-i-] – Din fr. radio-isotope. DOOM
radioizotóp (-di-o-) s. m., pl. radioizotópi
radioizotopului
RADIOIZOTÓP, radioizotopi, s. m. Izotop radioactiv. [Pr.: -di-o-i-] – Din fr. radio-isotope. DOOM
radioizotóp (-di-o-) s. m., pl. radioizotópi
radiojurnal
RADIOJURNÁL, radiojurnale, s. n. Emisiune radiofonică cuprinzând știri și comentarii de actualitate internă și externă, transmisă la anumite ore. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiojournal. DOOM
radiojurnál (-di-o-) s. n., pl. radiojurnále
radiojurnale
RADIOJURNÁL, radiojurnale, s. n. Emisiune radiofonică cuprinzând știri și comentarii de actualitate internă și externă, transmisă la anumite ore. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiojournal. DOOM
radiojurnál (-di-o-) s. n., pl. radiojurnále
radiojurnalele
RADIOJURNÁL, radiojurnale, s. n. Emisiune radiofonică cuprinzând știri și comentarii de actualitate internă și externă, transmisă la anumite ore. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiojournal. DOOM
radiojurnál (-di-o-) s. n., pl. radiojurnále
radiojurnalelor
RADIOJURNÁL, radiojurnale, s. n. Emisiune radiofonică cuprinzând știri și comentarii de actualitate internă și externă, transmisă la anumite ore. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiojournal. DOOM
radiojurnál (-di-o-) s. n., pl. radiojurnále
radiojurnalul
RADIOJURNÁL, radiojurnale, s. n. Emisiune radiofonică cuprinzând știri și comentarii de actualitate internă și externă, transmisă la anumite ore. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiojournal. DOOM
radiojurnál (-di-o-) s. n., pl. radiojurnále
radiojurnalului
RADIOJURNÁL, radiojurnale, s. n. Emisiune radiofonică cuprinzând știri și comentarii de actualitate internă și externă, transmisă la anumite ore. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiojournal. DOOM
radiojurnál (-di-o-) s. n., pl. radiojurnále
radiolar
RADIOLÁR, radiolari, s. m. (La pl.) Ordin de protozoare marine care au o cochilie silicioasă, cu prelungiri subțiri, dispuse ca niște raze; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolaire. DOOM
radiolár (-di-o-) s. m., pl. radiolári
radiolare
RADIOLÁRE s. f. pl. Grup de protozoare marine, pe a căror carapace se află niște țepușe dispuse în formă de cerc. – După fr. radiolaires.
radiolari
RADIOLÁR, radiolari, s. m. (La pl.) Ordin de protozoare marine care au o cochilie silicioasă, cu prelungiri subțiri, dispuse ca niște raze; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolaire. DOOM
radiolár (-di-o-) s. m., pl. radiolári
radiolarii
RADIOLÁR, radiolari, s. m. (La pl.) Ordin de protozoare marine care au o cochilie silicioasă, cu prelungiri subțiri, dispuse ca niște raze; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolaire. DOOM
radiolár (-di-o-) s. m., pl. radiolári
radiolarilor
RADIOLÁR, radiolari, s. m. (La pl.) Ordin de protozoare marine care au o cochilie silicioasă, cu prelungiri subțiri, dispuse ca niște raze; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolaire. DOOM
radiolár (-di-o-) s. m., pl. radiolári
radiolarit
RADIOLARÍT s. n. Rocă sedimentară, silicioasă, de origine organică, cenușie-gălbuie sau roșiatică, rezultată din consolidarea depozitelor de radiolari și utilizată ca material abraziv și absorbant. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolarite. DOOM
radiolarít (-di-o-) s. n.
radiolarul
RADIOLÁR, radiolari, s. m. (La pl.) Ordin de protozoare marine care au o cochilie silicioasă, cu prelungiri subțiri, dispuse ca niște raze; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolaire. DOOM
radiolár (-di-o-) s. m., pl. radiolári
radiolarului
RADIOLÁR, radiolari, s. m. (La pl.) Ordin de protozoare marine care au o cochilie silicioasă, cu prelungiri subțiri, dispuse ca niște raze; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolaire. DOOM
radiolár (-di-o-) s. m., pl. radiolári
radiolocatoare
RADIOLOCATÓR, radiolocatoare, s. n. Instalație radar. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiolokator, engl. radiolocator. DOOM
radiolocatór (-di-o-) s. n., pl. radiolocatoáre
radiolocatoarele
RADIOLOCATÓR, radiolocatoare, s. n. Instalație radar. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiolokator, engl. radiolocator. DOOM
radiolocatór (-di-o-) s. n., pl. radiolocatoáre
radiolocatoarelor
RADIOLOCATÓR, radiolocatoare, s. n. Instalație radar. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiolokator, engl. radiolocator. DOOM
radiolocatór (-di-o-) s. n., pl. radiolocatoáre
radiolocator
RADIOLOCATÓR, radiolocatoare, s. n. Instalație radar. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiolokator, engl. radiolocator. DOOM
radiolocatór (-di-o-) s. n., pl. radiolocatoáre
radiolocatorul
RADIOLOCATÓR, radiolocatoare, s. n. Instalație radar. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiolokator, engl. radiolocator. DOOM
radiolocatór (-di-o-) s. n., pl. radiolocatoáre
radiolocatorului
RADIOLOCATÓR, radiolocatoare, s. n. Instalație radar. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiolokator, engl. radiolocator. DOOM
radiolocatór (-di-o-) s. n., pl. radiolocatoáre
radiolocația
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia. DOOM
radiolocáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiolocáția (-ți-a), g.-d. art. radiolocáției; pl. radiolocáții, art. radiolocáțiile (-ți-i-)
radiolocație
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia. DOOM
radiolocáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiolocáția (-ți-a), g.-d. art. radiolocáției; pl. radiolocáții, art. radiolocáțiile (-ți-i-)
radiolocației
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia. DOOM
radiolocáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiolocáția (-ți-a), g.-d. art. radiolocáției; pl. radiolocáții, art. radiolocáțiile (-ți-i-)
radiolocații
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia. DOOM
radiolocáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiolocáția (-ți-a), g.-d. art. radiolocáției; pl. radiolocáții, art. radiolocáțiile (-ți-i-)
radiolocațiile
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia. DOOM
radiolocáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiolocáția (-ți-a), g.-d. art. radiolocáției; pl. radiolocáții, art. radiolocáțiile (-ți-i-)
radiolocațiilor
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia. DOOM
radiolocáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiolocáția (-ți-a), g.-d. art. radiolocáției; pl. radiolocáții, art. radiolocáțiile (-ți-i-)
radiolog
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologa
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologe
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologei
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologele
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologelor
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologi
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologia
RADIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu examinarea corpului omenesc cu ajutorul razelor X și γ și cu aplicarea lor în precizarea diagnosticului și în terapeutica unor boli. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologie. DOOM
radiologíe (-di-o-) s. f., art. radiología, g.-d. radiologíi, art. radiologíei
radiologic
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologica
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologice
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologicei
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologicele
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologicelor
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologici
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologicii
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologicilor
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologicul
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologicului
RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio1- + geologie. DOOM
radiológic (-di-o-) adj. m., pl. radiológici; f. radiológică, pl. radiológice
radiologie
RADIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu examinarea corpului omenesc cu ajutorul razelor X și γ și cu aplicarea lor în precizarea diagnosticului și în terapeutica unor boli. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologie. DOOM
radiologíe (-di-o-) s. f., art. radiología, g.-d. radiologíi, art. radiologíei
radiologiei
RADIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu examinarea corpului omenesc cu ajutorul razelor X și γ și cu aplicarea lor în precizarea diagnosticului și în terapeutica unor boli. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologie. DOOM
radiologíe (-di-o-) s. f., art. radiología, g.-d. radiologíi, art. radiologíei
radiologii
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologii
RADIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu examinarea corpului omenesc cu ajutorul razelor X și γ și cu aplicarea lor în precizarea diagnosticului și în terapeutica unor boli. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologie. DOOM
radiologíe (-di-o-) s. f., art. radiología, g.-d. radiologíi, art. radiologíei
radiologilor
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologul
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radiologului
RADIOLÓG, -Ă, radiologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în radiologie și radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologue. DOOM
radiológă (rar) (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiológei; pl. radiológe
radioluminescență
RADIOLUMINESCÉNȚĂ s.f. Luminescență provocată de radiații. [Cf. fr. radioluminescence].
radiomagazin
RADIOMAGAZÍN, radiomagazine, s. n. Emisiune cu caracter variat (informativ, cultural-artistic, distractiv) transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + magazin. DOOM
radiomagazín (-di-o-) s. n., pl. radiomagazíne
radiomagazine
RADIOMAGAZÍN, radiomagazine, s. n. Emisiune cu caracter variat (informativ, cultural-artistic, distractiv) transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + magazin. DOOM
radiomagazín (-di-o-) s. n., pl. radiomagazíne
radiomagazinele
RADIOMAGAZÍN, radiomagazine, s. n. Emisiune cu caracter variat (informativ, cultural-artistic, distractiv) transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + magazin. DOOM
radiomagazín (-di-o-) s. n., pl. radiomagazíne
radiomagazinelor
RADIOMAGAZÍN, radiomagazine, s. n. Emisiune cu caracter variat (informativ, cultural-artistic, distractiv) transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + magazin. DOOM
radiomagazín (-di-o-) s. n., pl. radiomagazíne
radiomagazinul
RADIOMAGAZÍN, radiomagazine, s. n. Emisiune cu caracter variat (informativ, cultural-artistic, distractiv) transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + magazin. DOOM
radiomagazín (-di-o-) s. n., pl. radiomagazíne
radiomagazinului
RADIOMAGAZÍN, radiomagazine, s. n. Emisiune cu caracter variat (informativ, cultural-artistic, distractiv) transmisă prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + magazin. DOOM
radiomagazín (-di-o-) s. n., pl. radiomagazíne
radiomanometria
RADIOMANOMETRÍE s. f. (Med.; în sintagma) Radiomanometrie biliară = metodă de examinare a căilor biliare, în cursul unei operații sau după efectuarea ei, prin cercetarea morfologiei și presiunilor manometrice ale acestora. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomanométrie. DOOM
radiomanometríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiomanometría, g.-d. radiomanometríi, art. radiomanometríei
radiomanometrie
RADIOMANOMETRÍE s. f. (Med.; în sintagma) Radiomanometrie biliară = metodă de examinare a căilor biliare, în cursul unei operații sau după efectuarea ei, prin cercetarea morfologiei și presiunilor manometrice ale acestora. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomanométrie. DOOM
radiomanometríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiomanometría, g.-d. radiomanometríi, art. radiomanometríei
radiomanometriei
RADIOMANOMETRÍE s. f. (Med.; în sintagma) Radiomanometrie biliară = metodă de examinare a căilor biliare, în cursul unei operații sau după efectuarea ei, prin cercetarea morfologiei și presiunilor manometrice ale acestora. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomanométrie. DOOM
radiomanometríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiomanometría, g.-d. radiomanometríi, art. radiomanometríei
radiomanometrii
RADIOMANOMETRÍE s. f. (Med.; în sintagma) Radiomanometrie biliară = metodă de examinare a căilor biliare, în cursul unei operații sau după efectuarea ei, prin cercetarea morfologiei și presiunilor manometrice ale acestora. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomanométrie. DOOM
radiomanometríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiomanometría, g.-d. radiomanometríi, art. radiomanometríei
radiomanometriile
RADIOMANOMETRÍE s. f. (Med.; în sintagma) Radiomanometrie biliară = metodă de examinare a căilor biliare, în cursul unei operații sau după efectuarea ei, prin cercetarea morfologiei și presiunilor manometrice ale acestora. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomanométrie. DOOM
radiomanometríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiomanometría, g.-d. radiomanometríi, art. radiomanometríei
radiomanometriilor
RADIOMANOMETRÍE s. f. (Med.; în sintagma) Radiomanometrie biliară = metodă de examinare a căilor biliare, în cursul unei operații sau după efectuarea ei, prin cercetarea morfologiei și presiunilor manometrice ale acestora. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomanométrie. DOOM
radiomanometríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiomanometría, g.-d. radiomanometríi, art. radiomanometríei
radiometalografia
RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie. DOOM
radiometalografíe (-di-o-, -lo-gra-) s. f., art. radiometalografía, g.-d. radiometalografíi, art. radiometalografíei
radiometalografie
RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie. DOOM
radiometalografíe (-di-o-, -lo-gra-) s. f., art. radiometalografía, g.-d. radiometalografíi, art. radiometalografíei
radiometalografiei
RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie. DOOM
radiometalografíe (-di-o-, -lo-gra-) s. f., art. radiometalografía, g.-d. radiometalografíi, art. radiometalografíei
radiometalografii
RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie. DOOM
radiometalografíe (-di-o-, -lo-gra-) s. f., art. radiometalografía, g.-d. radiometalografíi, art. radiometalografíei
radiometalografiile
RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie. DOOM
radiometalografíe (-di-o-, -lo-gra-) s. f., art. radiometalografía, g.-d. radiometalografíi, art. radiometalografíei
radiometalografiilor
RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie. DOOM
radiometalografíe (-di-o-, -lo-gra-) s. f., art. radiometalografía, g.-d. radiometalografíi, art. radiometalografíei
radiometeorograf
RADIOMETEOROGRÁF s.n. Aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde. [< germ. Radiometeorograph].
radiometeorografe
RADIOMETEOROGRÁF s.n. Aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde. [< germ. Radiometeorograph].
radiometeorografele
RADIOMETEOROGRÁF s.n. Aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde. [< germ. Radiometeorograph].
radiometeorografelor
RADIOMETEOROGRÁF s.n. Aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde. [< germ. Radiometeorograph].
radiometeorograful
RADIOMETEOROGRÁF s.n. Aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde. [< germ. Radiometeorograph].
radiometeorografului
RADIOMETEOROGRÁF s.n. Aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde. [< germ. Radiometeorograph].
radiometeorologia
RADIOMETEOROLOGÍE s.f. Folosire a mijloacelor radio pentru previziuni meteorologice. [Gen. -iei. / < fr. radiométéorologie].
radiometeorologie
RADIOMETEOROLOGÍE s.f. Folosire a mijloacelor radio pentru previziuni meteorologice. [Gen. -iei. / < fr. radiométéorologie].
radiometeorologiei
RADIOMETEOROLOGÍE s.f. Folosire a mijloacelor radio pentru previziuni meteorologice. [Gen. -iei. / < fr. radiométéorologie].
radiometeorologii
RADIOMETEOROLOGÍE s.f. Folosire a mijloacelor radio pentru previziuni meteorologice. [Gen. -iei. / < fr. radiométéorologie].
radiometre
RADIOMÉTRU, radiometre, s. n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Aparat folosit pentru punerea în evidență a efectului radiometric. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomètre. DOOM
radiométru (-di-o-me-tru) s. n., art. radiométrul; pl. radiométre
radiometrele
RADIOMÉTRU, radiometre, s. n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Aparat folosit pentru punerea în evidență a efectului radiometric. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomètre. DOOM
radiométru (-di-o-me-tru) s. n., art. radiométrul; pl. radiométre
radiometrelor
RADIOMÉTRU, radiometre, s. n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Aparat folosit pentru punerea în evidență a efectului radiometric. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomètre. DOOM
radiométru (-di-o-me-tru) s. n., art. radiométrul; pl. radiométre
radiometria
RADIOMETRÍE, radiometrii, s. f. (Fiz.) Măsurare a intensității unei radiații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrie.
radiometric
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometrica
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometrice
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometricei
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometricele
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometricelor
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometrici
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometricii
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometricilor
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometricul
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometricului
RADIOMÉTRIC, -Ă, radiometrici, -ce, adj. 1. Care aparține radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; în sintagma) Efect radiometric = creștere a presiunii aerului pe suprafața unui corp iluminat datorită încălzirii locale a corpului și a aerului, produsă de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrique. DOOM
radiométric (-di-o-me-tric) adj. m., pl. radiométrici; f. radiométrică, pl. radiométrice
radiometrie
RADIOMETRÍE, radiometrii, s. f. (Fiz.) Măsurare a intensității unei radiații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrie.
radiometriei
RADIOMETRÍE, radiometrii, s. f. (Fiz.) Măsurare a intensității unei radiații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrie.
radiometrii
RADIOMETRÍE, radiometrii, s. f. (Fiz.) Măsurare a intensității unei radiații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrie.
radiometriile
RADIOMETRÍE, radiometrii, s. f. (Fiz.) Măsurare a intensității unei radiații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrie.
radiometriilor
RADIOMETRÍE, radiometrii, s. f. (Fiz.) Măsurare a intensității unei radiații. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométrie.
radiometru
RADIOMÉTRU, radiometre, s. n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Aparat folosit pentru punerea în evidență a efectului radiometric. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomètre. DOOM
radiométru (-di-o-me-tru) s. n., art. radiométrul; pl. radiométre
radiometrul
RADIOMÉTRU, radiometre, s. n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Aparat folosit pentru punerea în evidență a efectului radiometric. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomètre. DOOM
radiométru (-di-o-me-tru) s. n., art. radiométrul; pl. radiométre
radiometrului
RADIOMÉTRU, radiometre, s. n. 1. Instrument folosit pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Aparat folosit pentru punerea în evidență a efectului radiometric. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomètre. DOOM
radiométru (-di-o-me-tru) s. n., art. radiométrul; pl. radiométre
radiomicrofoane
RADIOMICROFÓN, radiomicrofoane, s. n. (Rar) Mic radioemițător portabil, prevăzut cu un microfon, folosit pentru interviuri sau pe scenă. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + microfon. DOOM
radiomicrofón (rar) (-di-o-mi-cro-) s. n., pl. radiomicrofoáne
radiomicrofoanele
RADIOMICROFÓN, radiomicrofoane, s. n. (Rar) Mic radioemițător portabil, prevăzut cu un microfon, folosit pentru interviuri sau pe scenă. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + microfon. DOOM
radiomicrofón (rar) (-di-o-mi-cro-) s. n., pl. radiomicrofoáne
radiomicrofoanelor
RADIOMICROFÓN, radiomicrofoane, s. n. (Rar) Mic radioemițător portabil, prevăzut cu un microfon, folosit pentru interviuri sau pe scenă. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + microfon. DOOM
radiomicrofón (rar) (-di-o-mi-cro-) s. n., pl. radiomicrofoáne
radiomicrofon
RADIOMICROFÓN, radiomicrofoane, s. n. (Rar) Mic radioemițător portabil, prevăzut cu un microfon, folosit pentru interviuri sau pe scenă. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + microfon. DOOM
radiomicrofón (rar) (-di-o-mi-cro-) s. n., pl. radiomicrofoáne
radiomicrofonul
RADIOMICROFÓN, radiomicrofoane, s. n. (Rar) Mic radioemițător portabil, prevăzut cu un microfon, folosit pentru interviuri sau pe scenă. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + microfon. DOOM
radiomicrofón (rar) (-di-o-mi-cro-) s. n., pl. radiomicrofoáne
radiomicrofonului
RADIOMICROFÓN, radiomicrofoane, s. n. (Rar) Mic radioemițător portabil, prevăzut cu un microfon, folosit pentru interviuri sau pe scenă. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + microfon. DOOM
radiomicrofón (rar) (-di-o-mi-cro-) s. n., pl. radiomicrofoáne
radiomicrometre
RADIOMICROMÉTRU, radiomicrometre, s. n. Instrument folosit la măsurarea intensităților de radiație foarte mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomicromètre. DOOM
radiomicrométru (-di-o-mi-cro-me-tru) s. n., art. radiomicrométrul; pl. radiomicrométre
radiomicrometrele
RADIOMICROMÉTRU, radiomicrometre, s. n. Instrument folosit la măsurarea intensităților de radiație foarte mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomicromètre. DOOM
radiomicrométru (-di-o-mi-cro-me-tru) s. n., art. radiomicrométrul; pl. radiomicrométre
radiomicrometrelor
RADIOMICROMÉTRU, radiomicrometre, s. n. Instrument folosit la măsurarea intensităților de radiație foarte mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomicromètre. DOOM
radiomicrométru (-di-o-mi-cro-me-tru) s. n., art. radiomicrométrul; pl. radiomicrométre
radiomicrometru
RADIOMICROMÉTRU, radiomicrometre, s. n. Instrument folosit la măsurarea intensităților de radiație foarte mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomicromètre. DOOM
radiomicrométru (-di-o-mi-cro-me-tru) s. n., art. radiomicrométrul; pl. radiomicrométre
radiomicrometrul
RADIOMICROMÉTRU, radiomicrometre, s. n. Instrument folosit la măsurarea intensităților de radiație foarte mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomicromètre. DOOM
radiomicrométru (-di-o-mi-cro-me-tru) s. n., art. radiomicrométrul; pl. radiomicrométre
radiomicrometrului
RADIOMICROMÉTRU, radiomicrometre, s. n. Instrument folosit la măsurarea intensităților de radiație foarte mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomicromètre. DOOM
radiomicrométru (-di-o-mi-cro-me-tru) s. n., art. radiomicrométrul; pl. radiomicrométre
radiomimetic
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimetica
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimetice
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimeticei
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimeticele
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimeticelor
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimetici
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimeticii
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimeticilor
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimeticul
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radiomimeticului
RADIOMIMÉTIC, -Ă, radiomimetici, -ce, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomimétique, engl. radiomimetic.
radionavigație
RADIONAVIGÁȚIE s. f. Conducere a navelor (în special a aeronavelor) cu mijloace radiotehnice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionavigation. DOOM
radionavigáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radionavigáția (-ți-a), g.-d. radionavigáții, art. radionavigáției
radionecroza
RADIONECRÓZĂ, radionecroze, s. f. (Med.) Necroză a unui țesut produsă de o doză excesivă de radiații ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionécrose.
radionecroze
RADIONECRÓZĂ, radionecroze, s. f. (Med.) Necroză a unui țesut produsă de o doză excesivă de radiații ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionécrose.
radionecrozei
RADIONECRÓZĂ, radionecroze, s. f. (Med.) Necroză a unui țesut produsă de o doză excesivă de radiații ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionécrose.
radionecrozele
RADIONECRÓZĂ, radionecroze, s. f. (Med.) Necroză a unui țesut produsă de o doză excesivă de radiații ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionécrose.
radionecrozelor
RADIONECRÓZĂ, radionecroze, s. f. (Med.) Necroză a unui țesut produsă de o doză excesivă de radiații ionizate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionécrose.
radionevrita
RADIONEVRÍTĂ, radionevrite, s. f. (Med.) Nevrită cauzată de acțiunea razelor radioactive asupra unui nerv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionévrite.
radionevrite
RADIONEVRÍTĂ, radionevrite, s. f. (Med.) Nevrită cauzată de acțiunea razelor radioactive asupra unui nerv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionévrite.
radionevritei
RADIONEVRÍTĂ, radionevrite, s. f. (Med.) Nevrită cauzată de acțiunea razelor radioactive asupra unui nerv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionévrite.
radionevritele
RADIONEVRÍTĂ, radionevrite, s. f. (Med.) Nevrită cauzată de acțiunea razelor radioactive asupra unui nerv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionévrite.
radionevritelor
RADIONEVRÍTĂ, radionevrite, s. f. (Med.) Nevrită cauzată de acțiunea razelor radioactive asupra unui nerv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radionévrite.
radionuclee
RADIONUCLÉU, radionuclee, s. n. (Fiz.) Nucleu (1) (instabil) radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + nucleu (după fr., engl. radionuclide).
radionucleele
RADIONUCLÉU, radionuclee, s. n. (Fiz.) Nucleu (1) (instabil) radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + nucleu (după fr., engl. radionuclide).
radionucleelor
RADIONUCLÉU, radionuclee, s. n. (Fiz.) Nucleu (1) (instabil) radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + nucleu (după fr., engl. radionuclide).
radionucleu
RADIONUCLÉU, radionuclee, s. n. (Fiz.) Nucleu (1) (instabil) radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + nucleu (după fr., engl. radionuclide).
radionucleu
RADIONUCLÉU s.n. (Fiz.) Nucleu radioactiv. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < radio- + nucleu].
radionucleul
RADIONUCLÉU, radionuclee, s. n. (Fiz.) Nucleu (1) (instabil) radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + nucleu (după fr., engl. radionuclide).
radionucleului
RADIONUCLÉU, radionuclee, s. n. (Fiz.) Nucleu (1) (instabil) radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + nucleu (după fr., engl. radionuclide).
radioopac
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopaca
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopace
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopacei
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopacele
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopacelor
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopaci
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopacii
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopacilor
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopacul
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radioopacului
RADIOOPÁC, -Ă, radioopaci, -ce, adj. (Fiz.; despre unele substanțe) Care împiedică trecerea radiațiilor printr-un organ, determinând obținerea unei imagini radiologice sau radiografice clare a acestuia. [Pr.: -di-o-o-] – Din fr. radio-opaque.
radiooperatoare
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatoarea
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatoarei
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatoarele
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatoarelor
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperator
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatori
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatorii
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatorilor
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatorul
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiooperatorului
RADIOOPERATÓR, -OÁRE, radiooperatori, -oare, s. m. și f. Operator (1) de radio2. [Pr.: -di-o-o-] – Din engl. radiooperator.
radiopac
RADIOPÁC, -Ă adj. v. radioopac.
radiopatologia
RADIOPATOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază bolile provocate de radiații penetrante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiopathologie. DOOM
radiopatologíe (-di-o-) s. f., art. radiopatología, g.-d. radiopatologíi, art. radiopatologíei
radiopatologie
RADIOPATOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază bolile provocate de radiații penetrante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiopathologie. DOOM
radiopatologíe (-di-o-) s. f., art. radiopatología, g.-d. radiopatologíi, art. radiopatologíei
radiopatologiei
RADIOPATOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază bolile provocate de radiații penetrante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiopathologie. DOOM
radiopatologíe (-di-o-) s. f., art. radiopatología, g.-d. radiopatologíi, art. radiopatologíei
radiopatologii
RADIOPATOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază bolile provocate de radiații penetrante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiopathologie. DOOM
radiopatologíe (-di-o-) s. f., art. radiopatología, g.-d. radiopatologíi, art. radiopatologíei
radiopelvigrafie
RADIOPELVIGRAFÍE s.f. (Med.) Aplicare a radiografiei la măsurarea diverselor diametre ale bazinului. [Gen. -iei. / < fr. radiopelvigraphie].
radiopelvimetrie
RADIOPELVIMETRÍE s.f. Metodă radiologică de măsurare a diametrelor bazinului obstetrical. [Gen. -iei. / cf. fr. radiopelvimétrie].
radiopirat
RADIOPIRÁT s. n. Post de radio2 (1) clandestin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiopirate.
radioprogram
RADIOPROGRÁM, radioprograme, s. n. Program de radio2 (3). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + program.
radioprograme
RADIOPROGRÁM, radioprograme, s. n. Program de radio2 (3). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + program.
radioprogramele
RADIOPROGRÁM, radioprograme, s. n. Program de radio2 (3). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + program.
radioprogramelor
RADIOPROGRÁM, radioprograme, s. n. Program de radio2 (3). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + program.
radioprogramul
RADIOPROGRÁM, radioprograme, s. n. Program de radio2 (3). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + program.
radioprogramului
RADIOPROGRÁM, radioprograme, s. n. Program de radio2 (3). [Pr.: -di-o-] – Radio2 + program.
radioproiectoare
RADIOPROIECTÓR, radioproiectoare, s. n. Instalație (înglobând un radiolocator și un proiector) destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene în timpul nopții. [Pr.: -di-o-pro-iec-] – Radio2 + proiector.
radioproiectoarele
RADIOPROIECTÓR, radioproiectoare, s. n. Instalație (înglobând un radiolocator și un proiector) destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene în timpul nopții. [Pr.: -di-o-pro-iec-] – Radio2 + proiector.
radioproiectoarelor
RADIOPROIECTÓR, radioproiectoare, s. n. Instalație (înglobând un radiolocator și un proiector) destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene în timpul nopții. [Pr.: -di-o-pro-iec-] – Radio2 + proiector.
radioproiector
RADIOPROIECTÓR, radioproiectoare, s. n. Instalație (înglobând un radiolocator și un proiector) destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene în timpul nopții. [Pr.: -di-o-pro-iec-] – Radio2 + proiector.
radioproiectorul
RADIOPROIECTÓR, radioproiectoare, s. n. Instalație (înglobând un radiolocator și un proiector) destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene în timpul nopții. [Pr.: -di-o-pro-iec-] – Radio2 + proiector.
radioproiectorului
RADIOPROIECTÓR, radioproiectoare, s. n. Instalație (înglobând un radiolocator și un proiector) destinată să descopere și să lumineze țintele aeriene în timpul nopții. [Pr.: -di-o-pro-iec-] – Radio2 + proiector.
radioprotectoare
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectoarea
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectoarei
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectoarele
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectoarelor
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotector
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectori
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectorii
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectorilor
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectorul
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotectorului
RADIOPROTECTÓR, -OÁRE, radioprotectori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care protejează de acțiunea nocivă a unor radiații. 2. S. f. (În sintagma) Radioprotectoare chimică = substanță chimică neutralizantă, în anumite limite, a efectului energiei radiante asupra organismului. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotecteur.
radioprotecția
RADIOPROTÉCȚIE, radioprotecții, s. f. (Med.) Protecție împotriva radiațiilor în radiologie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotection.
radioprotecție
RADIOPROTÉCȚIE, radioprotecții, s. f. (Med.) Protecție împotriva radiațiilor în radiologie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotection.
radioprotecției
RADIOPROTÉCȚIE, radioprotecții, s. f. (Med.) Protecție împotriva radiațiilor în radiologie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotection.
radioprotecții
RADIOPROTÉCȚIE, radioprotecții, s. f. (Med.) Protecție împotriva radiațiilor în radiologie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotection.
radioprotecțiile
RADIOPROTÉCȚIE, radioprotecții, s. f. (Med.) Protecție împotriva radiațiilor în radiologie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotection.
radioprotecțiilor
RADIOPROTÉCȚIE, radioprotecții, s. f. (Med.) Protecție împotriva radiațiilor în radiologie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioprotection.
radioreceptoare
RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (În sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur. DOOM
radioreceptór (-di-o-) s. n., pl. radioreceptoáre
radioreceptoarele
RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (În sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur. DOOM
radioreceptór (-di-o-) s. n., pl. radioreceptoáre
radioreceptoarelor
RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (În sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur. DOOM
radioreceptór (-di-o-) s. n., pl. radioreceptoáre
radioreceptor
RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (În sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur. DOOM
radioreceptór (-di-o-) s. n., pl. radioreceptoáre
radioreceptorul
RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (În sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur. DOOM
radioreceptór (-di-o-) s. n., pl. radioreceptoáre
radioreceptorului
RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (În sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur. DOOM
radioreceptór (-di-o-) s. n., pl. radioreceptoáre
radiorecepția
RADIORECÉPȚIE, radiorecepții, s. f. Recepție a undelor radio, folosită în telecomunicații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + recepție. DOOM
radiorecépție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiorecépția (-ți-a), g.-d. art. radiorecépției; pl. radiorecépții, art. radiorecépțiile (-ți-i-)
radiorecepție
RADIORECÉPȚIE, radiorecepții, s. f. Recepție a undelor radio, folosită în telecomunicații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + recepție. DOOM
radiorecépție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiorecépția (-ți-a), g.-d. art. radiorecépției; pl. radiorecépții, art. radiorecépțiile (-ți-i-)
radiorecepției
RADIORECÉPȚIE, radiorecepții, s. f. Recepție a undelor radio, folosită în telecomunicații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + recepție. DOOM
radiorecépție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiorecépția (-ți-a), g.-d. art. radiorecépției; pl. radiorecépții, art. radiorecépțiile (-ți-i-)
radiorecepții
RADIORECÉPȚIE, radiorecepții, s. f. Recepție a undelor radio, folosită în telecomunicații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + recepție. DOOM
radiorecépție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiorecépția (-ți-a), g.-d. art. radiorecépției; pl. radiorecépții, art. radiorecépțiile (-ți-i-)
radiorecepțiile
RADIORECÉPȚIE, radiorecepții, s. f. Recepție a undelor radio, folosită în telecomunicații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + recepție. DOOM
radiorecépție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiorecépția (-ți-a), g.-d. art. radiorecépției; pl. radiorecépții, art. radiorecépțiile (-ți-i-)
radiorecepțiilor
RADIORECÉPȚIE, radiorecepții, s. f. Recepție a undelor radio, folosită în telecomunicații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + recepție. DOOM
radiorecépție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiorecépția (-ți-a), g.-d. art. radiorecépției; pl. radiorecépții, art. radiorecépțiile (-ți-i-)
radiorelee
RADIORELÉU, radiorelee, s. n. Instalație care permite realizarea unei comunicații fără fir între două stații terminale, prin stații de recepție-emisie intermediare. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + releu. DOOM
radioreléu (-di-o-) s. n., art. radioreléul; pl. radiorelée
radioreleele
RADIORELÉU, radiorelee, s. n. Instalație care permite realizarea unei comunicații fără fir între două stații terminale, prin stații de recepție-emisie intermediare. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + releu. DOOM
radioreléu (-di-o-) s. n., art. radioreléul; pl. radiorelée
radioreleelor
RADIORELÉU, radiorelee, s. n. Instalație care permite realizarea unei comunicații fără fir între două stații terminale, prin stații de recepție-emisie intermediare. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + releu. DOOM
radioreléu (-di-o-) s. n., art. radioreléul; pl. radiorelée
radioreleu
RADIORELÉU, radiorelee, s. n. Instalație care permite realizarea unei comunicații fără fir între două stații terminale, prin stații de recepție-emisie intermediare. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + releu. DOOM
radioreléu (-di-o-) s. n., art. radioreléul; pl. radiorelée
radioreleul
RADIORELÉU, radiorelee, s. n. Instalație care permite realizarea unei comunicații fără fir între două stații terminale, prin stații de recepție-emisie intermediare. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + releu. DOOM
radioreléu (-di-o-) s. n., art. radioreléul; pl. radiorelée
radioreleului
RADIORELÉU, radiorelee, s. n. Instalație care permite realizarea unei comunicații fără fir între două stații terminale, prin stații de recepție-emisie intermediare. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + releu. DOOM
radioreléu (-di-o-) s. n., art. radioreléul; pl. radiorelée
radioreperaj
RADIOREPERÁJ, radioreperaje, s. n. Procedeu de obținere a informațiilor privitoare la prezența, poziția, natura etc. diverselor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorepérage. DOOM
radioreperáj (-di-o-) s. n., pl. radioreperáje
radioreperaje
RADIOREPERÁJ, radioreperaje, s. n. Procedeu de obținere a informațiilor privitoare la prezența, poziția, natura etc. diverselor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorepérage. DOOM
radioreperáj (-di-o-) s. n., pl. radioreperáje
radioreperajele
RADIOREPERÁJ, radioreperaje, s. n. Procedeu de obținere a informațiilor privitoare la prezența, poziția, natura etc. diverselor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorepérage. DOOM
radioreperáj (-di-o-) s. n., pl. radioreperáje
radioreperajelor
RADIOREPERÁJ, radioreperaje, s. n. Procedeu de obținere a informațiilor privitoare la prezența, poziția, natura etc. diverselor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorepérage. DOOM
radioreperáj (-di-o-) s. n., pl. radioreperáje
radioreperajul
RADIOREPERÁJ, radioreperaje, s. n. Procedeu de obținere a informațiilor privitoare la prezența, poziția, natura etc. diverselor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorepérage. DOOM
radioreperáj (-di-o-) s. n., pl. radioreperáje
radioreperajului
RADIOREPERÁJ, radioreperaje, s. n. Procedeu de obținere a informațiilor privitoare la prezența, poziția, natura etc. diverselor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorepérage. DOOM
radioreperáj (-di-o-) s. n., pl. radioreperáje
radioreportaj
RADIOREPORTÁJ, radioreportaje, s. n. (Rar) Reportaj transmis prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreportage. DOOM
radioreportáj (rar) (-di-o-) s. n., pl. radioreportáje
radioreportaje
RADIOREPORTÁJ, radioreportaje, s. n. (Rar) Reportaj transmis prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreportage. DOOM
radioreportáj (rar) (-di-o-) s. n., pl. radioreportáje
radioreportajele
RADIOREPORTÁJ, radioreportaje, s. n. (Rar) Reportaj transmis prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreportage. DOOM
radioreportáj (rar) (-di-o-) s. n., pl. radioreportáje
radioreportajelor
RADIOREPORTÁJ, radioreportaje, s. n. (Rar) Reportaj transmis prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreportage. DOOM
radioreportáj (rar) (-di-o-) s. n., pl. radioreportáje
radioreportajul
RADIOREPORTÁJ, radioreportaje, s. n. (Rar) Reportaj transmis prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreportage. DOOM
radioreportáj (rar) (-di-o-) s. n., pl. radioreportáje
radioreportajului
RADIOREPORTÁJ, radioreportaje, s. n. (Rar) Reportaj transmis prin radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreportage. DOOM
radioreportáj (rar) (-di-o-) s. n., pl. radioreportáje
radioreporter
RADIOREPÓRTER, radioreporteri, s. m. Reporter pentru emisiunile de radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreporter. DOOM
radiorepórter (-di-o-) s. m., pl. radiorepórteri
radioreporteri
RADIOREPÓRTER, radioreporteri, s. m. Reporter pentru emisiunile de radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreporter. DOOM
radiorepórter (-di-o-) s. m., pl. radiorepórteri
radioreporterii
RADIOREPÓRTER, radioreporteri, s. m. Reporter pentru emisiunile de radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreporter. DOOM
radiorepórter (-di-o-) s. m., pl. radiorepórteri
radioreporterilor
RADIOREPÓRTER, radioreporteri, s. m. Reporter pentru emisiunile de radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreporter. DOOM
radiorepórter (-di-o-) s. m., pl. radiorepórteri
radioreporterul
RADIOREPÓRTER, radioreporteri, s. m. Reporter pentru emisiunile de radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreporter. DOOM
radiorepórter (-di-o-) s. m., pl. radiorepórteri
radioreporterului
RADIOREPÓRTER, radioreporteri, s. m. Reporter pentru emisiunile de radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreporter. DOOM
radiorepórter (-di-o-) s. m., pl. radiorepórteri
radiorezistent
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistenta
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistente
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistentei
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistentele
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistentelor
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistentul
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistentului
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistența
RADIOREZISTÉNȚĂ, radiorezistențe, s. f. (Med.) Rezistență față de radiațiile nocive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorésistance.
radiorezistențe
RADIOREZISTÉNȚĂ, radiorezistențe, s. f. (Med.) Rezistență față de radiațiile nocive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorésistance.
radiorezistenței
RADIOREZISTÉNȚĂ, radiorezistențe, s. f. (Med.) Rezistență față de radiațiile nocive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorésistance.
radiorezistențele
RADIOREZISTÉNȚĂ, radiorezistențe, s. f. (Med.) Rezistență față de radiațiile nocive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorésistance.
radiorezistențelor
RADIOREZISTÉNȚĂ, radiorezistențe, s. f. (Med.) Rezistență față de radiațiile nocive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorésistance.
radiorezistenți
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistenții
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radiorezistenților
RADIOREZISTÉNT, -Ă, radiorezistenți, -te, adj. (Med.) Cu radiorezistență. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioresistant.
radios
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioscopia
RADIOSCOPÍE, radioscopii, s. f. Examinare vizuală a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X care trec prin acel corp; (concr.) imagine obținută în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie. DOOM
!radioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. radioscopía, g.-d. art. radioscopíei; pl. radioscopíi, art. radioscopíile
radioscopic
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopica
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopice
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopicei
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopicele
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopicelor
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopici
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopicii
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopicilor
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopicul
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopicului
RADIOSCÓPIC, -Ă, radioscopici, -ce, adj. Care aparține radioscopiei, privitor la radioscopie. [Pr.: -di-os-] – Din fr. radioscopique. DOOM
!radioscópic (-di-os-co-/-o-sco-) adj. m., pl. radioscópici; f. radioscópică, pl. radioscópice
radioscopie
RADIOSCOPÍE, radioscopii, s. f. Examinare vizuală a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X care trec prin acel corp; (concr.) imagine obținută în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie. DOOM
!radioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. radioscopía, g.-d. art. radioscopíei; pl. radioscopíi, art. radioscopíile
radioscopiei
RADIOSCOPÍE, radioscopii, s. f. Examinare vizuală a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X care trec prin acel corp; (concr.) imagine obținută în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie. DOOM
!radioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. radioscopía, g.-d. art. radioscopíei; pl. radioscopíi, art. radioscopíile
radioscopii
RADIOSCOPÍE, radioscopii, s. f. Examinare vizuală a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X care trec prin acel corp; (concr.) imagine obținută în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie. DOOM
!radioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. radioscopía, g.-d. art. radioscopíei; pl. radioscopíi, art. radioscopíile
radioscopiile
RADIOSCOPÍE, radioscopii, s. f. Examinare vizuală a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X care trec prin acel corp; (concr.) imagine obținută în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie. DOOM
!radioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. radioscopía, g.-d. art. radioscopíei; pl. radioscopíi, art. radioscopíile
radioscopiilor
RADIOSCOPÍE, radioscopii, s. f. Examinare vizuală a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de către razele X care trec prin acel corp; (concr.) imagine obținută în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie. DOOM
!radioscopíe (-di-os-co-/-o-sco-) s. f., art. radioscopía, g.-d. art. radioscopíei; pl. radioscopíi, art. radioscopíile
radiosensibilitate
RADIOSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate față de radiațiile ionizante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosensibilité.
radiosensibilitatea
RADIOSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate față de radiațiile ionizante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosensibilité.
radiosensibilități
RADIOSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate față de radiațiile ionizante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosensibilité.
radiosensibilității
RADIOSENSIBILITÁTE s. f. (Med.) Sensibilitate față de radiațiile ionizante. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosensibilité.
radioservice
RADIOSÉRVICE s. n. Service pentru aparatura de radiocomunicații. [Pr.: -di-o-ser-vis] – Din engl. radio-service.
radiosextant
RADIOSEXTÁNT, radiosextante, s. n. Aparat cu care se stabilește pe hartă poziția unei nave, folosind emisiile radio2 ale aștrilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + sextant.
radiosextante
RADIOSEXTÁNT, radiosextante, s. n. Aparat cu care se stabilește pe hartă poziția unei nave, folosind emisiile radio2 ale aștrilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + sextant.
radiosextantele
RADIOSEXTÁNT, radiosextante, s. n. Aparat cu care se stabilește pe hartă poziția unei nave, folosind emisiile radio2 ale aștrilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + sextant.
radiosextantelor
RADIOSEXTÁNT, radiosextante, s. n. Aparat cu care se stabilește pe hartă poziția unei nave, folosind emisiile radio2 ale aștrilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + sextant.
radiosextantul
RADIOSEXTÁNT, radiosextante, s. n. Aparat cu care se stabilește pe hartă poziția unei nave, folosind emisiile radio2 ale aștrilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + sextant.
radiosextantului
RADIOSEXTÁNT, radiosextante, s. n. Aparat cu care se stabilește pe hartă poziția unei nave, folosind emisiile radio2 ale aștrilor. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + sextant.
radiosimpozioane
RADIOSIMPOZIÓN, radiosimpozioane, s. n. Simpozion (2) prezentat la radio2. [Pr.: -di-o-sim-po-zi-on] – Radio2 + simpozion.
radiosimpozioanele
RADIOSIMPOZIÓN, radiosimpozioane, s. n. Simpozion (2) prezentat la radio2. [Pr.: -di-o-sim-po-zi-on] – Radio2 + simpozion.
radiosimpozioanelor
RADIOSIMPOZIÓN, radiosimpozioane, s. n. Simpozion (2) prezentat la radio2. [Pr.: -di-o-sim-po-zi-on] – Radio2 + simpozion.
radiosimpozion
RADIOSIMPOZIÓN, radiosimpozioane, s. n. Simpozion (2) prezentat la radio2. [Pr.: -di-o-sim-po-zi-on] – Radio2 + simpozion.
radiosimpozionul
RADIOSIMPOZIÓN, radiosimpozioane, s. n. Simpozion (2) prezentat la radio2. [Pr.: -di-o-sim-po-zi-on] – Radio2 + simpozion.
radiosimpozionului
RADIOSIMPOZIÓN, radiosimpozioane, s. n. Simpozion (2) prezentat la radio2. [Pr.: -di-o-sim-po-zi-on] – Radio2 + simpozion.
radiosonda
RADIOSÓNDĂ, radiosonde, s. f. Instrument folosit pentru efectuarea observațiilor meteorologice (presiune, temperatură, umiditatea aerului) în păturile superioare ale atmosferei, prin semnale radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosonde, germ. Radiosonda, engl. radio-sonde. DOOM
radiosóndă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosóndei; pl. radiosónde
radiosondaj
RADIOSONDÁJ, radiosondaje, s. n. Explorare a păturilor superioare ale atmosferei cu ajutorul unei radiosonde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosondage.
radiosondaje
RADIOSONDÁJ, radiosondaje, s. n. Explorare a păturilor superioare ale atmosferei cu ajutorul unei radiosonde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosondage.
radiosondajele
RADIOSONDÁJ, radiosondaje, s. n. Explorare a păturilor superioare ale atmosferei cu ajutorul unei radiosonde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosondage.
radiosondajelor
RADIOSONDÁJ, radiosondaje, s. n. Explorare a păturilor superioare ale atmosferei cu ajutorul unei radiosonde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosondage.
radiosondajul
RADIOSONDÁJ, radiosondaje, s. n. Explorare a păturilor superioare ale atmosferei cu ajutorul unei radiosonde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosondage.
radiosondajului
RADIOSONDÁJ, radiosondaje, s. n. Explorare a păturilor superioare ale atmosferei cu ajutorul unei radiosonde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosondage.
radiosonde
RADIOSÓNDĂ, radiosonde, s. f. Instrument folosit pentru efectuarea observațiilor meteorologice (presiune, temperatură, umiditatea aerului) în păturile superioare ale atmosferei, prin semnale radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosonde, germ. Radiosonda, engl. radio-sonde. DOOM
radiosóndă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosóndei; pl. radiosónde
radiosondei
RADIOSÓNDĂ, radiosonde, s. f. Instrument folosit pentru efectuarea observațiilor meteorologice (presiune, temperatură, umiditatea aerului) în păturile superioare ale atmosferei, prin semnale radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosonde, germ. Radiosonda, engl. radio-sonde. DOOM
radiosóndă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosóndei; pl. radiosónde
radiosondele
RADIOSÓNDĂ, radiosonde, s. f. Instrument folosit pentru efectuarea observațiilor meteorologice (presiune, temperatură, umiditatea aerului) în păturile superioare ale atmosferei, prin semnale radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosonde, germ. Radiosonda, engl. radio-sonde. DOOM
radiosóndă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosóndei; pl. radiosónde
radiosondelor
RADIOSÓNDĂ, radiosonde, s. f. Instrument folosit pentru efectuarea observațiilor meteorologice (presiune, temperatură, umiditatea aerului) în păturile superioare ale atmosferei, prin semnale radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosonde, germ. Radiosonda, engl. radio-sonde. DOOM
radiosóndă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosóndei; pl. radiosónde
radiostația
RADIOSTÁȚIE s.f. Stație de radioemisiune. [Gen. -iei, var. radiostațiune s.f. / cf. it. radiostazione, fr. radiostation, engl. radiostation].
radiostație
RADIOSTÁȚIE s.f. Stație de radioemisiune. [Gen. -iei, var. radiostațiune s.f. / cf. it. radiostazione, fr. radiostation, engl. radiostation].
radiostației
RADIOSTÁȚIE s.f. Stație de radioemisiune. [Gen. -iei, var. radiostațiune s.f. / cf. it. radiostazione, fr. radiostation, engl. radiostation].
radiostații
RADIOSTÁȚIE s.f. Stație de radioemisiune. [Gen. -iei, var. radiostațiune s.f. / cf. it. radiostazione, fr. radiostation, engl. radiostation].
radiostațiile
RADIOSTÁȚIE s.f. Stație de radioemisiune. [Gen. -iei, var. radiostațiune s.f. / cf. it. radiostazione, fr. radiostation, engl. radiostation].
radiostațiilor
RADIOSTÁȚIE s.f. Stație de radioemisiune. [Gen. -iei, var. radiostațiune s.f. / cf. it. radiostazione, fr. radiostation, engl. radiostation].
radiostațiune
RADIOSTAȚIÚNE, radiostațiuni, s. f. Ansamblu format dintr-un radioemițător, o antenă de emisie, instalații și clădiri anexe, destinat efectuării radioemisiunilor. [Pr.: -di-o-sta-ți-u-] – După rus. radiostanțiia. DOOM
!radiostațiúne (-di-os-ta-ți-u-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. radiostațiúnii; pl. radiostațiúni
radiostațiunea
RADIOSTAȚIÚNE, radiostațiuni, s. f. Ansamblu format dintr-un radioemițător, o antenă de emisie, instalații și clădiri anexe, destinat efectuării radioemisiunilor. [Pr.: -di-o-sta-ți-u-] – După rus. radiostanțiia. DOOM
!radiostațiúne (-di-os-ta-ți-u-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. radiostațiúnii; pl. radiostațiúni
radiostațiuni
RADIOSTAȚIÚNE, radiostațiuni, s. f. Ansamblu format dintr-un radioemițător, o antenă de emisie, instalații și clădiri anexe, destinat efectuării radioemisiunilor. [Pr.: -di-o-sta-ți-u-] – După rus. radiostanțiia. DOOM
!radiostațiúne (-di-os-ta-ți-u-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. radiostațiúnii; pl. radiostațiúni
radiostațiunii
RADIOSTAȚIÚNE, radiostațiuni, s. f. Ansamblu format dintr-un radioemițător, o antenă de emisie, instalații și clădiri anexe, destinat efectuării radioemisiunilor. [Pr.: -di-o-sta-ți-u-] – După rus. radiostanțiia. DOOM
!radiostațiúne (-di-os-ta-ți-u-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. radiostațiúnii; pl. radiostațiúni
radiostațiunile
RADIOSTAȚIÚNE, radiostațiuni, s. f. Ansamblu format dintr-un radioemițător, o antenă de emisie, instalații și clădiri anexe, destinat efectuării radioemisiunilor. [Pr.: -di-o-sta-ți-u-] – După rus. radiostanțiia. DOOM
!radiostațiúne (-di-os-ta-ți-u-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. radiostațiúnii; pl. radiostațiúni
radiostațiunilor
RADIOSTAȚIÚNE, radiostațiuni, s. f. Ansamblu format dintr-un radioemițător, o antenă de emisie, instalații și clădiri anexe, destinat efectuării radioemisiunilor. [Pr.: -di-o-sta-ți-u-] – După rus. radiostanțiia. DOOM
!radiostațiúne (-di-os-ta-ți-u-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. radiostațiúnii; pl. radiostațiúni
radiostea
RADIOSTEÁ, radiostele, s. f. Radiosursă de dimensiuni foarte mici (cât un punct). [Pr.: -di-o-] – Radio1- + stea. DOOM
!radiosteá (-di-os-/-o-stea) s. f., art. radiosteáua, g.-d. art. radiostélei; pl. radiostéle
radiosteaua
RADIOSTEÁ, radiostele, s. f. Radiosursă de dimensiuni foarte mici (cât un punct). [Pr.: -di-o-] – Radio1- + stea. DOOM
!radiosteá (-di-os-/-o-stea) s. f., art. radiosteáua, g.-d. art. radiostélei; pl. radiostéle
radiostele
RADIOSTEÁ, radiostele, s. f. Radiosursă de dimensiuni foarte mici (cât un punct). [Pr.: -di-o-] – Radio1- + stea. DOOM
!radiosteá (-di-os-/-o-stea) s. f., art. radiosteáua, g.-d. art. radiostélei; pl. radiostéle
radiostelei
RADIOSTEÁ, radiostele, s. f. Radiosursă de dimensiuni foarte mici (cât un punct). [Pr.: -di-o-] – Radio1- + stea. DOOM
!radiosteá (-di-os-/-o-stea) s. f., art. radiosteáua, g.-d. art. radiostélei; pl. radiostéle
radiostelele
RADIOSTEÁ, radiostele, s. f. Radiosursă de dimensiuni foarte mici (cât un punct). [Pr.: -di-o-] – Radio1- + stea. DOOM
!radiosteá (-di-os-/-o-stea) s. f., art. radiosteáua, g.-d. art. radiostélei; pl. radiostéle
radiostelelor
RADIOSTEÁ, radiostele, s. f. Radiosursă de dimensiuni foarte mici (cât un punct). [Pr.: -di-o-] – Radio1- + stea. DOOM
!radiosteá (-di-os-/-o-stea) s. f., art. radiosteáua, g.-d. art. radiostélei; pl. radiostéle
radiostereografia
RADIOSTEREOGRAFÍE, radiostereografii, s. f. Radiografie în care imaginea apare în relief. [Pr.: -di-o-ste-re-o-] – Din fr. radiostéréographie.
radiostereografie
RADIOSTEREOGRAFÍE, radiostereografii, s. f. Radiografie în care imaginea apare în relief. [Pr.: -di-o-ste-re-o-] – Din fr. radiostéréographie.
radiostereografiei
RADIOSTEREOGRAFÍE, radiostereografii, s. f. Radiografie în care imaginea apare în relief. [Pr.: -di-o-ste-re-o-] – Din fr. radiostéréographie.
radiostereografii
RADIOSTEREOGRAFÍE, radiostereografii, s. f. Radiografie în care imaginea apare în relief. [Pr.: -di-o-ste-re-o-] – Din fr. radiostéréographie.
radiostereografiile
RADIOSTEREOGRAFÍE, radiostereografii, s. f. Radiografie în care imaginea apare în relief. [Pr.: -di-o-ste-re-o-] – Din fr. radiostéréographie.
radiostereografiilor
RADIOSTEREOGRAFÍE, radiostereografii, s. f. Radiografie în care imaginea apare în relief. [Pr.: -di-o-ste-re-o-] – Din fr. radiostéréographie.
radiostereoscopie
RADIOSTEREOSCOPÍE s.f. Radioscopie în care, folosindu-se două surse de radiație, se obține o impresie de relief. [Gen. -iei. / cf. fr. radiostéréoscopie].
radiostimulare
RADIOSTIMULÁRE, radiostimulări, s. f. (Biol.) Metodă de stimulare a creșterii plantelor (prin tratarea semințelor cu radiații). [Pr.: -di-o-] – După fr. radiostimulation.
radiostimularea
RADIOSTIMULÁRE, radiostimulări, s. f. (Biol.) Metodă de stimulare a creșterii plantelor (prin tratarea semințelor cu radiații). [Pr.: -di-o-] – După fr. radiostimulation.
radiostimulări
RADIOSTIMULÁRE, radiostimulări, s. f. (Biol.) Metodă de stimulare a creșterii plantelor (prin tratarea semințelor cu radiații). [Pr.: -di-o-] – După fr. radiostimulation.
radiostimulării
RADIOSTIMULÁRE, radiostimulări, s. f. (Biol.) Metodă de stimulare a creșterii plantelor (prin tratarea semințelor cu radiații). [Pr.: -di-o-] – După fr. radiostimulation.
radiostimulările
RADIOSTIMULÁRE, radiostimulări, s. f. (Biol.) Metodă de stimulare a creșterii plantelor (prin tratarea semințelor cu radiații). [Pr.: -di-o-] – După fr. radiostimulation.
radiostimulărilor
RADIOSTIMULÁRE, radiostimulări, s. f. (Biol.) Metodă de stimulare a creșterii plantelor (prin tratarea semințelor cu radiații). [Pr.: -di-o-] – După fr. radiostimulation.
radiosul
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radiosului
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radiosursa
RADIOSÚRSĂ, radiosurse, s. f. Sursă de unde radio din spațiul cosmic. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosource. DOOM
radiosúrsă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosúrsei; pl. radiosúrse
radiosurse
RADIOSÚRSĂ, radiosurse, s. f. Sursă de unde radio din spațiul cosmic. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosource. DOOM
radiosúrsă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosúrsei; pl. radiosúrse
radiosursei
RADIOSÚRSĂ, radiosurse, s. f. Sursă de unde radio din spațiul cosmic. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosource. DOOM
radiosúrsă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosúrsei; pl. radiosúrse
radiosursele
RADIOSÚRSĂ, radiosurse, s. f. Sursă de unde radio din spațiul cosmic. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosource. DOOM
radiosúrsă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosúrsei; pl. radiosúrse
radiosurselor
RADIOSÚRSĂ, radiosurse, s. f. Sursă de unde radio din spațiul cosmic. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosource. DOOM
radiosúrsă (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiosúrsei; pl. radiosúrse
radiotehnic
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnica
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnica
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotéhnicii
radiotehnice
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnicei
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnicele
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnicelor
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnici
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnici
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotéhnicii
radiotehnicii
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnicii
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotéhnicii
radiotehnicilor
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnicul
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotehnicului
RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique. DOOM
radiotéhnic (-di-o-) adj. m., pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhnice
radiotelefoane
RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisie-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone. DOOM
radiotelefón (-di-o-) s. n., pl. radiotelefoáne
radiotelefoanele
RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisie-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone. DOOM
radiotelefón (-di-o-) s. n., pl. radiotelefoáne
radiotelefoanelor
RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisie-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone. DOOM
radiotelefón (-di-o-) s. n., pl. radiotelefoáne
radiotelefon
RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisie-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone. DOOM
radiotelefón (-di-o-) s. n., pl. radiotelefoáne
radiotelefonic
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonica
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonice
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonicei
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonicele
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonicelor
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonici
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonicii
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonicilor
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonicul
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonicului
RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.
radiotelefonie
RADIOTELEFONÍE s. f. Sistem de comunicație telefonică radioelectrică, în ambele sensuri, cu ajutorul a două posturi de radioemisie și a două posturi de radiorecepție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonie. DOOM
radiotelefoníe (-di-o-) s. f., art. radiotelefonía, g.-d. radiotelefoníi, art. radiotelefoníei
radiotelefonul
RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisie-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone. DOOM
radiotelefón (-di-o-) s. n., pl. radiotelefoáne
radiotelefonului
RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisie-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone. DOOM
radiotelefón (-di-o-) s. n., pl. radiotelefoáne
radioteleghidat
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidata
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidate
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidatei
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidatele
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidatelor
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidatul
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidatului
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidați
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidații
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radioteleghidaților
RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
radiotelegrafia
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafia
RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie. DOOM
radiotelegrafíe (-di-o-, -le-gra-) s. f., art. radiotelegrafía, g.-d. radiotelegrafíi, art. radiotelegrafíei
radiotelegrafiai
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiam
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiară
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiarăm
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiarăți
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiase
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiasem
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiaseră
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiaserăm
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiaserăți
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiaseși
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiaseți
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiat
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiat
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiata
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiate
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiatei
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiatele
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiatelor
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiatul
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiatului
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiau
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiază
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiași
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiați
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiați
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiații
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafiaților
RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.
radiotelegrafic
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegrafica
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegrafice
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegraficei
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegraficele
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegraficelor
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegrafici
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegraficii
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegraficilor
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegraficul
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegraficului
RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique. DOOM
radiotelegráfic (-di-o-, -le-gra-) adj. m., pl. radiotelegráfici; f. radiotelegráfică, pl. radiotelegráfice
radiotelegrafie
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafie
RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie. DOOM
radiotelegrafíe (-di-o-, -le-gra-) s. f., art. radiotelegrafía, g.-d. radiotelegrafíi, art. radiotelegrafíei
radiotelegrafiei
RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie. DOOM
radiotelegrafíe (-di-o-, -le-gra-) s. f., art. radiotelegrafía, g.-d. radiotelegrafíi, art. radiotelegrafíei
radiotelegrafiem
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiere
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiere
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.
radiotelegrafierea
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.
radiotelegrafieri
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.
radiotelegrafierii
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.
radiotelegrafierile
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.
radiotelegrafierilor
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.
radiotelegrafiez
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafieze
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafiezi
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafii
RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie. DOOM
radiotelegrafíe (-di-o-, -le-gra-) s. f., art. radiotelegrafía, g.-d. radiotelegrafíi, art. radiotelegrafíei
radiotelegrafiile
RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie. DOOM
radiotelegrafíe (-di-o-, -le-gra-) s. f., art. radiotelegrafía, g.-d. radiotelegrafíi, art. radiotelegrafíei
radiotelegrafiilor
RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie. DOOM
radiotelegrafíe (-di-o-, -le-gra-) s. f., art. radiotelegrafía, g.-d. radiotelegrafíi, art. radiotelegrafíei
radiotelegrafiind
RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier. DOOM
radiotelegrafiá (a ~) (-di-o-, -le-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 radiotelegrafiáză, 1 pl. radiotelegrafiém (-fi-em); conj. prez. 3 să radiotelegrafiéze; ger. radiotelegrafiínd (-fi-ind)
radiotelegrafist
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafista
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafiste
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafistei
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafistele
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafistelor
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafistul
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafistului
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafiști
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafiștii
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrafiștilor
RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste. DOOM
radiotelegrafístă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrafístei; pl. radiotelegrafíste
radiotelegrama
RADIOTELEGRÁMĂ, radiotelegrame, s. f. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiogramă (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégramme. DOOM
radiotelegrámă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrámei; pl. radiotelegráme
radiotelegrame
RADIOTELEGRÁMĂ, radiotelegrame, s. f. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiogramă (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégramme. DOOM
radiotelegrámă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrámei; pl. radiotelegráme
radiotelegramei
RADIOTELEGRÁMĂ, radiotelegrame, s. f. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiogramă (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégramme. DOOM
radiotelegrámă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrámei; pl. radiotelegráme
radiotelegramele
RADIOTELEGRÁMĂ, radiotelegrame, s. f. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiogramă (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégramme. DOOM
radiotelegrámă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrámei; pl. radiotelegráme
radiotelegramelor
RADIOTELEGRÁMĂ, radiotelegrame, s. f. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiogramă (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégramme. DOOM
radiotelegrámă (-di-o-, -le-gra-) s. f., g.-d. art. radiotelegrámei; pl. radiotelegráme
radiotelemecanica
RADIOTELEMECÁNICĂ s. f. Ramură a telemecanicii care folosește undele radio pentru emiterea și recepționarea comenzilor. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + telemecanică. DOOM
radiotelemecánică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotelemecánicii
radiotelemecanici
RADIOTELEMECÁNICĂ s. f. Ramură a telemecanicii care folosește undele radio pentru emiterea și recepționarea comenzilor. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + telemecanică. DOOM
radiotelemecánică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotelemecánicii
radiotelemecanicii
RADIOTELEMECÁNICĂ s. f. Ramură a telemecanicii care folosește undele radio pentru emiterea și recepționarea comenzilor. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + telemecanică. DOOM
radiotelemecánică (-di-o-) s. f., g.-d. art. radiotelemecánicii
radiotelemetre
RADIOTELEMÉTRU, radiotelemetre, s. n. Aparat pentru măsurarea distanțelor folosind undele radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémètre, engl. radiotelemeter.
radiotelemetrele
RADIOTELEMÉTRU, radiotelemetre, s. n. Aparat pentru măsurarea distanțelor folosind undele radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémètre, engl. radiotelemeter.
radiotelemetrelor
RADIOTELEMÉTRU, radiotelemetre, s. n. Aparat pentru măsurarea distanțelor folosind undele radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémètre, engl. radiotelemeter.
radiotelemetria
RADIOTELEMETRÍE s. f. Determinarea distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele radio. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémétrie. DOOM
radiotelemetríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiotelemetría, g.-d. radiotelemetríi, art. radiotelemetríei
radiotelemetric
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetrica
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetrice
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetricei
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetricele
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetricelor
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetrici
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetricii
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetricilor
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetricul
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetricului
RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.
radiotelemetrie
RADIOTELEMETRÍE s. f. Determinarea distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele radio. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémétrie. DOOM
radiotelemetríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiotelemetría, g.-d. radiotelemetríi, art. radiotelemetríei
radiotelemetriei
RADIOTELEMETRÍE s. f. Determinarea distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele radio. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémétrie. DOOM
radiotelemetríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiotelemetría, g.-d. radiotelemetríi, art. radiotelemetríei
radiotelemetrii
RADIOTELEMETRÍE s. f. Determinarea distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele radio. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémétrie. DOOM
radiotelemetríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiotelemetría, g.-d. radiotelemetríi, art. radiotelemetríei
radiotelemetriile
RADIOTELEMETRÍE s. f. Determinarea distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele radio. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémétrie. DOOM
radiotelemetríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiotelemetría, g.-d. radiotelemetríi, art. radiotelemetríei
radiotelemetriilor
RADIOTELEMETRÍE s. f. Determinarea distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele radio. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémétrie. DOOM
radiotelemetríe (-di-o-, -me-tri-) s. f., art. radiotelemetría, g.-d. radiotelemetríi, art. radiotelemetríei
radiotelemetru
RADIOTELEMÉTRU, radiotelemetre, s. n. Aparat pentru măsurarea distanțelor folosind undele radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémètre, engl. radiotelemeter.
radiotelemetrul
RADIOTELEMÉTRU, radiotelemetre, s. n. Aparat pentru măsurarea distanțelor folosind undele radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémètre, engl. radiotelemeter.
radiotelemetrului
RADIOTELEMÉTRU, radiotelemetre, s. n. Aparat pentru măsurarea distanțelor folosind undele radio2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémètre, engl. radiotelemeter.
radiotelescoape
RADIOTELESCÓP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la recepționarea și studierea undelor radiofonice emise de corpurile cerești. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélescope. DOOM
!radiotelescóp (-di-o-, -les-cop/-le-scop) s. n., pl. radiotelescoápe
radiotelescoapele
RADIOTELESCÓP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la recepționarea și studierea undelor radiofonice emise de corpurile cerești. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélescope. DOOM
!radiotelescóp (-di-o-, -les-cop/-le-scop) s. n., pl. radiotelescoápe
radiotelescoapelor
RADIOTELESCÓP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la recepționarea și studierea undelor radiofonice emise de corpurile cerești. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélescope. DOOM
!radiotelescóp (-di-o-, -les-cop/-le-scop) s. n., pl. radiotelescoápe
radiotelescop
RADIOTELESCÓP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la recepționarea și studierea undelor radiofonice emise de corpurile cerești. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélescope. DOOM
!radiotelescóp (-di-o-, -les-cop/-le-scop) s. n., pl. radiotelescoápe
radiotelescopul
RADIOTELESCÓP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la recepționarea și studierea undelor radiofonice emise de corpurile cerești. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélescope. DOOM
!radiotelescóp (-di-o-, -les-cop/-le-scop) s. n., pl. radiotelescoápe
radiotelescopului
RADIOTELESCÓP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la recepționarea și studierea undelor radiofonice emise de corpurile cerești. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélescope. DOOM
!radiotelescóp (-di-o-, -les-cop/-le-scop) s. n., pl. radiotelescoápe
radiotelevizat
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizata
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizate
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizatei
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizatele
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizatelor
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizatul
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizatului
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizați
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizații
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radiotelevizaților
RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.
radioteleviziune
RADIOTELEVIZIÚNE s.f. Serviciu, post, întreprindere de radio și televiziune. [Cf. fr. radiotélevision].
radioteleviziunea
RADIOTELEVIZIÚNE s.f. Serviciu, post, întreprindere de radio și televiziune. [Cf. fr. radiotélevision].
radioteleviziuni
RADIOTELEVIZIÚNE s.f. Serviciu, post, întreprindere de radio și televiziune. [Cf. fr. radiotélevision].
radioteleviziunii
RADIOTELEVIZIÚNE s.f. Serviciu, post, întreprindere de radio și televiziune. [Cf. fr. radiotélevision].
radioteodolit
RADIOTEODOLÍT, radioteodolite, s. n. Radiogoniometru folosit la reperarea în înălțime. [Pr.: -di-o-te-o-] – Din germ. Radiotheodolit.
radioteodolite
RADIOTEODOLÍT, radioteodolite, s. n. Radiogoniometru folosit la reperarea în înălțime. [Pr.: -di-o-te-o-] – Din germ. Radiotheodolit.
radioteodolitele
RADIOTEODOLÍT, radioteodolite, s. n. Radiogoniometru folosit la reperarea în înălțime. [Pr.: -di-o-te-o-] – Din germ. Radiotheodolit.
radioteodolitelor
RADIOTEODOLÍT, radioteodolite, s. n. Radiogoniometru folosit la reperarea în înălțime. [Pr.: -di-o-te-o-] – Din germ. Radiotheodolit.
radioteodolitul
RADIOTEODOLÍT, radioteodolite, s. n. Radiogoniometru folosit la reperarea în înălțime. [Pr.: -di-o-te-o-] – Din germ. Radiotheodolit.
radioteodolitului
RADIOTEODOLÍT, radioteodolite, s. n. Radiogoniometru folosit la reperarea în înălțime. [Pr.: -di-o-te-o-] – Din germ. Radiotheodolit.
radioterapeut
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeuta
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeute
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeutei
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeutele
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeutelor
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeutic
RADIOTERAPEÚTIC, -Ă adj. Radioterapic. [< it. radioterapeutico].
radioterapeutul
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeutului
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeuți
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeuții
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapeuților
RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.
radioterapia
RADIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratare a unor boli prin acțiunea razelor X. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapie. DOOM
radioterapíe (tratament cu raze X) (-di-o-) s. f., art. radioterapía, g.-d. radioterapíi, art. radioterapíei
radioterapic
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapica
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapice
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapicei
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapicele
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapicelor
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapici
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapicii
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapicilor
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapicul
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapicului
RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.
radioterapie
RADIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratare a unor boli prin acțiunea razelor X. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapie. DOOM
radioterapíe (tratament cu raze X) (-di-o-) s. f., art. radioterapía, g.-d. radioterapíi, art. radioterapíei
radioterapiei
RADIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratare a unor boli prin acțiunea razelor X. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapie. DOOM
radioterapíe (tratament cu raze X) (-di-o-) s. f., art. radioterapía, g.-d. radioterapíi, art. radioterapíei
radioterapii
RADIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratare a unor boli prin acțiunea razelor X. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapie. DOOM
radioterapíe (tratament cu raze X) (-di-o-) s. f., art. radioterapía, g.-d. radioterapíi, art. radioterapíei
radiotransmisia
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisie
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiei
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisii
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiile
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiilor
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisionist
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisionista
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisioniste
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisionistei
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisionistele
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisionistelor
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisionistul
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisionistului
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisioniști
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisioniștii
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisioniștilor
RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.
radiotransmisiune
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiunea
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiuni
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiunii
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiunile
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotransmisiunilor
RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. Transmisie de radiodifuziune; programul transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-. – Var.: radiotransmísie s. f.] – Din fr. radiotransmission. DOOM
radiotransmisiúne/radiotransmísie (-di-o-tran-smi-si-u-/-trans-mi-//-si-e) s. f., g.-d. art. radiotransmisiúnii/radiotransmísiei; pl. radiotransmisiúni/radiotransmísii
radiotratament
RADIOTRATAMÉNT, radiotratamente, s. n. (Med.) Tratament cu radiații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + tratament.
radiotratamente
RADIOTRATAMÉNT, radiotratamente, s. n. (Med.) Tratament cu radiații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + tratament.
radiotratamentele
RADIOTRATAMÉNT, radiotratamente, s. n. (Med.) Tratament cu radiații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + tratament.
radiotratamentelor
RADIOTRATAMÉNT, radiotratamente, s. n. (Med.) Tratament cu radiații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + tratament.
radiotratamentul
RADIOTRATAMÉNT, radiotratamente, s. n. (Med.) Tratament cu radiații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + tratament.
radiotratamentului
RADIOTRATAMÉNT, radiotratamente, s. n. (Med.) Tratament cu radiații. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + tratament.
radioul
RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio. DOOM
rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
radioului
RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio. DOOM
rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
radiounda
RADIOÚNDĂ, radiounde, s. f. (Fiz.) Undă electromagnetică cu lungimea cuprinsă între 10 km și 1 mm. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + undă (după engl. radio waves, germ. Radiowellen).
radiounde
RADIOÚNDĂ, radiounde, s. f. (Fiz.) Undă electromagnetică cu lungimea cuprinsă între 10 km și 1 mm. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + undă (după engl. radio waves, germ. Radiowellen).
radioundei
RADIOÚNDĂ, radiounde, s. f. (Fiz.) Undă electromagnetică cu lungimea cuprinsă între 10 km și 1 mm. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + undă (după engl. radio waves, germ. Radiowellen).
radioundele
RADIOÚNDĂ, radiounde, s. f. (Fiz.) Undă electromagnetică cu lungimea cuprinsă între 10 km și 1 mm. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + undă (după engl. radio waves, germ. Radiowellen).
radioundelor
RADIOÚNDĂ, radiounde, s. f. (Fiz.) Undă electromagnetică cu lungimea cuprinsă între 10 km și 1 mm. [Pr.: -di-o-] – Radio1- + undă (după engl. radio waves, germ. Radiowellen).
radiouri
RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio. DOOM
rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
radiourile
RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio. DOOM
rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
radiourilor
RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio. DOOM
rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
radiovacanța
RADIOVACÁNȚA s. f. art. Post de radio sezonier cu emisiuni specifice destinate celor aflați în vacanță. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + vacanță.
radiovacanța
RADIOVACÁNȚĂ s.f. Emisiune radio destinată celor aflați în vacanță. [< radio + vacanță].
radiovacanțe
RADIOVACÁNȚĂ s.f. Emisiune radio destinată celor aflați în vacanță. [< radio + vacanță].
radiovacanței
RADIOVACÁNȚĂ s.f. Emisiune radio destinată celor aflați în vacanță. [< radio + vacanță].
radiovaliză
RADIOVALÍZĂ s.f. Aparat de radio portativ de forma și mărimea unei valize. [Cf. germ. Radiovalise – nume comercial].
radioșcoala
RADIOȘCOÁLĂ s. f. Emisiune de radio2 destinată perfecționării procesului de învățământ. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + școală.
radioșcoli
RADIOȘCOÁLĂ s. f. Emisiune de radio2 destinată perfecționării procesului de învățământ. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + școală.
radioșcolii
RADIOȘCOÁLĂ s. f. Emisiune de radio2 destinată perfecționării procesului de învățământ. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + școală.
radioși
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioșii
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radioșilor
RADIÓS, -OÁSĂ, radioși, -oase, adj. 1. Care strălucește, răspândind raze de lumină; luminos, strălucitor. 2. Fig. (Despre figura omenească) Care exprimă seninătate, veselie, fericire; (despre oameni) cu o expresie de fericire; voios, senin, încântat. [Pr.: -di-os] – Din fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso. DOOM
radiós (-di-os) adj. m., pl. radióși; f. radioásă, pl. radioáse
radist
RADÍST, radiști, s. m. Militar specializat în emisiuni și recepții radio2. – Radio2 + suf. -ist.
radistul
RADÍST, radiști, s. m. Militar specializat în emisiuni și recepții radio2. – Radio2 + suf. -ist.
radistului
RADÍST, radiști, s. m. Militar specializat în emisiuni și recepții radio2. – Radio2 + suf. -ist.
radiu
RÁDIUM s. n. v. radiu. DOOM
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra
radiul
RÁDIUM s. n. v. radiu. DOOM
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra
radiului
RÁDIUM s. n. v. radiu. DOOM
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra
radium
RÁDIUM s. n. v. radiu. DOOM
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra
radiumterapia
RADIUMTERAPÍE s. f. Folosire a radiului în tratamentul unor boli, în special al unor forme de cancer. – Din fr. radiumthérapie. DOOM
radiumterapíe (tratament cu radiu) (-di-um-) s. f., art. radiumterapía, g.-d. radiumterapíi, art. radiumterapíei
radiumterapie
RADIUMTERAPÍE s. f. Folosire a radiului în tratamentul unor boli, în special al unor forme de cancer. – Din fr. radiumthérapie. DOOM
radiumterapíe (tratament cu radiu) (-di-um-) s. f., art. radiumterapía, g.-d. radiumterapíi, art. radiumterapíei
radiumterapiei
RADIUMTERAPÍE s. f. Folosire a radiului în tratamentul unor boli, în special al unor forme de cancer. – Din fr. radiumthérapie. DOOM
radiumterapíe (tratament cu radiu) (-di-um-) s. f., art. radiumterapía, g.-d. radiumterapíi, art. radiumterapíei
radiumterapii
RADIUMTERAPÍE s. f. Folosire a radiului în tratamentul unor boli, în special al unor forme de cancer. – Din fr. radiumthérapie. DOOM
radiumterapíe (tratament cu radiu) (-di-um-) s. f., art. radiumterapía, g.-d. radiumterapíi, art. radiumterapíei
radius
RÁDIUS s. n. Os lung care, împreună cu cubitusul, formează scheletul antebrațului. [Pr.: -di-us] – Din fr., lat. radius. DOOM
rádius (-di-us) s. n.
radiusul
RÁDIUS s. n. Os lung care, împreună cu cubitusul, formează scheletul antebrațului. [Pr.: -di-us] – Din fr., lat. radius. DOOM
rádius (-di-us) s. n.
radiusului
RÁDIUS s. n. Os lung care, împreună cu cubitusul, formează scheletul antebrațului. [Pr.: -di-us] – Din fr., lat. radius. DOOM
rádius (-di-us) s. n.
radiusuri
RÁDIUS s. n. Os lung care, împreună cu cubitusul, formează scheletul antebrațului. [Pr.: -di-us] – Din fr., lat. radius. DOOM
rádius (-di-us) s. n.
radiusurile
RÁDIUS s. n. Os lung care, împreună cu cubitusul, formează scheletul antebrațului. [Pr.: -di-us] – Din fr., lat. radius. DOOM
rádius (-di-us) s. n.
radiusurilor
RÁDIUS s. n. Os lung care, împreună cu cubitusul, formează scheletul antebrațului. [Pr.: -di-us] – Din fr., lat. radius. DOOM
rádius (-di-us) s. n.
radix
RÁDIX s.n. (Rar) Rădăcină. [< lat. radix].
radix
RÁDIX s.n. (Rar) Rădăcină. [< lat. radix].
radiști
RADÍST, radiști, s. m. Militar specializat în emisiuni și recepții radio2. – Radio2 + suf. -ist.
radiștii
RADÍST, radiști, s. m. Militar specializat în emisiuni și recepții radio2. – Radio2 + suf. -ist.
radiștilor
RADÍST, radiști, s. m. Militar specializat în emisiuni și recepții radio2. – Radio2 + suf. -ist.
radjah
RADJÁH s.m. v. rajah.
radom
RADÓM, radomuri, s. n. Dispozitiv pentru protejarea antenelor de unde scurte contra agenților atmosferici. – Din fr. radôme. DOOM
radóm (dispozitiv) s. n., pl. radómuri
radomul
RADÓM, radomuri, s. n. Dispozitiv pentru protejarea antenelor de unde scurte contra agenților atmosferici. – Din fr. radôme. DOOM
radóm (dispozitiv) s. n., pl. radómuri
radomului
RADÓM, radomuri, s. n. Dispozitiv pentru protejarea antenelor de unde scurte contra agenților atmosferici. – Din fr. radôme. DOOM
radóm (dispozitiv) s. n., pl. radómuri
radomuri
RADÓM, radomuri, s. n. Dispozitiv pentru protejarea antenelor de unde scurte contra agenților atmosferici. – Din fr. radôme. DOOM
radóm (dispozitiv) s. n., pl. radómuri
radomurile
RADÓM, radomuri, s. n. Dispozitiv pentru protejarea antenelor de unde scurte contra agenților atmosferici. – Din fr. radôme. DOOM
radóm (dispozitiv) s. n., pl. radómuri
radomurilor
RADÓM, radomuri, s. n. Dispozitiv pentru protejarea antenelor de unde scurte contra agenților atmosferici. – Din fr. radôme. DOOM
radóm (dispozitiv) s. n., pl. radómuri
radon
RADÓN s. n. Element chimic gazos cu proprietăți radioactive, format prin dezintegrarea radiului. – Din fr. radon. DOOM
radón (element chimic) s. n.; simb. Rn
radonul
RADÓN s. n. Element chimic gazos cu proprietăți radioactive, format prin dezintegrarea radiului. – Din fr. radon. DOOM
radón (element chimic) s. n.; simb. Rn
radonului
RADÓN s. n. Element chimic gazos cu proprietăți radioactive, format prin dezintegrarea radiului. – Din fr. radon. DOOM
radón (element chimic) s. n.; simb. Rn
radou
RADÓU, radouri, s. n. (Înv.) Plută (pentru transportul pe apă). – Din fr. radeau. DOOM
radóu (înv.) s. n., art. radóul; pl. radóuri
radoul
RADÓU, radouri, s. n. (Înv.) Plută (pentru transportul pe apă). – Din fr. radeau. DOOM
radóu (înv.) s. n., art. radóul; pl. radóuri
radoului
RADÓU, radouri, s. n. (Înv.) Plută (pentru transportul pe apă). – Din fr. radeau. DOOM
radóu (înv.) s. n., art. radóul; pl. radóuri
radouri
RADÓU, radouri, s. n. (Înv.) Plută (pentru transportul pe apă). – Din fr. radeau. DOOM
radóu (înv.) s. n., art. radóul; pl. radóuri
radourile
RADÓU, radouri, s. n. (Înv.) Plută (pentru transportul pe apă). – Din fr. radeau. DOOM
radóu (înv.) s. n., art. radóul; pl. radóuri
radourilor
RADÓU, radouri, s. n. (Înv.) Plută (pentru transportul pe apă). – Din fr. radeau. DOOM
radóu (înv.) s. n., art. radóul; pl. radóuri
radub
RADÚB s.n. (Mar.) Reparație la coca unei nave. [< fr. radoub].
radul
RAD, razi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură egală cu doza radiației care cedează o energie de 100 de ergi unui gram din substanța în care este absorbită. – Din fr. rad. DOOM
rad s. m., pl. razi
radula
RADÚLĂ, radule, s. f. Placă chitinoasă cu numeroși dințișori, asemănătoare unei pile, situată la baza limbii unor moluște. – Din fr. radule, lat. radula. DOOM
radúlă s. f., g.-d. art. radúlei; pl. radúle
radule
RADÚLĂ, radule, s. f. Placă chitinoasă cu numeroși dințișori, asemănătoare unei pile, situată la baza limbii unor moluște. – Din fr. radule, lat. radula. DOOM
radúlă s. f., g.-d. art. radúlei; pl. radúle
radulei
RADÚLĂ, radule, s. f. Placă chitinoasă cu numeroși dințișori, asemănătoare unei pile, situată la baza limbii unor moluște. – Din fr. radule, lat. radula. DOOM
radúlă s. f., g.-d. art. radúlei; pl. radúle
radulele
RADÚLĂ, radule, s. f. Placă chitinoasă cu numeroși dințișori, asemănătoare unei pile, situată la baza limbii unor moluște. – Din fr. radule, lat. radula. DOOM
radúlă s. f., g.-d. art. radúlei; pl. radúle
radulelor
RADÚLĂ, radule, s. f. Placă chitinoasă cu numeroși dințișori, asemănătoare unei pile, situată la baza limbii unor moluște. – Din fr. radule, lat. radula. DOOM
radúlă s. f., g.-d. art. radúlei; pl. radúle
radului
RAD, razi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură egală cu doza radiației care cedează o energie de 100 de ergi unui gram din substanța în care este absorbită. – Din fr. rad. DOOM
rad s. m., pl. razi
raf
RAF, rafuri, s. n. (Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din magh. dial. raf. Cf. ucr. rafa „gratie”. DOOM
raf (reg.) s. n., pl. ráfuri
rafaelesc
RAFAELÉSC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Pron. -fa-e-. / cf. it. raffaelesco, fr. raphaélesque].
rafaelic
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelica
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelice
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelicei
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelicele
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelicelor
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelici
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelicii
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelicilor
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelicul
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelicului
RAFAÉLIC, -Ă, rafaelici, -ce, adj. De Rafael, al lui Rafael; în maniera lui Rafael. ♦ Serafic. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. raphaélique.
rafaelism
RAFAELÍSM s. n. Ceea ce este specific artei lui Rafael. ♦ Tendință de a prelua și cultiva maniera lui Rafael. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelism.
rafaelismul
RAFAELÍSM s. n. Ceea ce este specific artei lui Rafael. ♦ Tendință de a prelua și cultiva maniera lui Rafael. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelism.
rafaelismului
RAFAELÍSM s. n. Ceea ce este specific artei lui Rafael. ♦ Tendință de a prelua și cultiva maniera lui Rafael. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelism.
rafaelit
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaelita
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaelite
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaelitei
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaelitele
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaelitelor
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaelitic
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaelitica
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaelitice
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaeliticei
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaeliticele
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaeliticelor
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaelitici
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaeliticii
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaeliticilor
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaeliticul
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaeliticului
RAFAELÍTIC, -Ă adj. (Liv.) Rafaelic. [Cf. fr. raphaélitique].
rafaelitul
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaelitului
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaeliți
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaeliții
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafaeliților
RAFAELÍT, -Ă, rafaeliți, -te, adj., s. m. și f. (Adept) al rafaelismului. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelite. DOOM
rafaelít adj. m., pl. rafaelíți; f. rafaelítă, pl. rafaelíte
rafala
RAFÁLĂ, rafale, s. f. 1. Dezlănțuire bruscă, violentă (și scurtă) de vânt, de ploaie sau de ninsoare. 2. Serie neîntreruptă de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. – Din fr. rafale. DOOM
rafálă s. f., g.-d. art. rafálei; pl. rafále
rafale
RAFÁLĂ, rafale, s. f. 1. Dezlănțuire bruscă, violentă (și scurtă) de vânt, de ploaie sau de ninsoare. 2. Serie neîntreruptă de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. – Din fr. rafale. DOOM
rafálă s. f., g.-d. art. rafálei; pl. rafále
rafalei
RAFÁLĂ, rafale, s. f. 1. Dezlănțuire bruscă, violentă (și scurtă) de vânt, de ploaie sau de ninsoare. 2. Serie neîntreruptă de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. – Din fr. rafale. DOOM
rafálă s. f., g.-d. art. rafálei; pl. rafále
rafalele
RAFÁLĂ, rafale, s. f. 1. Dezlănțuire bruscă, violentă (și scurtă) de vânt, de ploaie sau de ninsoare. 2. Serie neîntreruptă de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. – Din fr. rafale. DOOM
rafálă s. f., g.-d. art. rafálei; pl. rafále
rafalelor
RAFÁLĂ, rafale, s. f. 1. Dezlănțuire bruscă, violentă (și scurtă) de vânt, de ploaie sau de ninsoare. 2. Serie neîntreruptă de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. – Din fr. rafale. DOOM
rafálă s. f., g.-d. art. rafálei; pl. rafále
rafeu
RAFÉU s.n. Linie de joncțiune a două jumătăți simetrice ale unei formații anatomice sau ale unui organ. [< fr. raphé, cf. gr. raphe – sutură].
rafia
RÁFIE, rafii, s. f. Numele mai multor specii de plante din familia palmierilor, cu tulpina scurtă și groasă, ale căror frunze au nervuri foarte rezistente (Raphia); plantă din aceste specii. ♦ P. restr. (Cu sens colectiv) Fibre textile, elastice și rezistente, obținute din nervurile și din teaca frunzelor acestor plante; p. ext. fibre obținute din coajă de tei. – Din fr. raphia. DOOM
ráfie (-fi-e) s. f., art. ráfia (-fi-a), g.-d. art. ráfiei; (plante) pl. ráfii, art. ráfiile (-fi-i-)
rafie
RÁFIE, rafii, s. f. Numele mai multor specii de plante din familia palmierilor, cu tulpina scurtă și groasă, ale căror frunze au nervuri foarte rezistente (Raphia); plantă din aceste specii. ♦ P. restr. (Cu sens colectiv) Fibre textile, elastice și rezistente, obținute din nervurile și din teaca frunzelor acestor plante; p. ext. fibre obținute din coajă de tei. – Din fr. raphia. DOOM
ráfie (-fi-e) s. f., art. ráfia (-fi-a), g.-d. art. ráfiei; (plante) pl. ráfii, art. ráfiile (-fi-i-)
rafie
-RAFÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „sutură chirurgicală”. [< fr. -rhaphie].
rafiei
RÁFIE, rafii, s. f. Numele mai multor specii de plante din familia palmierilor, cu tulpina scurtă și groasă, ale căror frunze au nervuri foarte rezistente (Raphia); plantă din aceste specii. ♦ P. restr. (Cu sens colectiv) Fibre textile, elastice și rezistente, obținute din nervurile și din teaca frunzelor acestor plante; p. ext. fibre obținute din coajă de tei. – Din fr. raphia. DOOM
ráfie (-fi-e) s. f., art. ráfia (-fi-a), g.-d. art. ráfiei; (plante) pl. ráfii, art. ráfiile (-fi-i-)
rafii
RÁFIE, rafii, s. f. Numele mai multor specii de plante din familia palmierilor, cu tulpina scurtă și groasă, ale căror frunze au nervuri foarte rezistente (Raphia); plantă din aceste specii. ♦ P. restr. (Cu sens colectiv) Fibre textile, elastice și rezistente, obținute din nervurile și din teaca frunzelor acestor plante; p. ext. fibre obținute din coajă de tei. – Din fr. raphia. DOOM
ráfie (-fi-e) s. f., art. ráfia (-fi-a), g.-d. art. ráfiei; (plante) pl. ráfii, art. ráfiile (-fi-i-)
rafiile
RÁFIE, rafii, s. f. Numele mai multor specii de plante din familia palmierilor, cu tulpina scurtă și groasă, ale căror frunze au nervuri foarte rezistente (Raphia); plantă din aceste specii. ♦ P. restr. (Cu sens colectiv) Fibre textile, elastice și rezistente, obținute din nervurile și din teaca frunzelor acestor plante; p. ext. fibre obținute din coajă de tei. – Din fr. raphia. DOOM
ráfie (-fi-e) s. f., art. ráfia (-fi-a), g.-d. art. ráfiei; (plante) pl. ráfii, art. ráfiile (-fi-i-)
rafiilor
RÁFIE, rafii, s. f. Numele mai multor specii de plante din familia palmierilor, cu tulpina scurtă și groasă, ale căror frunze au nervuri foarte rezistente (Raphia); plantă din aceste specii. ♦ P. restr. (Cu sens colectiv) Fibre textile, elastice și rezistente, obținute din nervurile și din teaca frunzelor acestor plante; p. ext. fibre obținute din coajă de tei. – Din fr. raphia. DOOM
ráfie (-fi-e) s. f., art. ráfia (-fi-a), g.-d. art. ráfiei; (plante) pl. ráfii, art. ráfiile (-fi-i-)
rafina
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinai
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinaj
RAFINÁJ, rafinaje, s. n. Rafinare. – Din fr. raffinage. DOOM
!rafináj s. n., pl. rafináje
rafinaje
RAFINÁJ, rafinaje, s. n. Rafinare. – Din fr. raffinage. DOOM
!rafináj s. n., pl. rafináje
rafinajele
RAFINÁJ, rafinaje, s. n. Rafinare. – Din fr. raffinage. DOOM
!rafináj s. n., pl. rafináje
rafinajelor
RAFINÁJ, rafinaje, s. n. Rafinare. – Din fr. raffinage. DOOM
!rafináj s. n., pl. rafináje
rafinajul
RAFINÁJ, rafinaje, s. n. Rafinare. – Din fr. raffinage. DOOM
!rafináj s. n., pl. rafináje
rafinajului
RAFINÁJ, rafinaje, s. n. Rafinare. – Din fr. raffinage. DOOM
!rafináj s. n., pl. rafináje
rafinam
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinament
RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement. DOOM
rafinamént s. n., pl. rafinaménte
rafinament
RAFINAMÉNT s.n. 1. Finețe, subtilitate excesivă. 2. (Peior.) Perfidie. [Pl. -te, -turi. / < fr. raffinement].
rafinamente
RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement. DOOM
rafinamént s. n., pl. rafinaménte
rafinamentele
RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement. DOOM
rafinamént s. n., pl. rafinaménte
rafinamentelor
RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement. DOOM
rafinamént s. n., pl. rafinaménte
rafinamentul
RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement. DOOM
rafinamént s. n., pl. rafinaménte
rafinamentului
RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement. DOOM
rafinamént s. n., pl. rafinaménte
rafinare
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinare
RAFINÁRE, rafinări, s. f. Acțiunea de a (se) rafina și rezultatul ei; rafinaj. 1. Proces tehnologic prin care se îndepărtează impuritățile din unele substanțe (alcool, uleiuri, zahăr etc.), în scopul îmbunătățirii calității lor. 2. Tratament al pastei de hârtie executat, de obicei, cu ajutorul rafinoarelor cu piatră, după procesul de fierbere. – V. rafina. DOOM
rafináre s. f., g.-d. art. rafinắrii; pl. rafinắri
rafinarea
RAFINÁRE, rafinări, s. f. Acțiunea de a (se) rafina și rezultatul ei; rafinaj. 1. Proces tehnologic prin care se îndepărtează impuritățile din unele substanțe (alcool, uleiuri, zahăr etc.), în scopul îmbunătățirii calității lor. 2. Tratament al pastei de hârtie executat, de obicei, cu ajutorul rafinoarelor cu piatră, după procesul de fierbere. – V. rafina. DOOM
rafináre s. f., g.-d. art. rafinắrii; pl. rafinắri
rafinară
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinarăm
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinarăți
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinase
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinasem
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinaseră
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinaserăm
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinaserăți
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinaseși
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinaseți
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinat
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinat
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinata
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinate
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinatei
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinatele
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinatelor
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinatoare
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor.
rafinatoarele
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor.
rafinatoarelor
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor.
rafinator
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor.
rafinator
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor. DOOM
rafinatór2 (mașină) s. n., pl. rafinatoáre
rafinatori
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor. DOOM
rafinatór2 (mașină) s. n., pl. rafinatoáre
rafinatorii
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor. DOOM
rafinatór2 (mașină) s. n., pl. rafinatoáre
rafinatorilor
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor. DOOM
rafinatór2 (mașină) s. n., pl. rafinatoáre
rafinatorul
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor.
rafinatorul
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor. DOOM
rafinatór2 (mașină) s. n., pl. rafinatoáre
rafinatorului
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor.
rafinatorului
RAFINATÓR, (1) rafinatori, s. m., (2) rafinatoare, s. n. 1. S. m. Rafinor (1). 2. S. n. Rafinor (2). – Rafina + suf. -tor. DOOM
rafinatór2 (mașină) s. n., pl. rafinatoáre
rafinatul
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinatului
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinau
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinași
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinați
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinați
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinații
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinaților
RAFINÁT, -Ă, rafinați, -te, adj. 1. (Despre produse și substanțe) Curățat de corpuri străine; obținut în urma unei rafinări. 2. Fig. Fin, delicat, subtil. 3. Fig. Perfid, viclean, șiret. – V. rafina. Cf. fr. raffiné.
rafinează
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinez
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafineze
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinezi
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinoare
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur.
rafinoarele
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur.
rafinoarelor
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur.
rafinor
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur.
rafinor
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur. DOOM
rafinór2 (mașină) s. n., pl. rafinoáre
rafinori
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur. DOOM
rafinór2 (mașină) s. n., pl. rafinoáre
rafinorii
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur. DOOM
rafinór2 (mașină) s. n., pl. rafinoáre
rafinorilor
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur. DOOM
rafinór2 (mașină) s. n., pl. rafinoáre
rafinorul
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur.
rafinorul
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur. DOOM
rafinór2 (mașină) s. n., pl. rafinoáre
rafinorului
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur.
rafinorului
RAFINÓR, (1) rafinori, s. m., (2) rafinoare, s. n. 1. S. m. Muncitor calificat pentru operațiile de rafinare; rafinator (1). 2. S. n. Mașină folosită la măcinarea semifabricatelor lânoase ori a pastei de hârtie; rafinator (2). – Din fr. raffineur. DOOM
rafinór2 (mașină) s. n., pl. rafinoáre
rafinoza
RAFINÓZĂ s. f. Trizaharidă formată din galactoză, glucoză și fructoză, folosită în medicină și în bacteriologie. – Din fr. raffinose. DOOM
rafinóză s. f., g.-d. art. rafinózei
rafinoze
RAFINÓZĂ s. f. Trizaharidă formată din galactoză, glucoză și fructoză, folosită în medicină și în bacteriologie. – Din fr. raffinose. DOOM
rafinóză s. f., g.-d. art. rafinózei
rafinozei
RAFINÓZĂ s. f. Trizaharidă formată din galactoză, glucoză și fructoză, folosită în medicină și în bacteriologie. – Din fr. raffinose. DOOM
rafinóză s. f., g.-d. art. rafinózei
rafinând
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinînd
RAFINÁ, rafinez, vb. I. 1. Tranz. A curăța un produs de impurități, de substanțele străine pe care le conține. 2. Tranz. A trata semifabricatele fibroase folosite în industria hârtiei în scopul separării, perierii și hidratării fibrelor. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai fin, mai delicat, mai subtil. – Din fr. raffiner. DOOM
rafiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rafineáză
rafinări
RAFINÁRE, rafinări, s. f. Acțiunea de a (se) rafina și rezultatul ei; rafinaj. 1. Proces tehnologic prin care se îndepărtează impuritățile din unele substanțe (alcool, uleiuri, zahăr etc.), în scopul îmbunătățirii calității lor. 2. Tratament al pastei de hârtie executat, de obicei, cu ajutorul rafinoarelor cu piatră, după procesul de fierbere. – V. rafina. DOOM
rafináre s. f., g.-d. art. rafinắrii; pl. rafinắri
rafinăria
RAFINĂRÍE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; spec. unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie. DOOM
rafinăríe s. f., art. rafinăría, g.-d. art. rafinăríei; pl. rafinăríi, art. rafinăríile
rafinărie
RAFINĂRÍE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; spec. unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie. DOOM
rafinăríe s. f., art. rafinăría, g.-d. art. rafinăríei; pl. rafinăríi, art. rafinăríile
rafinăriei
RAFINĂRÍE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; spec. unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie. DOOM
rafinăríe s. f., art. rafinăría, g.-d. art. rafinăríei; pl. rafinăríi, art. rafinăríile
rafinării
RAFINÁRE, rafinări, s. f. Acțiunea de a (se) rafina și rezultatul ei; rafinaj. 1. Proces tehnologic prin care se îndepărtează impuritățile din unele substanțe (alcool, uleiuri, zahăr etc.), în scopul îmbunătățirii calității lor. 2. Tratament al pastei de hârtie executat, de obicei, cu ajutorul rafinoarelor cu piatră, după procesul de fierbere. – V. rafina. DOOM
rafináre s. f., g.-d. art. rafinắrii; pl. rafinắri
rafinării
RAFINĂRÍE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; spec. unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie. DOOM
rafinăríe s. f., art. rafinăría, g.-d. art. rafinăríei; pl. rafinăríi, art. rafinăríile
rafinăriile
RAFINĂRÍE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; spec. unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie. DOOM
rafinăríe s. f., art. rafinăría, g.-d. art. rafinăríei; pl. rafinăríi, art. rafinăríile
rafinăriilor
RAFINĂRÍE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; spec. unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie. DOOM
rafinăríe s. f., art. rafinăría, g.-d. art. rafinăríei; pl. rafinăríi, art. rafinăríile
rafinările
RAFINÁRE, rafinări, s. f. Acțiunea de a (se) rafina și rezultatul ei; rafinaj. 1. Proces tehnologic prin care se îndepărtează impuritățile din unele substanțe (alcool, uleiuri, zahăr etc.), în scopul îmbunătățirii calității lor. 2. Tratament al pastei de hârtie executat, de obicei, cu ajutorul rafinoarelor cu piatră, după procesul de fierbere. – V. rafina. DOOM
rafináre s. f., g.-d. art. rafinắrii; pl. rafinắri
rafinărilor
RAFINÁRE, rafinări, s. f. Acțiunea de a (se) rafina și rezultatul ei; rafinaj. 1. Proces tehnologic prin care se îndepărtează impuritățile din unele substanțe (alcool, uleiuri, zahăr etc.), în scopul îmbunătățirii calității lor. 2. Tratament al pastei de hârtie executat, de obicei, cu ajutorul rafinoarelor cu piatră, după procesul de fierbere. – V. rafina. DOOM
rafináre s. f., g.-d. art. rafinắrii; pl. rafinắri
rafistola
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolai
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolam
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolare
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolară
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolarăm
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolarăți
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolase
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolasem
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolaseră
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolaserăm
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolaserăți
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolaseși
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolaseți
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolat
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolat
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolau
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolași
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolați
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolează
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolez
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistoleze
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolezi
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolând
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
rafistolînd
RAFISTOLÁ, rafistolez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A repara sau a îndrepta ceva (sumar și nesistematic). – Din fr. rafistoler.
raflesia
RAFLÉSIA s.f. Floare exotică, cea mai mare din lume, ale cărei petale, lungi de aproape o jumătate de metru, sunt acoperite cu pete roșii și albe și exală un miros cadaveric. [Pron. -si-a. / < fr. rafflesia, cf. sir Raffles – guvernator în Sumatra].
raft
RAFT2, rafturi, s. n. (Înv.; mai ales la pl.) Harnașament de lux. – Din tc. raht. DOOM
raft s. n., pl. ráfturi
raftul
RAFT2, rafturi, s. n. (Înv.; mai ales la pl.) Harnașament de lux. – Din tc. raht. DOOM
raft s. n., pl. ráfturi
raftului
RAFT2, rafturi, s. n. (Înv.; mai ales la pl.) Harnașament de lux. – Din tc. raht. DOOM
raft s. n., pl. ráfturi
rafturi
RAFT2, rafturi, s. n. (Înv.; mai ales la pl.) Harnașament de lux. – Din tc. raht. DOOM
raft s. n., pl. ráfturi
rafturile
RAFT2, rafturi, s. n. (Înv.; mai ales la pl.) Harnașament de lux. – Din tc. raht. DOOM
raft s. n., pl. ráfturi
rafturilor
RAFT2, rafturi, s. n. (Înv.; mai ales la pl.) Harnașament de lux. – Din tc. raht. DOOM
raft s. n., pl. ráfturi
raful
RAF, rafuri, s. n. (Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din magh. dial. raf. Cf. ucr. rafa „gratie”. DOOM
raf (reg.) s. n., pl. ráfuri
rafului
RAF, rafuri, s. n. (Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din magh. dial. raf. Cf. ucr. rafa „gratie”. DOOM
raf (reg.) s. n., pl. ráfuri
rafuri
RAF, rafuri, s. n. (Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din magh. dial. raf. Cf. ucr. rafa „gratie”. DOOM
raf (reg.) s. n., pl. ráfuri
rafurile
RAF, rafuri, s. n. (Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din magh. dial. raf. Cf. ucr. rafa „gratie”. DOOM
raf (reg.) s. n., pl. ráfuri
rafurilor
RAF, rafuri, s. n. (Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din magh. dial. raf. Cf. ucr. rafa „gratie”. DOOM
raf (reg.) s. n., pl. ráfuri
rag
RAG- Element prim de compunere savantă cu sensul de „fisură”. [< gr. rhagas].
rag
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
ragace
RAGÁCI, ragace, s. n. Unealtă în formă de clește cu coadă lungă, folosită la pescuit. – Din rus. rogač. DOOM
ragáci s. n., pl. ragáce
ragacele
RAGÁCI, ragace, s. n. Unealtă în formă de clește cu coadă lungă, folosită la pescuit. – Din rus. rogač. DOOM
ragáci s. n., pl. ragáce
ragacelor
RAGÁCI, ragace, s. n. Unealtă în formă de clește cu coadă lungă, folosită la pescuit. – Din rus. rogač. DOOM
ragáci s. n., pl. ragáce
ragaci
RAGÁCI, ragace, s. n. Unealtă în formă de clește cu coadă lungă, folosită la pescuit. – Din rus. rogač. DOOM
ragáci s. n., pl. ragáce
ragaciul
RAGÁCI, ragace, s. n. Unealtă în formă de clește cu coadă lungă, folosită la pescuit. – Din rus. rogač. DOOM
ragáci s. n., pl. ragáce
ragaciului
RAGÁCI, ragace, s. n. Unealtă în formă de clește cu coadă lungă, folosită la pescuit. – Din rus. rogač. DOOM
ragáci s. n., pl. ragáce
ragada
RAGÁDĂ, ragade, s. f. Rană superficială de formă liniară care se formează pe piele la colțul gurii, la nări, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. – Din fr. rhagade. DOOM
ragádă s. f., g.-d. art. ragádei; pl. ragáde
ragade
RAGÁDĂ, ragade, s. f. Rană superficială de formă liniară care se formează pe piele la colțul gurii, la nări, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. – Din fr. rhagade. DOOM
ragádă s. f., g.-d. art. ragádei; pl. ragáde
ragadei
RAGÁDĂ, ragade, s. f. Rană superficială de formă liniară care se formează pe piele la colțul gurii, la nări, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. – Din fr. rhagade. DOOM
ragádă s. f., g.-d. art. ragádei; pl. ragáde
ragadele
RAGÁDĂ, ragade, s. f. Rană superficială de formă liniară care se formează pe piele la colțul gurii, la nări, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. – Din fr. rhagade. DOOM
ragádă s. f., g.-d. art. ragádei; pl. ragáde
ragadelor
RAGÁDĂ, ragade, s. f. Rană superficială de formă liniară care se formează pe piele la colțul gurii, la nări, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării. – Din fr. rhagade. DOOM
ragádă s. f., g.-d. art. ragádei; pl. ragáde
raganela
RAGANÉLĂ, raganele, s. f. (Muz.) Instrument autofon care prin învârtire produce un zbârnâit ca morișca (4). – Din it. raganella.
raganele
RAGANÉLĂ, raganele, s. f. (Muz.) Instrument autofon care prin învârtire produce un zbârnâit ca morișca (4). – Din it. raganella.
raganelei
RAGANÉLĂ, raganele, s. f. (Muz.) Instrument autofon care prin învârtire produce un zbârnâit ca morișca (4). – Din it. raganella.
raganelele
RAGANÉLĂ, raganele, s. f. (Muz.) Instrument autofon care prin învârtire produce un zbârnâit ca morișca (4). – Din it. raganella.
raganelelor
RAGANÉLĂ, raganele, s. f. (Muz.) Instrument autofon care prin învârtire produce un zbârnâit ca morișca (4). – Din it. raganella.
rage
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
ragea
RAGEÁ, ragele, s. f. (Înv.) Rugăminte, cerere. [Var.: (reg.) răgeá s. f.] – Din tc. ricā.
rageal
RAGEÁL, rageli, s. m. (Înv.) Ministru sau mare demnitar al Porții Otomane. – Din tc. rical.
ragem
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
ragere
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
ragere
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere.
raget
RẮGET, răgete, s. n. Zbieretul scos de vitele cornute și de alte animale (v. muget); p. ext. răcnet scos de om. Se clătină, scoțînd un răget. VORNIC, P. 207. Nu mai auzea nici cîrîitul găinilor, nici răgetul unei vaci care-și chema vițelul despărțit. REBREANU, R. I 146. Balaurul scoase din piept un răget de durere, de se cutremură pămîntul. POPESCU, B. II 21. ◊ Fig. La cel dintîi răget suprapămîntesc al exploziei, Mitrea se prăbuși cu fața în jos. SADOVEANU, M. C. 105. Răgetul și boncăluitul tălăngilor umpleau aerul ca în vremuri de răzmiriță. ANGHEL, PR. 109. – Variantă: (învechit) ráget (ALECSANDRI, P. III 14) s. n.
rageți
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
raghilă
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel. DOOM
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
ragi
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
ragie
-RAGÍE Element prim de compunere savantă cu sensul de „scurgere”, „ruptură”, „curgere”. [Cf. fr. -rhagie, it. -ragia, cf. gr. rhage – ruptură].
ragil
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
ragila
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel. DOOM
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
ragile
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel. DOOM
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
ragile
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
ragilei
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel. DOOM
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
ragilele
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel. DOOM
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
ragilelor
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel. DOOM
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
ragili
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
ragilă
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. DOOM
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
raglan
RAGLÁN, raglane, s. n. 1. Croială specială a unor obiecte de îmbrăcăminte, la care mâneca pornește de la răscroiala gulerului. 2. Palton sau pardesiu cu o asemenea croială. – Din fr. raglan. DOOM
raglán (ra-glan) s. n., pl. ragláne
raglan
RAGLÁN s.n. 1. Croială specială pentru paltoane și pardesie, caracterizată prin aceea că mâneca pornește chiar de sub guler. 2. Pardesiu sau palton cu asemenea croială. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. raglan, cf. Lord Raglan – general englez].
raglane
RAGLÁN, raglane, s. n. 1. Croială specială a unor obiecte de îmbrăcăminte, la care mâneca pornește de la răscroiala gulerului. 2. Palton sau pardesiu cu o asemenea croială. – Din fr. raglan. DOOM
raglán (ra-glan) s. n., pl. ragláne
raglanele
RAGLÁN, raglane, s. n. 1. Croială specială a unor obiecte de îmbrăcăminte, la care mâneca pornește de la răscroiala gulerului. 2. Palton sau pardesiu cu o asemenea croială. – Din fr. raglan. DOOM
raglán (ra-glan) s. n., pl. ragláne
raglanelor
RAGLÁN, raglane, s. n. 1. Croială specială a unor obiecte de îmbrăcăminte, la care mâneca pornește de la răscroiala gulerului. 2. Palton sau pardesiu cu o asemenea croială. – Din fr. raglan. DOOM
raglán (ra-glan) s. n., pl. ragláne
raglanul
RAGLÁN, raglane, s. n. 1. Croială specială a unor obiecte de îmbrăcăminte, la care mâneca pornește de la răscroiala gulerului. 2. Palton sau pardesiu cu o asemenea croială. – Din fr. raglan. DOOM
raglán (ra-glan) s. n., pl. ragláne
raglanului
RAGLÁN, raglane, s. n. 1. Croială specială a unor obiecte de îmbrăcăminte, la care mâneca pornește de la răscroiala gulerului. 2. Palton sau pardesiu cu o asemenea croială. – Din fr. raglan. DOOM
raglán (ra-glan) s. n., pl. ragláne
ragtime
RAGTIME, ragtime-uri, s. n. Stil pianistic la modă în perioada 1896-1917, reprezentând unul dintre elementele constitutive ale jazzului și caracterizat printr-o muzică veselă și optimistă, în tempo moderat, cu formă simetrică. ◊ (Adjectival) Dans ragtime. [Pr.: régtaĭm] – Cuv. engl. DOOM
ragtime (angl.) [pron. régtaĭm] s. n., art. ragtime-ul; pl. ragtime-uri.
ragă
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
rahagii
RAHATGÍU s. m. v. rahagiu. DOOM
rahagíu (înv.) s. m., art. rahagíul; pl. rahagíi, art. rahagíii (-gi-ii)
rahagiii
RAHATGÍU s. m. v. rahagiu. DOOM
rahagíu (înv.) s. m., art. rahagíul; pl. rahagíi, art. rahagíii (-gi-ii)
rahagiilor
RAHATGÍU s. m. v. rahagiu. DOOM
rahagíu (înv.) s. m., art. rahagíul; pl. rahagíi, art. rahagíii (-gi-ii)
rahagiu
RAHATGÍU s. m. v. rahagiu. DOOM
rahagíu (înv.) s. m., art. rahagíul; pl. rahagíi, art. rahagíii (-gi-ii)
rahagiul
RAHATGÍU s. m. v. rahagiu. DOOM
rahagíu (înv.) s. m., art. rahagíul; pl. rahagíi, art. rahagíii (-gi-ii)
rahagiului
RAHATGÍU s. m. v. rahagiu. DOOM
rahagíu (înv.) s. m., art. rahagíul; pl. rahagíi, art. rahagíii (-gi-ii)
rahat
RAHÁT, (1) rahaturi, s. n., (2) rahați, s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦ Fig. (Fam.) Lucru fără importanță. 2. (Fam.) Excrement. – Din tc. rahat[lokum]. DOOM
rahát2 (produs de cofetărie) s. n., (lucruri fără importanță) (fam.) pl. raháturi
rahat
RAHÁT, (1) rahaturi, s. n., (2) rahați, s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦ Fig. (Fam.) Lucru fără importanță. 2. (Fam.) Excrement. – Din tc. rahat[lokum].
rahatgiu
RAHATGÍU s. m. v. rahagiu. DOOM
rahagíu (înv.) s. m., art. rahagíul; pl. rahagíi, art. rahagíii (-gi-ii)
rahatlocum
RAHATLOCÚM s. n. (Turcism) Rahat. – Tc. rahatlokum.
rahatul
RAHÁT, (1) rahaturi, s. n., (2) rahați, s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦ Fig. (Fam.) Lucru fără importanță. 2. (Fam.) Excrement. – Din tc. rahat[lokum].
rahatului
RAHÁT, (1) rahaturi, s. n., (2) rahați, s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦ Fig. (Fam.) Lucru fără importanță. 2. (Fam.) Excrement. – Din tc. rahat[lokum].
rahaturi
RAHÁT, (1) rahaturi, s. n., (2) rahați, s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦ Fig. (Fam.) Lucru fără importanță. 2. (Fam.) Excrement. – Din tc. rahat[lokum].
rahaturile
RAHÁT, (1) rahaturi, s. n., (2) rahați, s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦ Fig. (Fam.) Lucru fără importanță. 2. (Fam.) Excrement. – Din tc. rahat[lokum].
rahaturilor
RAHÁT, (1) rahaturi, s. n., (2) rahați, s. m. 1. S. n. Produs de cofetărie cu aspect gelatinos, fabricat din sirop de zahăr, amidon și diferite substanțe aromatice și prezentat de obicei în formă de cuburi mici. ♦ Fig. (Fam.) Lucru fără importanță. 2. (Fam.) Excrement. – Din tc. rahat[lokum].
rahi
RAHI- Element prim de compunere savantă cu semnificatia „(referitor la) coloana vertebrală” sau „măduva spinării”. [< fr., it. rachi-, cf. gr. rachis].
rahialgia
RAHIALGÍE, rahialgii, s. f. Durere (nevralgică) de-a lungul coloanei vertebrale. [Pr.: -hi-al-] – Din fr. rachialgie. DOOM
rahialgíe (-hi-al-) s. f., art. rahialgía, g.-d. art. rahialgíei; pl. rahialgíi, art. rahialgíile
rahialgie
RAHIALGÍE, rahialgii, s. f. Durere (nevralgică) de-a lungul coloanei vertebrale. [Pr.: -hi-al-] – Din fr. rachialgie. DOOM
rahialgíe (-hi-al-) s. f., art. rahialgía, g.-d. art. rahialgíei; pl. rahialgíi, art. rahialgíile
rahialgiei
RAHIALGÍE, rahialgii, s. f. Durere (nevralgică) de-a lungul coloanei vertebrale. [Pr.: -hi-al-] – Din fr. rachialgie. DOOM
rahialgíe (-hi-al-) s. f., art. rahialgía, g.-d. art. rahialgíei; pl. rahialgíi, art. rahialgíile
rahialgii
RAHIALGÍE, rahialgii, s. f. Durere (nevralgică) de-a lungul coloanei vertebrale. [Pr.: -hi-al-] – Din fr. rachialgie. DOOM
rahialgíe (-hi-al-) s. f., art. rahialgía, g.-d. art. rahialgíei; pl. rahialgíi, art. rahialgíile
rahialgiile
RAHIALGÍE, rahialgii, s. f. Durere (nevralgică) de-a lungul coloanei vertebrale. [Pr.: -hi-al-] – Din fr. rachialgie. DOOM
rahialgíe (-hi-al-) s. f., art. rahialgía, g.-d. art. rahialgíei; pl. rahialgíi, art. rahialgíile
rahialgiilor
RAHIALGÍE, rahialgii, s. f. Durere (nevralgică) de-a lungul coloanei vertebrale. [Pr.: -hi-al-] – Din fr. rachialgie. DOOM
rahialgíe (-hi-al-) s. f., art. rahialgía, g.-d. art. rahialgíei; pl. rahialgíi, art. rahialgíile
rahianestezia
RAHIANESTEZÍE s. f. Anestezie obținută în urma unei injectări, prin puncție, în canalul rahidian a unei substanțe anestezice; anestezie rahidiană. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. ráchianesthésie. DOOM
!rahianestezíe (-hi-a-nes-/-an-es-) s. f., art. rahianestezía, g.-d. rahianestezíi, art. rahianestezíei
rahianestezic
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezica
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezice
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezicei
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezicele
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezicelor
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezici
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezicii
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezicilor
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezicul
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezicului
RAHIANESTÉZIC, -Ă, rahianestezici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) cu acțiune anestezică locală, care se injectează în canalul rahidian. [Pr.: -hi-a-] – Din rahianestezie. DOOM
!rahianestézic (-hi-a-nes-/-an-es-) adj. m., pl. rahianestézici; f. rahianestézică, pl. rahianestézice
rahianestezie
RAHIANESTEZÍE s. f. Anestezie obținută în urma unei injectări, prin puncție, în canalul rahidian a unei substanțe anestezice; anestezie rahidiană. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. ráchianesthésie. DOOM
!rahianestezíe (-hi-a-nes-/-an-es-) s. f., art. rahianestezía, g.-d. rahianestezíi, art. rahianestezíei
rahianesteziei
RAHIANESTEZÍE s. f. Anestezie obținută în urma unei injectări, prin puncție, în canalul rahidian a unei substanțe anestezice; anestezie rahidiană. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. ráchianesthésie. DOOM
!rahianestezíe (-hi-a-nes-/-an-es-) s. f., art. rahianestezía, g.-d. rahianestezíi, art. rahianestezíei
rahianestezii
RAHIANESTEZÍE s. f. Anestezie obținută în urma unei injectări, prin puncție, în canalul rahidian a unei substanțe anestezice; anestezie rahidiană. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. ráchianesthésie. DOOM
!rahianestezíe (-hi-a-nes-/-an-es-) s. f., art. rahianestezía, g.-d. rahianestezíi, art. rahianestezíei
rahianesteziile
RAHIANESTEZÍE s. f. Anestezie obținută în urma unei injectări, prin puncție, în canalul rahidian a unei substanțe anestezice; anestezie rahidiană. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. ráchianesthésie. DOOM
!rahianestezíe (-hi-a-nes-/-an-es-) s. f., art. rahianestezía, g.-d. rahianestezíi, art. rahianestezíei
rahianesteziilor
RAHIANESTEZÍE s. f. Anestezie obținută în urma unei injectări, prin puncție, în canalul rahidian a unei substanțe anestezice; anestezie rahidiană. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. ráchianesthésie. DOOM
!rahianestezíe (-hi-a-nes-/-an-es-) s. f., art. rahianestezía, g.-d. rahianestezíi, art. rahianestezíei
rahicenteza
RAHICENTÉZĂ, rahicenteze, s. f. Introducere a unui ac de seringă în spațiul dintre două vertebre, pentru a face un tratament, o anestezie etc. – Din fr. rachicentèse. DOOM
rahicentéză s. f., g.-d. art. rahicentézei; pl. rahicentéze
rahicenteze
RAHICENTÉZĂ, rahicenteze, s. f. Introducere a unui ac de seringă în spațiul dintre două vertebre, pentru a face un tratament, o anestezie etc. – Din fr. rachicentèse. DOOM
rahicentéză s. f., g.-d. art. rahicentézei; pl. rahicentéze
rahicentezei
RAHICENTÉZĂ, rahicenteze, s. f. Introducere a unui ac de seringă în spațiul dintre două vertebre, pentru a face un tratament, o anestezie etc. – Din fr. rachicentèse. DOOM
rahicentéză s. f., g.-d. art. rahicentézei; pl. rahicentéze
rahicentezele
RAHICENTÉZĂ, rahicenteze, s. f. Introducere a unui ac de seringă în spațiul dintre două vertebre, pentru a face un tratament, o anestezie etc. – Din fr. rachicentèse. DOOM
rahicentéză s. f., g.-d. art. rahicentézei; pl. rahicentéze
rahicentezelor
RAHICENTÉZĂ, rahicenteze, s. f. Introducere a unui ac de seringă în spațiul dintre două vertebre, pentru a face un tratament, o anestezie etc. – Din fr. rachicentèse. DOOM
rahicentéză s. f., g.-d. art. rahicentézei; pl. rahicentéze
rahidian
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidiana
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidianul
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidianului
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidiene
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidienei
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidienele
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidienelor
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidieni
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidienii
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahidienilor
RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ◊ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien. DOOM
rahidián (-di-an) adj. m., pl. rahidiéni (-di-eni); f. rahidiánă, pl. rahidiéne
rahis
RÁHIS s. n. 1. (Anat.) Măduva spinării. 2. (Bot.) Ax central în lungul căruia se înșiră o serie întreagă de organe asemănătoare între ele. – Din fr. rachis. DOOM
ráhis s. n.
rahisinteza
RAHISINTÉZĂ, rahisinteze, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se urmărește solidarizarea mai multor vertebre. – Rahi[dian] + sinteză.
rahisinteze
RAHISINTÉZĂ, rahisinteze, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se urmărește solidarizarea mai multor vertebre. – Rahi[dian] + sinteză.
rahisintezei
RAHISINTÉZĂ, rahisinteze, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se urmărește solidarizarea mai multor vertebre. – Rahi[dian] + sinteză.
rahisintezele
RAHISINTÉZĂ, rahisinteze, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se urmărește solidarizarea mai multor vertebre. – Rahi[dian] + sinteză.
rahisintezelor
RAHISINTÉZĂ, rahisinteze, s. f. Intervenție chirurgicală prin care se urmărește solidarizarea mai multor vertebre. – Rahi[dian] + sinteză.
rahisul
RÁHIS s. n. 1. (Anat.) Măduva spinării. 2. (Bot.) Ax central în lungul căruia se înșiră o serie întreagă de organe asemănătoare între ele. – Din fr. rachis. DOOM
ráhis s. n.
rahisului
RÁHIS s. n. 1. (Anat.) Măduva spinării. 2. (Bot.) Ax central în lungul căruia se înșiră o serie întreagă de organe asemănătoare între ele. – Din fr. rachis. DOOM
ráhis s. n.
rahitic
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahitica
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahitice
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahiticei
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahiticele
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahiticelor
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahitici
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahiticii
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahiticilor
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahiticul
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahiticului
RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique. DOOM
rahític adj. m., pl. rahítici; f. rahítică, pl. rahítice
rahitism
RAHITÍSM s. n. Boală caracteristică primei copilării, provocată de lipsa vitaminei D, care produce tulburări în metabolismul fosforului și al calciului, cu repercusiuni, în special, asupra sistemului osos. – Din fr. rachitisme. DOOM
rahitísm s. n.
rahitismul
RAHITÍSM s. n. Boală caracteristică primei copilării, provocată de lipsa vitaminei D, care produce tulburări în metabolismul fosforului și al calciului, cu repercusiuni, în special, asupra sistemului osos. – Din fr. rachitisme. DOOM
rahitísm s. n.
rahitismului
RAHITÍSM s. n. Boală caracteristică primei copilării, provocată de lipsa vitaminei D, care produce tulburări în metabolismul fosforului și al calciului, cu repercusiuni, în special, asupra sistemului osos. – Din fr. rachitisme. DOOM
rahitísm s. n.
rahtivan
RAHTIVÁN, rahtivani, s. m. (Turcism învechit) Slujbaș însărcinat cu ținerea rafturilor la caii domnești. După aceștia veneau comișii, rahtivanii și postelnicii călări. FILIMON, la CADE.
rai
RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec. DOOM
!rai (paradis, roată) s. n., pl. ráiuri
raia
RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā. DOOM
raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele
raia
raiá (raiéle), s. f. – (Mold.) Șipcă. Pol. reja (Cihac, II, 303).
raiale
RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā. DOOM
raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele
raialei
RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā. DOOM
raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele
raialele
RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā. DOOM
raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele
raialelor
RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā. DOOM
raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele
raiaua
RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā. DOOM
raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele
raid
RAID, raiduri, s. n. 1. Incursiune rapidă de nave sau de avioane făcută (individual sau în grup) în spațiul unei țări străine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave pe un itinerar prestabilit, în scopul unor recunoașteri, al unor cercetări științifice etc. 3. (În sintagma) Raid-anchetă = anchetă pe o anumită temă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc. – Din fr. raid. DOOM
raid-anchétă s. n., pl. ráiduri-anchétă
raidul
RAID, raiduri, s. n. 1. Incursiune rapidă de nave sau de avioane făcută (individual sau în grup) în spațiul unei țări străine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave pe un itinerar prestabilit, în scopul unor recunoașteri, al unor cercetări științifice etc. 3. (În sintagma) Raid-anchetă = anchetă pe o anumită temă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc. – Din fr. raid. DOOM
raid-anchétă s. n., pl. ráiduri-anchétă
raidului
RAID, raiduri, s. n. 1. Incursiune rapidă de nave sau de avioane făcută (individual sau în grup) în spațiul unei țări străine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave pe un itinerar prestabilit, în scopul unor recunoașteri, al unor cercetări științifice etc. 3. (În sintagma) Raid-anchetă = anchetă pe o anumită temă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc. – Din fr. raid. DOOM
raid-anchétă s. n., pl. ráiduri-anchétă
raiduri
RAID, raiduri, s. n. 1. Incursiune rapidă de nave sau de avioane făcută (individual sau în grup) în spațiul unei țări străine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave pe un itinerar prestabilit, în scopul unor recunoașteri, al unor cercetări științifice etc. 3. (În sintagma) Raid-anchetă = anchetă pe o anumită temă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc. – Din fr. raid. DOOM
raid-anchétă s. n., pl. ráiduri-anchétă
raidurile
RAID, raiduri, s. n. 1. Incursiune rapidă de nave sau de avioane făcută (individual sau în grup) în spațiul unei țări străine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave pe un itinerar prestabilit, în scopul unor recunoașteri, al unor cercetări științifice etc. 3. (În sintagma) Raid-anchetă = anchetă pe o anumită temă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc. – Din fr. raid. DOOM
raid-anchétă s. n., pl. ráiduri-anchétă
raidurilor
RAID, raiduri, s. n. 1. Incursiune rapidă de nave sau de avioane făcută (individual sau în grup) în spațiul unei țări străine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave pe un itinerar prestabilit, în scopul unor recunoașteri, al unor cercetări științifice etc. 3. (În sintagma) Raid-anchetă = anchetă pe o anumită temă efectuată în diferite întreprinderi, localități etc. – Din fr. raid. DOOM
raid-anchétă s. n., pl. ráiduri-anchétă
raiforme
RAIFÓRME s.f.pl. (Zool.) Ordin de pești cu corpul în formă de disc, datorită dezvoltării mari a înotătoarelor pectorale, care trăiesc pe fundul mării în apropiere de coaste. [Pron. ra-i-. / et. incertă].
raigras
RAIGRÁS s.n. Plantă erbacee din familia gramineelor, însămânțată pentru peluze, terenuri sportive, pășuni etc. [Pron. rai-. / < fr. ray-grass, engl. ryegrass, cf. germ. Raigras]. DOOM
ráigras (rai-gras) s. n.
raigrasul
RAIGRÁS s.n. Plantă erbacee din familia gramineelor, însămânțată pentru peluze, terenuri sportive, pășuni etc. [Pron. rai-. / < fr. ray-grass, engl. ryegrass, cf. germ. Raigras]. DOOM
ráigras (rai-gras) s. n.
raigrasului
RAIGRÁS s.n. Plantă erbacee din familia gramineelor, însămânțată pentru peluze, terenuri sportive, pășuni etc. [Pron. rai-. / < fr. ray-grass, engl. ryegrass, cf. germ. Raigras]. DOOM
ráigras (rai-gras) s. n.
raihuzi
raihúzi s. m. pl. – (Trans.) Pantaloni. Germ. Reithosen (Scriban).
raină
ráină (-ne), s. f. – Cratiță. Origine îndoielnică. După Scriban, din germ. reine „curățare”. În Trans. și Banat.
raioane
RAIÓN, raioane, s. n. 1. Unitate teritorial-administrativă în cadrul unei regiuni din România și în București, între 1950 și 1968. 2. Parte a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon. DOOM
raión (-ion) s. n., pl. raioáne
raioanele
RAIÓN, raioane, s. n. 1. Unitate teritorial-administrativă în cadrul unei regiuni din România și în București, între 1950 și 1968. 2. Parte a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon. DOOM
raión (-ion) s. n., pl. raioáne
raioanelor
RAIÓN, raioane, s. n. 1. Unitate teritorial-administrativă în cadrul unei regiuni din România și în București, între 1950 și 1968. 2. Parte a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon. DOOM
raión (-ion) s. n., pl. raioáne
raion
RAIÓN, raioane, s. n. 1. Unitate teritorial-administrativă în cadrul unei regiuni din România și în București, între 1950 și 1968. 2. Parte a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon. DOOM
raión (-ion) s. n., pl. raioáne
raiona
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionai
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raional
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionala
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionale
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionalei
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionalele
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionalelor
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionali
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionalii
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionalilor
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionalul
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionalului
RAIONÁL, -Ă, raionali, -e, adj. Care aparține raionului (1), privitor la raion. [Pr.: ra-io-] – Raion + suf. -al. DOOM
raionál (-io-) adj. m., pl. raionáli; f. raionálă, pl. raionále
raionam
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionare
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionare
RAIONÁRE, raionări, s. f. Acțiunea de a raiona și rezultatul ei. [Pr.: ra-io-] – V. raiona. DOOM
raionáre (-io-) s. f., g.-d. art. raionắrii; pl. raionắri
raionarea
RAIONÁRE, raionări, s. f. Acțiunea de a raiona și rezultatul ei. [Pr.: ra-io-] – V. raiona. DOOM
raionáre (-io-) s. f., g.-d. art. raionắrii; pl. raionắri
raionară
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionarăm
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionarăți
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionase
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionasem
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionaseră
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionaserăm
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionaserăți
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionaseși
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionaseți
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionat
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionat
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion.
raionau
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionași
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionați
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionează
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionez
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raioneze
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionezi
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionul
RAIÓN, raioane, s. n. 1. Unitate teritorial-administrativă în cadrul unei regiuni din România și în București, între 1950 și 1968. 2. Parte a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon. DOOM
raión (-ion) s. n., pl. raioáne
raionului
RAIÓN, raioane, s. n. 1. Unitate teritorial-administrativă în cadrul unei regiuni din România și în București, între 1950 și 1968. 2. Parte a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon. DOOM
raión (-ion) s. n., pl. raioáne
raionând
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionînd
RAIONÁ, raionez, vb. I. Tranz. 1. A împărți în raioane (1). 2. A repartiza pe raioane (2). [Pr.: ra-io-] – Din raion. DOOM
raioná (a ~) (-io-) vb., ind. prez. 3 raioneáză
raionări
RAIONÁRE, raionări, s. f. Acțiunea de a raiona și rezultatul ei. [Pr.: ra-io-] – V. raiona. DOOM
raionáre (-io-) s. f., g.-d. art. raionắrii; pl. raionắri
raionării
RAIONÁRE, raionări, s. f. Acțiunea de a raiona și rezultatul ei. [Pr.: ra-io-] – V. raiona. DOOM
raionáre (-io-) s. f., g.-d. art. raionắrii; pl. raionắri
raionările
RAIONÁRE, raionări, s. f. Acțiunea de a raiona și rezultatul ei. [Pr.: ra-io-] – V. raiona. DOOM
raionáre (-io-) s. f., g.-d. art. raionắrii; pl. raionắri
raionărilor
RAIONÁRE, raionări, s. f. Acțiunea de a raiona și rezultatul ei. [Pr.: ra-io-] – V. raiona. DOOM
raionáre (-io-) s. f., g.-d. art. raionắrii; pl. raionắri
raisonneur
RAISONNEUR s.m. v. rezoner.
raita
ráita interj. – Atenție! strigăt în timpul rondului. Mag. rajta (Cihac, II, 522). – Der. raită, s. f. (incursiune; vizită, excursie).
raita
RÁITĂ, raite, s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fără opriri (mari), trecere în grabă pe undeva, vizită scurtă. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta. DOOM
ráită (fam.) (rai-) s. f., g.-d. art. ráitei; pl. ráite
raite
RÁITĂ, raite, s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fără opriri (mari), trecere în grabă pe undeva, vizită scurtă. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta. DOOM
ráită (fam.) (rai-) s. f., g.-d. art. ráitei; pl. ráite
raitei
RÁITĂ, raite, s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fără opriri (mari), trecere în grabă pe undeva, vizită scurtă. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta. DOOM
ráită (fam.) (rai-) s. f., g.-d. art. ráitei; pl. ráite
raitele
RÁITĂ, raite, s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fără opriri (mari), trecere în grabă pe undeva, vizită scurtă. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta. DOOM
ráită (fam.) (rai-) s. f., g.-d. art. ráitei; pl. ráite
raitelor
RÁITĂ, raite, s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fără opriri (mari), trecere în grabă pe undeva, vizită scurtă. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta. DOOM
ráită (fam.) (rai-) s. f., g.-d. art. ráitei; pl. ráite
raităr
ráităr (-ri), s. m. – Călăreț. – Var. raiter. Germ. Reiter, prin intermediul pol. rajter, rus. rejtar (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
raiul
RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec. DOOM
!rai (paradis, roată) s. n., pl. ráiuri
raiului
RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec. DOOM
!rai (paradis, roată) s. n., pl. ráiuri
raiuri
RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec. DOOM
!rai (paradis, roată) s. n., pl. ráiuri
raiurile
RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec. DOOM
!rai (paradis, roată) s. n., pl. ráiuri
raiurilor
RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec. DOOM
!rai (paradis, roată) s. n., pl. ráiuri
rajah
RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. DOOM
rajáh s. m., pl. rajáhi
rajahi
RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. DOOM
rajáh s. m., pl. rajáhi
rajahii
RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. DOOM
rajáh s. m., pl. rajáhi
rajahilor
RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. DOOM
rajáh s. m., pl. rajáhi
rajahul
RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. DOOM
rajáh s. m., pl. rajáhi
rajahului
RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. DOOM
rajáh s. m., pl. rajáhi
raket
raket, rakeți s. m. 1. infractor periculos provenit din spațiul fostei U.R.S.S., acționând după 1989 pe teritoriul României, specializat în atacuri armate asupra autovehiculelor de pe șosele. 2. membru al unor organizații rusești de tip mafiot.
ral
RAL, raluri, s. n. Zgomot caracteristic al respirației în afecțiunile bronhiilor sau ale alveolelor pulmonare. – Din fr. râle. DOOM
ral s. n., pl. ráluri
ralanti
RALANTÍ, ralantiuri, s. n. Mers încetinit al motoarelor cu ardere internă. – Din fr. ralenti. DOOM
ralantí s. n., art. ralantíul; pl. ralantíuri
ralantiul
RALANTÍ, ralantiuri, s. n. Mers încetinit al motoarelor cu ardere internă. – Din fr. ralenti. DOOM
ralantí s. n., art. ralantíul; pl. ralantíuri
ralantiului
RALANTÍ, ralantiuri, s. n. Mers încetinit al motoarelor cu ardere internă. – Din fr. ralenti. DOOM
ralantí s. n., art. ralantíul; pl. ralantíuri
ralantiuri
RALANTÍ, ralantiuri, s. n. Mers încetinit al motoarelor cu ardere internă. – Din fr. ralenti. DOOM
ralantí s. n., art. ralantíul; pl. ralantíuri
ralantiurile
RALANTÍ, ralantiuri, s. n. Mers încetinit al motoarelor cu ardere internă. – Din fr. ralenti. DOOM
ralantí s. n., art. ralantíul; pl. ralantíuri
ralantiurilor
RALANTÍ, ralantiuri, s. n. Mers încetinit al motoarelor cu ardere internă. – Din fr. ralenti. DOOM
ralantí s. n., art. ralantíul; pl. ralantíuri
ralantizare
RALANTIZÁRE s.f. (Rar) Scădere a intensității unei mișcări, a vitezei, (fig.) a energiei. [După fr. ralentissement].
ralantizarea
RALANTIZÁRE s.f. (Rar) Scădere a intensității unei mișcări, a vitezei, (fig.) a energiei. [După fr. ralentissement].
ralantizări
RALANTIZÁRE s.f. (Rar) Scădere a intensității unei mișcări, a vitezei, (fig.) a energiei. [După fr. ralentissement].
ralantizării
RALANTIZÁRE s.f. (Rar) Scădere a intensității unei mișcări, a vitezei, (fig.) a energiei. [După fr. ralentissement].
ralia
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliai
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliam
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliare
RALIÉRE, ralieri, s. f. Faptul de a se ralia [Pr.: -li-e-. – Var.: (înv.) raliáre s. f.] – V. ralia. DOOM
raliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. raliérii; pl. raliéri
raliară
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliarăm
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliarăți
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliase
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliasem
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliaseră
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliaserăm
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliaserăți
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliaseși
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliaseți
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliat
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliau
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliază
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliași
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliați
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
ralid
RALÍD, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau semiacvatice de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt (Rallidae); (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés. DOOM
ralíd s. n., pl. ralíde
ralide
RALÍD, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau semiacvatice de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt (Rallidae); (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés. DOOM
ralíd s. n., pl. ralíde
ralidele
RALÍD, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau semiacvatice de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt (Rallidae); (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés. DOOM
ralíd s. n., pl. ralíde
ralidelor
RALÍD, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau semiacvatice de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt (Rallidae); (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés. DOOM
ralíd s. n., pl. ralíde
ralidul
RALÍD, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau semiacvatice de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt (Rallidae); (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés. DOOM
ralíd s. n., pl. ralíde
ralidului
RALÍD, ralide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau semiacvatice de talie mică sau mijlocie, cu cioc scurt (Rallidae); (și la sg.) pasăre din această familie. – Din fr. rallidés. DOOM
ralíd s. n., pl. ralíde
ralie
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliem
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliere
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliere
RALIÉRE, ralieri, s. f. Faptul de a se ralia [Pr.: -li-e-. – Var.: (înv.) raliáre s. f.] – V. ralia. DOOM
raliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. raliérii; pl. raliéri
ralierea
RALIÉRE, ralieri, s. f. Faptul de a se ralia [Pr.: -li-e-. – Var.: (înv.) raliáre s. f.] – V. ralia. DOOM
raliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. raliérii; pl. raliéri
ralieri
RALIÉRE, ralieri, s. f. Faptul de a se ralia [Pr.: -li-e-. – Var.: (înv.) raliáre s. f.] – V. ralia. DOOM
raliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. raliérii; pl. raliéri
ralierii
RALIÉRE, ralieri, s. f. Faptul de a se ralia [Pr.: -li-e-. – Var.: (înv.) raliáre s. f.] – V. ralia. DOOM
raliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. raliérii; pl. raliéri
ralierile
RALIÉRE, ralieri, s. f. Faptul de a se ralia [Pr.: -li-e-. – Var.: (înv.) raliáre s. f.] – V. ralia. DOOM
raliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. raliérii; pl. raliéri
ralierilor
RALIÉRE, ralieri, s. f. Faptul de a se ralia [Pr.: -li-e-. – Var.: (înv.) raliáre s. f.] – V. ralia. DOOM
raliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. raliérii; pl. raliéri
raliez
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
ralieze
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliezi
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliforma
RALIFÓRME s.f.pl. Ordin de păsări, cuprinzând ralidele; (la sg.) pasăre din acest ordin. [Sg. raliformă. / < fr. ralliformes].
raliforme
RALIFÓRME s.f.pl. Ordin de păsări, cuprinzând ralidele; (la sg.) pasăre din acest ordin. [Sg. raliformă. / < fr. ralliformes].
raliformei
RALIFÓRME s.f.pl. Ordin de păsări, cuprinzând ralidele; (la sg.) pasăre din acest ordin. [Sg. raliformă. / < fr. ralliformes].
raliformele
RALIFÓRME s.f.pl. Ordin de păsări, cuprinzând ralidele; (la sg.) pasăre din acest ordin. [Sg. raliformă. / < fr. ralliformes].
raliformelor
RALIFÓRME s.f.pl. Ordin de păsări, cuprinzând ralidele; (la sg.) pasăre din acest ordin. [Sg. raliformă. / < fr. ralliformes].
raliind
RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier. DOOM
raliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 raliáză, 1 pl. raliém (-li-em); conj. prez. 3 să raliéze; ger. raliínd (-li-ind)
raliu
RALÍU, raliuri, s. n. Cursă automobilistică de regularitate pe distanțe mari, combinată adesea cu probe speciale (de viteză, îndemânare etc.). – Din fr. rallye. DOOM
ralíu s. n., art. ralíul; pl. ralíuri
raliul
RALÍU, raliuri, s. n. Cursă automobilistică de regularitate pe distanțe mari, combinată adesea cu probe speciale (de viteză, îndemânare etc.). – Din fr. rallye. DOOM
ralíu s. n., art. ralíul; pl. ralíuri
raliului
RALÍU, raliuri, s. n. Cursă automobilistică de regularitate pe distanțe mari, combinată adesea cu probe speciale (de viteză, îndemânare etc.). – Din fr. rallye. DOOM
ralíu s. n., art. ralíul; pl. ralíuri
raliuri
RALÍU, raliuri, s. n. Cursă automobilistică de regularitate pe distanțe mari, combinată adesea cu probe speciale (de viteză, îndemânare etc.). – Din fr. rallye. DOOM
ralíu s. n., art. ralíul; pl. ralíuri
raliurile
RALÍU, raliuri, s. n. Cursă automobilistică de regularitate pe distanțe mari, combinată adesea cu probe speciale (de viteză, îndemânare etc.). – Din fr. rallye. DOOM
ralíu s. n., art. ralíul; pl. ralíuri
raliurilor
RALÍU, raliuri, s. n. Cursă automobilistică de regularitate pe distanțe mari, combinată adesea cu probe speciale (de viteză, îndemânare etc.). – Din fr. rallye. DOOM
ralíu s. n., art. ralíul; pl. ralíuri
raliță
RÁRIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formând șanțuri. 2. (La pl. art.) Șir de trei stele din constelația Orion. [Var.: ráliță s. f.] – Din bg. ralița (apropiat prin etimologie populară de rar). DOOM
ráriță (unealtă) s. f., g.-d. art. ráriței; pl. rárițe
rallentando
RALLENTÁNDO adv. (Muz.; indică modul de execuție) Rărind progresiv tempoul mișcării. – Cuv. it. DOOM
*rallentándo (it.) adv.; abr. rall./rallent.
ralul
RAL, raluri, s. n. Zgomot caracteristic al respirației în afecțiunile bronhiilor sau ale alveolelor pulmonare. – Din fr. râle. DOOM
ral s. n., pl. ráluri
ralului
RAL, raluri, s. n. Zgomot caracteristic al respirației în afecțiunile bronhiilor sau ale alveolelor pulmonare. – Din fr. râle. DOOM
ral s. n., pl. ráluri
raluri
RAL, raluri, s. n. Zgomot caracteristic al respirației în afecțiunile bronhiilor sau ale alveolelor pulmonare. – Din fr. râle. DOOM
ral s. n., pl. ráluri
ralurile
RAL, raluri, s. n. Zgomot caracteristic al respirației în afecțiunile bronhiilor sau ale alveolelor pulmonare. – Din fr. râle. DOOM
ral s. n., pl. ráluri
ralurilor
RAL, raluri, s. n. Zgomot caracteristic al respirației în afecțiunile bronhiilor sau ale alveolelor pulmonare. – Din fr. râle. DOOM
ral s. n., pl. ráluri
ram
RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură. DOOM
ram s. n., pl. rámuri
rama
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
rama
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame. DOOM
rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
ramadan
RAMAZÁN s. n. v. ramadan. DOOM
ramazán s. n.
ramadanul
RAMAZÁN s. n. v. ramadan. DOOM
ramazán s. n.
ramadanului
RAMAZÁN s. n. v. ramadan. DOOM
ramazán s. n.
ramai
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramam
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramare
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramare
RAMÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.
ramarea
RAMÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.
ramaria
BURÉTE bureți, s. m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți = doar n-am înnebunit! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).
ramară
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramarăm
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramarăți
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramase
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramasem
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramaseră
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramaserăm
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramaserăți
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramaseși
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramaseți
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramat
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramau
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramazan
RAMAZÁN s. n. v. ramadan. DOOM
ramazán s. n.
ramazanul
RAMAZÁN s. n. v. ramadan. DOOM
ramazán s. n.
ramazanului
RAMAZÁN s. n. v. ramadan. DOOM
ramazán s. n.
ramași
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramați
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
rambleia
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiai
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiaj
RAMBLEIÁJ, rambleiaje, s. n. Rambleiere. [Pr.: -ble-iaj] – Din fr. remblayage. DOOM
rambleiáj s. n., pl. rambleiáje
rambleiaje
RAMBLEIÁJ, rambleiaje, s. n. Rambleiere. [Pr.: -ble-iaj] – Din fr. remblayage. DOOM
rambleiáj s. n., pl. rambleiáje
rambleiajele
RAMBLEIÁJ, rambleiaje, s. n. Rambleiere. [Pr.: -ble-iaj] – Din fr. remblayage. DOOM
rambleiáj s. n., pl. rambleiáje
rambleiajelor
RAMBLEIÁJ, rambleiaje, s. n. Rambleiere. [Pr.: -ble-iaj] – Din fr. remblayage. DOOM
rambleiáj s. n., pl. rambleiáje
rambleiajul
RAMBLEIÁJ, rambleiaje, s. n. Rambleiere. [Pr.: -ble-iaj] – Din fr. remblayage. DOOM
rambleiáj s. n., pl. rambleiáje
rambleiajului
RAMBLEIÁJ, rambleiaje, s. n. Rambleiere. [Pr.: -ble-iaj] – Din fr. remblayage. DOOM
rambleiáj s. n., pl. rambleiáje
rambleiam
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiară
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiarăm
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiarăți
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiase
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiasem
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiaseră
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiaserăm
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiaserăți
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiaseși
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiaseți
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiat
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiat
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer.
rambleiator
RAMBLEIATÓR, rambleiatori, s. m. Muncitor miner care execută lucrări de rambleiere. [Pr.: -ble-i-a-] – Rambleia + suf. -tor (după fr. rembleyeur).
rambleiatori
RAMBLEIATÓR, rambleiatori, s. m. Muncitor miner care execută lucrări de rambleiere. [Pr.: -ble-i-a-] – Rambleia + suf. -tor (după fr. rembleyeur).
rambleiatorii
RAMBLEIATÓR, rambleiatori, s. m. Muncitor miner care execută lucrări de rambleiere. [Pr.: -ble-i-a-] – Rambleia + suf. -tor (după fr. rembleyeur).
rambleiatorilor
RAMBLEIATÓR, rambleiatori, s. m. Muncitor miner care execută lucrări de rambleiere. [Pr.: -ble-i-a-] – Rambleia + suf. -tor (după fr. rembleyeur).
rambleiatorul
RAMBLEIATÓR, rambleiatori, s. m. Muncitor miner care execută lucrări de rambleiere. [Pr.: -ble-i-a-] – Rambleia + suf. -tor (după fr. rembleyeur).
rambleiatorului
RAMBLEIATÓR, rambleiatori, s. m. Muncitor miner care execută lucrări de rambleiere. [Pr.: -ble-i-a-] – Rambleia + suf. -tor (după fr. rembleyeur).
rambleiau
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiază
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiași
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiați
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleie
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiem
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiere
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiere
RAMBLEIÉRE, rambleieri, s. f. Acțiunea de a rambleia și rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operațiilor de umplere cu steril, cu deșeuri rezultate de la prepararea substanțelor minerale utile, cu nisip, cu prundiș etc. a golurilor rămase în urma unor excavări subterane. 2. Ansamblul operațiilor de executare a unei umpluturi de pământ sau a unui rambleu de drum sau de cale ferată. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia. DOOM
rambleiére s. f., g.-d. art. rambleiérii; pl. rambleiéri
rambleierea
RAMBLEIÉRE, rambleieri, s. f. Acțiunea de a rambleia și rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operațiilor de umplere cu steril, cu deșeuri rezultate de la prepararea substanțelor minerale utile, cu nisip, cu prundiș etc. a golurilor rămase în urma unor excavări subterane. 2. Ansamblul operațiilor de executare a unei umpluturi de pământ sau a unui rambleu de drum sau de cale ferată. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia. DOOM
rambleiére s. f., g.-d. art. rambleiérii; pl. rambleiéri
rambleieri
RAMBLEIÉRE, rambleieri, s. f. Acțiunea de a rambleia și rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operațiilor de umplere cu steril, cu deșeuri rezultate de la prepararea substanțelor minerale utile, cu nisip, cu prundiș etc. a golurilor rămase în urma unor excavări subterane. 2. Ansamblul operațiilor de executare a unei umpluturi de pământ sau a unui rambleu de drum sau de cale ferată. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia. DOOM
rambleiére s. f., g.-d. art. rambleiérii; pl. rambleiéri
rambleierii
RAMBLEIÉRE, rambleieri, s. f. Acțiunea de a rambleia și rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operațiilor de umplere cu steril, cu deșeuri rezultate de la prepararea substanțelor minerale utile, cu nisip, cu prundiș etc. a golurilor rămase în urma unor excavări subterane. 2. Ansamblul operațiilor de executare a unei umpluturi de pământ sau a unui rambleu de drum sau de cale ferată. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia. DOOM
rambleiére s. f., g.-d. art. rambleiérii; pl. rambleiéri
rambleierile
RAMBLEIÉRE, rambleieri, s. f. Acțiunea de a rambleia și rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operațiilor de umplere cu steril, cu deșeuri rezultate de la prepararea substanțelor minerale utile, cu nisip, cu prundiș etc. a golurilor rămase în urma unor excavări subterane. 2. Ansamblul operațiilor de executare a unei umpluturi de pământ sau a unui rambleu de drum sau de cale ferată. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia. DOOM
rambleiére s. f., g.-d. art. rambleiérii; pl. rambleiéri
rambleierilor
RAMBLEIÉRE, rambleieri, s. f. Acțiunea de a rambleia și rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operațiilor de umplere cu steril, cu deșeuri rezultate de la prepararea substanțelor minerale utile, cu nisip, cu prundiș etc. a golurilor rămase în urma unor excavări subterane. 2. Ansamblul operațiilor de executare a unei umpluturi de pământ sau a unui rambleu de drum sau de cale ferată. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia. DOOM
rambleiére s. f., g.-d. art. rambleiérii; pl. rambleiéri
rambleiez
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleieze
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleiezi
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleind
RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer. DOOM
rambleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 rambleiáză, 1 pl. rambleiém; conj. prez. 3 să rambleiéze; ger. rambleínd
rambleu
RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai. DOOM
rambléu s. n., art. rambléul; pl. rambléuri
rambleul
RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai. DOOM
rambléu s. n., art. rambléul; pl. rambléuri
rambleului
RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai. DOOM
rambléu s. n., art. rambléul; pl. rambléuri
rambleuri
RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai. DOOM
rambléu s. n., art. rambléul; pl. rambléuri
rambleurile
RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai. DOOM
rambléu s. n., art. rambléul; pl. rambléuri
rambleurilor
RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai. DOOM
rambléu s. n., art. rambléul; pl. rambléuri
ramburs
RAMBÚRS s. n. Sistem de expediere a unei mărfi cu plata făcută de destinatar la primirea obiectului. A expedia (cu) ramburs. ▭ Pentru suma de o mie de lei să trimeată porumb cu ramburs. SANDU-ALDEA, D. N. 251.
ramburs
RAMBÚRS, rambursuri, s. n. Sistem de expediere a unei mărfi conform căruia destinatarul este obligat, la primire, să achite expeditorului contravaloarea mărfii sau a taxei de transport. ♦ Contravaloarea mărfii sau a taxelor de transport plătită de către destinatar expeditorului. – Din rambursa (derivat regresiv). DOOM
rambúrs s. n., pl. rambúrsuri
rambursa
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursabil
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabila
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabile
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabilei
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabilele
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabilelor
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabili
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabilii
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabililor
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabilul
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursabilului
RAMBURSÁBIL, -Ă, rambursabili, -e, adj. Care poate sau care trebuie să fie rambursat. – Din fr. remboursable. DOOM
rambursábil adj. m., pl. rambursábili; f. rambursábilă, pl. rambursábile
rambursai
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursam
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursare
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursare
RAMBURSÁRE, rambursări, s. f. Acțiunea de a rambursa și rezultatul ei. – V. rambursa. DOOM
rambursáre s. f., g.-d. art. rambursắrii; pl. rambursắri
rambursarea
RAMBURSÁRE, rambursări, s. f. Acțiunea de a rambursa și rezultatul ei. – V. rambursa. DOOM
rambursáre s. f., g.-d. art. rambursắrii; pl. rambursắri
rambursară
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursarăm
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursarăți
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursase
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursasem
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursaseră
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursaserăm
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursaserăți
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursaseși
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursaseți
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursat
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursat
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser.
rambursau
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursași
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursați
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursează
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursez
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
ramburseze
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursezi
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursul
RAMBÚRS, rambursuri, s. n. Sistem de expediere a unei mărfi conform căruia destinatarul este obligat, la primire, să achite expeditorului contravaloarea mărfii sau a taxei de transport. ♦ Contravaloarea mărfii sau a taxelor de transport plătită de către destinatar expeditorului. – Din rambursa (derivat regresiv). DOOM
rambúrs s. n., pl. rambúrsuri
rambursului
RAMBÚRS, rambursuri, s. n. Sistem de expediere a unei mărfi conform căruia destinatarul este obligat, la primire, să achite expeditorului contravaloarea mărfii sau a taxei de transport. ♦ Contravaloarea mărfii sau a taxelor de transport plătită de către destinatar expeditorului. – Din rambursa (derivat regresiv). DOOM
rambúrs s. n., pl. rambúrsuri
rambursuri
RAMBÚRS, rambursuri, s. n. Sistem de expediere a unei mărfi conform căruia destinatarul este obligat, la primire, să achite expeditorului contravaloarea mărfii sau a taxei de transport. ♦ Contravaloarea mărfii sau a taxelor de transport plătită de către destinatar expeditorului. – Din rambursa (derivat regresiv). DOOM
rambúrs s. n., pl. rambúrsuri
rambursurile
RAMBÚRS, rambursuri, s. n. Sistem de expediere a unei mărfi conform căruia destinatarul este obligat, la primire, să achite expeditorului contravaloarea mărfii sau a taxei de transport. ♦ Contravaloarea mărfii sau a taxelor de transport plătită de către destinatar expeditorului. – Din rambursa (derivat regresiv). DOOM
rambúrs s. n., pl. rambúrsuri
rambursurilor
RAMBÚRS, rambursuri, s. n. Sistem de expediere a unei mărfi conform căruia destinatarul este obligat, la primire, să achite expeditorului contravaloarea mărfii sau a taxei de transport. ♦ Contravaloarea mărfii sau a taxelor de transport plătită de către destinatar expeditorului. – Din rambursa (derivat regresiv). DOOM
rambúrs s. n., pl. rambúrsuri
rambursând
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursînd
RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o sumă de bani datorată. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser. DOOM
rambursá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramburseáză
rambursări
RAMBURSÁRE, rambursări, s. f. Acțiunea de a rambursa și rezultatul ei. – V. rambursa. DOOM
rambursáre s. f., g.-d. art. rambursắrii; pl. rambursắri
rambursării
RAMBURSÁRE, rambursări, s. f. Acțiunea de a rambursa și rezultatul ei. – V. rambursa. DOOM
rambursáre s. f., g.-d. art. rambursắrii; pl. rambursắri
rambursările
RAMBURSÁRE, rambursări, s. f. Acțiunea de a rambursa și rezultatul ei. – V. rambursa. DOOM
rambursáre s. f., g.-d. art. rambursắrii; pl. rambursắri
rambursărilor
RAMBURSÁRE, rambursări, s. f. Acțiunea de a rambursa și rezultatul ei. – V. rambursa. DOOM
rambursáre s. f., g.-d. art. rambursắrii; pl. rambursắri
ramca
RÁMCĂ, ramce, s. f. (Tipogr.) Ramă de fier care încadrează forma pentru o mașină de tipar. – Din rus. ramka. DOOM
rámcă s. f., g.-d. art. rámcei; pl. rámce
ramce
RÁMCĂ, ramce, s. f. (Tipogr.) Ramă de fier care încadrează forma pentru o mașină de tipar. – Din rus. ramka. DOOM
rámcă s. f., g.-d. art. rámcei; pl. rámce
ramcei
RÁMCĂ, ramce, s. f. (Tipogr.) Ramă de fier care încadrează forma pentru o mașină de tipar. – Din rus. ramka. DOOM
rámcă s. f., g.-d. art. rámcei; pl. rámce
ramcele
RÁMCĂ, ramce, s. f. (Tipogr.) Ramă de fier care încadrează forma pentru o mașină de tipar. – Din rus. ramka. DOOM
rámcă s. f., g.-d. art. rámcei; pl. rámce
ramcelor
RÁMCĂ, ramce, s. f. (Tipogr.) Ramă de fier care încadrează forma pentru o mașină de tipar. – Din rus. ramka. DOOM
rámcă s. f., g.-d. art. rámcei; pl. rámce
rame
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame. DOOM
rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
ramează
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramei
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame. DOOM
rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
ramele
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame. DOOM
rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
ramelor
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame. DOOM
rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
ramer
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramera
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramere
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramerei
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramerele
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramerelor
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
rameri
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramerii
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramerilor
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramerul
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramerului
RAMÉR, -Ă, rameri, -e, s. m. și f. Persoană (mai ales sportiv) care manevrează ramele unei ambarcații. – Din fr. rameur. DOOM
*raméră (sportivă) s. f., g.-d. art. ramérei; pl. ramére
ramez
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
rameza
RAMÉZĂ, rameze, s. f. Mașină pentru întinderea în lățime și uscarea țesăturilor, prin prinderea lor pe o ramă mobilă care trece printr-un spațiu de uscare în care circulă un curent de aer cald. – Din fr. rameuse[-sécheuse]. DOOM
raméză (mașină) s. f., g.-d. art. ramézei; pl. raméze
rameze
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
rameze
RAMÉZĂ, rameze, s. f. Mașină pentru întinderea în lățime și uscarea țesăturilor, prin prinderea lor pe o ramă mobilă care trece printr-un spațiu de uscare în care circulă un curent de aer cald. – Din fr. rameuse[-sécheuse]. DOOM
raméză (mașină) s. f., g.-d. art. ramézei; pl. raméze
ramezei
RAMÉZĂ, rameze, s. f. Mașină pentru întinderea în lățime și uscarea țesăturilor, prin prinderea lor pe o ramă mobilă care trece printr-un spațiu de uscare în care circulă un curent de aer cald. – Din fr. rameuse[-sécheuse]. DOOM
raméză (mașină) s. f., g.-d. art. ramézei; pl. raméze
ramezele
RAMÉZĂ, rameze, s. f. Mașină pentru întinderea în lățime și uscarea țesăturilor, prin prinderea lor pe o ramă mobilă care trece printr-un spațiu de uscare în care circulă un curent de aer cald. – Din fr. rameuse[-sécheuse]. DOOM
raméză (mașină) s. f., g.-d. art. ramézei; pl. raméze
ramezelor
RAMÉZĂ, rameze, s. f. Mașină pentru întinderea în lățime și uscarea țesăturilor, prin prinderea lor pe o ramă mobilă care trece printr-un spațiu de uscare în care circulă un curent de aer cald. – Din fr. rameuse[-sécheuse]. DOOM
raméză (mașină) s. f., g.-d. art. ramézei; pl. raméze
ramezi
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramforincus
RAMFORÍNCUS s.m. Reptilă zburătoare fosilă de mărimea unui uliu, având un cioc lung, dinți puternici și coadă lungă. [< fr. rhamphorhynque, lat.sc. ramphorynchus, cf. gr. rhamphos – cioc, rhynchos – bot].
ramia
RÁMIE s. f. Plantă textilă cultivată în zonele subtropicale din sud-estul Asiei, ale cărei fibre sunt lungi, elastice și rezistente și din care se fac țesături fine, dantele, mătase artificială etc. (Boehmeria nivea). [Pr.: -mi-e] – Din fr. ramie. DOOM
rámie (-mi-e) s. f., art. rámia (-mi-a), g.-d. rámii, art. rámiei
ramie
RÁMIE s. f. Plantă textilă cultivată în zonele subtropicale din sud-estul Asiei, ale cărei fibre sunt lungi, elastice și rezistente și din care se fac țesături fine, dantele, mătase artificială etc. (Boehmeria nivea). [Pr.: -mi-e] – Din fr. ramie. DOOM
rámie (-mi-e) s. f., art. rámia (-mi-a), g.-d. rámii, art. rámiei
ramiei
RÁMIE s. f. Plantă textilă cultivată în zonele subtropicale din sud-estul Asiei, ale cărei fibre sunt lungi, elastice și rezistente și din care se fac țesături fine, dantele, mătase artificială etc. (Boehmeria nivea). [Pr.: -mi-e] – Din fr. ramie. DOOM
rámie (-mi-e) s. f., art. rámia (-mi-a), g.-d. rámii, art. rámiei
ramifica
RAMIFICÁ, pers. 3 ramífică, vb. I. Refl. (Despre arbori, artere de circulație etc.) A se despărți în două sau în mai multe ramuri. – Din lat. ramificare, fr. ramifier. DOOM
ramificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ramífică
ramificare
RAMIFICÁRE, ramificări, s. f. Faptul de a se ramifica. – V. ramifica. DOOM
ramificáre s. f., g.-d. art. ramificắrii; pl. ramificắri
ramificarea
RAMIFICÁRE, ramificări, s. f. Faptul de a se ramifica. – V. ramifica. DOOM
ramificáre s. f., g.-d. art. ramificắrii; pl. ramificắri
ramificat
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificata
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificate
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificatei
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificatele
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificatelor
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificatul
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificatului
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificați
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificația
RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification. DOOM
ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)
ramificație
RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification. DOOM
ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)
ramificației
RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification. DOOM
ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)
ramificații
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificații
RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification. DOOM
ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)
ramificațiile
RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification. DOOM
ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)
ramificațiilor
RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification. DOOM
ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)
ramificaților
RAMIFICÁT, -Ă, ramificați, -te, adj. Despărțit în ramuri; cu ramificații. – V. ramifica.
ramificațiune
RAMIFICAȚIÚNE s.f. v. ramificație.
ramificări
RAMIFICÁRE, ramificări, s. f. Faptul de a se ramifica. – V. ramifica. DOOM
ramificáre s. f., g.-d. art. ramificắrii; pl. ramificắri
ramificării
RAMIFICÁRE, ramificări, s. f. Faptul de a se ramifica. – V. ramifica. DOOM
ramificáre s. f., g.-d. art. ramificắrii; pl. ramificắri
ramificările
RAMIFICÁRE, ramificări, s. f. Faptul de a se ramifica. – V. ramifica. DOOM
ramificáre s. f., g.-d. art. ramificắrii; pl. ramificắri
ramificărilor
RAMIFICÁRE, ramificări, s. f. Faptul de a se ramifica. – V. ramifica. DOOM
ramificáre s. f., g.-d. art. ramificắrii; pl. ramificắri
ramii
RÁMIE s. f. Plantă textilă cultivată în zonele subtropicale din sud-estul Asiei, ale cărei fibre sunt lungi, elastice și rezistente și din care se fac țesături fine, dantele, mătase artificială etc. (Boehmeria nivea). [Pr.: -mi-e] – Din fr. ramie. DOOM
rámie (-mi-e) s. f., art. rámia (-mi-a), g.-d. rámii, art. rámiei
ramiile
RÁMIE s. f. Plantă textilă cultivată în zonele subtropicale din sud-estul Asiei, ale cărei fibre sunt lungi, elastice și rezistente și din care se fac țesături fine, dantele, mătase artificială etc. (Boehmeria nivea). [Pr.: -mi-e] – Din fr. ramie. DOOM
rámie (-mi-e) s. f., art. rámia (-mi-a), g.-d. rámii, art. rámiei
ramiilor
RÁMIE s. f. Plantă textilă cultivată în zonele subtropicale din sud-estul Asiei, ale cărei fibre sunt lungi, elastice și rezistente și din care se fac țesături fine, dantele, mătase artificială etc. (Boehmeria nivea). [Pr.: -mi-e] – Din fr. ramie. DOOM
rámie (-mi-e) s. f., art. rámia (-mi-a), g.-d. rámii, art. rámiei
ramnunțiana
Ramnunțiana = Rhamnusia.
ramoasa
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramoase
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramoasei
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramoasele
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramoaselor
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramolea
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoleai
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoleala
RAMOLEÁLĂ s. f. Faptul de a se ramoli; starea celui ramolit, ramolisment. – Ramoli + suf. -eală. DOOM
ramoleálă s. f., g.-d. art. ramolélii
ramoleam
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolească
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoleau
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoleați
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoleli
RAMOLEÁLĂ s. f. Faptul de a se ramoli; starea celui ramolit, ramolisment. – Ramoli + suf. -eală. DOOM
ramoleálă s. f., g.-d. art. ramolélii
ramolelii
RAMOLEÁLĂ s. f. Faptul de a se ramoli; starea celui ramolit, ramolisment. – Ramoli + suf. -eală. DOOM
ramoleálă s. f., g.-d. art. ramolélii
ramolesc
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolește
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolești
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoli
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolii
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolim
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolind
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolire
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolire
RAMOLÍRE s. f. Faptul de a se ramoli; ramoleală, ramolisment, ramoliție. – V. ramoli. DOOM
ramolíre s. f., g.-d. art. ramolírii
ramolirea
RAMOLÍRE s. f. Faptul de a se ramoli; ramoleală, ramolisment, ramoliție. – V. ramoli. DOOM
ramolíre s. f., g.-d. art. ramolírii
ramoliri
RAMOLÍRE s. f. Faptul de a se ramoli; ramoleală, ramolisment, ramoliție. – V. ramoli. DOOM
ramolíre s. f., g.-d. art. ramolírii
ramolirii
RAMOLÍRE s. f. Faptul de a se ramoli; ramoleală, ramolisment, ramoliție. – V. ramoli. DOOM
ramolíre s. f., g.-d. art. ramolírii
ramolirile
RAMOLÍRE s. f. Faptul de a se ramoli; ramoleală, ramolisment, ramoliție. – V. ramoli. DOOM
ramolíre s. f., g.-d. art. ramolírii
ramolirilor
RAMOLÍRE s. f. Faptul de a se ramoli; ramoleală, ramolisment, ramoliție. – V. ramoli. DOOM
ramolíre s. f., g.-d. art. ramolírii
ramoliră
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolirăm
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolirăți
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolise
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolisem
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoliseră
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoliserăm
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoliserăți
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoliseși
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoliseți
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolisment
RAMOLISMÉNT s. n. Stare a celui care s-a ramolit. ◊ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement. DOOM
ramolismént s. n.
ramolisment
RAMOLISMÉNT s. n. Ramolire.
ramolismente
RAMOLISMÉNT s. n. Stare a celui care s-a ramolit. ◊ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement. DOOM
ramolismént s. n.
ramolismentele
RAMOLISMÉNT s. n. Stare a celui care s-a ramolit. ◊ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement. DOOM
ramolismént s. n.
ramolismentelor
RAMOLISMÉNT s. n. Stare a celui care s-a ramolit. ◊ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement. DOOM
ramolismént s. n.
ramolismentul
RAMOLISMÉNT s. n. Stare a celui care s-a ramolit. ◊ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement. DOOM
ramolismént s. n.
ramolismentului
RAMOLISMÉNT s. n. Stare a celui care s-a ramolit. ◊ Ramolisment cerebral = necroză a unei porțiuni de țesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulației sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement. DOOM
ramolismént s. n.
ramolit
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramolit
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramolita
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramolite
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramolitei
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramolitele
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramolitelor
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramolitul
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramolitului
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramoliși
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoliți
RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-și pierde, în urma procesului de îmbătrânire, acuitatea, integritatea facultăților intelectuale și fizice. – Din fr. ramollir. DOOM
!ramolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ramoléște, imperf. 3 sg. se ramoleá; conj. prez. 3 să se ramoleáscă
ramoliți
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramoliția
RAMOLÍȚIE s. f. (Rar) Ramolire. – Ramolit + suf. -ie. DOOM
ramolíție (rar) (-ți-e) s. f., art. ramolíția (-ți-a), g.-d. ramolíții, art. ramolíției
ramoliție
RAMOLÍȚIE s. f. (Rar) Ramolire. – Ramolit + suf. -ie. DOOM
ramolíție (rar) (-ți-e) s. f., art. ramolíția (-ți-a), g.-d. ramolíții, art. ramolíției
ramoliției
RAMOLÍȚIE s. f. (Rar) Ramolire. – Ramolit + suf. -ie. DOOM
ramolíție (rar) (-ți-e) s. f., art. ramolíția (-ți-a), g.-d. ramolíții, art. ramolíției
ramoliții
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramoliții
RAMOLÍȚIE s. f. (Rar) Ramolire. – Ramolit + suf. -ie. DOOM
ramolíție (rar) (-ți-e) s. f., art. ramolíția (-ți-a), g.-d. ramolíții, art. ramolíției
ramoliților
RAMOLÍT, -Ă, ramoliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ramolisment. – V. ramoli. DOOM
*ramolít adj. m., s. m., pl. ramolíți; adj. f., s. f. ramolítă, pl. ramolíte
ramonaj
RAMONÁJ s.n. (Alpinism) Escaladare prin interiorul unei formații stâncoase. [< fr. ramonage].
ramonaje
RAMONÁJ s.n. (Alpinism) Escaladare prin interiorul unei formații stâncoase. [< fr. ramonage].
ramonajele
RAMONÁJ s.n. (Alpinism) Escaladare prin interiorul unei formații stâncoase. [< fr. ramonage].
ramonajelor
RAMONÁJ s.n. (Alpinism) Escaladare prin interiorul unei formații stâncoase. [< fr. ramonage].
ramonajul
RAMONÁJ s.n. (Alpinism) Escaladare prin interiorul unei formații stâncoase. [< fr. ramonage].
ramonajului
RAMONÁJ s.n. (Alpinism) Escaladare prin interiorul unei formații stâncoase. [< fr. ramonage].
ramos
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramosa
LUPOÁIE, lupoaie, s. f. 1. (Înv. și reg.) Lupoaică. 2. Plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu flori albăstrui sau albe-gălbui, cu frunze mici ca niște solzi, dăunătoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepă, tutun etc., din care își extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie.
ramosissima
CĂTÍNĂ, cătini, s. f. Numele a două specii de arbuști spinoși: a) cătină roșie, cu frunze mici în formă de solzi, cu flori roz sau albe și cu fructe roșii, cultivat ca gard viu; tamariscă (Tamarix ramosissima); b) cătină albă, cu frunze înguste, lanceolate, argintii, cu flori mici cafenii și cu fructe galbene-portocalii (Hippophaë rhamnoides). – Probabil lat. catena.
ramosul
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramosului
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramosum
BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
ramosus
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.
ramoși
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramoșii
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
ramoșilor
RAMÓS, -OÁSĂ adj. Cu multe ramuri; puternic ramificat. [< fr. rameux].
rampa
RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau, rar, unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe. DOOM
rámpă s. f., g.-d. art. rámpei; pl. rámpe
rampadur
rampadur, -ă, rampaduri, -e s. m., s. f. persoană murdară / neîngrijită.
rampant
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampanta
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampante
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampantei
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampantele
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampantelor
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampantul
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampantului
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampanți
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampanții
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampanților
RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. DOOM
rampánt adj. m., pl. rampánți; f. rampántă, pl. rampánte
rampe
RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau, rar, unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe. DOOM
rámpă s. f., g.-d. art. rámpei; pl. rámpe
rampei
RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau, rar, unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe. DOOM
rámpă s. f., g.-d. art. rámpei; pl. rámpe
rampele
RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau, rar, unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe. DOOM
rámpă s. f., g.-d. art. rámpei; pl. rámpe
rampelor
RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau, rar, unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe. DOOM
rámpă s. f., g.-d. art. rámpei; pl. rámpe
rams
rams (-suri), s. n. – Joc de cărți. Germ. Rams (Tiktin).
ramul
RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură. DOOM
ram s. n., pl. rámuri
ramului
RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură. DOOM
ram s. n., pl. rámuri
ramura
RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram. DOOM
rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri
ramuri
RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură. DOOM
ram s. n., pl. rámuri
ramuri
RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram. DOOM
rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri
ramurii
RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram. DOOM
rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri
ramurile
RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură. DOOM
ram s. n., pl. rámuri
ramurile
RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram. DOOM
rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri
ramurilor
RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură. DOOM
ram s. n., pl. rámuri
ramurilor
RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram. DOOM
rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri
ramând
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramînd
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer. DOOM
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
ramări
RAMÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.
ramării
RAMÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.
ramările
RAMÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.
ramărilor
RAMÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.
rana
RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana. DOOM
ránă s. f., g.-d. art. rắnii; pl. răni
ranch
RANCH, ranch-uri, s. n. Fermă mare pentru creșterea vitelor, specifică vestului Statelor Unite ale Americii și Mexicului. [Pr.: renč] – Din engl. ranch. DOOM
!ranch (fermă) (angl.) [pron. renč] s. n., art. ranch-ul [pron. rénčul]; pl. ranch-uri
ranchiuna
RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din fr. rancune. DOOM
ranchiúnă (-chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúne
ranchiune
RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din fr. rancune. DOOM
ranchiúnă (-chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúne
ranchiunei
RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din fr. rancune. DOOM
ranchiúnă (-chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúne
ranchiunele
RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din fr. rancune. DOOM
ranchiúnă (-chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúne
ranchiunelor
RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din fr. rancune. DOOM
ranchiúnă (-chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiúnei; pl. ranchiúne
ranchiunoasa
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunoase
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunoasei
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunoasele
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunoaselor
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunos
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunosul
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunosului
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunoși
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunoșii
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
ranchiunoșilor
RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux. DOOM
ranchiunós (-chiu-) adj. m., pl. ranchiunóși; f. ranchiunoásă, pl. ranchiunoáse
rancotă
RÁNCOTE s. f. pl. (Regional) Crăci tăiate și aruncate grămadă la un loc; vreascuri.
rand
RAND s.m. Unitatea monetară în Republica Africa de Sud. [Pl. ranzi. / < fr. rand].
randa
RÁNDĂ, rande, s. f. Pânză trapezoidală aflată pe catargul de la pupă. – Din it. randa. DOOM
rándă s. f., g.-d. art. rándei; pl. ránde
randalina
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalina
RANDALÍNĂ, randaline, s. f. Moletă. – Din germ. Randaline. DOOM
randalínă s. f., g.-d. art. randalínei; pl. randalíne
randalinai
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinam
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinare
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinare
RANDALINÁRE, randalinări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a randalina; moletare. – V. randalina.
randalinarea
RANDALINÁRE, randalinări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a randalina; moletare. – V. randalina.
randalinară
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinarăm
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinarăți
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinase
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinasem
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinaseră
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinaserăm
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinaserăți
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinaseși
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinaseți
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinat
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinat
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren.
randalinau
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinași
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinați
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randaline
RANDALÍNĂ, randaline, s. f. Moletă. – Din germ. Randaline. DOOM
randalínă s. f., g.-d. art. randalínei; pl. randalíne
randalinează
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinei
RANDALÍNĂ, randaline, s. f. Moletă. – Din germ. Randaline. DOOM
randalínă s. f., g.-d. art. randalínei; pl. randalíne
randalinele
RANDALÍNĂ, randaline, s. f. Moletă. – Din germ. Randaline. DOOM
randalínă s. f., g.-d. art. randalínei; pl. randalíne
randalinelor
RANDALÍNĂ, randaline, s. f. Moletă. – Din germ. Randaline. DOOM
randalínă s. f., g.-d. art. randalínei; pl. randalíne
randalinez
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalineze
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinezi
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinând
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinînd
RANDALINÁ, randalinez, vb. I. Tranz. A imprima, prin deformare plastică, zimți, striuri, desene, motive ornamentale sau inscripții pe suprafața laterală a unei piese cilindrice, conice etc.; moletare cu ajutorul randalinei. – Din germ. randalieren. DOOM
randaliná (a ~) vb., ind. prez. 3 randalineáză
randalinări
RANDALINÁRE, randalinări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a randalina; moletare. – V. randalina.
randalinării
RANDALINÁRE, randalinări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a randalina; moletare. – V. randalina.
randalinările
RANDALINÁRE, randalinări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a randalina; moletare. – V. randalina.
randalinărilor
RANDALINÁRE, randalinări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a randalina; moletare. – V. randalina.
randament
RANDAMÉNT, randamente, s. n. Capacitate de producție a unui muncitor, a unei mașini, a unui utilaj într-o unitate de timp dată (și în raport cu consumul); raportul dintre efectul obținut și efortul depus într-o activitate, acțiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic sub formă utilă, și valoarea aceleiași mărimi absorbită de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficiență. – Din fr. rendement. DOOM
randamént s. n., pl. randaménte
randament
RANDAMÉNT s.n. 1. Capacitatea de producție a unei întreprinderi industriale sau comerciale, a unui teren agricol, a unui utilaj într-o unitate de timp dată. 2. (Tehn.) Raportul dintre lucrul mecanic produs și energia consumată de un sistem tehnic (mașină, aparat etc.) pentru a produce acel lucru mecanic. [Pl. -te, -turi. / < fr. rendement].
randamente
RANDAMÉNT, randamente, s. n. Capacitate de producție a unui muncitor, a unei mașini, a unui utilaj într-o unitate de timp dată (și în raport cu consumul); raportul dintre efectul obținut și efortul depus într-o activitate, acțiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic sub formă utilă, și valoarea aceleiași mărimi absorbită de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficiență. – Din fr. rendement. DOOM
randamént s. n., pl. randaménte
randamentele
RANDAMÉNT, randamente, s. n. Capacitate de producție a unui muncitor, a unei mașini, a unui utilaj într-o unitate de timp dată (și în raport cu consumul); raportul dintre efectul obținut și efortul depus într-o activitate, acțiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic sub formă utilă, și valoarea aceleiași mărimi absorbită de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficiență. – Din fr. rendement. DOOM
randamént s. n., pl. randaménte
randamentelor
RANDAMÉNT, randamente, s. n. Capacitate de producție a unui muncitor, a unei mașini, a unui utilaj într-o unitate de timp dată (și în raport cu consumul); raportul dintre efectul obținut și efortul depus într-o activitate, acțiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic sub formă utilă, și valoarea aceleiași mărimi absorbită de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficiență. – Din fr. rendement. DOOM
randamént s. n., pl. randaménte
randamentul
RANDAMÉNT, randamente, s. n. Capacitate de producție a unui muncitor, a unei mașini, a unui utilaj într-o unitate de timp dată (și în raport cu consumul); raportul dintre efectul obținut și efortul depus într-o activitate, acțiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic sub formă utilă, și valoarea aceleiași mărimi absorbită de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficiență. – Din fr. rendement. DOOM
randamént s. n., pl. randaménte
randamentului
RANDAMÉNT, randamente, s. n. Capacitate de producție a unui muncitor, a unei mașini, a unui utilaj într-o unitate de timp dată (și în raport cu consumul); raportul dintre efectul obținut și efortul depus într-o activitate, acțiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic sub formă utilă, și valoarea aceleiași mărimi absorbită de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficiență. – Din fr. rendement. DOOM
randamént s. n., pl. randaménte
rande
RÁNDĂ, rande, s. f. Pânză trapezoidală aflată pe catargul de la pupă. – Din it. randa. DOOM
rándă s. f., g.-d. art. rándei; pl. ránde
randei
RÁNDĂ, rande, s. f. Pânză trapezoidală aflată pe catargul de la pupă. – Din it. randa. DOOM
rándă s. f., g.-d. art. rándei; pl. ránde
randele
RÁNDĂ, rande, s. f. Pânză trapezoidală aflată pe catargul de la pupă. – Din it. randa. DOOM
rándă s. f., g.-d. art. rándei; pl. ránde
randelor
RÁNDĂ, rande, s. f. Pânză trapezoidală aflată pe catargul de la pupă. – Din it. randa. DOOM
rándă s. f., g.-d. art. rándei; pl. ránde
randevu
RANDEVÚ s.n. (Franțuzism) Întâlnire (fixată dinainte). [Scris și rendez-vous. / < fr. rendez-vous].
randez
RANDEVÚ s.n. (Franțuzism) Întâlnire (fixată dinainte). [Scris și rendez-vous. / < fr. rendez-vous].
randomiza
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizai
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizam
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizare
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizare
RANDOMIZÁRE, randomizări, s. f. (Englezism) Acțiunea de a randomiza. – V. randomiza.
randomizarea
RANDOMIZÁRE, randomizări, s. f. (Englezism) Acțiunea de a randomiza. – V. randomiza.
randomizară
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizarăm
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizarăți
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizase
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizasem
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizaseră
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizaserăm
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizaserăți
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizaseși
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizaseți
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizat
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizat
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizau
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizași
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizați
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizează
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizez
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizeze
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizezi
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizând
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizînd
RANDOMIZÁ, randomizez, vb. I. Tranz. (Englezism) A distribui întâmplător variantele din câmpul de experiență (pentru eliminarea erorilor experimentale). – Din engl. randomize.
randomizări
RANDOMIZÁRE, randomizări, s. f. (Englezism) Acțiunea de a randomiza. – V. randomiza.
randomizării
RANDOMIZÁRE, randomizări, s. f. (Englezism) Acțiunea de a randomiza. – V. randomiza.
randomizările
RANDOMIZÁRE, randomizări, s. f. (Englezism) Acțiunea de a randomiza. – V. randomiza.
randomizărilor
RANDOMIZÁRE, randomizări, s. f. (Englezism) Acțiunea de a randomiza. – V. randomiza.
ranflua
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluai
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluam
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluare
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluare
RANFLUÁRE, ranfluări, s. f. Operație de readucere la suprafață și de punere în stare de plutire a unei nave scufundate. [Pr.: -flu-a-] – După fr. renflouer. DOOM
ranfluáre (-flu-a-) s. f., g.-d. art. ranfluắrii; pl. ranfluắri
ranfluarea
RANFLUÁRE, ranfluări, s. f. Operație de readucere la suprafață și de punere în stare de plutire a unei nave scufundate. [Pr.: -flu-a-] – După fr. renflouer. DOOM
ranfluáre (-flu-a-) s. f., g.-d. art. ranfluắrii; pl. ranfluắri
ranfluară
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluarăm
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluarăți
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluase
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluasem
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluaseră
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluaserăm
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluaserăți
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluaseși
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluaseți
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluat
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluat
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluau
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluași
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluați
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluează
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluez
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranflueze
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluezi
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluând
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluînd
RANFLUÁ vb. I. tr. (Mar.) A ridica de pe fund și a repune în stare de plutire (o navă scufundată). [Pron. -flu-a. / < fr. renflouer].
ranfluări
RANFLUÁRE, ranfluări, s. f. Operație de readucere la suprafață și de punere în stare de plutire a unei nave scufundate. [Pr.: -flu-a-] – După fr. renflouer. DOOM
ranfluáre (-flu-a-) s. f., g.-d. art. ranfluắrii; pl. ranfluắri
ranfluării
RANFLUÁRE, ranfluări, s. f. Operație de readucere la suprafață și de punere în stare de plutire a unei nave scufundate. [Pr.: -flu-a-] – După fr. renflouer. DOOM
ranfluáre (-flu-a-) s. f., g.-d. art. ranfluắrii; pl. ranfluắri
ranfluările
RANFLUÁRE, ranfluări, s. f. Operație de readucere la suprafață și de punere în stare de plutire a unei nave scufundate. [Pr.: -flu-a-] – După fr. renflouer. DOOM
ranfluáre (-flu-a-) s. f., g.-d. art. ranfluắrii; pl. ranfluắri
ranfluărilor
RANFLUÁRE, ranfluări, s. f. Operație de readucere la suprafață și de punere în stare de plutire a unei nave scufundate. [Pr.: -flu-a-] – După fr. renflouer. DOOM
ranfluáre (-flu-a-) s. f., g.-d. art. ranfluắrii; pl. ranfluắri
ranforsa
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsai
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsaj
RANFORSÁJ, ranforsaje, s. n. Ranforsare; spec. întărire a suspensiei la automobile. – Din fr. renforçage.
ranforsam
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsare
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsare
RANFORSÁRE, ranforsări, s. f. Acțiunea de a ranforsa și rezultatul ei. – V. ranforsa. DOOM
ranforsáre s. f., g.-d. art. ranforsắrii
ranforsarea
RANFORSÁRE, ranforsări, s. f. Acțiunea de a ranforsa și rezultatul ei. – V. ranforsa. DOOM
ranforsáre s. f., g.-d. art. ranforsắrii
ranforsară
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsarăm
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsarăți
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsase
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsasem
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsaseră
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsaserăm
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsaserăți
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsaseși
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsaseți
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsat
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsat
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsata
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsate
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsatei
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsatele
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsatelor
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsatul
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsatului
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsau
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsași
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsați
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsați
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsații
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsaților
RANFORSÁT, -Ă, ranforsați, -te, adj. Care este întărit cu ranforturi. ◊ Suspensie ranforsată = suspensie mai rezistentă la caroseriile de automobil. – V. ranforsa.
ranforsează
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsez
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforseze
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsezi
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsând
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsînd
RANFORSÁ, ranforsez, vb. I. Tranz. 1. (Tehn.) A întări o piesă sau o construcție metalică cu ajutorul unor bare, nervuri sau grinzi, pentru mărirea rigidității lor. 2. A suplimenta numărul vehiculelor din rețeaua transportului în comun în perioada orelor de vârf. – Din fr. renforcer. DOOM
ranforsá (a ~) vb., ind. prez. 3 ranforseáză
ranforsări
RANFORSÁRE, ranforsări, s. f. Acțiunea de a ranforsa și rezultatul ei. – V. ranforsa. DOOM
ranforsáre s. f., g.-d. art. ranforsắrii
ranforsării
RANFORSÁRE, ranforsări, s. f. Acțiunea de a ranforsa și rezultatul ei. – V. ranforsa. DOOM
ranforsáre s. f., g.-d. art. ranforsắrii
ranforsările
RANFORSÁRE, ranforsări, s. f. Acțiunea de a ranforsa și rezultatul ei. – V. ranforsa. DOOM
ranforsáre s. f., g.-d. art. ranforsắrii
ranforsărilor
RANFORSÁRE, ranforsări, s. f. Acțiunea de a ranforsa și rezultatul ei. – V. ranforsa. DOOM
ranforsáre s. f., g.-d. art. ranforsắrii
ranfort
RANFÓRT s.n. Întăritură (formată din una sau mai multe piese) care susține o (parte de) construcție. [Pl. -uri, (s.m.) -rți. / < fr. renfort].
ranfort
RANFÓRT, ranforturi, s. n. Piesă sau ansamblu de piese care servesc pentru a întări o construcție sau anumite părți ale unei construcții, asigurând rigiditatea acestora. – Din fr. renfort. DOOM
ranfórt s. n., pl. ranfórturi
ranfortul
RANFÓRT, ranforturi, s. n. Piesă sau ansamblu de piese care servesc pentru a întări o construcție sau anumite părți ale unei construcții, asigurând rigiditatea acestora. – Din fr. renfort. DOOM
ranfórt s. n., pl. ranfórturi
ranfortului
RANFÓRT, ranforturi, s. n. Piesă sau ansamblu de piese care servesc pentru a întări o construcție sau anumite părți ale unei construcții, asigurând rigiditatea acestora. – Din fr. renfort. DOOM
ranfórt s. n., pl. ranfórturi
ranforturi
RANFÓRT, ranforturi, s. n. Piesă sau ansamblu de piese care servesc pentru a întări o construcție sau anumite părți ale unei construcții, asigurând rigiditatea acestora. – Din fr. renfort. DOOM
ranfórt s. n., pl. ranfórturi
ranforturile
RANFÓRT, ranforturi, s. n. Piesă sau ansamblu de piese care servesc pentru a întări o construcție sau anumite părți ale unei construcții, asigurând rigiditatea acestora. – Din fr. renfort. DOOM
ranfórt s. n., pl. ranfórturi
ranforturilor
RANFÓRT, ranforturi, s. n. Piesă sau ansamblu de piese care servesc pentru a întări o construcție sau anumite părți ale unei construcții, asigurând rigiditatea acestora. – Din fr. renfort. DOOM
ranfórt s. n., pl. ranfórturi
rang
RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen intr-un șir. 3. (Înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang. DOOM
!prim rang (de ~) loc. adj.
ranga
RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de oțel folosită ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec. DOOM
rángă s. f., g.-d. art. rắngii; pl. răngi
ranger
RANGER, rangeri, s. m. Soldat într-o unitate de șoc în armata americană. [Pr.: réĭnğăr] – Din engl. ranger. DOOM
ranger (angl.) [pron. réĭnğăr] s. m., pl. rangeri
rangul
RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen intr-un șir. 3. (Înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang. DOOM
!prim rang (de ~) loc. adj.
rangului
RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen intr-un șir. 3. (Înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang. DOOM
!prim rang (de ~) loc. adj.
ranguri
RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen intr-un șir. 3. (Înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang. DOOM
!prim rang (de ~) loc. adj.
rangurile
RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen intr-un șir. 3. (Înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang. DOOM
!prim rang (de ~) loc. adj.
rangurilor
RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen intr-un șir. 3. (Înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang. DOOM
!prim rang (de ~) loc. adj.
ranicultura
RANICULTÚRĂ s.f. Cultura broaștelor de baltă comestibile; batracocultură. [Cf. it. ranicoltura < lat. rana – broască, cultura – creștere].
raniculturi
RANICULTÚRĂ s.f. Cultura broaștelor de baltă comestibile; batracocultură. [Cf. it. ranicoltura < lat. rana – broască, cultura – creștere].
raniculturii
RANICULTÚRĂ s.f. Cultura broaștelor de baltă comestibile; batracocultură. [Cf. it. ranicoltura < lat. rana – broască, cultura – creștere].
ranița
RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umăr) de militari, de vânători, de turiști etc. și care servește la transportarea comodă a alimentelor și a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec. DOOM
rániță s. f., g.-d. art. rániței; pl. ránițe
ranițe
RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umăr) de militari, de vânători, de turiști etc. și care servește la transportarea comodă a alimentelor și a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec. DOOM
rániță s. f., g.-d. art. rániței; pl. ránițe
raniței
RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umăr) de militari, de vânători, de turiști etc. și care servește la transportarea comodă a alimentelor și a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec. DOOM
rániță s. f., g.-d. art. rániței; pl. ránițe
ranițele
RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umăr) de militari, de vânători, de turiști etc. și care servește la transportarea comodă a alimentelor și a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec. DOOM
rániță s. f., g.-d. art. rániței; pl. ránițe
ranițelor
RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umăr) de militari, de vânători, de turiști etc. și care servește la transportarea comodă a alimentelor și a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec. DOOM
rániță s. f., g.-d. art. rániței; pl. ránițe
ranjir
ranjír (-ruri), s. n. – Șir de soldați în ordinea înălțimii lor. Germ. rangieren „a aranja”, prin intermediul rus. ranžir (Scriban).
rantia
RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcăminte de către călugări. – Cf. ucr. r a n t u h. DOOM
rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)
rantie
RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcăminte de către călugări. – Cf. ucr. r a n t u h. DOOM
rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)
rantiei
RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcăminte de către călugări. – Cf. ucr. r a n t u h. DOOM
rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)
rantii
RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcăminte de către călugări. – Cf. ucr. r a n t u h. DOOM
rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)
rantiile
RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcăminte de către călugări. – Cf. ucr. r a n t u h. DOOM
rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)
rantiilor
RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcăminte de către călugări. – Cf. ucr. r a n t u h. DOOM
rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)
ranunculacee
RANUNCULACÉE, ranunculacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate (otrăvitoare) cu tuberculi sau rizomi, frunze alterne, flori bisexuate, fructe folicule, nucule sau bace; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. renonculacée. DOOM
ranunculacée s. f., art. ranunculacéea, g.-d. art. ranunculacéei; pl. ranunculacée
ranunculaceea
RANUNCULACÉE, ranunculacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate (otrăvitoare) cu tuberculi sau rizomi, frunze alterne, flori bisexuate, fructe folicule, nucule sau bace; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. renonculacée. DOOM
ranunculacée s. f., art. ranunculacéea, g.-d. art. ranunculacéei; pl. ranunculacée
ranunculaceei
RANUNCULACÉE, ranunculacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate (otrăvitoare) cu tuberculi sau rizomi, frunze alterne, flori bisexuate, fructe folicule, nucule sau bace; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. renonculacée. DOOM
ranunculacée s. f., art. ranunculacéea, g.-d. art. ranunculacéei; pl. ranunculacée
ranunculaceele
RANUNCULACÉE, ranunculacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate (otrăvitoare) cu tuberculi sau rizomi, frunze alterne, flori bisexuate, fructe folicule, nucule sau bace; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. renonculacée. DOOM
ranunculacée s. f., art. ranunculacéea, g.-d. art. ranunculacéei; pl. ranunculacée
ranunculaceelor
RANUNCULACÉE, ranunculacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate (otrăvitoare) cu tuberculi sau rizomi, frunze alterne, flori bisexuate, fructe folicule, nucule sau bace; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. renonculacée. DOOM
ranunculacée s. f., art. ranunculacéea, g.-d. art. ranunculacéei; pl. ranunculacée
ranunculoides
PĂȘTÍȚĂ, păștițe, s. f. Plantă erbacee mică, cu una sau cu două flori galbene-aurii, acoperite pe dinafară cu peri moi; păscuță, floarea-paștilor (Anemone ranunculoides). – Paști + suf. -iță.
ranunculus
PICIÓR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.
ranversa
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversai
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversam
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversare
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversare
RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa. DOOM
!ranversáre (rar) s. f., g.-d. art. ranversắrii; pl. ranversắri
ranversarea
RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa. DOOM
!ranversáre (rar) s. f., g.-d. art. ranversắrii; pl. ranversắri
ranversară
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversarăm
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversarăți
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversase
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversasem
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversaseră
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversaserăm
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversaserăți
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversaseși
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversaseți
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversat
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversat
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser.
ranversau
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversași
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversați
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversează
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversez
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranverseze
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversezi
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversând
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversînd
RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser. DOOM
ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză
ranversări
RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa. DOOM
!ranversáre (rar) s. f., g.-d. art. ranversắrii; pl. ranversắri
ranversării
RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa. DOOM
!ranversáre (rar) s. f., g.-d. art. ranversắrii; pl. ranversắri
ranversările
RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa. DOOM
!ranversáre (rar) s. f., g.-d. art. ranversắrii; pl. ranversắri
ranversărilor
RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa. DOOM
!ranversáre (rar) s. f., g.-d. art. ranversắrii; pl. ranversắri
ranț
ranț (-țuri), s. n. – Cută, zbîrcitură. Mag. ránc (Gáldi, Dict., 154). În Trans., înv.
rap
RAP s. n. Gen de muzică ușoară, influențat de rock and roll, caracterizat prin rostirea sacadată a textului pe fondul monoton al unei baterii. [Pr.: rep] – Din engl. rap. DOOM
rap (angl.) [pron. rep] s. n., art. rapul
rapa
RÁPIȚĂ s. f. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu tulpina lungă, subțire și ramificată și cu flori galbene, cultivate pentru semințele lor bogate în ulei (Brassica napus oleifera și Brassica rapa oleifera). – Din bg. rapița.
rapace
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacea
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacei
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacele
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacelor
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacelui
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapaci
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacii
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacilor
RAPÁCE, rapaci, -ce, adj. Hrăpăreț, lacom, apucător, hapsân. – Din fr., it. rapace, lat. rapax, -acis. DOOM
rapáce adj. m., pl. rapáci; f. sg. și pl. rapáce
rapacitate
RAPACITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapace; cupiditate, lăcomie. – Din fr. rapacité, lat. rapacitas, -atis. DOOM
rapacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. rapacitắții
rapacitatea
RAPACITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapace; cupiditate, lăcomie. – Din fr. rapacité, lat. rapacitas, -atis. DOOM
rapacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. rapacitắții
rapacități
RAPACITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapace; cupiditate, lăcomie. – Din fr. rapacité, lat. rapacitas, -atis. DOOM
rapacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. rapacitắții
rapacității
RAPACITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapace; cupiditate, lăcomie. – Din fr. rapacité, lat. rapacitas, -atis. DOOM
rapacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. rapacitắții
rapakiwi
RAPAKÍWI s. n. Varietate roșie de granit, cu structura porfirică, cristalizată, utilizată ca material de construcție și ca ornament. – Din fr. rapakiwi. DOOM
rapakíwi (-ki-wi) s. n., art. rapakíwiul
rapakiwiul
RAPAKÍWI s. n. Varietate roșie de granit, cu structura porfirică, cristalizată, utilizată ca material de construcție și ca ornament. – Din fr. rapakiwi. DOOM
rapakíwi (-ki-wi) s. n., art. rapakíwiul
rapakiwiului
RAPAKÍWI s. n. Varietate roșie de granit, cu structura porfirică, cristalizată, utilizată ca material de construcție și ca ornament. – Din fr. rapakiwi. DOOM
rapakíwi (-ki-wi) s. n., art. rapakíwiul
rapanghel
RAPANGHÉL, rapanghele, s. n. (Pop.; în expr.) A lua (pe cineva) la rapanghel (sau rapanghele) = a certa, a lua (pe cineva) la bătaie. – Din ngr. paranghelía „instrucție”. DOOM
rapanghél (în expr.) (pop.) s. n., pl. rapanghéle
rapanghele
RAPANGHÉL, rapanghele, s. n. (Pop.; în expr.) A lua (pe cineva) la rapanghel (sau rapanghele) = a certa, a lua (pe cineva) la bătaie. – Din ngr. paranghelía „instrucție”. DOOM
rapanghél (în expr.) (pop.) s. n., pl. rapanghéle
rapanghelele
RAPANGHÉL, rapanghele, s. n. (Pop.; în expr.) A lua (pe cineva) la rapanghel (sau rapanghele) = a certa, a lua (pe cineva) la bătaie. – Din ngr. paranghelía „instrucție”. DOOM
rapanghél (în expr.) (pop.) s. n., pl. rapanghéle
rapanghelelor
RAPANGHÉL, rapanghele, s. n. (Pop.; în expr.) A lua (pe cineva) la rapanghel (sau rapanghele) = a certa, a lua (pe cineva) la bătaie. – Din ngr. paranghelía „instrucție”. DOOM
rapanghél (în expr.) (pop.) s. n., pl. rapanghéle
rapanghelul
RAPANGHÉL, rapanghele, s. n. (Pop.; în expr.) A lua (pe cineva) la rapanghel (sau rapanghele) = a certa, a lua (pe cineva) la bătaie. – Din ngr. paranghelía „instrucție”. DOOM
rapanghél (în expr.) (pop.) s. n., pl. rapanghéle
rapanghelului
RAPANGHÉL, rapanghele, s. n. (Pop.; în expr.) A lua (pe cineva) la rapanghel (sau rapanghele) = a certa, a lua (pe cineva) la bătaie. – Din ngr. paranghelía „instrucție”. DOOM
rapanghél (în expr.) (pop.) s. n., pl. rapanghéle
rapel
RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel. DOOM
rapél s. n., pl. rapéluri
rapel
RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.
rapelul
RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.
rapelului
RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.
rapeluri
RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.
rapelurile
RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.
rapelurilor
RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.
raphanus
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.
rapid
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapida
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapide
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapidei
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapidele
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapidelor
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapiditate
RAPIDITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapid; viteză mare, repeziciune, iuțeală. – Din fr. rapidité, lat. rapiditas, -atis. DOOM
rapiditáte s. f., g.-d. art. rapiditắții
rapiditatea
RAPIDITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapid; viteză mare, repeziciune, iuțeală. – Din fr. rapidité, lat. rapiditas, -atis. DOOM
rapiditáte s. f., g.-d. art. rapiditắții
rapidități
RAPIDITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapid; viteză mare, repeziciune, iuțeală. – Din fr. rapidité, lat. rapiditas, -atis. DOOM
rapiditáte s. f., g.-d. art. rapiditắții
rapidității
RAPIDITÁTE s. f. Însușirea de a fi rapid; viteză mare, repeziciune, iuțeală. – Din fr. rapidité, lat. rapiditas, -atis. DOOM
rapiditáte s. f., g.-d. art. rapiditắții
rapidul
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapidului
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapiera
RAPIÉRĂ, rapiere, s. f. (Rar) Spadă cu lama fină. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. rapière. DOOM
rapiéră (rar) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. rapiérei; pl. rapiére
rapiere
RAPIÉRĂ, rapiere, s. f. (Rar) Spadă cu lama fină. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. rapière. DOOM
rapiéră (rar) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. rapiérei; pl. rapiére
rapierei
RAPIÉRĂ, rapiere, s. f. (Rar) Spadă cu lama fină. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. rapière. DOOM
rapiéră (rar) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. rapiérei; pl. rapiére
rapierele
RAPIÉRĂ, rapiere, s. f. (Rar) Spadă cu lama fină. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. rapière. DOOM
rapiéră (rar) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. rapiérei; pl. rapiére
rapierelor
RAPIÉRĂ, rapiere, s. f. (Rar) Spadă cu lama fină. [Pr.: -pi-e-] – Din fr. rapière. DOOM
rapiéră (rar) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. rapiérei; pl. rapiére
rapizi
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapizii
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapizilor
RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s. n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se mișcă, se desfășoară, se execută cu repeziciune. ◊ Tren rapid (și substantivat, n.) = tren care circulă cu viteză mare și care oprește numai în stațiile importante. II. S. n. 1. Canal cu pantă mai mare decât panta critică și care racordează două tronsoane ale unui curs de apă situate la înălțimi diferite. 2. (Geol.) Cataractă (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus. DOOM
rapíd2 s. n., pl. rapíde
rapița
RÁPIȚĂ s. f. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu tulpina lungă, subțire și ramificată și cu flori galbene, cultivate pentru semințele lor bogate în ulei (Brassica napus oleifera și Brassica rapa oleifera). – Din bg. rapița. DOOM
rápiță s. f., g.-d. art. rápiței
rapițe
RÁPIȚĂ s. f. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu tulpina lungă, subțire și ramificată și cu flori galbene, cultivate pentru semințele lor bogate în ulei (Brassica napus oleifera și Brassica rapa oleifera). – Din bg. rapița. DOOM
rápiță s. f., g.-d. art. rápiței
rapiței
RÁPIȚĂ s. f. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu tulpina lungă, subțire și ramificată și cu flori galbene, cultivate pentru semințele lor bogate în ulei (Brassica napus oleifera și Brassica rapa oleifera). – Din bg. rapița. DOOM
rápiță s. f., g.-d. art. rápiței
rapoarte
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport. DOOM
rapórt3 (venit) s. n.
rapoartele
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport. DOOM
rapórt3 (venit) s. n.
rapoartelor
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport. DOOM
rapórt3 (venit) s. n.
raport
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport. DOOM
rapórt3 (venit) s. n.
raport
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
raporta
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportai
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportam
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportare
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportare
RAPORTÁRE, raportări, s. f. Faptul de a (se) raporta. – V. raporta. DOOM
raportáre s. f., g.-d. art. raportắrii; pl. raportắri
raportarea
RAPORTÁRE, raportări, s. f. Faptul de a (se) raporta. – V. raporta. DOOM
raportáre s. f., g.-d. art. raportắrii; pl. raportắri
raportară
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportarăm
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportarăți
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportase
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportasem
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportaseră
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportaserăm
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportaserăți
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportaseși
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportaseți
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportat
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportat
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) rapórtă, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta (în scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.
raportau
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportași
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportați
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportează
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportez
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raporteze
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportezi
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportoare
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportoarea
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportoarei
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportoarele
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportoarelor
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportor
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportori
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportorii
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportorilor
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportorul
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportorului
RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care face un raport (II 1). 2. S. n. Instrument în formă de semicerc sau de cerc întreg gradat, care servește la măsurarea și la construirea unghiurilor, – Din fr. rapporteur. DOOM
raportór2 (instrument) s. n., pl. raportoáre
raportul
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport. DOOM
rapórt3 (venit) s. n.
raportul
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
raportului
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport. DOOM
rapórt3 (venit) s. n.
raportului
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
raporturi
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
raporturile
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
raporturilor
RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
raportând
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportînd
RAPORTÁ, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raportează, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport între două (sau mai multe) noțiuni, a le pune în legătură unele cu altele, a considera ceva în relație cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A găsi valoarea pe care o are o mărime când a doua mărime are o valoare egală cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumită scară, elementele unei ridicări de teren. II. 1. A prezenta în scris sau oral un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunoștința cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (în mod indiscret și cu răutate); a pârî. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. [Prez. ind. și: rapórtă] – Din fr. rapporter. DOOM
raportá2 (a ~) (a aduce venit) vb., ind. prez. 3 raporteáză/rapórtă
raportări
RAPORTÁRE, raportări, s. f. Faptul de a (se) raporta. – V. raporta. DOOM
raportáre s. f., g.-d. art. raportắrii; pl. raportắri
raportării
RAPORTÁRE, raportări, s. f. Faptul de a (se) raporta. – V. raporta. DOOM
raportáre s. f., g.-d. art. raportắrii; pl. raportắri
raportările
RAPORTÁRE, raportări, s. f. Faptul de a (se) raporta. – V. raporta. DOOM
raportáre s. f., g.-d. art. raportắrii; pl. raportắri
raportărilor
RAPORTÁRE, raportări, s. f. Faptul de a (se) raporta. – V. raporta. DOOM
raportáre s. f., g.-d. art. raportắrii; pl. raportắri
rapper
RAPPER, rapperi, s. m. Persoană care cântă sau apreciază muzica rap. [Pr.: répăr] – Din engl. rapper. DOOM
rapper (angl.) [pron. répăr] s. m., pl. rapperi
rapperi
RAPPER, rapperi, s. m. Persoană care cântă sau apreciază muzica rap. [Pr.: répăr] – Din engl. rapper. DOOM
rapper (angl.) [pron. répăr] s. m., pl. rapperi
rapperii
RAPPER, rapperi, s. m. Persoană care cântă sau apreciază muzica rap. [Pr.: répăr] – Din engl. rapper. DOOM
rapper (angl.) [pron. répăr] s. m., pl. rapperi
rapperilor
RAPPER, rapperi, s. m. Persoană care cântă sau apreciază muzica rap. [Pr.: répăr] – Din engl. rapper. DOOM
rapper (angl.) [pron. répăr] s. m., pl. rapperi
rapperul
RAPPER, rapperi, s. m. Persoană care cântă sau apreciază muzica rap. [Pr.: répăr] – Din engl. rapper. DOOM
rapper (angl.) [pron. répăr] s. m., pl. rapperi
rapperului
RAPPER, rapperi, s. m. Persoană care cântă sau apreciază muzica rap. [Pr.: répăr] – Din engl. rapper. DOOM
rapper (angl.) [pron. répăr] s. m., pl. rapperi
rapsod
RAPSÓD, rapsozi, s. m. 1. (În Grecia antică) Cântăreț care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice. 2. Autor de ample poeme epice care evocă evenimentele de seamă din viața unui popor; poet epic. – Din fr. rhapsode. DOOM
rapsód s. m., pl. rapsózi
rapsodia
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodia
RAPSODÍE, rapsodii, s. f. 1. (În Grecia antică) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cântec epic. 2. Compoziție muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie. DOOM
rapsodíe s. f., art. rapsodía, g.-d. art. rapsodíei; pl. rapsodíi, art. rapsodíile
rapsodiai
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiam
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiară
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiarăm
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiarăți
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiase
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiasem
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiaseră
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiaserăm
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiaserăți
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiaseși
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiaseți
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiat
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiau
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiază
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiași
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiați
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodic
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodica
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodice
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodicei
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodicele
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodicelor
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodici
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodicii
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodicilor
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodicul
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodicului
RAPSÓDIC, -Ă, rapsodici, -ce, adj. Referitor la rapsodie, cu caracter de rapsodie. – Din fr. rhapsodique.
rapsodie
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodie
RAPSODÍE, rapsodii, s. f. 1. (În Grecia antică) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cântec epic. 2. Compoziție muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie. DOOM
rapsodíe s. f., art. rapsodía, g.-d. art. rapsodíei; pl. rapsodíi, art. rapsodíile
rapsodiei
RAPSODÍE, rapsodii, s. f. 1. (În Grecia antică) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cântec epic. 2. Compoziție muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie. DOOM
rapsodíe s. f., art. rapsodía, g.-d. art. rapsodíei; pl. rapsodíi, art. rapsodíile
rapsodiem
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiere
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiere
RAPSODIÉRE, rapsodieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rapsodia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. rapsodia. DOOM
rapsodiére (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. rapsodiérii
rapsodierea
RAPSODIÉRE, rapsodieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rapsodia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. rapsodia. DOOM
rapsodiére (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. rapsodiérii
rapsodieri
RAPSODIÉRE, rapsodieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rapsodia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. rapsodia. DOOM
rapsodiére (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. rapsodiérii
rapsodierii
RAPSODIÉRE, rapsodieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rapsodia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. rapsodia. DOOM
rapsodiére (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. rapsodiérii
rapsodierile
RAPSODIÉRE, rapsodieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rapsodia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. rapsodia. DOOM
rapsodiére (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. rapsodiérii
rapsodierilor
RAPSODIÉRE, rapsodieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a rapsodia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. rapsodia. DOOM
rapsodiére (rar) (-di-e-) s. f., g.-d. art. rapsodiérii
rapsodiez
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodieze
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodiezi
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodii
RAPSODÍE, rapsodii, s. f. 1. (În Grecia antică) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cântec epic. 2. Compoziție muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie. DOOM
rapsodíe s. f., art. rapsodía, g.-d. art. rapsodíei; pl. rapsodíi, art. rapsodíile
rapsodiile
RAPSODÍE, rapsodii, s. f. 1. (În Grecia antică) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cântec epic. 2. Compoziție muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie. DOOM
rapsodíe s. f., art. rapsodía, g.-d. art. rapsodíei; pl. rapsodíi, art. rapsodíile
rapsodiilor
RAPSODÍE, rapsodii, s. f. 1. (În Grecia antică) Fragment dintr-un poem epic recitat de rapsozi; cântec epic. 2. Compoziție muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor. – Din fr. rhapsodie. DOOM
rapsodíe s. f., art. rapsodía, g.-d. art. rapsodíei; pl. rapsodíi, art. rapsodíile
rapsodiind
RAPSODIÁ, rapsodiez, vb. I. Intranz. (Rar) A compune și a recita poeme epice. [Pr.: -di-a] – Din rapsodie. DOOM
rapsodiá (a ~) (rar) (-di-a) vb., ind. prez. 3 rapsodiáză, 1 pl. rapsodiém (-di-em); conj. prez. 3 să rapsodiéze; ger. rapsodiínd (-di-ind)
rapsodist
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodista
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodiste
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodistei
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodistele
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodistelor
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodistul
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodistului
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodiști
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodiștii
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodiștilor
RAPSODÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Compozitor de rapsodii. [< fr. rhapsodiste].
rapsodul
RAPSÓD, rapsozi, s. m. 1. (În Grecia antică) Cântăreț care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice. 2. Autor de ample poeme epice care evocă evenimentele de seamă din viața unui popor; poet epic. – Din fr. rhapsode. DOOM
rapsód s. m., pl. rapsózi
rapsodului
RAPSÓD, rapsozi, s. m. 1. (În Grecia antică) Cântăreț care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice. 2. Autor de ample poeme epice care evocă evenimentele de seamă din viața unui popor; poet epic. – Din fr. rhapsode. DOOM
rapsód s. m., pl. rapsózi
rapsozi
RAPSÓD, rapsozi, s. m. 1. (În Grecia antică) Cântăreț care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice. 2. Autor de ample poeme epice care evocă evenimentele de seamă din viața unui popor; poet epic. – Din fr. rhapsode. DOOM
rapsód s. m., pl. rapsózi
rapsozii
RAPSÓD, rapsozi, s. m. 1. (În Grecia antică) Cântăreț care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice. 2. Autor de ample poeme epice care evocă evenimentele de seamă din viața unui popor; poet epic. – Din fr. rhapsode. DOOM
rapsód s. m., pl. rapsózi
rapsozilor
RAPSÓD, rapsozi, s. m. 1. (În Grecia antică) Cântăreț care colinda orașele recitând fragmente din poeme epice. 2. Autor de ample poeme epice care evocă evenimentele de seamă din viața unui popor; poet epic. – Din fr. rhapsode. DOOM
rapsód s. m., pl. rapsózi
rapt
RAPT, rapturi, s. n. 1. Răpire a unei persoane. 2. Furt săvârșit prin violență; jaf, hoție. – Din fr. rapt, lat. raptus. DOOM
rapt (răpire) s. n., pl. rápturi
raptul
RAPT, rapturi, s. n. 1. Răpire a unei persoane. 2. Furt săvârșit prin violență; jaf, hoție. – Din fr. rapt, lat. raptus. DOOM
rapt (răpire) s. n., pl. rápturi
raptului
RAPT, rapturi, s. n. 1. Răpire a unei persoane. 2. Furt săvârșit prin violență; jaf, hoție. – Din fr. rapt, lat. raptus. DOOM
rapt (răpire) s. n., pl. rápturi
rapturi
RAPT, rapturi, s. n. 1. Răpire a unei persoane. 2. Furt săvârșit prin violență; jaf, hoție. – Din fr. rapt, lat. raptus. DOOM
rapt (răpire) s. n., pl. rápturi
rapturile
RAPT, rapturi, s. n. 1. Răpire a unei persoane. 2. Furt săvârșit prin violență; jaf, hoție. – Din fr. rapt, lat. raptus. DOOM
rapt (răpire) s. n., pl. rápturi
rapturilor
RAPT, rapturi, s. n. 1. Răpire a unei persoane. 2. Furt săvârșit prin violență; jaf, hoție. – Din fr. rapt, lat. raptus. DOOM
rapt (răpire) s. n., pl. rápturi
raptus
RÁPTUS s. n. (Psih.) Impuls brusc și necontrolat care pune subiectul în situația de a îndeplini acte violente și grave. – Din fr., lat. raptus. DOOM
ráptus (tulburare mintală) s. n.
raptusul
RÁPTUS s. n. (Psih.) Impuls brusc și necontrolat care pune subiectul în situația de a îndeplini acte violente și grave. – Din fr., lat. raptus. DOOM
ráptus (tulburare mintală) s. n.
raptusului
RÁPTUS s. n. (Psih.) Impuls brusc și necontrolat care pune subiectul în situația de a îndeplini acte violente și grave. – Din fr., lat. raptus. DOOM
ráptus (tulburare mintală) s. n.
rapul
RAP s. n. Gen de muzică ușoară, influențat de rock and roll, caracterizat prin rostirea sacadată a textului pe fondul monoton al unei baterii. [Pr.: rep] – Din engl. rap. DOOM
rap (angl.) [pron. rep] s. n., art. rapul
rapului
RAP s. n. Gen de muzică ușoară, influențat de rock and roll, caracterizat prin rostirea sacadată a textului pe fondul monoton al unei baterii. [Pr.: rep] – Din engl. rap. DOOM
rap (angl.) [pron. rep] s. n., art. rapul
rapăn
RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec. DOOM
rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
rapăn
RÁPĂN s. n. Boală de piele asemănătoare cu rîia, pe care o capătă caii, cîinii și porcii, uneori și oamenii. Rapănul și alte răni... se lecuiesc prin doftorii date cailor. I. IONESCU, la TDRG. ♦ Strat gros de murdărie pe piele, provenit din nespălare; jeg.
rapăne
RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec. DOOM
rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
rapănele
RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec. DOOM
rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
rapănelor
RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec. DOOM
rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
rapănul
RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec. DOOM
rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
rapănului
RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec. DOOM
rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
rar
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rara
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rara
RÁRA adv. (Pop.; adesea repetat) Încet, domol, pe îndelete. – Rar + suf. -a. DOOM
rára/rára-rára (pop.) adv.
rare
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rarefacția
RAREFÁCȚIE, rarefacții, s. f. (Rar) Rarefiere. – Din fr. raréfaction. DOOM
rarefácție (rar) (-ți-e) s. f., art. rarefácția (-ți-a), g.-d. art. rarefácției; pl. rarefácții, art. rarefácțiile (-ți-i-)
rarefacție
RAREFÁCȚIE, rarefacții, s. f. (Rar) Rarefiere. – Din fr. raréfaction. DOOM
rarefácție (rar) (-ți-e) s. f., art. rarefácția (-ți-a), g.-d. art. rarefácției; pl. rarefácții, art. rarefácțiile (-ți-i-)
rarefacției
RAREFÁCȚIE, rarefacții, s. f. (Rar) Rarefiere. – Din fr. raréfaction. DOOM
rarefácție (rar) (-ți-e) s. f., art. rarefácția (-ți-a), g.-d. art. rarefácției; pl. rarefácții, art. rarefácțiile (-ți-i-)
rarefacții
RAREFÁCȚIE, rarefacții, s. f. (Rar) Rarefiere. – Din fr. raréfaction. DOOM
rarefácție (rar) (-ți-e) s. f., art. rarefácția (-ți-a), g.-d. art. rarefácției; pl. rarefácții, art. rarefácțiile (-ți-i-)
rarefacțiile
RAREFÁCȚIE, rarefacții, s. f. (Rar) Rarefiere. – Din fr. raréfaction. DOOM
rarefácție (rar) (-ți-e) s. f., art. rarefácția (-ți-a), g.-d. art. rarefácției; pl. rarefácții, art. rarefácțiile (-ți-i-)
rarefacțiilor
RAREFÁCȚIE, rarefacții, s. f. (Rar) Rarefiere. – Din fr. raréfaction. DOOM
rarefácție (rar) (-ți-e) s. f., art. rarefácția (-ți-a), g.-d. art. rarefácției; pl. rarefácții, art. rarefácțiile (-ți-i-)
rarefacțiune
RAREFACȚIÚNE s.f. v. rarefacție.
rarefia
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiai
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiam
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiant
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefianta
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefiante
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefiantei
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefiantele
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefiantelor
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefiantul
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefiantului
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefianți
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefianții
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefianților
RAREFIÁNT, -Ă, rarefianți, -te, adj. Care rarefiază, rărește. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. raréfiant. DOOM
rarefiánt (-fi-ant) adj. m., pl. rarefiánți; f. rarefiántă, pl. rarefiánte
rarefiară
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiarăm
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiarăți
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiase
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiasem
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiaseră
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiaserăm
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiaserăți
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiaseși
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiaseți
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiat
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiat
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiata
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiate
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiatei
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiatele
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiatelor
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiatul
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiatului
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiau
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiază
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiași
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiați
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiați
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiații
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefiaților
RAREFIÁT, -Ă, rarefiați, -te, adj. (Despre gaze) Cu densitate micșorată; rărit. [Pr.: -fi-at] – V. rarefia.
rarefie
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiem
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiere
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiere
RAREFIÉRE, rarefieri, s. f. Acțiunea de a (se) rarefia și rezultatul ei; rarefacție. ♦ Rărire patologică a unui țesut organic. [Pr.: -fi-e-] – V. rarefia. DOOM
rarefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. rarefiérii; pl. rarefiéri
rarefierea
RAREFIÉRE, rarefieri, s. f. Acțiunea de a (se) rarefia și rezultatul ei; rarefacție. ♦ Rărire patologică a unui țesut organic. [Pr.: -fi-e-] – V. rarefia. DOOM
rarefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. rarefiérii; pl. rarefiéri
rarefieri
RAREFIÉRE, rarefieri, s. f. Acțiunea de a (se) rarefia și rezultatul ei; rarefacție. ♦ Rărire patologică a unui țesut organic. [Pr.: -fi-e-] – V. rarefia. DOOM
rarefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. rarefiérii; pl. rarefiéri
rarefierii
RAREFIÉRE, rarefieri, s. f. Acțiunea de a (se) rarefia și rezultatul ei; rarefacție. ♦ Rărire patologică a unui țesut organic. [Pr.: -fi-e-] – V. rarefia. DOOM
rarefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. rarefiérii; pl. rarefiéri
rarefierile
RAREFIÉRE, rarefieri, s. f. Acțiunea de a (se) rarefia și rezultatul ei; rarefacție. ♦ Rărire patologică a unui țesut organic. [Pr.: -fi-e-] – V. rarefia. DOOM
rarefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. rarefiérii; pl. rarefiéri
rarefierilor
RAREFIÉRE, rarefieri, s. f. Acțiunea de a (se) rarefia și rezultatul ei; rarefacție. ♦ Rărire patologică a unui țesut organic. [Pr.: -fi-e-] – V. rarefia. DOOM
rarefiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. rarefiérii; pl. rarefiéri
rarefiez
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefieze
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiezi
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarefiind
RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier. DOOM
rarefiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 rarefiáză, 1 pl. rarefiém (-fi-em); conj. prez. 3 să rarefiéze; ger. rarefiínd (-fi-ind)
rarei
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rarele
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rarelor
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rareori
RÁREORI adv. Câteodată, uneori, nu prea des (în timp). – Rar(e) + ori. DOOM
ráreori (-re-ori) adv.
rarescent
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescenta
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescente
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescentei
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescentele
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescentelor
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescentul
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescentului
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescenți
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescenții
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rarescenților
RARESCÉNT, -Ă, rarescenți, -te, adj. (Rar) Care se rarefiază. – Din fr. rarescent. DOOM
rarescént (rar) adj. m., pl. rarescénți; f. rarescéntă, pl. rarescénte
rari
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rarific
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarifica
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificai
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificam
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificare
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificare
RARIFICÁRE, rarificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a rarifica și rezultatul ei. – V. rarifica. DOOM
rarificáre (rar) s. f., g.-d. art. rarificắrii
rarificarea
RARIFICÁRE, rarificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a rarifica și rezultatul ei. – V. rarifica. DOOM
rarificáre (rar) s. f., g.-d. art. rarificắrii
rarificară
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificarăm
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificarăți
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificase
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificasem
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificaseră
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificaserăm
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificaserăți
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificaseși
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificaseți
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificat
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificat
RARIFICÁT, -Ă, rarificați, -te, adj. (Rar) Rarefiat, rărit. – V. rarifica.
rarificau
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificași
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificați
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarifice
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarifici
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificând
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificînd
RARIFICÁ, rarífic, vb. I. Tranz. (Rar) A rarefia. – Cf. rar, rarefia. DOOM
rarificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rarífică
rarificări
RARIFICÁRE, rarificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a rarifica și rezultatul ei. – V. rarifica. DOOM
rarificáre (rar) s. f., g.-d. art. rarificắrii
rarificării
RARIFICÁRE, rarificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a rarifica și rezultatul ei. – V. rarifica. DOOM
rarificáre (rar) s. f., g.-d. art. rarificắrii
rarificările
RARIFICÁRE, rarificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a rarifica și rezultatul ei. – V. rarifica. DOOM
rarificáre (rar) s. f., g.-d. art. rarificắrii
rarificărilor
RARIFICÁRE, rarificări, s. f. (Rar) Acțiunea de a rarifica și rezultatul ei. – V. rarifica. DOOM
rarificáre (rar) s. f., g.-d. art. rarificắrii
rarii
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rarilor
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rarisim
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisima
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisime
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimei
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimele
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimelor
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimi
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimii
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimilor
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimul
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
rarisimului
RARÍSIM, -Ă, rarisimi, -e, adj. Care se găsește (sau se întâmplă) foarte rar, cu totul neobișnuit. – Din fr. rarissime. DOOM
rarísim adj. m., pl. rarísimi; f. rarísimă, pl. rarísime
raritate
RARITÁTE, (2) rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. – Din lat. raritas, -atis. DOOM
raritáte s. f., g.-d. art. raritắții; (obiecte) pl. raritắți
raritatea
RARITÁTE, (2) rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. – Din lat. raritas, -atis. DOOM
raritáte s. f., g.-d. art. raritắții; (obiecte) pl. raritắți
rarități
RARITÁTE, (2) rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. – Din lat. raritas, -atis. DOOM
raritáte s. f., g.-d. art. raritắții; (obiecte) pl. raritắți
rarității
RARITÁTE, (2) rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. – Din lat. raritas, -atis. DOOM
raritáte s. f., g.-d. art. raritắții; (obiecte) pl. raritắți
raritățile
RARITÁTE, (2) rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. – Din lat. raritas, -atis. DOOM
raritáte s. f., g.-d. art. raritắții; (obiecte) pl. raritắți
rarităților
RARITÁTE, (2) rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. – Din lat. raritas, -atis. DOOM
raritáte s. f., g.-d. art. raritắții; (obiecte) pl. raritắți
rariște
RÁRIȘTE, rariști, s. f. Pădure sau loc dintr-o pădure unde copacii sunt foarte rari; răriș. – Rar + suf. -iște. DOOM
ráriște s. f., g.-d. art. ráriștii; pl. ráriști
rariștea
RÁRIȘTE, rariști, s. f. Pădure sau loc dintr-o pădure unde copacii sunt foarte rari; răriș. – Rar + suf. -iște. DOOM
ráriște s. f., g.-d. art. ráriștii; pl. ráriști
rariști
RÁRIȘTE, rariști, s. f. Pădure sau loc dintr-o pădure unde copacii sunt foarte rari; răriș. – Rar + suf. -iște. DOOM
ráriște s. f., g.-d. art. ráriștii; pl. ráriști
rariștii
RÁRIȘTE, rariști, s. f. Pădure sau loc dintr-o pădure unde copacii sunt foarte rari; răriș. – Rar + suf. -iște. DOOM
ráriște s. f., g.-d. art. ráriștii; pl. ráriști
rariștile
RÁRIȘTE, rariști, s. f. Pădure sau loc dintr-o pădure unde copacii sunt foarte rari; răriș. – Rar + suf. -iște. DOOM
ráriște s. f., g.-d. art. ráriștii; pl. ráriști
rariștilor
RÁRIȘTE, rariști, s. f. Pădure sau loc dintr-o pădure unde copacii sunt foarte rari; răriș. – Rar + suf. -iște. DOOM
ráriște s. f., g.-d. art. ráriștii; pl. ráriști
rarița
RÁRIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formând șanțuri. 2. (La pl. art.) Șir de trei stele din constelația Orion. [Var.: ráliță s. f.] – Din bg. ralița (apropiat prin etimologie populară de rar). DOOM
ráriță (unealtă) s. f., g.-d. art. ráriței; pl. rárițe
rarițe
RÁRIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formând șanțuri. 2. (La pl. art.) Șir de trei stele din constelația Orion. [Var.: ráliță s. f.] – Din bg. ralița (apropiat prin etimologie populară de rar). DOOM
ráriță (unealtă) s. f., g.-d. art. ráriței; pl. rárițe
rariței
RÁRIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formând șanțuri. 2. (La pl. art.) Șir de trei stele din constelația Orion. [Var.: ráliță s. f.] – Din bg. ralița (apropiat prin etimologie populară de rar). DOOM
ráriță (unealtă) s. f., g.-d. art. ráriței; pl. rárițe
rarițele
RÁRIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formând șanțuri. 2. (La pl. art.) Șir de trei stele din constelația Orion. [Var.: ráliță s. f.] – Din bg. ralița (apropiat prin etimologie populară de rar). DOOM
ráriță (unealtă) s. f., g.-d. art. ráriței; pl. rárițe
rarițelor
RÁRIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formând șanțuri. 2. (La pl. art.) Șir de trei stele din constelația Orion. [Var.: ráliță s. f.] – Din bg. ralița (apropiat prin etimologie populară de rar). DOOM
ráriță (unealtă) s. f., g.-d. art. ráriței; pl. rárițe
rarul
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rarului
RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus. DOOM
rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
rară
RÁRĂ, rare, s. f. Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară. «Rarele» sînt împletite din sfoară și au ochiurile mari. ANTIPA, P. 162.
ras
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
ras
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
ras
RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade. DOOM
ras s. n., pl. rásuri
rasa
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rasa
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse. DOOM
rásă s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
rasa
TÁBULA RÁSA loc.s. Expresie folosită de filozoful englez John Locke și în alte sisteme filozofice pentru a caracteriza starea inițială a psihicului copilului, afirmând că omul nu are nici un fel de idei sau principii înnăscute. ◊ A face tabula rasa = a șterge tot, a renunța la anumite păreri, idei, pentru a adopta altele. [< lat. tabula rasa – masă ștearsă]. DOOM
!tábula rása (lat.) s. f.
rasat
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasata
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasate
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasatei
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasatele
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasatelor
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasatul
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasatului
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasați
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasații
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rasaților
RASÁT, -Ă, rasați, -te, adj. De rasă, de soi; p. ext. select, distins, stilat. – Din fr. racé. DOOM
rasát adj. m., pl. rasáți; f. rasátă, pl. rasáte
rascolnic
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnica
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnice
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnicei
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnicele
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnicelor
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnici
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnicii
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnicilor
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnicul
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascolnicului
RASCÓLNIC, -Ă, rascolnici, -ce, s. m. și f. Adept al unei secte religioase din Rusia, care s-a separat de Biserica ortodoxă oficială la mijlocul sec. XVII, rămânând fidelă așa-numitului rit vechi. – Din rus. raskol'nik. DOOM
rascólnică s. f., g.-d. art. rascólnicei; pl. rascólnice
rascotă
RÁSCOTE s. f. pl. Grămadă de lemne, vreascuri, crengi (aduse de apă). [Vizuina] era înconjurată de bușteni și de rascote. ISPIRESCU, L. 129.
rase
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
rase
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rase
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse. DOOM
rásă s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
rasei
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rasei
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse. DOOM
rásă s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
rasele
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rasele
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse. DOOM
rásă s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
raselor
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
raselor
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse. DOOM
rásă s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
raseologia
RASEOLOGÍE s. f. (Rar) Parte a antropologiei care studiază rasele omenești. [Pr.: -se-o-] – Din rasă1. DOOM
raseologíe (rar) (-se-o-) s. f., art. raseología, g.-d. raseologíi, art. raseologíei
raseologie
RASEOLOGÍE s. f. (Rar) Parte a antropologiei care studiază rasele omenești. [Pr.: -se-o-] – Din rasă1. DOOM
raseologíe (rar) (-se-o-) s. f., art. raseología, g.-d. raseologíi, art. raseologíei
raseologiei
RASEOLOGÍE s. f. (Rar) Parte a antropologiei care studiază rasele omenești. [Pr.: -se-o-] – Din rasă1. DOOM
raseologíe (rar) (-se-o-) s. f., art. raseología, g.-d. raseologíi, art. raseologíei
raseologii
RASEOLOGÍE s. f. (Rar) Parte a antropologiei care studiază rasele omenești. [Pr.: -se-o-] – Din rasă1. DOOM
raseologíe (rar) (-se-o-) s. f., art. raseología, g.-d. raseologíi, art. raseologíei
raseră
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
raserăm
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
raserăți
RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere. DOOM
ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)
rasgado
RASGÁDO s.n. Preludiu de chitară executat prin atacarea tuturor coardelor. [< fr., sp. rasgado].
rashi
RASHI s.n. Scriere folosită în anumite manuscrise evreiești. [< ebr. rashi].
rasial
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasiala
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasiale
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasialei
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasialele
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasialelor
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasiali
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasialii
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasialilor
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasialul
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasialului
RASIÁL, -Ă, rasiali, -e, adj. Care aparține rasismului, privitor la rasism. [Pr.: -si-al] – Din fr. racial. DOOM
rasiál (-si-al) adj. m., pl. rasiáli; f. rasiálă, pl. rasiále
rasism
RASÍSM s. n. Teorie social-politică care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane. – Din fr. racisme. Cf. rus. rasizm. DOOM
rasísm s. n.
rasismul
RASÍSM s. n. Teorie social-politică care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane. – Din fr. racisme. Cf. rus. rasizm. DOOM
rasísm s. n.
rasismului
RASÍSM s. n. Teorie social-politică care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane. – Din fr. racisme. Cf. rus. rasizm. DOOM
rasísm s. n.
rasist
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasist
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasista
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasista
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiste
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiste
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistei
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistei
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistele
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistele
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistelor
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistelor
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistul
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistul
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistului
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasistului
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiști
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiști
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiștii
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiștii
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiștilor
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasiștilor
RASÍST, -Ă, rasiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Rasial. 2. S. m. și f. Adept al rasismului. – Din fr. raciste. Cf. rus. rasist. DOOM
rasíst adj. m., s. m., pl. rasíști; adj. f., s. f. rasístă, pl. rasíste
rasna
rásna adv. – 1. Aparte, separat, pe cont propriu. – 2. Cu orice chip, cu orice preț. – Var. razna. Sl. razῑno (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 311). – Der. răsni, vb. (a separa, a despărți, a izola; a risipi), cf. sl. razniti; rasnă, s. f. (bucată, fărîmă).
rasol
RASÓL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, sb. rasola, rus. rassol. DOOM
rasól s. n., pl. rasóluri
rasolea
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoleai
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoleala
RASOLEÁLĂ, rasoleli, s. f. (Fam.) Faptul de a rasoli; treabă făcută superficial, de mântuială. – Rasoli + suf. -eală. DOOM
rasoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. rasolélii; pl. rasoléli
rasoleam
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolească
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoleau
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoleați
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoleli
RASOLEÁLĂ, rasoleli, s. f. (Fam.) Faptul de a rasoli; treabă făcută superficial, de mântuială. – Rasoli + suf. -eală. DOOM
rasoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. rasolélii; pl. rasoléli
rasolelii
RASOLEÁLĂ, rasoleli, s. f. (Fam.) Faptul de a rasoli; treabă făcută superficial, de mântuială. – Rasoli + suf. -eală. DOOM
rasoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. rasolélii; pl. rasoléli
rasolelile
RASOLEÁLĂ, rasoleli, s. f. (Fam.) Faptul de a rasoli; treabă făcută superficial, de mântuială. – Rasoli + suf. -eală. DOOM
rasoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. rasolélii; pl. rasoléli
rasolelilor
RASOLEÁLĂ, rasoleli, s. f. (Fam.) Faptul de a rasoli; treabă făcută superficial, de mântuială. – Rasoli + suf. -eală. DOOM
rasoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. rasolélii; pl. rasoléli
rasolesc
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolește
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolești
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoli
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolii
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolim
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolind
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolire
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolire
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol.
rasoliră
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolirăm
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolirăți
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolise
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolisem
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoliseră
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoliserăm
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoliserăți
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoliseși
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoliseți
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolit
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolit
RASOLÍT, -Ă, rasoliți, -te, adj. (Fam.) Făcut în grabă, superficial, de mântuială. – V. rasoli.
rasoliși
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasoliți
RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuială, a lucra superficial. – Din [a da] rasol. DOOM
rasolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rasolésc, imperf. 3 sg. rasoleá; conj. prez. 3 să rasoleáscă
rasolul
RASÓL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, sb. rasola, rus. rassol. DOOM
rasól s. n., pl. rasóluri
rasolului
RASÓL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, sb. rasola, rus. rassol. DOOM
rasól s. n., pl. rasóluri
rasoluri
RASÓL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, sb. rasola, rus. rassol. DOOM
rasól s. n., pl. rasóluri
rasolurile
RASÓL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, sb. rasola, rus. rassol. DOOM
rasól s. n., pl. rasóluri
rasolurilor
RASÓL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, sb. rasola, rus. rassol. DOOM
rasól s. n., pl. rasóluri
rast
RAST s. n. (Pop.) Inflamație a splinei. – Din sl. rastŭ. DOOM
rast (pop.) s. n.
rastel
RASTÉL, rastele, s. n. 1. Suport compartimentat, făcut din bare de lemn sau de metal, pentru păstrarea armelor, a schiurilor, a bicicletelor etc. 2. Subansamblu al unor mașini de filat și al mașinilor de răsucit firele textile având rolul de a susține materialul cu care sunt alimentate aceste mașini1. – Din it. rastello, germ. Rastel. DOOM
!rastél (suport) s. n., pl. rastéle
raster
RÁSTER, rastere, s. n. 1. Placă de sticlă pătrată sau rotundă, liniată special, folosită în tipografie; sită fotografică. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodată cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster. DOOM
ráster (instrument) s. n., pl. rástere
rastere
RÁSTER, rastere, s. n. 1. Placă de sticlă pătrată sau rotundă, liniată special, folosită în tipografie; sită fotografică. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodată cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster. DOOM
ráster (instrument) s. n., pl. rástere
rasterele
RÁSTER, rastere, s. n. 1. Placă de sticlă pătrată sau rotundă, liniată special, folosită în tipografie; sită fotografică. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodată cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster. DOOM
ráster (instrument) s. n., pl. rástere
rasterelor
RÁSTER, rastere, s. n. 1. Placă de sticlă pătrată sau rotundă, liniată special, folosită în tipografie; sită fotografică. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodată cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster. DOOM
ráster (instrument) s. n., pl. rástere
rasterul
RÁSTER, rastere, s. n. 1. Placă de sticlă pătrată sau rotundă, liniată special, folosită în tipografie; sită fotografică. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodată cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster. DOOM
ráster (instrument) s. n., pl. rástere
rasterului
RÁSTER, rastere, s. n. 1. Placă de sticlă pătrată sau rotundă, liniată special, folosită în tipografie; sită fotografică. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodată cinci linii paralele. 3. Rastru. – Din germ. Raster. DOOM
ráster (instrument) s. n., pl. rástere
rastral
RASTRÁL s.n. Raster (2). [< germ. Rastral].
rastre
RÁSTRU s. n. Ansamblul liniilor (orizontale) în care este descompusă o imagine de televiziune. – Cf. germ. Raster. DOOM
rástru s. n., art. rástrul
rastrele
RÁSTRU s. n. Ansamblul liniilor (orizontale) în care este descompusă o imagine de televiziune. – Cf. germ. Raster. DOOM
rástru s. n., art. rástrul
rastrelor
RÁSTRU s. n. Ansamblul liniilor (orizontale) în care este descompusă o imagine de televiziune. – Cf. germ. Raster. DOOM
rástru s. n., art. rástrul
rastru
RÁSTRU s. n. Ansamblul liniilor (orizontale) în care este descompusă o imagine de televiziune. – Cf. germ. Raster. DOOM
rástru s. n., art. rástrul
rastrul
RÁSTRU s. n. Ansamblul liniilor (orizontale) în care este descompusă o imagine de televiziune. – Cf. germ. Raster. DOOM
rástru s. n., art. rástrul
rastrului
RÁSTRU s. n. Ansamblul liniilor (orizontale) în care este descompusă o imagine de televiziune. – Cf. germ. Raster. DOOM
rástru s. n., art. rástrul
rasul
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rasul
RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade. DOOM
ras s. n., pl. rásuri
rasului
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rasului
RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade. DOOM
ras s. n., pl. rásuri
rasuri
RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade. DOOM
ras s. n., pl. rásuri
rasurile
RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade. DOOM
ras s. n., pl. rásuri
rasurilor
RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade. DOOM
ras s. n., pl. rásuri
rata
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rata
RÁTĂ, rate, s. f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ◊ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. Rata anuală a inflației = creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent. – Din germ. Rate. DOOM
rátă s. f., g.-d. art. rátei; pl. ráte
ratafia
RATÁFIA s.n. Lichior de fructe cu alcool și zahăr. [< fr. ratafia < cuv. creol].
ratafiei
RATÁFIA s.n. Lichior de fructe cu alcool și zahăr. [< fr. ratafia < cuv. creol].
ratafii
RATÁFIA s.n. Lichior de fructe cu alcool și zahăr. [< fr. ratafia < cuv. creol].
ratafiile
RATÁFIA s.n. Lichior de fructe cu alcool și zahăr. [< fr. ratafia < cuv. creol].
ratafiilor
RATÁFIA s.n. Lichior de fructe cu alcool și zahăr. [< fr. ratafia < cuv. creol].
ratai
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratam
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratare
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratare
RATÁRE, ratări, s. f. Acțiunea de a (se) rata și rezultatul ei; nereușită. – V. rata. DOOM
ratáre s. f., g.-d. art. ratắrii; pl. ratắri
ratarea
RATÁRE, ratări, s. f. Acțiunea de a (se) rata și rezultatul ei; nereușită. – V. rata. DOOM
ratáre s. f., g.-d. art. ratắrii; pl. ratắri
ratară
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratarăm
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratarăți
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratase
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratasem
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rataseră
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rataserăm
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rataserăți
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rataseși
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rataseți
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratat
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratat
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratata
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratate
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratatei
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratatele
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratatelor
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratatina
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinai
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinam
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinare
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinare
RATATINÁRE s. f. Tulburare de nutriție caracterizată prin reducerea în dimensiuni și zbârcirea celulelor ca urmare a pierderii apei intercelulare. – După fr. ratatiner. DOOM
ratatináre s. f., g.-d. art. ratatinắrii
ratatinarea
RATATINÁRE s. f. Tulburare de nutriție caracterizată prin reducerea în dimensiuni și zbârcirea celulelor ca urmare a pierderii apei intercelulare. – După fr. ratatiner. DOOM
ratatináre s. f., g.-d. art. ratatinắrii
ratatinară
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinarăm
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinarăți
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinase
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinasem
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinaseră
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinaserăm
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinaserăți
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinaseși
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinaseți
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinat
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinat
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinau
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinași
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinați
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinează
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinez
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatineze
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinezi
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinând
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinînd
RATATINÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A provoca încrețituri (pe țesuturi, celule etc.); a (se) încreți. [< fr. ratatiner].
ratatinări
RATATINÁRE s. f. Tulburare de nutriție caracterizată prin reducerea în dimensiuni și zbârcirea celulelor ca urmare a pierderii apei intercelulare. – După fr. ratatiner. DOOM
ratatináre s. f., g.-d. art. ratatinắrii
ratatinării
RATATINÁRE s. f. Tulburare de nutriție caracterizată prin reducerea în dimensiuni și zbârcirea celulelor ca urmare a pierderii apei intercelulare. – După fr. ratatiner. DOOM
ratatináre s. f., g.-d. art. ratatinắrii
ratatinările
RATATINÁRE s. f. Tulburare de nutriție caracterizată prin reducerea în dimensiuni și zbârcirea celulelor ca urmare a pierderii apei intercelulare. – După fr. ratatiner. DOOM
ratatináre s. f., g.-d. art. ratatinắrii
ratatinărilor
RATATINÁRE s. f. Tulburare de nutriție caracterizată prin reducerea în dimensiuni și zbârcirea celulelor ca urmare a pierderii apei intercelulare. – După fr. ratatiner. DOOM
ratatináre s. f., g.-d. art. ratatinắrii
ratatul
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratatului
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratau
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratașa
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașai
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașam
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașare
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașare
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașară
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașarăm
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașarăți
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașase
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașasem
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașaseră
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașaserăm
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașaserăți
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașaseși
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașaseți
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașat
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașau
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașași
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașați
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașează
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașez
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașeze
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașezi
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratași
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratașând
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratașînd
RATAȘÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lega, a se lipi, a se atașa. [< fr. rattacher].
ratați
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratați
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
ratații
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
rataților
RATÁT, -Ă, ratați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu a izbutit să se afirme, să se realizeze, să creeze ceva de valoare. ♦ (Despre acțiuni) Nereușit, neizbutit. – V. rata. DOOM
*ratát adj. m., s. m., pl. ratáți; adj. f., s. f. ratátă, pl. ratáte
rate
RÁTĂ, rate, s. f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ◊ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. Rata anuală a inflației = creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent. – Din germ. Rate. DOOM
rátă s. f., g.-d. art. rátei; pl. ráte
ratează
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratei
RÁTĂ, rate, s. f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ◊ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. Rata anuală a inflației = creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent. – Din germ. Rate. DOOM
rátă s. f., g.-d. art. rátei; pl. ráte
ratele
RÁTĂ, rate, s. f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ◊ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. Rata anuală a inflației = creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent. – Din germ. Rate. DOOM
rátă s. f., g.-d. art. rátei; pl. ráte
ratelor
RÁTĂ, rate, s. f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ◊ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. Rata anuală a inflației = creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent. – Din germ. Rate. DOOM
rátă s. f., g.-d. art. rátei; pl. ráte
rateu
RATÉU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté. DOOM
ratéu s. n., art. ratéul; pl. ratéuri
rateul
RATÉU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté. DOOM
ratéu s. n., art. ratéul; pl. ratéuri
rateului
RATÉU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté. DOOM
ratéu s. n., art. ratéul; pl. ratéuri
rateuri
RATÉU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté. DOOM
ratéu s. n., art. ratéul; pl. ratéuri
rateurile
RATÉU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté. DOOM
ratéu s. n., art. ratéul; pl. ratéuri
rateurilor
RATÉU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté. DOOM
ratéu s. n., art. ratéul; pl. ratéuri
ratez
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rateze
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratezi
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
rateș
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś. DOOM
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe
rateșe
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś. DOOM
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe
rateșele
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś. DOOM
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe
rateșelor
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś. DOOM
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe
rateșul
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś. DOOM
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe
rateșului
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś. DOOM
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe
raticid
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticida
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticide
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticidei
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticidele
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticidelor
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticidul
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticidului
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticizi
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticizii
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
raticizilor
RATICÍD, -Ă, raticizi, -de, adj., s. n. (Substanță toxică) care stârpește șoarecii. – Din fr. rat „șoarece”, prin apropiere de cuvinte ca insecticid, bactericid. DOOM
raticíd2 s. n., pl. raticíde
ratiera
RATIÉRĂ, ratiere, s. f. Dispozitiv la războiul mecanic de țesut, cu ajutorul căruia se ridică și se coboară ițele pentru formarea rostului. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. ratière. DOOM
ratiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. ratiérei; pl. ratiére
ratiere
RATIÉRĂ, ratiere, s. f. Dispozitiv la războiul mecanic de țesut, cu ajutorul căruia se ridică și se coboară ițele pentru formarea rostului. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. ratière. DOOM
ratiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. ratiérei; pl. ratiére
ratierei
RATIÉRĂ, ratiere, s. f. Dispozitiv la războiul mecanic de țesut, cu ajutorul căruia se ridică și se coboară ițele pentru formarea rostului. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. ratière. DOOM
ratiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. ratiérei; pl. ratiére
ratierele
RATIÉRĂ, ratiere, s. f. Dispozitiv la războiul mecanic de țesut, cu ajutorul căruia se ridică și se coboară ițele pentru formarea rostului. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. ratière. DOOM
ratiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. ratiérei; pl. ratiére
ratierelor
RATIÉRĂ, ratiere, s. f. Dispozitiv la războiul mecanic de țesut, cu ajutorul căruia se ridică și se coboară ițele pentru formarea rostului. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. ratière. DOOM
ratiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. ratiérei; pl. ratiére
ratific
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratifica
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificai
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificam
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificare
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificare
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica. DOOM
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificắrii; pl. ratificắri
ratificarea
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica. DOOM
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificắrii; pl. ratificắri
ratificară
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificarăm
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificarăți
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificase
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificasem
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificaseră
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificaserăm
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificaserăți
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificaseși
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificaseți
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificat
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificat
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificata
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificate
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificatei
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificatele
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificatelor
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificatul
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificatului
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificau
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificași
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificați
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificați
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificație
RATIFICÁȚIE, ratificații, s. f. Ratificare. – Din fr. ratification. DOOM
ratificáție (-ți-e) s. f., art. ratificáția (-ți-a), g.-d. art. ratificáției; pl. ratificáții, art. ratificáțiile (-ți-i-)
ratificații
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratificaților
RATIFICÁT, -Ă, ratificați, -te, adj. Care a fost aprobat, supus operației de ratificare. – V. ratifica.
ratifice
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratifici
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificând
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificînd
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier. DOOM
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificări
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica. DOOM
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificắrii; pl. ratificắri
ratificării
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica. DOOM
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificắrii; pl. ratificắri
ratificările
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica. DOOM
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificắrii; pl. ratificắri
ratificărilor
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica. DOOM
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificắrii; pl. ratificắri
ratina
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinai
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinam
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinare
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinare
RATINÁRE, ratinări, s. f. Operație de finisare prin care fibrele scămoșate de pe suprafața țesăturilor de lână se strâng și se răsucesc în noduri sau se ordonează în valuri. – V. ratina. DOOM
ratináre s. f., g.-d. art. ratinắrii; pl. ratinắri
ratinarea
RATINÁRE, ratinări, s. f. Operație de finisare prin care fibrele scămoșate de pe suprafața țesăturilor de lână se strâng și se răsucesc în noduri sau se ordonează în valuri. – V. ratina. DOOM
ratináre s. f., g.-d. art. ratinắrii; pl. ratinắri
ratinară
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinarăm
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinarăți
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinase
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinasem
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinaseră
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinaserăm
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinaserăți
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinaseși
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinaseți
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinat
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinat
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinata
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinate
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinatei
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinatele
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinatelor
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinatul
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinatului
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinau
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinași
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinați
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinați
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinații
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinaților
RATINÁT, -Ă, ratinați, -te, adj. (Despre țesături) Cu aspect buclat. – V. ratina.
ratinează
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinez
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratineze
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinezi
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
rating
RATING, ratinguri, s. n. 1. Estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele TV. 2. (Fin.; în sintagma Rating de credit = evaluare formală a creditului acordat unei persoane fizice sau întreprinderi, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată a serviciului datoriei și a capacității viitoare de rambursare a creditului. [Pr.: réĭting] – Din engl. rating. DOOM
rating (angl.) [pron. réĭting] s. n., pl. ratinguri
ratingul
RATING, ratinguri, s. n. 1. Estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele TV. 2. (Fin.; în sintagma Rating de credit = evaluare formală a creditului acordat unei persoane fizice sau întreprinderi, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată a serviciului datoriei și a capacității viitoare de rambursare a creditului. [Pr.: réĭting] – Din engl. rating. DOOM
rating (angl.) [pron. réĭting] s. n., pl. ratinguri
ratingului
RATING, ratinguri, s. n. 1. Estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele TV. 2. (Fin.; în sintagma Rating de credit = evaluare formală a creditului acordat unei persoane fizice sau întreprinderi, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată a serviciului datoriei și a capacității viitoare de rambursare a creditului. [Pr.: réĭting] – Din engl. rating. DOOM
rating (angl.) [pron. réĭting] s. n., pl. ratinguri
ratinguri
RATING, ratinguri, s. n. 1. Estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele TV. 2. (Fin.; în sintagma Rating de credit = evaluare formală a creditului acordat unei persoane fizice sau întreprinderi, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată a serviciului datoriei și a capacității viitoare de rambursare a creditului. [Pr.: réĭting] – Din engl. rating. DOOM
rating (angl.) [pron. réĭting] s. n., pl. ratinguri
ratingurile
RATING, ratinguri, s. n. 1. Estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele TV. 2. (Fin.; în sintagma Rating de credit = evaluare formală a creditului acordat unei persoane fizice sau întreprinderi, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată a serviciului datoriei și a capacității viitoare de rambursare a creditului. [Pr.: réĭting] – Din engl. rating. DOOM
rating (angl.) [pron. réĭting] s. n., pl. ratinguri
ratingurilor
RATING, ratinguri, s. n. 1. Estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele TV. 2. (Fin.; în sintagma Rating de credit = evaluare formală a creditului acordat unei persoane fizice sau întreprinderi, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată a serviciului datoriei și a capacității viitoare de rambursare a creditului. [Pr.: réĭting] – Din engl. rating. DOOM
rating (angl.) [pron. réĭting] s. n., pl. ratinguri
ratinând
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinînd
RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat feței unei țesături. – Din fr. ratiner.
ratinări
RATINÁRE, ratinări, s. f. Operație de finisare prin care fibrele scămoșate de pe suprafața țesăturilor de lână se strâng și se răsucesc în noduri sau se ordonează în valuri. – V. ratina. DOOM
ratináre s. f., g.-d. art. ratinắrii; pl. ratinắri
ratinării
RATINÁRE, ratinări, s. f. Operație de finisare prin care fibrele scămoșate de pe suprafața țesăturilor de lână se strâng și se răsucesc în noduri sau se ordonează în valuri. – V. ratina. DOOM
ratináre s. f., g.-d. art. ratinắrii; pl. ratinắri
ratinările
RATINÁRE, ratinări, s. f. Operație de finisare prin care fibrele scămoșate de pe suprafața țesăturilor de lână se strâng și se răsucesc în noduri sau se ordonează în valuri. – V. ratina. DOOM
ratináre s. f., g.-d. art. ratinắrii; pl. ratinắri
ratinărilor
RATINÁRE, ratinări, s. f. Operație de finisare prin care fibrele scămoșate de pe suprafața țesăturilor de lână se strâng și se răsucesc în noduri sau se ordonează în valuri. – V. ratina. DOOM
ratináre s. f., g.-d. art. ratinắrii; pl. ratinắri
ratita
RATÍTE s. f. pl. (Zool.) Acarinate. – Din fr. ratites. DOOM
ratíte s. f. pl.
ratite
RATÍTE s. f. pl. (Zool.) Acarinate. – Din fr. ratites. DOOM
ratíte s. f. pl.
ratitei
RATÍTE s. f. pl. (Zool.) Acarinate. – Din fr. ratites. DOOM
ratíte s. f. pl.
ratitele
RATÍTE s. f. pl. (Zool.) Acarinate. – Din fr. ratites. DOOM
ratíte s. f. pl.
ratitelor
RATÍTE s. f. pl. (Zool.) Acarinate. – Din fr. ratites. DOOM
ratíte s. f. pl.
raton
RATÓN s.m. Șobolan mic. [< fr. raton].
ratoni
RATÓN s.m. Șobolan mic. [< fr. raton].
ratonii
RATÓN s.m. Șobolan mic. [< fr. raton].
ratonilor
RATÓN s.m. Șobolan mic. [< fr. raton].
ratonul
RATÓN s.m. Șobolan mic. [< fr. raton].
ratonului
RATÓN s.m. Șobolan mic. [< fr. raton].
ratoș
RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś. DOOM
ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe
ratrapa
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapai
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapam
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapare
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapare
RATRAPÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) ratrapa. [< ratrapa].
ratraparea
RATRAPÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) ratrapa. [< ratrapa].
ratrapară
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratraparăm
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratraparăți
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapase
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapasem
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapaseră
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapaserăm
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapaserăți
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapaseși
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapaseți
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapat
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapat
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapau
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapași
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapați
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapează
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapez
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapeze
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapezi
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapând
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapînd
RATRAPÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A (se) reface; a relua; a(-și) recâștiga (forțele). [< fr. rattraper].
ratrapări
RATRAPÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) ratrapa. [< ratrapa].
ratrapării
RATRAPÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) ratrapa. [< ratrapa].
ratrapările
RATRAPÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) ratrapa. [< ratrapa].
ratrapărilor
RATRAPÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) ratrapa. [< ratrapa].
rattus
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.
ratuș
RÁTUȘ s. n. v. rateș.
ratând
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratînd
RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater. DOOM
ratá (a ~) vb., ind. prez. 3 rateáză
ratări
RATÁRE, ratări, s. f. Acțiunea de a (se) rata și rezultatul ei; nereușită. – V. rata. DOOM
ratáre s. f., g.-d. art. ratắrii; pl. ratắri
ratării
RATÁRE, ratări, s. f. Acțiunea de a (se) rata și rezultatul ei; nereușită. – V. rata. DOOM
ratáre s. f., g.-d. art. ratắrii; pl. ratắri
ratările
RATÁRE, ratări, s. f. Acțiunea de a (se) rata și rezultatul ei; nereușită. – V. rata. DOOM
ratáre s. f., g.-d. art. ratắrii; pl. ratắri
ratărilor
RATÁRE, ratări, s. f. Acțiunea de a (se) rata și rezultatul ei; nereușită. – V. rata. DOOM
ratáre s. f., g.-d. art. ratắrii; pl. ratắri
ravac
RAVÁC s. n. 1. Must care se scurge de la sine din strugurii puși în teasc (fără presare); vin superior obținut din acest must; vin limpede, separat de drojdie, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul; vin rămas neînghețat dintr-un butoi expus la temperaturi joase. ♦ Vin obținut din diverse fructe de munte. 2. Miere curată care se scurge din fagurii expuși la soare. – Din tc. ravak. DOOM
ravác s. n.
ravacul
RAVÁC s. n. 1. Must care se scurge de la sine din strugurii puși în teasc (fără presare); vin superior obținut din acest must; vin limpede, separat de drojdie, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul; vin rămas neînghețat dintr-un butoi expus la temperaturi joase. ♦ Vin obținut din diverse fructe de munte. 2. Miere curată care se scurge din fagurii expuși la soare. – Din tc. ravak. DOOM
ravác s. n.
ravacului
RAVÁC s. n. 1. Must care se scurge de la sine din strugurii puși în teasc (fără presare); vin superior obținut din acest must; vin limpede, separat de drojdie, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul; vin rămas neînghețat dintr-un butoi expus la temperaturi joase. ♦ Vin obținut din diverse fructe de munte. 2. Miere curată care se scurge din fagurii expuși la soare. – Din tc. ravak. DOOM
ravác s. n.
ravagii
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage. DOOM
ravágiu [giu pron. giu] s. n., art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (-gi-i-)
ravagiile
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage. DOOM
ravágiu [giu pron. giu] s. n., art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (-gi-i-)
ravagiilor
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage. DOOM
ravágiu [giu pron. giu] s. n., art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (-gi-i-)
ravagiu
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage. DOOM
ravágiu [giu pron. giu] s. n., art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (-gi-i-)
ravagiul
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage. DOOM
ravágiu [giu pron. giu] s. n., art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (-gi-i-)
ravagiului
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage. DOOM
ravágiu [giu pron. giu] s. n., art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (-gi-i-)
ravaj
RAVÁJ s.n. v. ravagiu.
ravaș
RAVÁȘ s. n. v. răvaș.
rave
rave, rave-uri s. n. (adol., tox.) petrecere organizată în spații neconvenționale (pivnițe, magazii, depozite etc.), unde se dansează pe muzică cu ritmuri sincopate și se consumă alcool și droguri sintetice.
ravena
RAVÉNĂ, ravene, s. f. Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili. – Din fr. ravin. DOOM
ravénă s. f., g.-d. art. ravénei; pl. ravéne
ravenat
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenata
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenate
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenatei
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenatele
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenatelor
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenatul
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenatului
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenați
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenații
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravenaților
RAVENÁT, -Ă adj. (Liv.) Din Ravenna (Italia). ◊ Mozaic ravenat = mozaic caracteristic pentru arhitectura bizantină din Ravenna. [< it. ravennate].
ravene
RAVÉNĂ, ravene, s. f. Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili. – Din fr. ravin. DOOM
ravénă s. f., g.-d. art. ravénei; pl. ravéne
ravenei
RAVÉNĂ, ravene, s. f. Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili. – Din fr. ravin. DOOM
ravénă s. f., g.-d. art. ravénei; pl. ravéne
ravenele
RAVÉNĂ, ravene, s. f. Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili. – Din fr. ravin. DOOM
ravénă s. f., g.-d. art. ravénei; pl. ravéne
ravenelor
RAVÉNĂ, ravene, s. f. Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili. – Din fr. ravin. DOOM
ravénă s. f., g.-d. art. ravénei; pl. ravéne
ravinare
RAVINÁRE s. f. (Geol.) Proces de formare a ravenelor. – Cf. fr. ravinement.
ravină
RAVÍNĂ s.f. v. ravenă.
ravioli
RAVIÓLI s. m. pl. Preparat culinar în formă de colțunași umpluți cu carne și serviți cu sos. – Din it., fr. ravioli. DOOM
ravióli (it.) (-vi-o-) s. m. pl.
ravitalia
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliai
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliam
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliară
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliarăm
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliarăți
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliase
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliasem
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliaseră
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliaserăm
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliaserăți
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliaseși
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliaseți
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliat
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliat
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliau
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliază
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliași
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliați
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitalie
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliem
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliere
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliere
RAVITALIÉRE s.f. Acțiunea de a ravitalia. [Pron. -li-e-. / < ravitalia].
ravitalierea
RAVITALIÉRE s.f. Acțiunea de a ravitalia. [Pron. -li-e-. / < ravitalia].
ravitalieri
RAVITALIÉRE s.f. Acțiunea de a ravitalia. [Pron. -li-e-. / < ravitalia].
ravitalierii
RAVITALIÉRE s.f. Acțiunea de a ravitalia. [Pron. -li-e-. / < ravitalia].
ravitalierile
RAVITALIÉRE s.f. Acțiunea de a ravitalia. [Pron. -li-e-. / < ravitalia].
ravitalierilor
RAVITALIÉRE s.f. Acțiunea de a ravitalia. [Pron. -li-e-. / < ravitalia].
ravitaliez
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitalieze
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliezi
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
ravitaliind
RAVITALIÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A aproviziona cu alimente, materiale etc.; a ajuta. [< fr. ravitailler].
rayonnant
RAYONNÁNT, -Ă adj. v. reionant.
rayonnism
RAYONNÍSM s.n. v. reionism.
raz
RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz. DOOM
raz s. n., pl. rázuri
raza
RÁZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius). DOOM
ráză s. f., g.-d. art. rázei; pl. ráze
razachie
RAZACHÍE s. f. Varietate de viță-de-vie care dă struguri cu boabe mari, lunguiețe și foarte cărnoase. – Din tc. razakı, ngr. razakí. DOOM
razachíe s. f., art. razachía, g.-d. razachíi, art. razachíei
razant
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razanta
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razante
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razantei
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razantele
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razantelor
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razantul
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razantului
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razanța
RAZÁNȚĂ, razanțe, s. f. Proprietate a traiectoriei descrise de un proiectil aruncat de o gură de foc de a avea curbură mică. ♦ Distanța până la care o traiectorie se păstrează paralel și la mică înălțime față de pământ. – Din fr. rasance, germ. Rasanz. DOOM
razánță s. f., g.-d. art. razánței; pl. razánțe
razanțe
RAZÁNȚĂ, razanțe, s. f. Proprietate a traiectoriei descrise de un proiectil aruncat de o gură de foc de a avea curbură mică. ♦ Distanța până la care o traiectorie se păstrează paralel și la mică înălțime față de pământ. – Din fr. rasance, germ. Rasanz. DOOM
razánță s. f., g.-d. art. razánței; pl. razánțe
razanței
RAZÁNȚĂ, razanțe, s. f. Proprietate a traiectoriei descrise de un proiectil aruncat de o gură de foc de a avea curbură mică. ♦ Distanța până la care o traiectorie se păstrează paralel și la mică înălțime față de pământ. – Din fr. rasance, germ. Rasanz. DOOM
razánță s. f., g.-d. art. razánței; pl. razánțe
razanțele
RAZÁNȚĂ, razanțe, s. f. Proprietate a traiectoriei descrise de un proiectil aruncat de o gură de foc de a avea curbură mică. ♦ Distanța până la care o traiectorie se păstrează paralel și la mică înălțime față de pământ. – Din fr. rasance, germ. Rasanz. DOOM
razánță s. f., g.-d. art. razánței; pl. razánțe
razanțelor
RAZÁNȚĂ, razanțe, s. f. Proprietate a traiectoriei descrise de un proiectil aruncat de o gură de foc de a avea curbură mică. ♦ Distanța până la care o traiectorie se păstrează paralel și la mică înălțime față de pământ. – Din fr. rasance, germ. Rasanz. DOOM
razánță s. f., g.-d. art. razánței; pl. razánțe
razanți
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razanții
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
razanților
RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant. DOOM
razánt adj. m., pl. razánți; f. razántă, pl. razánte
raze
RÁZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius). DOOM
ráză s. f., g.-d. art. rázei; pl. ráze
raze
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
razei
RÁZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius). DOOM
ráză s. f., g.-d. art. rázei; pl. ráze
razele
RÁZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius). DOOM
ráză s. f., g.-d. art. rázei; pl. ráze
razelor
RÁZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius). DOOM
ráză s. f., g.-d. art. rázei; pl. ráze
razem
REÁZEM, reazeme, s. n. (Și în formele reazim, razem, reazăm) 1. Obiect, corp stabil de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. Femeia a adormit... bîjbîind în gol, cu mîna înfrigurată, după un reazim. POPA, V. 318. ♦ Balustradă. (Atestat în forma razăm) Scutură din cap, bătu cu mîna pe razămul scării. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazem mîngîietor. ALECSANDRI, P. II 133. În el Apolon află a slavei sale razem. NEGRUZZI, S. II 176. Trist lucru este să nu aibă cineva alt reazim decît meritele părinților. BOLLIAC, O. 262. Cine-și cată reazăm afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ Motiv, temei. Șterge-ți ochii, nu mai plînge !... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. EMINESCU, O. I 30. 3. Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două solide și care impune anumite restricții deplasărilor relative ale acestora. Reazem simplu. Reazem cilindric. – Variante: rázăm (SLAVICI, N. II 212), rázem, rázim (BENIUC, V. 9, ARDELEANU, D. 177), reázăm (BĂLCESCU, O. I 24), reázim s. n.
razi
RAD, razi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură egală cu doza radiației care cedează o energie de 100 de ergi unui gram din substanța în care este absorbită. – Din fr. rad. DOOM
rad s. m., pl. razi
razia
RÁZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia. DOOM
rázie (-zi-e) s. f., art. rázia (-zi-a), g.-d. art. ráziei; pl. rázii, art. ráziile (-zi-i-)
razie
RÁZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia. DOOM
rázie (-zi-e) s. f., art. rázia (-zi-a), g.-d. art. ráziei; pl. rázii, art. ráziile (-zi-i-)
raziei
RÁZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia. DOOM
rázie (-zi-e) s. f., art. rázia (-zi-a), g.-d. art. ráziei; pl. rázii, art. ráziile (-zi-i-)
razii
RAD, razi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură egală cu doza radiației care cedează o energie de 100 de ergi unui gram din substanța în care este absorbită. – Din fr. rad. DOOM
rad s. m., pl. razi
razii
RÁZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia. DOOM
rázie (-zi-e) s. f., art. rázia (-zi-a), g.-d. art. ráziei; pl. rázii, art. ráziile (-zi-i-)
raziile
RÁZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia. DOOM
rázie (-zi-e) s. f., art. rázia (-zi-a), g.-d. art. ráziei; pl. rázii, art. ráziile (-zi-i-)
raziilor
RÁZIE, razii, s. f. Control inopinat al populației dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliției, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienți etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia. DOOM
rázie (-zi-e) s. f., art. rázia (-zi-a), g.-d. art. ráziei; pl. rázii, art. ráziile (-zi-i-)
razilor
RAD, razi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură egală cu doza radiației care cedează o energie de 100 de ergi unui gram din substanța în care este absorbită. – Din fr. rad. DOOM
rad s. m., pl. razi
razim
REÁZEM, reazeme, s. n. (Și în formele reazim, razem, reazăm) 1. Obiect, corp stabil de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. Femeia a adormit... bîjbîind în gol, cu mîna înfrigurată, după un reazim. POPA, V. 318. ♦ Balustradă. (Atestat în forma razăm) Scutură din cap, bătu cu mîna pe razămul scării. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazem mîngîietor. ALECSANDRI, P. II 133. În el Apolon află a slavei sale razem. NEGRUZZI, S. II 176. Trist lucru este să nu aibă cineva alt reazim decît meritele părinților. BOLLIAC, O. 262. Cine-și cată reazăm afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ Motiv, temei. Șterge-ți ochii, nu mai plînge !... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. EMINESCU, O. I 30. 3. Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două solide și care impune anumite restricții deplasărilor relative ale acestora. Reazem simplu. Reazem cilindric. – Variante: rázăm (SLAVICI, N. II 212), rázem, rázim (BENIUC, V. 9, ARDELEANU, D. 177), reázăm (BĂLCESCU, O. I 24), reázim s. n.
razmot
RAZMÓT s. n. Zbor orizontal al unor aeronave foarte aproape de sol. – Din fr. rase-mottes. DOOM
razmót s. n.
razmotul
RAZMÓT s. n. Zbor orizontal al unor aeronave foarte aproape de sol. – Din fr. rase-mottes. DOOM
razmót s. n.
razmotului
RAZMÓT s. n. Zbor orizontal al unor aeronave foarte aproape de sol. – Din fr. rase-mottes. DOOM
razmót s. n.
razna
RÁZNA adv. 1. (Pe lângă verbe de mișcare) Fără să știe încotro se duce, neținând seama de drum, de direcție; la întâmplare. ◊ Expr. A o lua razna = a) a pleca la întâmplare, fără țintă; b) fig. a apuca pe o cale greșită, a proceda în mod nejudecat; a decădea. 2. La o parte, la o oarecare distanță de...; departe. – Din sl. razĭno. DOOM
rázna adv.
razna
RÁZNĂ, razne, s. f. (Rar) Răzlețire. ♦ Fig. Deviere, digresiune. – V. răzni. DOOM
ráznă (rar) s. f., g.-d. art. ráznei; pl. rázne
razne
RÁZNĂ, razne, s. f. (Rar) Răzlețire. ♦ Fig. Deviere, digresiune. – V. răzni. DOOM
ráznă (rar) s. f., g.-d. art. ráznei; pl. rázne
raznei
RÁZNĂ, razne, s. f. (Rar) Răzlețire. ♦ Fig. Deviere, digresiune. – V. răzni. DOOM
ráznă (rar) s. f., g.-d. art. ráznei; pl. rázne
raznele
RÁZNĂ, razne, s. f. (Rar) Răzlețire. ♦ Fig. Deviere, digresiune. – V. răzni. DOOM
ráznă (rar) s. f., g.-d. art. ráznei; pl. rázne
raznelor
RÁZNĂ, razne, s. f. (Rar) Răzlețire. ♦ Fig. Deviere, digresiune. – V. răzni. DOOM
ráznă (rar) s. f., g.-d. art. ráznei; pl. rázne
raznocinți
RAZNOCÍNȚI s. m. pl. Nume dat în Rusia, începând din sec. XVIII, intelectualității ridicate din rândurile funcționărimii, micii burghezii, negustorimii și țărănimii, care a avut un rol important în mișcarea revoluționară și în dezvoltarea științei și culturii. – Din rus. raznocinți. DOOM
raznocínți s. m. pl.
raznocinții
RAZNOCÍNȚI s. m. pl. Nume dat în Rusia, începând din sec. XVIII, intelectualității ridicate din rândurile funcționărimii, micii burghezii, negustorimii și țărănimii, care a avut un rol important în mișcarea revoluționară și în dezvoltarea științei și culturii. – Din rus. raznocinți. DOOM
raznocínți s. m. pl.
raznocinților
RAZNOCÍNȚI s. m. pl. Nume dat în Rusia, începând din sec. XVIII, intelectualității ridicate din rândurile funcționărimii, micii burghezii, negustorimii și țărănimii, care a avut un rol important în mișcarea revoluționară și în dezvoltarea științei și culturii. – Din rus. raznocinți. DOOM
raznocínți s. m. pl.
razul
RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz. DOOM
raz s. n., pl. rázuri
razului
RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz. DOOM
raz s. n., pl. rázuri
razuri
RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz. DOOM
raz s. n., pl. rázuri
razurile
RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz. DOOM
raz s. n., pl. rázuri
razurilor
RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz. DOOM
raz s. n., pl. rázuri
rază
RĂZÁ, pers. 3 ráză, vb. I. Intranz. (Popular; despre aștri sau corpuri luminoase) A revărsa raze, a radia; (despre raze) a străluci, a lumina. Două raze unde-mi rază ? Rază-n vîrfu muntelui. BIBICESCU, P. P. 233.
razăm
REÁZIM s. n. v. reazem. DOOM
reázem s. n., pl. reázeme
raș
RAȘ s.n. (Med.) Erupție eritematoasă de scurtă durată, care apare în perioada de invazie a unor boli eruptive. [< fr., engl. rash].
rașca
RÁȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. – Et. nec. DOOM
ráșcă s. f., g.-d. art. rắșcii; pl. rășci
rașcheta
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașcheta
RAȘCHÉTĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri, care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto. DOOM
rașchétă s. f., g.-d. art. rașchétei; pl. rașchéte
rașchetai
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetam
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetare
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetare
RAȘCHETÁRE, rașchetări, s. f. Acțiunea de a rașcheta și rezultatul ei. – V. rașcheta. DOOM
rașchetáre s. f., g.-d. art. rașchetắrii; pl. rașchetắri
rașchetarea
RAȘCHETÁRE, rașchetări, s. f. Acțiunea de a rașcheta și rezultatul ei. – V. rașcheta. DOOM
rașchetáre s. f., g.-d. art. rașchetắrii; pl. rașchetắri
rașchetară
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetarăm
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetarăți
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetase
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetasem
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetaseră
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetaserăm
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetaserăți
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetaseși
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetaseți
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetat
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetat
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetata
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetate
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetatei
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetatele
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetatelor
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetatoare
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatoarea
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatoarei
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatoarele
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatoarelor
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetator
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatori
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatorii
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatorilor
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatorul
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatorului
RAȘCHETATÓR, -OÁRE, rașchetatori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în rașchetarea parchetului. – Rașcheta + suf. -tor. DOOM
*rașchetatoáre s. f., g.-d. art. rașchetatoárei; pl. rașchetatoáre
rașchetatul
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetatului
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetau
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetași
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetați
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetați
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetații
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchetaților
RAȘCHETÁT, -Ă, rașchetați, -te, adj. Curățat, ras cu rașcheta. – V. rașcheta.
rașchete
RAȘCHÉTĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri, care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto. DOOM
rașchétă s. f., g.-d. art. rașchétei; pl. rașchéte
rașchetează
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetei
RAȘCHÉTĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri, care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto. DOOM
rașchétă s. f., g.-d. art. rașchétei; pl. rașchéte
rașchetele
RAȘCHÉTĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri, care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto. DOOM
rașchétă s. f., g.-d. art. rașchétei; pl. rașchéte
rașchetelor
RAȘCHÉTĂ, rașchete, s. f. 1. Daltă încovoiată cu care se rade vopseaua și rugina de pe o piesă metalică sau de pe un vas. 2. Perie având cuie în loc de peri, care servește la rașchetarea tencuielilor. 3. Unealtă în formă de perie de bordaj, la care perii sunt înlocuiți cu o bucată prismatică de cauciuc, folosită la curățarea punții. 4. Răzuitor pentru parchet. – Din it. raschetto. DOOM
rașchétă s. f., g.-d. art. rașchétei; pl. rașchéte
rașchetez
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașcheteze
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetezi
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetând
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetînd
RAȘCHETÁ, rașchetez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de vopsea sau de rugină o piesă de metal sau un vas, cu ajutorul rașchetei (1). 2. A netezi cu rașcheta (2) o tencuială. 3. A rade parchetul cu rașcheta (4), pentru a-l curăța. – Din rașchetă. DOOM
rașchetá (a ~) vb., ind. prez. 3 rașcheteáză
rașchetări
RAȘCHETÁRE, rașchetări, s. f. Acțiunea de a rașcheta și rezultatul ei. – V. rașcheta. DOOM
rașchetáre s. f., g.-d. art. rașchetắrii; pl. rașchetắri
rașchetării
RAȘCHETÁRE, rașchetări, s. f. Acțiunea de a rașcheta și rezultatul ei. – V. rașcheta. DOOM
rașchetáre s. f., g.-d. art. rașchetắrii; pl. rașchetắri
rașchetările
RAȘCHETÁRE, rașchetări, s. f. Acțiunea de a rașcheta și rezultatul ei. – V. rașcheta. DOOM
rașchetáre s. f., g.-d. art. rașchetắrii; pl. rașchetắri
rașchetărilor
RAȘCHETÁRE, rașchetări, s. f. Acțiunea de a rașcheta și rezultatul ei. – V. rașcheta. DOOM
rașchetáre s. f., g.-d. art. rașchetắrii; pl. rașchetắri
rașel
RÁȘEL, rașele, s. n. Mașină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obțin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. [Acc. și: rașél] – Et. nec. DOOM
ráșel s. n., pl. ráșele
rașel
RAȘÉL, rașele, s. n. Mașină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obțin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. – Et. nec.
rașele
RAȘÉL, rașele, s. n. Mașină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obțin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. – Et. nec.
rașelele
RAȘÉL, rașele, s. n. Mașină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obțin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. – Et. nec.
rașelelor
RAȘÉL, rașele, s. n. Mașină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obțin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. – Et. nec.
rașelul
RAȘÉL, rașele, s. n. Mașină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obțin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. – Et. nec.
rașelului
RAȘÉL, rașele, s. n. Mașină de tricotat, echipată cu două sisteme de ace cu limbă, cu ajutorul căreia se obțin tricoturi din urzeală cu legături caracteristice. – Et. nec.
rași
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rașii
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rașilor
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
rașpel
RÁȘPEL, rașpele, s. n. Pilă de oțel cu una sau cu mai multe fețe, cu dinți rari, folosită la prelucrarea lemnului, a tălpii, a pieselor metalice de duritate mică sau a pieselor nemetalice. [Var.: ráșpă, ráșpilă s. f., ráșpil, ráșpăl s. n.] – Din germ. Raspel, Raspiel. DOOM
ráșpel s. n., pl. ráșpele
rașpel
RÁȘPEL s.n. Pilă lată de oțel cu dinți mari, folosită pentru răzuirea lemnului. [Pl. -le, -luri. / < germ. Raspel].
rașpele
RÁȘPEL, rașpele, s. n. Pilă de oțel cu una sau cu mai multe fețe, cu dinți rari, folosită la prelucrarea lemnului, a tălpii, a pieselor metalice de duritate mică sau a pieselor nemetalice. [Var.: ráșpă, ráșpilă s. f., ráșpil, ráșpăl s. n.] – Din germ. Raspel, Raspiel. DOOM
ráșpel s. n., pl. ráșpele
rașpelele
RÁȘPEL, rașpele, s. n. Pilă de oțel cu una sau cu mai multe fețe, cu dinți rari, folosită la prelucrarea lemnului, a tălpii, a pieselor metalice de duritate mică sau a pieselor nemetalice. [Var.: ráșpă, ráșpilă s. f., ráșpil, ráșpăl s. n.] – Din germ. Raspel, Raspiel. DOOM
ráșpel s. n., pl. ráșpele
rașpelelor
RÁȘPEL, rașpele, s. n. Pilă de oțel cu una sau cu mai multe fețe, cu dinți rari, folosită la prelucrarea lemnului, a tălpii, a pieselor metalice de duritate mică sau a pieselor nemetalice. [Var.: ráșpă, ráșpilă s. f., ráșpil, ráșpăl s. n.] – Din germ. Raspel, Raspiel. DOOM
ráșpel s. n., pl. ráșpele
rașpelul
RÁȘPEL, rașpele, s. n. Pilă de oțel cu una sau cu mai multe fețe, cu dinți rari, folosită la prelucrarea lemnului, a tălpii, a pieselor metalice de duritate mică sau a pieselor nemetalice. [Var.: ráșpă, ráșpilă s. f., ráșpil, ráșpăl s. n.] – Din germ. Raspel, Raspiel. DOOM
ráșpel s. n., pl. ráșpele
rașpelului
RÁȘPEL, rașpele, s. n. Pilă de oțel cu una sau cu mai multe fețe, cu dinți rari, folosită la prelucrarea lemnului, a tălpii, a pieselor metalice de duritate mică sau a pieselor nemetalice. [Var.: ráșpă, ráșpilă s. f., ráșpil, ráșpăl s. n.] – Din germ. Raspel, Raspiel. DOOM
ráșpel s. n., pl. ráșpele
rașpil
RÁȘPIL s. n. v. rașpel.
rașpilă
RÁȘPILĂ s. f. v. rașpel.
rașpă
RÁȘPĂ s. f. v. rașpel.
rașpăl
RÁȘPĂL s. n. v. rașpel.
rața
RÁȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, sb. raca. DOOM
ráță sălbátică s. f. + adj.
rațca
RÁȚCĂ, rațce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa țurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbușon, orientate lateral și înapoi. 2. S. f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din sb., magh. racka. DOOM
ráțcă s. f., g.-d. art. ráțcei; (oi) pl. ráțce
rațce
RÁȚCĂ, rațce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa țurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbușon, orientate lateral și înapoi. 2. S. f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din sb., magh. racka. DOOM
ráțcă s. f., g.-d. art. ráțcei; (oi) pl. ráțce
rațcei
RÁȚCĂ, rațce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa țurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbușon, orientate lateral și înapoi. 2. S. f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din sb., magh. racka. DOOM
ráțcă s. f., g.-d. art. ráțcei; (oi) pl. ráțce
rațcele
RÁȚCĂ, rațce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa țurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbușon, orientate lateral și înapoi. 2. S. f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din sb., magh. racka. DOOM
ráțcă s. f., g.-d. art. ráțcei; (oi) pl. ráțce
rațcelor
RÁȚCĂ, rațce, adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Oaie) din rasa țurcană, cu coarnele răsucite în formă de tirbușon, orientate lateral și înapoi. 2. S. f. Lână neomogenă, de calitate inferioară, produsă de aceste oi. – Din sb., magh. racka. DOOM
ráțcă s. f., g.-d. art. ráțcei; (oi) pl. ráțce
rațe
RÁȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, sb. raca. DOOM
ráță sălbátică s. f. + adj.
raței
RÁȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, sb. raca. DOOM
ráță sălbátică s. f. + adj.
rațele
RÁȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, sb. raca. DOOM
ráță sălbátică s. f. + adj.
rațelor
RÁȚĂ, rațe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). ◊ Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. rosë, sb. raca. DOOM
ráță sălbátică s. f. + adj.
rația
RÁȚIE, rații, s. f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care conține toate substanțele necesare desfășurării funcțiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulțește un termen al unei progresii geometrice pentru a obține termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration. DOOM
ráție (-ți-e) s. f., art. ráția (-ți-a), g.-d. art. ráției; pl. ráții, art. ráțiile (-ți-i-)
rație
RÁȚIE, rații, s. f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care conține toate substanțele necesare desfășurării funcțiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulțește un termen al unei progresii geometrice pentru a obține termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration. DOOM
ráție (-ți-e) s. f., art. ráția (-ți-a), g.-d. art. ráției; pl. ráții, art. ráțiile (-ți-i-)
rației
RÁȚIE, rații, s. f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care conține toate substanțele necesare desfășurării funcțiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulțește un termen al unei progresii geometrice pentru a obține termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration. DOOM
ráție (-ți-e) s. f., art. ráția (-ți-a), g.-d. art. ráției; pl. ráții, art. ráțiile (-ți-i-)
rații
RÁȚIE, rații, s. f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care conține toate substanțele necesare desfășurării funcțiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulțește un termen al unei progresii geometrice pentru a obține termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration. DOOM
ráție (-ți-e) s. f., art. ráția (-ți-a), g.-d. art. ráției; pl. ráții, art. ráțiile (-ți-i-)
rațiile
RÁȚIE, rații, s. f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care conține toate substanțele necesare desfășurării funcțiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulțește un termen al unei progresii geometrice pentru a obține termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration. DOOM
ráție (-ți-e) s. f., art. ráția (-ți-a), g.-d. art. ráției; pl. ráții, art. ráțiile (-ți-i-)
rațiilor
RÁȚIE, rații, s. f. 1. Cantitate de hrană pe care trebuie să o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care conține toate substanțele necesare desfășurării funcțiilor vitale ale organismului. 2. Număr constant care se adaugă la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulțește un termen al unei progresii geometrice pentru a obține termenul următor. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration. DOOM
ráție (-ți-e) s. f., art. ráția (-ți-a), g.-d. art. ráției; pl. ráții, art. ráțiile (-ți-i-)
rațiocina
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinai
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinam
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinant
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinanta
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinante
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinantei
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinantele
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinantelor
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinantul
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinantului
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinanți
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinanții
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinanților
RAȚIOCINÁNT, -Ă adj. Referitor la rațiocinare; cu caracter de rațiocinare. [Pron. -ți-o-. / cf. it. raziocinante].
rațiocinare
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinare
RAȚIOCINÁRE s.f. Acțiunea de a rațiocina; rațiocinație; raționament subtil, pedant. [< rațiocina].
rațiocinarea
RAȚIOCINÁRE s.f. Acțiunea de a rațiocina; rațiocinație; raționament subtil, pedant. [< rațiocina].
rațiocinară
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinarăm
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinarăți
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinase
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinasem
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinaseră
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinaserăm
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinaserăți
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinaseși
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinaseți
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinat
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinau
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinași
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinați
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinația
RAȚIOCINÁȚIE s.f. (Liv.) Rațiocinare. [Gen. -iei, var. rațiocinațiune s.f. / < fr. ratiocination, cf. lat. ratiocinatio].
rațiocinație
RAȚIOCINÁȚIE s.f. (Liv.) Rațiocinare. [Gen. -iei, var. rațiocinațiune s.f. / < fr. ratiocination, cf. lat. ratiocinatio].
rațiocinației
RAȚIOCINÁȚIE s.f. (Liv.) Rațiocinare. [Gen. -iei, var. rațiocinațiune s.f. / < fr. ratiocination, cf. lat. ratiocinatio].
rațiocinații
RAȚIOCINÁȚIE s.f. (Liv.) Rațiocinare. [Gen. -iei, var. rațiocinațiune s.f. / < fr. ratiocination, cf. lat. ratiocinatio].
rațiocinațiile
RAȚIOCINÁȚIE s.f. (Liv.) Rațiocinare. [Gen. -iei, var. rațiocinațiune s.f. / < fr. ratiocination, cf. lat. ratiocinatio].
rațiocinațiilor
RAȚIOCINÁȚIE s.f. (Liv.) Rațiocinare. [Gen. -iei, var. rațiocinațiune s.f. / < fr. ratiocination, cf. lat. ratiocinatio].
rațiocinațiune
RAȚIOCINAȚIÚNE s.f. v. rațiocinație.
rațiocinează
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinez
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocineze
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinezi
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinând
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinînd
RAȚIOCINÁ vb. I. tr. (Liv.) A raționa cu mult echilibru, cu multă subtilitate. [Pron. -ți-o-. / < it. raziocinare, cf. lat. ratiocinari].
rațiocinări
RAȚIOCINÁRE s.f. Acțiunea de a rațiocina; rațiocinație; raționament subtil, pedant. [< rațiocina].
rațiocinării
RAȚIOCINÁRE s.f. Acțiunea de a rațiocina; rațiocinație; raționament subtil, pedant. [< rațiocina].
rațiocinările
RAȚIOCINÁRE s.f. Acțiunea de a rațiocina; rațiocinație; raționament subtil, pedant. [< rațiocina].
rațiocinărilor
RAȚIOCINÁRE s.f. Acțiunea de a rațiocina; rațiocinație; raționament subtil, pedant. [< rațiocina].
raționa
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționa
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționabil
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabila
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabile
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabilei
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabilele
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabilelor
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabili
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabilii
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabililor
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabilul
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționabilului
RAȚIONÁBIL, -Ă, raționabili, -e, adj. Care are o judecată sau o comportare rațională. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. rationabilis. DOOM
raționábil (-ți-o-) adj. m., pl. raționábili; f. raționábilă, pl. raționábile
raționai
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționai
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
rațional
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționala
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționale
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționalei
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționalele
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționalelor
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționali
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționalii
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționalilor
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționalism
RAȚIONALÍSM s. n. 1. Denumire dată doctrinelor filosofice care susțin posibilitatea dobândirii și justificării cunoașterii exclusiv prin rațiune. 2. Încredere în capacitatea rațiunii de a cunoaște realitatea. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalisme. DOOM
raționalísm (-ți-o-) s. n.
raționalismul
RAȚIONALÍSM s. n. 1. Denumire dată doctrinelor filosofice care susțin posibilitatea dobândirii și justificării cunoașterii exclusiv prin rațiune. 2. Încredere în capacitatea rațiunii de a cunoaște realitatea. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalisme. DOOM
raționalísm (-ți-o-) s. n.
raționalismului
RAȚIONALÍSM s. n. 1. Denumire dată doctrinelor filosofice care susțin posibilitatea dobândirii și justificării cunoașterii exclusiv prin rațiune. 2. Încredere în capacitatea rațiunii de a cunoaște realitatea. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalisme. DOOM
raționalísm (-ți-o-) s. n.
raționalist
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalista
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționaliste
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalistei
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalistele
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalistelor
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalistul
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalistului
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalitate
RAȚIONALITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalité. DOOM
raționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalitắții
raționalitatea
RAȚIONALITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalité. DOOM
raționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalitắții
raționalități
RAȚIONALITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalité. DOOM
raționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalitắții
raționalității
RAȚIONALITÁTE s. f. Însușire a ceea ce este rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationalité. DOOM
raționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalitắții
raționaliza
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizai
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizam
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizare
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizare
RAȚIONALIZÁRE, raționalizări, s. f. Acțiunea de a raționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza. DOOM
raționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalizắrii; pl. raționalizắri
raționalizarea
RAȚIONALIZÁRE, raționalizări, s. f. Acțiunea de a raționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza. DOOM
raționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalizắrii; pl. raționalizắri
raționalizară
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizarăm
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizarăți
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizase
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizasem
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizaseră
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizaserăm
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizaserăți
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizaseși
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizaseți
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizat
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizat
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizata
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizate
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizatei
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizatele
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizatelor
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizatoare
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatoarea
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatoarei
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatoarele
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatoarelor
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizator
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatori
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatorii
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatorilor
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatorul
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatorului
RAȚIONALIZATÓR, raționalizatori, s. m. Persoană care se ocupă cu găsirea mijloacelor de raționalizare a muncii. DOOM
raționalizatór (-ți-o-) s. m., pl. raționalizatóri
raționalizatul
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizatului
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizau
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizași
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizați
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizați
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizații
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizaților
RAȚIONALIZÁT, -Ă, raționalizați, -te, adj. Supus unui consum dirijat după norme dinainte stabilite. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza.
raționalizează
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizez
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizeze
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizezi
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizând
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizînd
RAȚIONALIZÁ, raționalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate după norme și principii raționale (3). 2. A supune anumite produse (de primă necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrică care cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. raționalizirovat'. DOOM
raționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționalizeáză
raționalizări
RAȚIONALIZÁRE, raționalizări, s. f. Acțiunea de a raționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza. DOOM
raționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalizắrii; pl. raționalizắri
raționalizării
RAȚIONALIZÁRE, raționalizări, s. f. Acțiunea de a raționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza. DOOM
raționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalizắrii; pl. raționalizắri
raționalizările
RAȚIONALIZÁRE, raționalizări, s. f. Acțiunea de a raționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza. DOOM
raționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalizắrii; pl. raționalizắri
raționalizărilor
RAȚIONALIZÁRE, raționalizări, s. f. Acțiunea de a raționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționaliza. DOOM
raționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționalizắrii; pl. raționalizắri
raționaliști
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționaliștii
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționaliștilor
RAȚIONALÍST, -Ă, raționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de raționalism, care este propriu sau caracteristic raționalismului. 2. S. m. și f. Adept al raționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationaliste. DOOM
raționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. raționalíști; f. raționalístă, pl. raționalíste
raționalul
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționalului
RAȚIONÁL, -Ă, raționali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile și cerințele rațiunii; care poate fi conceput cu ajutorul rațiunii. ♦ (În filozofia raționalistă) Izvorât sau dedus din rațiune, considerat ca independent de experiență și anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpănit, chibzuit, cu judecată, cu rațiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecată, cu măsură, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Număr rațional = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi și fracționare, pozitive și negative, precum și numărul zero, și care pot fi exprimate printr-un raport între două numere întregi. Expresie rațională = expresie algebrică care nu conține extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanică rațională = mecanică teoretică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis. DOOM
raționál (-ți-o-) adj. m., pl. raționáli; f. raționálă, pl. raționále
raționam
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționam
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționament
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamente
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamentele
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamentelor
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamentul
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamentului
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamenturi
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamenturile
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționamenturilor
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune). DOOM
raționamént (-ți-o-) s. n., pl. raționaménte
raționare
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționare
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționare
RAȚIONÁRE1, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa1 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa1. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționare
RAȚIONÁRE2, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa2 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa2. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționarea
RAȚIONÁRE1, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa1 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa1. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționarea
RAȚIONÁRE2, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa2 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa2. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționară
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționară
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționarăm
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționarăm
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționarăți
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționarăți
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționase
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționase
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționasem
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționasem
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaseră
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaseră
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaserăm
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaserăm
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaserăți
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaserăți
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaseși
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaseși
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaseți
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționaseți
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționat
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționat
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționat
RAȚIONÁT, -Ă, raționați, -te, adj. Raționalizat. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa2.
raționau
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționau
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționași
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționași
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționați
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționați
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționează
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționează
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționez
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționez
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționeze
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționeze
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționezi
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționezi
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționând
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționând
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționînd
RAȚIONÁ1, raționez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rațional. [Pr.: -ți-o-] – Din rațiune (după fr. raisonner). DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționînd
RAȚIONÁ2, raționez, vb. I. Tranz. A face rații; a raționaliza (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. rationner, it. razionare. DOOM
raționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 raționeáză
raționări
RAȚIONÁRE1, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa1 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa1. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționări
RAȚIONÁRE2, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa2 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa2. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționării
RAȚIONÁRE1, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa1 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa1. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționării
RAȚIONÁRE2, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa2 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa2. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționările
RAȚIONÁRE1, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa1 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa1. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționările
RAȚIONÁRE2, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa2 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa2. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționărilor
RAȚIONÁRE1, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa1 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa1. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
raționărilor
RAȚIONÁRE2, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa2 și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa2. DOOM
raționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. raționắrii; (raționalizări) pl. raționắri
rațiune
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică); p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis. DOOM
rațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni
rațiunea
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică); p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis. DOOM
rațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni
rațiuni
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică); p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis. DOOM
rațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni
rațiunii
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică); p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis. DOOM
rațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni
rațiunile
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică); p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis. DOOM
rațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni
rațiunilor
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultate, proprie omului, de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente; gândire (logică); p. ext. judecată, minte. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis. DOOM
rațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni