păbâi
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâia
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâiască
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâiau
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâiesc
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâiește
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâind
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâire
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâire
PĂBÂÍ, pers. 3 păbâiește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre păsări) A fâlfâi, a da din aripi, a produce zgomotul caracteristic zborului.
păbâiră
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâise
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâiseră
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbâit
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîi
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîia
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîiască
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîiau
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîiesc
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîiește
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîind
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîire
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîiră
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîise
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîiseră
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păbîit
PĂBÎÍ, păbîiesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre păsări) A fîlfîi, a da din aripi și a produce zgomotul caracteristic zborului, l-am dat vaca pentru vacă Și o rață creață: Cu aripile păbîia Și [cu] clonțul ciocănea (Moara). GOROVEI, C. 230.
păcala
PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
păcale
PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
păcalei
PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
păcalele
PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
păcalelor
PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
păcală
PĂCÁLĂ2 s. m. (După numele unui personaj din basme și din snoave) Om glumeț, poznaș. Nu pot să te las să corespondezi cu tinerii, așa sub ochii mei... Ana rîdea liniștită. – Zău, Nicule, păcală ești! Citește-o dacă vrei. D. ZAMFIRESCU, R. 66. ◊ Expr. S-a găsit păcală cu tîndală = s-au întîlnit doi care se potrivesc la glume, doi cărora le place să-și bată joc de toată lumea.

DOOM

Păcálă (personaj) s. propriu m.
păcat
PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

DOOM

păcát s. n., pl. păcáte
păcate
PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

DOOM

păcát s. n., pl. păcáte
păcatele
PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

DOOM

păcát s. n., pl. păcáte
păcatelor
PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

DOOM

păcát s. n., pl. păcáte
păcatul
PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

DOOM

păcát s. n., pl. păcáte
păcatului
PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

DOOM

păcát s. n., pl. păcáte
păci
PÁCE, păci, s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nicio grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniștea veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

DOOM

páce s. f., g.-d. art. pắcii; pl. păci
păcii
PÁCE, păci, s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nicio grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniștea veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

DOOM

páce s. f., g.-d. art. pắcii; pl. păci
păcile
PÁCE, păci, s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nicio grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniștea veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

DOOM

páce s. f., g.-d. art. pắcii; pl. păci
păcilor
PÁCE, păci, s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nicio grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniștea veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

DOOM

páce s. f., g.-d. art. pắcii; pl. păci
păciușă
PĂCIÚȘE s. f. v. pacișe.
păcișele
PĂCIȘÉLE s. f. pl. (Regional) Pacișe. Cămașă de păcișele. MARIAN, NU. 554. Mamă... nu-i toarce niște păcișele moi? ȘEZ. IV 159.
păcișă
PĂCÍȘĂ s. f. v. pacișă.
păcișă
PĂCÍȘĂ s. f. v. pacișă.
păclie
PĂCLÍE s. f. (Regional) Haină bărbătească, purtată mai ales de ciobani, fără mîneci și fără guler, lungă pînă la glezne, făcută din piei de oaie cu lina în afară și avînd la spate o glugă din piele de miel. V. cojoc.
păcornița
PĂCÓRNIȚĂ, păcornițe, s. f. Vas de lemn sau de scoarță de copac în care se ține păcura pentru uns roțile căruței. – Păcură + suf. -orniță.

DOOM

păcórniță s. f., g.-d. art. păcórniței; pl. păcórnițe
păcornițe
PĂCÓRNIȚĂ, păcornițe, s. f. Vas de lemn sau de scoarță de copac în care se ține păcura pentru uns roțile căruței. – Păcură + suf. -orniță.

DOOM

păcórniță s. f., g.-d. art. păcórniței; pl. păcórnițe
păcorniței
PĂCÓRNIȚĂ, păcornițe, s. f. Vas de lemn sau de scoarță de copac în care se ține păcura pentru uns roțile căruței. – Păcură + suf. -orniță.

DOOM

păcórniță s. f., g.-d. art. păcórniței; pl. păcórnițe
păcornițele
PĂCÓRNIȚĂ, păcornițe, s. f. Vas de lemn sau de scoarță de copac în care se ține păcura pentru uns roțile căruței. – Păcură + suf. -orniță.

DOOM

păcórniță s. f., g.-d. art. păcórniței; pl. păcórnițe
păcornițelor
PĂCÓRNIȚĂ, păcornițe, s. f. Vas de lemn sau de scoarță de copac în care se ține păcura pentru uns roțile căruței. – Păcură + suf. -orniță.

DOOM

păcórniță s. f., g.-d. art. păcórniței; pl. păcórnițe
păcosteală
PĂCOSTEÁLĂ s. f. (Regional) Hîrtie poleită. Brebenei, ale căror frunze se ung cu miere și se lipesc cu păcosteală galbenă și albă. MARIAN, NU. 299.
păcostenie
PĂCOSTÉNIE, păcostenii, s. f. (Popular) Pacoste.
păcuina
PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (Reg.) Oaie. – Lat. pecuina.

DOOM

păcuínă (reg.) s. f., g.-d. art. păcuínii; pl. păcuíni
păcuini
PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (Reg.) Oaie. – Lat. pecuina.

DOOM

păcuínă (reg.) s. f., g.-d. art. păcuínii; pl. păcuíni
păcuinii
PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (Reg.) Oaie. – Lat. pecuina.

DOOM

păcuínă (reg.) s. f., g.-d. art. păcuínii; pl. păcuíni
păcuinile
PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (Reg.) Oaie. – Lat. pecuina.

DOOM

păcuínă (reg.) s. f., g.-d. art. păcuínii; pl. păcuíni
păcuinilor
PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (Reg.) Oaie. – Lat. pecuina.

DOOM

păcuínă (reg.) s. f., g.-d. art. păcuínii; pl. păcuíni
păcura
PẮCURĂ s. f. Lichid vâscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea țițeiului, care se folosește drept combustibil și ca materie primă la fabricarea motorinei grele, a uleiurilor minerale, a asfaltului și a altor produse; țiței brut. – Lat. picula.

DOOM

pắcură s. f., g.-d. art. pắcurii
păcurar
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

DOOM

păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári
păcurari
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

DOOM

păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári
păcurarii
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

DOOM

păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári
păcurarilor
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

DOOM

păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári
păcurarul
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

DOOM

păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári
păcurarului
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

DOOM

păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári
păcuri
PẮCURĂ s. f. Lichid vâscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea țițeiului, care se folosește drept combustibil și ca materie primă la fabricarea motorinei grele, a uleiurilor minerale, a asfaltului și a altor produse; țiței brut. – Lat. picula.

DOOM

pắcură s. f., g.-d. art. pắcurii
păcuria
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcurie
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuriei
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcurii
PẮCURĂ s. f. Lichid vâscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea țițeiului, care se folosește drept combustibil și ca materie primă la fabricarea motorinei grele, a uleiurilor minerale, a asfaltului și a altor produse; țiței brut. – Lat. picula.

DOOM

pắcură s. f., g.-d. art. pắcurii
păcurii
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuriii
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuriile
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuriilor
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuriu
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuriul
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuriului
PĂCURÍU, -ÍE, păcurii, adj. (Rar) De culoarea păcurii; negru. – Păcură + suf. -iu.

DOOM

păcuríu (rar) adj. m., f. păcuríe; pl. m. și f. păcuríi
păcuroasa
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuroase
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuroasei
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuroasele
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuroaselor
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuros
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcurosul
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcurosului
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuroși
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuroșii
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcuroșilor
PĂCURÓS, -OÁSĂ, păcuroși, -oase, adj. (Rar) Care conține păcură; care seamănă cu păcura. – Păcură + suf. -os.

DOOM

păcurós (rar) adj. m., pl. păcuróși; f. păcuroásă, pl. păcuroáse
păcurăraș
PĂCURĂRÁȘ, păcurărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui păcurar1; păcurărel. – Păcurar1 + suf. -aș.

DOOM

păcurăráș (pop.) s. m., pl. păcurăráși
păcurărași
PĂCURĂRÁȘ, păcurărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui păcurar1; păcurărel. – Păcurar1 + suf. -aș.

DOOM

păcurăráș (pop.) s. m., pl. păcurăráși
păcurărașii
PĂCURĂRÁȘ, păcurărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui păcurar1; păcurărel. – Păcurar1 + suf. -aș.

DOOM

păcurăráș (pop.) s. m., pl. păcurăráși
păcurărașilor
PĂCURĂRÁȘ, păcurărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui păcurar1; păcurărel. – Păcurar1 + suf. -aș.

DOOM

păcurăráș (pop.) s. m., pl. păcurăráși
păcurărașul
PĂCURĂRÁȘ, păcurărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui păcurar1; păcurărel. – Păcurar1 + suf. -aș.

DOOM

păcurăráș (pop.) s. m., pl. păcurăráși
păcurărașului
PĂCURĂRÁȘ, păcurărași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui păcurar1; păcurărel. – Păcurar1 + suf. -aș.

DOOM

păcurăráș (pop.) s. m., pl. păcurăráși
păcurărea
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăreai
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăream
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăreasca
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurărească
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăreau
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăreați
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărei
PĂCURĂRÉL, păcurărei, s. m. (Pop.) Păcurăraș. – Păcurar1 + suf. -el.

DOOM

păcurărél (pop.) s. m., pl. păcurăréi, art. păcurăréii
păcurăreii
PĂCURĂRÉL, păcurărei, s. m. (Pop.) Păcurăraș. – Păcurar1 + suf. -el.

DOOM

păcurărél (pop.) s. m., pl. păcurăréi, art. păcurăréii
păcurăreilor
PĂCURĂRÉL, păcurărei, s. m. (Pop.) Păcurăraș. – Păcurar1 + suf. -el.

DOOM

păcurărél (pop.) s. m., pl. păcurăréi, art. păcurăréii
păcurărel
PĂCURĂRÉL, păcurărei, s. m. (Pop.) Păcurăraș. – Păcurar1 + suf. -el.

DOOM

păcurărél (pop.) s. m., pl. păcurăréi, art. păcurăréii
păcurărelul
PĂCURĂRÉL, păcurărei, s. m. (Pop.) Păcurăraș. – Păcurar1 + suf. -el.

DOOM

păcurărél (pop.) s. m., pl. păcurăréi, art. păcurăréii
păcurărelului
PĂCURĂRÉL, păcurărei, s. m. (Pop.) Păcurăraș. – Păcurar1 + suf. -el.

DOOM

păcurărél (pop.) s. m., pl. păcurăréi, art. păcurăréii
păcurăresc
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurăresc
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărescul
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurărescului
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurărește
PĂCURĂRÉȘTE adv. (Înv. și reg.) Ca păcurarii1; ciobănește. – Păcurar1 + suf. -ește.

DOOM

păcurăréște (înv., reg.) adv.
păcurărește
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărești
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurărești
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăreștii
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurăreștile
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurăreștilor
PĂCURĂRÉSC, -EÁSCĂ, păcurărești, adj. (Înv. și reg.) Care aparține păcurarului1, privitor la păcurar1; ciobănesc, păstoresc. – Păcurar1 + suf. -esc.

DOOM

păcurărésc (înv., reg.) adj. m., f. păcurăreáscă; pl. m. și f. păcurăréști
păcurări
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăria
PĂCURĂRÍE, păcurării, s. f. (Înv. și reg.) Îndeletnicirea păcurarului1; ciobănie. – Păcurar1 + suf. -ie.

DOOM

păcurăríe (înv., reg.) s. f., art. păcurăría, g.-d. păcurăríi, art. păcurăríei
păcurărie
PĂCURĂRÍE, păcurării, s. f. (Înv. și reg.) Îndeletnicirea păcurarului1; ciobănie. – Păcurar1 + suf. -ie.

DOOM

păcurăríe (înv., reg.) s. f., art. păcurăría, g.-d. păcurăríi, art. păcurăríei
păcurăriei
PĂCURĂRÍE, păcurării, s. f. (Înv. și reg.) Îndeletnicirea păcurarului1; ciobănie. – Păcurar1 + suf. -ie.

DOOM

păcurăríe (înv., reg.) s. f., art. păcurăría, g.-d. păcurăríi, art. păcurăríei
păcurării
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurării
PĂCURĂRÍE, păcurării, s. f. (Înv. și reg.) Îndeletnicirea păcurarului1; ciobănie. – Păcurar1 + suf. -ie.

DOOM

păcurăríe (înv., reg.) s. f., art. păcurăría, g.-d. păcurăríi, art. păcurăríei
păcurăriile
PĂCURĂRÍE, păcurării, s. f. (Înv. și reg.) Îndeletnicirea păcurarului1; ciobănie. – Păcurar1 + suf. -ie.

DOOM

păcurăríe (înv., reg.) s. f., art. păcurăría, g.-d. păcurăríi, art. păcurăríei
păcurăriilor
PĂCURĂRÍE, păcurării, s. f. (Înv. și reg.) Îndeletnicirea păcurarului1; ciobănie. – Păcurar1 + suf. -ie.

DOOM

păcurăríe (înv., reg.) s. f., art. păcurăría, g.-d. păcurăríi, art. păcurăríei
păcurărim
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărind
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărire
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărire
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.
păcurăriră
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărirăm
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărirăți
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărise
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărisem
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăriseră
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăriserăm
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăriserăți
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăriseși
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăriseți
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărit
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărit
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurărita
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurărite
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăritei
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăritele
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăritelor
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăritul
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăritului
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăriși
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurărița
PĂCURĂRÍȚĂ, păcurărițe, s. f. (Înv. și reg.) Soția păcurarului1; ciobăniță, păstoriță. – Păcurar1 + suf. -iță.

DOOM

păcurăríță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. păcurăríței; pl. păcurăríțe
păcurărițe
PĂCURĂRÍȚĂ, păcurărițe, s. f. (Înv. și reg.) Soția păcurarului1; ciobăniță, păstoriță. – Păcurar1 + suf. -iță.

DOOM

păcurăríță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. păcurăríței; pl. păcurăríțe
păcurăriței
PĂCURĂRÍȚĂ, păcurărițe, s. f. (Înv. și reg.) Soția păcurarului1; ciobăniță, păstoriță. – Păcurar1 + suf. -iță.

DOOM

păcurăríță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. păcurăríței; pl. păcurăríțe
păcurărițele
PĂCURĂRÍȚĂ, păcurărițe, s. f. (Înv. și reg.) Soția păcurarului1; ciobăniță, păstoriță. – Păcurar1 + suf. -iță.

DOOM

păcurăríță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. păcurăríței; pl. păcurăríțe
păcurărițelor
PĂCURĂRÍȚĂ, păcurărițe, s. f. (Înv. și reg.) Soția păcurarului1; ciobăniță, păstoriță. – Păcurar1 + suf. -iță.

DOOM

păcurăríță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. păcurăríței; pl. păcurăríțe
păcurăriți
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.

DOOM

păcurărí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 să păcurăreáscă
păcurăriți
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăriții
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcurăriților
PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.

DOOM

păcurărít (reg.) s. n.
păcălea
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăleai
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăleala
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.

DOOM

păcăleálă s. f., g.-d. art. păcălélii; pl. păcăléli
păcăleam
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălească
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăleau
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăleați
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăleli
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.

DOOM

păcăleálă s. f., g.-d. art. păcălélii; pl. păcăléli
păcălelii
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.

DOOM

păcăleálă s. f., g.-d. art. păcălélii; pl. păcăléli
păcălelile
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.

DOOM

păcăleálă s. f., g.-d. art. păcălélii; pl. păcăléli
păcălelilor
PĂCĂLEÁLĂ, păcăleli, s. f. Glumă, farsă, șotie; păcălire, păcălitură. – Păcăli + suf. -eală.

DOOM

păcăleálă s. f., g.-d. art. păcălélii; pl. păcăléli
păcălesc
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălește
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălești
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăli
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălici
PĂCĂLÍCI, păcălici, s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească, să facă farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, în care pierde cel care rămâne cu singura carte fără pereche. – Păcăli + suf. -ici.

DOOM

păcălíci s. m., pl. păcălíci
păcălicii
PĂCĂLÍCI, păcălici, s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească, să facă farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, în care pierde cel care rămâne cu singura carte fără pereche. – Păcăli + suf. -ici.

DOOM

păcălíci s. m., pl. păcălíci
păcălicilor
PĂCĂLÍCI, păcălici, s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească, să facă farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, în care pierde cel care rămâne cu singura carte fără pereche. – Păcăli + suf. -ici.

DOOM

păcălíci s. m., pl. păcălíci
păcăliciul
PĂCĂLÍCI, păcălici, s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească, să facă farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, în care pierde cel care rămâne cu singura carte fără pereche. – Păcăli + suf. -ici.

DOOM

păcălíci s. m., pl. păcălíci
păcăliciului
PĂCĂLÍCI, păcălici, s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească, să facă farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, în care pierde cel care rămâne cu singura carte fără pereche. – Păcăli + suf. -ici.

DOOM

păcălíci s. m., pl. păcălíci
păcălii
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălim
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălind
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălire
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălire
PĂCĂLÍRE, păcăliri, s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală, păcălit1. – V. păcăli.

DOOM

păcălíre s. f., g.-d. art. păcălírii; pl. păcălíri
păcălirea
PĂCĂLÍRE, păcăliri, s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală, păcălit1. – V. păcăli.

DOOM

păcălíre s. f., g.-d. art. păcălírii; pl. păcălíri
păcăliri
PĂCĂLÍRE, păcăliri, s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală, păcălit1. – V. păcăli.

DOOM

păcălíre s. f., g.-d. art. păcălírii; pl. păcălíri
păcălirii
PĂCĂLÍRE, păcăliri, s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală, păcălit1. – V. păcăli.

DOOM

păcălíre s. f., g.-d. art. păcălírii; pl. păcălíri
păcălirile
PĂCĂLÍRE, păcăliri, s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală, păcălit1. – V. păcăli.

DOOM

păcălíre s. f., g.-d. art. păcălírii; pl. păcălíri
păcălirilor
PĂCĂLÍRE, păcăliri, s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală, păcălit1. – V. păcăli.

DOOM

păcălíre s. f., g.-d. art. păcălírii; pl. păcălíri
păcăliră
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălirăm
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălirăți
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălise
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălisem
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăliseră
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăliserăm
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăliserăți
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăliseși
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăliseți
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălit
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcălit
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălit
PĂCĂLÍT1 s. n. Păcălire. – V. păcăli.

DOOM

păcălít s. n.
păcălita
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălite
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălitei
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălitele
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălitelor
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălitoare
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitoarea
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitoarei
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitoarele
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitoarelor
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitor
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitori
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitorii
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitorilor
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitorul
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitorului
PĂCĂLITÓR, -OÁRE, păcălitori, -oare, adj. Care păcălește. – Păcăli + suf. -tor.

DOOM

păcălitór adj. m., pl. păcălitóri; f. sg. și pl. păcălitoáre
păcălitul
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălitului
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcălitura
PĂCĂLITÚRĂ, păcălituri, s. f. Păcăleală. – Păcăli + suf. -tură.

DOOM

păcălitúră (rar) s. f., g.-d. art. păcălitúrii; pl. păcălitúri
păcălituri
PĂCĂLITÚRĂ, păcălituri, s. f. Păcăleală. – Păcăli + suf. -tură.

DOOM

păcălitúră (rar) s. f., g.-d. art. păcălitúrii; pl. păcălitúri
păcăliturii
PĂCĂLITÚRĂ, păcălituri, s. f. Păcăleală. – Păcăli + suf. -tură.

DOOM

păcălitúră (rar) s. f., g.-d. art. păcălitúrii; pl. păcălitúri
păcăliturile
PĂCĂLITÚRĂ, păcălituri, s. f. Păcăleală. – Păcăli + suf. -tură.

DOOM

păcălitúră (rar) s. f., g.-d. art. păcălitúrii; pl. păcălitúri
păcăliturilor
PĂCĂLITÚRĂ, păcălituri, s. f. Păcăleală. – Păcăli + suf. -tură.

DOOM

păcălitúră (rar) s. f., g.-d. art. păcălitúrii; pl. păcălitúri
păcăliși
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăliți
PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

DOOM

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 să păcăleáscă
păcăliți
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcăliții
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcăliților
PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.
păcăneala
PĂCĂNEÁLĂ, păcăneli, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -eală.

DOOM

păcăneálă s. f., g.-d. art. păcănélii; pl. păcănéli
păcănele
păcănele s. f. pl. pocher electronic.
păcăneli
PĂCĂNEÁLĂ, păcăneli, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -eală.

DOOM

păcăneálă s. f., g.-d. art. păcănélii; pl. păcănéli
păcănelii
PĂCĂNEÁLĂ, păcăneli, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -eală.

DOOM

păcăneálă s. f., g.-d. art. păcănélii; pl. păcănéli
păcănelile
PĂCĂNEÁLĂ, păcăneli, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -eală.

DOOM

păcăneálă s. f., g.-d. art. păcănélii; pl. păcănéli
păcănelilor
PĂCĂNEÁLĂ, păcăneli, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -eală.

DOOM

păcăneálă s. f., g.-d. art. păcănélii; pl. păcănéli
păcăni
PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.

DOOM

păcăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcănésc, imperf. 3 sg. păcăneá; conj. prez. 3 să păcăneáscă
păcănire
PĂCĂNÍRE, păcăniri, s. f. Acțiunea de a păcăni și rezultatul ei; zgomot scurt, repetat și sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. păcăni.

DOOM

păcăníre s. f., g.-d. art. păcănírii; pl. păcăníri
păcănirea
PĂCĂNÍRE, păcăniri, s. f. Acțiunea de a păcăni și rezultatul ei; zgomot scurt, repetat și sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. păcăni.

DOOM

păcăníre s. f., g.-d. art. păcănírii; pl. păcăníri
păcăniri
PĂCĂNÍRE, păcăniri, s. f. Acțiunea de a păcăni și rezultatul ei; zgomot scurt, repetat și sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. păcăni.

DOOM

păcăníre s. f., g.-d. art. păcănírii; pl. păcăníri
păcănirii
PĂCĂNÍRE, păcăniri, s. f. Acțiunea de a păcăni și rezultatul ei; zgomot scurt, repetat și sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. păcăni.

DOOM

păcăníre s. f., g.-d. art. păcănírii; pl. păcăníri
păcănirile
PĂCĂNÍRE, păcăniri, s. f. Acțiunea de a păcăni și rezultatul ei; zgomot scurt, repetat și sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. păcăni.

DOOM

păcăníre s. f., g.-d. art. păcănírii; pl. păcăníri
păcănirilor
PĂCĂNÍRE, păcăniri, s. f. Acțiunea de a păcăni și rezultatul ei; zgomot scurt, repetat și sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. păcăni.

DOOM

păcăníre s. f., g.-d. art. păcănírii; pl. păcăníri
păcănit
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

DOOM

păcănít s. n., pl. păcăníturi
păcănitul
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

DOOM

păcănít s. n., pl. păcăníturi
păcănitului
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

DOOM

păcănít s. n., pl. păcăníturi
păcănitura
PĂCĂNITÚRĂ, păcănituri, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -tură.

DOOM

păcănitúră s. f., g.-d. art. păcănitúrii; pl. păcănitúri
păcănituri
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

DOOM

păcănít s. n., pl. păcăníturi
păcănituri
PĂCĂNITÚRĂ, păcănituri, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -tură.

DOOM

păcănitúră s. f., g.-d. art. păcănitúrii; pl. păcănitúri
păcăniturii
PĂCĂNITÚRĂ, păcănituri, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -tură.

DOOM

păcănitúră s. f., g.-d. art. păcănitúrii; pl. păcănitúri
păcăniturile
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

DOOM

păcănít s. n., pl. păcăníturi
păcăniturile
PĂCĂNITÚRĂ, păcănituri, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -tură.

DOOM

păcănitúră s. f., g.-d. art. păcănitúrii; pl. păcănitúri
păcăniturilor
PĂCĂNÍT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

DOOM

păcănít s. n., pl. păcăníturi
păcăniturilor
PĂCĂNITÚRĂ, păcănituri, s. f. Păcănire. – Păcăni + suf. -tură.

DOOM

păcănitúră s. f., g.-d. art. păcănitúrii; pl. păcănitúri
păcătoasa
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoase
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoasei
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoasele
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoaselor
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătos
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătosul
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătosului
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoșea
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșeai
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșeam
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșească
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșeau
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșeați
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșenia
PĂCĂTOȘÉNIE, păcătoșenii, s. f. Faptul de a fi păcătos (1); faptă de om păcătos; stare de decădere; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie. ♦ Mizerie. – Păcătos + suf. -enie.

DOOM

păcătoșénie (-ni-e) s. f., art. păcătoșénia (-ni-a), g.-d. art. păcătoșéniei; pl. păcătoșénii, art. păcătoșéniile (-ni-i-)
păcătoșenie
PĂCĂTOȘÉNIE, păcătoșenii, s. f. Faptul de a fi păcătos (1); faptă de om păcătos; stare de decădere; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie. ♦ Mizerie. – Păcătos + suf. -enie.

DOOM

păcătoșénie (-ni-e) s. f., art. păcătoșénia (-ni-a), g.-d. art. păcătoșéniei; pl. păcătoșénii, art. păcătoșéniile (-ni-i-)
păcătoșeniei
PĂCĂTOȘÉNIE, păcătoșenii, s. f. Faptul de a fi păcătos (1); faptă de om păcătos; stare de decădere; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie. ♦ Mizerie. – Păcătos + suf. -enie.

DOOM

păcătoșénie (-ni-e) s. f., art. păcătoșénia (-ni-a), g.-d. art. păcătoșéniei; pl. păcătoșénii, art. păcătoșéniile (-ni-i-)
păcătoșenii
PĂCĂTOȘÉNIE, păcătoșenii, s. f. Faptul de a fi păcătos (1); faptă de om păcătos; stare de decădere; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie. ♦ Mizerie. – Păcătos + suf. -enie.

DOOM

păcătoșénie (-ni-e) s. f., art. păcătoșénia (-ni-a), g.-d. art. păcătoșéniei; pl. păcătoșénii, art. păcătoșéniile (-ni-i-)
păcătoșeniile
PĂCĂTOȘÉNIE, păcătoșenii, s. f. Faptul de a fi păcătos (1); faptă de om păcătos; stare de decădere; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie. ♦ Mizerie. – Păcătos + suf. -enie.

DOOM

păcătoșénie (-ni-e) s. f., art. păcătoșénia (-ni-a), g.-d. art. păcătoșéniei; pl. păcătoșénii, art. păcătoșéniile (-ni-i-)
păcătoșeniilor
PĂCĂTOȘÉNIE, păcătoșenii, s. f. Faptul de a fi păcătos (1); faptă de om păcătos; stare de decădere; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie. ♦ Mizerie. – Păcătos + suf. -enie.

DOOM

păcătoșénie (-ni-e) s. f., art. păcătoșénia (-ni-a), g.-d. art. păcătoșéniei; pl. păcătoșénii, art. păcătoșéniile (-ni-i-)
păcătoșesc
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșește
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșești
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoși
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoși
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșia
PĂCĂTOȘÍE, păcătoșii, s. f. Păcătoșenie. – Păcătos + suf. -ie.

DOOM

păcătoșíe (rar) s. f., art. păcătoșía, g.-d. art. păcătoșíei; pl. păcătoșíi, art. păcătoșíile
păcătoșie
PĂCĂTOȘÍE, păcătoșii, s. f. Păcătoșenie. – Păcătos + suf. -ie.

DOOM

păcătoșíe (rar) s. f., art. păcătoșía, g.-d. art. păcătoșíei; pl. păcătoșíi, art. păcătoșíile
păcătoșiei
PĂCĂTOȘÍE, păcătoșii, s. f. Păcătoșenie. – Păcătos + suf. -ie.

DOOM

păcătoșíe (rar) s. f., art. păcătoșía, g.-d. art. păcătoșíei; pl. păcătoșíi, art. păcătoșíile
păcătoșii
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoșii
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșii
PĂCĂTOȘÍE, păcătoșii, s. f. Păcătoșenie. – Păcătos + suf. -ie.

DOOM

păcătoșíe (rar) s. f., art. păcătoșía, g.-d. art. păcătoșíei; pl. păcătoșíi, art. păcătoșíile
păcătoșiile
PĂCĂTOȘÍE, păcătoșii, s. f. Păcătoșenie. – Păcătos + suf. -ie.

DOOM

păcătoșíe (rar) s. f., art. păcătoșía, g.-d. art. păcătoșíei; pl. păcătoșíi, art. păcătoșíile
păcătoșiilor
PĂCĂTOȘÍE, păcătoșii, s. f. Păcătoșenie. – Păcătos + suf. -ie.

DOOM

păcătoșíe (rar) s. f., art. păcătoșía, g.-d. art. păcătoșíei; pl. păcătoșíi, art. păcătoșíile
păcătoșilor
PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaș. – Păcat + suf. -os.

DOOM

!păcătós adj. m., s. m., pl. păcătóși; adj. f., s. f. păcătoásă, pl. păcătoáse
păcătoșim
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșind
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșire
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiră
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșirăm
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșirăți
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșise
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșisem
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiseră
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiserăm
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiserăți
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiseși
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiseți
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșit
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiși
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătoșiți
PĂCĂTOȘÍ, păcătoșesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A deveni păcătos, a se ticăloși, a se strica; a decădea. – De la păcătos.

DOOM

!păcătoșí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păcătoșéște, imperf. 3 sg. se păcătoșeá; conj. prez. 3 să se păcătoșeáscă
păcătui
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuia
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiai
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiam
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiască
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiau
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiați
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiesc
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiește
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiești
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuii
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuim
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuind
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuire
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuire
PĂCĂTUÍRE, păcătuiri, s. f. Acțiunea de a păcătui și rezultatul ei. – V. păcătui.

DOOM

păcătuíre s. f., g.-d. art. păcătuírii; pl. păcătuíri
păcătuirea
PĂCĂTUÍRE, păcătuiri, s. f. Acțiunea de a păcătui și rezultatul ei. – V. păcătui.

DOOM

păcătuíre s. f., g.-d. art. păcătuírii; pl. păcătuíri
păcătuiri
PĂCĂTUÍRE, păcătuiri, s. f. Acțiunea de a păcătui și rezultatul ei. – V. păcătui.

DOOM

păcătuíre s. f., g.-d. art. păcătuírii; pl. păcătuíri
păcătuirii
PĂCĂTUÍRE, păcătuiri, s. f. Acțiunea de a păcătui și rezultatul ei. – V. păcătui.

DOOM

păcătuíre s. f., g.-d. art. păcătuírii; pl. păcătuíri
păcătuirile
PĂCĂTUÍRE, păcătuiri, s. f. Acțiunea de a păcătui și rezultatul ei. – V. păcătui.

DOOM

păcătuíre s. f., g.-d. art. păcătuírii; pl. păcătuíri
păcătuirilor
PĂCĂTUÍRE, păcătuiri, s. f. Acțiunea de a păcătui și rezultatul ei. – V. păcătui.

DOOM

păcătuíre s. f., g.-d. art. păcătuírii; pl. păcătuíri
păcătuiră
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuirăm
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuirăți
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuise
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuisem
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiseră
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiserăm
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiserăți
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiseși
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiseți
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuit
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiși
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
păcătuiți
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

DOOM

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă
pădină
PẮDINĂ s. f. v. padină.
păducei
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

DOOM

păducél s. m., pl. păducéi, art. păducéii
păduceii
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

DOOM

păducél s. m., pl. păducéi, art. păducéii
păduceilor
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

DOOM

păducél s. m., pl. păducéi, art. păducéii
păducel
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

DOOM

păducél s. m., pl. păducéi, art. păducéii
păducelul
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

DOOM

păducél s. m., pl. păducéi, art. păducéii
păducelului
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

DOOM

păducél s. m., pl. păducéi, art. păducéii
păduche
PĂDÚCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.

DOOM

!pădúchele-cálului (insectă) s. m. art.
păduche
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchea
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheai
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheam
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheară
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchearăm
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchearăți
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchease
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheasem
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheaseră
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheaserăm
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheaserăți
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheaseși
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheaseți
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheat
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheat
PĂDUCHEÁ, păduchez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A îndepărta păduchii (1) din păr, de pe corp sau de pe haine; a (se) despăduchea. [Var.: păduchí vb. IV] – Din păduche.
păducheau
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchează
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheași
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheați
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchele
PĂDÚCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.

DOOM

!pădúchele-cálului (insectă) s. m. art.
păduchelui
PĂDÚCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.

DOOM

!pădúchele-cálului (insectă) s. m. art.
păduchem
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchere
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchere
PĂDUCHEÁ, păduchez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A îndepărta păduchii (1) din păr, de pe corp sau de pe haine; a (se) despăduchea. [Var.: păduchí vb. IV] – Din păduche.
păducherie
PĂDUCHERÍE s. f. Mare mulțime de păduchi; locul sau cuibul unde se fac păduchi.
păduchernița
PĂDUCHÉRNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, folosită la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păduchérniță] – Păduche + suf. -erniță.

DOOM

păduchérniță s. f., g.-d. art. păduchérniței; pl. păduchérnițe
păduchernițe
PĂDUCHÉRNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, folosită la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păduchérniță] – Păduche + suf. -erniță.

DOOM

păduchérniță s. f., g.-d. art. păduchérniței; pl. păduchérnițe
păducherniței
PĂDUCHÉRNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, folosită la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păduchérniță] – Păduche + suf. -erniță.

DOOM

păduchérniță s. f., g.-d. art. păduchérniței; pl. păduchérnițe
păduchernițele
PĂDUCHÉRNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, folosită la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păduchérniță] – Păduche + suf. -erniță.

DOOM

păduchérniță s. f., g.-d. art. păduchérniței; pl. păduchérnițe
păduchernițelor
PĂDUCHÉRNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, folosită la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păduchérniță] – Păduche + suf. -erniță.

DOOM

păduchérniță s. f., g.-d. art. păduchérniței; pl. păduchérnițe
păducherniță
PĂDUCHÉRNIȚĂ, păduchernițe, s. f. 1. (Depr.) Locuință în care mișună păduchii (1); p. ext. locuință murdară, sărăcăcioasă. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fără petale, întrebuințată la țară pentru stârpirea ploșnițelor (Lepidium ruderale). [Pl. și: păducherniți] – Păduche + suf. -erniță.
păduchez
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păducheze
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchezi
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchi
PĂDÚCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.

DOOM

!pădúchele-cálului (insectă) s. m. art.
păduchi
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchii
PĂDÚCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.

DOOM

!pădúchele-cálului (insectă) s. m. art.
păduchilor
PĂDÚCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.

DOOM

!pădúchele-cálului (insectă) s. m. art.
păduchind
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.

DOOM

păducheá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 păducheáză, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 să păduchéze; ger. păduchínd
păduchioasa
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchioase
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchioasei
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchioasele
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchioaselor
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchios
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchiosul
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchiosului
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchioși
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchioșii
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchioșilor
PĂDUCHIÓS, -OÁSĂ, păduchioși, -oase, adj. Care are păduchi (1), plin de păduchi; p. ext. murdar, nespălat; fig. sărac, nevoiaș. – Păduche + suf. -os.

DOOM

păduchiós adj. m., pl. păduchióși; f. păduchioásă, pl. păduchioáse
păduchire
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.
păduchit
PĂDUCHÍ vb. IV v. păduchea.
pădurar
PĂDURÁR, pădurari, s. m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri. – Pădure + suf. -ar.

DOOM

pădurár s. m., pl. pădurári
pădurari
PĂDURÁR, pădurari, s. m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri. – Pădure + suf. -ar.

DOOM

pădurár s. m., pl. pădurári
pădurarii
PĂDURÁR, pădurari, s. m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri. – Pădure + suf. -ar.

DOOM

pădurár s. m., pl. pădurári
pădurarilor
PĂDURÁR, pădurari, s. m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri. – Pădure + suf. -ar.

DOOM

pădurár s. m., pl. pădurári
pădurarul
PĂDURÁR, pădurari, s. m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri. – Pădure + suf. -ar.

DOOM

pădurár s. m., pl. pădurári
pădurarului
PĂDURÁR, pădurari, s. m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri. – Pădure + suf. -ar.

DOOM

pădurár s. m., pl. pădurári
pădurat
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
pădurata
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
pădurate
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
păduratei
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
păduratele
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
păduratelor
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
păduratic
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduratica
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduratice
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduraticei
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduraticele
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduraticelor
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduratici
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduraticii
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduraticilor
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduraticul
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduraticului
PĂDURÁTIC, -Ă, păduratici, -ce, adj. 1. Care crește sau trăiește în pădure; pădureț, sălbatic. 2. Acoperit cu păduri; păduros, împădurit. – Pădure + suf. -atic.

DOOM

pădurátic adj. m., pl. pădurátici; f. pădurátică, pl. pădurátice
păduratul
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
păduratului
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
pădurați
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
pădurații
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
păduraților
PĂDURÁT, -Ă, pădurați, -te, adj. (Rar) Împădurit. – Pădure + suf. -at.

DOOM

pădurát (rar) adj. m., pl. păduráți; f. pădurátă, pl. păduráte
pădure
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

DOOM

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre
pădurea
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

DOOM

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre
pădurea
PĂDUREÁ, pădurele, s. f. (Rar) Pădure mică și tînără; pădurice. Pădurile și pădurelele, codrii și dumbrăvile încep iarăși a slobozi mugurul. MARIAN, O. I 1.
pădurean
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurean
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureana
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureana
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureanca
PĂDUREÁNCĂ, pădurence, s. f. Femeie care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădurean + suf. -că.

DOOM

pădureáncă s. f., g.-d. art. păduréncei; pl. pădurénce
pădureanul
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureanul
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureanului
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureanului
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureața
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădurence
PĂDUREÁNCĂ, pădurence, s. f. Femeie care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădurean + suf. -că.

DOOM

pădureáncă s. f., g.-d. art. păduréncei; pl. pădurénce
pădurencei
PĂDUREÁNCĂ, pădurence, s. f. Femeie care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădurean + suf. -că.

DOOM

pădureáncă s. f., g.-d. art. păduréncei; pl. pădurénce
pădurencele
PĂDUREÁNCĂ, pădurence, s. f. Femeie care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădurean + suf. -că.

DOOM

pădureáncă s. f., g.-d. art. păduréncei; pl. pădurénce
pădurencelor
PĂDUREÁNCĂ, pădurence, s. f. Femeie care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădurean + suf. -că.

DOOM

pădureáncă s. f., g.-d. art. păduréncei; pl. pădurénce
pădurene
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurene
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenei
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenei
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenele
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenele
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenelor
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenelor
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureni
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureni
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenii
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenii
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenilor
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădurenilor
PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. – Pădure + suf. -ean.

DOOM

pădureán adj. m., s. m., pl. păduréni; adj. f., s. f. pădureánă, pl. păduréne
pădureț
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădurețe
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădureței
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădurețele
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădurețelor
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădureți
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădureții
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădureților
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădurețul
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
pădurețului
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.

DOOM

ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
păduri
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

DOOM

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre
pădurice
PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

DOOM

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci
păduricea
PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

DOOM

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci
pădurici
PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

DOOM

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci
păduricii
PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

DOOM

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci
păduricile
PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

DOOM

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci
păduricilor
PĂDURÍCE, pădurici, s. f. Diminutiv al lui pădure; păduriță. – Pădure + suf. -ice.

DOOM

păduríce s. f., g.-d. art. pădurícii; pl. păduríci
pădurii
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

DOOM

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre
pădurile
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

DOOM

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre
pădurilor
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

DOOM

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre
păduriște
PĂDURÍȘTE, păduriști, s. f. (Rar) Pădure (rară). – Pădure + suf. -iște.

DOOM

păduríște s. f., g.-d. art. păduríștii; pl. păduríști
păduriștea
PĂDURÍȘTE, păduriști, s. f. (Rar) Pădure (rară). – Pădure + suf. -iște.

DOOM

păduríște s. f., g.-d. art. păduríștii; pl. păduríști
păduriști
PĂDURÍȘTE, păduriști, s. f. (Rar) Pădure (rară). – Pădure + suf. -iște.

DOOM

păduríște s. f., g.-d. art. păduríștii; pl. păduríști
păduriștii
PĂDURÍȘTE, păduriști, s. f. (Rar) Pădure (rară). – Pădure + suf. -iște.

DOOM

păduríște s. f., g.-d. art. păduríștii; pl. păduríști
păduriștile
PĂDURÍȘTE, păduriști, s. f. (Rar) Pădure (rară). – Pădure + suf. -iște.

DOOM

păduríște s. f., g.-d. art. păduríștii; pl. păduríști
păduriștilor
PĂDURÍȘTE, păduriști, s. f. (Rar) Pădure (rară). – Pădure + suf. -iște.

DOOM

păduríște s. f., g.-d. art. păduríștii; pl. păduríști
pădurița
PĂDURÍȚĂ, pădurițe, s. f. Pădurice. – Pădure + suf. -iță.

DOOM

păduríță (rar) s. f., g.-d. art. păduríței; pl. păduríțe
pădurițe
PĂDURÍȚĂ, pădurițe, s. f. Pădurice. – Pădure + suf. -iță.

DOOM

păduríță (rar) s. f., g.-d. art. păduríței; pl. păduríțe
păduriței
PĂDURÍȚĂ, pădurițe, s. f. Pădurice. – Pădure + suf. -iță.

DOOM

păduríță (rar) s. f., g.-d. art. păduríței; pl. păduríțe
pădurițele
PĂDURÍȚĂ, pădurițe, s. f. Pădurice. – Pădure + suf. -iță.

DOOM

păduríță (rar) s. f., g.-d. art. păduríței; pl. păduríțe
pădurițelor
PĂDURÍȚĂ, pădurițe, s. f. Pădurice. – Pădure + suf. -iță.

DOOM

păduríță (rar) s. f., g.-d. art. păduríței; pl. păduríțe
păduroi
PĂDURÓI s. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu flori roșii-purpurii sau galbene (Melampyrum arvense). – Din pădure + suf. -oi.
păduros
PĂDURÓS, -OÁSĂ, păduroși, -oase, adj. (Despre regiuni, dealuri, munți, terenuri) Acoperit cu păduri, bogat în păduri; împădurit. – Pădure + suf. -os.

DOOM

pădurós adj. m., pl. păduróși; f. păduroásă, pl. păduroáse
pădurăresc
PĂDURĂRÉSC, -EÁSCĂ, pădurărești, adj. (Rar) De pădure, prin pădure. Pădurile din munți s-ar putea tăia și coborî la Dunăre, dacă ar fi drumuri pădurărești. IONESCU, M. 129.
pădurăria
PĂDURĂRÍE2 s. f. (Înv.) Silvicultură. – Pădure + suf. -ărie.

DOOM

pădurăríe (înv.) s. f., art. pădurăría, g.-d. pădurăríi, art. pădurăríei
pădurărie
PĂDURĂRÍE2 s. f. (Înv.) Silvicultură. – Pădure + suf. -ărie.

DOOM

pădurăríe (înv.) s. f., art. pădurăría, g.-d. pădurăríi, art. pădurăríei
pădurăriei
PĂDURĂRÍE2 s. f. (Înv.) Silvicultură. – Pădure + suf. -ărie.

DOOM

pădurăríe (înv.) s. f., art. pădurăría, g.-d. pădurăríi, art. pădurăríei
pădurării
PĂDURĂRÍE2 s. f. (Înv.) Silvicultură. – Pădure + suf. -ărie.

DOOM

pădurăríe (înv.) s. f., art. pădurăría, g.-d. pădurăríi, art. pădurăríei
pădurăriile
PĂDURĂRÍE2 s. f. (Înv.) Silvicultură. – Pădure + suf. -ărie.

DOOM

pădurăríe (înv.) s. f., art. pădurăría, g.-d. pădurăríi, art. pădurăríei
pădurăriilor
PĂDURĂRÍE2 s. f. (Înv.) Silvicultură. – Pădure + suf. -ărie.

DOOM

pădurăríe (înv.) s. f., art. pădurăría, g.-d. pădurăríi, art. pădurăríei
pădurărit
PĂDURĂRÍT s. n. 1. Ocupația pădurarului, viața de pădurar; pădurărie1. 2. (Rar) Silvicultură. 3. (Înv.) Impozit plătit de proprietarii de pădure. – Pădure + suf. -ărit.

DOOM

pădurărít s. n.
pădurăritul
PĂDURĂRÍT s. n. 1. Ocupația pădurarului, viața de pădurar; pădurărie1. 2. (Rar) Silvicultură. 3. (Înv.) Impozit plătit de proprietarii de pădure. – Pădure + suf. -ărit.

DOOM

pădurărít s. n.
pădurăritului
PĂDURĂRÍT s. n. 1. Ocupația pădurarului, viața de pădurar; pădurărie1. 2. (Rar) Silvicultură. 3. (Înv.) Impozit plătit de proprietarii de pădure. – Pădure + suf. -ărit.

DOOM

pădurărít s. n.
păftăluța
PĂFTĂLÚȚĂ, păftăluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pafta. – Pafta + suf. -ăluță.

DOOM

păftălúță (pop.) s. f., g.-d. art. păftălúței; pl. păftălúțe
păftăluțe
PĂFTĂLÚȚĂ, păftăluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pafta. – Pafta + suf. -ăluță.

DOOM

păftălúță (pop.) s. f., g.-d. art. păftălúței; pl. păftălúțe
păftăluței
PĂFTĂLÚȚĂ, păftăluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pafta. – Pafta + suf. -ăluță.

DOOM

păftălúță (pop.) s. f., g.-d. art. păftălúței; pl. păftălúțe
păftăluțele
PĂFTĂLÚȚĂ, păftăluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pafta. – Pafta + suf. -ăluță.

DOOM

păftălúță (pop.) s. f., g.-d. art. păftălúței; pl. păftălúțe
păftăluțelor
PĂFTĂLÚȚĂ, păftăluțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui pafta. – Pafta + suf. -ăluță.

DOOM

păftălúță (pop.) s. f., g.-d. art. păftălúței; pl. păftălúțe
păfug
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfuga
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugai
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugam
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugare
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugare
PĂFUGÁ, păfúg, vb. I. Tranz. (Reg.) A fugări, a alunga. [Var.: pefugá vb. I] – Pe + fugă.
păfugară
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugarăm
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugarăți
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugase
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugasem
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugaseră
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugaserăm
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugaserăți
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugaseși
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugaseți
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugat
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugat
PĂFUGÁ, păfúg, vb. I. Tranz. (Reg.) A fugări, a alunga. [Var.: pefugá vb. I] – Pe + fugă.
păfugau
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugași
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugați
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfuge
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugi
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugând
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păfugînd
PEFUGÁ vb. I v. păfuga.

DOOM

păfugá ( a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 păfúgă
păgubaș
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașa
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașe
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașei
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașele
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașelor
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubași
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașii
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașilor
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașul
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubașului
PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a provoca (cuiva) o pierdere; a păgubi. A fi (sau a rămâne) păgubaș = a pierde ceva, a fi (sau a rămâne) în pagubă; a păgubi. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș (de cineva sau de ceva) = a renunța (la cineva sau la ceva). – Pagubă + suf. -aș.

DOOM

păgubáșă s. f., art. păgubáșa, g.-d. art. păgubáșei; pl. păgubáșe
păgubea
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubeai
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubeam
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubească
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubeau
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubeați
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubesc
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubește
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubești
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubi
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubii
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubim
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubind
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubire
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubire
PĂGUBÍRE, păgubiri, s. f. Faptul de a păgubi. – V. păgubi.

DOOM

păgubíre s. f., g.-d. art. păgubírii; pl. păgubíri
păgubirea
PĂGUBÍRE, păgubiri, s. f. Faptul de a păgubi. – V. păgubi.

DOOM

păgubíre s. f., g.-d. art. păgubírii; pl. păgubíri
păgubiri
PĂGUBÍRE, păgubiri, s. f. Faptul de a păgubi. – V. păgubi.

DOOM

păgubíre s. f., g.-d. art. păgubírii; pl. păgubíri
păgubirii
PĂGUBÍRE, păgubiri, s. f. Faptul de a păgubi. – V. păgubi.

DOOM

păgubíre s. f., g.-d. art. păgubírii; pl. păgubíri
păgubirile
PĂGUBÍRE, păgubiri, s. f. Faptul de a păgubi. – V. păgubi.

DOOM

păgubíre s. f., g.-d. art. păgubírii; pl. păgubíri
păgubirilor
PĂGUBÍRE, păgubiri, s. f. Faptul de a păgubi. – V. păgubi.

DOOM

păgubíre s. f., g.-d. art. păgubírii; pl. păgubíri
păgubiră
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubirăm
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubirăți
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubise
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubisem
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubiseră
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubiserăm
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubiserăți
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubiseși
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubiseți
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubit
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubit
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubita
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubite
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubitei
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubitele
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubitelor
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubitoare
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitoarea
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitoarei
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitoarele
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitoarelor
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitor
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitori
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitorii
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitorilor
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitorul
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitorului
PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.

DOOM

păgubitór adj. m., pl. păgubitóri; f. sg. și pl. păgubitoáre
păgubitul
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubitului
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubiși
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubiți
PĂGUBÍ, păgubesc, vb. IV. Intranz. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un câștig. ♦ Tranz. A pricinui cuiva o pagubă; a lipsi pe cineva de un câștig sau de un bun al său. – Din pagubă.

DOOM

păgubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubésc, imperf. 3 sg. păgubeá; conj. prez. 3 să păgubeáscă
păgubiți
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubiții
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păgubiților
PĂGUBÍT, -Ă, păgubiți, -te, adj. Care a suferit o pagubă. – V. păgubi.
păguboasa
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păguboase
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păguboasei
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păguboasele
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păguboaselor
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păgubos
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păgubosul
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păgubosului
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păguboși
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păguboșii
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păguboșilor
PĂGUBÓS, -OÁSĂ, păguboși, -oase, adj. Care suferă mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Pagubă + suf. -os.

DOOM

păgubós adj. m., pl. păgubóși; f. păguboásă, pl. păguboáse
păgân
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgân
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgâna
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgâna
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgâne
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgâne
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânea
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâneai
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâneam
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâneasca
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgânească
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâneau
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâneați
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânei
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânei
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânele
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânele
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânelor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânelor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânesc
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgânesc
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânescul
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgânescului
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgânește
PĂGÂNÉȘTE adv. Ca păgânii, în felul păgânilor; fig. fără milă, în mod necruțător. – Păgân + suf. -ește.

DOOM

păgânéște adv.
păgânește
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânești
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgânești
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâneștii
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgâneștile
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgâneștilor
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgâni
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgâni
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgâni
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânia
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgânie
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgâniei
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgânii
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânii
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânii
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânii
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgâniile
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgâniilor
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgânilor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânilor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânim
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânime
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgânimea
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgânimi
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgânimii
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgânimile
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgânimilor
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgânind
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânire
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânire
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.
păgâniră
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânirăm
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânirăți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânise
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânisem
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâniseră
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâniserăm
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâniserăți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâniseși
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâniseți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânism
PĂGÂNÍSM s. n. Denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte. ♦ (Pentru iudei, creștini și musulmani) Orice religie nemonoteistă. ♦ (Pentru creștini) Orice altă religie. – Păgân + suf. -ism.

DOOM

păgânísm s. n.
păgânismul
PĂGÂNÍSM s. n. Denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte. ♦ (Pentru iudei, creștini și musulmani) Orice religie nemonoteistă. ♦ (Pentru creștini) Orice altă religie. – Păgân + suf. -ism.

DOOM

păgânísm s. n.
păgânismului
PĂGÂNÍSM s. n. Denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte. ♦ (Pentru iudei, creștini și musulmani) Orice religie nemonoteistă. ♦ (Pentru creștini) Orice altă religie. – Păgân + suf. -ism.

DOOM

păgânísm s. n.
păgânit
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânit
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.
păgâniși
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgâniți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgânul
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânul
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânului
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânului
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgânătate
PĂGÂNĂTÁTE s. f. 1. Păgânism. 2. Mulțime de păgâni; păgânime; p. restr. mulțime de turci; turcime. – Păgân + suf. -ătate.

DOOM

păgânătáte s. f., g.-d. art. păgânătắții
păgîn
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgîn
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgîna
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgîna
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgîne
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgîne
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînea
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîneai
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîneam
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîneasca
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgînească
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîneau
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîneați
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînei
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînei
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînele
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînele
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînelor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînelor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînesc
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgînesc
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînescul
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgînescului
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgînește
PĂGÂNÉȘTE adv. Ca păgânii, în felul păgânilor; fig. fără milă, în mod necruțător. – Păgân + suf. -ește.

DOOM

păgânéște adv.
păgînește
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînești
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgînești
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîneștii
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgîneștile
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgîneștilor
PĂGÂNÉSC, -EÁSCĂ, păgânești, adj. Care aparține păgânilor sau păgânismului, privitor la păgâni sau la păgânism; p. restr. turcesc. – Păgân + suf. -esc.

DOOM

păgânésc adj. m., f. păgâneáscă; pl. m. și f. păgânéști
păgîni
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgîni
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgîni
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînia
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgînie
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgîniei
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgînii
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînii
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînii
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînii
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgîniile
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgîniilor
PĂGÂNÍE, (2) păgânii, s. f. (Înv.) 1. Păgânism. 2. Faptă de păgân, nelegiuire, fărădelege. – Păgân + suf. -ie.

DOOM

păgâníe (înv.) s. f., art. păgânía, g.-d. art. păgâníei; (păcate) pl. păgâníi, art. păgâníile
păgînilor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînilor
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînim
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînime
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgînimea
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgînimi
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgînimii
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgînimile
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgînimilor
PĂGÂNÍME s. f. Totalitatea păgânilor; mulțime de păgâni; păgânătate; p. restr. turcime. – Păgân + suf. -ime.

DOOM

păgâníme s. f., g.-d. art. păgânímii
păgînind
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînire
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniră
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînirăm
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînirăți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînise
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînisem
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniseră
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniserăm
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniserăți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniseși
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniseți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînism
PĂGÂNÍSM s. n. Denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte. ♦ (Pentru iudei, creștini și musulmani) Orice religie nemonoteistă. ♦ (Pentru creștini) Orice altă religie. – Păgân + suf. -ism.

DOOM

păgânísm s. n.
păgînismul
PĂGÂNÍSM s. n. Denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte. ♦ (Pentru iudei, creștini și musulmani) Orice religie nemonoteistă. ♦ (Pentru creștini) Orice altă religie. – Păgân + suf. -ism.

DOOM

păgânísm s. n.
păgînismului
PĂGÂNÍSM s. n. Denumire dată reprezentărilor religioase politeiste din vechile culte. ♦ (Pentru iudei, creștini și musulmani) Orice religie nemonoteistă. ♦ (Pentru creștini) Orice altă religie. – Păgân + suf. -ism.

DOOM

păgânísm s. n.
păgînit
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniși
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgîniți
PĂGÂNÍ, păgânesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) converti la păgânism; p. ext. a face să devină sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din păgân.

DOOM

păgâní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgânésc, imperf. 3 sg. păgâneá; conj. prez. 3 să păgâneáscă
păgînul
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînul
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînului
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păgînului
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.

DOOM

păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
păhaie
PĂHÁIE, păhăi, s. f. Termen depreciativ pentru cîine, p. ext. pentru un om rău. (Cu pronunțare regională) Da gîndești că l-o lasat pahaia di moșneag să-i strice bordeiul, șez. XXIII 54.
păhui
păhúi (-i), s. m. – Copac înalt. Origine necunoscută, poate expresivă. În Olt. și Trans. Aceleiași familii aparțin păhuie, s. f. (Olt., căpiță); păhaie, s. f. (Mold., javră).
păhui
păhúi (-i), s. m. – Copac înalt. Origine necunoscută, poate expresivă. În Olt. și Trans. Aceleiași familii aparțin păhuie, s. f. (Olt., căpiță); păhaie, s. f. (Mold., javră).
păhăraș
PĂHĂRÁȘ, păhărașe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -aș.

DOOM

păhăráș (rar) s. n., pl. păhăráșe
păhărașe
PĂHĂRÁȘ, păhărașe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -aș.

DOOM

păhăráș (rar) s. n., pl. păhăráșe
păhărașele
PĂHĂRÁȘ, păhărașe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -aș.

DOOM

păhăráș (rar) s. n., pl. păhăráșe
păhărașelor
PĂHĂRÁȘ, păhărașe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -aș.

DOOM

păhăráș (rar) s. n., pl. păhăráșe
păhărașul
PĂHĂRÁȘ, păhărașe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -aș.

DOOM

păhăráș (rar) s. n., pl. păhăráșe
păhărașului
PĂHĂRÁȘ, păhărașe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -aș.

DOOM

păhăráș (rar) s. n., pl. păhăráșe
păhărel
PĂHĂRÉL, păhărele, s. n. Diminutiv al lui pahar; păhăraș, păhăruș, păhăruț. – Pahar + suf. -el.

DOOM

păhărél s. n., pl. păhăréle
păhărele
PĂHĂRÉL, păhărele, s. n. Diminutiv al lui pahar; păhăraș, păhăruș, păhăruț. – Pahar + suf. -el.

DOOM

păhărél s. n., pl. păhăréle
păhărelele
PĂHĂRÉL, păhărele, s. n. Diminutiv al lui pahar; păhăraș, păhăruș, păhăruț. – Pahar + suf. -el.

DOOM

păhărél s. n., pl. păhăréle
păhărelelor
PĂHĂRÉL, păhărele, s. n. Diminutiv al lui pahar; păhăraș, păhăruș, păhăruț. – Pahar + suf. -el.

DOOM

păhărél s. n., pl. păhăréle
păhărelul
PĂHĂRÉL, păhărele, s. n. Diminutiv al lui pahar; păhăraș, păhăruș, păhăruț. – Pahar + suf. -el.

DOOM

păhărél s. n., pl. păhăréle
păhărelului
PĂHĂRÉL, păhărele, s. n. Diminutiv al lui pahar; păhăraș, păhăruș, păhăruț. – Pahar + suf. -el.

DOOM

păhărél s. n., pl. păhăréle
păhărnicea
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniceai
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniceam
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniceasa
PĂHĂRNICEÁSĂ, păhărnicese, s. f. Soția paharnicului. – Paharnic + suf. -easă.

DOOM

păhărniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. păhărnicései; pl. păhărnicése
păhărnicească
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniceau
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniceați
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicei
PĂHĂRNICÉL, păhărnicei, s. m. Boier de rang inferior, subaltern al paharnicului. – Paharnic + suf. -el.

DOOM

păhărnicél s. m., pl. păhărnicéi, art. păhărnicéii
păhărniceii
PĂHĂRNICÉL, păhărnicei, s. m. Boier de rang inferior, subaltern al paharnicului. – Paharnic + suf. -el.

DOOM

păhărnicél s. m., pl. păhărnicéi, art. păhărnicéii
păhărniceilor
PĂHĂRNICÉL, păhărnicei, s. m. Boier de rang inferior, subaltern al paharnicului. – Paharnic + suf. -el.

DOOM

păhărnicél s. m., pl. păhărnicéi, art. păhărnicéii
păhărnicel
PĂHĂRNICÉL, păhărnicei, s. m. Boier de rang inferior, subaltern al paharnicului. – Paharnic + suf. -el.

DOOM

păhărnicél s. m., pl. păhărnicéi, art. păhărnicéii
păhărnicelul
PĂHĂRNICÉL, păhărnicei, s. m. Boier de rang inferior, subaltern al paharnicului. – Paharnic + suf. -el.

DOOM

păhărnicél s. m., pl. păhărnicéi, art. păhărnicéii
păhărnicelului
PĂHĂRNICÉL, păhărnicei, s. m. Boier de rang inferior, subaltern al paharnicului. – Paharnic + suf. -el.

DOOM

păhărnicél s. m., pl. păhărnicéi, art. păhărnicéii
păhărnicesc
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicese
PĂHĂRNICEÁSĂ, păhărnicese, s. f. Soția paharnicului. – Paharnic + suf. -easă.

DOOM

păhărniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. păhărnicései; pl. păhărnicése
păhărnicesei
PĂHĂRNICEÁSĂ, păhărnicese, s. f. Soția paharnicului. – Paharnic + suf. -easă.

DOOM

păhărniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. păhărnicései; pl. păhărnicése
păhărnicesele
PĂHĂRNICEÁSĂ, păhărnicese, s. f. Soția paharnicului. – Paharnic + suf. -easă.

DOOM

păhărniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. păhărnicései; pl. păhărnicése
păhărniceselor
PĂHĂRNICEÁSĂ, păhărnicese, s. f. Soția paharnicului. – Paharnic + suf. -easă.

DOOM

păhărniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. păhărnicései; pl. păhărnicése
păhărnicește
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicești
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnici
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicia
PĂHĂRNICÍE s. f. 1. Demnitatea sau slujba de paharnic. 2. Bir (încasat de păhărnicei) de pe vinul vândut. – Paharnic + suf. -ie.

DOOM

păhărnicíe s. f., art. păhărnicía, g.-d. păhărnicíi, art. păhărnicíei
păhărnicie
PĂHĂRNICÍE s. f. 1. Demnitatea sau slujba de paharnic. 2. Bir (încasat de păhărnicei) de pe vinul vândut. – Paharnic + suf. -ie.

DOOM

păhărnicíe s. f., art. păhărnicía, g.-d. păhărnicíi, art. păhărnicíei
păhărniciei
PĂHĂRNICÍE s. f. 1. Demnitatea sau slujba de paharnic. 2. Bir (încasat de păhărnicei) de pe vinul vândut. – Paharnic + suf. -ie.

DOOM

păhărnicíe s. f., art. păhărnicía, g.-d. păhărnicíi, art. păhărnicíei
păhărnicii
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicii
PĂHĂRNICÍE s. f. 1. Demnitatea sau slujba de paharnic. 2. Bir (încasat de păhărnicei) de pe vinul vândut. – Paharnic + suf. -ie.

DOOM

păhărnicíe s. f., art. păhărnicía, g.-d. păhărnicíi, art. păhărnicíei
păhărnicim
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicind
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicire
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciră
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicirăm
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicirăți
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicise
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicisem
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciseră
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciserăm
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciserăți
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciseși
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciseți
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărnicit
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciși
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhărniciți
PĂHĂRNICÍ, păhărnicesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A îndeplini slujba de paharnic; a turna băutură în pahare. – Din paharnic.
păhăruș
PĂHĂRÚȘ, păhărușe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -uș.

DOOM

păhărúș (pop.) s. n., pl. păhărúșe
păhărușe
PĂHĂRÚȘ, păhărușe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -uș.

DOOM

păhărúș (pop.) s. n., pl. păhărúșe
păhărușele
PĂHĂRÚȘ, păhărușe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -uș.

DOOM

păhărúș (pop.) s. n., pl. păhărúșe
păhărușelor
PĂHĂRÚȘ, păhărușe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -uș.

DOOM

păhărúș (pop.) s. n., pl. păhărúșe
păhărușul
PĂHĂRÚȘ, păhărușe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -uș.

DOOM

păhărúș (pop.) s. n., pl. păhărúșe
păhărușului
PĂHĂRÚȘ, păhărușe, s. n. (Pop.) Păhărel. – Pahar + suf. -uș.

DOOM

păhărúș (pop.) s. n., pl. păhărúșe
păhăruț
PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. – Pahar + suf. -uț.

DOOM

păhărúț s. n., pl. păhărúțe
păhăruțe
PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. – Pahar + suf. -uț.

DOOM

păhărúț s. n., pl. păhărúțe
păhăruțele
PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. – Pahar + suf. -uț.

DOOM

păhărúț s. n., pl. păhărúțe
păhăruțelor
PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. – Pahar + suf. -uț.

DOOM

păhărúț s. n., pl. păhărúțe
păhăruțul
PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. – Pahar + suf. -uț.

DOOM

păhărúț s. n., pl. păhărúțe
păhăruțului
PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. – Pahar + suf. -uț.

DOOM

păhărúț s. n., pl. păhărúțe
păi
POI adv. v. apoi.

DOOM

apói adv.
păi
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păia
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiai
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiam
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păianjen
PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. p a j a š i n a.

DOOM

păiánjen s. m., pl. păiánjeni
păianjeni
PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. p a j a š i n a.

DOOM

păiánjen s. m., pl. păiánjeni
păianjenii
PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. p a j a š i n a.

DOOM

păiánjen s. m., pl. păiánjeni
păianjenilor
PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. p a j a š i n a.

DOOM

păiánjen s. m., pl. păiánjeni
păianjenul
PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. p a j a š i n a.

DOOM

păiánjen s. m., pl. păiánjeni
păianjenului
PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. p a j a š i n a.

DOOM

păiánjen s. m., pl. păiánjeni
păiască
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiau
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiați
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păienjenea
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeneai
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeneam
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenească
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeneau
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeneați
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenesc
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenește
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenești
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeni
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenii
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenim
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenind
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenire
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenire
PĂIENJENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) păienjeni și rezultatul ei; împăienjenire. [Pr.: pă-ien-. – Var.: (reg.) păinjeníre, painjeníre s. f.] – V. păienjeni.

DOOM

păienjeníre (pop.) s. f., g.-d. art. păienjenírii
păienjenirea
PĂIENJENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) păienjeni și rezultatul ei; împăienjenire. [Pr.: pă-ien-. – Var.: (reg.) păinjeníre, painjeníre s. f.] – V. păienjeni.

DOOM

păienjeníre (pop.) s. f., g.-d. art. păienjenírii
păienjeniri
PĂIENJENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) păienjeni și rezultatul ei; împăienjenire. [Pr.: pă-ien-. – Var.: (reg.) păinjeníre, painjeníre s. f.] – V. păienjeni.

DOOM

păienjeníre (pop.) s. f., g.-d. art. păienjenírii
păienjenirii
PĂIENJENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) păienjeni și rezultatul ei; împăienjenire. [Pr.: pă-ien-. – Var.: (reg.) păinjeníre, painjeníre s. f.] – V. păienjeni.

DOOM

păienjeníre (pop.) s. f., g.-d. art. păienjenírii
păienjenirile
PĂIENJENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) păienjeni și rezultatul ei; împăienjenire. [Pr.: pă-ien-. – Var.: (reg.) păinjeníre, painjeníre s. f.] – V. păienjeni.

DOOM

păienjeníre (pop.) s. f., g.-d. art. păienjenírii
păienjenirilor
PĂIENJENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) păienjeni și rezultatul ei; împăienjenire. [Pr.: pă-ien-. – Var.: (reg.) păinjeníre, painjeníre s. f.] – V. păienjeni.

DOOM

păienjeníre (pop.) s. f., g.-d. art. păienjenírii
păienjeniră
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenirăm
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenirăți
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenise
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenisem
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeniseră
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeniserăm
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeniserăți
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeniseși
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeniseți
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenit
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenit
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjenita
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjenite
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjenitei
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjenitele
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjenitelor
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjenitul
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjenitului
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjeniș
PĂINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.

DOOM

păienjeníș s. n., pl. păienjeníșuri
păienjeniși
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjenișul
PĂINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.

DOOM

păienjeníș s. n., pl. păienjeníșuri
păienjenișului
PĂINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.

DOOM

păienjeníș s. n., pl. păienjeníșuri
păienjenișuri
PĂINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.

DOOM

păienjeníș s. n., pl. păienjeníșuri
păienjenișurile
PĂINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.

DOOM

păienjeníș s. n., pl. păienjeníșuri
păienjenișurilor
PĂINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.

DOOM

păienjeníș s. n., pl. păienjeníșuri
păienjeniți
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păienjeniți
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjeniții
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păienjeniților
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păier
PĂIÉR, păiere, s. n. (Reg.) Saltea umplută cu paie sau cu fân. – Pai + suf. -ar.
păiere
PĂIÉR, păiere, s. n. (Reg.) Saltea umplută cu paie sau cu fân. – Pai + suf. -ar.
păierele
PĂIÉR, păiere, s. n. (Reg.) Saltea umplută cu paie sau cu fân. – Pai + suf. -ar.
păierelor
PĂIÉR, păiere, s. n. (Reg.) Saltea umplută cu paie sau cu fân. – Pai + suf. -ar.
păierul
PĂIÉR, păiere, s. n. (Reg.) Saltea umplută cu paie sau cu fân. – Pai + suf. -ar.
păierului
PĂIÉR, păiere, s. n. (Reg.) Saltea umplută cu paie sau cu fân. – Pai + suf. -ar.
păiesc
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiește
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiești
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiețică
PĂIEȚÍCĂ, păiețele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui paiață.
păii
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păim
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păind
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păingin
PĂINGÍN s. m. v. păianjen.
păingini
PĂINGINÍ vb. IV v. împăienjeni.
păingăniș
PĂINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.

DOOM

păienjeníș s. n., pl. păienjeníșuri
păinjenat
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păinjenit
ÎMPĂIENJENÍT, -Ă, împăienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniș. Bolțile umede și împăienjenite ale vechilor noastre monăstiri. ODOBESCU, S. II 236. 2. Fig. (Despre ochi) Tulbure; congestionat, injectat. Ciocneau, și-i vedeai cu ochi împăienjeniți, cum golește fiecare paharul. PAS, Z. I 312. – Variante: împainjinít, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. III 33), împăinjenít, -ă (V. ROM. martie 1954, 105), păinjenát, -ă (MACEDONSKI, O. III 50), painjenít, -ă (HOGAȘ, M. N. 42), păinjenít, -ă (CREANGĂ, A. 54, EMINESCU, N. 36) adj.
păinjeniță
PĂINJENÍȚĂ, păinjenițe, s. f. (Rar) Femela păianjenului (1). [Pr.: pă-in-] – Păinjen + suf. -iță.
păinjin
PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. p a j a š i n a.

DOOM

păiánjen s. m., pl. păiánjeni
păinjinar
PĂINJINÁR, păinjinari, s. m. (Rar) Păienjeniș. [Pr.: pă-in-] – Păinjin + suf. -ar.
păinjinel
PĂINJINÉL, păinjinei, s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina foarte ramificată, florile în racem, albe, frunzele avînd nervurile paralele; crește prin locuri uscate, pietroase (Anthericum ramosum).
păinjini
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

DOOM

păienjení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 să păienjeneáscă
păinjinire
PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.
păinjinit
PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.
păinjiniș
PĂINJINÍȘ s. n. v. păienjeniș.
păioara
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.

DOOM

păioáră (reg.) (-ioa-) s. f., g.-d. art. păioárei; pl. păioáre
păioare
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.

DOOM

păioáră (reg.) (-ioa-) s. f., g.-d. art. păioárei; pl. păioáre
păioarei
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.

DOOM

păioáră (reg.) (-ioa-) s. f., g.-d. art. păioárei; pl. păioáre
păioarele
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.

DOOM

păioáră (reg.) (-ioa-) s. f., g.-d. art. păioárei; pl. păioáre
păioarelor
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.

DOOM

păioáră (reg.) (-ioa-) s. f., g.-d. art. păioárei; pl. păioáre
păioasa
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păioase
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păioasei
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păioasele
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păioaselor
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păios
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păios
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păiosul
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păiosului
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păioși
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păioșii
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păioșilor
PĂIÓS, -OÁSĂ, păioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are tulpina un pai; (despre culturi) care este format din astfel de plante. 2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este pai. – Pai + suf. -os.

DOOM

păiós adj. m., pl. păióși; f. păioásă, pl. păioáse
păire
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiră
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păirăm
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păirăți
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păise
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păisem
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiseră
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiserăm
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiserăți
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiseși
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păiseți
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păit
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păit
PĂÍT s. n. (Învechit și regional) Faptul de a p ă i2; curățirea ariei de paie. La păit, muncitorii încep dintr-o margine a ariei opusă acelei părți unde urmează să se înalțe șura de paie. PAMFILE, A. R. 209.
păiuș
PĂIÚȘ, păiușe, s. n. 1. Diminutiv al lui pai; păișor, păiuț (1). 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de graminee care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. [Pl. și: păiușuri] – Pai + suf. -uș.

DOOM

păiúș (reg.) s. n., pl. păiúșe/păiúșuri
păiușca
PĂIÚȘCĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia gramineelor, cu florile dispuse în spiculețe mici (Festuca pseudovina). – Pai + suf. -ușcă.

DOOM

păiúșcă s. f., g.-d. art. păiúștii
păiuști
PĂIÚȘCĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia gramineelor, cu florile dispuse în spiculețe mici (Festuca pseudovina). – Pai + suf. -ușcă.

DOOM

păiúșcă s. f., g.-d. art. păiúștii
păiuștii
PĂIÚȘCĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia gramineelor, cu florile dispuse în spiculețe mici (Festuca pseudovina). – Pai + suf. -ușcă.

DOOM

păiúșcă s. f., g.-d. art. păiúștii
păiuț
PĂIÚȚ, păiuțe, s. n. 1. Păiuș (1). 2. (Reg.) Băț de chibrit. – Pai + suf. -uț.

DOOM

păiúț s. n., pl. păiúțe
păiuțe
PĂIÚȚ, păiuțe, s. n. 1. Păiuș (1). 2. (Reg.) Băț de chibrit. – Pai + suf. -uț.

DOOM

păiúț s. n., pl. păiúțe
păiuțele
PĂIÚȚ, păiuțe, s. n. 1. Păiuș (1). 2. (Reg.) Băț de chibrit. – Pai + suf. -uț.

DOOM

păiúț s. n., pl. păiúțe
păiuțelor
PĂIÚȚ, păiuțe, s. n. 1. Păiuș (1). 2. (Reg.) Băț de chibrit. – Pai + suf. -uț.

DOOM

păiúț s. n., pl. păiúțe
păiuțul
PĂIÚȚ, păiuțe, s. n. 1. Păiuș (1). 2. (Reg.) Băț de chibrit. – Pai + suf. -uț.

DOOM

păiúț s. n., pl. păiúțe
păiuțului
PĂIÚȚ, păiuțe, s. n. 1. Păiuș (1). 2. (Reg.) Băț de chibrit. – Pai + suf. -uț.

DOOM

păiúț s. n., pl. păiúțe
păivan
PĂIVÁN s. n. v. paivan.
păiățică
PĂIĂȚÍCĂ, păiățele, s. f. (Familiar) Diminutiv al lui p a i a ț ă. Moșicule și păiățică, Vă roagă și moșu Ionică Să-i faceți o trebșoară mică. TEODORESCU, P. P. 131.
păiș
PĂÍȘ, păișuri, s. n. 1. Cantitate mare de paie. 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de păioase care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. – Pai + suf. -iș.

DOOM

păíș (pop.) s. n., pl. păíșuri
păiși
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păișița
PĂIȘÍȚĂ, păișițe, s. f. Plantă erbacee, perenă, din familia gramineelor, avînd frunze lungi, înguste, țepoase și spiculețe; crește în pășunile de munte (Nardus stricta); țăpoșică.

DOOM

păișíță (reg.) (pă-i-) s. f., g.-d. art. păișíței; pl. păișíțe
păișițe
PĂIȘÍȚĂ, păișițe, s. f. Plantă erbacee, perenă, din familia gramineelor, avînd frunze lungi, înguste, țepoase și spiculețe; crește în pășunile de munte (Nardus stricta); țăpoșică.

DOOM

păișíță (reg.) (pă-i-) s. f., g.-d. art. păișíței; pl. păișíțe
păișiței
PĂIȘÍȚĂ, păișițe, s. f. Plantă erbacee, perenă, din familia gramineelor, avînd frunze lungi, înguste, țepoase și spiculețe; crește în pășunile de munte (Nardus stricta); țăpoșică.

DOOM

păișíță (reg.) (pă-i-) s. f., g.-d. art. păișíței; pl. păișíțe
păișițele
PĂIȘÍȚĂ, păișițe, s. f. Plantă erbacee, perenă, din familia gramineelor, avînd frunze lungi, înguste, țepoase și spiculețe; crește în pășunile de munte (Nardus stricta); țăpoșică.

DOOM

păișíță (reg.) (pă-i-) s. f., g.-d. art. păișíței; pl. păișíțe
păișițelor
PĂIȘÍȚĂ, păișițe, s. f. Plantă erbacee, perenă, din familia gramineelor, avînd frunze lungi, înguste, țepoase și spiculețe; crește în pășunile de munte (Nardus stricta); țăpoșică.

DOOM

păișíță (reg.) (pă-i-) s. f., g.-d. art. păișíței; pl. păișíțe
păișoare
PĂIȘÓR, păișoare, s. n. (Reg.) 1. Păiuș (1). 2. Bețișor cu ajutorul căruia se înnegresc sprâncenele. – Pai + suf. -ișor.

DOOM

păișór (reg.) (pă-i-) s. n., pl. păișoáre
păișoarele
PĂIȘÓR, păișoare, s. n. (Reg.) 1. Păiuș (1). 2. Bețișor cu ajutorul căruia se înnegresc sprâncenele. – Pai + suf. -ișor.

DOOM

păișór (reg.) (pă-i-) s. n., pl. păișoáre
păișoarelor
PĂIȘÓR, păișoare, s. n. (Reg.) 1. Păiuș (1). 2. Bețișor cu ajutorul căruia se înnegresc sprâncenele. – Pai + suf. -ișor.

DOOM

păișór (reg.) (pă-i-) s. n., pl. păișoáre
păișor
PĂIȘÓR, păișoare, s. n. (Reg.) 1. Păiuș (1). 2. Bețișor cu ajutorul căruia se înnegresc sprâncenele. – Pai + suf. -ișor.

DOOM

păișór (reg.) (pă-i-) s. n., pl. păișoáre
păișorul
PĂIȘÓR, păișoare, s. n. (Reg.) 1. Păiuș (1). 2. Bețișor cu ajutorul căruia se înnegresc sprâncenele. – Pai + suf. -ișor.

DOOM

păișór (reg.) (pă-i-) s. n., pl. păișoáre
păișorului
PĂIȘÓR, păișoare, s. n. (Reg.) 1. Păiuș (1). 2. Bețișor cu ajutorul căruia se înnegresc sprâncenele. – Pai + suf. -ișor.

DOOM

păișór (reg.) (pă-i-) s. n., pl. păișoáre
păiți
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A curăța aria de paie după treierișul cu caii.
păjuri
PĂJURÍ, păjuresc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A acoperi cu pete colorate, a împestrița. V. s m ă l ț u i. A întîlnit un deal nalt, vesmîntat de sus pînă jos cu fin ca mătasea de moale și păjurit cu flori. DELAVRANCEA, S. 245.
păjurire
PĂJURÍ, păjuresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A acoperi cu pete colorate, a împestrița.
păjurit
PĂJURÍ, păjuresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A acoperi cu pete colorate, a împestrița.
pălan
PĂLÁN, pălanuri, s. n. (Regional) Gard de scînduri; ulucă, zaplaz. Cîntă cucu pe pălan, Numai trei zile mai am. ȘEZ. II 56. Pe colea p’îngă pălan, Mă-ntîlnii c-un bogătan. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 435. – Variantă: pălánt (RETEGANUL, la CADE) s. n.
pălciană
pălciánă (-ne), s. f. – (Mold.) Vițelar (Anthoxanthum odoratum). Origine necunoscută.
pălea
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălea
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleai
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleai
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleam
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleam
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălească
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălească
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleau
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleau
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleați
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păleați
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălesc
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălesc
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălește
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălește
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălești
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălești
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păli
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păli
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălii
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălii
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălim
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălim
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălimar
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălimar
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălimar
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.

DOOM

pălimár s. n., pl. pălimáre
pălimare
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălimare
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.

DOOM

pălimár s. n., pl. pălimáre
pălimarele
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălimarele
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.

DOOM

pălimár s. n., pl. pălimáre
pălimarelor
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălimarelor
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.

DOOM

pălimár s. n., pl. pălimáre
pălimarul
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălimarul
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.

DOOM

pălimár s. n., pl. pălimáre
pălimarului
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălimarului
PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (Înv.) Întăritură, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foișor. – Et. nec.

DOOM

pălimár s. n., pl. pălimáre
pălincuțe
PĂLINCÚȚĂ s. f. (Reg.) Diminutiv al lui palincă. [Var.: palincúță s. f.] – Palincă + suf. -uță.

DOOM

!pălincúță (reg.) s. f., g.-d. art. pălincúței; pl. pălincúțe
pălincuței
PĂLINCÚȚĂ s. f. (Reg.) Diminutiv al lui palincă. [Var.: palincúță s. f.] – Palincă + suf. -uță.

DOOM

!pălincúță (reg.) s. f., g.-d. art. pălincúței; pl. pălincúțe
pălincuțele
PĂLINCÚȚĂ s. f. (Reg.) Diminutiv al lui palincă. [Var.: palincúță s. f.] – Palincă + suf. -uță.

DOOM

!pălincúță (reg.) s. f., g.-d. art. pălincúței; pl. pălincúțe
pălincuțelor
PĂLINCÚȚĂ s. f. (Reg.) Diminutiv al lui palincă. [Var.: palincúță s. f.] – Palincă + suf. -uță.

DOOM

!pălincúță (reg.) s. f., g.-d. art. pălincúței; pl. pălincúțe
pălincă
PĂLÍNCĂ s. f. v. palincă.
pălind
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălind
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălire
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălire
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălire
PĂLÍRE1 s. f. Acțiunea de a păli1 și rezultatul ei. – V. păli1.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălire
PĂLÍRE2 s. f. Faptul de a păli2; paloare, paliditate. – V. păli2.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirea
PĂLÍRE1 s. f. Acțiunea de a păli1 și rezultatul ei. – V. păli1.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirea
PĂLÍRE2 s. f. Faptul de a păli2; paloare, paliditate. – V. păli2.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
păliri
PĂLÍRE1 s. f. Acțiunea de a păli1 și rezultatul ei. – V. păli1.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
păliri
PĂLÍRE2 s. f. Faptul de a păli2; paloare, paliditate. – V. păli2.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirii
PĂLÍRE1 s. f. Acțiunea de a păli1 și rezultatul ei. – V. păli1.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirii
PĂLÍRE2 s. f. Faptul de a păli2; paloare, paliditate. – V. păli2.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirile
PĂLÍRE1 s. f. Acțiunea de a păli1 și rezultatul ei. – V. păli1.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirile
PĂLÍRE2 s. f. Faptul de a păli2; paloare, paliditate. – V. păli2.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirilor
PĂLÍRE1 s. f. Acțiunea de a păli1 și rezultatul ei. – V. păli1.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
pălirilor
PĂLÍRE2 s. f. Faptul de a păli2; paloare, paliditate. – V. păli2.

DOOM

pălíre s. f., g.-d. art. pălírii
păliră
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliră
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălirăm
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălirăm
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălirăți
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălirăți
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălise
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălise
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălisem
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălisem
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliseră
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliseră
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliserăm
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliserăm
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliserăți
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliserăți
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliseși
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliseși
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliseți
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliseți
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălit
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălit
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
pălit
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălit
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălita
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălita
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălite
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălite
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălitei
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălitei
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălitele
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălitele
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălitelor
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălitelor
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălitor
pălitor, pălitori s. m. (intl.) bătăuș, huligan
pălitul
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălitul
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălitului
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
pălitului
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălitura
PĂLITÚRĂ, pălituri, s. f. Lovitură, izbitură. ♦ Urmă de lovitură; contuzie, rană. – Păli1 + suf. -tură.

DOOM

pălitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pălitúrii; pl. pălitúri
pălituri
PĂLITÚRĂ, pălituri, s. f. Lovitură, izbitură. ♦ Urmă de lovitură; contuzie, rană. – Păli1 + suf. -tură.

DOOM

pălitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pălitúrii; pl. pălitúri
păliturii
PĂLITÚRĂ, pălituri, s. f. Lovitură, izbitură. ♦ Urmă de lovitură; contuzie, rană. – Păli1 + suf. -tură.

DOOM

pălitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pălitúrii; pl. pălitúri
păliturile
PĂLITÚRĂ, pălituri, s. f. Lovitură, izbitură. ♦ Urmă de lovitură; contuzie, rană. – Păli1 + suf. -tură.

DOOM

pălitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pălitúrii; pl. pălitúri
păliturilor
PĂLITÚRĂ, pălituri, s. f. Lovitură, izbitură. ♦ Urmă de lovitură; contuzie, rană. – Păli1 + suf. -tură.

DOOM

pălitúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. pălitúrii; pl. pălitúri
păliur
PĂLIÚR, păliuri, s. m. Arbust spinos de origine mediteraneană, din al cărui lemn greu, dur și elastic se fac cozi de unelte (Paliurus spina-christi). – Din lat. Paliurus, denumirea științifică al plantei.

DOOM

păliúr (-li-ur) s. m., pl. păliúri
păliuri
PĂLIÚR, păliuri, s. m. Arbust spinos de origine mediteraneană, din al cărui lemn greu, dur și elastic se fac cozi de unelte (Paliurus spina-christi). – Din lat. Paliurus, denumirea științifică al plantei.

DOOM

păliúr (-li-ur) s. m., pl. păliúri
păliurii
PĂLIÚR, păliuri, s. m. Arbust spinos de origine mediteraneană, din al cărui lemn greu, dur și elastic se fac cozi de unelte (Paliurus spina-christi). – Din lat. Paliurus, denumirea științifică al plantei.

DOOM

păliúr (-li-ur) s. m., pl. păliúri
păliurilor
PĂLIÚR, păliuri, s. m. Arbust spinos de origine mediteraneană, din al cărui lemn greu, dur și elastic se fac cozi de unelte (Paliurus spina-christi). – Din lat. Paliurus, denumirea științifică al plantei.

DOOM

păliúr (-li-ur) s. m., pl. păliúri
păliurul
PĂLIÚR, păliuri, s. m. Arbust spinos de origine mediteraneană, din al cărui lemn greu, dur și elastic se fac cozi de unelte (Paliurus spina-christi). – Din lat. Paliurus, denumirea științifică al plantei.

DOOM

păliúr (-li-ur) s. m., pl. păliúri
păliurului
PĂLIÚR, păliuri, s. m. Arbust spinos de origine mediteraneană, din al cărui lemn greu, dur și elastic se fac cozi de unelte (Paliurus spina-christi). – Din lat. Paliurus, denumirea științifică al plantei.

DOOM

păliúr (-li-ur) s. m., pl. păliúri
păliș
PĂLÍȘ adv. (Reg.) Pieziș. – Păli1 + suf. -iș.

DOOM

pălíș (reg.) adv.
păliși
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliși
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliți
PĂLÍ2, pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngălbeni la față (de emoție, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliți
PĂLÍ1, pălesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stări psihice sau fizice) A cuprinde pe neașteptate, a năpădi, a copleși. 2. Tranz. și intranz. (Despre surse de căldură) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încălzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngălbeni (de frig, de arșiță etc.). ◊ Tranz. Soarele pălește plantele. – Din sl. paliti.

DOOM

pălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălésc, imperf. 3 sg. păleá; conj. prez. 3 să păleáscă
păliți
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
păliți
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
păliții
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
păliții
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
păliților
PĂLÍT1, -Ă, păliți, -te, adj. (Despre plante) Îngălbenit, ofilit, veștejit (de arșiță, de vânt, de frig etc.). – V. păli1.
păliților
PĂLÍT2, -Ă, păliți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Palid. 2. (Despre lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire; stins. – V. păli2.
pălmar
PĂLMÁR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei1 (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă1 + suf. -ar.

DOOM

pălmár (mănușă) s. n., pl. pălmáre
pălmare
PĂLMÁR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei1 (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă1 + suf. -ar.

DOOM

pălmár (mănușă) s. n., pl. pălmáre
pălmarele
PĂLMÁR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei1 (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă1 + suf. -ar.

DOOM

pălmár (mănușă) s. n., pl. pălmáre
pălmarelor
PĂLMÁR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei1 (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă1 + suf. -ar.

DOOM

pălmár (mănușă) s. n., pl. pălmáre
pălmarul
PĂLMÁR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei1 (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă1 + suf. -ar.

DOOM

pălmár (mănușă) s. n., pl. pălmáre
pălmarului
PĂLMÁR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei1 (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă1 + suf. -ar.

DOOM

pălmár (mănușă) s. n., pl. pălmáre
pălmaș
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașa
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașe
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașei
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașele
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașelor
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmași
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașii
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașilor
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașul
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmașului
PĂLMÁȘ, -Ă, pălmași, -e, s. m. și f. Țăran sărac, fără vite de muncă și fără inventar agricol, care își câștiga existența muncind cu brațele la alții. ◊ (Adjectival) Țăran pălmaș. – Palmă1 + suf. -aș.

DOOM

pălmáșă (înv.) s. f., art. pălmáșa, g.-d. art. pălmáșei; pl. pălmáșe
pălmi
PÁLMĂ1, palme, s. f. 1. Partea interioară a mâinii, cuprinsă între articulația pumnului și vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul-plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma1 (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma1 (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme1, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

DOOM

pálmă s. f., g.-d. art. pálmei; pl. pálme
pălmii
PÁLMĂ1, palme, s. f. 1. Partea interioară a mâinii, cuprinsă între articulația pumnului și vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul-plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma1 (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma1 (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme1, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

DOOM

pálmă s. f., g.-d. art. pálmei; pl. pálme
pălmile
PÁLMĂ1, palme, s. f. 1. Partea interioară a mâinii, cuprinsă între articulația pumnului și vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul-plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma1 (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma1 (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme1, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

DOOM

pálmă s. f., g.-d. art. pálmei; pl. pálme
pălmilor
PÁLMĂ1, palme, s. f. 1. Partea interioară a mâinii, cuprinsă între articulația pumnului și vârful degetelor. ◊ Loc. adj. și adv. Ca în palmă = a) cu suprafața netedă, plană; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊ Loc. adv. (Rar) Ca din palmă = ușor, repede. ◊ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual. A ține sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța. A avea (pe cineva) în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa. A cădea în palma cuiva = a ajunge la discreția cuiva. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul-plac. Când va crește păr în palmă = niciodată. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bată pe cineva. Bătând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma1 (1). ◊ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a pălmui. 3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊ Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma1 (3). Un lat de palmă = lățimea unei palme1, când degetele sunt lipite între ele. ◊ Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊ Expr. O palmă de loc = a) o distanță mică; b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil. 4. Bătător de covoare. 5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.

DOOM

pálmă s. f., g.-d. art. pálmei; pl. pálme
pălmită
PĂLMÍȚĂ, pălmițe, s. f. Pălmuță. Mă dezmierda cu bătaia de pălmițe, pînă cînd leșinam de plîns. KOGĂLNICEANU, S. A. 190.
pălmița
PĂLMÍȚĂ, pălmițe, s. f. Pălmuță. – Palmă1 + suf. -iță.

DOOM

pălmíță s. f., g.-d. art. pălmíței; pl. pălmíțe
pălmițe
PĂLMÍȚĂ, pălmițe, s. f. Pălmuță. – Palmă1 + suf. -iță.

DOOM

pălmíță s. f., g.-d. art. pălmíței; pl. pălmíțe
pălmiței
PĂLMÍȚĂ, pălmițe, s. f. Pălmuță. – Palmă1 + suf. -iță.

DOOM

pălmíță s. f., g.-d. art. pălmíței; pl. pălmíțe
pălmițele
PĂLMÍȚĂ, pălmițe, s. f. Pălmuță. – Palmă1 + suf. -iță.

DOOM

pălmíță s. f., g.-d. art. pălmíței; pl. pălmíțe
pălmițelor
PĂLMÍȚĂ, pălmițe, s. f. Pălmuță. – Palmă1 + suf. -iță.

DOOM

pălmíță s. f., g.-d. art. pălmíței; pl. pălmíțe
pălmui
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuia
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiai
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiam
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiască
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiau
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiați
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiesc
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiește
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiești
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuii
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuim
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuind
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuire
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuire
PĂLMUÍRE, pălmuiri, s. f. Acțiunea de a pălmui. – V. pălmui.

DOOM

pălmuíre s. f., g.-d. art. pălmuírii; pl. pălmuíri
pălmuirea
PĂLMUÍRE, pălmuiri, s. f. Acțiunea de a pălmui. – V. pălmui.

DOOM

pălmuíre s. f., g.-d. art. pălmuírii; pl. pălmuíri
pălmuiri
PĂLMUÍRE, pălmuiri, s. f. Acțiunea de a pălmui. – V. pălmui.

DOOM

pălmuíre s. f., g.-d. art. pălmuírii; pl. pălmuíri
pălmuirii
PĂLMUÍRE, pălmuiri, s. f. Acțiunea de a pălmui. – V. pălmui.

DOOM

pălmuíre s. f., g.-d. art. pălmuírii; pl. pălmuíri
pălmuirile
PĂLMUÍRE, pălmuiri, s. f. Acțiunea de a pălmui. – V. pălmui.

DOOM

pălmuíre s. f., g.-d. art. pălmuírii; pl. pălmuíri
pălmuirilor
PĂLMUÍRE, pălmuiri, s. f. Acțiunea de a pălmui. – V. pălmui.

DOOM

pălmuíre s. f., g.-d. art. pălmuírii; pl. pălmuíri
pălmuiră
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuirăm
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuirăți
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuise
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuisem
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiseră
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiserăm
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiserăți
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiseși
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiseți
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuit
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuit
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuita
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuite
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuitei
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuitele
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuitelor
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuitul
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuitului
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuiși
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiți
PĂLMUÍ, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palmă1 + suf. -ui.

DOOM

pălmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiésc, imperf. 3 sg. pălmuiá; conj. prez. 3 să pălmuiáscă
pălmuiți
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuiții
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuiților
PĂLMUÍT, -Ă, pălmuiți, -te, adj. Care a fost lovit cu palma1 (peste obraz). – V. pălmui.
pălmuța
PĂLMÚȚĂ, pălmuțe, s. f. Diminutiv al lui palmă1 (1); pălmiță. – Palmă1 + suf. -uță.

DOOM

pălmúță s. f., g.-d. art. pălmúței; pl. pălmúțe
pălmuțe
PĂLMÚȚĂ, pălmuțe, s. f. Diminutiv al lui palmă1 (1); pălmiță. – Palmă1 + suf. -uță.

DOOM

pălmúță s. f., g.-d. art. pălmúței; pl. pălmúțe
pălmuței
PĂLMÚȚĂ, pălmuțe, s. f. Diminutiv al lui palmă1 (1); pălmiță. – Palmă1 + suf. -uță.

DOOM

pălmúță s. f., g.-d. art. pălmúței; pl. pălmúțe
pălmuțele
PĂLMÚȚĂ, pălmuțe, s. f. Diminutiv al lui palmă1 (1); pălmiță. – Palmă1 + suf. -uță.

DOOM

pălmúță s. f., g.-d. art. pălmúței; pl. pălmúțe
pălmuțelor
PĂLMÚȚĂ, pălmuțe, s. f. Diminutiv al lui palmă1 (1); pălmiță. – Palmă1 + suf. -uță.

DOOM

pălmúță s. f., g.-d. art. pălmúței; pl. pălmúțe
păloșel
PĂLOȘÉL, păloșele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui paloș. – Paloș + suf. -el.

DOOM

păloșél (pop.) s. n., pl. păloșéle
păloșele
PĂLOȘÉL, păloșele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui paloș. – Paloș + suf. -el.

DOOM

păloșél (pop.) s. n., pl. păloșéle
păloșelele
PĂLOȘÉL, păloșele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui paloș. – Paloș + suf. -el.

DOOM

păloșél (pop.) s. n., pl. păloșéle
păloșelelor
PĂLOȘÉL, păloșele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui paloș. – Paloș + suf. -el.

DOOM

păloșél (pop.) s. n., pl. păloșéle
păloșelul
PĂLOȘÉL, păloșele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui paloș. – Paloș + suf. -el.

DOOM

păloșél (pop.) s. n., pl. păloșéle
păloșelului
PĂLOȘÉL, păloșele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui paloș. – Paloș + suf. -el.

DOOM

păloșél (pop.) s. n., pl. păloșéle
păltinaș
PĂLTINÁȘ, păltinași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui paltin; păltinel, păltior (1). – Paltin + suf. -aș.

DOOM

păltináș (pop.) s. m., pl. păltináși
păltinași
PĂLTINÁȘ, păltinași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui paltin; păltinel, păltior (1). – Paltin + suf. -aș.

DOOM

păltináș (pop.) s. m., pl. păltináși
păltinașii
PĂLTINÁȘ, păltinași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui paltin; păltinel, păltior (1). – Paltin + suf. -aș.

DOOM

păltináș (pop.) s. m., pl. păltináși
păltinașilor
PĂLTINÁȘ, păltinași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui paltin; păltinel, păltior (1). – Paltin + suf. -aș.

DOOM

păltináș (pop.) s. m., pl. păltináși
păltinașul
PĂLTINÁȘ, păltinași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui paltin; păltinel, păltior (1). – Paltin + suf. -aș.

DOOM

păltináș (pop.) s. m., pl. păltináși
păltinașului
PĂLTINÁȘ, păltinași, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui paltin; păltinel, păltior (1). – Paltin + suf. -aș.

DOOM

păltináș (pop.) s. m., pl. păltináși
păltinei
PĂLTINÉL, păltinei, s. m. (Pop.) Păltinaș. – Paltin + suf. -el.

DOOM

păltinél (pop.) s. m., pl. păltinéi, art. păltinéii
păltineii
PĂLTINÉL, păltinei, s. m. (Pop.) Păltinaș. – Paltin + suf. -el.

DOOM

păltinél (pop.) s. m., pl. păltinéi, art. păltinéii
păltineilor
PĂLTINÉL, păltinei, s. m. (Pop.) Păltinaș. – Paltin + suf. -el.

DOOM

păltinél (pop.) s. m., pl. păltinéi, art. păltinéii
păltinel
PĂLTINÉL, păltinei, s. m. (Pop.) Păltinaș. – Paltin + suf. -el.

DOOM

păltinél (pop.) s. m., pl. păltinéi, art. păltinéii
păltinelul
PĂLTINÉL, păltinei, s. m. (Pop.) Păltinaș. – Paltin + suf. -el.

DOOM

păltinél (pop.) s. m., pl. păltinéi, art. păltinéii
păltinelului
PĂLTINÉL, păltinei, s. m. (Pop.) Păltinaș. – Paltin + suf. -el.

DOOM

păltinél (pop.) s. m., pl. păltinéi, art. păltinéii
păltiniș
PĂLTINÍȘ, păltinișuri, s. n. Pădure sau desiș de paltini. – Paltin + suf. -iș.

DOOM

păltiníș s. n., pl. păltiníșuri
păltinișul
PĂLTINÍȘ, păltinișuri, s. n. Pădure sau desiș de paltini. – Paltin + suf. -iș.

DOOM

păltiníș s. n., pl. păltiníșuri
păltinișului
PĂLTINÍȘ, păltinișuri, s. n. Pădure sau desiș de paltini. – Paltin + suf. -iș.

DOOM

păltiníș s. n., pl. păltiníșuri
păltinișuri
PĂLTINÍȘ, păltinișuri, s. n. Pădure sau desiș de paltini. – Paltin + suf. -iș.

DOOM

păltiníș s. n., pl. păltiníșuri
păltinișurile
PĂLTINÍȘ, păltinișuri, s. n. Pădure sau desiș de paltini. – Paltin + suf. -iș.

DOOM

păltiníș s. n., pl. păltiníșuri
păltinișurilor
PĂLTINÍȘ, păltinișuri, s. n. Pădure sau desiș de paltini. – Paltin + suf. -iș.

DOOM

păltiníș s. n., pl. păltiníșuri
păltior
PĂLTIÓR, păltiori, s. m. 1. (Pop.) Păltinaș. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; pomușoară (Ribes petraeum). [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -ior.

DOOM

păltiór (pop.) (-ti-or) s. m., pl. păltióri
păltiori
PĂLTIÓR, păltiori, s. m. 1. (Pop.) Păltinaș. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; pomușoară (Ribes petraeum). [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -ior.

DOOM

păltiór (pop.) (-ti-or) s. m., pl. păltióri
păltiorii
PĂLTIÓR, păltiori, s. m. 1. (Pop.) Păltinaș. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; pomușoară (Ribes petraeum). [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -ior.

DOOM

păltiór (pop.) (-ti-or) s. m., pl. păltióri
păltiorilor
PĂLTIÓR, păltiori, s. m. 1. (Pop.) Păltinaș. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; pomușoară (Ribes petraeum). [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -ior.

DOOM

păltiór (pop.) (-ti-or) s. m., pl. păltióri
păltiorul
PĂLTIÓR, păltiori, s. m. 1. (Pop.) Păltinaș. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; pomușoară (Ribes petraeum). [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -ior.

DOOM

păltiór (pop.) (-ti-or) s. m., pl. păltióri
păltiorului
PĂLTIÓR, păltiori, s. m. 1. (Pop.) Păltinaș. 2. Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; pomușoară (Ribes petraeum). [Pr.: -ti-or] – Paltin + suf. -ior.

DOOM

păltiór (pop.) (-ti-or) s. m., pl. păltióri
pălugă
PĂLÚGĂ, pălugi, s. f. Pîrghie de lemn, cu un capăt lățit, care se introduce între roțile unui vagonet pentru a-l frîna.
pălușel
PĂLUȘÉL s. n. v. păloșel.
pălăi
pălăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. (Mold.) A arde cu flacără. – 2. A fîlfîi, a flutura. – Var. pălui. Creație expresivă, care se bazează în același timp pe ideea de „a arde” și pe cea de „a lovi”, proprie lui „a păli” ca și pe cea de mișcare ritmică, exprimată prin repetiția pă-lă. Se folosește mai ales în formă triplată pălălăi, vb. (a arde; a flutura; a tremura; Olt., a turui, a bîrfi), cuvînt evident expresiv (Iordan, BF, II, 185), cf. tălălăi, bănănăi etc., pe care Pascu, Suf., 200 îl reducea la pală. – Der. pălălaie, s. f. (flăcăraie; obiect exagerat de înalt); pălălău, s. n. (obiect foarte înalt; băț, prăjină); pălăpăi, vb. (Olt., a arde), încrucișare cu pîlpîi; pălăurdi, vb. (Mold., a fugi, a scăpa, a se risipi ca fumul), cu un suf. care pare de origine țig., pălățoandră, s. f. (femeie stricată), cu suf. -oandră, cf. buleandră, fleandură, hoandră (Cihac, II, 239, îl explica prin ceh. palanda „pat” și Philippide, Principii, 151, prin palat, fără îndoială înșelat de analogia aparentă cu curtezană ‹ curte), cuvînt rar care apare numai în vechile dicționare; pălăurat, adj. (prost, țicnit), în Banat; pălăvatic, adj. (țicnit, trăznit; prost; bădăran), var. palavatic, coincide cu ngr. παλαβός, bg. palav (Scriban), rut. pulevatik (Candrea), fără să se poată hotărî pînă la ce punct depinde de ele. – Cf. păli.
pălăire
pălăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. (Mold.) A arde cu flacără. – 2. A fîlfîi, a flutura. – Var. pălui. Creație expresivă, care se bazează în același timp pe ideea de „a arde” și pe cea de „a lovi”, proprie lui „a păli” ca și pe cea de mișcare ritmică, exprimată prin repetiția pă-lă. Se folosește mai ales în formă triplată pălălăi, vb. (a arde; a flutura; a tremura; Olt., a turui, a bîrfi), cuvînt evident expresiv (Iordan, BF, II, 185), cf. tălălăi, bănănăi etc., pe care Pascu, Suf., 200 îl reducea la pală. – Der. pălălaie, s. f. (flăcăraie; obiect exagerat de înalt); pălălău, s. n. (obiect foarte înalt; băț, prăjină); pălăpăi, vb. (Olt., a arde), încrucișare cu pîlpîi; pălăurdi, vb. (Mold., a fugi, a scăpa, a se risipi ca fumul), cu un suf. care pare de origine țig., pălățoandră, s. f. (femeie stricată), cu suf. -oandră, cf. buleandră, fleandură, hoandră (Cihac, II, 239, îl explica prin ceh. palanda „pat” și Philippide, Principii, 151, prin palat, fără îndoială înșelat de analogia aparentă cu curtezană ‹ curte), cuvînt rar care apare numai în vechile dicționare; pălăurat, adj. (prost, țicnit), în Banat; pălăvatic, adj. (țicnit, trăznit; prost; bădăran), var. palavatic, coincide cu ngr. παλαβός, bg. palav (Scriban), rut. pulevatik (Candrea), fără să se poată hotărî pînă la ce punct depinde de ele. – Cf. păli.
pălălaia
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.

DOOM

pălăláie s. f., art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)
pălălaie
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.

DOOM

pălăláie s. f., art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)
pălălăi
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.

DOOM

pălăláie s. f., art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)
pălălăi
PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fâlfâi. – Pală1 + suf. -ălăi.

DOOM

pălălăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. pălălăiéște, imperf. 3 sg. pălălăiá; conj. prez. 3 să pălălăiáscă
pălălăii
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.

DOOM

pălăláie s. f., art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)
pălălăile
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.

DOOM

pălăláie s. f., art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)
pălălăilor
PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din pălălăi. Cf. vâlvătaie.

DOOM

pălăláie s. f., art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)
pălălăire
PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fâlfâi. – Pală1 + suf. -ălăi.
pălălăit
PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fâlfâi. – Pală1 + suf. -ălăi.
pălămare
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălămare
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămarele
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălămarelor
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălămari
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămarii
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămarilor
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămarul
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălămarul
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămarule
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămarului
PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

DOOM

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
pălămarului
PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

DOOM

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
pălămida
PĂLĂMÍDĂ2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ◊ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

DOOM

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă
pălămide
PĂLĂMÍDĂ2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ◊ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

DOOM

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă
pălămidei
PĂLĂMÍDĂ2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ◊ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

DOOM

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă
pălămidele
PĂLĂMÍDĂ2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ◊ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

DOOM

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă
pălămidelor
PĂLĂMÍDĂ2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (Sarda sarda). ◊ Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.

DOOM

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă
pălăria
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr- o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

DOOM

pălăríe de fier (zonă a unui zăcământ) s. f. + prep. + s. n.
pălărie
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr- o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

DOOM

pălăríe de fier (zonă a unui zăcământ) s. f. + prep. + s. n.
pălăriei
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr- o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

DOOM

pălăríe de fier (zonă a unui zăcământ) s. f. + prep. + s. n.
pălărier
PĂLĂRIÉR, pălărieri, s. m. Persoană care confecționează, repară, curăță sau vinde pălării. [Pr.: -ri-er] – Pălărie + suf. -er.

DOOM

pălăriér (-ri-er) s. m., pl. pălăriéri
pălărieri
PĂLĂRIÉR, pălărieri, s. m. Persoană care confecționează, repară, curăță sau vinde pălării. [Pr.: -ri-er] – Pălărie + suf. -er.

DOOM

pălăriér (-ri-er) s. m., pl. pălăriéri
pălărierii
PĂLĂRIÉR, pălărieri, s. m. Persoană care confecționează, repară, curăță sau vinde pălării. [Pr.: -ri-er] – Pălărie + suf. -er.

DOOM

pălăriér (-ri-er) s. m., pl. pălăriéri
pălărierilor
PĂLĂRIÉR, pălărieri, s. m. Persoană care confecționează, repară, curăță sau vinde pălării. [Pr.: -ri-er] – Pălărie + suf. -er.

DOOM

pălăriér (-ri-er) s. m., pl. pălăriéri
pălărierul
PĂLĂRIÉR, pălărieri, s. m. Persoană care confecționează, repară, curăță sau vinde pălării. [Pr.: -ri-er] – Pălărie + suf. -er.

DOOM

pălăriér (-ri-er) s. m., pl. pălăriéri
pălărierului
PĂLĂRIÉR, pălărieri, s. m. Persoană care confecționează, repară, curăță sau vinde pălării. [Pr.: -ri-er] – Pălărie + suf. -er.

DOOM

pălăriér (-ri-er) s. m., pl. pălăriéri
pălării
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr- o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

DOOM

pălăríe de fier (zonă a unui zăcământ) s. f. + prep. + s. n.
pălăriile
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr- o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

DOOM

pălăríe de fier (zonă a unui zăcământ) s. f. + prep. + s. n.
pălăriilor
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr- o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

DOOM

pălăríe de fier (zonă a unui zăcământ) s. f. + prep. + s. n.
pălărioara
PĂLĂRIOÁRĂ, pălărioare, s. f. Diminutiv al lui pălărie; pălăriuță. [Pr.: -ri-oa-] – Pălărie + suf. -ioară.

DOOM

pălărioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. pălărioárei; pl. pălărioáre
pălărioare
PĂLĂRIOÁRĂ, pălărioare, s. f. Diminutiv al lui pălărie; pălăriuță. [Pr.: -ri-oa-] – Pălărie + suf. -ioară.

DOOM

pălărioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. pălărioárei; pl. pălărioáre
pălărioarei
PĂLĂRIOÁRĂ, pălărioare, s. f. Diminutiv al lui pălărie; pălăriuță. [Pr.: -ri-oa-] – Pălărie + suf. -ioară.

DOOM

pălărioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. pălărioárei; pl. pălărioáre
pălărioarele
PĂLĂRIOÁRĂ, pălărioare, s. f. Diminutiv al lui pălărie; pălăriuță. [Pr.: -ri-oa-] – Pălărie + suf. -ioară.

DOOM

pălărioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. pălărioárei; pl. pălărioáre
pălărioarelor
PĂLĂRIOÁRĂ, pălărioare, s. f. Diminutiv al lui pălărie; pălăriuță. [Pr.: -ri-oa-] – Pălărie + suf. -ioară.

DOOM

pălărioáră (-ri-oa-) s. f., g.-d. art. pălărioárei; pl. pălărioáre
pălăriuța
PĂLĂRIÚȚĂ, pălăriuțe, s. f. Pălărioară. [Pr.: -ri-u-] – Pălărie + suf. -uță.

DOOM

pălăriúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. pălăriúței; pl. pălăriúțe
pălăriuțe
PĂLĂRIÚȚĂ, pălăriuțe, s. f. Pălărioară. [Pr.: -ri-u-] – Pălărie + suf. -uță.

DOOM

pălăriúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. pălăriúței; pl. pălăriúțe
pălăriuței
PĂLĂRIÚȚĂ, pălăriuțe, s. f. Pălărioară. [Pr.: -ri-u-] – Pălărie + suf. -uță.

DOOM

pălăriúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. pălăriúței; pl. pălăriúțe
pălăriuțele
PĂLĂRIÚȚĂ, pălăriuțe, s. f. Pălărioară. [Pr.: -ri-u-] – Pălărie + suf. -uță.

DOOM

pălăriúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. pălăriúței; pl. pălăriúțe
pălăriuțelor
PĂLĂRIÚȚĂ, pălăriuțe, s. f. Pălărioară. [Pr.: -ri-u-] – Pălărie + suf. -uță.

DOOM

pălăriúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. pălăriúței; pl. pălăriúțe
pălătui
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuia
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiai
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiam
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiască
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiau
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiați
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiesc
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiește
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiești
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuii
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuim
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuind
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuire
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiră
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuirăm
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuirăți
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuise
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuisem
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiseră
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiserăm
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiserăți
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiseși
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiseți
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuit
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiși
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălătuiți
PĂLĂTUÍ, pălătuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A locui, a viețui. În coliba aceea, pălătuia un unchiaș și-o babă. PAMFILE, A. R. 253.
pălăvatic
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvatica
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvatice
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvaticei
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvaticele
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvaticelor
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvatici
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvaticii
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvaticilor
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvaticul
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvaticului
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, ușuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbește anapoda, fără rost; palavragiu. – Cf. bg. palav „neastâmpărat”.

DOOM

pălăvátic (reg.) adj. m., pl. pălăvátici; f. pălăvátică, pl. pălăvátice
pălăvrăgea
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgeai
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgeam
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgească
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgeau
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgeați
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgeli
PĂLĂVRĂGEÁLĂ, pălăvrăgeli, s. f. Faptul de a pălăvrăgi; vorbărie, trăncăneală, flecăreală, pălăvrăgit. [Var.: palavrageálă s. f.] – Pălăvrăgi + suf. -eală.

DOOM

pălăvrăgeálă (fam.) (-lă-vră-) s. f., g.-d. art. pălăvrăgélii; pl. pălăvrăgéli
pălăvrăgelii
PĂLĂVRĂGEÁLĂ, pălăvrăgeli, s. f. Faptul de a pălăvrăgi; vorbărie, trăncăneală, flecăreală, pălăvrăgit. [Var.: palavrageálă s. f.] – Pălăvrăgi + suf. -eală.

DOOM

pălăvrăgeálă (fam.) (-lă-vră-) s. f., g.-d. art. pălăvrăgélii; pl. pălăvrăgéli
pălăvrăgelile
PĂLĂVRĂGEÁLĂ, pălăvrăgeli, s. f. Faptul de a pălăvrăgi; vorbărie, trăncăneală, flecăreală, pălăvrăgit. [Var.: palavrageálă s. f.] – Pălăvrăgi + suf. -eală.

DOOM

pălăvrăgeálă (fam.) (-lă-vră-) s. f., g.-d. art. pălăvrăgélii; pl. pălăvrăgéli
pălăvrăgelilor
PĂLĂVRĂGEÁLĂ, pălăvrăgeli, s. f. Faptul de a pălăvrăgi; vorbărie, trăncăneală, flecăreală, pălăvrăgit. [Var.: palavrageálă s. f.] – Pălăvrăgi + suf. -eală.

DOOM

pălăvrăgeálă (fam.) (-lă-vră-) s. f., g.-d. art. pălăvrăgélii; pl. pălăvrăgéli
pălăvrăgesc
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgește
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgești
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgii
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgim
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgind
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgire
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiră
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgirăm
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgirăți
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgise
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgisem
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiseră
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiserăm
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiserăți
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiseși
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiseți
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgit
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgit
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgita
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgite
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgitei
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgitele
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgitelor
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgitul
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgitului
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgiși
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiți
PĂLĂVRĂGÍ, pălăvrăgesc, vb. IV. Intranz. A spune lucruri fără importanță, a vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: palavragí vb. IV] – Din palavragiu (derivat regresiv).

DOOM

pălăvrăgí (a ~) (fam.) (-lă-vră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălăvrăgésc, imperf. 3 sg. pălăvrăgeá; conj. prez. 3 să pălăvrăgeáscă
pălăvrăgiți
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgiții
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăvrăgiților
PĂLĂVRĂGÍT s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. – V. pălăvrăgi.

DOOM

pălăvrăgít (fam.) (-lă-vră-) s. n.
pălăști
PALÁȘCĂ, pălăști, s. f. (Înv. și reg.) Geantă de piele care se poartă la șold. ♦ Cartușieră. – Din tc. palaska, ngr. paláska.

DOOM

paláșcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pălắștii; pl. pălắști
pălăștii
PALÁȘCĂ, pălăști, s. f. (Înv. și reg.) Geantă de piele care se poartă la șold. ♦ Cartușieră. – Din tc. palaska, ngr. paláska.

DOOM

paláșcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pălắștii; pl. pălắști
pălăștile
PALÁȘCĂ, pălăști, s. f. (Înv. și reg.) Geantă de piele care se poartă la șold. ♦ Cartușieră. – Din tc. palaska, ngr. paláska.

DOOM

paláșcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pălắștii; pl. pălắști
pălăștilor
PALÁȘCĂ, pălăști, s. f. (Înv. și reg.) Geantă de piele care se poartă la șold. ♦ Cartușieră. – Din tc. palaska, ngr. paláska.

DOOM

paláșcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pălắștii; pl. pălắști
pămpălău
pămpălău, pămpălăi s. m. (peior.) 1. persoană greoaie și neîndemânatică 2. om molâu / lipsit de personalitate
pămucă
pămúcă s. f. – (Banat, Trans.) Bumbac. Sb. pamuk (Candrea).
pământ
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pământ
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

*Pămấnt (planetă) s. propriu n.
pământaș
PĂMÎNTÁȘ, pămîntași, s. m. (Regional) Pămîntean. (Adjectival) Frați și nuntași Și oameni pămîntași... Iertați pe acești doi fii. SEVASTOS, N. 181.
pământean
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământeana
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământeanca
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pământeanul
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământeanului
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământeasca
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământence
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pământencei
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pământencele
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pământencelor
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pământene
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământeneasca
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământenei
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământenele
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământenelor
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământenesc
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământenescul
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământenescului
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământenești
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământeneștii
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământeneștile
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământeneștilor
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pământeni
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământenii
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământenilor
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pământesc
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământescul
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământescului
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământești
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământeștii
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământeștile
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământeștilor
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pământia
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământie
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământiei
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământii
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământiii
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământiile
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământiilor
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământiu
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământiul
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământiului
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pământoasa
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoasa
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământoase
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoase
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământoasei
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoasei
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământoasele
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoasele
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământoaselor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoaselor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământos
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământos
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământosul
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământosul
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământosului
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământosului
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământoși
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoși
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământoșii
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoșii
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământoșilor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pământoșilor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pământul
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pământului
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pământuri
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pământurile
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pământurilor
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pămânzalca
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămânzălci
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămânzălcii
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămânzălcile
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămânzălcilor
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămânțel
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămânțele
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămânțelele
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămânțelelor
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămânțelul
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămânțelului
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămînt
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pămîntean
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămînteana
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămînteanca
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pămînteanul
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămînteanului
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămînteasca
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămîntence
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pămîntencei
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pămîntencele
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pămîntencelor
PĂMÂNTEÁNCĂ, pământence, s. f. Femeie născută în țara în care locuiește; băștinașă, autohtonă. – Pământean + suf. -că.

DOOM

pământeáncă s. f., g.-d. art. pământéncei; pl. pământénce
pămîntene
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămînteneasca
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămîntenei
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămîntenele
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămîntenelor
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămîntenesc
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămîntenescul
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămîntenescului
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămîntenești
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămînteneștii
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămînteneștile
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămînteneștilor
PĂMÂNTENÉSC, -EÁSCĂ, pământenești, adj. (Înv.) Autohton, pământean (2). – Pământean + suf. -esc.

DOOM

pământenésc (înv.) adj. m., f. pământeneáscă; pl. m. și f. pământenéști
pămînteni
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămîntenii
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămîntenilor
PĂMÂNTEÁN, -Ă, pământeni, -e, adj. 1. Care trăiește, care locuiește pe pământ; de pe pământ, specific pământului. ♦ (Substantivat) Locuitor al pământului. 2. (Adesea substantivat) Născut în țara în care locuiește; indigen, băștinaș, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pământ + suf. -eon.

DOOM

!pământeán adj. m., s. m., pl. pământéni; adj. f. pământeánă, pl. pământéne
pămîntesc
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămîntescul
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămîntescului
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămîntești
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămînteștii
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămînteștile
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămînteștilor
PĂMÂNTÉSC, -EÁSCĂ, pământești, adj. 1. De pe pământ, specific pământului; terestru. ♦ P. ext. Propriu omului; omenesc; fizic, trupesc. 2. Băștinaș, autohton. 3. Laic; civil. – Pământ + suf. -esc.

DOOM

pământésc adj. m., f. pământeáscă; pl. m. și f. pământéști
pămîntia
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntie
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntiei
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntii
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntiii
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntiile
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntiilor
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntiu
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntiul
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntiului
PĂMÂNTÍU, -ÍE, pământii, adj. (Despre fața omului) De culoarea pământului; cadaveric, palid, livid. – Pământ + suf. -iu.

DOOM

pământíu adj. m., f. pământíe; pl. m. și f. pământíi
pămîntoasa
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoasa
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntoase
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoase
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntoasei
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoasei
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntoasele
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoasele
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntoaselor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoaselor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntos
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntos
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntosul
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntosul
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntosului
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntosului
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntoși
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoși
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntoșii
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoșii
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntoșilor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

alcalíno-pământós (metal ~) adj. m.; pl. f. alcalíno-pământoáse
pămîntoșilor
ALCALÍNO-PĂMÂNTÓS, alcalino-pământoase, adj. (În sintagma) Metal alcalino-pământos = fiecare dintre metalele care aparțin grupei a II-a din sistemul periodic al elementelor. – Alcalin + pământos (după fr. alcalino-terreux).

DOOM

pământós adj. m., pl. pământóși; f. pământoásă, pl. pământoáse
pămîntul
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pămîntului
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pămînturi
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pămînturile
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pămînturilor
PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s. n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ◊ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ◊ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în niciun fel. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ◊ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ◊ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ◊ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție; p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

DOOM

pămấnt s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pămấnturi
pămînzalca
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămînzălci
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămînzălcii
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămînzălcile
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămînzălcilor
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec.

DOOM

pămânzálcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzắlcii; pl. pămânzắlci
pămînțel
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămînțele
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămînțelele
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămînțelelor
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămînțelul
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămînțelului
PĂMÂNȚÉL, pămănțele, s. n. 1. Diminutiv al lui pământ. 2. Argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutișor. 3. (Geol.) Diatomit; kiselgur. – Pământ + suf. -el.

DOOM

pămânțél s. n., pl. pămânțéle
pămătuf
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.

DOOM

pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
pămătuful
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.

DOOM

pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
pămătufului
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.

DOOM

pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
pămătufuri
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.

DOOM

pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
pămătufurile
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.

DOOM

pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
pămătufurilor
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.

DOOM

pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
pănura
PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de-o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră] – Lat. paenula.

DOOM

pắnură (pop.) s. f., g.-d. art. pắnurii; pl. pắnuri
pănuri
PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de-o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră] – Lat. paenula.

DOOM

pắnură (pop.) s. f., g.-d. art. pắnurii; pl. pắnuri
pănurii
PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de-o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră] – Lat. paenula.

DOOM

pắnură (pop.) s. f., g.-d. art. pắnurii; pl. pắnuri
pănurile
PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de-o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră] – Lat. paenula.

DOOM

pắnură (pop.) s. f., g.-d. art. pắnurii; pl. pắnuri
pănurilor
PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de-o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră] – Lat. paenula.

DOOM

pắnură (pop.) s. f., g.-d. art. pắnurii; pl. pắnuri
pănură
PẮNURĂ, pănuri, s. f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ◊ Expr. A fi de-o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră] – Lat. paenula.
pănușa
PĂNÚȘĂ, pănuși, s. f. Fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb. – Pană1 + suf. -ușă.

DOOM

pănúșă s. f., art. pănúșa, g.-d. art. pănúșii; pl. pănúși
pănușer
PĂNUȘÉR, pănușere, s. n. (Reg.) Locul unde se păstrează, în timpul iernii, pănușile uscate. – Pănușă + suf. -ar.

DOOM

pănușér (reg.) s. n., pl. pănușére
pănușere
PĂNUȘÉR, pănușere, s. n. (Reg.) Locul unde se păstrează, în timpul iernii, pănușile uscate. – Pănușă + suf. -ar.

DOOM

pănușér (reg.) s. n., pl. pănușére
pănușerele
PĂNUȘÉR, pănușere, s. n. (Reg.) Locul unde se păstrează, în timpul iernii, pănușile uscate. – Pănușă + suf. -ar.

DOOM

pănușér (reg.) s. n., pl. pănușére
pănușerelor
PĂNUȘÉR, pănușere, s. n. (Reg.) Locul unde se păstrează, în timpul iernii, pănușile uscate. – Pănușă + suf. -ar.

DOOM

pănușér (reg.) s. n., pl. pănușére
pănușerul
PĂNUȘÉR, pănușere, s. n. (Reg.) Locul unde se păstrează, în timpul iernii, pănușile uscate. – Pănușă + suf. -ar.

DOOM

pănușér (reg.) s. n., pl. pănușére
pănușerului
PĂNUȘÉR, pănușere, s. n. (Reg.) Locul unde se păstrează, în timpul iernii, pănușile uscate. – Pănușă + suf. -ar.

DOOM

pănușér (reg.) s. n., pl. pănușére
pănuși
PĂNÚȘĂ, pănuși, s. f. Fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb. – Pană1 + suf. -ușă.

DOOM

pănúșă s. f., art. pănúșa, g.-d. art. pănúșii; pl. pănúși
pănușii
PĂNÚȘĂ, pănuși, s. f. Fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb. – Pană1 + suf. -ușă.

DOOM

pănúșă s. f., art. pănúșa, g.-d. art. pănúșii; pl. pănúși
pănușile
PĂNÚȘĂ, pănuși, s. f. Fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb. – Pană1 + suf. -ușă.

DOOM

pănúșă s. f., art. pănúșa, g.-d. art. pănúșii; pl. pănúși
pănușilor
PĂNÚȘĂ, pănuși, s. f. Fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb. – Pană1 + suf. -ușă.

DOOM

pănúșă s. f., art. pănúșa, g.-d. art. pănúșii; pl. pănúși
pănușița
PĂNUȘÍȚĂ, pănușițe, s. f. (Reg.) Numele a trei plante erbacee; a) năgară; b) colilie; c) trestie de câmp. – Pănușă + suf. -iță.

DOOM

pănușíță (reg.) s. f., g.-d. art. pănușíței; pl. pănușíțe
pănușițe
PĂNUȘÍȚĂ, pănușițe, s. f. (Reg.) Numele a trei plante erbacee; a) năgară; b) colilie; c) trestie de câmp. – Pănușă + suf. -iță.

DOOM

pănușíță (reg.) s. f., g.-d. art. pănușíței; pl. pănușíțe
pănușiței
PĂNUȘÍȚĂ, pănușițe, s. f. (Reg.) Numele a trei plante erbacee; a) năgară; b) colilie; c) trestie de câmp. – Pănușă + suf. -iță.

DOOM

pănușíță (reg.) s. f., g.-d. art. pănușíței; pl. pănușíțe
pănușițele
PĂNUȘÍȚĂ, pănușițe, s. f. (Reg.) Numele a trei plante erbacee; a) năgară; b) colilie; c) trestie de câmp. – Pănușă + suf. -iță.

DOOM

pănușíță (reg.) s. f., g.-d. art. pănușíței; pl. pănușíțe
pănușițelor
PĂNUȘÍȚĂ, pănușițe, s. f. (Reg.) Numele a trei plante erbacee; a) năgară; b) colilie; c) trestie de câmp. – Pănușă + suf. -iță.

DOOM

pănușíță (reg.) s. f., g.-d. art. pănușíței; pl. pănușíțe
pănăta
pănătá (-..., át), vb. – A suferi, a pătimi. Lat. poenĭtēre (Candrea-Dens., 1319; Tiktin; REW 6630). Sec. XVI.
păosa
PĂOSÁ, păosez, vb. I. Intranz. (Neobișnuit) A face libații. După ce ei păosară dinții și băură pe voie, Solii porniră din cortul măritului crai Agamemnon. MURNU, I 178.
păosare
PĂOSÁ, păosez, vb. I. Intranz. (Neobișnuit) A face libații. După ce ei păosară dinții și băură pe voie, Solii porniră din cortul măritului crai Agamemnon. MURNU, I 178.
păpai
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpam
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpare
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpară
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păparăm
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păparăți
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpase
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpasem
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpaseră
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpaserăm
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpaserăți
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpaseși
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpaseți
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpat
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpat
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.
păpau
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpași
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpați
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpeasca
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpesc
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpescul
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpescului
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpești
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpeștii
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpeștile
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpeștilor
PĂPÉSC, -EÁSCĂ, păpești, adj. (Rar) Papal. – Papă2 + suf. -esc.

DOOM

păpésc (înv.) adj. m., f. păpeáscă; pl. m. și f. păpéști
păpica
PĂPÍCĂ, păpici, s. f. (Fam.; mai ales în limbajul copiilor) Diminutiv al lui papă1; p. ext. (fam.) hrană. – Papă1 + suf. -ică.

DOOM

!păpícă (fam.) s. f., g.-d. art. păpícii; pl. păpíci
păpici
PĂPÍCĂ, păpici, s. f. (Fam.; mai ales în limbajul copiilor) Diminutiv al lui papă1; p. ext. (fam.) hrană. – Papă1 + suf. -ică.

DOOM

!păpícă (fam.) s. f., g.-d. art. păpícii; pl. păpíci
păpicii
PĂPÍCĂ, păpici, s. f. (Fam.; mai ales în limbajul copiilor) Diminutiv al lui papă1; p. ext. (fam.) hrană. – Papă1 + suf. -ică.

DOOM

!păpícă (fam.) s. f., g.-d. art. păpícii; pl. păpíci
păpicile
PĂPÍCĂ, păpici, s. f. (Fam.; mai ales în limbajul copiilor) Diminutiv al lui papă1; p. ext. (fam.) hrană. – Papă1 + suf. -ică.

DOOM

!păpícă (fam.) s. f., g.-d. art. păpícii; pl. păpíci
păpicilor
PĂPÍCĂ, păpici, s. f. (Fam.; mai ales în limbajul copiilor) Diminutiv al lui papă1; p. ext. (fam.) hrană. – Papă1 + suf. -ică.

DOOM

!păpícă (fam.) s. f., g.-d. art. păpícii; pl. păpíci
păpriște
păpríște (păpríști), s. f. – Unitate de lungime egală cu 100 de stînjeni. Sl. puprište (Tiktin). Înv.
păpurea
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpureai
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuream
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurească
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpureau
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpureați
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuresc
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurește
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurești
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuri
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurica
PĂPURÍCĂ, păpurici, s. f. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee care cresc de obicei prin locuri umede și mlăștinoase. – Papură + suf. -ică.

DOOM

păpurícă (reg.) s. f., g.-d. art. păpurícii; pl. păpuríci
păpurici
PĂPURÍCĂ, păpurici, s. f. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee care cresc de obicei prin locuri umede și mlăștinoase. – Papură + suf. -ică.

DOOM

păpurícă (reg.) s. f., g.-d. art. păpurícii; pl. păpuríci
păpuricii
PĂPURÍCĂ, păpurici, s. f. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee care cresc de obicei prin locuri umede și mlăștinoase. – Papură + suf. -ică.

DOOM

păpurícă (reg.) s. f., g.-d. art. păpurícii; pl. păpuríci
păpuricile
PĂPURÍCĂ, păpurici, s. f. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee care cresc de obicei prin locuri umede și mlăștinoase. – Papură + suf. -ică.

DOOM

păpurícă (reg.) s. f., g.-d. art. păpurícii; pl. păpuríci
păpuricilor
PĂPURÍCĂ, păpurici, s. f. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee care cresc de obicei prin locuri umede și mlăștinoase. – Papură + suf. -ică.

DOOM

păpurícă (reg.) s. f., g.-d. art. păpurícii; pl. păpuríci
păpurii
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurim
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurind
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurire
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurire
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.
păpuriră
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurirăm
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurirăți
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurise
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurisem
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuriseră
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuriserăm
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuriserăți
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuriseși
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuriseți
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurit
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpurit
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.
păpuriș
PĂPURÍȘ, păpurișuri, s. n. Loc acoperit cu papură; desiș de papură; păpuriște. – Papură + suf. -iș.

DOOM

păpuríș s. n., pl. păpuríșuri
păpuriși
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpuriște
PĂPURÍȘTE, păpuriști, s. f. Păpuriș. – Papură + suf. -iște.

DOOM

păpuríște s. f., g.-d. art. păpuríștii; pl. păpuríști
păpuriștea
PĂPURÍȘTE, păpuriști, s. f. Păpuriș. – Papură + suf. -iște.

DOOM

păpuríște s. f., g.-d. art. păpuríștii; pl. păpuríști
păpuriști
PĂPURÍȘTE, păpuriști, s. f. Păpuriș. – Papură + suf. -iște.

DOOM

păpuríște s. f., g.-d. art. păpuríștii; pl. păpuríști
păpuriștii
PĂPURÍȘTE, păpuriști, s. f. Păpuriș. – Papură + suf. -iște.

DOOM

păpuríște s. f., g.-d. art. păpuríștii; pl. păpuríști
păpuriștile
PĂPURÍȘTE, păpuriști, s. f. Păpuriș. – Papură + suf. -iște.

DOOM

păpuríște s. f., g.-d. art. păpuríștii; pl. păpuríști
păpuriștilor
PĂPURÍȘTE, păpuriști, s. f. Păpuriș. – Papură + suf. -iște.

DOOM

păpuríște s. f., g.-d. art. păpuríștii; pl. păpuríști
păpurișul
PĂPURÍȘ, păpurișuri, s. n. Loc acoperit cu papură; desiș de papură; păpuriște. – Papură + suf. -iș.

DOOM

păpuríș s. n., pl. păpuríșuri
păpurișului
PĂPURÍȘ, păpurișuri, s. n. Loc acoperit cu papură; desiș de papură; păpuriște. – Papură + suf. -iș.

DOOM

păpuríș s. n., pl. păpuríșuri
păpurișuri
PĂPURÍȘ, păpurișuri, s. n. Loc acoperit cu papură; desiș de papură; păpuriște. – Papură + suf. -iș.

DOOM

păpuríș s. n., pl. păpuríșuri
păpurișurile
PĂPURÍȘ, păpurișuri, s. n. Loc acoperit cu papură; desiș de papură; păpuriște. – Papură + suf. -iș.

DOOM

păpuríș s. n., pl. păpuríșuri
păpurișurilor
PĂPURÍȘ, păpurișuri, s. n. Loc acoperit cu papură; desiș de papură; păpuriște. – Papură + suf. -iș.

DOOM

păpuríș s. n., pl. păpuríșuri
păpuriți
PĂPURÍ, păpuresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A introduce frunze de papură între doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile și a asigura etanșeitatea vasului; a împăpuri. – Din papură.

DOOM

păpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păpurésc, imperf. 3 sg. păpureá; conj. prez. 3 să păpureáscă
păpușa
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obiecte de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.

DOOM

păpúșă s. f., art. păpúșa, g.-d. art. păpúșii; pl. păpúși
păpușar
PĂPUȘÁR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.

DOOM

păpușár2 (tipar pentru brânză) (pop.) s. n., pl. păpușáre
păpușare
PĂPUȘÁRE s. f. (În sintagma) Păpușarea coloanei = accident tehnic în gaura de sondă, caracterizat prin deformarea coloanei de burlane în sens transversal. – Din păpușă.

DOOM

păpușáre (accident tehnic) s. f., g.-d. art. păpușắrii
păpușarea
PĂPUȘÁRE s. f. (În sintagma) Păpușarea coloanei = accident tehnic în gaura de sondă, caracterizat prin deformarea coloanei de burlane în sens transversal. – Din păpușă.

DOOM

păpușáre (accident tehnic) s. f., g.-d. art. păpușắrii
păpușari
PĂPUȘÁR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.

DOOM

păpușár2 (tipar pentru brânză) (pop.) s. n., pl. păpușáre
păpușarii
PĂPUȘÁR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.

DOOM

păpușár2 (tipar pentru brânză) (pop.) s. n., pl. păpușáre
păpușarilor
PĂPUȘÁR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.

DOOM

păpușár2 (tipar pentru brânză) (pop.) s. n., pl. păpușáre
păpușarul
PĂPUȘÁR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.

DOOM

păpușár2 (tipar pentru brânză) (pop.) s. n., pl. păpușáre
păpușarului
PĂPUȘÁR, păpușari, s. m. 1. Fabricant de păpuși. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mâna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (în trecut) persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. ♦ Fig. Actor lipsit de talent; cabotin. – Păpușă + suf. -ar.

DOOM

păpușár2 (tipar pentru brânză) (pop.) s. n., pl. păpușáre
păpușeasca
PĂPUȘEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Păpușă + suf. -esc.

DOOM

păpușeásca (dans) s. f. art., neart. păpușeáscă, g.-d. art. păpușéștii
păpușele
PĂPUȘÍCĂ, păpușele, s. f. Diminutiv al lui păpușă (I 1). – Păpușă + suf. -ică.

DOOM

păpușícă s. f., g.-d. art. păpușélei; pl. păpușéle, art. păpușélele
păpușelei
PĂPUȘÍCĂ, păpușele, s. f. Diminutiv al lui păpușă (I 1). – Păpușă + suf. -ică.

DOOM

păpușícă s. f., g.-d. art. păpușélei; pl. păpușéle, art. păpușélele
păpușelele
PĂPUȘÍCĂ, păpușele, s. f. Diminutiv al lui păpușă (I 1). – Păpușă + suf. -ică.

DOOM

păpușícă s. f., g.-d. art. păpușélei; pl. păpușéle, art. păpușélele
păpușelelor
PĂPUȘÍCĂ, păpușele, s. f. Diminutiv al lui păpușă (I 1). – Păpușă + suf. -ică.

DOOM

păpușícă s. f., g.-d. art. păpușélei; pl. păpușéle, art. păpușélele
păpușer
PĂPUȘÉR s. m. v. păpușar.
păpușerie
PĂPUȘERÍE s. f. v. păpușărie.
păpușești
PĂPUȘEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Păpușă + suf. -esc.

DOOM

păpușeásca (dans) s. f. art., neart. păpușeáscă, g.-d. art. păpușéștii
păpușeștii
PĂPUȘEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Păpușă + suf. -esc.

DOOM

păpușeásca (dans) s. f. art., neart. păpușeáscă, g.-d. art. păpușéștii
păpușeștile
PĂPUȘEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Păpușă + suf. -esc.

DOOM

păpușeásca (dans) s. f. art., neart. păpușeáscă, g.-d. art. păpușéștii
păpușeștilor
PĂPUȘEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Păpușă + suf. -esc.

DOOM

păpușeásca (dans) s. f. art., neart. păpușeáscă, g.-d. art. păpușéștii
păpuși
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obiecte de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.

DOOM

păpúșă s. f., art. păpúșa, g.-d. art. păpúșii; pl. păpúși
păpuși
PĂPUȘÍ, păpușesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A găti pe cineva, a împopoțona. Punem alte s-o gătească, S-o-mbrace, s-o păpușească, Iar ea alt să nu lucreze Decît: să se oglindeze. PANN, P. V. II 155. 2. A alege foile de tutun pe calități, culori și mărimi și a le lega în păpuși.
păpușica
PĂPUȘÍCĂ, păpușele, s. f. Diminutiv al lui păpușă (I 1). – Păpușă + suf. -ică.

DOOM

păpușícă s. f., g.-d. art. păpușélei; pl. păpușéle, art. păpușélele
păpușii
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obiecte de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.

DOOM

păpúșă s. f., art. păpúșa, g.-d. art. păpúșii; pl. păpúși
păpușile
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obiecte de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.

DOOM

păpúșă s. f., art. păpúșa, g.-d. art. păpúșii; pl. păpúși
păpușilor
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obiecte de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.

DOOM

păpúșă s. f., art. păpúșa, g.-d. art. păpúșii; pl. păpúși
păpușire
PĂPUȘÍ, păpușesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A găti pe cineva; a împopoțona. 2. A separa foile de tutun după calități, culori și mărimi și a le lega în mănunchiuri. – Din păpușă.
păpușit
PĂPUȘÍ, păpușesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A găti pe cineva; a împopoțona. 2. A separa foile de tutun după calități, culori și mărimi și a le lega în mănunchiuri. – Din păpușă.
păpușoaie
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.
păpușoaiele
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.
păpușoaielor
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.
păpușoi
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.

DOOM

păpușói2 (porumbiște) (reg.) s. n., pl. păpușoáie
păpușoi
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.
păpușoieș
PĂPUȘOIÉȘ, păpușoieși, s. m. (Regional) Diminutiv al lui p ă p u ș o i. 1. v. p ă p u ș o i (1). Acasă li se uscau păpușoieșii neprășiți, îi mînca buruiana, li se scutura puținul grîu – șt ei munceau de pomană, păziți asemeni ocnașilor, acolo, departe. CAMILAR, N. II 7. 2. Lan mic de păpușoi; semănătură cu păpușoi mărunt. În păpușoieșii lui... nu se poate ascunde un călăreț cu calul. SEVASTOS, N. 332. 3. Știulete de păpușoi cu grăunțe cu tot. – Variantă: popușoiéș (SEVASTOS, N. 332) s. m.
păpușoii
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.

DOOM

păpușói2 (porumbiște) (reg.) s. n., pl. păpușoáie
păpușoilor
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.

DOOM

păpușói2 (porumbiște) (reg.) s. n., pl. păpușoáie
păpușoiul
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.

DOOM

păpușói2 (porumbiște) (reg.) s. n., pl. păpușoáie
păpușoiul
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.
păpușoiului
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.

DOOM

păpușói2 (porumbiște) (reg.) s. n., pl. păpușoáie
păpușoiului
PĂPUȘÓI, (I, II 1) păpușoi, s. m., (II 2) păpușoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui păpușă (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (știuleți sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiște. [Var.: (reg.) popușói s. m., s. n.] – Păpușă + suf. -oi.
păpușoiște
PĂPUȘOÍȘTE, păpușoiști, s. f. (Reg.) Porumbiște. [Pl. și: păpușoiște. – Var.: popușoíște s. f.] – Păpușoi + suf. -iște.

DOOM

păpușoíște (reg.) s. f., g.-d. art. păpușoíștii; pl. păpușoíști
păpușoiște
PĂPUȘOÍȘTE, păpușoiști, s. f. (Reg.) Porumbiște. [Pl. și: păpușoiște. – Var.: popușoíște s. f.] – Păpușoi + suf. -iște.
păpușoiștea
PĂPUȘOÍȘTE, păpușoiști, s. f. (Reg.) Porumbiște. [Pl. și: păpușoiște. – Var.: popușoíște s. f.] – Păpușoi + suf. -iște.
păpușoiști
PĂPUȘOÍȘTE, păpușoiști, s. f. (Reg.) Porumbiște. [Pl. și: păpușoiște. – Var.: popușoíște s. f.] – Păpușoi + suf. -iște.
păpușoiștii
PĂPUȘOÍȘTE, păpușoiști, s. f. (Reg.) Porumbiște. [Pl. și: păpușoiște. – Var.: popușoíște s. f.] – Păpușoi + suf. -iște.
păpușoiștile
PĂPUȘOÍȘTE, păpușoiști, s. f. (Reg.) Porumbiște. [Pl. și: păpușoiște. – Var.: popușoíște s. f.] – Păpușoi + suf. -iște.
păpușoiștilor
PĂPUȘOÍȘTE, păpușoiști, s. f. (Reg.) Porumbiște. [Pl. și: păpușoiște. – Var.: popușoíște s. f.] – Păpușoi + suf. -iște.
păpușăreasca
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușăresc
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușărescul
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușărescului
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușărești
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușăreștii
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușăreștile
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușăreștilor
PĂPUȘĂRÉSC, -EÁSCĂ, păpușărești, adj. Care ține de păpuși (I 2) sau de păpușari, privitor la (teatrul de) păpuși sau la păpușari. – Păpușar + suf. -esc.

DOOM

păpușărésc adj. m., f. păpușăreáscă; pl. m. și f. păpușăréști
păpușări
PĂPUȘÁRE s. f. (În sintagma) Păpușarea coloanei = accident tehnic în gaura de sondă, caracterizat prin deformarea coloanei de burlane în sens transversal. – Din păpușă.

DOOM

păpușáre (accident tehnic) s. f., g.-d. art. păpușắrii
păpușăria
PĂPUȘĂRÍE, păpușării, s. f. Spectacol popular cu păpuși. ♦ Fig. Maimuțăreală, caraghioslâc; prefăcătorie, șarlatanie. – Păpușă + suf. -ărie.

DOOM

păpușăríe (rar) s. f., art. păpușăría, g.-d. art. păpușăríei; pl. păpușăríi, art. păpușăríile
păpușărie
PĂPUȘĂRÍE, păpușării, s. f. Spectacol popular cu păpuși. ♦ Fig. Maimuțăreală, caraghioslâc; prefăcătorie, șarlatanie. – Păpușă + suf. -ărie.

DOOM

păpușăríe (rar) s. f., art. păpușăría, g.-d. art. păpușăríei; pl. păpușăríi, art. păpușăríile
păpușăriei
PĂPUȘĂRÍE, păpușării, s. f. Spectacol popular cu păpuși. ♦ Fig. Maimuțăreală, caraghioslâc; prefăcătorie, șarlatanie. – Păpușă + suf. -ărie.

DOOM

păpușăríe (rar) s. f., art. păpușăría, g.-d. art. păpușăríei; pl. păpușăríi, art. păpușăríile
păpușării
PĂPUȘÁRE s. f. (În sintagma) Păpușarea coloanei = accident tehnic în gaura de sondă, caracterizat prin deformarea coloanei de burlane în sens transversal. – Din păpușă.

DOOM

păpușáre (accident tehnic) s. f., g.-d. art. păpușắrii
păpușării
PĂPUȘĂRÍE, păpușării, s. f. Spectacol popular cu păpuși. ♦ Fig. Maimuțăreală, caraghioslâc; prefăcătorie, șarlatanie. – Păpușă + suf. -ărie.

DOOM

păpușăríe (rar) s. f., art. păpușăría, g.-d. art. păpușăríei; pl. păpușăríi, art. păpușăríile
păpușăriile
PĂPUȘĂRÍE, păpușării, s. f. Spectacol popular cu păpuși. ♦ Fig. Maimuțăreală, caraghioslâc; prefăcătorie, șarlatanie. – Păpușă + suf. -ărie.

DOOM

păpușăríe (rar) s. f., art. păpușăría, g.-d. art. păpușăríei; pl. păpușăríi, art. păpușăríile
păpușăriilor
PĂPUȘĂRÍE, păpușării, s. f. Spectacol popular cu păpuși. ♦ Fig. Maimuțăreală, caraghioslâc; prefăcătorie, șarlatanie. – Păpușă + suf. -ărie.

DOOM

păpușăríe (rar) s. f., art. păpușăría, g.-d. art. păpușăríei; pl. păpușăríi, art. păpușăríile
păpușările
PĂPUȘÁRE s. f. (În sintagma) Păpușarea coloanei = accident tehnic în gaura de sondă, caracterizat prin deformarea coloanei de burlane în sens transversal. – Din păpușă.

DOOM

păpușáre (accident tehnic) s. f., g.-d. art. păpușắrii
păpușărilor
PĂPUȘÁRE s. f. (În sintagma) Păpușarea coloanei = accident tehnic în gaura de sondă, caracterizat prin deformarea coloanei de burlane în sens transversal. – Din păpușă.

DOOM

păpușáre (accident tehnic) s. f., g.-d. art. păpușắrii
păpând
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpînd
PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.

DOOM

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
păpădia
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

DOOM

păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile
păpădie
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

DOOM

păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile
păpădiei
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

DOOM

păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile
păpădii
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

DOOM

păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile
păpădiile
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

DOOM

păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile
păpădiilor
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

DOOM

păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile
păpăluda
PĂPĂLÚDĂ, păpălude, s. f. Pasăre de culoare cenușie, cu corpul lunguieț, cu aripi lungi, înguste și ascuțite, cu gâtul scurt și cu ciocul mic (Caprimulgus europaeus). – Et. nec.

DOOM

păpălúdă s. f., g.-d. art. păpălúdei; pl. păpălúde
păpălude
PĂPĂLÚDĂ, păpălude, s. f. Pasăre de culoare cenușie, cu corpul lunguieț, cu aripi lungi, înguste și ascuțite, cu gâtul scurt și cu ciocul mic (Caprimulgus europaeus). – Et. nec.

DOOM

păpălúdă s. f., g.-d. art. păpălúdei; pl. păpălúde
păpăludei
PĂPĂLÚDĂ, păpălude, s. f. Pasăre de culoare cenușie, cu corpul lunguieț, cu aripi lungi, înguste și ascuțite, cu gâtul scurt și cu ciocul mic (Caprimulgus europaeus). – Et. nec.

DOOM

păpălúdă s. f., g.-d. art. păpălúdei; pl. păpălúde
păpăludele
PĂPĂLÚDĂ, păpălude, s. f. Pasăre de culoare cenușie, cu corpul lunguieț, cu aripi lungi, înguste și ascuțite, cu gâtul scurt și cu ciocul mic (Caprimulgus europaeus). – Et. nec.

DOOM

păpălúdă s. f., g.-d. art. păpălúdei; pl. păpălúde
păpăludelor
PĂPĂLÚDĂ, păpălude, s. f. Pasăre de culoare cenușie, cu corpul lunguieț, cu aripi lungi, înguste și ascuțite, cu gâtul scurt și cu ciocul mic (Caprimulgus europaeus). – Et. nec.

DOOM

păpălúdă s. f., g.-d. art. păpălúdei; pl. păpălúde
păpălugă
PĂPĂLÚGĂ s. f. v. paparudă.
păpălăi
PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

DOOM

păpălắu s. m., art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắii
păpălăii
PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

DOOM

păpălắu s. m., art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắii
păpălăilor
PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

DOOM

păpălắu s. m., art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắii
păpălău
PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

DOOM

păpălắu s. m., art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắii
păpălăul
PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

DOOM

păpălắu s. m., art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắii
păpălăului
PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (Physalis alkekengi). – Et. nec.

DOOM

păpălắu s. m., art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắii
păpărada
PĂPĂRÁDĂ, păpărade, s. f. (Reg.) Jumări, scrob. – Din papară.

DOOM

păpărádă (reg.) s. f., g.-d. art. păpărádei; pl. păpăráde
păpărade
PĂPĂRÁDĂ, păpărade, s. f. (Reg.) Jumări, scrob. – Din papară.

DOOM

păpărádă (reg.) s. f., g.-d. art. păpărádei; pl. păpăráde
păpăradei
PĂPĂRÁDĂ, păpărade, s. f. (Reg.) Jumări, scrob. – Din papară.

DOOM

păpărádă (reg.) s. f., g.-d. art. păpărádei; pl. păpăráde
păpăradele
PĂPĂRÁDĂ, păpărade, s. f. (Reg.) Jumări, scrob. – Din papară.

DOOM

păpărádă (reg.) s. f., g.-d. art. păpărádei; pl. păpăráde
păpăradelor
PĂPĂRÁDĂ, păpărade, s. f. (Reg.) Jumări, scrob. – Din papară.

DOOM

păpărádă (reg.) s. f., g.-d. art. păpărádei; pl. păpăráde
păpărău
PĂPĂRẮU s. n. (Reg.) Mâncare făcută din felii de mălai opărite cu apă fierbinte. – Din păpară + suf. -ău.
păr
PĂR2, peri, s. m. 1. Totalitatea firelor subțiri de origine epidermică, cornoasă, care cresc pe pielea omului și mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acoperă capul omului. ◊ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) cărunt; p. ext. care este între două vârste; b) loc. adj. și adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. și adv. (reg.) amețit de băutură; cherchelit. ◊ Loc. adv. În păr = cu toți de față. ◊ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) păr = de la un capăt la altul și cu lux de amănunte; în întregime, în amănunt. Tras de păr, se spune despre o concluzie forțată, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevărul. A se lua cu mâinile de păr sau a-și smulge părul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de păr cu cineva = a se certa foarte tare, a se încăiera cu cineva. A atârna de un fir de păr = a depinde de o nimica toată. A se da după păr = a se comporta după cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am păr în cap sau cât păr în cap, ca părul din cap = în număr foarte mare; foarte mult. Cât păr în palmă (sau pe broască) = nimic; deloc. Când mi-o crește păr în palmă = niciodată. A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (ori în șapte etc.) = a cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri. A-i ieși (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutăți; a ajunge la limita răbdării. ♦ (Pop.) Peri răi = numele unei boli de ochi, de obicei provocată de firele de gene mai lungi care irită globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acoperă unele organe sau părți ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 2. Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; p. ext. țesătură din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermică, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în formă de spirală la ceas. 5. Compuse: părul-fetei = plantă criptogamă înrudită cu feriga, folosită ca plantă medicinală și ornamentală (Adianthum capillus-Veneris); părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); părul-porcului = plantă erbacee cu frunze lungi și cu spiculețe (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Părul Berenicei = numele unei constelații din emisfera boreală. – Lat. pilus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
păr
PĂR1, peri, s. m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidală, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
părangina
PĂRÁNGINĂ, părangini, s. f. (Bot.; reg.) Vițelar. – Et. nec.

DOOM

părángină (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. păránginii; pl. părángini
părangini
PĂRÁNGINĂ, părangini, s. f. (Bot.; reg.) Vițelar. – Et. nec.

DOOM

părángină (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. păránginii; pl. părángini
păranginii
PĂRÁNGINĂ, părangini, s. f. (Bot.; reg.) Vițelar. – Et. nec.

DOOM

părángină (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. păránginii; pl. părángini
păranginile
PĂRÁNGINĂ, părangini, s. f. (Bot.; reg.) Vițelar. – Et. nec.

DOOM

părángină (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. păránginii; pl. părángini
păranginilor
PĂRÁNGINĂ, părangini, s. f. (Bot.; reg.) Vițelar. – Et. nec.

DOOM

părángină (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. păránginii; pl. părángini
păraș
PĂRÁȘ, părași, s. m. (Reg.) Pescar care înfige parul1 pentru a fixa lotca atunci când se scoate năvodul. – Par1 + suf. -aș.

DOOM

păráș (reg.) s. m., pl. păráși
părași
PĂRÁȘ, părași, s. m. (Reg.) Pescar care înfige parul1 pentru a fixa lotca atunci când se scoate năvodul. – Par1 + suf. -aș.

DOOM

păráș (reg.) s. m., pl. păráși
părașii
PĂRÁȘ, părași, s. m. (Reg.) Pescar care înfige parul1 pentru a fixa lotca atunci când se scoate năvodul. – Par1 + suf. -aș.

DOOM

păráș (reg.) s. m., pl. păráși
părașilor
PĂRÁȘ, părași, s. m. (Reg.) Pescar care înfige parul1 pentru a fixa lotca atunci când se scoate năvodul. – Par1 + suf. -aș.

DOOM

păráș (reg.) s. m., pl. păráși
părașul
PĂRÁȘ, părași, s. m. (Reg.) Pescar care înfige parul1 pentru a fixa lotca atunci când se scoate năvodul. – Par1 + suf. -aș.

DOOM

păráș (reg.) s. m., pl. păráși
părașului
PĂRÁȘ, părași, s. m. (Reg.) Pescar care înfige parul1 pentru a fixa lotca atunci când se scoate năvodul. – Par1 + suf. -aș.

DOOM

păráș (reg.) s. m., pl. păráși
păraț
păráț (-țuri), s. n. – Cerul-gurii, palat. – Mr. pănat. Lat. pălātum (Candrea-Dens., 1330; REW 6160), cu sing. reconstituit după pl. (după Tiktin, din lat. palatium, confundat cu palatum). – Der. (îm)părătuș, s. m. (omușor, uvulă), cuvînt care lipsește numai în Munt. (ALR, I, 33).
părcălab
PĂRCĂLÁB s. m. v. pîrcălab.
părea
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păreai
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păream
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păreau
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păreați
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păreche
PĂRÉCHE s. f. v. pereche.
părelnic
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnica
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnice
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnicei
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnicele
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnicelor
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnici
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnicii
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnicilor
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnicul
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părelnicului
PĂRÉLNIC, -Ă, părelnici, -ce, adj. (Astăzi rar) Imaginar, aparent; înșelător, iluzoriu. – Părea + suf. -elnic.

DOOM

părélnic (rar) adj. m., pl. părélnici; f. părélnică, pl. părélnice
părem
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părere
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părere
PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

DOOM

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău
părerea
PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

DOOM

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău
păreri
PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

DOOM

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău
părerii
PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

DOOM

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău
părerile
PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

DOOM

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău
părerilor
PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

DOOM

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău
păresimi
PĂRÉSIMI s. f. pl. (Înv. și pop.; în religia creștină) Postul Mare; Postul Paștelui. – Lat. quadragesima.

DOOM

părésimi (înv., pop.) s. f. pl.
păresimile
PĂRÉSIMI s. f. pl. (Înv. și pop.; în religia creștină) Postul Mare; Postul Paștelui. – Lat. quadragesima.

DOOM

părésimi (înv., pop.) s. f. pl.
păresimilor
PĂRÉSIMI s. f. pl. (Înv. și pop.; în religia creștină) Postul Mare; Postul Paștelui. – Lat. quadragesima.

DOOM

părésimi (înv., pop.) s. f. pl.
păretar
PĂRETÁR, păretare, s. n. (Pop.) 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașină casei. – Părete + suf. -ar.

DOOM

păretár (pop.) s. n., pl. păretáre
păretare
PĂRETÁR, păretare, s. n. (Pop.) 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașină casei. – Părete + suf. -ar.

DOOM

păretár (pop.) s. n., pl. păretáre
păretarele
PĂRETÁR, păretare, s. n. (Pop.) 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașină casei. – Părete + suf. -ar.

DOOM

păretár (pop.) s. n., pl. păretáre
păretarelor
PĂRETÁR, păretare, s. n. (Pop.) 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașină casei. – Părete + suf. -ar.

DOOM

păretár (pop.) s. n., pl. păretáre
păretarul
PĂRETÁR, păretare, s. n. (Pop.) 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașină casei. – Părete + suf. -ar.

DOOM

păretár (pop.) s. n., pl. păretáre
păretarului
PĂRETÁR, păretare, s. n. (Pop.) 1. Covor mic, bucată de pânză brodată, hârtie cu desene etc. care se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. 2. Poliță fixată de un perete. 3. Fiecare dintre stâlpii care susțin streașină casei. – Părete + suf. -ar.

DOOM

păretár (pop.) s. n., pl. păretáre
părete
PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost;în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical.Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

DOOM

peréte s. m., pl. peréți
păreți
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părinc
părínc s. m. – Mei. – Var. păring, părîng(ă). Lat. pānĭcum (Philippide, Principii, 17; Pușcariu 1269; Candrea-Dens., 1335; REW 6196), cf. it. panico, fr. panic.
părincior
PĂRINCIÓR, părinciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui părinte. – Părinte + suf. -ior.

DOOM

părinciór (pop.) s. m., pl. părincióri
părinciori
PĂRINCIÓR, părinciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui părinte. – Părinte + suf. -ior.

DOOM

părinciór (pop.) s. m., pl. părincióri
părinciorii
PĂRINCIÓR, părinciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui părinte. – Părinte + suf. -ior.

DOOM

părinciór (pop.) s. m., pl. părincióri
părinciorilor
PĂRINCIÓR, părinciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui părinte. – Părinte + suf. -ior.

DOOM

părinciór (pop.) s. m., pl. părincióri
părinciorul
PĂRINCIÓR, părinciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui părinte. – Părinte + suf. -ior.

DOOM

părinciór (pop.) s. m., pl. părincióri
părinciorului
PĂRINCIÓR, părinciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui părinte. – Părinte + suf. -ior.

DOOM

părinciór (pop.) s. m., pl. părincióri
părinte
PĂRÍNTE, părinți, s. m. 1. (La pl.) Tata și mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinți (1). ◊ (La pl.) Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ Fig. Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual, călugăr. 3. Fig. Fondator, întemeietor, inițiator (al unei științe, al unei mișcări culturale etc.). ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. 4. Fig. (în limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor). ♦ Șef al religiei creștine, întemeietor sau conducător al Bisericii creștine. ◊ (Prea) sfântul părinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

DOOM

părínte s. m., pl. părínți
părinteasca
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părintele
PĂRÍNTE, părinți, s. m. 1. (La pl.) Tata și mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinți (1). ◊ (La pl.) Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ Fig. Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual, călugăr. 3. Fig. Fondator, întemeietor, inițiator (al unei științe, al unei mișcări culturale etc.). ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. 4. Fig. (în limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor). ♦ Șef al religiei creștine, întemeietor sau conducător al Bisericii creștine. ◊ (Prea) sfântul părinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

DOOM

părínte s. m., pl. părínți
părintelui
PĂRÍNTE, părinți, s. m. 1. (La pl.) Tata și mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinți (1). ◊ (La pl.) Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ Fig. Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual, călugăr. 3. Fig. Fondator, întemeietor, inițiator (al unei științe, al unei mișcări culturale etc.). ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. 4. Fig. (în limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor). ♦ Șef al religiei creștine, întemeietor sau conducător al Bisericii creștine. ◊ (Prea) sfântul părinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

DOOM

părínte s. m., pl. părínți
părintesc
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părintescul
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părintescului
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părintește
PĂRINTÉȘTE adv. Ca un părinte (2); p. ext. cu dragoste, cu căldură. – Părinte + suf. -ește.

DOOM

părintéște adv.
părintești
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părinteștii
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părinteștile
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părinteștilor
PĂRINȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. părintesc.

DOOM

părintésc adj. m., f. părinteáscă; pl. m. și f. părintéști
părinței
PĂRINȚÉL, părinței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui părinte (5). – Părinte + suf. -el.

DOOM

părințél (fam.) s. m., pl. părințéi, art. părințéii
părințeii
PĂRINȚÉL, părinței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui părinte (5). – Părinte + suf. -el.

DOOM

părințél (fam.) s. m., pl. părințéi, art. părințéii
părințeilor
PĂRINȚÉL, părinței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui părinte (5). – Părinte + suf. -el.

DOOM

părințél (fam.) s. m., pl. părințéi, art. părințéii
părințel
PĂRINȚÉL, părinței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui părinte (5). – Părinte + suf. -el.

DOOM

părințél (fam.) s. m., pl. părințéi, art. părințéii
părințelul
PĂRINȚÉL, părinței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui părinte (5). – Părinte + suf. -el.

DOOM

părințél (fam.) s. m., pl. părințéi, art. părințéii
părințelului
PĂRINȚÉL, părinței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui părinte (5). – Părinte + suf. -el.

DOOM

părințél (fam.) s. m., pl. părințéi, art. părințéii
părințenie
PĂRINȚÉNIE s. f. (Rar) Părinție. – Părinte + suf. -enie.

DOOM

părințénie (rar) (-ni-e) s. f., art. părințénia (-ni-a), g.-d. părințénii, art. părințéniei
părinți
PĂRÍNTE, părinți, s. m. 1. (La pl.) Tata și mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinți (1). ◊ (La pl.) Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ Fig. Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual, călugăr. 3. Fig. Fondator, întemeietor, inițiator (al unei științe, al unei mișcări culturale etc.). ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. 4. Fig. (în limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor). ♦ Șef al religiei creștine, întemeietor sau conducător al Bisericii creștine. ◊ (Prea) sfântul părinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

DOOM

părínte s. m., pl. părínți
părinția
PĂRINȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); părințenie. ◊ Loc. adv. Cu părinție = părintește. – Părinte + suf. -ie.

DOOM

părințíe (rar) s. f., art. părințía, g.-d. părințíi, art. părințíei
părinție
PĂRINȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); părințenie. ◊ Loc. adv. Cu părinție = părintește. – Părinte + suf. -ie.

DOOM

părințíe (rar) s. f., art. părințía, g.-d. părințíi, art. părințíei
părinției
PĂRINȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); părințenie. ◊ Loc. adv. Cu părinție = părintește. – Părinte + suf. -ie.

DOOM

părințíe (rar) s. f., art. părințía, g.-d. părințíi, art. părințíei
părinții
PĂRÍNTE, părinți, s. m. 1. (La pl.) Tata și mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinți (1). ◊ (La pl.) Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ Fig. Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual, călugăr. 3. Fig. Fondator, întemeietor, inițiator (al unei științe, al unei mișcări culturale etc.). ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. 4. Fig. (în limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor). ♦ Șef al religiei creștine, întemeietor sau conducător al Bisericii creștine. ◊ (Prea) sfântul părinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

DOOM

părínte s. m., pl. părínți
părinții
PĂRINȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); părințenie. ◊ Loc. adv. Cu părinție = părintește. – Părinte + suf. -ie.

DOOM

părințíe (rar) s. f., art. părințía, g.-d. părințíi, art. părințíei
părințiile
PĂRINȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); părințenie. ◊ Loc. adv. Cu părinție = părintește. – Părinte + suf. -ie.

DOOM

părințíe (rar) s. f., art. părințía, g.-d. părințíi, art. părințíei
părințiilor
PĂRINȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); părințenie. ◊ Loc. adv. Cu părinție = părintește. – Părinte + suf. -ie.

DOOM

părințíe (rar) s. f., art. părințía, g.-d. părințíi, art. părințíei
părinților
PĂRÍNTE, părinți, s. m. 1. (La pl.) Tata și mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinți (1). ◊ (La pl.) Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ Fig. Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual, călugăr. 3. Fig. Fondator, întemeietor, inițiator (al unei științe, al unei mișcări culturale etc.). ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. 4. Fig. (în limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor). ♦ Șef al religiei creștine, întemeietor sau conducător al Bisericii creștine. ◊ (Prea) sfântul părinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

DOOM

părínte s. m., pl. părínți
păroasa
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroase
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroasei
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroasele
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroaselor
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroi
PĂROÍ vb. IV v. paroi.
păros
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
părosul
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
părosului
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroși
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroșii
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
păroșilor
PĂRÓS, -OÁSĂ, păroși, -oase, adj. 1. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Acoperit cu mult păr2 (1). 2. (Despre țesături sau obiecte confecționate din astfel de țesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies în afară. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu păr2 (3). – Păr2 + suf. -os.

DOOM

părós adj. m., pl. păróși; f. păroásă, pl. păroáse
părpălac
PÎRPĂLÁC, pirpălace, s. n. Frigere a cărnii pe jăratic sau în frigare; carne friptă astfel. Sub poalele codrului. verde se vede un foc urieș, împregiurul focului muncesc bucătarii; mieii întregi se întorc în țepe de lemn; pîrpălacul umple pădurea de miros. RUSSO, O. 123.
părpăli
PĂRPĂLÍ vb. IV v. pîrpăli.
părpăriță
PẮRPĂRIȚĂ, părpărițe, s. f. Piesă metalică așezată în gaura din mijlocul pietrei stătătoare a unei mori pentru a prinde capătul fusului care învîrtește piatra alergătoare.
părpără
pắrpără s. f. – 1. Febră, fierbințeală, patimă. – 2. Lovitură, apăsare. – Var. pîrpără, Banat, Olt. pîrpor. Sb. prpor (Candrea). – Der. părpăriță (var. pîrpăriță, pîrpăliță, prepeliță), s. f. (piesă metalică fixată în piatra alergătoare a morii), din sl. prŭprica (Cihac, II, 82; Conev 82), cf. bg. perperica, sb., cr. paprica.
părtal
PĂRTÁL s. n. v. partal.
părtaș
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașa
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașe
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașei
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașele
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașelor
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtași
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașii
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașilor
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașul
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părtașului
PĂRTÁȘ, -Ă, părtași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. – Parte + suf. -aș.

DOOM

părtáșă s. f., art. părtáșa, g.-d. art. părtáșei; pl. părtáșe
părticea
PĂRTICEÁ, -ÍCĂ, părticele, s. f. Diminutiv al lui parte. – Parte + suf. -icea, -icică.
părticică
PĂRTICEÁ, -ÍCĂ, părticele, s. f. Diminutiv al lui parte. – Parte + suf. -icea, -icică.
părtinea
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtineai
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtineam
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinească
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtineau
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtineați
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinesc
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinește
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinești
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtini
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinii
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinim
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinind
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinire
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinire
PĂRTINÍRE, părtiniri, s. f. 1. Faptul de a părtini; favorizare, protejare. ◊ Loc. adv. Fără părtinire = în mod imparțial, obiectiv. 2. (Înv.) Participare (în folosul cuiva sau a ceva); contribuție. – V. părtini.

DOOM

părtiníre s. f., g.-d. art. părtinírii; pl. părtiníri
părtinirea
PĂRTINÍRE, părtiniri, s. f. 1. Faptul de a părtini; favorizare, protejare. ◊ Loc. adv. Fără părtinire = în mod imparțial, obiectiv. 2. (Înv.) Participare (în folosul cuiva sau a ceva); contribuție. – V. părtini.

DOOM

părtiníre s. f., g.-d. art. părtinírii; pl. părtiníri
părtiniri
PĂRTINÍRE, părtiniri, s. f. 1. Faptul de a părtini; favorizare, protejare. ◊ Loc. adv. Fără părtinire = în mod imparțial, obiectiv. 2. (Înv.) Participare (în folosul cuiva sau a ceva); contribuție. – V. părtini.

DOOM

părtiníre s. f., g.-d. art. părtinírii; pl. părtiníri
părtinirii
PĂRTINÍRE, părtiniri, s. f. 1. Faptul de a părtini; favorizare, protejare. ◊ Loc. adv. Fără părtinire = în mod imparțial, obiectiv. 2. (Înv.) Participare (în folosul cuiva sau a ceva); contribuție. – V. părtini.

DOOM

părtiníre s. f., g.-d. art. părtinírii; pl. părtiníri
părtinirile
PĂRTINÍRE, părtiniri, s. f. 1. Faptul de a părtini; favorizare, protejare. ◊ Loc. adv. Fără părtinire = în mod imparțial, obiectiv. 2. (Înv.) Participare (în folosul cuiva sau a ceva); contribuție. – V. părtini.

DOOM

părtiníre s. f., g.-d. art. părtinírii; pl. părtiníri
părtinirilor
PĂRTINÍRE, părtiniri, s. f. 1. Faptul de a părtini; favorizare, protejare. ◊ Loc. adv. Fără părtinire = în mod imparțial, obiectiv. 2. (Înv.) Participare (în folosul cuiva sau a ceva); contribuție. – V. părtini.

DOOM

părtiníre s. f., g.-d. art. părtinírii; pl. părtiníri
părtiniră
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinirăm
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinirăți
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinise
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinisem
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtiniseră
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtiniserăm
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtiniserăți
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtiniseși
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtiniseți
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinit
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtinitoare
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitoarea
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitoarei
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitoarele
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitoarelor
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitor
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitori
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitorii
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitorilor
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitorul
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtinitorului
PĂRTINITÓR, -OÁRE, părtinitori, -oare, adj. Care părtinește, favorizează, protejează pe cineva în dauna altcuiva. – Părtini + suf. -tor.

DOOM

părtinitór adj. m., pl. părtinitóri; f. sg. și pl. părtinitoáre
părtiniși
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
părtiniți
PĂRTINÍ, părtinesc, vb. IV. Tranz. A avantaja în mod conștient pe cineva, a ține parte cuiva (în dauna altuia). – Din parte.

DOOM

părtiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părtinésc, imperf. 3 sg. părtineá; conj. prez. 3 să părtineáscă
păru
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părugean
PĂRUGEÁN, părugeni, s. m. (Regional) Par mare și gros. Să vie Sabarul mare, Să ia puntea de la vale, Puntea și cu părugenii. Să se-nece săbărenii. TEODORESCU, P. P. 305.
părui
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părui
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruia
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiai
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiala
PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui1 (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui1 + suf. -eală.

DOOM

păruiálă s. f., g.-d. art. păruiélii; pl. păruiéli
păruiam
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiască
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiau
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiați
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruieli
PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui1 (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui1 + suf. -eală.

DOOM

păruiálă s. f., g.-d. art. păruiélii; pl. păruiéli
păruielii
PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui1 (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui1 + suf. -eală.

DOOM

păruiálă s. f., g.-d. art. păruiélii; pl. păruiéli
păruielile
PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui1 (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui1 + suf. -eală.

DOOM

păruiálă s. f., g.-d. art. păruiélii; pl. păruiéli
păruielilor
PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui1 (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui1 + suf. -eală.

DOOM

păruiálă s. f., g.-d. art. păruiélii; pl. păruiéli
păruiesc
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiește
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiești
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruii
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruim
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruind
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruire
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiră
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruirăm
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruirăți
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruise
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruisem
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiseră
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiserăm
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiserăți
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiseși
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiseți
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruit
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruit
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruita
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruite
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruitei
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruitele
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruitelor
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruitul
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruitului
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruiși
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiți
PĂRUÍ2, păruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A bate pari1 (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). – Par1 + suf. -ui.

DOOM

păruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păruiésc, imperf. 3 sg. păruiá; conj. prez. 3 să păruiáscă
păruiți
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruiții
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
păruiților
PĂRUÍT s. n. (În tăbăcărie) Faptul de a părui1 (2). – V. părui1.

DOOM

păruít s. n.
părul
PĂR2, peri, s. m. 1. Totalitatea firelor subțiri de origine epidermică, cornoasă, care cresc pe pielea omului și mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acoperă capul omului. ◊ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) cărunt; p. ext. care este între două vârste; b) loc. adj. și adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. și adv. (reg.) amețit de băutură; cherchelit. ◊ Loc. adv. În păr = cu toți de față. ◊ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) păr = de la un capăt la altul și cu lux de amănunte; în întregime, în amănunt. Tras de păr, se spune despre o concluzie forțată, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevărul. A se lua cu mâinile de păr sau a-și smulge părul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de păr cu cineva = a se certa foarte tare, a se încăiera cu cineva. A atârna de un fir de păr = a depinde de o nimica toată. A se da după păr = a se comporta după cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am păr în cap sau cât păr în cap, ca părul din cap = în număr foarte mare; foarte mult. Cât păr în palmă (sau pe broască) = nimic; deloc. Când mi-o crește păr în palmă = niciodată. A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (ori în șapte etc.) = a cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri. A-i ieși (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutăți; a ajunge la limita răbdării. ♦ (Pop.) Peri răi = numele unei boli de ochi, de obicei provocată de firele de gene mai lungi care irită globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acoperă unele organe sau părți ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 2. Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; p. ext. țesătură din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermică, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în formă de spirală la ceas. 5. Compuse: părul-fetei = plantă criptogamă înrudită cu feriga, folosită ca plantă medicinală și ornamentală (Adianthum capillus-Veneris); părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); părul-porcului = plantă erbacee cu frunze lungi și cu spiculețe (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Părul Berenicei = numele unei constelații din emisfera boreală. – Lat. pilus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
părul
PĂR1, peri, s. m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidală, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
părului
PĂR2, peri, s. m. 1. Totalitatea firelor subțiri de origine epidermică, cornoasă, care cresc pe pielea omului și mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acoperă capul omului. ◊ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) cărunt; p. ext. care este între două vârste; b) loc. adj. și adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. și adv. (reg.) amețit de băutură; cherchelit. ◊ Loc. adv. În păr = cu toți de față. ◊ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) păr = de la un capăt la altul și cu lux de amănunte; în întregime, în amănunt. Tras de păr, se spune despre o concluzie forțată, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevărul. A se lua cu mâinile de păr sau a-și smulge părul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de păr cu cineva = a se certa foarte tare, a se încăiera cu cineva. A atârna de un fir de păr = a depinde de o nimica toată. A se da după păr = a se comporta după cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am păr în cap sau cât păr în cap, ca părul din cap = în număr foarte mare; foarte mult. Cât păr în palmă (sau pe broască) = nimic; deloc. Când mi-o crește păr în palmă = niciodată. A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (ori în șapte etc.) = a cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri. A-i ieși (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutăți; a ajunge la limita răbdării. ♦ (Pop.) Peri răi = numele unei boli de ochi, de obicei provocată de firele de gene mai lungi care irită globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acoperă unele organe sau părți ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 2. Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; p. ext. țesătură din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermică, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în formă de spirală la ceas. 5. Compuse: părul-fetei = plantă criptogamă înrudită cu feriga, folosită ca plantă medicinală și ornamentală (Adianthum capillus-Veneris); părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); părul-porcului = plantă erbacee cu frunze lungi și cu spiculețe (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Părul Berenicei = numele unei constelații din emisfera boreală. – Lat. pilus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
părului
PĂR1, peri, s. m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidală, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.

DOOM

păr s. m., pl. peri
părură
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părurăm
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părurăți
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păruse
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părusem
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păruseră
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păruserăm
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păruserăți
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păruseși
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
păruseți
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părut
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părut
PĂRÚT, -Ă, păruți, -te, adj. (Înv. și reg.) Aparent, închipuit; înșelător, amăgitor. – V. părea.
păruși
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părând
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părânda
PĂRÎNDÁ vb. I v. perinda.
părânda
PĂRÂNDÁ vb. I. v. perinda.
părândare
PĂRÂNDÁ vb. I. v. perinda.
părândat
PĂRÂNDÁ vb. I. v. perinda.
părânga
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părângi
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părângi
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părângii
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părângii
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părângile
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părângilor
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părângilor
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părângul
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părângului
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părînd
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

DOOM

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút
părînga
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părîngi
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părîngi
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părîngii
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părîngii
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părîngile
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părîngilor
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părîngilor
PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.

DOOM

părấngă (prăjină) s. f., g.-d. art. părấngii; pl. părấngi
părîngul
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părîngului
PĂRẤNG s. m. (Reg.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s. m.] – Lat. panicum.

DOOM

părấng (plantă) s. m.
părăclău
părăclắu s. n. – (Trans.) Ciocan pentru spart piatră. Probabil din germ. Prügel „par”.
părădui
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduia
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiai
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiam
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiască
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiau
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiați
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiesc
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiește
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiești
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduii
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduim
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduind
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduire
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiră
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduirăm
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduirăți
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduise
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduisem
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiseră
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiserăm
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiserăți
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiseși
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiseți
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduit
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduit
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduita
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduite
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduitei
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduitele
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduitelor
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduitul
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduitului
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduiși
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiți
PĂRĂDUÍ, părăduiesc, vb. IV. (Reg. și fam.) 1. Refl. (Despre construcții, mobile etc.) A se dărăpăna, a se degrada, a se strica, a se ruina. 2. Tranz. A risipi, a irosi, a distruge bani, averi etc. – Et. nec.

DOOM

părăduí (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăduiésc, imperf. 3 sg. părăduiá; conj. prez. 3 să părăduiáscă
părăduiți
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduiții
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăduiților
PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui.
părăgeni
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăgenire
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.
părăgenit
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.
părăginea
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăgineai
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăgineala
PĂRĂGINEÁLĂ, părăgineli, s. f. (Rar) Paragină. – Părăgini + suf. -eală.

DOOM

părăgineálă (rar) s. f., g.-d. art. părăginélii; pl. părăginéli
părăgineam
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginească
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăgineau
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăgineați
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăgineli
PĂRĂGINEÁLĂ, părăgineli, s. f. (Rar) Paragină. – Părăgini + suf. -eală.

DOOM

părăgineálă (rar) s. f., g.-d. art. părăginélii; pl. părăginéli
părăginelii
PĂRĂGINEÁLĂ, părăgineli, s. f. (Rar) Paragină. – Părăgini + suf. -eală.

DOOM

părăgineálă (rar) s. f., g.-d. art. părăginélii; pl. părăginéli
părăginelile
PĂRĂGINEÁLĂ, părăgineli, s. f. (Rar) Paragină. – Părăgini + suf. -eală.

DOOM

părăgineálă (rar) s. f., g.-d. art. părăginélii; pl. părăginéli
părăginelilor
PĂRĂGINEÁLĂ, părăgineli, s. f. (Rar) Paragină. – Părăgini + suf. -eală.

DOOM

părăgineálă (rar) s. f., g.-d. art. părăginélii; pl. părăginéli
părăginesc
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginește
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginești
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăgini
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginii
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginim
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginind
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginire
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginire
PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

DOOM

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri
părăginirea
PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

DOOM

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri
părăginiri
PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

DOOM

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri
părăginirii
PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

DOOM

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri
părăginirile
PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

DOOM

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri
părăginirilor
PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.

DOOM

părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri
părăginiră
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginirăm
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginirăți
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginise
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginisem
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginiseră
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginiserăm
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginiserăți
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginiseși
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginiseți
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginit
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginit
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginita
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginite
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginitei
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginitele
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginitelor
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginitul
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginitului
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginiși
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginiți
PĂRĂGENÍ vb. IV v. părăgini.

DOOM

!părăginí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se părăginéște, imperf. 3 sg. se părăgineá; conj. prez. 3 să se părăgineáscă
părăginiți
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginiții
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginiților
PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. – V. părăgini.
părăginoasa
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginoase
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginoasei
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginoasele
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginoaselor
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginos
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginosul
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginosului
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginoși
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginoșii
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăginoșilor
PĂRĂGINÓS, -OÁSĂ, părăginoși, -oase, adj. (Reg.) Părăginit, neîngrijit (1). – Paragină + suf. -os.
părăitoare
PĂRĂITOÁRE s. f. v. pîrîitoare.
părălet
PĂRĂLÉT s. n. (Rar; cu sens colectiv) Cantitate mare de bani; bănet. – Parale (pl. lui para3) + suf. -et.

DOOM

părălét (rar) s. n.
părălușă
PĂRĂLÚȘĂ, părălitșe, s. f. Părăluță (2). Cată colo după ușă... Că este o căldărușă Cu cîteva părălușe. PĂSCULESCU, L. P. 248.
părăluța
PĂRĂLÚȚĂ, părăluțe, s. f. 1. Diminutiv al lui para3. 2. (Bot.; reg.) Bănuț. – Parale (pl. lui para3) + suf. -uță.

DOOM

părălúță s. f., g.-d. art. părălúței; pl. părălúțe
părăluțe
PĂRĂLÚȚĂ, părăluțe, s. f. 1. Diminutiv al lui para3. 2. (Bot.; reg.) Bănuț. – Parale (pl. lui para3) + suf. -uță.

DOOM

părălúță s. f., g.-d. art. părălúței; pl. părălúțe
părăluței
PĂRĂLÚȚĂ, părăluțe, s. f. 1. Diminutiv al lui para3. 2. (Bot.; reg.) Bănuț. – Parale (pl. lui para3) + suf. -uță.

DOOM

părălúță s. f., g.-d. art. părălúței; pl. părălúțe
părăluțele
PĂRĂLÚȚĂ, părăluțe, s. f. 1. Diminutiv al lui para3. 2. (Bot.; reg.) Bănuț. – Parale (pl. lui para3) + suf. -uță.

DOOM

părălúță s. f., g.-d. art. părălúței; pl. părălúțe
părăluțelor
PĂRĂLÚȚĂ, părăluțe, s. f. 1. Diminutiv al lui para3. 2. (Bot.; reg.) Bănuț. – Parale (pl. lui para3) + suf. -uță.

DOOM

părălúță s. f., g.-d. art. părălúței; pl. părălúțe
părăscuță
PĂRĂSCÚȚĂ, părăscuțe, s. f. (Regional) Ploșniță. Ploșnița.. numită altmintrelea... și părăscuță. MARIAN, INS. 430.
părăsea
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăseai
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăseam
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsească
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăseau
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăseați
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsesc
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsește
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsești
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsi
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsii
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsim
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsind
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsire
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsire
PĂRĂSÍRE, părăsiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) părăsi și rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. părăsit; p. ext. singurătate, izolare. ◊ Loc. adj. și adv. În părăsire = (care este) în stare proastă, în ruină; abandonat, părăsit. – V. părăsi.

DOOM

părăsíre s. f., g.-d. art. părăsírii; pl. părăsíri
părăsirea
PĂRĂSÍRE, părăsiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) părăsi și rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. părăsit; p. ext. singurătate, izolare. ◊ Loc. adj. și adv. În părăsire = (care este) în stare proastă, în ruină; abandonat, părăsit. – V. părăsi.

DOOM

părăsíre s. f., g.-d. art. părăsírii; pl. părăsíri
părăsiri
PĂRĂSÍRE, părăsiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) părăsi și rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. părăsit; p. ext. singurătate, izolare. ◊ Loc. adj. și adv. În părăsire = (care este) în stare proastă, în ruină; abandonat, părăsit. – V. părăsi.

DOOM

părăsíre s. f., g.-d. art. părăsírii; pl. părăsíri
părăsirii
PĂRĂSÍRE, părăsiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) părăsi și rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. părăsit; p. ext. singurătate, izolare. ◊ Loc. adj. și adv. În părăsire = (care este) în stare proastă, în ruină; abandonat, părăsit. – V. părăsi.

DOOM

părăsíre s. f., g.-d. art. părăsírii; pl. părăsíri
părăsirile
PĂRĂSÍRE, părăsiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) părăsi și rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. părăsit; p. ext. singurătate, izolare. ◊ Loc. adj. și adv. În părăsire = (care este) în stare proastă, în ruină; abandonat, părăsit. – V. părăsi.

DOOM

părăsíre s. f., g.-d. art. părăsírii; pl. părăsíri
părăsirilor
PĂRĂSÍRE, părăsiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) părăsi și rezultatul ei. 2. Stare a persoanei, a locului etc. părăsit; p. ext. singurătate, izolare. ◊ Loc. adj. și adv. În părăsire = (care este) în stare proastă, în ruină; abandonat, părăsit. – V. părăsi.

DOOM

părăsíre s. f., g.-d. art. părăsírii; pl. părăsíri
părăsiră
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsirăm
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsirăți
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsise
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsisem
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsiseră
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsiserăm
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsiserăți
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsiseși
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsiseți
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsit
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsit
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsita
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsite
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsitei
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsitele
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsitelor
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsitul
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsitului
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsitura
PĂRĂSITÚRĂ, părăsituri, s. f. (Pop.) Ou de găină neajuns la dezvoltare deplină, mic (și cu coaja moale). ♦ Epitet dat unui copil degenerat, mic și sfrijit. – Părăsi + suf. -tură.

DOOM

părăsitúră (pop.) s. f., g.-d. art. părăsitúrii; pl. părăsitúri
părăsituri
PĂRĂSITÚRĂ, părăsituri, s. f. (Pop.) Ou de găină neajuns la dezvoltare deplină, mic (și cu coaja moale). ♦ Epitet dat unui copil degenerat, mic și sfrijit. – Părăsi + suf. -tură.

DOOM

părăsitúră (pop.) s. f., g.-d. art. părăsitúrii; pl. părăsitúri
părăsiturii
PĂRĂSITÚRĂ, părăsituri, s. f. (Pop.) Ou de găină neajuns la dezvoltare deplină, mic (și cu coaja moale). ♦ Epitet dat unui copil degenerat, mic și sfrijit. – Părăsi + suf. -tură.

DOOM

părăsitúră (pop.) s. f., g.-d. art. părăsitúrii; pl. părăsitúri
părăsiturile
PĂRĂSITÚRĂ, părăsituri, s. f. (Pop.) Ou de găină neajuns la dezvoltare deplină, mic (și cu coaja moale). ♦ Epitet dat unui copil degenerat, mic și sfrijit. – Părăsi + suf. -tură.

DOOM

părăsitúră (pop.) s. f., g.-d. art. părăsitúrii; pl. părăsitúri
părăsiturilor
PĂRĂSITÚRĂ, părăsituri, s. f. (Pop.) Ou de găină neajuns la dezvoltare deplină, mic (și cu coaja moale). ♦ Epitet dat unui copil degenerat, mic și sfrijit. – Părăsi + suf. -tură.

DOOM

părăsitúră (pop.) s. f., g.-d. art. părăsitúrii; pl. părăsitúri
părăsiși
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsiți
PĂRĂSÍ, părăsesc, vb. IV. 1. Tranz. A lăsa pe cineva singur, a-l abandona; a se despărți de cineva. ♦ A pleca de undeva, a se depărta de ceva. 2. Tranz. A înceta, a întrerupe o acțiune, o îndeletnicire etc.; a renunța la... ♦ A lăsa la o parte; a omite, a neglija. 3. Tranz. și (reg.) refl. A se lăsa, a se lepăda de o deprindere, de un viciu; a se dezbăra. – Cf. sl. parasiti.

DOOM

părăsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsésc, imperf. 3 sg. părăseá; conj. prez. 3 să părăseáscă
părăsiți
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsiții
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părăsiților
PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi.
părău
PÂRẮU s. m. v. pîrău.
părăuș
PĂRĂÚȘ, părăușe, s. n. (Rar) Pîrăiaș. Părăuș cu apă rece Pe la poarta maicii trece. HODOȘ, P. P. 145.
părăuț
PĂRĂÚȚ s. n. v. pîrăuț.
părășin
părășín (-ni), s. m. – Tremurătoare (Briza media). Bg. perušina „penaj” (Cihac, II, 253).
părți
PÁRTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

DOOM

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
părții
PÁRTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

DOOM

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
părțile
PÁRTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

DOOM

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
părților
PÁRTE, părți, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ◊ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ◊ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte..., parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât..., cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri.... 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ◊ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). ◊ Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nicio parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte = a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu). 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. 1. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ◊ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

DOOM

cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
păs
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

DOOM

păs (pop.) s. n., pl. pắsuri
păs
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsai
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsam
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsare
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsare
PĂSÁRE s. f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1.

DOOM

păsáre (pop.) s. f., g.-d. art. păsắrii
păsarea
PĂSÁRE s. f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1.

DOOM

păsáre (pop.) s. f., g.-d. art. păsắrii
păsară
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsarăm
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsarăți
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsase
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsasem
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsaseră
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsaserăm
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsaserăți
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsaseși
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsaseți
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsat
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsat
PĂSÁT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a distruge (pe cineva). 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.

DOOM

păsát s. n.
păsatul
PĂSÁT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a distruge (pe cineva). 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.

DOOM

păsát s. n.
păsatului
PĂSÁT s. n. 1. Semințe de mei (decorticate și adesea pisate); p. ext. boabe de porumb sau, rar, de alte cereale, pisate sau măcinate mare. ◊ Expr. A face (pe cineva) păsat = a nimici, a distruge (pe cineva). 2. (Bot.; reg.) Mei. 3. Mâncare preparată din păsat (1) fiert, care se mănâncă cu lapte, cu unt și brânză etc.; terci. ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau miere) în păsat = a-i merge bine (cuiva); a izbuti în toate. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun și plăcut (de mare folos pentru cineva). – Lat. pinsatum.

DOOM

păsát s. n.
păsau
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsași
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsați
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păscare
PĂSCÁRE, păscări, s. f. (Pop.) 1. Păscut; loc de păscut, pășune. 2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. – V. paște1.

DOOM

păscáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscắrii; pl. păscắri
păscarea
PĂSCÁRE, păscări, s. f. (Pop.) 1. Păscut; loc de păscut, pășune. 2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. – V. paște1.

DOOM

păscáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscắrii; pl. păscắri
păscut
PĂSCÚT s. n. Faptul de a paște1; pășunat, pășune. – V. paște1.

DOOM

păscút s. n.
păscuța
PĂSCÚȚĂ, păscuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pască. 2. (Bot.) Bănuț. ♦ Păstiță. [Pl. și: (2) păscuți] – Pască + suf. -uță.

DOOM

păscúță s. f., g.-d. art. păscúței; pl. păscúțe
păscuțe
PĂSCÚȚĂ, păscuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pască. 2. (Bot.) Bănuț. ♦ Păstiță. [Pl. și: (2) păscuți] – Pască + suf. -uță.

DOOM

păscúță s. f., g.-d. art. păscúței; pl. păscúțe
păscuței
PĂSCÚȚĂ, păscuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pască. 2. (Bot.) Bănuț. ♦ Păstiță. [Pl. și: (2) păscuți] – Pască + suf. -uță.

DOOM

păscúță s. f., g.-d. art. păscúței; pl. păscúțe
păscuțele
PĂSCÚȚĂ, păscuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pască. 2. (Bot.) Bănuț. ♦ Păstiță. [Pl. și: (2) păscuți] – Pască + suf. -uță.

DOOM

păscúță s. f., g.-d. art. păscúței; pl. păscúțe
păscuțelor
PĂSCÚȚĂ, păscuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui pască. 2. (Bot.) Bănuț. ♦ Păstiță. [Pl. și: (2) păscuți] – Pască + suf. -uță.

DOOM

păscúță s. f., g.-d. art. păscúței; pl. păscúțe
păscălie
PĂSCĂLÍE, păscălii, s. f. 1. Calendar după care se poate afla (pe o perioadă lungă de ani) data paștilor și a altor sărbători religioase de peste an care nu au loc la aceeași dată. 2. Carte populară astrologică, cu ajutorul căreia superstițioșii pretind a ghici viitorul cuiva. Dragă mi-i și nice prea, Că știu bine că-i a mea; C-am cătat în păscălie Și mi-o dă maică-sa mie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81.
păscălitoare
PĂSCĂLITÓR, păscălitori, s. m. (Învechit) Ghicitor. Voi gîci, că doar de aceea-s păscălitor. RETEGANUL, la CADE.
păscălitor
PĂSCĂLITÓR, păscălitori, s. m. (Învechit) Ghicitor. Voi gîci, că doar de aceea-s păscălitor. RETEGANUL, la CADE.
păscări
PĂSCÁRE, păscări, s. f. (Pop.) 1. Păscut; loc de păscut, pășune. 2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. – V. paște1.

DOOM

păscáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscắrii; pl. păscắri
păscării
PĂSCÁRE, păscări, s. f. (Pop.) 1. Păscut; loc de păscut, pășune. 2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. – V. paște1.

DOOM

păscáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscắrii; pl. păscắri
păscările
PĂSCÁRE, păscări, s. f. (Pop.) 1. Păscut; loc de păscut, pășune. 2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. – V. paște1.

DOOM

păscáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscắrii; pl. păscắri
păscărilor
PĂSCÁRE, păscări, s. f. (Pop.) 1. Păscut; loc de păscut, pășune. 2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. – V. paște1.

DOOM

păscáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscắrii; pl. păscắri
păscătoare
PĂSCĂTOÁRE, păscători, s. f. (Pop.) Pășune. – Paște1 + suf. -ătoare.

DOOM

păscătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscătórii; pl. păscătóri
păscătoarea
PĂSCĂTOÁRE, păscători, s. f. (Pop.) Pășune. – Paște1 + suf. -ătoare.

DOOM

păscătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscătórii; pl. păscătóri
păscători
PĂSCĂTOÁRE, păscători, s. f. (Pop.) Pășune. – Paște1 + suf. -ătoare.

DOOM

păscătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscătórii; pl. păscătóri
păscătorii
PĂSCĂTOÁRE, păscători, s. f. (Pop.) Pășune. – Paște1 + suf. -ătoare.

DOOM

păscătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscătórii; pl. păscătóri
păscătorile
PĂSCĂTOÁRE, păscători, s. f. (Pop.) Pășune. – Paște1 + suf. -ătoare.

DOOM

păscătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscătórii; pl. păscătóri
păscătorilor
PĂSCĂTOÁRE, păscători, s. f. (Pop.) Pășune. – Paște1 + suf. -ătoare.

DOOM

păscătoáre (pop.) s. f., g.-d. art. păscătórii; pl. păscătóri
păseruică
PĂSĂRUICĂ, păsăruici, s. f. (Rar) Păsărea. [Var.: păserúică s. f.] – Pasăre + suf. -uică.

DOOM

păsărúică (rar) s. f., g.-d. art. păsărúicii; pl. păsărúici
păstaia
PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.

DOOM

păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstắii; pl. păstắi, art. păstắile (-tă-i-)
păstaie
PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.

DOOM

păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstắii; pl. păstắi, art. păstắile (-tă-i-)
păstoasa
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstoase
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstoasei
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstoasele
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstoaselor
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstor
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstoraș
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorașe
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorași
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorașii
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorașilor
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorașul
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorașule
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorașului
PĂSTORÁȘ, păstorași, s. m. (Rar) Păstorel. – Păstor + suf. -aș.

DOOM

păstoráș (rar) s. m., pl. păstoráși
păstorea
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoreai
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoream
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoreasca
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstorească
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoreau
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoreați
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorei
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstoreii
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstoreilor
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstorel
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstorele
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstorelul
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstorelule
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstorelului
PĂSTORÉL, păstorei, s. m. Diminutiv al lui păstor (1); păstoraș. – Păstor + suf. -el.

DOOM

păstorél (rar) s. m., pl. păstoréi, art. păstoréii
păstoresc
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstoresc
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorescul
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstorescului
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstorește
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorești
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstorești
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoreștii
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstoreștile
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstoreștilor
PĂSTORÉSC, -EÁSCĂ, păstorești, adj. 1. Care aparține păstorilor (1), privitor la păstori sau la viața de păstor; pastoral. 2. Fig. Preoțesc. – Păstor + suf. -esc.

DOOM

păstorésc adj. m., f. păstoreáscă; pl. m. și f. păstoréști
păstori
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstori
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorie
PĂSTORÍE s. f. 1. Păstorit. 2. Fig. Conducere, îndrumare religioasă, bisericească; funcție, demnitate de conducător bisericesc; exercitarea acestei funcții. – Păstor + suf. -ie.

DOOM

păstoríe s. f., art. păstoría, g.-d. păstoríi, art. păstoríei
păstorii
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorii
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorilor
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorim
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorind
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorire
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorire
PĂSTORÍRE, s. f. (Rar) 1. Acțiunea de a păstori și rezultatul ei; păstorit. 2. Fig. Conducere, ocârmuire (religioasă). – V. păstori.

DOOM

păstoríre s. f., g.-d. art. păstorírii
păstorirea
PĂSTORÍRE, s. f. (Rar) 1. Acțiunea de a păstori și rezultatul ei; păstorit. 2. Fig. Conducere, ocârmuire (religioasă). – V. păstori.

DOOM

păstoríre s. f., g.-d. art. păstorírii
păstoriri
PĂSTORÍRE, s. f. (Rar) 1. Acțiunea de a păstori și rezultatul ei; păstorit. 2. Fig. Conducere, ocârmuire (religioasă). – V. păstori.

DOOM

păstoríre s. f., g.-d. art. păstorírii
păstoririi
PĂSTORÍRE, s. f. (Rar) 1. Acțiunea de a păstori și rezultatul ei; păstorit. 2. Fig. Conducere, ocârmuire (religioasă). – V. păstori.

DOOM

păstoríre s. f., g.-d. art. păstorírii
păstoririle
PĂSTORÍRE, s. f. (Rar) 1. Acțiunea de a păstori și rezultatul ei; păstorit. 2. Fig. Conducere, ocârmuire (religioasă). – V. păstori.

DOOM

păstoríre s. f., g.-d. art. păstorírii
păstoririlor
PĂSTORÍRE, s. f. (Rar) 1. Acțiunea de a păstori și rezultatul ei; păstorit. 2. Fig. Conducere, ocârmuire (religioasă). – V. păstori.

DOOM

păstoríre s. f., g.-d. art. păstorírii
păstoriră
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorirăm
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorirăți
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorise
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorisem
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoriseră
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoriserăm
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoriserăți
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoriseși
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoriseți
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorit
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorit
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstorita
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstorite
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoritei
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoritele
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoritelor
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoritul
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoritului
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoriși
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstorița
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorițe
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstoriței
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorițele
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorițelor
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstoriți
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor.

DOOM

păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă
păstoriți
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoriții
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstoriților
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori.

DOOM

păstorít s. n.
păstorițo
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorul
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorule
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstorului
PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

DOOM

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe
păstos
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstosul
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstosului
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstoși
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstoșii
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstoșilor
PĂSTÓS, -OÁSĂ, păstoși, -oase, adj. Care are aspectul și consistența unei paste, ca pasta; moale. – Pastă + suf. -os.

DOOM

păstós adj. m., pl. păstóși; f. păstoásă, pl. păstoáse
păstra
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrai
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstram
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstramă
PĂSTRÁMĂ s. f. v. pastramă.
păstrare
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrare
PĂSTRÁRE s. f. Acțiunea de o păstra și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. La (sau în) (bună) păstrare = a) la loc sigur, la adăpost, în pază; b) (fam.) închis; la închisoare. – V. păstra.

DOOM

păstráre s. f., g.-d. art. păstrắrii
păstrarea
PĂSTRÁRE s. f. Acțiunea de o păstra și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. La (sau în) (bună) păstrare = a) la loc sigur, la adăpost, în pază; b) (fam.) închis; la închisoare. – V. păstra.

DOOM

păstráre s. f., g.-d. art. păstrắrii
păstrară
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrarăm
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrarăți
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrase
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrasem
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstraseră
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstraserăm
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstraserăți
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstraseși
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstraseți
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrat
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrat
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstrata
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstrate
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstratei
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstratele
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstratelor
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstratul
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstratului
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstrau
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrav
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

DOOM

pắstrăv s. m., pl. pắstrăvi
păstrași
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrați
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrați
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstrații
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstraților
PĂSTRÁT s. n. Faptul de a păstra. – V. păstra.

DOOM

păstrát s. n.
păstrează
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrez
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstreze
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrezi
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstru
PẮSTRU s. m. 1. (Înv. și reg.) Persoană sau colectivitate care păstrează ceva, care face să dăinuiască. 2. (Fam.) Închisoare. – Din păstra (derivat regresiv).

DOOM

pắstru2 (păstrare, închisoare) (pop.) s. n., art. pắstrul
păstruga
PĂSTRÚGĂ, păstrugi, s. f. Pește marin înrudit cu cega, cu corpul lung și subțire, cu pielea pestriță pe spate și gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă, apreciat pentru carnea lui gustoasă (Acipenser stellatus). [Var.: păstrúngă, s. f.] – Din sb. pastruga.

DOOM

păstrúgă s. f., g.-d. art. păstrúgii; pl. păstrúgi
păstrugarnița
PĂSTRUGÁRNIȚĂ, păstrugarnițe, s. f. Plasă specială formată din două rețele, dintre care una mai deasă, folosită pentru pescuitul cegii și păstrugii. – Păstrugă + suf. -arniță.

DOOM

păstrugárniță s. f., g.-d. art. păstrugárniței; pl. păstrugárnițe
păstrugarnițe
PĂSTRUGÁRNIȚĂ, păstrugarnițe, s. f. Plasă specială formată din două rețele, dintre care una mai deasă, folosită pentru pescuitul cegii și păstrugii. – Păstrugă + suf. -arniță.

DOOM

păstrugárniță s. f., g.-d. art. păstrugárniței; pl. păstrugárnițe
păstrugarniței
PĂSTRUGÁRNIȚĂ, păstrugarnițe, s. f. Plasă specială formată din două rețele, dintre care una mai deasă, folosită pentru pescuitul cegii și păstrugii. – Păstrugă + suf. -arniță.

DOOM

păstrugárniță s. f., g.-d. art. păstrugárniței; pl. păstrugárnițe
păstrugarnițele
PĂSTRUGÁRNIȚĂ, păstrugarnițe, s. f. Plasă specială formată din două rețele, dintre care una mai deasă, folosită pentru pescuitul cegii și păstrugii. – Păstrugă + suf. -arniță.

DOOM

păstrugárniță s. f., g.-d. art. păstrugárniței; pl. păstrugárnițe
păstrugarnițelor
PĂSTRUGÁRNIȚĂ, păstrugarnițe, s. f. Plasă specială formată din două rețele, dintre care una mai deasă, folosită pentru pescuitul cegii și păstrugii. – Păstrugă + suf. -arniță.

DOOM

păstrugárniță s. f., g.-d. art. păstrugárniței; pl. păstrugárnițe
păstrugi
PĂSTRÚGĂ, păstrugi, s. f. Pește marin înrudit cu cega, cu corpul lung și subțire, cu pielea pestriță pe spate și gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă, apreciat pentru carnea lui gustoasă (Acipenser stellatus). [Var.: păstrúngă, s. f.] – Din sb. pastruga.

DOOM

păstrúgă s. f., g.-d. art. păstrúgii; pl. păstrúgi
păstrugii
PĂSTRÚGĂ, păstrugi, s. f. Pește marin înrudit cu cega, cu corpul lung și subțire, cu pielea pestriță pe spate și gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă, apreciat pentru carnea lui gustoasă (Acipenser stellatus). [Var.: păstrúngă, s. f.] – Din sb. pastruga.

DOOM

păstrúgă s. f., g.-d. art. păstrúgii; pl. păstrúgi
păstrugile
PĂSTRÚGĂ, păstrugi, s. f. Pește marin înrudit cu cega, cu corpul lung și subțire, cu pielea pestriță pe spate și gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă, apreciat pentru carnea lui gustoasă (Acipenser stellatus). [Var.: păstrúngă, s. f.] – Din sb. pastruga.

DOOM

păstrúgă s. f., g.-d. art. păstrúgii; pl. păstrúgi
păstrugilor
PĂSTRÚGĂ, păstrugi, s. f. Pește marin înrudit cu cega, cu corpul lung și subțire, cu pielea pestriță pe spate și gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă, apreciat pentru carnea lui gustoasă (Acipenser stellatus). [Var.: păstrúngă, s. f.] – Din sb. pastruga.

DOOM

păstrúgă s. f., g.-d. art. păstrúgii; pl. păstrúgi
păstrungă
PĂSTRÚGĂ, păstrugi, s. f. Pește marin înrudit cu cega, cu corpul lung și subțire, cu pielea pestriță pe spate și gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă, apreciat pentru carnea lui gustoasă (Acipenser stellatus). [Var.: păstrúngă, s. f.] – Din sb. pastruga.

DOOM

păstrúgă s. f., g.-d. art. păstrúgii; pl. păstrúgi
păstrând
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrînd
PĂSTRÁ, păstrez, vb. I. Tranz. 1. A ține la loc sigur, păzind cu grijă, a pune bine; a ține în bună stare, a avea grijă de...; a ține în posesia sa. ♦ Spec. A conserva alimentele în bună stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu călca, a nu viola (legi, norme de conduită, angajamente etc.). 2. A menține, a face să dureze. ◊ Loc. vb. A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui. ◊ Expr. A(-și) păstra calmul (sau sângele rece) = a rămâne calm. A păstra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A rămâne, a se menține. 3. A nu divulga, a nu destăinui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-și rezerva pentru altă ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

DOOM

păstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 păstreáză
păstrămuri
PASTRÁMĂ, (2) pastrame, s. f. 1. Preparat alimentar din carne (de oaie, de porc etc.) conservată prin sărare, afumare, uscare și condimentare. ◊ Expr. (Fam.) A ține (pe cineva) la pastramă = a ține (pe cineva) închis un timp îndelungat. A face (pe cineva) pastramă = a bate foarte tare (pe cineva). A se face pastramă = a slăbi foarte tare. A pune la pastramă = a ucide; a distruge. 2. (La pl.) Diferite sortimente din carnea definită mai sus. [Pl. și: (2) păstrămuri. – Var.: (înv. și reg.) păstrámă s. f.] – Din ngr. pastramás, tc. pastirma.
păstrămurile
PASTRÁMĂ, (2) pastrame, s. f. 1. Preparat alimentar din carne (de oaie, de porc etc.) conservată prin sărare, afumare, uscare și condimentare. ◊ Expr. (Fam.) A ține (pe cineva) la pastramă = a ține (pe cineva) închis un timp îndelungat. A face (pe cineva) pastramă = a bate foarte tare (pe cineva). A se face pastramă = a slăbi foarte tare. A pune la pastramă = a ucide; a distruge. 2. (La pl.) Diferite sortimente din carnea definită mai sus. [Pl. și: (2) păstrămuri. – Var.: (înv. și reg.) păstrámă s. f.] – Din ngr. pastramás, tc. pastirma.
păstrămurilor
PASTRÁMĂ, (2) pastrame, s. f. 1. Preparat alimentar din carne (de oaie, de porc etc.) conservată prin sărare, afumare, uscare și condimentare. ◊ Expr. (Fam.) A ține (pe cineva) la pastramă = a ține (pe cineva) închis un timp îndelungat. A face (pe cineva) pastramă = a bate foarte tare (pe cineva). A se face pastramă = a slăbi foarte tare. A pune la pastramă = a ucide; a distruge. 2. (La pl.) Diferite sortimente din carnea definită mai sus. [Pl. și: (2) păstrămuri. – Var.: (înv. și reg.) păstrámă s. f.] – Din ngr. pastramás, tc. pastirma.
păstrări
PĂSTRÁRE s. f. Acțiunea de o păstra și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. La (sau în) (bună) păstrare = a) la loc sigur, la adăpost, în pază; b) (fam.) închis; la închisoare. – V. păstra.

DOOM

păstráre s. f., g.-d. art. păstrắrii
păstrării
PĂSTRÁRE s. f. Acțiunea de o păstra și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. La (sau în) (bună) păstrare = a) la loc sigur, la adăpost, în pază; b) (fam.) închis; la închisoare. – V. păstra.

DOOM

păstráre s. f., g.-d. art. păstrắrii
păstrările
PĂSTRÁRE s. f. Acțiunea de o păstra și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. La (sau în) (bună) păstrare = a) la loc sigur, la adăpost, în pază; b) (fam.) închis; la închisoare. – V. păstra.

DOOM

păstráre s. f., g.-d. art. păstrắrii
păstrărilor
PĂSTRÁRE s. f. Acțiunea de o păstra și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. La (sau în) (bună) păstrare = a) la loc sigur, la adăpost, în pază; b) (fam.) închis; la închisoare. – V. păstra.

DOOM

păstráre s. f., g.-d. art. păstrắrii
păstrătoare
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătoarea
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătoarei
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătoarele
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătoarelor
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrător
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrători
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătorii
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătorilor
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătorul
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrătorului
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

DOOM

păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre
păstrăvar
PĂSTRĂVÁR, păstrăvari, s. m. Pescar specialist în prinderea păstrăvilor (1). – Păstrăv + suf. -ar.

DOOM

păstrăvár (rar) s. m., pl. păstrăvári
păstrăvari
PĂSTRĂVÁR, păstrăvari, s. m. Pescar specialist în prinderea păstrăvilor (1). – Păstrăv + suf. -ar.

DOOM

păstrăvár (rar) s. m., pl. păstrăvári
păstrăvarii
PĂSTRĂVÁR, păstrăvari, s. m. Pescar specialist în prinderea păstrăvilor (1). – Păstrăv + suf. -ar.

DOOM

păstrăvár (rar) s. m., pl. păstrăvári
păstrăvarilor
PĂSTRĂVÁR, păstrăvari, s. m. Pescar specialist în prinderea păstrăvilor (1). – Păstrăv + suf. -ar.

DOOM

păstrăvár (rar) s. m., pl. păstrăvári
păstrăvarul
PĂSTRĂVÁR, păstrăvari, s. m. Pescar specialist în prinderea păstrăvilor (1). – Păstrăv + suf. -ar.

DOOM

păstrăvár (rar) s. m., pl. păstrăvári
păstrăvarului
PĂSTRĂVÁR, păstrăvari, s. m. Pescar specialist în prinderea păstrăvilor (1). – Păstrăv + suf. -ar.

DOOM

păstrăvár (rar) s. m., pl. păstrăvári
păstrăvi
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

DOOM

pắstrăv s. m., pl. pắstrăvi
păstrăvii
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

DOOM

pắstrăv s. m., pl. pắstrăvi
păstrăvilor
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

DOOM

pắstrăv s. m., pl. pắstrăvi
păstrăvior
PĂSTRĂVIÓR, păstrăviori, s. m. Diminutiv al lui păstrăv (1). – Păstrăv + suf. -ior.

DOOM

păstrăviór (-vior) s. m., pl. păstrăvióri
păstrăviori
PĂSTRĂVIÓR, păstrăviori, s. m. Diminutiv al lui păstrăv (1). – Păstrăv + suf. -ior.

DOOM

păstrăviór (-vior) s. m., pl. păstrăvióri
păstrăviorii
PĂSTRĂVIÓR, păstrăviori, s. m. Diminutiv al lui păstrăv (1). – Păstrăv + suf. -ior.

DOOM

păstrăviór (-vior) s. m., pl. păstrăvióri
păstrăviorilor
PĂSTRĂVIÓR, păstrăviori, s. m. Diminutiv al lui păstrăv (1). – Păstrăv + suf. -ior.

DOOM

păstrăviór (-vior) s. m., pl. păstrăvióri
păstrăviorul
PĂSTRĂVIÓR, păstrăviori, s. m. Diminutiv al lui păstrăv (1). – Păstrăv + suf. -ior.

DOOM

păstrăviór (-vior) s. m., pl. păstrăvióri
păstrăviorului
PĂSTRĂVIÓR, păstrăviori, s. m. Diminutiv al lui păstrăv (1). – Păstrăv + suf. -ior.

DOOM

păstrăviór (-vior) s. m., pl. păstrăvióri
păstrăvița
PĂSTRĂVÍȚĂ, păstrăvițe, s. f. (Rar) Femela păstrăvului (1). – Păstrăv + suf. -iță.

DOOM

păstrăvíță (rar) s. f., g.-d. art. păstrăvíței; pl. păstrăvíțe
păstrăvițe
PĂSTRĂVÍȚĂ, păstrăvițe, s. f. (Rar) Femela păstrăvului (1). – Păstrăv + suf. -iță.

DOOM

păstrăvíță (rar) s. f., g.-d. art. păstrăvíței; pl. păstrăvíțe
păstrăviței
PĂSTRĂVÍȚĂ, păstrăvițe, s. f. (Rar) Femela păstrăvului (1). – Păstrăv + suf. -iță.

DOOM

păstrăvíță (rar) s. f., g.-d. art. păstrăvíței; pl. păstrăvíțe
păstrăvițele
PĂSTRĂVÍȚĂ, păstrăvițe, s. f. (Rar) Femela păstrăvului (1). – Păstrăv + suf. -iță.

DOOM

păstrăvíță (rar) s. f., g.-d. art. păstrăvíței; pl. păstrăvíțe
păstrăvițelor
PĂSTRĂVÍȚĂ, păstrăvițe, s. f. (Rar) Femela păstrăvului (1). – Păstrăv + suf. -iță.

DOOM

păstrăvíță (rar) s. f., g.-d. art. păstrăvíței; pl. păstrăvíțe
păstrăvul
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

DOOM

pắstrăv s. m., pl. pắstrăvi
păstrăvului
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.

DOOM

pắstrăv s. m., pl. pắstrăvi
păstrăvăli
PĂSTRĂVĂLÍ vb. IV v. prăstăvăli.
păstrăvăria
PĂSTRĂVĂRÍE, păstrăvării, s. f. Crescătorie de păstrăvi (1). – Păstrăv + suf. -ărie.

DOOM

păstrăvăríe s. f., art. păstrăvăría, g.-d. art. pắstrăvăríei; pl. păstrăvăríi, art. păstrăvăríile
păstrăvărie
PĂSTRĂVĂRÍE, păstrăvării, s. f. Crescătorie de păstrăvi (1). – Păstrăv + suf. -ărie.

DOOM

păstrăvăríe s. f., art. păstrăvăría, g.-d. art. pắstrăvăríei; pl. păstrăvăríi, art. păstrăvăríile
păstrăvăriei
PĂSTRĂVĂRÍE, păstrăvării, s. f. Crescătorie de păstrăvi (1). – Păstrăv + suf. -ărie.

DOOM

păstrăvăríe s. f., art. păstrăvăría, g.-d. art. pắstrăvăríei; pl. păstrăvăríi, art. păstrăvăríile
păstrăvării
PĂSTRĂVĂRÍE, păstrăvării, s. f. Crescătorie de păstrăvi (1). – Păstrăv + suf. -ărie.

DOOM

păstrăvăríe s. f., art. păstrăvăría, g.-d. art. pắstrăvăríei; pl. păstrăvăríi, art. păstrăvăríile
păstrăvăriile
PĂSTRĂVĂRÍE, păstrăvării, s. f. Crescătorie de păstrăvi (1). – Păstrăv + suf. -ărie.

DOOM

păstrăvăríe s. f., art. păstrăvăría, g.-d. art. pắstrăvăríei; pl. păstrăvăríi, art. păstrăvăríile
păstrăvăriilor
PĂSTRĂVĂRÍE, păstrăvării, s. f. Crescătorie de păstrăvi (1). – Păstrăv + suf. -ărie.

DOOM

păstrăvăríe s. f., art. păstrăvăría, g.-d. art. pắstrăvăríei; pl. păstrăvăríi, art. păstrăvăríile
păstură
PẮSTURĂ s. f. Polen floral adunat și depozitat de albine în celulele fagurilor, care servește ca hrană albinelor și puietului din stup. [Acc. și: păstúră] – Lat. pastura.

DOOM

!pắstură/păstúră s. f., g.-d. art. pắsturii/păstúrii
păstură
PẮSTURĂ s. f. Polen floral adunat și depozitat de albine în celulele fagurilor, care servește ca hrană albinelor și puietului din stup. [Acc. și: păstúră] – Lat. pastura.
păstârnaci
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstârnacii
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstârnacilor
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstârnacul
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstârnacului
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstîrnac
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstîrnaci
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstîrnacii
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstîrnacilor
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstîrnacul
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstîrnacului
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păstăi
PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.

DOOM

păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstắii; pl. păstắi, art. păstắile (-tă-i-)
păstăii
PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.

DOOM

păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstắii; pl. păstắi, art. păstắile (-tă-i-)
păstăile
PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.

DOOM

păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstắii; pl. păstắi, art. păstắile (-tă-i-)
păstăilor
PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.

DOOM

păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstắii; pl. păstắi, art. păstắile (-tă-i-)
păstăioasa
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăioase
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăioasei
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăioasele
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăioaselor
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăios
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăiosul
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăiosului
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăioși
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăioșii
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstăioșilor
PĂSTĂIÓS, -OÁSĂ, păstăioși, -oase, adj. (Rar; despre plante) Care are fructul o păstaie; p. ext. cu păstăi multe. [Pr.: -tă-ios] – Păstaie + suf. -os.

DOOM

păstăiós (rar) adj. m., pl. păstăióși; f. păstăioásă, pl. păstăioáse
păstărnac
PĂSTÂRNÁC, păstârnaci, s. m. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanțe nutritive și în vitamine (Pastinaca sativa hortensis). [Var.: (reg.) păstărnác s. m.] – Din magh. paszternák, sb. pastrank, germ. Pastinak.

DOOM

păstârnác s. m., pl. păstârnáci
păsui
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsui
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuia
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuia
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiai
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiai
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiala
PĂSUIÁLĂ, păsuieli, s. f. Păsuire1. [Pr.: -su-ia-] – Păsui1 + suf. -eală.

DOOM

păsuiálă s. f., g.-d. art. păsuiélii; pl. păsuiéli
păsuiam
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiam
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiască
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiască
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiau
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiau
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiați
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiați
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuieli
PĂSUIÁLĂ, păsuieli, s. f. Păsuire1. [Pr.: -su-ia-] – Păsui1 + suf. -eală.

DOOM

păsuiálă s. f., g.-d. art. păsuiélii; pl. păsuiéli
păsuielii
PĂSUIÁLĂ, păsuieli, s. f. Păsuire1. [Pr.: -su-ia-] – Păsui1 + suf. -eală.

DOOM

păsuiálă s. f., g.-d. art. păsuiélii; pl. păsuiéli
păsuielile
PĂSUIÁLĂ, păsuieli, s. f. Păsuire1. [Pr.: -su-ia-] – Păsui1 + suf. -eală.

DOOM

păsuiálă s. f., g.-d. art. păsuiélii; pl. păsuiéli
păsuielilor
PĂSUIÁLĂ, păsuieli, s. f. Păsuire1. [Pr.: -su-ia-] – Păsui1 + suf. -eală.

DOOM

păsuiálă s. f., g.-d. art. păsuiélii; pl. păsuiéli
păsuiesc
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiesc
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiește
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiește
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiești
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiești
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuii
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuii
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuim
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuim
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuind
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuind
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuire
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuire
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuire
PĂSUÍRE2, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui2 și rezultatul ei. – V. păsui2.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuire
PĂSUÍRE1, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui1 și rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligații); amânare, păsuială. – V. păsui1.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirea
PĂSUÍRE2, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui2 și rezultatul ei. – V. păsui2.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirea
PĂSUÍRE1, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui1 și rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligații); amânare, păsuială. – V. păsui1.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuiri
PĂSUÍRE2, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui2 și rezultatul ei. – V. păsui2.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuiri
PĂSUÍRE1, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui1 și rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligații); amânare, păsuială. – V. păsui1.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirii
PĂSUÍRE2, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui2 și rezultatul ei. – V. păsui2.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirii
PĂSUÍRE1, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui1 și rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligații); amânare, păsuială. – V. păsui1.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirile
PĂSUÍRE2, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui2 și rezultatul ei. – V. păsui2.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirile
PĂSUÍRE1, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui1 și rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligații); amânare, păsuială. – V. păsui1.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirilor
PĂSUÍRE2, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui2 și rezultatul ei. – V. păsui2.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuirilor
PĂSUÍRE1, păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui1 și rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligații); amânare, păsuială. – V. păsui1.

DOOM

păsuíre s. f., g.-d. art. păsuírii; pl. păsuíri
păsuiră
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiră
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuirăm
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuirăm
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuirăți
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuirăți
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuise
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuise
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuisem
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuisem
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiseră
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiseră
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiserăm
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiserăm
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiserăți
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiserăți
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiseși
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiseși
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiseți
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiseți
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuit
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuit
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuit
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuita
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuite
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuitei
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuitele
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuitelor
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuitul
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuitului
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuiși
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiși
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiți
PĂSUÍ2, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesă, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obține o bună îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiți
PĂSUÍ1, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva să întârzie cu achitarea unei obligații (bănești); a amâna, a îngădui. – Pas3 + suf. -ui.

DOOM

păsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiésc, imperf. 3 sg. păsuiá; conj. prez. 3 să păsuiáscă
păsuiți
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuiții
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsuiților
PĂSUÍT, -Ă, păsuiți, -te, adj. (Despre piese, părți ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obține o bună îmbinare sau fixare). – V. păsui2.
păsul
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

DOOM

păs (pop.) s. n., pl. pắsuri
păsule
păsúle s. f. – Fasole. – Var. păsui. Sb. pasulj (Candrea; Graur, Rom., LVI, 108). În Banat și Olt. – Der. păsulică, s. f. (Banat, curcubețică).
păsului
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

DOOM

păs (pop.) s. n., pl. pắsuri
păsulă
FĂSÚLE s. f. v. fasole.

DOOM

fasóle s. f., g.-d. art. fasólei
păsuri
PAS3, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

DOOM

pas2 (mișcare) s. m., pl. pași
păsuri
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

DOOM

păs (pop.) s. n., pl. pắsuri
păsurile
PAS3, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

DOOM

pas2 (mișcare) s. m., pl. pași
păsurile
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

DOOM

păs (pop.) s. n., pl. pắsuri
păsurilor
PAS3, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

DOOM

pas2 (mișcare) s. m., pl. pași
păsurilor
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.

DOOM

păs (pop.) s. n., pl. pắsuri
păsând
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsînd
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

DOOM

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
păsărar
PĂSĂRÁR, păsărari, s. m. 1. Vânzător sau crescător de păsări. ♦ (Rar) Vânător de păsări. 2. Specie de uliu de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenușiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). – Pasăre + suf. -ar.

DOOM

păsărár s. m., pl. păsărári
păsărari
PĂSĂRÁR, păsărari, s. m. 1. Vânzător sau crescător de păsări. ♦ (Rar) Vânător de păsări. 2. Specie de uliu de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenușiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). – Pasăre + suf. -ar.

DOOM

păsărár s. m., pl. păsărári
păsărarii
PĂSĂRÁR, păsărari, s. m. 1. Vânzător sau crescător de păsări. ♦ (Rar) Vânător de păsări. 2. Specie de uliu de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenușiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). – Pasăre + suf. -ar.

DOOM

păsărár s. m., pl. păsărári
păsărarilor
PĂSĂRÁR, păsărari, s. m. 1. Vânzător sau crescător de păsări. ♦ (Rar) Vânător de păsări. 2. Specie de uliu de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenușiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). – Pasăre + suf. -ar.

DOOM

păsărár s. m., pl. păsărári
păsărarul
PĂSĂRÁR, păsărari, s. m. 1. Vânzător sau crescător de păsări. ♦ (Rar) Vânător de păsări. 2. Specie de uliu de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenușiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). – Pasăre + suf. -ar.

DOOM

păsărár s. m., pl. păsărári
păsărarului
PĂSĂRÁR, păsărari, s. m. 1. Vânzător sau crescător de păsări. ♦ (Rar) Vânător de păsări. 2. Specie de uliu de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenușiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). – Pasăre + suf. -ar.

DOOM

păsărár s. m., pl. păsărári
păsărea
PĂSĂREÁ, -ÍCĂ, păsărele, s. f. Diminutiv al lui pasăre; păsăruică. ◊ Expr. (Fam.) A avea (o) păsărică (sau păsărele) la cap (sau, rar, sub pălărie) = a fi nebun, a fi trăsnit; a avea idei ciudate, bizare, excentrice. – Pasăre + suf. -ea, -ică.
păsăreasca
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsăresc
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsărescul
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsărescului
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsăret
PĂSĂRÉT s. n. Păsărime. – Pasăre + suf. -et.

DOOM

păsărét s. n.
păsăretul
PĂSĂRÉT s. n. Păsărime. – Pasăre + suf. -et.

DOOM

păsărét s. n.
păsăretului
PĂSĂRÉT s. n. Păsărime. – Pasăre + suf. -et.

DOOM

păsărét s. n.
păsărește
PĂSĂRÉȘTE adv. (Rar) Ca păsările. ◊ Expr. A vorbi (pe) păsărește = a vorbi în argou sau în jargon, a spune ceva fără înțeles. – Pasăre + suf. -ește.

DOOM

păsăréște adv.
păsărești
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsăreștii
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsăreștile
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsăreștilor
PĂSĂRÉSC, -EÁSCĂ, păsărești, adj. (Rar) 1. Care aparține păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări. 2. (Substantivat, f.; fam.) Limbă, limbaj greu de înțeles, artificial, argotic sau cu elemente de jargon. – Pasăre + suf. -esc.

DOOM

mei-păsărésc (plantă) s. m.
păsări
PÁSERE s. f. v. pasăre.

DOOM

pásăre s. f., g.-d. art. pắsării; pl. pắsări
păsări
PĂSÁRE s. f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1.

DOOM

păsáre (pop.) s. f., g.-d. art. păsắrii
păsărică
PĂSĂREÁ, -ÍCĂ, păsărele, s. f. Diminutiv al lui pasăre; păsăruică. ◊ Expr. (Fam.) A avea (o) păsărică (sau păsărele) la cap (sau, rar, sub pălărie) = a fi nebun, a fi trăsnit; a avea idei ciudate, bizare, excentrice. – Pasăre + suf. -ea, -ică.
păsărică
păsărică, păsărici s. f. (eufem.) vulvă, vagin

DOOM

!păsărícă s. f., g.-d. art. păsărícii/păsărélei; pl. păsăríci/păsăréle, art. păsărícile/păsărélele
păsării
PÁSERE s. f. v. pasăre.

DOOM

pásăre s. f., g.-d. art. pắsării; pl. pắsări
păsării
PĂSÁRE s. f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1.

DOOM

păsáre (pop.) s. f., g.-d. art. păsắrii
păsările
PÁSERE s. f. v. pasăre.

DOOM

pásăre s. f., g.-d. art. pắsării; pl. pắsări
păsările
PĂSÁRE s. f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1.

DOOM

păsáre (pop.) s. f., g.-d. art. păsắrii
păsărilor
PÁSERE s. f. v. pasăre.

DOOM

pásăre s. f., g.-d. art. pắsării; pl. pắsări
păsărilor
PĂSÁRE s. f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1.

DOOM

păsáre (pop.) s. f., g.-d. art. păsắrii
păsărime
PĂSĂRÍME s. f. Mulțime de păsări, stol de păsări, totalitatea păsărilor; spec. mulțime de păsări de casă; păsăret. – Pasăre + suf. -ime.

DOOM

păsăríme s. f., g.-d. art. păsărímii
păsărimea
PĂSĂRÍME s. f. Mulțime de păsări, stol de păsări, totalitatea păsărilor; spec. mulțime de păsări de casă; păsăret. – Pasăre + suf. -ime.

DOOM

păsăríme s. f., g.-d. art. păsărímii
păsărimi
PĂSĂRÍME s. f. Mulțime de păsări, stol de păsări, totalitatea păsărilor; spec. mulțime de păsări de casă; păsăret. – Pasăre + suf. -ime.

DOOM

păsăríme s. f., g.-d. art. păsărímii
păsărimii
PĂSĂRÍME s. f. Mulțime de păsări, stol de păsări, totalitatea păsărilor; spec. mulțime de păsări de casă; păsăret. – Pasăre + suf. -ime.

DOOM

păsăríme s. f., g.-d. art. păsărímii
păsăroi
PĂSĂRÓI, păsăroi, s. m. Augmentativ al lui pasăre; bărbătușul unei păsări. – Pasăre + suf. -oi.

DOOM

păsărói s. m., pl. păsărói, art. păsăróii
păsăroii
PĂSĂRÓI, păsăroi, s. m. Augmentativ al lui pasăre; bărbătușul unei păsări. – Pasăre + suf. -oi.

DOOM

păsărói s. m., pl. păsărói, art. păsăróii
păsăroilor
PĂSĂRÓI, păsăroi, s. m. Augmentativ al lui pasăre; bărbătușul unei păsări. – Pasăre + suf. -oi.

DOOM

păsărói s. m., pl. păsărói, art. păsăróii
păsăroiul
PĂSĂRÓI, păsăroi, s. m. Augmentativ al lui pasăre; bărbătușul unei păsări. – Pasăre + suf. -oi.

DOOM

păsărói s. m., pl. păsărói, art. păsăróii
păsăroiului
PĂSĂRÓI, păsăroi, s. m. Augmentativ al lui pasăre; bărbătușul unei păsări. – Pasăre + suf. -oi.

DOOM

păsărói s. m., pl. păsărói, art. păsăróii
păsăruica
PĂSĂRUICĂ, păsăruici, s. f. (Rar) Păsărea. [Var.: păserúică s. f.] – Pasăre + suf. -uică.

DOOM

păsărúică (rar) s. f., g.-d. art. păsărúicii; pl. păsărúici
păsăruici
PĂSĂRUICĂ, păsăruici, s. f. (Rar) Păsărea. [Var.: păserúică s. f.] – Pasăre + suf. -uică.

DOOM

păsărúică (rar) s. f., g.-d. art. păsărúicii; pl. păsărúici
păsăruicii
PĂSĂRUICĂ, păsăruici, s. f. (Rar) Păsărea. [Var.: păserúică s. f.] – Pasăre + suf. -uică.

DOOM

păsărúică (rar) s. f., g.-d. art. păsărúicii; pl. păsărúici
păsăruicile
PĂSĂRUICĂ, păsăruici, s. f. (Rar) Păsărea. [Var.: păserúică s. f.] – Pasăre + suf. -uică.

DOOM

păsărúică (rar) s. f., g.-d. art. păsărúicii; pl. păsărúici
păsăruicilor
PĂSĂRUICĂ, păsăruici, s. f. (Rar) Păsărea. [Var.: păserúică s. f.] – Pasăre + suf. -uică.

DOOM

păsărúică (rar) s. f., g.-d. art. păsărúicii; pl. păsărúici
păsărăria
PĂSĂRĂRÍE, păsărării, s. f. (Ieșit din uz) Prăvălie în care se vînd păsări. Din distanță în distanță linia grădinilor era întreruptă de un șir de magazii.... o măcelărie, o pescărie, o păsărărie. GHICA, S. 534.

DOOM

păsărăríe (rar) s. f., art. păsărăría, g.-d. art. păsărăríei; pl. păsărăríi, art. păsărăríile
păsărărie
PĂSĂRĂRÍE, păsărării, s. f. (Ieșit din uz) Prăvălie în care se vînd păsări. Din distanță în distanță linia grădinilor era întreruptă de un șir de magazii.... o măcelărie, o pescărie, o păsărărie. GHICA, S. 534.

DOOM

păsărăríe (rar) s. f., art. păsărăría, g.-d. art. păsărăríei; pl. păsărăríi, art. păsărăríile
păsărăriei
PĂSĂRĂRÍE, păsărării, s. f. (Ieșit din uz) Prăvălie în care se vînd păsări. Din distanță în distanță linia grădinilor era întreruptă de un șir de magazii.... o măcelărie, o pescărie, o păsărărie. GHICA, S. 534.

DOOM

păsărăríe (rar) s. f., art. păsărăría, g.-d. art. păsărăríei; pl. păsărăríi, art. păsărăríile
păsărării
PĂSĂRĂRÍE, păsărării, s. f. (Ieșit din uz) Prăvălie în care se vînd păsări. Din distanță în distanță linia grădinilor era întreruptă de un șir de magazii.... o măcelărie, o pescărie, o păsărărie. GHICA, S. 534.

DOOM

păsărăríe (rar) s. f., art. păsărăría, g.-d. art. păsărăríei; pl. păsărăríi, art. păsărăríile
păsărăriile
PĂSĂRĂRÍE, păsărării, s. f. (Ieșit din uz) Prăvălie în care se vînd păsări. Din distanță în distanță linia grădinilor era întreruptă de un șir de magazii.... o măcelărie, o pescărie, o păsărărie. GHICA, S. 534.

DOOM

păsărăríe (rar) s. f., art. păsărăría, g.-d. art. păsărăríei; pl. păsărăríi, art. păsărăríile
păsărăriilor
PĂSĂRĂRÍE, păsărării, s. f. (Ieșit din uz) Prăvălie în care se vînd păsări. Din distanță în distanță linia grădinilor era întreruptă de un șir de magazii.... o măcelărie, o pescărie, o păsărărie. GHICA, S. 534.

DOOM

păsărăríe (rar) s. f., art. păsărăría, g.-d. art. păsărăríei; pl. păsărăríi, art. păsărăríile
păta
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătai
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătam
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătare
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătare
PĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

DOOM

pătáre s. f., g.-d. art. pătắrii; pl. pătắri
pătarea
PĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

DOOM

pătáre s. f., g.-d. art. pătắrii; pl. pătắri
pătară
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătarăm
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătarăți
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătase
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătasem
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătaseră
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătaserăm
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătaserăți
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătaseși
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătaseți
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătat
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătat
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătata
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătate
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătatei
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătatele
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătatelor
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătatul
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătatului
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătau
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătașcă
PĂTÁȘCĂ s. f. v. patașcă1.
pătași
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătați
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătați
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătații
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătaților
PĂTÁT, -Ă, pătați, -te, adj. 1. Cu pete, cu murdărie; murdar, murdărit, mânjit. ♦ (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit pe unele porțiuni; (despre pielea oamenilor) care este pigmentată diferit pe unele porțiuni. ♦ (Despre animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond omogen colorat; bălțat, pestriț. 2. Fig. Pângărit, profanat; compromis, dezonorat. – V. păta.

DOOM

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați
pătcean
PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean.

DOOM

pătuceán (pop.) s. n., pl. pătucéne
pătează
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătez
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
păteze
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătezi
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătimaș
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașa
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașe
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașei
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașele
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașelor
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimași
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașii
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașilor
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașul
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimașului
PĂTIMÁȘ, -Ă, pătimași, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stăpânit de o patimă, rob al unei pasiuni; p. ext. părtinitor. ♦ Care exprimă, trădează patimă; determinat de patimă; pasionat. ◊ (Adverbial) Vorbește pătimaș. 2. (Înv. și reg.) Bolnav, suferind. – Patimă + suf. -aș.

DOOM

pătimáș adj. m., pl. pătimáși; f. pătimáșă, art. pătimáșa, pl. pătimáșe
pătimea
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimeai
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimeam
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimească
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimeau
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimeați
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimesc
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimește
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimești
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimi
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimii
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimim
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimind
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimire
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimire
PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

DOOM

pătimíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri
pătimirea
PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

DOOM

pătimíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri
pătimiri
PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

DOOM

pătimíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri
pătimirii
PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

DOOM

pătimíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri
pătimirile
PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

DOOM

pătimíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri
pătimirilor
PĂTIMÍRE, pătimiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferință, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

DOOM

pătimíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri
pătimiră
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimirăm
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimirăți
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimise
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimisem
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimiseră
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimiserăm
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimiserăți
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimiseși
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimiseți
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimit
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimit
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimita
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimite
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimitei
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimitele
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimitelor
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimitoare
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitoarea
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitoarei
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitoarele
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitoarelor
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitor
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitori
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitorii
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitorilor
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitorul
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitorului
PĂTIMITÓR, -OÁRE, pătimilori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care pătimește. – Pătimi + suf. -tor.

DOOM

pătimitór (înv., pop.) adj. m., pl. pătimitóri; f. sg. și pl. pătimitoáre
pătimitul
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimitului
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimiși
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimiți
PĂTIMÍ, pătimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și intranz. A suferi, a îndura, a răbda, a păți. 2. Intranz. A fi bolnav, a zăcea. – Din patimă.

DOOM

pătimí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătimésc, imperf. 3 sg. pătimeá; conj. prez. 3 să pătimeáscă
pătimiți
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimiții
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătimiților
PĂTIMÍT, -Ă, pătimiți, -te, adj. (Înv.) Cu experiență, pățit. – V. pătimi.
pătiuc
PĂTIÚC, pătiucuri, s. n. (Regional) Pătul, pătuiac (1). Tot cam astfel sînt și pătiucurile. PAMFILE, A. R. 164.
pătișoare
PĂTIȘÓR, pătișoare, s. n. (Rar) Pătuț. – Pat1 + suf. -ișor.

DOOM

pătișór (rar) s. n., pl. pătișoáre
pătișoarele
PĂTIȘÓR, pătișoare, s. n. (Rar) Pătuț. – Pat1 + suf. -ișor.

DOOM

pătișór (rar) s. n., pl. pătișoáre
pătișoarelor
PĂTIȘÓR, pătișoare, s. n. (Rar) Pătuț. – Pat1 + suf. -ișor.

DOOM

pătișór (rar) s. n., pl. pătișoáre
pătișor
PĂTIȘÓR, pătișoare, s. n. (Rar) Pătuț. – Pat1 + suf. -ișor.

DOOM

pătișór (rar) s. n., pl. pătișoáre
pătișorul
PĂTIȘÓR, pătișoare, s. n. (Rar) Pătuț. – Pat1 + suf. -ișor.

DOOM

pătișór (rar) s. n., pl. pătișoáre
pătișorului
PĂTIȘÓR, pătișoare, s. n. (Rar) Pătuț. – Pat1 + suf. -ișor.

DOOM

pătișór (rar) s. n., pl. pătișoáre
pătlagina
PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstruie, folosite în medicină datorită unor calități expectorante, emoliente, cicatrizante, antibronșice etc. (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

DOOM

pătlágină (pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini
pătlagini
PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstruie, folosite în medicină datorită unor calități expectorante, emoliente, cicatrizante, antibronșice etc. (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

DOOM

pătlágină (pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini
pătlaginii
PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstruie, folosite în medicină datorită unor calități expectorante, emoliente, cicatrizante, antibronșice etc. (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

DOOM

pătlágină (pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini
pătlaginile
PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstruie, folosite în medicină datorită unor calități expectorante, emoliente, cicatrizante, antibronșice etc. (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

DOOM

pătlágină (pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini
pătlaginilor
PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstruie, folosite în medicină datorită unor calități expectorante, emoliente, cicatrizante, antibronșice etc. (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

DOOM

pătlágină (pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini
pătlăgea
PĂTLĂGÍCĂ s. f. v. pătlăgea.

DOOM

pătlăgícă v. pătlăgeá
pătlăgeaua
PĂTLĂGÍCĂ s. f. v. pătlăgea.

DOOM

pătlăgícă v. pătlăgeá
pătlăgele
PĂTLĂGÍCĂ s. f. v. pătlăgea.

DOOM

pătlăgícă v. pătlăgeá
pătlăgelei
PĂTLĂGÍCĂ s. f. v. pătlăgea.

DOOM

pătlăgícă v. pătlăgeá
pătlăgelele
PĂTLĂGÍCĂ s. f. v. pătlăgea.

DOOM

pătlăgícă v. pătlăgeá
pătlăgelelor
PĂTLĂGÍCĂ s. f. v. pătlăgea.

DOOM

pătlăgícă v. pătlăgeá
pătlăgica
PĂTLĂGÍCĂ s. f. v. pătlăgea.

DOOM

pătlăgícă v. pătlăgeá
pătlăginia
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginie
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginiei
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginii
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginiii
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginiile
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginiilor
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginiu
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginiul
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătlăginiului
PĂTLĂGINÍU, -ÍE, pătlăginii, adj. (Înv. și pop.) Violet-închis, vânăt. – Din tc. patlıcani.

DOOM

pătlăginíu (înv., pop.) (pă-tlă-) adj. m., f. pătlăginíe; pl. m. și f. pătlăginíi
pătrahil
PĂTRAHÍL s. n. v. patrafir.
pătrar
PĂTRÁR2, -Ă, pătrari, -e, adj. (Învechit; despre cai; și substantivat) în vîrstă de patru ani. În herghelie sînt 54 de iepe mari... 14 pătrare, 20 tretine. I. IONESCU, D. 370.

DOOM

pătrár (pă-trar) s. n., pl. pătráre
pătrar
PĂTRÁR, pătrare, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pătrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele două faze ale lunii când aceasta, aflându-se în creștere sau în descreștere, apare luminată numai pe jumătate (în formă de semicerc); perioadă de timp corespunzătoare fiecăreia dintre aceste două faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
pătrare
PĂTRÁR, pătrare, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pătrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele două faze ale lunii când aceasta, aflându-se în creștere sau în descreștere, apare luminată numai pe jumătate (în formă de semicerc); perioadă de timp corespunzătoare fiecăreia dintre aceste două faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
pătrare
PĂTRÁRE, pătrări, s. f. (Reg.) Baniță. – Din pătrar.
pătrarele
PĂTRÁR, pătrare, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pătrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele două faze ale lunii când aceasta, aflându-se în creștere sau în descreștere, apare luminată numai pe jumătate (în formă de semicerc); perioadă de timp corespunzătoare fiecăreia dintre aceste două faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
pătrarelor
PĂTRÁR, pătrare, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pătrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele două faze ale lunii când aceasta, aflându-se în creștere sau în descreștere, apare luminată numai pe jumătate (în formă de semicerc); perioadă de timp corespunzătoare fiecăreia dintre aceste două faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
pătrarul
PĂTRÁR, pătrare, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pătrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele două faze ale lunii când aceasta, aflându-se în creștere sau în descreștere, apare luminată numai pe jumătate (în formă de semicerc); perioadă de timp corespunzătoare fiecăreia dintre aceste două faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
pătrarului
PĂTRÁR, pătrare, s. n. 1. (Înv. și pop.) Pătrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele două faze ale lunii când aceasta, aflându-se în creștere sau în descreștere, apare luminată numai pe jumătate (în formă de semicerc); perioadă de timp corespunzătoare fiecăreia dintre aceste două faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
pătrat
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătrata
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătrate
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătratei
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătratele
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătratelor
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătratic
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătratica
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătratice
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătraticei
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătraticele
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătraticelor
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătratici
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătraticii
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătraticilor
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătraticul
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătraticului
PĂTRÁTIC, -Ă, pătratici, -ce, adj. Care are formă de patrulater. – Pătrat + suf. -ic.

DOOM

pătrátic (pă-tra-) adj. m., pl. pătrátici; f. pătrátică, pl. pătrátice
pătratul
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătratului
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătrați
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătrații
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătraților
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

DOOM

pătrát2 (pă-trat) s. n., pl. pătráte
pătrime
PĂTRÍME, pătrimi, s. f. A patra parte dintr-un întreg împărțit în părți egale; sfert. ♦ Spec. (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă; p. ext. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă. – Patru + suf. -ime.

DOOM

pătríme (pă-tri-) s. f., g.-d. art. pătrímii; pl. pătrími
pătrimea
PĂTRÍME, pătrimi, s. f. A patra parte dintr-un întreg împărțit în părți egale; sfert. ♦ Spec. (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă; p. ext. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă. – Patru + suf. -ime.

DOOM

pătríme (pă-tri-) s. f., g.-d. art. pătrímii; pl. pătrími
pătrimi
PĂTRÍME, pătrimi, s. f. A patra parte dintr-un întreg împărțit în părți egale; sfert. ♦ Spec. (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă; p. ext. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă. – Patru + suf. -ime.

DOOM

pătríme (pă-tri-) s. f., g.-d. art. pătrímii; pl. pătrími
pătrimii
PĂTRÍME, pătrimi, s. f. A patra parte dintr-un întreg împărțit în părți egale; sfert. ♦ Spec. (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă; p. ext. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă. – Patru + suf. -ime.

DOOM

pătríme (pă-tri-) s. f., g.-d. art. pătrímii; pl. pătrími
pătrimile
PĂTRÍME, pătrimi, s. f. A patra parte dintr-un întreg împărțit în părți egale; sfert. ♦ Spec. (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă; p. ext. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă. – Patru + suf. -ime.

DOOM

pătríme (pă-tri-) s. f., g.-d. art. pătrímii; pl. pătrími
pătrimilor
PĂTRÍME, pătrimi, s. f. A patra parte dintr-un întreg împărțit în părți egale; sfert. ♦ Spec. (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă; p. ext. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă. – Patru + suf. -ime.

DOOM

pătríme (pă-tri-) s. f., g.-d. art. pătrímii; pl. pătrími
pătrișoare
PĂTRIȘÓR, pătrișoare, s. n. Piesă metalică cu secțiunea pătrată, folosită în tipografie pentru a acoperi spațiile dintre cuvinte sau pentru a completa rândurile nescrise până la capăt; pătrat de tipografie. – Patru + suf. -ișor.

DOOM

pătrișór (pă-tri-) s. n., pl. pătrișoáre
pătrișoarele
PĂTRIȘÓR, pătrișoare, s. n. Piesă metalică cu secțiunea pătrată, folosită în tipografie pentru a acoperi spațiile dintre cuvinte sau pentru a completa rândurile nescrise până la capăt; pătrat de tipografie. – Patru + suf. -ișor.

DOOM

pătrișór (pă-tri-) s. n., pl. pătrișoáre
pătrișoarelor
PĂTRIȘÓR, pătrișoare, s. n. Piesă metalică cu secțiunea pătrată, folosită în tipografie pentru a acoperi spațiile dintre cuvinte sau pentru a completa rândurile nescrise până la capăt; pătrat de tipografie. – Patru + suf. -ișor.

DOOM

pătrișór (pă-tri-) s. n., pl. pătrișoáre
pătrișor
PĂTRIȘÓR, pătrișoare, s. n. Piesă metalică cu secțiunea pătrată, folosită în tipografie pentru a acoperi spațiile dintre cuvinte sau pentru a completa rândurile nescrise până la capăt; pătrat de tipografie. – Patru + suf. -ișor.

DOOM

pătrișór (pă-tri-) s. n., pl. pătrișoáre
pătrișorul
PĂTRIȘÓR, pătrișoare, s. n. Piesă metalică cu secțiunea pătrată, folosită în tipografie pentru a acoperi spațiile dintre cuvinte sau pentru a completa rândurile nescrise până la capăt; pătrat de tipografie. – Patru + suf. -ișor.

DOOM

pătrișór (pă-tri-) s. n., pl. pătrișoáre
pătrișorului
PĂTRIȘÓR, pătrișoare, s. n. Piesă metalică cu secțiunea pătrată, folosită în tipografie pentru a acoperi spațiile dintre cuvinte sau pentru a completa rândurile nescrise până la capăt; pătrat de tipografie. – Patru + suf. -ișor.

DOOM

pătrișór (pă-tri-) s. n., pl. pătrișoáre
pătrontaș
PĂTRONTÁȘ s. n. v. patrontaș.
pătrund
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunde
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundea
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundeai
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundeam
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundeau
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundeați
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundem
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundere
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundere
PĂTRÚNDERE, pătrunderi, s. f. Acțiunea de a pătrunde și rezultatul ei; penetrație, răzbatere. ♦ Fig. înduioșare, impresionare; emoție. ♦ Fig. Capacitatea de a înțelege ceva, agerime de minte; pricepere, iscusință; perspicacitate. ♦ Fig. Convingere, încredințare; tărie. – V. pătrunde.

DOOM

pătrúndere (pă-trun-) s. f., g.-d. art. pătrúnderii; pl. pătrúnderi
pătrunderea
PĂTRÚNDERE, pătrunderi, s. f. Acțiunea de a pătrunde și rezultatul ei; penetrație, răzbatere. ♦ Fig. înduioșare, impresionare; emoție. ♦ Fig. Capacitatea de a înțelege ceva, agerime de minte; pricepere, iscusință; perspicacitate. ♦ Fig. Convingere, încredințare; tărie. – V. pătrunde.

DOOM

pătrúndere (pă-trun-) s. f., g.-d. art. pătrúnderii; pl. pătrúnderi
pătrunderi
PĂTRÚNDERE, pătrunderi, s. f. Acțiunea de a pătrunde și rezultatul ei; penetrație, răzbatere. ♦ Fig. înduioșare, impresionare; emoție. ♦ Fig. Capacitatea de a înțelege ceva, agerime de minte; pricepere, iscusință; perspicacitate. ♦ Fig. Convingere, încredințare; tărie. – V. pătrunde.

DOOM

pătrúndere (pă-trun-) s. f., g.-d. art. pătrúnderii; pl. pătrúnderi
pătrunderii
PĂTRÚNDERE, pătrunderi, s. f. Acțiunea de a pătrunde și rezultatul ei; penetrație, răzbatere. ♦ Fig. înduioșare, impresionare; emoție. ♦ Fig. Capacitatea de a înțelege ceva, agerime de minte; pricepere, iscusință; perspicacitate. ♦ Fig. Convingere, încredințare; tărie. – V. pătrunde.

DOOM

pătrúndere (pă-trun-) s. f., g.-d. art. pătrúnderii; pl. pătrúnderi
pătrunderile
PĂTRÚNDERE, pătrunderi, s. f. Acțiunea de a pătrunde și rezultatul ei; penetrație, răzbatere. ♦ Fig. înduioșare, impresionare; emoție. ♦ Fig. Capacitatea de a înțelege ceva, agerime de minte; pricepere, iscusință; perspicacitate. ♦ Fig. Convingere, încredințare; tărie. – V. pătrunde.

DOOM

pătrúndere (pă-trun-) s. f., g.-d. art. pătrúnderii; pl. pătrúnderi
pătrunderilor
PĂTRÚNDERE, pătrunderi, s. f. Acțiunea de a pătrunde și rezultatul ei; penetrație, răzbatere. ♦ Fig. înduioșare, impresionare; emoție. ♦ Fig. Capacitatea de a înțelege ceva, agerime de minte; pricepere, iscusință; perspicacitate. ♦ Fig. Convingere, încredințare; tărie. – V. pătrunde.

DOOM

pătrúndere (pă-trun-) s. f., g.-d. art. pătrúnderii; pl. pătrúnderi
pătrundeți
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrundă
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunjei
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

DOOM

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.
pătrunjeii
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

DOOM

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.
pătrunjeilor
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

DOOM

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.
pătrunjel
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

DOOM

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.
pătrunjelul
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

DOOM

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.
pătrunjelului
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

DOOM

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.
pătruns
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătruns
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunsa
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunse
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunse
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunsei
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunsei
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunsele
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunselor
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunseră
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunserăm
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunserăți
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunsese
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunsesem
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunseseră
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunseserăm
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunseserăți
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunseseși
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunseseți
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunseși
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunsul
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunsului
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunz
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunzi
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunzând
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunzînd
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunză
PĂTRÚNDE, pătrúnd, vb. III. 1. Intranz. A intra (cu greu) undeva, a străbate, a răzbate. ♦ Tranz. A străpunge, a perfora. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge până la..., a se propaga prin spațiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atenție; a scruta. 2. Intranz. A izbuti să ajungă, să intre, să străbată undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stăpânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleșit, dominat. ♦ Fig. A mișca adânc; a emoționa, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti să cunoască, să afle, să înțeleagă; a afla; a înțelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaște, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.

DOOM

pătrúnde (a ~) (pă-trun-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătrúnd, 2 sg. pătrúnzi, 1 pl. pătrúndem, perf. s. 1 sg. pătrunséi, 1 pl. pătrúnserăm; conj. prez. 3 să pătrúndă; imper. 2 sg. pătrúnde; ger. pătrunzấnd; part. pătrúns
pătrunzătoare
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătoarea
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătoarei
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătoarele
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătoarelor
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzător
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzători
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătorii
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătorilor
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătorul
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunzătorului
PĂTRUNZĂTÓR, -OÁRE, pătrunzători, -oare, adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; penetrant. ♦ (Despre ochi, privire) Scrutător; ager. 2. Cu sonoritate puternică; strident. 3. Fig. Mișcător, emoționant, impresionant. 4. Fig. Care aprofundează, care demonstrează pătrundere; perspicace; iscusit, priceput; adânc, profund. – Pătrunde + suf. -ător.

DOOM

pătrunzătór (pă-trun-) adj. m., pl. pătrunzătóri; f. sg. și pl. pătrunzătoáre
pătrunși
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunșii
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrunșilor
PĂTRÚNS, -Ă, pătrunși, -se, adj. 1. Străpuns, împuns; p. ext. străbătut, răzbit; copt, fiert, fript foarte bine. 2. Fig. Mișcat, emoționat, impresionat. 3. Fig. Gândit, judecat; aprofundat. ♦ Convins, încredințat. – V. pătrunde.
pătrânjel
PĂTRÎNJÉL s. m. v. pătrunjel.
pătrântaș
PĂTRÎNTÁȘ s. n. v. patrontaș.
pătrărel
PĂTRĂRÉL, -EÁ, pătrărei, -ele, adj. (Învechit) Diminutiv al lui p ă t r a r 2. Erau tot călușei rotunzi de Dobrogea... aleși tot pătrărei și cincărei. ODOBESCU, S. A. 158. Cînd la grajd el ce zărea ?... Un căluț cam pătrărel. ALECSANDRI, P. P. 79.
pătrățel
PĂTRĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, pătrățele, s. n. și f. Diminutiv al lui pătrat (1). ♦ Mic obiect în formă de cub sau de paralelipiped. – Pătrat + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

pătrățél (pă-tră-) s. n., pl. pătrățéle
pătrățele
PĂTRĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, pătrățele, s. n. și f. Diminutiv al lui pătrat (1). ♦ Mic obiect în formă de cub sau de paralelipiped. – Pătrat + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

pătrățél (pă-tră-) s. n., pl. pătrățéle
pătrățele
PĂTRĂȚÍCĂ, pătrățele, s. f. (Rar) Pătrățel (2).

DOOM

pătrățícă (pă-tră-) s. f., g.-d. art. pătrățélei; pl. pătrățéle, art. pătrățélele
pătrățelei
PĂTRĂȚÍCĂ, pătrățele, s. f. (Rar) Pătrățel (2).

DOOM

pătrățícă (pă-tră-) s. f., g.-d. art. pătrățélei; pl. pătrățéle, art. pătrățélele
pătrățelele
PĂTRĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, pătrățele, s. n. și f. Diminutiv al lui pătrat (1). ♦ Mic obiect în formă de cub sau de paralelipiped. – Pătrat + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

pătrățél (pă-tră-) s. n., pl. pătrățéle
pătrățelele
PĂTRĂȚÍCĂ, pătrățele, s. f. (Rar) Pătrățel (2).

DOOM

pătrățícă (pă-tră-) s. f., g.-d. art. pătrățélei; pl. pătrățéle, art. pătrățélele
pătrățelelor
PĂTRĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, pătrățele, s. n. și f. Diminutiv al lui pătrat (1). ♦ Mic obiect în formă de cub sau de paralelipiped. – Pătrat + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

pătrățél (pă-tră-) s. n., pl. pătrățéle
pătrățelelor
PĂTRĂȚÍCĂ, pătrățele, s. f. (Rar) Pătrățel (2).

DOOM

pătrățícă (pă-tră-) s. f., g.-d. art. pătrățélei; pl. pătrățéle, art. pătrățélele
pătrățelul
PĂTRĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, pătrățele, s. n. și f. Diminutiv al lui pătrat (1). ♦ Mic obiect în formă de cub sau de paralelipiped. – Pătrat + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

pătrățél (pă-tră-) s. n., pl. pătrățéle
pătrățelului
PĂTRĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, pătrățele, s. n. și f. Diminutiv al lui pătrat (1). ♦ Mic obiect în formă de cub sau de paralelipiped. – Pătrat + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

pătrățél (pă-tră-) s. n., pl. pătrățéle
pătrățica
PĂTRĂȚÍCĂ, pătrățele, s. f. (Rar) Pătrățel (2).

DOOM

pătrățícă (pă-tră-) s. f., g.-d. art. pătrățélei; pl. pătrățéle, art. pătrățélele
pătuc
PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

DOOM

pătúc s. n., pl. pătúcuri
pătucean
PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean.

DOOM

pătuceán (pop.) s. n., pl. pătucéne
pătuceanul
PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean.

DOOM

pătuceán (pop.) s. n., pl. pătucéne
pătuceanului
PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean.

DOOM

pătuceán (pop.) s. n., pl. pătucéne
pătucene
PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean.

DOOM

pătuceán (pop.) s. n., pl. pătucéne
pătucenele
PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean.

DOOM

pătuceán (pop.) s. n., pl. pătucéne
pătucenelor
PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean.

DOOM

pătuceán (pop.) s. n., pl. pătucéne
pătucul
PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

DOOM

pătúc s. n., pl. pătúcuri
pătucului
PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

DOOM

pătúc s. n., pl. pătúcuri
pătucuri
PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

DOOM

pătúc s. n., pl. pătúcuri
pătucurile
PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

DOOM

pătúc s. n., pl. pătúcuri
pătucurilor
PĂTÚC, pătucuri, s. n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.

DOOM

pătúc s. n., pl. pătúcuri
pătuiac
PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

DOOM

pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce
pătuiace
PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

DOOM

pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce
pătuiacele
PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

DOOM

pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce
pătuiacelor
PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

DOOM

pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce
pătuiacul
PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

DOOM

pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce
pătuiacului
PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

DOOM

pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce
pătuiag
PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

DOOM

pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce
pătul
PĂTÚL2, pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructe galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].

DOOM

!pătúl1 adj. m., pl. pătúli; f. pl. pătúle
pătul
PĂTÚL1, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.). – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

DOOM

pătúl2 s. n., pl. pătúle
pătule
PĂTÚL1, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.). – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

DOOM

pătúl2 s. n., pl. pătúle
pătulea
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuleai
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuleam
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulească
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuleau
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuleați
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulele
PĂTÚL1, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.). – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

DOOM

pătúl2 s. n., pl. pătúle
pătulelor
PĂTÚL1, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.). – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

DOOM

pătúl2 s. n., pl. pătúle
pătulesc
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulește
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulești
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuleț
PĂTULÉȚ, pătulețe, s. n. (Rar) Pătuț.
pătuli
PĂTÚL2, pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructe galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].

DOOM

!pătúl1 adj. m., pl. pătúli; f. pl. pătúle
pătuli
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulii
PĂTÚL2, pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructe galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].

DOOM

!pătúl1 adj. m., pl. pătúli; f. pl. pătúle
pătulii
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulilor
PĂTÚL2, pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructe galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].

DOOM

!pătúl1 adj. m., pl. pătúli; f. pl. pătúle
pătulim
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulind
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulire
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulire
PĂTULÍRE, pătuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pătuli și rezultatul ei. – V. pătuli.

DOOM

pătulíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătulírii; pl. pătulíri
pătulirea
PĂTULÍRE, pătuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pătuli și rezultatul ei. – V. pătuli.

DOOM

pătulíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătulírii; pl. pătulíri
pătuliri
PĂTULÍRE, pătuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pătuli și rezultatul ei. – V. pătuli.

DOOM

pătulíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătulírii; pl. pătulíri
pătulirii
PĂTULÍRE, pătuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pătuli și rezultatul ei. – V. pătuli.

DOOM

pătulíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătulírii; pl. pătulíri
pătulirile
PĂTULÍRE, pătuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pătuli și rezultatul ei. – V. pătuli.

DOOM

pătulíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătulírii; pl. pătulíri
pătulirilor
PĂTULÍRE, pătuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) pătuli și rezultatul ei. – V. pătuli.

DOOM

pătulíre (pop.) s. f., g.-d. art. pătulírii; pl. pătulíri
pătuliră
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulirăm
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulirăți
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulise
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulisem
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuliseră
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuliserăm
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuliserăți
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuliseși
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuliseți
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulit
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătulit
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulita
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulite
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulitei
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulitele
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulitelor
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulitul
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulitului
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătuliși
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuliți
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.

DOOM

pătulí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 să pătuleáscă
pătuliți
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătuliții
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătuliților
PĂTULÍT, -Ă, pătuliți, -te, adj. (Pop.; despre iarbă, flori etc.) Călcat în picioare; culcat la pământ. – V. pătuli.
pătulul
PĂTÚL2, pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructe galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].

DOOM

!pătúl1 adj. m., pl. pătúli; f. pl. pătúle
pătulul
PĂTÚL1, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.). – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

DOOM

pătúl2 s. n., pl. pătúle
pătulului
PĂTÚL2, pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructe galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].

DOOM

!pătúl1 adj. m., pl. pătúli; f. pl. pătúle
pătulului
PĂTÚL1, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.). – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

DOOM

pătúl2 s. n., pl. pătúle
pătura
PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată (dreptunghiulară) dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

DOOM

pắtură s. f., g.-d. art. pắturii; pl. pắturi
păturea
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
pătureai
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
pătuream
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturească
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
pătureau
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
pătureați
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturele
PĂTURÍCĂ, păturele, s. f. Diminutiv al lui pătură. – Pătură + suf. -ică.

DOOM

păturícă s. f., g.-d. art. păturélei; pl. păturéle, art. păturélele
păturelei
PĂTURÍCĂ, păturele, s. f. Diminutiv al lui pătură. – Pătură + suf. -ică.

DOOM

păturícă s. f., g.-d. art. păturélei; pl. păturéle, art. păturélele
păturelele
PĂTURÍCĂ, păturele, s. f. Diminutiv al lui pătură. – Pătură + suf. -ică.

DOOM

păturícă s. f., g.-d. art. păturélei; pl. păturéle, art. păturélele
păturelelor
PĂTURÍCĂ, păturele, s. f. Diminutiv al lui pătură. – Pătură + suf. -ică.

DOOM

păturícă s. f., g.-d. art. păturélei; pl. păturéle, art. păturélele
păturesc
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturește
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturești
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
pături
PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată (dreptunghiulară) dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

DOOM

pắtură s. f., g.-d. art. pắturii; pl. pắturi
pături
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturica
PĂTURÍCĂ, păturele, s. f. Diminutiv al lui pătură. – Pătură + suf. -ică.

DOOM

păturícă s. f., g.-d. art. păturélei; pl. păturéle, art. păturélele
păturii
PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată (dreptunghiulară) dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

DOOM

pắtură s. f., g.-d. art. pắturii; pl. pắturi
păturii
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturile
PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată (dreptunghiulară) dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

DOOM

pắtură s. f., g.-d. art. pắturii; pl. pắturi
păturilor
PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată (dreptunghiulară) dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

DOOM

pắtură s. f., g.-d. art. pắturii; pl. pắturi
păturim
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturind
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturire
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturiră
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturirăm
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturirăți
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturise
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturisem
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturiseră
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturiserăm
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturiserăți
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturiseși
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturiseți
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturit
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturit
PĂTURÍT, -Ă, păturiți, -te, adj. (Pop.) Împăturit. – V. pături.
păturiși
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
păturiți
PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.

DOOM

păturí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 să pătureáscă
pătuț
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.

DOOM

pătúț s. n., pl. pătúțuri
pătuțul
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.

DOOM

pătúț s. n., pl. pătúțuri
pătuțului
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.

DOOM

pătúț s. n., pl. pătúțuri
pătuțuri
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.

DOOM

pătúț s. n., pl. pătúțuri
pătuțurile
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.

DOOM

pătúț s. n., pl. pătúțuri
pătuțurilor
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean. – Pat1 + suf. -uț.

DOOM

pătúț s. n., pl. pătúțuri
pătând
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătînd
PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ Tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

DOOM

pătá (a ~) vb., ind. prez. 3 păteáză
pătărania
PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

DOOM

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)
pătăranie
PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

DOOM

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)
pătăraniei
PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

DOOM

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)
pătăranii
PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

DOOM

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)
pătăraniile
PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

DOOM

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)
pătăraniilor
PĂTĂRÁNIE, pătăranii, s. f. (Pop. și fam.) Pățanie, întâmplare neplăcută. – Păți + suf. -ăranie.

DOOM

pătăránie (pop., fam.) (-ni-e) s. f., art. pătăránia (-ni-a), g.-d. art. pătărániei; pl. pătăránii, art. pătărániile (-ni-i-)
pătări
PĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

DOOM

pătáre s. f., g.-d. art. pătắrii; pl. pătắri
pătării
PĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

DOOM

pătáre s. f., g.-d. art. pătắrii; pl. pătắri
pătările
PĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

DOOM

pătáre s. f., g.-d. art. pătắrii; pl. pătắri
pătărilor
PĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

DOOM

pătáre s. f., g.-d. art. pătắrii; pl. pătắri
păula
păulá (-léz, -át), vb. – (Trans.) A suferi, a pătimi. Origine necunoscută. Der. din lat. pābŭlāre „a mînca” (Drăganu, Dacor., I, 301; REW 6131), nu pare posibil. Poate expresiv, cf. dăula.
păulare
păulá (-léz, -át), vb. – (Trans.) A suferi, a pătimi. Origine necunoscută. Der. din lat. pābŭlāre „a mînca” (Drăganu, Dacor., I, 301; REW 6131), nu pare posibil. Poate expresiv, cf. dăula.
păun
PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Lat. pavo, -onis.

DOOM

păún s. m., pl. păúni
păuna
PĂÚNĂ, păune, s. f. (Rar) Păuniță. – Păun + suf. -ă.

DOOM

păúnă (rar) s. f., g.-d. art. păúnei; pl. păúne
păunar
PĂUNÁR, păunare, s. n. (Rar) Loc unde se cresc sau se țin păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ar.

DOOM

păunár (rar) (pă-u-) s. n., pl. păunáre
păunare
PĂUNÁR, păunare, s. n. (Rar) Loc unde se cresc sau se țin păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ar.

DOOM

păunár (rar) (pă-u-) s. n., pl. păunáre
păunarele
PĂUNÁR, păunare, s. n. (Rar) Loc unde se cresc sau se țin păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ar.

DOOM

păunár (rar) (pă-u-) s. n., pl. păunáre
păunarelor
PĂUNÁR, păunare, s. n. (Rar) Loc unde se cresc sau se țin păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ar.

DOOM

păunár (rar) (pă-u-) s. n., pl. păunáre
păunarul
PĂUNÁR, păunare, s. n. (Rar) Loc unde se cresc sau se țin păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ar.

DOOM

păunár (rar) (pă-u-) s. n., pl. păunáre
păunarului
PĂUNÁR, păunare, s. n. (Rar) Loc unde se cresc sau se țin păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ar.

DOOM

păunár (rar) (pă-u-) s. n., pl. păunáre
păunaș
PĂUNÁȘ, păunași, s. m. Diminutiv al lui păun; păunel. ♦ Epitet dezmierdător dat unui tânăr frumos, mândru, voinic. ◊ Păunașul codrilor = nume dat unui haiduc legendar, tânăr și voinic. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -aș.

DOOM

păunáș (pă-u-) s. m., pl. păunáși
păunași
PĂUNÁȘ, păunași, s. m. Diminutiv al lui păun; păunel. ♦ Epitet dezmierdător dat unui tânăr frumos, mândru, voinic. ◊ Păunașul codrilor = nume dat unui haiduc legendar, tânăr și voinic. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -aș.

DOOM

păunáș (pă-u-) s. m., pl. păunáși
păunașii
PĂUNÁȘ, păunași, s. m. Diminutiv al lui păun; păunel. ♦ Epitet dezmierdător dat unui tânăr frumos, mândru, voinic. ◊ Păunașul codrilor = nume dat unui haiduc legendar, tânăr și voinic. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -aș.

DOOM

păunáș (pă-u-) s. m., pl. păunáși
păunașilor
PĂUNÁȘ, păunași, s. m. Diminutiv al lui păun; păunel. ♦ Epitet dezmierdător dat unui tânăr frumos, mândru, voinic. ◊ Păunașul codrilor = nume dat unui haiduc legendar, tânăr și voinic. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -aș.

DOOM

păunáș (pă-u-) s. m., pl. păunáși
păunașul
PĂUNÁȘ, păunași, s. m. Diminutiv al lui păun; păunel. ♦ Epitet dezmierdător dat unui tânăr frumos, mândru, voinic. ◊ Păunașul codrilor = nume dat unui haiduc legendar, tânăr și voinic. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -aș.

DOOM

păunáș (pă-u-) s. m., pl. păunáși
păunașului
PĂUNÁȘ, păunași, s. m. Diminutiv al lui păun; păunel. ♦ Epitet dezmierdător dat unui tânăr frumos, mândru, voinic. ◊ Păunașul codrilor = nume dat unui haiduc legendar, tânăr și voinic. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -aș.

DOOM

păunáș (pă-u-) s. m., pl. păunáși
păune
PĂÚNĂ, păune, s. f. (Rar) Păuniță. – Păun + suf. -ă.

DOOM

păúnă (rar) s. f., g.-d. art. păúnei; pl. păúne
păunea
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuneai
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuneam
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunească
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuneau
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuneați
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunei
PĂÚNĂ, păune, s. f. (Rar) Păuniță. – Păun + suf. -ă.

DOOM

păúnă (rar) s. f., g.-d. art. păúnei; pl. păúne
păunei
PĂUNÉL, păunei, s. m. Păunaș. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -el.

DOOM

păunél (rar) (pă-u-) s. m., pl. păunéi, art. păunéii
păuneii
PĂUNÉL, păunei, s. m. Păunaș. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -el.

DOOM

păunél (rar) (pă-u-) s. m., pl. păunéi, art. păunéii
păuneilor
PĂUNÉL, păunei, s. m. Păunaș. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -el.

DOOM

păunél (rar) (pă-u-) s. m., pl. păunéi, art. păunéii
păunel
PĂUNÉL, păunei, s. m. Păunaș. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -el.

DOOM

păunél (rar) (pă-u-) s. m., pl. păunéi, art. păunéii
păunele
PĂÚNĂ, păune, s. f. (Rar) Păuniță. – Păun + suf. -ă.

DOOM

păúnă (rar) s. f., g.-d. art. păúnei; pl. păúne
păunelor
PĂÚNĂ, păune, s. f. (Rar) Păuniță. – Păun + suf. -ă.

DOOM

păúnă (rar) s. f., g.-d. art. păúnei; pl. păúne
păunelul
PĂUNÉL, păunei, s. m. Păunaș. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -el.

DOOM

păunél (rar) (pă-u-) s. m., pl. păunéi, art. păunéii
păunelului
PĂUNÉL, păunei, s. m. Păunaș. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -el.

DOOM

păunél (rar) (pă-u-) s. m., pl. păunéi, art. păunéii
păunesc
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunește
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunești
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuni
PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Lat. pavo, -onis.

DOOM

păún s. m., pl. păúni
păuni
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunii
PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Lat. pavo, -onis.

DOOM

păún s. m., pl. păúni
păunii
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunilor
PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Lat. pavo, -onis.

DOOM

păún s. m., pl. păúni
păunim
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunind
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunire
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuniră
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunirăm
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunirăți
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunise
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunisem
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuniseră
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuniserăm
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuniserăți
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuniseși
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuniseți
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunit
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păuniși
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunița
PĂUNÍȚĂ, păunițe, s. f. 1. Femela păunului; păună. 2. (Entom.; reg.) Numele mai multor specii de insecte înrudite cu libelula. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -iță.

DOOM

păuníță s. f., g.-d. art. păuníței; pl. păuníțe
păunițe
PĂUNÍȚĂ, păunițe, s. f. 1. Femela păunului; păună. 2. (Entom.; reg.) Numele mai multor specii de insecte înrudite cu libelula. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -iță.

DOOM

păuníță s. f., g.-d. art. păuníței; pl. păuníțe
păuniței
PĂUNÍȚĂ, păunițe, s. f. 1. Femela păunului; păună. 2. (Entom.; reg.) Numele mai multor specii de insecte înrudite cu libelula. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -iță.

DOOM

păuníță s. f., g.-d. art. păuníței; pl. păuníțe
păunițele
PĂUNÍȚĂ, păunițe, s. f. 1. Femela păunului; păună. 2. (Entom.; reg.) Numele mai multor specii de insecte înrudite cu libelula. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -iță.

DOOM

păuníță s. f., g.-d. art. păuníței; pl. păuníțe
păunițelor
PĂUNÍȚĂ, păunițe, s. f. 1. Femela păunului; păună. 2. (Entom.; reg.) Numele mai multor specii de insecte înrudite cu libelula. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -iță.

DOOM

păuníță s. f., g.-d. art. păuníței; pl. păuníțe
păuniți
PĂUNÍ, păunesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îngâmfa, a se împăuna. [Pr.: pă-u-] – Din păun.

DOOM

!păuní (a se ~) (pop.) (pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se păunéște, imperf. 3 sg. se păuneá; conj. prez. 3 să se păuneáscă
păunul
PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Lat. pavo, -onis.

DOOM

păún s. m., pl. păúni
păunului
PĂÚN, păuni, s. m. Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui și cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). ◊ Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia. ♦ Pana păsării descrise mai sus. – Lat. pavo, -onis.

DOOM

păún s. m., pl. păúni
păunăria
PĂUNĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime de păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ărie.

DOOM

păunăríe (rar) (pă-u-) s. f., art. păunăría, g.-d. păunăríi, art. păunăríei
păunărie
PĂUNĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime de păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ărie.

DOOM

păunăríe (rar) (pă-u-) s. f., art. păunăría, g.-d. păunăríi, art. păunăríei
păunăriei
PĂUNĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime de păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ărie.

DOOM

păunăríe (rar) (pă-u-) s. f., art. păunăría, g.-d. păunăríi, art. păunăríei
păunării
PĂUNĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime de păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ărie.

DOOM

păunăríe (rar) (pă-u-) s. f., art. păunăría, g.-d. păunăríi, art. păunăríei
păunăriile
PĂUNĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime de păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ărie.

DOOM

păunăríe (rar) (pă-u-) s. f., art. păunăría, g.-d. păunăríi, art. păunăríei
păunăriilor
PĂUNĂRÍE s. f. (Rar) Mulțime de păuni. [Pr.: pă-u-] – Păun + suf. -ărie.

DOOM

păunăríe (rar) (pă-u-) s. f., art. păunăría, g.-d. păunăríi, art. păunăríei
păuză
păúză (-ze), s. f. – Par, prăjină. – Var. (Olt.) păuș, (Mold.) pazie. Sb. *pauz, cf. pauznica „șipcă, leaț”, sl. ąza „legătură”. În Munt. și Olt.
păzea
PĂZEÁ interj. (Familiar) Dă-te la o parte ! ferește ! atenție ! Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vîjiie ca vîntul. TOPÎRCEANU, P. O. 79. Păzea, don’ locotenent! striga un sergent, aruncîndu-se la pămînt. D. ZAMFIRESCU, R. 265.

DOOM

păzeá interj.
păzea
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzeai
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzeam
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzească
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzeau
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzeați
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzesc
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzește
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzești
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzi
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzii
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzim
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzind
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzire
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzire
PĂZÍRE, păziri, s. f. Acțiunea de a (se) păzi și rezultatul ei. – V. păzi.

DOOM

păzíre s. f., g.-d. art. păzírii; pl. păzíri
păzirea
PĂZÍRE, păziri, s. f. Acțiunea de a (se) păzi și rezultatul ei. – V. păzi.

DOOM

păzíre s. f., g.-d. art. păzírii; pl. păzíri
păziri
PĂZÍRE, păziri, s. f. Acțiunea de a (se) păzi și rezultatul ei. – V. păzi.

DOOM

păzíre s. f., g.-d. art. păzírii; pl. păzíri
păzirii
PĂZÍRE, păziri, s. f. Acțiunea de a (se) păzi și rezultatul ei. – V. păzi.

DOOM

păzíre s. f., g.-d. art. păzírii; pl. păzíri
păzirile
PĂZÍRE, păziri, s. f. Acțiunea de a (se) păzi și rezultatul ei. – V. păzi.

DOOM

păzíre s. f., g.-d. art. păzírii; pl. păzíri
păzirilor
PĂZÍRE, păziri, s. f. Acțiunea de a (se) păzi și rezultatul ei. – V. păzi.

DOOM

păzíre s. f., g.-d. art. păzírii; pl. păzíri
păziră
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzirăm
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzirăți
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzise
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzisem
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păziseră
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păziserăm
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păziserăți
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păziseși
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păziseți
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzit
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păzit
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păzit
PĂZÍT1 s. n. (Rar) Pază, străjuire, pândă. – V. păzi.

DOOM

păzít s. n.
păzita
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păzite
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păzitei
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păzitele
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păzitelor
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păzitoare
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitoarea
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitoarei
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitoarele
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitoarelor
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitor
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitori
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitorii
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitorilor
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitorul
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitorului
PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Paznic. – Păzi + suf. -tor.

DOOM

păzitór (rar) s. m., pl. păzitóri
păzitul
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păzitului
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păziși
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păziți
PĂZÍ, păzesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi însărcinat sau a-și propune să supravegheze ca ceva sau cineva să fie în siguranță, să nu fugă, să nu dispară etc.; a străjui. ◊ Expr. (Fam.) Ce păzești (aici)? = ce urmărești? ce faci? cu ce-ți pierzi timpul? 2. Tranz. și refl. A (se) feri, a (se) apăra (de o primejdie). ◊ Expr. (absol.) Doamne păzește! = a) Doamne ferește! vai de mine!; b) nicidecum, cu niciun preț, deloc. ♦ (La imperativ, uneori cu suprimarea pron. refl.; pop. și fam.) Dă-te la o parte! ferește-te! ◊ Expr. (Refl.) Să te păzești, Pârleo! = bagă de seamă! ține-te bine! (Tranz.; fam.) A lua (pe cineva) la trei păzește = a lua la zor, a mustra (pe cineva). (Fam.) A o lua la trei păzește = a fugi. 3. Tranz. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau ceva); a îngriji, a supraveghea. ◊ Expr. A-ți păzi gura (sau limba) = a tăcea sau a vorbi cu prudență, a nu spune ceea ce nu trebuie. ♦ (Pop.) A întreține, a alimenta focul. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A pândi, a urmări momentul potrivit, sosirea sau trecerea cuiva. 5. Tranz. (Înv. și pop.) A respecta, a îndeplini o poruncă, un angajament etc. ◊ Expr. A-și păzi treaba = a-și vedea de treabă; a fi prudent, rezervat. A-și păzi calea (sau drumul) = a-și vedea de drum; a nu se lăsa ispitit de alte interese. A păzi drumul (sau drumurile) = a umbla haimana. 6. Tranz. (Înv.) A păstra, a menține (în aceeași stare); a întreține. [Imper. sg. și: (fam.) păzea] – Din sl. paziti.

DOOM

păzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păzésc, imperf. 3 sg. păzeá; conj. prez. 3 să păzeáscă; imper. 2 sg. păzéște
păziți
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păziții
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
păziților
PĂZÍT2, -Ă, păziți, -te, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.). 2. Apărat, ocrotit. – V. păzi.
pășcăvi
pășcăví (-vésc, -ít), vb. refl. – (Banat) A se mucegăi, (despre lichide) a face floare. Origine necunoscută.
pășcăvire
pășcăví (-vésc, -ít), vb. refl. – (Banat) A se mucegăi, (despre lichide) a face floare. Origine necunoscută.
pășea
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășeai
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășeam
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășească
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășeau
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășeați
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășesc
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășește
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășești
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
păși
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășii
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășim
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășin
PĂȘÍN, -Ă adj. v. pîșin.
pășind
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășire
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășire
PĂȘÍRE, pășiri, s. f. Acțiunea de a păși și rezultatul ei. – V. păși.

DOOM

pășíre s. f., g.-d. art. pășírii; pl. pășíri
pășirea
PĂȘÍRE, pășiri, s. f. Acțiunea de a păși și rezultatul ei. – V. păși.

DOOM

pășíre s. f., g.-d. art. pășírii; pl. pășíri
pășiri
PĂȘÍRE, pășiri, s. f. Acțiunea de a păși și rezultatul ei. – V. păși.

DOOM

pășíre s. f., g.-d. art. pășírii; pl. pășíri
pășirii
PĂȘÍRE, pășiri, s. f. Acțiunea de a păși și rezultatul ei. – V. păși.

DOOM

pășíre s. f., g.-d. art. pășírii; pl. pășíri
pășirile
PĂȘÍRE, pășiri, s. f. Acțiunea de a păși și rezultatul ei. – V. păși.

DOOM

pășíre s. f., g.-d. art. pășírii; pl. pășíri
pășirilor
PĂȘÍRE, pășiri, s. f. Acțiunea de a păși și rezultatul ei. – V. păși.

DOOM

pășíre s. f., g.-d. art. pășírii; pl. pășíri
pășiră
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășirăm
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășirăți
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășise
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășisem
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășiseră
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășiserăm
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășiserăți
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășiseși
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășiseți
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășit
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășit
PĂȘÍT s. n. Pășire.
pășitură
PĂȘITÚRĂ, pășituri, s. f. (Regional) Pas1.
pășiși
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășiți
PĂȘÍ, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas3.

DOOM

pășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pășésc, imperf. 3 sg. pășeá; conj. prez. 3 să pășeáscă
pășli
pășlí (-lésc, -ít), vb. – 1. A fugi, a o șterge. – 2. A fura. – Var. pașli. Rut. pošljati sja (Candrea). În Mold.
pășlire
pășlí (-lésc, -ít), vb. – 1. A fugi, a o șterge. – 2. A fura. – Var. pașli. Rut. pošljati sja (Candrea). În Mold.
păști
PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
păști
PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.

DOOM

páșcă (pachet de tutun) (reg.) s. f., g.-d. art. pắștii; pl. păști
păștii
PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
păștii
PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.

DOOM

páșcă (pachet de tutun) (reg.) s. f., g.-d. art. pắștii; pl. păști
păștile
PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
păștile
PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.

DOOM

páșcă (pachet de tutun) (reg.) s. f., g.-d. art. pắștii; pl. păști
păștilor
PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
păștilor
PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.

DOOM

páșcă (pachet de tutun) (reg.) s. f., g.-d. art. pắștii; pl. păști
păștiune
PĂȘTIÚNE, păștiuni, s. f. (Regional) Pășune. Se minună mult Alesandru de astă vedenie: cum de boii acei mari, în așa multă și bună păștiune, și numai nu cad de pe picioare de slabi. RETEGANUL, P. V 53. Cînd simte de vreme bună Trage oile-n păștiune. MAT. FOLK. 116.
păștița
PĂȘTÍȚĂ, păștițe, s. f. Plantă erbacee mică, cu una sau cu două flori galbene-aurii, acoperite pe dinafară cu peri moi; păscuță, floarea-paștilor (Anemone ranunculoides). – Paști + suf. -iță.

DOOM

păștíță s. f., g.-d. art. păștíței; pl. păștíțe
păștițe
PĂȘTÍȚĂ, păștițe, s. f. Plantă erbacee mică, cu una sau cu două flori galbene-aurii, acoperite pe dinafară cu peri moi; păscuță, floarea-paștilor (Anemone ranunculoides). – Paști + suf. -iță.

DOOM

păștíță s. f., g.-d. art. păștíței; pl. păștíțe
păștiței
PĂȘTÍȚĂ, păștițe, s. f. Plantă erbacee mică, cu una sau cu două flori galbene-aurii, acoperite pe dinafară cu peri moi; păscuță, floarea-paștilor (Anemone ranunculoides). – Paști + suf. -iță.

DOOM

păștíță s. f., g.-d. art. păștíței; pl. păștíțe
păștițele
PĂȘTÍȚĂ, păștițe, s. f. Plantă erbacee mică, cu una sau cu două flori galbene-aurii, acoperite pe dinafară cu peri moi; păscuță, floarea-paștilor (Anemone ranunculoides). – Paști + suf. -iță.

DOOM

păștíță s. f., g.-d. art. păștíței; pl. păștíțe
păștițelor
PĂȘTÍȚĂ, păștițe, s. f. Plantă erbacee mică, cu una sau cu două flori galbene-aurii, acoperite pe dinafară cu peri moi; păscuță, floarea-paștilor (Anemone ranunculoides). – Paști + suf. -iță.

DOOM

păștíță s. f., g.-d. art. păștíței; pl. păștíțe
pășuna
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunai
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunam
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunare
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunare
PĂȘUNÁRE s. f. Acțiunea de a pășuna. – V. pășuna.

DOOM

pășunáre s. f., g.-d. art. pășunắrii
pășunarea
PĂȘUNÁRE s. f. Acțiunea de a pășuna. – V. pășuna.

DOOM

pășunáre s. f., g.-d. art. pășunắrii
pășunară
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunarăm
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunarăți
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunase
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunasem
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunaseră
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunaserăm
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunaserăți
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunaseși
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunaseți
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunat
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunat
PĂȘUNÁT s. n. Faptul de a pășuna (1); păscut, pășune, pășuneală. – V. pășuna.

DOOM

pășunát s. n.
pășunau
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunași
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunați
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășune
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

DOOM

pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășunea
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

DOOM

pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășuneala
PĂȘUNEÁLĂ, pășuneli, s. f. (Reg.) Pășune; pășunat. – Pășuna + suf. -eală.

DOOM

pășuneálă (reg.) s. f., g.-d. art. pășunélii; pl. pășunéli
pășunează
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășuneli
PĂȘUNEÁLĂ, pășuneli, s. f. (Reg.) Pășune; pășunat. – Pășuna + suf. -eală.

DOOM

pășuneálă (reg.) s. f., g.-d. art. pășunélii; pl. pășunéli
pășunelii
PĂȘUNEÁLĂ, pășuneli, s. f. (Reg.) Pășune; pășunat. – Pășuna + suf. -eală.

DOOM

pășuneálă (reg.) s. f., g.-d. art. pășunélii; pl. pășunéli
pășunelile
PĂȘUNEÁLĂ, pășuneli, s. f. (Reg.) Pășune; pășunat. – Pășuna + suf. -eală.

DOOM

pășuneálă (reg.) s. f., g.-d. art. pășunélii; pl. pășunéli
pășunelilor
PĂȘUNEÁLĂ, pășuneli, s. f. (Reg.) Pășune; pășunat. – Pășuna + suf. -eală.

DOOM

pășuneálă (reg.) s. f., g.-d. art. pășunélii; pl. pășunéli
pășunez
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășuneze
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunezi
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășuni
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

DOOM

pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășunii
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

DOOM

pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășunile
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

DOOM

pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășunilor
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

DOOM

pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășunist
pășunist, pășuniști s. m. țăran
pășunând
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășunînd
PĂȘUNÁ, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște1 (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște1 (2), a păstori. – Din pășune.

DOOM

pășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 pășuneáză
pășună
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

DOOM

pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
pășunări
PĂȘUNÁRE s. f. Acțiunea de a pășuna. – V. pășuna.

DOOM

pășunáre s. f., g.-d. art. pășunắrii
pășunării
PĂȘUNÁRE s. f. Acțiunea de a pășuna. – V. pășuna.

DOOM

pășunáre s. f., g.-d. art. pășunắrii
pășunările
PĂȘUNÁRE s. f. Acțiunea de a pășuna. – V. pășuna.

DOOM

pășunáre s. f., g.-d. art. pășunắrii
pășunărilor
PĂȘUNÁRE s. f. Acțiunea de a pășuna. – V. pășuna.

DOOM

pășunáre s. f., g.-d. art. pășunắrii
pățania
PĂȚÉNIE s. f. v. pățanie.

DOOM

pățánie (-ni-e) s. f., art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)
pățanie
PĂȚÉNIE s. f. v. pățanie.

DOOM

pățánie (-ni-e) s. f., art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)
pățaniei
PĂȚÉNIE s. f. v. pățanie.

DOOM

pățánie (-ni-e) s. f., art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)
pățanii
PĂȚÉNIE s. f. v. pățanie.

DOOM

pățánie (-ni-e) s. f., art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)
pățaniile
PĂȚÉNIE s. f. v. pățanie.

DOOM

pățánie (-ni-e) s. f., art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)
pățaniilor
PĂȚÉNIE s. f. v. pățanie.

DOOM

pățánie (-ni-e) s. f., art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)
pățea
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățeai
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățeala
PĂȚEÁLĂ, pățeli, s. f. (Rar) Pățanie, aventură. – Păți + suf. -eală.

DOOM

pățeálă (rar) s. f., g.-d. art. pățélii; pl. pățéli
pățeam
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățească
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățeau
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățeați
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățeli
PĂȚEÁLĂ, pățeli, s. f. (Rar) Pățanie, aventură. – Păți + suf. -eală.

DOOM

pățeálă (rar) s. f., g.-d. art. pățélii; pl. pățéli
pățelii
PĂȚEÁLĂ, pățeli, s. f. (Rar) Pățanie, aventură. – Păți + suf. -eală.

DOOM

pățeálă (rar) s. f., g.-d. art. pățélii; pl. pățéli
pățelile
PĂȚEÁLĂ, pățeli, s. f. (Rar) Pățanie, aventură. – Păți + suf. -eală.

DOOM

pățeálă (rar) s. f., g.-d. art. pățélii; pl. pățéli
pățelilor
PĂȚEÁLĂ, pățeli, s. f. (Rar) Pățanie, aventură. – Păți + suf. -eală.

DOOM

pățeálă (rar) s. f., g.-d. art. pățélii; pl. pățéli
pățenie
PĂȚÉNIE s. f. v. pățanie.

DOOM

pățánie (-ni-e) s. f., art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)
pățesc
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățește
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățești
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
păți
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pății
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățim
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățind
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățire
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățire
PĂȚÍRE, pățiri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a păți; pățit1. – V. păți.

DOOM

pățíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pățírii; pl. pățíri
pățirea
PĂȚÍRE, pățiri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a păți; pățit1. – V. păți.

DOOM

pățíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pățírii; pl. pățíri
pățiri
PĂȚÍRE, pățiri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a păți; pățit1. – V. păți.

DOOM

pățíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pățírii; pl. pățíri
pățirii
PĂȚÍRE, pățiri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a păți; pățit1. – V. păți.

DOOM

pățíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pățírii; pl. pățíri
pățirile
PĂȚÍRE, pățiri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a păți; pățit1. – V. păți.

DOOM

pățíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pățírii; pl. pățíri
pățirilor
PĂȚÍRE, pățiri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a păți; pățit1. – V. păți.

DOOM

pățíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pățírii; pl. pățíri
pățiră
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățirăm
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățirăți
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățise
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățisem
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățiseră
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățiserăm
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățiserăți
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățiseși
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățiseți
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățit
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățit
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățit
PĂȚÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a păți; întâmplare sau șir de întâmplări (neplăcute) pe care le trăiește cineva. – V. păți.

DOOM

pățít2 (rar) s. n.
pățita
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățite
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățitei
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățitele
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățitelor
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățitul
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățitului
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățiși
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățiți
PĂȚÍ, pățesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplăcut, ieșit din comun), a da peste ceva neașteptat (și neplăcut). ◊ Expr. A o păți = a avea neplăceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o păți cu cineva = a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva. Din pățite = din experiență. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experiență. (Fam.) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întâmplat de faci așa ceva? ce te-a găsit? 2. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A suferi, a pătimi, a îndura. [Prez. ind. și: (pop.) pat] – Lat. pati.

DOOM

pățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățésc, imperf. 3 sg. pățeá; conj. prez. 3 să pățeáscă
pățiți
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățiții
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte
pățiților
PĂȚÍT2, -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

DOOM

*pățít1 (pop.) adj. m., s. m., pl. pățíți; adj. f. pățítă, pl. pățíte